Sistemul metodelor de instruire

1. Delimitri conceptuale

Metode de nvmnt modaliti de aciune cu ajutorul crora, elevii, n mod independent

sau sub ndrumarea profesorului, i nsuesc cunotine, i formeaz priceperi i deprinderi,
aptitudini, atitudini, concepia despre lume i via.

Diferena dintre operaie aciune activitate este dat de gradul de generalitate al scopului
urmrit; dac operaiile servesc atingerii scopului aciunii din care fac parte, acesta - avnd un
grad de generalitate intermediar deservete finalitatea activitii creia i se subordoneaz.

Din punct de vedere executiv, operaiei i corespunde un procedeu, aciunii o anumit metod,
iar activitii o anume metodologie, relaia de subordonare sau supraordonare meninndu-se
i n cazul acestora.

Procedee tehnici mai limitate de aciune care reprezint, fie o parte component, fie un
element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei.

Metodologie didactic ansamblul metodelor i procedeelor folosite n procesul de

nvmnt.

Tehnologie didactic ansamblul mijloacelor tehnice utilizate n practica pedagogic i

ansamblul metodelor, mijloacelor, formelor de organizare i tehnicilor cu ajutorul crora se
vehiculeaz anumite coninuturi informaionale n vederea atingerii finalitilor educaionale.

1) Relaia metode obiective: pentru atingerea obiectivelor propuse (prin care se anticipeaz
rezultatele de care vor fi capabili elevii la sfritul unitii instrucionale), profesorul va
decide asupra metodelor i mijloacelor pe care le consider cele mai eficiente; de aceea, se
impune ca obiectivele urmrite s fie clare, concise i s vizeze aciuni comportamentale
explicit formulate.

2) Relaia metode coninut: n procesul de nvmnt se pune problema modului n care

un coninut informaional trebuie nsuit de ctre elevi, de fapt a metodelor ce trebuie utilizate
n acest scop; exist astfel o relaie ntre coninut i metod, pentru fiecare tip de mesaj
informaional, impunndu-se alegerea unei strategii adecvate (ex.: pentru disciplinele reale
experimentul, nvarea prin descoperirea, pentru disciplinele umaniste prelegerea, studiul
de caz, cercetarea documentelor, conversaia euristic.

3) Relaia metode factori educaionali: metoda este un instrument a crei eficacitate este
influenat de stilul didactic al profesorului i rezid n formarea personalitii elevului.

4) Relaia metode mijloace didactice: anumite metode de nvmnt necesit existena

materialelor i mijloacelor didactice aferente (ex.: demonstraia trebuie s fie nsoit de o
hart, mulaj sau plan, observaia s se realizeze pe teren, experimentul s beneficieze de un
echipament adecvat de laborator).

5) Relaia metode forme de organizare: activitile didactice au urmtoarele forme de

organizare: frontale, pe grupe sau individuale; pentru activitile frontale sunt de preferat
metodele expozitive, pentru cele desfurate pe grupe dezbaterile, experimentul sau jocul de
rol, iar pentru activitile individuale instruirea programat sau instruirea asistat de
calculator.

6) Relaia metode evaluare: predarea prin strategii expozitive atrage o evaluare fptuit
prin observaie, chestionar, test didactic; strategiile interactive n predare necesit o
metodologie de evaluare bazat pe proiecte, referate, portofolii.

2. Sistemul metodelor de instruire.

Clasificarea i caracterizarea principalelor grupe de metode

Clasificare:

dup criteriul istoric: metode tradiionale sau moderne;

dup sfera de aplicabilitate: generale sau particulare;

dup modul de transmitere al cunotinelor: verbale sau intuitive;

dup gradul de angajare al elevilor: expozitive sau active;

dup criteriul sarcinii didactice: de comunicare, de consolidare sau de verificare a

cunotinelor;

dup modul de administrare a experienei de nvare: algoritmice sau euristice;

dup modul de organizare a nvrii: frontale, individuale sau nvare prin cooperare.

