Iulie 2010
www.lohanul.lx.ro
Înainte ori înapoi,
şcoală românească?
Ion N. Oprea – Iaşi
„O carenţă gravă a învăţământului
filologic“ îşi intitulează Bogdan Creţu opiniile
referitoare la lipsa limbilor clasice din programa
actuală a învăţământului românesc, relevând
consecinţele, total negative, în „Ziarul de Iaşi“
din 16 februarie 2010.
Acum 15 ani în urmă, un absolvent de
liceu cunoştea măcar declinările şi conjugările,
putându-se descurca într-un text al lui Cicero, în
timp ce astăzi, latina, ca şi greaca veche, sunt
cenuşăresele studiilor filologice – notează
Bogdan Creţu...
Acum 60 de ani şi ceva în urmă, la
Seminarul „Veniamin Costache“ latina, greaca,
slavona, germana, franceza, ca şi engleza erau
discipline de largă căutare, zic eu.
Benescu, Dragomir Demetrecu, Gheorghe
şi Constantin Erbiceanu, ultimul nu numai
profesor de limbi clasice, ci şi academician, chiar
vicepreşedinte al Academiei Române...
Continuare în p. 31
Restituiri monografice:
tradiţii şi obiceiuri de
altădată în comuna Stănileşti
Prof. Ştefan Plugaru – Huşi
(continuare din nr. 12, aprilie 2010)
Naşterea
Astăzi, femeile însărcinate din satele care
alcătuiesc comuna noastră merg să nască la
Spitalul municipal din Huşi. Altădată, când
asistenţa sanitară era puţin organizată şi
defectuoasă, femeile năşteau în gospodărie, fiind
ajutate de către o femeie specializată, moaşa
satului. Moaşa era, de regulă, o rudă apropiată a
tatălui copilului, apoi o persoană a satului
pricepută în probleme de ginecologie. Ea era
investită cu rezolvarea tuturor problemelor ivite
la naştere, de la primele semne ale facerii până la
botez: pregătea psihic şi ajuta efectiv femeia să
nască, moşea copilul, răspundea de igiena,
sănătatea şi viaţa mamei şi nou-născutului,
efectua scalde rituale, garanta că mama va mai
putea aduce pe lume alţi copii, pregătea Masa
Ursitoarelor etc.
Continuare în p. 22
1
ISSN 1844-7686
Vicu Merlan – un descoperitor liric
Marietta Matei – Răducăneni
Îmi place scriitura profesorului Vicu Merlan. Îmi place pentru că proza lui
despre istorie şi arheologie - ştiinţifică, în fond - este de fapt, povestea vieţii de
acum mii şi mii de ani. Şi o astfel de abordare nu poate decât să te capteze, până
la cucerirea totală.
Vicu Merlan nu scrie – el trăieşte! Cercetările lui sunt fapte de viaţă -
străvechi sau contemporane. Referirile la civilizaţia precucuteniană (extrem de
documentate bibliografic şi ilustrate arheologic) se împletesc ciudat de firesc şi
armonios cu poveştile bunicului său, pe care cercetătorul de azi le-a auzit în
nopţile când mergeau la pescuit, când lumina lunii reflectată în solzii argintii
crea în mintea ageră şi însetată de cunoaştere a copilului aura de legendă a
flăcărilor de pe comori!
După aceste „flăcări“ a pornit omul împătimit de istorie şi de arheologie,
iar visarea-i despre lumea străveche a locurilor noastre de pe Valea Bohotinului
s-a transformat în certitudinea descoperirilor sale de mare valoare ştiinţifică.
Faptul că a şi scris despre ele, publicând mai multe cărţi, este şi mai important
pentru că aceste descoperiri au devenit bunul nostru, al colectivităţii de urmaşi
ai Zeiţelor de la Isaiia, şi nu au rămas informaţii importante doar pentru avizaţi,
pentru specialişti, pagini de studiu în biblioteci.
Vicu Merlan şi-a dăruit descoperirile oamenilor în mijlocul cărora a trăit,
a învăţat şi s-a format! Aceasta, cred eu, este marea descoperire a autorului
cărţii „Misterul zeiţelor de la
Isaiia“, apărută la Editura
Lumen, în 2006.
Nu voi prezenta cartea
în detalii – este şi foarte greu,
deoarece abundă în termeni şi
date istorico-arheologice, pe
care chiar eu îi înţeleg parţial
şi a trebuit să-mi lărgesc
lectura cu alte lucrări - deşi
profesia mea îmi înlesneşte
accedarea la sensurile
cuvintelor. De fapt, nu atât
sensurile termenilor ştiinţifici
împiedică înţelegerea textului
- poţi consulta lesne fel de fel
de dicţionare explicative (sunt
acum multe şi la felurite edi-
turi) - nu asta e problema, ci
cunoaşterea ştiinţifică, nu de
specialist neapărat, ci ca vizi-
une de ansamblu asupra lumii
străvechi de pe pământul
românesc.
Continuare în p. 39
 2 Lohanul nr. 13
Istoria, economia şi reforma
religioasă
Ec. Aurel Cordaş – Huşi
Premisele apariţiei Reformei religioase
D
upă anul 1000 bătrâna doamnă Europa reuşeşte să
depăşească, rănită în suflet şi în trup, violenţa
migraţiilor, presiunea islamului şi a disensiunilor
religioase. S-a înregistrat o înviorare pe multiple planuri. În primul
rând, a avut loc o creştere a populaţiei datorită alimentaţiei mai
bune şi mai diversificate, pe fondul unei situaţii politice oarecum
mai stabile, fapt ce a dus la repopularea satelor şi implicit creşterea
producţiei agricole. Mărirea productivităţii muncii în agricultură s-
a datorat folosirii unor tehnologii şi tehnici moderne (rotaţia
culturilor, folosirea plugurilor şi potcoavelor de fier, hamuri pentru
cai, alături de moara hidraulică inventată încă din antichitate, etc.).
Creşterea producţiei a generat un surplus de produse, surplus
care alături de evoluţia şi diversificarea diviziunii (specializării)
sociale a muncii, implicit a independenţei producătorilor a dus la
dezvoltarea schimbului, a comerţului, a economiei în general. Ştim
că economia de schimb adică economia de mărfuri nu poate trăi
fără monedă. Banii de metal şi mai apoi cei de hârtie, prin mişcarea
lor, asigură sângele şi oxigenul necesar vieţii organismului
economic. Din nefericire, produsele (mărfurile), serviciile şi banii
care se obţineau în acele timpuri, erau cu „ciubote roşii“,
neputându-se depăşi, totuşi, limitele producţiei agrare, astfel că
economia naturală (economie în care nevoile de consum sunt
satisfăcute prin bunuri obţinute din activitate proprie, fără a se
apela la schimb) rămâne preponderentă mult timp.
În timp, prin acumulări cantitative şi calitative de ordin
material şi spiritual, se obţin progrese care duc nu numai la
înflorirea negoţului dar şi a oraşelor. Noua civilizaţie urbană apare
ca rezultantă comună a unor vectori economici dar şi sociali de o
largă diversitate. Astfel oraşul devine tentant pentru toate
categoriile sociale ca loc unde se poate materializa libertatea
economică, de producţie, comerţ, acumulare de valori, de capital şi
de acces la noutăţi pe toate planurile, inclusiv cel religios.
În general în Evul Mediu, plasat convenţional între anii 500-
1500, guvernarea centralizată era în faza de început. Lipsit de pute-
re, Statul medieval a lăsat Bisericii posibilitatea de a-şi spori autori-
tatea nu numai pe plan religios, spiritual, dar şi pe plan geo-politic,
economic, militar, etc. Mai clar exprimat, europenii instruiţi, adică
cei care ştiau să scrie, să citească, care cunoşteau tainele ştiinţelor
exacte, etc., în marea lor majoritate erau reprezentanţi ai clerului
catolic ce aveau o viziune religioasă asupra lumii.
Micii şi marii conducători (seniorii în diversitatea lor, baroni,
duci, principi, regi, împăraţi) aveau nevoie de oameni instruiţi şi
fără moştenitori care să le administreze întinsele teritorii care le
stăpâneau. Astfel apare instituţia episcopului-feudal. Regii, nevoiţi
să încredinţeze feudele episcopiilor, aveau pretenţia, în virtutea
dreptului de proprietate, să-i aleagă şi să-i numească. Conducătorul
religios al acestora, Papa nu putea accepta această realitate, fiindu-i
ameninţată autoritatea, s-a opus, ceea ce a declanşat de-a lungul
veacurilor numeroase dispute, rezolvate pe termen scurt printr-o
serie de concordate (înţelegeri).
Rugăm cititorul să călătorească cu noi în trecut, călăuziţi
fiind de hrisoavele pline de istorie, pentru a afla implicaţiile
sociale, geo-politice, economice, religioase, pentru a afla de ce, sau
cum, creştinismul mileniului I s-a separat în două biserici distincte:
Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică (1054), iar mai târziu, în
secolul XVI, în epoca Reformei protestante s-a pus capăt
dominaţiei Bisericii Catolice în vestul şi nordul Europei şi din
catolicism s-au separat cultele protestante.
Istorie
Reînflorirea civilizaţiei clasice are loc în timpul Renaşterii, în
sec. XVI-XVII, moment ce reprezintă progrese în domeniul ştiinţei,
explorărilor şi descoperirilor. Iluminismul sec. XVII-XVIII a
evidenţiat rolul remarcabil al raţiunii. Sfârşitul sec. XVIII a marcat
şi începutul Revoluţiei Industriale.
Creştinismul a
pătruns în Europa
prin intermediul ro-
manilor. În anul
313, împăratul Con-
stantin cel Mare
(306-337) a legali-
zat creştinismul în
Imperiul roman. La
primul conciliu
ecumenic de la
Niceea din sec. III
s-au fixat dogmele
creştine, s-a stabilit
data serbării Paşte-
lui, s-au condamnat
ereziile apărute în
cadrul creştinismu-
lui etc. Ruperea bi-
sericilor răsăritene
de ramura occiden-
tală, latină, a înce-
put odată cu împăr-
ţirea în două a Im-
periului Roman, la Teodosie cel Mare1
moartea împăratului
Teodosie cel Mare (395) între cei doi fii ai săi: Imperiul Roman de
Apus, denumire dată părţii de vest a vechiului Imperiu Roman şi
Imperiul Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin), denumire dată
părţii orientale (est) a vechiului Imperiu Roman.
După conciliul de la Niceea, Biserica creştină a fost condusă
de cinci patriarhate: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi
Ierusalim. Datorită contextului geo-politic nefavorabil (presiune
arabă), ultimele trei îşi pierd importanţa, iar Biserica din Roma şi
din Constantinopol îşi dispută hegemonia religioasă. Patriarhul de
la Constantinopol îşi va lua titlul de „universal“ (ecumenic), iar
Papa de la Roma se va intitula „catolic“ (din greacă katholon = „în
totalitate, la fel ca întregul”). Conflictul teologic degenerează astfel
încât, în anul 1054, creştinismul se va separa în două biserici
distincte: Biserica bizantină (ortodoxă) şi Biserica romană
(catolică). Biserica apuseană numită catolică şi cea răsăriteană
numită Biserica ortodoxă fuseseră separate cu mult timp înainte din
cauza problemelor doctrinare. Ortodoxia diferă de catolicism prin
aceea că nu recunoaşte în persoana Papei capul unic (primatul
Papei), vicarul Domnului Iisus Hristos pe pământ. Ortodoxia
afirmă, conform Sfintei Scripturi, că Sfântul Duh purcede numai de
la Dumnezeu Tatăl (nu şi de la Fiul, Domnul Iisus); nu recunoaşte
Purgatoriul ca loc intermediar de purificare între rai şi iad;
săvârşeşte Sfânta Euharistie (Taina Sfintei Împărtăşanii în timpul
căreia credincioşilor li se dă, împărtăşindu-li-se, pâine şi vin,
transformate prin rugăciunile preotului în Sfântul Trup şi Sfântul
Sânge al Mântuitorului) cu pâine dospită, nu cu azimă; admite
căsătoria teologilor înainte de hirotonie; admite divorţul credin-
cioşilor; venerează icoanele (nu şi statuile); săvârşeşte botezul prin
afundare (nu prin stropire); săvârşeşte şi mirungerea odată cu
botezul; pomeneşte morţii de mai multe ori pe an; nu admite în post
ouă, lactate. Biserica Ortodoxă acceptă hotărârile celor şapte
concilii ecumenice, continuă să creadă în cele şapte Sfinte Taine
ale Bisericii (botezul, mirungerea, euharistia, spovedania, preoţia,
nunta şi maslul) şi are un serviciu divin bogat atât din punct de
vedere spiritual, cât şi teologic. (R. Ciobanu – op. cit.)
„Biserica Catolică spre deosebire de Biserica Ortodoxă,
proclamă primatul şi infailibilitatea Papei, ca vicar al Domnului
Hristos pe pământ şi urmaş al Sfântului Apostol Petru, cu sediul la
Roma; consideră că Sfântul Duh coboară şi de la Fiul (nu numai de
la Tatăl); săvârşeşte Sfânta Euharistie cu azimă (nu cu pâine
dospită); crede în existenţa purgatoriului ca loc de purificare după
moarte, între rai şi iad; practică celibatul preoţilor; nu admite
divorţul; venerează şi statui întruchipând sfinţi (nu numai icoane);
săvârşeşte botezul prin abluţiune (stropire); săvârşeşte prima
mirungere la 12 ani (şi nu concomitent cu botezul); pomeneşte
1 C. Strahlheim: Das Welttheater. 4. Band. Frankfurt a.M. 1836
Sursa: Wikimedia
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Theodosius.jpg)[G.F.]
Iulie 2010
morţii doar o dată pe an, la 2 noiembrie;
exclude în post numai carnea (nu şi
lactatele).“ (R. Ciobanu – op. cit).
Citim în dicţionarele de cultură
religioase că mirul în vremurile biblice,
era untdelemn amestecat cu parfumuri
(miresme) scumpe, folosit pentru
ungerea unor persoane importante la
investirea lor în funcţii sau la decesul
acestora. În bisericile creştine, mirul este
untdelemn sfinţit, folosit în sfânta taină
mirungerii, la sfântul maslu şi la botez,
ca simbol al transmiterii Sfântului Duh
întrucât, asemenea Acestuia impregnează
şi se răspândeşte. (R. C. – op. cit)
În concluzie, schisma (separarea)
din anul 1054, sau Schisma dintre
Răsărit şi Apus, a avut ca rezultat
apariţia Bisericii Catolice, iar papa Leon
al IX-lea a aruncat anatema (blestemul)
asupra Bisericii din Constantinopol, care
refuza să recunoască primatul papal de
jurisdicţie asupra întregii biserici
creştine. Dezacordurile s-au aprofundat
în secolele următoare, iar bisericile au
rămas separate, deşi excomunicările
reciproce au fost abolite de papalitate în
secolul XX.
Ştim deja că încă din Evul Mediu
timpuriu poziţia Papei a dobândit puteri
şi influenţă mare nu numai în materie de
dogmă, de liturghie, de disciplină
ecleziastică dar şi de geo-politică,
evident, toate pe un suport economic.
Astfel încă din anii 744-755, papalitatea
a reuşit să întemeieze cu ajutorul regelui
Papa Leon al IX-lea franc Pepin cel Scurt, un stat papal sub
(Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg)1
numele de „Respublica Romanorum“
având la dispoziţie fonduri consistente
obţinute din contribuţiile miilor de mănăstiri şi biserici aflate sub jurisdicţie, donaţiile
prinţilor şi regilor etc.
Spre deosebire de Imperiul Bizantin (cu centrul la Constantinopol, fostul
Byzantion, constituit pe teritoriul provinciilor balcanice, asiatice şi est africane ale
Imperiului Roman după împărţirea acestuia la moartea lui Teodosiu I în anul 395), unde
patriarhul constantinopolitan a rămas sub controlul împăratului bizantin, papa şi-a
asumat de la început un rol politic în lume, în partea occidentală a vechiului Imperiu
Roman, cunoscut în istorie sub numele de Imperiul Roman de Apus, care se prăbuşeşte
în anul 476 când Odoacru, în fruntea herulilor, a cucerit Roma, punând punct unei părţi
importante din evoluţia politică a Europei.
Ne aducem
aminte că istoria
de o mie de ani a
Bizanţului, conti-
nuatorul Impe-
riului Roman de
Răsărit, a durat de
la anul 395 (moar-
tea lui Teodosiu I)
şi până la anul
1453, când Con-
stantinopolul a Spicuiri din istorie......................................46
fost cucerit de tur-
cii lui Mehmed al
II-lea. În plan eco-
nomic, imperiul
bizantin a fost
puntea de legătură
între Orientul ex-
trem şi Europa
Mormântul lui Pepin cel Scurt şi al soţiei sale Bertrada aflat Occidentală.
la Catedrala St. Denis din Paris. Autor: Axel Brocke2
1 Gravură dintr-un manuscris din sec. XI; Sursa: Wikimedia Commons
upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8c/Leon_IX.jpg [G.F.]
2 Wikipedia România
ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:St-Denis_Pippin-Berthe.jpg [G.F.]
3
Din cuprins
Istoria, economia şi reforma religioasă .... 2
Ec. Aurel Cordaş
Catagrafia satului Ţiful, ţinutul Fălciu..... 8
Prof. Adrian Butnaru
De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I...... 9
Irina Gafiţa
Din istorie învaţă cine poate......................13
Prof. Valeriu Neştian
Partidul Social Democrat – Fălciu (1946-
1947).............................................................15
Prof. Costin Clit
Peştera din Dealul Rusu, comuna Dolheşti,
judeţul Iaşi...................................................22
Polemici incorecte politic de Theodor
Codreanu.....................................................38
Prof. Vicu Merlan
Restituiri monografice:tradiţii şi obiceiuri
de altădată în comuna Stănileşti...............22
Prof. Ştefan Plugaru
Reactivarea fondului tradiţional local.....30
Înv. Ion Vasiliu
Înainte ori înapoi, şcoală românească?...31
Ion N. Oprea
Adnotări… din publicaţiile zonale...........33
Theodor Codreanu. Bibliografie … ........35
Prof. Lina Codreanu
Grafică ........................................................33
Cristian Marcu
Vicu Merlan – un descoperitor liric........39
Marietta Matei
Regina Maria, ctitoră a României Mari . 40
Lucian M. Petrescu
Colegiul Naţional Agricol „Dimitrie
Cantemir“ din Huşi ....................................41
Prof. dr. Dumitru V. Marin
Câteva cuvinte… ......................................41
Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie
Răzbunarea timpului… ..........................42
Spleen (Plânge natura)..............................46
Porumbel pribeag ......................................46
Elena Olariu
Istoria şi geografia locală, o necesitate în
educarea patriotică a elevilor....................43
Înv. Mandrea Luminiţa
Copăceii prieteniei......................................43
Alina Calancea, Eugenia Bondar
Fiţi un conducător adevărat!....................44
Alex Ionescu
Epigrame.....................................................46
Râpanu Dumitru
Toamna la şevalet.......................................46
Nunta din Carpaţi......................................48
Înv. Corneliu Lazăr
Prof. Constantin Partene
Revenire ......................................................47
Prof. Neculai Olariu
De dincolo de Prut......................................47
Viorica Creangă Boeru Avram
Manipularea mediatică .............................49
Sebastien Bohler
Sărbătoarea crinilor...................................54
Mădălina - Antonia Folescu
Istorie
Obsesia zahărului.................................61
Dr. George Silvestrovici
Lumina. Lumina artificială.................78
Prof. Brînză Veronica
 4 Lohanul nr. 13
John Wycliffe1 Jan Huss2
Astfel, creşterea pretenţiilor politice ale papilor din timpul Renaşterii
(1350-1550) a fost unul dintre principalele aspecte criticate în timpul
Reformei. Renaşterea (sec. XIV – sec. XVI) se dezvoltă ca o mişcare
culturală europeană, în Evul Mediu târziu, mişcare ce a trezit
interesul pentru învăţăturile şi valorile clasice, fiind urmată de
redeşteptarea religioasă. W. von Loon în cartea sa „Istoria
omenirii“ spunea: Indiferenţa religioasă şi entuziasmul artistic şi
literar al Renaşterii a fost urmat de indiferenţa artistico-literară şi
entuziasmul religios al Reformei.
Mişcare religioasă din sec. XVI, Reforma sau Revoluţia
religioasă s-a materializat în ruperea de Biserica Catolică a unei
bune părţi a Europei şi înfiinţarea bisericilor protestante.
Marile descoperiri geografice şi cuceririle coloniale,
Renaşterea şi Reforma, au avut consecinţe importante nu numai
pentru geografia economică, dar şi pentru geografia socială,
politică, şi religioasă din Europa. Astfel, după descoperirile
geografice şi mai ales după descoperirea „Lumii Noi“ (America –
1492) de către Cristofor Columb, axa economică centrală a lumii
s-a deplasat din Marea Mediterană în Oceanul Atlantic şi Marea
Nordului, favorizând ţările riverane (Spania, Portugalia, Ţările de
Jos, Anglia şi Franţa), care deveneau puteri economice şi
comerciale.
Dorinţa de a stăpâni căile maritime va declanşa între ţările
europene (Spania, Anglia, Olanda şi Franţa) războaie pentru
dominaţie maritimă, comercială şi colonială (sec. XVI-XIX). Nu
trebuie să uităm de prezenţa unui anumit tip de fundal religios pe
care îl vom explicita, personaliza în rândurile ce urmează.
Expediţiile de explorare şi folosirea bogăţiilor noilor teritorii,
relaţiile comerciale întinse, influenţa în creşterea capitalurilor şi a
comerţului cu implicaţii directe în îmbogăţirea şi întărirea clasei de
mijloc au avut rezultat că Biserica si-a pierdut din influenţă şi
privilegii.
Reforma religioasă protestantă din sec. XVI a avut o serie de
rezultate cum ar fi apariţia mai multor grupuri religioase
protestante, larga răspândire a confruntărilor religioase în Europa
(v. Războiul de 30 de ani din Germania), conflictele dintre catolici
şi protestanţi ce aveau să influenţeze în mare măsură politica şi
economia europeană în următoarele sute de ani.
Reforma a subminat o parte din autoritatea papală, centrul de
greutate mutându-se în direcţia statului, mulţi monarhi pretinzând
conducerea statului şi a bisericii prin dreptul divin.
Reforma a jucat un rol important în progresul ştiinţific, în
dezvoltarea spirituală şi culturală, intelectuală în Europa Apuseană.
1 Ian T. Taylor – In the minds of men - Darwin and the New World
Order, Fifth Edition - ©2003
Istorie
www.creationism.org/books/TaylorInMindsMen/TaylorIMMa01.htm
2 Hussinetz (www.hussinetz.eu/huss.html)
3 Boissard, Jean-Jacques – Bibliotheca chalcographica ... 1652-
1669. Sursa: Universitatea din Mannheim [G.F.]
www.uni-mannheim.de/mateo/desbillons/aport/seite20.html [G.F.]
Ulrich Zwingli3
Reforma religioasă în esenţa ei a fost ajutată în rapida ei răspândire
şi de conjunctura politică şi socială a vremii.
Reforma este părintele capitalismului şi toleranţei religioase.
Credinţa în puterea divină alături de puterea raţiunii umane au
eliminat o mare parte din frica de a risca în afaceri şi în treburile
societăţii.
Disidenţii (cei ce se abăteau de la învăţătura creştină, propo-
văduind altă credinţă) nu mai trebuiau să plătească cu viaţa pentru
îndrăzneala lor ca în Evul Mediu timpuriu. (W. v. Loon – op. cit.)
Reforma declară Biblia drept unica sursă a adevărurilor
credinţei, afirmă principiul mântuirii prin credinţă, recunoaşte doar
taina botezului („în cursul unei slujbe speciale, copilul este cufun-
dat de trei ori în apă sfinţită, în numele Sfintei Treimi, devenind
prin aceasta parte a Bisericii, curăţit, sfinţit şi apt a primi cuvântul
Domnului”) şi a Euharistiei (Împărtăşania), aboleşte cultul Maicii
Domnului şi a sfinţilor, refuză celibatul preoţilor, introduce limbile
naţionale în oficierea slujbelor, practică o extremă austeritate şi
simplitate în serviciile divine etc. (R. Ciobanu – op. cit.)
Formele de manifestare ale Reformei
Cultele, bisericile nou înfiinţate în procesul reformei, des-
prinse din Biserica Catolică, adică bisericile protestante principale
sunt: Biserica Luterană, Calvină şi Anglicană. În raport de răspân-
direa reformei în Europa protestanţii au căpătat diverse nume: de
exemplu, Biserica Luterană din Transilvania poartă numele de
Biserica Evanghelică; calviniştii se numesc reformaţi în
Transilvania, hughenoţi în Franţa, presbiterieni în Scoţia, Insulele
Britanice, puritani în Anglia; din Biserica Anglicană s-a separat
Biserica Unitarienilor, prezentă şi pe teritoriul Transilvaniei. În
România există patru culte neoprotestante: Cultul Adventist de
Ziua a Şaptea, Cultul Creştin Baptist, Cultul Creştin după Evan-
ghelie şi Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu Apostolică.
Precursori ai Reformei care au criticat unele abuzuri ale
Bisericii Catolice au fost John Wycliffe în Anglia (sec. XIV) şi Jan
Huss în Cehia (sec. XV). Iniţiatorul Reformei a fost Martin Luther,
sub influenţa căruia Reforma se răspândeşte în Germania şi nordul
Europei. În Elveţia (ţara cantoanelor unde se vorbeşte germana şi
franceza). Reforma e promovată de Ulrich Zwingli, iar în Franţa de
Jean Calvin. Reforma s-a extins şi în alte ţări europene, devenind
repede, religia dominantă în Europa de Nord. Italia şi Spania au
opus rezistenţă Reformei, devenind centre de iradiere a
Contrareformei. În Anglia, unde regele Henric al VIII-lea Tudor a
pus bazele Bisericii Anglicane în anul 1534, cauzele reformei au
fost mai mult politice decât religioase, justificate de refuzul Papei
de a accepta divorţul regelui de soţia sa Catherina de Aragon. Sub
regele Eduard al VI-lea, succesorul lui Henric al VIII-lea reformele
protestante au fost continuate sub forma unui compromis între
luteranism şi catolicism. (R. C. – op. cit.)
John Wycliffe (1330-1384), teolog britanic, filozof, doctor în
religie la universitatea din Oxford susţine prin prelegerile lui că
Biserica în sine este păcătoasă şi că trebuie să renunţe la proprietăţi
şi să se întoarcă la sărăcia evanghelică. Nu a fost de acord cu
doctrina transsubstanţierii (prefacerea în cursul Liturghiei a pâinii
Iulie 2010
Menno Simonsz1 Martin Luther2
şi vinului în trupul şi sângele Mântuitorului). A negat faptul că
structurile ierarhice în Biserică ar reprezenta o prelungire a
autorităţii Domnului Iisus Hristos. John Wycliffe a început să
traducă Biblia în anul 1382 în limba engleză, favorizând accesul
tuturor oamenilor la cunoaşterea Sfintelor Scripturi. Urmaşii lui au
fost cunoscuţi sub numele de „lolarzi.“ Scrierile sale i-au inspirat
pe promotorii Reformei, în mod special pe Martin Luther.
Jan Huss (1370-1415), în calitate de rector al Universităţii
din Praga s-a implicat şi a aderat la mişcarea de reformă care critica
corupţia din rândurile clerului romano-catolic. L-a criticat pe papa
Ioan XXIII pentru reînnoirea practicilor de vânzare a indulgenţelor.
O indulgenţă era o iertare contra cost a păcatelor, acordată de
Biserică; ea putea să includă o reducere a timpului pe care
păcătosul urma să-l petreacă în Purgatoriu. Jan Huss a fost arestat,
judecat pentru erezie (învăţătură sau doctrină despărţită de
învăţătura Bisericii sau contrară ei şi condamnată de Biserică. Din
gr. hairesis = „alegere”) şi ars pe rug.
După moartea lui Huss, urmaşii acestuia, „husiţii“ s-au
separat de Biserica Catolică de la Roma. Ei susţineau libertatea
propovăduirii, sărăcia clerului, exproprierea averilor mănăstireşti,
pedepsirea penală a păcătoşilor, împărtăşania cu vin şi pâine. Un
grup de husiţi au pus bazele Bisericii Moravei. În America,
moravienii au pus bazele oraşului Bethlehem în Statul Pennsyl-
vania (1740). Se conduc după Sfânta Scriptură considerată baza
credinţei.
Nu după mult timp au apărut diferite denumiri,
denominaţiuni protestante adoptate după Reformă dar mai radicale.
Ulric Zwingli (1484-1531) reprezentant important al
Reformei protestante din Elveţia, fiind sub influenţa lui Martin
Luther, a criticat dur obiceiurile decadente şi ierarhia Bisericii
Catolice. El a afirmat că „mesa“ este o jignire la adresa Domnului
Iisus şi că nu există justificare pentru Purgatoriu. A respins de
asemenea noţiunea de transsubstanţialitate şi celibatul preoţilor.
Anabaptiştii sunt membri ai unei mişcări religioase ale
Reformei caracterizată prin Botezul la vârsta adultă (în greacă,
anabaptizo = a reboteza). Dogma anabaptistă susţine că pruncii nu
sunt conştienţi de noţiunea de bine sau rău, ei nu pot alege şi nu se
pot pocăi acceptând Botezul. O ramură există şi astăzi în Canada şi
vestul S.U.A. numindu-se „huteriţi“, iar o altă ramură a
anabaptiştilor situată în N. Germaniei şi în Ţările de Jos s-au
alăturat menoniţilor conduşi de Menno Simonsz.
Mennoniţii sunt membri ai Bisericii protestante numită după
Menno Simonsz (Simonszhof sau Simons) (1496-1561). Deşi a fost
1 Gravură de Jacobus Burghart, 1683. Sursa: Global Anabaptist
Mennoite Encyclopedia Online [G.F.]
www.gameo.org/encyclopedia/contents/M4636ME.h
2 Gravură de Hans Baldung Grien, 1521. Sursa: Web Galerry of Art
www.wga.hu/index1.html [G.F.]
3 Portret din „Life of Calvin“ de Paul Henry. Sursa: The Reformation
www.thereformation.info/Calvin.htm [G.F.]
5
Jean Calvin3
preot catolic nu a putut accepta doctrina transsubstanţierii şi a
renunţat la catolicism. Convins că botezul nou născuţilor era o
practică greşită şi că doar adulţii puteau fi membri ai Bisericii, el a
devenit conducătorul grupării anabaptiste. Discipolii săi au pus
bazele Bisericii Menonite. Mulţi dintre ei au emigrat în Midwest,
S.U.A. şi în Canada, pe la anul 1870. Credinţa lor pune accent pe
autoritatea Bibliei, modelul Bisericii Primare Creştine şi pe Botez.
Alături de Biserica Mennonită, mai există şi grupări mennonite
cum ar fi secta „Amişh“, grupare religioasă cu principii extrem de
stricte şi „huteriţii“.
Reforma luterană
Luteranismul este o mişcare protestantă care se bazează pe
principiile lui Martin Luther. El a afişat „Cele 95 de teze“ despre
pocăinţă, teze care au devenit esenţa doctrinei luterane şi un
manifest contra papalităţii. Doctrina religioasă a Reformei s-a
răspândit în Germania şi N. Europei.
În anul 1512 Martin Luther. a obţinut titlul de doctor în
teologie la Universitatea din Wittenberg şi apoi a devenit profesor
la aceeaşi universitate. Luteranismul a pus accentul pe ideea de
mântuire, care este oferită ca un dar Divin, destinul omului fiind
deja scris, faptele lui nemaiavând mare importanţă. În plus doctrina
luterană susţine ideea că pe primul loc în învăţătura creştină trebuie
să se afle Biblia şi că folosirea Cărţii Cărţilor este suficientă pentru
propagarea credinţei, contestând astfel dominaţia tradiţională a
Bisericii asupra interpretărilor religioase. Luther a pledat pentru
simplificarea cultului catolic. Astfel doctrina luterană se baza pe
raportul direct dintre om şi Dumnezeu. Religia a devenit o
problemă personală, respingându-se astfel superioritatea Papei şi a
clerului catolic. Toţi creştinii sunt egali prin taina botezului.
Martin Luther a tradus întreaga Biblie în germană, deoarece
el credea că orice creştin trebuie să citească direct Textele Sfinte şi
să le dea o interpretare proprie. Din acest motiv, în ţările de religie
protestantă Biblia era mult mai cunoscută decât în ţările catolice,
unde era citită şi interpretată predominant de clerici.
Luteranismul a fost adus în „Lumea Nouă“ de coloniştii din
New Amsterdam, Noua Olandă (1626) şi Noua Suedie (1638) şi se
răspândeşte apoi în multe state americane.
Reforma calvină
Jean Calvin (1509-1564), teolog francez a studiat teologia,
continuând studiile de drept în Ţările de Jos şi Elveţia. El a
subliniat importanţa şi autoritatea Bibliei şi ca şi Martin Luther a
negat însemnătatea şi autoritatea Bisericii Catolice. Ca şi Sfântul
Pavel, Sfântul Augustin şi Luther, a susţinut că toţi oamenii sunt
păcătoşi şi că nu faptele bune, ci doar credinţa le poate aduce
Istorie
mântuirea. Astfel spus, calvinismul pune accent pe doctrina
predestinării, care afirmă că Dumnezeu dăruieşte harul şi se acordă
mântuire numai celor aleşi. Calvinismul acceptă numai sensul
literar al Bibliei şi consideră că Biserica este o comunitate creştină
al cărei cap este Domnul Iisus Hristos, iar toţi ceilalţi membri ai
comunităţii sunt egali între ei. Se respinge forma episcopală de
 6 Lohanul nr. 13
John Knox1 Henric al VIII-lea2
conducere a Bisericii, susţinându-se că reprezentanţii ei trebuie să
fie aleşi. În Europa, calvinismul s-a răspândit mai întâi în Scoţia (v.
Biserica presbiteriană), Franţa, lumea germană şi Ţările de Jos. (M.
H. Hart – op. cit)
Presbiteriterianism – formă de conducere religioasă bazată
pe regula celor mai vârstnici, a presbiterilor. Bisericile
presbiteriene contemporane îşi au originile în Bisericile calviniste
din insulele Marii Britanii. În Europa contemporană astfel de
comunităţi religioase protestante influenţate de calvinişti erau
cunoscute drept Biserici reformate.
Biserica presbiteriană are o largă răspândire în Scoţia, unde a
fost înfiinţată de preotul scoţian John Knox (absolvent al
Universităţii, 1557) fiind de asemeni prezentă în Anglia, Ţara
Galilor şi în S.U.A.
Reforma anglicană
Apariţia Bisericii Angliei sau Bisericii Anglicană ca formă a
mişcării protestante este determinată de decizia regelui Angliei şi
Irlandei, Henric al VIII-lea (1509-1547), care în anul 1534 s-a
proclamat şef al Bisericii din regatul său, scoţând Biserica engleză
de sub autoritatea Papei de la Roma, când suveranul pontif a
refuzat să anuleze căsătoria regelui Henric al VIII-lea.
Regina Elisabeta I Tudor (1558-1603) fiica lui Henric al
VIII-lea a acceptat în anul 1563 cele „39 de articole“ care au format
baza dogmatică a Bisericii Anglicane. Dogma anglicană renunţă la
folosirea limbii latine, la cultul icoanelor şi la celibatul preoţilor. Se
susţine ideea mântuirii prin credinţă. Biblia rămâne singura
autoritate în materie de dogmă şi se acceptau cele două sacramente,
Sfinte Taine : Botezul şi Împărtăşania.
În anul 1992 Biserica Angliei s-a declarat în favoarea
hirotonisirii ( „investire şi sfinţire în Sfânta Taină a Preoţiei, prin
care se acordă harul pentru a deveni diacon, preot, episcop)
femeilor. Biserica Episcopală Protestantă din S.U.A. „a coborât“
din Biserica Angliei şi a rămas legată spiritual de aceasta.
Puritanismul este o mişcare religioasă din sec. XVI – XVII
care a avut drept scop purificarea Bisericii Angliei de orice urmă de
catolicism şi care a dus la declanşarea războiului civil englez (v.
Oliver Cromwel, puritan convins, conducătorul forţelor
Parlamentului în conflictul militar contra regelui Carol I Stuart,
1 Adrian Vanson – John Knox, 1505 - 1572. Reformer and
historian, 1580. Sursa: National Galeries of Scotland.
www.nationalgalleries.org/collection/online_az/4:322/result/
0/33445?initial=V&artistId=237&artistName=Adrian%20Vanson
&submit=1 [G.F.]
2 Portret după Hans Holbein Cel Tânăr expus la Walker Art Gallery,
Istorie
Liverpool . Sursa: Wikipedia Commons.
commons.wikimedia.org/wiki/File:Holbein_henry8_full_leng
th.jpg/ [G.F.]
3 Sursa: Studieren Evangelischer.
www.spener-haus.de/spener_bild.shtml [G.F.]
Philipp Jakob Spener3
1642. În urma Revoluţiei engleze Anglia devine monarhie
parlamentară.
În anul 1585 englezii au fondat prima colonie, pe termen
scurt, din America de Nord, colonie care nu a supravieţuit din
cauza condiţiilor climaterice extrem de aspre şi a lipsei de hrană.
Urmaşii lor din statul Virginia au fost mai norocoşi, stabilindu-şi
colonia în Jamestown, în 1607.
Unii puritani au pus bazele unor aşezări în America de Nord
printre care colonia din golful Massachusetts. Altfel exprimat, un
grup disident din rădăcina mişcării puritane (34 de colonişti) care
nu doreau să aibă legătură cu nici o biserică, cunoscuţi la început
sub numele de separatişti şi mai târziu ca Părinţi Pelerini
(Peregrini) care au călătorit la bordul vasului Mayflower au
reprezentat primii colonişti din Plymouth, Statul Massachusetts şi
care a format cea dintâi colonie permanentă din Noua Anglie
(1620). Ei au reprezentat nucleul coloniştilor englezi care au reuşit
cu greu să întemeieze coloniile în Statele Maryland (1634) şi
Pennsylvania (1681). Coloniştii englezi, deja fixaţi pe pământ
american, în anul 1664 au luat de la olandezi New-York, New
Jersey, Delaware, la un an după ce englezii începuseră să
colonizeze Insulele Caroline. Deci coloniştii englezi plecaţi din
bătrâna Anglie ( „Lumea Veche”) au sosit în „Lumea Nouă,“ unde
şi-au concentrat eforturile în zona golfului Hudson şi coasta
Oceanului Atlantic.
Iluminismul şi revitalizarea creştinismului
(neoprotestantismul)
În Europa sec. XVII, epoca Iluminismului alături de
umanismul Renaşterii a avut o influenţă decisivă asupra tuturor
domeniilor cunoaşterii, artelor, glisând raţiunea, gândirea umană
dincolo de limitele stabilite de Biserica Evului Mediu, eliberând-o
de „cortina de fier“ impusă de o multitudine de dogme ideologice
religioase ale vremii.
În sec. XVIII au apărut mişcări de întărirea creştinismului, cu
precădere în zonele anglofone având baza formată de idei
religioase cu accente pe pietatea personală.
Pietismul este o mişcare reformatoare care îşi are originea în
luteranismul german, apărută în secolul XVII. A fost iniţiată de
pastorul luteran Philipp Jakob Spener (1635-1705). Acesta a pus
bazele unui tip de organizaţie de întrajutorare pentru creştini.
Pastorul reformator Spener a pledat pentru întărirea laturii didactice
a predicilor.
Baptismul este o confesiune creştină întemeiată în Anglia, în
anul 1534 de John Smyth. Mişcarea baptismală este prezentă în
aproape toate mişcările religioase conturate mai ales de Reformă,
încercând să restabilească practica apostolică a afundării în apă a
celui ce vine la Botez. Anabaptiştii şi apoi baptiştii s-au revoltat
împotriva introducerii de către Biserica Catolică a practicii stropirii
cu apă în loc de afundare. Ideea de bază aflată în dispută este legată
de teoria „formei fără fond“, altfel spus apar semne de întrebare cu
privire la pierderea sensului profund al sfintei taine a botezului,
care este transmiterea harului iertării şi înnoirii omului.
Iulie 2010 7

John Smyth1 William Miller2 John Wesley3

Baptiştii practică botezul la vârsta adultă şi nu-l acceptă decât Biserica Mormonă este o altă grupare protestantă cu
pe Domnul Iisus ca mijlocitor între om şi Dumnezeu. Nu se convingeri milenariste. Pe la anul 1830, Joseph Smith (1805-1844)
recunoaşte Sfânta Cruce, icoanele, sfinţii, preoţii. În coloniile a fondat această biserică, în urma unei viziuni prin care un înger
americane, în anul 1639, s-a fondat prima Biserică Baptistă în i-ar fi arătat locul unei comori cu vase din aur inscripţionate cu
Providence. (R.C. – op. cit.) revelaţii divine. Aceste date sunt prezente în „Cartea lui Mormon“
Mişcarea adventă este derivată din mişcarea baptistă. Dacă (1830). După moartea lui Joseph Smith. lucrările sale au fost
baptismul urmărea „cufundarea“ în apă la maturitate a membrilor continuate de Brigham Young.
mişcării religioase, adventismul a privit spre cer „calculând“ a doua Penticostalismul sau Cultul Penticostal – mişcare religioasă
venire a Domnului Iisus Hristos pentru a construi o nouă împărăţie protestantă care a apărut în S.U.A. în sec. XIX-XX prin despărţirea
de 1000 de ani, întemeiată pe pace şi prosperitate. Adventiştii de de baptism, grupare religioasă care acordă importanţă deosebită
nuanţă mozaică au negat învierea Domnului Iisus Hristos, l-au botezului prin Sfântul Duh şi Rusaliilor (Cincizecime).
coborât în rândul profeţilor, i-au ocolit învăţătura despre rai şi iad, „Cincizecimea este una din cele mai mari sărbători creştine, numită
au negat existenţa sufletului şi au „fixat“ ca zi de odihnă sâmbăta. şi Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. E celebrată la cincizeci
Legat de apariţia mişcării adventiste este influenţa predicatorului de zile după Învierea Domnului (Sfintele Paşti), în amintirea
baptist William Miller (1782-1849) fost ofiţer în armata S.U.A. momentului când Duhul Sfânt a coborât asupra Apostolilor sub
Aceşti adepţi ai lui Miller au înfiinţat, în anul 1863, grupul forma unei limbi de foc, dăruindu-le harul de a vorbi în limbi
Adventiştilor de Ziua a Şaptea. Printre alte grupuri adventiste se necunoscute de ei până atunci, spre a putea răspândi în lumea
numără Adventiştii Evanghelici şi Biserica Creştină Adventistă. întreagă cuvântul lui Dumnezeu. De aici şi numele, din limba
Adventiştii de Ziua a Şaptea respectă sâmbăta ca „sabat“, evită să greacă „pentacosta“ = a cincizecea. Practică posturi şi rugăciuni
consume carne (mişcarea reformistă sau rowenismul), refuză să prelungite, cu manifestări spasmodice. (R.C. – op. cit.)
pună mâna pe armă, evită să folosească narcotice sau alte Martorii
stimulente. Pentru adventiştii de ziua a şaptea, Biblia inspirată de lui Iehova, Ieho-
Dumnezeu cuprinde voinţa lui Dumnezeu şi este singura învăţătură vişti sau Studenţi
fără greş în ce priveşte credinţa. Domnul Iisus Hristos a murit în Biblie sunt o
pentru păcatele oamenilor, a înviat din morţi, s-a înălţat la cer şi organizaţie religi-
mijloceşte pentru oameni la Dumnezeu Tatăl. Viaţa morală este oasă interna-
cuprinsă în cele zece porunci, care arată cum să te fereşti de păcat, ţională fondată în
dar nu te poate mântui. 1872 în S.U.A.
Primul „prooroc“ femeie a fost Ellen G. White, apoi la care face parte
conducerea mişcării s-a impus Margareta W. Rowen, din din gruparea
comunitatea adventă a oraşului Los Angeles (California). Termenul milenaristă, iar
de adventist derivă din latinescul „adventus“ = a doua venire. membrii acestei
Biserica Metodistă a fost fondată de John Wesley (1703- organizaţii pun
1791) alături de fraţii săi. Metodismul a apărut ca o încercare de a accentul pe pasa-
revitaliza Biserica Angliei, fiind o mişcare religioasă protestantă jele apocaliptice
John Wesley a absolvit Universitatea din Oxford, devenind preot în ale Bibliei, în
Biserica Angliei în anul 1728. Fraţii săi întru credinţă se numeau special „Cartea
„metodişti“, datorită accentului pus pe studiul metodic şi pe lui Daniel“ şi
credinţă. Mişcarea a fost primită cu succes în zonele industriale de „Apocalipsa“. Nu
către muncitorime. În anul 1784, a fost înfiinţată în S. U. A. se recunoaşte
Biserica Episcopală Metodistă. Doctrina pune accent pe puterea Sfânta Treime şi
Sfântului Duh. „Duhul Sfânt este cea de a treia persoană a Sfintei nemurirea sufle-
Treimi, care e una şi nedespărţită. Prin aceasta, Duhul Sfânt e Însuşi tului. Refuză
Dumnezeu în una din ipostazele Sale.“ (R. Ciobanu – op. cit.) transfuziile de
sânge şi nu
1 Sursa: Bibliotecal Recorder satisfac stagiul Ellen G. White4
www.biblicalrecorder.org/image.axd?picture=smyth.jpg [G.F.] militar. Au adop-
tat ca zi de sărbătoare (odihnă) sâmbăta, practică zeciuiala şi inter-
2 Sursa: Preparing for Eternity. zic consumul de carne. Se neagă unele forme sociale şi se
www.preparingforeternity.org/Building%20a%20Spiritual%2 înlocuiesc cu poruncile lui Iehova.
Istorie

0Church/Testimony%20of%20the%20Church/witnessing_to_seven
th_day_advent.htm [G.F.]
3 Sursa: University of Michigan - Religious Perspectives. 4 Sursa: Willard Library.
www.umich.edu/~ece/student_projects/slavery2/religion2.html www.willard.lib.mi.us/historical/bcphotos/individuals/h55_5
[G.F.] 331.htm [G.F.]
 8 Lohanul nr. 13
Cultul
Creştin după
Evanghelie ca şi
celelalte culte
neoprotestante îşi Catagrafia satului Ţiful, ţinutul
are originea în
centrul şi vestul Fălciu, la 1820
Europei. El ar
putea fi localizat
în Elveţia ca ţară
de origine, pur-
tând numele de Prof. Adrian Butnaru – Duda
„Chretiens“. Doc-
trina lor ar putea n urma unui recensământ realizat în anul 1820, în satul
fi un amestec din
concepţiile lui
Ulric Zwingli, ale
Î Ţiful (astăzi dispărut) din ţinutul Fălciului, aflăm
următoarele:
Liudi
baptiştilor, ale lui 7 birnici, însă:
J. N. Darby, G. Toader Ifrim
M. Muller, Fr. Gavril Cană
Bernay etc. În Grigoraş Cuti
Joseph Smith scriind Cartea lui Mormon 1 materie de con- Constantin Mană
cepţii religioase, Andrii Bălaeş
menţionăm doar Ioan Ifrim
câteva aspecte. Botezul apei nu mântuieşte, fiind un simbol; Ioniţă Cătană
accentul cade pe botezul cu Sfântul Duh, în cadrul cultului se
adresează numai maturilor în mod ocazional copiilor. Ei se
socotesc „copii lui Dumnezeu“. Mileniul este domnia Domnului 4 slugi a dumisali Ioniţă Pomană, însă:
Iisus Hristos pe pământ, acea domnie proorocită de profeţii Ilii Enciu
Vechiului Testament. Constantin Bălăeş
Caracteristicile mileniului sau milenarismului: pace deplină Lupul Corogi
şi armonie între oameni, dreptatea va domni pe pământ, răul va fi Vasăli Bălăeş
înlăturat la a doua venire a Domnului Iisus când va întemeia o
împărăţie de o mie de ani. Există patru tipuri de judecăţi şi trei 2 slugi a dumisali ban Costachi Lambrino:
feluri de ceruri în eshatologia Cultului Creştin după Evanghelie. Toader Chiriacu
În concluzie Reforma protestantă din secolul al XVI-lea Lupul Obreja
constituie unul din cele mai mari evenimente din istoria universală,
în special din istoria Bisericii Catolice. Ea este un proces 5 slugi a dumisali Lăscărachi Costachi, însă:
multilateral, la care au contribuit cauze religioase, morale, politice, Măteiu Cioban
sociale, economice, culturale şi naţionale, iar consecinţele lor se Ghiorghi Plăcintă
simt până în zilele noastre. Sandu Plăcintă
Neculiţă a Tomii
Condre Iancu

19 mazili ruptaşi şi rupte:

Ilii Stoian
Stamatin Stoian
Constantin Plăcintă
Ştefan Chiriacu
Iftimi
Ilii Tacu
Ştefan Căuj
Iordachi Căuj
Costachi Căuj
Mihălachi Plăcintă
Ghiorghi sân Vasăli Plăcintă
Manolachi Bota
Biblia tipărită de Gutemberg în 1454 sau 14552 Enachi Bota
Ghiorghi Bota
Constantin Bota
Bibliografie selectivă Ştefan Bota
*** Biblia sau Sânta Scriptură – Editura Institutului Biblic şi de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2001. Sămion Bota
*** Marea enciclopedie a cunoaşterii. Vol. 4 – Religie şi filozofie, Ed. Toader Cioban
Litera Internaţional, Bucureşti, 2009. Sămion Bota
J. C. Attias, E. Benbassa – Larouse. Dicţionar de civilizaţie iudaică, Ed. Ioniţă Plăcintă cu bir în tablă
Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1997.
J. R. Barber – Istoria Europei moderne, Ed. Lider, Bucureşti, 1992. Ion Lazăr
R. Ciobanu – Mic dicţionar de cultură religioasă, Ed. Helicon, Toader, a dumisali Ghiorghi Costachi
Timişoara, 1994. Pavăl Plăcintă, a dumisali banului Costachi Emandi
R. Ciobanu – Dicţionarul rostirilor biblice, Ed. Helicon, Timişoara,
1996. Budachi, a dumisali vornic Iordachi Catargiu
J. D. Douglas şi colab. – Dicţionar biblic, Ed. Cartea creştină, Oradea, diacon Ştefan
2009. dascăl Neculaiu3.
H.W. van Loon – Istoria omenirii, Ed. Venus, Bucureşti, 1992.
Istorie

1 Sursa: Mormon Stories Podcast.

mormonstories.org/top10toughissues/peepstones.html [G.F.]
2 Sursa: Harry Ramson Center, The University of Texas, Austin,
SUA. 3 Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Iaşi, Vistieria
www.hrc.utexas.edu/exhibitions/permanent/gutenberg/ [G.F.] Moldovei, 6/1820, f. 146v – 147.
Iulie 2010 9
tate. Putem să
emitem astfel ipo-
teza conform
De la Alexandru Ioan Cuza la căreia publicul
Carol I. O perspectivă în paginile Gazetei de Tran-
silvania, este un
„Gazetei de Transilvania“ public cu un ape-
tit ridicat pentru
ştirile ce implică
Irina Gafiţa – Fălticeni evenimente ex-
terne. Elitele tran-
silvănene nu-şi
pierd interesul
azeta de Transilvania reprezintă primul ziar politic şi
G cultural al românilor din Transilvania. Ziar care apare
la Braşov, creaţie al lui George Bariţiu este preluat din
1850 de Iacob Mureşianu. Deşi tonul articolelor capătă un caracter
pentru românii de
peste Carpaţi.
Comunica-
tul către Gazetă
moderat, acesta continuă să servească cauza românilor de publicat pe prima
pretutindeni. pagină expune
Eseul de faţă îşi propune să scoată în evidenţă atitudinea într-o manieră
publicaţiei în perioda cuprinsă între momentul abdicării lui Al. I. obiectivă eveni-
Cuza şi momentul instarurării pe tronul Principatelor al viitorului mentele care au
rege Carol I. Dacă articolele referitoare la situaţia internă capătă un dus la înlăturarea George Bariţiu[a]
caracter moderat, cele reunite sub subtitlul Cronica esternă se lui Cuza de pe
remarcă prin virulenţa atacurilor la adresa unei Rusii dornică de tronul Principa-
destabilizare, cât şi printr-un ferm ataşament la cauza comună a telor. Astfel, ni se
românilor. Mişcarea separatistă din Moldova nu schimbă poziţia spune că deşi
ardelenilor care sunt fervenţi susţinători ai prinţului străin. Cuza a fost obli-
Consider că această temă prezintă o importanţă sporită prin gat să abdice,
prisma faptului că scoate în evidenţă poziţia unui ziar echidistant acest lucru s-a fă-
din perspectiva jocurilor politice din Principate. cut fără vărsare de
Gazeta de Transilvania a reprezentat pentru mult timp în sânge. În jurul
Transilvania un model de presă politică. Imprimându-i încă de la orelor 1 s-a pă-
început o atitudine politică independentă, combativă şi profund truns în camera
ataşată cauzei poporului român, Gazeta a fost nu de puţine ori domnitorului şi
supusă unei cenzuri nemiloase.1 acesta a fost silit
Obiectivele Gazetei de Transilvania au fost: impusionarea să-şi semneze ab-
luptei politice a românilor transilvăneni, organizarea şi dirijarea dicarea. După
concertată a acţiunilor lor în vederea obţinerii de drepturi şi acest moment,
libertăţi politice şi religioase. Încă de la primele numere, Gazeta şi- domnitorul a fost
a dorit să devină catalizatorul acţinilor politice ale românilor din arestat şi ulterior
Ardeal. Atât timp cât românii de peste munţi nu au beneficiat de un obligat să pără-
ziar asemănător, şi chiar după aceea, ziarul braşovean a încercat sească pământul
constant să pledeze pentru unitatea poporului român.2 românesc.5
Anul 1866 pentru presa românească din Ardeal nu a fost unul După ce
tocmai uşor datorită prefacerilor ce aveau loc în cadrul monarhiei Cuza a semnat
austriece. Totuşi, şi în acest context, relatările cu privire la situaţia actul de abdicare,
românilor de peste munţi pot fi considerate mai credibile decât cele complotiştii au Iacob Mureşianu [b]
ale unor ziare precum Românul în cărui paginile se găseşte un purces la a
puternic substrat politic în tonul articolelor. întreprinde o serie
Expunerea subiectelor de politică externă debutează cu chiar de arestări. Astfel
primul număr al anului 1866. Temele abordate sunt însă de natură au fost arestaţi
oficială şi nu cuprind decât mesaje de anul nou schimbate între generalul Flo-
domnitorul Cuza şi reprezentaţele consulare din Principate.3 rescu, prectul Po-
Păstrând o atitudine obiectivă, colaboratorii ziarului evită să liţiei din Bucu-
facă speculaţii privitoare la situaţia Principatelor. Zvonuri cu reşti: Alexandru
privire la o posibilă lovitură de stat ce se va solda cu abdicarea lui Beldiman, prefec-
Alexandru Ioan Cuza nu se regăsesc în paginile ziarului. tul de Ilfov
Putem de asemenea să remarcăm faptul că editorialiştii Alexandru Mar-
braşoveni nu adoptă ideea conform căreia Cuza ar fi dorit să abdice ghiloman, direc-
oricum, considerând că misiunea lui în Principate se încheiase torul Poştei şi
deja.4 telegrafului Cezar
Relatările cu privire la momentul 11 februarie 1866, sunt Liebrecht. Iniţia-
amplu dezbătute în ziarul braşovean în numărul său din 15/27 fe- tiva acestui act au
bruarie, unde prima pagină este dedicată în exclusivitate eveni- avut-o colonelul
mentului. Mai presus de ştirile cu, caracter intern, ce privesc situa- Haralambie,
ţia monarhiei austriece, soarta Principatelor Române capătă priori- maiorul Lecca şi
alţi membri ai
armatei.6
1 Mircea Popa – Istoria presei româneşti din Transilvania, Editura
Următoarea
Tritonic, Bucureşti, 2003, p .94. parte a relatării
Istorie

Gazeta de Transilvania, primul număr

2 Ibidem, p. 118. poate fi însă pusă 12 martie 1838[c]
3 Gazeta de Transilvania,Braşov, nr.3,27/15 ianuarie 1866. sub semnul
4 Nicolae Şuţu – Memoriile Principelui Nicolae Şuţu - mare
logofăt al Moldovei 1798 - 1871, Editura Fundaţiei Culturale 5 Gazeta de Transilvania,Braşov, nr.13, 27/15 februarie 1866.
Române, Bucureşti, 1997, p.371. 6 Ibidem.
 10 Lohanul nr. 13
întrebării. Este prezentat ca fapt cert participarea unei părţi din care poporul şi-a dorit-o, şi în acest caz prezenţa sa în ţară nu mai
populaţie la mişcare. Astfel, cititorii sunt informaţi că o mulţime este necesară. Ţelul său dintotdeauna a fost să vadă pe tronul
numeroasă a mărşăluit pe străzile Bucureştiului, arătându-şi Principatelor un prinţ străin, şi acum că acestă dorinţă i s-a
fericirea la auzul veştilor. Cert este că acest aspect este negat în îndeplinit, nu îi mai rămâne decât să ia drumul exilului.4
scrierile istoriografice ce au urmat momentului. Înainte de a i se permite să plece din ţară, Cuza a mai adresat
Printre presupuşii participanţi la „marşul bucuriei“ s-ar fi o epistolă lui Ştefan Golescu, membru al locotenenţei domneşti.
împărţit manifeste ce aclamau bucuria poporului român care a Faptul de la 11 februarie a fost unul măreţ, iar întreaga Europă
reuşit în cele din urmă să-şi decidă singur soarta. Pentru a rezuma laudă acest lucru.5
în câteva cuvinte conţinutul acestor mani- Este destul de probabil ca această
feste vom afirma următoarele: românii au epistolă să fi fost redactată şi semnată de
arătat Europei acum şapte ani cât de către Cuza. Rămâne un mare semn de
ataşaţi sunt de soarta ţării lor. S-au înşelat întrebare în ceea ce priveşte
din păcate în ceea ce priveşte alegerea circumstanţele în care ea a fost scrisă, şi
domnitorului. După îndelungi suferinţe, implicit dacă reflectă crezurile
românii au găsit în sfârşit curajul de a-şi domnitorului.
schimba destinul şi de a înlătura un tiran. După ce Cuza a părăsit Principatele,
Pentru a justifica participarea armatei în guvernul provizoriu a fost nevoit să se
complot, membrii acesteia sunt consi- confrunte cu alte probleme. Una dintre
deraţi eroi naţionali. Ei sunt cei care au acestea privea situaţia Bisericii române.
menirea de a-i apăra pe români şi în cazul Prin legea din 1865, care proclama printre
de faţă nu au făcut altceva decât să-şi altele autocefalia Bisericii Ortodoxe
respecte jurâmintele.1 Române, s-a instituit şi procedeul prin
Această porţiune de articol care domnitorul putea numi mitropolitul.
reprezintă un caz sugestiv de distorsionare Noul guvern promite că şi această
a adevărului prin intermediul presei. Este greşeală a lui Cuza va fi înlăturată. Se va
bine să precizăm încă de la început că, respecta de astăzi înainte vechea tradiţie
autorul articolului nu se autodefineşte ca conform căreia Biserica îşi va desemna
fiind un martor al evenimentelor. Rela- singură conducătorii.6
tările sale se fac pe baza unor surse prima- Articolele lunii martie pun accentul
re. În acest caz, se poate presupune că pe situaţia internaţională a Principatelor.
acest manifest este preluat din paginile În şedinţa care a avut loc pe 19
ziarului Românul. Lucrurile au stat însă cu Alexandru Ioan Cuza[d] martie, în cadrul Conferinţei de la Paris,
totul altfel. reprezentantul Rusiei, baronul Budberg, a
Alexandru Beldiman pleacă spre exprimat poziţia ţării pe care o reprezintă.
locuinţa personală, de unde la orele 2 va fi Rusia nu poate fi de acord cu asuprirea
arestat de către colonelul Dimitrie libertăţii de alegere a Moldovei, căci
Creţulescu din ordinul domnitorului. majoritatea moldovenilor nu doresc unirea
Trecând sub escortă prin piaţa Teatrului, şi ar fi chiar de acord să demonstreze
acesta l-a văzut pe colonelul Haralambie public pentru a-şi susţine cauza.7
strigând. Se pare că acesta îl întreba pe Rusia nu era singura care susţinea
C. A. Rosetti, unde e poporul pe care tendinţele separatiste ale moldovenilor.
omul politic promisese că va veni la Interesul naţional îi dicta şi Austriei să
răsturnarea lui Cuza.2 adopte o poziţie similară. Astfel, consulul
După momentul abdicării lui Cuza austriac la Bucureşti, baronul Eder, ar fi
este instituită locoteneţa domnească, dorit aducerea pe tron a prinţului Gr.
pentru ca a doua zi să fie proclamt drept Basarab-Brâncoveanu. Deşi austriecilor le
principe Filip de Flandra. Este surprins de era practic imposibil să se pronunţe
asemenea faptul că o dată cu înlăturea lui deschis asupra acestui fapt, se pare că în
Cuza este redeschisă chestiunea orientală. ascuns Metternich l-ar fi instigat pe
Starea de incertitudine existentă în Budberg să protesteze împotriva
Principate este remarcată şi de autorul menţinerii unirii.8
articolului. Din punctul său de vedere Pe data de 24 martie în paginile
ceea ce ziarul, pentru care scrie, poate să Gazetei regăsim o proclamţie a guvernului
făcă este să spere că Divinitatea va fi şi de de la Bucureşti prin care se comunică
această dată de partea românilor.3 constituirea colegiilor electorale pentru
Tot în acest număr al Gazetei [e] alegerile următoare. Corpurile legislative
regăsim comunicatul publicat în C. A. Rosetti ale statului român au fost dizolvate pentru
Monitorul Oficial referitor la momentul a înlătura orice rămăşiţă a vechii
abdicării. Se merge din nou pe ideea că poporul român radiază la guvernări şi pentru a concretiza câştigurile aferente zilei de 11
ideea că, domnitorul a fost înlăturat. Este lesne de înţeles o astfel februarie.9
de atitudine. Se încearcă legitimarea loviturii de stat, şi implicit a Dovedind o bună înţelegere a vieţii politice din Principate,
noului guvern. autorul articlolui remarcă faptul că această veste a fost primită într-
S-a încercat în epocă să se impună ideea conform căreia un mod diferit în funcţie de orientarea politică a ziarului care a
Alexandru Ioan Cuza ar fi avut încă din 1865 planuri de a abdica.
Acest lucru nu s-a realizat datorită insistenţelor împăratului
Napoleon III, cât şi inexistenţei unui moment propice. Ceea ce au 4 Gazeta de Transilvania, 3 martie/19 februarie.
realizat cei de la 11 februarie nu ar fi fost o silirea a domnitorului ci 5 Ibidem.
oferirea unei ocazii de a-şi îndeplini o dorinţă mai veche. 6 Ibidem.
În spiritul acestei idei, regăsim publicată o epistolă a lui Cuza
către ţară. În cadrul acesteia, domnitorul revine de altfel la unele 7 Dimitrie Sturza – Autoritatea faptului împlinit-executat în 1866
idei mai vechi. Ţara are acum o nouă conducere, o conducerea pe de cei îndreptăţiţi, extras din Analele Academiei Rom.âne, seria
Istorie

II, tom XXXIV, memoriile secţiunii istorice, 1912, p.6.

8 Anastasie Iordache – Insituţia .monarhiei constituţionale şi
1 Ibidem. regimul parlamentar în România, Editura Majadahonda,
2 G. I. Valentineanu – Din memoriile mele, Bucureşti, 1898, p.113-114. Bucureşti, 1997, p.33-35.
3 Gazeta de Transilvania, op.cit. nr.13. 9 Gazeta de Transilvania, 5 aprilie/24 martie.
Iulie 2010 11
reprodus-o. Românul şi Desbaterile consideră că era normal ca Holsteinul.5
acest lucru să se petreacă. Vechiul Parlament era expresia actului „Debatte“ din Viena publică o corespondenţă din Bucureşti,
de tiranie pe care l-a întreprins Cuza la 2 mai şi a încercării acestuia cu data de 20 martie, prin care se afirmă că agenţii partidei ruseşti
de a-şi constitui o dinastie nelegitimă. Noua conducere a ţării va umblă de-a lungul Moldovei pentru a îndemna poporul să ceară
exclusiv expresia voinţei poporului român. Trompetta şi Reforma desfacerea unirii, pe lângă care se adaugă şi partizanii
adoptă mai degrabă o atitudine rezervată faţă de promisiunile pretendenţilor la tron. Se menţionează şi faptul că un corp rusesc
liberalilor.1 stă postat la Prut, în pofida tuturor dezminţirilor oficiale.6
O particularitate în articolele ce, circulau în acea vreme îl Trebuie să avem în vedere faptul că pentru autorităţile
constituie publicarea în paginile Gazetei române era vital să demonstreze că marea
de Transilvania a rezumatului unei masă a moldovenilor nu aveau idei
preuspuse broşuri publicate de către separatiste. Atât timp cât străinii erau
Alexandru Ioan Cuza în exil. Se responsabili de cele întâmplate, mişcarea
presupuse că a fost scrisă de acesta din era cu atât mai mult anti-naţională. Poţi
urmă datorită limbajului şi a cunoştinţelor considera ca subversive acţiunile acestui
detaliate despre situaţia ţării şi a segment de populaţie, dar nu poţi trece cu
persoanei fostului domnitorul. Se vedere implicarea românilor de rând într-
desprind două idei principale. Deşi au o astfel de mişcare. În Monitorul Oficial
trecut nouă ani de când adunările ad-hoc din 17 aprilie se insistă asupra acestei
au hotărât soarta ţării, cele patru puncte idei: „De câtva timp se semnalase
principale au fost distorsionate în funcţie guvernului încercările unor străini de a
de interesele politice; ideea unirii celor provoca tulburări în Iaşi, cu scopul
două Principate nu aparţine lui Cuza şi nu evident de a compromite în ochii Europei
a fost folosită de acesta pentru a acapara cauza românilor”.7
puterea.2 O situaţie mai aparte a constituit-o
Dacă este să ne raportăm la cazul mitropolitului. După ce s-a aflat la
perioada cronologică februarie-mai 1866, începutul mişcării în fruntea celor ce se
putem remarcă în paginile Gazetei de îndreptau spre locuinţa Roznovanu, acesta
Transilvania faptul că se acordă o atenţie nu se găseşte nicăieri în relatările marto-
sporită atitudinii marilor puteri în raport rilor oculari ai evenimentelor. În confor-
cu Principatele Române, cât şi mitatea cu raportul lui Ştefan Golescu din
tulburărilor existente în Moldova, 3 aprilie se pare că intenţiile mitropo-
datorate unor segmente ale populaţiei cu litului erau cunoscute autorităţilor. În
vederi separatiste. seara de 2 aprilie, acesta a participat la
Aversiunea faţă de politica Clemens Wenzel Lothar Prince von şedinţele unui comitet prezidat de Nicolae
promovată de Rusia este o constantă în Metternich [f] Rosetti-Roznovanu, căruia i-a conferit
paginile ziarelor. Implicarea rusească în binecuvântarea sa. Pe 3 aprilie, la orele
tulburările din Moldova este privită ca un 10, a ieşit din biserică în fruntea unei clici
lucru cert şi evident condamnabil numeroase şi a înaintat până în piaţa
(oamenii răi şi neodihniţi se află Palatului, unde a fost oprit de prezenţa
pretutindeni şi mai ales cei cu simpatii trupelor. Eminenţa Sa s-a făcut nevăzut şi
străine). Poziţia ardeleană este cea mai tocmai târziu spre seară, un poliţist l-a
vehementă..3 „Rusia nu doarme, ea are găsit ascuns într-o pivniţă cu veşminte
adunată miliţie la Prut, şi stă ca un uliu incompatibile cu rangul său. Fiind uşor
ţintindu-şi prada.“ rănit, a fost transportat la mănăstirea
Putem presupune că acţiunea Sfântul Spiridon, apartamentele Mitropo-
separatistă nu a fost una de moment, ci liei fiind închise şi sigilate până când se
una care a funcţionat pe baza unui plan va face o percheziţie.8
dinainte stabilit. Cert este că zvonuri Gazeta de Transilvania nu a
despre o posibilă mişcarea care să reînvie reflecat în această perioadă doar eveni-
spiritul separatist au existat chiar şi în mentele de ordin politic. Un eveniment
presa europeană. Astfel în conformitate cultural de o mare importanţă a marcat
cu Gazeta de Transilvania se pare că acestă perioadă de nelinişte politică, şi
jurnalele străine susţin că moldovenii se anume înfiinţarea Academiei Române.
pregătesc a se desprinde de Ţara Scopul asociaţiei era de a determina
Românească, îndată ce vor alege un ortografia limbii române, de a elabora
principe român şi cum că ar fi chemat pe gramatica acesteia şi de a începe lucrul la
Grigore Sturza din Paris în scopul acesta. un dicţionar al limbii române. Articolul
La Iaşi s-ar fi adunat la Ştefan Catargiu o 11 din regulamentul de funcţionare
adunare de boieri, spre a cere despărţirea prevede că asociaţia se va îngriji de limba
Principatelor de către Puterile Garante, Ştefan Golescu [g] română din toate provinciile locuite de
însă comisarul Epureanu a dat peste ei şi români.9
a desfăcut adunarea înainte de a compune memoriul către Puterile Un alt moment suprins este cel al proclamării principelui
Garante. Toate tipografiile din Iaşi sunt ocupate de militari pentru a Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ca domn al Principatelor. Din
împiedica tipărirea a astfel de acte. Totuşi în Italia şi Franţa sunt momentul proclamării acestuia ca domn de către corpurile
publicate ştiri conform cărora liniştea în Principate.4 legiuitoare române până la depunerea jurământului de către acesta,
Lucruri îngrijorătoare se spun însă despre Rusia şi Austria. Gazeta de Transilvania suprinde întreaga desfăşurare a
Se vorbeşte chiar de un plan ascuns. Rusia s-ar mulţumi cu evenimentelor.
Moldova şi Valahia ar lăsa-o Austrie, ca Prusia să rămână cu I. C. Brătianu a plecat la Dusseldorf pentru a încerca să-l
convingă pe Carol să accepte tronul român. În ţară plebiscitul care
Istorie

1 Ibidem.
2 Gazeta de Transilvania, nr.26, 18/6 aprilie.
3 Gazeta de Transilvania, Braşov, 10 martie/26 februarie, nr.16, an
XXIX, 1866.
4 Gazeta de Transilvania, 21/9 martie, nr. 19, 1866.
5 Ibidem.
6 Gazeta de Transilvania, 24/12 martie, nr. 22, 1866.
7 Gazeta de Transilvania, 21/9 aprilie, nr. 27, 1866.
8 Ibidem.
9 Gazeta de Transilvania, 25/13 martie.
 12 Lohanul nr. 13
care se limitează la a relata ceea ce citesc în alte
publicaţii care tratatează un anumit subiect. Astfel,
se cuvine poate să spunem câteva cuvinte despre
readactorul Gazetei din acea perioadă: Iacob
Mureşianu.
Acesta s-a născut în comuna Rebrişoara,
judeţul Bistriţa-Năsăud în 1812. A lucrat alături de
George Bariţiu încă din momentul călătoriei la
Viena pentru a obţine dreptul de a scoate pe piaţă
Gazeta de Transilvania şi până în 1850 când ziarul
a fost interzis. La reluarea Gazetei 2 ani mai târziu,
acesta devine editor-şef deoarece lui Bariţiu i se
interzice să mai lucreze la publicaţie. Acest fapt, s-a
datorat şi unor articolele tendenţioase semnate de
Bariţiu ce îl aveau ca subiect pe Avram Iancu.
Rămas singur la cârma ziarului, Mureşanu îi va
aduce acestuia îmbunătăţiri semnificative. A
modernizat ziarul introducându-i alfabetul latin,
mărindu-i formatul şi îmbunătăţindu-i calitatea. S-a
confruntat frecvent cu problema cenzurii, însă nu a
încetat niciodată să păstreze un înalt standard al
articolelor publicate.4
I. C. Brătianu[h] Carol I la 1866[j] Consider că o analiză a articolelor ce au
apărut în perioada februarie-mai 1866 în Gazeta de
trebuia să consfinţească dorinţa românilor de a avea ca domn un Transilvania oferă o perpectivă diferită asupra unei perioade de
principe străin a avut rezultate favorabile. Având şi acest atu, instabilitate politică pe care ziarele din Principate nu au ezitat să o
delegaţia română considera că principele Carol nu mai avea acum exploateze în interese propriu. Deşi atitudinea ziarului braşovean
niciun motiv de a refuza.1 este în cele mai multe cazuri una relaistă, ce denotă o bună
Gazeta de Transilvania se mărgineşte în următoarele trei informare, nu putem să nu precizăm şi existenţa unor anumitor
numere să prezinte chestiuni de politică internă. Următoarea lipsuri. Cea mai importantă scăpare poate fi considerată preluarea
menţiune cu privire la evenimentele din Principate se regăseşte abia unor editoriale din Românul fără ca acestea să fie prelucrate în
în numărul din 11 mai. prealabil. Trebuie totuţi remarcat, efortul publicaţie de a se lupta cu
Ziarul reproduce telegrama adresată de la Severin de către rigorile cenzurii, totul pentru a-şi ţine publicul bine informat.
principele Carol. Acesta îşi anunţă sosirea pe pământ românesc şi
ţine să-şi exprime recunoştinţa faţă de poporul român care i-a Surse imagini [G.F.]:
conferit onoarea de a-i călăuzi destinele.2 a. Faclia - ziar independent de Cluj
Ultimul moment surprins în paginile Gazetei de Transilvania www.ziarulfaclia.ro/Colegiul-Na%C5%A3ional-8220-George-
pe care îl vom aduce în discuţie este ziua de 10 mai. Publicaţia Bari%C5%A3iu-8221-la-90-de-ani+31850
ardeleană îşi informează cititorii cu privire la programul zilei. Braşov. b. Pictură de Mişu Popp expusă la „Casa Mureşenilor“ din
Sursa: CiMeC– Institutul de Memorie Culturală
Primiti fiind cu entuziasm, Carol depune jurământul prin care clasate.cimec.ro/Poza.asp?k=1A6328565B884C838D902A6B3ED177
devine domn al românilor. În alocuţiunea pe care o ţine cu ocazia 42
acestui moment, Carol nu omite să precizeze că va face tot ce îi stă c. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu – Scurtă istorie a
în putinţă pentru a răsplăti încrederea poporului.3 românilor, Bucureşti, 1977. Sursa: Wikimedia Commons.
Din păcate articolele reunite sub titlul de Cronica esternă nu commons.wikimedia.org/wiki/File:Gazeta_de_Transilvania.jpg
sunt semnate. Cele mai multe sunt trimise de către corespondenţi d. Biblioteca „V.A. Urechia“ Galaţi.
www.bvau.ro/manifestari/2007/0823/domnitori/pages/28%20AlexIoan
Cuza.html
e. Sculptură de Karl Storck expusă la Muzeul
Naţional de Artă al României din Bucureşti. Sursa:
CiMeC– Institutul de Memorie Culturală
clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=A3D25DA0462C4E
DAAC31B8704207DA88
f. Portret de Sir Thomas Lawrence, c. 1815.
Sursa: German History in Documents and Images
(GHDI)
germanhistorydocs.ghi-
dc.org/sub_image.cfm?image_id=263
g. Sursa: Wikimedia Commons
commons.wikimedia.org/wiki/File:Stefan_Golescu_-
_foto.jpg
h. Portret expus la Muzeul Naţional de Istorie
al României, Bucureşti. Sursa: Wikipedia Commons.
commons.wikimedia.org/wiki/File:IC_Bratianu.jpg
i. Sursa: Diana Mandache's Weblog.
royalromania.wordpress.com/image-gallery/carol-i-
1866/
j. Gravură din The illustrated London news,
June 1887(?). Sursa: The New York Public Library -
Digital Galery
digitalgallery.nypl.org/nypldigital/dgkeysearchdetail.
cfm?strucID=485717&imageID=1211653

Încoronarea regelui Carol I [j]

Istorie

1 Gazeta de Transilvania, 2 mai/20 aprilie.

2 Gazeta de Transilvania, 23/11 mai. 4 Sextil Puşcariu – Braşovul de altădată, Editura Şcheii
3 Gazeta de Transilvania, 26/14 mai. Braşovului, Braşov, 2001, pg. 87-91.
Iulie 2010 13
„Atitudini“, „Predania“, „Axa“ ş.a.).
Excluderea voinţei de putere este proclamată lege de aur.
Compensativ, „contribuind creator, constructiv, la efortul absolut
Din istorie învaţă cine poate necesar de scoaterea societăţii româneşti din impactul malefic,
distructiv al dominaţiei neocomuniste, stângiste, întru propăşire şi
mântuirea Neamului“.
Prof. Valeriu Neştian – Iaşi O întrebare legitimă îşi face aici loc în conştiinţa oricărui
virtual cititor de bună credinţă: Ce a rămas în picioare din edificiul
doctrinar legionar? Ce propoziţii şi-au păstrat valabilitatea,
(Continuare din Lohanul, nr. 12, aprilie 2010) înfruntând acţiunea distructivă a vremii şi care din ele au fost
înlăturate de noianul întâmplărilor?
Aderă la Pentru a răspunde cinstit la această întrebare, e nevoie să
această structură stabilim mai întâi o distincţie în textele (şi în experienţa de viaţă şi
verde şi tineri şi luptă): o parte, sistemul închegat de concepte, idei, principii ce
veterani ai Miş- interpretează coerent realitatea şi recomandă o modalitate de
cării, cu 10 – 15 acţiune, în funcţie de anumite opţiuni ideologice şi ţeluri ferme. Şi
– 20 ani puşcă- o parte, supusă contingenţelor istorice, care defineşte atitudini
rie efectuată. politice, prin natura sa expusă deteriorărilor. Nu toate declaraţiile,
Revista timişo- afirmaţiile, cugetări întemeietorului Mişcării aparţin patrimoniului
reană „Gazeta ei doctrinar. De pildă antisemitism, anticomunism, antipoliticia-
de Vest“ (1990 nism nu sunt decât accidente în dezvoltarea istorică. Dispărând
– 1999), editura cauzele care le-au provocat, dispar şi atitudinile sus menţionate, ca
„Gordian“, răs- efecte ale lor. Astfel, poporul nostru a fost silit să fie când antiturc,
pândiră cu zel când antirus, când antigerman, când antimaghiar, raportându-se la
„teze verzi“. situaţiile politico-naţionale specifice care le-au dat naştere pentru a
Pe un ali- dura în istorie.
niament distinct, Pentru a înţelege doctrina legionara, trebuie să ne adresam
activează „Noua scrierilor rămase de la Corneliu Zelea Codreanu, de la
Dreaptă“ (şef – colaboratorul său cel mai apropiat, Ion I. Moţa, de la succesorul lui,
avocatul Tudor Horia Sima, de la alţi gânditori legionari – Corneliu Georgescu,
Ionescu), „Miş- Alexandru Cantacuzino, Vasile Marin, Puiu Gârcineanu, Mihail
carea Legiona- Polihroniade, Faust Brădescu ş.a.m.d. Dacă admitem „teza“ că
ră“ a prof. Şer- Mihai Eminescu poate fi socotit un „precursor al legionarismului“,
Salut pe cei ce merg spre marea biruinţă (S. Mehedinţi), atunci trebuie să punem în ecuaţie contribuţiile lui
legionară. ban Suru (care
tipăreşte publi- Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran (în pofida renegărilor lui
Corneliu Z. Codreeanu, 1938 [G.F] caţia „Obiectiv ulterioare controversate!), Constantin Noica, Ioan Găvănescul; şi
Legionar"), ale publicaţiilor „Axa“, „Buna Vestire“, „Iconar“, „Cuvântul
„Acţiunea Română“, condusă de un nepot de frate al lui Corneliu studenţesc“, „Rânduiala“, „Sfărâmă-piatră“, „România creştină“,
Codreanu, Nicador Zelea Codreanu, la rândul ei editoare a revistei „Decembrie“, „Ideea românească“ ş. cl. Nu putem omite poeziile
lunare, „Cuvânt Legionar“. Fiecare „organism“ se revendică de la lui Radu Gyr, cântecele lui Ion Mânzatu, picturile lui Al. Basarab,
„adevărata Legiune“! Tema cu variaţiuni, gen sectele creştine (şi poemele lui Vasile Posteucă, lucrările istorice ale lui Petre P.
noncreştine) actuale, păstrând măsura... Panaitescu, Alexandru Randa, studiile sociologice ale lui Ernest
Inamiciţia lui Constantin Ticu Dumitrescu şi a unui segment din Bernea, Traian Brăileanu, Vasile Băncilă, memorialistica din
„Asociaţia deţinuţilor politici din România“ a avut un rol bine definit. închisoare a lui Radu Budişteanu, Dumitru Gh. Bordeianu, Marcel
Ca şi categoricele luări de poziţie contra ale exilului Petrişor, Ion Ianolide, pr. Gh. Calciu-Dumitreasa, cele referitoare la
(diasporei) politicianist, ce-au alimentat din belşug campaniile Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor“ ş.a.m.d). Ceea ce unul
incriminatorii care barează calea democratică de legalizare a Legiu- afirmă, celălalt dezvoltă ori întregeşte, lăsând loc şi variantelor de
nii (indiferent sub ce nume): oculta internaţională, masoneria, ultra- interpretare, libertăţii creatoare în materie de lăsământ doctrinar.
filosemiţii, naţionalistofagii, democraţii puri şi duri „fac totul“ întru Să riscăm un paralelism, din punct de vedere istoric şi doctrinar.
aceasta! Intervine şi aici „roata istoriei“. Creştinismul, de exemplu, în
Peste hotare, funcţionează un „Grup de Comandă“ exterior, afara Evangheliilor, are o doctrină expusă de Apostolul Pavel,
iniţial compus din Mircea Dimitriu (1913-2006), secretar general, reglementată de Sfinţii. Părinţi, de sinoadele ecumenice, de
prof. Filon Verca, Dumitru Creţu, dr. Faust Brădescu, cu misiunea enciclicele papale, are un mod dinamic de transmitere a Revelaţiei
să coordoneze activitatea camaraderească din garnizoanele de pe dumnezeieşti.
trei continente. Mesajul legionar relevă un anume conţinut, este exprimat în
Trebuie menţionat, în această ordine de consideraţiuni, conceptele şi reprezentările folosite în cultura veacului trecut şi
influenţa exercitată de ideile legionare asupra unor forţe politice de
dreapta (dreapta radicală) din Spania („Falanga“), Italia („Alianţa
Naţională“, „A treia Forţă“), Austria („Partidul Libertăţii“),
Polonia, Bulgaria, Franţa, asupra unor personalităţi politice,
intelectuale, culturale de marcă nonstângiste, cu vederi creştine. Se
cuvine a fi amintit şi „Frontul Naţional European“, mesagerul unei
Europe a naţiunilor creştine.
Obiectivele mesajului legionar, acuma, vizează a restitui
istoriei naţionale sine ira et studio, conform principiului audiatur et
altera paras, nealergic la critic şi „incorect politic“, pe fondatorii şi
continuatorii tradiţiei valoroase, nonviolente şi nonextremiste, ai
credo-ului verde. În acest scop, se organizează, îndeosebi în mari
oraşe, conferinţe, simpozioane, dezbateri, expoziţii, comemorări şi
aniversări. Sunt publicate cărţi, broşuri, reviste. Sunt înălţate troiţe,
Istorie

monumente, bunăoară cel din cimitirul mănăstirea Predeal, în

memoria unor victime ale terorii carliste, sau cel de la Sâmbătă de
Sus, de la Aiud („Râpa robilor“). Tânăra generaţie şi adulţii
formează potenţiali beneficiari, căci aceştia nu fură contaminaţi de Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa!
ideologia „materialismului dialectic şi istoric“. (Publicaţii ce
exprimă simpatii legionare: „Puncte Cardinale“, „Rost“, „Scara“, Ajutorul legionar [G.F.]
 14
începutul secolului nostru. O presupusă incompatibilitate dintre
doctrina respectivă şi revoluţia ideilor, a speculaţiilor politicele, e
falsă. Nu însă acumularea, valorificarea de noi experienţe, de noi
adevăruri de viaţă, noi înţelegeri ale acestora, aparţinând
dezvoltării istorice a formulării doctrinelor. Sunt excluse
infailibilitatea, dogmatizarea fanatică.
Sensibilitatea omului modern, structura gândirii lui s-au
modificat. Lumea românească, europeană de azi îşi are fizionomia
şi preocupările specifice, tentaţiile, negaţiile, tendinţele sale, drept
urmare a progresului ştiinţific, tehnic, informaţional. Ca atare, ea
problematizează / relativizează credinţele, le orientează prioritar
spre materie, îşi afirmă autonomia (permissiveness). Europe-
nizarea, globalismul, postmodernitatea, „drepturile omului“, secu-
larizarea etc. sunt provocări ce modifică mentalităţile; plus
„democraţia“ cu „voie de la primărie“…
Aşadar, realităţile nu pot fi abordate paseistic în termenii
anilor '30 – '40. O simplă copiere (imitare) a trecutului e nepotrivită
şi nepopulară, irealizabilă, utopică, naivă. Pe celălalt versant al
ideilor, nimeni dintre supravieţuitorii legionari nu-şi poate atribui
merite, acte eroice, sacre, ce aparţin de fapt şi de drept precur-
sorilor. După cum nu pot fi traşi efectiv la răspundere personală
pentru erori, eşecuri, fapte reprobabile care nu le aparţin nemijlocit.
Cei în viaţă îşi au responsabilitatea moral-politică pentru
atitudinile, actele proprii, cum de altfel au procedat înaintaşii înşişi.
Doctrina legionară, deci, a existat iniţial ca o stare de spirit,
ca o nouă orientare spirituală în viaţa românească, ca nouă atitudine
in faţa vieţii şi morţii. Ea nu e creaţia exclusivă a lui Corneliu
Codreanu, ci se înfăţişează a fi expresia acţiunii convergente a
numeroşi factori de simţire, de gândire, de har. E o doctrina
deschisă, confruntabilă cu diferite sisteme filozofice, cu
existenţialismul creştin, Bazată pe esenţă-existenţă .
Specificul Mişcării Legionare este că reprezintă o mişcare
structurată religios (nu o religie, o confesiune, o sectă, cum au
acuzat adversarii răuvoitori), prin căutarea de soluţii de tip creştin
problemelor politice, economice, sociale. Cum afirmă Horia Sima,
pentru legionari „politica reprezintă prelungirea firească a religiei
în domeniul realităţilor sociale“. Asta o deosebeşte fundamental de
fascism, nazism, de alte naţionalisme „clasice“ sau contemporane.
Ideea-forţă a doctrinei verzi o formează naţiunea. Ei i se
subsumează celelalte. Cu atât mai mult cu cât naţiunea e văzută ca
o realitate transcendentală, o creaţie divină în veşnicie. Corneliu
Codreanu spune textul: „Individul, în cadrul şi în slujba neamului
său. Neamul, în cadrul şi în slujba lui Dumnezeu şi a legilor
dumnezeieşti“. Neamul, în accepţie legionară, este acea entitate
istorică trăind peste veacuri cu rădăcinile înfipte în negura vremii şi
cu un viitor infinit.
Neamul are un patrimoniu fizic, biologic, unul material care
trăieşte în veşnicie prin concepţia, onoarea şi cultura sa. De la
Corneliu Codreanu citire: „Ţelul final nu este viaţa ci Învierea.
Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos“. Cea
dintâi lege a neamului este aceea de a merge pe linia destinului
Istorie
istoric hotărât de divinitate, împlinindu-şi misiunea încredinţată.
Legiunea propune crearea unui mediu sufletesc, un mediu moral în
care să se poată creşte un alt tip de român, un om nou în sens
neotestamentar.
Mişcarea Legionară – se pretinde – nu se întemeiază exclusiv
nici pe principiul autorităţii şi nici pe acela al libertăţii, ci pe
Lohanul nr. 13
principiul dragostei aplicate, „cheia păcii pe care Mântuitorul a
aruncat-o tuturor neamurilor din lume“ (de aici reiese neşovinismul
doctrinar şi dezirabil, comportamental). O precizare. Dragostea
lucrătoare (nediscursivă!) propovăduită de legionari nu are în
vedere doar iubirea reciprocă, nu numai dragostea etică, „miloasă“
(faţa de bolnavi, bătrâni, săraci, cerşetori etc.), ci, mai cu seamă,
iubirea creatoare, constructivă, îndreptată spre persoane dotate,
bine înzestrate intelectual, acţional, capabile de efort şi sacrificiu,
vrednice a constitui elita neamului. Dragostea aceasta, afirmă
fondatorul Legiunii, nu desfiinţează obligaţia de a fi disciplinat,
după cum nu desfiinţează obligaţia de a munci sau pe aceea de a fi
ordonat. Toate funcţionau pe temeiul ierarhiei şi al disciplinei. În
Legiune, şefii nu se aleg, se consimt (comunitatea legionară e
socotită o comunitate de oameni liberi!), principiul selecţiunii
sociale – nu al eredităţii, nu al elecţiunii formale – este decisiv.
Ierarhia gradelor legionare era următoarea: legionar, instructor
legionar, comandant-ajutor legionar, comandant legionar,
comandant al Bunei Vestiri (cel mai înalt).
În perinda interbelică, realmente, ţara era departe de a fi
stăpânită de o democraţie funcţională (parcă acum este…!). Pleava
politicianistă, odată ajunsa la putere, se aşeza pe jaf. Şi pentru
aceasta nu cruţa nimic: corupea justiţia, terfelea, oştirea, ticăloşea
administraţia, înjosea biserica, degrada şcoala. „Dacă aceasta este
democraţie – afirma Corneliu Codreanu – atunci ne putem lipsi de
ea!“ Tarele democraţiei formale erau identificate în: ea sfarmă
unitatea neamului, împărţindu-l în partide învrăjbite, transformă în
cetăţeni români pe românofobi, este incapabilă de continuitate în
efort, pune în imposibilitate pe omul politic de a-şi face datoria
către neam, întrucât el devine sclavul partizanilor săi şi al
intereselor „superioare"; e incapabilă de autoritate, trăind din
afaceri scandaloase; este în slujba marii finanţe, pe mâna unor caste
de bancheri. No comment!
Concluzia? Trebuia o „Gardă de Fier“ şi o mână
conducătoare de fier!
Într-o lucrare doctrinară din 1992, „Creştinism, naţionalism,
democraţie“, Horia Sima pledează pentru respectarea ordinii fireşti
contemporane: creştinismul, ca principiu nemuritor al existenţei
umane, naţionalismul, constantă a istoriei, democraţia (superioară
altor sisteme de guvernământ), specific al popoarelor. Cu o clauză
sine qua non: creştinismul şi naţionalismul (românismul) fac parte
din Stat şi condiţionează orice activitatea de legiferare; însă ele nu
pot fi sub nici o formă obiectul vreunei legi. Fostul Comandant al
Mişcării conchide că ofensiva accelerată a „mondialismului“,
patronată de capitalismul internaţional şi sălbatic, va provoca o
replică neaşteptată a alianţei între democraţie şi naţionalism.
Măsurile preconizate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai
(egalitarismul este respins ab initio) trebuie să fie de două feluri:
publice şi particulare. Legionarismul se arată adeptul
corporatismului de tip Salazar (portughez). Dar, mai nou, militează
pentru o economie dirijată care armonizează pulsaţiile economiei
liberale cu circuitul productiv al întregii naţiuni. Economie dirijată,
pe bază de plan, care nu urmăreşte să „naţionalizeze“ producţia, ci
s-o aşeze în raporturi convenabile cu ansamblul vieţii naţionale şi
să pună o surdină revendicărilor infinite sindicaliste şi asaltului
reformist cu orice preţ. Doctrinarii „gardişti“ preferă o „economie
coordonată“. De colectivizare a agriculturii, nici vorbă! Ca şi
„lovitură de stat“ şi „complot“, se susţine.
În anii '30, taberele de muncă răspândite în aproape toată
patria, comerţul legionar, operaţia „fierul vechi“, marşurile
legionare încheiate de obicei cu muncă obştească în şantiere şi pe
ogoare, se înscriau pe această linie, „pragmatică“ şi idealistă
totodată.
În materie de politică externă, neacceptând să fie aruncaţi din
raportul de drept în raportul de forţă, căpeteniile legionare, în
frunte cu Corneliu Codreanu, un antititulescian declarat, s-a situat
de partea Axei (alianţa între Germania naţional-socialistă şi Italia
fascistă), de partea lumii sănătoase române, de partea ordinii
naţional-creştine. În Circulara din 30 mai 1936, fondatorul Legiunii
scrie: „De vor intra trupele ruseşti pe la noi şi vor ieşi învingătoare
în numele Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care
să susţină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică
bolşeviza? Consecinţele? Inutil a le discuta“.
Şi în declaraţia făcută presei la 30 noiembrie 1937, Corneliu
Codreanu afirma „răspicat“: „În 48 de ore de la Biruinţa Mişcării
Legionare, România va avea alianţa cu Roma şi Berlinul (…)
contra bolşevismului“.
Iulie 2010 15
din Ioan Dumitraşcu, Dumitru Nistor, A. Petrescu, Victor Glinschi,
C. Andreescu, D. Ghiuca, D. Blăniţă, Gh. Stoica, Vasile Racoviţă,
Partidul Social Democrat – Fălciu V. Bălan şi Gh. Frentz.8
Circulara din 1 septembrie 1946 este semnată de Ioan
(1946 – 1947) Dumitraşcu, preşedinte, Dumitru Nistor, vicepreşedinte, coman-
dorul A. Petrescu, secretar general şi C. Andriescu, casier general.9
P.S.D. – Fălciu informa Comitetul Central al P.S.D., la 9
februarie 1947, despre alegerea la comisiile judeţene de
Prof. Costin Clit – Huşi propagandă a următoarelor persoane: Ioan Dumitraşcu, preşedintele
P.S.D., Nicolaie Ciomaga, inspector şcolar, Dumitru Nistor,
n 1947 documentele P.S.D. Fălciu cercetate de noi, atestă învăţător, ca secretar al comisiei.10
Î pe Lothar Rădăceanu ca secretar general al P.S.D.,
B. Solomon, secretar general adjunct şi Ştefan Voitec.1
C. Titel Petrescu, liderul de necontestat al P.S.D., este forţat la
Conferinţe
P.C.R., organizaţia judeţului Fălciu, se adresează la 12
congresul din 10 martie 1946 „să părăsească congresul în care s-a pus decembrie 1945 organizaţiei P.S.D. din Huşi, în vederea
problema ca social-democraţia română să meargă pe liste separate în consfătuirii din cadrul F.U.M., la care să fie delegaţi trei
alegerile din noiembrie“ 1946, iar „minusculul P.C.R. a obţinut să fie pe reprezentanţi ai P.S.D., pentru a se deplasa la sediul P.C.R., locaţia
liste comune cu marele, cel puţin cantitativ, Partid Social Democrat.“ consfătuirii. Pe ordinea de zi figurau: pregătirea unei întruniri a
Este momentul partidelor „noastre“ în cadrul F.U.M., discutarea a diverse chestiuni
când s-a înfiinţat importante. Secretarul P.C.R. de la acea dată era Ioan Gherman.11
de către C. Titel- Potrivit raportului politic din august 1946, atmosfera politică
Petrescu noul din judeţul Fălciu era infectată cu elementele necorespunzătoare ale
P.S.D. Indepen-
partidelor politice din B.P.D., care provoacă mari nemulţumiri.12
dent „care a mers Circulara P.S.D. – Fălciu din 1 septembrie 1946, reflectă
în coaliţie cu neîndeplinirea activităţii şi obligaţiilor asumate de majoritatea
P.N.Ţ. şi P.N.L.,
secţiunilor, neînaintarea proceselor verbale de constituire a
câştigând alegerile
secţiunilor şi a tablourilor cu membrii respectivi, neachitarea
care, prin inversa- cotizaţiilor, nepreluarea carnetelor de membri, acordarea
rea rezultatelor, au
adeziunilor pentru obţinerea de beneficii personale cum ar fi
marcat cel mai
numeroşii învăţători fără activitate, neevidenţierea secţiunilor în
mare fals din relaţiile cu partidele Blocului, înscrierea unor persoane care nu fac
istoria României“.
cinste partidului, înregimentarea în partid pentru obţinerea
P.S.D. devine din
acest moment funcţiilor de primar şi alte demnităţi în conducerea comunei. Se
face aprecierea conform căreia „nu înseamnă Secţiune Social
subordonat P.C.R-
democrată, câţiva indivizi înrolaţi care lucrează în numele
ului, „iar majorita-
tea conducătorilor Partidului fără să-şi respecte îndatoririle faţă de organizaţia
judeţeană.“ Se cere convocarea secţiunilor pentru a se aduce la
social-democraţi
cunoştinţă: nerecunoaşterea ca secţiune a P.S.D. a celor care nu au
nişte marionete“.2 înaintat procesul verbal de constituire în trei exemplare,
Lothar Rădăceanu neadmiterea ca membri a celor care nu au înaintat adeziune scrisă
a fost „unul din şi nu au achitată cotizaţia la zi, înaintarea dării de seamă lunare
principalii artizani după modelul anexat, recunoaşterea secţiunilor organizate
ai înghiţirii social- administrativ, sprijinirea pe organizaţii solidare nu pe vorbe şi
Constantin Titel Petrescu [a] democraţiei de simpatii vagi, intensificarea maximă a muncii organizatorice şi
către stalinism“.3 propagandistice în cadrul P.S.D. şi a B.P.D., obligaţia de a fi
Prin studiul de faţă şi altele publicate, dorim să desluşim purtători de cuvânt socialist şi adevăratelor fapte socialiste, „să fie
fenomenul comunizării oraşului Huşi şi persoanele implicate, luptători neînfricaţi pentru câştigarea de noi poziţii şi întărirea
evoluţia acestora în timp ar fi foarte interesantă. Observăm aportul partidului, „formarea, cultivarea şi îndrumarea „cuvântului
învăţătorilor din fostul judeţ Fălciu la comunizarea societăţii locale. maselor“.1
Conducerea
Sediul P.S.D. este situat în anii 1946 – 1947 pe strada Ştefan
cel Mare din Huşi, nr. 110. În aprilie 1946 sunt 40 de secţii în
judeţul Fălciu.4
Comitetul Judeţean este format în aprilie 1946 din Ioan
Dumitraşcu, Dumitru Nistor, Gh. Frentz, Vasile Racoviţă, V.
Balan, Dumitru Chirica, P. Romila, Dumitru Melinte, Dumitru
Blăniţă.5 În august 1946 secretar general al P.S.D. era Ioan
Dumitraşcu,6 atestat şi la 28 ianuarie 1947, secondat de Teodor
Antohi (secretar).7 Comitetul judeţean este format în august 1946

