Sei sulla pagina 1di 47

OMRAAM MIKHAEL mai puternice senzaţii, ceea ce este

AIVANHOV destul de îndoielnic. În general, da,


e adevărat, dar nu pentru toată
CENTRII ŞI CORPURILE lumea: anumiţi artişti, înzestraţi cu
SUBTILE o mare sensibilitate a vederii sau
aura, plexul solar, centrul Hara, auzului, trăiesc cele mai puternice
chakrele impresii graţie culorilor şi
sunetelor, mai intense decât cele
colecţia IZVOR Nr. 219 din cazul actului sexual, care
adesea îi lasă indiferenţi şi reci.
Cap. I EVOLUŢIA UMANĂ Majoritatea oamenilor nu e
ŞI DEZVOLTAREA încă aşa de evoluată, putem spune
ORGANELOR SPIRITUALE că simţul tactil (în care includem şi
sexualitatea) şi gustul sunt, pe
Posedăm un corp fizic care e moment, cele două simţuri care
compus din organe. Chiar şi copiii guvernează lumea. Vederea, auzul
ştiu asta: întrebaţi-i unde le sunt şi mirosul ocupă un loc secundar;
ochii, ei vă vor arăta; şi gura, sunt oameni pe care parfumurile,
urechile, nasul, picioarele vi le vor sunetele şi culorile îi lasă
arăta, de asemenea. Mai târziu, la indiferenţi, cu excepţia cazului când
şcoală, ei vor învăţa că omul are este în joc interesul lor, ca în cazul
cinci simţuri (vederea, mirosul, animalelor, unde mirosul, auzul şi
auzul, gustul şi simţul tactil), având văzul sunt extraordinar de
fiecare funcţii bine determinate: dezvoltate, pentru că au nevoie de
funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt aceste simţuri pentru a se proteja şi
cele ale gustului sau ale vederii, etc. a-şi căuta hrana.
Toate raporturile omului cu Vă vorbesc de lucruri pe care
lumea sunt bazate pe cele cinci le ştiţi, dar o fac pentru a vă atrage
simţuri, de aceea el încearcă să atenţia asupra concluziilor la care,
profite la maxim de posibilităţile lor sigur, nu aţi ajuns. De milenii
şi, deasemenea, să-şi multiplice oamenii exersează cum să-şi
senzaţiile pe care le furnizează multiplice, cum să-şi amplifice
ochii, urechile, pielea, etc... Printre senzaţiile şi percepţiile celor cinci
senzaţii, unele sunt mai mult sau simţuri, şi acest joc pe claviatura
mai puţin necesare şi mai mult sau celor cinci simţuri îl numesc cultură
mai puţin intense. De exemplu, şi civilizaţie. Ei bine, e puţin cam
gustul: cine ar nega bogăţia, sărăcăcios acest fel de a vedea
varietatea senzaţiilor produse de lucrurile. Oricare ar fi gradul de
gust, mai ales la o masă suculentă? fineţe pe care l-ar putea atinge, cele
Sau simţul tactil... Când un bărbat cinci simţuri rămân oricum limitate,
şi o femeie se mângâie, ei simt pentru că aparţin lumii fizice şi nu
senzaţii de o mare intensitate; se explorează decât planul fizic.
spune că plăcerea sexuală dă cele Natura a prevăzut şi alte clape pe

www.anonimprinhaos.webs.com 1
claviatură... da, un al şaselea, al anumiţi yoghini locuiesc în găuri
şaptelea simţ, de o altă intensitate, scobite în pământ. În această
de o altă putere. Numai că, pe obscuritate, în linişte absolută, nu
moment, oamenii s-au limitat la există nici un fel de hrană pentru
cele cinci simţuri, nu vor să cele cinci simţuri, pe care yoghinul
recunoască că sunt şi alte domenii reuşeşte să le amorţească prin
de explorat, de văzut, de atins, de meditaţie. Iar când simţurile se
respirat. Nu este, deci, de mirare că opresc din funcţiune, ele nu mai
nu pot avea noi senzaţii, mai absorb energia psihică destinată
extinse, mai bogate, mai subtile. centrilor subtili: atunci, aceştia se
Cum se poate explica faptul că, fără trezesc şi yoghinul începe să vadă,
a-şi hrăni în nici un fel cele cinci să audă şi să simtă, să atingă
simţuri, anumite fiinţe au percepţii elementele fluidice din regiunile
care le duc până la extaz: o lărgire a superioare. Iată, deci, scopul pentru
conştiinţei, o impresie de care aceste fiinţe excepţionale
plenitudine, de grandoare şi încearcă, unii timp de ani de zile,
imensitate? să-şi suprime senzaţiile vizuale,
Oamenii trebuie să înţeleagă auditive, olfactive, etc... oprind
că, necăutând decât acumularea şi orice mişcare. Rămâne doar
amplificarea senzaţiilor fizice, vor gândirea; în continuare, ei îşi
avea mari decepţii, deoarece opresc până şi gândirea, pentru a
senzaţiile acestea sunt limitate. De trăi în comunitate totală cu
ce? Pentru că fiecare organ este Divinitatea.
specializat: el îndeplineşte o funcţie Dumnezeu a depus în sufletul
determinată şi nu procură decât uman posibilităţi pe care o existenţă
senzaţii ce corespund naturii sale. întoarsă prea mult spre exterior le
Pentru a simţi noi senzaţii, trebuie împiedică a se trezi. De altfel, ce
să ne adresăm altor organe pe care faceţi atunci când meditaţi?
le posedăm. Închideţi ochii pentru a vă putea
Observaţi oamenii: ei au întoarce atenţia spre interior... Dar
posibilitatea de a vedea totul, de a aş dori să aduc o precizare la acest
gusta şi atinge totul, de a cumpăra subiect. Când meditaţi, nu rămâneţi
totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De prea mult timp cu ochii închişi;
ce? Pentru că ei nu ştiu că, pentru a altfel, de vreme ce nu sunteţi încă
cunoaşte plenitudinea, a descoperi yoghini hinduşi, riscaţi să adormiţi.
senzaţii de o putere şi bogăţie într- Deschideţi din când în când ochii,
adevăr excepţionale, trebuie să fără a vă lăsa atenţia distrasă de
începă prin a nu mai conta exclusiv ceea ce vă înconjoară, închideţi-i,
pe cele cinci simţuri. În acest apoi deschideţi-i din nou...
domeniu orientalii sunt capabili de Bineînţeles, pentru a medita se
a face experienţe absolut de recomandă, în general, de a închide
neconceput pentru occidentali. În ochii, pentru că aceasta ajută la
India sau în Tibet, de exemplu, izolare şi concentrare. Dar dacă îi

www.anonimprinhaos.webs.com 2
închidem prea mult timp, Occidentali au dus la
adormim... perfecţiune viaţa celor cinci simţuri.
Ce se petrece: deschizând Ei îşi imaginează că în acest fel vor
ochii, ne trezim, iar închizându-i, cunoaşte totul... şi vor fi fericiţi. Ei
ne pregătim să dormim. Este un cunosc destule lucruri, e adevărat,
proces înregistrat în creier de încearcă multe senzaţii, dar cele
milioane de ani, iar natura, care este cinci simţuri devorează toată
fidelă şi veridică, spune: “Aţi închis energia lor psihică şi nu le rămâne
ochii? Înseamnă că doriţi să nimic pentru partea spirituală. În
dormiţi. Foarte bine, vom aranja occident, oamenii trăiesc prea mult
asta!” Şi iată-vă, scufundat într-o... senzaţiile fizice şi nu mai au
“meditaţie” profundă! Dimpotrivă, energie pentru a o concentra spre
când deschideţi ochii, este semnalul alte facultăţi, care se pot trezi. Prea
de trezire: totul se pune în mişcare, multe senzaţii! “Trăim”... desigur
începe să funcţioneze, creierul, că trăim; dar e o viaţă care care
braţele, picioarele... Da, o mică ascunde adevărata viaţă. Trebuie să
mişcare, o nimica toată - înţelegeţi aceasta, şi să vă decideţi
deschiderea ochilor - declanşează o să eliminaţi multe senzaţii care
lume întreagă! Această problemă, a împiedică o reală percepţie a
închiderii şi deschiderii ochilor, lucrurilor.
este foarte importantă. Vi se spune La ora actuală, folosirea
uneori: “Dar deschideţi ochii!” E un drogurilor se extinde tot mai mult...
fel de a vorbi, pentru că ochii voştri Din cauza dorinţei de a scăpa din
sunt deschişi; atunci, despre care insipida viaţă cotidiană, din ce în ce
ochi este vorba? Ei bine, despre alţi mai mulţi oameni caută evadarea în
ochi care sunt mai lucizi, care au o opiu, haşiş, marijuana, cocaină,
vedere mult mai profundă, mai heroină... Toţi acei care folosesc
spirituală. Ochii corpului vostru aceste droguri obţin anumite
sunt deschişi, într-adevăr, dar mai senzaţii de clarvedere, de
aveţi şi alţi ochi, iar aceştia sunt claraudiţie, etc... care le pot da
închişi. Totuşi uneori, observăm că iluzia de a atinge stări de conştiinţă
ei există şi că se pot deschide. superioare. Dar se înşală, şi în timp
Uneori, pentru a putea îşi pierd chiar şi propriile facultăţi
deschide aceşti ochi spirituali, care intelectuale şi îşi ruinează
văd aspecte mai subtile ale sănătatea. Aceste droguri, deşi sunt
realităţii, trebuie închişi ochii fizici. utilizate de secole în Orient sau în
Alteori, dimpotrivă: închizând ochii America de Sud, sunt foarte nocive
fizici îi închidem pe cei spirituali şi pentru sistemul nervos.
deschizând ochii fizici îi deschidem Hinduşii şi Tibetanii au o
pe cei spirituali. Vedeţi, sunt nuanţe înaltă cunoaştere a ierburilor, e o
foarte subtile. Încet-încet, veţi reuşi ştiinţă care se transmite de milenii.
să distingeţi toate acestea şi să vă Unele, se pare, permit, când sunt
serviţi de ele în viaţa cotidiană. mâncate, a trăi săptămâni fără

www.anonimprinhaos.webs.com 3
hrană; altele, de a rămîne zi şi păcat pentru voi, după ce aţi stat
noapte în zăpezile Himalaiei fără a zece, douăzeci de ani într-o şcoală
suferi de frig. Acestea mi s-au spus; iniţiatică, să nu fi învăţat să puneţi
nu le-am verificat, dar e posibil. Eu în valoare bogăţiile pe care le
cred în puterea ierburilor. Există, de posedaţi.
asemenea, preparate foarte Fiecare organ de simţ ne
puternice graţie cărora putem să ne procură o parte din cunoaşterea
provocăm viziuni şi dedublare. lumii şi e interesant de ştiut cum
Citim, în anumite cărţi, că în Evul sunt aceste simţuri ierarhizate.
Mediu se cunoşteau pomade, Simţul tactil e specializat în ceea ce
unguente, cu care vrăjitoarele îşi este solid, nu atingem nici ceea ce
ungeau corpul pentru a merge la este gazos, nici ceea ce este eteric,
Sabat. În realitate, ele nu mergeau un pic lichidele, dar mai ales
nicăieri cu corpul fizic, ci cu corpul solidele. Gustul e specializat pentru
astral. Anumiţi medici au verificat lichide. Veţi spune: “Ba nu, când
realitatea acestor fenomene. Ei au pun o bomboană în gură, ea e
adaptat reţetele, care sunt dificil de solidă, şi am totuşi o senzaţie de
reconstituit exact, pentru că nimic dulce...“ Ah! Vă voi răspunde că n-
nu era spus clar, şi le-au aţi studiat bine problema: gustul nu
experimentat. În toate aceste funcţionează decât cu o condiţie, ca
unguente se introduceau substanţe ceea ce puneţi în gură să aibe
excitante, care provoacă posibilitatea de a deveni lichid
dedublarea. graţie salivei. Să luăm acum
Dar să lăsăm această mirosul. Este un simţ care percepe
problemă. V-am spus aceste lucruri mirosurile, adică emanaţiile
numai pentru a vă arăta că există gazoase. Nasul are încă raporturi cu
produse extrem de puternice care vă materia, dar cu o materie mai
dau acces la planurile mai subtile subtilă ale cărei particule plutesc în
decât cel fizic, dar aceste produse aer. Mai departe, în cazul auzului,
sunt adesea foarte nocive. De aceea, nu mai e vorba de particule
vă sfătuiesc să nu vă serviţi materiale, ci numai de unde,
niciodată de ele. Cea mai bună vibraţii. Şi la fel este pentru văz. Cu
soluţie este de a căuta toate aceste vederea suntem aproape de lumea
senzaţii de plenitudine, libertate, eterică. Deci, vedeţi, cele cinci
bucurie, dilatare prin mijloace simţuri sunt ierarhizate, de la cel
spirituale. Iată, este aici drumul mai grosier la cel mai subtil.
regal. Adevăraţii discipoli nu Dar dacă vrem acum să
contează pe nimic din exterior, ei pătrundem în lumea astrală, nu ne
ştiu că Dumnezeu a depus toate mai putem folosi de cele cinci
comorile şi toată bogăţiile, toate simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care
produsele tuturor laboratoarelor şi să fie adaptat, adică capabil de a
farmaciilor în ei înşişi, e suficient percepe o materie şi mai subtilă.
să le caute şi să le folosească. Ar fi Toţi aceia care nu au dezvoltat

www.anonimprinhaos.webs.com 4
acest al şaselea simţ nu pot şti că să lucreze asupra materiei (cele
există o altă materie, o altă regiune, cinci simţuri), în timp ce slăbeau
ei nu bănuie că universul e parcurs facultăţile sale mediumnice. Dar nu
de alte vibraţii, care ne pot provoca le-a pierdut, le posedă încă.
senzaţii mai vaste şi intense. Pentru Priviţi copiii. Până la vârsta
a atinge un obiect, trebuie să te afli de şapte ani nu sunt complet intraţi
lângă el. Pentru a-l gusta, de în corpul lor fizic: aceasta reflectă
asemenea. Pentru a respira un perioada când umanitatea era în
parfum, putem fi, deja, la o anumită acest stadiu de evoluţie. În acea
distanţă. Pentru a capta un sunet, perioadă, oamenii vorbeau cu
distanţa poate fi puţin mai mare... spiritele naturii şi cu sufletele
Şi pentru vedere, şi mai mare, morţilor, comunicau cu ele, le
pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi întâlneau, şi când mureau ei înşişi,
încât ne permit să primim nu ştiau dacă sunt morţi sau vii.
informaţii şi instrucţiuni de foarte Lumea invizibilă, lumea spiritelor
departe. Vedeţi din nou cum natura era pentru ei cea mai mare realitate;
a stabilit foarte inteligent această ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar
ierarhie între cele cinci simţuri. Dar fi fost imateriali, şi numai din când
ea nu s-a oprit aici, şi acum alte în când reintrau în corpul lor fizic.
simţuri trebuie să ne pună în În aceste condiţii, ei nu erau
contact cu regiuni mai vaste şi mai pregătiţi să lucreze asupra materiei.
îndepărtate. Ori, în evoluţia lor trebuiau să
Cât timp fiinţa umană nu şi-a treacă prin aceasta. În prezent,
dezvoltat organele care pot să o oamenii au ajuns să aibă mijloace
pună în contact cu regiuni şi entităţi intelectuale formidabile pentru a
mult mai elevate, ea nu va cunoaşte domina materia, dar, în acelaşi
mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va timp, au uitat de existenţa lumii
explica, va critica, va judeca, dar se spirituale, au rupt contactul cu ea.
va înşela tot timpul, pentru că nu La unii, desigur, a rămas o amintire,
cunoaşte decât o parte a realităţii. o intuiţie, dar majoritatea a uitat.
Dacă vrea să cunoască întreaga Există două forme de
realitate, trebuie să exerseze să cunoaştere: intelectuală şi
trezească în ea alte facultăţi pe care spirituală, deci, dacă le-am putea
le poseda şi înainte, dar care dorm, dezvolta pe amândouă, e cu atât
aşteptând să fie utilizate. Într-o mai bine. Nu trebuie să uităm că
epocă foarte îndepărtată, când omul natura însăşi, adică Inteligenţa
nu intrase cu adevărat în posesia cosmică are punctul ei de vedere
corpului său fizic, tradiţia iniţiatică asupra evoluţiei omului: ea a
spune că trăia tot timpul dedublat, plănuit dezvoltarea fiinţei umane în
în afara corpului său... Mai târziu, cele două sensuri, spre materie şi
când spiritul său a început să spre spirit. Dar cum e foarte dificil
coboare progresiv în materie, el şi-a de dezvoltat cele două părţi în
dezvoltat facultăţi care îi permiteau acelaşi timp, ea a dat omului secole

www.anonimprinhaos.webs.com 5
şi milenii pentru a lucra într-o grandioase pentru fiinţa umană, El
singură direcţie, lăsând câteva căi nu o lasă să coboare indefinit, să se
deschise în cealaltă, pentru a nu scufunde complet, să piardă
împiedica evoluţia sa spirituală. contactul cu Cerul şi să-şi uite
Deci, pentru epoca actuală, Spiritul originile. De îndată ce va atinge un
cosmic a decis de a permite stadiu suficient de posesiune de
oamenilor de a se dezvolta în sine, de stăpânire a propriului
domeniul senzaţiilor, al vederii, al creier, a propriilor membre şi
auzului, etc... El îi lasă pe oameni tuturor facultăţile sale, de
să coboare în materie pentru a o cunoaştere a tuturor proprietăţilor
poseda, a o atinge, a o explora, a o elementelor, atunci alte influenţe,
cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a alte forţe, alţi curenţi vor începe să
lucra cu ea. o poarte, să o ridice, şi, progresiv,
Nu vă miraţi, aşa este, e un ea va regăsi facultăţile pe care le
pasaj. Spiritul uman e obligat să poseda în trecut: va cunoaşte în
coboare, din ce în ce mai profund, acelaşi timp şi materia şi spiritul.
în materie pentru a o cunoaşte, pe Se spune în Geneză că Adam
punctul de a pierde toate amintirile şi Eva au mâncat din fructul
patriei celeste unde trăia în trecutul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi al
îndepărtat. Dar, cunoscând din ce în Răului. Aceasta semnifică că nu au
ce mai bine materia, el a făcut vrut să se mulţumească cu
numeroase achiziţii, şi mai ales a cunoaşterea spiritului, şi că au vrut,
început să-şi domine materia lui de asemenea, să coboare în materie;
proprie. Pe moment, desigur, numai au început atunci să coboare, şi aici,
o mică minoritate este capabilă de prin bucurie şi suferinţe, prin
aceasta, dar pentru om, scopul sănătate şi boli, studiază - mai mult
existenţei terestre este de a coborî răul - de milioane de ani. Depindea
în corpul fizic ca să intre în posesia de ei să rămână sus, în Paradis, să
facultăţilor sale şi să le utilizeze nu fi mâncat decât fructele
pentru a lucra asupra lumii Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi
exterioare. de curiozitate, au vrut să vadă ce
Când spun că spiritul uman era jos, şi atunci au început să
“coboară în materie”, subînţeleg în sufere de frig, de obscuritate, de
primul rând în corpul fizic, pentru a boli şi de moarte.
se instala, pentru a-l lua în posesie Omenirea îşi continuă, încă,
şi a pentru a-i deveni stăpân. Apoi, coborârea... Anumite religii numesc
după ce s-a instalat, el lucrează la această coborâre “păcatul originar”.
rândul său asupra mediului exterior. Dar o putem interpreta, de
Aici, de asemenea, manipulează asemenea, ca un studiu în care
lucruri: el transformă, construieşte, fiinţa umană a vrut să se lanseze.
distruge... E o perioadă de Da, acest Arbore al Cunoaşterii
involuţie, de coborâre în materie. Binelui şi Răului, reprezenta nişte
Dar cum Spiritul divin are proiecte studii de făcut, nişte studii forte