Elevii vizuali de emisfer cerebral stng nva mai bine dup materialele tiprite, pe care le
citesc cu mult atenie i rigurozitate; elevii vizuali de emisfer dreapt prefer abordrile
schematice i rapide.
Elevii auditivi de emisfer cerebral stng dau randament sporit cnd audiaz prelegeri i
apoi discut pe marginea lor, iar pentru auditivii de emisfer dreapt este important s
surprind conceptul sau ideea central, avnd apoi libertatea de a o dezvolta, n principal prin
intermediul limbajului.
3. Descrierea metodelor de instruire
Transformrile metodelor de instruire cunosc cteva direcii definitorii:
relaia dinamic deschis const n raporturile n continu schimbare ce se stabilesc
ntre diferite metode;
 diversitatea metodelor este impus de complexitatea procesului de nvare, fiecare
metod aleas trebuind stabilit n funcie de registrul creia i se raporteaz, niciodat nefiind
recomandat s se utilizeze o singur metod pentru un anumit registru;
amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe
relaiile sociale pe care le are elevul n procesul de culturalizare i formare a personalitii;
accentuarea caracterului practic aplicativ;
reevaluarea permanent a metodelor tradiionale vizeaz adaptarea lor n funcie de
necesiti i raportarea lor la evoluia tiinei;
relaia metode mijloace pornete de la ideea c metodele nu se aplic doar n clas, ci
i n laboratoare, ateliere, ntre acestea i mijloacele de nvmnt trebuind s existe o relaie
dinamic i interdependent.

Povestirea: prezentarea informatiei sub forma descriptiva sau narativa, respectand ordonarea
in timp sau in spatiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor.

Metoda fonetica analitico-sintetica: in invat. romanesc, citit-scrisul se bazeaza pe metoda

fonetica analitico-sintetica, denumita astfel deoarece porneste de la planul vorbirii (fonetica),
foloseste analiza, descompunerea cuvintelor in silabe si a silabelor in sunete pana la izolarea
unui sunet dintr-un cuvant (este analitica) si apeleaza apoi la procesul invers analizei,
constand in imbinarea suntelor in silabe si a silabelor in cuvinte si citirea acestora (sintetica).
Etapele in insusirea unui sunet nou sunt separarea propozitiei din vorbire; studiul propozitiei;
analiza cuvantului; izolarea si studierea sunetului nou; studierea literei corespunzatoare
sunetelui; compunerea cuvintelor cu ajutorul literelor din alfabetar; citirea cuvintelor noi si
citirea propozitiilor din alfabetar; prezentarea literelor de mana si identificarea grafemelor
acestora; scrierea literei in intregime, a cuvintelor care contin aceasta litera si a propozitiilor
corespunzatoare. Procesul insusirii citit-scrisului presupune 2 etape: invatarea tehnicii citit-
scrisului si invatarea intrumentelor sau tehnicilor muncii cu cartea. Deprinderea cititului
incepe cu intuirea si verbalizarea imaginilor, recunoasterea literelor, unirea literelor in silabe
si citirea propozitiilor, apoi a textelor. Corect, cuvantul se pronunta in timpul expiratiei.
Concomitent se practica si framantari de limba. Pentru a realiza citirea constienta, receptarea
constienta, receptarea unui cuvant se va face pe 3 cai: percepere vizuala; pronuntarea
cuvantului; percepere auditiva. La clasa 1 pentru un text de 66 cuvinte sunt admise 5 greseli
iar pt clasa 1 pt un text din 108 cuvinte 7-8 greseli. Scrisul presupune un efort fizic mai mare
decat cel depus pentru citit, incepatorul adaugand si miscari inutile din cauza lipsei
antrenamentului grafic. La nivelul clasei 1, este necesara asigurarea caracterului constient al
invatarii scris-tititului si desprinderea semnificatiei globale a unui text dat.