1 Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui (D.J.A.N.V.),

Fond P.S.D. Fălciu, dosar 3/ 1947, f. 33, 43, 48
2 Victor Frunză, Lichidarea social-democraţiei din România sau
peştele cel mic îl înghite pe cel mare, în „Analele Sighet”, 8,
Fundaţia Academia Civică, Sighetu Marmaţiei, 1998, p. 126; Idem,
Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, Bucureşti, Strada „Ştefan cel Mare“ din Huşi, 1939 [b]
1990, p. 279-284
3 Victor Frunză, Lichidarea social-democraţiei din România ..., f.
Istorie

8 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 2/ 1946, f. 9

127
4 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 2/ 1946, f. 4 9 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 3/ 1947, f. 202 v
5 Ibidem, f. 4 10 Ibidem, f. 30
6 Ibidem, f. 5 11 Ibidem, f. 243
7 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 3/ 1947, f. 5 12 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 2/ 1946, f. 8
 16 Lohanul nr. 13
Filiala P.S.D. – Fălciu aduce la cunoştinţa Comitetului situaţia respectivă.7
Central al P.S.D., la 2 decembrie 1946, „atitudinea neloială şi Reprezentanţii filialelor judeţene Fălciu, Vaslui, Iaşi, Roman
netovărăşească a unora din Organizaţia P.C.R. a jud(eţului) şi Bacău au participat la conferinţa regională desfăşurată la Bacău
Fălciu“ şi afirmă în continuare: „Am înţeles să nu facem nici între 21-22 iunie 1947.8
promisiuni şi cu atât mai mult nici presiuni faţă, absolut, de În cadrul conferinţei P.S.D. din Fălciu de la 17 august 1947,
nimeni, fie celor din instituţiuni publice sau particulare pentru a se
pentru alegerea delegaţilor participanţi la Congresul general din 4 -
încadra în rândurile organizaţiei noastre, întrucât am gândit după 8 octombrie 1947, la care participă Ioan Bâzgă, deputat de Fălciu,
cum gândim încă, cât nu pot fi buni tovarăşi de idee şi luptă decât delegat al Comitetului Central al P.S.D. şi delegaţii a 52 de secţii,
acei ce vin de bună voie, împinşi de raţionamentul şi sentimentele s-a ales comitetul judeţean format din 17 „tovarăşi“, comisiile de
ce nutresc.“ Gândurile şi comportamentul celor de la P.C.R., nu control şi judecată, secretarul general al grupului în persoana lui
sunt identice cu cele exprimate mai înainte, aceştia exercitau Dumitru Nistor şi secretarul secund, anume C. Andriescu.9
presiuni asupra deţinătorilor de funcţii şi demnităţi în aparatul Circulara P.S.D. – Fălciu din 25 august 1947 se referă la
administrativ local, dându-se ca exemple pe căpitanul Surugiu de la noile cotizaţii şi trecere cererilor de intervenţie adresate
Legiunea de jandarmi, membru P.S.D., asupra căruia face presiuni, Organizaţiei Judeţene prin Comitetul Secţiunii respective,
prin diverse promisiuni şi ameninţări, plutonierul Iftenie Solomon, menţionarea numărului şi procesului verbal al şedinţei prin care s-a
şeful celulei P.C.R. din Legiunea de jandarmi, pentru părăsirea admis intervenţia în adresa respectivă, sprijinirea tuturor membrilor
partidului şi înscrierea în P.C.R.2 P.S.D, devotaţi cauzei social democrate, conform criteriului
Prin circulara cu nr. 19, din 28 februarie 1947, se interzice menţionat mai sus, aprecierea intervenţiilor la ministere şi
răspândirea broşurii O spovedanie, semnată de Mihail Negru şi intervenţia la Comitetul Central al P.S.D., introducerea fişei model
C. Titel-Petrescu.3 din care să reiasă calitatea de membru devotat al solicitantului,
Adunarea generală a P.S.D. Fălciu este fixată pentru 16 neacceptarea celor din P.N.Ţ. după dizolvarea partidului ca membri
martie 1947, fapt constatat la întrunirea din 6 martie 1947, adunare ai P.S.D., însă acceptarea cererilor individuale a anumitor membri
anunţată în paginile ziarelor „Libertatea“ şi „Vremuri noi“.4 Ion ai P.N.Ţ., cazuri speciale, unde secţiunile cred că se pot încadra,
Dumitraşcu susţine la 14 aprilie 1947 în Sala Teatrului Comunal înaintarea acestor cereri Organizaţiei Judeţene a P.S.D., însoţite de
raport şi oferirea de relaţii pentru fiecare persoană
în parte pentru luarea unei decizii sau
recomandarea către Comitetul Central,
neacceptarea aderării oamenilor urmăriţi de
păcatele trecutului sau neserioşi şi din interese
personale. Sunt amintite informaţiile conform
cărora unele partide exercită presiuni sub diferite
forme pentru părăsirea P.S.D. şi aderarea la
acestea. Se cere sprijinirea organizaţiilor social
democrate feminine (U.F.M.) şi a tineretului
socialist (U.T.S.), înfiinţarea Asociaţiei Prietenii
Socialismului, conform instrucţiunilor Comitetul
Central al P.S.D., în frunte cu „tovarăşi de
încredere“, responsabilul Asociaţiei Prietenii
Socialismului de pe lângă Organizaţia Judeţeană
era un Popoiu, directorul Băncii Naţionale
Române, secţia Huşi. Asociaţia urma să-şi
instruiască membrii conform doctrinei socialiste,
pe care să o difuzeze „la mase mari de cetăţeni“,
fiecare secţiune urmând a fi condusă de un
comitet format din cinci – şapte membri cu un
mandat de un an de zile.10
În sediul Organizaţiei P.S.D. – Fălciu se
desfăşoară la 31 august 1947 conferinţa judeţeană
a U.F.M.- Fălciu, la care se prezintă Urania
Racoviţă, secretara U.F.M. – Fălciu, în locul
Piaţa Haymarket, 3 mai 1886 – gravură de Harper Weekly [c] delegaţiei Comitetului Central.11
Circulara din 12 septembrie 1947 reflectă
conferinţa Minte şi suflet.5 plângerile membrilor P.S.D., persecuţiile suferite din partea altor
Cu prilejul zilei de 1 mai 1947 se organizează un Te-Deum partide politice care „fac profeţii la adresa partidului nostru,
la Catedrala Episcopală, la care participă autorităţile locale, prorocind că mâine sau poimâne poziţia noastră ar fi slabă“,
reprezentantul sindicatului, „muncitori“, se desfăşoară un festival cerinţa ascultării numai de glasul P.S.D. sub lozinca „Teroare, este
cultural în sala Teatrului Comunal, ţin discursuri Târcă (P.C.R) şi numai acolo unde este slăbiciune“. P.S.D.-ul este considerat în
Ioan Dumitraşcu, ultimul afirmând despre ziua de 1 Mai că „s-a circulara respectivă un partid socialist de stânga care a adus o
născut din sângerarea celor care au fost bătuţi şi schingiuiţi, a contribuţie eficace la crearea, apărarea şi consolidarea regimului
martirilor asasinaţi de burghezime, a eroilor care au suferit ani de democratic, „în lupta împotriva reacţiunii interne şi
temniţe grele.“ Urmează discursul profesorului Tuchilă şi internaţionale“, a colaborat la realizarea reformelor realizate de
programul artistic (corurile A.P., C.M.S.O.A, Căminului de guvernele de concentrare democratice, nu tolerează manifestările şi
Ucenici – avea ca director pe Huluţă de la P.S.D., condus de elementele de dreapta. Se cere secţiunilor partidului organizarea de
Furnică, membru P.S.D.).6 baluri sau o zi a congresului, organizarea de manifestări de ordin
Circulara secretariatului general al P.S.D., cu nr. 39, din 14 propagandistic, împodobirea sediilor P.S.D. cu steaguri şi placarde
mai 1947, lămureşte problema membrilor partidului socialist în timpul congresului, sprijinirea comisiilor interimare care şi-au
evreiesc „Ihud“ care doreau să deţină aceiaşi calitate şi în P.S.D., început activitatea, situarea partidului în fruntea luptei, lecturarea
dorinţă neadmisă, cerându-se clarificarea situaţiei celor aflaţi în ziarelor „Libertatea“ şi „Vremuri noi“, promovarea ca modele a
secţiilor Răducăneni, Olteneşti, Ghermăneşti, evidenţierea unor
1 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 3/ 1947, f. 201-202 v
Istorie

2 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 2/ 1946, f. 80 7 Ibidem, f. 74

3 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 3/ 1947, f. 29 8 Ibidem, f. 76
4 Ibidem, f. 57 9 Ibidem, f. 190
5 Ibidem, f. 67 10 Ibidem, f. 149
6 Ibidem, f. 163-164 11 Ibidem, f. 158
Iulie 2010 17
lideri, cum ar fi Ian- noului partid şi până la cea mai ideală formă organizatorică şi
cu Bostan, dr. Gh. ideologică“. „Nu e vorba de o lichidare, sau de o adeziune
Zamfir (plasa Vut- mecanică ori sentimentală, ci de una raţională, care cere timp de
cani), pretorul Har- studiu şi convingere adâncă nu de suprafaţă“. „Până atunci lucraţi
nagea, Solomon armonios în F.U.M. şi mai ales întăriţi propriul nostru partid, prin
Cazacu (plasa muncă şi prin organizare.“ „În privinţa fuziunii, orice iniţiativă
Răducăneni), Ştefan locală, personală, este un act grav de indisciplină“. „Opera
Andriescu (plasa viitorului partid, trebuie să fie o operă bine dezvoltată şi bine
Fălciu), organizarea prelucrată şi această operă nu o fac seciunile din judeţul nostru, ci
şi întărirea U.F.M. exponenţii verificaţi, din fruntea partidului.“ „Nimeni să nu asculte
şi U.T.S. Este re- decât de glasul conducerii judeţene care va putea spune, când vor
flectată şi neparti- fi coapte fructele pentru temelia unui nou partid.“ „Până atunci
ciparea unor primari luptaţi şi munciţi în partidul nostru, uniţi, partid care a ieşit unit în
la întrunirile parti- urma Congresului ţinut, partid în care au închis ochii vrednicii
dului pe care l-au noştri înaintaşi, partid care ocupă loc de cinste în istoria politică a
uitat total, cum ar fi poporului românesc.”3
Iancu Aprodu din O mare adunare a P.S.D. şi P.C.R. în cadrul F.U.M. se
Hurdugi.1 desfăşoară la 23 octombrie 1947 în Sala Teatrului Comunal din
Materialul Huşi, împodobită cu lozinci muncitoreşti, portretele părinţilor
propagandistic tri- comunismului şi socialismului, Karl Marx, Friederich Engels, Iosif
mis la 23 septem- Visarionovici Stalin, Ştefan Voitec, Gheorghe Gheorghiu Dej şi
brie 1947 constă în Gheorghe Apostol. Sala a devenit neîncăpătoare, datorită celor o
Gheorghe Gheorghiu Dej două broşuri cu mie de participanţi, se intonează Internaţionala. Prezidiul de onoare
titlul Pagini de este format din Ioan Dumitraşcu, secretarul general al P.S.D.,
istorie, două broşuri Vasile Constantin, Urania Racoviţă (P..S.D.), Târcă, Grădinişteanu
cu titlul Teze şi şi Maria Tăutu (P.C.R.). Tema dezbătută a fost Importanţa celui
circulara cu nr. 69 de-al XVIII-lea Congres General al P.S.D. Ioan Dumitraşcu
(ultimele consi- afirmă: „Muncitorimea, care s-a vrăjmăşit îndelungat, azi vrea să-
derate material şi dea mâna frăţeşte pentru totdeauna, făcând un singur partid al
documentar).2 unei singure clase muncitoare. Ura şi vrajba, trebuie să piară.
În cadrul Avem datoria să întărim legăturile cu F.U.M., să curăţim cele două
deplasării condu- partide de elementele oportuniste şi să lămurim şi pe cel din urmă
cerii P.S.D. – Fălciu tovarăş, pentru al pregăti pentru viitorul partid“. Târcă, secretarul
în localitatea Brădi- judeţean al P.C.R., „vorbeşte despre politica externă şi internă din
ceşti din 17 ultimul timp, arătând rolul principal pe care Tov. Vîşînschi l-a avut
octombrie 1947 se la adunarea O.N.U.-lui, unde ne-a susţinut intrarea ţării noastre
descrie atmosfera printre celelalte ţări în Organizaţia N.U.“, „vorbeşte apoi despre
lucrărilor congre- importanţa conferinţei celor 9 partide comuniste, care s-a ţinut la
sului general al Varşovia, despre procesul trădătorilor de ţară şi problema
XVIII-lea al P.S.D. însămânţărilor“. Odată sosit, deputatul Ioan Bâzgă a luat şi el
desfăşurate între 5-9 cuvântul. Lozincile folosite sunt: Trăiască deputaţii poporului,
octombrie 1947, Trăiască partidul unic, Trăiască F.U.M.4
când judeţul Fălciu Documentele fac referire şi la întrunirea din 8 octombrie
a fost reprezentat de 1947 a celulei nr. 1 a P.C.R., organizaţia Fălciu, a cărei secretar era
Ioan Dumitraşcu, Dumitru Bejan, în cadrul căreia vorbesc Tăutu, Creţu şi Cordaş, cel
Ştefan Voitec Gheorghe Frentz, din urmă despre abaterile săvârşite de Maria Albu, Vasilica Zaharia
Th. Antohi, Iancu şi Constantin Pătraşcu, implicat într-un proces legat de furtul de
Bostan şi Vasile vite săvârşit la primăria comunei Fălciu pentru care a stat închis 16
Racoviţă. Se apre- zile „pe nedrept“.5
ciază: „Deocamdată Ioan Dumitraşcu susţine la 6 decembrie 1947 în Sala
vă facem cunoscut Teatrului Comunal din Huşi conferinţa cu tema Socialism şi
că în privinţa unui civilizaţie.6
partid nou născut Nicolae Ciomaga este invitat la sediul P.S.D. la 11 decembrie
din P.C.R. şi P.S.D., 1947 în vederea primirii de instrucţiuni pentru unificarea celor
după statut organ- două partide.7
izaţie nouă şi Prin circulara P.S.D. – Fălciu din 1 decembrie 1947 trimisă
ideologie nouă, a lui C. Marta (P.T.T), Gh. Ionescu (prefectură), C. Potache (C.F.R),
rămas o problemă Vasile Racoviţă, M. Bălţatu, Grigoriu Ilie (Camera agricolă), Ignat
de discutat profund, (Federala), se solicită convocarea tuturor membrilor la sediile
de către Comitetul instituţiilor şi a profesorilor secundari la sediul P.C.R. pentru data
Central al Parti- de 3 decembrie 1947, „în vederea procesului de unificare pentru
dului nostru şi a alegerea de comisii pe instituţii.”8
elabora program
nou consimţit de Se păstrează instrucţiile privitoare la organizarea P.U.M.9 În
ultimul membru din ianuarie 1948, Comisia Centrală pentru organizarea P.U.M.
cele două partide înştiinţează Comisia Mixtă de organizare a P.U.M. – Fălciu despre
muncitoreşti, prin hotărârea desfăşurării în judeţul Fălciu, a unei adunări a delegaţilor
Gheorghe Apostol conferinţe
judeţene“. 3 Ibidem, f. 204
„Principial dorinţa majorităţii este pentru un asemenea partid, dar 4
de găsit ca formulă ideală“. „Păgubitoarea vrăjmăşie, de mai bine Ibidem, f. 217
Istorie

de un sfert de veac, este contra intereselor neamului.“ „E vorba 5 Ibidem, f. 222

deci de o elaborare de program nou, începând de la titulatura 6 Ibidem, f. 239
7 Ibidem, f. 247
1 Ibidem, f. 173 8 Ibidem, f. 241
2 Ibidem, f. 193 9 Ibidem, f. 7-8; 10-11
 18
judeţeni (80), în vederea desemnării a patru delegaţi pentru
Congres.1 Circulara cu nr. 90, strict confidenţială, a P.S.D. –
Secretariatul General, în vederea alcătuirii comitetului judeţean al
P.U.M., priveşte convocarea de urgenţă a şedinţei Comitetului
Judeţean al organizaţiei P.S.D., la care să participe membrii ai
P.S.D. şi ai comisiilor mixte de organizare a P.U.M., în scopul
desemnării „în ordinea preferinţei a tovarăşilor ce vor alcătui
viitoarele comitete judeţene P.U.M.“, fără obligativitatea de a face
parte din „actualul comitet judeţean P.S.D.“, să fie dintre cei mai
activi, cu o bună pregătire, „care s-au găsit pe linia unităţii de
clasă, să se dea întâetate elementelor muncitoreşti.”2
Uniunea Femeilor Muncitoare
La 20 septembrie 1946 Uniunea Femeilor Muncitoare,
Secretariatul General din Bucureşti atrăgea atenţia organizaţiei
Uniunii Femeilor Muncitoare din judeţul Fălciu asupra adresei cu
nr. 3464 din 19 septembrie privitoare la scoaterea din producţie a
unui număr „salariate ce vor fi utilizate pentru propaganda
electorală“, din cele 15 femei scoase din producţie de Federaţie
jumătate urma să fie membre ale U.F.M.3
Grupului învăţătorimii socialiste
Reorganizarea Grupului Învăţătorilor Socialişti este propusă
la 7 iulie 1946, constituindu-se biroul pentru alegerea membrilor
comitetului: Ioan Dumitraşcu (preşedinte), V. Glinschi şi Dumitru
Nistor (scrutători) şi V. Margină (secretar). Sunt aleşi: N. Ciomaga
(preşedinte), Ioan Dumitraşcu şi Dumitru Nistor (vicepreşedinţi),
V. Margină (secretar), N. Dimitriu (casier), D, Habet (bibliotecar),
V. Glinsch, D. Meleinte, C. Andriescu, V. Manoliu, D. Tăutu, I.
Moraru, S. Lemne, T. Antohi, V. Constantiniu, Em. Lovin, N.
Chirilă, V. Chirilă (membri), C. Slobozianu, I. Pleşu şi N. Axinte
(cenzori).4
Subinspectorul şcolar de la plasa Vutcani, I. Năstase, în
şedinţa din 10 decembrie 1946, îşi exprima nemulţumirea faţă de
suspectarea sa şi aducerea unor acuzaţii „că a căutat să se sustragă
campaniei electorale pe motiv că a fost bolnav.“ Sunt respinse
acuzaţiile. Unii membri din P.S.D şi Grupul Învăţătorilor Socialişti
sunt suspectaţi de nesinceritate faţă de partid, în condiţiile în care
rudele lor activau în cadrul altor organizaţii politice.5
Nicolae Ciomaga, preşedintele Grupului Învăţătorilor
Socialişti, aprecia la 18 decembrie 1946: „Partidul Social
Democrat se încheagă în jurul Grupului Învăţătorilor Socialişti.
Este nucleul în jurul căruia se cristalizează societatea de mâine.
Regimul nou se creează datorită învăţătorilor.“ S-a decis acum
convocarea învăţătorilor din judeţul Fălciu pentru desfăşurarea
alegerilor comitetului de conducere. Pe ordinea de zi figurau teme,
precum: Rolul învăţătorilor în societate (Ioan Dumitraşcu),
Sindicatul în lupta profesională (Dumitru Nistor), Rolul femeii
învăţătoare (Urania Racoviţă), Rolul organelor de control şi noua
organizare a şcolii (Nicolae Ciomaga), Rolul grupului în societate
în viaţa socială (Chirilă).6
Dumitru Nistor în cadrul şedinţei Grupului Învăţătorilor
Socialişti din 16 septembrie 1947, pune în discuţie membrii „care
din diferite motive n-au rezistat presiunilor făcute de alte grupări
politice şi fără multă şovăire au părăsit ideologia socialistă,
înscriindu-se în alte organizaţii politice“, fără a le trece în revistă.7
Comitetul de conducere al Grupului Învăţătorilor socialişti,
întrunit la 25 septembrie 1946, decide organizarea de întruniri
săptămânale în care să se discute subiecte cu conţinut socialist,
chestiuni la ordinea zilei, organizarea unei echipe de teatru şi a
corului, întărirea Grupului pe cuprinsul judeţului, stabilirea
cotizaţiei lunare la o mie de lei, organizarea unui ciclu de
conferinţe cu caracter socialist. Preşedintele Grupului este Nicolae
Ciomaga.8
Procesul verbal din 31 ianuarie 1947, al grupului învăţăto-
1 Ibidem, f. 9
2 Ibidem, f. 14
3 Ibidem, f. 192
Istorie
4 Ibidem, f. 139
5Ibidem, f. 250
6 Ibidem, f. 248
7 Ibidem, f. 199
8 Ibidem, f. 197-198
Lohanul nr. 13
rimii socialiste a judeţului Fălciu, convocat de N. Ciomaga,
preşedintele acestuia, atestă necesitatea depunerii adeziunilor de
către toţi membrii săi pentru convocarea congresului P.S.D., ce se
vor centraliza şi depune la organizaţia orăşenească. Totodată s-a
decis intervenţia pe lângă comitetul C.A.R.S. în vederea includerii
în cadrul său şi a membrilor P.S.D. N. Ciomaga urma să se prezinte
la prefectură pentru depunerea doleanţelor învăţătorilor.9
Grupul Învăţătorilor judeţului Fălciu desemnează la 12 martie
1947 pe Nicolae Ciomaga şi Ana Antohi ca participanţi la adunarea
generală a organizaţiei judeţene.10 La şedinţa săptămânală a
Grupului Învăţărilor Socialişti din 24 martie 1947 a luat parte
D. Alistar, preşedintele P.S.D. Bacău şi directorul ziarului
„Vremuri noi“. Se propun diverse resorturi ale P.S.D.11
Şedinţele Grupului, „adevărate cercuri de studii“, se
desfăşoară regulat, predominând tematica doctrinară socialistă în
cadrul conferinţelor la care se remarcă Ion Dumitraşcu şi Dumitru
Nistor. Învăţătorii socialişti îşi dau concursul în campania de
însămânţări, din comitetele gospodăreşti făceau parte 85 de
membri.12
Ion Dumitraşcu, un personaj interesant, „neobositul luptător
pentru promovarea ideilor socialiste“, care se consideră
exponentul intelectual îl muncitorimii, în discursul din adunarea
generală aminteşte: seceta din judeţ care bântuie de doi ani,
întâlnirile şi discuţiile cu oamenii din judeţ, care afirmau „dacă
rabdă domnul învăţător şi mai mult decât noi, nu putem face decât
ceea ce face şi el. Rezistăm în aşteptarea unor vremuri bune“,
pomeneşte ademenirile politice care nu au schimbat învăţătorului
„caracterul de pioner al socialismului“, neademenit de o bucată de
pâine pentru vinderea conştiinţei, chiar dacă era slăbit de foame,
neademenit cu un costum de haine când era gol. Ion Dumitraşcu
admite în discursul său că „se găsesc şi din aceştia, dar nu fac
parte din rândul învăţătorilor socialişti“. Personajul nostru se
referă la cei 35000 de învăţători membri ai P.S.D. din România,
dintr-un total 50000, la cei 397 învăţători socialişti din judeţul
Fălciu dintr-un total de 470. Considerându-i îndrumătorii „masei
muncitoare“, Ion Dumitraşcu nu pretinde posturi de conducere şi
funcţii pentru aceştia. Este amintită prezenţa învăţătorilor fălcieni
al alegerile din 19 noiembrie 1946, considerată a „a democraţiei, a
garanţiei unui regim de cinste, dreptate şi egalitate, dreptate.“ Cât
fariseism! Se ştie astăzi că alegerile au fost falsificate de comunişti.
Majoritatea învăţătorilor social democraţi s-au remarcat, după
spusele sale, ca îndrumători, propagandişti pe teren, electori,
asistenţi şi preşedinţi ai secţiilor de votare. Învăţătorii socialişti prin
participarea la alegeri aveau „conştiinţa împăcată că în acest fel,
contribuie la făurirea lumii noi, a unei lumi socialiste şi
democratice.”13
Intervenţia şi înaintarea tabelelor cu învăţătorii din oraşul
Huşi, pentru primirea făinei din cota sosită pentru populaţie, sunt
aduse la cunoştinţa învăţătorilor socialişti la şedinţa din 6 mai
1947, prilej cu care Ciomaga ţine conferinţa intitulată
Democratizarea învăţământului.14 Se anunţa o nouă epocă în ceea
ce priveşte alimentaţia şi subordonarea românilor faţă de partidul
muncitoresc.
Adunarea Generală a Grupului Învăţătorimii Socialiste din 17
august 1947 desemnează comitetul, format din I. Dumitraşcu, N.
Ciomaga, Dumitru Nistor, N. Chirilă, V. Constantin, Th. Antohi,
Urania Racoviţă, Iancu Bostan din Vutcani, Victor Glinschi, I.
Prisecaru, Ion Mardare din Răducăneni, D. Tăutu, Simion din
Deleni, C. Andriescu, V. Chirilă, Oprea Cărcănescu, Lazăr
Eugenia. Comisia de judecată este compusă din Dumitru Puiu, Gh.
Antohi, V. Cojan, D. Melinte şi Ecaterina Profir.15
În cadrul întrunirii Grupului învăţătorilor socialişti din 11
septembrie 1947 s-a dezbătut programul de activitate şi s-au
organizat resorturile: Resortul organizatoric are în componenţă pe
Constantin Vasile, Vasile Chirica, Vasile Cojan, Anastasia Ulea,
Gheorghe Melinte şi Eugenia Lazăr; Resortul cultural pe Nicolae
9 Ibidem, f. 30
10 Ibidem, f. 58
11 Ibidem, f. 59-59 v
12 Ibidem, f. 68-69
13 Ibidem, f. 97
14 Ibidem, f. 80
15 Ibidem, f. 168
Iulie 2010
Ciomaga, M. Busuioc, Maria Gh. Antohi, Natalia Timuş şi Ion
Dumitraşcu; Resortul de presă şi propagandă pe Teodor Antohi,
Victor Glinschi, Gheorghe Antohi şi Ana Antohi; Resortul
Economic şi Financiar pe D. Tăutu, N. Dimitriu, Vasile Ulea,
Cozma Slobozeanu, Dumitru Melinte, Ecaterina Ştefănescu şi
Neculai Axinte; Resortul Sindical pe Neculai Chirilă, Ecaterina
Constantin, Emilia Slobozeanu, Elena Profir, Elena Andronic şi Ion
Pleşu; Resortul feminin pe Urania Racoviţă, Ioana Ciomaga, Maria
Andriescu, Elena Nistor, Maria Glinschi, Aneta Dimitriu şi Natalia
Pivniceru.1
Grupul Sindical Local
Grupul Sindical Local, constituit la 11 martie 1947, este
format din N. Ciomaga, N. Chiril, C. Marta, D. Chirica (din partea
comisiei locale), C. Andriescu, V. Constantin, Th. Antohi (din
partea Sindicatului învăţătorilor), Em. Nicolau (Sindicatul P.T.T.),
Racoviţă (Sindicatul profesorilor secundari), Gh. Ionescu
(Funcţionarii publici), Ion Furnică (Cântăreţi), I. Cojenei
(Agricultori). Secretarul general era N. Ciomaga şi secretarul
adjunct C. Andriescu. Îşi aveau sediul la P.S.D.2
Procesul verbal din 17 august 1947 atestă conferinţa
judeţeană. Pentru congresul general al P.S.D. din 4-8 octombrie
1947 urmau a fi delegaţi cinci deputaţi. Se constituie biroul format
din Ion Bâzgă, deputat, preşedinte, Ioan Dumitraşcu,
vicepreşedinte, Th. Antohi şi Nicolae Ciomaga, secretari.3
Consemnăm organizarea alegerilor sindicale pentru
Sindicatul învăţătorilor din Huşi din 28 septembrie 1947.4
Comisia Locală a Sindicatelor Unite din Huşi, preşedinte N.
Ciomaga, solicită la 30 martie 1947 şapte membri P.S.D. pentru
conducerea campaniei de însămânţări. Prin lista înaintată la 31
martie 1947 sunt propuşi: Andrasi Miron, Lazan Ion, Balan Vasile,
Stoica Gheorghe, Dumitru Melinte, Constantin Marta şi Constantin
Andreescu, învăţător la Şcoala nr. 1.5
Filiale P.S.D
Întrunirea P.S.D. din localitatea Albeşti se desfăşura la 23
februarie 1947 în locuinţa locuitorului Vasile Necula, membru
fondator al secţiunii din sat, „vajnic luptător al P.S.D“, propus
pentru postul de primar, în cazul schimbării ce se preconiza.
Preşedinţia secţiei P.S.D. Albeşti este deţinută de Emil Vâscu,
secretariatul de V. Şt. Trâncu, printre membri aflându-se Vasile
Necula, Ioana Popa, Constantin Teletin, Gh. Mititelu, P. Mititelu,
Saiba Cozma, Catrina S. Cozma „şi mulţi alţii“.6 Pentru Comisia
interimară sunt propuşi la 3 iunie 1947: Vasile Necula, Constantin
Z. Teletin, S. Rânzescu (?), Petrache Ichim, Gh. Bolat, Gh.
Mititelu, Toader Agache, T. Cumpănici, Costică Marcu şi Vasile
Trâncu.7
Secţiunile din localităţile Brădiceşti (preşedinte Ion Moraru)
şi Dolheşti (preşedinte Gh. Filon) sunt găsite cu nereguli la 16
octombrie 1947.8
Pentru Consiliul comunal de la Corni Albeşti, sunt desemnaţi
la 1 iunie 1947: Ion Pişalcă (are în proprietate cinci hectare de
pământ şi o casă), Ion Armanu (două hectare şi casă), Ion Tăbuşcă
(cinci hectare şi casă), Neculai Bolat (cinci hectare şi casă) şi
Vasile T. Popa (patru hectare şi casă), toţi plugari.9
Preşedintele organizaţiei Cozmeşti era la 29 mai 1947
Dumitru S. Iacob. Sunt recomandaţi pentru Comisia interimară:
Dumitru S. Iacob, Theodor Voloacă, Niţă Meleghea, Gheorghe Şt.
Huzum, Grigore V. Popa, Dumitru S. Tocală, Iancu Miron,
Gheorghe Savin, Iorgu I. Ciocântă şi Petru Crică.10
Secţiunea din satul Drânceni număra 35 de membri la 3
decembrie 1947, dintre care şase aveau cotizaţia plătită la zi,
1 Ibidem, f. 195-195 v
2 Ibidem, f. 56
3 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 2/ 1946, f. 5
4 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 3/ 1947, f. 175
5 Ibidem, f. 53-54
6 Ibidem, f. 24-25, 30, 32
7 Ibidem, f. 90
8 Ibidem, f. 205, 224-225
9 Ibidem, f. 89
10 Ibidem, f. 85
19
ceilalţi erau foarte săraci, se constată inexistenţa U.T.S., existenţa
unor demnitari din secţiune, anume Gheorghe T. Maftei, comisia
interimară, pr. Ioan Penişoară, învăţătorul Ioan Diaconu, Violeta
Dimofte, Ioan Jghebaru, funcţionar la Seviciul hidraulic, Stelian
Dimofte, fost şef la postul de jandarmi, plata a trei abonamente la
„Vremuri noi“, inexistenţa unui sediu, mobilierului, bibliotecii şi
tablourilor. Secretarul secţiei este Ioan Diaconu.11
P.S.D., secţia Ghermăneşti a luat fiinţă la 23 iunie 1946, cu
un comitet de conducere format din 13 membri şi cu 30 membri
înscrişi al căror efectiv creşte la 70 până la 1 ianuarie 1947 şi chiar
la 148 membri la 9 martie 1947 (120 bărbaţi şi 28 femei). Fac parte
din Bloc. Au întâmpinat piedici din partea P.C.R. sau a Frontului
Plugarilor, prin eliminarea din comisiile economice. Desfăşurarea
adunărilor secţiei sunt împiedicate de P.C.R.12
În cadrul întrunirii F.U.M. Ghermăneşti din 5 februarie 1947,
desfăşurată în localul primăriei, sunt propuşi pentru postul de
primar: Vasile M(ihai), Iordache Mihai (P.S.D), Constantin Ignat
(P.C.R.).13
Organizaţia P.S.D. Ghermăneşti înregistrează la 16 februarie
un număr de 120 membri înscrişi, şedinţele de partid se desfăşoară
săptămânal, iar „de la venirea la conducere a Partidelor
Democratice comuna noastră este condusă de Constantin Teclici în
calitate de primar, cu toate că a depus demisia la 25 ianuarie
1947“, din cauza unor nereguli: împărţirea cerealelor din podul
primăriei, colectate de la locuitori pentru cantina şcolară, lipsa
scândurii procurate pentru finalizarea grajdului comunal, proasta
amenajare a grajdului comunal, nepăsarea totală faţă de
gospodărirea comunală. Suferind în perioada 25 decembrie 1946 –
10 februarie 1947, este suplinit de Constantin Ignat, ajutorul de
primar. La şedinţa F.U.M. din 5 februarie 1947 au luat parte
membrii P.S.D. şi P.C.R., discutându-se probleme ce vizau buna
gospodărire a comunei, s-a hotărât conlucrarea celor două partide
pentru eliminarea neregulilor şi abuzurilor săvârşite, se atrage
atenţia ajutorului de primar asupra provenienţei alimentelor şi
îmbrăcămintei de la stat, nu de la gruparea politică din care face
parte, cerândui-se să renunţe la propaganda desfăşurată. Se atrage
atenţia asupra tratării şi sancţionării membrilor P.S.D. de către
jandarmi, exemplificându-se prin cazul membrilor P.S.D., Vasile
Lemnaru şi Grigore Rotaru, „forţaţi“ să semneze declaraţii de către
jandarmi.
În Ghermăneşti exista o casă a partidului. La adunarea din 13
martie 1947 din „cauza distribuirii alimentelor dorite de americani
populaţiei din această comună, s-au adunat puţini membri“, se
constituie biroul adunării generale, format din Th. Manea
(preşedinte), Învăţătorul Aurel Ionescu (secretar), V. I. Mihai şi Ion
Năstasă (asistenţi). Totodată este ales comitetul format din Th.
Manea, Gh. Alexandrache, Sofroni Savin, V. Lemnaru, Neculai
Vartolomei, Petru Covrig, Gh. Pascal şi Alecu Bejan. Se realeg
Const. Mihai, Vasile V. I. Mihai, Aurel Ionescu, Măndiţa Popa şi
Ion S. Năstasă. Ca secretar rămâne Sofroni Savin, casier Gh.
Alexandrache şi este reales ca preşedinte Th. Manea. Se aleg
delegaţi pentru adunarea generală judeţeană a P.S.D., ce se va
desfăşura la 16 martie 1947: Gh. Antohi, învăţător, Petru Covrig,
Vasile Lemnaru, învăţător şi V. I. Mihai.14
Pentru Comisia interimară, sunt recomandaţi la 31 mai 1947:
Toader Şt. Nanea, învăţătorul Petru Covrig, Vasile T. Lemnaru,
Gheorghe V. Ciochină, Gheorghe Gr. Pascal, Vasile V. Iordache
Mihai, Sofronie N. Savin, Gh. V. Alixăndrescu, Grigore Rotaru şi
Ion S. Năstasă.15
Tineretul Social Democrat din comuna Ghermăneşti se
constituie la 15 august 1947 cu o conducere formată din Aurel Gh.
Ionescu (secretar), Ioan Th. Nanea (casier), Constantin I. Vâscu şi
I. Mihai (cenzori).16
Deputatul I. Bâzgă însoţit de corul P.S.D. se deplasează în 7
septembrie 1947 la Ghermăneşti, unde cuvântul de întâmpinare
aparţine învăţătorului Ion Covrig iar Nanea, ajutorul de primar era
11 Ibidem, f. 22
Istorie
12 Ibidem, f. 46
13 Ibidem, f. 45
14 Ibidem, f. 47-47 v
15 Ibidem, f. 82
16Ibidem, f. 146
 20
socialist (social democrat).1
Locuitorii din satul Gorban răspund la apelul agentului
sanitar Alexandru Pleşu în vederea organizării secţiei P.S.D şi se
întrunesc la 1 august 1947 în locuinţa lui Alexandru Pleşu.
Comitetul format cuprinde pe Alexandru A. Pleşu, Iancu Şt.
Andriescu, Nicolae C. Mardare, Mihai Iord. Barjoveanu, Ecaterina
I. Andriescu, Virgil Gr. Vlad, Ana N. Mardare, Elena V. Vlad,
Gheorghe D. Frunză, Elena M. Bârjoveanu.2
Responsabilul secţiunii Muşata era Iorgu Popescu la 5 august
1947, dată când a fost trimisă ziarului „Libertatea“ din Bucureşti
excluderea din P.S.D. a lui Constantin Palade.3 Procesul verbal din
13 iulie 1947 atestă secţiunea Muşata ca una unită, din care fac
parte satele Rânceni, Muşata şi Stuhuleţi, aprobarea înscrierii
preotului Gheorghe Popescu la P.S.D. – Rânceni, excluderea lui
Constantin Paliţă, delegarea lui Ion I. C. Nistor ca membru în secţia
satului Muşata, formarea unui comitet restrâns (Iorgu Popescu, Ion
I.C. Nistor şi Th. I. Musteaţă), desemnarea în calitatea de casier a
lui Iordache Savin în locul lui Costică M.A., delegarea lui Costică
D. I. Musteaţă de a lua parte la şedinţele secţiilor din satele
Rânceni şi Stuhuleţi.4 În cadrul întrunirii membrilor P.S.D. –
Rânceni din 6 august 1947, desfăşurată în locuinţa preotului
Gheorghe Popescu, secretarul responsabil, s-a decis trimiterea a doi
delegaţi la conferinţa judeţeană a P.S.D. ce urma să aibă loc la 17
august 1947 la Huşi, anume Costache M. Ciochină şi Alexandru
Marcu.5
În cadrul şedinţei P.S.D. Moşna, din 29 mai 1947, se
constituie comisia interimară, recomandându-se pe Teodor
Asandei, Gheorghe Ailincăi, Neculai T. Dima, Dumitru
Agriforoaiei, Neculai I. Popa, Gheorghe Nistor, Teodor Caraiman,
V. Ştefan Diaconu, Vasile Gh. Pârău (agricultori) şi Vasile
Botezatu (croitor).6
Asociaţia Prietenii Socialismului din satul Moşna a luat
naştere la 8 septembrie 1947 şi este formată din preotul Ioan
Iacoban (secretar), învăţătorul Constantin Ciobotariu (casier),
cântăreţul Gh. N. Ailincăi, plugarul V. Luchian, croitorul V.
Botezatu (membri), perceptorul Constantin Popa şi cântăreţul
Dumitru Damaschin (comisia de control).7
Secţia Rânceni s-a întrunit la 28 septembrie 1947, când se
obţin noi adeziuni: învăţătorii Şerban Chebac, Ulia Chebac şi
Rudolf Voluşciuc. Organizaţia Prietenii socialismului este
coordonată de Mihai Bugeag, secretar responsabil şi Gheorghe I.
Trifan, secretar adjunct.8
Filiala Stuhuleţi are în fruntea sa la 20 mai 1947 pe N.
Musteaţă.9
Vasile Darie deţine calitatea de secretar P.S.D. – Olteneşti,
unde la 15 august 1947 soseşte caravana culturală şi ţin discursuri
Marin Benghiuj şi Ioan Dumitraşcu, urmate de delectarea
publicului prin orchestra Vintilă din Huşi.10 La dezvelirea plăcii
comemorative, aplicată pe monumentul eroilor din satul Olteneşti,
ridicat în cinstea celor căzuţi pentru patrie şi împotriva fascismului,
din 27 decembrie 1947, participă deputatul Bazgă, Ioan Dumitraşcu
şi inspectorul şcolar N. Chirilă. Întâlnim la data respectivă ca
directori ai şcolii pe V. Darie şi Căminului cultural pe Radovici.11
În 1947 Comisia interimară din Vetrişoaia era formată din:
Grigore Carp, Grigore Gâdei, Gheorghe Puiu, Daniel Sava, N.
Băuleşti, Dumitru Diaconescu, V. Gâdei, V. Neştian, Tighiceanu şi
P. Dabija.12
Corul P.S.D. – Fălciu, condus de preotul Timuş, pleacă la
Vutcani în 21 august 1947, unde cuvântul de întâmpinare este rostit
1 Ibidem, f. 188
2 Ibidem, f. 172
3 Ibidem, f. 159-160
4 Ibidem, f. 162
5 Ibidem, f. 171
6 Ibidem, f. 70
7 Ibidem, f. 177
Istorie
8 Ibidem, f. 203
9 Ibidem, f. 81
10 Ibidem, f. 189
11 Ibidem, f. 240
12 Ibidem, f. 87
Lohanul nr. 13
de Iancu Bostan, învăţător din Mălăeşti – Vutcani.13Corul
respectiv s-a deplasat la 3 august 1947 în localitatea Răducăneni.14
Frontul Unic Muncitoresc
Aleşii biroului Frontului Unic Muncitoresc de pe lângă
Federaţia de meseriaşi şi patroni s-au întrunit la 24 ianuarie 1947 în
vederea formării biroului, alcătuit din Ilie Grigoriu, Gheorghe
Stoica, Ioan Lazan (P.S.D.), Carol Staimberg (probabil Steinberg),
Moise Leibovici şi Ioan Ţâmpu (P.C.R).15
F.U.M. – Ghermăneşti hotărăşte la 5 februarie 1947
participarea la alegerile comunale, prin candidaţii V. Vasile,
Iordache Mihai (P.S.D.) şi C-tin Ignat (P.C.R..16
Presa
Corespondent la ziarul central în august 1946 este Victor
Glinschi, ziarul este răspândit de Leontin Friedman.17 La 24 martie
1947 sunt trimise ştiri la ziarul „Vremuri noi“ din Bacău, semnate
de Titi Grănicerul.18
Situaţii statistice
Nr. membri Nr. membri
Data Total
anterior noi
Aprilie 194619 3650 130 3780
August 194620 3780 301 4081
În aprilie 1946 avem 35 membri la Secţia Tineret, 18 la
Cercul de studii, 165 femei, 800 la P.C.R. şi 3000 la Frontul
Plugarilor. Statistică indică 170 de abonamente la ziarul central al
partidului.21 În august 1946 avem 3872 membri de partid de sex
bărbătesc, 172 femei şi 37 tineri, 1003 membri la P.C.R. şi 3100 la
Frontul Plugarilor.22
Situaţia politică şi social economică
Raportul politic pe luna aprilie întocmit la 7 mai 1946
reflectă existenţa a 3755 de înscrişi în listele electorale şi
posibilitatea de a se baza pe 4500 alegători.23 În august 1946
întâlnim, conform datelor din raportul politic, 4004 înscrişi în
listele electorale, putându-se conta pe 25000 de alegători.
Susţinerea electorală era văzută în mediul rural, unde se contează
pe învăţători.24
Dintre partidele politice care activau în aprilie 1946 sunt
amintite: Partidul Comunist din România, Frontul Plugarilor,
Partidul Naţional Liberal – Tătărăscu, Partidul Naţional Ţărănesc,
cu cea mai mare aderenţă la electorat, Partidul Ţărănesc Democrat
şi Partidul Naţional Liberal – Brătianu. Raporturile P.S.D sunt de
prietenie cu forţele comuniste de la guvernare, subliniindu-se lipsa
raporturilor cu partidele din Opoziţie. În sindicate sunt înscrişi 760
membri ai partidului, raporturile dintre P.S.D. şi sindicate erau
bune, era în formare comitetul F.U.M., funcţiona un comitet
F.N.D., la Huşi sosise ministrul Mihai Ralea, A. Potop şi Gh. Rusu
din Comitetul central al P.S.D., partidul nu avea alocat nici un post
de răspundere din instituţiile locale, şeful poliţiei a fost schimbat,
se constată persecuţiile prefectului asupra P.S.D.25
Raportul din august 1946 ne oferă numele liderilor locali: I.
Niţă (P.C.R), Mihai Ralea (Frontul plugarilor), G. Vântu (P.N.L),
Patraş (Partidul Naţional Popular), Melinte (P.N.Ţ), dr Lupu
(Partidul Ţărănesc), C. Holban (P.N.L). P.N.Ţ. - Maniu este
considerat partidul cu ce mai importantă susţinere. Din P.S.D. 1907
13 Ibidem, f. 156-157
14 Ibidem, f. 162 v
15 Ibidem, f. 21
16 Ibidem, f. 45
17 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 2/ 1946, f. 9
18 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 3/ 1947, f. 67-68
19 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 2/ 1946, f. 4
20 Ibidem, f. 9
21 Ibidem, f. 4
22 Ibidem, f. 9
23 Ibidem, f. 3
24 Ibidem, f. 8
25 Ibidem, f. 3
Iulie 2010 21
membri sunt înscrişi în sindicat. B.P.D. organizează întruniri 12 Roşieşti 112 28 octombrie 1945
judeţene. P.S.D. este reprezentat în instituţiile locale prin ajutorul 13 Jigălia 31 1 ianuarie 1946
de primar. Prefectul judeţului nu corespunde cerinţelor P.S.D. 14 Vutcani 457 13 noiembrie 1945
Autorul raportului politic din august 1946 observă starea de 15 Deleni 61 5 ianuarie 1946
nemulţumire a membrilor P.S.D.1 16 Vetrişoaia 75 10 octombrie 1946
Raportul economic social pe luna aprilie, realizat la 7 mai 17 Gugeşti 267 15 august 1945
1946, ne indică cinci întreprinderi vechi, 173 muncitori, 63 18 Idrici 118 1 august 1946
funcţionari particulari şi 631 funcţionari publici. Localitatea Huşi 19 Corni Albeşti 88 15 octombrie 1945
din punct de vedere economic are un caracter agrar. Raportul 20 Albeşti 88 27 septembrie 1946
surprinde dezvoltarea cooperativelor săteşti, inexistenţa de 21 Târzii 95 1 mai 1945
întreprinderi străine, „afară de cooperaţie“. Conflictele de muncă 22 Olteneşti 88 17 octombrie 1946
şi şomajul sunt considerate fenomene inexistente. Starea de spirit 23 Vineţeşti 117 15 august 1945
generală a populaţiei este „rea“, se observă lipsa porumbului ca 24 Creţeşti 186 20 iulie 1946
aliment. Starea muncitorilor este rea din cauza lipsei alimentelor. 25 Hoceni 81 1 iulie 1946
Starea de spirit negativă a populaţiei s-ar fi datorat atitudinii 26 Cârligaţi 174 29 aprilie 1947
prefectului judeţului Fălciu. Raportul respectiv sugerează 27 Stănileşti 68 15 noiembrie 1946
alimentarea cu porumb şi pânzeturi prin intermediul cooperaţiei. 2 28 Lunca Banului 84 1 septembrie 1945
În august 1946 se înregistrează cinci întreprinderi vechi, 406 29 Şchiopeni 60 1 septembrie 1945
angajaţi, 79 funcţionari particulari şi 736 funcţionari publici. 30 Urlaţi 30 1946
Cooperativele săteşti s-au revoltat, P.S.D. a luptat pentru 31 Grumezoaia 46 1945
constituirea cooperativelor. Starea de spirit este de nemulţumire.3 32 Şişcani 105 2 octombrie 1946
33 Tâlhăreşti 48 1 aprilie 1946
Număr membri ai 34 Tătărăni 220 29 iunie 1945
Data Profesii 35 Pogăneşti 107 2 martie 1946
P.S.D.
Aprilie Lucrători 173 36 Stroeşti 187 14 iulie 1946
Funcţionari particulari 63 37 Duda 38 1946
19464
Funcţionari publici 631 38 Curteni 32 2 august 1946
Ţărani 2890 39 Râşeşti 12 1946
Profesii libere 17 40 Drânceni 69 15 august 1946
Diverşi 6 41 Tăbălăeşti 24 1946
42 Buneşti 80 28 noiembrie 1945
August Lucrători 603 43 Dolheşti 141 28 noiembrie 1945
Funcţionari particulari 103 44 Cozmeşti 56 15 august 1946
19465 45 Moşna 297 15 august 1945
Funcţionari publici 937
Ţărani 2349 46 Bohotin 140 1 octombrie 1946
Profesii libere 30 47 Sălăgeni 71 1 ianuarie 1946
Diverşi 9 48 Răducăneni 81 1946
49 Brădiceşti 69 15 martie 1946
1 iulie Muncitori 126 50 Podoleni 21 1946
51 Porcişeni 281 28 ianuarie 1945
1947 Funcţionari 178
52 Gura Bohotinului 43 1 septembrie 1946
Meseriaşi şi comercianţi 188
Plugari 4863 53 Gorban 18 1946
54 Grozeşti 78 1 aprilie 1946
Învăţători 257
55 Ghermăneşti 120 1 mai 1945
Profesori 18
56 Boţeşti 284 1 decembrie 1945
Medici 3
57 Armăşeni 34 1946
Preoţi 8
58 Pâhneşti 7 1946
Ingineri 5
59 Horincea 18 1946
Avocaţi 1
Pensionari 59 60 Valea Seacă 31 1946
61 Rediu 36 1946
Militari 11
Diverşi 13 62 Davideşti 29 1946
Secţia feminină 1002 63 Crăsnăşeni 79 16 august 1947
64 Bobeşti 49 3 decembrie 1946
Anexă 65 Voloseni 30 1 ianuarie 1946
- 1947. – Lista secţiunilor P.S.D. – Fălciu, numărul 66 Zgura 20 24 ianuarie 1947
membrilor şi data înfiinţării. 67 Cozia 48 2 aprilie 1947
68 Avereşti 26 1947
Nr. Localitatea Nr. membri Data înfiinţării 69 Fundătura Pâhneşti 29 24 august 1947
1 Huşi 373 29 decembrie 1945 7010
2 Fălciu 267 20 octombrie 1945
3 Berezeni 53 5 august 1945 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. – Fălciu, dosar 1/1946, f. 252 – 257
4 Găgeşti 64 1 noiembrie 1946
5 Dodeşti 178 1 martie 1946 Surse imagini [G.F.]:
6 Rânceni 97 29 iunie 1946 a. Partidul Social Democrat „Constantin Titel Petrescu“
7 Muşata 134 22 iunie 1945 www.psd-ctp.ro/ro/istoria/constantin-titel-petrescu/
8 Stuhuleţi 89 22 iunie 1945 b. Ing. Sergiu Găină (Creativ MGS)
9 Hurdugi 115 1 iulie 1946 c. La trei zile după manifestările din 1 mai 1886 ale
10 Guşiţei 233 1 septembrie 1946 muncitorilor din Chicago are loc o demonstraţie în Piaţa
Heymarket. O bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei şi au fost
11 Băseşti 112 28 octombrie 1945
răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat. Poliţia a ripostat cu
focuri de armă, rănind două sute de oameni şi câţiva mortal. În
Istorie

1Ibidem, f. 8 urma procesului, 5 manifestanţi grevişti au fost condamnaţi la

2 Ibidem, f. 2 spânzurătoare, 3 cu închisoarea pe viaţă.
3Ibidem, f. 7 Sursa: Chicago History Museum
www.chicagohs.org/hadc/visuals/59V0460v.jpg
4 Ibidem, f. 4
5 D.J.A.N.V., Fond P.S.D. - Fălciu, dosar 1/ 1946, f. 189
 22 Lohanul nr. 13

Peştera din Dealul Rusu,

comuna Dolheşti, judeţul Iaşi

Prof. Vicu Merlan

n partea de sud-vest a satului Dolheşti, la circa 1 km de sat

Î pe terasele superioare ale pârâului Dolheşti (partea dreaptă)
se găseşte o peşteră descendentă.
Gura peşterii era iniţial mai în aval, având înainte de surparea
şi intervenţia omului, o lăţime de 2 m şi h = 0,75 m.
Iniţial avea peste 10 m lungime dar în urma prăbuşirilor
gravitaţionale şi-a diminuat spaţiul la circa 1/2.
În 2010, cu ajutorul elevilor Şcolii din Dolheşti, am
decolmatat vechea intrare şi am înlăturat prăbuşirile gravitaţionale
de tavan. Dimensiuni:
Cu 30 ani în urmă peştera se ramifica în trei braţe, unul în L (iniţială) = circa 10 m,
stânga cu circa 6 m lungime (care astăzi are intrarea colmatată), L (actual) = 5,5 m,
altul în dreapta, (care este în aceeaşi situaţie ca primul) şi gârliciul l (max.) (în fundul peşterii) = 2,4 m,
principal spre vest în „inima dealului”. l (intrare) = 1,6 m,
Are cam aceeaşi geneză sarmaţiană cu peşterile din Dealul h (max.) (fund.) = 1,25 m,
Bucium – Iaşi, însă fundamentul geologic este alcătuit din strate h (intrare) = 0,80 m.
alternative de nisipuri, argile – nisipoase, loessoide, gresii şi calcar
oolitic. În concluzie, peştera din Dealul Rusu din localitatea
Tavanul peşterii îl constituie un pachet gros de gresie Dolheşti, face parte din seria peşterilor formate cu câteva milioane
silicioasă (rocă moale) de peste 1 m grosime. Este o peşteră de ani în urmă, atunci când Marea Sarmatică suferea numeroase
descendentă, pe direcţia E-V, coborând la un unghi de peste 45º, transgresiuni şi regresiuni, când aceste locuri formând iniţial fundul
spre fundul ei. Practic peştera s-a format în pachetul de mării, sunt erodate de valuri şi de râurile nou formate. Existenţa
conglomerate sub stratul gros de gresie cimentată cu o grosime de galeriilor secundare dovedeşte implicarea mai multor factori
peste 2 m, cu bolovani mari, ovali de peste 30 cm în diametru. erozivi atât de natură terestră (apă meteorică, pârâuri, izvoare de
Înspre vest, în apropiere de podea se observă o nişă cu Ø=40 suprafaţă etc.).
cm care se prelungeşte pe o lungime de circa 3 m în amonte (ca o Platoul calcar-grezos din Dealul Rusu se constituie ca o
prelungire a peşterii) ce se constituie ca o gâtuire-prag între peşteră prelungire a celei din Dealul Repedea-Bucium Iaşi, fiind cam pe
şi o altă cameră-sală. acelaşi aliniament altitudinal de peste 350 m.
La aprinderea unui băţ de chibrit am constatat un curent Legendele locale confirmă existenţa acesteia („beciul de la
dinspre gura peşterii spre interior (spre cea de-a doua încăpere de Rusu”) din vremuri imemorabile, spunându-se că comunică cu
după prag). altele de la Cetăţuia-Brădiceşti, ajungând până la Chirceşti, satul
Prin studiul în teren am descoperit numeroase microdoline de din partea de nord-vest a întinsului platou de peste 3 km lăţime.
tip pâlnie, umplute cu aluvionar argilos, ce păstrează pe timp
ploios, apa din precipitaţii. Nu este exclus ca unele să fie
permeabile şi să comunice cu alte goluri şi galerii din subteran.
Prezenţa numeroaselor doline la suprafaţa platoului cvasiplan
şi a numeroase lăsături de versant, ne îndreptăţeşte să considerăm
că în zonă există o mulţime de goluri asemănătoare peşterii din Restituiri monografice:
Dealul Rusu.
Peştera a fost locuită temporar de populaţiile locale, mai ales
tradiţii şi obiceiuri de altădată
în vremurile de restrişte (haiduci, în timpul tătarilor, localnicii în comuna Stănileşti
satelor dimprejur, în timpul invaziei sovietice din 1944 etc.).
Pe pereţii acesteia, în stânca moale grezoasă sunt
inscripţionate diverse texte de cei ce i-au trecut pragul.
Prof. Ştefan Plugaru – Huşi
(Urmare din Lohanul nr. 12, aprilie 2010, continuare din p. 1)

Dar să urmărim ritualul de odinioară.

Când unei femei îi sosea ceasul să nască, leapăda inelele din
degete, cerceii din urechi, mărgelele de la gât şi orice alte podoabe.
Iar dacă naşterea era una dificilă, bărbaţii sau ceilalţi membrii ai
familiei casei trăgeau focuri de armă pe deasupra locuinţei femeii
însărcinate, pentru a-i înlesni „facerea“. Tot pentru a uşura
naşterea, gravidei i se dădea voie să bea orice poftea.
Femeile din comună aveau credinţa că nu vor putea naşte
până când nu vor bea apă din pumnul persoanei care i-a turnat
Geografie

cândva apă să se spele pe mâini; de aceea se fereau să apeleze la

persoane despre care credeau că nu vor putea fi prezente în sat la
momentul naşterii. Unele femei nu se mărgineau numai la a bea
apă de fântână sau izvor, puneau pe ai casei să spele bine icoanele
precum şi faţa hornului iar apa murdară era băută. În cazuri
excepţionale, când naşterea era extrem de dificilă, în apă era pusă şi
o cantitate mică de praf de puşcă.
Tot în scopul uşurării chinurilor facerii se dădea suferindei un
corn, o carafă sau un mosor, fiind apoi îndemnată să sufle cu putere
Iulie 2010
Icoana Naşterii Maicii Domnului aflată la Mânăstirea Cozia,
jud. Vâlcea, realizată de zugravul Bogdan în 1668 [a]
în el, pentru „a-i veni opintelile“. Dacă toate aceste încercări nu
aveau niciun rezultat i se citea „Visul Maicei Domnului” ori era
chemat preotul spre a-i citi rugăciuni şi spre a o „griji“, dacă nu a
făcut acest lucru mai înainte. În popor a rămas vorba că: „Facerea
e alăturea cu moartea“.
După ce era născut, copilul era preluat de moaşă, să vadă
„cum a căzut înteiu pe păment“. Exista credinţa că dacă se va
întâmpla să cadă cu faţa în jos copilul va muri şi, dimpotrivă, de va
cădea cu faţa în sus va trăi şi se va face mare şi voinic. Nu i se „tăia
buricul“ până nu era măsurat de către moaşă, „ca să fie de trei
degete, cotit de la pântece până la locul unde se leagă cu aţa, şi
trei degete de la nod până la punctul unde îl tăia“.
Capătul tăiat al buricului nu se arunca, ci era păstrat de către
mamă până când se făcea copilul mare; atunci îl lua, îl arăta, şi-l
întreba o singură dată ; „de ce-i buricul acesta?“ (de vacă, porc, cal
etc.). În funcţie de răspuns, copilul avea de-a lungul vieţii sale
norocul animalului numit.
După tăierea buricului, pruncul era scăldat într-o albie cu apă
rece. Unele femei puneau în apă şi câte o mână de sare, ca să nu
facă copilul bube pe corp. Apoi, copilul era cântărit, conform
credinţei că dacă-i cântărit de mic nu se pot lipi farmecele de el.
Despre cel care se cântărea de 10 ori în viaţa lui – de obicei în ziua
de Sfântu Gheorghe – se considera că nu mai avea ce-i face nici …
dracu’.
Femeii lăuze i se dădea imediat după naştere rachiu ames-
tecat cu untdelemn şi cu piper, apoi se pregătea un bolovan din lut
galben, pe care îl aşterneau pe partea inferioară a pântecului „în
prag“, încingând-o apoi bine cu un brâu; îi legau capul şi, în
sfârşit, o puneau jos pe pământ, lângă sobă, pe o mână de paie,
unde rămânea vreme de trei zile. La împlinirea sorocului venea
moaşa şi scălda lăuza cu apă în care fusese fiert boz, după care era
ridicată şi aşezată pe un pat cu aşternut curat.
În apa în care fusese scăldată mama era îmbăiat imediat noul
născut, ca să nu facă „rohii“ (un fel de bube). Oala în care se
fierbea apa era nouă, pentru ca glasul copilului să sune ca oala şi să
fie limbut.
După scăldatul lăuzei şi al copilului se făcea o masă de
petrecere şi se dădeau daruri moaşei pentru osteneală. Acestea
constau într-o bucată de pânză având lungimea cât înălţimea moa-
şei, în unul din colţurile acestei pânze i se lega de obicei un ban din
argint; mai primea apoi făină, sare ş.a. Apoi moaşa stropea de trei
23
ori pe lăuză cu aghiasmă făcută de preot, lăuza stropea şi ea pe
moaşă, după care moaşa stropea copilul şi casa în care s-a născut
acesta.
La trei zile după naştere moaşa înhuma „casa copilului“
(placenta) sub pragul casei, în tindă, lângă vatra focului, sub strea-
şină, în grădină, de obicei sub un pom care înfloreşte şi rodeşte, sau
era dată pe o apă curgătoare.1 Se considera că adăposturile nelocu-
ite puteau fi ocupate de spirite malefice, de strigoi sau moroi.
De la naştere şi până la botez noul născut era vizitat de rudele
şi cunoscuţii familiei, care îi aduceau grâu, orz, secară, popuşoi
(porumb) şi alte produse agricole, precum şi câte un gologan, de 5
ori 10 bani, pe care i-l puneau pe frunte. Musafirii stăteau foarte
puţin şi, între timp, erau cinstiţi de moaşă cu câte 2 -3 pahare de
rachiu. Vizitatorii, când intrau şi ieşeau din casă, utilizau formula:
„Să vă trăiască, la mulţi ani coconii şi cucoanele.”
În camera mamei şi a copilului („rodin”) nu se duceau decât
femeile măritate. Dacă se ducea în „rodin“ o nevastă care nu
născuse până atunci era dată afară de moaşă, lucru care o întrista
până la lacrimi; odată ieşită în ograda gospodăriei era chemată
îndărăt şi moaşa o ruga să nu se supere pentru că i s-a făcut aşa
„fiind-că va face cu uşurinţă cel întâiu copil“.
Sătenii din partea locului credeau – şi încă mai cred – că în a
treia noapte de la naşterea copilului vin Ursitoarele, care hotărăsc
soarta noului născut. De aceea, peste noapte, copilul trebuia
îmbrăcat „cu cămaşe“. Cămaşa era confecţionată din lucruri vechi,
pentru ca pruncul să nu rupă haine în viaţă, „să poarte bine“. De
întâmpinarea cum se cuvine a Ursitoarelor răspundea moaşa care
îmbăiază pruncul şi lehuza, deretică prin cameră, pune pe masă
obiectele cu valoare simbolică pentru viitorul copilului şi ofrande
(daruri) pentru îmbunarea Ursitoarelor. În mitologia populară
Ursitoarele, de obicei în număr de trei, erau: Ursitoarea care toarce
firul vieţii, Soarta, care rosteşte ceea ce i se va întâmpla nou-
născutului şi Moartea, care taie firul vieţii 2.
Pe lângă naşterile legitime, apărute în cadrul familiei, în
lumea satului se mai iveau pe lume şi copii născuţi din flori, aluzie
la fecioara care a rămas însărcinată mirosind o floare. Acestora,
tradiţia le oferea un viitor fericit. Se credea/crede că sunt mai
frumoşi, mai deştepţi, mai descurcăreţi şi cu mai mult noroc în
viaţă. Fetele care păţeau „ruşinea“ erau excluse din grupul fetelor
fără a fi primite pe de-a întregul în grupul nevestelor.
Avortul era interzis în lumea satului tradiţional, vinovatele
fiind aspru pedepsite, adesea izgonite din sat.
Botezul
Botezul reprezintă, la rândul său, un alt moment important
din viaţa omului. Prin acest act copilul este iniţiat în tainele sfinte
ale creştinismului, este un prim pas către dobândirea identităţii.
Prin numele de botez, copilul intră în rândul creştinilor.
După naştere, cam la una sau două săptămâni, uneori chiar şi
la o lună, copilul este botezat. Naşii de botez sunt căutaţi, chiar
înainte de naşterea pruncului, fie în sat, fie în localităţile învecinate.
Săteni din satele apropiate botezau în Stănileşti cum şi localnicii
încreştinau în satele vecine. Astfel, Ioan Ciobanu, din Stănileşti, a
fost naş de botez pentru pruncul Ioan, din Duda, fiul lui Filip a lui
Mihalachi Simion birnic şi al soţiei sale, Maria. Copilul s-a născut
în data de 8 iunie 1861, iar botezul a avut loc în data de 28 iunie
acelaşi an3.
Dacă nou-născutul are o constituţie plăpândă, botezul se
făcea cât mai repede cu putinţă. Cum afirmam mai sus, naşul era
căutat de către părinţii copilului chiar înainte de naşterea sa; de
regulă, se ofereau să îl boteze naşii de cununie ai acestora.
Obiceiurile ce ţin de botezul din zilele de astăzi au suferit
influenţa corupătoare a oraşului Huşi, ritualul de botez devenind un
amestec eclectic de obiceiuri adunate de prin toate satele care
înconjoară târgul. În spiritul restituirii specificului local, vom reda
ritualul încreştinării noului născut aşa cum era el practicat acum
Etnografie
mai bine de un secol4.
În ziua sorocită pentru botez, naşul venea la prunc acasă.
Aici, moaşa lua copilul şi-l punea jos, în mijlocul casei, cu capul
spre soare apune. De acolo îl ridica naşul, lăsând în locul lui
1 I Ghinoiu, p. 135- 136.
2 I Ghinoiu, op. cit., p 135.
3 D.J.A.N.V., fond Starea civilă a judeţului Vaslui, dosar 1/1860.
4 Vezi Neculai T. Mocanu, op. cit..
 24
monede din aramă,
argint ori din aur
(mai rar), menite ca
„bacşiş“ pentru
osteneala moaşei.
De aici plecau
împreună la bise-
rică: naşul şi moaşa
cu copilul în braţe.
La biserică,
moaşa, ori altcineva
dintre cei prezenţi
aducea apă în cofe
pentru botez. Dacă
se întâmpla ca per-
soanei care aducea
apă să-i iasă în cale
cineva cu vreo cofă
sau vas deşert (gol),
toţi se întristau
crezând că nou-
născutul nu va trăi.
Aceeaşi teamă se
Scufundarea pruncului în cristelniţă manifesta şi în cazul
în care lumânarea
de botez se rupea.
Cel care aducea apa primea un bacşiş modic, 30 – 40 bani,
din partea naşului.
În biserică, preotul citea o moliftă specială, de iniţiere a
copilului în tainele creştine, după care era scufundat de trei ori în
cristelniţă, fiind apoi încredinţat naşilor de botez. Conform tradiţiei
creştine, din acest moment copilul are un înger păzitor care îl va
însoţi de-a lungul vieţii până în momentul trecerii în lumea de
dincolo. După ce era şters şi înfăşat, preotul îi face mirungerea şi-l
închina la iconostas. Băieţi erau duşi şi în altar şi închinaţi în cele
patru colţuri.
Intrând în casă, după ce se întorceau de la biserică, moaşa lua
copilul şi-l punea sus pe „teanc“, adică pe lada de zestre unde se
aflau puse în ordine oghealul (plapuma), lăvicere, macaturi etc. ca
să ajungă om de seamă. Dacă era fetiţă, când veneau de la biserică,
îi dezlegau cât mai repede fundele de la lumânare, ca să nu stea
multă vreme nemăritată.
A doua zi, seara, venea naşul de îşi scălda finul/fina punând
în albie tot felul de seminţe: grâu, porumb etc., busuioc (să fie
iubit), floare de bujor (să fie frumos) şi fulgi de găină, pentru ca
pruncul să fie sprinten ca pasărea. Apoi naşul picura din lumânarea
pe care a avut-o pruncul la botez trei picături la cap, trei la picioare,
trei în partea dreaptă şi trei în partea stângă a corpului copilului.
Naşul trebuia să spele bine copilul pe toate părţile corpului, „ca să
nu se opărească“, „şi în gură, ca să nu-i miroasă gura urât“.
După ce era scos din albie şi înfăşat, naşul închina copilul
prin casă în chipul crucii, dându-l apoi mamei în braţe şi rostind:
„Na, poftim, de la mine fin
Şi de la Dumnezeu creştin.”
Lumânarea aprinsă era stinsă în grindă şi nu suflând în ea.
Apa era aruncată într-un loc curat, de regulă la rădăcina unui pom,
de preferinţă un măr, simbol al purităţii şi fertilităţii feminine. Se
credea că apa de la primele scalde ale copilului, după naştere şi
după botez, aruncată la rădăcina unui măr aduce pe lume noi copii.
După scăldat se întindeau mese şi se făcea „cumătria“, cei
prezenţi chefuind şi veselindu-se până la ziuă. Pe la sfârşitul mesei
se închinau pahare în sănătatea şi viitorul noului născut, dându-i-se
şi câte un bacşiş, în termen mediu câte un leu de persoană, rostind
totodată: „Poftim de la mine puţin / Şi de la Dumnezeu mai mult.”
Copilului trebuia să-i ia întâi din păr şi din unghii preotul la
Etnografie
botez. A doua oară trebuia să-i taie părul şi unghiile naşul său.
Bucăţile de păr şi de unghii nu se aruncau, din contră: mama
copilului le lua şi le amesteca cu o bucăţică de ceară curată.
Această bucăţică era lipită apoi de un ban din aur sau argint şi
aruncată pe urdinişul unui stup de albine cu speranţa ca acest copil
să fie harnic ca o albină şi prin mâini să-i treacă numai aur şi argint.
Naşul urma să poarte de grijă finului – conform credinţei
străvechi, avea să-i fie tată pe lumea cealaltă – cu sfaturi cât şi
ajutor material, să-l cunune şi chiar să îi boteze copiii. Finul trebuia
Lohanul nr. 13
să îşi respecte naşii, să-i ducă daruri de ziua lui.
Nunta
Cea mai mare sărbătoare din viaţa unui tânăr / unei tinere cât
şi întregii comunităţi săteşti a fost şi rămâne nunta.
Una dintre cele şapte taine, căsătoria a fost patronată în Evul
mediu – în întregime – de către biserică. Preoţii nu puteau oficia
nunta fără blagoslovenia arhiereului. În 1785 episcopul de Huşi
reamintea preoţilor că „Oricarele din preoţi, fără voia şi ştirea
noastră, nu este slobod a săvârşi cununia, care este întocmai taină
din cele şapte a bisericii“. Preotul trebuia să cerceteze treapta la
cei ce sunt rudenii de sânge şi de sfântul botez“1.
Nunta reprezintă un ceremonial de consacrare a familiei, de
procreare şi întemeiere, prin actul nupţial, a unui ciclu vital. Nunta
este o rezolvare ingenioasă a problemelor juridice, economice şi
psihice fără de care bărbatul nu poate câştiga dreptul de a avea o
soţie şi femeia de a naşte copii. Acest moment hotărâtor pentru
derularea firească a vieţii sociale era pregătit temeinic prin educaţia
diferenţiată pe sexe a copiilor în familie şi instituţiile juvenile
(Ruptul Turtei pentru fete şi tăiatul Moţului pentru băieţi). Intrarea
şi activitatea tinerilor în ceata de flăcăi a satului, Şezătoarea fetelor
şi Hora satului marcau încheierea educaţiei matrimoniale la „şcoala
tradiţiei“. Se căuta realizarea unei selecţii maritale echitabile, pe un
complex de criterii fizice şi psihice, zestrea, neamul bun sau
neamul prost, prin respectarea unor severe interdicţii la căsătorie
(evitarea gradelor de rudenie incestuoase, diferenţa mare de etate
între parteneri, apartenenţa la religii diferite, consimţământul
părinţilor). Formarea cuplurilor matrimoniale modifica componenta
familiilor de origine (desprinderea însurăţeilor din familiile în care
s-au născut şi din ceata premaritală, părăsirea casei părinteşti de
către mireasă), genera dezechilibre economice (vezi zestrea dăruită
pentru întemeierea noii familii) şi tensiuni sufleteşti. Aceste crize
profunde, care puteau influenţa negativ soarta viitoare a familiei)
erau rezolvate în timpul nunţii prin acte rituale şi oraţii, strigături,
cântece şi dansuri rituale, daruri.
În trecut, ca şi astăzi, fiecare flăcău îşi avea în satul de
origine iubita lui, pe care o cunoştea din copilărie şi faţă de care
dezvolta, în timp, sentimente de afecţiune şi dragoste, cu care
„şedea“ la hore, şezători, şi pe care o şi lua în căsătorie după
înţelegerea reciprocă între părinţi. Dacă se opuneau părinţii, flăcăul
„fura“ fata şi aceştia îi iertau, în urma mai multor străduinţe atât
din partea mirilor cât şi a prietenilor lor, dar nedându-se partea de
zestre ce li s-ar cuveni, sub cuvânt că nu „i-au ascultat“.
Când un flăcău nu găsea fată pe gustul său în satul lui, la
diferite ocazii (nunţi, hore, etc.) făcea vizite în satele lăturalnice, pe
unde avea rude sau câte un prieten, care îi prezenta dinainte lista
fetelor din sat care ar fi potrivite pentru dânsul. Mergeau împreună
la nuntă ori la horă, unde flăcăul le ochea bine fetelor privirile,
ţinuta, mlădierile corpului etc., şi, în pauză, vorbea cu tovarăşul
său, punând întrebări amănunţite despre fiecare fată în parte. Dacă
flăcăului îi cădea cu „tronc“ la inimă vreuna dintre ele, era vesel şi
trimitea răspuns părinţilor fetei, înştiinţându-şi în acelaşi timp
părinţii şi rudele. Dacă părinţilor fetei „le convine“ flăcăul şi
dimpotrivă, dacă şi părinţilor flăcăului „le convine“ fata, dacă se
„pot împăca“ şi la zestre atunci se făcea logodna; dacă cele două
familii nu ajungeau la o înţelegere, chiar dacă tinerii se plăceau
mult, flăcăul se făcea a pleca acasă şi a doua seară, pe ascuns,
trimitea răspuns fetei şi însoţit de alţi tovarăşi de feciorie şi fete,
călări sau cu căruţa, mergeau şi furau fata.
Logodna
Întrucât pregătire şi desfăşurarea nunţii solicita un timp
îndelungat, fapt ce ar fi dezorganizat activitatea economică a
satului, acestea erau planificate de Calendarul Popular.
Zilele favorabile pentru pornit la peţit, logodit, încredinţare,
cununie erau duminica şi joia. Calendarul ortodox interzice nunţile
în cele patru posturi de peste an (Crăciun, Paşte, Sânpetru, şi
Sântămăria), între Crăciun şi Bobotează, în Săptămâna Luminată în
Ziua Crucii şi în zilele de post. Logodna nu era/este bine să se facă
marţea, miercurea, vinerea sau în post, căci aceste zile nu aduc
noroc în viaţă celor căsătoriţi.
În zona noastră, predominant agrară, nunţile se ţineau cu
1 Arhivele Basarabiei, IX, 1937, p. 47.
Iulie 2010 25
precădere toamna, după culesul roadelor şi fermentatul vinului, şi Femeile prezente la croit dădeau câte un bacşiş miresei, iar ea le
chiar primăvara, între prima şi a doua praşilă a porumbului. Durata săruta mâna. Croitoresele „clempăiau“ foarfecele la începutul
nunţii s-a redus de la o săptămână (de joi până miercuri dimineaţa), croitului şi se văitau „că nu taie, că trebuie ascuţite şi că n-au
la trei zile (sâmbătă, duminică şi luni), la două zile (sâmbătă, parale să plătească la meşter“. Bietul mire era nevoit să scoată din
duminică), şi chiar la o masă festivă de câteva ore. buzunar un bacşiş, după cât îi permitea punga şi inima. După ce
Indiferent de starea materială pe care o avea, fiecare flăcău îşi erau croite hainele necesare se puneau pe chef şi voie bună.
alegea un „staroste“ care să-i arate calităţile, averea mobilă şi Sâmbătă seara începea nunta dacă mireasa era din alt sat.
imobilă moştenită etc., căutând a escamota cu fel de fel de vorbe Mirele poftea flăcăi şi fete din satul său, nunul venea cu invitaţii
părţile care îşi închipuia că nu ar conveni fetei ori părinţilor ei. săi, oameni însuraţi, aşezaţi la casele lor, şi plecau cu toţii călare şi
Dacă mirele era cam „grozav“ la vedere (urât), starostele spunea cu în căruţe, cu „carul de adus zestrea“ şi muzicanţii la casa miresei.
multă temeinicie: „Că nu se caută casa frumosului, ci a Ajunşi aproape de sat, nuntaşii se opreau la marginea acestuia, iar
gospodarului“ şi apoi bombarda pe cei de faţă cu o sumedenie de doi flăcăi conocari mergeau înainte la mireasă pentru a vesti
exemple de acest fel, care să îi întărească şi mai mult afirmaţia. venirea mirelui şi alaiului, având asupra lor o carafă de vin, în gâtul
Dacă părinţilor celor doi tineri nu le convenea ceva, ca să nu se căreia se afla un colac şi fire de busuioc.
logodească erau puse condiţii de avere grele, care să nu poată fi Oraţia de nuntă, spusă de vornic la poarta miresei, este o
satisfăcute de o parte ori alta, părinţii mirelui se tot grăbeau, alegorie a scenariului de întemeiere a casei copilului: tânărul
exprimându-şi cu voce tare nerăbdarea de a pleca, cu toate că împărat, sculat de dimineaţă, porneşte cu oastea la vânătoare; după
mama miresei avusese grijă să-i oprească pe toţi musafiri ca „să le îndelungate căutări, descoperă urma vânatului, o căprioară sau un
şadă peţitorii“. Uneori, chiar dacă condiţiile iniţiale erau acceptate, alt animal oracol. Urmărind urma vânatului, aceasta îl conduce pe
după o perioadă de reflecţie, părintele care se considera jecmănit la mire la locul cel mai favorabil întemeierii, casa miresei:1
zestre de viitorul mire şi părinţii săi, „dând până la piele“, „strica
logodna“, trimiţând îndărăt „schimburile“ (darurile făcute tinerilor „Bună ziua (bis) horă frumoasă, boieri dumneavoastră
de către părinţi). Am venit să vă întrebăm de bună viaţă
Logodna era un moment de petrecere şi se organiza la casa Şi vedem că Dumneavoastră
fetei. Părinţii ei puneau masa şi se întocmea foaia dotală a fiecăruia Vieţuiţi bine şi frumos
dintre tineri. Se punea pe masă o farfurie în care se afla grâu sau Din mila Domnului Hristos.
orez, sare şi două inele: unul al flăcăului şi altul al fetei. Cum Vă rugăm să ne arătaţi care este gazda solilor,
stăteau faţă în faţă, flăcăul apuca cu mâna dreaptă de marginea Să iasă să ne dăm soliile, să ne spunem poruncile.
farfuriei, din partea opusă apuca fata şi învârtind-o complet de trei Căci noi prea mult nu vom zăbovi
ori îşi puneau în degete inelele. Mirele dădea apoi, după putinţă, 5 Ci pe care ni se va arăta de sfetnic împerătesc
ori 10 lei miresei iar ea îi oferea un prosop ori batistă, lucrat de ea Aceluia numai să-i vorbim:
în casă. Se lua apoi farfuria, se trăgeau câteva focuri de armă, iar Că al nostru tânăr împărat
fata şi flăcăul erau până la cununie mire şi mireasă. Pe urmă se De Dumnezeu încoronat,
hotăra ziua de nuntă şi se puneau pe chefuit. Mare oaste a adunat,
Pentru a verifica isteţimea flăcăului, la masă se făceau pe Şi la vânat a plecat,
seama acestuia diferite glume. Una dintre ele era „găina“. Se Prin câmpii înfloriţi,
aducea o găină friptă, destul de bătrână, pe care mirele trebuia să o Prin codrii înfrunziţi
rupă cu mâinile şi s-o împartă mesenilor. Era un moment de Prin văi adânci
amuzament pentru petrecăreţi, pentru că sărmanul mire nu ştia de Cu izvoare reci.
unde s-o înceapă la „hăbucit“ şi o apuca de ambele picioare, Având cu sine pentru oşteni buţi cu vin
venindu-i mai la îndemână, în hohotele mesenilor care făceau Şi hafercă cu rachiu
glume deşucheate pe seama acestuia. Nu toţi păţeau ruşinea. Unii, Şi ajungând cu vânătoarea
povăţuiţi din vreme, o apucau de umeri, de deasupra aripilor şi de Până la jumătate de cale
coadă, şi o întindeau până o rupeau, fără a fi păcăliţi. Unde al nostru tânăr împărat
De la logodnă şi până la nuntă pregătirile erau în toi iar De urma fiarei a dat.
mirele se ducea din când în când pe la casa miresei, pentru a o Fiară de care toată oastea se miră!
vedea şi a-i oferi diferite cadouri. Şi cu toţi sfetnicii şi filosofii în loc s-au oprit
La 3-4 zile Şi sfat au ţinut:
sau la o săptămână, Unii ziceau c-ar fi urmă din Rai
după ce-şi găseau Ca să fie tânărului împărat de trai
nuni/naşi şi se Alţii ziceau c-ar fi urmă de fiară
găteau de nuntă şi Care să fie împăratului de bună împreunare.
părinţii fetei, mirele, Şi aşa al nostru tânăr împărat
însoţit de un Foarte mult s-a bucurat
vornicel şi câteva În scări de aur s-a înălţat
femei alese dintre Peste toată oştirea a căutat
neamurile flăcăului, Şi ne-au ales pe noi voinicii cei mai cu sfat
mergeau la croit Mici de stat
pentru mireasă, care Dar buni de sfat
îşi aduna şi ea Cari avem şi cai de alergat.
neamurile. Se croiau Şi înainte ne-au mânat
cămăşi şi ismene Pe crângul ceriului
mirelui, cămăşi Pe semnele pământului,
socrilor (părinţii Dându-ne poruncă împărătească
flăcăului) şi cămăşi Ca fiara să i se găsească.
miresei. Deci văzând că steaua după care am pornit
Croitul îl Aicea s-a oprit
Etnografie

făceau două femei, Deasupra acestei curţi împărăteşti

Miri în perioada interbelică
una din partea Înconjurată de oşti lumeşti
mirelui, cealaltă din Care de la Dumnezeu sunteţi orânduiţi
partea miresei. Când Ca şi pomii cei rodiţi
puneau foarfecele să Ce-şi fac roada din ramurile lor
taie, vornicelul ieşea Şi din răcorile rădăcinilor lor.
în uşa casei pentru a Noi aicea am alergat, sau fiara să ne daţi
trage un foc, două
de armă în aer.
1 I. Ghinoiu, op. cit., p. 139.
 26 Lohanul nr. 13
Sau urma ei să ne arătaţi. Ascultaţi, ascultaţi, gloate şi noroade
Că al nostru tânăr împărat, Cinstite neamuri toate
Odinioară s-a mai plimbat Cinstiţi mesaşi
Şi pe aceste locuri a aflat. Cinstiţi nuntaşi
În grădina D-voastră Cinstiţi socrii mari
O floare mândră şi frumoasă Cinstiţi nuni mari
Înflorind şi nerodind. Că noi acestor părinţi ne vom ruga
Şi iarăşi stat făcând Şi D-lor pe fiii lor vor ierta,
Hotărî s-o ceară s-o sădească Că noi ne vom smeri
În grădină împărătească Şi de rost vom grăi:
Ca mai frumos să înflorească şi să rodească Dumneavoastră cinstiţi părinţi1
Şi părinţilor săi să mulţumească. Căutaţi spre fiii Dumneavoastră cari au îngenuncheat
Aşa dar boeri d-voastră pentru că noi ceea ce căutăm Şi vă milostiviţi
Aicea la D-voastră aflăm, Cu duhul blândeţelor să-i iertaţi
Semn trebuie să ne daţi Şi să-i binecuvântaţi
Care la frâiele cailor să-l legaţi Că nu sunt fii să trăiască
Ca de departe să vadă tânărul nostru împărat Şi părinţilor să nu greşească
Că pe unde am umblat este lucru cu adevărat, Că şi părinţii mult se necăjesc
Căci noi înapoi ne învârtejim Până pe fiii cresc şi de rele-i feresc
Ca tânărul împărat să-l vestim. Că aşa şi Dumnezeu a făcut cerul şi pământul
Şi pe D-voastră vă rugăm Numai cu cuvântul
Ca gazdă împăratului şi ostaşilor să gătiţi. Marea şi toate câte sunt întâînsa
Numai cu zisa
După rostire, celor doi conocari li se mulţumea, li se umplea Împodobind cerul cu soare, cu stele şi cu luna
din nou carafa cu vin şi se întorceau la nuntaşi, însoţiţi de un flăcău Pe care o vedem întotdeauna
din partea miresei. Grupul reunit pornea apoi către casa miresei, cu Iar pământul l-a împodobit Dumnezeu cu munţi şi măgurile
mirele călare în frunte, având în dreapta şi stânga sa câte un Împreună cu văile întru care trăiesc fiarele
vornicel. Ajunşi în curte mirele era întâmpinat de mireasă cu o Şi tot felul de copaci, care şi după roada sa,
strachină plină cu apă şi un buchet de busuioc din care ea îl stropea, Că aşa a poruncit Sfinţia Sa,
el aruncând un bacşiş în farfurie. Un flăcău de-al casei (din partea Iar după acestea după toate
miresei) apuca apoi frâiele calului şi îl conducea la gazdă, însoţit de Că Dumnezeu cel ce poate
toţi nuntaşii, care la rândul lor îşi căutau gazde de popas peste A făcut şi raiul despre răsărit
noapte. Odată asigurat locul de odihnă, se adunau din nou la Osăbit e de acest pământ
mireasă acasă şi se puneau pe joc şi veselie. Şi în rai a zidit pe strămoşul nostru Adam
După câteva jocuri se aşezau la masă nuntaşii străini. După Dintre care ne tragem cu tot neamu.
ce mâncau, ieşeau afară, era scoasă zestrea şi pusă teanc pe o masă Cu trupul din pământ, cu oasele din piatră
mare. Lângă zestre se aşezau mirii, părinţii fetei şi naşii. Acum îşi Cu frumuseţa din soare
luau mirii iertăciunea de la părinţii miresei. Cu ochii din mare
Ca toate stihiile trupului, osebit de suflet
Iertăciunea Şi suflând Dumnezeu cu Duhul
Zestrea era urcată apoi în car (căruţă), erau legate câte o A înviat şi trupul.
batistă la toţi nuntaşii mirelui şi plecau cu toţii în satul de unde Şi văzând Dumnezeu că nu este bine un om singur
veniseră. Ajunşi la casa mirelui, erau primiţi la scara casei de către Să stăpânească pământu la rânduit somn lui Adam
părinţii mirelui care aşezaseră pe jos, în prealabil, o piele de oaie, Şi a întins Dumnezeu mâna Sa
ca să calce pe ea, să le fie viaţa moale şi să aibă noroc la oi şi vite. Şi i-a luat coasta din stânga
Mireasa era dusă în capul mesei, mâncau ceva, după care ea se Şi a zidit pe strămoaşa noastră Eva.
ducea şi aşeza zestrea. Iar Adam deşteptându-se din somn
Sâmbătă seara spre duminică se strângeau nuntaşii: flăcăi şi Grăia şi prorocea zicând:
fete, oameni însuraţi cu nevestele lor şi petreceau toată noaptea, Acesta este os din oasele mele şi trup din trupul meu.
până la ziuă. În jurul orelor 9-10 li se aşeza masa, după care erau De aceea ea se va numi soţia mea.
poftiţi la dans de către muzicanţi cu versurile: Şi de atunci lasă fiul pe tatăl şi pe mama sa
Foaie verde busuioc Şi merge de se lipeşte de soţia sa.
Ia poftim boieri la joc, Şi se fac amânduoi un trup
Ia poftim de mai jucaţi Pentru că Dumnezeu aşa a vrut.
Că-i destul de când mâncaţi. Iară după aceea Adam a greşit
Din picioare aruncaţi Şi din raiu a fost izgonit
Sarmalele aşezaţi etc. Dar Dumnezeu s-a milostivit
Masa era întinsă afară; la masa din casă nu mergeau decât cei Şi a doua oară l-a primit
ce îl vor însoţi pe nun la finele nunţii. Şi i-a zis: Adame, Adame
După ce se „spârcuia“ petrecerea, se bărbierea mirele, semn Creşteţi şi vă înmulţiţi
al trecerii sale în rândul oamenilor însuraţi. Acesta se aşeza în Ca nisipul mării şi ca stelele cerului
mijlocul casei, pe un scaun, în timp ce mireasa îi ţinea lumânarea şi Şi pe pământ să trăiţi
farfuria cu apă. Când începea bărbieritul lăutarii intonau un cântec Şi să-l stăpâniţi.
de jale, duios, ca să plângă mireasa. Unele mirese plângeau, spre Şi de atunci se trage viţa şi sămânţa
bucuria soacrelor, altele nu, făcându-le în ciudă acestora. Până ce a ajuns rândul şi la aceste două mlădiţe
Duminica, în ziua nunţii, toţi ai casei, inclusiv mireasa, se Ce stau plecaţi, ca Dumneavoastră părinţii
trezeau devreme pregătindu-se de cununie. Să-l iertaţi şi să-l binecuvântaţi
Etnografie

Dacă mireasa era din sat cu mirele, şi locuia tot cu părinţii ei, Precum a binecuvântat Dumnezeu pe Iacov
se duceau naşii, însoţiţi de proprii invitaţi la nuntă, şi o Şi Iacob pe cei doisprezece patrieşi
„înhobotează“ : mireasa se aşeza în capul mesei, în picioare, pe Care de Dumnezeu erau aleşi
divan se puneau 2 fete cu lumânări aprinse în dreapta-stânga Căci binecuvântarea părinţilor
miresei. Nuna îi aşeza pe cap beteala, apoi ieşeau afară unde Întăreşte casele fiilor
părinţii se aşezau pe câte un scaun în timp ce nunii şi mirii stăteau, Precum şi blestemul părinţilor
în picioare, pe un lăvicer în faţa lor. Risipeşte casele fiilor
Iertăciunea era rostită de un meşter în ale oratoriei:
1 N. T. Mocanu, op. cit. p. 113.
Iulie 2010 27
De ar fi pe temelie de piatră care cei doi se cununau, cei prezenţi se întristau crezând că tânăra
O risipeşte până la talpă pereche nu va trăi mult şi bine. De asemenea se credea şi dacă
De ar fi pe temelie de lut timpul era ploios ori potrivnic petrecerii, cu toate că mirele şi
O risipeşte până în pământ mireasa avuseseră grijă, conform credinţei, ca niciodată „să nu
Aşa fiindcă şi acestor două mlădiţe mănânce din oală, că le plouă la nuntă“, tânăra pereche nu va avea
Dumnezeu le-a orânduit ziua de căsătorit noroc în viaţă.
Ca unui pom înflorit Când veneau de la biserică li se punea în cale o cofă sau două
Când e gata de rodit de apă, pe care le răsturnau după ce mai întâi dădeau câte un bacşiş
Aşa vremea a venit celui care le-a pus. Lumânările cu care s-au cununat le păzeau bine,
Şi fiilor Dumneavoastră de căsătorit ca să nu pună mâna pe ele decât rude apropiate, fiindcă se credea că
Care fiind la Dumneavoastră născuţi şi crescuţi cine avea ură pe vreunul din tinerii căsătoriţi lua bucăţi din aceste
Vor fi luat greşeli înaintea părinţilor ca ierbile câmpiilor.
Că precum Dumnezeu porunceşte câmpiilor
De-şi usucă verdeaţa buruenilor
Aşa şi Dumneavoastră părinţi
Toate în pământ să lăsaţi şi fii să vă iertaţi
Ca să fie de la părinţi iertaţi
Şi de Dumnezeu binecuvântaţi
În veci amin !
Şi mie un pahar de vin.