www.anonimprinhaos.webs.com 6
dificile, pentru că omul trebuia să pentru corpul fizic. Ea are
înfrunte o materie din ce în ce mai numeroase funcţii. Mai întâi, are o
densă. Dar ce era rău în asta? El a funcţie de protecţie, e un scut, o
ales să coboare să se instruiască, şi carapace: protecţie împotriva
a coborât; acum e adâncit în studiile şocurilor, contra substanţelor
sale până la gât, pe cale de a-şi da nocive, contra diferenţelor de
seama în ce infern s-a băgat. Pentru temperatură, etc... Apoi, o funcţie
moment, el studiază răul, dar într-o de schimb, pentru că pielea
bună zi va urca înapoi pentru a absoarbe, respiră şi elimină. În fine,
studia binele. pielea este un organ de simţ, pentru
Eu cunosc proiectele şi că prin intermediul ei simţim
planurile Inteligenţei cosmice, ştiu temperatura, contactul, durerea,
că atunci când oamenii vor stăpâni etc... Dar, nu mă voi opri la aceste
şi domina materia graţie celor cinci funcţii, nu e domeniul meu, dacă
simţuri, ei vor începe să se avânte vreţi informaţii detaliate, le veţi
spre înălţimi pentru a-şi dezvolta găsi în cărţile de anatomie şi
simţurile spirituale. Deci, cei care fiziologie. Ceea ce mă interesează e
doresc să avanseze pe drumul să fac o paralelă între piele şi aură.
evoluţiei, să înceapă să reducă din Aura posedă aceleaşi funcţii ca şi
senzaţiile pe care le încearcă prin pielea. Putem spune că este pielea
cele cinci simţuri pentru a căuta de sufletului, ea este cea care-l
acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e îmbracă, care îl protejază, care îi dă
vastitate, bogăţie... trebuie numai să sensibilitatea, şi, în fine, ea e cea
căutăm! care permite să lase să treacă
curenţii cosmici care permit
Cap II AURA schimburi între sufletul uman şi
toate creaturile, până la astre, între
Tot ceea ce există, oamenii, sufletul unei creaturi şi Sufletul
animalele, plantele, şi chiar pietrele, universal.
emit particule, produc emanaţii, şi Putem, de asemenea, să
această atmosferă fluidică, subtilă, comparăm aura cu atmosfera care
care înconjoară orice lucru, o înconjoară pământul. Da, e
numim aură. Evident, ea nu este extraordinar! Pământul posedă o
vizibilă, cu excepţia clarvăzătorilor, perdea de protecţie, pielea sa. Ea e
multă lume nici nu ştie că există. un pic mai îngroşată ca a noastră, e
Aura este deci acest fel de halou adevărat, dar joacă exact acelaşi rol.
care înconjoară fiecare fiinţă Graţie atmosferei sale, pământul
umană, cu diferenţa că la unii este evită multe pericole în cursa sa prin
vastă, luminoasă, puternică, posedă spaţiu! Toate corpurile ce vin din
vibraţii intense, în timp ce la alţii, spaţiu şi care ar putea produce
din contră, e mică, ştearsă, urâtă. catastrofe dacă ar ajunge pe
Putem compara aura cu pământ, sunt obligate să intre mai
pielea. Cunoaşteţi importanţa pielii întâi în contact cu

www.anonimprinhaos.webs.com 7
atmosfera unde sunt, în general, Acum, ce factori acţionează
dezintegrate. Atmosfera ne pentru formarea aurei? La fel ca la
protejază, de asemenea, de alte formarea pielii. Există piele
pericole cum ar fi anumite radiaţii ordinară, zgrunţuroasă, uscată, şi
cosmice, care ar fi mortale pentru altele, din contră sunt suple, fine,
noi, dar care traversând plăcute... Aproape oricine, e capabil
atmosfera sunt neutralizate de ca dintr-o privire să judece calitatea
elementele chimice cu care e unei pieli. Şi de ce depinde această
impregnată. calitate? De tot organismul, de buna
Prin intermediul aurei noastre funcţionare sa fiziologică şi fizică.
se produce un schimb neîntrerupt Omul e cel ce îşi formează pielea.
între noi şi forţele naturii. Toate Da, pielea poate să ne
influenţele cosmice, planetare şi dezvăluie multe lucruri. Dacă ea e
zodiacale care se deversează fină şi spirituală, înseamnă că omul
constant în spaţiu, vin până la noi, e spiritual, pentru că nimeni nu-şi
şi după calitatea aurei noastre, după poate forma o piele care nu-i
sensibilitatea sa, puritatea şi corespunde. Inconştient, omul
culorile sale primim o anume forţă lucrează asupra pielii sale, şi, dacă
sau nu. Aura reprezintă, deci, ştie cum să şi-o facă, poate chiar să
antenele noastre, e un aparat care o schimbe. Evident, e foarte greu,
captează mesaje, unde, forţe care ne dar e posibil şi este foarte
vin din univers. Să presupunem important. Întreg destinul omului
acum că există în lume anumite depinde de pielea sa, pentru că
influenţe nefaste. Dacă aveţi o aură relaţiile sale cu oamenii şi lumea
foarte puternică, foarte luminoasă, exterioară depind de ea. Vă spun
aceste forţe nu pot trece şi ajunge la acestea pentru a reflecta. Fiecare
conştiinţa voastră pentru a vă detaliu al pielii are o semnificaţie.
atinge, a vă zdruncina, a vă vătăma. Chiar şi consistenţa sa (lucioasă,
De ce? Pentru că, înainte de a vă suplă, dură, flască, moale) reflectă
atinge, ele trebuie, mai întâi, să calităţile, caracteristicile esenţiale
întâlnească aura voastră. Aceasta ale unei fiinţe: rezistenţa sa, voinţa
este o o barieră, un zid, sau ca o sa, activitatea sa, sau, din contră,
vamă la frontieră, şi la această slăbiciunea sa, lenevia sa şi
vamă se găsesc angajaţi care nu deficienţele sale.
lasă să treacă nimeni, fără să Destinul omului, succesele
verifice ce are în bagaje, în maşini. sale, eşecurile sale, totul este în
Aceşti vameşi acţionează în piele. Strângând mâna cuiva,
exteriorul conştiinţei noastre, dar ei spunându-i: “Bună ziua! Ce mai
pot să ne avertizeze. Diferenţiem faceţi?” putem descoperi calităţile
funcţiile aurei, dar în realitate ele sale esenţiale. Dacă noi cunoaştem
sunt legate: sensibilitatea, schimbul corespondenţele, strângând mâna
şi protecţia, toate se fac în acelaşi cuiva, putem să ne facem o idee
timp. despre calităţile şi defectele sale.

www.anonimprinhaos.webs.com 8
Dar cum mâinile se strâng automat, momentul schimbării la faţă pe
fără a da atenţie la ceva... nu muntele Tabor, Iisus a apărut cu
descoperim nimic. Strângem mâna Moise şi Ilie discipolilor Petru,
cuiva pentru a stabili un contact, a Iacov şi Ioan, era atât de luminos şi
face un schimb cu o altă persoană radios că ei nu au putut suporta
şi, în acest schimb, trebuie să dăm această strălucire şi au căzut la
ceea ce avem bun, iar celălalt, la pământ. “Faţa sa strălucea ca
rândul său, trebuie să facă la fel. soarele, spun Evangheliile,
Dacă acest gest nu aduce nimic, veşmintele sale au devenit albe, ca
mai bine să nu-l facem. şi lumina.” Această transfigurare
Dar, să revenim la aură. Cum era o manifestare a corpului de
v-am spus, ea e constituită din slavă.
emanaţii, dar nu numai ale corpului Corpul de slavă, ca şi aura,
fizic, pentru că acestea nu sunt este o emanaţie a fiinţei umane, dar
suficiente pentru a forma aura. în timp ce aura exprimă totalitatea
Aura, e mai complexă, e o fiinţei - defectele ca şi calităţile -
combinaţie a tuturor emanaţiilor a corpul de slavă este expresia vieţii
tuturor corpurilor subtile, şi fiecare spirituale cele mai intense. De
dintre ele, prin emanaţiile sale, aceea, corpul de slavă se manifestă
adaugă noi nuanţe. Corpul eteric al numai la mari Maeştrii. Graţie
omului formează o aură care acestui corp, cu adevărat pur şi
penetrează aura corpului fizic şi luminos ei vindecă bolnavii, aduc
această aură a corpului fizic şi binecuvântări pe oriunde trec şi
eteric ne arată sănătatea şi vigoarea călătoresc prin spaţiu.
sa. Corpurile astral şi mental, prin Aura este, deci, fuziunea
activitatea lor - sau inerţia lor -, tuturor emanaţiilor fiinţei întregi.
calităţile - sau defectele - lor, De aceea, când un Iniţiat vrea să
adaugă alte emanaţii, alte culori la cunoască o persoană, el nu observă
aura de mai sus, dezvăluind astfel anume aparenţa sa exterioară:
natura sentimentelor şi gândurilor fizionomia, gesturile, limbajul său;
omului. Şi dacă sunt trezite nu, ci el se străduie să-i simtă aura.
corpurile cauzal, budhic şi atmic, Toate culorile, forţele şi emanaţiile
ele adaugă alte culori, mai fluidice care omul le răspândeşte în
luminoase, alte vibraţii, mai jurul său, şi pe care nu le poate
puternice. ascunde, nici controla, iată, ce
Emanaţiile celor trei corpuri observă Iniţiatul! Anumite persoane
superioare formează corpul de sunt adevăraţi artişti în camuflaj:
slavă, pe care apostolul Pavel l-a ele îşi stăpânesc perfect gesturile,
menţionat în Epistolele sale. V-am privirea, vocea, limbajul. Ceea ce
mai vorbit despre acest lucru. Îl nu ştiu, este că ele nu au nicio
numim, de asemenea, corpul putere asupra manifestărilor subtile
nemuritor, corpul luminii sau ale vieţii lor interioare. Gândurile
corpul lui Christos. Când, în lor, sentimentele lor, creează forme,

www.anonimprinhaos.webs.com 9
culori pe care ele nu au nici o corp astral, corpul dorinţelor. În
putere să le schimbe sau să le general, ele nu au început să-şi
ascundă. De aceea, pentru un dezvolte corpul mental, în timp ce
Iniţiat, totul este clar: dacă fiinţele la unele animale, cum ar fi câinele,
sunt în armonie sau în dezordine, calul, elefantul, maimuţa... biologii
dacă emană din ele ceva găsesc un început al facultăţii de a
constructiv, benefic, luminos, o gândi. E o gândire rudimentară,
atmosferă care te întăreşte sau te desigur, dar în vecinătatea
purifică, sau, din contră, te oamenilor, corpul lor mental începe
îmbâcseşte, el simte imediat. Şi să se dezvolte, pentru că oamenii,
chiar şi sănătatea este vizibilă pe ocupându-se de animale, iubindu-
aură, starea ficatului, a plămânilor, le, îngrijindu-le, contribuie mult la
a creierului, etc... toate acestea sunt evoluţia lor. Cât despre oameni, ei
vizibile în aură. dezvoltă corpul lor mental într-un
Aura reprezintă, deci o carte, mod prodigios; ei nu o fac tot
dar o carte atât de subtilă, încât e timpul în sensul favorabil, dar cei
dificil să-ţi faci o idee. Şi aşa cum ce ştiu să se conducă şi să-şi
nu există două creaturi cu aceleaşi desăvârşească gândirea, îşi întăresc
amprente digitale, nu există, de enorm aura.
asemenea, două creaturi care au Cât despre sfinţi, profeţi,
aceeaşi aură, pentru că aura Iniţiaţi, prin adorarea şi iubirea lor
reprezintă totalitatea fiinţei umane. pentru Creator, ei îşi dezvoltă
Atmosfera pământului e corpul lor cauzal, corpul lor budhic
impregnată de emanaţiile şi corpul lor atmic care formează o
oamenilor, animalelor, plantelor, aură de o splendoare extraordinară
pietrelor, apelor, munţilor şi a cu culori într-o continuă mişcare, ca
tuturor forţelor care vin de la focurile de artificii. Aura lor este,
planete şi stele. La fel e şi aura de asemenea, foarte vastă, se
umană; e o sinteză vastă, foarte povesteşte că aura lui Budha se
bogată a tot ceea ce există în om. întindea pe mai multe leghe. Da,
De altfel, mineralele, plantele şi marii Maeştri sunt capabili să-şi
animalele au, de asemenea, o aură, mărească aura pentru a putea
dar o aură numai fizică. Mineralele, cuprinde o întreagă regiune sub
metalele şi cristalele proiectează protecţia lor şi să penetreze în
anumite forţe care formează în jurul acelaşi timp aura tuturor oamenilor
lor un fel de mic câmp magnetic, ce locuiesc în acea regiune pentru a
colorat. le insufla o viaţă nouă. Ei nu au altă
La plante, corpul eteric dorinţă sau scop decât de a-şi lărgi
adaugă vitalitatea, nevoia de a aura pentru a se întinde şi a prinde
creşte şi conferă o aură mai intensă, sub aripile lor, cum se spune, un
de vitalitate mai mare decât cea a număr cât mai mare de creaturi. Iată
mineralelor. La animale, aura e şi idealul lor! E grandios, e sublim.
mai bogată pentru că ele au deja un Prin aura lor, ei purifică atmosfera

www.anonimprinhaos.webs.com 10
în jurul lor, o înfrumuseţează, luminoase. Pentru aceia care caută
iluminează şi reînvie creaturile. dragostea, puterea sau lumina, nu
Prin aură lucrează, de asemenea, există altă metodă decât cea de a
asupra grânelor şi vegetaţiei şi lucra asupra aurei lor, pentru a
schimbă curenţii atmosferici. Da, înlătura culorile şterse care distrug,
aura Iniţiaţilor este ceva divin! prin vibraţiile lor, tot ceea ce este
Graţie acestei aure imense, bun în alţii. O ştiţi, cineva stă abia
care le permite să atingă cinci minute aproape de
nenumărate regiuni ale universului, dumneavoastră, apoi vă căutaţi în
Iniţiaţii ajung la o înţelegere zadar inspiraţia, bucuria, credinţa în
profundă a lucrurilor, care nu este o Dumnezeu. Totul a dispărut... Alţii
înţelegere intelectuală. De aceea, stau cinci minute cu voi şi sunteţi
voi trebuie, de asemenea, să opriţi revigoraţi, vechile voastre celule au
intelectul vostru să aibă preocupări dispărut şi din nou aveţi credinţă,
care nu vă aduc nici viziuni celeste din nou aveţi elan. Cauza acestor
nici beatitudine şi să vă avântaţi, schimbări, trebuie să o ştiţi, este
graţie unei aure puternice, aura lor.
luminoase, spre regiuni sublime Din acest motiv, aura este ca
unde veţi învăţa cum a creat un instrument magic în mâna
Dumnezeu lumea şi ce a scris prin Iniţiaţilor. Cum ea face parte din ei
intermediul stelelor, munţilor, înşişi, oriunde merg, ei
lacurilor, păsărilor, animalelor, îmbunătăţesc regatul mineralelor,
plantelor. Pentru a creşte plantelor, animalelor şi oamenilor.
intensitatea, puritatea şi puterea Şi aceasta nu se opreşte aici. Prin
aurei, esenţial este să avem un ideal aura sa, un Maestru ajută chiar şi
înalt de a munci asupra nouă înşine, dezîncarnaţii, care sunt miliarde şi
să îndeplinim acte nobile şi juste, să miliarde în spaţiu... Da, aura sa
avem gânduri şi sentimente pure. caută să se întindă, chiar şi acolo, în
Aceia care găsesc că natura cealaltă lume. Eu cunosc această
actelor, gândurilor şi sentimentelor problemă, am studiat-o. Un
lor nu are nicio importanţă pentru Maestru ameliorează destinul a
că morala şi religia sunt acum ceva numeroase fiinţe din lumea astrală
perimat, de care trebuie să ne şi din lumea mentală; dacă pe
debarasăm, îşi urâţesc aura şi nu pământ el nu se ocupă decât de un
produc decât culori spălăcite şi număr mic de oameni, pe de altă
murdare, vibraţii haotice şi parte, este, fără îndoială, în contact
dizarmonioase, pe care alţii, în mod cu o multitudine de creaturi care
inconştient, le simt şi se vin să se încălzească, să se
îndepărtează. Nu iubim decât ceea lumineze la aura sa şi să primească
ce este pur, luminos, armonios, şi un pic de vitalitate pentru a evolua.
cel care vrea să fie iubit trebuie să Da, munca veritabilă a
înţeleagă că nu trebuie decât să lase marilor Maeştrii nu este aici, printre
să intre în el forţe pure şi oameni; pe partea cealaltă munca

www.anonimprinhaos.webs.com 11
lor e mult mai intensă, chiar dacă alchimică: cum să transformi toată
nu vedem nimic. Marii Maeştrii, materia în aur fluidic.
care au realizat din toată inima lor, Dacă discipolul nu-şi dezvoltă
din tot sufletul lor, din tot spiritul anumite calităţi şi virtuţi pentru a se
lor acest ideal de a-l servi pe proteja, inamicii intră în el, iar el nu
Dumnezeu, au trezit corpurile lor mai poate să scape de ei. Atunci,
cauzal şi budhic, ale căror vibraţii cum să ne protejăm? Lucrând
ating chiar şi creaturi care trăiesc pe asupra aurei, asupra purităţii şi
alte planete. Şi în acelaşi fel, grandorii sale. Fiecare dintre aceste
Maeştrii care trăiesc pe alte planete caracteristici depind de virtuţile
ating creaturile terestre, şi astfel se asupra cărora omul a lucrat. Dacă
face un schimb, nu numai în omul este pur, aura sa devine
sistemul solar, dar în întreg limpede şi transparentă. Dacă e
cosmosul. Dumnezeu n-a stabilit inteligent, aura este din ce în ce mai
limite, nici frontiere în univers, şi luminoasă. Dacă trăieşte o viaţă
dacă se spune că dragostea este intensă, ea vibrează mult. Dacă are
atotputernică, este pentru că ea voinţă puternică, ea devine foarte
poate traversa spaţiul pentru a puternică. Dacă se concentrează
atinge astrele, planetele şi a atinge spre probleme spirituale, ea se
entităţile cele mai îndepărtate. lărgeşte, se amplifică şi devine
Pentru ce s-au reprezentat imensă. Şi frumuseţea, adică
sfinţii cu o aureolă în jurul capului? frumuseţea culorilor, depinde de
În trecut, exista o întreagă ştiinţă a armonia între calităţi şi virtuţi. Aura
culorilor care a explicat că fiecare mai are multe nuanţe, dar v-am
virtute se exprimă prin intermediul spus esenţialul.
unei culori particulare şi aura e Deci, cei care au tot timpul
formată din culorile produse de gânduri bune, credinţă, speranţă,
aceste virtuţi. Sfinţii au fost fiinţe bunătate, puritate, sunt beneficiarii
de o mare puritate, care voiau să se tuturor bogăţiilor naturii şi ceea ce
apropie de Dumnezeu, să se este rău nu poate să-i atingă, să
topească în El pentru a-L cunoaşte intre în ei. Astfel, ei sunt protejaţi,
şi a deveni asemenea Lui, şi în ca de un scut. Scutul pe care îl
această dorinţă de cunoaştere, ei poartă cavalerii în poveşti nu e
ajungeau la o anume penetrare, o nimic altceva decât simbolul aurei.
anume înţelepciune şi o culoare Şi sabia cavalerului? Acestea sunt
galbenă de aur tâşnea din proiecţii de lumină care ies din om.
profunzimea fiinţei lor, învăluindu- Vedeţi, sunt două simboluri. Aura,
i. Există tot felul de nuanţe de această incintă care ne înconjoară,
galben, de la galbenul cel fin, reprezintă principiul feminin; şi
delicat, până la galben de aur. gândirea pe care omul o
Fiecare nuanţă are o semnificaţie, şi proiectează, sau spiritul său care se
se pot spune multe despre acest lansează în spaţiu, reprezintă
subiect care atinge o problemă principiul masculin, activ, dinamic.