Lectura explicativa: Lectura explicativ este procesul prin care se asigur dou achiziii n
legtur cu textul literar: a-l nelege i a-l aprecia. Dup ce elevii au reuit s-i nsueasc
tehnica cititului, ei trebuie s ating un nou nivel, adic o nou performan cerut elevului i
nvtorului. Coninutul ei reiese cu claritate n eviden dac analizm componentele
numelui su: cititul i explicaia. Din realitatea desfurrii ei se constat c sunt implicate
mai multe metode: povestire, demonstraie, conversaie,explicaie. Noiunea de citire
explicativ are un sens larg. Citirea explicativ nseamn citirea nsoit de explicarea
coninutului citit, n vederea nelegerii acelui coninut. Explicaiile trebuie s urmreasc
nelegerea de ctre copii a ideilor care sunt expuse ntr-un anumit text de citire, pe care s
poat s le exprime clar n vorbirea lor. Componente ale lecturii explicative:
Lectura integrala a textului;
Determinarea structurii unui text, a partilor sau fragmentelor acestuia;
Analiza textului pe fragmente;
Povestirea orala a fiecarui fragment;
Formularea ideii principale corespunzatoare fragmentului;
Realizarea planului de idei;
Povestirea orala a textului pe baza planului de idei;
Lectura interogatoare finala.
Are ca obiectiv central dezvoltarea competentelor elementare de comunicare.

Lucrul cu manualul: este metoda de invatamant bazata pe citirea din manual si explicarea, in
clasa, sub indrumarea strica a educatorului. Are o desfasurare specifica, pornind de la lectura
integrala, continuand cu analiza pe parti sau aspecte si incheiand cu incercarea de redare a
intregului si aplicatiile aferente.

Explicatia: reprezinta forma de expunere in care predomina argumentarea rationala, facandu-

si loc deja problemele de lamurit, teoremele, regulile, legile stiintifice. Explicatia este o forma
a expunerii aplicata in toate strategiile de predare. Explicatia se imbina perfect cu
demonstratia si cu conversatia. Combinarea acestora il va ajuta pe profesor sa verifice daca
ideile expuse au fost corect preluate si intelese de elevi. In explicatia didactica, profesorul
urmareste sa puna in evidenta pe cale deductiva/inductiva ceea ce face ca ceva anume sa fie
ceea ce este si cum este. Discursul didactic bazat pe explicare foloseste identificarea,
recunoasterea, definirea, descrierea, clasificarea toate acestea fiind apelate la momentul
combinarii explicatiei cu demonstratia si conversatia. Explicatia se bazeaza pe operatii ale
gandirii, cum ar fi: analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea. De multe ori,
pentru a intelege un concept, fenomen, o lege, un principiu etc. este necesar ca profesorul pe
masura ce explica sa procedeze si la reformularea/reexprimarea unor cunostinte, potrivit
nivelului cognitiv al elevului, ceea ce comporta dezvoltari, substituiri, ilustrari, descrieri,
comparatii absolut indispensabile determinarii a ceea ce este inca necunoscut elevului.

Conversatia euristica: Metoda consta in formularea cu abilitate a unor intrebari, in alternanta

cu raspunsuri de la elevi, destinate descoperirii de noi date, informatii.
Practic, calauzit de intrebari si bazat pe cunostintele anterioare la care se adauga experienta sa
de invatare, elevul va putea sa sesizeze singur relatiile cauzale, caracteristicile si esenta
lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor si, pe aceasta baza, in final, va putea sa formuleze
logic o regula, sa elaboreze o definitie, sau sa formuleze concluzii logice; pe aceasta cale
elevul redescopera adevaruri cunoscute deja de stiinta.
Conversatia euristica ca metoda didactica se pregateste atent de catre profesor, astfel incat
elevul sa descopere informatii cu totul noi, adoptand o strategie euristica, se adreseaza elevilor
intrebari a caror succesiune trebuie atent stabilita, respectandu-se logica stiintei, procedand de
la simplu la complex, de la particular la general, de la usor la greu. Este, asadar, importanta
natura intrebarilor. Intrebarile sunt productive daca solicita gandirea, daca incita la actiune si
la descoperirea adevarului impreuna cu profesorul.
Conversatia euristica (de descoperire) presupune schimburi verbale intre parteneri, numite
episoade. Fiecare episod este initiat printr-o operatie verbala, in general o intrebare cu rol
diferit de la caz la caz. In didactica moderna se vorbeste despre diverse tipuri de intrebari,
care canalizeaza comunicarea profesor-elev, elev-elev in directia cautarii si explorarii astfel
incat sa se ajunga la rezultatul scontat: descoperirea de noi cunostinte.
Intrebarile pot fi spontane sau premeditate, determinandu-l pe elev sa invinga dificultatile
inerente cunoasterii. Pentru ca un astfel de tip de invatare sa fie posibila, elevii trebuie sa
activeze propriile cunostinte apeland la memorie si reflectie, realizand conexiuni care sa
faciliteze descoperirea de noi cunostinte.