I se dădea un pahar de vin şi o batistă, iar el continua:

Ceas bun, noroc să vă trimită

Milostivul Dumnezeu !
Această a dumneavoastră cale şi împreunare
Să fie cu ştirea Sfinţiei sale
D-zeu să vă dăruiască
Hirano din roua de sus
Şi din grăsimea pământului de jos,
Tăria lui Samson
Bogăţia lui Iov
Frumuseţea lui David
Înţelepciunea lui Solomon lumânări cu care se fac farmece de despărţire „la stricarea casei“.
Stemă crăiască După ce au ieşit de la cununie, mergeau împreună la mireasă
Coroană împărătească acasă, dacă era din sat şi nu fugise de la părinţi, şi luau zestrea.
Scaun domnesc Acolo li se făcea masă tuturor nuntaşilor.
Şi toiag stăpânesc. Mirele şi mireasa mâncau împreună întâi dintr-un ou şi
Şi să trăiţi să faceţi fii şi fete meşniţă (lapte fiert cu păsat) ca să trăiască bine şi să se înţeleagă
Să fiţi pomană părinţilor între ei. La masa lor mai invitau câţiva flăcăi şi fete, rude apropiate
Bucuria fraţilor ale mirilor.
Laudă vecinilor Se scotea apoi zestrea şi urma dansul: vornicelul apuca
Gasdă oaspeţilor mirele de mână, mirele apuca mireasa şi pe naşi şi cu toţii dădeau
Şi lui Dumnezeu cel sfânt să iasă afară.
Cu roadă pe pământ Ajunşi la uşă vornicelul o lua înainte şi făcea cu biciul
Că eu nu ştiu a ura semnul crucii în laturile uşii; în acest moment un frate sau un văr al
Darumnezeu se va îndura. miresei nu îi lasă să iasă până nu primea de la mire bacşiş.
După ce se scotea zestrea, mama dădea miresei sfânta icoană,
După această urare încheia „iertăciunea“ cu următoarele o lua de mână şi o prezenta mirelui rostind:
versuri: Poftim de la mine fiică
Şi de la Dumnezeu minte şi noroc.
Închin şi la cea copilă oacheşă de colo dacă va vrea
Iar dacă nu va vrea, voiu face pe ici colea Mirele îi săruta mâna. Ajunşi afară înconjurau zestrea cu
Şi voiu da peste a mea. „danţul“ de trei ori. În fine, plecau la mire acasă, unde-i aşteptau
Sus pod că poate voiu bea tot socrii cei mari.
Iar tu pântece nu te bucura Mirele şi mireasa erau întâmpinaţi de soacra mare cu 2 carafe
Că tu nu te vei mai sătura pline cu vin, având în gâtul lor câte un colac mare, frumos
Cum nu se satură iadul împodobit cu busuioc şi cu bande (funde) roşii.
De strâns, ispravnici, ocolaşi După ce tinerii primeau fiecare în mână câte o carafă erau
Pochi, vornici şi vatamani. luaţi de gât cu câte un şervet (prosop) şi conduşi în casă, unde
stăteau puţin pe o pernă şi apoi se ridicau la aşezat zestrea. Când
În acest moment mirele dădea câte un pahar de vin lui socru- intrau în casă, mireasa şi mirele primeau mereu pumni de la flăcăii
său şi soacrei sale şi mireasa părinţilor ei câte un pahar de vin. De şi fetele îngrămădiţi de ambele părţi ale uşii.
asemenea, erau cinstiţi şi naşii. Vornicelul le dădea apoi mirilor
câte un pahar cu vin, spunându-le să-l bea şi să-l arunce peste cap. Nuntă în Stănileşti (anii 60)
Tinerii, după ce sărutau mâna părinţilor şi a naşilor, gustau La nuntă erau invitaţi flăcăi şi fete, familii înrudite ori vecine.
din pahar şi aruncau restul peste cap, moment în care se trăgeau Dacă cei tineri dansau de zor, bătrânii stăteau şi priveau, vorbind
Etnografie

câteva focuri de pistoale. Placau apoi la mire, spre a-şi lua
iertăciunea de la părinţii acestuia, de unde mergeau la cununie.
Sfânta taină a cununiei
La cununie nu era bine să fie prezenţi părinţii miresei. Dacă
unul din tinerii care se căsătoreau era cumva bolnav de vreo boală
cronică ori trecătoare mărturisind acest lucru se vindeca.
Dacă se aprindea în biserică haina cuiva de la vreo lumânare
ţinută aiurea, dacă se întâmpla de murea cineva în sat în ziua în
despre vremurile şi oamenii de pe timpurile când erau tineri.
Rudele veneau sa dea mâna cu tinerii, aducându-le câte o
pasăre (găină, gâscă ori raţă).
Seara se făcea „masă mare“. Toţi câţi au fost cu nunul în casă
sâmbătă seara trebuiau să-l însoţească duminică seara. După ce
stăteau la masă, se aducea o găină friptă şi acoperită, să nu se vadă
semnul că de acum se dau banii.
Un „meşter de închinat“ lua o tabla mare pe care erau
 28 Lohanul nr. 13
„colacii de nun“ şi
câteva pahare pli- Unul dintre membrii alaiului purta o nuia lungă, de care
ne şi se înfiinţa atârna o cârpă roşie, simbol al păcatului; dacă mireasa fusese
înaintea nunului cinstită se lega o cârpă albă.
zicând: La o săptămână după nuntă părinţii tinerei mergeau în
„Ajungă-te preumblare la tinerii căsătoriţi. Vizitei acesteia i se zicea de „cale
voie bună, pe primară“ .
dumneata cucoa- Anterior, se făcea şi luni seara petrecere mare, numită „un –
ne nun mare şi pe crop“ Astăzi, obiceiul s-a pierdut.
dumneata cucoa-
nă mare, de când Înmormântarea
sara o însărat noi Cultul morţilor se caracterizează printr-o deosebită grijă ce se
bună vreme n-am acordă trupului lipsit de viaţă, pentru că el a fost sălaşul sufletului.
mai dat; iată finii Viaţa este un miracol dar moartea, implacabilă, ne face să reflectăm
Domniei voastre la „viaţa de dincolo“. La Judecata viitoare trupul va învia şi se va
vi se închină cu reuni cu sufletul, astfel fiind refăcută persoana, care se va înfăţişa
doi colaci de grâu lui Hristos pentru a primi răsplata pentru cele săvârşite în timpul
frumos ca faţa lui vieţii pământeşti.
Hristos şi cu aces- Prezenţa morţii în imediata apropiere a muribundului este
te două pahare de semnalată prin diferite semne prevestitoare: pocneşte grinda, bate
vin, să vă fie che- ceasornicul deasupra uşii, se dărâmă un perete, cel aflat în agonia
ful deplin şi vă morţii crede că îi cresc degetele sau îi pune cineva mâna pe ochi,
roagă ca colacii şi visează o fantomă lângă vatră, cocoşii cântă precum găinile sau
paharele să le primiţi şi pe tineri cu ce vă lasă inima să-i dăruiţi.“ invers. Moartea este înfăţişată în mitologia românească cu o
Nunii îi felicitau pe tineri, luau paharele de „duşcă“ şi le ofe- unealtă agrară în mână, seceră sau coasă, cu care ia viaţa grâului
reau un bacşiş de 8 – 10 lei, produse agricole ori obiecte necesare copt şi a omului ursit la naştere.
tinerilor la început de drum în viaţa comună. La fel procedau şi În vremurile vechi, excluzând epidemiile de ciumă, holeră,
ceilalţi meseni, în timp ce muzicanţii interpretau de zor „vivatul“. tifosul făceau ravagii la sate şi războaiele care produceau victime în
Pe urmă, erau poftiţi părinţii mirelui, care erau amândoi îmbrăcaţi orice moment al anului, maximul deceselor se înregistrau
cu „cămeşile de socri“, primeau câte un pahar cu vin în mână şi primăvara, odată cu ivirea „colţului ierbii“, şi toamna, la „căzutul
erau urcaţi pe un pat ori scaun să-i vadă şi să-i felicite cei prezenţi. frunzei“. Fiecare boală incurabilă a acelor vremuri avea sorocul ei
Acolo urau noroc tinerilor, dădeau paharele peste cap, iar calendaristic. Despre bolnavii de plămâni se spunea că mor „la
muzicanţii le cântau „vivatul“ soacrei mari: înfloritul dovleacului”3. Media de vârstă era mult mai mică decât
cea de astăzi, în special în absenţa unor instituţii sanitare şi
„Bucură-te soacră mare elementare măsuri de igienă şi profilaxie. Coasa morţii se ascuţea şi
Că ţi-ai luat pieptănătoare. curma fără milă vieţile copiilor şi tinerilor care nu mai ajungeau la
De te-i la, de nu te-i la maturitate.
Nora ta te-o pieptăna Muribundul este pregătit de rude pentru călătoria cea de pe
Cu pieptenele cel de os urmă. Se cheamă preotul la căpătâiul lui spre a-l mărturisi şi
Să te târâie pe jos. împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos (garanţia vieţii veşnice)
Cum îi borşu di- năcrit pentru toate păcatele săvârşite în cursul vieţii. Moartea este uşurată
Aşa-i socru di-ndrăcit; prin moştenirea lăsată copiilor „cu limbă de moarte“, împărtăşirea
Cum îi zama di-năcrită unor secrete, cererea iertării persoanelor faţă de care a greşit în
Aşa-i soacra di-ndrăcită.“ viaţă etc.
Când este aproape să-şi dea ultima suflare, unul dintre
Pe urmă se puneau cu toţii pe chefuit şi joc. membrii familiei îi pune o lumânare aprinsă în mâna dreaptă, „ca
Luni dimineaţă urma „legatul miresei“. La acest obicei sufletul să se despartă cu lumină de corp“ şi pentru ca lumina să
asistau – de regulă – numai femeile. Mireasa se aşeza pe un scaun alunge întunericul din calea pe care va merge răposatul. Mare
în mijlocul casei, având oglinda pe braţe ori ţinându- i-o mirele. tristeţe îi cuprinde pe cei din casă când cineva moare fără
Nuna îi lua beteala, o pieptăna frumos şi o leagă cu o dermeluţă1 lumânare, motivând că nici de atâta nu a avut parte. Unii mai cred
albă. După aceasta fiecare asistentă (persoană prezentă) îi dădea că, dacă strigi de mai multe ori pe nume pe cel care moare, sufletul
câte un dar în bani – de obicei 10 sau 15 bani – pe care îi puneau pe se întoarce şi persoana supravieţuieşte. Văzându-l pe bolnav că se
oglindă. Dacă mireasa a fost cinstită, soacra era veselă şi-i punea şi luptă cu moartea, în momentul când începe a-şi da sfârşitul, unii
ea pe braţe un val de pânză, o perină ori un lăviceriu2. După dintre cei prezenţi îl strigă cu voce puternică pe nume. Moartea
aceasta se făcea masă şi, dacă nunta a fost iarna, beau vin fiert cu intervine în momentul în care sufletul, imaginat ca o suflare, un
zahăr. După legatul miresei naşii plecau acasă, întovărăşiti de abur, iese pe gura mortului, părăsind o singură dată trupul. Expresia
muzicanţi şi de prieteni, care le duceau „colacii de nun“ . feţei omului mort, ieşit din viaţă şi intrat în moarte inspiră o
Dacă mireasa a „fost fată“ toţi mergeau cu bucurie şi veselie surprinzătoare linişte, sintetizată în popor prin sintagma
mare, dacă nu, toţi erau supăraţi, iar muzicanţii cântau în bătaie de „frumuseţea mortului“, în contrast cu zbuciumul şi agitaţia
joc, rostind din când în când: dinaintea morţii.
Etnografie

După „ieşirea sufletului“ din trup, rudele apropiate sau vecini

Cumu-i nuna spală trupul răposatului/răposatei (bărbaţii spală bărbaţi, femeile
Cumu-i fina spală femei). Apa de la scăldătoare se aruncă la rădăcina unui
Cumu-i drumul la Brăila. copac iar locul se acoperă cu albia, pentru a nu călca nimeni peste
el. Trupul este îmbrăcat în haine noi, nepurtate (altădată era
înveşmântat în hainele purtate la nuntă), şi se aşează mortul pe o
1 Basma în trei colţuri, cu care femeile de la ţară îşi acoperă capul. masă, cu picioarele spre uşă, semn că va ieşi din casă, că va pleca
2 Obiceiurile prezentate – până la un punct – s-au păstrat până
astăzi. 3 I Ghinoiu, op. cit., p. 125.
Iulie 2010 29
sicriul este dus pe umeri), închiderea şi amenajarea mormântului.1
Sicriul era pus pe năsălie şi purtat pe umeri; astăzi el este
transportat cu mijloace moderne. La fiecare răscruce de drumuri
sau fântână, cortegiul se opreşte – în total de 12 ori -, preotul citind
din Evanghelie. Înaintea mortului se pun „poduri“ cu colac şi
lumânare, iar rudele aruncă bani pentru plata vămilor.
Odată cortegiul ajuns la biserică preotul oficiază slujba
propriu-zisă a înmormântării, se citesc rugăciunile de dezlegare, iar
cei prezenţi îşi iau rămas bun de la răposat, fiecare zicând
„Dumnezeu să-l ierte“! Cortegiul porneşte din nou, de data aceasta
către cimitir, unde se află groapa pregătită din vreme. După o mică
slujbă la marginea gropii, răposatul este învelit în giulgiu. Apoi
preotul toarnă ritual pausul (rostit incorect apausul) – vin
amestecat cu untdelemn – peste trupul mortului, în formă de cruce.
Se închide coşciugul de către gropari şi se lasă în groapă. Preotul
pecetluieşte groapa în cele patru laturi ale sale cu pământ luat cu
sapa din buza gropii. Toţi cei prezenţi aruncă ţărână în groapă, care
se astupă bine, iar la căpătâi se pune crucea cu sicriul către apus.
Orientarea mortului se face cu faţa spre răsărit.
spre altă lume. În satul Stănileşti, pe vremuri, după ce se scălda
Urmează masa de pomenire, la casa răposatului sau răposatei.
mortul, se făcea o turtă din făină frământată cu vin, ruptă apoi şi Printre bucatele ce se servesc celor prezenţi se află coliva,
pusă într-un vas plin cu vin. Era mâncată de toţii cei prezenţi cât
preparată din boabe de grâu zdrobit, simbol al morţii şi presărată cu
era fierbinte, crezându-se că aburii ce ieşeau merg să deschidă
scorţişoară, simbol al suferinţei.
calea sufletului în drumul ce-l avea de făcut către Ceruri.
După deces se consideră că sufletul devine liber să colinde în
Se pregăteşte sicriul sau coşciugul, se aşterne cu pânză
zbor locurile cunoscute vreme de 40 de zile. În acest răstimp i se
curată, nefolosită, frumos împodobită şi se pune o pernă pentru
lasă apă într-un pahar şi o bucată de pâine sau un colac, se dă şi se
căpătâi, apoi se aşează trupul mortului în sicriu.
cară apă la persoane neputincioase, se ţine doliu de cei apropiaţi.
Mâinile sunt încrucişate pe piept, dreapta peste stânga, în
Pentru odihna sufletului răposatului se fac pomeniri la trei şi
palma dreaptă aşezându-se o cruce din ceară, având lipită un ban
nouă zile, la trei săptămâni, la 40 de zile (când se dă şi pomul, iar
pentru ca mortul să poată plăti vămile văzduhului, simbol al trecerii
sufletul răposatului aflat până acum în plan terestru, părăseşte
spre lumea de dincolo.
definitiv această lume), la trei luni, la şase luni (jumătate de an), la
Între timp, este anunţat de deces preotul şi cântăreţul bisericii
un an, apoi din an în an, până la şapte ani, când numele mortului
(paracliserul). Clopotele bisericii sunt trase rar, în dungă, în semn
trece la rând în pomelnicul sau lista de pomenire a familiei sau
de doliu, iar sătenii află că cineva din sat a răposat. Din om în om,
neamului său. La şapte ani se face dezgroparea mortului, fapt ce
întreaga parohie află despre tristul eveniment. Clopotul se trage de
implică slujba de pomenire, podoabe, pomeni, lumânări, colivă.
câte trei ori pe zi, până la înmormântare.
Aceste ritualuri funerare sunt întâlnite în toate satele de pe
La casa mortului se pune, deasupra uşii de la intrare, o pânză
valea Prutului, ele fiind extrem de bogate şi complexe, prin fiecare
cu cruci albe, din acelaşi material, semn de doliu. Se adună lume,
exprimându-se nădejdea în viaţa viitoare, în ajutorul lui Dumnezeu
pentru a-l jeli, dar şi pentru a-i cere acestuia să ducă veşti morţilor
– Hristos şi al sfinţilor.
despre cei vii, pe care i-a părăsit acum. Jelirea este impresionantă,
plină de dramatism şi cu adânci rezonanţe în sufletele celor
prezenţi, pentru că se reîmprospătează amintirea unor persoane
cunoscute, dar plecate la cele veşnice. Prin bocet se exprimă,
spontan, de către femei, durerea provocată de moartea rudei __
apropiate, prin cuvinte şi lacrimi tânguitoare la casa mortului,
înainte de înmormântare, pe ultimul drum, în ziua înmormântării,
în cimitir, la mormânt.
Seara se oficiază, de către preot, mici slujbe funerare,
citindu-se din Evanghelie pasajele referitoare la Înviere. Sătenii vin
la priveghi, aducând flori şi aprinzând câte o lumânare pentru cel
decedat; rememorează clipele petrecute cu cel răposat, jelesc şi
îmbărbătează rudele acestuia. Faptele mai puţin plăcute ale
mortului sunt ţinute sub tăcere, conform dictonului „Despre morţi,
numai de bine“. În tot timpul, până la înmormântare, mortul este
privegheat de către rude, prieteni, cunoscuţi.
Înmormântarea corpului are loc, de obicei, la trei zile după
deces. Pentru a se evita ziua de luni, interzisă înmormântărilor,
acestea pot avea loc la două sau patru zile. Indiferent de ziua
înmormântării, ceremonialul se desfăşoară numai după-amiaza.
Preotul şi cântăreţul bisericii vin la casa decedatului, slujesc
puţin, apoi, cu crucea înainte (pe care s-a scris numele acestuia,
Etnografie

data naşterii şi a morţii), se porneşte către biserică. Mortul este scos

din casă cu picioarele înainte, invers de cum a ieşit la naştere,
sicriul se loveşte de pragul casei, în semn de rămas bum, uşa de
intrare este închisă prin trântire, satul este revăzut printr-o ultimă
parcurgere a uliţelor principale, se fac opriri pentru odihnă la
răscrucile importante, o ultimă slujbă la biserică, scoaterea piedicii,
îngreunarea mortului pe măsură ce se apropie de cimitir (dacă
1 I Ghinoiu, op. cit., p. 126
 30
Reactivarea fondului
tradiţional local
Înv. Ion Vasiliu – Huşi
n contextul educaţiei actuale, am considerat că foarte
Î important este cultivarea la micii şcolari a dragostei pentru
folclor, care este cel mai vechi, cel mai autentic şi cel mai
valabil document al unui popor. În folclorul unei ţări îşi găseşte
locul bine definit şi folclorul copiilor. Constituit într-un avut care
nu se pierde niciodată, folclorul copiilor a fost transmis din
generaţie în generaţie, printr-un testament nescris, împuternicit prin
legi naturale ale pământului. Parte integrală a folclorului românesc
o constituie frumoasele şi variatele obiceiuri de iarnă.
Începând cu anul 2000, am iniţiat în cadrul orelor de opţional
un grup vocal-instrumental, „Muguraşi de primăvară“. În cadrul
acestor ore, la un loc de cinste am situat colindele, pluguşorul,
jocul caprei, cât şi alte obiceiuri de iarnă. Ore, săptămâni şi chiar
ani de muncă la care au marşat cu mult entuziasm copiii dar şi
părinţii.
Rezultatele nu au întârziat să apară: primele concursuri,
primele premii. Au urmat altele şi altele culminând cu prezenţa
deosebit de apreciată la Cotroceni. Însuşi preşedintele României,
domnul Traian Băsescu, felicitându-i pe copii, le-a urat succes în
activitatea şcolară şi îndemnul de a fi mândri că sunt români.
Grupul „Muguraşi de primăvară“ colindând
de Crăciun Preşedinţia României [G.F]
Drumul plin de emoţii spre Bucureşti, capitala României
Mari, n-a fost o încheiere a activităţii folclorice din 2004. A urmat
un altul la fel de important, tot spre o capitală dar de data aceasta,
spre capitala „Primei Uniri“ – Iaşi, şi nu oriunde, ci la locuinţa
celui mai mare povestitor al neamului românesc, Ion Creangă.
Evenimentul s-a produs într-o superbă zi de iarnă cu un soare bând
care, parcă zâmbea acelor minunaţi „mesageri ai folclorului
huşean“ când, la Bojdeuca din Ţicău, au prezentat frumoase
cântece populare, colinde, pluguşorul şi jocul caprei.
Rememorând aceste frumoase momente din viaţa de dascăl,
gândul actual se îndreaptă spre fostul director al Şcolii nr. 1
„Mihail Sadoveanu“ din Huşi, Chirica Giosu, care între timp a
trecut în lumea fără dureri şi suspin, cel căruia îi datorez afirmarea
mea pe plan extra-curricular, cultural – artistic; singurul coleg ce a
crezut în proiectul meu de inoculare a dragostei în inima şi sufletul
elevilor a ceea ce e sfânt şi cu adevărat românesc – folclorul – ce
Tradiţii
practic defineşte şi deosebeşte un popor de celelalte.
Anii s-au scurs nemilos şi tocmai când credeam că s-a stins
focul sacru al muncii mele pe tărâm cultural, un nou val de
entuziasm şi dorinţă de afirmare a apărut în noua generaţie de
bobocei pe care am luat-o în septembrie 2009. Astfel, într-un timp
uimitor de scurt, am reuşit să formez un nou grup de „muguraşi
folclorici“ din clasele I-C şi I-D (Ion Vasiliu şi Valentina Liciu)
Lohanul nr. 13
„Muguraşi de primăvară“ şi maestrul Johny Răducanu
ocupând cu el, locul I la Concursul interjudeţean „Obiceiuri de
iarnă“, Vaslui, decembrie 2009.
Motivaţi încă o dată de această reuşită, am purces la refacerea
drumului glorios din 2005, poposind în data de 1 martie 2010 la
Bojdeuca „Ion Creangă“ din Ţicău, cu un frumos program artistic
dedicat marelui povestitor, cu ocazia zilei aniversare .
Invitaţi de onoare la acest spectacol au fost doi oameni de
referinţa în cultura românească: Ion Caramitru şi Johnny Răducanu,
care au apreciat cadrele şi elevii în demersul lor.
Am simţit pentru a câta oară bucuria de a forma copii dar şi
regretul de nu mai fi eu însumi copil… poate, doar cu inima şi
sufletul…
Acum, la ceas de bilanţ si de rememorare, aducerile aminte
parcă nu mai găsesc stăvilar. Dacă tot am vorbit de Creanga, cu
umila mea activitate, mi-aş permite să-l parafrazez:
O bucata de humă din Trestiana care… nici frumos nu am
fost, nici bogat nu am devenit dar care, am păstrat în suflet acea
inocenţa copilărească şi care, se simte iar copil alături de copiii ce-i
am în oblăduire.
Împreună, drumul spre reuşită s-a concretizat în următoarele
realizări:
 13-15 octombrie 2000, Iaşi – debut cu premiul I, concurs
naţional organizat de organizata Scout – România (Cercetaşii
României), ediţia a IV-a;
 3 decembrie 2000, Festivalul concurs „Fluieraşul
Vasluian“, ediţia a – II a
 23 aprilie 2001, premiul I Concursul judeţean de muzică
uşoară si populară „Florile Copilăriei“, Bârlad;
 11 noiembrie 2001, Festivalul concurs „Fluieraşul
Vasluian“, ediţia a III-a;
 12 martie 2002, Concursul naţional de muzică uşoară si
populară din învăţământul preuniversitar – zona Moldova, Piatra
Neamţ;
 30 august 2002 – Tabăra şcolară Băile Herculane;
 11 mai 2003, Concurs judeţean de muzică uşoară şi
populară „Florile Copilăriei“ – Bârlad;
 9 noiembrie 2003, Festivalul concurs „Fluieraşul
Vasluian“, ediţia a IV-a;
 27 februarie 2004, Concursul naţional de muzică uşoară şi
populară din învăţământul preuniversitar, faza judeţeana – Huşi;
 20 martie 2004, Concursul naţional de muzică uşoară şi
populară din învăţământul preuniversitar – zona Moldovei, Iaşi;
 7 noiembrie 2004, Festivalul concurs „Fluieraşul
Vasluian“, ediţia a VI-a ;
 20 decembrie 2004, Concurs „V-am adus colinda noastră“
– Huşi;
 23 decembrie 2004, primii colindători ai preşedintelui
Traian Băsescu, Palatul Cotroceni, Bucureşti;
 25 decembrie 2004, urători la Bojdeuca lui Ion Creanga –
Ţicău, Iaşi
 9 mai 2005, Festivalul prieteniei – Iaşi;
 5 iunie 2005, Festival inter-judeţean de folclor „Balada“,
ediţia a III-a – Iaşi;
 13 noiembrie 2005, Festivalul concurs „Fluieraşul
Vasluian“, ediţia a VII-a ;
 1 decembrie 2005, emisiune „Hora prichindeilor“, TVR 2,
Bucureşti;
Iulie 2010
 12 decembrie 2005, Festivalul prieteniei – Iaşi;
 9 mai 2006, Festivalul prieteniei – Iaşi;
 11 iulie 2006, participare la Radio Vacanţa copiilor –
Năvodari;
 19-23 decembrie 2006, Concurs internaţional „Colinda
Înainte ori înapoi,
şcoală românească?
Ion N. Oprea – Iaşi
(Continuare din p. 1)
„O carenţă gravă a învăţământului filologic“ îşi intitulează
Bogdan Creţu opiniile referitoare la lipsa limbilor clasice din
programa actuală a învăţământului românesc, relevând
consecinţele, total negative, în „Ziarul de Iaşi“ din 16 februarie
2010.
Acum 15 ani în urmă, un absolvent de liceu cunoştea măcar
declinările şi conjugările, putându-se descurca într-un text al lui
Cicero, în timp ce astăzi, latina, ca şi greaca veche, sunt
cenuşăresele studiilor filologice – notează Bogdan Creţu...
Acum 60 de ani şi ceva în urmă, la Seminarul „Veniamin
Costache“ latina, greaca, slavona, germana, franceza, ca şi engleza
erau discipline de largă căutare, zic eu.
Cu vreo 160 de ani în urmă, absolvenţii liceelor din România
deveneau bursieri ai Universităţii din Atena, care a promovat nume
ca Dimitrie Racoviţă, Lazăr Drugeanu, Ilie Benescu, Dragomir
Demetrecu, Gheorghe şi Constantin Erbiceanu, ultimul nu numai
profesor de limbi clasice, ci şi academician, chiar vicepreşedinte al
Academiei Române...
Despre Gheorghe Erbiceanu, lipsă din multe dicţionare ale
personalităţilor, aflăm lucruri esenţiale de la un fost elev al său
(N.V.L.) din ziarul Evenimentul nr. 229/231 din octombrie-
noiembrie 1901.
Gheorghe Erbiceanu s-a născut în Erbiceni, comuna Borieşti,
în anul 1835, decembrie 8. Părintele său, preotul Ion Popescu, şi
mama sa Zoea presvitera, erau bucuroşi văzându-l, încă de copil,
cât de respectuos şi ce dragoste şi dorinţă manifesta faţă de sfaturile
şi învăţămintele morale ale timpului său.
Încă înainte de a i se fi pus abecedarul în mână, el ştia din
auzite, multe din vieţile sfinţilor şi rugăciunile religioase.
Ceaslovul, psaltirea, cântările bisericeşti şi cele patru operaţii
aritmetice le-a învăţat, drept clase primare. de la dascălul din
31
din străbuni“ – Chişinău, Republica Moldova;
 13 mai 2007, Concursul judeţean „Florile copilăriei“ –
Bârlad;
 17 iunie, 2007 Festivalul interjudeţean de folclor –
Botoşani;
 11 noiembrie 2007, Festivalul concurs „Fluieraşul
Vasluian“, ediţia a IX-a ;
 19 ianuarie 2008, Concursul naţional de muzică uşoară şi
populară din învăţământul preuniversitar, faza judeţeană – Vaslui;
 22-23 martie 2008, Concursul naţional de muzică uşoară
şi populară din învăţământul preuniversitar – zona Moldova;
 30 mai 2008, Concurs internaţional de folclor – Odesa,
Ucraina;
 15 iunie 2008, Festival interjudeţean de folclor, „Cântec
din caval“ – Agafton, Botoşani;
Tradiţii
 21 iunie 2009, Festivalul naţional de muzica populara
„Mugurelul“, ediţia aV-a – Dorohoi;
 19 august 2009, Festivalul internaţional de gimnastică şi
dans al copiilor şi adolescenţilor, ediţia a XVI-a;
 12 decembrie 2009, Concurs interjudeţean „Colinda din
străbuni“ – Vaslui;
 1 martie 2010, Concurs interjudeţean „Mărţişorul“– Iaşi,
Bojdeuca din Ţicău.
comuna Sârca. În 1848, când copilul avea 13 ani, părinţii l-au dat
să înveţe mai departe la Seminarul „Veniamin Costache“ de la
mănăstirea Socola, unde profesori erau fraţii Filaret şi Neofit
Scriban.
Pe atunci, împreuna cu Seminarul, focar de cultură la Iaşi, era
şi Academia Mihăileană.
Ajuns elev în clasa a IV-a la Seminar, şeful pedagog l-a
avertizat în ajunul vacanţei de Paşti:
— Rectorul Seminarului nu-ţi îngăduie să mergi la părinţi în
vacanţa aceasta!
— Dacă nu-mi dă voie, mă voi duce acasă pe răspunderea
mea, i-a răspuns Erbiceanu.
Informat astfel dar şi ambiţionat, elevul s-a retras la repertoar
şi până a doua zi a tradus din româneşte în greceşte o predică a
profesorului său Neofit Scriban, pe care i-a prezentat-o personal.
— Iată, domnule rector, dovada că am învăţat bine greceşte.
De ce sunt pedepsit să nu fiu slobod să merg la părinţi?
Limba greacă, Erbiceanu a învăţat-o mai întâi de la
arhimandritul Vida şi apoi de la Neofit Scriban, ambii distinşi
pedagogi şi profesori elenişti: – spune cel care-i dezvăluie
biografia.
— Nu pentru aceasta eşti oprit a merge acasă. Tatăl tău mai
are copii, eu nu am nici unul şi cine mă va urma în acest apostolat,
dacă nu tu? Vreau ca înaintea Maicii Domnului, de Paşti, să cânţi şi
să sărbătoreşti împreună cu mine, învierea Fiului său – i-a răspuns
pedagogul după ce i-a primit şi citit traducerea, în care găsise foarte
puţine greşeli.
Din acei moment – subliniază fostul său elev, biograful,
Erbiceanul a înţeles aprecierile de care se bucura, iar grija lui cea
Puncte de vedere
mai mare a rămas să fie mereu demn de ele, muncind zi de zi şi an
de an pentru a se afirma şi a dovedi că profesorii săi nu s-au înşelat
in crezurile lor.
La examenul de absolvire a clasei a VIII-a, deci a
seminarului, a asistat şi ministrul cultelor, un bun elenist. ÎI ştia pe
Gheorghe Erbiceanu din recomandările profesorilor săi.
Ministrul a luat din biblioteca şcolii un autor grec, care nu se
predase, i-a înmânat cartea cu un semn pus într-un anume loc, iar
când i-a venit rândul să răspundă, i-a cerut să traducă de... acolo.
— Autorul în cauză nu ne-a fost predat pentru că nu a fost
cuprins in programul şcolii, a motivat elevul, cu multă bună
cuviinţă, către ministru.
— Nu-i nimic, încearcă, iar unde nu vei reuşi tu, voi putea
eu, iar unde nu vom face-o nici unui, o va realiza părintele Neofit
Scriban, iar daca nici el nu va putea, textul va rămâne netradus, că
doar nu suntem greci, l-a încurajat cu blândeţe de părinte, mai
 32
marele peste profesori.
Erbiceanu s-a aplecat asupra cărţii şi foilor sale, a tradus cu
foarte puţine corecturi ceea ce i se ceruse, iar ministrul 1-a lăudat.
În plus a mulţumit şi profesorilor pentru că şi-au ales bine urmaşul
în adâncirea cunoştinţelor la disciplina de studiu.
Chiar în toamna aceea a anului 1856, Gh. Erbiceanu a fost
trimis ca bursier al statului să înveţe la Universitatea din Atena,
unde a studiat literatura (vezi „Bursieri români la Universitatea din
Atena în secolul XIX: portretul unui grup“ de Leonidas Rados.
Institutul „A. D. Xenopol“ din Iaşi; „Studenţi români peste hotare
şi procesul de constituire a României moderne“ de Dan Berindei).
În 1859, după terminarea studiilor, la întoarcerea în ţară cel dintâi
gând al fostului elev a fost acela să-şi întâlnească profesorii, pe
fraţii Neofit şi Filaret Scriban. Aceştia l-au primit cu inimă
deschisă. Pentru că la Seminarul din Iaşi, catedra de limbă elenă şi
filozofie erau vacante, Neofit Scriban s-a dus la minister şi a cerut
să fie numit Gheorghe Erbiceanu profesor la ambele discipline,
recomandându-l că îndeplineşte toate condiţiile, să le ocupe.
Cum altă persoană era acum ministru, iar Erbiceanu nu era
cunoscut şi de domnia sa, ministrul a cerut să-l cunoască.
Gheorghe Erbiceanu s-a prezentat la cabinetul ministrului, s-
au întreţinut timp îndelungat, că demnitarul era tot un perfecţionist
în limba greacă şi latină, despre multe chestiuni referitoare la
şcoală, după care ministrul i-a întins mâna, zicându-i:
— Catedrele nu-s pentru tine!
Contrariat, cu sufletul zdrobit de amărăciune, Erbiceanu i-a
raportat rezultatul fostului său magistru – Neofit Scriban.
— De ce aceasta? – 1-a
întrebat directorul seminarului
pe mai marele peste
învăţământul românesc.
— Prea cuvioase, nu
luptaţi alături de noi ca să
scăpăm de greci? Se poate să-mi
recomandaţi ca tocmai un grec
să-l numesc profesor la seminar,
un român n-aţi găsit?
— Domnule ministru – i-
a răspuns Scriban cu mâhnire,
vreau ca în seminar, în locul
meu, să se predea limba şi
literatura elenă, întocmai ca la
Atena şi de aceea v-am
recomandat pe fiul preotului Ion
Popescu de la Erbiceni, Iaşi. Am
să vin împreună cu el şi are să vă
vorbească tot aşa de corect şi
frumos româneşte, ca şi greceşte
ori latineşte, pentru ca elevul
meu este român get-beget, fiu şi
nepot de preot român.
După ce ministrul a vorbit româneşte cu Gheorghe Erbiceanu
şi i-a cercetat atestatele, l-a şi numit cu mare bucurie profesor de
limba elenă şi filozofie, la Seminarul de la Socola.
În acelaşi an el avea să se căsătorească cu Julia, fiica
preotului Gavril Scriban, frate cu arhiereii Neofit şi Filare: Scriban.
A fost profesor la cele două catedre până în anul 1862, când a
rămas profesor numai la limba elenă.
În această calitate, Erbiceanu era neîntrecut – spune fostul
său elev care ni-l înfăţişează: „Era neîntrecut în exactitatea cu care
îşi îndeplinea datoria, nu numai că nu absenta niciodată la clasă,
Puncte de vedere
dar punctualitatea intrării sale în clasă era proverbială. Abia înceta
sunetul clopoţelului şi deodată se deschidea repede uşa, fiindcă
intra totdeauna grăbit. îşi punea pălăria sau căciula pe catedră şi
apoi se adresa clasei:
— Voi aţi învăţat ceva pe astăzi?
— Am învăţat, domnule profesor! răspundea clasa.
— Cu laude de-ale voastre sunt deprins eu, am să văd îndată
ceea ce ştiţi.
Şi cel care i-a fost elev timp de patru ani (N.V.L.) explică
cum profesorul se făcea înţeles şi iubit: dacă elevul nu ştia bine sau
aproape deloc, profesorul îl corija – explicându-i, iar când îl
corecta, întotdeauna venea cu apropouri, încât elevul îşi amintea
totodată şi lecţia.. Expresiile îmbrăcate într-o o formă înţeleasă,
deveneau simple şi originale. Ideile cele mai abstracte deveneau
explicite, înţelese, asimilate.
Lohanul nr. 13
– Niciodată nu se suia la catedră, explica şi asculta
plimbându-se prin clasă, oprindu-se în faţa elevilor.
Eram în clasa a V-a, spune N.V.L., un coleg, Angel Ciprian,
a şters scaunul şi catedra de colbul produs prin jocurile noastre şi l-
a invitat să se suie la catedră.
— Este lesne pentru dumneata să mă inviţi să mă sui la
catedră. O vezi? Este mai mult decât a ţine echilibrul puterii,
rămânând toată sarcina răspunsurilor pe capul miniştrilor, singurii
responsabili în faţa ţării. Pe când profesorul trebuie să formeze
miniştri, regi şi împăraţi, nu oricare poartă numele de profesor
merită şi să se suie la catedră!
Erbiceanu era blând, îngăduitor, demn dar şi inflexibil cu
oamenii mari. Odată a venit în clasă ministrul Cultelor, care era un
academician, un distins literat, dar acum – nervos şi nemulţumit de
ceea ce constatase la alte clase.
Erbiceanu asculta un elev, căruia i-a zis după ce l-a primi: pe
ministru:
— Destul! Domnia sa este domnul ministru şi a venit să vadă
nu ce ştiţi voi; că ştie că nu ştiţi greceşte, dar vrea să cunoască ceea
ce ştiu eu care vă sunt profesor şi a început să explice, detaliază
N.V.L.
Ministrul care ia început nu i-a plăcut primirea, a început
încetul cu încetul a se lumina, a uita de sine şi fascinat de măiestria
cu care Erbiceanu explica, când acesta a mântuit, i-a strâns mâna şi
i-a zis:
— Dacă toţi profesorii ar fi ca dumneata, corpul nostru
profesoral ar fi cel întâi în Europa!
Erbiceanu, care niciodată
nu punea preţ pe importanţa
cuvintelor rostite de înalţii
funcţionari, fie ei şi miniştri, a
plecat capul ca semn de
mulţumire, fără a se fi arătat
flatat de apreciere.
Pe cât de demn şi
inflexibil se arăta cu cei sus-
puşi, pe atât de blând şi modest
era cu oamenii obişnuiţi.
Deseori nu observa nici salutul
foştilor săi elevi care-l iubeau ca
pe un adevărat părinte.
La masa sa, întinsă
oricăruia, fără distincţie de clasă
sau rang social, era de o
amabilitate excepţională, blând
şi împăciuitor, veşnic vesel,
încât nu rămânea nici o persoană
– tânără sau bătrână, bărbat sau
femeie, căruia să nu-i adreseze
vorbe măgulitoare, devenind de
neuitat.
La nevoie înlesnea şi împrumuta pe unii elevi cu bani ca să
aibă cu ce pleca în vacanţă la părinţi.
— Contractezi cu minorii, i-a zis un coleg poate în glumă.
— Binefacerea nu distinge între minor şi matur, i-a răspuns
Erbiceanu.
În ziua de 31 octombrie 1899, biograful a mers să-şi vadă
profesorul. Era bolnav. S-a aşezat lângă patul lui, i-a luat mâna în
mâinile sale şi au vorbit ceea ce se spun în asemenea ocazii.
Era mulţumit de revederea lor. A patra zi 1-a văzut mort. Era
4 noiembrie 1899. Erbiceanu a murit fără a avea inamici, ci doar
bârfitori. Cărora deşi îi cunoştea, le întindea o mână prietenească.
Dacă a fi fost altfel, unul care îşi face procente din persoana şi
învăţătura sa , ar fi murit cunoscut în ţara întreagă.
Aşa a rămas un învăţat. Nepomenit nici în literatura de
specialitate, nici în dicţionarul personalităţilor. Un uitat!
Gheorghe Erbiceanu era un dialectic de prima forţă, pe lângă
talentul său rar pentru însuşirea şi cunoaşterea limbilor lumii, mai
era înzestrat cu o voce puternică şi frumoasă, cunoştea la perfecţie
muzica vocală şi psaltică pe care nu a încetat a le cultiva până la
moarte.
Pe lângă autorii clasici, eleni şi latini, el a citit şi ştia aproape
toate scrierile autorilor noi de istorie, filozofie, literatură şi
sociologie, ajungând a fi un savant în toată puterea cuvântului.
Era singurul care poseda cunoştinţa tuturor sistemelor
filosofice antice păgâne, un profund teolog, considerat un oracol în
Iulie 2010
chestiunile greu de înţeles, adesea vizitat şi consultat în problemele
timpului de către cei mai înalţi clasici români.
A fost un personaj „omniprezent în comisiile de bacalaureat
din ultimele trei decenii ale secolului ai XIX-lea, membru în
comisia de redactare a cărţilor de ritul bisericesc, tipărite cu litere
latine, corectându-se erorile din traducerile vechi. A lucrat
Evhalogianul mare (molitfelnicul) şi Orologiul mare (ceaslovul). A
fost redactor la „Jurnalul“ Sfântului Sinod „Biserica ortodoxă“, a
colaborat la „Revista teologică“ din Iaşi, în care a combătut logic şi
ştiinţific teoria materialismului. A lucrat sintaxa limbii greacă în
comparaţie cu limba latină.
În „Columna lui Traian“ a criticat şi demonstrat marile
greşeli făcute în traducerea Bibliei de către Societatea Britanică,
atrăgând fără succesul dorit, atenţia guvernului să ia măsurile
Adnotări… din publicaţiile zonale
Prof. Lina Codreanu – Huşi
aaadul literar“, revistă trimestrială de cultură,
„B Bârlad, anul IV, nr. 1(12), februarie 2010. Debutul
se face prin anunţarea evenimentului editorial
rarisim: Opere politice, de M. Eminescu. În editorialul Program şi
ideologie literară, criticul literar Valeriu Râpeanu comentează rolul
articolelor programatice şi al ideologiilor literare din revistele
româneşti, începând de la Asachi şi Heliade Rădulescu (perioada
paşoptistă) până la „convorbirile“ junimiştilor. În aceeaşi notă,
criticul de artă Valentin Ciucă dă substanţă revistei, trecând în
revistă evenimentele din domeniul artelor plastice şi anunţând
apariţia albumului Un secol de arte frumoase în Moldova.
Personalitatea primului academician român, Dimitrie Cantemir,
este obiectul cercetărilor lui Gh. Clapa şi Constantin Barbu, ultimul
constatând amar că „Academia Română, încă din 1881, vrea să
scoată o ediţie completă Cantemir. N-a terminat-o nici acum“.
Mărturisiri de natură eseistică, din specia „tabletelor“, putem afla
din serialul Jurnal (V) al băcăuanului C. Călin şi tot mărturisiri
despre timpuri trecute includ convorbirile dintre Octavian Blaga şi
Ion Murgeanu (Zorlenii au fost şi rămân locul de sub stele în care
bunul Dumnezeu a pus în mine fiinţa cea mereu neliniştită de mai
târziu). Paginile revistei, isprăvnicite de Gruia Novac, cuprind
numeroase cronici, cronichete şi recenzii de carte, profesorul însuşi
ţinând ritmul pentru vreo şase apariţii editoriale. Poezia, proza,
dramaturgia pigmentează sumarul şi găsim aici nume de scriitori
consacraţi, precum Ion Beldeanu, Petruş Andrei, George Irava,
Florin Iordache. Surprinde plăcut o proiecţie de revistă mai rar
întâlnită: pictopoeziile care, pagină după pagină, dau ritm
interesului de cititor. Aici,
e fericită împletirea repro-
ducerilor plastice (din
păcate, alb-negru) din
vernisajul „Elegia mării“ a
artistului Dan Cumpătă cu
fragmente lirice selectate
din vol. Marea şi stelele,
de Ion Murgeanu.
„Academia
Bârlădeană“, revistă edi-
tată de Societatea literar-
culturală „Academia
Bârlădeană“, Bârlad, anul
XVII, nr. 1(38), trim. I,
2010. Revista e condusă
de un colectiv redacţional,
cu agerime şi receptivitate,
având în frunte pe
renumitul rebusist Serghei
33
cuvenite.
Este cel care a contribuit la înscrierea între monumentele
istorice a Bisericii fostului Seminar de la Socola – Iaşi, scăpând-o
de la demolare.
Lângă biserica din incinta Spitalului nr. 7 Socola Iaşi se
odihneşte corpul celui care a învăţat aici serviciul religios şi a
primit benedicţia religioasă la cununie, Gheorghe Erbiceanu, alături
de mormântul socrului şi a copiilor săi.
Aşa că, ajunşi în acest punct, după distrugerea învăţământului
românesc în 1948 şi atâtea reforme de atunci încoace, devine firesc
să ne întrebăm, după ce am citit cele de mai sus: încotro, şcoala
românească? Înainte ori înapoi, în cultura românească?
Coloşenco. Despre cei „plecaţi“, mai devreme sau nu, cuvinte
evocatoare semnează C.D. Zeletin (despre profesorul Harry
Zupperman), Aurel Popescu şi Elena Popoiu (despre „parizianul“
Gil Crăescu şi inventatorul Mărgeluş Burgă), Nicolae Creţu şi
Mihaela Tudor (despre profesorul Mihai Daraban) şi Mircea
Coloşenco (despre publicistul Octavian Stoica). Sub semnul liricii,
Petruş Andrei publică un grupaj de sonete de dragoste (Ce bine-i să
te văd de dimineaţă,/ Să aflu că eşti fericit cu mine (…)// Hai vino
să ne pregătim de cină/ Că ţi-am adus de toate din grădină/ Şi să
lăsăm mâhnirile la uşă), căruia i se alătură un Sonet bilingv al lui
Simion Bogdănescu şi grupajul din Dicţionarul cu distihuri al lui
Adrian Voica. Diana Stoica îşi continuă demersul eseistic despre
motivul insulei în imaginarul poetic eminescian. O cronică
substanţială a lui Ion Popescu-Sireteanu lămureşte interesul
bucovineanului Nicolae Cârlan pentru destinul lui Eminescu.
Mesajul din cartea-document a M. Lovinescu (La apa Vavilonului),
scrisă sub semnul exilului, este descifrat de Al. Mânăstireanu.
Cercetarea antroponimică a lui Teodor Oancă şi prezentarea de
către Ştefan Epure a unei lucrări de lingvistică a profesorului ieşean
Ilie Dan precum şi întoarcerea unei file de istorie a locului (despre
Casa Greceanu, Bârlad) de către infatigabila D-nă Elena Monu
motivează diversitatea ideatică a publicaţiei bârlădene.
„Elanul“, revistă
de cultură editată de Aso-
ciaţia Culturală „Acade-
mia Rurală Elanul“ şi
Şcoala „Mihai Ioan
Botez“, Giurcani-
Găgeşti, anul XI, nr. 95,
ianuarie 2010. Mircea
Ciubotaru, profesor uni-
versitar ieşean, onorează
publicaţia cu un material
sistematic şi documentat
despre Arghiropolii din
Moldova, nume de ori-
gine grecească, intrat în
genealogia românească în
timpul domniilor fanari-
ote de sfârşitul veacului
al XVIII-lea şi începutul
celui următor, atât în
Muntenia cât şi în Mol-
dova. Cunoscut cercetă-
tor al folclorului zonal,
Dan Ravaru cercetează repertoriul variat al colindelor de cerb şi
ciută din zona Vasluiului, descoperind că cele mai bogate vetre se
află în comunele Berezeni şi Iveşti. Tot în aria cercetării se înscriu
articolele lui Iulian-Marcel Ciubotaru (ecouri ale descoperirilor
Recenzie
arheologice din Comarna în literatura de specialitate) şi Adrian
Butnaru (Un boier filantrop de altădată: Dimitrie Iamandi). De
menţionat că boierul a trăit în zona târgului Huşi şi a donat clădiri
de locuit, pe care le deţinea în proprietate, pentru înfiinţarea
spitalului din Huşi, împreună cu 2000 de galbeni. Pios omagiu unei
personalităţi complexe din ţinuturi argeşene, Ion Nania (1934-
2009), îi aduc Dragoş Măndescu şi Jean Dumitraşcu. Ultimul redă
 34
profilul directorului de revistă (la „Restituiri”), care poate fi pildă şi
contemporanilor: Era de o intransigenţă fără limite. Veneau tot
felul de propuneri de publicare, desfiinţate imediat: „Ce aduce nou
acest articol în istoriografie? Cu două-trei citate dintr-o carte
citită recent nu te poţi numi istoric. Nu încurajez recenziile, ci
cercetarea arhivelor şi cercetarea de teren“. Pagini interesante mai
semnează N. Ionescu (Viaţa confesională a oraşului Vaslui în
secolul al XIX-lea), M. Bolum (Bancnotele de ocupaţie ale Băncii
Generale Române), Ioan Mitrea (Antichităţile Elanului), I. Oprea,
S. Coloşenco
„Lohanul“, revistă cultural-ştiinţifică, Huşi, anul IV, nr. 1
(11), februarie 2010; nr. 2 (12), aprilie 2010. Fondatorul Vicu
Merlan se îngrijeşte cu stoicism de apariţia revistei, chiar dacă
sporadică, totuşi într-o ţinută aleasă. Ambiţioasă prin tematica
exhaustivă, revista se structurează pe istorie, geografie, literatură,
arheologie, recenzie, poezie, spiritualitate, ştiinţă, psihologie,
medicină naturală, dezbateri, paranormal, tradiţii etc. La obiect,
documentarea şi cercetarea ştiinţifică este asigurată de V. Merlan
(arheologie), C. Clit şi Adrian Butnaru (istorie), Aurel Cordaş
(economie), Avram D. Tudosie (oenologie), Valeriu Neştian, Ion
Gavrilă Ogoranu (legitimitate istorică, rezistenţa anticomunistă), L.
Codreanu (bibliografie), Şt. Plugaru (etnografie), D. Grigoraş
(psihologie), protosinghel Veniamin Ilie şi prof. Paul Matei
(spiritualitate). Prezentările de monografii ori de producţii lirice
sunt semnate de N. Ionescu, Elena Olariu, I.N. Oprea, C. Donose,
iar adnotările din reviste, de subsemnata, desigur, fără pretenţia
epuizării subiectelor. Între autorii de texte lirice: Ioana Frenţescu,
Carmen Angheluş, Elena Olariu, Petru Brumă, Valentin Furtună
ş.a.
V. Neştian se arată necruţător faţă de Marin Preda, conside-
rând că a avut o atitudine duplicitară în epoca comunismului. Din
Ierusalim, S. Brandea prezintă prin faţa ochilor minţii, ca pe un
ecran miraculos, imagini atitudinea lui de trasee turistice şi
spirituale: edificii publice, „muntele grandios“, Ierusalimul vechi,
„munţii“ Ierusalimului, legende, procesiuni religioase, biserica
învierii, într-un cuvânt Via Dolorosa. Urmează multă informaţie
despre: descoperiri celebre româneşti, alimente şi plante medi-
cinale, probleme de sănătate (cu pledoarie pentru hrana naturală),
pericole contemporane asupra sănătăţii omului. În final, româ-
nescul Dragobete vs. transoceanicul Sfânt Valentin.
Formatul revistei, prezentarea grafică, ilustrarea materialelor
şi nuanţele pastelate o aşază între publicaţiile dorite chiar şi de
boierii de la vechile case „domneşti“.
În concluzie, pe-aici, pe-acasă, toate bune, dar, ca peste tot, e
loc de… mai bine. De exemplu, în nr. 1 al revistei, orientarea
cititorului este îngreunată de absenţa unui reper paginal, a unui
sumar, observaţie intuită, căci în nr. 2 - da, există. Apoi, încă se
mai poate lucra la structurarea riguroasă a materialelor. Bine că
sunt!
„Zorile“, revistă
literar-ştiinţifică a Cole-
giului Naţional „Cuza
Vodă“ din Huşi, anul
XXI, nr. 1(41), ianuarie-
iunie 2010. Revistă de
tradiţie, cu profil şcolar,
„Zorile“ este „lăsată“ în
seama liceenilor, care,
iată, fac treabă serioasă.
În primul rând structura-
rea revistei este una de
substanţă, continuându-se
vechile rubrici (Pro
amicitia, Arhiva „Zo-
rile”), adăugându-se
unele noi, după natura
materialelor primite de
Recenzie
redactori. Apoi formatul,
calitatea hârtiei şi grafica
impun. Poezia adolescen-
tină, cu veşnica problemă
a nefericirii în dragoste e la ea acasă. Numeroase sunt eseurile,
adică „încercările“ (fireşte!), multe de nuanţă literar-speculativă. E
greu a discerne între „eseuri“ şi „studii şi articole“. Cine are de că-
Lohanul nr. 13
utat poate avea încredere în recenziile, interviul, personalităţile
prezentate ori cercetările făcute de elevi sub coordonarea exigentă a
prof. Costin Clit. „Cinste lor!“ e ultima rubrică ce redă liste nenu-
mărate cu elevi premiaţi la olimpiade şi concursuri şcolare - 2010.
Aidoma şi aprecierea noastră. „Zorile“ este secondată sprinten de
„Roua zorilor“, primul număr al revistei gimnaziştilor din liceu, că-
reia îi dorim drum lung şi ascensional.
„Maluri de Prut“,
periodic al Asociaţiei
Culturale „Pro Basarabia
şi Bucovina“, Huşi, anul
III, nr. 4, ianuarie 2010;
anul II(?), nr. 5-6, februa-
rie-martie 2010. În am-
bele numere, materialele
de fond sunt semnate de
Viorica Olaru-Cemârtan,
Ştefan Plugaru, Dinu
Poştarencu, Gabriela
Ielenicz, Teodor Candu.
Cei mai mulţi, din
Republica Moldova.
Bravo lor! Problematica
este adecvată profilului
publicaţiei: ocuparea
Basarabiei de către
sovietici, Mitropolia
Basarabiei, prigonirea
populaţiei româneşti din
Basarabia (în iunie-iulie 1941), Unirea Principatelor, din activităţile
filialelor A.C.„P.B.B“, file de istorie, memorii ş.a.
Numărul din februarie-martie este dedicat împlinirii a 20 de
ani de activitate a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina“
din România. Sub semnătura basarabenilor sunt publicate materiale
docte şi interesante. Analiza Gabrielei Ielenicz (O privire
retrospectivă) punctează, la momentul aniversar, evenimentele
majore din viaţa asociaţiei, înfiinţată în noiembrie 1950, la Paris,
reorganizată în februarie 1990, în Ţară. De asemenea, evidenţiază
activitatea corifeilor din cercul basarabenilor ori al bucovinenilor,
numeşte principalele evenimente (proiecte, conferinţe, congrese,
simpozioane, mitinguri etc.) şi pe unii dintre reprezentanţi. La
nivelul urbei Huşi, întrunirile din asociaţie, au însemnat un fapt de
înviorare a legăturilor dintre românii de pe ambele maluri de Prut.
Mai entuziaste la început, în latenţă ulterior şi, de la un timp,
reavivate, după cum ştim şi, de altfel, după cum menţionează şi
autoarea. În acelaşi spirit sunt prezentate activităţile celor 15 filiale
ale A.C.„P.B.B“, desfăşurate în ultimii 20 de ani.
În atenţie, Romeo Cemârtan din Chişinău aduce Reacţia
Patriarhiei Moscovei la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, după
70 de ani, concluzionând cu amărăciune: în ciuda efortului depus
de către Patriarhia Română pentru a rezolva cazul Mitropoliei
Basarabiei pe calea dialogului frăţesc cu Patriarhia Moscovei, cea
din urmă a rămas pe poziţiile sale imperialiste (monopoliste),
caracterizând reactivarea Mitropoliei Basarabiei drept o „sciziune
în sânul bisericii“ (p. 6).
„Gheorghe Ghibănescu“, revista Catedrei de Ştiinţe Socio-
Umane, Colegiul Naţional „Cuza Vodă“, Huşi, anul II, nr. 2, martie
2010. Oriunde sunt publicate articole semnate de universitarul
Mircea Ciubotaru, prestigiul revistei sporeşte. Aici, ţine dreaptă
cumpăna privind exigenţa ştiinţifică şi „iubirea de moşie“,
formulând câteva criterii şi observaţii esenţiale în elaborarea unei
„monografii“. Profesorul constată că, în mod surprinzător, tocmai
istoricii calificaţi sunt absenţi, lăsând loc autorilor cu diverse
preocupări şi calificări profesionale: preoţi, învăţători, profesori
de diverse specialităţi şi grade academice, jurişti, economişti,
contabili, medici, militari, silvicultori, astfel încât istoria scrisă
devine o îndeletnicire populară. Aferim! Aplicaţia o face asupra
nereuşitei monografice a lui Ioan Costache Enache despre Boţeşti-
Gugeşti (jud. Vaslui) şi a postfaţatorului acesteia, Ion N. Oprea.
Arare am mai citit o polemică atât de elegantă şi argumentată.
Cercetarea arheologică este reprezentată şi ilustrată grafic de
arheologul Vicu Merlan (Situl arheologic de la Rotăria) şi de
profesorul Tiberiu Dogariu. De interes cultural-istoric sunt
completările aduse despre personalităţi ale Huşilor (Gheorghe
Ghibănescu, Episcopul Varlaam), paginile despre istoricul urbei, al
Iulie 2010
satelor ori al moşiilor din zonă. Asemenea, fără drept de tăgadă,
articolele sub semnătura precum şi publicaţia sub conducerea lui
Costin Clit, de la început, dau siguranţă pentru un drum lung.
„Cenaclu“, publi-
caţie lunară editată de
Cenaclul literar
„Eminescu“, Huşi, anul
III, nr. 1(18), ian. 2010;
nr. 2(19), feb. 2010; nr.
3(20), mart. 2010; nr.
3(21), mai 2010. Cu
consecvenţă, publicaţia
apare lunar. Semnături
consecvente: Elena Mun-
teanu, Val. Furtună,
Aurel Cehan, Ioan Marcu,
Alina Darie, Gina Mazilu,
Maria Moraru, mare parte
dintre ei fiind membri în
colegiul de redacţie. Fără
costuri majore, fără
pretenţii de revistă lite-
rară, aceasta foaie literară
adună texte lirice şi în
proză, unele posibile
Theodor Codreanu. Bibliografie
Prof. Lina Codreanu – Huşi
Atitudini civice, social-politice
(continuare din Lohanul nr. 2(12)/2010)
4. Naţionalismul american, în „Totuşi iubirea“, Bucureşti,
1. Petre Ţuţea şi „noua dreaptă“, în „Vremea“, ziar de anul IV, nr. 9 (129), 5-12 martie 1993, pp. 1, 10. Exprimarea
luptă naţională, politică şi socială, Bucureşti, anul II: (I), nr. 96, 8
ianuarie 1993, pp. 1, 3; (II), în nr. 97, 9 ianuarie 1993, p. 2.
Consideraţii critice privind doctrinele politice, atitudinea
gânditorului Petre Ţuţea faţă de ideea naţională.
Petre Ţuţea s-a încăpăţânat să rămână până la moarte,
de dreapta, adică naţionalist în cel mai profund sens al
cuvântului. (…) Partea cea mai izbitoare a lucrurilor e că
înţeleptul a încăput pe mâinile stângii, convertite, între timp,
în extremă dreaptă. Este vorba de „noua dreaptă“, care se
vrea „elitistă“, antinaţionalistă şi cosmopolită, ca singura
reprezentantă a democraţiei „adevărate“. Arsenalul ideologic
al „noii drepte“ şi l-a asumat Grupul pentru Dialog Social, cu
ramificaţiile sale (…) Există o incompatibilitate de eră
geologică între naţionalismul lui Petre Ţuţea şi ideologia
„noii drepte“ (nr. 96/1993).
2. Disputele în Asociaţia „Pro Basarabia şi Bucovina“
continuă, în „Vremea“, ziar de luptă naţională, politică şi socială,
Bucureşti, anul II, nr. 116, 5 februarie 1993, p. 5. Exprimarea
dezamăgirii că în cadrul acestei asociaţii unioniste nu tronează
concordia, ci, dimpotrivă, s-a ajuns la desfiinţarea ei.
Aşadar, mult mai eficiente ar fi fost acţiunile de
reintegrare culturală pe care să le promoveze o asociaţie
puternică. „Pro Basarabia şi Bucovina“ obţinuse rezultate
notabile, în acest sens, dar era loc pentru un program mult
mai limpede şi mai decis. Din păcate, mult mai active erau
filialele regionale decât cea din capitală. În aceste condiţii,
desfiinţarea asociaţiei a fost lovitura mortală pentru ideea
reîntregirii spirituale a românilor de pe ambele maluri ale
Prutului.
3. Monopolizarea Europei, în „Vremea“, ziar de luptă
35
realizări literare. Reţinem, spre exemplificare, versuri semnate de
A. Darie: Plâns de vară,/ Nopţi de ceară,/ Soartă de cireaş-amară,/
Lemn cioplit, făcut iubire, /Nopţi de dor şi de-amăgire/. Toamnă…/
Toamnă arsă,/ Vânt spre seară,/ Amorţeli în călimară,/ Urme de
visări uscate,/ De iubire şi de moarte… (Aşa mi-a fost…).
Notă: Tipărite în acelaşi loc, sub aceeaşi mână tehnore-
dacţională, revistele „Academia Bârlădeană“, „Elanul“, „Maluri de
Prut“ se aseamănă între ele, ca prezentare grafică. Sunt de apreciat
tehnoredactorii care şi-au creat un stil, e adevărat. Dar n-o fi prea
amprentant?! Un fel de monotonie provincială de vremi trecute se
prelinge stins printre şirurile paginilor.
Numele autorilor sunt cam aceleaşi de la o revistă la alta.
Dominante sunt articolele de factură istorică şi foarte rare cele de
natură socială.
Calitatea materialelor este asigurată şi de probitatea ştiinţifică
a autorilor, avizaţi specialişti în domeniu. De ex., M. Ciubotaru, V.
Râpeanu, Viorica Olaru-Cemârtan, C. Călin, C. D. Zeletin, V.
Ciucă, Avram D. Tudosie, C. Clit, V. Merlan.
Profilul revistelor este generos, putând găzdui multiple
valenţe auctoriale. Mai mult, publicaţiile apar sub egida unor
asociaţii, societăţi, instituţii, grupări literare. Doar „Baaadul literar“
şi „Lohanul“ au curajul să iasă în lume aşa… singurele.
naţională, politică şi socială, Bucureşti, anul II, nr. 133, 2 martie
1993, p. 1. Atitudine polemică faţă de monopolizarea „ideii
europene“, pe care cei grăbiţi să prindă puterea politică au opus-o
„ideii naţionale“.
Cu acest mit, izvorât dintr-un sforăitor „complex
european“, ei n-au urmărit altceva, decât să monopolizeze
total ideea europeană, pe care s-au străduit s-o opună, cu
surle şi trâmbiţe, ideii naţionale. (…) Domniile lor au lansat
zvonul că naţionaliştii sunt „antieuropeni“ şi se dovedeşte că
aceştia trăiesc cu ardoare pentru şi întru europenism...
observaţiei că americanii îşi trăiesc exploziv naţionalismul, în timp
ce naţionalismul românesc este oprimat, marginalizat, umilit
programatic chiar de românii înşişi.
Au drept la existenţă numai popoarele care ştiu ce vor,
nicicum cele vlăguite, fie de umilinţă fanariotă, fie de
snobismul perioadelor de crepuscul. Or, forţa extraordinară a
Americii stă în naţionalismul tânăr, ofensiv, generos, care –
evident – alunecă foarte uşor în dominaţie imperială, America
rămânând astăzi singurul jandarm veritabil al lumii. (…)
Aşijderea, viitorul României nu poate fi decât naţional,
căci numai naţionalul, singurul care are acces la universal, nu
este izolaţionist. Izolaţionist este doar şovinismul.
5. Ediţii fasciste!, în „Totuşi iubirea“, Bucureşti, anul IV,
nr. 10 (130), 12-19 martie 1993, pp. 1, 5 (Forţa amintirii).
Constatând că din lucrarea Publicaţiile interzise până la 1 mai
1948 (1948) lipsesc multe pagini, Th.C. conchide că motivaţia este
de natură ideologico-politică.
Cuvântul-cheie al motivaţiei ideologico-politice este
acela de fascism. Tot ce era românesc şi nu convenea
ocupanţilor şi minoritarilor transformaţi în braţ pedepsitor,
devenea, în chip inevitabil, fascist. Invenţia cea mai
spectaculoasă a staliniştilor demnă de a intra într-o istorie
neagră a culturii universale este, cred, conceptul de ediţie
Recenzie
fascistă. Ştiam de ediţie critică, de ediţie de autor, de ediţie
princeps etc., dar de ediţie fascistă nici că ne-ar fi dat prin
minte! (p. 5).
6. Tot despre obsesia „fascismului“, în „Vremea“, ziar de
luptă naţională, politică şi socială, Bucureşti, anul II, nr. 148, 23
martie 1993, pp. 1, 7. Sesizarea atacurilor programate împotriva
oamenilor de televiziune, a lui Paul Everac, dramaturgul care, prin
 36
publicistica ultimilor ani, se situează între apărătorii fiinţei
naţionale.
Dacă Răzvan Theodorescu a fost anihilat incredibil de
uşor, ce se va întâmpla cu Paul Everac? Şansa lui este să fie
obiectiv, dar nu indiferent cu destinul ţării. Căci o adevărată
Televiziune Naţională trebuie să fie independentă faţă de
partide, dar nu şi faţă de România (p. 7).
7. Gestul Leonidei Lari, în „Vremea“, ziar de luptă
naţională, politică şi socială, Bucureşti, anul II, nr. 157, 3 aprilie
1993, pp. 1, 2. Observaţii pe baza discursului Leonidei Lari,
susţinut într-o tonalitate temperată, în şedinţa comună a celor două
camere, prin care, făcând parte din Convenţia Democratică, s-a
desolidarizat de interesele grupului parlamentar ţărănist de a se
infiltra în treburile Frontului Popular din Moldova şi a deruta pe
moldoveni, întrucât nu se identificau cu interesele ţării.
Ceea ce generaţia de aur a intelectualităţii basarabene
izbândise în 1988, 1989, 1990 a început să se piardă
vertiginos, încât a fost posibil ca agrarienii să readucă pe
tapetul proiectului noii constituţii, articolul 14, rediscutarea
denumirii limbii de stat: română sau moldovenească? E doar
un aspect între multe altele (p. 2).
8. Obrăznicii fanariote, în „Totuşi iubirea“, Bucureşti,
anul IV, nr. 17 (137), 29 aprilie-6 mai 1993. Luare de atitudine faţă
de îndrăzneala unor „elitişti“ de la noi de a leza demnitatea
românilor.
9. Ţepeş şi propaganda antiromânească în „Totuşi
iubirea“, Bucureşti, anul IV: (1), nr. 18 (138), 6-13 mai 1993; (2),
nr. 19 (139), 13-20 mai 1993 (Scenariul şi regia); (3), nr. 20 (140),
21-28 mai 1993, p. 3 (Monitor). Serial de articole pentru o cronică
a cărţii lui Mihai Ungheanu, Răstălmăcirea lui Ţepeş (Ed. Globus,
Bucureşti, 1992), carte-documentar prin care este reabilitată, pe
coordonate istorice fireşti şi obiective, figura domnitorului Vlahiei
– Vlad Ţepeş.
De la Ţepeş şi până în zilele noastre există o tendinţă
constantă, în anumite cercuri propagandistice occidentale, de
a falsifica istoria românilor şi de a proiecta o lumină de culori
sumbre asupra firii şi personalităţii poporului român.
Arhetipul negativ al acestei imagini îl constituie Vlad Ţepeş,
supranumit Dracula. Nu e vorba de un fenomen izolat sau
nesemnificativ, ci de un veritabil mit prin care este cunoscut
poporul român în lume (1, nr. 18/1993).
10. Guvernul mondial, în „Românul“, săptămânal
independent de opinie şi informaţie liberă, Bucureşti, anul IV, nr.
31 (173), 9-15 august 1993, pp. 1, 2. Constatarea că marile puteri
sunt grupate transnaţional într-un guvern mondial, care în vorbe
maschează apărarea naţiunilor mici, iar în fapte îşi dezvoltă
tendinţele imperiale.
Toate relele care se produc în lume izvorăsc din
ignorarea problemelor vitale de ordin naţional. În consecinţă,
naţionalismul care se vrea realizat ca „internaţionalism“,
devine oprimator şi imperial: internaţionalismul care
ocultează realitatea naţiunilor, devine, deopotrivă, oprimator
şi imperial. De aceea, un guvern mondial cu adevărat
„echitabil“ este o aberaţie teoretică şi o monstruozitate
practică. Echitabil pentru cine? De facto, este vorba de
înlocuirea totalitarismelor regionale şi statale, cu un
totalitarism planetar. Şi nu înseamnă pură demagogie
războiul logistic care se poartă, astăzi, împotriva
totalitarismelor? (p. 2).
11. „Mein Kampf“ şi destinul Europei, în „Totuşi iubirea“,
valoare, atitudine, dialog, concordie, Bucureşti, serial în 30 de
episoade, anul IV, nr. 48 (168)/decembrie 1993 – anul V, nr. 27
(197)/iulie 1994, după cum urmează: 1, IV, nr. 48 (168), 16-23
Recenzie
decembrie 1993, pp. 1, 13; 2, IV, nr. 49 (169), 23-30 decembrie
1993; 3, IV, nr. 50 (170) – V, nr.1 (171), 31 decembrie 1993-12
ianuarie 1994, p. 3; 4, V, nr. 2 (172), 12-19 ianuarie 1994, p. 3
(Scenariul şi regia); 5, V, nr. 3 (173), 19-16 ianuarie 1994, p. 3
(Monitor); 6, V, nr. 4 (174), 16 ianuarie - 2 februarie 1994, p. 3
(Monitor); 7, V, nr. 5 (175), 3-10 februarie 1994, p. 3 (Monitor); 8,
V, nr. 6 (176), 10-17 februarie 1994, p. 3 (Monitor); 6 V, nr. 7
Lohanul nr. 13
(177), 17-24 februarie 1994, p. 5 (Labirint)1; 7, V, nr. 8 (178), 24
februarie - 2 martie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 8, V, nr. 9
(179), 2-9 martie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 9, V, nr. 10 (180),
9-16 martie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 13, V, nr. 11 (181), 16-
23 martie 1994, p. 5 (Monitor); (14), V, nr. 12 (182), 24-31 martie
1994, p. 5 (Monitor); (15), V, nr. 13 (183), 31 martie-7 aprilie
1994, p. 5 (Monitor); (16), V, nr. 14 (184), 7-14 aprilie 1994, p. 5
(Scenariul şi regia); (17), V, nr. 15 (185), 14-21 aprilie 1994, p. 5
(Convulsiile epocii); 18, V, nr. 16 (186), 21-28 aprilie 1994, p. 5
(Convulsiile epocii); 19, V, nr. 17 (187), 28 aprilie-5 mai 1994; 19,
V, nr. 18 (188), 5-12 mai 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 20, V, nr.
19 (189), 12-19 mai 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 21, V, nr. 20
(190), 19-26 mai 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 22, V, nr. 21-22
(191-192), 26 mai-2 iunie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 23, V, nr.
23 (193), 2-9 iunie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 24, V, nr. 24
(194), 9-16 iunie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 25, V, nr. 25
(195), 16-23 iunie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 26, V, nr. 26
(196), 23-30 iunie 1994, p. 5 (Convulsiile epocii); 27, V, nr. 27
(197), 30 iunie-6 iulie 1994, p. 3 (Convulsiile epocii). Serialul
surprinde reacţiile statelor europene în faţa nestăvilitului Hitler,
ceea ce denotă cea mai mare nelinişte istorică a secolului al XIX-
lea, în bătrâna Europă.
12. Simptomul Druţă, în „Românul“, săptămânal
independent de opinie şi informaţie liberă, Bucureşti, anul V, nr. 7
(201), 21-27 februarie 1994. Deşi, în momentele de răscruce din
revoluţia basarabeană (1987-1989), Ion Druţă, prin imaginea sa a
contribuit, alături de alţi intelectuali, la câştigarea luptei pentru
independenţă, limbă de stat, alfabet latin, tricolor, totuşi în ultima
vreme a produs, în mod surprinzător, o decepţie generală.
Scriitorul, retras acum la Moscova, acuză intelectualitatea
basarabeană de românism, părând atins de sindromul
„mancurtizării“, aşadar, rupt de matca românească, de arheitatea
strămoşilor.
Apariţiile sale pe micul ecran, animate de harul său de
povestitor din spiţa lui Creangă, au avut o influenţă enormă în
bătăliile câştigate (limbă de stat, alfabet latin, independenţă,
tricolor etc.). (…)
De aproape doi ani, Ion Druţă a devenit cea mai mare
decepţie a Basarabiei, contribuind la o dramatică paralizare a
conştiinţei naţionale, la semănarea de confuzie în rândul
poporului şi la dezbinarea intelectualităţii, pe care acum o
repudiază şi o acuză de românism! Incredibil, dar acesta-i
adevărul. (…)
Ce diferenţă enormă între Grigore Vieru şi Ion Druţă!
Cel dintâi nu şi-a uitat şi renegat niciodată mama, simbolul
central şi luminos al întregii opere. Pe când Ion Druţă, cum
observa cu amărăciune Serafim Saka, s-a lepădat pre uşor de
„toiagul păstoriei“.
13. Legiferarea absurdităţii morale, în „Vremea“, ziar de
luptă naţională, politică şi socială, Bucureşti, anul III, nr. 374, 4
martie 1994, pp. 1, 2. Articol de atitudine împotriva legiferării
căsătoriilor între homosexuali (cf. rezoluţiei Consiliului Europei).
Cu legiferarea acestei absurdităţi incalculabile,
parlamentarii români şi europeni şi-au pus deja semnătura pe
actul de deces al civilizaţiei creştine, care a primit lovituri
peste lovituri în ultimele două secole, deşi fără creştinism
Europa n-ar fi însemnat nimic niciodată. Nimic nu poate dura
fără temelii sănătoase din punct de vedere moral (p. 1).
14. O „Cosa Nostra“ a internaţionalismului civic, în
„Românul“, săptămânal independent de opinie şi informaţie liberă,
Bucureşti, anul V, nr. 9 (203), 7-13 martie 1994, pp. 1, 5.
Observarea a două pericole în fază de nucleu: în Apus – Casa
Comună Europeană şi în Răsărit – Comunitatea Statelor
Independente, ceea ce duce la stări de confuzie în rândul populaţiei
din Republica Moldova.
La Chişinău, Alianţa Civică (ramură străvezie a
Interfrontului – Edinstvo) militează pentru „frăţietate“ în
cadrul Casei Comune a CSI, inventând o nouă identitate
1 Deşi , cronologic, apariţiile sunt cursive, începând cu acest număr,
numerotarea articolelor din serial suferă modificări. Noi am redat
ceea ce oferă hebdomadarul în cauză.
Iulie 2010
naţională – moldovenismul opus românismului. La Bucureşti,
Alianţa Civică a frânt multe săgeţi împotriva aceluiaşi
românism, de astă dată în numele unei democraţii
supranaţionale, emiţând ipoteza absurdă şi primejdioasă că
Europa Unită ar putea fi împotriva statelor-naţiuni, când o
veritabilă comuniune ar trebui să favorizeze tocmai înflorirea
liberă a naţiunilor, temeiul şi bogăţia civilizaţiei europene
dintotdeauna. Aşa cum Interfrontul basarabean concepe
moldovenismul împotriva ideii de românism, la fel acreditează
transnaţionalii noştri ideea că românismul este…
antieuropean! În realitate, moldovenismul este chintesenţă de
românism, iar românismul este consubstanţial europenismului,
o veritabilă sinteză a modelului cultural european (p. 5).
15. Doctrina Snegur, în „Totuşi iubirea“, Bucureşti, anul V:
(1), nr. 10 (180), 9-16 martie 1994, pp. 1, 3; (2), nr. 12 (182), 24-
31 martie 1994, p. 8. Observaţii asupra direcţiei politicii promovate
de Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, privind
identitatea naţională a românilor basarabeni.
Noi ştim că o „mutaţie genetică“ în istoria unui popor
nu este imposibilă. Recunosc că un asemenea popor are drept
de existenţă de îndată ce-şi poate dovedi identitatea în faţa lui
Dumnezeu şi a celorlalte popoare. Dacă moldovenii
basarabeni nu mai sunt români, atunci, desigur, ei au drept de
statalitate, de vreme ce au ajuns să creeze o altă limbă, o altă
conştiinţă etnică, o altă spiritualitate. Surprinde doar că acest
„nou“ popor nu şi-a putut găsi un etnonim propriu, fiind
nevoit să uzurpe un străvechi nume românesc. Mai mult,
proaspăta etnie n-a creat, în fapt, o nouă limbă, ci continuă să
vorbească româna… (1, p. 1, 3).
16. „Casa noastră“ şi românofobia, în „Românul“,
săptămânal independent de opinie şi informaţie liberă, Bucureşti,
anul V, nr. 10 (204), 14-20 martie 1994. Comentarii privind
ideologia politică a Congresului „Casa noastră – Republica
Moldova“, de la Chişinău, care conduce la ambiguităţi diplomatice.
Reluat în „Jurnalul de Vaslui“, săptămânal de informaţii, atitudine
şi publicitate, Vaslui: nr. 14, 21-27 martie 1994, pp. 1, 2; nr. 15, 28
martie-3 aprilie 1994, pp.1-2.
… o idee centrală mi-a atras atenţia în mod deosebit,
idee subliniată cu insistenţă atât de preşedinte1, cât şi de alţi
vorbitori. Este vorba de opoziţia antagonică dintre
moldovenism şi românism, opoziţie care ar risca să se
iugoslavizeze… (…)
Aşadar, în noua Moldovă, oricine va putea avea loc, va
fi primit cu dragoste în „Casa noastră“, afară de aceia care se
vor recunoaşte, în continuare, drept români! Nu s-a cerut deja
scoaterea în afara legii a partidelor unioniste?! Nici nu ne
dăm seama la ce ticăloşie istorică suntem martori.
37
Matcovschi, cel „accidentat“ aproape mortal… (…) Această
agonie fizică prelungită a marelui poet Dumitru Matcovschi
este simbolul agoniei Basarabiei condamnate la o lentă
moarte etnică, deşi spiritul poetului n-a putut fi înfrânt.
19. Jugul fascist, în „Totuşi iubirea“, Bucureşti, anul V, nr.
27 (197), 30 iunie-6 iulie 1994, p. 9 (Cauza naţională). Luare de
atitudine faţă de hotărârile luate de Parlamentul din Republica
Moldova de a interzice imnul şi de sărbători eliberarea de sub
„jugul fascist“.
Ambele decizii au un numitor comun: sunt
antiromâneşti. Prima se referă la interzicerea imnului
„Deşteaptă-te, române!“. A doua, la propunerea socialistului
interfrontist, Valeriu Senic, vizează hotărârea ca Basarabia să
omagieze, cu mare fast, 50 de ani de la „eliberarea“ de sub
„jugul fascist de către glorioasa armată sovietică“, „jugul
fascist“ fiind, bineînţeles, „ocupaţia românească”! Incredibil,
dar până aici s-a ajuns. O întoarcere la vremurile de cea mai
tristă amintire pentru drama românismului basarabean.
20. Se apropie apocalipsa?, în „Jurnalul de Vaslui“,
săptămânal de informaţii, atitudine şi publicitate, Vaslui, nr. 33, 1-7
august 1994, p. 4. Scurt comentariu despre posibila ciocnire a unor
resturi de cometă cu planeta Jupiter şi a unor „profeţii“ ridicole.
Concluzia lui Th.C.: „Apocalipsa e în om, nu în afara lui“.
21. Ceapa şi găinarii, în „Jurnalul de Vaslui“, săptămânal
de informaţii, atitudine şi publicitate, Vaslui, nr. 33, 1-7 august
1994, p. 4. Notaţii despre libertate, confundată cu „fenomenul
hoţiei“, în urma unui incident trăit „în direct“.
(Fragment din Theodor Codreanu, Biobibliografie, cap.
Atitudini civice, probleme social-istorice, vol. în curs de apariţie).

17. Un corb al presei, în „Totuşi iubirea“, Bucureşti, anul

V, nr. 17 (187), 29 aprilie-5 mai 1994, p. 4 (Convulsiile epocii). În
dreptul la replică, Th.C. motivează publicarea serialului Mein
Kampf şi destinul Europei, care-l nedumereşte şi-l intrigă pe N.
Corbu, ceea ce duce la continuarea disputei cu acesta.