www.anonimprinhaos.webs.com 12
Aceste două simboluri, al scutului lui Dumnezeu sau simboluri; acest
şi al sabiei, care vin din antichitate, cerc este o reprezentare a aurei. Nu
reprezintă, deci, cele două principii: putem să ne impunem dând ordine
principiul feminin, aura, şi spiritelor tenebroase dacă nu avem
principiul masculin, activ, gândirea în jurul nostru un cerc protector, o
susţinută de voinţă, care zboară ca o aură puternică. La modul general,
săgeată. De altfel, sabia, săgeata, putem spune, de asemenea, că nu
lancea au reprezentat întotdeauna vom obţine rezultate spirituale dacă
principiul masculin, activ. În nu avem în jurul nostru un cerc de
astrologie, Săgetătorul, care trage protecţie, adică aura compusă din
săgeţi cu arcul, este simbolul virtuţi şi forţe divine care
Iniţiatului care proiectează gândirea simbolizează numele Domnului
sa. El trage cu arcul pentru a proteja înscris în cerc.
oraşul Iniţiaţilor, pentru ca niciun Dar multă lume se amestecă
inamic să nu poată intra. în practicile magice fără să
Priviţi cum, în plan fizic, cunoască originea simbolurilor pe
oamenii au ştiut să perfecţioneze care le utilizează, fără a înţelege
unelte şi aparate cu care trebuie să sensul a ceea ce fac. Ei se
lucreze sau să se apere. mulţumesc să se conformeze
Aspiratoarele au înlocuit măturile, ritualurilor indicate în cărţi, fără să
tractoarele au înlocuit căruţele, se gândească că în interior trebuie,
tancurile, rachetele au înlocuit de asemenea, să traseze un cerc şi
săgeţile, lăncile şi baionetele. Dar, să înscrie numele Domnului, adică
în plan spiritual, oamenii rămân să dobândească virtuţi care să
săraci, dezarmaţi. Şi totuşi, există formeze o aură de puritate,
tot felul de mijloace şi arme. Tot ce sfinţenie, de lumină şi de dragoste.
am putut găsi în plan fizic are Ei ignoră toate acestea, de aceea, în
echivalentul său în plan spiritual. În ciuda cercului, ei sunt vulnerabili.
planul fizic, pielea şi veşmintele ne Acest cerc nu se trasează în
protejează corpul fizic, în planul exterior, iar în interior ei nu sunt în
spiritual aura joacă acest rol. regulă, deci nu sunt protejaţi.
Nu există protecţie mai Dar, în plan spiritual, oamenii
eficace decât o aură pură şi rămân săraci, dezarmaţi. Şi totuşi,
luminoasă. Desigur, toate obiectele, există tot felul de mijloace şi arme.
figurile şi formulele magice Tot ce am putut găsi în plan fizic
menţionate de tradiţia ezoterică au are echivalentul său în plan
raţiunea lor de a fi, toate au un sens spiritual. În planul fizic, pielea şi
profund, dar nicio formulă, niciun veşmintele ne protejează corpul
talisman nu sunt aşa de puternice ca fizic, în planul spiritual aura joacă
aura. Înainte de a ne adresa acest rol.
spiritelor, şi mai ales spiritelor Nu există protecţie mai
infernale, un Mag trasează un cerc eficace decât o aură pură şi
pentru a înscrie, în interior, numele luminoasă.

www.anonimprinhaos.webs.com 13
Şi acum, cum să lucrăm călcând legile divine: pe de o parte
asupra aurei? Putem să o facem în construiţi, dar pe de altă parte
două maniere. Mai întâi, prin voinţa distrugeţi. De aceea, e mai bine să
conştientă, adică concentrându-ne îmbinaţi cele două metode: să trăiţi
asupra culorilor, imaginându-ne că o viaţă onestă, pură, plină de iubire,
înnotăm în culorile cele mai pure, şi în acelaşi timp să lucraţi
cele mai luminoase. Pentru a avea o conştient asupra aurei, prin
idee exactă asupra celor şapte imaginaţie.
culori, trebuie să vă serviţi de o Cum v-am spus, pe măsura
prismă. Culorile pe care le vedeţi în dezvoltării sale, aura vă va permite
natură, ale florilor sau ale păsărilor să comunicaţi cu toate regiunile
nu sunt exact cele ale luminii spaţiului. Studiaţi planetele
solare. În timp ce, cu ajutorul sistemului nostru solar: le separă
prismei vedeţi exact ce sunt cu milioane de kilometri, dar în
adevărat roşul, portocaliul, realitate ele se ating, fuzionează şi
galbenul, verdele, albastrul şi formează o unitate. Da, numai în
violetul. Apoi, puteţi face face un aparenţă sunt separate. Să luăm
exerciţiu imaginându-vă cum exemplul Pământului: continentele
culorile ies din voi şi se propagă în au o anumită întindere, dar apele
spaţiu, că sunteţi scufundat în sunt în mai mare proporţie decât
această lumină, în aceste culori, că continentele; la rândul său,
sunteţi înconjuraţi de o sferă atmosfera gazoasă care înconjoară
luminoasă şi că trimiteţi în tot planeta ocupă de mai multe ori
universul dragostea voastră. volumul său; apoi, deasupra
Acestea sunt exerciţii foarte atmosferei, Terra are un corp eteric,
plăcute, se poate să nu mai vreţi să un corp astral şi un corp mental,
vă opriţi, făcându-le! încă şi mai vast... Pentru că Terra e
A doua metodă este de a o creatură vie, inteligentă, care are,
munci asupra virtuţilor: puritate, de asemenea, suflet şi spirit. Şi cum
răbdare, indulgenţă, generozitate, e la fel şi pentru alte planete, atunci,
bunătate, speranţă, credinţă, vedeţi, totul se întrepătrunde.
smerenie, dreptate, dezinteres. Corpurile lor fizice sunt
Această a doua metodă este cea mai îndepărtate, dar aura lor, emanaţiile
sigură. Lucraţi asupra virtuţilor şi lor se ating, fuzionează. Astfel
virtuţile formează aura. Evident, putem explica, în astrologie,
puteţi aplica ambele metode, e şi influenţele planetare; graţie aurei
mai bine. Prin virtuţi aceasta se face lor, planetele se întrepătrund şi
natural; prin voinţă conştientă acţionează unele asupra altora şi
aceasta se face de asemenea, dar e asupra creaturilor care le locuiesc.
mai puţin eficace. Deoarece, să Multe lucruri despre aură nu
presupunem că vă concentraţi în sunt încă explicate, dar esenţialul
fiecare zi asupra aurei, dar în este să învăţaţi să vă ocupaţi de
acelaşi timp trăiţi o viaţă ordinară, aura voastră, aşa cum vă ocupaţi de

www.anonimprinhaos.webs.com 14
piele. Faceţi băi, o îngrijiţi, nu-i gândească ca şi maestrul lor, să se
aşa?... Dar, evident, pentru aură e poarte ca el, să devină liberi ca el.
puţin mai greu: nu putem să-i Desigur, aceasta nu se întâmplă
aplicăm loţiuni, creme... sau decât după ani de zile, dar se
biftecuri, pentru a o îndulci! De întâmplă. Din păcate, oamenii nu se
altfel, chiar şi pentru piele, opresc niciodată asupra acestei părţi
remediile nu sunt grozave. Există invizibile. Ei nu se bazează decât pe
femei care nu se spală pe faţă, ceea ce le putem arăta, sau pe ceea
spunându-şi că nu vor să-şi strice ce pot atinge. Partea invizibilă o
pielea. Dar nu există nimic mai neglijează. Şi totuşi, e atât de
minunat decât apa! Lăsaţi toate importantă!
aceste loţiuni şi creme care sunt Deci, decideţi-vă să lucraţi
chiar periculoase: nu ştiţi ce vă asupra aurei şi veţi înţelege multe
pătrunde prin pori. lucruri. Când sunteţi furioşi sunteţi
Umanitatea de acum e înconjuraţi de culoarea roşie ca
obişnuită să îmbunătăţească numai focul, dar un roşu întunecos,
aparenţa, dar în viitor se va insista murdar, foarte diferit de roşul
asupra avantajelor aspectelor trandafiriu ce corespunde dragostei.
părţilor interioare, şi, în loc să Şi dacă nu aveţi credinţă, pace,
alerge la toate institutele de albastrul aurei voastre este şters,
frumuseţe terestre, femeile vor intra urât; pe măsură ce credinţa voastră
în propriul lor institut de frumuseţe creşte, culoarea albastră din aură
spiritual, adică vor lucra asupra seamănă cu albastrul cerului.
aurei lor. Acesta e un veritabil În fiecare zi faceţi acest
institut de frumuseţe. O aură exerciţiu. Luaţi o prismă, orientaţi-
intensă, luminoasă o în lumina soarelui, şi priviţi cum,
înfrumuseţează... şi, cel puţin, e o traversând-o, lumina se
frumuseţe durabilă! Pe când, o descompune în şapte culori. După
femeie care iese dintr-un institut de ce aţi contemplat adevăratele culori,
frumuseţe este veselă pentru 24 de închideţi ochii şi imaginaţi-vă că
ore... dar poimâine, ce tablou vechi! sunteţi înconjurat de violet, apoi de
Ei da, aceasta e pentru că albastru, de verde. şi aşa mai
îmbunătăţirea nu vine din interior, departe... Sau, începeţi cu roşul,
iar tot ceea ce nu vine din interior, mergând spre violet, păstrând
nu durează. câteva minute fiecare culoare în
Particulele emanate de un jurul vostru. Practicând în fiecare zi
mare Maestru sunt dătătoare de acest exerciţiu, vă veţi purifica
viaţă, intense, luminoase, puternice. aura, o veţi întări şi vă veţi simţi
Penetrând aura noastră, aceste atât de bine, încât vă veţi mira. Iar
particule intră în structura noastră şi când cineva din familia voastră sau
transformă fiinţa noastră. Aceia dintre prietenii voştri va fi bolnav,
care au primit cu dragoste aceste sau nefericit, descurajat, dacă veţi
emanaţii, vor începe, într-o zi, să vrea, cu adevărat, să-l ajutaţi, faceţi

www.anonimprinhaos.webs.com 15
acelaşi lucru asupra lui, trimiteţi-i exterioare şi astrele care sunt în noi.
cele mai frumoase culori ale Dacă aura noastră e impură,
prismei. Da, câte exerciţii putem întunecată, nu numai că nu poate
face cu aura şi culorile sale! sesiza curenţii benefici, dar ea îi
Toate aceste exerciţii cu captează pe cei malefici. Spunem
culorile le puteţi face dimineaţa că există planete benefice şi planete
mergând la răsăritul soarelui. malefice. Dar atunci, de ce aceeaşi
Privind soarele, vizionând aura cu planetă acţionează favorabil asupra
care este înconjurat şi cum ţâşnesc unora şi defavorabil asupra altora?
culorile din el şi se propagă în E simplu: acela care nu primeşte
spaţiu spuneţi: “Eu, de asemenea, decât influenţele proaste nu e
vreau să-mi înconjur fiinţa proprie pregătit să le capteze pe cele bune.
cu lumină de aur, albastră, În realitate, toate planetele sunt
violetă...” Şi scăldaţi-vă îndelung în benefice, dar acţiunea lor asupra
această splendoare, în aceste culori, omului depinde de aura sa. Dacă în
contemplaţi-le, imaginaţi-vă că aură se găsesc elemente care nu
merg foarte departe, că toate permit ca influenţele benefice ale
creaturile se mişcă în această unei planete să intre în om, curenţii
atmosferă minunată, că înoată în pe care această planetă îi trimit se
această lumină, că sunt impregnate alterează, se sparg şi produc efecte
de această lumină... şi aura voastră nocive. În schimb, dacă aura sa e
va deveni pentru ele o pură, puternică, toate influenţele,
binecuvântare. Puteţi să mergeţi chiar şi cele proaste, devin bune
oricât, nu există limite. Oamenii pentru el.
sunt cei care îşi crează tot timpul Să nu fiţi miraţi când auziţi că
limite. Trebuie să avem o ambiţie planetele există, de asemenea, în
nesfârşită pentru bine şi să spunem: noi... Omul este o reflectare a
”Voi merge până acolo!” Un cosmosului, toate planetele există
Maestru, un discipol evoluat, trimit de asemenea în el, ca şi în univers,
dragostea lor întregii creaţii, ele se rotesc în jurul soarelui lui
întregului univers, şi această interior. Se pot spune multe lucruri
dragoste merge mai departe decât despre acestea. Această ştiinţă a
astrele... Da, pentru unii, e o fost cunoscută în trecut, acum e
realitate! Ei îşi trimit dragostea lor aproape pierdută, dar în viitor ea se
până la astre şi ca un val, dragostea va fi din nou învăţată.
astrelor revine şi se revarsă asupra Marte, Saturn, Uranus, Pluto
lor, iar ei înoată în dragoste, trăiesc sunt considerate malefice; în
în iubirea cosmică. realitate, ele sunt aşa pentru
creaturile care nu lasă să treacă
II virtuţile lor. Calităţile bune a lui
Marte sunt voinţa, cutezanţa,
Una din funcţiile aurei este de dorinţa de a învinge dificultăţile, de
a asigura schimburile între astrele a atinge scopul fixat; şi cele rele

www.anonimprinhaos.webs.com 16
sunt evident cruzimea, violenţa, angelice le trimit pe pământ, din
nevoia de a distruge. Calităţile bune cauza tuturor straturilor groase care
ale lui Venus sunt bunătatea, ascund fiinţa voastră adevărată.
farmecul, delicateţea, iar cele rele Când norii sunt îngroşaţi, ei
sunt senzualitatea, frivolitatea, acoperă soarele, care nu mai poate
infidelitatea. În om se manifestă să încălzească, nici să lumineze
aspectele bune sau rele ale acestor creaturile. Este la fel şi pentru
planete, după cum aura sa este pură persoanele îngrijorate, tulburate,
sau obstrucţionată de elemente care, furioase sau pline de duşmănie:
prin afinitate, atrag influenţele bune există nori pe aura lor. De altfel,
sau rele. aura este de o subtilitate infinită a
Aceste legi sunt valabile, de vibraţiilor; ea e animată de mişcări
asemenea, pentru celelalte planete. rapide, variază constant după starea
Calitatea aurei noastre este cea care noastră de conştiinţă şi chiar după
atrage virtuţile lui Saturn (răbdarea, starea de sănătate. Omul posedă,
stabilitatea, dorinţa de a cunoaşte) bineînţeles, o aură care nu se
sau defectele sale (tristeţea, schimbă, care arată ceea ce este el
încăpăţânarea, acrimea), virtuţile lui în profunzime, dar ea are nuanţe
Jupiter (grandoarea, generozitatea, care variază de la un moment la
bunătatea, clemenţa) sau defectele altul. La fel stau lucrurile cu faţa
sale (ambiţia, vanitatea, dorinţa de a omenească: în timpul unei zile,
domina pe alţii, de a-i strivi chiar). trece prin tot felul de expresii, fără
Deci, problema care se pune pentru ca aceasta să-i afecteze forma
discipol este de a şti să lucreze nasului, frunţii sau gurii. În cazul
asupra aurei sale pentru a primi aurei, ea e compusă din anumite
numai influenţele favorabile ale radiaţii, din anumite culori care
planetelor. Pentru că, în mod revelează adevărata natură a
contrar opiniei majorităţii omului, care nu se modifică de-a
astrologilor, influenţele bune sau lungul existenţei lui, în timp ce alte
rele ale planetelor asupra unei fiinţe vibraţii vin şi pleacă, exprimând
umane nu depind exclusiv de stări pasagere.
semnul şi de casa în care ele se află, Deci, acei care se lasă purtaţi
nici de aspectele care există între de anumite emoţii sau anumite
ele; după gradul de evoluţie a slăbiciuni îşi ard fără încetare aura,
persoanei, aceste influenţe se vor şi când forţele benefice vor să
manifesta diferit. De aceea se pătrundă în ei pentru a-şi face cuib,
spune: “astrele predispun, dar nu ele sunt împiedicate de veritabile
dispun”. carapace de culoare ştearsă şi
Vedeţi, problema aurei este opacă. Să presupunem că trăiţi o
foarte importantă. Dacă aura viaţă nerezonabilă, haotică, aura
voastră nu e pură, nu pot penetra în voastră va fi atunci traversată de
voi nu numai influenţele planetelor multe turbioane şi vibraţii
ci şi binecuvântările pe care fiinţele dezordonate, şi ea nu va mai putea