Demonstratia: este metoda de predare-invatare, in cadrul careia mesajul de transmis catre

elev se cuprinde intr-un obiect concret, o actiune concrete sau substitutele lor.
Forme de demonstratie:
Demonstratia cu obiecte: sursa principala a informatiei elevului consta dintr-un obiect
natural, pe cat este posibil incadrat in contextul lui de existenta.
Demonstratia cu actiuni: sursa cunoasterii pentru elev este o actiune pe care educatorul
i-o arata, iar tinta de realizat este transformarea actiunii respective intr-o deprindere.
Demonstratia cu substitute: are o extensie deosebit de mare: planse, harti din diferite
domenii, fotografii si tablouri, materiale tridimensionale.
Demonstratia combinata: - Demonstratia prin experiente ( combinatia dintre cea cu
obiecte si cea cu actiuni);
- Demonstratia prin desen didactic ( demonstratie ce
combina actiunea cu substitutul).
Demonstratia cu mijloace tehnice: se sprijina pe mijloacele tehnice: audio, video,
audio- vizuale.

Exercitiul: consta in executarea repetata si constienta a unei actiuni in vederea insusirii

practice a unui model dat de actiune sau a imbunatatirii unei performante. Nu se limiteaza
doar la formarea deprinderilor, vizeaza in acelasi timp consolidarea unor cunostinte. Este
compatibila cu orice continut de invatamant.

Invatarea prin descoperire: se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este

prezentat intr-o forma finala celui ce invata, ci reclama o anumita activitate mentala anterioara
rezultatului final in structura cognitiva.

Problematizarea: denumita si predare prin rezolvare de probleme sau, mai precis, predare
prin rezolvare productiva de probleme. Este o metoda didactica ce consta din punerea in fata
elevului a unor dificultati create in mod deliberat in depasirea carora, prin efort propriu, elevul
invata ceva nou. Favorizeaza aspectul formativ al invatamantului ( elevul participa efectiv si
sustinut si isi dezvolta interesele de cunoastere.
Jocul didactic: jocul este prezent in teoria psihopedagogic ca unul din principalele mijloace
de educare a copiilor avnd un rol determinant in dezvoltarea psihic, pregtindu-l pentru
trecerea la un nivel superior de dezvoltare psihic canalizndu-i in mod pozitiv energia in
modelarea viitoarei sale personaliti.Jucndu-se, copilul i folosete att mintea ct i corpul.
Astfel, nva lucruri eseniale despre lumea din jurul lui. Copiii se joac, pentru c jocul i
distreaz, le aduce un sentiment plcut, le aduce bucurie, dar, totodat are i o valoare
formatoare. Jocul didactic reprezint un ansamblu de aciuni i operaii care, paralel cu
destinderea, buna dispoziie i bucuria, urmrete obiective de pregtire intelectual, tehnic,
moral, estetic, fizic a copilului. Jocul, n special cel didactic, angajeaz n activitatea de
cunoatere, cele mai importante procese psihice, avnd n acelai timp, un rol formativ i
educativ. Leciile desfurate n totalitate prin joc, ct i cele nviorate cu jocuri didactice
susin efortul elevilor, meninndu-i mereu ateni i reducnd gradul de oboseal. Prin
libertatea de gndire i aciune, prin ncrederea n puterile proprii, prin iniiativ i cutezan,
jocurile didactice devin pe ct de valoroase, pe att de plcute. Prin joc se dezvolt curajul,
perseverena, drzenia, competiia, corectitudinea, disciplina, precum i spiritul de cooperare,
de via n colectiv i de comportare civilizat. Datorit caracterului su formativ, jocul
influeneaz dezvoltarea personalitii elevului. Prin jocul didactic le cultivm elevilor
dragostea pentru studiu, le stimulm efortul susinut i i determinam s lucreze cu plcere, cu
interes, att n or, ct i n afara ei.