18. Cântecul nepoatei lui Dumitru Matcovschi, în

„Sinteze“, literare-critice-sociale, supliment la „Deşteptarea“,
Bacău, anul V, nr. 20 (146), 20 mai 1994, pp. 3, 5 (Basarabia ’94).
Articol de susţinere a cauzei Basarabiei, pentru care au pătimit
poetul Dumitru Matcovschi sau a fost condamnat la moarte Ilie
Ilaşcu.
… partea tragică a actualei politici de la Chişinău este
tratarea elementului românesc ca pe o minoritate absolut
indezirabilă. Cei care se simt români în Republica Moldova
sunt declaraţi „extremişti“ tocmai buni de scos în afara legii.
Ei nu mai au nici măcar statutul unei minorităţi protejate
conform unor minime standarde europene. Simbolul tragediei
Recenzie

elementului autohton este Ilie Ilaşcu. (…) „Autonomia“

Transnistriei trage după sine ca un vălătuc autonomia
Republicii Moldova faţă de România. Există un antecedent
recent înainte de Ilie Ilaşcu – poetul martirizat Dumitru

1Mircea Snegur, atunci, preşedintele în exerciţiu al Republicii

Moldova.
 38 Lohanul nr. 13
Grafică de Cristian Marcu – Bucureşti

autorul punctează următoarele: „… Iar istoria a împins Basarabia

atât de la margine, încât n-a putut supravieţui Marii Unirii. Ba chiar
şi noii politicieni o lasă uitată undeva tot la marginea Europei, în
Polemici incorecte politic sfera de influenţă a fostei Uniuni sovietice…“
de Theodor Codreanu Despre Paul Goma, profesorul Codreanu îi scoate în relief
portretul de patriot, de sorginte basarabeană care din păcate, pentru
adevărurile pe care le-a scos la suprafaţă suportă soarta
marginalizării; „Paul Goma este un intelectual român menit să fie
Prof. Vicu Merlan împins «la margine» până la eliminarea din comunitatea care l-a
produs. Din acest punct de vedere, el reproduce soarta lui Mihai
Eminescu, cel scos din publicistica românească şi adus la starea de
artea domnului Codreanu prezintă o realitate obiectivă,
C cenzurată în cea mai mare parte de mass-media
contemporana românească. Citind cartea îţi dai seama
că poporul român nu este pus la zid doar prin pauperizare şi
nebunie. Tot un «nebun» este considerat şi Paul Goma“.
Autorul cărţii prorocise încă de prin 1998, marginalizarea
basarabeanului Paul Goma:... „Nici după douăzeci de ani de la
Revoluţie el nu şi-a recăpătat cetăţenia luată abuziv de regimul
manipulare ci şi prin... literatură. Autorul scoate în evidenţă Ceauşescu. Şi nici calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor. El
antiromânismul unor controversaţi autori „literaţi“ care sunt rămâne proscrisul
„elogiaţi“ uneori chiar de înalţi demnitari de stat, pe când unii tuturor regimurilor
dezidenţi ai literelor care au fost prigoniţi de dinainte de 1989, sunt din ultimii cinzeci
şi astăzi puşi la zid şi marginalizaţi. de ani...“
Nu de multe ori chiar autorul cărţii „a fost acuzat“ de unele În ceea ce
„figuri literare“ ale neamului sau de altă etnie, primind diverse priveşte Premiul
etichetări pentru obiectivitatea domniei sale. Nobel, profesorul
Legătura domniei sale cu oamenii de cultură basarabeni şi Codreanu este de
prezentarea „dramei“ fraţilor de dincolo de Prut poate fi sesizată şi din părere ca acesta
analiza textelor privitoare la unele subiecte sensibile din această carte. este acordat pe alte
Despre cei care atacă furibund neamul românesc în scrieri criterii decât cele
tipice unui şcolar agramat, autorul citează: „Dacă beţia provocată obiective şi corecte:
de droguri sau băutura poate fi întâlnită şi la animale, beţia de „Premiul Nobel a
cuvinte este specifică doar omului“ – citându-l pe Maiorescu. devenit, în menta-
De asemenea, făcând analogie la „explozia“ informaţională a litatea românească
internetului adaugă: „Internetul de azi e şi el un mediu excelent pentru mai nouă, o obsesie
palavragii de toată mâna, vulgaritatea şi prostia proliferând irezistibil“. a «elitismului de
Domnul Codreanu atrage atenţia că printre „cetăţenii români“ se mas㻓.
numără şi unele elemente recalcitrante, care nu se pot suporta nici pe ele Pe ansamblu
Recenzie

însele aşa cum e H. R. Patapievici. Necontrolat la cuvinte, acesta aduce cartea „Polemici
injurii şi calomnii pe care nici un şcolar mediocru nu le-ar folosi. Pro- incorecte politic“
fesorul Codreanu prin obiectivitatea sa îl pune la zid pe acest este alcătuită din
controversat „literat“ care atacă nu numai pe români ci şi valorile cele câteva dintre zecile
mai de preţ ale acestora: cultura şi religia ortodoxă: „Faptul că se pretinde de polemici purtate
ortodox «cu o mână» pentru a agresa ortodoxia cu cealaltă, intră în de autor de-a lungul
structura anacronismului său de «disident» nu numai politic, dar şi în anilor. Dezbate dis-
raport cu românitatea“. pute ce au apărut
Despre Basarabia, pământ românesc de dincolo de Prut, după 1989, anali-
Iulie 2010
Grafică de Cristian Marcu – Bucureşti
zând „intelighenţia“ postcomunistă, impasibilă faţă de profunda
criza a valorilor naţionale şi refugiată în narcisismul mizelor
minore.
Profesorul Codreanu atrage atenţia, prin intermediul acestui
volum, asupra adevăratei Românii profunde, a acelora care simt
româneşte, a acelora care se jertfesc pentru binele acestui popor
călcat şi furat de toate neamurile... barbare. El prezintă o lucrare cu
o profundă rezonanţă culturală a realităţilor postcomuniste, a
polemicilor dintr-o perspectivă dialogală. Pentru cei ce i-au înţeles
demersul, autorul este un demolator al noului ideologism numit
political correctness, care ameninţă fundamentul civilizaţiei şi
culturii europene, păstrat azi şi reactivat de unele „minţi luminate“
ce şi-au propus să manipuleze conştiinţele slabe şi să creeze
disensiuni acerbe printre susţinătorii naţionalismului cultural.
Vicu Merlan
– un descoperitor liric
Marietta Matei – Răducăneni
(Continuare din p. 1)
tiind (chiar şi numai în general) strădania cercetătorilor
Ş de a demonstra existenţa noastră multimilenară aici, în
această vatră Carpato-Danubiano-Pontică, vom înţelege
valoarea descoperirii de către prof. Vicu Merlan, fost elev al
Liceului Răducăneni şi locuitor al satului Isaiia, a vasului de lut cu
Zeiţele de la Isaiia, care atestă existenţa aici a unei importante
civilizaţii precucuteniene! Ce vechi suntem! - circa 7000 de ani - şi
ce strămoşi importanţi avem!
Nu vreau să vă prezint conţinutul şi nu vă descriu Zeiţele - vă
spun cu tărie: „Citiţi cartea!“ Va fi o lectură foarte interesantă, veţi
deveni mai cunoscători şi, desigur, mai mândri că sunteţi
39
descendenţii unor oameni care şi-au transformat credinţa în artă şi
s-au gândit s-o lase urmaşilor! Aş merge chiar mai departe –
„Cumpăraţi cartea!“ Nu vreau să-i fac publicitate autorului spre!…
bunăstarea sa – nici nu ştiu dacă sunt exemplare de vânzare. Ceea
ce ştiu sigur este că această carte n-ar trebui să lipsească din
biblioteca oricărui cetăţean al comunei Răducăneni care se
consideră cât de cât un cititor.
Şi mai ştiu că Vicu Merlan este un pasionat cercetător,
pătimaş chiar (cei care l-au ajutat la săpăturile sale arheologice ştiu
că am dreptate), dar în nici un caz un doritor de înavuţire.
Argumentul este faptul că şi-a realizat cu greu visul şi că familia sa
din Isaiia a contribuit material la aceasta.
Sunt convinsă că, în insistenţele sale de a-şi înfăptui visul
copilăriei, Vicu Merlan a fost un om cam incomod, că apărea
cerând ajutor când ţi-era lumea mai dragă, deşi ce altceva ar fi
trebuit să facă un angajat al Muzeului de Istorie din Huşi decât să
vrea să descopere ceva important?! Bănuiesc, de asemenea, că
oficialităţile huşene de atunci nici nu aveau multe surse financiare,
de unde şi atenţia acordată activităţilor...profitabile, deşi paradoxul
ca o instituţie de cultură să obţină bani e atributivă...Epocii e Aur!
Ştim bine – cultura e spirit, profitul ei nu poate fi, nu trebuie să fie
decât unul spiritual! Dar… „foamea“ de bani te face să gândeşti…
„subţire“, visătorii să-ţi pară nebuni, uitând că ei - „frumoşii
nebuni“ (cum îi numea cineva) – dau lumină acestei lumi sfârtecate
de necazuri, umilinţe şi sărăcie (inclusiv morală)! Asta este
explicaţia faptului că descoperirea lui Vicu Merlan a „căzut“ în
întunericul depozitului de muzeu din Huşi, fără ca nimeni să nu se
întrebe, măcar din curiozitate, ce cuprinde ceea ce a scos la iveală
insistentul vizionar.
Recenzie
Iată de ce cred eu că avem această datorie faţă de
concetăţeanul nostru, care n-a renunţat să creadă în „flăcările unor
comori de la Isaiia“. Să-i citim cartea! Aşa vom şti cine suntem!
 40 Lohanul nr. 13
înalţ inima; spre Tine, Oh ! Doamne! Ascultă re rog, smerita mea
rugă… Îngăduie-mi, o Doamne, să ţin capul sus, nu din trufie, ci
pentru că mi-e cugetul curat, cum e cristalul in care străluceşte
Regina Maria, soarele scoţând la iveală o mie de lumini si pentru că mă pot uita
ctitoră a României Mari fără teamă in ochii oricui. Iar când va veni ceasul mei din urmă, o
Doamne, fă să mă găsească fără amărăciune în suflet, împotriva
nimănui, şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu, aşa că
înainte de a veni în faţa Ta, mâinile ce ridic în binecuvântare să fie
Lucian M. Petrescu – Huşi uşoare, ca nişte aripi plutind sure cer.
Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, o Doamne, să
mă vadă cu un zâmbet pe buze, cu un dar în mână şi cu lumina
emeie de inteligenţă şi frumuseţe superioară, dăruită credinţei in ochi, acea credinţă care mută munţii din loc. Amin.“
„F de Cel de Sus cu remarcabil talent literar şi artistic,
de o graţie şi gingăşie neîntrecută, descendentă a lor
Dorinţa Marei Regine, Ctitoră a României Mari, se va
împlini. Părinţi şi bunici vor povesti de-a lungul veacurilor la copii,
două din cele mai puternice curţi domnitoare din Europa (a nepoţi şi strănepoţi, că a fost odată o Regină a României cu numele
Angliei şi Rusiei), Regina Maria a fost o personalitate simbolic al Maicii Domnului, frumoasă şi captivantă ca o zână din
excepţională, o regină prin excelenţă, un simbol al regalităţii poveşti, cu un zâmbet serafic pe buze, bună şi milostivă ca o mamă
întrupate. Această personalitate excepţională posesoare a unor a îndurărilor, cu un suflet sensibil de scriitoare şi artistă, deşteaptă
serii de virtuţi admirabile, parcă anume a fost aleasă de providenţa şi iscusită ca un diplomat de rasă, vitează ca un soldat, energică,
dumnezeească să ocupe tronul României în momentele cele mai statornică şi hotărâtă ca un „Vir fortis“ care a ilustrat tronul Ţării
hotărâtoare din istoria neamului nostru, atunci când se cerea o Româneşti punând pietre de temelie la înfăptuirea unităţii
viziune profetică şi-o voinţă energică pentru a lua hotărârea naţionale, a Românilor, între graniţele lor fireşti dintre Nistru,
salvatoare şi a directiva paşii neamului spre idealul tuturor: Dunăre, Tisa şi Marea-Neagră. O Regină pe care a deplâns-o nu
unitatea naţională. numai poporul român, şi la moartea
Ea va fi Regina Durerii şi Regina căreia au vărsat lacrimi de condoleanţe,
Victoriei, ea va fi alături de soţul său trimişi extraordinari din 16 ţări. Şi fiindcă
Regele Ferdinand, Ctitoră a operei Românul ţine minte binefacerile ce i s-au
realizată prin jertfe şi eroism făcut, la fel cu strămoşii săi Români
supraomenesc, ctitoră a României Mari.“ („Populus Romanus beneficii memor esse
Şi după ce autorul publică o serie solet“ zice A. Salilustiu). Nu putem sfârşi
de documente emise din iniţiativa Mariei aceste rânduri de comemorare, decât
Regine, toate pentru România Mare, ne citând versurile de mulţumită şi
redă portretul şi puternicul caracter al recunoştinţă puse de Virgilius în gura lui
reginei: „Cavaler în adevăratul înţeles al Enea la adresa Didonei, versuri care,
cuvântului, vărul regal (George al mutatis mutandis, ilustrează atât de clasic
Angliei) si-a ţinut promisiunea faţă de sentimentele întregului neam românesc la
verişoara sa din România şi mulţumită şi adresa aceleia care i-a fost mai mult decât
puternicului său sprijin, idealul nostru Didonă: i-a fost o Genovevă, i-a fost
naţional s-a realizat, unitatea tuturor Ioana d'Arc.
Românilor, s-a înfăptuit.
Cea care a înfruntat urgia „Râuri în mare cât timp vor curge
războiului şi a menţinut moralul trupelor şi umbra roti-va,
şi al civililor, cea care a plâns de durere, Vârful stâncoşilor munţi şi pămân-
dar a cărei voinţă şi credinţă în triumful tul pluti-va prin stele,
final nici când nu s-a frânt, a ajuns să se Vecinie, tu, slavă şi nume şi laude
bucure de rodul străduinţelor ei: vei avea tu vecinie.“
zămislirea României întregite.
Reginei Maria pe tot dreptul i s-a Îndrăznesc să adaug la minunata şi
potrivit epitetul de Îngerul Păzitor al documentata pagină de istorie şi literatură
Marelui Nostru Vis Naţional“ pe care i a prof Coriolan Suciu, despre marea
la dat delegaţia de ardeleni, în frunte cu Regină Maria, câteva rânduri ce-mi
Mihai Popovici, când, la Iaşi, în ziua de A. S. R. Pricipesa Maria aparţin într-u totul, după cum şi realitatea
11 noiembrie 1918, i-au oferit un buchet amintirii legate de marea regină îmi
de flori şi au preamărit-o ca pe aceea care din mijlocul tuturor aparţin.
nenorocirilor, strălucitor îi călăuzise prin întuneric până la marele O fac aceasta pentru ca cei care vin după noi să ştie fapte
ceas al luminii. (V. III, pagina 574). adevărate şi cu care poporul nostru trebuie să se mândrească.
Ea a fost o călăuză, o inspiratoare a fost centrul de îndârjire Eram băietan de 12-13 ani în 1932 când Regina Maria stătea
în zilele cele mai negre după cum mărturiseşte în acel cântec de mai des vara la palatul de la Balcic, aproape de Cavarna, iar mai la
lebădă, care este „Scrisoarea din urmă adresată post mortem Ţării capăt, ca un pinten înfipt în mare, Capul Caliacra. Golful Cavarnei
mele şi Poporului meu“. se află între Capul Caliacra şi Stâncile Ecreneului – Varna. Un loc
„Când a venit şi rândul într-o măsură mare decât le visam de poveste, cu un climat blând, cu aşezări de un pitoresc cu totul
cele mai înflăcărate nădejdii şi când poporul românesc era nebun deosebit şi cu oameni de factură deosebită. Erau turci, tătari,
de fericire şi entuziasm. (O. C., pagina 576). Regina Maria, bulgari şi români. Toţi trăiau în prietenie şi bună vecinătate.
conştientă că ea n-a fost decât un instrument în mâna divinităţii Când regina era la palatul de la Balcic toţi ştiau aceasta căci
pentru a înfăptui lucruri mari şi minunate, primul lucru pe care l-a ea putea apare ori unde în plimbările ei. Toţi vroiau să o vadă pe
făcut după reîntoarcerea la Bucureştii eliberaţi, a fost să meargă regina ctitoră a României Mari. Era bună, era frumoasă şi forte
la Te Deum-ul de la Mitropolie şi îngenunchiată să înalţe inteligentă. În acel an de Sfânta Maria, aşezată pe tronul de marmu-
rugăciuni de mulţumită către Domnul (pagina 592). ră de pe malul Mării la castelul de la Balcic (tronul mai este şi
„Cum să nu-mi plec fruntea în faţa minunii celor acum), a chemat la ea patru regi din zona balcanică: Boris al
Recenzie

întâmplate“ (pagina 585). Şi se aplecă şi zise: „Mulţumesc cu Bulgariei, Alexandru al Iugoslaviei, George al Greciei, Carol al
smerenie lui Dumnezeu că timpul nostru de umilire şi de împilare a României (fiul ei). Fiecare rege şi-a adus în golful Cavamei, tot ce
avut un sfârşit atât de minunat“ (pagina 377). avea mai reprezentativ in flota fiecărei ţări, unde domnea şi au de-
„Acum s-a sfârşit visul cel rău şi lung, iar visul României monstrat de ziua şi în cinstea marei regine (submarinul Delfinul nu
Mari s-a întruchipat aievea. Minunate cu adevărat sunt căile a lipsit). A fost o sărbătoare pe care numai în basme o mai găseşti.
Domnului, mari şi înfricoşătoare (...). (pagina 588). Iată o regină, o augustă personalitate, iubită, cinstită de toţi şi vene-
Ea se va fi prezentat înaintea Dreptului Judecător aşa după rată de un popor întreg. Avea Marea Regină Maria la debarcaderul
cum şi-a formulat dorinţa în rugăciune din memoriile sale: „Îmi
Iulie 2010
personal o şalupă cu motor de avion care făcea mare zgomot când
pornea motorul, dar zbura pe deasupra mării şi a valurilor.
În patru ore era la Constantinopol pentru a se întâlni cu
marele Ataturkc (reformatorul Turciei), şi a stabilit relaţii de bună
prietenie pentru popoarele noastre şi al regilor din Balcani. Iar
seara la minunatul apus al Soarelui. în apropierea stâncilor de la
Ecrene şi Vama (graniţa veche şi dreaptă a noastră) unde valurile se
spărgeau în minunat covor de spumă marină şi ozonificau
atmosfera, şalupa aducea pe regină, care împreună cu una din
doamnele de onoare se îmbăia în spuma marină. Trecând peste
vigilenţa grănicerilor care aveau consemn, copii fiind (eu şi fratele
meu, Horia) după boscheţi am privit minunatul tablou pe care nu l-
am uitat niciodată. O regină de o frumuseţe neasemuită ieşită din
spuma mării ne ducea cu gândul la poveştile copilăriei. Iată o
poveste adevărată pe care nu o puteam uita şi pe care vreau să o las
celor ce vin, ca să ştie mai multe şi adevărate fapte din istoria
noastră. Citind cele trei volume din „Povestea vieţii mele“ de
Colegiul Naţional Agricol
„Dimitrie Cantemir“ din Huşi
– tradiţie - actualitate - năzuinţe –
Prof. dr. Dumitru V. Marin – Vaslui
vram D. Tudosie şi câţiva valoroşi absolvenţi publică în
A două volume o cuprinzătoare monografie istorico-literară
a unei şcoli centenare, legendare, cu înfăptuiri naţionale,
de mare valoare, cu aspiraţie universală. Este o carte de autor, cuprinde
deopotrivă memorii şi documente, sumedenie de date, nume, fotografii,
citate, prezentă activităţile didactice şi ştiinţifice, publicistice şi de
producţie care au ridicat instituţia pe scara de sus a istoriei valorilor.
Este o lucrare consacrată Centenarului Colegiului Naţional Agricol
„Dimitrie Cantemir“ din Huşi, veche şcoală huşeană inaugurată în
1908 ca Şcoala de Viticultură.
Volumul II îmbogăţeşte şi îl completează pe primul,
îndeplinind toate cerinţele unei monografii enciclopedice.
Lucrarea oferă în cele două volume a câte 400 de pagini in-
formaţii esenţiale despre trecutul şi prezentul acestei unităţi şcolare
(cu rol de universitate locală), care a pregătit în peste un secol
10.000 de absolvenţi, specialişti de care avea nevoie toată ţara.
Bibliografia selectivă include autori importanţi care au contribuit la
autoritatea şcolii şi … autorului. În unele pagini cea mai mare gre-
şeală este imortalizarea unor nulităţi. Cine rămâne… rămâne prin
cărţi şi realizări, este Avram D. Tudosie şi nimeni altcineva. La cât
a reuşit în această di-
recţie, monografia e un
premiu, o recunoaştere
şi un monument. Slujind
40 de ani instituţia,
autorul se confundă
firesc cu evoluţia şi
statornicia unei perioade
cu certe realizări. Fără
A. D. Tudosie, cărţile
sale, colegiul slujit,
Huşul popularizat, noi
toţi am fi mai altfel şi
mai săraci!
Colegiul Naţional
Agricol „Dimitrie
Cantemir“ din Huşi,
tradiţie - actualitate -
năzuinţe 1908 - 2008,
merită citită rând cu
rând şi recunoscută ca o
carte de temelie pentru
puterea de creaţie a
oamenilor judeţului
Vaslui.
41
Regina Maria, rămâi impresionat de naturaleţea şi sinceritatea
stilului în care este scrisă. Voi cita din această lucrare frazele de
început ale acestei adevărate opere literare-istorică, adăugând
aceasta ca un omagiu bine meritat pentru marea şi augusta
personalitate şi ca o completare la lucrarea prof. dr. Coriolan Suciu.
Povestea vieţii mele
„Adesea mi s-a cerut s-o scriu, si am stat în cumpănă dacă să
o fac, din multe pricini. Cu moartea scumpului meu soţ, regele
Ferdinand, se încheie un anumit capitol al vieţii mele şi visul că
pot mai uşor să privesc înapoi la calea, la lunga mea cale ce am
străbătut-o până acum. Pot s-o privesc de departe în chip mai
puţin părtinitor şi, poate, tocmai aceasta am aşteptat, mereu…“
S-ar putea scrie multe despre Regina Maria, dar rămâne
aceasta o sarcină şi o mare datorie către generaţii, a acelora care
vor scrie adevărata istorie a noastră.
Câteva cuvinte…
Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie – Huşi
ceastă cetate şcolară, seculară şi naţională, Colegiul
A Naţional Agricol „Dimitrie Cantemir“ a fost numită de
acad. V. D. Cotea „Academia de Ştiinţe Vitivinicole
Huşene“ pentru înfăptuirile sale realizate de marii făclieri-slujitori
ai instituţiei, ca: directori şi adjuncţi, sute de specialişti şi profesori
şi meritoşi săi absolvenţi. Din cei 10.000 de absolvenţi, 15% sunt
licenţiaţi, specialişti de vază, conducători de frunte a zeci de unităţi,
demnitari, doctori în ştiinţe şi cercetători, cadre didactice univer-
sitare, profesori şi academicieni, laureaţi ai Premiului de Stat.
Şcoala viticolă huşeană a căpătat o înaltă aureolă şi
încoronare de onoare pentru ale ei înfăptuiri majore, a fost
declarată „Stea Polară după care trebuie să se orienteze constelaţia
şcolilor viticole din ţară“. (Ministerul Agriculturii şi Ministerul
Învăţământului la Olimpiada Şcolilor Viticole, ţinută la Huşi în mai
1989).
Iată şi o scurtă descriere a obiectivelor unicat prezentate în
carte:
– primul muzeu viticol din ţară, cu dotare naţională (1966 -
1994), templu în care se înveşniceşte tradiţia vitivinicolă naţională
în cele 500 de exponate şi o primă sală cu 100 de figuri zoomorfe
din butuci din viţă-de-vie sculptaţi de natură şi selectaţi, conservaţi
şi ordonaţi, ca toate
obiectele din muzeu
împreună cu acad. C.
C. Giurescu şi I. C.
Teodorescu (1977);
– vechea cramă
pivniţă zidită din pia-
tră cioplită în 1936
(cu 30 de vagoane
capacitate), dublată
şi modernizată în
timp, sculptată pe di-
nafară cu motive isto-
rice şi bahice iar pe
dinăuntru, ca o icoană
aforistic pictată, se
constituie într-un
Recenzie
atractiv templu arhi-
tectural, cu elemente
de modern şi medie-
val, (acad. C. Lăză-
rescu) în care sălăş-
luieşte cea mai veche
vinotecă didactică
experimentală,
 42
instituţionalizată de Spiru Haret (dr. N. Gh. Lupu şi I. C.
Teodorescu);
– noul complex vinicol şcolar cu grandioasa vinotecă nouă,
devenită şi naţională, în care se eternizează toate vinurile
reprezentative din ţară, şi multe şi din afară, ca într-o unică
comoară naţională, cu 25000 de sticle constituind marele tezaur
vinicol strămoşesc românesc. (acad. M. Ralea, D. Bernaz,
T. Martin şi M. Oşlobeanu);
– vinoteca nouă încorporează o superbă sală – laborator de
protocol, pentru iniţierea elevilor şi a unor oaspeţi mari, în ştiinţa
degustării şi recunoaşterii vinurilor. A fost dată ca model pe ţară,
pentru eleganţa şi estetica sa utilitară şi ornarea oenologică
interioară, cu citate învăţătoare, nepieritoare, copiate de oricare…
(acad. Eugen Simion, 1988);
– o bibliotecă centenară, unică ca valoare şi dotare, cu 50.000
de volume şi 250 de mari opere vitivinicole, fundamentale pentru
Recenzie
viticultura lumii, aduse din străinătate de primii mari directori: C.
Hogaş, Gh. Gheorghiu, T. Volcov şi Marino Degli-Uomini, care
constituie mândria şcolii şi ai valoroşilor înaintaşi, rămase ca zestre
„valută forte“ pentru urmaşi. (T. Marian, 2008);
– o fermă şcolară, didactică experimentală de practică şi
producţie (30 ha), înfiinţată în 1975-1977, pe terenul fostei
Pepiniere a judeţului Fălciu, care aduce şcolii un venit anual de
circa 1.000.000 lei;
Răzbunarea timpului…
Elena Olariu – Răducăneni, judeţul Iaşi
ot ce se află pe faţa pământului se transformă
„T necontenit, fiindcă pământul e viu şi are suflet. Noi
facem parte din acest suflet şi rareori ne dăm
seama că el lucrează spre binele nostru“
Paulo Coelho
Aprilie, 2009. Ziua şapte ale lunii. Soarele. îndrăzneţ,
pătrunde prin sticla transparentă a ferestrei biciuind ultime frânturi
ale unui vis. Se făcea că Biserica se dărâmase până la temelii în
urma unui cutremur mare. Zidurile, din cărămidă roşie erau
singurul martor al existenţei vieţii în această cetate. Pe zidurile
răvăşite, desculţă, într-un capot rupt, al cărui culoare fusese cândva
albastru senin, cu capul în poale şi cu părul răvăşit, o Rachelă a
timpului acesta îşi plângea cu disperare fiii… Şi încetarea vieţii pe
pământ. Cât cuprinzi cu privirea, lanurile, altădată cu grâu şi
porumb, cu ovăz şi secară, cu vii şi chiar plantaţii de tutun, cu
livezi de cais ori măr, de prun sau cireşi, de nuci ori gutui sau
piersici, acum erau totuna: cenuşă. De parcă o lavă incandescentă
răbufnise din adâncuri înghiţind toate frumuseţile începutului de
veac 20. Cerul. înroşit, lăsa să se observe cele trei chipuri ale
Sfintei Treimi care mai privegheau încă pământul, să-l
binecuvânteze cu rouă, pe pământ să renască nouă viaţă.
Înmărmurită zare sta neclintită ca un sfeşnic în faţa arătării divine
vreme în care ea singură, Rachela îngenuncheată încă cerşea milă:
Tatăl nostru carele eşti în ceruri (…) facă-se voia Ta precum
în Cer aşa şi pe Pământ… (…) şi Ne iartă nouă greşelile noastre…
Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt ascultă. Şi cercetează inimile…
Aprilie, 2009. Genele ochilor refuză să lase lumina aceasta să
şteargă ultima privelişte de dincolo de vis, nu care cumva odată
Literatură
deschişi realitatea să fie aevea. Dar soarele, prietenos, alungă,
aburii năucitori din mintea Rachelei şi ca trezirea să nu-i fie
înspăimântătoare, trimite ciripitul vrăbiuţelor în prunul din faţa
casei să-şi trezească stăpâna în tril de primăvară. Una, mai
îndrăzneaţă, probabil o alintată a casei, cuteză chiar să-şi facă
simţită prezenţa cu ciocul în geam: „Ce faci, stăpână?! Ai uitai de
noi!…“
Şi stăpâna, o femeie trecută de cincizeci de ani, obosită de
alergătura vieţii, de problemele zilnice, de suferinţa trupului, poate
Lohanul nr. 13
– la sfârşit prezentăm celebra noastră Busuioacă de Bohotin
Huşi (BB sau BBH), numită şi „a opta minune a lumii şi prima
minune vegetală“ (prof. univ. Gh. Neamu şi N. Pomohaci), care
este a podgorie vocaţie, făurită şi lustruită de câţiva faimoşi făclieri
ai Viticolei, cu multă trudă şi inspiraţie şi redată podgorie şi
României. Acest vin a Huşilor comoară de anvergură naţională şi
preţuire planetară la congresele mondiale vitivinicole de la Atena
(1993) şi Paris (2000) a fost validat ca „vin licoros, aromat muscat
şi roz-trandafiriu colorat“, „… care face apt orice bărbat pentru
sublimul act, cugetat dar nesperat… Un vin elixir divin şi de vis cu
care priveşti răul vieţii ca pe un paradis, în care ai şi intrare …
gratis“ (acad. M. Abramovici, Universitatea Lomonosov -
Moscova), a cărei mireasmă a încântat şi pe N. Iorga, marele
savant, ca prim ministru (1931), şi pe N. Titulescu, marele lumii
diplomat (1936), dar şi pe regele Carol al II-lea (1935 şi 1937),
inclusiv pe regina Maria, „mama răniţilor“ (1916), care declara că:
„Huşii cu podgoria sa sunt cel mai frumos şi pitoresc oraş din
Moldova“ iar N. Iorga, a completat-o: „Oraşul Huşi şi podgoria sa
constituie un vast amfiteatru circular natural, fără asemănare sau
rival… În Şcoala de Viticultura şi în vinoteca sa, trebuie să se intre
(şi iese) ca într-un templu vinicol măreţ, covârşit de respect şi cu
pălăria în mână“ (1931).
şi cea a sufletului, nu se lasă trezită. Sau poate vrea să mai
lenevească un pic. Ochii, de culoarea măslinei trecute de copt,
străbat camera cu o privire calmă, calmă. Pe peretele din faţă,
icoana Măicuţei Domnului şi a Mântuitorului Iisus o trimit cu
gândurile înapoi, la pelerinajul de la Mănăstirea Sihla, Sihăstria şi
Petru Vodă, de minunea întâlnirii cu părintele stareţ Petru Vodă, de
pilda primită, de „bunăvoinţa“ oamenilor care aşteptau la rând să
primească binecuvântarea sfinţiei-sale. de pilda cu albina şi ce fel
de miere să continue a culege şi… întoarcerea acasă.
Mai mult ca oricând am conştientizat că pământul nostru
străbun este sfinţit de Dumnezeu, că suntem un popor ales, că
suferinţa nu este dată gratuit, că nu ştim ierta, nu ştim iubi, am uitat
de jertfa străbunilor pentru apărarea gliei, am uitat să ne respectăm,
am uitat să ne cinstim femeile, cele care dau viaţă vieţii, am uitat să
lăsăm portiţă la gardul sufletului…
Răşina rămasă de la tăierea brazilor îngălbeneşte pământul
altădată plin de păduri de brad, iar conii, seminţele acestuia se
usucă pe umezeala anemică a pietrei munţilor. Mai golaşi ca
oricând, pătrund cu privirea stingheră zarea, neînţelegând de ce
mâna altădată oblăduitoare a muntenilor a devenit seceră. .Florile
de colţ, mai sus ca oricând, nu mai vor să înflorească; poate razele
soarelui le usucă înainte de vreme tulpina, poate îngrijorate ele
însăşi, refuză să mai bucure ochiul privitorului, cine ştie. poate este
o răzbunare a timpului prin semne pe care nu avem cum le înţelege.
Cutremurat de schimbări neaşteptate, pământul „aleargă“
întruna încoace şi încolo, trăgând după sine case, păduri, ucigând
viata din ape şi de pe uscat, acoperind lacuri cu păduri scufundate,
ascunzând, pentru totdeauna de privirea oamenilor gospodării,
acareturi, oraşe întregi. Într-o continuă schimbare, azi aici, mâine
dincolo, toate aceste cataclisme nu vor fi înţelese de oameni decât
după cutremurarea sufletului. Pământ mişcător şi el, trupul, această
membrană a sufletului, într-un continuu dute-vino, uită de sine, uită
de menirea pentru care a fost plămădit, uită că mâine haina viageră
poate putrezi. Necontenit se transformă funcţie de schimbările
inerente ale climei şi trage după sine şi sufletul, esenţa vieţii.
Este bine, este rău. cutremurul sufletesc transformă trupul, îi
dă servitute, îl angajează în alergătura fără zăbavă a calului
înfometat care din mers îşi satură maşina internă a organelor şi
precum un tren lăsat la depou, nu poate, nu mai poate pleca la
drum… Nu mai are suflul acela lăuntric care să-i producă scânteia
vieţii. Nu mai are piciorul sigur când păşeşte pragul propriei case,
nu mai are siguranţă în vorba-i până nu de mult plină de
sensibilitate şi nobleţe, nu-şi mai lucrează propria bătătură – trupul,
ca pe un locaş sfinţit şi binecuvântat de Dumnezeu. Pământ în plină
schimbare, trupul devine un condamnat: surd la durere, mut să-şi
spună suferinţa, lăcrimând prin sudoare şi plâns lăuntric, simte
Iulie 2010
răzbunarea timpului, simte timpul pierdut fără înţelepciune, simte
ora care-l apropie de secunda finală…
Mut sau nemaivoind să vorbească, şi aşa vorba nu mai are
valoare, sufletul – în agonie, caută să prindă ultima licărire de
lumină a vieţii care să-l transforme. S-o ia de la început…Dar,
lumina aceea nu vine din afară. Niciodată nu a venit din afara
trupului. Ci dinăuntru. Numai dacă a fost bine primenită cămara
sufletului. Numai dacă parfumul de mosc şi tămâie a ucis din
vreme ura, gelozia, răzbunarea, agresivitatea, înşelătoria,
meschinăria, minciuna şi pervertirea. Pentru că „puterea fără
înţelepciune nu are nici o valoare“ (proverb indian) şi nu slujeşte
nimănui. Nu mai slujeşte nimănui.
Istoria şi geografia locală,
o necesitate în educarea patriotică
a elevilor
Înv. Luminiţa Mandrea – Huşi
„P uţine locuri sunt mai duios cunoscute la acest ţinut
al Vasluiului, care nu e nici la munte, nici la şes, şi
se împărtăşeşte de o neasemuită frumuseţe.“
Nicolae Iorga
Istoria, ca obiect de învăţământ, are o importanţă deosebită
datorită abundenţei de fapte ale evoluţiei sociale, conţinutului de
idei şi sentimente, care oglindesc trecutul bogat în lupte şi plin de
speranţe ale poporului român. Cunoaşterea istoriei nu poate fi
considerată doar ca răspunzând unei simple dorinţe de informare,
oricât de legitimă ar fi aceasta; studierea istoriei oferă bogate
valenţe educative prin experienţa umană acumulată, prin exemplele
pe care le oferă, prin învăţămintele ce decurg din ele, îndeplinind
astfel un rol educativ de primă însemnătate.
Studiind istoria în clasa a IV-a înarmează elevii cu cele mai
semnificative momente din istoria poporului român, învăţătorul are
acum posibilitatea să încadreze, în sistemul cunoştinţelor ştiinţifice
ale elevului mic, istoria ca obiect de sine stătător ce studiază
procesul de formare şi dezvoltare a societăţii umane în general, a
poporului român în special, ca o sinteză a luptei sale pentru
apărarea fiinţei naţionale, pentru independenţă şi libertate naţională
şi socială.
Prezentând cunoştinţele într-o formă clară, atrăgătoare,
sugestivă, învăţătorul asigură înţelegerea cu uşurinţă a
evenimentelor de către elevi, trezindu-le interesul faţă de această
disciplină de studiu. În cadrul creat de istoria şi geografia patriei,
elementele de istorie şi geografie locală sunt demne de
luat în seamă pentru creşterea eficienţei muncii
didactice, a calităţii pregătirii elevilor. Folosirea
cunoştinţelor locale la istorie şi geografie contribuie
într-o mai mare măsură la dezvoltarea interesului şi
dragostei pentru studiul acestor obiecte. Elevii se
conving că locuitorii din fiecare sat sau oraş şi-au adus
contribuţia la făurirea istoriei. Prin introducerea în
lecţiile de istorie a românilor a elementelor din istoria
locală a judeţului Vaslui, elevii vor înţelege că
vasluienii – asemenea întregului popor român – se
mândresc şi preţuiesc faptele de vitejie săvârşite în
trecut de locuitorii acestor plaiuri, eroismul de care au
dat dovadă în marile bătălii purtate de Ştefan cel Mare
şi ai altor domnitori români, pentru apărarea gliei
strămoşeşti, pentru libertate şi progres social. Vor
înţelege că judeţul Vaslui, vatră milenară de cultură şi
civilizaţie românească, cuprinde într-un cadru natural
43
variat, meleaguri legendare, udate de apele Prutului şi Bârladului,
în care trecutul glorios de muncă şi luptă se îmbină armonios cu
minunatele împliniri ale zilelor noastre. Vaslui reprezintă o zonă
istorică şi geografică ce trebuie cunoscută. Trecutul său înseamnă
istorie şi cultură, prezentul înseamnă transformare şi devenire, iar
viitorul multe, multe speranţe. Istoria judeţului Vaslui, frumuseţea
acestor meleaguri, faptele strălucite de vitejie ale oamenilor acestor
locuri, se pot transforma într-o adevărată invitaţie adresată tuturor
celor ce poposesc chiar şi pentru puţin timp prin aceste minunate
ţinuturi. Cine nu ar vrea să cunoască meleagurile unde au învăţat să
zămislească opere nepieritoare Al. Vlahuţă, V. I. Popă, George
Tutoveanu, Nicolae Tonitza, Elena Farago, E. Racoviţă, Gh. I.
Popa, Gh. Vrânceanu, C. Tănase… şi mulţi, mulţi alţii.
Cine nu ar vrea să îşi plece capul şi să îşi închine sufletul în
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Vaslui (ctitorie a marelui
Ştefan Voievod? Cine nu ar vrea să-şi plece capul în ţărâna sfântă a
necropolelor dacice de la Poeneşti? Cine? Unde?… şi lista ar putea
continua.
Vizitând locuri încărcate de istorie, casele în care atâţia
oameni de seama s-au născut, în care au trăit sau au creat, cărţile
ori obiectele de uz personal, mergând pe aceleaşi drumuri
străbătute de ei, nu poţi spune ca Vasluiul nu a existat şi nu există
prin el însuşi. Ca în întreaga ţară, viaţa pulsează pe meleaguri
vasluiene în vârtejul nestăvilit al anilor şi al evenimentelor, toate
sub semnul unităţii dintre idee şi faptă, între conştiinţă şi realizare.
Azi, ca şi altă dată, Vasluiul însemnă – prin momentele sale –
folclorul şi peisajul generos, o înaltă şcoală a patriotismului pentru
orice român. Paşii făcuţi in această zona geografică încărcată de
zbuciumul istoriei sunt un bun prilej pentru îmbogăţirea
cunoaşterii, generând totodată sentimente de preţuire faţă de
generaţiile care ne-au precedat şi o neţărmurită dragoste faţă de ţară
Copăceii prieteniei
Alina Calancea, Eugenia Bondar – Huşi
–D
oamna, ştii, a înflorit copacul nostru!
Aşa a intrat Mitică, un copilaş din grupa
mijlocie într-o dimineaţă de aprilie. Povestea
copăcelului însă îşi avea începutul de la grupa mică, când doamna
educatoare de la grupa pregătitoare ne-a invitat la o acţiune de
salvare a planetei şi anume să plantăm un copăcel. Aşa că, înarmaţi
cu bună dispoziţie, curiozitate şi mult curaj am ieşit afară, în curtea
grădiniţei şi noi cei de la grupa mică. Am păşit timid deoarece eram
încă mici dar totodată îndrăzneţi în lumea asta „nouă“. Curtea
zumzăia ca un stup de albine. Erau copii de la celelalte grupe şi, ca
şi noi, erau nerăbdători să se apuce de treabă. Doamna educatoare
Pedagogie
 44
de la grupa pregătitoare ne-a explicat în ce constă acţiunea şi ne-a
cerut să fim atenţi cum vor planta copiii din grupă copăceii pentru
că vom face şi noi la fel. O parte dintre copii au luat câte un
copăcel, alţii au luat stropitoarea, alţii au luat hârleţe şi cu mult
drag s-au apucat de lucru. Mai întâi au făcut gropile apoi cu
mânuţele lor au pus copăceii, i-au astupat la loc cu pământ şi i-au
udat rugându-se să prindă rădăcini, să crească mari. Când ne-a
venit rândul nostru am făcut acelaşi lucru numai că am fost un pic
mai stângaci, ne-am împiedicat şi am căzut puţin în nas, am mai şi
plâns puţin, am râs dar până la urmă totul a fost bine şi ne-am
descurcat onorabil pentru vârsta noastră. Timpul a trecut, copăcelul
nostru a crescut şi chiar i-au dat primele floricele. Cuvintele lui
Mitică mi-au amintit că luna aceasta urma să plantăm alt copăcel.
Activitatea era parte integrată a proiectului educaţional „Ajută-mă
să cresc“, proiect iniţiat de doamnele educatoare Bondar Eugenia şi
Blânda Maria şi la care am acceptat să participăm şi noi cu mult
drag. Iar dacă anul trecut acţiunea a fost un început timid, anul
Fiţi un conducător adevărat!
Cum să ajutaţi oamenii să se
transforme
Alex Ionescu – Bucureşti
aţă de cum ar trebui să fim, suntem numai pe
„F jumătate treji. Folosim doar o mică parte din
resursele noastre fizice şi mentale. În linii mari,
individul uman nu se apropie nici pe departe de limitele sale.
Posedă anumite capacităţi pe care, de obicei, nu se pricepe să le
folosească“
William James
O persoană pusă într-un post de conducere, pentru a putea
coordona cu succes activitatea respectivă, trebuie nu numai să aibă
cunoştinţe de management şi cunoştinţe în domeniul respectiv, ci şi
o excelentă abilitate de a comunica cu oamenii. Dale Carnegie a
fost primul care a realizat un manual despre modul de a
interacţiona armonios cu oamenii. Ca şi coordonator al unei acţiuni,
al unui proiect, al unei întreprinderi este necesar să existe
capacitatea de a motiva oamenii, de a le arăta unde greşesc, de a-i
determina să facă anumite acţiuni sau de a-i convinge să depună
mai mult efort. De cele mai multe ori, în lipsa acestei capacităţi de
a interacţiona armonios cu ceilalţi, apar opoziţii, refuzuri şi piedici
în realizarea activităţilor. În toate acţiunile pe care un conducător
trebuie să le realizeze pentru ca activitatea coordonată de el să se
desfăşoare foarte bine, cel mai important lucru pentru a obţine
cooperarea şi acceptarea celorlalţi este abilitatea de a comunica, de
a face ca ceea ce se transmite celorlalţi să fie acceptat cu bucurie de
către aceştia. Ne putem naşte cu această capacitate sau o putem
învăţa. Ceea ce susţine această capacitate este respectul şi preţuirea
reală faţă de oameni şi dorinţa sinceră de a le înţelege punctul de
vedere şi motivaţiile interioare. Acest demers, cel de a comunica
eficient cu oamenii, poate deveni obositor dacă nu este realizat din
suflet, dacă nu ne pasă cu adevărat decât de interesul propriu.
Expunem mai jos câteva extrase din lucrarea lui Carnegie,
„Secretele succesului. Cum să devii influent şi să îţi faci mulţi
prieteni“, referitoare la modul în care un coordonator al unei
Sociologie
anumite activităţi, proiect, grupări, etc. ar trebui să interacţioneze
cu oamenii.
Dacă trebuie neapărat să reproşaţi ceva, trebuie să ştiţi
cum să începeţi
William McKinley, cel de-al 25-lea preşedinte al Statelor
Unite, în 1986, când candida pentru preşedinţia Statelor Unite avea
nevoie de un discurs bine scris. Unul dintre republicani a realizat
aceasta – i-a scris discursul. După ce a citit discursul, McKinley a
Lohanul nr. 13
acesta a avut mai multă amploare. Fiecare educatoare a stabilit
împreună cu părinţii din grupă să modernizeze spaţiul verde din
faţa grădiniţei şi bineînţeles plantarea de noi copăcei. Prin acest
lucru am dorit formarea atitudinilor de respect faţă de ceea ce ne
înconjoară dar şi de dezvoltare a unor comportamente responsabile
faţă de mediul înconjurător. Pentru că atât părinţii dar mai ales
copiii trebuie să înţeleagă că doar păstrând un mediu curat vor
putea creşte sănătoşi. Şi chiar dacă ei sunt încă mici şi ei pot
contribui la păstrarea unui mediu curat şi sănătos, prin plantarea de
pomi, plantarea de floricele. Fiecare grupă a adus diferite soiuri de
floricele şi copăcei şi împreună cu părinţii ne-am apucat de lucru.
Şi ca treaba să meargă cu mai mult spor am cântat cântecele despre
primăvară. Apoi vom aştepta să se coacă vişinele, cireşele şi să
stăm la umbra sălciilor dar…răbdare!
concluzionat că acesta avea unele puncte bune, dar nu mergea.
McKinley nu vroia să îl jignească pe acel om dar trebuia să zică
„nu“. Prin urmare, i-a zis: „prietene, e un discurs splendid,
excepţional. Nimeni n-ar fi putut compune unul mai bun. Ar fi
perfect pentru multe ocazii, dar crezi într-adevăr că se potriveşte în
cazul de faţă? Aşa sonor şi sobru cum e, din punctul dumitale de
vedere, trebuie să cântăresc efectul lui din perspectiva partidului.
Acum du-te acasă, scrie-mi un discurs după indicaţiile pe care ţi le
voi da şi trimite-mi o copie.“ Iar respectivul a rescris discursul,
fiind bucuros să realizeze aceasta sub îndrumarea lui McKinley.
Reţineţi: ne vine mai uşor să ascultăm lucruri neplăcute după
ce am fost lăudaţi pentru calităţile noastre.
Cum să criticaţi fără să vă atrageţi ura
Mulţi îşi încep critica printr-o laudă sinceră urmată de
cuvântul „dar“. Acest cuvânt însă îi poate face pe mulţi să se
întrebe dacă lauda a fost sinceră. Poate apare ca o introducere abilă
către reproşul datorat unei anumite situaţii. Se pot evita uşor aceste
probleme înlocuind „dar“ cu „şi“. Spre exemplu: „suntem foarte
mândri de tine, Johnnie, pentru că notele tale au crescut în acest
trimestru, şi (NU „dar“!! – n.r.) dacă eşti la fel de conştiincios şi în
trimestrul viitor, îţi vei putea îmbunătăţi şi nota la algebră.”
Atragerea atenţiei indirect asupra greşelilor face minuni cu
oamenii sensibili, care pot să respingă criticile aspre şi directe.
Comentaţi-vă mai întâi propriile greşeli
Priviţi o mostră de convorbire a lui Dale Carnegie către
nepoata sa (n.r.): „Ai greşit, Josephine, dar Dumnezeu ştie că nu
mai mult decât mine. Nu te-ai născut cunoscând soluţia tuturor
problemelor. Asta vine doar cu experienţa şi eşti mai eficientă
decât eram eu la vârsta ta. Eu unul am comis atâtea greşeli prosteşti
şi fără rost, încât sunt cel mai puţin indicat să te critic pe tine sau pe
oricine altcineva. Dar nu crezi că ar fi fost înţelept să faci aşa şi
aşa?”
E mult mai uşor să auzi greşelile pe care le-ai făcut, dacă
acuzatorul începe spunând că el însuşi e departe de a fi perfect.
Clarence Zerhusen din Timonium, Maryland, şi-a prins fiul
învăţând să fumeze: „Normal că nu vroiam ca David să fumeze, dar
eu şi mama lui fumam; îi dădeam un exemplu prost permanent. I-
am explicat lui David cum începusem eu să fumez la aceeaşi vârstă
şi cum distrusese nicotina tot ce era mai bun în mine, şi acum îmi
crease dependenţă. I-am amintit cât de persistentă era tusea mea şi
cât insistase chiar el să renunţ la ţigări cu ani în urmă. Nu i-am
impus să se oprească, nu l-am ameninţat şi nu i-am vorbit despre
pericole. Tot ce am făcut a fost să accentuez că acum eu nu mă mai
puteam opri şi cât îmi dăunează asta. S-a gândit o vreme la ce i-am
spus şi s-a hotărât să nu înceapă să fumeze până nu termină liceul.
Cu trecerea anilor, David nu s-a mai apucat de fumat şi nu s-a mai
gândi la asta.”
Nimănui nu îi place să primească ordine
Ian Macdonald din Johannesburg, Africa de Sud, era director
general al unei mici uzine specializate în fabricarea componentelor
maşinilor de precizie şi a avut ocazia să primească o comandă
Iulie 2010
foarte importantă; şi-a dat seama că nu va putea să respecte
termenul de livrare. Comenzile deja existente şi timpul scurt alocat
făceau imposibilă terminarea lucrului la timp.
În loc să oblige muncitorii să muncească mai repede, el i-a
chemat pe toţi, le-a explicat situaţia şi le-a spus cât ar ajuta
compania şi pe el însuşi dacă ar livra comanda la timp. Apoi a
început să pună întrebări: „Putem contribui în vreun fel la onorarea
acestei comenzi?“, „Poate sugera cineva vreo procedură prin care
să grăbim activitatea în atelier?“, „Ar servi la ceva să modificăm
programul de lucru sau însărcinările lucrătorilor?”
Angajaţii au adus multe sugestii şi au insistat să fie preluată
comanda. Au abordat totul cu o atitudine optimistă, iar comanda a
fost acceptată şi livrată la timp.
Aşadar, formulându-l ca pe o întrebare, ordinul devine mai
uşor de acceptat şi în acest mod stimulează adeseori creativitatea
interlocutorului. Oamenii acceptă mai uşor un ordin dacă li se lasă
şi lor o parte din decizia care a cauzat emiterea ordinului.
Deci... puneţi întrebări în loc să daţi ordine directe.
Cruţaţi amorul propriu al celorlalţi
Antoine de Saint-Exupery afirma: „N-am niciun drept să
spun sau să fac ceva care să înrăutăţească imaginea cuiva despre
sine însuşi. Nu contează ce cred eu despre el, ci ce crede el despre
sine însuşi. E o crimă să ştirbeşti demnitatea proprie a cuiva.”
Adeseori călcăm în picioare sentimentele celorlalţi spre a ne
face drum, găsim vinovaţi, adresăm ameninţări, criticăm un copil
sau un angajat în prezenţa celorlalţi, fără să ne gândim măcar că îi
jignim. Doar câteva minute de reflecţie, un cuvânt bun, o atitudine
de înţelegere a acţiunilor celorlalţi ar îndulci considerabil loviturile
pe care ne vedem nevoiţi să le dăm.
Cum să propulsaţi oamenii spre succes
Un băiat de zece ani lucra într-o fabrică la Napoli. Visul lui
era să devină cântăreţ, dar primul lui profesor l-a descurajat: „Nu
eşti în stare să cânţi“, i-a spus. „N-ai deloc voce. Când cânţi scoţi
aceleaşi sunete ca nişte jaluzele prin care flutură vântul.“ Dar
mama lui, o sărmană ţărancă, l-a îmbrăţişat şi l-a lăudat şi i-a spus
că ea ştia că el cântă bine, că deja sesiza un progres şi că va merge
şi desculţă, numai să economisească bani ca să-i plătească orele de
muzică. Lauda şi încurajarea acestei femei simple au schimbat
viaţa acelui băiat. Numele lui era Enrico Caruso, cel care a devenit
unul din cei mai mari şi mai vestiţi cântăreţi de operă.
Jess Lair spunea: „Lauda e raza de soare ce ne luminează
sufletele; nu putem să creştem şi să ne dezvoltăm fără ea. Şi totuşi,
dacă majoritatea dintre noi sunt prea grăbiţi ca să declanşeze vântul
rece al criticii, suntem oarecum şi reticenţi în a oferi semenilor
noştri laude călduroase.”
William James, psiholog şi filozof american afirma: „Faţă de
cum ar trebui să fim, suntem numai pe jumătate treji. Folosim doar
o mică parte din resursele noastre fizice şi mentale. În linii mari,
individul uman nu se apropie nici pe departe de limitele sale.
Posedă anumite capacităţi pe care, de obicei, nu se pricepe să le
folosească.“ Deci, de ce să nu ne ajutăm unii pe alţii să ne
descoperim comorile din noi? Ce ne împiedică?
Prin urmare, lăudaţi cea mai neînsemnată îmbunătăţire şi cel
mai mic progres. Aprobaţi cu însufleţire şi lăudaţi din belşug!
Investiţi încredere în semeni
Dacă vreţi să îmbunătăţiţi o anumită latură a unei persoane,
comportaţi-vă ca şi cum acea caracteristică făcea deja parte din
calităţile ei excepţionale.
Shakespeare a spus: „asumaţi-vă o virtute, dacă nu o
posedaţi“.
Daţi impresia că orice greşeală poate fi îndreptată
Spuneţi copilului, partenerului de viaţă sau salariatului
dumneavoastră că este prost sau bătut în cap la ceva, că nu are
chemare pentru nimic, că tot ce face este greşit şi aţi distrus
aproape orice scânteie de dorinţă de a se îmbunătăţi. Dar folosiţi
tehnica opusă – fiţi darnic în încurajări, faceţi orice să pară uşor,
înştiinţaţi-l pe celălalt că aveţi încredere în capacităţile şi flerul lui
înnăscute şi se va strădui zi şi noapte ca să poată să respecte aceste
standarde.
Ca un exemplu: Ely Culbertson, ale cărui cărţi de bridge au
fost traduse într-o duzină de limbi şi s-au vândut în milioane de
exemplare. Totuşi, acesta i-a spus lui Dale Carnegie că nu ar fi
45
transformat acest joc în profesie, dacă nu l-ar fi încurajat o tânără,
spunându-i că are chemare în direcţia aceasta. Când a ajuns în
America în 1922, a încercat să îşi câştige existenţa ca profesor de
filozofie şi sociologie, dar a ratat. Apoi a vrut să vândă cărbuni şi
nu i-a mers. După care a încercat să comercializeze cafea şi nu a
reuşit nici cu aceasta. Jucase ceva bridge, dar nu se gândise
niciodată pe atunci că într-o zi l-ar putea preda. Ulterior, a cunoscut
o frumoasă profesoară de bridge, Josephine Dillon, s-a îndrăgostit
şi s-a căsătorit cu ea. Ea a observat cât de atent îşi analiza el cărţile
şi l-a convins că era un potenţial geniu la masa de joc. Culbertson
mi-a spus că numai şi numai acea încurajare l-a propulsat spre
cariera de profesor de bridge.
Folosiţi încurajările, daţi impresia că orice greşeală poate fi
corectată.
La antipodul tehnicii de constrângere
Colonelul Edward M. House avea sarcina spinoasă de a-i
comunica lui William Jennings Bryan, secretar de stat în perioada
preşedintelui Woodrow Wilson, vestea proastă că va merge el ca
emisar al păcii la mai-marii Europei. Bryan a fost vădit dezamăgit
când a auzit că va merge colonelul în Europa. Colonelul i-a spus că
„preşedintele se gândise că nu era prea prudent să recurgă în mod
oficial la acest demers (ca el să meargă) şi că, dacă ar pleca el,
personalitatea lui ar fi fost atât de remarcată, încât oamenii s-ar
întreba ce face acolo...“ Deci House i-a comunicat practic lui Bryan
că era prea important pentru această misiune – şi Bryan a fost
mulţumit.
Colonelul House, abil şi experimentat în lecţiile vieţii, nu
făcea decât să respecte una dintre cele mai importante reguli ale
comunicării interumane: asiguraţi-vă întotdeauna că interlocutorul
dumneavoastră e fericit să facă ceea ce-i propuneţi.
Wilson a respectat aceeaşi conduită când i-a propus lui
William Gibbs McAdoo să devină membru al cabinetului său.
Aceasta era cea mai înaltă onoare pe care o putea acorda cuiva.
McAdoo: „Wilson a pus problema cu o măiestrie desăvârşită: mi-a
dat impresia că i-aş face o favoare acceptând această mare onoare.”
Cum refuza Carnegie, în mod politicos, diverse invitaţii de a
ţine discursuri, invitaţii făcute de prieteni sau de oameni faţă de
care avea obligaţii: după ce îşi exprima mulţumirea că a fost invitat
şi regretul că nu poate accepta, sugera un înlocuitor. Nu dădea timp
celuilalt ca să fie nefericit din cauza refuzului său. Schimba imediat
gândurile celuilalt către un alt vorbitor care ar putea să accepte
invitaţia.
Infantil? Poate. Dar asta i-au spus şi lui Napoleon când a
creat Legiunea de onoare şi a distribuit 15000 de cruci de onoare
soldaţilor săi şi a numit optsprezece dintre generalii săi „mareşali ai
Franţei“, iar trupele sale au fost numite „Marea armată“. Napoleon
a fost criticat pentru că a dat „jucării“ veteranilor săi, trecuţi prin
focul războaielor, dar replica lui a fost: „oamenii sunt conduşi de
jucării.”
Un conducător de succes ar trebui să reţină următoarele
principii menite să schimbe atitudinea sau comportamentul
celorlalţi:
1. Fiţi sinceri. Nu promiteţi nimic din ceea ce nu puteţi oferi.
Nu vă mai gândiţi la propriul profit şi concentraţi-vă asupra binelui
celuilalt
2. Fixaţi-vă clar în minte ce doriţi să facă ceilalţi
3. Citiţi gândurile celuilalt. Întrebaţi-vă ce vrea într-adevăr
cel de lângă dumneavoastră
4. Analizaţi beneficiile pe care o persoană le-ar obţine
urmând sugestiile dumneavoastră
5. Comparaţi acele beneficii cu dorinţele celuilalt
6. Când cereţi ceva, formulaţi-vă cererea într-o formă care să
lase clar faptul că şi celălalt va profita, negreşit. Spre exemplu, un
ordin concis ar suna astfel: „John, ne vin clienţi mâine şi trebuie
curăţată magazia. Deci mătur-o, pune produsele în grămezi
ordonate pe rafturi şi lustruieşte tejgheaua.“ Sau, am putea exprima
aceeaşi idee arătându-i lui John ce va câştiga şi el, personal, dacă
Sociologie
va face această treabă: „John, avem ceva de făcut care nu ar trebui
să fie amânat. Dacă terminăm acum, nu ne vom mai bate capul cu
asta după aceea. Mâine aduc nişte clienţi ca să le arătăm ce avem
pe aici. Aş vrea să îi duc să vadă şi magazia, dar e cam în
dezordine. Dacă ai putea să o mături, să pui produsele în grămezi
ordonate pe rafturi şi să lustruieşti tejgheaua, ne-ar face să părem
eficienţi şi tu ţi-ai fi îndeplinit rolul foarte special în crearea unei
bune imagini pentru companie.”
 46
Râpanu Dumitru – Huşi
Epigrame
Bahică
Mâna încă nu-i vibrează
Când colindă cramele,
Chiar şi capul mai lucrează;
Dar nu-l ţin picioarele.
Corecţie conjugală
De nu ar prinde-o deochiul,
Că-i frumoasă rău, cadâna,
De-i face cuiva cu ochiul,
El îi face semn cu mâna.
Taxe
Cine guvernează
Pentru tot românul
Acuma impozitează
Şi răbdarea şi tutunul.
Analize medicale
Am trecut prin catacombe
În amurgul violet
Am scăpat chiar şi bombe…
N-am scăpat de diabet.
Paradox zodiacal
Şi la nunta lor de aur
Mă intrigă, bunăoară,
Că femeia este taur
Şi bărbatul tot fecioară.
Înv. Corneliu Lazăr – Gura
Bohotin
Toamna la şevalet
Înzestrată de natură
(Cu talent mare-n pictură)
Toamna strânge din curea
Ca să-şi cumpere vopsea.
Întinde o pânză mare
Neţinând cont de hotare
Dar n-o aşează î n ramă
Că la margini se destramă!
Apelează-apoi la stuf
Ca să-i vândă pămătuf
Şi să-şi facă bidinele
Să poată vopsi cu ele.
Nu-s poveşti! Totu-i concret!
Vâră pânza-n şevalet
Cu-n tăciune-drept peniţă
Face mai întâi o schiţă.
Poezie
Hai să treacă la vopsele...
Ce să facă ea c u ele?
Galbenul îl are-n grâu
Albastrul deschis în râu
Oranjul e peste tot
(Chiar şi-n zeama de compot)
Violetu-n crizanteme
Negrul ochilor sub gene
Despre verde? Asta-i bună...!
Unde-ar mai putea să-l pună?
Albu-l lasă pentru iarnă
(Treaba ei când vrea să-l cearnă)
Iarna-i bună precupeaţă
Mai ales când vinde ceaţă.
Verdele? I-acum de-ocară
Las“ că-l dau la primăvară
Că se plânge . . .se tot plânge...
Niciodată nu-i ajunge.
I a să-mi strâng eu mustăria
C-afară-ncepe urgia.
Va fi vai de capul meu
Să stau u n an la muzeu...!
Alina Calancea – Huşi
Livada în sărbătoare
Rând pe rând cad din copaci
Mii de fluturi zburători.
Nu fi trist,te-ai speriat?
E doar floarea pomilor.
Le culeg , le ţin în pumn
Si mă bucur de căldură,
Bâzâie pe ram acum
Mulţi bondari de-atâta trudă.
Fluturaşii coloraţi
Zboară-n voie pe câmpie,
Mult parfum ne-mbie acum
Să cântăm de bucurie!
Lohanul nr. 13
Elena Olariu – Răducăneni
Pe o carte de Eminescu nu poţi citi
decât… tăcere.
Grigore Vieru
Spleen (Plânge natura)
Plânge natura prin pletele
unei sălcii;
grele de sevă şi taină a Iubirii
s-apleacă
pământu-1 sărutând...
Un sticlete, amorţit de aseară
primeşte rouă divină a
Botezului baie fiindu-i...
Şi focul din vene se stinge...
Şi focul din suflet s-aprinde...
Plânge natura, noiembrie aducând
de Mireasă coroană, pe a anului frunte
aşezând-o...
Plânge dormind în pieţele unei
sălcii
un sticlele...
Elena Olariu – Răducăneni
Porumbel pribeag
Porumbel pribeag – suflet zbuciumat
alergi înaintea morţii cu aripile-ţi
fâlfâinde
ca poate s-o opreşti...
Amazoană fără-de-frâu – îţi
pătrunde prin vene
ca Fecioarei, străpunsă de sabia
tăcerii,
ucigându-te încet, încet –
ele pe drumul îmbrăţişării amare
adunându-te...
...copil pribeag – porumbelul –
cu sufletul împăcat
de propria-i sentinţă
decolează spre fereastra inimii
însângerate
aducând pacea...
Prof. Constantin Partene –
Ghermăneşti
Spicuiri din istorie
Dacă sămânţa n-ar fi rodit,
În ogorul nostru cu omăt,
Noi mai mult am fi gândit
Şi acum eram departe, hăt!
Când de aleşi nu ne-a plăcut,
Obicei de la daci lăsatu,
După un timp i-am omorât
Ca să se destrame... statul!
Iulie 2010
Păi, ce-au avut cei nobili daci
De l-au ucis pe Burebista?
Doar spiritul neunirii de la traci
Şi nesupunerea le-a fost pista.
Regele a pus bazele unui stat,
Ajuns apoi, putere mare,
Iar cu Deceneu i-a îndemnat
Doar la unire şi cumpătare.
Ce-i rău în asta, vă întreb,
De n-au vrut o ascultare?
Instinctul doar le-a fost întreg
Iar interesul şi mai mare.
Plină-i istoria noastră, iată;
De trădări, omoruri şi otrăviri,
Că ne-ar trebui o listă lată
Pentru cei morţi ca martiri.
Aşa le-a fost hărăzită soarta
Lui Bogdan II, Tepeş, Ioan Vodă
Vina n-o purta doar...Poarta,
Ci şi gândirea noastră slobodă.
Sultanul dicta doar mazilirea,
Arareori moarte de ghiauri,
Noi pe Biblie ne juram pieirea,
Ca s-avem şi alţi martiri !
Voievozi şi regi uniţi cu neamu,
Care pentru ţară s-au sacrificat:
Un Decebal, Mihai şi Brâncoveanu
Şi lista încă n-am epuizat.
Horia şi Cloşca nu trebuiau să moară
Nici Tudor, ucis de-un trecător,
Iar Cantemir, Inochentie, Bălcescu,
Să fi rămas să moară-n ţara lor.
Acţionând tot contra firii,
La mijlocul epocii moderne
Abdică Cuza, Domnul Unirii,
De moftul opoziţiei interne !
În anul '40, al mutilării,
Când vecinii răi, care de care
Rupeau hălci din trupul ţării
Silim pe Carol II la… abdicare.
Au urmat ani grei, de război,
Cu Antonescu, mareşal unificator,
Bucovina şi Basarabia s-aduse înapoi
Doar fraţii de acolo-i zic „eliberator“!
Pe Antonescu, mare român,
Comuniştii noştri, proaspăt supuşi,
N-au făcut ceva mai bun
Decât să-l predea la ruşi !
Apoi Dej, ca şi Antonescu
A „supărat“ pe ruşi nespus,
Mai apoi, în '89, Ceauşescu
Tot de Moscova-i răpus!
În '89, grăbit spre „tron“
Iliescu cere sprijin tot la rus!
Ruşii nu trag spre balcon,
Ci în popor! Ordin de sus!
Iar aşa-zişii terorişti
Să-i găsim nu s-a putut,
Or fi fost şi securişti,
Dar cei mulţi, trec peste Prut.
Iată cine i-a chemat
Pe ruşi, apoi şi pe mineri,
Să tragă gloanţe pe-noptat,
Să bată-n voi şi în muieri !
După lovitura de stat, tip Iliescu,
Comuniştii conduc ţara şi acum.
Tot ei au ucis pe Ceauşescu,
Chiar în ziua de Crăciun!
Se ştie, ăştia suntem noi,
C-aşa am fost şi în trecut.
Analizând la rece, mai apoi,
Regretăm prostia ce-am făcut.
Prof. Neculai Olariu –
Răducăneni
Revenire
Scrâşniri de peste zi îmi semăn în imagini
Şi-n oarba licărire a lămpii fumegând
Privesc în întuneric, ce-n scârţâiri asemeni
Prelung se vaită neaua, sub pasul ei,
plângând.
Ea, cu mişcări domoale, deschide uşa larg
Şi-n lăcrimări încete pe rumenii obraji
Aşteaptă în tăcere, aşteaptă lângă prag
Să-mi redeştept în suflet trecutele mreji.
Sclipiri diamantine din ochii ei pornesc
Şi parcă mă-nfioară acum în întuneric
Când în clipiri blazate şoptind îmi tăinuiesc
Dureri înăbuşite, închise-n piept ermetic.
Mi-aştern pe pânza albă covorul de-
amintire
Ce-acuma-i veştejită de jocul ei bizar
Şi-aş vrea din licărire, -n pocal de fericire
Să-mi iau lavanda-i moale, dar totu-i în
zadar.
47
Cu vocea-i tremurândă îmi spune-n plânset lin:
„Te-am căutat prin codru, prin lume, prin
poteci
Şi inima-mi nebună m-a îndemnat să vin
În vechi şoptiri duioase s-alungi fiorii reci.
Să-mi dai o sărutare pe buzele-mi uitate
Şi să-ţi mângâi obrajii cu-o dulce alinare
Chemându-te în taină sub crengile uscate
Prin care luna-şi cerne a umbrelor putere.
Tăcerea ta m-alungă, mă cheamă în tristeţe
Chiar dacă-al verii zâmbet e-n razele-i
fierbinţi.
Alungă-ţi putregaiuri ce-n fiecare zi
„Ţi-ndepărtează-n bezna a tale-ngăduinţi !“
Mă faci să cred că totul e doar vorbă goală
Ce-a alungat din minte-mi frumoase
amintiri
Şi, pustnic stând o vară zăcând parcă de-o
boală,
Am ascultat injurii şi multe clevetiri.
Cu chipul tău angelic, iubită diafană,
Curmează-mi întristarea şi pragu-1 treci
uşor
Să reînviem iubirea să crape lumea-ntreaga,
Să crească fericirea în văzul tuturor!
11.08.1968
Viorica Creangă Boeru Avram –
Huşi
De dincolo de Prut
„Latră câinii şi e noapte!
Dormi copilă, nimic nu-i.
Sub fereastră s-aud şoapte
Şi-s străine. Ale cui?!
Somnul fuge. Pe la case
S-aprind lumini la geam,
Se deschid obloane trase,
Ce era, nu-nţelegeam.
Doar că de-undeva, din ţară,
Mai la vale, peste Prut,
De pe hartă ne tăiară,
Într-o clipă, cât au vrut.
Năpustiţi în bezna nopţii,
Doar cu sufletul din ei,
Prutului s-au dat şi sorţii.
„Doamne, fă cu noi ce vrei“.
Latră câinii, latră tare.
În ograda fără gard,
Umbra unui om apare,
Talpa-i arde, ochii-i ard.
Nici nu ştie cum ajunse,
Rezemat de un buştean.
În cuvinte stinse, spuse:
„Sunt român, basarabean.“
Poezie
Nu mai ştie dacă-i tată,
Dacă-i frate, dacă-i fiu,
Mintea-i e înfricoşată,
Chipu-i este străveziu.
 48
Ascultam amărăciunea
Stând ascunsă-n aşternut.
Însoţindu-mi rugăciunea,
Ochii-mi lacrimi au cernut.
1990
Înv. Corneliu Lazăr – Gura
Bohotin
Nunta din Carpaţi
I
Cerbul, marele stăpân
În desişul de alun,
Iată că dă „sfoară-n ţară“
Că odrasla i se-nsoară.
Fecioru-i un ţap voinic,
(Atlet, elegant, „cu şic“)
Încă de an-primăvară
Tot curtează-o căprioară.
(Cu blana de catifea
Şi sprâncene de cafea
Iar cum spune-o veveriţă,
„Ar fi şi-o mare actriţă.
Joacă cu Alain Delon
Într-o gară. Pe-un peron!“)
Nu mă prea interesează
Eu spun ceea ce urmează:
Printre brazi, pini şi arţari
Aricii, cioplesc la pari
Şi întind masa cea mare
În poiana cu izvoare.
Foarte multă greierime
Vine cu pânzeturi fine
Ce le înşiră pe masă
(N-am văzut aşa mătase…)
Milioane de furnici
Tăbărăsc cu toate-aici
Înfundând prin magazii
Bunătăţi ce mai ştii…!
Lupilor! Voi staţi de pază!
(Zice ursul spre amiază
După ce îi instruieşte)
Cine greşeşte, plăteşte…!
Nici o vulpe nu suport,
Dacă n-are paşaport.
Iepurii de-or vrea să vie
Să stea la bucătărie
Şi să spele farfurii…!
(Altfel, îi mănânc de vii!)
Să nu văd picior de cioară
Prin copaci… Că mă fac pară
Noaptea să tot „croncănească“
Poezie
Nunta, să nu-mi tihnească.
– Mă iertaţi, domnule urs
Că vă-ntrerup din discurs:
Eu sunt lup. Cum să prin cioară?
Treaba asta mă-nfioară…
– Ai dreptate, frăţioare
Cred că am făcut o eroare…!
Uliul, mare răpitor,
Ar fi bun de leacul lor…
***
Muncă multă, cum se ştie
Este - acum la magazie
Şi chiar dacă - afară plouă
Păsăretu - aduce ouă
Bune pentru cozonaci
(Gospodine! Ce să faci?)
Veveriţele roşcate
Cară alune sărate
Şi le vâră în cuptor
(Să faci asta, nu-i uşor…!)
Mai ales că trei bursuci
Crapă afară butuci
Că mistreţul bucătar
Ţipă, că nu are jar…
Alte mii şi mii de-albine
Vin cu ciuberele pline
Şi le toarnă-n farfurii
Colea! În cofetării.
Suflecată pân' la brâu
Vrăbiile intră-n grâu,
După ce adună boabe
Se cară la moară-n roabe
Şi-apoi, se-ntorc cu făină
Albă, din cea mai fină.
Zarvă mare şi la beci:
– Vinurile, toate „seci“!
(Dă comandă-un piţigoi
Cocoţat sus, pe butoi).
– Ţuică fiartă de pădure,
Corcoduşi, măceşi şi mure…
Numai lapte crud de cuc
Se serveşte-n loc de suc…
Lohanul nr. 13
II
Aşteptata cununie
Are loc într-o chilie
La umbra unui stejar
Preoţită de-un bondar.
Nunul, cocoşul de munte,
(Cu aleasa lui de frunte)
Nuna şi cu finii lor
Dau bineţe tuturor,
Celor ce-aşteaptă-n cărare
(Cornii toţi plesnesc de floare
Corcoduşii se apleacă:
– Sărutaţi-vă oleacă…!
Cucuta iese la drum
Dată bine cu parfum
Vin în grabă şi ţânţarii
Angajaţi drept lăutari
Ce improvizează un vals
(Din păcate, puţin fals).
Mii de fluturi vornicei
(Sigur, angajaţi şi ei),
Ies din spini către cărare…
– Ce covor imens de floare…
Zice unul dintre fagi:
– Cei doi tineri, îmi sunt dragi,
Mai puţin de naşii lor
(Treaba lor… Eu mă-nsor…!)
N-am citi nici o poveste
Cu-aşa nuntă precum este:
Erbivorele din lume
(De nu le mai ştiu pe nume).
Toate au fost onorate ca să fie invitate:
Zebre, lame, rinoceri,
Girafe şi dromaderi,
Canguri, bivoli, vaci şi boi,
Capre, caii, măgari şi oi,
Chiar şi de Polul Nord
Vine-un ren cu rang de Lord
Şi s-aşează la o masă cu ochii către mireasă.
***
Ce-a urmat şi ce-a mai fost!
N-aş mai spune (că e post)
Cum dansau doi câte doi
Boi cu zebre, cai cu oi,
Treaba lor! Trist că măgarii
S-au certat cu ospătarii
Şi-apoi au plecat acasă
(Fără să dea bani pe masă).
Chiar şi soacrele se ceartă
(Musafirii ies pe poartă)
– Cred că nu le iese banii…!
(Comentează toţi cârlanii).
Chiar de-a fost o nuntă-aleasă,
Supărat m-am dus acasă
Că toate făcute-n fală
S-au sfârşit cu „păruială“
Altfel zis, „Boncăluială“.
Iulie 2010
Manipularea mediatică
Sebastien Bohler – Bucureşti
„Mass-media este cea mai puternică entitate pe pământ. Ea
are puterea de a-l face vinovat pe cel nevinovat şi nevinovat pe cel
vinovat, şi aceasta înseamnă putere. Deoarece, ea controlează
mintea maselor.”
Malcolm X
Metodele folosite de micul ecran pentru a ne influenţa
gusturile, preferinţele, motivele de ură şi invidie, sunt modalităţi de
manipulare aflate la îndemâna oricui!
Comportamentul fiecăruia în faţa ziarului, televizorului, a
radioului se supune în mare parte unor mecanisme psihologice
inconştiente care au fost decriptate prin studii de specialitate.
Aceste mecanisme sunt folosite de mass-media în diferite scopuri,
toate fiind circumscrise ideii de a face oamenii să creadă cu
convingere tot ceea ce ei spun.
Există mai multe pârghii pe care distribuitorii de informaţii
televizate le acţionează pentru a obţine opinia dorită în rândul
maselor. Aceste pârghii sunt:
1. Timpul considerabil petrecut de individ în faţa
televizorului;
2. Derularea rapidă a ştirilor;
3. Repetarea obsedantă a unor imagini conexe unui anumit
subiect;
4. Acordarea unui spaţiu larg registrului emoţional;
5. Efectul „anestezic”.
1. Timpul considerabil petrecut de individ în faţa
televizorului
În ziua de astăzi, majoritatea oamenilor petrec câteva ore pe
zi în faţa televizorului. Studii anuale realizate de Nielsen Media
Research au arătat că între anii 1988 şi 2007 media zilnică de timp
petrecut de bărbaţi şi femei la televizor a crescut astfel: pentru
bărbaţi de la 4h la 4h şi 35 minute, iar pentru femei de la 4h şi 40
minute la 5h şi 15 minute. Totuşi, 4 - 5 ore pe zi reprezintă o
perioadă însemnată de timp! Acest timp este folosit de către
canelele de televiziune pentru a ne servi ştirile pe care ei consideră
că trebuie să le aflăm, şi nu ceea ce ne-ar interesa cu adevărat şi
49
care ar conduce la un progres real al societăţii.
Televizorul ne transportă în câteva zeci de minute în aproape
toate colţurile lumii, oferindu-ne ştiri de tot felul. Însă acest tur al
mapamondului nu este controlat de noi, ci este direcţionat de cei
care fac desfăşurătorul ediţiei de ştiri către diferite evenimente care,
de fapt, ne interesează mai mult sau mai puţin. Per ansamblu, există
o suprasaturaţie cu informaţii de care suntem conştienţi mai mult
sau mai puţin.
2. Derularea rapidă a ştirilor
Zi de zi oamenii sunt bombardaţi prin intermediul
televizorului cu diferite informaţii, pe un ton alert şi uneori aproape
isteric, aspect care ajunge să le modifice viziunea asupra lumii şi
asupra vieţii, datorită naivităţii lor. Experimentele psihologice
realizate au arătat că în momentul în care informaţia este prezentată
prea rapid, creierul uman tinde să o considere tot mai mult
adevărată, fără a-i pune la îndoială veridicitatea. Şi astfel, fiecare
îşi formează o imagine falsă despre lume, deoarece emisiunile de
ştiri dau prioritate crimelor, violurilor, accidentelor, calamităţilor,
grevelor, atentatelor. Astfel se generează o imagine a realităţii cu
mult mai neagră decât este de fapt, majoritatea oamenilor având
senzaţia că această planetă este un loc periculos. În psihologie acest
fenomen a fost denumit „sindromul lumii rele”. Mass-media ne
zugrăveşte o imagine ireală asupra realităţii şi astfel ajungem să
dezvoltăm convingeri eronate faţă de anumite informaţii, fără să le
supunem unei minime analize.
De asemenea, forma rapidă a expunerii ştirilor
suprastimulează sistemul nervos. Aceasta poate conduce la
dependenţa de o infuzie regulată de imagini şi sunete rapide pentru
a ne simţi bine. Unii se aşează în faţa televizorului pentru a nu se
mai gândi la problemele zilnice, stresante. Este mult mai simplu să
înghiţi pasiv nişte emisiuni de la televizor decât să îţi focalizezi
atenţia asupra a ceea ce trebuie rezolvat cu adevărat.
Când ne gândim la ceva concret, structurile mentale produc
imagini care se succed prin efortul imaginativ. În faţa televizorului,
activitatea voluntară a creierului este topită într-o pasivitate
nediferenţiată datorită afluxului mare de informaţii, care de multe
ori sunt asimilate ca adevăruri indubitabile din cauza formei de
prezentare.
Nevoia de a înţelege rapid o informaţie densă îl determină pe
individ să o considere adevărată. Se pare că prezumţia de adevăr
este un suport al înţelegerii. A considera o informaţie adevărată
ajută la asimilarea conţinutului, a sensului acestuia. Astfel, atunci
când fluxul ştirilor se derulează rapid, avem tendinţa să cedăm
prezumţiei de adevăr, pentru o mai bună asimilare a sensului. Acest
fenomen se aplică emisiunilor TV. Fluxul rapid al ştirilor este o
capcană pentru spiritul critic al raţiunii oricărui individ. Creierul
omenesc este vulnerabil la situaţiile în care este nevoit să înţeleagă
rapid. Dar... în loc să ne dorim să înţelegem totul rapid, mai bine
ne-am întreba dacă ceea ce vedem este adevărat sau nu.
3. Repetarea obsedantă a unor imagini conexe unui
anumit subiect
Experimentele psihologice au arătat că atunci când încercăm
să ne reprezentăm probabilitatea ca un eveniment să se producă,
adunăm rapid în minte toate imaginile mentale legate de acesta şi,
cu cât găsim mai multe astfel de imagini, cu atât considerăm că
evenimentul respectiv este mai probabil să se producă. Este ceea ce
a fost denumit euristica disponibilităţii: cu cât imaginile mentale
sunt mai disponibile, cu atât probabilitatea estimată este mai mare.
În 1973 doi economişti, Daniel Kahneman şi Amos Tversky,
au întrebat un grup de voluntari dacă, în opinia lor, în limba
engleză litera „r” apare mai des la începutul cuvintelor sau în
poziţia a treia. Aceştia au constatat că majoritatea credeau (în mod
fals) că litera „r” apare mai des la începutul unui cuvânt. Voluntarii
au tras această concluzie întrucât le-a fost mai uşor să găsească
Psihologie
cuvinte care încep cu „r” şi au confundat uşurinţa de a găsi cuvinte
cu frecvenţa reală a acestora.
Mecanismul fundamental ar putea fi puţin diferit: este vorba
de uşurinţa cu care ne putem reprezenta un eveniment care ni se
pare mai probabil. Cu cât mass-media oferă descrieri bogate în
imagini şi detaliate asupra unui eveniment, cu atât creşte uşurinţa
cu care spectatorul şi-ar putea reprezenta acest eveniment. Creierul
va interpreta această uşurinţă în reprezentare drept o probabilitate
importantă ca evenimentul să se producă.
 50
4. Acordarea unui spaţiu larg registrului emoţional
Reacţiile publicului sunt dictate direct de tonul emoţional
folosit de mass-media. O expunere pasională a ştirilor are adesea
un impact profund asupra opiniilor şi comportamentelor, chiar dacă
nu vehiculează informaţii adevărate.
Psihologii consideră că există două moduri de abordare a
informaţiei: deliberativ sau asociativ. Modalitatea deliberativă ne
permite să luăm o decizie pe baza unei reflecţii impuse asupra
informaţiilor de care dispunem. Modalitatea asociativă se
realizează prin analogii clare şi maşinale. De obicei, prezentarea
alertă şi plină de încărcătură emoţională a informaţiilor nu permite
decât o abordare asociativă a acestora, eliminând abordarea
raţională a lor.
Modul în care sunt prezentate informaţiile în presa scrisă, la
televizor sau radio este ales astfel încât să acorde un spaţiu larg
încărcăturii emoţionale. Astfel că modul în care sunt formulate cele
câteva fraze dintr-o ştire are efecte pe scară largă asupra
comportamentelor, influenţând uneori chiar pieţele economice.
5. Efectul „anestezic”
Psihologul american Byron Reeves a arătat manifestarea
„reflexului de orientare” în cazul urmăririi emisiunilor TV.
Reflexul de orientare cuprinde toate modificările neurofiziologice
şi comportamentale care apar la un stimul vizual nou sau dacă are o
valoare motivaţională puternică. Concret, acest reflex constă într-o
redirecţionare a atenţiei asupra stimulului respectiv, cu o sporire a
activării corticale. După 10-15 repetări ale stimulului apare
obişnuinţa şi un efect de inhibare a atenţiei, însoţită de calmarea
activării cerebrale.
Lohanul nr. 13
În televiziune se folosesc în mod intenţionat schimbări de
plan la fiecare 2-3 secunde, pentru a induce şi menţine creierul
într-o stare de relaxare artificială. Dacă vrea să revină la realitate,
telespectatorul trebuie să iasă din această stare de relaxare. Aceasta
este resimţit uneori ca un efort de a învinge un fel de toropeală, de
dificultate de a se ridica din fotoliu.
Televizorul nu produce întotdeauna dependenţă, dar structura
emisiunilor, cu schimbări frecvente de cadru, activează reflexul de
orientare care este însoţit la scurt timp de o stare de relaxare
aparentă. Aceasta explică pasivitatea noastră la o oră relativ târzie,
când ne este greu să stingem televizorul. De asemenea, aceasta face
ca, pe lângă celelalte modalităţi descrise mai sus, să preluăm ştirile
pasiv, fără să le trecem prin filtrul raţiunii.
Aşadar modul alert şi emoţional de prezentare a ştirilor,
repetarea obsedantă a anumitor imagini în legătură cu persoane sau
evenimente petrecute sau probabile, concentrarea emisiunilor
informative asupra evenimentelor tragice, modificarea planurilor de
filmare la 2-3 secunde, toate acestea şi multe alte aspecte, care vor
fi expuse ulterior, declanşează anumite resorturi inconştiente care
înclină formarea opiniilor şi a imaginii despre realitatea prezentată
într-o anumită direcţie dorită de cei aflaţi în spatele marilor trusturi
responsabile de informarea publicului asupra a ceea ce se petrece în
lume.
Bibliografie:
Sebastien Bohler, 150 de experimente pentru a înţelege
manipularea mediatică

Când a început lumea? Astăzi dimineaţă!

Lecţia 1 – A trăi bucuria momentului prezent.