www.anonimprinhaos.webs.com 17
fi un ecran suficient de puternic ea vă va face o idee despre ce vreau
pentru a rezista atacurilor şi să vă fac să înţelegeţi.
ostilităţilor lumii invizibile. Apoi, Deci, dacă aura voastră nu e
schimburile pe care le faceţi cu luminoasă, ea nu e o bună perdea
universul şi cu toate creaturile nu de protecţie, nici un bun aparat
vor mai fi armonioase. După legea pentru a percepe lumea invizibilă şi
afinităţilor, nu veţi atrage din partea ascunsă a lucrurilor, şi nu
univers numai ceea ce este veţi avea nici intuiţie, nici
dezordonat, haotic şi sumbru, iar presentiment. Nu veţi mai putea
ceea ce este luminos, veţi respinge. face schimburi cu Cerul, şi fiinţele
Deci, dacă aura voastră este impură, din regiunile îndepărtate nu vor
ştearsă, haotică, toate forţele băga în seamă existenţa voastră;
armonioase, pure şi luminoase vor fiinţele lumii invizibile, care
rămâne în afară, şi numai ceea ce locuiesc foarte sus, nu vă văd.
este şters şi urât se va scufunda în Aceasta, e tot o imagine... deoarece,
ea, pentru că ea nu va lăsa să treacă dacă spiritele angelice vor să
decât ceea ce i se aseamănă. Cum găsească pe cineva, fiţi siguri că au
spunem noi în Bulgaria: “ Măgarii mai mult de un mijloc la dispoziţie.
râioşi se adulmecă între ei, peste Dintotdeauna se spune că Terra e o
şapte dealuri”... şi se regăsesc! vale a lacrimilor, a suferinţelor şi a
Deci, dacă aura voastră nu e tenebrelor. Ei da, nu e de mirare
luminoasă, ea nu e o bună perdea când oamenii trec neobservaţi când
de protecţie, nici un bun aparat suferă, gem, se revoltă: ei nu emit
pentru a percepe lumea invizibilă şi nici o lumină! Trebuie să emitem
partea ascunsă a lucrurilor, şi nu semnale luminoase prin intermediul
veţi avea nici intuiţie, nici aurei.
presentiment. Nu veţi mai putea Aura vă serveşte, deci, la a
face schimburi cu Cerul, şi fiinţele atrage atenţia acestor fiinţe celeste
din regiunile îndepărtate nu vor asupra voastră. Dar ea vă permite,
băga în seamă existenţa voastră; de asemenea, să aveţi acces la
fiinţele lumii invizibile, care regiunile unde locuiesc aceste
locuiesc foarte sus, nu vă văd. În fiinţe. Pentru a putea merge în
timp ce, dacă aura voastră e anumite locuri, trebuie să aveţi un
luminoasă, fiinţele vă văd. De ce? paşaport; de îndată ce l-aţi obţinut,
Să presupunem că navigaţi pe porţile vi se dechid. Aşa este şi în
ocean în timpul nopţii; dacă vaporul planul fizic, şi în planul spiritual.
nu e luminat, nimeni nu-l va vedea. Pentru a intra în anumite regiuni ale
Dar dacă lansaţi semnale, proiectaţi lumii invizibile, ne trebuie un
lumini, veţi fi zăriţi de îndată, şi paşaport, care e de fapt aura, cu
comunicarea se va face. Aceasta e o culorile care le conţine. Astfel,
imagine, evident că în zilele noastre pentru a fi admis într-o regiune
există multe alte mijloace de a anumită, trebuie ca aura să posede
stabili contacte de comunicare, dar culorile acestei regiuni. Dacă aveţi,

www.anonimprinhaos.webs.com 18
de exemplu, culoarea galbenă, de asupra propriei aure, şi pentru
aur, sunteţi primiţi în bibliotecile aceasta trebuie să îşi schimbe viaţa.
naturii şi toate secretele vă sunt Pentru că, dacă nu face nimic
revelate. Albastrul vă permite pentru a-şi schimba viaţa sa
accesul în regiunile muzicii şi mediocră, plină de slăbiciuni şi
religiei, roşul în cele din care veţi stupidităţi, toate exerciţiile de
sorbi esenţa însăşi a vitalităţii. Aura concentrare asupra aurei pe care ar
e determinantă pentru a fi primit în putea să le facă, nu vor servi la
lumea invizibilă. Culorile ei sunt un mare lucru. E exact ce se întâmplă
fel de paşapoarte pentru regiunile în cazul sănătăţii: dacă ne
cărora le corespund, iar spiritele mulţumim să luăm medicamente,
care locuiesc în aceste regiuni vă fără a ne schimba modul de viaţă,
recunosc şi vin să vă ajute. medicamentele nu vor fi decât
Starea aurei, puritatea sa, paleative. E greu să faci oamenii să
limpezimea sa, depind de felul în înţeleagă că singura metodă cu
care trăieşte omul. Dacă el se lasă adevărat eficace este de a face
pradă trândăviei interioare, schimbări în modul lor de a trăi.
dezordinii, vicilor, aura sa începe să O aură pură aduce, mai întâi,
se asemene cu o mlaştină care ameliorări în voi înşivă, dar ea
emană tot felul de miasme transformă, de asemenea, şi
vătămătoare pe care alţii le simt. ambianţa din jurul vostru, de aceea
Chiar dacă nu văd nimic - mai puţin unii încep să vă iubească: fără a şti
clarvăzătorii - e dificil de văzut pentru ce, ei se simt bine în
aura oamenilor, ei simt o atmosferă apropierea voastră. În realitate, ei
apăsătoare, obscură, ca în simt prezenţa fiinţelor luminoase pe
apropierea unei mlaştini. În timp ce care aura voastră le atrage.
un Iniţiat, un Maestru, care timp de Entităţile celeste iubesc culorile
secole, milenii a muncit să dezvolte pure, şi când zăresc o fiinţă
în el dragostea, înţelepciunea, înconjurată de această lumină şi
puritatea, dezinteresul, posedă o aceste culori, ele fug spre ea, aşa
aură imensă, în care creaturile vin cum entităţile tenebroase merg
să se scalde şi unde se simt hrănite, după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac
liniştite, reînprospătate, antrenate respingători pentru anturajul lor.
într-o direcţie divină. De aceea, Dar oamenii sunt atât de
discipolii pot primi multe inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici
binecuvântări din partea aurei cum atrag lucrurile bune sau rele.
Maestrului, dar cu condiţia să fie Aura e o lume organizată,
conştienţi, pentru că dacă nu sunt ierarhizată. Ca şi arborele vieţii, ea
conştienţi, orice ar face Maestrul e divizată în regiuni unde locuiesc
lor, ei rămân închişi influenţei lui. arhangheli, îngeri, spirite ale
Dar discipolul nu trebuie să se naturii, dar de asemenea şi entităţi
mulţumească să beneficieze de aura ale infernului. Aceasta depinde de
Maestrului său; el trebuie să lucreze viaţa omului. Acel care are

www.anonimprinhaos.webs.com 19
binecuvântarea de a fi locuit de Când cineva vorbeşte, se exprimă
spirite luminoase se manifestă prin cu forţă şi convingere, şi această
daruri extraordinare de clarviziune, convingere influenţează pe alţii.
claraudiţie, de vindecător... face Dar analizaţi-i bine cuvintele, poate
miracole! În timp ce, pentru acel vă veţi da seama că spune multe
care atrage entităţi malefice se prostii. Invers, există persoane
vorbeşte de posesiune, de inteligente şi care vorbesc
subjugare... inteligent, dar nu au capacitate de
Trebuie făcută, deci, o muncă convingere, nu sunt ascultate. Forţa
de desăvârşire, în ani de zile pentru de convingere e un lucru, iar
a face din aura noastră o antenă inteligenţa e un altul! Sunt virtuţi
capabilă să atragă ceea ce este cu diferite care dau aurei diferite
adevărat frumos şi benefic în calităţi. Trebuie să reflectaţi la
univers. Dacă v-aş întreba: “Ţineţi aceasta şi să înţelegeţi că muncind
cu adevărat la sănătatea, zilnic pentru a vă îmbogăţi aura cu
frumuseţea, pacea, fericirea calităţi noi, veţi obţine tot ceea ce
voastră?” veţi răspunde: vă doriţi.
“Bineînţeles, nu le vrem decât pe
acestea!” Şi atunci, de ce nu faceţi Cap III PLEXUL SOLAR
nimic pentru a le dobândi? Toate
aceste binecuvântări nu pot veni de Sistemul nervos simpatic e
sus, prin hazard. Cel mai bun compus din centrii care se etajază
mijloc de a le atrage este de a lucra de la creier până la baza măduvei
asupra aurei: prin dragoste o spinării şi dintr-o parte periferică,
umpleţi de viaţă, prin înţelepciune o constituită dintr-un ansamblu de
faceţi mai luminoasă, prin forţa nervi şi ganglioni uniţi între ei
caracterului o faceţi mai puternică, printr-o reţea de fibre nervoase
printr-o viaţă pură o faceţi mai numit plexuri. Plexul solar, situat la
limpede şi mai clară. Calităţile pe nivelul stomacului, este unul dintre
care vreţi să le daţi aurei voastre ele.
depind de virtuţile pe care vreţi să Ganglionii sistemului
le dezvoltaţi. simpatic se repartizează astfel:
Nu e bine să se creadă că - 3 perechi de ganglioni
dezvoltând o singură calitate, veţi intracranieni amplasaţi pe traseul
obţine toate binecuvântările. Nu, nervului trigemen.
fiecare lucru e determinat în - 3 perechi de ganglioni
univers, şi fiecare virtute atrage o cervicali în relaţie cu inima.
binecuvântare determinată. Ar fi - 12 perechi de ganglioni
prea lung să vă vorbesc de toate dorsali în relaţie cu plămânii şi
nuanţele, dar puteţi să vă gândiţi plexul solar
voi înşivă. Dacă ştiţi să observaţi, - 4 perechi de ganglioni
ar fi trebuit să o remarcaţi în lombari în relaţie cu plexul solar şi,
circumstanţele simple ale vieţii. prin plexul solar, cu stomacul,

www.anonimprinhaos.webs.com 20
intestinul subţire, ficatul, corpurilor celeste, funcţiile
pancreasul, rinichii. organelor corpului cosmic.
- 4 perechi de ganglioni Astrologia este în legătură cu
sacrali în relaţie cu rectul, organele circulaţia şi respiraţia. Punctul
genitale şi vezica. vernal, de exemplu, retrogradează
Aceştia fac în total 26 de un grad la fiecare 72 de ani; ori, 72
perechi. Acest număr, 26, nu este este de asemenea numărul bătăilor
un număr oarecare. Un kabalist vă inimii pe minut. Pentru respiraţie,
va spune că este numărul celor 4 norma este de 18 mişcări pe minut,
litere ale numelui lui Dumnezeu: şi 18 este un sfert din 72.
E extraordinar să constatăm că Astrologia răspunde la întrebarea
numele lui Dumnezeu e construit “când”?
după aceleaşi legi ce conduc 2 ori 4 perechi de ganglioni
structura sistemului simpatic! lombari şi sacrali: 4 este numărul
Cele două grupe de 3 perechi alchimiei, pentru că reprezintă cele
de ganglioni intracranieni şi 4 stări ale materiei: pământ, apă,
cervicali sunt în legătură cu lumea aer şi foc. Alchimia răspunde la
divină, ei corespund părţii întrebarea “ce”?
psihologice ale naturii. Cele 26 de perechi de
Cei 12 perechi de ganglioni ganglioni ale sistemului simpatic
dorsali sunt în legătură cu lumea sunt deci divizaţi în 5 grupe. Aceste
spirituală; ei corespund părţii 5 grupe de ganglioni sunt legate de
fiziologice ale naturii. 5 virtuţi reprezentate de
Cele două grupe de 4 perechi pentagramă: puritate, dreptate,
de ganglioni lombari şi sacrali sunt dragoste, înţelepciune şi adevăr.
în legătură cu lumea fizică; ei - Puritatea este legată de cele
corespun părţii anatomice ale 4 perechi de ganglioni sacrali ce
naturii. constitue baza lanţului de ganglioni,
Să studiem fiecare dintre pentru că puritatea este baza,
aceste grupe mai în detaliu: fundamentul.
2 ori 3 perechi de ganglioni - Justiţia corespunde celor 4
intracranieni: 3 este numărul perechi de ganglioni lombari
Divinităţii. Este numărul Kabbalei, (situaţi în regiunea rinichilor,
pentru că Kabbala ne relevă la care e legată Balanţa ,
factorii, principiile care acţionează simbolul echilibrului), în relaţie cu
în univers. Kabbala răspunde la toate organele nutriţiei: stomac,
întrebarea “cine”: cine a creat? cine ficat, intestin, etc... Din cauză că
acţionează? omul nu se ştie hrăni cum trebuie,
12 perechi de ganglioni echilibrul este rupt, platanele
dorsali: 12 este numărul Naturii balanţei sunt dereglate şi necazurile
condusă de aştri; este numărul ce urmează revelează că justiţia
astrologiei (cele 12 constelaţii trebuie să intervină pentru a
zodiacale), care studiază influenţele restabili ordinea.

www.anonimprinhaos.webs.com 21
- Dragostea este legată de cele plexului solar, ei pot să ajungă să-şi
12 perechi de ganglioni dorsali. controleze şi să-şi reînsprospăteze
Dragostea este o forţă care ne dilată organele corpului lor fizic.
(şi această dilatare se regăseşte în Există o legătură între stările
mişcările respiraţiei), care ne leagă psihice şi stările fizice. Tristeţea, de
de toate fiinţele, de tot universul, exemplu, acţionează asupra căilor
rezumat de cele 12 constelaţii ale simpatice, care, având un rol
zodiacului. vasoconstrictor, începe să contracte
- Înţelepciunea este legată de sistemul arterial. Această contracţie
cele 3 perechi de ganglioni cervicali produsă de tristeţe, împiedică deci
care prin intermediul nervilor circulaţia sângelui, şi, prin urmare,
cardiaci sunt în relaţie cu inima, de asemenea, şi digestia, respiraţia,
pentru că adevărata înţelepciune etc... Ne simţim, deci, comprimaţi,
vine din inimă. sărăciţi, abandonaţi. Nu e chiar aşa,
- Adevărul este legat celor 3 dar e o impresie ce rămâne. Pentru
perechi de ganglioni intracranieni, a pune în acţiune, în sens invers,
pentru că adevărul este în vârf, este nervii care dilată, trebuie să apelăm
scopul de atins, este deasupra la bucurie, dragoste, şi, în fiecare
tuturor. dimineaţă, la trezire, în loc să ne
Adevărul, înţelepciunea, gândim: “Nu mai am bani, iubita
dragostea, dreptatea şi puritatea ne mea mă înşeală, n-am primit
pot pune în contact cu toate forţele scrisorile pe care le aşteptam...”
armonioase din univers de la care trebuie, din contră, să ne străduim
primim binecuvântări. Fiecare să avem o gândire pozitivă. În
virtute ameliorează funcţionarea fiecare dimineaţă, trezindu-se, un
ganglionilor şi organelor de care e adevărat discipol gândeşte aşa:
legată, în acelaşi fel în care fiecare “Domnule Dumnezeu, Creatorul
greşeală împotriva acestor virtuţi nostru, Îţi mulţumesc că m-am
deranjază funcţionarea lor. trezit în viaţă, sănătos, putând să
S-a crezut mult timp că nu respir, să merg, să cânt, să privesc,
există nici o legătură între creier şi să aud... pentru că acestea sunt
sistemul simpatic. În zilele noastre comori inestimabile.” Trebuie să ne
se ştie că această relaţie există, şi sculăm bucuroşi, mulţumind
este chiar foarte strânsă. Creierul nu Domnului. Dacă oamenii
poate acţiona direct asupra îmbătrânesc atât de repede, este din
organelor, ci acţionează prin cauză că nu ştiu cum să cheme în
intermediul unui conductor, care e fiecare zi bucuria.
marele simpatic şi al cărui cel mai Plexul solar e un centru
important centru este plexul solar. extrem de important şi trebuie să
Iniţiaţii lucrează la a conştientiza evităm tot ceea ce ar putea să îl
legătura dintre plexul solar şi creier, contracte, pentru că el întreţine mai
pentru că o dată realizată conştient, departe contracţia vaselor de sânge
totul devine uşor: prin intermediul şi diferitelor canale ale

www.anonimprinhaos.webs.com 22
organismului. Şi când sângele sau influenţează plexul solar care
celelalte lichide circulă prost, se primeşte astfel viaţă şi este astfel
formează depozite care, cu timpul, mai apt să alunge materialele
sfârşesc prin a provoca tot soiul de nocive. Privim adesea apa care
probleme. Ceea ce perturbă mai curge, dar inconştient, nu ne dăm
mult plexul solar sunt manifestările seama despre lucrarea ce o putem
dezordonate ale corpului astral: face graţie ei pentru a evolua
frica, furia, gelozia, dragostea spiritual. Şi dealtfel, ce ştim despre
pasională. Şi cum plexul solar e un folosirea tuturor elementelor pe
rezervor de forţe, consecinţa acestor care ni le dă natura?...
dizarmonii e o demagnetizare Dacă sunteţi acasă, puteţi să
totală. Când simţiţi un frison sau un vă întindeţi pe un pat, plasaţi-vă
şoc, imediat veţi fi golit de forţe, ambele mâini pe plexul solar şi
picioarele nu vă mai susţin, mâinile imaginaţi-vă că sorbiţi energiile
vă tremură, capul vă este vid. întregului cosmos.
Aceasta semnifică că plexul vostru Puteţi, de asemenea, să vă
solar şi-a epuizat forţele sale. băgaţi mâinile în apă, sau şi mai
Plexul solar poate să se bine, picioarele, e metoda cea mai
golească, dar poate să se şi umple, puternică. De câte ori vă simţiţi
este chiar ceea ce discipolul trebuie demagnetizaţi, tulburaţi, sau
să înveţe: cum să-şi umple plexul contractaţi, pregătiţi apă caldă,
solar. Vă voi da câteva metode. băgaţi-vă picioarele conştient în ea
Fiecare arbore e un rezervor şi începeţi să le spălaţi cu multă
de forţe născute din soare şi atenţie. Veţi acţiona astfel şi asupra
pământ, şi putem sorbi aceste forţe. plexului solar, dându-i forţe, şi
Alegeţi un arbore mare, aşezaţi-vă starea voastră de conştiinţă se va
cu spatele la el puneţi mâna stângă schimba imediat. Dacă într-o zi,
la spate, cu palma pe trunchiul acasă, nu puteţi medita, faceţi o
arborelui; în acelaşi timp puneţi baie picioarelor şi veţi vedea că
palma mâinii dreapte pe plexul puteţi să vă concentraţi mai bine.
solar. Concentraţi-vă asupra Există metode pentru a intra
arborelui cerându-i să vă dea o în comunicare cu plexul solar şi a-i
parte din energiile sale: le veţi cere de a da ordine pentru a
primi prin palma stângă şi le veţi remedia anumite deficienţe. E o
ceda prin palma dreaptă în plexul întreagă ştiinţă pe care o vom studia
vostru solar. E un fel de transfuzie în viitor. Pentru moment nu este
de energie. chiar posibil de a intra în
Puteţi să vă reînprospătaţi comunicare cu plexul solar; el îşi
plexul solar ascultând curgerea unui trăieşte viaţa sa independent şi
izvor, unei cascade sau unei omul nu poate decât să acţioneze
fântâni. Acestea sunt metode în indirect asupra lui, aşteptând o zi
aparenţă nesemnificative, dar care când va putea acţiona direct. Şi cum
dau mari rezultate. Apa care curge să îl influenţăm indirect?