Jocul de rol: este o metoda activa de predare- invatare, bazata pe simularea unor functii,
relatii, activitati, fenomene, sisteme, etc. Urmareste formarea comportamentului uman
pornind de la simularea unei situatii reale. Activeaza elevii din punct de vedere cognitiv,
afectiv, actional, punandu-i in situatia de a interactiona. Prin dramatizare, asigura
problematizarea, sporind gradul de intelegere si participare activa a cursantilor. Interactiunea
participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor. Pune in evidenta
modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii. Este una din metodele eficiente
de formare rapida si corecta a convingerilor, atitudinilor si comportamentelor.

Dramatizarea: Ca tip specific de simulare, dramatizarea se bazeaza, in esenta, pe utilizarea

adecvata a mijloacelor si procedeelor artei dramatice. Prezentarea faptelor intr-un cadru
dramatic adauga predarii o forta de sugestie extrem de convingatoare; elevii traiesc mai viu,
cu mai multa intensitate, patrund mai adanc si retin mai bine ceea ce institutorul intentioneaza
sa-i invete. Stari conflictuale, situatii-problema, aspiratii, teorii etc. sunt tratate acum de elevi
ca si cum ar fi ale lor proprii.
In sens mai larg, metoda dramatizarii inseamna a pune elevii in fata dramei stiintei, a
spectacolului cautarii, a experimentarii mai multor variante, a riscurilor si surprizelor, a
descoperirii adevarului prin prezentarea stiintei ca proces. Cu toate ca interpretarea rolului
principal este lasata aici pe seama institutorului, dramatizarea se apropie de particularitatile
invatarii prin descoperire, asigurand o percepere creatoare a materiei.
In educatie, drama improvizata poate fi practicata ca metoda de solutionare a starilor
(problemelor) conflictuale, cu functie pedagogica-terapeutica.
Experimentul: Experimentul const n provocarea intenionat a unui fenomen n scopul
studierii lui. Cele mai ntlnite forme ale experimentului sunt:
1. Experimentul cu caracter demonstrativ - realizat de profesor, n faa clasei.
2. Experimentul cu caracter de cercetare se aseamn cel mai mult cu experiemtnul ca
metod de cercetare i parcurge aproximativ etapele unei investigaii experimentale
autentice.
3. Experimentul cu caracter aplicativ urmrete confirmarea experimental a unor
cunotine ti Utilizarea metodei experimentului este condiionat de existena unui
spaiu colar adecvat (laborator colar) i a unor mijloace de nvmnt
corespunztoare (aparatur de laborator, truse, montaje etc.)
n cazul experimentului cu caracter de cercetare i al celui aplicativ activitatea elevilor se
poate organiza fie pe grupe, fie individual.
Ca i observarea sistematic, experimentul dispune de importante valene formative,
stimulnd activitatea de investigaie personal i independena i favoriznd dezvoltarea
intereselor cognitive.stiinifice anterior dobndite.

Observarea: Reprezinta o metoda de baza, o modalitate de studiu, care sta la baza oricarui tip
de experiment. Este cea mai veche metoda de cercetare din psihologie, utilizata att n studiile
de tip cantitativ, ct si n cele de tip calitativ.
Scopurile observatiei sunt:
1) de a vedea prin ochii persoanelor observate evenimente, actiuni, norme si valori;
2) de a descrie contactul si persoanele observate pentru a permite ntelegerea a ceea ce se
ntmpla acolo;
3) de a contextualiza, social si istoric, evenimentele observate, pentru a fi corect ntelese;
4) de a integra, a vedea viata sociala ca un proces de evenimente interconectate;
5) de a evita utilizarea prematura a teoriei si conceptelor nainte ca fenomenul respectiv sa
fie cu adevarat nteles;
6) de a oferi un design de cercetare flexibil care sa permita o investigare deschisa spre
aspectele neasteptate si neprevazute.
Caracteristica esentiala a observatiei este caracterul sau de non-interventie.
Observatorul urmeaza fluxul evenimentelor, dar nu intervine pentru a le modifica.