Şapte lecţii pe care Copiii au capacitatea de a percepe fiecare zi ca pe un nou
le putem învăţa de la copii început. Ei uită repede trecutul. Dacă doi copii se ceartă azi, mâine
ei redevin cei mai buni prieteni. Iertând spontan, ei ştiu să fie
fericiţi şi să trăiască din plin în momentul prezent.
Capacitatea de a trăi în prezent este de asemeni principala
Ana-Maria Dorde – Bucureşti calitate a sfinţilor şi a înţelepţilor. La copii, surprinzător pentru
unii, aceasta se manifestă spontan. De altfel, în cazul lor,
capacitatea de a încadra evenimentele în timp începe să se dezvolte
„Atunci când încetăm să mai fim copii suntem deja morţi“ abia odată cu vârsta preşcolară.
Constantin Brâncuşi Copiii ne învaţă în primul rând să ne bucurăm de lucrurile
simple. Făcând aceasta, putem intui sacrul ce se ascunde în profan.
Creştem, credem că ne maturizăm şi ne grăbim să devenim Copiii sunt mereu entuziaşti şi nu amână nici măcar pentru o clipă
serioşi, foarte ocupaţi, să ne cumpărăm ceas şi servietă diplomat. să fie fericiţi, nu aşteaptă evenimente importante pentru a se bucura
Pe lângă starea de minunare, inocenţă şi curiozitate, spiritul ludic şi
inventiv, fericirea fără motiv, puritatea spiritului şi a minţii,
umilinţa, recunoştinţa şi mulţumirea, un copil ne învaţă în primul
rând, să iubim total şi să ne dăruim complet.
Toate acestea sunt rezultatul unei credinţe de nezdruncinat în
Creator, iar de aici şi libertatea, abandonul şi bucuria de a descoperi
minunatele surprize ale vieţii. Desigur, nu putem fi asemeni unor
copii de trei sau şapte ani la 20, 30 sau 50 de ani, dar
discernământul şi bunul simţ ne pot ajuta să integrăm armonios
aceste calităţi în viaţa de adult. Şi este uimitor că atunci când eram
mici aşteptam cu nerăbdare momentul când vom creşte, iar ajunşi
„mari“, ne este dor de copilărie, pentru că uităm să fim fericiţi, să
ne bucurăm de viaţă, să fim spontani şi încrezători.
Amintindu-ne momentele minunate ale copilăriei noastre şi
evocând calităţile extraordinare ale stării arhetipale de copil, putem
să facem faţă multor provocări din viaţa noastră. Dacă ne oprim un
pic, doar câteva minute şi observăm un copil, vom simţi cum fiinţa
Psihologie

noastră este cuprinsă instantaneu de o stare de bine, de bucurie şi

împlinire sufletească. Cu excepţia copiilor răzgâiaţi şi prost
crescuţi, orice copil ne poate învăţa cel puţin şapte lecţii
importante. Aceste lecţii depăşesc sfera preocupărilor educaţionale
clasice pe care ni le putem imagina. Aceste lecţii pot fi învăţate
doar dacă avem inima deschisă. Vom descoperi cu încântare cât de
mult ne place să ne jucăm, cât de natural şi normal este să dăruieşti,
vom descoperi că suntem spontani şi curioşi să surprindem magia
din tot ce ne înconjoară.
Iulie 2010
din plin. Ei savurează fiecare clipă şi astfel fiecare clipă devine un
motiv de încântare. Sunt optimişti şi gustă viaţa din plin.
Pentru un copil, totul se desfăşoară în timp real, în faţa
ochilor lui, el este actorul principal al evenimentelor şi se abando-
nează cu totul prezentului. Adulţii au tendinţa de a se raporta pre-
dominant fie la trecut,
fie la viitor. Astfel,
ajung să se blocheze, să
rămână „consumaţi“ de
aceste condiţionări
temporale, uitând cu
totul de momentul pre-
zent. Cei care nu reu-
şesc să se desprindă de
trecut devin prizonierii
unor trăiri care în timp
capătă un vector des-
cendent. Pe de altă
parte, cei care trăiesc
predominant în viitor,
construind sau mai bine
zis proiectând amăgiri
legate de anumite pla-
nuri şi proiecte sau
îngrijorându-se pentru
lucruri care se pot petrece, acumulează frustrări şi devin stresaţi
pentru că „viitorul fericit“ nu devine realitate. De altfel, numeroase
studii demonstrează faptul că, cu cât o persoană aleargă mai mult
după fericire, cu atât este mai puţin fericită, alocându-şi din ce în ce
mai puţin timp pentru bucuriile personale.
De ce copacii sunt verzi? Ca să ne reamintească că totul
este posibil!
Lecţia 2 – A fi plin de curiozitate
Având o stare de deschidere şi curiozitate permanentă, copiii
experimentează totul cu un mare interes. Ei nu cunosc rutina, sunt
naturali, neobosiţi, gata s-o ia oricând de la capăt. Această
curiozitate ne arată că aproape orice lucru poate fi foarte important
şi plin de miez pentru un copil. Această atitudine şi percepţie le
conferă nebănuite resurse fizice, mentale şi sufleteşti.
Începând cu vârsta de trei ani, copiii încep să pună o mulţime
de întrebări. Curiozitatea liber exprimată, fără reţinere sau
restricţie, ar trebui să rămână o trăsătură a spiritului nostru,
indiferent de vârstă.
Platon spunea: „Nu ştiu cum le par a fi celorlalţi, dar în sinea
mea, eu mă consider a fi un mic copil, minunându-se clipă de clipă
de vastele ţărmuri ale cunoaşterii şi, apoi, mă descopăr cu
încântare şi mulţumire ca fiind o mică pietricică strălucitoare de
pe acest ţărm“.
Ce sunt baloanele de săpun? Sunt pistruii îngeraşilor!
Lecţia 3 – A trăi în inimă
Copiii sunt foarte sinceri şi dezinvolţi şi descoperă lumea
prin sfera lor emoţională şi afectivă. Se ştie că, în general, copiilor
le este caracteristic faptul că, deşi au învăţat să vorbească, nu
verbalizează tot ce trăiesc, fiind lipsiţi de mentalul discursiv care
apreciază, alege şi judecă. Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor
caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor
dintre bolile adulţilor. Reacţiile şi logica celor mici nu încetează să
ne surprindă. Iată câteva exemple:
1. La ce folosesc sprâncenele? Sprâncenele folosesc ca să
ţină fruntea sus, să nu ne vină pe ochi.
2. Ce sunt buruienile? Buruienile sunt nişte plante folositoare
doar lor.
3. De ce ceaşca are o ureche, iar cratiţa le are pe amândouă?
Ceaşca are doar o ureche, deoarece aşa vrea ea să fie mai elegantă
şi nu clăpăugă ca o cratiţă.
4. Un băieţel s-a pierdut pe culoarele unei săli de gimnastică
şi a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au început să ţipe, să
înşface prosoape să se acopere şi să fugă în toate părţile ca să se
ascundă. Băieţelul le-a privit uimit, după care a întrebat senin: „Ce
s-a întâmplat? N-aţi mai văzut un băieţel în viaţa voastră?”
5. O fetiţă abia terminase prima săptămână de clasa întâi şi
51
vine uimită acasă: „Îmi pierd vremea cu şcoala!“, îi spune mamei.
„Nu ştiu să citesc, nu ştiu să scriu şi nici să vorbesc nu mă lasă!”
Copiii au acces la cunoaşterea bazată pe trăire afectivă, care
mai apoi este înglobată integral în memoria afectivă a fiinţei lor.
Fiind deschişi şi liberi, ei se îmbogăţesc foarte repede cu multe şi
variate impresii.
Trăind predomi-
nant în inimă şi datorită
purităţii lor, copiii sunt
mult mai receptivi la pla-
nurile subtile, spre deo-
sebire de majoritatea
adulţilor care sunt închişi
şi opaci la realitatea zâ-
nelor, elfilor sau a înge-
rilor. Dat fiind acest dar
nativ cu care mulţi copii
sunt înzestraţi, părinţii
suficient de înţelepţi ar
putea să-i înveţe pe
aceştia să viseze
conştient, să-i încurajeze
şi chiar să-i inspire în
explorarea tărâmurilor
astrale paradisiace.
Ce este bătaia inimii? Bătaia inimii este ecoul dorului de
Dumnezeu!
Lecţia 4 – A iubi necondiţionat
În iubire copiii sunt foarte devotaţi, ei iubesc necondiţionat şi
complet, fără teamă sau egoism. Ei iubesc aproape orice şi pe
oricine, fără a fi influenţaţi de împrejurări. Adulţii îşi proiectează
adeseori propriile aşteptări asupra persoanei iubite. Ulterior ei
devin frustraţi pentru că persoana iubită nu le răspunde aşteptărilor
lor, se simt răniţi şi dezamăgiţi. Apoi trag concluzii pripite, puerile
şi total deplasate despre iubire.
Copiii iubesc detaşat, necondiţionat, se dăruiesc şi se
abandonează cu o uşurinţă dezarmantă. Sunt spontan atenţi şi pe
deplin concentraţi asupra a ceea ce este aici şi acum.
Când un copil admiră un fluture, el este complet absorbit de
culorile lui minunate. Pe chipul lui citim uimire şi încântare. Un
copil se identifică spontan cu obiectul sau cu fiinţa pe care o
admiră şi întotdeauna acel obiect sau acea fiinţă va fi prioritatea
momentului respectiv. Copilul devine, astfel, un exemplu
remarcabil pentru că el trăieşte într-un singur Univers
atotcuprinzător, unde nu există interior sau exterior, el este un
punct Unic şi în acelaşi timp inseparabil de Tot.
Ce este o stea? Când vezi o stea înseamnă că Dumnezeu
îţi face cu ochiul!
Lecţia 5 – A iubi jocul şi a te juca iubind
Un mare înţelept spunea: „Ca să redevină copii, oamenii
trebuie să înveţe din nou să se joace.“ Copiii sunt foarte rar
plictisiţi sau dezinteresaţi, ei trăiesc din plin şi experimentează total
surprizele jocului. Niciun eşec nu-i descurajează. Copiii ştiu să se
bucure de jocul propriu-zis şi nu doar de rezultatul lui; prin joc, ei
se încarcă cu energie şi optimism.
O serie de studii au arătat că un adult se simte mai bine
dispus după 15 minute de mişcare şi joc, decât după ce a urmărit la
televizor emisiunea preferată timp de jumătate de oră, având ceva
de ronţăit alături. De fapt, ce trebuie să învăţăm sau, mai bine spus,
să ne amintim – este imensa bucurie pe care ne-o aduce jocul şi
mişcarea. Şi iar, copiii ne dau multe idei în această direcţie, care
mai de care mai interesante şi mai năstruşnice. Ei sar, ţopăie,
Psihologie
dansează, se aruncă în zăpadă, se bucură permanent de jocul
nesfârşit şi fără hotare!
Copiii dau deseori dovadă de imaginaţie creatoare şi chiar de
intuiţie atunci când se joacă. Învăţând să se joace din nou, adulţii
îşi pot redinamiza aceste calităţi în fiinţa lor, calităţi care în timp au
fost mai greu accesate sau uitate. Aşadar, una din consecinţele
stării ludice este bucuria neîntreruptă de a trăi, care ne umple de o
energie divină elevată.
 52
Ce este un curcubeu? Un curcubeu este zâmbetul lui
Dumnezeu!
Lecţia 6 – A fi fericit fără motiv
O altă calitate a copilăriei este fericirea debordantă, ce îşi află
sursa în lipsa oricăror limitări exterioare sau interioare. Copiii îşi
exprimă dorinţele şi caută să şi le împlinească imediat; de aceea, ei
trăiesc deseori bucuria perfectă şi fericirea împlinitoare. Procedând
astfel, pentru ei nu există refulare, complexe, frustrare, proiecţii
inutile, inhibiţii, teamă, nu au tendinţe egoiste sau agresive,
ataşamente sau posesivitate. Prin urmare, ei nu cunosc nici
noţiunea de păcat sau sentimentul de vinovăţie, ideea de greşeală,
competiţie şi recompensă. Ei sunt liberi, nu-i judecă pe ceilalţi şi nu
au mecanismele de apărare specifice personalităţii de adult.
Ce vezi când te uiţi la cer? Îl văd pe Dumnezeu!
Lecţia 7 – A fi mulţumit şi recunoscător
Pe lângă toate calităţile enumerate mai sus, copiii ne oferă, de
asemenea, un bun exemplu de umilinţă, mulţumire şi recunoştinţă
spontană în multe situaţii de viaţă. Odată cu trecerea timpului, însă,
adulţii, respectiv părinţii şi profesorii, le imprimă gradat modele
comportamentale înguste şi limitate, din ignoranţă sau dintr-o
iubire prost înţeleasă.
În loc de concluzie...
Ce înseamnă să fii copil?
Înseamnă să crezi în iubire, în frumuseţe, să ai credinţă.
Înseamnă să fii atât de mic încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească
la ureche, înseamnă să fii plin de imaginaţie, să fii capabil să
transformi lucruri şi fiinţe, să faci tot ce vrei din nimic, căci orice
copil are o zână bună în sufleţelul său.
Câteva răspunsuri inspirate ale copiilor...
• Cum ştiu cei de la televizor că mâine va fi vreme urâtă sau
frumoasă? Omul de la televizor ştie că mâine plouă, că are un bilet
şi citeşte. Biletul i l-a scris mama lui. (6 ani)
• Ce este inima? Inima e o carne care stă pe sufletul
oamenilor, ca să trăiască oamenii cu suflet. (7 ani)
• Ce este sufletul? Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe
farfurie şi îi laşi şi lui ăla mic. (8 ani) Sufletul are o formă de inimă.
(8 ani)
• Ce este tristeţea? Tristeţe înseamnă când un om vine la altul
şi bea mult. (7 ani)
• Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani)
• Ce este zâmbetul? A zâmbi înseamnă sa râzi parcă în
gândul tău. (8 ani)
• La ce foloseşte steagul? Steagul foloseşte, ca atunci când
veneau turcii peste noi, ei nu ştiau pe ce ţară veneau şi atunci noi le
arătăm steagul şi după aia ei ştiau. (6 ani)
• Ce este igiena? Igiena este
când vin neamurile şi văd ce curat
e în casă. (7 ani)
• Din ce se face săpunul?
Săpunul se face din mai mulţi
clăbuci, la un loc. (6 ani)
Câteva citate inspirate
despre copii şi copilărie...
„Copilăria este inima
tuturor vârstelor.“ Lucian Blaga
„Un copil poate oricând să-
l înveţe pe un adult trei lucruri:
cum să fie mulţumit fără motiv,
cum să nu stea locului niciodată
Psihologie
şi cum să ceară cu insistenţă ceea
ce-şi doreşte.“ Paulo Coelho
„Copilul este aidoma
albinei care adună nectarul
pentru a face miere. Copilul
preface totul în miere.“ Antoine
de Saint Exupery
„Când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi vine
parcă să zici că orice mamă e o «născătoare de Dumnezeu»“.
Francis Bacon
Lohanul nr. 13
Limbajele iubirii
Psiholog Ioan Iosif – Bucureşti
Iubirea este un subiect pe cât de vast, pe atât de fascinant şi
de misterios. Ce poate fi mai savuros în viaţă decât trăirea amplă şi
profundă a acestui sentiment euforic şi îmbătător, pe care îl numim
iubire? Iubirea ne face să ne dilatăm de la finit către infinit şi ne
scoate din singurătatea fiinţei noastre. Experienţa delicioasă şi
copleşitoare a îndrăgostirii ne face să plutim de fericire şi să ne
simţim în al nouălea cer. Rezervoarele noastre de iubire sunt
umplute la maxim şi starea de transfigurare a fiinţei iubite este
exemplară. De ce nu am rămâne mereu în această stare de graţie?
Pentru a realiza aceasta este însă nevoie de multă atenţie, dăruire şi
este foarte important să cunoaştem modul în care ar trebui să ne
manifestăm iubirea faţă de fiinţa pe care o iubim, pentru a o putea
face cunoscută şi simţită, pe limba ei, astfel încât iubitul/iubita
noastră să se simtă întotdeauna iubit/ă şi apreciat/ă în relaţia cu noi.
Limbajul emoţional al iubirii tale poate fi, faţă de cel al
fiinţei pe care o iubeşti, la fel de diferit cum este chineza de
engleză, de exemplu. Oricât de mult te-ai strădui să-ţi exprimi
iubirea în engleză, dacă iubitul / iubita nu pricepe decât chinezeşte,
nu veţi înţelege niciodată cum să vă iubiţi. Nu este suficient să fim
sinceri atunci când ne exprimăm iubirea, ci trebuie să fim dispuşi
să învăţăm principalul limbaj al iubirii celuilalt, dacă dorim să
comunicăm eficient în dragoste. Astfel iubirea noastră va fi tradusă
în limbajul iubirii fiinţei pe care o iubim.
Încă din copilărie, fiecare fiinţă umană îşi dezvoltă un anumit
mod specific prin care receptează iubirea pe care i-o transmit
părinţii şi oamenii cu care vine în contact. Acesta ar putea fi numit
limbajul iubirii acelei fiinţe. Este, deci, foarte important ca, atunci
când suntem într-o relaţie de iubire şi ne dorim sincer fericirea
celuilalt, să urmărim să-i descoperim limbajul iubirii şi să ne
manifestăm în acel mod, cât mai des cu putinţă.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi, autoanalizându-ne şi
urmărind să descoperim cum ne place cel mai mult să fim iubiţi, o
putem ghida pe fiinţa iubită să se manifeste faţă de noi în modul
care ne face să ne simţim cel mai bine şi ne conferă un amplu
sentiment de fericire şi împlinire.
Dacă dorim să fim eficienţi în a ne face cunoscută
dragostea, este necesar să fim dispuşi să învăţăm limbajul
iubirii fiinţei iubite
Deşi există o infinitate de modalităţi şi nuanţe prin care ne
putem manifesta iubirea, au fost determinate, totuşi, cinci limbaje
principale ale iubirii. În cartea sa, „Cele cinci limbaje ale iubirii“,
dr. Gary Chapman, consilier matrimonial şi conferenţiar pe tema
modalităţilor de perfecţionare şi
îmbogăţire a vieţii cuplurilor,
sintetizează şi concluzionează că
cele cinci moduri fundamentale
prin care o fiinţă îşi exprimă şi
receptează iubirea sunt: cuvintele
de încurajare, timpul acordat,
cadourile, serviciile şi
mângâierile sau atingerile.
Puţini sunt aceia care au
cunoştinţă despre cele cinci
limbaje ale iubirii şi chiar şi mai
puţini sunt cei care şi-au
determinat propriul mod de a iubi
sau pe cel al fiinţei iubite. Rareori
bărbatul şi femeia dintr-un cuplu
au acelaşi limbaj principal al
iubirii. Cu toţii avem tendinţa să
ne exprimăm în limbajul nostru
principal şi suntem contrariaţi
când fiinţa iubită nu înţelege ce îi
comunicăm. Noi ne exprimăm iubirea, dar mesajul nu este receptat,
pentru că limbajul folosit de noi îi este străin celuilalt. Aceasta este
problema fundamentală ce apare de obicei în relaţiile de cuplu de
Iulie 2010
lungă durată. O dată ce înveţi limbajul principal al iubirii
partenerului de viaţă, ai descoperit cheia unei relaţii de cuplu sau
căsnicii de lungă durată şi pline de afecţiune. Deci, pentru a ne
păstra vie iubirea trebuie să învăţăm limbajul iubirii celuilalt. Dacă
dorim ca fiinţa pe care o iubim să simtă iubirea pe care noi i-o
comunicăm, trebuie să ne exprimăm în limbajul ei.
Există 3 modalităţi principale prin care ne putem determina
limbajul iubirii:
1. să ne gândim ce anume ne provoacă cea mai mare
suferinţă din ceea ce face sau nu face iubitul/iubita. Opusul a ceea
ce ne face să suferim va fi, de obicei, limbajul iubirii noastre.
2. să ne dăm seama care este lucrul pe care l-am cerut cel mai
des de la iubitul/iubita noastră, poate determina, de asemenea,
modul nostru de a iubi şi de a ne simţi iubiţi.
3. modul în care ne exprimăm iubirea faţă de fiinţa iubită
indică, de obicei, ceea ce ne face pe noi să ne simţim iubiţi.
Femeia – ideal de frumuseţe
şi iubire divină
Prof. Paul Matei – Bucureşti
Moto: „Orice femeie întruchipează întreaga natură. Va
trebui aşadar s-o privim cu aceeaşi admiraţie şi cu aceeaşi
detaşare pe o simţim în apropierea nepătrunsului secret al Naturii
şi a capacităţii sale de creaţie. Dacă în faţa femei nu descoperim în
fiinţa noastră, graţie transfigurării, cea mai profundă emoţie
sublimă pe care o simţim în faţa revelării Misterului Cosmic,
atunci nu există iubire sublimă şi acesta nu este decât un act
profan.”
Mircea Eliade
Încă din cele mai vechi timpuri femeia a reprezentat idealul
de frumuseţe, gingăşie, puritate, sensibilitate şi rafinament. De
aceea, ea este simbolul senzualităţii şi, în acelaşi timp, al celor mai
alese virtuţi ale naturii sale misterioase: capacitatea de a manifesta
un eros sublim, care spiritualizează fiinţa, întruchipând partea cea
mai elevată a sufletului omenesc şi îmbinând într-o perfectă
armonie forţa creatoare a vieţii şi puterea de origine divină a
dăruirii necondiţionate. Probabil Paul Evdochimov aşa a perceput-o
când a afirmat: „Icoana cea mai răspândită în catacombele
creştine este cea a unei femei rugându-se. Ea reprezintă adevărata
atitudine de rugăciune a sufletului omenesc.”
Prin firea sa sensibilă şi intuitivă, femeia explorează şi
amplifică facultăţile profund benefice ale naturii umane, cu o mai
mare uşurinţă decât bărbatul, fiind adeseori mai deschisă faţă de
spiritualitate decât el. În acest sens, absolut toate culturile omenirii
păstrează – cel puţin în unele doctrine filosofice sau în creaţii ale
folclorului artistic – imaginea Marii Zeiţe Mame în diverse
ipostaze, una dintre cele mai frecvente fiind cea de păstrătoare a
valorilor morale şi spirituale, şi, implicit, cea de iniţiatoare. De
exemplu, în basmele populare româneşti în persoana Sfintei Vineri
sau a Sfintei Duminicii se manifestă atât sfătuitoarea, îndrumă-
toarea şi protectoarea, cât şi ghidul spiritual al protagonistului care,
în majoritatea cazurilor este un bărbat.
Iubirea feminină este cea mai profundă enigmă de care
bărbatul nu va înceta niciodată să se minuneze
Idealul feminin divin implică în mod necesar energie şi
vitalitate debordantă, care pot fi manifestate doar printr-un corp
fizic robust şi armonios proporţionat; să nu uităm că principiul
feminin este cel care naşte, care dă viaţă. Nicio formă sterilă nu s-a
perpetuat vreodată sau nu a evoluat spre etajele superioare ale
existenţei. Iată de ce o femeie lipsită, înainte de toate, de vitalitate,
nu este cu adevărat femeie oricât de frumoase ar fi trăsăturile sale,
53
La temelia existenţei umane stă nevoia de intimitate şi de
a fi iubit de cineva
De obicei, în relaţiile de iubire, prăpastia care se creează la
un moment dat între cei doi iubiţi se datorează faptului că unul
dintre ei sau amândoi nu se mai simt iubiţi. Rezervoarele lor de
iubire sunt goale şi entuziasmul începutului, clipele magice de
iubire sunt foarte rare sau au dispărut complet. Nevoia de a fi iubit
este cea care a stat la baza întemeierii cuplului. Dacă această nevoie
nu mai este satisfăcută, cuplul se destramă de cele mai multe ori în
mod iremediabil. Păstrarea unui rezervor plin de iubire într-o
relaţie de cuplu este la fel de important precum păstrarea nivelului
corect de ulei la un automobil.
Oamenii se comportă diferit atunci când rezervorul lor de
iubire este plin. Sunt mai binevoitori, mai îngăduitori, mai altruişti,
mai înţelegători, mai buni. Învăţarea şi exprimarea limbajului
principal al iubirii fiinţei iubite îi poate afecta acesteia în mod
decisiv comportamentul.
întrucât ea sfidează şi anulează prototipul divin, arhetipul,
sustrăgându-se lui şi pierzând astfel legătura cu Dumnezeu.
Bărbaţii ar trebui să ştie că, prin relaţii cu femei foarte
vitale şi foarte sănătoase (atât fizic cât şi psihic), pot
deveni foarte repede puternici, vitali şi virili.
Forţa înseamnă energie controlată, iar femeia vitală
debordează de energie!
Să nu uităm că fizicul şi psihicul provin din spirit, servindu-l
şi manifestându-l. Datorită spiritului său matern are femeia
facultatea fiziologică de a naşte. De asemenea, bărbatul este mai
viguros din punct de vedere fizic, deoarece în spiritul lui există
ceva ce corespunde curajului despre care vorbeşte Evanghelia: „Cei
curajoşi vor lua Împărăţia lui Dumnezeu“. Bărbatul se prelungeşte
în lume prin acţiune, femeia o face prin dăruire de sine.
Femeia are felul ei specific de a fi, modul ei propriu de
existenţă, darul său aparte de a-şi urzi întreaga fiinţă din legătura ei
cu totul, atât cu Dumnezeu, cât şi cu ceilalţi şi cu sine însăşi. De-a
lungul întregii istorii, mediul social este cel care a format sau a
deformat modelul de feminitate. Cu toate acestea, femeia îşi
salvează mereu, în adâncul ei, taina fiinţei şi a calităţilor sale, pe
care Sfântul Pavel le desemnează prin simbolul „vălului“. Aceasta
este taina care trebuie „dezvăluită“, descifrată, pentru a înţelege
destinul „conjugal“ al femeii în strânsă legătură cu cel al
bărbatului. Chiar relatarea biblică a creării Evei se ridică la nivelul
de arhetip originar al consubstanţialităţii principiilor
complementare. Masculinul şi femininul formează monada umană
arhetipală: Adam – Eva.
Chiar dacă uneori femeia este mai neajutorată decât bărbatul,
acest lucru este compensat de capacitatea ei mult mai mare de
dăruire şi de credinţă în Dumnezeu, iar prin aceasta există un
echilibru între capacităţile bărbatului şi cele ale femeii. Sfântul
Clement al Alexandriei spune: „Virtutea bărbatului şi virtutea
femeii este una şi aceeaşi virtute… deoarece amândoi au
mijloacele necesare, specifice fiecăruia prin care să atingă acelaşi
ţel spiritual“. Teodoret menţionează femeile „care au luptat cu
nimic mai puţin, dacă nu chiar mai mult decât bărbaţii… Cu o
natură mai fragilă, ele au dovedit totuşi aceeaşi voinţă ca şi
bărbaţii. Tăria lor este dumnezeiasca bunătate şi un har aparte de
a se îndrăgosti de Cristos“.
„Nu există femei urâte – spune un proverb – ci doar femei
care nu ştiu să fie frumoase.“ Fiecare femeie are frumuseţea sa
proprie şi este frumoasă în felul ei. Eliminând inhibiţiile psihice şi
mentale, complexele de inferioritate, sugestiile negative, femeile
sunt capabile să-şi exprime farmecul nativ şi să emane misterul lor
Psihologie
ancestral printr-o raportare firească şi legică totodată la Eternul
Feminin, acel ideal care înseamnă iubire, gingăşie, sensibilitate,
graţie, jucăuşenie, spontaneitate, dăruire, puritate – adică o întreagă
bogăţie interioară, care se reflectă în armonia şi împlinirea
exterioară corporală.
 54
Hramul Bisericii
„Sfântul Anton de Padova“
şi sfinţirea Casei Tineretului
„Papa Ioan Paul al II-lea“
Preot paroh Andrei Ciobănică – Huşi
n Parohia „Sfântul Anton de Padova“ din Huşi au avut loc,
Î
duminică, 13 iunie 2010, câteva momente deosebite:
sărbătoarea hramului, vizita PF Michel Sabbah, patriarh
emerit de Ierusalim, sfinţirea grotei dedicate Sfintei Fecioare Maria
de la Lourdes şi sfinţirea Casei Tineretului.
Sărbătoarea a început cu sfânta Liturghie celebrată de PF
Michel Sabbah, PS Petru Gherghel, mai mulţi preoţi şi o delegaţie
din Parohia „Santisimo Cristo“ din Santander (provincia
Cantabria), Spania condusă de pr. Francisco Sanchez Gutierez,
parohie înfrăţită cu Parohia „Sfântul Anton de Padova“. Din partea
Bisericii Ortodoxe a fost prezent episcopul Corneliu Bârlădeanu.
PS Petru Gherghel în cuvântul de început a salutat pe cei
prezenţi şi a mulţumit PF Michel Sabbah pentru vizita pe care o
face în Dieceza de Iaşi şi pentru ajutorul dat preoţilor români care
au vizitat Ţara Sfântă în timpul perioadei comuniste.
La sfârşitul sfintei Liturghii au fost binecuvântaţi copii şi
crinii, iar apoi cei prezenţi s-au îndreptat spre cala tineretului unde
a urmat sfinţirea acesteia. Construcţia acesteia s-a făcut în perioada
1 mai 2009 - 30 mai 2010 cu sprijinul Fundaţiei „Help Us Dry the
Tears“ din Irlanda (prin Conlon Valentin, Eusebiu Catană şi Alin
Spiritualitate
PS episcop Corneliu Bârlădeanu, PS episcop Petru Gherghel,
primarul municipiului Huşi, Ioan Ciupilan
Lohanul nr. 13
Gavril), a Diecezei de Koln (cu ajutorul pr. Vladimir Petercă) şi
mai multor credinioşi.
Ca pregătire pentru aceste momente deosebite, credincioşii
au participat timp de trei zile la Liturghii speciale în care pr.
predicator Cristinel Fodor a abordat ca teme principale: dragostea
inimii lui Isus, inima de mamă a Preasfintei Fecioare Maria şi
dragostea sfântului Anton faţă de Sfânta Scriptură.
Sărbătoarea crinilor
Mădălina - Antonia Folescu – Huşi
D
ata de 13 iunie 1231 reprezintă ziua morţii Sfântului
minunilor, al Ciocanului ereticilor, al Arcii
Testamentului, sau al Aflătorului lucrurilor pierdute.
Ziua de 13 iunie anul curent, a reprezentat pentru Biserica
Sfântul Anton de Padova din Huşi hramul acesteia. Biserica a fost
împodobită de steguleţe colorate, care exprimă bucuria locală, dar
şi de două fâşii mari de pânză (amplasate pe pereţii exteriori ai
biserici) de culoare alb şi galben, ce ne duc cu gândul la Vatican,
respectiv alb şi albastru, ce o simbolizează pe Fecioara Maria.
Cu ocazia acestei sărbători s-a adunat o mulţime
impresionantă de oameni, locuitori ai oraşului, creştini catolici şi
ortodocşi, oameni curioşi. Acestora li s-au alăturat personalităţi
locale şi venite de peste graniţă. Dintre acestea amintesc pe:
patriarhul emerit al Ierusalimului, Michel Sabbah – el a fost
întâmpinat de doi copii îmbrăcaţi în costume populare care i-au
oferit pâine şi sare, episcopul Diecezei de Iaşi Petru Gherghel,
episcopul ortodox Corneliu Bârlădeanu, preotul Cristinel Fodor –
Iulie 2010 55
cel care a pregătit spiritual sfinţirea crinilor. Credincioşii
credincioşii prin predicile sale, au ridicat crinii, simbol al lui
atât în ziua hramului, cât şi în pruncului Isus din mâinile
zilele de vineri şi sâmbătă, Sfântului Anton, asupra cărora
primarul Huşului Ioan Ciupilan episcopul Petru Gherghel a
Liturghia de hram a fost rostit o rugăciune specială de
susţinută la grota bisericii, de binecuvântare şi i-a stropit cu
preoţi catolici, cărora li s-au apă sfinţită. Crinii sfinţiţi sunt
alăturat doi preoţi otodocşi,. păstraţi până se usucă, iar
Aceasta a fost animată de corul petalele lor sunt puse în
adulţilor, Acţiunea Catolică a diferite locuri sau obiecte,
Tinerilor (ACT), Acţiunea pentru a ne apăra de rău.
Catolică a Copiilor, de fetele S-a succedat momentul
îmbrăcate în rochii de mirese, sfinţirii Casei Tineretului Ioan
cele care anul acesta au primit Paul al II-lea de către
prima Sfântă Împărtăşanie şi episcopul Diecezei de Iaşi.
de ministranţi. Liturghia a fost Acolo au fost prezenţi doar
celebrată în două limbi, în câţiva preoţi, primarul
română şi latină. Sfinţirea crinilor. PS episcop Petru Gherghel oraşului, şi unii credincioşi.
Lecturile din Biblie au Această casă are două roluri:
fost citite de doi tineri catolici, va fi utilizată atât pentru
membri ai ACT, predica a fost susţinută de preotul Cristinel Fodor, aducerea persoanelor decedate şi pomeni, cât mai ales de tineri,
momentul în care se prezintă rugăciunile credincioşilor a fost pentru cateheze, pregătirea Sfintei Liturghii, a momentelor artistice
realizat de o doamnă, membră a Familiei Preasfintei Inimi a lui în cadrul unor întâlniri şi petreceri. La parter este o sală mare cu o
Isus, iar oferirea darurilor a fost făcută de membri ai ACT si ai scenă şi casa mortuară, iar la etaj sunt prezente o serie de camere.
corului adulţilor. Ofertoriul simbolizează darurile date de noi, Oamenii s-au putut ruga şi depune flori la statuia Sfântului
oamenii, lui Dumnezeu, în semn de preţuire şi cinste pentru Cristos Anton de Padova, cumpărată de parohie cu banii donaţi de
care se transformă în pâine şi vin. Printre acestea se numără credincioşi. Aceasta a fost pusă în faţa bisericii.
lumânarea, semn al luminii pe care am primit-o la Botez, vinul, La sfârşit, părintele paroh Andrei Ciobănică şi patriarhul
simbol al oraşului nostru, placa comemorativă arată înfrăţirea Michel Sabbah au prezentat mulţumiri participanţilor, dar şi
bisericii noastre cu Biserica Santisimo Cristo din Santander, tabloul mulţumiri reciproce.
cu Sfântul Anton de Padova semnifică dorinţa noastră de al avea pe Fanfara a cântat, iar cei prezenţi au putut să cumpere diferite
acesta mereu alături de noi, iar florile sugerează iubirea noastră icoane şi cărţi de rugăciuni.
pentru Maria, mama noastră cerească.
După ce s-a săvârşit momentul împărtăşaniei a urmat

vieţuim şi să moştenim pământul acesta. De atunci ai făgăduit că

nu vei mai pierde pe poporul Tău pentru fărădelegi, însă, nici de
Rugăciune pentru izbăvirea făgăduinţa aceasta nu ne-am cutremurat şi nu ne-am abătut de la
poporului de mânia lui Dumnezeu şi păcate pentru a mulţumi Ţie, Stăpânul tuturor celor văzute şi
nevăzute, creatorul tuturor celor cereşti şi pământeşti. Însă, văzând
de strâmtorarea ce s-a făcut din starea cea rea a sufletelor oamenilor, l-ai trimis în lume pe Unul
Născut Fiul şi Cuvântul Tău, cel împreună cu Tine din veci, ca prin
pricina păcatelor şi a necredinţei lor propovăduirea Lui noi toţi să ne întoarcem către Tine şi să primim
şi a stăpânitorilor iertare păcatului strămoşesc pentru care atâtea veacuri omul a fost
rob vicleanului vrăjmaş şi osândit până la sânge. Însă, poporul lui
Israel de atunci, l-a prins pe Fiul Tău, pe Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, l-a dat la chinuri şi l-a răstignit. Pe acesta l-ai înviat a treia
Protosinghel Veniamin Ilie – Brăila zi din morţi şi ai dăruit iertare de păcate tuturor celor ce prin El vor

Z
iditorule şi făcătorule a toate, care prin
cuvânt pe toate dintru nefiinţă le-ai
adus la fiinţă şi pe om l-ai zidit cu mâna
Ta, punându-l stăpân peste toată zidirea Cuvântului
Tău. De toate bunătăţile l-ai umplut pe el şi prin
poruncă l-ai îngrădit de moarte şi de toată lucrarea
cea rea a satanei. Însă, din minte slabă şi plină de
răutate, călcat-a porunca Ta şi s-a îndulcit din
pomul pe care Tu i-ai poruncit a nu-l atinge. Pentru
Spiritualitate

această neascultare a sa, l-ai trimis pe pământul

acesta, să-şi plângă faptele sale şi cu sudoarea
frunţii să-şi agonisească cele de trebuinţă,
aducându-şi aminte de cinstea cea dintâi întru care
a fost aşezat, şi din care a căzut prin ascultarea
îndemnului diavolesc. Însă, din nebăgare de seamă
iarăşi s-a făcut pradă vicleanului diavol şi a uitat de
Tine, Creatorul său şi s-a depărtat de la Tine,
apropiindu-se de desfrânare şi preadesfrânare.
Pentru aceasta l-ai smerit pe el cu apă multă şi prin
moartea întregului popor păcătos şi viclean, nu ne-
ai nimicit şi pe noi, ci prin Noe ne-ai lăsat să
 56 Lohanul nr. 13
veni la Tine şi se vor abate de la poruncilor Tale şi în împlinirea
toată lucrarea cea rea a păcatului. virtuţilor, ca prin ocârmuirea lor,
Iată, şi acum ne-am depărtat de paşnică viaţă să petrecem şi noi,
Tine şi de poruncile Tale şi pentru slăvind Preasfânt numele Tău. Aşa
păcatele noastre ni s-au făcut nouă Doamne, te rugăm şi cu umilinţă
toată strâmtoarea şi nici acum nu cădem înaintea Ta. Dăruieşte-ne
ne-am îndreptat, după ce te-ai nouă spor bun în toate şi mai ales
mâniat pe noi, dar nu ne-ai pierdut putere să ne întoarcem din calea
cu puterea Ta, ci ne-ai îngăduit şi cea rea a păcatelor şi a patimilor, şi
acum să ne îndreptăm şi la pocăinţă să ne îndreptăm spre calea
alergând, să cerem iertare greşelilor împărăţiei celei cereşti. Pentru
noastre. rugăciunile Preacuratei, Stăpânei
Te rugăm cu umilinţă şi cu noastre, de Dumnezeu Născătoarei
pocăinţă sinceră: iartă-ne pe noi şi şi pururi Fecioarei Maria, cu
nu ne pierde pentru fărădelegile puterea cinstitei şi de viaţă
noastre, precum ai făgăduit! Dez- făcătoarei Cruci; cu folosinţele cin-
leagă norii cerului să dăruiască stitelor cereştilor şi celor fără de
ploaie bună, iar rodul pământului să trupuri puteri; cu rugăciunile Sfin-
ne hrănească pe noi din belşug; ţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor
leagă pe vrăjmaşi şi aruncă-i în pră- Apostoli; cu ale Sfinţilor Slăviţilor
pastia deznădăjduirii şi nu-i lăsa pe şi bunilor biruitorilor mucenici; cu
ei să stăpânească cu silnicia popo- ale Sfinţilor sfinţiţilor ierarhi; cu
rul Tău care acum cade cu umilinţă rugăciunile Preacuvioaselor Maici
înaintea Ta. Doamne, făgăduit-ai şi ale tuturor femeilor care bine au
căci nici pentru un drept care îl vei vieţuit şi cu credinţă ţi-au slujit Ţie;
afla, nu vei pierde cetatea şi popo- cu ale tuturor Sfinţilor Preacuvio-
rul. Acum de ai căuta, nu ai mai şilor şi de Dumnezeu purtătorilor
găsi pe nimeni drept înaintea Ta; Părinţilor noştri; cu ale Sfântului
însă, cu lacrimi te rugăm: nu ne (N) a cărui pomenire o săvârşim; cu
pierde pe noi pentru fărădelegile Sfânta Treime de Andrei Rubliov (c. 1411) ale Sfinţilor şi drepţilor Dumneze-
noastre precum a făgăduit preas- ieştilor Părinţi Ioachim şi Ana şi cu
fântă gura Ta! Nu ne încredinţa pe ale tuturor Sfinţilor Tăi.
noi chinuitorilor şi stăpânitorilor iadului, nici viclenilor potrivnici Cu îndurările Unuia Născut Fiului Tău, cu care împreună
care caută să ne facă nouă rău. Nu suntem vrednici de milele Tale; bine eşti cuvântat, cu al Preasfântului şi bunului şi de viaţă
însă, nu ne alunga pe noi cei ce cădem acum, aici, înaintea Ta, în făcătorului tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, căci tot locul Ţie ţi
se găteşte şi spre slava numelui Tău se zideşte. Dăruieşte
stăpânitorilor ţării acestea minte trează, veghetoare, în paza

Sa) a mântuirii la toate popoarele. Exemplele ştiute şi neştiute

abundă, mai ales în viaţa .sfinţilor dar extrapolând, fiecare conşti-
inţă trează e un miel în mijlocul lupilor! Literatura redă acele cazuri
Misionari în linia întâi ocazionale, uneori dure şi riscante, de inserare a „salvatorilor“ în
mijlocul hoţilor, criminalilor, prostituaţilor etc., cum au fost:
Manolio în „Cristos
Eugenia Faraon – Huşi răstignit a doua
oară“ (de Kazan-
tzakis), Aleoşa între
„Eu vă trimit ca pe nişte miei mijlocul lupilor“ (Matei 10,16) „Fraţii Karamazov“
. (de Dostoievski),
Oliver Twist (de

D
umnezeu pătrunde în tabăra adversă a vrăjmaşului in-
fernal prin victime (conştiente sau nu), pentru a salva Charles Dickens),
ce se poate salva dintre prizonierii săi, dar şi pentru a-i iar la alt nivel de
sfinţi pe aceşti misionari în „teatrele de operare“. Fără menaja- mesaj „Micul Prinţ“
mente şi explicaţii ale misiunii ce-i aşteaptă, îi plasează, prin eve- (de Saint-Exupery).
nimente şi ocaziile vieţii (familiale, de serviciu, de călătorie etc.) şi Arta în general, mai
orice prilej de relaţionare umană pe frontul duşmanului. Ca nişte ales cinematografia,
spioni sub acoperire sunt infiltrate aceste suflete-tampon între surprinde cazuri
agenţii răului (de fapt victime ale Ispititorului), pentru a lupta la spectaculoase de
faţa locului; prin exemplul propriu, prin rugăciuni de trezire, de inserţie a albului, a
Spiritualitate

deschidere la harurile divine ce facilitează ocazii de vindecare, de luminii, în nebulo-

convertire, de salvare. Exemplele sunt numeroase, începând cu cele sul cotidian, în
biblice, Moise, Ilie, şi alţi proroci ai Vechiului Testament, au con- mediul corupt. Iar în
dus din interior poporul răzvrătit spre salvare. lumea contempo-
În Noul Testament, de exemplu, sfintele Ana şi Elisabeta nu rană interlopă, vă
au fost avertizate că la bătrâneţe îşi vor împlini menirea lor de las să-i descoperiţi
mame , nefiind cruţate de suferinţa grea de a părea pedepsite de singuri pe „misio-
Dumnezeu prin sterilitate, conform legii evreilor. Însă, această jer- nari“, ori chiar să vă
tfă a pregătit şansa salvării sufletelor, naşterea Sfintei Maria şi a asumaţi rolul amort- Sfânta Familie cu un miel
Sfântului Ioan Botezătorul deschizând drumul mântuirii. Exemplul izării efectelor aces- Pictură de Rafael
suprem îl constituie Isus, Marea Victimă trimisă de Tatăl în mijlo- tui război nevăzut. (Raffaello Sanzio da Urbino) (1507),
cul poporului ales, „Centrul concentric“ de propagare (prin Jertfa Muzeul Naţional „Del Prado“, Madrid
Iulie 2010
Grafică de Cristian Marcu – Bucureşti
Urmele misterioase şi fascinante ale
paşilor lui Dumnezeu în manifestare
Prof. George Bianu – Bucureşti
Descoperind parfumul tainic al prezenţei lui Dumnezeu în
Creaţie
U
rmele misterioase şi fascinante ale paşilor lui
Dumnezeu în manifestare sunt peste tot unde privim.
Cu toate acestea, mulţi dintre noi ne împiedicăm,
trecem prin viaţă ca orbii, căutând un înţeles la tot ce vedem. Şi
atunci când dovada apare de la sine şi tânjeşte după a fi
recunoscută ca atare, vălul de pe ochii noştri continuă să ne
despartă de adevăr. Punem şi noi încă o dată întrebarea pe care i-a
pus-o Pilat lui Iisus: „Ce este adevărul?” Cum ancorele noastre
pentru adevăr au fost demult înlăturate în numele „ştiinţei“, plutim
fără ţintă printr-o mocirlă de relativism în permanentă schimbare.
În încercările noastre disperate de a explica ceea ce vedem –
dar negând totuşi adevărul, şi anume că Dumnezeu este
fundamentul a orice – inventăm noi teorii şi speculaţii despre cum
s-ar fi întâmplat totul. Ca să facem ideile şi presupunerile noastre
mai acceptabile, le împopoţonăm cu denumiri frumoase, cum ar fi
„o nouă paradigmă ştiinţifică”. Apoi speculăm: dacă se acordă timp
suficient, sau o infinitate de încercări, sau conform unei legi care
încă nu este pe deplin înţeleasă, am putea, de exemplu, să avem un
univers antropic.
Când am ajuns la suficiente postulate de tipul: se poate să fi
avut... s-ar putea să aibă... probabil că a fost şi le-am înveşmântat
în respectabilitatea ştiinţei, ne felicităm pentru deşteptăciunea
noastră. Ce nebunie! Aroganţa noastră studiată stă de fapt în calea
adevăratei noastre educaţii. Nu e de mirare că scripturile ne spun că
noi şi înţelepciunea noastră vom pieri. În Vechiul Testament, Isaia,
suntem avertizaţi despre aceasta. Din Nefilimi 9:28, aflăm: „O, ce
plan viclean al răului! O, deşertăciune şi slăbiciune şi nebunie a
oamenilor! Când sunt învăţaţi, cred că sunt şi înţelepţi şi nu iau în
seamă sfatul lui Dumnezeu, se întorc cu spatele, presupunând că ei
57
se cunosc pe sine, deşi înţelepciunea lor este nebunie şi nu le e de
niciun folos. Şi vor pieri.”
Experienţele EGVM – o amprentă clară
Vorbim despre amprentele lui Dumnezeu. Unde le-am putea
descoperi? Să începem cu experienţele de moarte clinică. În opinia
noastră, ele reprezintă una dintre cele mai clare amprente ale lui
Dumnezeu. Încercările de a explica cum se produc fenomenele
EGVM (experienţe la graniţele dintre viaţă şi moarte) sunt extrem
de multe. EGVM coroborative, adică acele experienţe care sunt
verificate ulterior de martori, în care individul părăseşte corpul şi
vede lucrurile din afară, lucruri care nu puteau fi văzute în mod
normal de persoana în cauză, devin din ce în ce mai numeroase.
Munca lui Kenneth Ring cu oameni orbi care au avut EGVM este
un exemplu uluitor de cercetare actuală, unde este foarte dificil să
se găsească alte explicaţii în afara aceleia spirituale.
Poate că un alt exemplu de experienţă EGVM coroborativă
este de ajutor aici. Elane Durham a avut o experienţă EGVM
extinsă, în 1976, ca rezultat al unei tumori cerebrale, care a
determinat un atac de cord. Deşi inconştientă, s-a văzut pe sine cum
era transportată cu ambulanţa la spitalul Mercy din Chicago. După
sosirea la spital, Elane a fost dusă într-o cameră de urgenţă;
imediat, ea şi-a părăsit corpul şi a plecat către o lume mult mai
frumoasă. A fost întoarsă din acea lume cu ajutorul defibrilatorului,
fiind adusă din nou în corp, violent şi dureros. Pentru o vreme, a
fost conştientă de confuzia personalului medical care se lupta să o
salveze. A devenit conştientă şi de o asistentă din cameră care se
ruga pentru ea. Apoi, starea ei s-a înrăutăţit foarte mult, până când
ea l-a auzit pe doctor spunând: „Nu mai contează nimic. Este
pierdută. Duceţi-o de aici.”
Mai înainte de a renunţa definitiv la ea, doctorul trimisese
Spiritualitate
după un preot, care să-i facă ultimele slujbe. Preotul a sosit imediat
după ce se dăduse ordinul de a se pregăti corpul lui Elane pentru
morgă.
Preotul a început să-i facă slujba de binecuvântare, pe care ea
a putut-o auzi cuvânt cu cuvânt. În timp ce el se ruga, Elane a spus
că a simţit „o energie incredibilă, o forţă imensă care a mers de la
cap până la picioare, în valuri calde”. Imediat după aceea, ea şi-a
părăsit corpul din nou şi, ridicându-se deasupra, l-a văzut pe preot.
În 1998, Elane a descris în detaliu toată această experienţă, în
cartea saMă declar complet uluită şi a inclus şi o declaraţie scrisă a
preotului care-i făcuse ultima slujbă, cu 22 de ani în urmă; el a
confirmat ce a spus ea că i se petrecuse. Când sosise el la faţa
 58
locului, i se spusese că ea este moartă de 15-20 de minute.
Controlându-i corpul, constatase că nu erau niciun fel de semne de
viaţă, astfel că şi-a oficiat slujba şi a plecat.
El s-a întors la spital o săptămână sau două mai târziu şi,
uitându-se într-unul din saloane, spre marea lui surprindere, a
văzut-o pe Elane. I-a spus atunci: „Elane Durham, ce s-a petrecut
cu dumneata? Erai moartă!”
Elane l-a asigurat că nu era moartă, dar el a răspuns că da.
Era şocat să o vadă încă în viaţă.
Deşi experienţa lui Elane este dramatică, porţiunea
coroborativă este foarte interesantă, deoarece include declaraţiile
martorilor, scrise din perspectiva lor.
Cercetătorii continuă să descopere din ce în ce mai multe
fenomene EGVM de tip coroborativ. Alţi cercetători încearcă cu
disperare să explice cam cum s-au petrecut evenimentele, fără să
fie nevoiţi să aducă în discuţie legătura cu Dumnezeu.
Universul antropic
Universul antropic este un alt exemplu de amprentă a lui
Dumnezeu. Există un număr excesiv de mare de constante naturale
şi de legi fizice care par a fi potrivite foarte bine unele cu altele,
pentru ca viaţa să poată exista.
Putem da la infinit astfel de exemple ale unui univers – şi
pământ – foarte bine acordat. Dacă pământul ar fi fost doar un pic
mai aproape de soare, toate formele de viaţă ar fi fost arse, dacă ar
fi fost doar un pic mai departe, totul ar fi fost îngheţat. Orbita
Pământului în jurul Soarelui este aproape
circulară, spre deosebire de cea a lui Marte,
care este eliptică. Variaţia anuală a distanţei
Pământului de Soare este de numai 3% din
distanţa totală – de aici şi stabilitatea
temperaturii. Variaţia redusă a temperaturii,
moderată şi de înclinaţia pământului de 23
de grade în timpul rotaţiei sale, este tocmai
cea potrivită pentru a menţine apa în stare
lichidă, condiţie necesară pentru toate
formele de viaţă. Mare parte din miezul de
fier al Pământului este topit din cauza
presiunii şi radioactivităţii. Acest miez de
fier topit produce câmpul nostru magnetic,
care deviază astfel radiaţia dăunătoare
provenită de la Soare. Căldura internă este
de asemenea foarte potrivită pentru erupţiile
periodice ale vulcanilor, fenomen esenţial
pentru eliberarea apelor subterane închise.
Gravitaţia este foarte potrivită pentru ca
oxigenul atmosferic şi nitrogenul să nu
dispară în spaţiul cosmic. Dacă raportul
nitrogen-oxigen din atmosferă ar fi mai mic,
atunci s-ar dezlănţui o conflagraţie de
neoprit de fulgere extrem de puternice.
Dacă raportul ar fi mai mare, atunci viaţa, aşa cum o cunoaştem
noi, nu ar mai fi posibilă. Dacă densitatea gheţii ar fi mai mare
decât a apei – aşa cum se întâmplă în cazul tuturor celorlalte
elemente, atunci când acestea se transformă din lichide în solide –
atunci s-ar fi scufundat în apă şi oceanele ar fi devenit întinderi de
gheaţă. Dacă elementele grele, cum ar fi carbonul, oxigenul, fierul
şi uraniul nu ar fi fost distribuite corespunzător prin praful stelar,
atunci... dacă fotosinteza nu ar fi funcţionat, atunci... dacă raportul
dintre cantitatea de pământ şi apă ar fi fost diferit, atunci... dacă
pământul ar fi doar cu puţin mai mare sau mai mic în diametru,
atunci... dacă gradul de căldură al vaporilor de apă ar fi fost diferit,
atunci...
Aşa după cum argumentează John Leslie, este adevărat că se
Spiritualitate
poate vorbi la infinit despre diverse varietăţi de universuri, în care
fenomenul creaţiei lor se bazează pe probabilistică. Întrebarea este,
dacă examinăm toate celelalte amprente ale lui Dumnezeu, cum am
putea motiva apariţia unui univers antropic?
Creaţia spontană a vieţii
Aceasta este una dintre cele mai clare amprente ale lui
Dumnezeu. Dacă am vrea să demonstrăm cum a putut lua fiinţă
viaţa din întâmplare, nu am avea încotro şi ar trebui să folosim
instrumentul matematicii probabilistice. Şi când acest instrument
este folosit în conformitate cu legile ştiinţei, constatăm că şansele
creaţiei spontane sunt incredibil de mici – mult mai mici decât
Lohanul nr. 13
consideră matematicienii că ar fi imposibilitatea. În mod similar,
timpul disponibil pentru orice combinaţie întâmplătoare de substan-
ţe chimice în supa prebiotică, necesară pentru apariţia chiar a celei
mai simple forme de viaţă, depăşeşte chiar vârsta universului, ce să
mai vorbim de vârsta mult mai mică a vieţii de pe pământ.
Această situaţie creează o dilemă extrem de dificilă pentru
aceia care nu recunosc amprentele lui Dumnezeu. Instrumentele
ştiinţei ori sunt aplicabile peste tot, ori nicăieri. Nu se poate spune
că el poate fi aplicat într-o situaţie şi în alta, nu. Când Morowitz a
calculat probabilitatea ca o legătură chimică distrusă dintr-o
bacterie unicelulară să fie restabilită în condiţii chimice ideale, el a
afirmat următoarele, despre rezultatele extrem de mici:
„... nicio argumentare şi nicio teorie despre vârsta
universului sau despre mărimea sistemului nu reuşeşte să facă
plauzibilă ipoteza că o asemenea fluctuaţie ar fi apărut într-un
sistem în echilibru. Oricând putem spune despre orice eveniment
unic că a apărut pur şi simplu. Acest lucru depăşeşte sfera
consideraţiilor probabilistice şi chiar depăşeşte sfera ştiinţei.
Oricum, putem deja să susţinem că, numai pe baza datelor
probabilistice despre energie, posibilitatea apariţiei unei celule vii
într-un sistem în echilibru este extrem de mică.”
Originea Big-Bang-ului
Aceasta este o amprentă interesantă care este discutată destul
de mult. Problema este următoarea: ce sau cine a iniţiat Big-Bang-
ul? Mai înainte de a fi început Big-Bang-ul, situaţia este descrisă de
fizicieni ca fiind o singularitate – unde
legile fizicii nu se aplică. Cu alte cuvinte, ei
nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce
s-a petrecut.
Stephen Hawkins a recunoscut dilema
referitoare la Dumnezeu ridicată de modelul
Big-Bang-ului, care presupune un început
determinat de cineva. În acea singularitate,
timpul nu are nicio semnificaţie şi nu se
poate afirma logic că singularitatea ar fi fost
începutul. Tot ce se poate spune este că, la
momentul Planck, dintr-odată, Big-Bang-ul
s-a produs şi legile fizice s-au aplicat. După
aceea, timpul a căpătat sens. Dar dacă nu
Dumnezeu a fost acela care a iniţiat acest
fenomen, atunci ce a fost?
Pentru a evita atribuirea cauzei iniţiale
sau a începutului Big-Bang-ului lui
Dumnezeu, Hawkins a postulat existenţa
unui univers spaţiu-timp fără limite. În acest
postulat, el s-a folosit de matematica
numerelor imaginare pentru a sugera că
timpul se poate mişca şi înainte şi înapoi.
Un asemenea univers ar putea avea o fază
de expansiune în care viaţa să existe – cum
este cea în care ne aflăm – urmată de o fază de contracţie, în care
viaţa nu ar putea să existe. Într-un univers nelimitat, nu ar putea
exista singularitatea.
Postulatul lui Hawkins despre un univers nelimitat implică
faptul că, prin expansiunea şi contracţia în cicluri repetate,
universul ar putea exista o infinitate de timp. Nu ar fi niciun
început şi niciun sfârşit şi de aceea, nu ar fi nevoie de o cauză
iniţială – sau Dumnezeu.
Hawkins nu a susţinut niciodată că ideea lui ar fi o teorie, ci
doar o idee la care alţi fizicieni s-ar putea gândi şi ar putea lucra.
Nu este cazul să discutăm toate argumentele pro şi contra unui
sistem nelimitat. Problema principală a acestui postulat derivă din a
doua lege a termodinamicii. În termeni simpli, legea a doua afirmă
că orice se petrece în univers trebuie să se producă de la o stare de
ordine către o stare de dezordine din ce în ce mai mare. Astfel, de
exemplu, atunci când umfli un balon, suflând din ce în ce mai tare
în el, cheltuind astfel energie, şi un puşti îl face să pocnească, poate
să plângă cât o vrea, că nu va putea acumula din nou gazul care
fusese închis în balon. Energia aceea este pierdută pentru
totdeauna, într-o stare de entropie mai mare şi de dezordine mai
mare. Chiar dacă ai avea un alt balon gol, trebuie să cheltui altă
energie, suflând din nou din adâncul plămânilor, pentru a-l
satisface pe puşti.
În ce priveşte universul nelimitat al lui Hawkins, aceasta
înseamnă că, indiferent dacă universul se expansionează sau se
Iulie 2010
contractă, în orice sistem real (nu imaginar), lucrurile progresează
de la o stare organizată către o stare din ce în ce mai dezorganizată.
Nu putem înainta nedefinit, într-o expansiune şi contracţie
alternantă, dacă lucrurile ajung, în ultimă instanţă, într-o stare de
dezordine infinită. Într-un anumit punct, universul ajunge la un
sfârşit. Ca să admitem că a ajuns la un sfârşit, înseamnă implicit că
a avut un început. Entropia crescândă din orice sistem termo-
dinamic implică inevitabil un început, când entropia era mai mică.
Deci, deci ne întoarcem din nou la amprenta iniţială. Cu
siguranţă că a fost un început. Şi dacă a fost un început, cine sau ce
a creat universul (starea de ordine sau de entropie scăzută) şi cine
sau ce a produs Big-Bang-ul?
Materia şi antimateria, gravitaţia şi lumina
Teoria actuală susţine că, în timpul Big-Bang-ului, materia şi
antimateria existau în cantităţi egale şi că atunci când au
interacţionat una cu cealaltă, s-au distrus. De ce a supravieţuit
materia şi antimateria nu – într-adevăr, de ce universul nostru nu s-
a distrus în această perioadă, este o întrebare... Au fost avansate
numeroase teorii care au încercat să explice surplusul de materie
faţă de antimaterie, dar nu există niciun răspuns definitiv. Gerald
Schroeder a scris, în cartea sa Ştiinţa lui Dumnezeu: „Dintr-un
motiv exotic şi oarecum incert, a fost produsă un pic mai multă
materie decât antimaterie. Noi şi întregul univers material suntem
dovada aceste inegalităţi primordiale. Diferenţa a fost
infinitezimală, 1 la 10 miliarde. Adică, pentru fiecare
10.000.000.000 de antiparticule, s-au format 10.000.000.001
particule. Cum particulele şi antiparticulele s-au anihilat, acea
particulă în plus din 10 miliarde, a rămas. Fiecare galaxie, stea şi
fiinţă umană este compusă din acele rare particule „extra”.”
Să ne gândim pentru un moment la gravitaţie. Oamenii de
ştiinţă pot descrie efectul gravitaţiei, în detaliu, cu mare precizie
matematică. Este clar că obiectele sunt atrase unele de altele
proporţional cu masa lor. De exemplu, greutatea indivizilor este
mai mică pe lună decât pe pământ. Dar de ce este aşa, care este
cauza acestei atracţii? Cereţi unui om de ştiinţă să explice ce este
gravitaţia şi el o va descrie repede, dar va admite şi faptul că nu ştie
de ce acţionează aşa. Poate chiar o să mormăie ceva despre faptul
că spaţiul, timpul şi gravitaţia sunt interconectate, dar nu vă va
putea da un răspuns definitiv în ce priveşte natura sau cauza ei.
La fel se petrece şi cu lumina. Oamenii de ştiinţă descriu
lumina ca fiind o formă de radiaţie electromagnetică, dar de la acel
punct încolo, explicaţia lor devine confuză. Vor fi capabili să vă
arate – iarăşi, cu mare precizie matematică – cum, în anumite
condiţii, lumina se comportă ca o particulă şi cum în alte condiţii,
ea se comportă ca o undă. Dar cereţi-le să vă explice de ce
manifestă ea acest comportament diferit, sau ce este lumina mai
exact, şi ei îşi vor mărturisi ignoranţa.
Acestea sunt doar câteva exemple despre cât de bine lucrează
natura pentru beneficiul tuturor formelor de viaţă. Deşi aceste
amprente nu sunt foarte uşor de identificat ca fiind ale lui
Dumnezeu, totuşi cu siguranţă par să arate în direcţia Lui.
Continuumul spaţio-temporal şi viteza de propagare – o
amprentă importantă
Oamenii de ştiinţă sunt capabili să verifice dacă timpul se
dilată într-adevăr sau se contractă – în funcţie de starea
observatorului – pe măsură ce ne apropiem de viteza luminii.
Problema apare atunci când răsar dovezi, în urma unor alte
descoperiri ştiinţifice recente, cum că ar exista o altă dimensiune în
care timpul, spaţiul şi viteza de propagare sunt diferite de cele din
universul nostru cvadri-dimensional. Cei care experimentează
EGVM frecvente spun că acolo unde merg ei, spaţiul nu are
semnificaţie şi că pot călători între stele cu o viteză imensă – mult
mai mare decât viteza luminii. Cred că ar fi binevenite aici câteva
exemple. Mai întâi, vom include nişte comentarii legate de timp,
din cadrul unor EGVM:
„Nu ştiu. Nu aveam noţiunea timpului.”
„Ai putea spune că EGVM a durat o secundă sau a durat
10.000 de ani, că nu ar fi nicio diferenţă.”
„Era o sferă diferită... una în care conceptul de timp nu are
niciun sens.”
„Pentru un moment, care a părut în afara timpului...”
„Mă aflam într-un spaţiu, într-o perioadă de timp, în care, aş
putea spune că spaţiul şi timpul erau negate.”
Iată acum câteva exemple în care unii au relatat cum au
59
călătorit ei pe distanţe mari, cu viteză enormă:
„Am părăsit camera de spital, m-am ridicat direct în sus, prin
tavan şi m-am înălţat de la suprafaţa planetei, cu o viteză foarte
mare.”
„Viteza mea era incredibilă – indescriptibilă. Nimeni pe
pământ nu a călătorit atât de repede, nimeni n-ar fi putut.”
„M-am simţit de parcă aş fi fost propulsat înainte cu viteza
luminii sau chiar mai repede.”
„Ne-am început călătoria prin spaţiu, părând că merg cu
viteza luminii (căci nu pot face altă comparaţie).”
„Gradat, îţi dai seama... că te deplasezi cel puţin cu viteza
luminii. E posibil să fie viteza luminii, dar e posibil să fie chiar mai
mare decât atât. Îţi dai seama că mergi atât de repede şi că acoperi
distanţe vaste, imense, în doar câteva sutimi de secundă...”
Fenomenele EGVM demonstrează că indivizii se află într-o
altă dimensiune, sau sub o altă formă (sau amândouă), în care
timpul nu este la fel cu cel de aici şi în care sunt posibile viteze
enorme. Presupunând că EGVM reprezintă realitatea, aceasta ar fi
dovada că astfel de lucruri sunt posibile şi că Dumnezeu este cel
care le produce, dar cel puţin în acest moment, amprenta nu este
clară.
Dar dacă vom compara aceste EGVM cu unele învăţături din
Biblie? Iată un citat din „Apocalipsă“, în ce priveşte timpul: „Şi tot
aşa, până când ultimul înger va suna din trompeta sa; şi el se va
ridica deasupra pământului şi deasupra apei şi va jura în numele
celui care stă pe tron, că timpul nu va mai exista; şi că Satan va fi
înlănţuit, acel şarpe bătrân, care este numit diavol, şi nu i se va
mai da drumul în spaţiu timp de o mie de ani.”
Dubii despre domeniul cuantic
Teleportarea cuantică este o stare distinctă în care o particulă
atomică poate transmite instantaneu informaţia către o altă
particulă, la distanţe imense. Un alt caz de „acţiune ciudată“, după
cum a denumit-o Einstein, este ilustrată în experimentele care
demonstrează natura duală a luminii – aceea de particulă (fotoni) şi
de undă.
Se ştie de multă vreme că această caracteristică de undă a
luminii poate fi dovedită prin plasarea luminii în spatele unei
bariere, în care se observă apariţia pe ecran a unei imagini formată
dintr-o serie de benzi alternante verticale de întuneric şi lumină.
Acesta este faimosul experiment realizat pe la începutul anilor
1800, de către englezul Thomas Young, care a demonstrat
interferenţa undelor luminoase după ce trec prin fante. Liniile
întunecate corespund zonelor în care undele de la două fante
interferează (şi se anulează), iar liniile luminoase sunt corelate cu
zonele în care undele se întăresc reciproc. Aceasta este analog cu
aruncarea a două pietre într-un lac, unde observăm interferenţa
undelor provocate de cele două pietre.
O singură fantă nu produce acest efect, dar în schimb
ilustrează faptul că dacă fotonii trec numai printr-o fantă, va fi
proiectată pe ecran o singură linie luminoasă verticală. Este destul
de enigmatică întrebarea de ce într-un caz lumina acţionează ca o
undă, sub forma caracteristică a undelor care interferă unele cu
altele, iar în alt caz se manifestă ca particule – care pot fi
influenţate de gravitaţie. Dar adevăratele îndoieli au apărut când
fizicienii din domeniul fizicii cuantice au extins cercetările pe care
le începuse Young.
Să ne imaginăm experimentul cu cele două fante, dar în loc
să folosim o rază ca sursă de lumină, vom folosi o particulă
emiţătoare, care poate emite doar un foton o dată. Puteţi să credeţi
sau nu, dar, dacă emitem câte un singur foton printr-una din cele
două fante, aceştia vor lovi ecranul, dar vor evita cu scrupulozitate
zonele în care ar apărea în mod normal liniile întunecate în cazul
interferenţei de unde. Pe măsură ce sunt emişi din ce în ce mai
Spiritualitate
mulţi fotoni prin aceeaşi fantă, modelul deja familiar de linii
întunecate şi luminoase va începe să apară. Cum se poate petrece
aşa ceva, din moment ce nu emitem fotoni şi prin fanta cealaltă?
Nu ar trebui să existe interferenţă de unde, din moment ce nu există
unde care să provină de la fanta a doua şi care să interfereze cu cele
de la prima fantă.
Ca efectul să fie şi mai accentuat, haideţi să închidem cea de-
a doua fantă. De data aceasta, fotonii care sunt emişi prin prima
fantă se comportă aşa cum trebuie, ca particule normale care lovesc
ecranul şi formează o linie luminoasă continuă. Dacă deschidem
acum fanta a doua, dar continuăm să emitem doar prin prima fantă,
deodată fotonii par „să ştie” că s-a deschis şi cea de-a doua fantă.
 60
Încep să se comporte din nou ca şi unde interferente. Vor evita
spaţiile în care ar fi apărut liniile întunecate şi se vor concentra în
spaţiile care ar fi fost luminate, dacă ar fi existat unde provenite de
la ambele fante. Brian Silver, afirmă în cartea saAscensiunea
Ştiinţei:
„Fotonii emişi printr-o fantă par să «ştie» că nu trebuie să se
îndrepte în direcţia striurilor întunecate. Se petrece ceva ciudat
aici. Imaginaţi-vă că aţi fi un foton care trece printr-o fantă. De
unde aţi putea să ştiţi să nu vă îndreptaţi către liniile întunecate?...
Dacă un foton «ştie» că nu poate să meargă către o linie
întunecată deoarece interacţionează cu fanta prin care trece,
înseamnă că n-ar trebui să conteze dacă închidem fanta a doua.
Cum poate «ştie» un foton dacă cealaltă fantă este deschisă sau
închisă?”
Aceste „dubii cuantice” în ce priveşte particulele aflate la
ani-lumină una de alta, care par să simtă imediat ce face partenera
sa şi în ce priveşte fotonii de lumină care ştiu ce nu ar trebui să ştie
– nimeni nu le-a spus că cealaltă fantă este deschisă sau închisă –
sunt pur şi simplu inexplicabile. Fizicienii cunosc ciudăţenia
acestor efecte cuantice, dar nu pot face altceva decât să ridice din
umeri, dacă li se cere să dea o explicaţie.
Deşi aceasta nu este o amprentă clară a lui Dumnezeu, pare
să fie ceva de genul acesta. Se pare că legile Lui au ceva insondabil
pentru ştiinţa de astăzi.
Un răspuns angelic despre Biblie
Mai înainte de a avea acea EGVM, Howard fusese un ateu,
astfel că se îndoia de adevărul Bibliei. În timpul EGVM, Howard i-
a întrebat pe „prietenii” săi angelici despre Biblie:
„Când revederea vieţii s-a încheiat, ei au întrebat: «Vrei să
pui vreo întrebare?» Eu aveam un milion de întrebări. De exemplu,
am întrebat: «Ce-mi puteţi spune despre Biblie?» Ei au răspuns:
«Ce-i cu ea?» Am întrebat dacă este adevărată şi ei au spus că da.
Atunci i-am întrebat cum de am descoperit atâtea contradicţii
atunci când am citit-o. Atunci ei m-au dus din nou înapoi în
revederea vieţii pe care o trăisem şi mi-au arătat ceva ce se pare că
omisesem. Atunci mi-au arătat că de câte ori am deschis Biblia, am
citit din ea cu ideea de a descoperi contradicţii şi probleme.
Încercam să-mi demonstrez mie însumi că nu merita să o citesc.
Le-am spus atunci că nu-mi este foarte clar ce scrie în Biblie.
Nu prea avea sens. Ei mi-au spus că Biblia conţine adevăruri
spirituale şi că trebuie să o asimilez din punct de vedere spiritual ca
să o pot înţelege. Trebuie să o citesc, având starea de rugăciune.
Prietenii mei m-au informat că ea nu este ca toate celelalte cărţi.
Mi-au mai spus, lucru care l-am descoperit şi eu singur mai târziu,
că atunci când o citeşti având în tine starea de rugăciune, Biblia îţi
vorbeşte, ţi se revelează şi nu mai ai nevoie să te chinui tu singur.”
Libertatea de alegere şi Principiul Incertitudinii al lui
Heisenberg
Pentru evoluţia fiinţelor umane este fundamental ca
indivizilor să le fie acordată o scurtă perioadă în această lume a
mortalităţii, în care ei să înveţe ce înseamnă consecinţele propriilor
acţiuni alese. Această libertate este constrânsă doar de limitele
fizice ale existenţei şi de mediul politic şi social al contextului pe
care-l trăiesc şi, în funcţie de aceste constrângeri, ei sunt
răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru alegerile lor.
Experienţele de moarte clinică susţin această poziţie
teologică. Şi am mai fi putut da multe alte exemple de acelaşi gen.
Dar ce poate spune ştiinţa despre această libertate de alegere?
Chiar şi mai înainte de apariţia mecanicii cuantice pe la sfârşitul
anilor 1900, oamenii de ştiinţă şi filozofii s-au luptat cu ideea
liberului arbitru. Ştiinţa newtoniană a arătat o predictibilitate
miraculoasă a cauzei şi efectului. Folosind legile dezvoltate de
Spiritualitate
Newton, a fost posibil, de exemplu, să se calculeze cu precizie
traiectoria unui proiectil de artilerie. Sub guvernarea acestor legi, se
pare că natura răspunde întotdeauna într-un mod determinist şi
predictibil.
Din aceste observaţii ştiinţifice, filozofii au desprins în mod
natural ideea că viitorul ar fi predeterminat. Cum toate acţiunile din
ceruri sau de pe pământ sunt guvernate de legile deterministe ale
fizicii şi chimiei, concluzia ar fi că nu poate exista liber arbitru.
Mecanica cuantică şi Principiul incertitudinii dezvoltat de
Max Planck, Werner Heisenberg şi Niels Bohr au schimbat această
viziune deterministă asupra lumii şi universului. Gerald Schroeder
a explicat ce s-a petrecut: „În 1927, un concept revoluţionar a
Lohanul nr. 13
răsturnat logica determinismului. În acel an, Werner Karl
Heisenberg a publicat principiul său al indeterminismului,
principiul incertitudinii. Acesta definea o limită a preciziei cu care
poate fi măsurată poziţia şi impulsul unei particule. Cu cât mai
exact poate fi determinat impulsul unui obiect, cu atât mai puţin
exactă este poziţia lui. Valoarea exactă a amândurora nu poate fi
măsurată niciodată...
Pentru prima dată, comunitatea ştiinţifică a admis că există
o limită a cunoaşterii ştiinţifice. Nefiind capabili să cunoaştem cu
exactitate prezentul, este evident că nu putem spune mare lucru
despre viitor.”
Concluzii de bază în urma identificării anumitor
amprente
Bazându-ne pe amprentele lui Dumnezeu pe care le-am
subliniat până acum, am ajuns la anumite concluzii. Prima
concluzie este aceea că dovada că Dumnezeu este cel care a creat
universul şi lumea vie este copleşitoare. Doar întrebându-ne pur şi
simplu Ce este singularitatea? sau: Ce anume produce ciudăţenia
cuantică?, ajungem de fapt la Dumnezeu. În timp ce unii pot spera
într-o şansă ca universul antropic să se fi creat dintr-o infinitate de
universuri non-antropice, dacă luăm totuşi în considerare dovezile
prezentate în această carte, observăm că orice răspuns care nu
conduce la ideea de Dumnezeu creator, dispare.
A doua concluzie pe care o putem formula este că evoluţia
prin selecţie naturală este o realitate, dar acest fapt nu poate fi
extrapolat pentru a explica complexitatea multor forme de viaţă.
Nu putem răspunde nicicum la întrebarea: Cum a apărut viaţa pe
pământ? Chiar şi numai din considerente probabilistice, există un
singur răspuns raţional la cum a început viaţa – Dumnezeu.
O altă concluzie este că EGVM nu pot fi explicate nicicum
altfel decât ca fiind o dovadă a existenţei noastre şi într-un alt plan
spiritual, o dimensiune subtilă guvernată de adevăr, lumină, iubire
şi cunoaştere – tărâmul lui Dumnezeu.
Unele concluzii corelate
Abordarea ştiinţifică a creaţiei, deşi foloseşte termeni
ca: univers antropic, constante foarte bine armonizate, omega egal
cu unitatea şi improbabilitatea formării spontane a vieţii, a inclus
din ce în ce mai mult ideea unui Creator, ca postulat acceptat
ştiinţific. Frank J. Tipler, de exemplu, este profesor de fizică mate-
matică la Universitatea Tulane. În cartea sa Fizica nemuririi, el
dezvoltă o teorie a învierii universale bazată pe principiile fizicii.
Concluziile la care a ajuns sunt suficient de pertinente pentru a
duce la transformarea perspectivei multor oameni de ştiinţă. El
scrie:
„Fizica a absorbit acum teologia; divorţul dintre ştiinţă şi
religie, dintre raţiune şi emoţie, a luat sfârşit... Ştiinţa ne poate
oferi acum consolări atunci când suntem faţă în faţă cu moartea,
consolări care altădată le oferea doar religia. Religia este acum o
parte a ştiinţei.”
La fel de importantă este cercetarea ştiinţifică a fenomenului
de moarte clinică şi descoperirea că EGVM coroborative nu pot fi
explicate logic decât ca fiind dovada naturii duale a omului. În
momentul morţii, conştiinţa se separă şi pătrunde într-o altă
dimensiune sau alt tărâm – unul guvernat de Lumină. Dr. Michael
Sabom a cercetat moartea clinică şi experienţe asociate şi a descris
o parte din munca sa în cartea Lumină şi moarte. El îşi comentează
astfel unele descoperiri: „Oamenii de ştiinţă au evitat constant să
se preocupe de lumea non-materială şi au preferat să opereze cu
latura fizică mult mai confortabilă, care poate fi supusă examinării
şi măsurării. Oricum, orice studiu asupra fenomenului EGVM
aduce faţă în faţă aceste două lumi (cea non-materială, a
spiritului, şi cea fizică, materială) şi previne separarea
convenabilă a acestora. Deci noi ne angajăm acum pe o cale nouă
şi eu caut să păşesc cu atenţie în acest teritoriu, unde ştiinţa şi
teologia se intersectează.”
Deoarece cercetarea EGVM are nevoie şi de instrumentele
ştiinţei moderne pentru explicarea sa – instrumente ale fizicienilor
şi cosmologilor – ea acţionează ca o punte de legătură între ştiinţă
şi spiritualitate.
Astfel că oamenii de ştiinţă creaţionişti din domeniul
astronomiei, matematicii, cosmologiei, fizicii, geofizicii, chimiei,
antropologiei, biologiei şi microbiologiei le pot vorbi cercetătorilor
EGVM din domeniul fiziologiei, psihologiei, chimiei, biologiei,
microbiologiei, sociologiei şi farmacologiei despre descoperirile lor
Iulie 2010
comune, care indică toate existenţa unui Creator. Mai mult, inter-
secţia celor două câmpuri ştiinţifice cu cel al religiei poate duce la
o înţelegere mai mare între oamenii religioşi şi oamenii de ştiinţă.
Implicaţii
Ce implicaţii au aceste concluzii? Enorme. În loc ca
umanitatea să fie înghiţită de lucruri care contează mai puţin, de
fapt ajungem la concluzia că umanitatea este lucrul care contează
cel mai mult. Înseamnă că există un Dumnezeu şi că viaţa continuă
şi după moarte. În loc să se considere că viaţa a apărut ca
eveniment întâmplător şi care poate dispărea oricând în urma unor
explozii stelare viitoare, putem considera că viaţa este scopul din
spatele erupţiilor cosmice. În locul unei alunecări fără sens către
moarte, caracterizată prin absurdităţi tragi-comice – şi care se
încheie cu cea mai mare absurditate din toate, extincţia – moartea
devine o misiune cu scopul de a descoperi Adevărul şi Lumina:
Dumnezeu.
Noi, ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu suntem angajaţi într-
o continuă călătorie de transformare. Am trăit întotdeauna şi vom
continua să trăim pentru totdeauna. Tuturor ni se garantează, prin
sacrificiul lui Iisus Cristos, că vom trăi într-un corp spiritual
perfect, după care nu vom mai muri niciodată. Mai înainte de a
ajunge la acest stadiu, imediat după moarte, ne vom părăsi trupul
fizic şi vom continua să trăim în spirit. În ultimă instanţă, în funcţie
de cum am trăit în această viaţă de probă, putem deveni ca şi
Dumnezeu, bucurându-ne alături de El în gloria Sa.
Această perspectivă asupra viitorului impactează întotdeauna
prezentul nostru. Aşa cum cei care experimentează EGVM se
reîntorc la viaţă cu sentimentul că au o misiune şi o dorinţă
copleşitoare de a-şi modifica vieţile astfel încât acestea să fie cât
mai spirituale şi mai pline de iubire, la fel ne vom modifica vieţile
dacă vom crede cu adevărat în existenţa lui Dumnezeu şi în
dovezile care ne sunt prezentate. Noi ne-am părăsit căminul din
Obsesia zahărului
Dr. George Silvestrovici – Vaslui
competenţă în apiterapie, fitoterapie,
aromoterapie, dietoterapie
ncepem astăzi un articol dedicat consumului de zahăr şi de
Î riscurile pe care le incumba acesta.
În cartea sa „Ce să mănânci?” Marion Nestle,
profesor la Universitatea din New York, spune că orice mâncare,
care conţine mai mult de 15 gr/porţie te aduce mai aproape de
deşertul sănătăţii decât orice altceva. Zahărul rafinat şi sucurile
îmbuteliate sunt considerate de mulţi experţi a fi cei mai mari
cauzatori de obezitate şi boala în lumea occidentala.
Ştiinţa modernă arată că epidemia de obezitate nu este numai
lipsa de autocontrol, ci mai ales un fenomen general de schimbările
biochimice care alterează metabolismul. Care este cauza acestor
modificări biochimice de vreme ce se produc pe scara aşa de largă?
Răspunsul ar putea fi într-o lungă listă de produse alimentare
realizate din zahăr şi care sunt consumate în cantităţi industriale.
Zahărul, într-o formă sau alta, este prezent în aproape fiecare
produs de la sosuri până la dulceţuri şi de la biscuiţi, maioneză şi
ketchup, până la siropuri, aceasta doar că să numim câteva.
Acest zahăr în cantităţi revoltător de mari a generat
dereglarea completă a sistemului de control al apetitului. Leptina,
hormon responsabil pentru saţietate nu mai funcţionează corect la
majoritatea oamenilor.
Este acum clar că reducând zahărul, şi fructoza în particular,
găsiţi cheia pentru longevităţii.
Iată de ce:
Conform doctorului Richard Jonson, autorul cărţii „Obsesia
zahărului“, aproximativ 25 % din oameni consuma peste 227 gr/zi
61
ceruri pentru o perioadă scurtă de testare în această şcoală efemeră.
Atunci când am plecat de acolo, am ţipat de bucurie pentru că
Părinţii noştri cereşti ne-au oferit această oportunitate. Când ne
întoarcem înapoi şi dacă ne vom fi valorificat potenţialul nostru
ceresc, bucuria noastră va fi completă.
Dacă i-aţi întreba pe majoritatea celor care au trăit moartea
clinică cum ar fi să descrie într-un singur cuvânt experienţa lor,
aproape cu certitudine ar spune că acest cuvânt este iubire. Când
Iisus a fost întrebat de farisei „Care este cea mai mare poruncă?“, el
a răspuns: „Să-L iubiţi pe Dumnezeu din toată inima şi cu tot
sufletul şi cu toată mintea. Aceasta este prima şi cea mai mare
poruncă. Iar cea de-a doua este la fel de mare, iubeşte-ţi aproapele
ca pe tine însuţi. Pe aceste două porunci se sprijină toată legea şi
toţi profeţii.”
Acei indivizi privilegiaţi care pot arunca o privire pe tărâmul
lui Dumnezeu sunt copleşiţi de iubirea pe care o pot simţi. Acea
iubire le pătrunde fiinţa şi ei se întorc înapoi, dorindu-şi să
împărtăşească şi altora ceea ce au descoperit. O altă concluzie este
aceea că dacă pătrundem adânc în noi, putem descoperi iubirea de
Dumnezeu şi putem transforma lumea prin puterea ei.
Spiritualitate
Cine suntem noi?
Noi suntem cu toţii fiii şi fiicele lui Dumnezeu, trimişi de El
aici pe pământ pentru a ne continua creşterea şi dezvoltarea,
suntem fiinţe spirituale care se bucură de o şcolarizare fizică
temporară, dar extrem de importantă. Trupurile noastre fizice sunt
făcute din praf stelar, dar trupurile noastre spirituale sunt făurite din
eternitatea lui Dumnezeu. Menirea noastră, pe care ar trebui să o
împlinim întotdeauna, este de a deveni una cu Lumina şi de a
împărtăşi gloria şi puterea lui Dumnezeu. Şi deşi acum privim prin
nişte ochelari întunecaţi, o să ajungem să vedem şi să ştim, să fim
văzuţi şi ştiuţi, în lumina şi gloria eternă care a fost şi este casa
noastră de drept.
şi aceasta statistica se mulează bine pe studiul care arata că unul
din patru oameni este ori prediabetic ori are diabet de tip 2.
Diabeticii au în medie o durată de viaţă redusă cu 15 ani.
Cum poate zahărul să iţi dea sau să iţi ia sănătatea?
Nivelul zahărului din sânge creşte de fiecare dată când
mâncăm. Aceasta este natural. Consumul exagerat de zahăr va
genera un nivel crescut al glucozei în sânge şi menţinerea acestora
în mod nepermis în timp.
Este dovedit faptul că zahărul creste nivelul leptinei şi
insulinei şi descreşte sensibilitatea receptorilor la aceşti hormone
vitali. Aceasta poate genera:
– hipertensiune arterială şi colesterol mărit;
Sănătate
– boli cardiovasculare;
– diabet;
– obezitate;
– îmbătrânire prematură.
În numărul următor vom continua cu alte informaţii cheie
legate de consumul de glucide şi alimentaţia moderna. Informaţiile
din acest articol sunt noutăţi în domeniu şi pot constitui în cazul în
care le veţi folosi sursa sănătăţii dumneavoastră.
 62
Avantajele produselor naturale în
raport cu medicamentele de sinteză
Prof. George Bianu – Bucureşti
E
ste evident pentru oricine că un drajeu roşu sau albastru
cuprinzând doar unul dintre principiile active ale unei
plante (substanţă care de cel mai multe ori nici nu e
naturală, ci sintetizată în laborator şi, deci, lipsită de principiul
vital) nu poate avea un efect comparabil cu cel al plantei sau al
extractului de plantă. Un element extras dintr-un ansamblu nu
poate fi decât incomplet şi, prin urmare, insuficient. Îi va lipsi
întotdeauna sprijinul substanţelor sinergice indispensabile acţiunii
lui, astfel încât diferiţii factori se sprijină, se completează, se
întăresc reciproc în aspectele potenţial agresive, mai mult decât
dacă ar fi fost folosiţi izolat. Evidenţa este atât de categorică încât
nu necesită alte dovezi. Astfel, scorbutul n-a putut fi vindecat cu
vitamina C de sinteză, folosită chiar în doze mari. Dar boala
aceasta se tratează prin consumarea anumitor legume sau fructe
(lingurea, varză, hrean, lămâie). Profesorul Paris a demonstrat că
vegetalele acestea acţionează graţie vitaminei C, dar mai ales
datorită prezenţei concomitente a vitaminei C2, necesară acţiunii
primeia.
Se cunosc deopotrivă şi alte raţiuni ale folosirii vegetalelor.
De exemplu, sunt binecunoscute proprietăţile energizante ale
caiselor. Or, acestea conţin tocmai zaharuri simple (levuloză şi
glucoză, pentoză, arabinoză) – adevăraţi combustibili pentru
organism şi care nu solicită în plus tubul digestiv. Mai mult,
asocierea cu acizii organici conţinuţi în fruct pare să fie de mare
importanţă pentru metabolizarea lor.
Zaharurile din struguri sunt reprezentate în principal de
glucoză – component normal al sângelui – şi, în consecinţă, aceste
zaharuri nu au nevoie de digestie. De aceea, strugurii sunt
recomandaţi atât în cazul constipaţiilor, cât şi în cazurile de gută
sau reumatism.
Un element oarecare dintre cele care intră în alcătuirea caisei
ori a strugurelui, sau o asociere fantezistă a celor mai bune
elemente cunoscute în prezent n-ar putea să asigure ansamblul
proprietăţilor fructului integral.
Toate elementele unui vegetal sunt, într-adevăr, necesare
acţiunii optime a acestuia: sărurile minerale complementare,
oligoelementele, enzimele, mucilagiile, glucidele, proteinele,
lipidele, vitaminele etc., care nu pot avea eficacitate decât în
sinergie. Majoritatea vegetalelor conţin vitamine ale complexului
B. Consumul, chiar crescut, de legume, fructe sau cereale înzestrate
cu acest complex nu atrage după el inconveniente serioase. Izolată,
vitamina B1 se comportă ca un antagonist al vitaminei PP. Dar ea
nu este niciodată „agresivă” atunci când e administrată sub forma
germenilor de grâu, a drojdiei de bere ori a orezului nedecorticat.
Clorofila legumelor şi a fructelor, a plantelor în general, are o
enormă importanţă în menţinerea echilibrului intern al organisme-
lor animale. Ea este „sângele verde” al vegetalelor. Între ea şi
hemoglobină sunt puţine deosebiri: nucleul lor comun este botezat
hemopirol, metalul însoţitor fiind într-un caz fierul şi în celălalt
magneziul. De aceea, clorofila s-a distins de mult timp prin virtuţile
ei antianemice, prin proprietăţile ei tonifiante şi ca factor de
creştere. Unii autori îi acordă, în plus, proprietăţi anticancerigene.
Alimentele naturale sunt medicamentele noastre
Alimentele naturale şi plantele medicinale, într-un mod
competent dozate şi asociate unele cu altele, pot constitui veritabile
medicamente.
Iată câteva argumente în această direcţie:
Sănătate
- alimentele naturale conţin agenţi farmacologici (naturali) de
care organismul se poate folosi ca de nişte medicamente (vitamine,
elemente minerale, aminoacizi, amine biogene ş.a.m.d.);
- alimentele naturale obţinute în condiţii biologice (şi nu prin
hiperstimulare) şi plantele medicinale nu numai că nu intoxică
organismul, ci aduc nutrienţi mai uşor asimilabili şi stimulează
astfel dezintoxicarea, redând corpului vigoarea şi sănătatea;
- alimentele naturale şi plantele medicinale sunt entităţi vii
Lohanul nr. 13
care se sacrifică pentru a ne asigura nouă viaţa. Ele au toate
nivelurile energetice pe care le are şi fiinţa umană şi, prin urmare,
sunt capabile să inducă modificări benefice fizice, emoţionale,
mentale. Veridicitatea acestor afirmaţii este confirmată de eficienţa
extraordinară a remediilor biofuncţionale (diluţii înalte ale unor
extracte naturale, care, practic, nu mai conţin nicio moleculă din
substanţa bioactivă).
Inspiraţi de tradiţia populară, anumiţi oameni de ştiinţă s-au
angrenat în realizarea de studii şi corelaţii între anumite tipuri de
alimente naturale şi unele maladii. Ei au descoperit astfel că
alimentele naturale au, cu certitudine, importante proprietăţi
farmaceutice. Astfel, terapeuţi autentici, cum este de exemplu
doctorul francez Jean Valnet, prescriu plantele medicinale,
legumele, fructele cerealele, mierea de albine pentru tratarea
pacienţilor lor. Noile descoperiri în domeniul farmacologiei
alimentare sunt de natură să provoace adevărate răsturnări de valori
în mentalitatea medicală.
Oamenii pot să utilizeze (dacă sunt corect informaţi şi
educaţi în acest sens) alimentele naturale pentru a-şi menţine un
grad optim de vitalitate şi sănătate sau pentru a ameliora ori
vindeca anumite maladii. Asistăm la o situaţie inedită: oamenii de
ştiinţă contemporani, angrenaţi într-o muncă pasională, dau
explicaţii biochimice (dar nu pot fi explicate şi cauzele subtil-
energetice) faptului că alimentele naturale pot constitui
medicamentele noastre.
Este normal de fapt să se petreacă aşa, pentru că acum medi-
cina şi farmacologia se întorc la origini. Ele au pornit de la Natură
şi se întorc la Natură (medicamentele de sinteză au plecat de la
compuşi izolaţi din extracte naturale). În această direcţie, chiar Or-
ganizaţia Mondială a Sănătăţii a iniţiat un program de culegere de
informaţii din toate regiunile Globului, în care remediile naturale
sunt folosite cu succes. Acest program se va focaliza mai ales asu-
pra preparatelor miraculoase ale „vracilor“, ale şamanilor şi ale al-
tor persoane iniţiate, şi reprezintă recunoaşterea oficială a valorii
inestimabile a remediilor naturale şi chiar a practicilor magice.
Tratamentul ayurvedic
al pneumoniei
Dr. Andreea Dragomirescu – Bucureşti
Lector Ayurveda în cadrul Asociaţiei Naţionale pentru
provomarea medicinelor neconvenţionale, Centrul
naturist de sănătate „Steaua Divină“
D
in perspectiva medicinii Ayurvedice (medicina
tradiţională indiană) pneumonia se încadrează în
grupul de afecţiuni denumite Kasha, adica tusea sau
afectiuni care evoluează cu tuse.
În Ayurveda se acordă multă importanţă aspectelor legate de
dietă, ele având un rol semnificativ atât în prevenirea cât şi în
tratamentul oricărei afecţiuni, prin urmare primul pas în tratarea
pneumoniei îl constituie adoptarea unei diete uşoare, care să
contribuie la eliminarea toxinelor şi a mucusului în exces. Se
recomandă eliminarea din alimentaţie a cărnii şi alcoolului,
renunţarea, pe parcursul bolii, la alimentele muco-formatoare:
lactate (cu mici excepţii), făină albă şi zahăr alb rafinat, eliminarea
alimentelor greu digerabile deoarece puterea digestivă e redusă în
timpul bolii şi bineînţeles renunţarea la fumat, acesta fiind un factor
toxic major pentru plămâni.
Este indicat să se consume în perioada bolii sucuri de fructe
sau de legume proaspăt stoarse, supe de rădăcinoase la care se
adaugă condimente (ghimbir, chimen, coriandru, cardamom,
cimbru, busuioc) şi cantităţi mici de ulei presat la rece, cereale uşor
digreabile (hrişcă, ovăz, orez basmati), legume fierte asezonate, la
fel ca şi supele, cu puţin ulei şi condimente, salate de crudităţi.
În medicina Ayurvedică tratamentul este individualizat,
specific pentru fiecare pacient în parte, deoarece simptomatologia
Iulie 2010
şi evoluţia poate fi foarte diferită chiar în cadrul aceleiaşi boli.
În linii mari, dacă pneumonia evoluează cu tuse uscată şi
secreţii reduse, ceea ce corespunde pneumoniei virale interstiţiale
din medicina modernă, se recomandă maceratul la rece din plante
medicinale emoliente, cum sunt rădăcina de brusture şi rădăcina de
nalbă mare, seminţele de fenicul şi anason, tonice pulmonare
Ayurvedice tradiţionale: fructe de Pippali (Piper longum),
Yasthimadu (Glycyrrhiza glabra) precum şi rădăcina
deAshwagandha (Withania somnifera). Acestea se pot administra
în lapte cald îndulcit cu zahăr brun.
Dacă pneumonia evoluează cu febră crescută se recomandă
macerate din rădăcină de brusture, fructe de soc, scoarţă de salcie
care sunt depurative, antiinflamatorii şi antifebrile, alături de tonice
pulmonare răcoritoare precum Vasa (Adhatoda vasika) şi Vamsa
Antioxidanţii şi secretele lor
Melania Radu, Alex Ionescu – Bucureşti
„Drumul către sănătate şi o formă fizică bună este o
călătorie, nu o destinaţie. Să nu ne aşteptăm ca într-o bună zi să
ajungem ori, în sfârşit, să reuşim. Secretul este să facem în aşa fel
încât să mergem pe acest drum tot restul vieţii.“
Dr. Kenneth H. Cooper’s – O nouă cale de a prelungi viaţa
ste greu în zilele noastre să studiezi o publicaţie
E medicală, să citeşti o revistă, să deschizi un ziar sau
chiar să priveşti o reclamă la televizor fără să vezi
vreo referire la antioxidanţi sau la radicalii liberi. Deşi acest
subiect rămâne învăluit în mister şi confuzie pentru mulţi
oameni, înţelegerea lui poate deveni chiar o problemă de viaţă şi
de moarte. Radicalii liberi (moleculele de oxigen reactiv) sunt
implicaţi în mai mult de 50 de afecţiuni medicale, inclusiv diverse
forme de cancer, maladii cardiace, îmbătrânire prematură,
cataractă şi chiar SIDA.
Legăturile cu această largă varietate de boli sugerează că
radicalii liberi nu sunt un fenomen izolat, periferic, ci, mai degrabă,
actori principali în majoritatea problemelor de sănătate ale
oamenilor. Astfel, orice problemă am avea cu sănătatea, putem
presupune că, oarecum, într-un mod perfid şi ascuns, radicalii liberi
ar putea fi un factor în a provoca ori în a exacerba afecţiunea de
care suferim.
Ce sunt radicalii liberi şi cum acţionează ei?
Nu îi putem vedea. Nu îi putem simţi. Lasă doar urme
trecătoare ale prezenţei lor. Dar, să nu ne lăsăm înşelaţi: inima,
plămânii, vasele de sânge, toate organele şi ţesuturile noastre suferă
un atac continuu din partea acestor renegaţi biologici, cunoscuţi
sub numele de „radicali liberi”.
Să ne imaginăm că am putea micşora o cameră de luat vederi
până la dimensiunile unei molecule, pe care s-o introducem apoi în
propriul organism la bordul unui submarin la fel de minuscul, care
să circule prin fluidele interne care susţin viaţa. Imediat am fi
martorii unui spectacol asemănător cu un foc de artificii biologic.
Este rezultatul mişcărilor bezmetice ale „radicalilor liberi“, care
încearcă să se agaţe de orice altceva pentru a obţine o oarecare
stabilitate.
Există atât molecule stabile cât şi molecule instabile de oxi-
gen, care „aleargă” prin organism. Oxigenul stabil este esenţial
pentru susţinerea vieţii. Moleculele instabile de oxigen (radicalii
liberi) sunt utile, de asemenea, pentru că luptă împotriva inflama-
ţiilor, ucid bacteriile şi controlează tonusul „muşchilor netezi“, cei
care reglează funcţionarea organelor interne şi a vaselor de sânge.
Cheia acţiunii eficiente şi sigure a radicalilor liberi din
organism este echilibrul lor, dar problema este că mecanismele fin
echilibrate se dereglează deseori. Pentru a corecta situaţia,
organismul produce substanţe de curăţire a radicalilor liberi –
63
(Bambusa arundinacea) administrate sub formă de pulbere
sublingual.
Dacă evoluţia este cu secreţii mucoase abundente se vor
administra iarbă mare, busuioc, cimbrişor sub formă de pulbere
sublingual sau macerat la rece şi fructe de Pippali, rădacină de
ghimbir, scorţişoară în miere sau în apă caldă.
Este important să se ştie că pneumonia este o afecţiune
severă al cărei tratament se face numai sub îndrumare medicală iar
cei ce doresc să adopte un tratament natural se vor adresa
medicului specialist în terapii naturale, care poate aprecia gradul de
severitate al bolii şi poate institui un tratament individualizat.
cunoscute ca „antioxidanţi endogeni“, sisteme enzimatice care
„înghit” radicalii liberi în plus şi îi împiedică să producă efecte
negative (superoxid-dismutaza, catalaza şi glutation-peroxidaza).
Unii antioxidanţi pe care îi preluăm din afara organismului prin
alimentaţie ajută şi ei la sporirea apărării împotriva numărului
excesiv de radicali liberi. Cei mai importanţi dintre aceşti
antioxidanţi externi (sau exogeni) sunt vitamina C, vitamina E şi
betacarotenul.
Supraproducţia de radicali liberi
Se pare că, oriunde ţi-ai întoarce privirea, diferite substanţe
ori situaţii ameninţă să ne invadeze organismul cu radicali liberi.
Iată câţiva dintre factorii mediului sau ai modului de viaţă, care ne
pun în pericol de stres oxidativ şi de îmbătrânire prematură: fumul
de ţigară, aerul poluat, anumite medicamente, lumina ultravioletă
(naturală sau artificială), pesticidele şi alte substanţe chimice
dăunătoare din mâncare, prepararea necorespunzătoare a
alimentelor, leziunile articulaţiilor şi ale ţesuturilor (inclusiv
durerile sau febra musculară), leziunile legate de reperfuzie
(întoarcerea sângelui într-un organ sau ţesut care a fost temporar
privat de sânge, de exemplu după un infarct miocardic sau după o
comoţie cerebrală), diabetul, radiaţiile (proceduri medicale, reţele
de înaltă tensiune, computere, cuptoare cu microunde, telefoane
mobile, pături electrice, televizoare), stresul emoţional, azbestul şi
alte materiale care pot fi inhalate prin respiraţie, alimentarea în
exces cu sânge a tractului digestiv după o masă copioasă sau
exerciţiile fizice realizate imediat după masă şi chiar exerciţiile
fizice, însă realizate în exces.
Când organismul este suprasaturat cu radicali liberi, aceste
molecule instabile de oxigen se transformă, din aliaţi, în prădători
moleculari. Încep să alerge în dezordine, atacând cu succes atât
părţi bolnave cât şi părţi sănătoase. Unii dintre ei sunt atât de
instabili încât există doar pentru un moment, o microsecundă, timp
în care acţionează pe post de catalizatori, determinând reacţii
chimice şi schimbări în alte molecule, chiar mutaţii genetice.
Îmbătrânirea precoce sau accelerată, boli de inimă, diverse tipuri de
cancer şi multe alte maladii sunt consecinţa acţiunii acestora.
Orientativ, se estimează că genele fiecărei celule sunt
agresate de aproximativ zece mii de ori pe zi de către radicalii
liberi, iar ADN-ul mitocondrial de aproximativ o sută de mii de ori
pe zi. Dacă ne gândim că celulele miocardice (ale inimii) şi celulele
neuronale (ale sistemului nervos) nu se divid, atunci ne dăm seama
cât de importantă este combaterea agresiunii exercitate de către
radicalii liberi.
Ce putem face pentru a ne proteja?
Pentru că este mult mai eficient, dar şi mai ieftin, să
menţinem o bună stare de sănătate, decât să o redobândim după ce
am pierdut-o, cea mai bună tehnică de apărare împotriva radicalilor
Sănătate
liberi este aceea de a construi şi de a menţine scuturi de
antioxidanţi, printr-un regim alimentar adecvat (cu grăsimi puţine,
bogat în fibre digestive şi în substanţe antioxidante - 400 UI de
vitamina E, 1000 mg de vitamina C şi 25.000 UI de betacaroten pe
zi), prin practicarea regulată a exerciţiilor fizice (dar fără
exagerări), şi printr-un program de viaţă care să urmărească
evitarea, pe cât posibil, a situaţiilor în care suntem expuşi atacului
radicalilor liberi.
 64
Pregătirea alimentelor şi dieta
Alimentele cu conţinut mare de antioxidanţi trebuie să consti-
tuie baza elementelor nutritive pe care le luăm din surse exterioare,
cu atât mai mult cu cât în hrană mai există, în afara antioxidanţilor,
şi alte substanţe care ne pot proteja împotriva bolilor.
Studii de amploare, realizate în SUA, Anglia, Finlanda,
Japonia, China, au concluzionat că cei care consumă fructe şi
legume proaspete au un risc de afectare de către radicalii liberi
redus cu aproximativ 75%. Atenţie! Este vorba despre consumul de
fructe şi legume proaspete şi nu de suplimente vitaminice, deoarece
aceste suplimente realizate în laborator nu pot înlocui toată gama
de compuşi care se găseşte în mod natural în fructe şi legume:
vitamine, săruri minerale, polifenoli, etc. Inteligenţa naturii, în mii
de ani de evoluţie, a realizat în produsele sale echilibrul perfect al
elementelor necesare organismului uman.
Mai întâi, pentru a ne obişnui să estimăm conţinutul
antioxidant maxim potenţial al hranei, să vedem care alimente sunt
bogate în antioxidanţi:
- alimente bogate în betacaroten: cartofi, morcovi, pepene
galben, dovleac, nuci, spanac, broccoli, pătrunjel, mango, papaya,
alge, batate, caise.
- alimente cu conţinut ridicat de vitamina C: acerola (fruct
din India de vest, asemănător cu cireşele), pătrunjel, orz verde,
ardei, broccoli, căpşuni, conopidă, grapefruit, guava, kiwi, lămâie,
mango, mure, papaya, pepene galben, portocale, roşii, sparanghel,
varză de Bruxelles.
- alimente bogate în vitamina E: alune, batate, ciocolată,
floarea soarelui, grâu (inclusiv germeni şi grâu încolţit), migdale,
porumb.
Al doilea pas îl constituie evaluarea impactului pregătirii
termice şi al altor procedee de preparare a hranei asupra
conţinutului de antioxidanţi; în general, cantitatea de antioxidanţi
poate fi redusă de factori ca: aditivii alimentari, expunerea la
oxigen, expunerea la lumină, expunerea la căldură sau la
temperaturi mari (cele mai bune metode de preparare a alimentelor,
astfel încât să se păstreze antioxidanţii sunt: la cuptor, în aburi sau
prin prăjire uşoară).
Câteva recomandări pentru pregătirea şi păstrarea
alimentelor
- evitaţi produsele veştede
- nu exageraţi atunci când curăţaţi, mărunţiţi, tăiaţi, spălaţi
sau înmuiaţi legumele şi fructele
- evitaţi folosirea în exces a apei în timpul preparării
- evitaţi folosirea în exces a temperaturilor ridicate în timpul
gătitului; fierberea timp îndelungat, alte metode prelungite de
preparare, expunerea alimentelor la flacără sau fum, cum ar fi la
grătar sau la foc în aer liber, pot distruge antioxidanţii; aceste
metode pot, de asemenea, stimula schimbări chimice nedorite în
hrană şi producerea de radicali liberi în exces
- folosiţi la gătit apa în care aţi fiert legumele, în ea se vor
păstra antioxidanţii
- nu păstraţi mai mult de o zi la frigider alimente gata
pregătite
- depozitaţi hrana gătită în recipiente cu aer puţin
- nu încălziţi din nou preparatele din legume sau zarzavaturi
deja gătite
- evitaţi să păstraţi alimentele încălzite mai mult de 30 de
minute înainte de a le servi
- nu cumpăraţi produse gata tăiate
- nu păstraţi produsele proaspete în frigider mai mult de
câteva zile
Model de meniu pentru o zi
(alimentele care îl alcătuiesc conţin 1.120 mg de vitamina C,
36.085 UI de betacaroten şi 109 UI de vitamina E, adică
aproximativ cantitatea recomandată zilnic)
Mic dejun: suc de portocale, fulgi de cereale şi germeni de
Sănătate
grâu, stafide, iaurt simplu, căpşuni proaspete.
Prânz: suc cocteil de fructe cu boabe, portofel de aluat
umplut cu broccoli, conopidă şi brânză, salată cu paste, suc de roşii.
Gustare de după-amiază: fruct de kiwi proaspăt.
Cină: salată de spanac proaspăt şi roşii cu seminţe de floarea
soarelui, condimente, fără ulei, morcovi înăbuşiţi, orez brun, salată
de fructe (pepene verde, pepene galben şi mandarine).
Gustare de seară: suc de portocale, baton şi unt.
Lohanul nr. 13
Alte procedee antioxidante
Postul negru
Postind una sau două zile pe săptămână, îi oferim corpului
timpul necesar pentru a elimina cu eficienţă toxinele acumulate din
alimente şi pentru regenerarea anumitor funcţii şi procese ale sale.
Când vorbim despre post ne referim la postul negru, ţinut doar cu
apă, a cărei folosire este obligatorie pentru a evita deshidratarea
corpului şi blocajul renal. Dacă postul este mai îndelungat,
revenirea la alimentaţia obişnuită trebuie făcută gradat, în acelaşi
număr de zile cât a durat şi postul, începând cu supe foarte diluate,
în care s-au fiert anumite legume sau cereale (de obicei morcov şi
orez).
Ştiinţific, se atestă că omul poate trăi fără hrană circa 100 de
zile, rezervele interioare fiindu-i suficiente pentru aceasta, cercetări
ştiinţifice recente arătând că postul are inclusiv puternice virtuţi
antioxidante. Practic, putem spune că postul acţionează la nivelul
tuturor structurilor fiinţei, începând cu cele subtile şi, prin
rezonanţă, până la cele fizice.
Cura cu struguri
În sâmburii de struguri se găseşte proantocianidina, compus
ce face parte din clasa flavonoidelor şi având un rol important în
combaterea directă a radicalilor liberi, creşterea vitalităţii şi a
rezistenţei faţă de atacurile agenţilor mutageni(cancerigeni) şi
redarea tinereţii. Concentraţiile cele mai crescute sunt prezente în
sâmburii de struguri negri, extractul din sâmburi de struguri negri
fiind unul dintre cei mai puternici antioxidanţi.
Este benefic să se realizeze o cură de struguri (fără a mai
consuma nimic altceva) timp de 10 zile minim (se poate prelungi
până la 21 de zile, în bolile cronice). Se vor consuma 4 kg de
struguri pe zi. Acest regim este contraindicat în diabet. Modul de
realizare a curei cu struguri este prezentat mai detaliat în lucrarea
Enciclopedia terapiilor naturiste de vindecare a cancerului, de
Gregorian Bivolaru.
Cura cu suc de orz verde
Orzul verde conţine superoxid-dismutaza (SOD), o enzimă
proteică activă, în proporţie de 2000 micrograme SOD (superoxid-
dismutaza) activ, la o porţie de 2 g pudră de orz verde. SOD este
unul dintre antioxidanţii endogeni, cu un efect deosebit în
inactivarea radicalilor liberi oxidril, vindecarea bolilor,
revitalizarea organismului şi în încetinirea procesului de
îmbătrânire. Orzul verde este cea mai bogată sursă de SOD
cunoscută până în prezent. Modul de preparare a sucului de orz
verde este prezentat în lucrarea Alimentaţia în practica yoga, de
Dan Bozaru.
Folosirea plantelor cu proprietăţi antioxidante
Oregano (Origanum vulgare), busuioc (Ocimum basilicum),
maghiran (Majorana hortensis), dafin (Laurus nobilis), cimbru
(thymus vulgaris), cimbrul de munte (satureja montana), mărar
(Anethum graveoles), rozmarin (Rosmarinus officinalis), salvia
(Salvia officinalis), cuişoare (Eugenia caryophyllata), scorţişoara
(cinnamonum zeylanicum), ghimbir (zingiber officinalis),
coriandru (Coriandrum sattivum), pătrunjel (Petroselium arvense),
chimen (Carum carvi), fenicul (Foeniculum vulgare), turmeric
(Curcuma longa), brusture (Aratium lata), ceaiul verde (Green
Tea), usturoiul (Allium sativum), harpagofitum (Harpagophytum
procumbens), buruiana de 5 degete (Potentilla tormentilla), amalaki
(Emblica officinalis), rooibos (Aspalathus linearis), etc.
După cum observăm, multe din plantele menţionate pot fi
utilizate în prepararea alimentelor, pentru a spori savoarea acestora.
Cunoscând şi acest secret al lor, de diminuare a stresului oxidativ,
veţi putea utiliza plantele menţionate mai sus cu mai mult interes,
dar şi cu atenţie, fără a exagera.
Exerciţiile fizice
Exerciţiile fizice sunt necesare pentru sănătate şi longevitate.
Fără exerciţii fizice practicate regulat, apărarea internă a
organismului împotriva radicalilor liberi, cu tot efortul
antioxidanţilor endogeni naturali, poate deveni prea fragilă pentru a
beneficia în întregime de efectul suplimentelor, persoanele
sedentare fiind mai predispuse la îmbolnăviri.
Iulie 2010
Hatha-Yoga, o modalitate exceptională de menţinere a
tinereţii şi longevităţii
Hatha-yoga implică realizarea unor posturi corporale speciale
cu efecte benefice complexe (asana-e), precum şi relaxarea
profundă (Shavasana).
Asana (postura statică) în Yoga este o modalitate de integrare
psihofizică şi se bazează pe reeducarea posturală. Efectele
predominante ce se resimt din ce în ce mai pregnant în urma
menţinerii imobile în aceste posturi yoga sunt: echilibru, încredere
în sine, energie crescută, rezistenţă la oboseală şi stres, senzaţie
relaxantă de bunăstare şi calm, vindecarea unor boli, rearmonizare
fizică şi psihică, creativitate şi concentrare crescute, menţinerea
tinereţii şi prevenirea îmbătrânirii.
Transformarea modului de viaţă
Traiul în societatea modernă ne expune, dincolo de voinţa
noastră, la bombardamentul radicalilor liberi. Sunt unele situaţii pe
care nu avem cum să le evităm, însă ceea ce putem face este să
micşorăm ameninţarea pe care radicalii liberi o reprezintă pentru
sănătate evitând prezenţa acestora de câte ori este posibil şi
înlocuind obiceiurile nesănătoase cu unele benefice. Menţinerea
echilibrului între factorii antioxidanţi şi radicalii liberi permite
65
desfăşurarea normală a vieţii şi a creşterii celulare, precum şi a
proceselor de apărare a organismului, ceea ce duce la creşterea
longevităţii.
Pentru un studiu mai aprofundat al subiectului recomandăm
lucrarea Enciclopedia naturistă a vitaminelor, de Profesor Yoga
Gregorian Bivolaru.
Bibliografie
- Gregorian Bivolaru - Enciclopedia naturistă a vitaminelor,
Editura Shambala, 2003
- Gregorian Bivolaru - Enciclopedia terapiilor naturiste de
vindecare a cancerului, Editura Shambala
- Gregorian Bivolaru - Ghidul efectelor aditivilor alimentari
uzuali, Editura Shambala
- Dr. Kenneth H. Cooper’s – O nouă cale de a prelungi viaţa,
Editura Elit Comentator, 1994
- Dan Bozaru – Alimentaţia în practica yoga, Editura Satya,
1993
- Ernst Günther – Hrana vie, Editura Venus, 2002
- Harold J. Reilly şi Ruth Hagy Brod - The Edgar Cayce
Handbook for Health Trough Drugless Therapy, A.R.E. Press,
Virginia Beach, Virginia, U.S.A., 1998