www.anonimprinhaos.webs.com 23
Străduindu-ne să trăim o viaţă pură, momentul declanşării centrilor
cu bun simţ, luminoasă. Această subtili în noi-înşine, pentru că legea
viaţă acţionează asupra plexului acestor centri este armonia.
solar, îl deblochează, îl eliberează Din păcate, se întâmplă rar ca
de anumite oprelişti, şi când e ceea ce trăieşte şi simte omul să
eliberat, el remediază repede totul, rămână în acord cu armonia care
pentru că e foarte puternic. domneşte în univers. Şi e grav,
Se povesteşte despre oameni pentru că opunându-se legilor,
care au aerul extenuat, sunt forţelor, curenţilor cosmici, el se
zdrobiţi, sunt copleşiţi. Ei sunt în izolează, de rupe de univers, se
această stare pentru că nu ştiu să înconjură de bariere impenetrabile;
lucreze cu plexul solar, aceasta se atunci forţele benefice care vin din
vede pe faţa lor, care nu are nici o cosmos să dea viaţă tuturor
lumină. O faţă ştearsă,obscură, creaturilor, nu pot intra în el pentru
arată că plexul solar nu a elimina impurităţile şi a restabili
funcţionează corect. De aceea, ordinea, şi îl pun în pericol. Da,
încercaţi voi, cel puţin, să utilizaţi boala este, foarte simplu, o
metodele ce vi le-am dat pentru a dezordine care se instalează în om
lucra cu plexul solar, dacă nu, veţi când el rupe legătura cu cosmosul
sta ani de zile, fără să simţiţi că el şi nu mai întreţine cu el schimburi
este acolo, trezit, viglent, şi vă corecte.
dilată. Totul va rămâne în creier şi Omul este obligat, pentru a
nu veţi obţine nici un rezultat nici trăi, să facă fără încetare schimburi
privind soarele, nici în meditaţie, cu cosmosul: a mânca. a bea, a
nici făcând exerciţii, cât timp plexul respira, a absorbi lumina şi căldura
solar nu se va manifesta pentru voi soarelui, a absorbi radiaţiile
arătând că conştiinţa voastră a cosmice... Nu poate supravieţui nici
coborât în fine în măruntaie. Pot să un minut, dacă aceste schimburi
vă vorbesc de această senzaţie, dar sunt întrerupte, dar e chiar
la ce ar servi? Nu aţi înţelege, inconştient dacă nu vede că viaţa
pentru că pentru a înţelege, trebuie depinde de aceste schimbări; el îşi
să fi făcut această experienţă. petrece timpul tăindu-şi legăturile
Numai prin intelect nu vă puteţi cu universul, împiedicând energiile
face o idee. E ca şi cum aţi explica să circule în el, strică armonia care
durerea de dinţi unuia pe care nu l- există natural între el şi cosmos. Şi
au durut dinţii, sau cum aţi vorbi de totuşi, numai această armonie îi
dragoste cuiva care n-a fost permite să trăiască intens, să
niciodată îndrăgostit. Nu puteţi înflorească, să creeze.
înţelege până n-aţi trecut prin De aceea voi trebuie să vă
aceasta. Chiar dacă v-aş explica, nu obişnuiţi, în fiecare zi, să consacraţi
aţi înţelege. Trebuie să lucraţi, să vă câteva minute pentru a restabili în
schimbaţi viaţa, să trăiţi o viaţă voi această armonie cu cosmosul şi
armonioasă; numai aşa se ajunge la să încercaţi să vibraţi în acord cu

www.anonimprinhaos.webs.com 24
toate fiinţele creaţiei spunând: Mama Natură, care îl poartă, îl
“Vreau să fiu în acord cu voi, vă susţine şi îl hrăneşte. De aceea
iubesc, vă iubesc, fiţi există în Orient anumite învăţături
binecuvântate”... Acest exerciţiu care prevăd concentrarea asupra
restabileşte circulaţia energiilor. Se buricului. Bineînţeles, occidentali
întâmplă chiar celor mai mari care văd totul din exterior îşi bat joc
înţelepţi, celor mari mari sfinţi să de aceste practici, pe care le găsesc
cunoască momente de frământare, ridicole, dar pe nedrept. Cei care se
agitaţie, dar ei sunt conştienţi, simt concentrează asupra buricului,
de îndată că vibraţiile lor s-au legându-se astfel de cosmos,
schimbat şi restabilesc imediat gândindu-se că sunt încă
armonia. În timp ce majoritatea dependenţi de Mama Natură,
oamenilor rămân zile, săptămâni, trebuie să cureţe acest canal prin
ani în dezordine, şi sfârşesc prin a fi care ea le trimite elementele cele
complet nimiciţi. mai preţioase de care au nevoie, să
Trebuie, o dată pentru se afle în plenitudine.
totdeauna, să vă decideţi să În măsura în care ei păstrează
înţelegeţi legile naturii, să învăţaţi încă această legătură cu natura,
cum este construit omul şi care putem spune că aproape toţi
trebuie să fie raportul dintre el şi oamenii nu s-au născut încă: nu au
legile naturii. Dacă vreţi să fiţi încă tăiat cordonul ombilical.
fericiţi, dacă vreţi să înfloriţi, Pentru a se naşte, ei trebuie să iasă
trebuie să vă gândiţi la armonie, să din pântecele naturii unde sunt pe
vă puneţi în armonie cu universul cale de a dormi... sau de a se zbate!
întreg. Evident, nu o să reuşiţi Omul se naşte prima dată când e
imediat, dar perseverând, veţi simţi adus pe lume de mama sa fizică,
într-o zi că, de la picioare până la dar naşterea sa adevărată, pe care o
cap, totul din voi intră în numim în Iniţiere a doua naştere, nu
comunicaţie şi vibrează la unison se poate produce până nu se ajunge
cu viaţa cosmică... la ruperea legăturilor sale cu
Copilul în burta mamei e legat “natura natură”, cum spun filozofii,
de ea prin cordonul ombilical situat pentru a intra în natura divină.
în regiunea plexului solar; prin Numai atunci e cu adevărat
acest cordon ea îl hrăneşte. În conştient, luminat, iluminat.
momentul naşterii, această legătură
se rupe, de aceea putem spune că II
naşterea nu e altceva decât trecerea
dintr-o stare de dependenţă într-o Se spune adesea că inima este
altă stare, de independenţă, de cea care înţelege şi se vorbeşte de
libertate. Dar în realitate, omul nu e inteligenţa inimii... Chiar şi
complet independent, plexul său Evangheliile fac aluzie la inimă ca
solar e legat cu un alt cordon un organ de înţelegere. Dar despre
ombilical, un cordon eteric, de ce inimă e vorba? Evident că nu e

www.anonimprinhaos.webs.com 25
vorba de cea fizică, organul care trimită hrana, omul îşi pierde
pompează sânge. Nu, adevărata posibilităţile: devine somnolent, sau
inimă, inima iniţiatică este plexul îl doare capul şi nu mai poate să
solar, el este cel care simte, gândească.
înţelege, sesizează mari adevăruri Creierul nu e separat de
cosmice. Creierul ştie numai să plexul solar, dar nu poate să
studieze, să scrie, să vorbească, să beneficieze tot timpul de susţinerea
xxx, chiar fără a avea o idee clară sa pentru că nu ştie încă să intre în
despre lucruri. Priviţi cum se petrec comunicare cu el. Ori, deja v-am
lucrurile în lumea actuală: se explicat, plexul solar e un creier,
discută, se scrie, dar în realitate nu dar un creier inversat, pentru că,
s-a înţeles nimic, pentru că e dacă în creier substanţa gri e la
imposibil de a se înţelege corect cu exterior şi substanţa albă la interior,
creierul. Lucrurile trebuie trăite e invers pentru plexul solar.
pentru a le înţelege, trebuie trăite cu Substanţa gri, care e constituită din
toată fiinţa. celule nervoase, permite gândirea,
Când trăiţi un sentiment, când în timp ce substanţa albă,
simţiţi în voi teama, îngrijorarea, constituită din fibre nervoase,
dragostea, nu le simţiţi în creier, prelungind celulele, permite să
nici în inima fizică, ci în plexul simţim. Deci, datorită substanţei
solar. Deci, plasând inima în plexul albe situată în exterior, plexul solar
solar, Iniţiaţii arătau că ei cunoşteau simte tot ce se petrece în organism,
mult mai bine adevărata anatomie şi în toate celulele; de aceea poate să
fiziologie umană decât biologii care se ocupe fără încetare să
nu văd decât ce e fizic şi material. restabilească echilibrul. Creierul nu
Ei suprimă adevărata realitate a simte nimic, cu excepţia faptului
fiinţei umane, în timp ce Iniţiaţii când totul merge foarte rău, dar el
sunt interesaţi mai întâi de această nu ştie cum să remedieze acestea.
parte invizibilă şi subtilă. Aceştia Dacă inima noastră bate prea
din urmă posedau o ştiinţă repede sau prea lent, sau dacă vă
prodigioasă, dar ţineau multe doare stomacul, creierul e incapabil
lucruri ascunse, pentru că revelarea să facă ce ar trebui, şi de altfel,
lor ar fi fost periculoasă; atunci nu acestea nu depind de el. Deci, dacă
spuneau numai unele lucruri şi toţi veţi da plexului solar condiţii bune
ceilalţi trebuiau să le descopere pe de a funcţiona normal, el va
celelalte. echilibra totul. El posedă o
Trebuie ştiut că plexul solar farmacopee formidabilă, pe care
controlează majoritatea funcţiilor nici nu v-o puteţi imagina; şi cum e
corpului fizic, dar şi că tot el a creat în relaţie cu toate celulele, poate să
şi alimentează creierul. Da, creierul intervină. El este mult mai bine
e o creaţie a plexului solar, e echipat decât creierul. Dar toate
copilul său; de aceea plexul solar îl acestea nu sunt bine explicate, chiar
hrăneşte, iar când încetează să-i mai şi în ştiinţa medicală.

www.anonimprinhaos.webs.com 26
Odată cu dezvolarea trebuie încărcat numai un singur
creierului, omul a atins conştiinţa platan, ci amândouă platanele unei
de sine, graţie căreia este balanţe.
individualizat. Plexul solar, din Creierul nu este decât un
contră, e legat de subconştient, instrument, şi acest instrument nu
pune omul în legătură cu oceanul este independent. Pentru a avea un
vieţii universale, e legat de întreg bun instrument, trebuie să-l
cosmosul, ceea ce nu e cazul întreţinem. Luaţi orice maşină, sau
creierului. În realitate, această chiar numai o lampă: dacă opriţi
comunicaţie poate fi stabilită, dar sau diminaţi curentul, randamentul
creierul nu este încă suficient de ei nu va fi acelaşi. Creierul uman e
dezvoltat pentru aceasta, pentru că ca o lampă care luminează, care
este de formaţie recentă; plexul raţionează, care vede. Dar, la
solar, e de formaţie mult mai veche. majoritatea oamenilor, lampa nu e
Creierul s-a dezvoltat foarte târziu bună, e o lumânare care nu
la animale şi la oameni, şi chiar şi luminează destul. Trebuie deci
creierul furnicilor, de exemplu, e branşată la sursa inepuizabilă care îi
mai bine organizat decât cel al va da toate posibilităţile, adică la
oamenilor pentru că furnicile sunt plexul solar. De ce cei din vechime
mai vechi decât el! Creierul uman îl numeau “solar”? Pentru că e legat
nu e încă bine organizat, dar el va fi de soare, şi soarele e inima
mai târziu, pentru că are misiunea universului nostru.
de a înregistra totalitatea Ce sunt plexul solar şi creierul
cunoştinţelor şi de a înţelege unul faţă de altul? Ei reprezintă cei
noţiuni încă nebănuite. Dar, o repet, doi poli: unul masculin, emisiv, şi
cel ce dirijează, comandă, şi de care celălalt feminin, receptiv. Găsim
depinde totul, este plexul solar, cu această polaritate în toată natura.
centrul Hara, situat un pic mai jos, Priviţi numai ce se întâmplă într-un
şi care sunt în comunicare. cuplu: soţul e ocupat aproapre
Umanitatea contemporană numai să câştige bani pentru a oferi
este pe cale de a se distruge pentru soţiei sale mijloace de a se îmbrăca,
că esenţialul activităţilor sale e a se parfuma, a se acoperi de
situat în creier: studiile, calculele, bijuterii; şi iat-o elegantă,
necazurile, etc... Cum nu e pregătit somptuoasă, atractivă, în timp ce
să reziste la tensiuni mari, multe bietul soţ, jos, în haine ponosite,
boli nervoase apar pe măsură ce munceşte pentru a-i putea da toate
creierul e supraîncărcat. Trebuie să acestea. Evident, poate fi şi invers,
învăţaţi să repartizaţi munca între eu vorbesc doar simbolic.
cei doi centri: cel care este jos, în Plexul solar şi creierul sunt
pântec, şi cel care este sus, în cap. legate între ele şi se pot ajuta sau,
În acel moment, numai, vă veţi găsi dimpotrivă, să-şi creeze obstacole.
echilibrul. Este o lege a mecanicii: Dumnezeu n-a dat toată puterea
pentru a obţine echilibrul, nu unuia sau altuia. Ca şi în cazul

www.anonimprinhaos.webs.com 27
bărbatului şi femeii: Dumnezeu n-a posibilitatea? Plexul solar, el îi
dat toate puterile bărbatului şi trimite energiile. Nu-l vedem, dar e
niciuna femeii, El a dat puteri acolo, ascuns, silenţios, nu-şi face
femeii şi puteri bărbatului, dar sunt apariţia, nimeni nu-i bănuie
puteri diferite, care nu se pot existenţa. E bărbatul smerit, dacă
manifesta în plenitudine decât când vreţi... Deşi are în realitate o funcţie
cele două principii sunt unite şi feminină, pentru că el este mama
lucrează în armonie, în acelaşi scop. hrănitoare, bogăţia infinită,
Ceea ce poate oferi bărbatul, femeia rezervorul inepuizabil al naturii.
nu poate, şi ceea ce poate oferi Cât despre creier, este o creaţie a
femeia, bărbatul nu poate, de plexului solar, e copilul său... Sau e
asemenea; dar când îşi unesc soţul, dacă vreţi, soţul care
puterile, rezultatele sunt fantastice. vorbeşte, discută, tună şi fulgeră, în
Iar pentru cele două creiere, care timp ce soţia lui, tăcută, face toată
sunt plexul solar şi creierul din cap, partea ascunsă a muncii. Trebuie să
e important să înţelegeţi cum sunt înţelegem aceste schimbări de
polarizate în masculin şi feminin, polaritate.
cum acţionează unul asupra altuia şi Creierul e activ, dinamic, dar
care sunt puterile lor asupra oboseşte repede dacă plexul solar
materiei. nu îi trimite ajutoare. De aceea,
Cunoaşteţi experienţa cu tubul înainte de a întreprinde o activitate
Crookes... Când curentul circulă intelectuală importantă, discipolul
prin tub, catodul emite un flux de trebuie să lucreze cu plexul solar.
electroni în direcţia anodului, dar el Creierul e capabil de multe lucruri,
rămâne obscur, iar în regiunea cu condiţia ca plexul solar să-i
anodului apare o luminiscenţă. trimită energie. Deci, originea,
Această experienţă nu este sursa, este plexul solar; şi creierul e
altceva decât o ilustrare a ecranul pe care trebuie să se
raporturilor care există între manifeste, să se exprime şi să
principiul masculin şi principiul prezinte lucrurile, în timp ce plexul
feminin. Oriunde în natură nu solar îi dă această posibilitate. Din
vedeţi altceva decât aceste două plexul solar vin imaginile care sunt
principii la lucru. Această ştiinţă proiectate sus, pe ecranul creierului.
iniţiatică a celor două principii a Bune sau rele, ele sunt proiectate.
fost revelată de Melkhitsek lui Este ca la cinema. Numai că, în
Abraham: cum aceste două cazul cinematografului, principiul
principii, masculin şi feminin, se masculin, operatorul sau aparatul e
regăsesc în univers sub forme cel care proiectează imagini pe
diferite şi lucrează împreună. ecran; şi ecranul e principiul
Creierul se manifestă, feminin, materia asupra căreia
vorbeşte, comandă, organizează, spiritul proiectează forţele şi
produce agitaţie, strigăte, energiile sale. Încă o schimbare de
gesticulaţie. Dar cine îi dă polaritate.

www.anonimprinhaos.webs.com 28
Când trebuie să meditaţi sau încrucişare, care trece prin gât. De
să faceţi o muncă intelectuală aceea, când simţiţi că nu se face
intensă, nu începeţi prin a vă bine comunicarea, trebuie să vă
concentra brusc asupra subiectului masaţi gâtul în regiunea vertebrelor
de meditaţie sau asupra muncii cervicale, pentru a restabili curenţii
voastre, pentru că astfel vă veţi care merg din plexul solar la creier.
bloca creierul şi nu veţi ajunge la Gâtul e o cale de trecere extrem de
nimic. Începeţi să vă concentraţi importantă. Când strângem foarte
asupra plexului solar, şi când simţiţi violent gâtul cuiva îl omorâm,
că aţi intrat într-o stare de pace, de pentru că viaţa pe care plexul solar
dilatare, faceţi-vă munca: creierul o trimite nu mai poate ajunge la
vostru va fi alimentat şi susţinut de creier. Vedeţi câţi centri nervoşi
energiile care vin din plexul solar. sunt importanţi, dar ştiinţa medicală
Şi dacă în timpul muncii simţiţi că nu s-a oprit încă asupra acestor
creierul vostru se blochează, încrucişări care au loc la nivelul
masaţi-vă plexul solar în sens gâtului (emisfera dreaptă a
invers acelor de ceasornic: după creierului care comandă partea
câteva minute veţi simţi că gândirea stângă a corpului, şi emisfera
vă este din nou degajată şi că vă stângă comandă partea dreaptă)
puteţi repune la treabă. pentru a o aprofunda din punct de
Trebuie să învăţaţi să vedere a corespondenţelor cosmice.
repartizaţi activitatea între creier şi Învăţând să vă concentraţi
plexul solar, ca într-o adevărată asupra plexului solar cu multă
căsnicie, unde bărbatul şi femeia dragoste veţi ajunge să dispuneţi de
trăiesc în armonie şi îşi împart toate energiile sale pentru a fi
munca; atunci creierul poate să trimise creierului. Cum creierul este
manifeste toate puterile acumulate ca un ecran pe care se fac proiecţii,
în plexul solar. Plexul solar conţine cu cât creierul pântecului, dacă
în arhivele sale toate cunoştinţele putem spune aşa, proiectează mai
trecutului cel mai îndepărtat, şi corect imagini pe ecranul celuilalt
depinde de creier să le facă să iasă creier, cu atât omul devine capabil
şi să le exprime. Creierul nu e să acţioneze mai energic.
altceva decât un instrument cu Iată încă un fenomen pe care
sarcina de a scoate la lumină îl întâlnim în toate domeniile
bogăţiile ascunse în profunzimea existenţei. Mai demult v-am vorbit
fiinţei noastre. despre “soarele negru”, de la care
Plexul solar este deci de soarele nostru primeşte energia sa.
asemenea un creier, dar inversat. Acest soare negru care dă fără
Substanţa albă a plexului solar, care încetare e principiul masculin, iar
e la exterior, comunică cu substanţa soarele nostru, care primeşte
albă a creierului, care e în interior, energia şi care străluceşte, e
şi cu materia gri a creierului, care principiul feminin... Nu v-am spus
este la exterior. Iată o inversare, o că am văzut în mod real soarele

www.anonimprinhaos.webs.com 29
negru, dar l-am văzut interior; e intelectual, analitic, ci veţi avea o
acolo, există, şi fără el n-ar exista înţelegere sintetică, vibraţi în
soarele strălucitor. Iată, încă o dată armonie cu ea, o senzaţie de
catodul şi anodul, iată tubul plenitudine vă va cuprinde, iar
Crookes întins la dimensiunile meditaţia devine contemplare; nu
universului. mai gândiţi de loc, contemplaţi
Cât e de clar, cât e de simplu! ceva splendid şi trăiţi intens.
Peste tot, peste tot, regăsim cele Înţelegeţi altfel lucrurile, mai bine
două principii. Vreţi să vă mai dau decât prin gândire, dar nu ştiţi cum
şi un alt exemplu? Să luăm un le înţelegeţi, este numai o evidenţă
arbore: el posedă rădăcini, trunchi absolută, da, pentru că aţi reuşit să
şi ramuri. Rădăcinile trimit energia atingeţi inima universului.
pentru a apărea frunze, flori şi Studiind, gândind, înţelegând
fructe. Rădăcinile nu se văd, dar lucruri, aceasta nu semnifică încă
ridicaţi-le, şi s-a terminat cu ceea ce că am atins inima universului; nu,
se vede. Tot ceea ce se vede este acestea sunt condiţii prealabile.
rezultatul a ceva invizibil care este Inima universului nu o puteţi atinge
foarte bine ascuns. În noi, plexul decât cu inima. Când inima voastră,
solar reprezintă rădăcinile; şi adică plexul solar va începe să
trunchiul nostru şi membrele simtă, să iubească, să trăiască cu
reprezintă trunchiul şi ramurile mare intensitate, atunci, da, veţi
arborelui. Omul e ca un arbore: are atinge, veţi mişca inima universală,
rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier inima lui Dumnezeu, şi din această
are flori şi fructe. Plexul solar inimă vor veni la voi energii, forţe,
reprezintă rădăcinile creierului, şi el curenţi dătători de viaţă, care vă vor
e cel mai important, rădăcinile sunt lumina. Da, când veţi ajunge să
mai importante, pentru că dacă se proiectaţi din inima voastră o
întâmplă ceva în rădăcini, tot restul imensă energie de dragoste, prin
este în pericol. Iată, încă un legile afinităţii şi ecoului, o altă
argument pe care nimeni nu poate inimă vă va răspunde. A atinge
să-l respingă. Dacă tăiaţi rădăcinile inima universului înseamnă a
arborelui, el moare. cunoaşte, a simţi, a intra în
Când vreţi să meditaţi, alegeţi proiectele şi planurile Eternului,
un subiect spiritual asupra căruia vă Sufletului universal. Dar nu puteţi
veţi concentra; puteţi apoi urmări ajunge la acestea nici prin ştiinţă,
derularea gândurilor, înlănţuirea nici prin cunoştinţe livreşti, nici
lor, contururile lor: creierul vostru e prin discursuri, oricât de elocvente
cel ce lucrează. Dar dacă ajungeţi ar fi.
să urcaţi mai sus în această Pentru a atinge inima
meditaţie, veţi simţi creierul vostru universului trebuie să vibrezi la
oprindu-se din funcţionare, plexul aceeaşi lungime de undă cu el,
solar devenind activ: nu mai adică să dăruieşti aceeaşi dragoste
înţelegeţi lucrurile în mod dezinteresată. Când ceea ce cereţi,

www.anonimprinhaos.webs.com 30
ceea ce vă doriţi nu priveşte numai cristalul, această piatră! De îndată
interesul vostru personal, ci binele ce-i atingeţi inima, imediat auziţi
umanităţii şi universului întreg, în muzică. Există de asemenea o
acel moment dorinţa voastră inimă în univers, dar noi nu îi
vibrează pe aceeaşi lungime de cunoaştem legile, de aceea nu
undă ca şi inima universului. Şi reuşim să stabilim un contact pentru
cum inima universului este sursa de a capta undele sale şi să avem
viaţă, sursa fericirii, frumuseţii, revelaţii.
poeziei, muzicii, sursa a tot ce e Pentru a atinge inima
splendid şi divin, atunci veţi primi universului, trebuie să vă
această viaţă, această fericire, intensificaţi dragostea. E o muncă
această splendoare... Veţi gusta care se face în plexul solar. În acel
plenitudinea. moment, v-am spus, nu mai gândiţi
Când aţi atins inima cuiva, deloc, proiectaţi o putere, o energie
obţineţi de la el tot ce vă doriţi. Cel de dragoste pe care o dirijaţi, dar
căruia i-aţi atins inima vă deschide creierul vostru se odihneşte.
porţile şi vă dă tot. În anumite zile Înţelegeţi, sunteţi conştient şi
rugaţi Cerul, pentru a-l înduioşa, a-l dirijaţi energiile, dar creierul nu e în
impresiona, dar aceasta nu serveşte activitate. Cum explicăm aceasta?
la nimic, el răspunde: “Nu înţeleg Există o altă formă de gândire, o
ce spui” şi vă închide uşa în nas. În altă formă de înţelegere pe care
alte zile nu spuneţi nimic, priviţi trebuie să o descoperim
numai, iar el vă spune: “Vino, intră!
Iată, ia asta!” Cum se explică Cap IV CENTRUL HARA
aceasta? Trebuie aflat secretul.
V-am vorbit odată de Veţi fi, poate, miraţi să vedeţi
receptorul cu galenă. Acum câteva în India că anumiţi sadu, anumiţi
zeci de ani, când aparatele de radio yoghini au regiunea pântecului
nu erau aşa perfecţionate şi aşa de foarte dezvoltată, cu toată că nu
răspândite, multă lume îşi făcea un mănâncă aproape de loc!... Şi
receptor cu galenă. Pentru a capta o majoritatea statuilor îl reprezintă pe
emisiune de radio trebuia deplasat Budha şi alţi înţelepţi cu un pântec
un vârf de ac pe un cristal de proeminent. De ce? Pentru că, la
galenă, pentru a stabili un contact. Iniţiaţi, un pântec foarte dezvoltat
Când acul atingea anumite puncte, dezvăluie puterea, forţa, rezervele
imediat se auzeau în căşti cuvinte, spirituale acumulate graţie
muzică, în timp ce pentru alte exerciţilor de respiraţie. Pentru că
puncte nu se auzea nimic. Acest exerciţiile de respiraţie prelungite
fenomen mi-a dat mult de gândit... duc la dezvoltarea acestei părţi a
Plimbaţi acul la stânga şi la dreapta corpului unde se adună elemente
pe cristal şi nu auziţi nimic. Deşi care permit vindecarea,
atingeţi cristalul. nu-i atingeţi dezagregarea a tot ce e nociv.
inima... pentru că are şi el o inimă, Pântecul poate fi rezultatul

www.anonimprinhaos.webs.com 31
materialismului omului sau activitate cerebrală şi omul se
spiritualităţii sale. Dacă faţa sa dezechilibrează. De aceea, atunci
arată că el nu se gândeşte decât la a când primeşte şocuri, el nu mai
mânca, a bea şi a dormi, evident, poate să se restabilească, pentru că
opulenţa sa reprezintă ceva rău: el centrul din el care ar putea remedia
este o fiinţă grosieră, materialistă, orice nu funcţionează. Dacă ar şti să
senzuală. Dar dacă el are calităţi ca se concentreze asupra centrului
puritatea, clarviziunea, inteligenţa, Hara şi să-l dezvolte, oricare ar fi
pântecul său demonstrează că el are cheltuielile sale de energie
rezerve şi că poate transforma nervoasă, el nu s-ar simţi niciodată
aceste rezerve vindecându-i pe alţii obosit.
şi făcând multe lucruri pe care cei Evident, e o problemă pentru
plăpânzi, slabi nu ar putea să le Occidentali, din cauză că centrii
facă, pentru că nu au aceste resurse. situaţi în partea inferioară au fost
Priviţi, de altfel, japonezii. consideraţi mult timp ca nedemni
Unii au un pântec enorm, dar în de a participa la viaţa spirituală. Şi
acelaşi timp, o mare supleţe, forţă şi chiar şi eu, în timpul anilor, când vă
inteligenţă. Aceasta, deoarece ei vorbeam de acest centru,
lucrează să-şi dezvolte ceea ce ei subînţelegeam aproape tot timpul
numesc centrul Hara. Aceste centru Centrul suprem, Dumnezeu-Însuşi,
e situat la 4 centimetri sub buric. Cauza primordială. Nu v-am spus
Hara înseamnă “pântec” în niciodată că în corpul fizic,
japoneză, şi de aici vine expresia adevăratul centru al omului este
“a-şi face hara-kiri”, adică a se acolo, dedesubtul buricului, că vor
sinucide deschizându-şi pântecul. trebui ani şi ani pentru a vă pregăti
Pentru înţelepţii japonezi, centrul să îl penetraţi, să-l exploraţi şi să-l
Hara este centrul vieţii, al dezvoltaţi pentru a cunoaşte
echilibrului, centrul universal. Şi originea fiinţei voastre. Pentru că
când omul se concentrează pe el şi originea acolo este. De câte ori v-
ajunge să-l dezvolte, devine am spus: “Nu căutaţi în exterior, nu
neobosit, invincibil. Toţi acei care căutaţi la suprafaţă, dar săpaţi,
lucrează asupra centrului Hara se săpaţi, şi veţi găsi aur sau petrol!”
disting în viaţă printr-un echilibru Evident, vorbind simbolic. Voiam
extraordinar. să vă spun că trebuie săpat chiar în
Un mare număr de anomalii acest domeniu, al subconştientului.
care se manifestă astăzi la Centrul Hara este menţionat
Occidentali , v-am mai spus-o, apar în multe cărţi ezoterice, dar în
din cauză că ei au rupt echilibru, maniere foarte diferite, şi chiar
adică în loc să plaseze centrul vieţii anumite remarci ale autorilor
la locul său, ei îl plasează în creier, creştini din vechime dovedesc că ei
care e la periferia fiinţei umane. îl cunoşteau. Alchimistul Basile
Atunci, prea multe gânduri, prea Valentin în cartea sa: “Cele
multe necazuri, prea multă douăsprezece chei”, invită adeptul

www.anonimprinhaos.webs.com 32
să coboare în centrul pământului se formează fiinţe, el este de o
pentru a găsi acolo piatra filozofală. extremă importanţă şi nu are nimic
El spune: “Visita Interiora Terae; ruşinos. De ce viaţa se naşte într-un
Rectificando Invenies Occultum loc ruşinos? Dacă Inteligenţa
Lapidem, Veram Medicinam” cosmică a ales acest loc, este pentru
Adică: “Vizitaţi măruntaiele că ea îl consideră sacru; atunci de
pământului, corectând, vei găsi ce omul trebuie să-l dispreţuiască?
piatra ascunsă, adevăratul Evident, nu e chiar estetic - cel
medicament”. Dacă luăm primele puţin după estetica oamenilor - dar,
litere ale acestor cuvinte, vom găsi: pentru ce motiv viaţa vine de
VITRIOLUM. “Visita Interiora acolo? Nu numai că mama îşi
Terae”... în realitate nu e vorba de poartă copilul în acest loc, dar
a coborâ în interiorul planetei, ci de copilul, legat prin cordonul
a penetra în acest pământ, corpul ombilical, îşi trage forţele tot de
nostru fizic, pentru că acolo vom aici şi se hrăneşte. Ruşii numesc
găsi materiale, vom găsi bogăţii, această regiune a plexului solar şi a
tezaure. centrului Hara “jivot”, şi “jivot” în
Cele trei divinităţi mai bulgară înseamnă “viaţă”. Da, viaţa
importante ale panteonului hindus vine de aici, şi astfel se propagă şi
sunt Brahma, Vishnu şi Shiva, şi se se distribuie în celelalte organe.
spune în Cărţile sacre că Brahma e Deci, creierul este de asemenea
situat în pântec, Vishnu în regiunea tributar acestui centru care primeşte
inimii şi a plămânilor, şi Shiva în viaţa. Este ca pentru un arbore.
creier. De ce tocmai Brahma, Regiunea cea mai importantă a
creatorul, e situat în pântec? Dacă arborelui, rădăcinile, sunt acolo,
pântecul este o regiune cu adevărat invizibile, ascunse, îngropate în
de dispreţuit, şi creierul, din contră, pământ. Ei bine, de asemenea,
aşa de nobilă, Brahma ar fi trebuit centrul Hara ca şi plexul solar sunt
plasat în creier. Ei nu, în creier e rădăcinile noastre. Şi dacă coborâm
plasat Shiva, care e identificat cu în rădăcini pentru a şti ce a plasat
distrugerea. Da, Brahma este natura acolo, vom descoperi o lume
creatorul, Vishnu, reparatorul, de o extraordinară bogăţie de
conservatorul, cel care susţine, materiale şi energie. Iată, este o
menţine, hrăneşte, în timp ce Shiva mină, o sursă.
este distrugătorul. Şi dacă Shiva Pântecul este locul unde se
corespunde tocmai creierului, creează viaţa. Da, sursa vieţii este
aceasta e deoarece creierul, acolo, în pântec. Se spune în
mentalul inferior, divizează, disecă, Evanghelii: “Din sânul său a tâşnit
dezagregă, este distrugătorul apă vie”. De ce din sânul său? De
realităţii. El este cel care îi desparte ce nu din creier sau din plămâni?
pe oamenii şi îi induce în eroare. Ce se află în pântec, făcând apele să
De vreme ce pântecul este ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl,
regiunea corpului unde se crează şi Brahma, creatorul. Dar pentru a-l

www.anonimprinhaos.webs.com 33
simţi, pentru a putea comunica cu cea fizică, totul e acolo, jos, nu în
el, ne trebuie mulţi ani de muncă. înalt. Dar jos este de asemenea
El e acolo, dar nu beneficiem de infernul şi monştrii săi, de aceea,
nici un avantaj, pentru că lucrăm înainte de a coborî, trebuie să
numai cu Shiva. De altfel, în India, învăţăm să ne protejăm, dacă nu,
prea puţine temple sunt consacrate vom fi înghiţiţi. Iată motivul pentru
lui Brahma, mai multe lui Vishnu... care, în învăţământul nostru, ne
şi şi mai multe lui Shiva. De ce? ocupăm la început de lumea
Shiva este distrugătorul, şi de superioară. Pentru a înfrunta
teamă, pentru a-l linişti, ne ocupăm tenebrele, ne trebuie lumină.
atât de mult de el? În timp ce pentru Nici cu plexul solar omul nu
Brahma, creatorul, nu ne putem poate să aibă un contact direct cu
teme că face rău, şi de aceea, poate, centrul Hara, pentru că nu are nici
îl neglijăm... un mijloc să atingă subconştientul
De ani de zile vă instruiesc său. Nu-l poate atinge decât pe căi
prezentându-vă numai lumea din ocolite, adică prin felul său de a
Înalt, adică lumea conştiinţei, a trăi. Deci, dacă acest centru nu e
luminii, dar aceasta nu e în realitate corect armonizat cu universul, din
decât o pregătire pentru a putea cauza vieţii sale dezordonate,
coborî apoi în profunzimile fiinţei haotice, neraţionale, omul
voastre. Pentru că, pentru a ne împiedică buna sa funcţionare, nu
cunoaşte cu adevărat, trebuie să mai poate primi efluviile Sufletului
cunoaştem cele două regiuni: ceea universal.
ce e sus, şi ceea ce e jos. Ceea ce Pentru a vă echilibra, a vă
este sus, sunt centrii creierului, şi întări, puteţi, în timpul meditaţilor
ceea ce este jos, este tocmai acest voastre, să vă puneţi mâinile pe
centru pe care înţelepţii japonezi îl abdomen, concentrându-vă asupra
numesc Hara. centrului Hara. Dar să nu faceţi
Hara reprezintă acest exerciţiu decât sunteţi într-o
subconştientul, profunzimile stare de puritate, abnegaţie şi
obscure ale fiinţei umane. Dar dezinteres, pentru binele umanităţii,
aceste regiuni sunt, desigur, foarte dacă nu, alţi centri care sunt alături
periculoase, de aceea trebuie se vor trezi şi veţi fi antrenaţi în
început explorând terenul de sus, şi regiunile tenebroase ale fiinţei
apoi, când suntem întăriţi, când voastre. De aceea, înainte de a lucra
avem arme şi tot echipamentul, cu centrul Hara trebuie să vă
putem coborî în abisuri pentru a pregătiţi. Când sunteţi gata, puteţi
descoperi ce conţin. Toate bogăţiile să plonjaţi fără pericol în adânc,
sunt sub pământ: da, aurul, pietrele pentru că acestea sunt profunzimile,
preţioase, metalele preţioase, şi abisurile fiinţei umane.
cărbunele, petrolul, asupra cărora Psihanaliştii, desigur, au
lucrează o multitudine de entităţi şi descoperit o parte a
spirite. În lumea psihică, ca şi în subconştientului, dar sunt încă

www.anonimprinhaos.webs.com 34
departe de a cunoaşte toate şi somptuoasă? Deoarece, ca şi
misterele centrului Hara şi de a şti naşterea unui copil fizic, naşterea
cum acest centru, xxx în unui copil spiritual, naşterea lui
profunzimile subconştientului, e Cristos în om se face acolo, chiar în
legat la supraconştiinţă. Când această regiune a centrului Hara.
Iniţiaţii vorbesc de unirea cozii cu Naşterea e acolo, ieslea cu măgarul
capul şarpelui, ei subînţeleg unirea şi boul care nu sunt alţii decât
centrului de jos cu centrul superior ficatul şi splina. Şi, în înalt, îngerii
situat în creier, chakra Sahasrara cântă, pentru că această naştere, pe
din vârful capului. Dar dacă nu aţi care o numim a doua naştere este
lucrat în prealabil asupra un eveniment la care tot Cerul
adevărurilor mai accesibile, cum participă.
veţi putea lucra în aceste zone? Ceea ce s-a produs în
Viaţa spirituală are, de asemenea, momentul naşterii lui Iisus se
programul său. Trebuie, mai întâi, reproduce de fiecare dată când o
să vă purificaţi, să vă întăriţi, şi fiinţă umană este capabilă să se
apoi, când vă simţiţi pregătiţi, vă nască a doua oară. Există din nou
puteţi permite să mergeţi să faceţi o măgarul, boul, magii, îngerii,
incursiune în aceste profunzimi. Fecioara şi copilul în iesle... Acest
Sunt experienţe care vă aşteaptă, eveniment nu s-a produs numai
dar trebuie să vă pregătiţi. acum 2000 de ani în Palestrina, ci
Alchimiştii vorbesc de se repetă etern. Şi pentru a forma
“lumina ce iese din tenebre”. copilul în voi, trebuie să cunoaşteţi
Tenebrele sunt infinit mai vaste multe lucruri: cum să-l atrageţi,
decât lumina; ele îmbrăţişează şi cum să-l purtaţi, cum să-l hrăniţi...
invadează totul. În timp ce lumina e În această iesle, în măruntaie,
ca o scânteie, pe care tenebrele o între bou şi măgar, adică ficat şi
înconjură. Tenebrele sunt rădăcina splină se naşte copilul divin.
fiinţei. Tot ceea ce apare pe pământ Naşterea lui Iisus într-o iesle are
ca fenomen, ca manifestare, ca o deci o încărcătură iniţiatică de cea
concretizare, iese din tenebre; şi mai mare importanţă. Aici, în
asemeni copiilor în pântecul Mamei centrul Hara, discipolul trebuie să
Natură, aceste energii le sunt facă să se nască în el această nouă
comunicate printr-un un fel de conştiinţă, Copilul Iisus. (A se
cordoane ombilicale graţie cărora vedea şi “Crăciunul şi Paştele în
absorb forţele Sufletului cosmic. tradiţia iniţiatică” cap I - colecţia
“Lumina ce iese din Izvor)
tenebre”... E aceea pe care o vedem Hermes Trismegistul a spus:
în profunzimea simbolului ieslei în “Ceea ce e jos e ca ceea ce este sus,
care s-a născut Iisus. De ce Iisus s-a şi ceea ce este sus e ca ceea ce este
născut într-o iesle, pe paie, între un jos.” Nu e o similitudine, o
bou şi un măgar, şi nu într-un palat, asemănare exactă, cum au crezut
într-un templu, într-o locuinţă vastă unii, pentru că în realitate ceea ce