şi deopotrivă fiecare parte se reflectă în întreg. Acest principiu stă

la baza acupuncturii, unde prin acţiune asupra unor puncte de la
suprafaţa pielii este influenţat întregul organism, reflexoterapiei,
Iridologia unde întregul organism se reflectă la nivelul unor zone restrânse -
palmele şi tălpile-, auriculoterapiei -organismul se reflectă la
nivelul pavilionului urechii-. Acelaşi principiu e folosit chiar şi în
Dr. Andreea Dragomirescu - Bucureşti medicina modernă: analizând câţiva mililitri de sânge sau urină
putem afla foarte multe informaţii despre starea întregului
Lector Ayurveda organism (cu alte cuvinte funcţionarea întregului organism se
reflectă în lichidele corporale). În mod similar tot organismul se
bservarea semnelor irisului are o lungă istorie. În reflectă la nivelul celor două irisuri şi interpretând imaginea irisului

O medicina tradiţională indiană ayurveda, culoarea

irisului, textura sa precum şi aspectul general al
ochilor şi al conjunctivei face parte din analiza constituţiei
putem obţine multe date despre funcţionarea sa.
Primele noţiuni despre iridologie se găsesc în tratatele
medicale antice indiene, chinezeşti şi greceşti, după care iridologia
individuale a pacientului (numită prakriti). a fost succesiv uitată şi redescoperită, dar epoca modernă a
În ayurveda există mai multe metode de determinare a tipului iridologiei începe cu studiile medicului maghiar Ignatz von
constituţional individual. Cei mai mulţi practicieni ayurvedici Peczely, care a publicat prima hartă a irisului în 1886. Ulterior
integrează în cadrul examenului obiectiv al pacientului, iridologia, iridologia a fost dezvoltată de Nils Liljequist (medic suedez), Dr.
examinarea limbii şi a pulsului precum şi diagnosticul facial. La Henrz Lane (SUA) dar mai ales de Dr. Bernard Jensen, medic
datele primite pe această cale se adaugă o serie de întrebări care american considerat părintele iridologiei moderne, care între 1950
ajută practicianul să-şi formeze o imagine completă despre starea şi 1982 a publicat mai multe lucrări de iridologie, a studiat în
pacientului. amănunt relaţia dintre alimentaţie şi semnele care apar în iris şi a
Iridologia este modalitatea de apreciere globală a stării de perfecţionat în urma studiilor şi practicii personale hărţile de
sănătate şi iridologie existente până în acel moment.
vitalitate a
organismulu Ce se poate evidenţia prin iridologie:
i prin analiza - starea generală de sănătate şi vitalitate a organismului
imaginii - starea de încărcare a organismului cu toxine
irisului. - starea de vulnerabilitate sau rezistenţă a diferitelor organe şi
Princi- ţesuturi
piul care stă - gradul de afectare a organelor şi sistemelor în cazul unei
la baza iri- afecţiuni: acut/precronic/ cronic/degenerativ
dologiei este - nivelul de congestie limfatică
un principiu - capacitatea de eliminare a toxinelor
fundamental - efectele stressului asupra organismului
al medicinii
holistice: a- Ce nu se poate evidenţia prin iridologie:
cela al re- - nivelul tensiunii arteriale, glicemiei etc. (constante
flexiei părţii biologice şi biochimice)
în tot şi a - tipul de medicaţie pe care îl urmează un pacient
totului în - sarcina
parte sau - litiaza biliară/urinară
Sănătate

principiul - tipul de germeni care a acauzat o infecţie

Irisul uman hologramei. - dacă a fost extirpat un organ în urma unei intervenţii
–––––––––––––––––– Acesta afir- chirurgicale
Gray's Anatomy of the Human Body, publicată în mă că orga- Iridologia este o modalitate valoroasă de apreciere a stării
1918. nismul, ca organismului şi marile ei avantaje sunt pe de o parte
Sursa: Wikipedia Commons întreg, se re- neinvazivitatea şi pe de altă parte faptul că, într-un interval de timp
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gray878.p flectă în foarte scurt, „dintr-o privire“, putem afla foarte multe informaţii
ng [G.F.] părţile sale despre starea de sănătate.
 66
Cosmetice naturiste
la îndemâna fiecăruia
Melania Radu – Bucureşti
bună alternativă la cosmeticele care conţin
O substanţe sintetice sunt produsele pregătite acasă,
din ingrediente naturale uşor de procurat şi bine
tolerate de organism. Vă prezentăm în continuare câteva idei
simple pentru astfel de produse. Pornind de la acestea veţi putea
apoi să vă creaţi propriile reţete, conform preferinţelor şi
necesităţilor personale.
Produse pentru îngrijirea tenului
Laptele de migdale este un demachiant potrivit pentru toate tipurile
de ten. Acesta se poate prepara din 50g migdale dulci, 200ml apă
de trandafiri sau de portocal, 1g pulbere din rădăcină de angelică.
Migdalele se pisează turnând câte puţină apă de trandafiri, se
adaugă rădăcina de angelică şi se amestecă bine totul. Pentru tenul
uscat se poate prepara un demachiant special din 100ml apă de
trandafiri sau de portocal încălzită puţin (maxim 30ºC) pentru a
putea dizolva în ea o lingură de miere şi 20g lapte praf; se adaugă
20ml ulei de migdale dulci şi 20ml ulei de avocado; se păstrează la
frigider. Cantităţile sunt suficiente pentru mai multe utilizări, de
aceea e bine ca aceste creme naturale să fie păstrate la frigider, de
preferinţă în recipiente din sticlă.
O dată pe săptămână se poate realiza un tratament pentru
curăţarea pielii şi îndepărtarea celulelor moarte. Acesta constă în
masarea blândă a pielii (după ce a fost umezită în prealabil cu apă)
cu mălai, cu tărâţe de grâu ori cu un amestec din: un pahar mălai, o
jumătate de pahar făină de grâu, un pahar lapte praf. Amestecul
este suficient pentru mai multe utilizări, între timp păstrându-se
într-o cutie închisă ermetic. După masaj, pielea se clăteşte cu apă
din belşug. Tot săptămânal se pot face băi de aburi şi se pot aplica
măşti din fructe, smântână, miere, drojdie de bere, fiecare
contribuind în modul său specific la întreţinerea frumuseţii şi
prospeţimii tenului.
După demachiere este binevenită o loţiune pentru faţă. O
astfel de loţiune poate fi preparată simplu din 50ml apă de
trandafiri sau de portocal, o jumătate de linguriţă de miere, 50ml
apă de hamamelis şi 10 picături tinctură de muşeţel. Se dizolvă
mierea în apa de trandafiri şi apa de hamamelis puţin încălzite, se
adaugă tinctura de muşeţel, se pune amestecul într-un recipient din
sticlă de culoare închisă şi se agită. Pentru tenul gras se poate
prepara o loţiune din 80ml apă de hamamelis şi 20ml tinctură de
salvie în care s-au dizolvat 4 picături ulei de rozmarin. Iar pentru
tenul uscat şi sensibil este recomandată o loţiune din 90ml apă de
trandafiri sau de portocal şi 10ml tinctură de gălbenele. Acestea, de
asemenea, sunt cantităţi suficiente pentru mai multe utilizări şi e
recomandabil ca, între timp, să fie păstrate în frigider.
Una dintre cele mai vechi reţete de cremă pentru faţă a fost
inventată de către greci şi se compunea din ceară de albine, ulei şi
apă. O astfel de cremă, dar mai îmbogăţită, poate fi preparată din: o
lingură ceară de albine, 150ml ulei presat la rece (poate fi de
porumb, de măsline, de susan), o lingură gel de aloe vera, două
linguri unt clarificat, câteva picături de ulei volatil (muşeţel,
lavandă, portocal sau un altul, după preferinţe). Ceara de albine se
topeşte în puţină apă fierbinte, apoi se adaugă treptat untul
clarificat, gelul de aloe vera (care în prealabil a fost amestecat
împreună cu uleiul) şi uleiul volatil. Se pot adăuga şi câteva
picături de ulei de migdale pentru efectul antirid al acestuia. Se
amestecă continuu până când crema se răceşte, apoi se pune într-un
Sănătate
vas de porţelan în care se păstrează la frigider. Din 20-30 picături
de ulei de migdale amestecate în 20g unt clarificat se poate prepara
o cremă foarte eficientă contra ridurilor fine din jurul ochilor; şi
aceasta se păstrează în condiţii mai bune la frigider.
Igiena gurii şi a dinţilor
Pentru aceasta putem prepara în casă un praf pentru dinţi din
40g coajă de portocală netratată lăsată la uscat până a doua zi şi
Lohanul nr. 13
amestecată apoi cu 30 g frunze de mentă pulbere şi cu 10g sare de
mare. Se mai poate prepara o pastă de dinţi naturală din pulpa de la
o lămâie amestecată cu o linguriţă frunze de salvie mărunţite, o
linguriţă pulbere din rădăcină de stânjenel, o jumătate linguriţă ulei
de scorţişoară şi puţină apă distilată, atât cât să se formeze o pastă
groasă. Ambele se păstrează în recipiente cu capac. Ca apă de gură
poate fi folosită tinctura de arnică (în proporţie de câteva picături la
un pahar cu apă), aceasta având efect antiinflamator.
Iată şi o reţetă pentru balsam de buze: două linguriţe de ceară
de albine se topesc pe baie de aburi, apoi se amestecă cu o linguriţă
de apă de trandafiri, o linguriţă de ulei de sâmburi de struguri şi
două linguriţe de ulei de migdale dulci. Se lasă să se răcească şi se
păstrează într-o cutiuţă cu capac.
Reţete pentru îngrijirea şi menţinerea frumuseţii naturale
a părului
Părul normal poate fi îngrijit cu succes cu ajutorul unui
şampon preparat dintr-o linguriţă de fulgi de săpun natural (se obţin
foarte simplu dând pe răzătoarea mică săpunul respectiv), 100ml de
apă, uleiuri esenţiale sau extracte de plante. Modul de preparare
este următorul: se pune apa la fiert, iar când începe să fiarbă se ia
de pe foc şi se adaugă fulgii de săpun amestecând până la
dizolvarea acestora. După răcire se adaugă 2-3 picături din uleiul
esenţial ori extractul de plante preferat. Cantitatea este suficientă
pentru o spălare.
O reţetă mai elaborată pote fi obţinută din: 8 linguri flori de
muşeţel uscate (ori salvie în cazul părului închis la culoare), o
lingură mentă uscată, 2 linguri rozmarin, 600ml apă distilată, 60g
fulgi de săpun natural, 3 picături ulei de eucalipt sau mentă, 2
linguri alcool. Se prepară astfel: din apă şi plante se face un decoct,
care se lasă încă 30 minute acoperit, după care se strecoară presând
bine plantele. Se încălzeşte din nou şi se adaugă fulgii de săpun
amestecând până la dizolvarea lor. După răcire se adaugă alcoolul
amestecat cu uleiul volatil, se toarnă într-un recipient închis
ermetic şi se mai ţine 3-4 zile la temperatura camerei, înainte de
prima utilizare, apoi se păstrează în acelaşi recipient.
Un şampon purificator poate fi obţinut din 100ml apă
distilată, 20g rădăcină de tătăneasă tocată, 2 gălbenuşuri, 20ml
alcool de 50%. Din rădăcina de tătăneasă se prepară un macerat
(timp de 3-6 ore), după care se înfierbântă, se strecoară şi se adaugă
gălbenuşurile şi alcoolul. Se aplică în două reprize pe părul ud, se
masează pielea capului şi se clăteşte părul de fiecare dată.
Pentru părul uscat şi deteriorat este potrivit un şampon cu
gălbenuş de ou şi cu miere preparat în modul următor: se amestecă
bine cu telul un albuş, două gălbenuşuri, o linguriţă de miere, o
lingură ulei de măsline presat la rece şi sucul de la o lămâie. Se
aplică pe părul ud şi se masează, după care se lasă să acţioneze
puţin şi apoi se clăteşte părul cu apă din abundenţă.
O dată pe lună se poate aplica acestui tip de păr o cură
nutritivă din: 50ml ulei de migdale, 30ml ulei de floarea-soarelui,
30ml ulei de nucă, 30ml ulei de ricin, 5ml ulei de trandafir. Acestea
se amestecă şi se lasă la rece timp de două zile. Se aplică prin
masare pe păr, se înfăşoară capul într-un prosop şi se lasă uleiurile
să acţioneze peste noapte. A doua zi se spală şi se clăteşte cu multă
apă.
Din 100ml apă, o lingură de plante uscate (de exemplu
muşeţel pentru blonde sau coajă de nucă pentru brunete) şi 6 linguri
de suc de lămâie sau oţet de fructe se poate prepara o loţiune
pentru clătirea părului după spălare în modul următor: din apă şi
plante se prepară o infuzie în care, după 10 minute, se adaugă sucul
de lămâie sau oţetul. Se aplică pe părul ud fără a se mai clăti după
aceea. Pentru părul gras şi subţire este foarte eficient masajul cu
macerat din următoarele plante (câte o linguriţă din fiecare):
rozmarin, muşeţel (sau cimbru), urzici (sau coada-calului). Se poate
adăuga şi o lingură de oţet de fructe.
Un fixativ natural poate fi preparat din 250ml de apă în care
se adaugă o linguriţă de miere, puţin oţet şi câteva picături de ulei
aromat. Se aplică în locul loţiunii pentru clătire.
Câteva idei pentru îngrijirea corpului
Săpun nutritiv: se prepară dintr-un săpun obişnuit de toaletă
dat pe răzătoarea mică şi dizolvat în 300 ml de ceai tare din flori de
tei amestecat cu 4 linguri de suc de grapefruit, ambele încălzite. Se
mai înglobează 5 picături de ulei de micşunea şi 4 linguri de fulgi
fini de ovăz. Când ajunge o masă păstoasă se pune în forme, se
Iulie 2010
acoperă cu o pânză uscată, se lasă să stea 2-3 săptămâni într-un loc
uscat şi cald, după care pot fi scoase din forme şi împachetate.
Deodorant natural: 1g mentol se dizolvă în 30ml alcool de
90º. Se încălzesc 50ml apă de trandafir în care se dizolvă 1g piatră
acră. Se amestecă cele două soluţii şi se agită energic. Se păstrează
într-un recipient din sticlă bine închis pentru a evita evaporarea. Un
alt deodorant natural mai delicat poate fi constituit din câteva
picături de ulei esenţial (lavandă, mentă, busuioc, etc.) adăugate
într-o linguriţă de apă, amestec cu care se tamponează apoi pielea.
Se foloseşte imediat.
Ulei pentru corp: se amestecă bine şi se păstrează apoi într-o
sticlă de culoare închisă 50ml ulei de susan, 25ml ulei de ricin,
10ml ulei de germeni de grâu şi câteva picături de ulei volatil.
Ulei pentru plajă: 250ml ulei de măsline presat la rece,
10picături tinctură de iod şi sucul de la o lămâie se amestecă şi se
păstrează într-o sticlă închisă la culoare. Se agită înainte de
utilizare.
Ulei de masaj anticelulitic: un pumn de frunze proaspete de
iederă se lasă la macerat timp de două săptămâni în 200ml ulei de
germeni de grâu, apoi se strecoară presând bine plantele şi se
adaugă două picături de ulei eteric de rozmarin. Se păstrează într-
un recipient din sticlă şi se aplică zilnic după duş prin mişcări
energice de masaj.
Parfum: dacă vrem un parfum fără riscuri, putem să alegem
unul cu uleiuri esenţiale, dar fără alcool.
Ingredientele pentru aceste produse pot fi cumpărate din
magazine Plafar, din magazine naturiste sau din raioanele naturiste
ale supermarket-urilor la preţuri accesibile. Câteva sfaturi în acest
sens:
- ceara e bine sa fie achiziţionată direct de la producătorii
apicoli pentru a fi cât mai curată, fără adaosuri (nu se foloseşte
ceara care se găseşte în magazine, gata preparată de exemplu
pentru epilat, aceasta conţine şi alte ingrediente în afară de ceară);
- cumpăraţi migdale neprăjite, lapte praf fără zahăr, apă de
trandafiri care conţine doar compuşi naturali (e bine să citiţi
etichetele înainte de a cumpăra);
- gelul de aloe vera se obţine cel mai simplu din frunzele
proaspete ale plantei respective, al căror miez se rade cu o lingură
de lemn după ce frunza a fost despărţită în două pe lungime (în
concluzie, e folositor un ghiveci cu o plantă de aloe printre celelalte
plante de apartament, ea se regenerează repede şi putem folosi din
frunzele ei din când în când);
- untul clarificat se prepară după o reţetă pe care o găsiţi la
capitolul despre sănătate al site-ului nostru.
Calmaţi-vă fără tranchilizante
Sunteţi cuprins de o nervozitate excesivă? Preocupările
cotidiene vă stăpânesc şi după ora stingerii şi nu vă lasă să
dormiţi?Nu este nevoie să apelaţi la medicamente, există metode
mult mai eficiente.
Să presupunem că nu reuşiţi să adormiţi deoarece mentalul vă
este agitat. Înseamnă că gândiţi, că recurgeţi la „limbajul interior”.
Dar ca să dialogaţi cu dumneavoastră înşivă trebuie ca muşchii
vorbirii, prin mişcări minuscule, să schiţeze fiecare cuvânt al
discuţiei. Dacă limba, buzele şi gâtul dumneavoastră sunt în stare
de destindere totală vă este imposibil să gândiţi în cuvinte. De
asemenea, pentru a putea gândi în imagini trebuie ca muşchii
oculari, prin mişcări minuscule, să creeze imagini. Dacă ajungeţi la
relaxarea totală a muşchilor în cauză e posibil să tacă mentalul şi să
adormiţi buştean.
Unii oameni au învăţat să stăpânească o enervare (aparent
necontrolabilă) decontractându-şi muşchii (controlabili). Ei au
descoperit infailibilitatea acestui procedeu care cere, desigur,
antrenament şi perseverenţă şi ale cărui rezultate nu sunt
instantanee ci progresive. Nu vă aşteptaţi să găsiţi calmul absolut
după cinci sau zece minute de decontractare parţială.
Gândiţi-vă, prin analogie, la ceea ce se întâmplă atunci când
stingeţi una după alta luminile dintr-o casă: atât timp cât nu veţi fi
apăsat pe ultimul întrerupător, obscuritatea nu va fi completă.
Faceţi zilnic următorul exerciţiu: stând întinşi cu ochii
67
închişi, începeţi prin a contracta unul din muşchii mari ai corpului,
apoi lăsaţi-l să se destindă. Repetaţi încă o dată şi continuaţi pe
parcursul şedinţei să observaţi impresia pe care o produce în
dumneavoastră această decontractare progresivă. Învăţaţi să
acţionaţi mai întâi asupra unuia sau altuia dintre muşchii mari cum
ar fi muşchii principali ai braţelor, picioarelor sau torsului. Apoi
treceţi la muşchii mai mici, până când veţi învăţa să descoperiţi şi
să stăpâniţi cele mai subtile tensiuni. Astfel veţi reuşi ca în fiecare
clipă să puteţi sesiza şi elimina fără greutate orice contracţie inutilă.
Propuneţi-vă ca timp de o lună să respectaţi următoarele
reguli:
1) Lăsaţi braţele să atârne moi atunci când nu vă serviţi de
ele;
2) Atunci când tăceţi nu mişcaţi buzele sau spâncenele, iar
atunci când vorbiţi nu le mişcaţi mai mult decât este necesar;
3) Nu vă încordaţi umerii dacă nu aveţi nimic de dus pe ei;
4) Eliminaţi orice rigiditate a picioarelor şi a gambelor atunci
când nu staţi în picioare.
Fiind decontract vă veţi îndeplini mai bine, cu mai puţină
oboseală şi cu mai multă luciditate ocupaţiile zilnice, oricare ar fi
acestea. Pe măsură ce vă veţi obişnui să scutiţi de orice încordare
inutilă acei muşchi care se supun voinţei, această stare de relaxare
îi va cuprinde şi pe cei asupra cărora nu putem acţiona direct.
Metodă simplificată de relaxare
Căutaţi un loc liniştit (în aer liber sau într-o încăpere bine
aerisită), descheiaţi-vă gulerul cămăşii şi eliberaţi-vă de toate
articolele vestimentare care vă strâng sau vă jenează. Aşezaţi-vă pe
spate, cu braţele şi picioarele întinse. (Mâinile pot fi sprijinite de
abdomen). Apoi concentraţi-vă pe rând gândurile asupra părţilor
corpului pe care vreţi să le destindeţi:
1. Picioarele; lăsaţi-le să cadă, moi, cu vârfurile înafară.
2. Abdomenul şi toracele; nu vă gândiţi la respiraţie; ea va fi
liberă şi uşoară dacă muşchii sunt bine destinşi.
3. Braţele şi umerii destinşi.
4. Faţa şi gâtul; ochii închişi dar nu contractaţi, gura uşor
întredeschisă, fruntea bine destinsă.
Dutrata totală a exerciţiului este de 10-15 minute. (Evident, el
nu vă poate scuti de mersul zilnic pe jos, în aer liber, de cel puţin
45-60 minute, în ritm alert, cu capul şi pieptul bine degajate şi cu
braţele moi, relaxate.) Oamenii foarte nervoşi, persoanele foarte
obosite sau bolnavii îl pot realiza de mai multe ori pe zi, de
preferinţă înainte şi după mese. Cei ce suferă de insomnie au
interesul să-l facă înainte de a adormi sau noaptea, în caz că se
trezesc.
O ultimă precizare: începutul este destul de dificil dar nu vă
lăsaţi păgubaşi: primele rezultate pozitive se obţin abia după o
săptămână sau două. Şi, după cum ne asigură revista „Vie &
Action“, treptat veţi realiza o destindere totală şi binefăcătoare.
Trucuri pentru Moş Ene
Dacă somnul întârzie obişnuiţi-vă să-l chemaţi cu ajutorul
unor mici „trucuri“, dezvăluite de Andre Passebecq, directorul
Institutului de cultură umană din Lille în „Adio insomnie”.
Bunăoară: număraţi în gând, reprezentaţi-vă un peisaj pe care îl
traversaţi, imaginaţi-vă o figură geometrică şi urmăriţi-o etc. Iată
câteva mijloace simple menite să vă înlăture „obsesia”:
a) Culcându-vă, reprezentaţi-vă mental pe dv. înşivă; priviţi-
vă în gând aşa cum ar face o altă persoană, aflată la oarecare
distanţă de pat; convingeţi-vă că dormiţi.
b) Întinşi pe pat, imobili, slăbiţi atenţia, puneţi-vă în stare de
„vid mental”. Repetaţi în gând sau cu voce joasă şi monotonă:
„Sunt calm şi adorm”. Treptat, toate imaginile se estompează şi
dispar de pe „ecranul” mental.
c) Urmăriţi cu ochii minţii traseul ueni curbe. Se vor ivi,
desigur, o mulţime de idei parazit, dar atunci, fără a vă crispa, va
trebui să readuceţi mintea la curba imaginată.
d) Imaginaţi-vă că citiţi fel de fel de cifre înscrise pe o tablă
Sănătate
neagră.
e) Concentraţi-vă (fără crispare, desigur) asupra unui singur
cuvânt, de exemplu: linişte.
Şi acum, un exerciţiu de destindere care poate sluji drept
somnifer:
Asiguraţi-vă că toţi muşchii sunt perfect destinşi. Închideţi
ochii, apoi conştientizaţi respiraţia fără să interveniţi asupra ei.
Destinderea obişnuită în felul acesta favorizează venirea somnului.
 68
Un ultim sfat. Dacă trezirea este prea matinală, rămâneţi în
pat fără a vă crispa sau lamenta. Nu vă uitaţi la ceas cu nelinişte:
lăsaţi să revină somnul sau cel puţin o stare de destindere mentală
până la ora la care trebuie de fapt să vă treziţi.
Reţete pentru regimul Oshawa
Regimul Oshawa este adoptat periodic de mulţi pentru
efectele sale de purificare şi solarizare. Ceea ce noi numim
„regimul Oshawa ” este de fapt cel mai sever (al şaptelea) dintre
regimurile alimentare propuse în scop terapeutic de celebrul medic
japonez George Oshawa. Această veritabilă cură purificatoare
presupune ca, timp de 10 zile, să consumăm numai grâu, orez, mei
şi hrişcă (adică numai cereale yang). Pentru cei care ţin acum
acest regim, înainte de sărbătorile de iarnă, oferim câteva reţete
inedite numai cu cereale yang. Pentru cei care nu sunt deloc
familiarizaţi cu acest regim, începem cu câteva elemente
introductive.
Regimul nr.7 al dr. George Oshawa din Japonia este un regim
alimentar sever, dar totodată foarte eficient în eliminarea a aproape
tuturor bolilor produse de excesul de energie Yin, inclusiv
cancerul, şi permite totodată o echilibrare gradată a fiinţei din punct
de vedere energetic (Yin-Yang).
Regimul prevede ca pe o durată de 10 zile să se consume
exclusiv cereale yang: grâu, orez, hrişcă şi mei în orice combinaţie
sau proporţie dorim, fierte sau coapte, singurul ingredient admis
fiind sarea. Acest regim poate fi repetat de mai multe ori (în grupe
de câte 10 zile) cu o pauză de trei până la 5 zile între două astfel de
grupe, timp în care se pot consuma şi alte alimente, de preferinţă
tot yang, până când se obţine efectul dorit, adică eliminarea
definitivă a bolii sau a dezechilibrului cu care ne confruntăm.
Efectele regimului Oshawa
Pe lângă faptul că înlătură aproape orice boală, acţiunea
acestui regim este extrem de purificatoare; traseele subtile
energetice din corpul uman (nadi-urile) sunt curăţate de multe
impurităţi care îngreunează circulaţia energiei subtile prin corp.
Această purificare generală are drept efect imediat o limpezime şi o
claritate considerabilă a minţii; digestia devine mai bună, secreţiile
hormonale sunt reglate. Ochii devin strălucitori, iar tenul devine
curat şi luminos; fiinţa simte o inexplicabilă forţă şi poftă de viaţă,
străine ei până atunci.
Este posibil ca la începutul realizării acestui regim să apară,
la unele fiinţe umane, reacţii fiziologice neplăcute, uneori chiar
violente, datorate în special unei purificări intensive şi unei
dezintoxicări masive a corpului. Continuând însă cu tenacitate acest
regim, aspectele neplăcute vor dispărea destul de repede, ele
cedând locul unei cu totul alte condiţii fizice, psihice, mentale şi
chiar unui metabolism diferit, mult îmbunătăţit. Chiar şi cei
sănătoşi ar trebui să recurgă la cel puţin două astfel de regimuri
Oshawa (de câte 10 zile) pe an, pentru o reîmprospătare şi o
purificare generală a organismului.
Atragem atenţia încă o dată că în acest regim nu trebuie să se
consume decât: grâu, orez, hrişcă şi mei şi absolut nimic altceva!
Ca lichid, trebuie să se consume doar apă, de preferinţă cât mai
pură. În continuare vă vom prezenta şi câteva reţete de preparate
Oshawa .
Reţete:
În afară de reţetele cunoscute cu grâu, orez, hrişcă sau mei
fierte în apă cu sare, vă mai prezentăm în continuare o serie de
reţete mai elaborate care vă vor face mai facilă abordarea acestui
regim.
1. Grâu, hrişcă sau mei copt
Se spală foarte bine grâul şi se pune în tigaie cu sare, în strat
Sănătate
subţire, atât cât să o acopere. Se pune pe foc puternic şi se amestecă
în continuu cu o lingură de lemn. Este foarte important ca focul să
fie puternic, pentru ca bobul să devină crocant şi nu tare. Se coace
până când boabele de grâu plesnesc toate şi îşi schimbă uşor
culoarea. Se verifică dacă grâul a devenit crocant şi uşor de
mestecat. Trebuie să aveţi grijă să îl luaţi de pe foc înainte de a se
arde, deoarece începe foarte rapid să se închidă la culoare după ce
Lohanul nr. 13
s-a evaporat apa din boabele de grâu.
Pentru hrişcă sau mei se procedează analog, cu precizarea că
acestea trebuiesc coapte fără a fi fost umezite în prealabil. În
schimb, se adaugă sarea umezită pentru ca aceasta să adere la
boabele de hrişcă sau mei.
2. Turtiţe din grâu
Se macină fin grâul (cu ajutorul unei râşniţe mecanice sau
electrice), până devine făină. Se face o cocă din apă, sare şi făină de
grâu complet, care trebuie să fie elastică, nici prea moale, nici prea
tare. Se lasă cca. 2 ore să stea, până ce glutenul din făină face priză,
după care se fac turtiţe care se coc fie în tigaie, fără ulei, la foc mic,
fie în cuptor (care a fost încins din timp), iar tava în care se pun
turtiţele sau covrigeii trebuie să fie şi ea fierbinte.
Dacă se coc în tigaie, se recomandă ca turtiţele să fie cât mai
subţiri. La cuptor se pot face covrigi, batoane sau orice alte forme.
Se procedează analog în cazul turtiţelor din hrişcă. Se recomandă
să se facă turtiţe din făină de grâu amestecată cu făină de hrişcă
sau/şi cu făină de mei, făina de grâu fiind în proporţia cea mai
mare.
3. Supă de orez cu găluşte de grâu
Dintr-o cantitate mică de făină de grâu integral, apă şi sare se
face o cocă moale (mai moale decât cea pentru turtiţe) şi se lasă să
stea 15-25 de minute.
Din aceasta se fac găluştele, de mărime cât o nucă, şi se pun
în apă clocotită cu sare. Se fierb circa 10 minute, după care se
adaugă orez sau făină de orez. Se mai fierbe vreo 10-15 minute,
amestecând des dacă am pus făină de orez pentru a nu se lipi. În loc
de orez se poate folosi şi hrişcă.
4. Supă de tăiţei de hrişcă
Se prepară din făină de hrişcă măcinată fin, sare şi apă un
aluat tare, care apoi se întinde cu făcăleţul pe o masă presărată cu
făină. Se rulează apoi foaia obţinută şi se taie felii subţiri. Din
aceste felii, când se desfac, se obţin tăiţei care se pun într-o sită şi
se scutură de făină. Se mai ţin un sfert de oră să se usuce, apoi se
fierb în apă clocotită cu sare timp de 10-15 minute. Opţional se
poate adăuga şi o mână de orez pentru a „îmbogăţi” supa.
5. Terci de grâu şi orez
Se pune apă cu sare la fiert. Când clocoteşte, se toarnă, în
ploaie, făină din grâu integral şi făină de orez, până se obţine o
consistenţă de mămăligă moale. Atenţie! Şi grâul şi orezul se umflă
la fiert, astfel încât va trebui să lăsaţi compoziţia mai moale şi să nu
puneţi prea multă făină. Se fierbe circa 20-30 de minute,
amestecând din când în când. Se poate realiza şi numai din făină de
grâu sau numai din făină de orez. De asemenea, se poate realiza şi
terci din făină de mei sau amestecat cu făină de grâu sau orez.
6. Terci de hrişcă
Este o mâncare foarte sănătoasă şi delicioasă, care poate fi
consumată des în acest regim. Se prepară din făină de hrişcă
măcinată peste care se toarnă apă clocotită şi sare. Se amestecă,
obţinându-se o compoziţie moale care se lasă la umflat 15-20 de
minute. Se observă apoi că făina de hrişcă a absorbit toată apa şi
terciul a devenit consistent, fiind foarte gustos şi hrănitor.
7. Cremă de orez
Se prăjeşte moderat orezul până ce devine rumen. Se macină
şi se adaugă la făina rezultată trei pahare de apă la patru linguri de
făină astfel obţinută. Se fierbe totul aproximativ 25 de minute,
adăugând apă dacă mai este necesar. Se sărează în final după gust.
Se mai pot consuma şi următoarele combinaţii:
- orez fiert împreună cu făină de grâu, hrişcă sau mei coapte;
- grâu fiert împreună cu făină de orez copt;
- hrişcă fiartă împreună cu făină de grâu copt;
- hrişcă înmuiată în apă rece cu sare timp de minim 1 oră.
Iulie 2010 69
-hemoragie
-hipertensiune arterială
-intoxicaţii (alcoolice / tabagice)
Căpşunul şi virtuţile sale terapeutice -laringită (frunzele)
-litiază renală / biliară
-nefrite
Ion Pavel – Bucureşti -obezitate
Lector Ayurveda -oxiuroză
-pletoră
-reumatism articular / cronic degenerativ
-slăbiciune
-tuberculoză
e poate spune despre căpşun (Fragaria moschata) că
S este fratele mai mare al fragului şi face parte din
familia Rosaceae. Este o plantă erbacee, viguroasă şi
care rămâne de la un an la altul (plantă perenă).
-varice

Câteva recomandări
– Se pot consuma ca atare, putându-se face cure cu 300 g – 1,
Cel mai adesea îl întâlnim cultivat în grădini şi mai rar prin 5 kg pe zi, de preferat dimineaţa, timp de 7- 14 zile, in special
păduri rare, margini de pădure, tufişuri, fâneţe umbrite, pe soluri
pentru cei ce suferă de constipaţie cronică, reumatism articular,
jilave, bogate in humus. Atunci când are suficientă apă şi lumină ne
gută, nefrită, litiază urică sau biliară .
poate încânta cu fructele lui pline de o dulceaţă inconfundabil – În cazul oxiurozei se pot mânca 0, 5 kg de căpşuni
aromată.
dimineaţa pe stomacul gol, fără a se mai consuma ceva până la
pranz (timp de 6 ore) şi se repetă timp de 10 zile.
Principalii constituenţi – Pentru diabetici se recomandă cure de primăvară, până la
Fructele conţin circa 89 % apă. Conţinutul în hidraţi de 300 g zilnic.
carbon este relativ redus - 7%, la fel şi în protide - 0, 8 %. Sodiul
– Se pot face cure exclusive, primăvara, timp de 10 zile, de
este în cantităţi mici – 2 mg la 100 g de fruct, fierul - 0, 9 mg, iar câte 1 -1, 5 kg pe zi îndulcite numai cu miere în cazul pletoricilor,
calciul - 25 mg. În schimb, conţinutul de săruri de potasiu este hipertensivilor, în obezitate, constipaţie, reumatism cronic
destul de ridicat – 140 mg. Mai sunt prezente în cantităţi mici
degenerativ.
substanţe uleioase (0, 15 %), acid salicilic (0, 01g / kg), brom, iod,
– Sub formă de lapte nutritiv (sucul de căpşuni se amestecă
sulf, siliciu, vitamine (A, B1, B2), vitamina C fiind în proporţie de
cu aceeaşi cantitate de lapte dulce proaspăt)
60 – 80 mg la 100 g de fruct. Mai conţine, dintre zaharuri, levuloză
– Frunzele uscate, măcinate foarte fin, câte 5 g, se ţin sub
– 5 %, ceea ce le permite şi diabeticilor să le consume.
limbă timp de 5 minute, după care se înghit cu puţină miere. Luate
de 3 ori pe zi sunt foarte bune antidiareice şi diuretice foarte
Cum ne pot ajuta eficiente, având şi proprietăţi dezinfectante ale căilor urinare.
De la căpşun se consumă, după cum ne-am obişnuit, fructele
– În uz cosmetic, se fac măşti de înfrumuseţare perfect
dar chiar şi frunzele se pot folosi cu succes pentru efectele lor
naturale cu căpşuni zdrobite sau amestecate cu albuş de ou (pentru
terapeutice. Fructele sunt consumate în stare proaspătă (cure de ten gras) sau cu smântână (pentru ten uscat).
primăvară) sau prelucrată (siropuri prin presare la rece), iar
frunzele sunt folosite uscate, sub formă de pulbere fin măcinată,
luată sublingual ori ca macerat la rece.
Căpşunul este un bun diuretic activ, stimulând eliminarea
acidului uric şi a toxinelor din corp. Asupra tubului digestiv are
acţiune uşor laxativă şi antioxiurică, dar cu acţiune favorabilă şi
asupra ficatului. Mai are şi proprietaţi hipotensive şi diuretic- Alimente si plante medicinale cu
depurative, provocând şi eliminarea excesului de colesterol.
actiune antibiotica fata de
Proprietăţi
-antibiotic bactericid
Helicobacter pyllori
-astringent (frunzele)
-antidiareic (frunzele)
-antihelmintic Dr. Cristina Cîmpean – Bucureşti
-antiinflamator Lector Ayurveda
-calmant (frunzele)
-coleretic
-depurativ

I
nfecţia cu Helicobacter pyllori este cea mai frecventă
-dezinfectant al căilor urinare (frunzele) cauză a gastritei hiperacide cornice. De la punerea sa în
-diuretic (frunzele) evidenţă în 1983 de către Warren şi Marshall,
-laxativ rolul Helicobacter pylori în suferinţele gastrice a fost tot mai mult
-răcoritor luat în consideraţie, astfel încât în momentul de faţă există
Medicină naturistă

-reechilibrant endocrin suficiente date care dovedesc implicarea acestui germene patogen
-reechilibrant nervos în diverse tulburări digestive: gastrita cronică, ulcerul gastro-
-remineralizant duodenal, dispepsia non-ulceroasă, carcinomul gastric, limfomul
-tonic gastric şi chiar cancerul colonic. În gastrita cronică Helicobacter
-vermifug. pylori este considerat factorul etiologic major, fiind pus în evidenţă
în 70-100% din cazuri.
Sunt indicate în următoarele situaţii: Incidenţa gastritei cronice este foarte mare în cadrul
-afecţiuni hepato-biliare populaţiei generale, fiind adesea corelată şi cu un status socio-
-angină (frunzele) economic mai redus. Tocmai de aceea, problema eradicării infecţiei
-arterioscleroză cu Helicobacter pyllori este considerat azi un aspect de sănătate
-artritism publică atât din punctul de vedere al numărului de cazuri cât şi din
-constipaţie punct de vedere economic ţinând seama că tratamentul este eficace
-cosmetică doar dacă se aplică scheme terapeutice care includ două, trei sau
-demineralizare patru medicamente cu preţ de cost relativ ridicat.
-diabet zaharat Luând în considerare toate aceste aspecte considerăm
-diaree (cu atonie) important să prezentăm în continuare o serie de rezultate ale unor
-enterite faringiene studii ştiinţifice realizate în ultimele decenii şi care au dovedit că
-gută unele alimente precum şi unele plante medicinale au un
 70
bacteriostatic şi chiar bactericid faţă de Helicobacter pillory.
Sulforafanul este un compus cu acţiune antibiotică faţă
de Helicobacter pillory. El este prezent în cantităţi mari în broccoli
şi alte legume înrudite cu acesta, cum ar fi conopida, varza, gulia,
ridichile şi muştarul. Pentru tratamentul gastritelor hiperacide, dar
şi pentru ulcer, rezultatele bune se obţin cu sucul de varză
albă (Brassica oleracea L. var. capitata). În acest scop, se rade o
varză, se pune puţină sare şi se lasă în repaus o jumătate de oră. Se
stoarce şi se bea zilnic 1 pahar, între mese, timp de 1 luna.
Uleiul de măsline extra-virgin are şi el acţiune de inhibare a
dezvoltării Helicobacter pillory.
Iaurtul natural, datorită conţinutul său în Lactobacilli
şi Bifidobacterium, inhibă şi el dezvoltarea Helicobacter pillory.
Iaurtul este necesar să fie consumat proaspăt, deoarece altfel
amplifică aciditatea gastrică.
Mierea are şi ea un efect antibiotic faţă de Helicobacter şi în
plus protejeaza mucoasa gastrica prin stimularea fluxului sanguin,
prin efectul antiinflamator si prin stimularea cresterii celulelor
epiteliale. Cu toate acestea, în cantităţi mari ea creşte aciditatea
gastrică, de aceea se recomandă să nu fie consuamtă singură sau să
fie luată după mese.
Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) este un remediu
tradiţional pentru inflamaţiile digestive şi este inclus în numeroase
Starea de armonie in ayurveda –
armonie şi vindecare
Dr. Cristina Cîmpean – Bucureşti
Lector Ayurveda
n viziunea sistemului tradiţional ayurveda, starea de
Î sănătate perfectă înseamnă în primul rând o deplină stare
de armonie. Ţelul principal acestui sistem de vindecare
este nu doar acela de a reda fiinţei umane aflate în suferinţă o stare
temporară de confort fizic, psihic sau mintal, deoarece starea de
sănătate a unei fiinţe umane nu poate fi redusă doar la o simplă
stare de confort sau de bine.
Această ştiinţă milenară – ayurveda – urmăreşte să trezească
în fiecare fiinţă umană aspiraţia autentică către o stare de armonie
profundă şi deplină. Această aspiraţie constant menţinută reprezintă
în realitate fundamentul stării veritabile de sănătate.
Starea de armonie
Medicină naturistă
Starea de armonie reprezintă o concordanţă, un acord, o
potrivire a elementelor componente ale unui întreg. În contextul
noţiunilor incluse în ştiinţa milenară a sistemului ayurveda, întregul
căruia urmărim să-i cunoaştem starea de armonie specifică poate fi
ori fiinţa umană, ori o anumită structură vie (a unei plante, spre
exemplu), ori o anumită forţă vitală sau energie subtilă, ori un
anumit constituent corporal sau o anumită substanţă fizică.
Armonia este o categorie filozofică ce exprimă aderenţa
părţilor, coerenţa interiorului şi a exteriorului, unitatea conţinutului
şi a formei, împăcarea contrariilor. Analizată pe larg în istoria
esteticii, armonia este adesea considerată ca fiind un temei, atribut
sau efect al frumosului.
„Cele opuse se completează şi se acordă şi din cele
discordante rezultă prin proporţionare cea mai frumoasă armonie”
(Heraclit).
Armonia „constă, pe de o parte, în totalitatea integrată a unor
laturi esenţiale, iar pe de altă parte, în pura opoziţie rezolvată a
acestora, prin ceea ce ele revelează ca apartenenţă reciprocă,
Lohanul nr. 13
preparate indicate în tratamentul ulcerului gastro-duodenal şi al
gastritei. El inhibă creşterea lui Helicobacter pillory. El nu este
indicat persoanelor care suferă de hipertensiune arterială.
Muşeţelul (Matricaria recutita), conţine apigenină, un
bioflavonoid care inhibă Helicobacter pillory şi chamazulenă, un
compus cu acţiune antioxidantă.
Conform unui studiu realizat în Turcia la Universitatea Gazi,
conurile de cedru (Cedrus libani), fructele de Momordica
charantia, partea aeriană de boz (Sambucus ebulus), şi florile
de sunătoare (Hypericum perforatum) au de asemenea o acţiune
antibiotică faţă de Helicobacter pylori.
O serie de studii realizate la Universitatea din Toyama,
Japonia, care au evaluat acţiunea antibacteriană a 50 de plante
medicinale, au demonstrat acţiunea antiobtică faţă deHelicobacter
pillory a următoarelor plante: citraka (Plumbago zeylanica), salmali
(Bombax malabaricum), amada (Curcuma amada), nucşoara
(Myrisctica fragrans), bakuchi (Psoralea corylifolia) şi mai
ales kapilla (Mallotus phillipinesis), care a dovedit o acţiune
antibiotică deosebit de intensă.
Berberina este un alt compus active cu proprietăţi antibiotice
faţă de Helicobacter pillory. Ea este prezentă în cantităţi suficiente
în scoarţa de dracilă (Berberis vulgaris), scoarţa de daruharidra
(Berberis aristata) şi în goldenseal (Hydrastis canadensis).
legătură interioară, ca unitate a lor. În acest sens vorbim de armonia
formelor, culorilor, tonurilor etc.” (Hegel).
În muzică, armonia este combinarea simultană, îmbinarea
melodioasă a mai multor sunete, în conformitate cu anumite legi,
care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziţie. Tot astfel, în
celelalte arte, armonia este apropiată de ordine, măsură,
proporţionalitate, unitate constructivă sau compoziţională.
Ştiinţa străveche a sistemului tradiţional ayurveda porneşte
de la premiza esenţială conform căreia starea de sănătate veritabilă
a unei fiinţe umane este întotdeauna expresia unei armonii depline,
care se manifestă atunci în toate planurile. Privind lucrurile din
această perspectivă, starea de armonie constituie punctul de
referinţă al oricărei evaluări a stărilor fizice, psihice sau mentale ale
fiinţei umane.
Armonia şi vindecarea naturală
Toţi cei care au cunoscut şi au urmat principiile acestui
sistem tradiţional au putut verifica la scurt timp după aceea acest
adevăr şi l-au putut confirma, în acelaşi timp, chiar prin practica
lor. Mai mult decât atât, toţi cei care au atins această stare şi-au
putut da seama că nu există în realitate nici un sfârşit sau, cu alte
cuvinte, nici un aşa-zis grad ultim al armoniei pe care o fiinţă
umană îl poate atinge atunci când se decide să urmeze consecvent
principiile de viaţă ale Ayurvedei. Această modalitate de a trăi
pune accentul mult mai mult pe prevenirea afecţiunilor decât pe
tratament, fără a neglija însă, atunci când este cazul, o cură de
vindecare naturală.
Procesul de armonizare, realizat prin metodele tradiţionale
ayurvedice, reprezintă chiar o parte integrantă a vindecării, mai ales
astăzi, când majoritatea dintre noi suferim de nenumărate şi variate
afecţiuni, datorate oboselii, stresului şi care, marea majoritate, au
drept cauză principală graba nejustificată, care ajunge în prezent
chiar să ne angoaseze clipă de clipă, fără încetare.
Sistemul tradiţional ayurveda echilibrează şi reîntinereşte
organismul fiinţei umane, reducând astfel susceptibilitatea de
boală, mai ales prin întărirea imunităţii şi puterii de autoregenerare
a acestuia şi totodată prin dezvoltarea unei capacităţi naturale de a
preveni apariţia eventualelor noi afecţiuni, simultan cu stoparea
procesului de agravare sau dezvoltare a acelor afecţiuni deja
existente
Iulie 2010
Spaţiul macroeconomic
al anilor noştri
Ec. Aurel Cordaş – Huşi
ercetând Cărţile cunoaşterii, împreună cu cititorul, ne
C spre consum“). Deci, creşterea venitului disponibil antrenează,
propunem să călătorim în zona echilibrului şi
dezechilibrului macroeconomic. Pentru ca parcursul
economic să fie mai uşor, mai ales pe teritoriul „minat“ al
disfuncţionalităţilor, a legităţilor economice şi legăturilor de
cauzalitate dintre componentele echilibrului economic, trebuie să
urmărim, să citim şi să înţelegem indicatorii de orientare în lumea
performanţei sau non-perfomanţei macroeconomice care este
reflectată de o serie de factori ce vor fi amintiţi, treptat, în timpul
călătoriei.
Mai clar exprimat, dacă monitorizăm organismul economic
ca pe o maşină aflată în mişcare, afişajele electronice trebuie să
indice principalii parametri, indicatori de bord care să reflecte
starea de bună funcţionare: viteză, temperatura motorului, nivelul
de ulei şi de combustibil din rezervor etc.
Se ştie că activitatea economică reprezintă izvorul bunăstării,
bogăţiei pentru orice naţiune. Implicarea Guvernului şi cadrul
legislativ din domeniul economicului au un rol hotărâtor nu doar
asupra nivelului de trai ci şi asupra vieţii sociale şi politice.
Rolul guvernului este bazat pe o serie de politici şi
instrumente, pârghii economice, din care amintim:
politica fiscală = măsuri luate de guvern pentru a stabiliza
economia în special prin ajustarea măririi taxelor, reducerea
impozitelor şi cheltuielilor guvernamentale, preferând un buget
deficitar, stimulativ pentru economie în starea de recesiune
economică, iar în starea de boom prelungit impozitele mărindu-se;
politica monetară = măsuri luate de banca centrală şi uneori
de trezorerie pentru a influinţa activitatea economică şi anume
reglarea creditului şi masei monetare, cota rezervelor monetare
obligatorii, rata dobânzii, pentru a echilibra cererea şi oferta totală
pe piaţă, deficitul sau excedentul bugetar, nivelul de îndatorare sau
de creanţe, inflaţie etc;
politica cheltuielilor publice = guvernul măreşte sau
micşorează cheltuielile publice în funcţie de starea de recesiune
(cresc cheltuielile publice, rezultând un deficit bugetar care permite
mărirea investiţiilor publice, pe termen scurt, implicit dezvoltarea
economică) sau de boom a economiei (scad cheltuielile publice, iar
excedentul bugetar acoperă deficitele acumulate în starea de
recesiune.
Trebuie luate decizii cu privire la:
politica de investiţii = parte din venituri cheltuită pentru
formarea capitalului, bani + mijloace de producţie aducătoare de
profit. Investiţiile din surse proprii sau credite constituie un
„motor“ al dezvoltării economice, creează noi locuri de muncă,
retehnologizează economia etc;
politica de consum = folosirea unei părţi din venituri pentru
cumpărarea de bunuri şi servicii necesare vieţii şi funcţionării
societăţii. Lordul ec. Keynes spunea că oamenii înclină sa-şi
mărească consumul când venitul creşte, dar nu atât cu cât creşte
venitul.
În acest sens Guvernul, agenţii economici, investitorii
particulari trebuie să cunoască performanţele economice ale zonei
de interes cu ajutorul unor indicatorii esenţiali utilizaţi pentru a
măsura dezvoltarea macroeconomică şi a lua în cunoştinţă de cauză
decizii legate de profitabilitatea investiţiilor economice. Aceşti
indicatori sunt: produsul intern brut (PIB), rata şomajului, inflaţia,
rata dobânzii, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, cursul de
schimb al monedei.
Produsul intern brut (PIB)
PIB-ul reprezintă valoarea totală de piaţă a bunurilor şi
serviciilor produse de economia unei ţări şi destinate consumului
final. Altfel spus, PIB-ul reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii
produse de o ţară într-o perioadă de timp. PIB-ul este un indicator
de bază al bogăţiei materiale create de un mediu economic. El este
folosit ca măsură a bunăstării. În concluzie mărimea PIB-ului
71
reflectă producţia de bunuri şi servicii capabile să acopere nevoile
cetăţenilor săi.
Statul, guvernul poate relansa, stimula prin cheltuielile sale
publice, creşterea investiţiilor, a activităţii economice direct în
sectorul public. Prin subvenţii sau mărimea impozitelor, el poate
influenţa interesul pentru investiţii a agenţilor privaţi. Consumul şi
investiţiile administraţiilor publice sunt elemente ale producţiei
interne ale ţării. Creşterea şi descreşterea lor are efect direct şi
imediat asupra PIB-ului.
Guvernul, investitorii particulari folosesc o câtime, o parte
din venitul lor suplimentar, pentru consum („înclinaţia marginală
stimulează creşterea cererii de bunuri şi servicii. Altfel spus dacă
Guvernul relansează activitatea prin cheltuieli de consum sau de
investiţii (investiţii = dezvoltare), el stimulează direct cererea de
bunuri şi servicii în economie.
Creşterea producţiei (mărirea PIB-ului) implică o creştere a
nevoii de forţă de muncă, rezultă că locurile de muncă se înmulţesc
şi ca o consecinţă firească şomajul se diminuează. În plus, aceeaşi
relansare a cererii interne, adică creşterea producţiei generează de
asemenea o creştere a preţurilor adică a inflaţiei. Creşterea
producţiei determină şi nevoia mai multor fonduri pentru a finanţa
un volum crescut al comerţului etc. care are ca rezultantă imediată
creşterea cererii de monedă. La rândul ei cererea de monedă
suplimentară face să urce, să se mărească preţul banilor (rata
dobânzii).
Raportat le creşterea PIB în anul 2010, analiştii economici
declară că revigorarea economiei româneşti va veni pe filiera
comerţului internaţional. Creşterea economică a PIB-ului va fi
nesemnificativă, în condiţiile în care consumul va fi redus datorită
creşterii şomajului şi îngheţării salariilor implicit a efectului
dobânzilor mari asupra investiţiilor, a declarat pentru „Business
Standard“, M. Muhleger, analist în cadrul Deutsche Bank.
Prognoza creşterii valorilor PIB, estimat de analişti, la nivelul
anului 2010 va fi în medie de 0,6%.
Rata şomajului
Rata şomajului reprezintă procentul forţei de muncă care se
află în căutarea unui loc de muncă. Şomajul generează presiuni
sociale şi dificultăţi financiare. Presiunea socială se materializează
în micşorarea producţiei de bunuri şi servicii care nu pot fi la
nivelul cererii. Dificultăţile financiare cu care se confruntă Bugetul
se reflectă în creşterea cheltuielilor publice prin mărirea
cheltuielilor bugetare neproductive privind indemnizaţiile de
şomaj, evident în detrimentul investiţiilor cu caracter social –
cultural, cheltuieli cu sănătatea, învăţământul, etc. În esenţă,
şomajul reprezintă eşecul economiei de a utiliza toate resursele
disponibile de muncă.
După definiţia Biroului Internaţional al Muncii este
considerat şomer orice persoană de peste 15 ani care este aptă de
muncă, nu munceşte, este disponibilă pentru a se angaja şi caută un
loc de muncă.
Cele mai
multe concedieri de
personal prin desfi-
inţarea locurilor de
muncă s-au produs
în anul 1992 pe
timpul guvernului
Stolojan (856.100
de persoane), urmat
de anul 1991 de
guvernarea Roman
(658.700 de per-
soane); guvernul
Vasile în anul 1999
(523.000 de per-
Economie
soane) şi guvernul
Ciorbea în anul
1997 (495.000 de
persoane). În aceşti
patru ani, un
procent de 30,34%
din numărul de
salariaţi existent la
31.12.1989 şi-au
 72
pierdut locurile de muncă, recordul anual fiind deţinut de guvernarea
Stolojan, cu un minus de 10, 29% faţă de numărul total din 1989.
Între aprilie 1998 – decembrie 2000, ministrul Industriei a
fost pedistul Radu Berceanu, care s-a făcut cunoscut prin celebrul
său mesaj, „vă plătesc doi ani să staţi degeaba acasă'“. Prin urmare,
guvernele României nu aveau bani să-i investească şi să reabiliteze
industria, dar aveau bani să-i plătească pe salariaţi „să stea degeaba
acasă.“ Şi în anul acela, 495.000 de oameni şi-au pierdut locurile
de muncă. (D. Fota – colecţia „Financiarul”).
La începutul anului 2010 în evidenţele oficiale figurau circa
710.000 de şomeri care reprezentau un prag de 8%. În realitate se
poate vorbi de peste 1.000.000 de şomeri. Fondul de şomaj
prevăzut în BVC pe anul 2010 este subdimensionat cu circa 50%.
„Şomajul este de 8% şi va continua să crească în prima
jumătate a anului 2010. Nu aş fi surprins să ajungă la 10% în acea
perioadă, înainte să înceapă să scadă.“ (J. Franks – şeful misiunii
FMI în România).
O parte economiştilor analişti speră ca spre finele anului
2010 să apară creşterea economică, implicit relansarea angajărilor.
Inflaţia
Un alt indicator al performanţei economice este inflaţia.
Economiştii definesc inflaţia drept un dezechilibru de ansamblu al
economiei reflectată în creşterea masei banilor în circulaţie într-un
ritm mai rapid decât creşterea producţiei.
Într-o economie în dezvoltare, în care veniturile oamenilor
cresc, aceştia îşi pot permite să cheltuiască mai mulţi bani pentru
ceea ce vor sau ce le trebuie. Ajungi să plăteşti tot mai mult ca să
cumperi aceleaşi mărfuri (servicii) sau chiar mai puţin. Banii
câştigaţi valorează din ce în ce mai puţin.
Inflaţia are două tendinţe, creşterea generalizată a preţurilor
şi scăderea puterii de cumpărare a banilor.
Cauzele principale ale
apariţiei inflaţiei:
a) Crearea de mijloace de
plată lichide pentru finanţarea
deficitului bugetar, este vorba de
o inflaţie bugetară;
Deficitul bugetar – În
cazul în care statul are
cheltuielile mai mari decât
veniturile curente (bugetare,
publice), cel mai la îndemână
mijloc de acoperire a diferenţei
îl constituie împrumuturile de la
bănci, astfel masa banilor în circulaţie creşte, fără ca nevoile
circulaţiei să fi crescut şi ele, deoarece statul, guvernul nu se
împrumută pentru a produce bunuri şi servicii suplimentare, ci
doar, pentru a consuma, micşorând doar cantitatea de mărfuri şi
servicii deja produse, existente. Altfel spus, aceste resurse
împrumutate neavând acoperire în mărfuri şi servicii afectează
direct puterea de cumpărare a populaţiei.
b) Nerambursarea la scadenţă a creditelor bancare,
concomitent cu acordarea de noi credite într-un volum mai mare,
deşi producţia a scăzut, este vorba de inflaţia de credit;
c) Spirala inflaţionistă a salariilor, cauzată de majorarea lor
fără să fie însoţite în aceeaşi proporţie de creşterea productivităţii
muncii, avem de-a face cu inflaţia salarială;
d) Deficitul balanţei comerciale, (deficitul comerţului
exterior şi implicit al balanţei de plăţi externe), adică situaţia în
care încasările valutare din export ale ţării sunt mai mici decât
plăţile valutare la import. Cererea de valută este nesatisfăcută
(cererea mai mică decât oferta) şi de aceea cursul, preţul valutei
creşte şi importurile se scumpesc.
Inflaţia se poate transmite prin importuri de materii prime şi
transferarea acestor preţuri de import + taxele vamale asupra
produselor finite destinate producţiei interne. Devalorizarea ratei de
Economie
schimb reflectă intensitatea inflaţiei. În felul acesta apare inflaţia
importată.
Măsura inflaţiei se face cu ajutorul indicelui general al
preţurilor care exprimă creşterea preţurilor ca fenomen de
ansamblu şi se determină ca raport procentual între preţul prezent şi
preţul la un anumit moment dat în trecut. În acest sens statisticienii
au creat un „coş“ de produse şi servicii şi au urmărit preţul acestui
coş. Inflaţia erodează, depreciază, micşorează puterea de cumpărare
a banilor. Altfel spus, oamenii cu aceeaşi sumă de bani, vor putea
Lohanul nr. 13
să cumpere mai puţine mărfuri şi servicii la finele perioadei de
inflaţie decât la începutul inflaţiei.
Politicile de combatere a inflaţiei cuprind trei sectoare de
manifestare: financiar (reducerea deficitului bugetar), monetar
(ridicarea taxei oficiale a scontului, a ratei dobânzii, operaţiuni pe
piaţa liberă, rezerve bancare minime obligatorii, şi a nu se acoperi
deficitul bugetar prin emisiune, creare de monedă) şi controlul
preţurilor şi salariilor prin deflaţie.
Deflaţia este operaţiune inversă inflaţiei şi are ca scop
readucerea masei monetare la situaţia iniţială, respectiv de a reduce
preţurile la nivel iniţial. În acest context Guvernul adoptă o serie de
măsuri: creşterea producţiei şi scăderea ratei şomajului; măsuri de
ajustare bugetară; politici de austeritate prin „îngheţarea“
salariilor şi pensiilor; măsuri de realizarea echilibrului balanţei de
plăţi externe.
Un alt grup de cauze derivate, care contribuie la temperarea,
diminuarea inflaţiei o constituie: eliminarea excesului de cerere,
micşorarea consumului care se realizează prin creşterea
dobânzilor la credit, limitarea creditelor şi îngheţarea preţurilor şi
salariilor.
Un alt factor de control, de micşorare a inflaţiei îl constituie
influenţa, variaţia cursului de schimb (= cantitatea de monedă
străină care se primeşte în schimbul unei unităţi de monedă
naţională). Una din influenţe se exprimă prin aprecierea monedei
naţionale. Aceasta înseamnă creşterea valorii monedei şi implicit
mărirea puterii de cumpărare a bunurilor şi serviciilor, fapt ce
creează posibilitatea cumpărării unei cantităţi mai mare de bunuri şi
servicii cu aceleaşi unităţi monetare sau chiar mai puţine. Deci
aprecierea monetară are ca efect micşorarea, atenuarea inflaţiei.
Încercăm cu ajutorul memoriei presei de specialitate să
vedem de pe unde vine scumpirea vieţii la români. Se pare că pe la
noi inflaţia nu e un fenomen monetar, spunea nu demult, consilierul
ec. Adrian Vasilescu, cauzele ei
reale, posibil să se găsească în
zona economiei reale. Ştim că
rata inflaţiei arată mărirea,
grandoarea, aprecierea sau
micşorarea, decăderea banilor,
oscilaţia puterii lor de
cumpărare.
Ne amintim, în urmă cu
ceva timp, creşterea economică
era apreciată la 9-10% din PIB.
Dar la noi ca la nimeni, mărimea
cererii de consum, de atunci nu a
fost urmată, cum era firesc, de o creştere corespunzătoare a ofertei
de bunuri, mărfuri şi servicii. Într-un asemenea dezechilibru
răspunsul a fost scumpirea unor mărfuri speciale care îndeplinesc
funcţia de echivalent general şi instrument de schimb. Această
scumpire a banilor, căci despre ei este vorba, s-a făcut prin mărirea
dobânzilor, limitarea creditului, etc. şi ca un efect de domino, lipsa
de lichiditate era însoţită de ieftinirea activelor de toate felurile.
Mai ieri, românii plecaţi la muncă în străinătate trimiteau
miliarde de euro în ţară. Banca Centrală (BNR) făcea eforturi
pentru a elimina surplusul de monedă din economie. Dar, se pare că
nu banii erau în exces, ci oferta de bunuri şi servicii pe piaţa de
consum era redusă. Astfel o dată cu absorbirea plusului de bani
cash, prin transformarea lor în rezerve valutare etc. se poate reveni
la egalitatea bani = marfă + servicii. Cartea cunoaşterii „spune“
despre această speţă că este de dorit ca banii să se înmulţească, pe
cât posibil, în acelaşi ritm cu multiplicarea rezultatelor muncii
materializate în bani şi servicii.
Dacă banii se înmulţesc prea repede, într-un sistem
economic, fără nici o legătură cu productivitatea muncii, cu
creşterea producţiei în genere, aceştia „dispar, se topesc“ în inflaţie.
Deci nerespectarea acestei egalităţi economice (bani = marfă +
servicii) „se răzbună“ prin dezechilibre de ansamblu ale
organismului economic, dezechilibre care se numesc inflaţie.
Dar pe lumea asta nimic nu este veşnic şi vremurile când se
dădeau credite doar cu buletinul au apus din cauza crizei. Fluxul de
euro trimişi de români de pretutindeni s-a subţiat bine, investiţiile
străine în România s-au micşorat binişor, în plus deficitele
economice grave ale economiei noastre fac ca lipsa de lichidităţi să
se cronicizeze. Drept răspuns „mama băncilor“ de la noi, BNR,
face eforturi, împrumuturi publice, împrumuturi de pe piaţa
financiară internă şi externă cu dobânzi mari etc. pentru a face rost
Iulie 2010
de lichidităţi pentru a mai da o gură de oxigen organismului
economic. Băncile care primesc, o parte din această transfuzie de
„sânge + oxigen“ (bani) trebuie să valorifice aceste lichidităţi
punând în mişcare motoarele sistemului economic prin mecanismul
de creditare etc.
Potrivit analiştilor economici prognoza inflaţiei medii la
nivelul anului 2010 va fi de 4, 4%, iar ec. şef al BCR, Lucian
Anghel considera că: dacă taxele sunt modificate, dacă T.V.A.-ul s-
a majorat, atunci presiunile inflaţioniste se vor intensifica.
Producătorii şi comercianţii îşi vor mări preţurile pentru a face faţă
sumelor suplimentare ce trebuie plătite Bugetului de Stat. Din
păcate toate aceste măriri de preţuri materializează prezenţa
inflaţiei şi vor fi simţite mai ales de cei cu venituri mici.
Rata dobânzii
Apariţia creditului se leagă de un anumit stadiu de dezvoltare
a schimbului, când vânzătorul cedează valori de întrebuinţare în
schimbul unor promisiuni că va primi cândva o valoare. Etimologic
vorbind termenul de „credit“ are la origine noţiunea de credinţă,
încredere.
Creditul este un instrument esenţial al activităţii economice,
fie o sumă de bani acordată ca împrumut, fie o cantitate de bunuri,
o executare de lucrări sau o prestare de servicii, cu condiţia ca
obligaţiile să fie executate la un termen numit scadenţă. Altfel
apare creditul bancar, comercial, sau de vânzare a bunurilor pe
credit.
Creditul bancar realizează două funcţii principale:
1. concentrarea disponibilităţilor băneşti ale populaţiei şi
redistribuirea fondurilor disponibile
drept împrumuturi pentru necesităţile
temporare ale investitorilor;
2. emisiunea monetară care
se realizează prin mărirea, lărgirea
creditului pe o cale specială, legală
dar plină de riscuri, în condiţii
restrictive de creare de mijloace
băneşti suplimentare necesare într-
o economie în plină dezvoltare.
Dobânda se exprimă prin rata
dobânzii care reprezintă raportul
procentual dintre masa dobânzii de
plătit într-o anumită perioadă şi
volumul capitalului împrumutat.
Variaţia ratei dobânzii depinde de
raportul între cererea şi oferta de
capital, de o serie de factori econo-
mici, monetari (inflaţie), sociali şi
politici. Economistul Turgot (1727-
1781) spunea ca rata dobânzii este
„un fel de termometru al abundenţei sau a rarităţii capitalului unei
naţiuni: dobânda scăzută a banilor este totodată efectul şi indicile
abundenţei de capitaluri.”
Dobânda ca regulator al pieţei de capital reprezintă pentru
creditor (o persoană căreia i se datorează ceva) un venit din
împrumutul de capital, iar pentru debitor (o persoană care
datorează ceva) costul capitalului împrumutat. În practică, există o
mare varietate de dobânzi în funcţie de operaţiunea de credit
implicată, de tipul creditorului sau debitorului.
Principalele categorii de dobânzi sunt următoarele:
taxa oficială a scontului = dobânda încasată de Banca
Centrală de emisiune pentru creditele acordate băncilor comerciale
pe baza portofoliului cambial, adică trată + bilet la ordin,
dobânzile la depozitele şi împrumuturile bancare (dobânzi
bancare), dobânzi la împrumuturi guvernamentale pe termen scurt
de la cetăţeni sau bănci în vederea finanţării cheltuielilor bugetare,
pentru acoperirea deficitului bugetar (ex. emisiuni de bonuri de
tezaur),
dobânzi la împrumuturi guvernamentale pe termen lung (ex.
emisiuni de obligaţiuni).
Cu cât este mai ridicat nivelul dobânzii, cu atât este mai
motivată economisirea banilor şi sunt mai puţin atractive
împrumuturile pe termen scurt. Ratele scăzute ale dobânzii
încurajează împrumuturile şi investiţiile, stimulând astfel activi-
tatea economică. În plus, pe fondul ratelor dobânzilor (preţul
banilor) scăzute, masa monetară creşte.
Creşterea producţiei, creşterea PIB-ului generează o creştere
73
a cererii de monedă, deoarece economia, investitorii au nevoie de
mai multe fonduri pentru a finanţa un volum crescut al actelor de
vânzare-cumpărare. Cererea de monedă suplimentară face să
crească preţul banilor (rata dobânzilor).
În ceea ce priveşte dobânzile la credite, P. Gelin, preşedinte
director general al BRD – Groupe Societe Generale, consideră ca
rata dobânzilor la credite va rămâne aproximativ ridicată pe zona
creditelor în lei.
Nu văd o scădere foarte puternică a dobânzilor la lei, pentru
că situaţia în România va fi încă fragilă şi pentru că deficitul
bugetar va rămâne ridicat. În ceea ce priveşte ratele la dobânzi
sunt astăzi deja la niveluri foarte scăzute şi cred că în 2010 ar
trebui să rămână aproximativ la acelaşi nivel spune Gelin pentru
publicaţia „Business Standard.”
Deficitul bugetar
Limita maximă a deficitului public (deficitul fiscal)=3% din PIB.
Limita maximă a datoriei public = 60% din PIB.
Deficitul public (bugetar) nu poate depăşi 3% din PIB
deoarece această cifră, 3%, reprezintă deficitul necesar impus
matematic pentru a stabiliza datoria publică la 60% din PIB.
Datoria publică nu poate depăşi 60% din PIB. Această cifră
reprezintă media raportului dintre datoria publică brută şi PIB în
Comunitatea Europeană în anul 1990. Datele sunt prevăzute în
Codul de disciplină fiscală al Uniunii Europene.
Bugetul de stat este un tablou
sinoptic, macroeconomic, care sub
forma unei balanţe cuprinde
ansamblu încasărilor (veniturilor) şi
cheltuielilor, fiecare dintre acestea
fiind detaliate pe capitole, adică pe
surse de venituri şi obiective de
cheltuieli. Bugetul de Stat este
componenta cea mai importantă a
Bugetului Public Naţional. Din
punct de vedere juridic, el repre-
zintă un act prin care sunt prevăzute
şi autorizate de către Parlament,
veniturile şi cheltuielile anuale ale
statului. Din punct de vedere finan-
ciar la nivel macroeconomic, este
un instrument de prognozare şi
intervenţie a guvernului (statului) în
viaţa economică.
Bugetul public naţional este
format din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale, bugetele locale ale comunelor, oraşelor,
municipiilor şi judeţelor.
Veniturile publice (încasările publice) cuprind atât veniturile
curente din impozite, taxe şi venituri din proprietăţile statului,
precum şi venituri extraordinare (temporare) din împrumuturi pe
piaţa internă şi externă. Se mai adaugă veniturile din emisiunea
monetară. Există de asemenea şi resurse bugetare care nu au
origine fiscală.
Cheltuielile publice (ale statului) sunt destinate să acopere
salariile şi dotările în sectorul administrativ–poliţienesc, în reţeaua
publică de învăţământ, cercetare ştiinţifică, sănătate şi cultură,
cheltuieli pentru căi şi mijloace de transport rutier, naval, aerian şi
gospodărie comunală, cheltuieli militare, datoria publică,
participare la organisme şi instituţii internaţionale, investiţii
realizate de Stat pe calea subvenţiilor vărsate întreprinderilor
publice sau colectivităţilor locale.
Dacă cheltuielile bugetare (publice) definitive sunt superioare
încasărilor publice definitive este vorba de un deficit public
Economie
(bugetar). Adică cheltuim mai mult decât producem. Iar suma
totală datorată de către guvern, ca urmare a obţinerii unor
împrumuturi interne şi externe pentru acoperirea deficitului bugetar
se numeşte datorie publică. Împrumuturile pot fi destinate
finanţării economiei, acoperirii deficitului, completării rezervelor
valutare insuficiente sau diminuării altor dezechilibre. Datoria
publică este în mare măsură rezultatul deficitului bugetar.
Efectele deficitului bugetar asupra economiei diferă în
funcţie de calitatea indicatorilor macroeconomici în interdepen-
 74
denţa lor sub raportul factorului timp. De cele mai multe ori
guvernul care încearcă să relanseze sau să mărească cererea
(dezvoltarea producţiei), în mod subiectiv, provoacă sau agravează
un deficit bugetar.
Cauza principală a deficitului public (bugetar) este faptul că
mărimea cheltuielilor bugetare nu este în echilibru cu sursele
(impozite, taxe, contribuţii etc.) de finanţare a acestor cheltuieli.
Sau o reducere a impozitelor nu este echilibrată printr-o micşorare
echivalentă a cheltuielilor.
Deficitul bugetar mare şi contracţia, restrângerea producţiei
pune presiune pe cursul de schimb sau preţul de schimb (preţul
unei monede naţionale exprimate în monedă străină, devize) şi în
plus poate determina o depreciere a raportului leu – euro în cursul
anului 2010. Adică deficitul bugetar duce la deprecierea ratei de
schimb (= ieftinirea monedei, scăde-
rea puterii de cumpărare a monedei
naţionale) micşorând preţurile la pro-
dusele naţionale, stimulând cererea
internă, favorizând exporturile,
punând frână importurilor, creând
condiţii de reechilibrare a deficitului.
Ne reamintim că deficitul
bugetar poate fi finanţat prin: creşt-
erea obligaţiilor fiscale (impozite,
taxe), emisiunea monetară şi împru-
muturi (emisiunea de obligaţiuni sau
bonuri de tezaur etc.). Când deficitul
public (bugetar) este finanţat, acope-
rit cu împrumuturi pe termen lung,
aceste surse atrase vin şi încarcă,
măresc datoria publică. Astfel încăr-
cătura financiară a acestei datorii
publice se accentuează în bugetele
următoare, reducând libertate econo-
mică a statului. Numai cheltuielile cu
dobânzile pentru creditele luate necesare diminuării datoriei
publice se ridică la 2,5 miliarde euro. Iar cheltuielile legate de
rambursarea creditelor scadente se ridică la peste 6 miliarde de
euro.
Deşi economia românească în anul 2009 a avut cea mai mare
scădere din ultimii 15 ani, din structura bugetului pe anul 2010
rezultă că, instituţia numită Curtea Constituţională primeşte surse
bugetare mai mari cu aproape 60% faţă de anul 2009. Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale (STS) – înregistrează o creştere a
alocărilor bugetare, cu circa 38%. Iar la Ministerul Economiei,
cheltuielile de personal cresc de 4 ori etc.
Majoritatea analiştilor economice care au făcut prognoze pe
anul 2010 privind deficitul bugetar consideră că planul convenit
împreună cu F.M.I. de 5, 9% din PIB nu va fi realizat, dacă nu se
reduc cheltuielile bugetare (cheltuieli pentru funcţionarea
administraţiei publice, apărare, învăţământ, sănătate, asigurare şi
asistenţă socială, locuinţe etc.) în special cele cu salariile şi pensiile
„nesimţite“, salarii bugetare între 13 mii şi 20 mii de euro, pensii
de serviciu plătite de la Buget, în afara pensiilor calculate pe baza
contribuitivităţii, de multe mii de euro pe lună.
O altă soluţie care ar putea contribui la reducerea deficitului
bugetar ar fi mărirea sarcinilor fiscale (impozite, taxe etc.). Experţii
sunt de acord că mărirea taxelor frânează, întârzie relansarea
economică. Economistul Radu Soviani, redactor şef la „Business
Standard“ spunea, printre altele, că deficitul bugetar mare va
micşora cheltuielile de la bugetele de drumuri, şcoli, apărare
publică, şi în general tot ce înseamnă administraţie. Aceste reduceri
de cheltuieli publice se materializează în şomaj, reduceri de salarii,
reduceri de cheltuieli cu bunuri şi servicii.
În concluzie la adâncirea deficitului bugetar au contribuit nu
numai scăderea veniturilor (încasărilor) la buget, ci şi creşterea
facturii salariale în sectorul public. J. Franks şeful misiunii F.M.I. a
Economie
spus, în publicaţia „Business Standard”: cel mai mare exces au fost
salariile din sectorul public, care au urcat de la 6% din PIB acum
câţiva ani, la 9, 5% din PIB în prezent.
Deficitul de cont curent
Comerţul internaţional cuprinde suma tranzacţiilor rezultate
din import = cheltuieli pentru cumpărarea unui bun sau serviciu
contra unei sume de bani) şi din export = vânzarea de bunuri
materiale şi servicii spre un agent economic dintr-o altă ţară). Baza
Lohanul nr. 13
comerţului internaţional o constituie tranzacţiile cu bunuri
(mărfuri) materiale, prestări de servicii, vânzări –cumpărări de
licenţe, turism şi transporturi internaţionale, colaborări tehnico-
ştiinţifice cu străinătatea etc., care constituie comerţul invizibil (cu
servicii).
Balanţa de plăţi externe este un tablou statistico-economic în
care se înscriu şi se compară totalitatea plăţilor şi încasărilor
valutare având ca obiect mărfurile, invizibilele şi fluxurile de
capital în relaţiile unei ţări cu celelalte ţări, la un moment dat.
Altfel exprimat, documentul contabil care reflectă, reprezintă
sintetic totalitatea încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile
comerciale (export-import) şi monetare internaţionale ale unei ţări
este balanţa de plăţi cunoscută în literatura economică şi sub
numele de balanţa globală de plăţi sau balanţa de plăţi externe.
Părţile principale ale unei
balanţe globale de plăţi (balanţe de
plăţi externe) sunt balanţa contului
curent şi balanţa contului de capital
sau balanţa mişcărilor de capital.
I. Balanţa contului curent
denumită şi balanţa plăţilor curente
sau balanţa tranzacţiilor curente
înregistrează intrările de bani de pe
urma exporturilor şi ieşirile de bani
de pe urma importurilor de bunuri
(mărfuri) şi servicii urmărite separat
în balanţele precedente prezentate
mai jos:
1) Balanţa comercială (balanţa
comerţului exterior) cuprinde, în sens
restrâns, valoarea totală şi pe grupe
de mărfuri a exportului şi importului
unei ţări pe o anumită perioadă.
Balanţa comercială este defici-
tară când importul de mărfuri este mai mare ca exportul de
mărfuri, adică preţurile mari la produsele naţionale, frânează
exporturile şi stimulează importurile. Creşterea importurilor atrage
după sine şi creşterea cheltuielilor, altfel spus creşterea efortului
valutar pentru satisfacerea acestui tip de cerere. Din păcate, această
mărire a consumului, a cererii produselor şi serviciilor din afara
ţării, determină ca cererea de valută necesară să nu fie satisfăcută
(cererea este mai mare ca oferta de valută) şi de aceea cursul, preţul
valutei creşte şi astfel importurile se scumpesc, rezultând datorii
externe în efortul Guvernului de a echilibra acest deficit.
Deci fiecare componentă a Balanţei de plăţi externe reflectă o
situaţie de excedent, deficit sau de echilibru. D.p.v. financiar-
contabil, balanţa de plăţi externe poate fi echilibrată, deoarece
deficitele unor posturi se acoperă din excedentele altora. De
exemplu, un deficit al balanţei comerciale se echilibrează, se
acoperă dintr-un excedent al balanţei capitalurilor rezultat ca
urmare a contractării împrumuturilor externe.
2) Balanţa serviciilor denumită şi balanţa invizibilelor
(efectuări de export-import de servicii reciproce, cum ar fi
transport, turism, asigurări, reprezentanţe diplomatice, etc.).
3) Balanţa veniturilor (venituri din muncă şi din proprietate
intelectuală, venituri din dobânzi, dividende, profituri ale
plasamentelor de capital în străinătate etc.,
4) Balanţa transferurilor unilaterale (donaţii publice şi
particulare, despăgubiri).
II. Balanţa mişcărilor de capital: pe termen scurt (ex.
creditele pe termen până la un an); pe termen lung (ex. investiţiile
directe = cumpărarea de active în străinătate cu scopul de a controla
o întreprindere sau de investiţii de portofoliu = cumpărări de
acţiuni, obligaţiuni etc. de pe pieţele străine); balanţa rezervelor
valutare (ex. valută internaţională, credite FMI).
Generic exprimat soldul balanţei parţiale de plăţi sau soldul
contului curent este diferenţa între exporturile şi importurile de
mărfuri pe de o parte şi invizibile (= formă de comerţ exterior şi în
acelaşi timp o poziţie de intrare sau de ieşire în domeniul serviciilor
în balanţa naţională de plăţi adică balanţa de plăţi externe). Soldul
operaţiilor contului curent permit să se vadă dacă o ţară are nevoie
de finanţare, adică dacă exportul este mai mic decât importul,
balanţa fiind deficitară rezultând datorii externe.
Un deficit de cont curent face necesar apelul la o finanţare
Iulie 2010
exterioară, ceea ce poate antrena două feluri de probleme: o
problemă financiară (anual se vor plăti dobânzi şi comisioane =
serviciul datoriei publice) care vor amplifica dezechilibrul
„comerţului invizibil“ (= balanţa serviciilor + balanţa
transferurilor) şi probleme politice, adică datoria poate genera
dependenţă faţă de ţările creditoare sau de instituţiile internaţionale
(F.M.I. etc.).
Un deficit cronic la balanţa plăţilor curente sau balanţa
contului curent se traduce fie printr-o politică economică
defectuoasă, fie o scăderea competitivităţii produselor naţionale.
Un deficit de cont curent indică faptul că cererea de mărfuri +
servicii (masa consumatorilor) este orientată către exterior, iar
producătorii interni se află într-o poziţie de inferioritate în raport cu
producătorii străini (importurile sunt mai mari decât exporturile).
Dar trebuie să încercăm să înţelegem care sunt factorii,
cauzele care determină ca cererea să fie orientată cu precădere
spre importuri.
O primă cauză o constituie inflaţia (= creşterea generalizată a
preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor) care face ca
produsele naţionale să fie mai scumpe şi implicit mai puţin
competitive faţă de produsele străine.
O a doua cauză o constituie mărirea, presiunea cererii. Mai
clar exprimat, ştim din învăţăturile „legii cererii şi a ofertei“ că prin
intermediul raportului cerere-ofertă acţionează „legea valorii“
stabilindu-se astfel preţurile. De exemplu, dacă oferta unui produs
pe piaţă este mai mare decât cererea pentru acel produs, atunci
preţul scade sub valoare şi invers, când oferta produselor este mai
mică decât cererea solvabilă, preţul creşte peste valoare.
Un al treilea factor este aprecierea monedei naţionale, adică
creşterea valorii monedei, implicit a
puterii de cumpărare, a fost însoţită
din anii precedenţi de-o creştere a
salariului real, peste productivitatea
muncii, ca să nu amintim de salariile
„nesimţite“ ale clientelei politice,
ceea ce face ca preţul forţei de muncă
încorporat în produs să micşoreze
competitivitatea economică externă,
adică exporturile.
Rezultă că mărirea importu-
rilor şi scăderea exporturilor agra-
vează deficitul comercial (deficitul
schimburilor comerciale, deficitul
balanţei comerciale, deficitul
comerţului exterior, deficitul balanţei
parţiale de plăţi). Reducerea cheltuie-
lilor valutare pentru importuri şi
mărirea încasărilor valutare din ex-
porturi au ca rezultat reducerea deficitelor (comerciale, de cont
curent etc).
Analistul economic I. Dumitru notează că imposibilitatea de
a acoperi deficitul comercial (componentă structurală a deficitului
de cont curent) prin investiţii directe va creşte datoria externă =
împrumut în străinătate contractat de persoane publice, fizice,
juridice. Cu alte cuvinte, creşterea soldului negativ, adică mărirea
deficitului balanţei comerciale influenţează în sensul creşterii
deficitului contului curent. Aşadar deficitul de cont curent devine
greu de susţinut atâta vreme cât nevoia de acoperire a deficitului
depinde de investiţiile de portofoliu (cumpărări de valori mobiliare
pe o piaţă externă) în defavoarea investiţiilor directe (creări sau
cumpărări de active în străinătate cu scopul de a controla
întreprinderi).
B.N.R. are de ales între menţinerea unei inflaţii scăzute şi
dezechilibrul balanţei comerciale. Aceasta înseamnă că preţurile
mici la produsele şi serviciile interne favorizează, stimulează,
încurajează exporturile, implicit micşorarea deficitului comercial şi
a deficitului de cont curent.
Analistul Radu Limpede în cartea „Economia în 2010...“
aparţinând publicaţiei „Business Standard“ afirmă: contul curent va
înregistra un deficit în anul 2010 pe fondul creşterii schimburilor
comerciale, ale avansului consumat de importuri. Practic balanţa
comercială va reamplifica acest dezechilibru extern.
Relansarea consumului şi deci creşterea importurilor vor
determina o creştere accentuată a deficitului de cont curent,
estimându-se ca acesta să ajungă la aproape 7% din PIB. Aceasta
înseamnă că economia continuă să producă pierderi adică se
75
cheltuie mai mult pentru produse, mărfuri şi servicii aduse din
străinătate (vezi importurile de produse agroalimentare,
electrocasnice etc.). La acestea se mai adaugă starea de criză a
economiei româneşti. Dar ca să terminăm prezentarea într-o notă
optimistă amintim că deficitul de cont curent poate aduce, cel puţin
teoretic, un aflux de investiţii străine, concretizate în achiziţii de
active ieftine, aflux ce poate contribui la creşterea producţiei (PIB-
ului), sporirea locurilor de muncă şi a veniturilor, cu implicarea
pozitivă în creşterea cererii etc. Drumul redresării va fi însă lung şi
anevoios.
Cursul de schimb al monedei naţionale
Pentru efectuarea plăţilor internaţionale este necesară
preschimbarea monedei unei ţări în banii altor ţări. Un exportator
trebuie să ştie care este echivalentul în moneda sa naţională a
valorii exportului exprimat în valuta respectivă. În acelaşi timp, un
importator vrea să ştie ce sumă în monedă naţională va trebui să
cheltuiască pentru a procura valuta necesară importului.
În acest context, trebuie să vorbim de raportul valoric dintre
cele două valute, adică de paritatea monetară.
Acest gen de paritate poate fi definită în mai multe feluri şi
anume: paritate metalică când valorile paritare ale celor două
monede comparate sunt exprimate în aur, paritate valutară când
valorile paritare sunt exprimate într-o terţă valută (de regulă,
dolarul) luată ca bază de calcul şi paritatea puterii de cumpărare,
care are la bază nivelul general al preţurilor din ţara respectivă şi
este considerată ca una din condiţiile echilibrului economic
internaţional.
În practică s-a renunţat treptat la stabilirea unor valori
paritare, rămânând ca valoarea
monedei să fie evaluată pe piaţă cu
ajutorul cursurilor valutare, denumit
şi curs (rată) de schimb.
Curs de schimb valutar
(exchange rate) reprezintă
preschimbarea în monedă naţională a
valutelor încasate de exportatori şi
procurarea de către importatori a
valutelor necesare plăţilor externe
care se realizează prin vânzare-
cumpărare de la băncile autorizate,
acestea operând pe pieţele de schimb
valutar. Deci cursul de schimb, rata
de schimb a monedei naţionale
reflectă preţul monedei naţionale în
monedă străină, adică raportul între
moneda unui stat şi moneda altui stat.
Altfel exprimat vânzarea-cumpărarea
unei monede naţionale, a unei valute în schimbul altei monede
străine pe piaţa schimburilor valutare, se face la un anumit preţ sau
curs valutar, care poate fi oficial sau de piaţă.
Exemplu: dacă 1 euro va fi 3, 4 lei, atunci 1 leu = 1:3, 4
euro.
Nivelul, mărimea cursurilor oscilează în funcţie de raportul
dintre cerere şi ofertă la un moment dat. Pe de altă parte cursul de
schimb, adică valoarea unei monede în raport cu celelalte, se
schimbă de la o zi la alta. 1 euro poate să valoreze astăzi 4, 28 lei,
dar mâine ar putea fi 4, 12 lei. Pentru a înlesni compararea
monedelor trebuie să existe o monedă etalon aşa cum a fost aurul
de-a lungul timpului.
Ştim deja că există două feluri de cursuri valutare: cursul
oficial sau fix şi cursul pieţii, flotant sau liber.
Cursul de schimb este oficial sau rata de schimb poate fi fixă
atunci când monedele ţărilor sunt definite prin raportare la un
etalon (standard) respectiv echivalent general, numitor comun,
greutate, care serveşte ca unitate de măsură. Altfel spus fiecare
monedă are un curs de schimb, preţ, o valoare oficială obţinută prin
Economie
raportare la un etalon monetar, adică la o cantitate de metal preţios
(aur, argint) corespunzător unei unităţi monetare.
Din punct de vedere istoric cel mai cunoscut sistem valutar
fix a fost etalonul – aur cu formele lui de funcţionare etalonul aur
– monedă, etalonul aur – lingouri şi etalonul aur – devize.
Etalonul aur a funcţionat pe deplin începând din anii 1870
(renunţarea la bimetalismul aur – argint în cea mai mare parte a
ţărilor) până la Primul Război Mondial când se prăbuşeşte etalonul
aur – monedă şi implicit sistarea, oprirea convertibilităţii în aur a
 76
biletelor de bancă care sau transformat pe deplin în bani de hârtie.
În perioada etalonului aur orice deţinător al unor bancnote
avea dreptul să le prezinte la ghişeele băncii emitente solicitând în
schimb cantitatea de aur pe care acestea le reprezentau
(convertibilitate aur). Adică, dacă aveai o bancnotă de o liră
sterlină, o puteai schimba, converti liber, la o bancă pentru o
monedă de aur, cu valoare intrinsecă de o liră. Pe la mijlocul sec. al
XIX-lea o uncie de aur (31, 10 gr.), valora 20 dolari şi 4 lire
sterline, rezultă că rata de schimb era de 5 dolari : 1 liră sterlină.
În anul 1931 Anglia a renunţat oficial la etalonul-aur. Astfel
după mai mult de 110 ani de domnie, metalul galben a încetat să
mai fie etalon monetar unic în ţara în care a fost lansat în această
funcţie. Etalonul aur era ca şi dispărut în anul 1936.
Datorită etalonului aur – monedă, secolul al XIX-lea a
cunoscut o remarcabilă stabilitate a ratei de schimb şi o dezvoltare
economică înfloritoare, care n-a fost împiedicată de dezechilibrele
din schimburile internaţionale.
În perioada etalonului aur –
devize (1944 – 1971) sensul conver-
tibilităţii a devenit mult mai re-
strâns, a fost exclus dreptul de a
pretinde schimbarea bancnotelor în
aur, aceasta putând fi preschimbate
numai în alte valute convertibile (de
la acest principiu făcea excepţie
dolarul, care era convertibil în aur
la cererea băncilor centrale deţină-
toare, cerere adresată Trezoreriei
S.U.A.). Odată cu suspendarea,
încetarea convertibilităţii în aur a
dolarului, în anul 1971, principalele
monede occidentale, inclusiv dolarul au trecut la flotare. Deci,
începând cu luna august 1971 administraţia Nixon a sistat, a oprit
posibilitatea dolarului de a fi schimbat, vândut-cumpărat pe aur, a
renunţat la etalonul-aur şi implicit a renunţat la cursurile de schimb
fixe şi până în prezent, în cadrul schimburilor valutare
internaţionale funcţionează etalonul – devize.
Prin devize se înţeleg „înscrisuri, exprimate printr-o valută
convertibilă, ce consemnează dreptul creditorului de a primi şi
respectiv obligaţia debitorului de a plăti împrumuturile precum şi
dobânzile aferente. Este vorba de cambii, cecuri, acţiuni,
obligaţiuni etc. alături de valute liber utilizabile.“
Valuta reprezintă unitatea bănească a unei ţări în situaţia în
care este folosită în relaţiile economice internaţionale. Valutele se
pot schimba între ele la un curs de schimb pe pieţele valutare.
Valutele pot fi, în anumite proporţii, convertibile sau
neconvertibile. Uneori, valutele convertibile se numesc „valute
forte“, iar valutele neconvertibile „valute slabe“.
Din acest moment nu se mai poate vorbi de o convertibilitate
oficială, ci de o convertibilitate flotantă, de piaţă. Ca urmare aurul
nu mai este legat de paritatea monetară, nemaiavând preţ fix, ci
variabil, în funcţie de legea cererii şi a ofertei. Metalul preţios nu
mai este etalon monetar, însă continuă să fie menţinut de băncile
centrale de emisiune ca stoc de rezervă.
Într-un regim de schimburi flotante, libere valoarea (preţul)
monedei este determinată de cererea şi oferta agenţilor economici
care se exprimă pe piaţa schimburilor valutare.
Piaţa schimburilor valutare în România este o piaţă liberă,
denumită piaţă valutară interbancară, unde cotaţia, respectiv
cursul monedei naţionale se realizează prin fixing (licitaţie închisă).
La noi în ţară, piaţa valutară funcţionează şi ca o piaţă a caselor de
schimb valutar, pentru persoanele fizice. Cursul de referinţă
calculat de BNR are caracter orientativ.
Cursul care se formează în cadrul licitaţiei (fixingului) este
un curs de echilibru (de referinţă), ca şi preţul de echilibru (când
cererea = oferta). Mai clar exprimat „legea cererii şi ofertei“
influenţează preţul de piaţă astfel: când oferta unui produs
Economie
(monedă) pe piaţa valutară este mai mare decât cererea pentru
acel produs (monedă), atunci cursul (preţul) scade sub valoare,
scăderea preţului monedei duce la reducerea ofertei de monedă şi la
creşterea cererii până la echilibru; şi invers, când oferta produselor
(monedă) este mai mică decât cererea solvabilă, atunci preţul
(cursul) monedei creşte peste valoare, oferta fiind mai mică decât
cererea, atunci creşterea preţului (cursului) monedei duce la
creşterea ofertei şi reducerea cererii până la echilibru.
Ex. dacă o bancă vinde euro şi cumpără lei şi constată că
Lohanul nr. 13
are cerere mare pentru euro, va mări cursul de vânzare la euro,
scăzând cursul de cumpărare al leului.
Cursul de echilibru este acel curs care permite satisfacerea
celui mai mare volum al cererii şi ofertei de diferite valute, pe baza
ordinelor de vânzare.
Cursul valutar este influienţat pe piaţa monetară, de fluctuaţia
importurilor şi exporturilor unei ţări. Adică, dacă exporturile
noastre cresc, cererea pentru lei creşte şi leul se apreciază (creşterea
cursului leului în raport cu alte monede). Şi invers, dacă
importurile cresc, oferta de monedă naţională pentru achiziţionarea
monedei străine creşte şi cursul monedei naţionale se depreciază
(adică scade cursul leului în raport cu alte monede).
Cursul valutar mai este determinat şi de variaţia ratei
dobânzii. Dacă rata dobânzii la moneda naţională, în raport cu cea
pentru valută, creşte, cererea pentru moneda naţională creşte şi
cursul ei creşte.
Intervenţiile Băncii Naţionale
pe piaţa valutară, prin vânzarea sau
cumpărarea de valută, influenţează,
de asemenea, prin intermediul
cererii şi al ofertei de valută, cursul
de schimb.
Cea mai mare parte a comer-
ţului mondial se desfăşoară în
regim de schimburi flexibile, ce
variază în limite relativ fixe.
Cererea şi oferta de valută
sunt la rândul lor determinate, nu
numai de comerţul exterior, mişca-
rea, circulaţia capitalului şi servicii-
ilor dintre ţări. Acestea sunt reflec-
tate în balanţa de plăţi externe şi implicit în părţile sale compo-
nente: balanţa contului curent (balanţa comercială + balanţa
cheltuielilor invizibile) + balanţa contului de capital (balanţa
mişcărilor de capital pe termen scurt şi lung + balanţa rezervelor
valutare).
Legătura dintre cursul de schimb valutar şi balanţa de
plăţi externă
Fenomenul economic al scăderii puterii de cumpărare
(deprecierea monedei naţionale), este determinat de apariţia şi
persistenţa dezechilibrului, deficitului balanţei de plăţi externe
(plăţile, cheltuielile valutare depăşesc încasările, veniturile valutare
în relaţia unei ţări cu alte ţări la un moment dat), precum şi de
creşterea preţurilor interne peste cele externe (inflaţie), sau de
nivelul relativ scăzut al dobânzilor interne.
Prezenţa în economia unei ţări a fenomenului devalorizării,
deprecierii monedei naţionale adică ieftinirea monedei, are ca
rezultat micşorarea preţurilor produselor naţionale. Această scădere
a preţurilor mărfurilor şi serviciilor indigene are ca rezultat
creşterea cererii interne şi în plus duce la ieftinirea vânzărilor de
bunuri şi servicii în afara ţării, favorizând astfel creşterea
exporturilor şi descurajând, obstrucţionând cheltuielile pentru
importuri.
În concluzie, creşterea încasărilor, veniturilor valutare din
exporturi şi diminuarea, scăderea cheltuielilor valutare datorate
reducerii importurilor, adică tocmai devalorizarea, deprecierea
monedei naţionale, poate contribui la echilibrarea balanţei de
plăţi.
Sintetic exprimat, cursul (rata, preţul) de schimb valutar în
perioada de deficit al balanţei globale de plăţi are tendinţa de
scădere, ceea ce generează reechilibrarea, aproape, automată a
deficitului balanţei de plăţi, iar deprecierea monedei stimulează
exporturile şi descurajează importurile.
În acelaşi timp, deprecierea monedei deteriorează raportul de
schimb şi constituie o pierdere de venituri, adică pentru acelaşi
volum fizic exportat este obţinută mai puţină valută străină, ceea ce
poate agrava inflaţia internă şi implicit reduce nivelul de trai al
populaţiei.
Încercăm cu ajutorul consilierului guvernatorului BNR, ec.
A. Vasilescu să facem o călătorie în trecutul apropiat al
schimburilor valutare din România.
Începând cu data de 1 august 1994, piaţa valutară din ţara
noastră era liberă, adică a avut loc liberalizarea cursului valutar. De
atunci unica metodă prin care BNR mai putea să influenţeze cursul
era modificarea ofertei valutare. Deci, dacă BNR vinde dolari pe
Iulie 2010 77
piaţă, oferta creşte până la echilibrarea cu cererea. Preţul de Afacerile se dezvoltă, se creează noi locuri de muncă, oamenii sunt
echilibru făcea ca presiunea asupra leului să scadă. Aşa s-au putut plini de speranţă. Produsele şi serviciile muncii lor au căutare, se
susţine o serie de reforme. vând bine.
Leul nu putea să se aprecieze, deficitul balanţei comerciale se Expansiunea – pe baza investiţiilor cresc: producţia, venitul
adâncea, rata inflaţiei se dublase fără a se mai lua în calcul şi naţional, cursul (preţul) acţiunilor, salariile, vânzările şi implicit
blocajul financiar. profiturile, veniturile.
Preţul dolarului era influenţat de cheltuielile de producţie al Oamenii culeg roadele muncii lor, creşterea veniturilor
bunurilor şi serviciilor, de rentabilitatea societăţilor economice, de oamenilor şi a firmelor duce la creşterea consumului. Dar cererea
competitivitatea produselor naţionale pe pieţele externe şi mai ales mare de bunuri duce la mărirea inflaţiei.
de diferenţa dintre rata inflaţiei din ţara noastră şi ratele inflaţiei din Criza economică – din cauza inflaţiei oamenii cumpără tot
ţările cu care s-a făcut comerţ. mai puţin, deci profiturile agenţilor economici scad. Firmele
Preţul dolarului a început să fie stabilit zilnic pe piaţa economice concediază salariaţii, muncitorii, deci numărul celor
valutară, rezultând din „împăcarea“ cererii cu oferta de valută. care nu au de lucru se măreşte. Veniturile oamenilor se micşorează,
Cererea era cam de 80% din totalul importurilor (energie, materii creditele bancare nu se achită, în plus veniturile Statului din
prime, furaje, alimente de bază, produse electrocasnice etc.), iar obligaţii fiscale scad. Economia intră în faza de depresiune.
oferta era mică. Depresiunea – întreprinderile reduc costurile de producţie,
Importurile erau mai mari decât exporturile, aşa că deficitul înlocuiesc capitalul fix, mijloacele fixe de producţie depăşite fizic
comercial era prezent. Astfel era mare nevoie de valută pentru a şi moral cu altele noi având productivitate mărită, încep să facă
asigura cursul interbancar în zona de echilibru. Pentru aceasta se investiţii pentru modernizarea tehnologiilor şi astfel se începe faza
făceau împrumuturi peste împrumuturi. ascendentă a ciclului de producţie, adică relansarea producţiei.
După liberalizarea cursului valutar, a urmat convertibilitatea Un model general (unic) al ciclului de producţie economic nu
de cont curent a leului. A fost deschisă piaţa valutară. BNR şi-a există.
făcut rezerve cumpărând valută de pe piaţa internă. Această Starea de boom (relansarea creşterii economice +
liberalizare a balanţei mişcărilor de capital a început înainte de expansiunea economică) asigură progresul economic, iar starea de
intrarea în U.E. recesiune (criza economică + depresiunea economică) are rolul de
Deşi în România nu au a restabili echilibrul economic şi
crescut exporturile, nu au năvălit înnoirea factorilor de producţie şi
„hoardele“ de investitori străini, se dezvoltarea viitoare a economiei.
înregistrează în anumite perioade o În faza de expansiune doi
creştere artificială a leului. indicatori macroeconomici, PIB-ul
Problema este că un leu puternic şi rata şomajului, fac să se
majorează excesiv deficitul de cont înregistreze rezultate economice
curent (deficitul balanţei parţiale de bune. Şi anume, creşterea
plăţi). În plus aprecierea leului faţă veniturilor populaţiei duc la mărirea
de principalele valute de-a lungul cererii şi implicit la creşterea
ultimilor ani poate ridica semne de producţiei, adică a PIB-ului cu
întrebare în legătură cu stabilitatea implicaţii directe în creşterea
macroeconomică a României. locurilor de muncă şi implicit în
Conform analiştilor reducerea ratei şomajului.
economici, această apreciere în În schimb ceilalţi doi
salturi a leului se datorează indicatori inflaţia şi deficitul de
intrărilor masive de capital cont curent al balanţei de plăţi
speculativ pe fondul randamentelor externe se înrăutăţesc. Încercăm o
pozitive oferite de rata ridicată a explicaţie. Mărindu-se cererea de
dobânzii la depozitele în lei. (R. mărfuri şi servicii, cresc preţurile
Chesoi). adică creşte inflaţia. Datorită
Diferenţele ridicate dintre creşterii preţurilor (inflaţiei)
ratele dobânzilor pentru lei, produsele naţionale, indigene devin
comparativ cu ratele dobânzilor din mai puţin competitive pe piaţa
zona euro au încurajat speculatorii, internaţională, adică are loc o
care câştigă atât din dobânzi, cât şi reducere a exportului. Produsele
din aprecierea monedei naţionale pe străine apar mai ieftine pe piaţa
piaţa valutară. (I. Dumitru, Raiffeisen Bank). internă, astfel vor creşte importurile, ceea ce atrage după sine un
Analiştii de la ING Bank anticipează că BNR s-ar putea deficit în contul curent.
vedea forţată să intervină pentru a deprecia leul (scăderea puterii de Deficitul contului curent adică deficitul balanţei plăţilor
cumpărare a monedei naţionale, situaţia reflectată de inflaţie şi de curente atrage după sine deprecierea cursului (preţului) de schimb
dezechilibru de lungă durată al balanţei de plăţi externe), dacă al monedei naţionale. Sau altfel spus, deprecierea monedei
moneda se apreciază cu mult faţă de euro. naţionale, este determinată de apariţia deficitului balanţei globală
Dacă leul creşte semnificativ faţă de euro, producţia de plăţi, implicit deficitul balanţei de plăţi curente (deficitul
economică ar putea fi afectată. Acest scenariu este acuzat de faptul bontului curent).
că economia nu a profitat în întregime de perioada de cădere a Încercăm să „vedem“ dacă fraza este adevărată.
monedei, iar, acum, se va confrunta probabil cu o monedă mai Devalorizarea, deprecierea preţului, cursului de schimb (ieftinirea
puternică se arată într-o analiză ING în publicaţia Business monedei) micşorează preţurile la produsele şi serviciile interne şi
Standard. implicit duce la ieftinirea produselor destinate exportului, adică se
favorizează creşterea exporturilor, descurajând cheltuielile valutare
Interdependenţele dintre principalii indicatori pentru realizarea importurilor.
macroeconomici Cu alte cuvinte, creşterea veniturilor, încasărilor valutare din
Economie