www.anonimprinhaos.webs.com 35
este jos nu e identic cu ceea ce este mobilizăm propriile forţe, facultăţi
sus. Ceea ce este jos este ca şi ceea pentru a face o muncă adevărată.
ce este sus, în sensul în care legile, Eu ştiu bine că ceea ce vă cer aici
funcţiile sunt aceleaşi. Spunând nu va găsi un ecou favorabil, pentru
acest “Ca şi” aceasta nu semnifică că întreaga lume, din contră, e
similitudinea. Când o casă se instruită să caute totul în exterior.
reflectă în apă, ceea ce e sus, în Iată de ce centrii interiori nu
lumea realităţii, este ca şi ceea ce funcţionează, sunt ruginiţi şi
este jos în lumea reflexiei, dar cele curenţii nu circulă. Desigur, există
două lumi nu sunt identice. câţiva mistici, câţiva filozofi, câţiva
Există deci o lume a reflexiei, spiritualişti care sunt obişnuiţi cu
a iluziei, care e jos, şi o lume a această muncă, dar, în acest
realităţii care e sus. Apoi, în fiecare domeniu, majoritatea oamenilor
dintre aceste lumi, există un sus şi sunt ca şi infirmii, nu au nici forţa,
un jos; atunci, ceea ce e jos în nici voinţa de a întreprinde o muncă
lumea iluziilor corespunde la ceea asupra lor înşişi.
ce este sus în lumea realităţii. Şi Spuneţi că lucraţi, dar că nu
cum în ierarhia divină, Creatorul se obţineţi rezultate. Evident, nu e
află sus, de asemenea aici, în noi, uşor, şi aici, de asemenea, apare
El se află jos, pentru că noi suntem problema reîncarnării. Dacă abia în
o reflectare. A trecut mult timp de această existenţă veţi începe această
când v-am vorbit de această muncă, cum vreţi să ajungeţi să
inversare, spunându-vă că pietrele, mişcaţi centrii imobilizaţi de
cristalele, metalele, care sunt jos, secole? Pentru cei care au muncit în
sunt o reflexie a lumii divine, de alte reîncarnări şi continuă, evident,
sus. Şi în om, pântecul, care e jos, totul e diferit, ei obţin rezultate.
corespunde la ceea ce e în sus în De aceea, pregătiţi-vă să
Divinitate, pentru că, în raport cu începeţi această muncă în această
macrocosmosul, microcosmosul, încarnare, ştiind că dacă nu veţi
adică omul, e inversat. De aceea începe în această încarnare, nu veţi
Brahma, Creatorul, e plasat în ajunge la nimic nici în următoarea.
pântec. Pentru moment nu veţi reuşi decât
Iată, aceasta e tot pentru mici succese, dar nu e nimic, cel
moment despre acest subiect, cu puţin aţi început. Veţi continua mai
toate că e vorba de o lume infinită. departe în următoarea încarnare, iar
Ceea ce v-am spus e deja prea mult. atunci veţi obţine sigur rezulate.
Dacă v-aş spune mai mult n-aţi şti Ceea ce contează e de a începe să
ce să faceţi, veţi fi copleşiţi. Vrem declanşaţi curenţii divini, în această
tot timpul să ştim totul... din încarnare.
curiozitate, evident. Ei bine, nu,
într-un adevărat Învăţământ Cap V FORŢA KUNDALINI
iniţiatic, trebuie să punem în
practică, trebuie să ne obişnuim să Apocalipsa se termină cu

www.anonimprinhaos.webs.com 36
viziunea unei cetăţi celeste, Noul bunătate. Al treilea (Gemenii),
Ierusalim, a cărei pereţi, temelii, împinge la studiu, incită la a se
porţi sunt descrise de Sfântul Ioan interesa de tot şi de a călători. Al
Teologul. Prin acet oraş curge un patrulea (Cancer), dă o mare
fluviu: “Şi mi-a arătat un fluviu de mediumitate pentru a capta undele
apă vie, limpede ca un cristal, care şi prezenţele cele mai subtile. Al
ieşea din Tronul lui Dumnezeu şi al cincilea (Leul), inspiră o mare
Mielului. În mijlocul oraşului şi pe nobleţe şi curajul necesar pentru a-i
cele două maluri ale fluviului era ajuta şi a-i salva pe alţii. Al şaselea
Arborele Vieţii ce producea de (Fecioara), purifică şi curăţă. Al
douăsprezece ori fructe, dând şaptelea (Balanţa), dă posibilitatea
fructul său în fiecare lună şi ale de a se uni la o cauză divină şi de a
cărui frunze serveau la tămăduirea stabili în sine echilibrul cosmic. Al
popoarelor.” optulea (Scorpionul), luminează
Cum se făcea că arborele se asupra morţii şi vieţii de apoi. Al
găsea pe ambele maluri ale nouălea (Săgetătorul), dă gustul
fluviului? Dacă am înţelege întrebărilor filozofice şi religioase.
lucrurile literar, această descriere Al zecelea (Capricornul) inspiră
nu are nici un sens. În realitate, putere, autoritate pentru a domina
acest arbore deasupra unui fluviu e pe alţii şi pe sine însuşi. Al
un simbol; există în noi, şi fluviul, unsprezecelea (Vărsătorul), dă
de asemenea, trece prin noi. Pentru sensul universalităţii, fraternităţii
că oraşul suntem noi; şi în centrul între naţiuni. Al doisprezecelea
acestui oraş - în plexul solar - curge (Peştii), împinge la sacrificiu, la a
un fluviu cu un arbore al vieţii pe suporta suferinţa şi chiar la a vedea
malurile sale. Plexul solar partea bună şi a se veseli.
reprezintă arborele pe cele două Iată calităţile fructelor acestui
maluri ale fluviului, dar de arbore al vieţii, care nu e altul decât
asemenea şi fluviul însuşi, această Arborele Sefirotic de care vorbeşte
forţă, această vitalitate care circulă Kabbala, cu sefiroturile: Keter,
prin el. Şi unde sunt rădăcinile Hokmah, Binah, Hesed, Gebourah,
acestui arbore? Acestea sunt cele Tipheret, Netzach, Hod, Iesod,
douăsprezece perechi de nervi şi de Malkout. Kether e sămânţa care
ganglioni dorsali: douăsprezece conţine toate posibilităţile
ramuri care produc douăsprezece arborelui; Hokmah, e sâmburele
fructe pe an. Aceste douăsprezece care care se divizează pentru a lăsa
fructe sunt legate de cele să iasă mica plantă: Binah; Hesed,
douăsprezece semne ale zodiacului. este trunchiul; Gebourah, ramurile;
Să vedem acum proprietăţile Tripheret, mugurii; Netzach,
acestor fructe. Primul fruct, frunzele; Hod, florile; Iesod,
(Berbecul) face omul activ, dinamic fructul; Şi Makout, sămânţa, care,
şi decis. Al doilea (Taurul), dă o plantată în pământ, va da un nou
mare sensibilitate, multă gentileţe şi arbore. Aici, din nou, vedeţi o

www.anonimprinhaos.webs.com 37
aplicaţie a legii: ce e jos e ca ce e numea Hermes Trismegistul. O dată
sus, şi veţi înţelege de asemenea de trezită, ea se poate dirija în sus, sau
ce Iisus a comparat Împărăţia lui în jos. Dacă ea se dirijează în sus,
Dumnezeu (Malkout) cu grăuntele fiinţa va beneficia de o mare
de seneve, care e minuscul, dar dezvoltare spirituală, dar dacă ea se
devine un arbore mare, unde vin să dirijează în jos, aceasta poate să
se adăpostească păsările cerului. antreneze rezultate foarte
Sfântul Ioan spunea că supărătoare. Acel care, fără a fi pur
frunzele arborelui vor servi la şi stăpân pe el, trezeşte forţa
tămăduirea popoarelor. Veţi vedea, Kundalini, devine pradă unei
nu numai fructele arborelui fac pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l
miracole, dar şi frunzele de antrenează cu o viteză vertiginoasă
asemenea, şi chiar şi rădăcinile. spre abis, şi unei ambiţii
Rădăcinile, înfipte în cele nemăsurate care îl face să se opună
două maluri ale fluviului vieţii de lumii întregi. De aceea este de
care vorbeşte Sfântul Ioan, sunt sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să
deci ansamblul nervilor şi trezească forţa Kundalini înainte de
ganglionilor situaţi de o parte şi de a fi lucrat asupra purităţii şi
alta a coloanei vertebrale. Coloana smereniei. Pentru că această forţă,
vertebrală leagă cerul şi pământul, cea mai puternică dintre toate,
cerul nostru şi pământul nostru. poate la fel de bine să distrugă
Izvorul fluviului se află pe culmea decât să creeze. În realitate,
muntelui: “Fluviul, e spus, iese din Kundalini poate fi trezită la mai
Tronul Domnului”. Capul, e cerul şi multe nivele: putem să o trezim de
pântecul pământul. Pe pământ arde şapte ori pentru că ea doarme şapte
un foc care provoacă din timp în somnuri, ea e ascunsă sub şapte
timp erupţii violente vulcanice. Ori, învelişuri ale materiei.
acest foc se găseşte, de asemenea, Într-un anume fel, e uşor să
la baza coloanei verticale. Acest foc trezeşti Kundalini, dar unde şi cum
subteran, legat de pântec şi de sex, să o dirijezi e mult mai dificil şi e
este forţa Kundalini. Pentru chiar esenţialul. Direcţia pe care o
moment, coloana vertebrală nu are va lua Kundalini nu depinde de
la oameni decât funcţie anatomică voinţa omului, ci de calităţile şi
şi fiziologică; puterea ei spirituală virtuţile sale. Când şarpele
nu e trezită. Numai Iniţiaţii au Kundalini se trezeşte, el se
reuşit să anime coloana lor îndreaptă spre partea care îi oferă
vertebrală pentru o imensă muncă hrană. Dacă partea inferioară îi
spirituală şi magică graţie trezirii oferă această hrană, acolo se
forţei Kundalini. îndreaptă, şi totul e pierdut, e
Forţa Kundalini doarme la prăpastia, adevărata prăpastie. În
baza măduvei spinării, ea este timp ce dacă şarpele e atras de
mama care a creat universul, “cea partea superioară, el se îndreaptă în
mai puternică dintre forţe” cum o sus.

www.anonimprinhaos.webs.com 38
Urcarea forţei Kundalini se Occidentalilor este de a nu fi tentaţi
face prin canalul Sushuma situat în să trezească Kundalini, ci de a trăi o
interiorul măduvei spinării. De o viaţă pură, în acord cu legile divine.
parte şi de alta a canalului Ea se va trezi atunci când va veni
Sushuma, cele două canale Ida momentul, nu trebuie grăbit acesta.
(polarizat negativ şi legat la Lună) Orice alt fel de a proceda e riscant,
şi Pingala (polarizat pozitiv şi legat pentru că această forţă e asemenea
de soare) se ridică într-o mişcare de unui foc, care poate face ravagii
spirale întretăiate. Curentul Ida distrugând unele organe ale
ajunge la nara stângă şi curentul corpului. Când totul se desfăşoară
Pingala la nara dreaptă. De aceea, natural, fără şocuri, omul se trezeşte
exerciţiile de respiraţie sunt în armonie la conştiinţa lumii
considerate ca cele mai eficiente divine.
pentru a provoca trezirea forţei ... Eu simt în voi o imensă
Kundalini. dorinţă de a face eforturi pentru a
Pentru că, astupând nara ajunge la această trezire a
dreaptă, aspiraţi aer prin nara conştiinţei. Puteţi începe lucrul, dar
stângă, produceţi astfel un curent trebuie să fiţi foarte prudenţi, foarte
care trece prin canalul Ida. Acest raţionali, şi să nu vă lansaţi fără o
curent traversează şi centrul unde direcţie, dacă nu, riscaţi să vă
doarme Kundalini, centrul dezechilibraţi, să vă distrugeţi.
Muladhara, şi produce vibraţii Deci, nu vă grăbiţi, aceasta va veni
uşoare care tind să o trezească un cu blândeţe, încet-încet. Tot ce
pic. Astupând nara stângă, aspiraţi avem aici ca exerciţii, practică, sunt
aer prin nara dreaptă, curentul va exerciţii din yoga, care vă vor
trece prin canalul Pingala, şi el, de permite într-o zi să treziţi forţa
asemenea, va da câteva impulsuri Kundalini. Mulţi cred că pentru a
forţei Kundalini. Şi aşa mai găsi spiritualitatea adevărată trebuie
departe... Deci, practicând în să meargă în India, dar trebuie de
fiecare dimineaţă exerciţiile noastre asemenea să ştie că învăţământul
de respiraţie, puteţi, încet, să treziţi Fraternităţii Albe Universale, care e
forţa Kundalini. Dar nu trebuie adevăratul învăţământ a lui Cristos,
prelungite aceste exerciţii. ne aduce o yoga modernă, adaptată
Când eram în India, am auzit Occidentalilor.
vorbindu-se de tot felul de metode Înţelepţii Indiei spun că
pe care le foloseau yoghinii pentru înainte de trezirea şarpelui
trezirea Kundalini. Unele erau Kundalini yoghinul trebuie să-şi
incredibile, până la introducerea elibereze canalul central, Sushuma.
unui fir de argint într-un loc pe care Printr-o viaţă pură, prin exerciţii
nu am să-l numesc. Unii făceau potrivite, el curăţă acest canal.
toate nebuniile pentru trezirea Această curăţire e necesară pentru
acestei forţe! că, odată cu trezirea şarpelui
Cel mai bun sfat de dat Kundalini, el începe să activeze

www.anonimprinhaos.webs.com 39
întreaga viaţă psihică a omului; este aripi? Nu, dar acest fel de a-i
un foc aşa de intens, care arde tot. reprezenta provine dintr-o ştiinţă
De aceea drumul său trebuie să fie foarte veche privind fiinţa umană şi
eliberat de toate impurităţile şi centrii săi subtili. Marii Iniţiaţi ai
obstacolele, pentru ca el să poată trecutului ştiau că pe spate, la
trece rapid, fără stricăciuni pentru nivelul umerilor, fiinţa umană
om şi să atingă centrul coronal, posedă doi centri foarte puternici.
chakra Sahasrara. Aceşti centri situaţi în corpurile
Şi ce spune Iisus în eteric şi astral sunt capabili să
Evanghelii? “Străduiţi-vă să intraţi producă turbioane care permit celui
prin poarta strâmtă”, sau “Mai care a ştiut să-i dezvolte a se
repede trece o cămilă prin urechile deplasa în spaţiu. În tradiţia greacă,
acului decât un bogat prin poarta zeul Hermes e reprezentat cu aripi,
Împărăţiei Cerurilor” (pentru dar la călcâie, pentru că şi călcâiul
comentarii asupra acestor versete, a posedă un centru foarte important
se vedea “Un nou înţeles al care e de asemenea în legătură cu
Evangheliilor - colecţia Izvor). puterea de a se deplasa în spaţiu.
Aceste două fraze au o semnificaţie În realitate, aceşti centri
foarte profundă: ele arată că într- subtili sunt într-un mare număr în
adevăr canalul central e aşa de corpul nostru. De exemplu, în timp
îngust, încât forţa care aduce ce contemplaţi răsăritul soarelui,
iluminarea nu poate să treacă dacă absorbiţi lumina sa printr-un centru
fiinţa nu e pură. Dacă aveţi prea care e situat deasupra splinei.
multe lucruri în buzunare, nu puteţi Soarele ne trimite energia sa care
băga mâinile, trebuie să vă soseşte la noi sub formă de mici
debarasaţi de toate acestea. Vedeţi, sfere luminoase. Acest centru
yoghinii Indiei, Evangheliştii spun absoarbe deci lumina solară şi o
aceleaşi adevăruri. Ei bine, acestea împarte în şapte culori ca cele ale
sunt adevărurile pe care le prismei. Apoi trimite aceste şapte
aprofundăm în Învăţământul raze în organism, repartizându-le
Fraternităţii Albe Universale. astfel: roşul şi oranjul spre organele
sexuale, galbenul spre inimă şi
Cap VI CHAKRELE plămâni, verdele spre stomac, ficat,
intestine, rinichi; albastrul spre gât
Sistemul Chakrelor şi nas; violetul spre cap. Roşul
poate reîmprospăta şi sistemul
De unde vine obiceiul de a nervos. Unei persoane obosite îi
reprezenta îngerii cu aripi?... lipseşte roşul şi ea poate să-şi
Ajunge să vedem o pictură sau o amelioreze starea concentrându-se
sculptură care prezintă o fiinţă pe această culoare.
înaripată pentru a şti că este un Funcţia fiziologică a splinei
înger. De ce aceste aripi? Care e este, o ştiţi, de a forma globulele
sensul lor? Îngerii au cu adevărat roşii ale sângelui. Nu e de mirare,

www.anonimprinhaos.webs.com 40
deci, că centrul eteric al vitalităţii e petale
plasat chiar deasupra ei. Pentru a - între cele două sprâncene:
capta particolele de vitalitate care Ajna, cu două petale mari, divizate
vin de la soare, trebuie ca dimineaţa în 48 de petale fiecare: în total 96
să vă gândiţi la acest centru pentru petale
a-l activa, a-l face mai receptiv, şi a - în creştetul capului:
absorbi astfel mai bine lumina Sahasrara, lotusul cu o mie de
soarelui pentru a ameliora sănătatea petale. În realitate el are 960 petale,
şi vigoarea voastră. iar în mijloc are o corolă de 12
Prin observaţie, disecţie, cu petale, în total are 972 petale. Cele
ajutorul aparatelor din ce în ce mai 12 petale din mijloc sunt galben
perfecţionate, anatomiştii care aurii, cele 960 sunt violete, iar cele
studiază de secole corpul uman au două corole se învârt în sens invers.
ajuns la o cunoaştere foarte Nu se pot găsi urme ale
detaliată a structurii sale fizice; dar acestor centri spirituali în corpul
sunt departe de a găsi ceea ce au fizic, pentru că ei sunt situaţi în
găsit Iniţiaţii, care graţie corpul eteric. Organele corpului
clarviziunii lor şi experienţei lor nostru sunt subordonate influenţei
spirituale au descoperit anatomia lor.
subtilă a omului. Şi una din Aceşti centri subtili sunt
descoperirile cele mai inactivi la aproape toţi oamenii.
impresionante este cea pe care au Pentru a-i stimula, un yoghin
făcut-o Iniţiaţii Indiei privind trebuie să-şi trezească forţa
sistemul celor şapte chakre. De mai Kundalini care doarme la baza
multe milenii, ei învaţă că deasupra coloanei vertebrale, şi să o facă să
corpului fizic, în corpurile eteric şi urce străbătând chakrele unde ea
astral, omul posedă centrii subtili declanşează şi eliberează puterile pe
situaţi pe axa coloanei vertebrale. care le conţin. Forţa Kundalini e
Ei îi numesc aceştri centri Chakre reprezentată ca un şarpe înfăşurat
(în sanscrită înseamnă “roată”) sau de trei ori în jurul său în interiorul
lotuşi. unei figuri triunghiulare, în centrul
De jos în sus aceştia sunt: ceakrei Muladhara. Când se
- la baza coloanei vertebrale: trezeşte, e ca o flamă, un foc care
Muladhara, lotusul cu patru petale. începe să urce în spirală în lungul
- deasupra organelor genitale: coloanei vertebrale, şi în urcare ea
Svadhishana, lotusul cu şase petale întâlneşte şi stimulează celelalte
- în regiunea buricului şi al chakre. Cu limba sa, spune tradiţia,
plexului solar: Manipura, lotusul cu şarpele Kundalini acţionează asupra
zece petale fiecărei chakre pentru a suda şi a
- în regiunea inimii: Anahata, lega diferite elemente care îi permit
lotusul cu doisprezece petale să se învârtă. O chakră e un sistem
- în partea din faţa gâtului: foarte delicat cu un angrenaj de o
Vishuda, lotusul cu şaisprezece extremă fineţe şi numai şarpele