Legăturile între principalii indicatori de echilibru
macroeconomici sunt deosebit de complexe şi contradictorii, ceea
ce îngreunează, face dificilă stabilirea unor măsuri sau intervenţii,
care să le rezolve în acelaşi timp şi sigur.
Se spune că cele patru anotimpuri ale anului (primăvara,
vara, toamna, iarna) ar coincide cu cele patru anotimpuri
economice şi anume:
Relansarea creşterii economice – guvernul micşorează taxele
şi dobânzile. Oamenii şi firmele au mai mulţi bani de cheltuit.
exporturi şi scăderea cheltuielilor valutare datorate reducerii
importurilor, adică tocmai deprecierea monedei naţionale, poate
contribui la reechilibrarea automată a deficitului balanţei plăţilor
externe, implicit deficitul contului curent etc.
Sintetic exprimat, rata de schimb (preţul, cursul de schimb)
are tendinţa de devalorizare, de scădere în perioada de deficit, ceea
ce generează a reechilibrare simultană, încurajând exporturile şi
frânând importurile.
Ca un aparent paradox economic, atunci când se depăşeşte
 78
punctul de vârf al creşterii economice şi se trece la starea de
recesiune (criză + depresiune economică.) realităţile economice au
loc invers. Adică scăderea cererii atrage după sine reducerea
locurilor de muncă şi deci mărirea ratei şomajului. Simultan se
micşorează rata inflaţiei, iar situaţia balanţei de plăţi externe
(balanţa globală de plăţi, balanţa de plăţi) se apropie de echilibru,
adică se îmbunătăţeşte.
În asemenea împrejurări, guvernul care se implică în politica
economică, prin instrumentele, pârghiile pe care le are la îndemână,
politica fiscală şi politica monetară, se află în faţa unei dileme.
Dacă se adoptă politica creşterii economice prin stimularea
cererii de mărfuri şi servicii, se rezolvă două obiective: creşterea
producţiei şi reducerea şomajului dar apar pericole din zona
presiunilor exercitate de inflaţie şi de deficitul balanţei de plăţi.
Dacă se adoptă o politică contrară, de reducere a cererii de
produse şi servicii, adică o politică de deflaţie, se reduce inflaţia şi
se îmbunătăţesc rezultatele în raporturile economico-financiare
externe, altfel spus, se echilibrează balanţa de plăţi externe
(balanţa globală de plăţi), dar în schimb producţia se reduce şi
implicit creşte şomajul.
Rezultă o problemă de deficit, de echilibru macroeconomic
între şomaj şi inflaţie, între cerere şi consum etc.
Se pare că destinul nostru economic depinde de atingerea
optimului în găsirea răspunsului la întrebări de genul „a fost sau nu
a fost“ alegerea cea mai bună a politicii economice de urmat şi
Economie
Lohanul nr. 13
J. Dumitriu – Monedă şi credit, Ed. Grafix, Iaşi, 1994.
I. Genereux – Politici economice, Ed. Institutul European,
Iaşi, 1997.
G. Harja – Economie. Planuri, sinteze, teste, probleme,
subiecte – Ed. All Educational, Bucureşti, 1996.
C. Kiriţescu şi colab. – Băncile, mică enciclopedie, Ed.
Expert, Bucureşti, 1998.
G. Macovei – Fundamentele gândirii economice, Ec. „Ion
Ionescu de la Brad“, Iaşi, 1999.
N. Murgu, C. Lazăr, M. Isărescu – În zgomotul bursei.
Glosar bursier, Ed. Albatros, Bucureşti, 1982.
V. Olaru şi colab. – Dicţionarul economiei de piaţă, Ed.
Spicon, Tg. Jiu, 1991.
E. Prahoveanu – Economie politică, fundamente de teorie
economică, Ed. Eficient, Bucureşti, 1991.
F. Teulon – Sistemul monetar internaţional – Ed. Institutul
European, Iaşi, 1997.
F. Teulon – Comerţul internaţional – Ed. Institutul
European, Iaşi, 1997.
T. Tudoranca – Dicţionar de afaceri englez – român, Ed.
Business Books, Bucureşti, 1995.
Colecţia „Business Standard.“
Colecţia „Jurnalul Naţional.“
Colecţia „Financiarul.“
Colecţia „Evenimentul zilei“

unde se află limita între raiul şi iadul vieţii noastre economico- Colecţia „Săptămâna Financiară.“
sociale.
Pentru aceasta se impune în permanenţă prezenţa unor –––––––––––––––––––––––––––
oameni competenţi în luarea deciziilor economice, sociale şi Pentru ilustrare s-au folosit imagini de la Stock.XCHNG,
politice. the leading FREE stock photo site [G.F.]
http://www.sxc.hu/photo/1260919
Bibliografie selectivă
A. Brociner – Europa monetară – Ed. Institutul european
Iaşi, 1999.

Experimentul a
adus dovada că
lumina albă e
Lumina. Lumina artificială formată din rad-
iaţii colorate.
La trece-
Prof. Brînză Veronica – Huşi rea prin prismă
razele de lumina
îşi modifică di-
recţia de propa-

L
umina reprezintă o formă importantă de energie. Viaţa
pe Pământ e dependentă de energia eliberată de Soare. gare. Dar radia-
Pe de altă parte, lumina e radiaţia care ne dă ţiile de culori
posibilitatea să vedem. Lumina de laser are numeroase întrebuinţări diferite îşi vor
– de la transmiterea mesajelor până la tăierea oţelului. schimba direcţia
Vedem obiectele când lumina lor ajunge la ochiul nostru. în mod diferit,
Lucrurile pe care le vedem fie produc lumină, fie reflectă lumina cele roşii cel
produsă de alte obiecte sau permit luminii să le străbată. De mai puţin, iar
exemplu putem vedea Soarele şi stelele pentru că produc lumină. cele violet cel
Majoritatea obiectelor din jurul nostru le vedem datorită luminii pe mai mult.
care o reflectă. Modifica-
În general lumina strălucitoare a Soarelui e considerată ca rea direcţiei de
fiind pură sau albă. Acest lucru e greşit, lumina albă fiind de fapt o propagare a lu-
combinaţie de mai multe culori. Culorile ce compun lumina albă minii se numeş-
pot fi văzute atunci când razele de soare strălucesc prin picăturile te refracţie, iar
de ploaie dând naştere unui curcubeu. Când lumina este reflectată fenomenul de
de marginea unei oglinzi sau atunci când trece printr-un ornament descompunere a
sau recipient de sticlă, poate fi văzută o bandă de culori. Această luminii albe în
bandă de culori e denumită spectrul luminii, ea trecând treptat de la radiaţii colorate
se numeşte dis- Isaac Newton1
culoarea roşie până la violet.
De obicei se neglijează nuanţele mai fine şi se consideră că persie. Curcu-
spectrul este alcătuit doar din şapte benzi colorate. Aceste culori, beele se formează atunci când picăturile de ploaie dispersează
denumite şi cele şapte culori ale curcubeului, sunt: roşu, orange,
Fizică

galben, verde, albastru, indigo şi violet.
În anii 1660, savantul englez Isaac Newton făcea diferite
experienţe cu lumina. Folosind o prismă triunghiulară de sticlă a
descompus lumina într-un spectru. A descoperit că utilizând încă o
prismă putea să recombine razele colorate, obţinând lumina albă.
1 Arthur Shuster şi Arthur E. Shipley – Britain's Heritage of
Science. London: Constable & Co. Ltd., 1917. Gravură după o
pictură de Kneller. Sursa: A Temple of Worthies [G.F.]
http://www.marcdatabase.com/~lemur/lemur.com/gallery-of-
antiquarian-technology/worthies/
Iulie 2010
Christian Huygens1 Thomas Young2
lumina Soarelui.
Spectrul luminii reprezintă doar o parte din gama largă de
radiaţii numită spectrul electromagnetic. Acesta mai include
radiaţiile gamma, radiaţiile X, ultraviolete, radiaţiile infraroşii
(căldura) şi undele radio. Toate formele de radiaţii
electromagnetice se propagă ca unde de vibraţie electrică şi
magnetică, cu viteza luminii – aproximativ 300.000 km/s. Diferenţa
principală între aceste tipuri de unde electromagnetice o reprezintă
lungimea lor, determinată de frecvenţa – ritmul în care sunt
produse undele electromagnetice. Cu cât frecvenţa e mai mare, cu
atât undele sunt mai apropiate, iar lungimea lor de undă e mai
mică. Undele electromagnetice se află între radiaţiile infraroşii şi
cele ultraviolete în spectrul electromagnetic.
Lentilele din aparatele de fotografiat şi din instrumentele
optice deviază radiaţiile luminoase astfel încât să formeze imagini.
Poate aţi remarcat că lentilele din telescoapele ieftine, de exemplu,
produc franjuri coloraţi pe marginea imaginilor pe care le
formează. Acest lucru se întâmplă deoarece, la fel ca prismele,
lentilele simple confecţionate dintr-o singură bucată de sticlă sau
plastic deviază radiaţiile colorate mai mult sau mai puţin. În
echipamentele de calitate, acest defect e eliminat folosind două
lentile suprapuse. Prima dintre aceste lentile descompune lumina
albă în radiaţii colorate, iar cea de-a doua recompune radiaţiile
colorate, astfel încât să elimine acele margini franjurate (cunoscute
sub denumirea de aberaţie cromatică).
Aşa cum a arătat Newton, lumina albă poate fi produsă
combinând radiaţiile celor şapte culori ale curcubeului. Există însă
o cale şi mai simplă de a face acest lucru. Radiaţiile roşii, verzi şi
albastre pot fi combinate astfel încât să se obţină lumina albă.
Aceste trei culori sunt denumite culorile primare ale luminii. Prin
combinarea lor în diverse moduri se pot obţine alte culori. De
exemplu cu ajutorul radiaţiilor roşii şi verzi se obţine lumina
galbenă.
Faptul că lumina albă este un amestec de mai multe culori ne
ajută să explicăm de ce unele obiecte ne apar colorate. Un obiect va
fi văzut alb dacă reflectă toate cele trei componente ale luminii
albe, iar dacă nu reflectă niciuna dintre aceste componente, va fi
văzut negru. Un obiect ne apare roşu când este privit în lumină
albă, pentru că reflectă cu precădere componenta roşie a luminii
1 Millikan şi Gale – Practical Physics, 1920. Sursa: Wikipedia
Commons [G.F.]
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Christiaan-huygens3.jpg
2 Arthur Shuster şi Arthur E. Shipley – Op. cit. Sursa: A Temple of
Worthies [G.F.]
http://www.marcdatabase.com/~lemur/lemur.com/gallery-of-
antiquarian-technology/worthies/
3 Fotografie din 1878. Sursa: ALEPH Gruppe Siegen.
http://alephwww.physik.uni-siegen.de/~brandt/jubil/sld003.html
79
Max Plank3
albe şi absoarbe aproape în totalitate componentele verzi şi
albastre.
Aproximativ în secolul III î.e.n., grecii au dedus că lumina
este emisă de corpuri luminoase, cum ar fi Soarele şi cărbunii
aprinşi. Dar modul în care se formează şi se deplasează în spaţiu
radiaţiile luminoase a rămas un mister secole de-a rândul. Chiar şi
în zilele noastre această problemă nu este în totalitate înţeleasă de
către oamenii de ştiinţă.
În anii 1600, Isaac Newton şi alţii credeau că lumina era
compusă din particule ce se mişcă cu viteză mare, particule
denumite corpusculi. Dar olandezul Christian Huygens şi adepţii
săi susţineau că lumina este alcătuită dintr-o succesiune de unde.
În 1801, savantul englez Thomas Young a realizat o serie de
experimente cu privire la difracţia luminii, un fenomen prin care
lumina, în loc să se propage în linie dreaptă, se împrăştie uşor la
trecerea printr-o fanta îngustă. Young a explicat difracţia plecând
de la presupunerea că lumina se propagă sub formă de unde. În anii
1860 savantul scoţian James Clerk Maxwell a susţinut că energia
electromagnetică se deplasează sub formă de unde, iar lumina este
o formă particulară a acestei energii.
Cu toate acestea, la începutul secolului XX, savantul german
Max Plank a arătat că energia radiaţiilor este formată din mici
cantităţi de energie, numite cuante. Pe această ipoteză se bazează
teoria cuantică a luminii emisă de Plank, teorie pentru care a primit
premiul Nobel pentru fizică în 1918. Cuanta de energie luminoasă
este o particulă denumită foton. Întotdeauna lumina emisă sau
absorbită se comportă ca un curent de fotoni.
După cum s-a văzut, adevărata natură a luminii e greu de
înţeles. De aceea se spune despre lumină că are o natură duală, iar
savanţii pot folosi atât teoria ondulatorie a luminii cât şi teoria
corpusculară pentru a-şi explica observaţiile.
La fel ca electricitatea, lumina poate fi generată cu ajutorul
altor forme de energie. Soarele produce lumină şi alte radiaţii
electromagnetice ca urmare a unor reacţii nucleare puternice, care
transformă hidrogenul în heliu. Când ard cărbunii sau lemnele,
energia chimică a combustibilului se transformă în căldură şi
lumină. La trecerea curentului electric printr-un filament metalic,
becurile transformă electricitatea în căldură şi lumină. Dar o lampă
fluorescentă funcţionează într-un mod diferit. La capetele unui tub
ce conţine vapori sub presiune mică (de obicei mercur), se aplică
un curent de voltaj înalt. Astfel vaporii devin incandescenţi şi emit
radiaţii ultraviolete, care se vor lovi de învelişul chimic aflat pe
pereţii interiori ai tubului. Învelişul absoarbe radiaţiile ultraviolete,
care sunt invizibile şi emite energie sub formă de lumină. Acest
proces de conversie a radiaţiilor se numeşte fluorescenţă.
Fizică
Fosforescenţa este un efect similar, dar luminozitatea va persista o
perioadă destul de lungă de timp după ce sursa de radiaţii a fost
îndepărtată. După ce a fost expusă câteva momente la o lumină
puternică, va continua să strălucească câteva ore. Atât fluorescenţa
cât şi fosforescenţa sunt forme ale luminiscenţei – emisiunea de
 80
François Pierre Ami Argand1 Lampa realizată de Ami
Argand2
lumină care se datorează altei cauze decât temperatura ridicată.
Unele organisme vii, cum ar fi viermii luminoşi şi unele
specii de peşti, ciuperci şi bacterii, emit lumină printr-un fenomen
numit bioluminiscenţă: lumina este produsă pe baza energiei
chimice, rezultată atunci când substanţa numită luciferină se
combină cu oxigenul.
Una dintre cele mai folositoare surse de lumină este laserul.
Literele acestui cuvânt provin de la denumirea din limba engleză
„Light Amplification by the Stimulated Emission of Radiation“
(amplificarea luminii prin stimularea emisiunii de radiaţii). Într-un
tub laser, cu ajutorul curentului electric se stimulează atomii pentru
a elibera fotoni. Fotonii ies din tub sub forma unui fascicul îngust
de lumină sau alt tip de radiaţie electromagnetică – în funcţie de
substanţa utilizată pentru a produce fotonii.
Spre deosebire de lumina normală, lumina de laser este
coerentă. Aceasta înseamnă că toate undele luminoase oscilează
împreună. Fasciculul de raze are numeroase întrebuinţări:
cicatrizarea ţesuturilor în chirurgie, tăierea oţelului, ghidarea
proiectilelor către ţintă şi transmiterea unor semnale de
comunicaţie.
Cu cel puţin 500 de mii de ani în urmă, oamenii au învăţat
cum să folosească focul ca sursă de lumină. De-a lungul secolelor,
iluminarea a devenit tot mai evoluată, azi putând ilumina clădiri şi
străzi întregi doar prin apăsarea unui buton.
Nimeni nu ştie câtă vreme s-a scurs de când omul a folosit
pentru prima dată un fitil într-un vas umplut cu grăsime animală;
cert este că s-au găsit lămpi primitive scobite în roci calcaroase sau
gresie datând din jurul anului 80000 î.e.n., iar în Iran lămpi de
ceramică în jur de câteva zeci de mii de ani vechime.
Perioada modernă a luminaţiei a început cu inventarea lămpii
de petrol; cea mai evoluată dintre primele forme a fost prezentată în
1784 de către elveţianul Ami Argand.
Primele lămpi cu curent au fost elaborate în 1809; acestea
erau lămpi cu arc carbonic: la cei doi poli ai unei baterii s-a fixat
câte o baghetă de carbon, acestea atingându-se la locul contactului,
producând o lumină incandescentă, albă. Dacă erau îndepărtate la
aproximativ 10 cm distanţă, se obţinea un arc luminos alb, puternic.
Însă până la apariţia generatoarelor, în 1831, lămpile cu arc
1 Sursa: Wikimedia Commons
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ami_Argand.png
2 Sursa: Ibidem
Fizică
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Argand01.jpg
3 Desen din The New Student's Reference Work, Chicago, 1914.
Sursa: Wikisource
http://en.wikisource.org/wiki/The_New_Student%27s_Reference_
Work/Edison,_Thomas_Alva
Lohanul nr. 13
Thomas Alva Edison3
caloric nu puteau deveni o metodă practică de iluminare. Acestea
emit lumină foarte puternică, dar au şi dezavantaje: sunt mari,
greoaie şi necesită reglaj permanent. De aceea cercetătorii au căutat
alte soluţii. Au experimentat trecerea curentului electric printr-un
filament subţire, bun conducător de curent: filamentul se încălzeşte
până la incandescenţă, emiţând lumină.
Savantul american Thomas Edison a câştigat cursa pentru
titlul de inventator al becului electric. În globul de sticlă al
becurilor moderne filamentul este reprezentat de o spirală de
wolfram. Curentul ce trece prin filament îl încălzeşte la 2700 C°, şi
emite la această temperatură o lumină albă, puternică.
Intensitatea luminii emise de lampă se măsoară în lumeni. Iar
„randamentul“ se obţine prin raportarea luminii produse şi curentul
consumat. Randamentul unui bec incandescent cu wolfram este de
aproximativ 12 lumeni/watt, fiind considerat o sursă de lumină
neeconomică. Radiaţiile luminoase ale tubului incandescent aparţin
în mare parte domeniului infraroşu, imperceptibil ochiului uman,
adică le percepem mai mult sub formă de căldură, decât ca lumină.
Alt inconvenient ar fi că atomii de wolfram se evaporă de pe
suprafaţa filamentului şi se condensează pe suprafaţa interioară a
învelişului de sticlă. Astfel, învelişul se întunecă treptat şi becul
emite mai puţină lumină. În final, filamentul evaporându-se treptat,
el se subţiază, se rupe, iar becul se arde.
Pentru reducerea evaporării filamentului, becurile sunt
umplute cu argon sau nitrogen gazos, dar evaporarea nu poate fi
oprită complet. Cu cât temperatura filamentului creşte, evaporarea
este mai rapidă, dar şi lumina este mai albă, mai naturală.
În lămpile cu wolfram-halogen, evaporarea este încetinită
prin altă metodă. În interiorul becului este introdusă o cantitate
mică de halogen – iod sau brom. Aceştia formează compuşi
instabili cu wolframul, care după evaporare se condensează pe
filament, şi nu pe suprafaţa interioară a învelişului de sticlă. Însă
halogenii reacţionează şi cu sticla, de aceea becul trebuie fabricat
din cuarţ.
Cercetările se efectuează şi în alte direcţii. Lămpile infraroşii
sunt folosite la accelerarea uscării vopselelor, razele infraroşii şi
ultravioletele având utilizare şi în medicină. Se folosesc
endoscoape cu lămpi pentru a pătrunde în corpul uman fără a
produce răni superficiale mari şi pentru a putea efectua pe această
cale intervenţii chirurgicale mici, ce necesită vizibilitate bună.
Prin fibrele optice se pot ilumina locuri imposibil de abordat
cu lămpi tradiţionale. În plus, prin laser, fascicul luminos subţire,
intens situat la capătul fibrei optice din interiorul endoscopului se
pot rezolva probleme organice interne.
Iulie 2010
Spre 2012, cu încredere!
Michael Salla
N
ASA a anunţat în 16 decembrie 2008 că s-a detectat o
imensă gaură în câmpul magnetic al Pământului, câmp
care înconjoară planeta protejând-o de vântul solar
(energie plasmatică emisă de soare). Pe întreaga durată a noului
ciclu energetic solar, această plasmă nu va mai fi oprită de câmpul
magnetic protector al planetei, şi va ajunge, prin breşa imensă
(estimare NASA: de 4 ori mai mare decât planeta), pe suprafaţa
Terrei.
De ce nu am auzit de asta până acum? Pentru că activitatea
solară a fost la minim până recent, iar acum urmează un nou ciclu
solar care va avea un maxim în anul 2012. Coincidenţă? De ce
iarăşi 2012?
Lipsa activităţii solare a
permis unor comentatori
ştiinţifici să speculeze că
urmează să intrăm întri mini-eră
glaciară. Cu toate acestea, o
echipă de cercetători condusă
de Mausumi Dikpati a afirmat
în 2006 că următoarea perioadă
de activitate solară va avea un
maxim mai mare cu până la
50% decât precedentul ciclu.
Această activitate crescută a
Soarelui va face ca uriaşe cantităţi
de masă solară coronară să fie
expulzate, astfel că vântul solar va
transporta un surplus de plasmă
care va ajunge inevitabil pe
Pământ, datorită găurii din
magnetosfera planetei.
Iată cum explică situaţia un cercetător NASA: „Intrăm în
noul ciclu solar (al 24-lea). Pentru motive care ne scapă, emisiile de
masă solară coronară care au loc în ciclurile pare (ca acesta) lovesc
Pământul cu un vârf care este totdeauna magnetizat Nord, iar astfel
este posibil să se deschidă magnetosfera planetei şi să fie încărcată
cu o imensă cantitate de plasmă chiar înainte de a începe furtuna
solară. Este combinaţia perfect sincronizată pentru un eveniment
unic.“
Evenimentul unic la care se referă cercetătorul NASA este
încetarea funcţionarii sateliţilor, sistemelor de telecomunicaţii (fixe
sau mobile) şi a reţelei de transport electric terestre. Dar niciun
cercetător nu doreşte să discute despre impactul acestei furtuni
solare asupra sistemului bio-electric uman.
Sistemul bio-electric al fiecărei fiinţe umane de pe planetă va
fi astfel impulsionat datorită încărcăturii suplimentare care vine de
la Soare. Ca urmare, mulţi vor simţi o încărcătură energetică mai
mare decât până acum. Dacă fiecare se pregăteşte corect astfel încât
corpul său să facă faţă noilor condiţii mai intens-energetice, atunci
această creştere energetică ce vine de la Soare poate duce la o
îmbunătăţire semnificativă a abilităţilor umane.
Sistemul nervos uman este construit din miliarde de neuroni
care comunică unul cu altul şi cu miile de miliarde de celule din
corpul uman. Robert Becker a arătat că neuronii transmit
informaţie prin mici semnale bio-electrice care pot fi foarte uşor
influenţate masiv de condiţiile energetice exterioare. De aceea cei
care trăiesc în apropierea liniilor de transport electric de înaltă
tensiune suferă de deteriorarea sistemului bio-electric sensibil al
corpului.
Efectul concret asupra sistemului nervos uman al acestei
creşteri uriaşe energetice cauzată de plasma solară ajunsă pe
suprafaţa planetei, nu este cunoscut. Şi nici acela asupra relaţiilor
interumane şi al societăţii, în general.
Cu toate acestea, poate fi afirmat că această plasmă solară ce
impulsionează sistemul bio-electric uman va influenţa categoric
relaţiile şi comunicarea interumană. Asta pentru simplul motiv că
micile semnale bio-electrice care formează comunicarea neuronală
81
sunt sensibil modificate de condiţiile energetice exterioare.
Nick Begich, autor al volumului „Controlând mintea umană“
(Controlling the human mind), a arătat cum industria militară
americană a întreprins cercetări secrete asupra sistemului bio-
electric uman. De exemplu, militarii au dat „undă verde“ unui
studiu la Universitatea Utah în 1985 (în urmă deci cu 25 de ani)
care a avut ca rezultat cartea „Îndreptarul dozării frecvenţelor
radio“ (Radio Frequency Dosimetry Handbook) care studiază pe
larg frecvenţele de rezonanţă electrică alte tuturor organelor şi
ţesuturilor din corpul uman. Exact ca un recensământ. Aceste
informaţii pot fi folosite pentru a determina un efect aproape
instantaneu de distrugere sau de vindecare a organului vizat, în
funcţie de tehnologiile folosite.
Aşa că din moment ce corpul uman este manipulabil bio-
electric, prin tehnologii disponibile, oare ce ne aşteaptă în perioada
imediat următoare care atinge apogeul în 2012? Este clar că şi noi,
oamenii, suntem afectaţi gradat de aceste condiţii neobişnuite aduse
de ciclul energetic solar. David Sibeck, cercetător în cadrul
proiectului THEMIS, afirmă că gaura din magnetosfera planetei va
exista pe întreaga durată a noului ciclu solar: „Trăim în vremuri
foarte dure, pentru următorii 11
ani“.
Ciclurile creierului repre-
zintă modul dominant în care
neuronii comunică între ei
pentru a organiza informaţiile
senzoriale despre mediul
înconjurător al fiinţei în cauză.
În timpul perioadei de veghe
omul experimentează două
feluri de cicluri de funcţionare:
beta (cu o frecvenţă de 14 – 40
cicluri pe secundă sau Hz) care
reprezintă o stare cu intensă
activitate mentală similara
stressului, şi alpha (7,5 – 14
Hz) reprezentând o stare de
relaxare mentală.
Frecvenţe mentale mai
joase, theta (4 – 7,5 Hz) şi delta
(0, 5 – 4 Hz), sunt expresia unei inactivităţi fizice, dar mintea
ajunge astfel să experimenteze stări de meditaţie profundă şi
somnul. Cea mai înaltă (ca frecvenţă) stare a creierului, gamma
(peste 40 Hz), reprezintă condiţia în care apar viziunile cognitive,
adesea întâlnite la copii.
Pe măsură ce plasma energetică solară ajunge pe Pământ,
este evident că aceste stări de funcţionare a creierului vor fi
afectate. Pentru unii, această creştere a semnalelor bio-electrice
între neuroni va determina intensificarea comunicării intra-
neuronale sub forma stărilor beta. O analogie ar fi când un om care
a trăit toată viaţa lui în tihna şi relaxarea unui mic sat din provincie,
se mută în New York! Alţii vor constata că le lipseşte vitalitatea
datorită creşterii intense a electricităţii statice din mediul planetei.
Cei care reuşesc să-şi canalizeze surplusul de energie din
sistemul nervos în moduri constructive vor reuşi foarte uşor să
înceapă şi să realizeze proiecte la care de mult visau sau pe care le
amânaseră până atunci. Capacitatea de a trece foarte uşor de la o
stare gamma la o stare alpha le va permite să beneficieze de viziuni
creative, pentru că în faţa noilor condiţii socio-economice adesea
bulversante trebuie să răspundem cu calm şi echilibru interior.
Secretul care ne permite să beneficiem de acest surplus
energetic sub forma stărilor gamma este acela de a avea mereu o
minte „deschisă“ şi orientată pozitiv pentru a fi capabili să
integrăm armonios viziunile care apar. Odată ce am început să
conştientizăm noile capacităţi cognitive mentale, este foarte
important să integram cu echilibru noile viziuni în viaţa noastră.
O minte deschisa şi orientată pozitiv sunt condiţiile care ne
Dezbateri
permit să trecem cu bine această perioadă de creştere energetică
solară pe care suntem obligaţi să o trăim. Vom fi astfel pregătiţi să
folosim armonios acest surplus de energie care ne afectează modul
de funcţionare bio-electric al creierului.
Mai mult, cei care se pregătesc zi de zi, conştient, pentru
aceasta, devin gradat adevăraţi „profesionişti“ în domeniul stărilor
mentale şi beneficiază la maxim de pe urma creşterii energetice
solare reuşind să-şi ridice viaţa pe culmi ale împlinirii şi
creativităţii.
 82
Aspecte privind amoralitatea
Codex-ului Alimentarius
Ingrid Vornicu – Bucureşti
„Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia
care îi privesc şi refuză să intervină.”
Albert Einstein
1. Codex Alimentarius ≠ drepturile omului
De când am iniţiat petiţia împotriva Codexului
(http://www.petitieonline.ro/petitie-p61682048.html), am tot fost
întrebată ce formare profesională am, ce interes am şi pe cine
reprezint, de ce mă deranjează pe mine Codexul, şi încă atât de tare
încât să încep o campanie împotriva lui, de ce cred că acest Codex
este periculos şi „nociv pentru sănătate“, ce şanse cred că are o
asemenea petiţie şi, mai ales, ce dovezi textuale am în ceea ce
priveşte intenţiile Codexului, aşa cum sunt ele atacate de criticii
săi, printre care am onoarea să mă număr.
Răspunsurile sunt relativ simple:
1. Formarea mea profesională nu
este importantă, pentru că nu trebuie să fii
om de ştiinţă şi să fi trecut pe la cinci
facultăţi ca să poţi recunoaşte crimele
împotriva umanităţii! Nu ne trebuie decât
un pic de bun simţ şi un pic de vigilenţă!
2. Reprezint interesul pe care îl am
ca să mănânc sănătos şi curat şi să-mi
păstrez drepturile şi puterile discreţionare
[Puteri discreţionare – 1. care acţionează,
se exercită aşa cum consideră cineva, fără
a fi prevăzut şi îngăduit de lege; care are
prin lege întreaga libertate de acţiune. 2.
puteri date unei autorităţi de a lua
măsurile pe care le socoteşte necesare în
anumite împrejurări şi în afara legii –
DEX (Definiţia 1 se referă, în principiu, la
drepturile individului, definiţia 2 se referă
la Codex (n. a.)] în ceea ce priveşte viaţa,
trupul, mintea şi sănătatea mea! Ca nativă
în zodiac Taur şi vegetariană cu ştate vechi
[îmi displace profund ideea de a consuma
cadavre - ştiu că sună nu ştiu cum, dar e perfect adevărat: din
momentul întreruperii proceselor vitale – din motive naturale, sau
de mâna omului – vaca, porcul, găina etc., devin cadavre (n. a.)],
pentru mine hrana este unul dintre cele mai importante aspecte ale
vieţii. La urma urmei, suntem şi devenim ceea ce mâncăm şi, din
momentul în care am citit primul articol despre Codex, chiar pe
acest site, am simţit clar că trebuie să iau atitudine împotriva
acestei noi dictaturi, despre care se afirmă cu impertinenţă că este
spre binele consumatorilor!
3. Mă deranjează Codexul, şi încă atât de tare, deoarece
încalcă drepturile omului!
În cartea sa Conspirators Hierarchy - The Committee of 300
(Ierarhia conspiratorilor – Comitetul celor 300), Dr. John
Coleman, psiholog şi fost ofiţer de informaţii britanic, scrie: „At
least 4 billion "useless eaters" shall be eliminated by the year 2050
by means of limited wars, organized epidemics of fatal rapid-acting
Dezbateri
diseases and starvation. Energy, food and water shall be kept at
subsistence levels for the non-elite, […] until the world's
population reaches a manageable level of 1 billion...” (Traducere:
„Cel puţin 4 miliarde de „mâncători nefolositori” vor fi eliminaţi
până în anul 2050, prin intermediul războaielor limitate [războaie
de uzură, de slăbire a duşmanului, în care beligeranţii nu
angajează toate resursele pe care le au la îndemână şi ale căror
obiective nu vizează înfrângerea totală a duşmanului. (n. a.)],
epidemiilor organizate, de boli cu acţiune rapidă şi foametei.
Energia, hrana şi apa vor fi menţinute la niveluri de subzistenţă
Lohanul nr. 13
pentru non-elită, […] până când populaţia lumii va ajunge la un
nivel manevrabil de 1 miliard…”
Nu trebuie să fii un geniu ca, citind informaţiile despre
Codex care se găsesc peste tot pe internet (şi pe care mă voi strădui
să le analizez în articolele următoare) şi vizionând diversele
conferinţe ale Dr. Rima Laibow, Ian Crane etc., să îţi dai seama că
acest Codex este parte a planului straniu descris de Dr. John
Coleman, precum şi de mulţi alţii.
Acest Codex Alimentarius, progenitură monstruoasă a
straniului „cuplu” format de OMS (Organizaţia Mondială a
Sănătăţii) [în limba engleză, WHO – World Health Organization
(n. a.)] şi OAA a ONU (Organizaţia pentru Alimentaţie şi
Agricultură a Organizaţiei Naţiunilor Unite) [în limba engleză,
FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations
Organization (UN sau UNO) (n. a.)], cuplu „năşit” de ONU şi Big
Pharma [trustul mondial al chimiei farmaceutice, format din marile
corporaţii farmaceutice mondiale, care se străduiesc să taie
accesul consumatorilor la orice metode naturale de menţinere şi de
refacere a stării naturale de sănătate (n. a.)], şi devenit ulterior un
oribil ménage à trois, prin implicarea insidioasă a OMC
(Organizaţia Mondială a Comerţului) [în limba engleză, WTO –
World Trade Organization (n. a.)], care a adoptat şi foloseşte
Codexul ca reguli de referinţă pentru arbitrajul comercial, forţând
statele membre să adopte Codexul în detrimentul şi cu încălcarea
legislaţiei interne şi a sănătăţii şi dreptu-
rilor cetăţenilor acestor state, acest Codex,
spuneam, încalcă exact acele drepturi
stipulate şi întărite în Declaraţia Univer-
sală a Drepturilor Omului, adoptată la 10
Decembrie 1948, în cadrul Adunării
Generale a aceleiaşi ONU de care vorbeam
mai sus (aşa cum se poate vedea chiar pe
site-ul Centrului de Informare ONU pentru
România:
http://www.onuinfo.ro/documente_fundam
entale/declaratia_drepturilor_omului/)!
Reproduc mai jos părţi din această
declaraţie pentru a putea sublinia mai uşor
şi comenta încălcările Drepturilor Omului
de către Codex Alimentarius. Comentariile
acestea nu au pretenţia de a fi exhaustive
sau perfect logice; ele reprezintă
raţionamentul meu simplu şi opinia mea
sinceră în ceea ce priveşte încălcarea
Drepturilor Omului de către Codex.
Preambul
Considerând că recunoaşterea dem-
nităţii inerente tuturor membrilor familiei
umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie funda-
mentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,
Considerând că ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului
au dus la acte de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii şi că
făurirea unei lumi în care fiinţele umane se vor bucura de libertatea
cuvântului şi a convingerilor şi vor fi eliberate de teamă şi mizerie
a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a oamenilor,
Considerând că este esenţial ca drepturile omului să fie
ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să
recurgă, ca soluţie extremă, la revolta împotriva tiraniei şi
asupririi,
Considerând că este esenţial a se încuraja dezvoltarea
relaţiilor prieteneşti între naţiuni,
Considerând că în Cartă popoarele Organizaţiei Naţiunilor
Unite au proclamat din nou credinţa lor în drepturile fundamentale
ale omului, în demnitatea şi în valoarea persoanei umane, drepturi
egale pentru bărbaţi şi femei şi că au hotărât să favorizeze
progresul social şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în cadrul unei
libertăţi mai mari,
Considerând că statele membre s-au angajat să promoveze în
colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite respectul universal şi
efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale,
precum şi respectarea lor universală şi efectivă,
Considerând că o concepţie comună despre aceste drepturi şi
libertăţi este de cea mai mare importanţă pentru realizarea deplină a
acestui angajament,
Iulie 2010
Adunarea
Generală proclamă:
Prezenta Decla-
raţie Universală a
Drepturilor Omului, ca
ideal comun spre care
trebuie să tindă toate
popoarele şi toate
naţiunile, pentru ca
toate persoanele şi
toate organele socie-
tăţii să se străduiască,
având această decla-
raţie permanent în
minte, ca prin învăţă-
tură şi educaţie să
dezvolte respectul
pentru aceste drepturi
şi libertăţi şi să asi-
gure prin măsuri pro-
gresive, de ordin naţi-
onal şi internaţional,
recunoaşterea şi apli-
carea lor universală şi
efectivă atât în sânul
popoarelor statelor membre, cât şi al celor din teritoriile aflate sub
jurisdicţia lor.
Articolul 1
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se
comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.
Comentariul I. V.
Dacă eu m-am născut liberă şi egală în drepturi cu ceilalţi
oameni, cei care fac Codexul nu consideră că noi avem aceleaşi
drepturi cu ei, atunci când adoptă reguli şi iau decizii de parcă
populaţia acestei planete s-ar afla sub tutela lor.
Declaraţia Drepturilor Omului îmi recunoaşte înzestrarea
nativă cu raţiune şi conştiinţă, deci am, prin naştere, dreptul, cel
puţin, la prezumţia că sunt capabilă, inclusiv din punct de vedere
legal, să iau decizii corecte în ceea ce priveşte viaţa şi sănătatea
mea. Ceea ce nu este susţinut şi de afirmaţia următoare din Ghidul
Vitaminelor şi Mineralelor, aşa cum poate fi găsită aici:
www.codexalimentarius.net/download/.../cxg_055e.pdf
Because foods contain many substances that promote health,
people should therefore be encouraged to select a balanced diet
from food before considering any vitamin and mineral supplement.
Traducere:
Deoarece alimentele conţin numeroase substanţe care susţin
sănătatea, oamenii, prin urmare, trebuie să fie încurajaţi să aleagă
un regim alimentar echilibrat înainte de a se gândi la vreun
supliment alimentar bazat pe vitamine şi minerale.
Întrebarea care se pune este de ce trebuie să fim „încurajaţi”?
Dacă eu prin naştere sunt liberă şi înzestrată cu raţiune şi
conştiinţă şi, deci, capabilă să iau decizii corecte, de ce trebuie să
mă „încurajeze” cineva să iau anumite decizii [care aşa cum voi
argumenta mai jos, sunt, practic, imposibil de luat după cum vrea
Codexul (n. a.)], înainte de a lua alte decizii? Veţi spune, poate, că
există şi oameni care nu sunt capabili să aleagă un mod de viaţă
corect şi la aceasta răspund că acei oameni sunt puţini comparativ
cu populaţia acestei planete, şi pentru ei există modalităţi legale
suficiente pentru a fi ajutaţi (de familie sau de statul în care trăiesc)
şi, ca atare, nu se justifică luarea de măsuri, la nivel mondial,
pentru toate popoarele la un loc, ca pentru protejarea unor
persoane lipsite de discernământ. Chiar şi cei care aleg un mod de
viaţă diferit, chiar şi ei au dreptul, prin naştere, să aleagă ce mod de
viaţă doresc! Avem dreptul, prin naştere, de a lua decizii bune sau
greşite! La urma urmei, aşa învăţăm! Cine nu vrea să înveţe, e
liber, prin naştere, să nu înveţe dacă nu vrea! De altfel, în calitate
de persoană majoră şi vaccinată, consider că este strigător la cer să
mi se dicteze natura hranei, porţiile şi dozele. Atunci când eram
minoră şi depindeam de deciziile părinţilor în ceea ce privea
alimentaţia, trebuia să mănânc cuminte ce şi cât mi se punea în
farfurie, dar ca adult găsesc că este, pur şi simplu, strigător la cer să
vină cineva şi să îmi dicteze ce tipuri şi cantităţi de hrană sau
83
suplimente alimentare am voie să ingerez sau, şi mai puţin bine, să
îmi impună să le respect regulile care, de departe, sunt în
defavoarea mea. Comisia Codexului nu îmi este nici mamă şi nici
tată, şi la fel OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) sau OAA
(Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite)
şi nu au nici un drept de decizie asupra vieţii şi sănătăţii mele. Dacă
ar fi venit la mine, personal, să îmi ceară să le acord aceste puteri
discreţionare asupra fiinţei mele şi nu aş fi fost de acord, dar ei nici
măcar nu ne cer voie! Gata, o mână de oameni decid şi noi stăm ca
nişte oiţe cuminţi şi îi privim cum ne distrug!
„Făcătorii” Codexului nu se comportă fratern atunci când îmi
încalcă libertatea de a alege singură în ceea ce priveşte sănătatea şi
viaţa mea, atunci când îmi impun să folosesc numai vitaminele şi
mineralele alese de ei (prin „listele pozitive” şi „negative”) şi în
dozele alese de ei şi când îmi interzic să folosesc modalităţi
naturale alternative de a-mi menţine şi reface starea naturală de
sănătate, lucruri pe care le voi argumenta detaliat în articolele
viitoare.
Articolul 3
Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la
securitatea persoanei sale.
Comentariul I. V.
Acelaşi comentariu de mai sus, cu adăugarea faptului că
securitatea persoanei mele este pusă în pericol atunci când sunt
ameninţată cu închisoarea dacă folosesc alte vitamine şi minerale
decât cele acceptate şi aprobate de Codex Alimentarius, cu atât mai
mult cu cât aceste liste pozitive, prin puterile discreţionare acordate
Codexului pot exclude oricând, în mod arbitrar şi fără justificări,
plante şi chiar legume şi fructe care se folosesc de milenii în
alimentaţia şi medicina tradiţională a diverselor state. Cu alte
cuvinte, dacă „făcătorilor” Codexului li se năzare că muşeţelul sau
usturoiul reprezintă un „pericol” pentru populaţie, le pot declara
oricând în afara legii, fără ca noi să avem dreptul să protestăm. Şi
în cazul în care încălcăm reglementările lor, mergând să culegem
din natură plantele interzise, se poate ajunge la pedepse cu
închisoarea sau la amenzi foarte mari. Şi chiar, în cazul în care
reprezentanţii Codexului descoperă asemenea plante, ca specii
spontane sau de cultură „ilegală“, pot decide distrugerea acelor
plante, prin ardere, erbicide, sau orice alte mijloace, oriunde vor fi
ele întâlnite, aşa cum se procedează peste tot în cazul culturilor
interzise.
Articolul 4.
Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute.
Comentariul I. V.
Acelaşi ca şi la Articolul 1, cu adăugarea faptului că, Code-
xul ţine în sclavie atât timp cât, prin deciziile pe care le ia, şi care
în mod evident sunt în detrimentul sănătăţii şi bunăstării cetăţenilor
statelor membre, îşi asumă dreptul de viaţă şi de moarte asupra lor.
Este vorba aici, de
exercitarea puterilor
sale discreţionare, care
îi permit să impună
statelor membre să
aplice standardele
Codex (deşi se
pretinde că ele sunt
voluntare, se prevăd
sancţiuni aspre pentru
neaplicarea lor!)
trecând peste legislaţia
internă a statelor
respective, după cum
se vede aici:
Dezbateri
http://www.fao.org/do
crep/005/y2200e/y220
0e03.htm
(i) Full acce-
ptance
Full acceptance
of a general standard
means that the country
concerned will ensure,
 84 Lohanul nr. 13
within its territorial jurisdiction, that a product to which the
general standard applies will comply with all the relevant
requirements of the general standard except as otherwise provided
in a Codex commodity standard. It also means that the distribution
of any sound products conforming with the standard will not be
hindered by any legal or administrative provisions in the country
concerned, which relate to the health of the consumer or to other
food standard matters and which are covered by the requirements
of the general standard.

Traducere:
(i) Deplina acceptare
Deplina acceptare a unui standard general înseamnă că ţara
în cauză, în cadrul jurisdicţiei sale teritoriale, va avea grijă ca un
produs căruia i se aplică standardul general să se conformeze
tuturor cerinţelor standardului general, cu excepţia situaţiei în
care nu se specifica altfel într-un standard al Codexului privind
bunurile de larg consum. Înseamnă, de asemenea, că distribuirea nu ştiu eu? Categoric, nu! Dar ei aşa acţionează! De parcă întreaga
oricărui produs sănătos care se conformează standardului nu va fi populaţie a acestei planete ar fi incapabilă din punct de vedere
împiedicat prin nicio reglementare legală sau administrativă, din juridic şi necesită punerea sub tutelă medicală sau sub interdicţie.
ţara în cauză, care priveşte sănătatea consumatorului, sau alte
chestiuni legate de standarde alimentare, şi care sunt acoperite de Articolul 5.
cerinţele standardului Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau
general. tratamente crude, inumane sau degradante.
Cu alte cuvinte,
distribuirea unui produs Comentariul I. V.
considerat sănătos de Codexul supune la tortură alimentară atunci când impune ca
către Codex, nu trebuie pe piaţa internă să fie vândute numai alimente conforme cu
să fie şi nu va fi împie- standardele lui, alimente care sunt în marea lor majoritate sintetice,
dicată de nicio regle- nocive şi pline de aditivi alimentari extrem de toxici (glutamat
mentare legală sau ad- monosodic – al cărui principal efect este obezitatea, ciclamaţi, care
ministrativă internă produc cancer la rinichi etc… aşa cum se poate vedea şi în lucrarea
(specifică legislaţiei ţă- Enciclopedia Aditivilor a lui Gregorian Bivolaru şi în alte lucrări,
rii în cauză) care regle- precum cele ale dr. Mencinicopschi.) Supune la un tratament
mentează standardele inuman şi degradant atunci când îi tratează pe cetăţenii statelor
alimentare şi pe cele membre ca pe nişte persoane lipsite de discernământ, incapabile să
privind sănătatea con- aleagă corect în privinţa vieţii şi a sănătăţii lor, aşa cum am precizat
sumatorului… adică, în şi mai sus.
situaţia în care Codexul
consideră că laptele
cancerigen provenit din vacile injectate cu hormonul recombinant Codex Alimentarius = Nociv pentru sănătate!
de creştere Monsanto sau că alimentele modificate genetic sau ali-
mentele iradiate cu Cobalt 60 sau Cesiu 137 sunt sănătoase (sic!), "Suntem într-adevăr mult mai mult decât ceea ce
ţara în cauză va fi obligată să le distribuie în condiţiile indicate de mâncăm, dar ceea ce mâncăm poate, totuşi, să ne ajute să
Codex (adică fără etichetare care arată că este un OMG – organism fim mult mai mult decât ceea ce suntem."
modificat genetic, un aliment iradiat (simbolul pentru iradiere este Adelle Davis
Radura, imaginea de sus şi se poate vedea
(http://en.wikipedia.org/wiki/Radura) că este înşelător şi induce în Notă: Înainte de a trece la punctul 4 al acestui articol, aş vrea
eroare prin formă şi culoare etc.), chiar dacă legile ţării o interzic şi să precizez un aspect: am observat ca din documentarul Brevet
populaţia nu este de acord cu acest lucru!!!
Practic ţările membre, şi implicit cetăţenii statelor membre,
devin sclavele şi sclavii Codexului, lucrând pentru Codex, şi
îndeplinindu-i ordinele cu exactitate, fără drept de veto! E ca şi
când cetăţenii statelor membre Codex s-ar afla sub tutela medicală
a Codexului!
Tutélă s.f. 1. Autoritate dată de lege unei persoane sau
acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă, în mod gratuit,
de o persoană minoră şi de averea sa sau de o persoană pusă sub
interdicţie. 2. Ţinere a unei persoane, a unui stat etc. (în mod
abuziv) sub ascultare, sub dependenţă. DEX
Sclavíe, Fig. Stare de totală dependenţă politică, socială şi
economică în care este ţinută o ţară, o categorie socială, un individ
- DEX.
Din câte ştiu, numai prin intermediul instanţei judecătoreşti
se stabileşte dacă o persoană, un grup sau o categorie de persoane
necesită punerea sub tutelă medicală sau sub interdicţie [interdicţie
judiciară: Mijloc de ocrotire judiciară a persoanelor lipsite de
Dezbateri