www.anonimprinhaos.webs.com 41
Kundalini poate regla aceste roţi şi dezinteresată, atât de vastă, care
a le pune în funcţiune. În momentul trezeşte în voi inteligenţa adevărată,
când chakra începe să se rotească, intuiţia.
se manifestă facultăţile şi puterile Cât despre cele trei chakre ale
care sunt legate de ea. capului, Iniţiatul le dezvoltă în
Chakrele se deosebesc unele ultima fază a evoluţiei sale, când
de altele prin culoarea lor, numărul totul în el este gata, şi toată fiinţa sa
de petale, adică numărul şi e dezvoltată armonios. Dacă vreţi o
intensitatea vibraţilor lor, imagine pentru a înţelege mai bine
divinităţile care locuiesc în ele, şi aceste trei chakre, putem spune că
mai ales prin virtuţile şi puterile pe ele seamnă cu acele aparate pe care
care trezirea lor le conferă omului: le utilizează submarinele: un
Muladhara îi dă energie vitală; periscop, un ochi care vede
Svadhishana îi dă forţa creatoare; deasupra apei; un radar, care
Manipura îi dă conştiinţa colectivă; informează despre prezenţa altor
Anahata îi dă iubirea universală; vapoare din jur; şi un radio, graţie
Vishuda îi dă înţelepciune; Ajna îi căruia se pot capta şi emite mesaje,
dă clarviziune; Sahasrara îi dă apeluri... Ei bine, fiinţa umană e
atotputernicia şi libertatea. Se spune dotată cu aceleaşi aparate, cu
că o divinitate sau Shakti locuieşte aceleaşi antene.
în fiecare chakră. Numele lor, Cele trei chakre ale capului
începând de jos, sunt: Dakini sunt trei antene pe care plexul solar
Shakti, Rakini Shakti, Lakini le poate utiliza ca şi un submarin
Shakti, Kakini Shakti, Shakini aflat sub apă. “Dar, veţi spune, de
Shakti şi Hakini Shakti. Ajunsă la ce aceste antene sunt plasate pe
sfârşitul călătoriei sale, forţa cap? De ce plexul solar nu e dotat
Kundalini atinge Shiva, principiul el însuşi cu ochi şi urechi?” El le
masculin. Reunirea celor două are, dar pentru evoluţia fiinţei
principii masculin şi feminin, capul umane, Inteligenţa cosmică a
şi coada şarpelui, se face într-o amplasat altele în creierul său.
lumină orbitoare. Din acel moment, Acum, vă pot da un exerciţiu
yoghinul, ajuns pe culme, e liber de foarte simplu pentru a dezvolta
orice constrângere. chakra gâtului, Vishuda. Puteţi, din
Hinduşii dau chakrelor o când în când, să vă planificaţi ca în
reprezentare foarte detaliată. Ar timpul meditaţiei să nu faceţi
dura prea mult să ne oprim asupra altceva decât să ascultaţi numai,
fiecăreia, şi mă voi opri numai fără să gândiţi... şi să încercaţi să
asupra Chakrei inimii: Anahata. E auziţi vocea înţelepciunii, vocea
foarte important pentru dezvoltarea spiritelor luminoase. Evident,
voastră spirituală să purtaţi în inimă primele zile, săptămâni, nu veţi auzi
imaginea acestei chakre, care este poate nimic; dar dacă perseveraţi în
centrul iubirii universale, pentru că acest exerciţiu, veţi auzi vocea
acesta reprezintă această dragoste interioară, dulcea voce a lui

www.anonimprinhaos.webs.com 42
Dumnezeu... O numim uneori iată că şarpele a reuşit să o
vocea liniştii, atât e de fină şi de convingă pe Eva, care l-a convins
subtilă, dar în ziua când veţi reuşi pe Adam să mănânce din fructul
să o auziţi, toată fiinţa voastră se va interzis... Şi cunoaşteţi continuarea.
cutremura... nu sunt cuvinte pentru Ei bine, acest Arbore al
a exprima ceea ce este această voce. Cunoaşterii Binelui şi Răului nu e
Pentru a dezvolta Ajna altul decât sistemul cheakrelor în
chakra, vă imaginaţi că vedeţi cu lungul coloanei vertebrale, şi
ochii interiori pământul, cerul, şarpele care era la baza arborelui,
spaţiul, cu creaturile nenumărate înfăşurat în jurul lui însuşi, este
care îl locuiesc, toate lumile forţa Kundalini. Şarpele i-a vorbit
vizibile şi invizibile. Le priviţi aşa, Evei, spunându-i: “Dacă vei mânca
foarte simplu, cu multă dragoste, şi din fructele acestui arbore (adică
deja sunteţi pe cale să treziţi dacă trezeşti chakrele), vei deveni
vederea voastră spirituală. ca şi Dumnezeu, vei avea
Pentru chakra creştetului omniscienţă, clarviziune, puterea
capului, este de asemenea un întreagă.” Evident, Eva a fost
exerciţiu de făcut, dar ar putea fi tentată şi Adam la fel. Ei da, dar era
periculos pentru unii şi o să vă prematur, ei nu erau pregătiţi să
vorbesc altă dată despre el. În timp suporte puterea acestor forţe puse în
ce primele două sunt inofensive: acţiune. Ei ar fi trebuit să continue
faceţi-le, puteţi să le practicaţi fără să mănânce fructele Arborelui
nici un pericol. Nimic rău nu vi se Vieţii, adică de a absorbi energia
va întâmpla dacă căutaţi să auziţi plexului solar, care e în legătură cu
vocea divină. Faceţi ca şi cum aţi cosmosul întreg. Pentru că, graţie
asculta cu amândouă urechile; dar acestei energii, nu ar fi cunoscut
în realitate, se trezeşte o a treia nici oboseala, nici suferinţa, nici
ureche. Şi e la fel dacă încercaţi să moartea. Da, Arborele Vieţii e
contemplaţi minunile lumii plexul solar, în timp ce celălalt
invizibile, un al treilea ochi se va arbore, Arborele Cunoaşterii
deschide. Astfel, în fiecare zi, câte Binelui şi Răului, este coloana
puţin, veţi parcurge un drum vertebrală. Adam şi Eva au fost
extraordinar care, dacă ştiţi să prea grăbiţi să-i mănânce fructele,
perseveraţi, vă va conduce la ar fi trebuit să aştepte până când
iluminare. Dumnezeu le-ar fi spus să o facă, să
În geneză se spune că Adam vină momentul.
şi Eva trăiau în grădina Edenului, Acum, acelaşi lucru se petrece
unde, printre toate soiurile de cu oamenii. Cei care ştiu să se
arbori, creşteau Arborele Vieţii şi hrănească cu plexul solar, care e
Arborele Cunoaşterii Binelui şi legat de soare, ajung din nou să
Răului. Dumnezeu le-a interzis să mănânce fructele Arborelui Vieţii:
mănânce din fructele Arborelui ei absorb prana, elixirul vieţii
Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dar veşnice. În timp ce aceia care vor să

www.anonimprinhaos.webs.com 43
mănânce prematur fructele celuilalt senzaţie în plenitudinea sa, veţi
arbore înainte de a se fi întărit înţelege bogăţia şi puterea
suficient, se expun celor mai mari cântatului pentru dezvoltarea vieţii
pericole. Ei încearcă să trezească spirituale.
forţa Kundalini, ei vorbesc cu
şarpele, iar acesta îi împinge spre Sistemul Chakrelor
moarte. Da, moartea spirituală.
Trezirea chakrelor făcută de II
forţa Kundalini trebuie să se facă cu
multă precauţie. V-am dat câteva Există un obicei milenar de a
metode simple pentru a lucra asupra arde esenţe sau alte substanţe
chakrelor Vishuda şi Ajna, şi pot parfumate în temple şi biserici.
acum să adaug o alta care e valabilă Fumul, care se ridică în spirale, e
pentru toate chakrele: cântecul. un simbol al urcării forţei Kundalini
Cântatul produce unde care fac să prin chakre. Cădelniţa cu jăraticul
vibreze centrii subtili ai omului. reprezintă chakra Mulhadhara, şi
Evident, nu e vorba a cânta orice şi fumul reprezintă şarpele de foc,
oricum. Numai vibraţiile produse Kundalini. Acest simbol al
prin cântece profunde, mistice, pe cădelniţei arată că trebuie să
care le executaţi cu conştiinţa forţei aruncăm anumite materii în cămin,
spirituale care o reprezintă, pot şi să alimentăm, pentru ca forţa să
începe trezirea acestor centri se poată ridica. Menţinând tradiţia
adormiţi. de a arde esenţe în biserici,
Noi avem în Fraternitatea creştinismul a conservat ritualuri
Albă Universală un întreg care i-au fost transmise dintr-un
repertoriu de cântece mistice trecut îndepărtat, chiar dacă sensul
compuse de Maestrul Peter lor s-a pierdut.
Deunov. Cântatul e un act sacru, Dacă aruncăm o privire
dacă le cântaţi conştienţi, unele asupra altor tradiţii spirituale, vom
cântece vor trezi în coloana voastră găsi această ştiinţă Kundalini sub o
vertebrală o forţă vie; această forţă altă formă. În tradiţia greacă, de
care se ridică soseşte până la cap, exemplu, ea apare sub forma
pentru a ieşi prin centrul superior. caduceului lui Hermes cu cei doi
Dacă în timpul cântatului, simţiţi un şerpi împletiţi în jurul baghetei
frison care vă parcurge din picioare centrale. Cei doi şerpi sunt Ida şi
până în cap, în lumină şi puritate, Pingala, cei doi curenţi care
aceasta arată cum corpul vostru înconjoară canalul Sushuma şi pe
vibrează o clipă în armonie cu care yoghinii îi activează prin
universul. Dar aceasta e o respiraţie pentru a trezi forţa
binecuvântare pe care poate nu o Kundalini.
cunoaşteţi, încă, sau pe care n-aţi În tradiţia Kabbalistică,
experimentat-o decât fugitiv. Când regăsim aceeaşi ştiinţă în Arborele
veţi cunoaşte cu adevărat această Sefirotic cu cei doi stâlpi ai rigorii

www.anonimprinhaos.webs.com 44
(pozitiv) şi clemenţei (negativ) Deasupra se află chakra ombilicală
situaţi de o parte şi de alta unui Manipura, reprezentată de cerc;
stâlp central sau al echilibrului. Doi apoi Anahata, chakra inimii,
curenţi coborând din sefirotul reprezentată de triunghi. Mai sus,
Kether trec prin Hokmak şi Binah, chakra gâtului, Vishuda, e figurată
se încrucişează în Daath, trec prin de lună, şi ultimele două chakre
Netzach şi Hod şi se încrucişează în Ajna şi Sahasrara sunt reunite de
fine în Iesod care, simbolic, asemenea într-o singură figură, cea
reprezintă organele genitale. a flamei.
Dacă mergeţi în Tibet, veţi Fiecare din cei cinci centri
vedea că arhitecţii tibetani au este sediul unui Dhyani-Buda sau
ascuns această ştiinţă, Kundalini şi Buda de meditaţie. Aceştia sunt,
chakrele, în felul de a construi începând din centrul inferior:
edificii sacre pe care le numesc Amoghasiddhi, Ratnasambhava,
“stupas”. Peste tot, la intrarea Akshobhia, Amoghasiddhi şi
sanctuarurilor, mănăstirilor, pe Vairocana. Cele cinci Dhyani-Buda
marginile drumurilor, vedem aceste au fiecare calităţile, virtuţile
construcţii care au toate aceeaşi proprii. Se mai numesc şi Buda ai
structură: o bază în formă de cub, celor cinci înţelepciuni, pentru că
apoi o parte rotundă, sferică, apoi o fiecare virtute e considerată ca o
parte conică, triunghiulară, înţelepciune.
deasupra căreia se găseşte un Cele cinci Dhyani-buda sunt
element în arc de cerc ca o venerate în Tibet, dar deasupra
semilună, iar pe el un ornament în tuturor e venerat Buda
formă de flamă pe care poate fi Avalokiteshvar. După legendă, el e
comparat cu un deget ridicat, sau fiul lui Buda Amithabha, şi a fost
litera Iod a alfabetului ebraic. primul care a pronunţat pentru
Toată ştiinţa omului şi prima oară silabele sacre: OM
universului este ascunsă în structura MANI PADME HUM. Legenda
acestor edificii. Întradevăr, cele povesteşte, de asemenea, că într-o
cinci forme geometrice corespund, zi, pe când privea lumea oamenilor,
după tradiţia tibetană, celor cinci în faţa suferinţelor şi mizeriei lor, a
elemente: cubul - pământului, sfera simţit pentru ei o aşa compasiune,
- apei, conul - focului, semicercul - încât capul său s-a făcut ţăndări.
aerului şi flamei - eterului. Cele Tatăl său, Buda Amithabha, i-a dat
cinci forme şi cele cinci elemente atunci zece capete plus al său
corespund în om celor cinci chakre, propriu, în timp ce din corpul lui
pentru că tibetanii au redus de două Avalokiteshvar ieşeau mii de braţe.
ori două chakre la una singură. Astfel, el e reprezentat cu
Astfel, cubul reprezintă Muladhara unsprezece capete şi mii de braţe
şi Svadhisthana reunite, pentru că venind în ajutorul oamenilor.
sunt ambele legate pământului, Iată, în rezumat, cum
materiei cele mai condensate. tibetanii, care au primit aceeaşi

www.anonimprinhaos.webs.com 45
învăţătură despre chakre ca şi vă ajuta... nu e rolul său, şi chiar şi
hinduşii, au exprimat toată această suferinţele voastre îl fac să surâdă.
ştiinţă în structura edificilor lor E inutil să-l rugaţi; el priveşte,
sacre care reflectă structura fiinţei observă, înregistrează... şi surâde.
umane şi cea a universului. Pentru a putea deveni vigilent,
lucid, trebuie să vă concentraţi din
Chakrele Ajna şi Saharara când în când asupra centrului Ajna
dintre sprâncene, să vă identificaţi
Trebuie să păstrăm o parte din cu acest Veghetor etern. Atunci,
noi înşine trează, seara, înainte de a chiar şi în somn, rămâneţi treji:
adormi, trebuie să vă gândiţi să corpul vostru va dormi, dar spiritul
lăsaţi pe cineva să vegheze asupra vostru vigilent, treaz, va călători, va
voastră în timpul somnului. Iisus a întâlni alte fiinţe şi va studia
spus: “Vegheaţi şi rugaţi-vă.” Mulţi minunăţiile universului.
au crezut că e vorba de a veghea Putem compara chakra Ajna
numai în planul fizic, atunci, cei cu un ochi, cu o bulă de cristal, cu o
săraci, ca să poată aplica acest oglindă magică. Ea are o virtute
percept pe care nu l-au înţeles bine, pasivă, feminină: pe această oglindă
se trezeau în plină noapte, se se reflectă toate evenimentele
extenuau, luptând împotriva universului. Graţie ei, puteţi vedea
somnului, şi sfârşeau stricând totul, dar nu puteţi acţiona cum
ritmurile naturale ale corpului lor... vreţi, nu vi se dă posibilitatea. Ea
Nu, în alt plan trebuie să fiţi treji; în vă dă viziunea, primiţi imagini, dar
timpul nopţii trebuie să dormiţi, nu puteţi schimba cursul
pentru a lăsa celulele corpului să se evenimentelor sau forţelor. Pentru
odihnească, dar, în acelaşi timp, aceasta, trebuie să ajungeţi la
trebuie să vegheaţi în plan spiritual, ultima chakră, Sahasrara, care este
adică să vă asociaţi cu cel ce emisivă, dinamică, masculină, şi
veghează tot timpul, cu cel care nu care vă dă puterea de a acţiona.
doarme niciodată... Când forţa Kundalini atinge chakra
Absolut imobil şi impasibil, Ajna, Iniţiatul are viziunea clară
există în voi un Veghetor etern care asupra lucrurilor, dar nu e
vede tot, înregistrează tot. Locuinţa atotputernic: rămâne încă
sa este între cele două sprâncene, în vulnerabil, expus forţelor contrare,
chakra Ajna. De ce spun impasibil? pendulând între bine şi rău. Iată de
Pentru că, orice vi s-ar întâmpla, el ce ea trebuie să meargă până sus la
nu face nimic pentru a vă salva. Sahasrara.
Dacă sunteţi obinuiţi să observaţi Când intrăm în templele
viaţa voastră interioară, veţi simţi hinduse, găsim aproape peste tot
că în cele mai rele momente, cineva simbolul lingamului. Lingamul nu e
dinăuntrul vostru observă totul, altceva decât o piatră orizontală pe
înregistrează implacabil ceea ce se care se ridică o piatră verticală.
petrece, dar nu face nimic pentru a Piatra orizontală reprezintă

www.anonimprinhaos.webs.com 46
principiul feminin, în timp ce piatra dinamică, cea care creează,
ridicată vertical reprezintă proiectează: Sahasrara. Şi când
principiul masculin. Toţi adepţii, Iniţiatul ajunge să unească Ajna şi
bărbaţi, femei, băieţi, fete se roagă Sahasrara, devine perfect,
şi se înclină cu veneraţie în faţa atotputernic, e ca şi Shiva, posedă
acestui simbol pe care îl ornează cu lingamul viu.
ghirlande de flori, pentru că e
reprezentarea generării, a fertilităţi
oamenilor şi a zeilor. Cuprins
Lingamul e un simbol de o
mare profunzime. El arată că Cap I Evoluţia umană şi dezvoltarea o
principiile masculin şi feminin nu spirituale
trebuie să fie separate ci unite. Ori, Cap II Aura
la oameni, ele sunt separate. Cap Plexul solar
Bărbaţii, femeile nu ştiu să III
găsească celălalt principiu în ei Cap Centrul Hara
înşişi, de aceea îl caută în exterior IV
şi se frământă pentru că nu îl Cap V Forţa Kundalini
găsesc, sau dacă îl găsesc, nu le Cap Chakrele
aduce plenitudinea. Bărbaţii şi VI Sistemul chakrelor
femeile nu pot găsi plenitudinea Chakrele Ajna şi Sahas
căutând în exterior, ci unind cele
două principii în ei înşişi, fiind
femeie şi bărbat în acelaşi timp. În
acel moment, ei nu mai au nevoie
de a se uni exterior cu o fiinţă
complementară, sunt compleţi: ei
au înţelepciunea, forţa, puterea
bărbatului şi au tandreţea,
delicateţea, puritatea, sensibilitatea
femeii; sunt ei înşişi simbolul
lingamului, nu le lipseşte nimic,
totul li se supune, pentru că ştiu să
fie în acelaşi timp emisivi şi
receptivi.
Regăsim această polaritate,
masculin şi feminin, în chakrele
Ajna şi Sahasrara. Piatra orizontală,
principiul feminin, este chakra
Ajna, chakra care recepţionează,
captează, care reflectă. Iar cealaltă,
piatra verticală, e principiul
masculin, e chakra activă,

www.anonimprinhaos.webs.com 47

Potrebbero piacerti anche