discernământ, aflate în imposibilitatea de a se îngriji de interesele

lor sau de a-şi exercita drepturile civile (n. a.)], dar pentru ca o
asemenea decizie să fie validă, trebuie să fie dovedită, fără niciun
dubiu, lipsa de discernământ sau incapacitatea de decizie a
persoanei, a categoriei sau a grupului, incapacitate care este de
obicei generată de statutul de minor, de consumul de alcool, de
medicamente, sau chiar de anumite afecţiuni psihice.
A fost cumva un proces pe planeta aceasta privind tutela
medicală sau punerea sub interdicţie a cetăţenilor acestei planete şi
Iulie 2010
pentru un porc de pe You Tube lipseşte pasajul în care Jane Akre,
reportera de la Fox News, concediată în urma presiunilor
concernului Monsanto asupra postului de televiziune, spune că acel
hormon IGF-1 este un hormon de creştere puternic, aflat în laptele
mamei, care, în condiţii normale, îl ajută pe pui să crească, dar
care, rămânând în laptele vacilor tratate cu BGH (prescurtarea
pentru rBGH - Recombinant Bovine Growth Hormone = Hormon
Recombinant de Creştere Bovin (n. a.)) în cantităţi mai mari decât
cele normale, "ajută" toate celulele să crească, inclusiv celulele
cancerigene.
4. Consider
că acest Codex
Alimentarius este
periculos şi "nociv
pentru sănătate" din
foarte multe mo-
tive, din care voi
reda, aici, doar
unul: permite folo-
sirea în industria
alimentară sau ac-
ceptarea prezenţei
în alimente a tot
felul de substanţe
chimice extrem de
periculoase: aditivi alimentari [m-am referit deja la unii dintre ei –
n. a.], pesticide [cel mai "faimos“, acum, la noi este Initium ] – n.
a.], antibiotice, micotoxine [substanţe chimice produse de anumite
specii de mucegaiuri: Aspergillus, Trichothecium, etc. Unele dintre
cele mai periculoase micotoxine pentru siguranţa alimentaţiei
umane sunt aflatoxina, ochratoxinele şitricotecenele; la aflatoxină
mă voi referi în detaliu mai jos – n. a.], etc. şi chiar plastic [la care
mă voi referi detaliat chiar în următorul articol, care se va intitula:
Plasticul care ne deformează – n. a.] ale căror doze încurajează şi
întăresc cel mult comerţul, şi nicidecum siguranţa alimentară şi
sănătatea oamenilor. Voi urmări să analizez, în seria de articole pe
care mi-am propus-o, diversele aspecte legate de toate aceste
substanţe extrem de toxice pe care Codexul le permite cu
nonşalanţă în alimentaţia umană.
Deocamdată, redau mai jos un citat dintr-un studiu realizat
de Colegiul Medicilor de Familie din Ontario, Canada (care este
membră Codex) referitor la dozele permise existente de reziduuri
de pesticide şi expunerea la aceste doze.
"The Committee on Pesticides in the Diet of Infants and
Children (CPDIC) concluded that the population is at great risk
from the existing allowable levels of pesticide residues and that the
data strongly suggest that exposure to these neurotoxic compounds
at levels believed to be safe for adults could result in permanent
loss of brain function when it occurs during prenatal and early
childhood periods of brain development. [20] Toxicologists agree
that by extrapolation from hazard assessment studies conducted
primarily in rodents, pesticides have the potential to produce
toxicity in humans, a potential that includes many different toxic
end points. Recent studies have investigated non-occupational
human exposure, such as those presented by Leiss et al, who
demonstrated an association between yard treatments and soft
tissue sarcomas (odds ratio 4.0) and the use of pest strips and
leukemias (OR 1.7-3.0) in children [21]. Similar findings have
been reported by Gold et al, who report an association between
exposure to insecticide extermination and brain tumors (OR 2.3)
[22]; Lowengart et al, who report an association between
household pesticides and leukemia (OR 4.0) and garden pesticides
and leukemia (OR 5.6) [23] and most recently Davis et al, who
found odds ratios up to 6.2 for several pesticide specific exposures
among children with brain cancer".
Traducere:
"Comitetul privind Pesticidele în Dieta Sugarilor şi Copiilor
(CPDSC) a concluzionat că populaţia se află într-un mare pericol
din pricina nivelelor permise existente de reziduuri de
pesticide[sublinierile autoarei] şi că datele sugerează categoric
faptul că expunerea la aceşti compuşi neuro-toxici la nivele crezute
a fi nepericuloase pentru adulţi pot duce la pierderea permanentă
a funcţiilor creierului când [expunerea] are loc în timpul
85
perioadelor de dezvoltare a creierului din stadiile prenatale şi
primii ani ai copilăriei [20]. Toxicologii sunt de acord că prin
extrapolarea studiilor de evaluare de risc realizate iniţial pe
rozătoare, pesticidele au potenţialul de a produce toxicitate în
fiinţele umane, un potenţial care include multe puncte finale
[rezultate provocate; la modul general vorbind, în categoria "puncte
finale" se încadrează: cancerul, moartea, etc. – n. a.] diferite. Studii
recente au investigat expunerea non-ocupaţională [adică fără
legătură cu locul de muncă; expunere a persoanelor care nu
lucrează cu asemenea substanţe şi care, aşadar, nu sunt expuse
direct la ele – n. a.], precum cele prezentate de cătreLeiss et
al.[William Leiss şi colegii; et al. (et alia) = şi alţii (în limba latină,
în original) – n. a.], care a demonstrat o legătură între folosirea
pesticidelor în gospodărie [tratarea cu pesticide a plantelor din
curte, a peluzelor, copacilor, etc. din jurul casei] şi sarcoamele de
ţesut moale ["Tumoare malignă care apare în celulele ţesuturilor
conjunctive la oameni şi la animale". – DEX . "Ţesuturile moi
cuprind muşchii, tendoanele, ţesutul adipos, ţesutul fibros, ţesutul
sinovial, vasele si nervii. Aproximativ 60% dintre sarcoamele
ţesuturilor moi se dezvolta la nivelul extremităţilor, cu implicarea
de trei ori mai des a membrelor inferioare decât a celor superioare.
Treizeci de procente se dezvolta la nivelul trunchiului, dintre care
40% se afla retroperi-toneal. Restul de 10% se dezvolta la nivelul
capului si gatului." (rata de probabilitate 4,0), şi între folosirea
insecticidelor şi leucemie (RP 1,7-3,0) la copii [21]. Constatări
similare au fost raportate de către Gold et al.; informaţii despre
Ellen B Gold, , care a raportat o legătură între expunerea la
insecticide şi tumorile cerebrale (RP 2,3) [22] ; Lowengart et al.,
care raportează o legătură între pesticidele folosite în gospodărie
şi leucemie (RP 4,0) şi între pesticidele de grădină şi leucemie (RP
5,6) [23], iar, de curând, de către Davis et al. , care a descoperit
rate de probabilitate de până la 6,2 pentru mai multe expuneri
specifice la pesticide printre copiii cu cancer cerebral.
Pentru informaţii suplimentare, cunoscătorii limbii engleze
pot studia şi:
– Cancer in Children and Pesticide Exposure (Cancerul la
copii şi expunerea la pesticide)
– Brain and Central Nervous System Tumors (Tumorile
cerebrale şi ale sistemului nervos central)
Câteva pasaje ce definesc aflatoxina, diverse aspecte
privindstandardul Codex referitor la prezenţa aflatoxinei în lapte,
textul acestui standard, precum şi comentariile mele privind acest
standard:
"Aflatoxinele sunt un grup de micotoxine cu proprietăţi
mutagene ["Mutagenul reprezintă oricare element capabil sa
provoace o mutaţie în cadrul unei specii. Principalele elemente
mutagene sunt radiaţiile si produsele chimice. Generate de către
substanţele mutagene, mutaţiile pot conduce la boli ereditare sau la
cancere"], carcinogene [Substanţă care, în contact cu ţesuturile,
poate cauza dezvoltarea unui cancer. Carcinogenele cunoscute
includ: radiaţiile ionizante si diferitele substanţe chimice, de
exemplu, cele din fumul de ţigară sau poluanţii industriali. Ele
produc lezarea ADN-ului celular, leziuni care persista daca celulele
se divid înainte de repararea leziunii. Celulele afectate pot ulterior
sa degenereze in cancer şi imunosupresoare [care atenuează
reacţiile imune ale organismului – n. a]. Au fost clasificate de către
Agenţia Internaţională de Cercetări asupra Cancerului ca fiind un
carcinogen uman de clasa unu". (Kankaanp. et al., 2000)]
Pentru informaţii suplimentare despre aflatoxine, efectele
aflatoxinelor şi aflatoxicoze, cunoscătorii limbii engleze pot studia
şi:
– Aflatoxicosis and cancer effects of Aflatoxin
(Aflatoxicozele şi efectele cancerigene ale aflatoxinei) – Wikipedia
– Aflatoxin (Aflatoxina) – Wikipedia
– Aflatoxins : Occurrence and Health Risks (Aflatoxinele:
Dezbateri
Apariţie şi riscuri pentru sănătate) – Universitatea Cornell, SUA
– Human aflatoxicosis in developing countries: a review of
toxicology, exposure, potential health consequences, and
interventions (Aflatoxicozele umane în ţările în curs de dezvoltare:
privire generală asupra toxicologiei, expunerii, consecinţelor
potenţiale asupra sănătăţii şi intervenţiilor) – American Journal of
Clinical Nutrition
Standardul Codex stabilit pentru aflatoxină (al doilea cel mai
 86
puternic carcinogen non-radioactivcunoscut) este de 0.5 mg/kg.,
adică de cel puţin 100 de ori doza recomandată.
Iată cum justifică Consiliul Internaţional al Asociaţiilor
Producătorilor de Alimente [în limba engleză: The International
Council of Grocery Manufacturer Associations - n. a.], această
decizie:
"The imposition of a maximum level less than 0.5 mg/kg
would restrict international trade of feed ingredients because the
level of aflatoxins in the feed would need to be controlled to lower
levels than currently used in order to assure that the milk meet the
lower standard. This issue is further complicated by the fact that
the animals for which the feed components will be used are not
known at the time of international shipments. Therefore, the milk
level may result indirectly in an unwritten lower limit for aflatoxins
in feed ingredients for all animals, even though animal feed is a
good use of the more aflatoxin contaminated ingredients for many
animal species."
Traducere:
"Impunerea unui nivel
maxim mai mic de 0,5 mg/kg ar
restricţiona comerţul[sublinierile
autoarei] cu ingrediente de nutreţ,
din pricina faptului că nivelul de
aflatoxine din nutreţ ar trebui să
fie menţinut la nivele mai
scăzute decât cele folosite în
prezent, pentru a garanta faptul
că laptele respectă standardele
mai mici. Această chestiune este
complicată şi mai mult de faptul
că animalele pentru care
componentele de nutreţ vor fi
folosite nu sunt cunoscute la
momentul realizării transportului.
Aşadar, nivelul din lapte poate
duce indirect la o limită nescrisă
mai mică de aflatoxină în
ingredientele de nutreţ pentru
toate animalele, deşi nutreţul este o bună utilizare a
ingredientelor contaminate mai mult cu aflatoxină, pentru multe
specii de animale."
Cu alte cuvinte, ei, ca şi "făcătorii" Codexului consideră că
ar fi o piedică în calea comerţului, dacă nivelul de aflatoxină
permis ar fi mai mic. În plus, se ştie deja că aflatoxina trece în
carnea şi în laptele animalelor hrănite cu nutreţ contaminat!
Despre stabilirea acestui nivel de aflatoxină, şi este bine să
reamintesc faptul că vorbim despre al doilea cel mai puternic
carcinogen uman cunoscut, se poate citi în raportul celei de-a 24-a
sesiuni a Comitetului Codex pentru Aditivi Alimentari şi
Contaminanţi (ce apropiere stranie!), paginile 21-22 ale PDF-ului.
Notă:Link-ul la care duce rezultatul respectiv este un link de
descărcare. Documentul poate fi doar deschis în Adobe Reader.
Este posibil să nu meargă întotdeauna în Internet Explorer. Este
posibil să poată fi vizualizat mai bine în Firefox.
Spicuiesc câteva pasaje:
87. The Committee noted the Working Group proposal to
proceed with the maximum level of [5 μg/kg]. Several countries
supported the proposed level of [5 μg/kg] aflatoxin B1, as an
aflatoxin M1 limit of 0.05 μg/kg in milk was easily achievable with
such a limit.
88. Several delegations noted that the [5 μg/kg] level was
unrealistically low.
Traducere:
Dezbateri
87. Comitetul a notat propunerea Grupului de Lucru de a
continua cu nivelul maxim de 5 mg/kg. Câteva ţări au susţinut
nivelul propus de 5 mg/kg de aflatoxină B1, deoarece limita de
0,05 de aflatoxină M1 în lapte poate fi uşor realizabilă [sic! –
sublinierile autoarei] cu o asemenea limită.
88. Câteva delegaţii au comentat că nivelul de 5 mg/kg este
nerealist de mică.
"Nerealist de mică!"... deşi depăşeşte de 100 de ori doza
recomandată. Adică, în situaţia în care anumite ţări nu pot produce
Lohanul nr. 13
decât produse contaminate masiv cu aflatoxină – din pricina
umidităţii excesive, etc. – în loc să se caute alte mijloace şi produse
pentru comercializare, se pretinde ca produsele lor să fie acceptate
aşa cum sunt, deşi se ştie că sunt periculoase pentru sănătate!
Dealtfel, "făcătorii" Codexului nu au nici un interes să asculte sau
să accepte studiile atâtor oameni de ştiinţă; ei spun că aflatoxina nu
e toxică şi gata! Jucăm cum ni se cântă!
La pagina 29 a Standardului Codex general pentru
contaminanţi şi toxine în alimente şi nutreţ, care poate fi
vizualizat aici, primul rezultat de pe pagină, se poate vedea
standardul pentru aflatoxină şi ochratoxină. La Toxicological
guidance (Indicaţii toxicologice), se poate citi:
"Cancer potency estimates at specified residue levels (2001,
Using worst-case assumptions, the additional risks for liver cancer
predicted with use of proposed maximum levels of aflatoxin M1 of
0.05 and 0.5 μg/kg are very small. The potency of aflatoxin M1
appears to be so low in HBsAg- individuals that a carcinogenic
effect of M1 intake in those who
consume large quantities of milk
and milk products in comparison
with non-consumers of these
products would be impossible to
demonstrate. Hepatitis B virus
carriers might benefit from a
reduction in the aflatoxin
concentration in their diet, and
the reduction might also offer
some protection in hepatitis C
virus carriers.)
Traducere:
"Evaluările posibilităţii de
a dezvolta cancer la nivele de
reziduu specifice (2001, folosind
ipotezele cele mai pesimiste,
riscurile suplimentare de cancer
la ficat prevăzute de la folosirea
nivelelor maxime de aflatoxină,
de 0,05 şi 0,5 mg/kg, sunt foarte
mici. Influenţa aflatoxinei M1 pare să fie atât de mică [sic!] în
indivizii infectaţi cu antigenHbs [particula infectantă care provoacă
hepatita B], încât un efect carcinogen al aportului de aflatoxină M1
în persoanele care consumă cantităţi mari de lapte şi de produse
lactate, prin comparaţie cu neconsumatorii acestor produse, ar fi
imposibil de demonstrat. Purtătorii virusului Hepatitei B pot
beneficia de o reducere a concentraţiei de aflatoxină în dieta lor, şi
reducerea poate, de asemenea oferi o oarecare protecţie
purtătorilor virusului hepatitei C)
Asta e chiar culmea ipocriziei! Adică există atâtea studii care
demonstrează fără putinţă de tăgadă o incidenţă uriaşă şi imposibil
de ignorat a cazurilor de cancer , şi nu numai de ficat, ci şi de
plămâni, la persoanele expuse la aflatoxină şi în condiţiile în care
aflatoxina a fost catalogată, deja, ca fiind al doilea cel mai puternic
carcinogen uman cunoscut şi ei spun că riscurile de a face cancer
de la folosirea acestor nivele de aflatoxină sunt foarte mici! Hai să
presupunem că aceste riscuri sunt mici aşa cum afirmă ei, dar cât
de mici? Vedeţi cumva să citeze acolo vreun studiu care să arate
cât de mici sunt aceste riscuri? Nu! Nu este aceasta culmea
ipocriziei? Şi în acelaşi timp şi o gravă tăinuire de informaţii faţă
de publicul larg!
În fond, în condiţiile în care ar exista chiar şi cel mai mic
risc de cancer, substanţele respective ar trebui definitiv şi complet
eliminate, dar sigur, producătorii industriali nu ar fi deloc
mulţumiţi, doar Codexul le slujeşte numai lor interesele!
"Riscurile de cancer sunt foarte mici!" Extraordinar,
domnule! Cu alte cuvinte, dacă există riscul ca doar câţiva oameni
se îmbolnăvească de cancer, nu e nici o problemă… ei sunt o
cantitate neglijabilă! Şi aşa le stăm în gât şi vor să ne împuţineze!
Chiar şi viaţa unui singur om este foarte importantă şi
trebuie făcute toate eforturile pentru ca acea viaţă să fie protejată!
Vieţile tuturor oamenilor de pe pământ nu ar merita să fie salvate
dacă aceasta s-ar petrece cu preţul vieţii unui singur om nevinovat!
Cel puţin, în viziunea mea… Dar ei nu gândesc aşa! Acest mod de
a gândi, în stilul lui Mengele
[http://ro.wikipedia.org/wiki/Josef_Mengele] şi al celorlalţi
asemenea lui, nu trebuie, totuşi, să ne surprindă la "făcătorii"
Iulie 2010
Codexului, pentru că acesta este de fapt planul lor, aşa cum se
precizează în conferinţa Dr-ului Rima Libow din prima parte a
articolului (conferinţă care urmează a fi postată curând, integral ):
depopularea planetei! Acest gen de atitudine produce o demonizare
intenţionată a oamenilor, provocându-i, în final, să nu le pese de
"victimele colaterale" ale comerţului cu… aflatoxină: nu contează
că există riscul ca nişte oameni să moară... noi să fim sănătoşi!
De fapt, tocmai prin această atitudine Codexul se face
vinovat de terorism… alimentar:
"Terorismul este o tactică violentă de luptă neconvenţională
folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe
acte de violenţă acţionate asupra unor populaţii neimplicate în
mod direct în conflict dar cu potenţial de presiune asupra propriei
conduceri (stat , organizaţii, categorii sociale sau, împotriva unui
grup de persoane civile) în sensul scontat de terorişti - producerea
unui efect psihologic generalizat de panică şi intimidare, cu scopul
atingerii unui obiectiv care nu poate fi îndeplinit prin mijloace
democratice sau convenţionale." Wikipedia
Adaptând această definiţie la cazul Codexului (modificările
îmi aparţin), definiţia devine:
Terorismul alimentar (n.a.) este o tactică violentă [Care se
face cu forţa; brutal, silnic. DEX – n. a.] de luptă neconvenţională
folosită pentru atingerea unor obiective politice şi comerciale
(n.a.). El se bazează pe acte de violenţă [A comite un act de
violenţă; a constrânge, a sili, a forţa; DEX – n. a.]alimentară, prin
impunerea folosirii şi consumului de substanţe toxice extrem de
periculoase pentru sănătate, organisme modificate genetic,
alimente iradiate, etc. (n.a.), acţionate asupra unor populaţii
neimplicate în mod direct în conflict, dar cu potenţial de presiune
asupra propriei conduceri (stat, organizaţii, categorii sociale sau,
împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de
terorişti - producerea unui efect psihologic generalizat de panică şi
intimidare [a se vedea comentariile mele privind încălcările
Drepturilor Omului de către Codex, din primele două părţi ale
articolului – n. a.], cu scopul atingerii unui obiectiv care nu poate
fi îndeplinit prin mijloace democratice sau convenţionale."
… Sună cunoscut? Pentru detalii şi evidenţiere suplimentară a
asemănării dintre acţiunile Codexului şi actele de terorism, citiţi aici
Dar să revenim la ce spuneam…
"Riscurile de cancer sunt foarte mici!" Să spui că nu
contează că nişte semeni de-ai tăi se vor îmbolnăvi grav şi, poate,
Deşi sunt extrem de periculoase
pentru sănătatea umană,
alimentele modificate genetic sunt
comercializate în întreaga lume
Aurora Nicolae – Bucureşti
lector Ayurveda
Sfârşitul secolului XX a fost marcat de descoperirea
modalităţii de decodificare a complexului cod genetic existent in
toate structurile vii. În 1992 cercetătorii au scos pe piaţă primul tip
de tomată modificată genetic. US Food And Drug Administration
(FDA, autoritatea americană în domeniu) a decis că tomata nu
prezenta nici un pericol asupra sănătăţii şi nu era necesară nici o
etichetă care să arate că a fost modificată genetic.
În următoarele câteva luni cercetătorii au scos duzine de
fructe, legume, cereale şi lapte modificate genetic. În 1997, 4
milioane de hectare erau dedicate cultivării de recolte OMG
(organisme modificate genetic), iar în prezent 70% din mâncarea
comercializată în SUA include ingrediente modificate genetic.
Atuurile pe care producătorii le atribuie noii tehnologii sunt
impresionante: productivitate mai mare, rezistenţă mărită la
anumite insecte şi boli, aspectul exterior mai estetic al fructelor,
87
vor muri este, pur şi simplu, monstruos!!! Cum trebuie să fie dpdv
moral cineva ca să poată face cu atâta uşurinţă o afirmaţie atât de
îngrozitoare! Cum ar fi dacă ar fi şi printre "făcătorii"Codexului
câţiva care s-ar îmbolnăvi de cancer din acest motiv? Le-ar mai
conveni atunci?
Modul acesta de gândire amoral şi cutremurător este foarte
mult încurajat în ziua de astăzi! Faptul că există "victime
colaterale" îi face azi pe mulţi să ridice din umeri cu nepăsare! Nu
contează cine moare, atât timp cât ei prosperă! Şi, dacă ne gândim
bine, toată această grozăvie este cuprinsă într-un cerc vicios ilogic:
dacă pentru a face comerţ este nevoie de consumatori, pe cine ajută
faptul că acei consumatori sunt, apoi, ucişi, în mod deliberat chiar
de către acest comerţ?... Pas!
Revenind la standardul Codex pentru aflatoxină, se afirmă
mai departe, aşa cum am citat mai sus: "Influenţa aflatoxinei M1
pare să fie atât de mică [sic!] în indivizii infectaţi cu AntigenHbs
[particula infectantă care provoacă Hepatita B], încât un efect
carcinogen al aportului de aflatoxină M1 în persoanele care
consumă cantităţi mari de lapte şi de produse lactate, prin
comparaţie cu neconsumatorii acestor produse, ar fi imposibil de
demonstrat. Purtătorii virusului Hepatitei B pot beneficia de o
reducere a concentraţiei de aflatoxină în dieta lor, şi reducerea
poate, de asemenea oferi o oarecare protecţie purtătorilor
virusului Hepatitei C). Nu pot accentua suficient lipsa citării unor
studii care să ateste că acest efect carcinogen ar fi imposibil de
demonstrat. Deci, ei cer studii care să ateste valoarea terapeutică şi
nutritivă a anumitor alimente şi suplimente alimentare, dar când
vine vorba despre a oferi dovezi ei înşişi, fie măcar şi demonstrând
inexistenţa unor dovezi contrare, o fac pe niznaiul! Influenţa
aflatoxinei doar PARE să fie mică… Iar purtătorii virusurilor
Hepatitei B şi C nu pot decât să se bucure că li se oferă
posibilitatea reducerii consumului de aflatoxină şi că li se oferă o
oarecare protecţie!
De parcă cineva ar ingera aflatoxină în mod deliberat şi cu
tot entuziasmul! Ne râd în nas cu aceste afirmaţii! Pur şi simplu…
Îşi bat joc de noi pe faţă!
Şi, oricum, aflatoxina nu există numai în lapte, ci şi în carnea
animalelor hrănite cu nutreţ contaminat cu aflatoxină, deci riscul
este acelaşi pentru toţi, că beau sau că nu beau lapte!
rezistenţa sporită la stocare, intemperii ale vremii şi pesticide, timpi
de creştere reduşi şi posibilitatea de cultivare a respectivelor plante
în afara mediului lor tradiţional. Mâncarea modificată genetic poate
conţine adaosuri de vitamine pentru combaterea malnutriţiei şi
vaccinuri pentru a proteja împotriva bolilor. Şi, desigur, marele
argument este acela că aceste produse sunt soluţia miracol
impotriva foametei. Toate acestea sunt de natură să închidă gura
celor prost informaţi şi cu un nivel cultural care lasă de dorit,
deorece nimic din ceea ce natura a realizat atât de eficient pe
parcursul a mii de ani omul nu poate imbunătăţi într-un timp atât de
scurt.
Monsato, masiva corporaţie americană producătoare de
Dezbateri
 88
OMG, este unul dintre cei mai controversaţi producători de OMG
deoarece cercetările şi dezvoltarea tuturor produselor sale sunt
protejate de patent şi legile copyrightului. Corporaţia este acuzată
de prezentarea numai a rezultatelor favorabile a cercetărilor
realizate pe produsele lor. Există nenumărate efecte negative pe
care produsele le-au avut asupra animalelor in urma testelor de
laborator, dar toate acestea au fost muşamalizate cu măiestrie.
Monsato a investit sume enorme în cercetare şi dezvoltare, iar
pentru a-şi acoperi aceste cheltuieli are nevoie să-şi vândă în
cantităţi uriaşe produsele, fără ca cei care le consuma să işi pună
intrebări legate de rapoartele care au apărut în urma experimentelor
de laborator pe animale hrănite cu aceste produse.
Modalitatea Monsanto de a realiza modificările genetice
conduce întotdeauna la mutaţii impredictibile ce duc la aparitia
unor noi proteine inexistente în planta nemodificată genetic! Unele
dintre aceste proteine sunt toxice sau pot produce alergii mortale!
Monsanto ştie de prezenta acestor proteine si nu-i interesează! Iata
mai jos un citat dintr-o declaraţie a purtătorului de cuvant
Monsanto, Phil Angel:
”Monsato nu are datoria să garanteze siguranţa produselor
sale. Interesul nostru este să vindem cat mai mult. Este de datoria
FDA să asigure aceasta.”
Unul dintre nenumăratele studii cu rezultate negative făcute
pe mâncarea modificată genetic a fost realizat de cercetătorul de
origine maghiară Dr. Arpad Pusztai care a hrănit şoarecii de
laborator cu cartofi modificaţi genetic. Rezultatele cercetărilor sale
au arătat că şoarecii de laborator astfel hrăniţi aveau creier, ficat şi
testicule mai mici, precum şi sistem imunitar deficient. S-a mai
observat şi prezenţa unui număr ridicat de celule precanceroase în
mai multe ţesuturi ale organismului. La două zile după publicarea
rezultatelor cercetărilor sale, Dr. Puszai a fost dat afară din postul
pe care îl ocupa la Aberdeen University. Echipa sa de cercetători a
fost dizolvată şi au început procese care aveau ca menire stoparea
dezvăluirii a mai multe descoperiri.
Jeffrey Smith, renumit susţinător al campaniei împotriva
Glutamatul monosodic
ne distruge neuronii
Prof. George Bianu – Bucureşti
Pentru a-l seduce, industria a căutat să îl convingă pe
consumator că, în materie de gust poate să bată toate recordurile.
Ea introduce în alimentele procesate substanţe care modifică gustul
final, falsificându-l. Acestea sunt intensificatorii de gust. Un
exemplu teribil despre cum ne putem înşela în privinţa gustului şi
mai ales cum putem deveni dependenţi de un anumit gust îl
reprezintă glutamatul monosodic (E621).
Acest aditiv universal este folosit excesiv, pentru a acoperi
toate carenţele produselor, din punctul de vedere al gustului. Pentru
producători, prezenţa glutamatului monosodic se traduce prin
expresia: „iată cum vă pot vinde tot ceea ce vreau”. Întrucât după
ingerarea acestei chimicale neurotoxice ni se face foarte sete, este
interesant pentru companiile alimentare să ştie şi acest efect
secundar... ca să ne pună la dispoziţie şi băuturile carbogazoase
„necesare”. Însă de acum 25 de ani, neurologul John W. Olney
declarase glutamatul de sodiu ca fiind toxic pentru creier şi pentru
Dezbateri
alte organe. Deci este un aditiv extrem de nociv. Succesul
produselor alimentare din ziua de azi se datorează în exclusivitate
formulelor chimice de sinteză, „aromatizanţilor”: chipsuri cu
„gust” de caşcaval, chipsuri cu „gust” de chilli, chipsuri cu „gust”
de şuncă etc. Îngropaţi adânc în lista ingredientelor, aromatizanţii
păcălesc papilele gustative. Ingredientele adevărate sunt substituite
cu toxine chimice, care intensifică gustul în mod artificial. Dintre
aceşti aditivi, cei mai cunoscuţi şi des folosiţi sunt glutamaţii
(E621-E625), care produc reacţii alergice, migrene, greaţă,
oboseală, tulburări cardiace, dureri musculare, tendinţa către
Lohanul nr. 13
mâncării modificate genetic, susţinea în cartea sa ”Seeds of
Deception: Exposing Industry and Government Lies About the
Safety of the Genetically Engineered Foods You're Eating“, apărută
în 2003, că cercetătorii din FDA care şi-au exprimat îngrijorarea cu
privire la mâncarea modificată genetic „au primit instrucţiuni
precise de a păstra pe viitor tăcerea referitor la acest subiect sau au
fost eliberaţi din funcţie”.
Soia modificată genetic
Soia, una dintre cele mai vechi plante cultivate, a ajuns în
SUA în 1800 şi a fost încă de atunci folosită ca materie primă în
industria alimentară datorită versatilităţii sale. Aproximativ 75%
din mâncarea produsă industrial conţine soia sau derivate din soia,
inclusiv margarina, pâinea şi cerealele.
În 1996, marele producător american de OMG, Monsato, a
introdus pe piaţă soia modificată genetic “RoundUp Ready”.
RoundUp este un foarte puternic erbicid produs de aceeaşi
corporaţie. Când noua soia modificată genetic a ajuns în Europa au
apărut multe îngrijorări legate de efectele erbicidului asupra
sănătăţii umane, unele cercetări arătând că acesta are efecte
dezatruoase asupra fertilităţii şi potenţează apariţia ţesuturilor
canceroase.
În magazinele din SUA şi nu numai, soia modificată genetic
este amestecată cu planta naturală, FDA acceptând pretenţiile
producătorului cum că nu există nici o diferenţă între cele două şi
deci nu există necesitatea unei etichetări diferite. În consecinţă,
acele magazine şi clienţii lor nu au posibilitatea să aleagă ce
varietate de soia cumpără.
RoundUp omoară totul cu excepţia plantei de soia modificată
genetic, în acest fel fermierii pot cultiva doar un singur tip de
recoltă, disponibilă doar dintr-o singură sursa care este tot
Monsato. Rezultatul este un aliment toxic cu multiple efecte
negative asupra sănătăţii.
obezitate. Aceste manifestări fac parte din aşa-numitul „sindrom al
restaurantului chinezesc”.Dar efectele nocive ale intensificatorilor
de gust şi, în particular, ale glutamaţilor sunt cu mult mai grave, ei
fiind în primul rând neurotoxine.
Glutamatul de sodiu şi aspartamul
Acidul glutamic este componenta principală a glutamatului
de sodiu, iar acidul aspartic reprezintă 40% din structura
aspartamului. Acidul aspartic şi acidul glutamic sunt aminoacizi.
Excesul de glutamat şi aspartam duce la acumulări extrem de
ridicate ale acestor neurotransmiţători în anumite zone ale
creierului.
Cum acţionează aspartamul şi glutamatul asupra creierului?
Un nivel crescut de aspartam sau glutamat în creier distruge
anumiţi neuroni, pentru că se permite un aflux mărit de calciu în
celule. Acest aflux eliberează cantităţi excesive de radicali liberi,
care stimulează sau excită celulele neuronale, până la distrugerea
lor completă. În această situaţie, bariera hematoencefalică, care în
mod normal protejează creierul de excesul de glutamat şi aspartam
sau alte toxine, nu îşi mai poate îndeplini corect funcţia.
Despre această barieră hematoencefalică se ştie că:
• nu este complet dezvoltată în perioada copilăriei;
• nu protejează complet toate zonele creierului;
• poate fi distrusă de numeroase boli acute sau cronice;
• excesul de glutamat şi aspartam se poate infiltra în creier
chiar şi când bariera hematoencefalică este intactă.
Astfel, excesul de glutamat şi aspartam începe încet-încet să
distrugă neuronii. Marea majoritate a celulelor neuronale din
anumite zone din creier sunt distruse înainte de apariţia oricărui
simptom clinic sau boli cronice. Datorită excesului de neurotoxine,
riscurile la care sunt expuşi bebeluşii, copiii, femeile însărcinate,
bătrânii şi bolnavii cu probleme cronice de sănătate sunt imense.
Dr. Rusell Blaylock este doar unul dintre nenumăraţii oameni de
ştiinţă şi medici care au atras atenţia asupra efectelor devastatoare
ale unor aminoacizi liberi sau asupra efectelor produse de ingerarea
de aspartam şi glutamat. Unul dintre experţii care au pledat
Iulie 2010 89
împotriva aspartamului şi glutamatului este şi doctorul în medicină • Somnolenţă
Adrienne Samuels, psiholog şi cercetător ştiinţific. Un altul este dr. • Insomnie
John W. Olney, profesor la Departamentul de Psihiatrie al Şcolii de • Paralizie
Medicină din cadrul Universităţii Washington, neurolog şi • Sciatică
cercetător, una dintre cele mai renumite autorităţi în domeniul • Vorbire inconsistentă
excitotoxinelor. El a fost cel care i-a informat pe cei de la G.D. • Frisoane
Searle, în 1971, că acidul aspartic produce adevărate „găuri” în • Pierderi de memorie
creierul cobailor. Un altul este şi doctorul în medicină Francis J.
Waickman, deţinător al Premiilor Rinkel şi Forman, licenţiat în La nivelul pielii:
pediatrie, alergie şi imunologie. • Crăpături
Alţi oameni de ştiinţă care s-au declarat împotriva • Mâncărimi
glutamatului şi aspartamului sunt: John R. Hain, medic licenţiat în • Leziuni bucale
patologie, biologul Bernard Oser, doctorul în medicină • Paralizie parţială
H.J.Roberts, specialist în diabet. Acesta din urmă a citat rezultatele • Uscarea gurii
a numeroase cercetări ştiinţifice pentru a demonstra pericolele • Înţepenirea feţei
ingerării în exces a acidului glutamic şi a acidului aspartic. Şi lista • Înţepenirea limbii
cercetătorilor şi medicilor care s-au pronunţat vehement pentru • Cearcăne sub ochi
eliminarea din alimentaţie a acestor substanţe neurotoxice poate
continua.
Simptomele comune ale acestor două excitotoxine, aspartam
şi glutamat, sunt:

La nivel cardiac:
• Aritmie
• Fibrilaţie atrială
• Tahicardie (palpitaţii)
• Încetinirea ritmului inimii
• Angină pectorală
• Creşterea tensiunii
• Scăderea tensiunii

La nivel gastrointestinal:
• Diaree
• Greaţă/vomă
• Crampe stomacale
• Colon iritat
• Hemoroizi Glutamatul monosodic (E621, GMS)
• Sângerări rectale În 1908, un chimist japonez reuşea izolarea glutamatului de
sodiu din kombu. Kombu este o algă marină bogată în acid
la nivel muscular: glutamic, substanţă care amplifică gustul sărat. După cel de-al
• Înţepături doilea război mondial, această substanţă invadează Statele Unite şi
• Dureri simultane apoi întreaga Europă. Este foarte larg utilizată în industria
• Slăbire agroalimentară, pentru că permite reducerea dozelor de condimente
şi stimulează apetitul, atât la oameni cât şi la animale.
La nivel respirator: E621 este cel mai folosit aditiv cu rol de intensificator al
• Astm gustului. El reprezintă sarea de sodiu a acidului glutamic, care este
• Respiraţie insuficientă un aminoacid important în structura proteică, dar se mai folosesc şi
• Dureri în piept sărurile de potasiu, calciu, amoniu, magneziu (E622, E623, E624,
• Iritarea nasului E625). El se adăugă în produsele alimentare care au nevoie de o
îmbunătăţire considerabilă a gustului, amplificând gustul de carne.
La nivel uro-genital: E621 (GMS) se fabrică în urma unui proces de fermentaţie a
• Dureri de prostată amidonului, a melasei şi a zahărului obţinut din trestia de zahăr sau
• Dureri vaginale din sfeclă. Proteinele hidrolizate sunt proteine tratate în mediu acid
• Urinare frecventă sau enzimatic şi conţin săruri ale aminoacizilor liberi, ca de
• Urinare nocturnă exemplu glutamaţii. Proteinele hidrolizate sunt frecvent adăugate în
produsele alimentare.
La nivelul ochilor:
• Vedere înceţoşată Eticheta E621 (GMS)
• Focalizare greoaie Alte denumiri prin care putem să identificăm pe etichetă
• Presiune în jurul ochilor acest ingredient sunt: monosodium glutamate, sodium glutamat,
natriumglutaminat, ajinomoto, zest, vetsin, mei-jing, wei-jing,
La nivel neurologic: glutavene, glutacil, rl-50, msg, accent, chinese seasoning, acid
• Depresie glutamic sodium salt, glutammato monosodico,
• Modificări de comportament monosodioglutammato, monosodium-1-glutamate, a-monosodium-
• Reacţii de furie glutamat, sodium-1-glutamate.
• Migrene În ultimii ani au apărut mai multe avertismente asupra acestui
• Ameţeală aditiv şi astfel oamenii sunt din ce în ce mai suspicioşi atunci când
Dezbateri

• Dezechilibru văd pe etichete numele său. Guvernul american a aprobat un mod

• Dezorientare subversiv de prezentare a GMS pe eticheta produselor, iar
• Confuzie mintală majoritatea oamenilor nici măcar nu cunoaşte aceasta: GMS este
• Anxietate inclus întotdeauna în următoarele ingrediente din produsele
• Atacuri de panică alimentare: acid glutamic, glutamat monopotasic, proteină vegetală
• Hiperactivitate hidrolizată, „arome naturale“, pudră gourmet, condimente
• Probleme de comportament chinezeşti, extract kombu, proteine hidrolizate (proteine hidrolizate
• Atenţie deficitară de soia, proteine de porumb, proteine de mazăre etc.), proteină
• Letargie autolizată din plante, proteine hidrolizate din plante, extract de
 90
proteine din plante, proteină texturată, proteină vegetală texturată,
faină hidrolizată de ovăz, ulei de porumb, cazeinat de sodiu,
cazeinat de calciu, drojdie autolizată, extract de drojdie, drojdie
alimentară sau nutritivă, carragenan, gelatină, condimente.
GMS se găseşte frecvent în: gumă vegetală, extractul de malţ,
aromă de malţ, malţul din orz, aditivii din bulion, concentratul de
roşii, aditivii din pâine, arome, aromele identic naturale, aromă de
fum, aromă de carne (porc, pui, vită, oaie), aromă de caramel,
amidonul alimentar modificat, sosul de soia, proteină din soia,
izolatul proteic din soia, concentratul proteic din soia, acidul citric
(atunci când se obţine din porumb), amidonul de porumb, laptele
praf, siropul de porumb, agenţii de suspesie, siropul de orez, supă
de carne, cubuleţele instant pentru supă, concentratul proteic din
lapte, proteinele din lapte, proteină fortifiata din lapte, grâu sau
proteinele din grâu, grăsimea lipolizată din unt, maltodextrina,
menţiunile „fără grăsime” şi „conţinut scăzut de grăsime“, orice
produs cu adaos de vitamine, annatto (E160b), proteină fortifiată,
gume, pectină, enzime modificate, proteaze, orice produs care este
fermentat, nutrimenţii din drojdie. Celelalte forme de glutamaţi pot
să nu fie menţionate pe etichetă. Astfel, chiar dacă pe etichetă scrie
„fără GMS“, pot fi prezenţi alţi glutamaţi, care determină aceleaşi
efecte nocive.
Una din categoriile de produse care conţin o cantitate foarte
mare de GMS sunt condimentele. După sărea de bucătărie, E621
este al doilea nume menţionat pe etichetă, chiar înaintea celor care
ar trebui să constituie de fapt ingredientele principale: busuioc,
rozmarin, nucşoară etc. În concluzie, înţelegem importanţa acestui
aditiv care, cu cât este consumat mai mult, cu atât creează o
dependenţă mai mare şi organismul cere în continuare gustul
respectiv. Jack Samuels, de la campania „Adevărul pe etichete”:
„Termenul de «natural» înseamnă că ingredientul respectiv are o
sursă naturală. Pentru credibilitatea produsului comercial,
menţiunea «natural» este foarte importantă pe etichetă. Acum
câţiva ani, prin apelul lobby-ştilor, Congresul American a votat un
articol de lege în care aromele şi aromatizarea erau considerate a fi
obiective protejate. Aceasta înseamnă că dacă sunăm la o companie
de arome şi ne interesăm ce anume conţine sintagma «aromă» de
pe produse, producătorul are dreptul să răspundă că reţeta este
secretă.”
Soia procesată industrial este alimentul cu cea mai mare
concentraţie de glutamat
În timpul metabolizării, extractul de soia procesată, adăugat
în alimente, eliberează glutamatul, sub forma izolatului din
proteină de soia. Nivelele de glutamat sunt mult mai ridicate în soia
industrializată decât în oricare alt produs care conţine GMS, deşi
vegetarienii consumă, în necunoştinţă de cauză, soia şi produse pe
bază de soia sau care conţin extract de soia. S-a realizat un studiu,
care a ţinut sub observaţie timp de 25 de ani persoane care
consumau preponderent produse din soia procesată industrial,
realizând periodic scanări tomografice computerizate ale creierului.
Studiul a arătat că oamenii care consumau preponderant produse
din soia, ca bază proteică vegetală, aveau cea mai mare incidenţă a
demenţei şi atrofiei creierului. Aceşti oameni îşi distrugeau
sistemul nervos şi mulţi acuzau migrene puternice. Imediat ce soia
a fost eliminată din dieta lor, durerile de cap au încetat. În plus,
aceste persoane aveau un nivel foarte ridicat de mangan, element
foarte toxic pentru regiunea din creier care produce boala
Parkinson. Există un amestec de toxine în produsele de soia
procesată industrial, deşi oamenii sunt convinşi că mănâncă o hrană
sănătoasă şi nutritivă; de fapt, această hrană le distruge sistemul
nervos şi alte organe.
Mecanismul prin care acţionează glutamaţii
Oamenii pot fi predispuşi genetic la acţiunea anumitor
excitotoxine. Genele nu produc boala, ele doar dau o sensibilitate
mărită la substanţele care cauzează boala. De exemplu, atacurile de
Dezbateri
cord sunt corelate cu eliberarea de radicali liberi în sânge. Fumatul
eliberează aceşti radicali liberi. De asemenea, GMS produce şi el o
cantitate foarte mare de radicali liberi în circuitul sanguin, crescând
astfel riscul de apariţie a infarctului, a sclerozei multiple, a bolii
Alzheimer, a bolii Parkinson etc. Dacă gena va exprima sau nu
caracteristica sa, depinde în totalitate de ceea ce facem, de ce
consumăm, de gradul de toxicitate din organism. Glutamatul de
sodiu este un neurotransmiţător al creierului, iar în cantităţi mari
acţionează ca un drog. Receptorii pentru glutamat sunt prezenţi în
Lohanul nr. 13
întregul organism, atât în creier cât şi în celelalte organe. În
anumite condiţii, glutamatul distruge neuronii din creier prin
supraexcitare repetată.
Cercetările ştiinţifice au demonstrat clar efectul sinergic
dintre glutamatul de sodiu şi nucleotide, în dezvoltarea gustului.
Acestea din urmă sunt frecvent amestecate cu glutamaţii, pentru a
le îmbunătăţi acţiunea. Prezenţa acestor nucleotide triplează
puterea de intensificare a gustului, pe care o are glutamatul.
Nucleotidele sunt compuşi proteici solubili, prezenţi în regnul
animal sau vegetal în aceeaşi măsură ca şi aminoacizii, peptidele,
acizii organici. Cel mai important rol al glutamatului este acela de a
păcăli creierul asupra gustului mâncării, care devine astfel „foarte
bun“, iar stimularea neuronală produce dependenţă faţă de
alimentele care sunt slabe din punct de vedere nutritiv, dar conţin
acest ingredient „mincinos”.
Studiile au evidenţiat faptul că, după 15-30 de minute de la
expunerea la o concentraţie crescută de glutamaţi (cel mai simplu,
prin ingerarea de alimente care îi conţin), o parte din neuroni se
umflă, luând forma unor balonaşe care încep să degenereze, timp în
care se acumulează cromatina. În maxim trei ore, aceşti neuroni
mor. Dacă timp de două ore se folosesc doze mici de GMS şi apoi
se întrerupe acţiunea lor, celulele mai rămân viabile 18 până la 24
de ore, după care mor brusc. În organism, aminoacizii se găsesc
sub forma de proteine şi nu în formă liberă. Când un complex de
proteine din alimente apare în corp, el este absorbit încet în tractul
intestinal. Aceşti aminoacizi din proteine sunt absorbiţi în totalitate
sub formă aminoacizilor combinaţi şi se descompun apoi în ficat,
unde sunt eliberaţi în mici concentraţii, pe care corpul le poate
metaboliza. Organismul uman nu a fost conceput pentru a avea
concentraţii atât de ridicate de aminoacizi liberi.
Când aceste proteine se descompun (de exemplu, atunci când
se folosesc extractul de drojdie sau enzimele în alimente cu adaos
de GMS, pentru a le descompune) în aminoacizii lor liberi
corespunzători, atunci ele nu mai sunt deloc asimilabile pentru
organism. Aminoacizii corespunzători sunt obţinuţi într-un mod
nenatural şi în momentul în care ajung în tractul digestiv, sunt
absorbiţi sub formă de aminoacizi liberi, iar nivelul de acid
glutamic din sânge creşte semnificativ, de 20 până la 40 de ori.
Bariera hematoencefalică nu a fost concepută pentru a face faţa
unor nivele atât de ridicate de glutamat, pentru că în mod natural nu
se petrece aşa ceva. Unui organism care are celule canceroase în
dezvoltare, dacă este expus la GMS, i se va amplifica foarte repede
rata de proliferare a celulelor canceroase. Dacă expunerea la
glutamat scade, scade corespunzător şi răspândirea celulelor
canceroase.
În afara creierului, există numeroşi receptori pentru glutamat:
întregul sistem digestiv, de la esofag la colon, plămânii, ovarele,
întregul aparat reproducător (incluzând chiar sperma), glandele care
produc adrenalina, oasele şi chiar pancreasul. Toate acestea
acţionează şi operează exact la fel ca receptorii de glutamat din
creier.
Atunci când consumăm GMS, sunt stimulaţi toţi receptorii de
glutamat din corp. De aceea, unele persoane au diaree prelungită
sau dispepsie, pentru că glutamatul stimulează receptorii
corespondenţi din esofag şi intestinul subţire, alte persoane au
simptome de intestin iritabil sau, dacă deja au un intestin iritabil,
senzaţiile se înrăutăţesc.
Sistemul de receptori de glutamat din aparatul cardiovascular
poate explica foarte bine creşterea deceselor subite cardiace, care
este asociată şi cu scăderea concentraţiei de magneziu: când nivelul
de magneziu scade drastic, receptorii de glutamat devin
hipersensibili, intervenind astfel pericolul problemelor cardiace.
Moartea subită prin atac de cord se datorează aritmiei sau
spasmului coronarian şi ambele pot fi produse de consumul de
glutamat. Unul dintre fenomenele comune care s-au descoperit în
legătură cu moartea subită cardiacă este că majoritatea oamenilor
au murit după ce au mâncat la restaurant. Aceşti oameni aveau un
nivel scăzut de magneziu. Consumând mâncăruri cu mult glutamat,
acesta a stimulat puternic receptorii de glutamat din sistemul
cardiovascular şi din hipotalamus şi au avut astfel stop cardiac.
Neurologul Russell Blaylock a realizat de-a lungul timpului
studii ample care au dovedit nocivitatea glutamatului şi a
aspartamului. Începând cu 1995, el a început să prezinte rezultatele
la care a ajuns:
„Bolile neurodegenerative sunt legate de mercur, aluminiu,
pesticide şi erbicide, dar modalitatea prin care acestea produc
Iulie 2010
vătămări ale creierului este mecanismul excitotoxic. Suntem cu
toţii expuşi la aceste toxine, iar când mai adăugăm şi GMS şi alte
excitotoxine în alimentaţie, procesul de toxicitate se accelerează.
De aceea, doctorii nu pot explica o cauză a bolilor degenerative:
pentru că ele nu au o cauză, ci mai multe. Când se realizează un
studiu de caz pe o persoană bolnavă de Alzheimer, un medic spune
că este vorba de intoxicaţia cu mercur, un altul că este vorba de
pesticide, altul de altceva, dar de fapt este acelaşi mecanism care se
petrece.
Toate acestea operează concertat, crescând activitatea
imunitară a creierului, activând astfel excitotoxicitatea. De aceea
toate aceste substanţe par să aibă legătură cu boala, pentru că toate
acţionează în acelaşi fel asupra creierului.”
Pericolele excitotoxinelor
Cele mai toxice substanţe care se găsesc în produsele
alimentare, glutamaţii şi aspartamul, acţionează asupra celulelor
nervoase. Ele sunt denumite „excitotoxine“, deoarece „excită”
neuronii, având o structură similară cu aceea a
neurotransmiţătorilor. În mod natural, în organismul uman se
găsesc diverse specii de glutamaţi şi aspartaţi, în anumite
concentraţii, la nivelul măduvei spinării. Creşterea acestor
concentraţii este imediat contrabalansată printr-un mecanism
specific, care transferă excesul de glutamaţi la nivelul celulelor
gliale, prezente în jurul neuronilor, furnizându-le, astfel, energie.
Atunci când concentraţia de glutamaţi creşte peste nivelul necesar,
ei devin toxine neuronale şi atacă celulele care conţin receptori
specifici glutamaţilor. Excesul de glutamaţi va distruge nu numai
neuronii care conţin receptorii pentru glutamat, ci şi acei neuroni
care sunt conectaţi atunci cu ei, chiar dacă acei neuroni folosesc
alte tipuri de receptori.
Această descoperire este foarte importantă, deoarece, astfel,
se poate explică rolul glutamaţilor şi al aspartaţilor în apariţia şi
dezvoltarea bolii Parkinson şi a sindromului Alzheimer.
Sunt afectaţi în special neuronii hipotalamici (hipotalamusul
controlează creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului,
acţiunea a numeroase glande endocrine, apetitul, ciclul somnului,
bioritmul). În combinaţie cu o altă neurotoxină, aspartamul (E951),
pericolul devine cu mult mai mare.
O proporţie considerabilă a oamenilor, aproximativ 25%, este
sensibilă la acţiunea glutamatului monosodic. Cele mai frecvente
simptome sunt: pierderea memoriei, hiperactivitate, sindromul
oboselii cronice, amorţeală, dureri de cap, migrene, agitaţie,
iritabilitate, confuzie mintală, ameţeală, modificări de
comportament (în special la tineri şi la copii), depresie, paranoia,
sindromul Alzheimer şi boala Parkinson, ţiuituri în urechi, vedere
înceţoşată, fibromialgie, senzaţie de explozie la nivelul gâtului, al
umărului sau al antebraţului, disconfort abdominal, tulburări
gastrice, greaţă, vomă, diaree, senzaţie de sete, transpiraţie
abundentă, senzaţie de presiune facială, aritmie cardiacă, ritm
cardiac crescut, palpitaţii, alergii, dificultăţi respiratorii, ritm
respirator mărit, astm, bronhospasm, ulceraţii ale pielii, efect
teratogen.
Binecunoscutul „sindrom al restaurantului chinezesc” a fost
descris pentru prima dată de către o persoană care consumase
mâncare chinezească: strângere în piept, dureri de cap, greaţă,
senzaţie de vomă, crampe abdominale, insuficienţă respiratorie, şoc
respirator. Simptomele pot fi legate de o anumită reacţie alergică,
dar şi de o reacţie de intoleranţă.
Mâncarea chinezească conţine adeseori aditivi (în special
glutamat de sodiu), peşte, produse din peşte sau sos de arahide. În
cazul pacienţilor astmatici, glutamatul produce bronhoconstricţie.
Primele simptome apar după 15 minute, dar a fost descris de
asemenea şi un interval de acţiune de 24-48 de ore.
Anumite persoane tolerează acest aditiv, în cantităţi variate,
în timp ce altele nu îl tolerează deloc. S-a descoperit că simptomele
apar dacă se ingerează minim 3 grame de substanţă. Reacţiile pot fi
cumulative: dacă o persoană mănâncă o dată pe săptămână un
produs care conţine GMS, efectele nocive pot să nu apară, dar dacă
mănâncă acelaşi produs două-trei zile la rând, atunci poate simţi
efectele.
„Riscurile” eliminării definitive a glutamatului
Dacă s-ar interzice folosirea GMS în alimente, companiile
alimentare şi farmaceutice ar pierde miliarde de dolari. Să ne
gândim numai la toate medicamentele care se fac pentru a „trata”
91
aceste simptome produse de glutamat. Şi care, evident, ar putea fi
îndepărtate prin simpla eliminare a glutamatului din alimentaţie.
Guvernele au anumite planuri de control al populaţiei prin
consumul de aspartam, glutamat, organisme modificate genetic,
îndulcitori sintetici etc.
Cine afirmă cu dovezi incontestabile şi zdrobitoare că
GMS este toxic?
* Cercetătorii, care, în urma studiilor, au descoperit că GMS
cauzează vătămări grave ale creierului, tulburări endocrine etc;
* Oamenii de ştiinţă, care folosesc GMS în anumite teste de
laborator, spre a distruge celule din creier, pentru a studia efectul
altor substanţe chimice asupra creierului.
Cine spune că GMS produce reacţii nocive?
* Milioanele de victime care s-au îmbolnăvit grav în urma
ingerării a GMS;
* Medicii din camerele de urgenţă, care au fost martori la
sute de mii de cazuri de bolnavi în stare gravă, în urma consumului
de GMS din alimente;
* Medicii din ambulanţe, care au transportat sute de mii de
bolnavi în stare gravă, în urma consumului de alimente care
conţineau GMS, la spitalele de urgenţă;
* Medicii de familie la care se prezintă oamenii cu simptome
ale intoxicaţiei cu GMS.
Cine pretinde în mod fals şi mincinos ca GMS este
„sigur”?
* Cei care profita în urma producerii, vânzării şi promovării
GMS-ului;
* Cei care lucrează direct pentru Aijimoto Co, Asociaţia
ProGlutamat, Comitetul Tehnic International ProGlutamat şi alte
asociaţii;
* Cercetătorii care lucrează în instituţii şi laboratoare
finanţate direct de către industria glutamatului;
* Firmele de publicitate şi de relaţii cu publicul, angajate de
către industria glutamatului pentru a promova o imagine favorabilă
acestui produs;
* Cercetătorii plătiţi, mituiţi, avansaţi în posturi mai bune de
către industria glutamatului, pentru a minţi public că GMS este
sigur;
* FDA;
* „Prietenii” celor care profită din producerea, vânzarea şi
promovarea GMS.
Cine spune că GMS este „controversat”?
* Cei care nu vor ca oamenii să recunoască faptul că, practic,
GMS este o otravă pentru organismul uman.
În mai 1998, Institutul Naţional al Sănătăţii a ţinut un
Dezbateri
simpozion mondial intitulat Cascada de Glutamat: modalitate de
declanşare a bolilor Sistemului Nervos Central. Medici, specialişti
şi oameni de ştiinţă din întreaga lume au venit să discute efectele
glutamatului asupra anumitor simptome şi boli. Mesajul central a
fost că este nevoie de ajutorul companiilor farmaceutice pentru a
produce medicamente care să inhibe sinteza glutamatului în corp.
Deşi la început a fost dificil, cu timpul s-au introdus din ce în ce
mai multe medicamente care să blocheze formarea glutamatului:
unele pentru tratarea bolii Alzheimer, altele pentru scleroza
 92
multiplă etc.
Richard Hennebery, neurolog, a afirmat la o întrunire a
Federaţiei Societăţilor Americane de Biologie Experimentală, în
legătură cu un studio finanţat de FDA asupra siguranţei GMS-ului
în alimentaţie: „Consider că este o ironie faptul că industria
farmaceutică investeşte resurse imense în dezvoltarea unor
substanţe care să blocheze receptorii de glutamat ce protejează
neuronii sistemul nervos central împotriva toxicităţii glutamatului,
în timp ce industria alimentară, cu acordul FDA-ului, continuă să
adauge nestingherită cantităţi uriaşe de glutamat în produsele
alimentare.”
FDA continuă şi ea să aprobe nenumărate noi ingrediente şi
aditivi alimentari care conţin acid glutamic liber de sinteză. În
acelaşi timp, refuză sistematic să ia vreo măsură împotriva
companiilor care nu etichetează corect şi nu menţionează clar
prezenţa glutamatului în produse. EPA aprobă şi ea folosirea
acidului glutamic de sinteză ca pesticid în culturile agricole.
Mai mult, guvernul american a permis introducerea unei noi
arome, care imită acţiunile glutamatului, fără nicio testare
prealabilă a efectelor adverse ale acestuia. Produsul, numit
Senomix, este puternic susţinut financiar de unii giganţi ai
industriei alimentare, cum ar fi Kraft Global Inc., Nestle,
Campbell’s Soup, Coca-Cola, Cadbury, Aijimoto. Compania
Senomix pretinde că, după acest înlocuitor de glutamat, va produce
un substitut pentru zahăr şi unul pentru sare.
Istoria acestei companii vorbeşte de la sine, fiind cunoscută
ca producând substanţe neurotoxice, care folosesc aceleaşi căi de
pătrundere în creier ca şi glutamatul. Conform dr. Russell
Blaylock, ultimele studii dezvăluie faptul că medicamentele care
blochează receptorii de glutamat, administrate în paralel cu alte
medicamente şi cu tratamentul chimioterapic, accelerează foarte
mult înaintarea cancerului.
În 2004, Congresul American a aprobat Legea pentru
Protecţia Consumatorului şi pentru Etichetarea Alergenilor
Alimentari. Hăituită de plângerile şi de rapoartele cu probleme de
sănătate ale milioanele de oameni care suferă de reacţii alergice şi
de alte simptome negative în urma consumului anumitor alimente
care nu sunt etichetate corespunzător, pentru ca oamenii să le poată
evita, FDA a cerut industriilor alimentare să indice pe etichetă
prezenţa alergenilor în produse. Principalele produse vizate erau
laptele, alunele, ouăle, soia, grâul, nucile de pădure, peştele şi
scoicile. FDA şi industria alimentară menţionează că această
acţiune va ajuta cele 7 milioane de americani care suferă de aceste
alergii. Dar oare de ce nu s-a făcut nimic şi în privinţa
glutamatului? Aceasta ar ajuta 25% din populaţie, adică 65 de
milioane de oameni, care sunt alergici şi sensibili la glutamat. FDA
ignoră complet problemă gravă a GMS.
Un alt atac asupra trupului nostru, pentru profit
EPA a aprobat folosirea, fără restricţie cantitativă, a acidului
glutamic liber – AuxiGro – în culturile agricole. În iulie 1997,
corporaţia Auxein (mai târziu cunoscută sub numele de Emerald
BioAgriculture) a cerut aprobare de la EPA să conducă un program
experimental, de folosire a acidului glutamic liber sintetic, fără
restricţie cantitativă, în sau pe vegetalele care urmau să fie puse în
vânzare către populaţie. AuxiGro este un „stimulator de creştere”
pentru recolte. Acidul glutamic liber prezent este transformat în
acid gama-amino butiric (GABA) în vegetale, dar şi în corpul
uman. La oameni, GABA stimulează în mod artificial glanda
pituitară ca să producă hormoni de creştere. La vegetale are acelaşi
rol, stimulând creşterea plantelor. Produsul stimulează producerea
de GABA prin mitocondrii. Astfel, GABA deschide noi canale de
nutriţie în pereţii celulelor, permiţând redistribuirea elementelor
nutritive în diferite arii ale plantei. Dacă înainte eram îngrijoraţi din
cauza hormonilor de creştere prezenţi în carne şi lapte, iată că acum
avem o grijă în plus: pesticidele din vegetale.
AuxiGro a pornit iniţial ca o substanţă ce cataliza creşterea şi
Dezbateri
dezvoltarea culturilor, dar apoi s-a observat ca insectele nu se
atingeau de plantele stropite cu AuxiGro; prin urmare, compania a
cerut patentarea produsului AuxiGro şi ca pesticid şi erbicid, iar
mai apoi, ca fungicid. În august 1997, corporaţia Auxein înregistra
spre aprobare pesticidul AuxiGro WP Catalizator Metabolic, un
pesticid care conţinea acid glutamic liber de sinteză în procentaj de
30%. În septembrie 1997, EPA a aprobat cererea de a realiza
programul experimental.
În octombrie 1997, compania Auxein a depus o petiţie de a i
Lohanul nr. 13
se permite pulverizarea „acidului glutamic biochimic” în sau pe
toate articolele alimentare, fără restricţii în ceea ce priveşte
cantitatea de substanţă care rămâne în sau pe vegetale, în momentul
recoltării. Acid glutamic biochimic a fost prima denumire data de
Auxein acidului glutamic de sinteză folosit în produsul său.
În ianuarie 1998, EPA aproba cererea de a folosi fără
restricţii acidul glutamic de sinteză sub forma de catalizator al
creşterii şi dezvoltării plantelor. Astfel, EPA permitea companiei
Auxein să folosească produsul AuxiGro, indiferent de cantitatea de
acid glutamic de sinteză rămas în sau pe nuci, seminţe, cereale,
fructe şi legume în momentul comercializării.
Pulverizată peste recolte mai ales din avion, această toxină
este susceptibilă de a fi inhalată, dusă de vânt la mari distanţe, în
alte regiuni decât cele prevăzute de companie, de a intra în pământ
şi de a contamina reţeaua de apa freatică. Salată verde, roşiile,
cartofii şi alunele au fost printe primele vegetale vizate.
În septembrie 2000, Auxein Corporation raporta că recoltele
pulverizate cu AuxiGro includ: ţelină, castraveţii, fasolea, strugurii,
ceapă, ardeiul gras, alunele, cartofii, căpşunele, roşiile şi pepenii
verzi. Astăzi nu există recoltă care să nu fi fost aprobată spre
„tratare” cu AuxiGro de către EPA.
În decembrie 2000, compania Auxein depunea o petiţie în
care cerea să se aprobe folosirea fără restricţii a acidului glutamic
de sinteză în toate culturile şi pe toate produsele aflate sub
jurisdicţia EPA. În iunie 2001 EPA aprobă petiţia. În 2004,
Emerald BioAgriculture cerea aprobarea de a folosi AuxiGro ca
dezinfectant, agent de deshidratare, fertilizator, fungicid, reglator
de creştere pentru culturi. Interesant este ca în anul 2000, catalogul
de prezentare a produsului AuxiGro a firmei Auxein conţinea
următorul avertisment: „Avertisment de precauţie: periculos pentru
oameni şi animale de casă – Atenţie!”
De ce este periculos acidul glutamic, care este un aminoacid
din proteine, să ajungă direct pe legumele şi fructele proaspete?
Acidul glutamic liber folosit este de fapt procesat prin sinteză,
conţinând şi alte substanţe chimice contaminante nedorite. Atunci
când este produs prin hidroliza acidă, acest produs conţine
substanţe cancerigene. Când este obţinut prin fermentaţie
bacteriană, bacteria folosită pentru a excreta forţat acidul glutamic
prin pereţii celulari este modificată genetic prin diferite procedee
care include şi iradierea. Nu s-au efectuat studii referitoare la
efectele acestei substanţe asupra sănătăţii umane şi animale sau
asupra mediului.
O dată pulverizată pe legumele şi fructele proaspete,
substanţa pătrunde prin coaja în interiorul fructelor, legumelor,
seminţelor. Efectele nocive ale glutamatului sunt deja studiate şi
cunoscute.
Cercetările efectuate de industria glutamatului în 1970 şi
depuse la EPA de către Corporaţia Auxein, pretinzând că acidul
glutamic sintetic este „sigur” au fost îndelung respinse ca fiind
neconcludente de către oameni de ştiinţă independenţi. Neurologii
folosesc în testele de laborator acidul glutamic de sinteză, atunci
când vor să distrugă selective anumite celule nervoase din creierul
cobailor studiaţi.
Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA recunoaşte că acidul
glutamic este asociat cu dependenţa, atacurile de apoplexie,
epilepsia, tulburările degenerative, tulburările neuronale, boala
Alzheimer, boala Parkinson, traumele cerebrale, schizofrenia,
anxietatea, depresia, cancerul etc. Conform EPA, aditivii alimentari
cu numele de „glutamat monosodic” cauzează reacţii nocive asupra
organismului uman. Conform FDA, aditivii alimentari cu numele
de „glutamat monosodic” conţin acid glutamic liber de sinteză.
În revizuirea documentelor depuse de Corporaţia Auxein,
prin care se cerea acordul de a utiliza acidul glutamic liber sintetic
spre a fi aplicat prin pulverizare asupra recoltelor în creştere, EPA
nu s-a conformat cererilor Actului Federal care reglementează
Alimentaţia, Medicamentele şi Cosmeticele. Acest Act
reglementator cere ca EPA să revizuiască şi să aprobe aplicaţiile
primate în conformitate cu riscurile pe care acestea le produc
asupra oamenilor. EPA a ignorat de asemenea şi Ordinul Executiv
nr. 13045 care cere agenţiilor guvernamentale să ia în considerare
toate informaţiile care există la acea dată referitoare la
sensibilitatea variabilă individuală a consumatorilor, în special a
copiilor. Organizaţia americană Adevărul pe Etichete (’Truth în
Labeling’) a fost cea care a sesizat apariţia produsului toxic
AuxiGro în 1998 şi care a depus în 2001 o petiţie de protest.
Iulie 2010
Enigmele Mării Negre
Daciana Matei – Bucureşti
În urmă cu aproximativ 13.000 de ani, clima europeană era
destul de asemănătoare cu cea a zilelor noastre, exceptând partea de
nord a continentului, în care mai persistau încă urmele ultimei
Epoci de Gheaţă. În acea perioadă clima s-a schimbat brusc şi
dramatic, gheţarii au început să se topească repede datorită creşterii
accelerate a temperaturii, ceea ce a dus la inundaţii de proporţii în
mari regiuni ale Europei. Noi ne vom referi în continuare la zona
ţării noastre şi în special la zona Mării Negre.
Studiind geografia Mării Negre, doi geologi americani W.
Ryan şi W. Pitman de la Universitatea Columbia au ajuns la
concluzia că în acele vremuri îndepărtate, Marea Neagră nu era
decât un lac uriaş cu apă dulce, înconjurat de terenuri fertile,
cultivabile, nivelul lacului fiind cu aproximativ 100 de metri sub
cel al Marii Mediterane. Dar în urma glaciaţiunii, Marea
Mediterană a fost practic inundată de cantităţi imense de apă
rezultate în urma topirii gheţarilor şi s-a revărsat inundând Marea
Neagră cu apă sărată, peste istmul ce a devenit apoi Strâmtoarea
Bosfor-Dardanele. Nivelul Mării Negre a crescut într-un timp
relativ scurt, până când a ajuns să inunde pământurile din jurul
fostului lac cu apă dulce. În favoarea acestei ipoteze vine structura
atipică a fundului Mării Negre, unde se văd terasele unor plaje care
înaintează în largul mării şi astfel se explică şi de ce Marea Neagră
are un conţinut de sare mai scăzut în comparaţie cu cel al
Mediteranei.
Fost comandant în marina militară a Statelor Unite ale
Americii şi oceanograf, doctor în geologie marină şi geofizică,
Robert Ballard şi-a dedicat întreaga viaţa explorării oceanelor, fiind
cel care în 1985 a descoperit rămăşiţele subacvatice ale celebrului
vas Titanic. În cadrul unei conferinţe publice susţinute în 2008,
oceanograful Robert Ballard prezintă descoperirile făcute în Marea
Neagră şi afirmă următoarele: „pentru că nu există oxigen, Marea
Neagră este cel mai mare rezervor de hidrogen sulfurat de pe
pământ. Epavele sunt perfect conservate. Toate detaliile lor sunt
perfect conservate. Priviţi acele artefacte, încă se vede mierea cum
curgea din vase.”
Peştera Movile, un ecosistem unic în lume
Recent, în urma cercetărilor efectuate, Ballard a emis ipoteza
că Potopul descris de Biblie ar putea fi localizat pe actualul
93
teritoriu al Mării Negre. Astfel, o echipă de cercetători a filmat în
largul Mării Negre, cam la 20 km de ţărmul turcesc mai multe
artefacte specifice perioadei comunei primitive. Aceste descoperiri
arată clar că ţărmul fostului lac cu apă dulce a fost locuit. La
aceeaşi concluzie s-a ajuns şi în urma descoperirii a câtorva specii
de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariţie, dar toate cu o
vechime cuprinsă între 7.500 – 15.000 de ani. În lipsa curenţilor
marini, apele dulci au rămas neamestecate cu apa sărată provenită
din Marea Mediterană. Mai mult decât atât, mediul marin din acea
zonă prezintă condiţii optime de conservare a habitatului de acum
câteva mii de ani, din cauza lipsei de oxigen.
Devenită celebră în urma cercetărilor făcute de NASA,
Peştera Movile situată lângă coasta Mării Negre este un loc unic în
lume datorită ecosistemului său neobişnuit. În această peşteră
există ape bogate în hidrogen sulfurat şi o atmosferă bogată în
dioxid de carbon şi metan. Majoritatea cercetătorilor sunt convinşi
că ecosistemul peşterii este complet independent de cel existent pe
pământ şi că în urma unui eventual cataclism planetar, acest
ecosistem ar fi singurul supravieţuitor. Speologul Cristian Lascu,
cel care a descoperit această peşteră spectaculoasă spune că fosilele
vii descoperite aici s-ar fi putut refugia în peşteră încă din Epoca de
Gheaţă. La momentul separării peşterii de mediul exterior,
singurele organisme care au supravieţuit transformărilor climatice
au fost cele care trăiau în această peşteră caldă de sub pământ.
Aceste organisme nevertebrate au fost nevoite să se adapteze la
condiţiile extreme de mediu prin pierderea pigmentului,
dezvoltarea simţurilor tactil şi olfactiv, iar cel al văzului dispărând
complet. Ceea ce o face atât de specială şi unică este faptul că
materia organică primară este sintetizată de bacterii
chimiosintetizante, producătorii primari fotosintetizanţi lipsind, în
interiorul peşterii nefiind lumină. Astfel acesta este singurul
ecosistem bazat complet pe energia chimică folosită de aceste
sulfobacterii care folosesc hidrogenul sulfurat din apă.
Pădurea preistorică
Se ştie că o foarte mare parte din Europa era acoperită de
păduri, iar pe teritoriul ţării noastre aceste suprafeţe împădurite
acopereau nu doar munţii, dar şi dealurile şi o mare parte a
câmpiei, astfel că pământul românesc era acoperit în proporţie de
60 – 70 % cu păduri.
În timpul săpăturilor necesare construcţiei canalului Dunăre –
Marea Neagră în anii ’80, în zona râului Argeş cupele
excavatoarelor au scos la iveală foarte multe resturi vegetale la o
adâncime de aproximativ 6 metri. Continuând să sape cu atenţie, la
o adâncime de 15 – 25 de metri s-au descoperit specii preistorice de
stejari, fagi, goruni şi tei, toate într-o formă bine conservată chiar
de nisipul care le acoperea vârfurile. Specialiştii veniţi la faţa
locului au constatat vechimea acestui nisip care era de 10.000 –
12.000 de ani, ceea ce înseamnă că pădurea era desigur mult mai
Dezbateri
veche decât nisipul. Acestor descoperiri au urmat şi altele în zone
apropiate. Rezultatele cercetărilor nu au întârziat să apară: pădurea
preistorică se întindea pe o suprafaţă cuprinsă între localităţile
Glina – Bobesti, Jilava, Domneşti, Mihăileşti – Cornetu
terminându-se undeva la sud, probabil dincolo de graniţele ţării
noastre.
Concluzia la care au ajuns cercetătorii a fost că această
pădure a fost într-adevăr acoperită de o cantitate uriaşă de apă, dar
care s-a retras într-un timp extrem de scurt, lăsând în urmă acea
 94
depunere de nisip sărat care a dus la conservarea excelentă a
copacilor. Pornind de la ipoteza lui Ballard cum că pe actualul
teritoriu al ţării noastre ar fi avut loc un adevărat potop datorită
imensei cantităţi de apă ce s-a revărsat asupra pământului, ne
punem întrebarea cât de mare putea fi acel val uriaş astfel încât să
acopere suprafeţe întinse de pădure.
Cetatea scufundată
În anul 2004, o echipă de scafandri specializaţi în arheologie
subacvatică au făcut unele cercetări în largul Mării Negre pentru a
căuta vestigiile scufundate ale vechiului oraş Callatis. Această
primă expediţie a fost condusă de Jeno Szabo, singurul român care
a făcut parte din echipa lui Jacques –Yves Cousteau. În urma
acestei expediţii s-au găsit piese arheologice şi urme ale vechiului
oraş pierdut. Dar aceste cercetări au fost întrerupte din lipsă de
fonduri. Mai târziu, în anul 2007 s-a reluat această expediţie la care
li s-au adăugat şi alţi scafandri specializaţi din Ungaria şi, dotaţi cu
Acţiunile criminale de intoxicare
a populaţiei prin intermediul
chemtrails-urilor s-au intensificat
în ultima perioadă
Mihai Vasilescu – Bucureşti
Dezvăluirile incendiare care s-au făcut în ultima vreme
despre chemtrails (aşa-zisele „dâre ale morţii“ pe care le lasă în
urma lor unele avioane) nu au reuşit să oprească acţiunile criminale
ale celor care se folosesc de orice mijloace, oricât de abjecte,
pentru a reduce populaţia globului la 1 miliard de oameni. Pentru
aceasta, printre alte metode criminale de intoxicare, otrăvire şi
îmbolnăvire a oamenilor, sunt răspândite pe cale artificială, de
exemplu prin pulverizare din avioane, substanţe toxice, virusuri şi
germeni patogeni. Am primit de la un cititor din Bristol, Anglia,
nişte fotografii extrem de elocvente ale unor chemtrails-uri apărute
recent în zona respectivă.
Fenomenul nu este singular, ba din contră. Nici în România
nu suntem feriţi de aceste acţiuni criminale. În ţara noastră se pot
observa deseori aceste dâre chimice deasupra mai multor oraşe. De
exemplu, în luna martie a acestui an, în mai multe oraşe din sudul
ţării a căzut din cer o pulbere cărămizie ce conţinea fier, cupru,
plumb şi alte metale grele. Acest praf a putut fi observat în
săptămânile care au urmat şi în Bucureşti, în judeţul Constanţa, în
Bărăgan. Specialiştii Agenţiei de Protecţia Mediului spun că în
mod normal, în aer nu ar trebui să existe nicio urmă de astfel de
metale şi că inhalarea lor este deosebit de periculoasă.
În Dobrogea, de exemplu, ploaia de pulbere conţinea crom,
plumb, nichel, arseniu şi cadmiu, metale care se găsesc în mod
normal în sol şi nicidecum în aer. De asemenea s-a eliminat ipoteza
că aceste prafuri au fost aduse de la mare depărtare de curenţii de
aer, deoarece în acea perioadă meteorologii nu au constatat nicio
mişcare a curenţilor de aer care să fi venit din nordul Africii, aşa
cum au presupus cei de la Mediu. Această ipoteză nu a fost decât
„praf în ochi“ (de data aceasta, la propriu) pentru naivii care se lasă
prostiţi de declaraţiile sforăitoare ale autorităţilor.
Multe persoane au observat aceste prafuri chimice ce cad din
Dezbateri
cer sub formă de ploaie sau se depun pur şi simplu pe lucrurile
aflate la sol. Unii spun că după ploaie, frunzele au fost acoperite de
negreală şi de atunci tufele de flori nu mai înfloresc. Alţii spun că
legumele se ofilesc şi florile arborilor fructiferi se scutură înainte
de vreme, în urma unor astfel de ploi otrăvite. La fel se petrece cu
viţa de vie, care pare arsă.
Fostul primar Peter Vereecke din Evergem, Belgia a făcut
unele afirmaţii legate de ceea ce el numeşte „o industrie a morţii –
chemtrails“ , într-un interviu luat de Willy De Buck în ziarul De
Lohanul nr. 13
aparate performante cu tehnologie de ultimă oră, au detectat cu
ajutorul sonarelor o „anomalie“ ciudată în adâncurile Mării Negre.
La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul
mării, s-au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate.
Atunci, scafandrii au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul
oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului
din Delfi, pe locul unei aşezări getice. Coordonatele relevate de
aparatura folosită în timpul cercetărilor au evidenţiat o arie de opt
kilometri pătraţi unde au fost înregistrate aşa-numitele „anomalii“ –
puncte care se diferenţiază de relieful natural.
Marea Neagră ascunde în adâncurile ei multe alte enigme,
vestigii ale vechilor cetăţi, corăbii scufundate, monumente şi
temple antice. Toate aceste tezaure arheologice necunoscute şi
neexplorate încă aduc un farmec misterios şi fascinant ţării noastre.
Gentenaar, 26 iulie 2009. Aici citiţi varianta online:
http://chellow.blogspot.com/2009/07/former-mayor-crusade-
against-white.html
Redăm fragmente din acest interviu:
„…Chemtrails sunt nori de chimicale şi germeni cauzatori de
boli care intenţionat sunt împrăştiaţi peste noi pentru a ne
îmbolnăvi şi a ne manipula comportamentul.“
„Opinia mea este următoarea: toate procesele globale implică
bani, putere şi control. Creierele din spatele chemtrails se află la
vârful industriilor farmaceutice şi chimice. Acum 100 de ani de
exemplu, 1% din oameni aveau cancer. Astăzi a ajuns să aibă
cancer unul din trei oameni. Acest fapt este foarte convenabil
pentru unii. Industria curativă a cancerului este o afacere de
miliarde de dolari. La fel ca şi tratamentul atâtor boli „pulverizate
din avioane” în ultimii 10-15 ani. Alzheimer, Parkinson, autism,
ADHD, astm, diabet, alergii… niciodată nu am fost atât de bolnavi
ca acum. Psihicul nostru, sănătatea emoţională şi intelectuală sunt
sistematic subminate. Cum explicaţi asta?“
„Priviţi. Cu certitudine ei joacă un rol în asta pentru că
avioanele care împrăştie substanţe sunt folosite mult mai intensiv în
ultimii câţiva ani. Puteţi observa fenomenul în ţara noastră (Belgia)
cel puţin 10 zile pe lună. De ce nu vedeţi aceste chemtrails
deasupra Saharei sau Amazonului? Pulverizarea chimicalelor
asupra acestor zone menţionate ar fi o acţiune lipsită de sens atâta
timp cât acolo nu trăiesc oameni. Întregul nostru mediu este infestat
chimic: mâncarea, sistemul de sănătate, totul este bazat pe chimie.
Nimeni nu face nimic…
Pentru că procesul nostru de gândire este condiţionat. Priviţi
ochii oamenilor de pe stradă, sunt sedaţi şi se plimbă ca nişte
zombi. Priviri plictisite lipsite de „bucurie de viaţă“ şi fără o
perspectivă a vieţii. De aici începe cruciada mea: oameni treziţi-vă,
deschideţi-vă ochii, acţionaţi, înainte să fie prea târziu!“
Iulie 2010 95

La închiderea ediţiei

Theodor Codreanu, Ştefan Cazimir, Leo Butnaru, Cezar Ivănescu,

Dan Horia Mazilu, Simion Bogdănescu, Petru Ioan, Fănuş Neagu,
ori a unui nostalgic, precum Ion N. Oprea, cartea „Lumea cărţilor“
Huşul în „Lumea cărţilor“ înmănunchează nu doar cuvinte curtenitoare, flatante, metaforice,
ci trăiri care rămân eternităţii, martore ale timpului care le poartă
data consemnării.
Ion N. Oprea – Iaşi Cu un „supplementum“ drept încheiere, cartea despre care
vorbesc devine şi un dicţionar cuprinzând principalele date
autobiografice şi opera majorităţii celor care rămân principalii
Din ce în- „eroi“ ai volumului: Andrei Petrus, Cazimir Ştefan, Dabija Nicolae,
demn lăuntric oferă Enache Ion, Fandarac Ion Marcel, Gălăţeanu Iorgu, Hadârcă Ion,
un scriitor o carte Iachim Ion, Manolache Rodica, Neamţu Ion si printre ei, in cazul
cu autograf? – îşi de faţă, şi Oprea N. Ion.
pune întrebarea „După aproape 40 de ani revenind în Huşul meu drag, loc al
Constantin Donose, tinereţilor mele, dăruindu-i una din cărţile mele, l-am reîntâlnit mai
lucrător cu cartea la tânăr decât mi l-am închipuit, iar oamenii de un optimism pe
Biblioteca munici- măsura anilor prezenţi.
pală „Mihai Ralea“ Să ne închinăm Huşului“ – scriam la 12 iunie 2008, când cu
din Huşi, provo- profesionalismul de care eram convins, profesorul şi scriitorul,
cându-ne să pătrun- eseistul Theodor Codreanu a făcut oficiile de deplină curtoazie,
dem în „Lumea prezentându-mi unui grup de prieteni şi alţi cititori, volumul în acel
cărţilor“, unde – an editat „Huşul în presa vremii“.
spune tot domnia Mi-au fost alături, în sala cu emoţii, cunoscutul coleg şi
sa, la Huşi se află în profesor Mihalache Mocanu, ani mulţi diriguitorul învăţământului
rafturi şi depozite o public în localitate şi judeţ, scriitorii Vicu Merlan, Ştefan Plugaru,
sumă de pagini care Alina Mihaela Pricop, Costin Clit, C. Donose, colectivul bibliotecii
poartă autografe municipale, medicul Tudor Stafie, primarul municipiului atunci etc.
„extrem de pre- Reveneam, într-adevăr, după 40 de ani de întrerupere a
ţioase“ oferite bi- activităţii la Huşi, chemat în alte locuri si condiţii de muncă.
bliotecii de aproape În perioada 1962-1968 fusesem la Huşi un fel de şef al
700 de scriitori ro- cancelariilor unităţilor administrative din oraşul şi raionul Huşi.
mâni, alături de Anii tinereţilor mele… cetăţean cu buletin de identitate
care se află şi prin- pentru oraşul Huşi…
cipalii donatori şi Revenind la Huşi cu ocazia lansării volumului despre
scriitori din Huşi: localitatea şi oamenii din municipiu şi judeţ, reîntâlneam oraşul si
Costache Olăreanu, ofeream bibliotecii şi cititorilor mei şi cărţile înscrise la paginile
Theodor Codreanu, 93-94 din cartea de astăzi, făcându-le intrarea în ceea ce s-a
Valeriu Neştian, Ioan Alexandru Angheluş, Petru Brumă, Clit botezat; „Lumea cărţilor“.
Costin etc. De atunci, de fiecare dată când editez altă carte, una din ele ia
Şi cum acest tezaur de carte stă „ferecat“ în depozite şi doar cu neapărat drumul către Constantin Donose, prieten, pentru biblioteca
prilejul unor expoziţii aniversare (şi poate la cererea expresă) ajunge la municipală Huşi, şi s-au adunat acolo, în „Lumea cărţilor“, alături
public, colectivul de la biblioteca municipală „Mihai Ralea“ din Huşi, cu de cele pomenite în dicţionarul la carte şi cele trei volume despre
sprijinul financiar al unor susţinători constanţi ai actului de cultură local, Vaslui, Tradiţionalism şi … Itinerarii.
au reuşit şi editat o bibliografie a cărţilor purtătoare de autografe, Cărţi dăruite cititorilor din oraşul în care am trăit şi despre care

Recenzie
înlesnind prin aceasta cunoaşterea şi mai complexă a celor care păstrez atâtea amintiri care mă fac, pentru a nu deveni de tot nostalgic,
înnobilează cu opera lor sanctuarul huşean al cărţii. să revin, întinerit, iarăşi şi iarăşi în „Lumea cărţilor“ mele…
„Lumea cărţilor“ este intitulată cartea despre care scrie ca
„Argument“ şi ne-o oferă drept dar cu autograf şi C. Donose
(Editura PIM Iaşi, 2010) şi pe care o primesc cu bucuria celui
care ştie să selecteze şi să citească o carte de interes.
Cartea în cauză nu-i doar o bibliografie în înţelesul strict
al termenului, ci îmbracă în ea starea sentimentală superioară
unui moment consumat care dă prioritate reuşitei autorilor ei,
La închiderea ediţiei –

pe care i-aş fi vrut nominalizaţi pe copertă, ca şi pe colectivul

bibliotecii de pe foaia de vis a vis (á la „Junimea“, Iaşi), nu
doar un inventar al cărţii primite, ci şi o sumă de „înscrisuri“
memorabile culese din „Jurnalul cu impresii“ al instituţiei,
lăsate de cei care, de la 15 ianuarie 1991, au trecut pragul
bibliotecii cu prilejul unor manifestări scriitoriceşti.
Manifestări ale căror important iniţiator şi moderator de elită a
fost şi a rămas profesorul şi scriitorul Theodor Codreanu.
Indiferent că cele scrise în „Cartea de onoare“ a
bibliotecii poartă gândurile şi semnătura unor personalităţi,
oameni politici, precum Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu,
Călin Popescu Tăriceanu, Octav Cosmâncă, ori Valeriu
Tabără, ale academicienilor Alexandru Zub, Mihai Cimpoi, Fostul local al Bibliotecii Orăşeneşti Huşi,
Dan Berindei, Nicolae Dabija şi Grigore Vieru, ale donat la 1941 de Elena Iamandi [G.F.]
scriitorilor Valentin Silvestru, Constantin Olăreanu,
 96 Lohanul nr. 13
radiojurnalului. Astfel încât se auzi doar sfârşitul Comunicatului
Casei Regale, difuzat, în sfârşiţi, de Radio România şi Radio
Bucureşti, asupra acceptării (necondiţionate) a ultimatumului
Cireşar amar, 1940 Uniunii Sovietice. Nenea Jorj (Leon) răsuci la maximum butoanele
negre de bachelită ale receptorului la baterii „Philips“. O voce
sonoră, gravă, lansa în eter lugubra ştire. N-am priceput cine ştie ce
Valeriu Neştian – Iaşi din conţinutul anunţului oficial. Mama însă înlemnise de spaimă;
tata (profesor de istorie) se afla concentrat la Regimentul 21
infanterie pe graniţa nistreamă, nu departe de Orhei (la Ivancea),
Acu’ 70 de ani, şcolar la primară în Huşi nu ştiam mai nimic Treptat, treptat, ea îşi reveni. Posturile de radio începură să
şi nu aveam presimţiri sumbre. În estul României Mari, ogoarele transmită, în direct, un concert de orgă cu muzică de Bach, de la
dezvăluiau privirii o stare de lucruri bună: abundenţa neobişnuită a Biserica Neagră din Braşov…
precipitaţiilor din acel iunie 1940 nu-i îngrijora pe oameni în Frecventul vizitator al casei noastre avea cunoscuţi buni
legătura cu recolta viitoare. dintre ofiţerii Batalionului III, încarzamat în clădirea garnizoanei,
Pierdut în farmecul şi frumuseţea matinală, mă uitam dincolo de primele două rampe C.F.R. Lasă vorbă că se duce să se
câteodată „extaziat“ de pe dealul Dobrina la viile şi livezile intereseze la dânşii care-i situaţia reală din răsăritul României.
inundate de verdele proaspăt al priveliştilor, ce sclipeau feeric în Dacă află ceva deosebit, va reveni. Nu s-a mai reîntors…
soare. Păşeam „visător“ fără să pot desluşi vocile şi cântecele Altminteri Huşul, oraş curat, reavăn în acel timp, era garnisit
tinereşti din podgorii, care le auzeam urcând spre cer. Mirosea de ofiţeri şi ostaşi, încartiruiţi pe la case particulare.
zdravăn a muguri de roade. Departe, în lunca Prutului, zăream După aceea, a început să bată la uşa noastre ba unul, ba altul
lanuri de grâu pătrunse de rugină. dintre vecini şi prieteni de familie, la fel do speriaţi, la fel de
Dar, în prag de vară, bucuria simplă şi sănătoasă a vacanţei îngrijoraţi. Trecuse de miezul nopţii. Amăgiţi de zvonuri
ce se apropia se risipi deodată, parcă luată de vânt. Ai mei de- contradictorii, somnul nu se prindea pe majoritatea lor, pentru că
acasă, care ascultau buletine de ştiri la posturi de radio străine, despre noua zi ce începea nimeni nu ştia, nu putea să-şi închipuie
aflară sideraţi că la frontierele ţării aveau loc evenimente ce va aduce.
excepţionale! Iar, într-o seară, auziseră cu stupoare, în premieră la Vineri, 20 Cireşar. Când lucrurile s-au mai limpezit, huşenii
Radio Roma, despre pretenţiile teritoriale ruseşti. n-au mai fost siliţi, deocamdată, să pună piciorul în scară, ca sa
Totuşi, concertul vesperal al fanfarei militare continuă să fie scape de cea mai cruntă robie a vieţii. De robia sufletului...
dat în parcul din faţa liceului. Piesa de rezistenţă: „Soldăţelu’ lui Tulburare reînvie în urbe când pe şoseaua dinspre Albita, pe
tăticu’“. Era joi, 27 iu- Calea Basarabiei, înspre
nie. După-amiază mama gară, în trenuri, s-a pro-
m-a luat de mână şi am dus o aglomeraţie de ne-
ajuns în parcul de la ci- descris: mii de bejenari,
nematograful Corlătea- bărbaţi femei, copii, cu
nu. Acolo, o întreagă geamantane, boccele, cu
adunare de intelectuali. mici pachete în mâini
La început, rumoare, tremurătoare, şi-n toro-
apoi o agitaţie de neîn- peală se refugiau din-
ţeles pentru mine. Printre coace de Prut, care cum
persoanele spontan putuseră. Fie şi cu ajuto-
reunite, se aflau: veşni- rul unor ambarcaţiuni
cul revoltat înflăcăratul improvizate pentru tre-
patriot preot doctor Mi- cerea „râului rău bleste-
hail Bejenaru, profesorul mat“. Le-au succedat
Racoviţă, directorul Li- trupe ale Armatei a IV-a
ceului „Cuza Vodă“, română, ce traversau
profesorul Aurelian grăbit oraşul cu moralul
Gâdeii, avocatul Mihai la pământ,
Bugeag, magistratul Un „spectacol“
Gheorghe Obreja, medi- dezolant!
cul Constantin Toma, Reprezentanţii
Grigore Andreeseu, di- Bucureşti 1940 – ziua când României i s-a răpit Bucovina1 autorităţilor civile trans-
rectorul Şcolii primare prutene ce se retrăgeau,
nr. 1 şi alţii, pe care memoria unui om ajuns la senectute nu-i mai la rândul lor, nu găseau motive serioase pentru a semăna încredere
Istorie

poate reţine. Trăiam sub impresia că ne pândea o mare nenorocire. în inimile huşenilor. Relatau îngroziţi acte de sălbăticie, atrocităţi la
Aproape toţi vorbeau cu aprindere despre zvonul care se care s-au dedat în cursul retragerii o serie de minoritari antiromâni.
lăţise ca un giulgiu peste români: se cedează Basarabia şi Bucovina Cu sufletul la gură, am aşteptat, la ora 14 (28 iunie)
de nord! Însă nu se ştia exact până unde se limitează pretenţiile reînceperea programului său zilnic (prezentat săptămânal in extenso
teritoriale mus-căleşti, ceea ce sporea îngrijorarea generală. Câţiva în revista „Radio Universul“) al postului românesc „Radio
– probabil – agenţi bolşevici, comunişti şi alogeni românofobi de- Chişinău“, pe lungimea de unde medie de 212 m. Aşteptare
alde Bucur, FIorescu, Terdiman, Schneer, împânziseră oraşul cu zadarnică! La ceasurile prânzului, trupele bolşevice cotropitoare
La închiderea ediţiei –

zvonul – dovedit ulterior a fi alături de adevăr – că sovieticii cer erau deja intrate în fosta capitală a Basarabiei (şi în Cernăuţi, Ce-
„Moldova toată“, cel puţin „Moldova până la Siret!“ Lumea, tatea Albă). Peste două luni, maghiari şi bulgari „imitară“ infamia...
panicată, se împrăştie rapid pe la casele fiecăruia. Starea de nervi După două zile, săteni veniţi cu produse în piaţa Huşului, de
era atât de agitată, încât se părea că şi unul, şi altul voia să facă la Drânceni, Albiţa, Pogăneşti, povesteau că observară dincolo de
orice, numai să scape de grava situaţie a clipei ce-o apăsa. Prut patrule grănicereşti sovietice şi liniştea nopţilor le era răvăşită
În aceeaşi seara, încărcat cu cireşe culese din grădina lui de zgomot intens de motoare (camioane, tancuri, probabil). La amiază,
Dumitru Chiriea, secretar al primăriei, mergeam spre casă, cu paşi un avion inamic survolă oraşul. Localnicii aşteptară şi altele...
rari şi îngândurat. La poarta locuinţei noastre din cartierul Broşteni, De neuitat, pentru copilul de altădată, Ziua de doliu naţional
aproape de uzina electrică, am dat piept în piept cu judecătorul proclamată joi, 3 iulie, data retragerii ultimelor unităţi militare din
Gheorghe Leon, fost primar al Huşului, rudă a familiei. Era alb la teritoriile cedate umilitor, prin ceremonialul foarte emoţionant.
faţă ca varul, şi adânc tulburat. De astă dată, întârziase, poate cu un Băteau clopotele bisericilor; sunau sirene; preţ de câteva minute,
minut, poate cu două, peste ora de începere (20,45) a circulaţia, activitatea s-a oprit; creştinii aflători pe străzi, în piaţă, în
localuri publice au îngenuncheat cu toţii! Semn de rugăciune, de
reculegere...
1 Sursa: GID - Grupul Independent pentru Democraţie [G.F.]
www.gid-romania.com/IndexSections.asp?SID=147
Iulie 2010 97
toatǎ vara. Îl resimţeam anticipat ca o obosealǎ aproape dureroasa.
Şi mă întâlneam cu copiii pe stradǎ care-mi spuneau: „Doamna, ne
e dor de şcoalǎ! Ne plictisim! Singurul lucru bun în vacanţă e că
A fi sau a nu fi învăţător? dormim mai mult.“
Ce-mi lipseşte cel mai mult în vacanţe e acel „Bunǎ
dimineaţa!“ de fiecare zi. Pur şi simplu acest salut, plin de glasurile
Nela Diana Radu– Huşi calde şi voioase ale copiilor, este pentru mine acel tonic care îţi dǎ
impulsul de a merge mai departe, indiferent dacǎ e luni sau vineri.
Sinceritatea copiilor m-a făcut sǎ fiu mai sincerǎ, bunătatea
După douăzeci de ani de muncǎ la catedră încep sǎ mă întreb lor m-a făcut sǎ fiu mai bunǎ, candoarea lor mi-a readus uneori
din ce în ce mai des dacǎ mi-am ales corect meseria. Probabil c-aş inocenţa pe care am lăsat-o undeva în urma şi cu fiecare joc, cu
fi putut să fiu şi profesor şi jurnalist dar am preferat sǎ rămân la fiecare lucru redescoperit am mai întinerit puţin.
baza de jos a piramidei, acolo unde inocenţa e încă în stare purǎ şi Spunea cineva cǎ sunt învăţători care nu ştiu gramatica, care
n u are nimic nu ştiu sǎ solfegieze un cântec sau sǎ rezolve o problemǎ. Mi-e
de-a face cu fricǎ sǎ cred aşa ceva. Orice învăţător posedǎ o pregătire medie în
minciuna, igno- toate domeniile. Nu ai cum să te duci în faţa copiilor nepregătit căci
ranţa şi prefă- te descoperă imediat. Curiozitatea şi accesul la nenumărate surse de
cătoria. informaţie îl fac să fie tot timpul în cutare de nou. Şi învăţătorul
Mi-aduc este prima persoana pe care o întreabă. E mai mult decât penibil sǎ
aminte cum, nu ştii sǎ dai un răspuns corect unui copil de 10 ani.
atunci când am Tot timpul a fost nedreaptǎ afirmaţia: „Un învăţător stǎ patru
terminat Liceul ore la şcoala şi mai mult nu face“. Câte alte ore se ascund în spatele
Pedagogic am celor patru ore, care niciodată nu sunt patru, ci mult mai multe! Eu
sperat sǎ fac cel puţin nu plec acasă mai devreme de ora unu şi atunci încărcatǎ
minuni şi cum cu douǎ rânduri de caiete de corectat! În afarǎ de asta, mai existǎ şi
îmi închipuiam timpul acordat pregătirii temelor, timpul acordat conceperii şi
cǎ nimic nu-mi întocmirii fişelor de lucru. Pentru a fi în fata elevilor măcar patru
poate sta în cale. ore pe zi îţi trebuie cel puţin alte patru de pregătire. Şi acest lucru îl
Iluzii de ado- poate confirma orice cadru didactic. Munca la clasele I-IV nu
lescent. Brusc înseamnă doar a preda şi a asculta elevul. Înseamnă a-l învăţa cum
totul s-a tran- sǎ înveţe, înseamnă a-i decodifica o mulţime de reguli pe care
sformat într-o trebuie sǎ le respecte, înseamnă a-l face sǎ iubească frumosul, a-l
muncǎ frumoasǎ face sǎ creeze, şi nu în ultimul rând, a-i argumenta totul. Copilul nu
dar titanica, într- e capabil sǎ perceapă lumea ca un întreg, aşa cum o percepem noi.
o muncǎ plinǎ Lui trebuie sǎ i se desfacă bucăţică cu bucǎţicǎ, sǎ i se explice o
de satisfacţii dar întreagǎ lume a de ce-urilor. Şi aceste bucăţele sǎ-i hrănească
care îţi lasă un sufletul, sǎ-i clădească un întreg edificiu de care suntem direct
gust amar une- răspunzători
ori. Nu e ciudat Şi dincolo de acel salariu mult discutat, aprobat şi iar aprobat,
sǎ te întâlneşti dar până la urmǎ respins, rămâne dragostea faţa de copii, respectul
pe stradă cu faţǎ de meseria de dascăl, satisfacţia de a lucra cu inocenţa şi
foşti elevi care-şi duc copiii de mâna? Dar e şi mai ciudat când îi bucuria de a fi în mijlocul unei lumi veşnic tinere. E o minune
întâlneşti pe aceia care întorc capul şi nu te salutǎ. Sunt tocmai acei veşnicǎ zâmbetul unui copil dincolo de grija zilei de mâine şi de
copii cu care ai muncit mai mult, cu care ai lucrat suplimentar, neajunsurile vieţii.
pentru care ai stat nopţi nedormite gândindu-te ce metodǎ sǎ mai Nu ştiu dacǎ mi-aş îndruma copiii spre a îmbrăţişa meseria de
aplici pentru a-l face sǎ citească, sǎ calculeze sau pur şi simplu sǎ-l dascăl, dar ştiu ca Dumnezeu m-a îndrumat spre aceastǎ meserie şi
faci să se simtă bine la şcoală. o fac cu drag. A fi învăţător este sinonim cu a fi mamǎ. Este
Şi-atunci îmi pun întrebarea: „Unde oare am greşit?“. La fel aceeaşi responsabilitate. Poate la şcoala e un pic mai mare,
se va întâmpla şi cu actuala generaţie? Căci e minunat sǎ-mi revăd deoarece mă confrunt cu douăzeci şi patru de personalităţi diferite,
marea majoritate a elevilor zâmbindu-mi şi spunându-mi cu fǎrǎ a mai pune la socoteala părinţii.
Astfel cǎ pledez cu toatǎ convingerea: a fi învăţător este

Pedagogie
satisfacţie, că sunt psihologi, cadre militare, studenţi sau pur şi
simplu elevi buni la liceu. În clipele acelea mă simt minunat şi am meseria creatǎ de Dumnezeu, căci fiecare om, copil sau adult fiind,
convingerea ca foştii mei profesori din Şcoala Normalǎ aveau îşi lasă amprenta asupra altui om şi ia cu el amintirea intrării lui în
dreptate: „Învăţătorul nu se uitǎ niciodată. Dacǎ profesorul, numele viaţa ca personalitate în formare. Iar lucrul acesta face parte din
lui se mai şterge în timp, figura învăţătorului rămâne neştearsǎ. ciclul continuu al vieţii. Şi este minunat, ca tu ca învăţător, sǎ faci
Acum depinde de voi ca imaginea pe care o lăsaţi în mintea parte încă o datǎ, din acest ciclu continuu al vieţii.
copilului şi a adultului de mai târziu, sǎ fie una plăcută, caldǎ care
sǎ dureze toata viaţa.“
Bazele teoretice ale pedagogiei şi psihologiei le-
am pus în liceu. Am aprofundat apoi în colegiu. Mi-am
continuat studiile mai departe şi cu „Pedagogia
La închiderea ediţiei –

învăţământului primar“. Însǎ experienţa este cea care şi-

a spus cuvântul. Abia acum pot să spun cǎ pot pătrunde
mai bine în sufletul copilului pentru a-l descoperi şi a-l
face sǎ se deschidă şi pentru a-l valorifica.
Vremurile sunt aşa cum sunt, dar poate cǎ
niciodată n-au fost mai bune sau mai rele. Copilul a fost
mereu acelaşi „copil universal“ aflat la „vârsta cea
fericitǎ“. Patru ani trec zburând ca vântul şi te trezeşti
din nou în clasa a patra. Parcǎ mai ieri eram împreuna
cu „boboceii“ în clasa întâi. Am ajuns, eu cel puţin, sǎ-
mi mǎsor vârsta din patru în patru ani. Am iubit
întotdeauna începuturile de an, festivităţile de
deschidere ale anului şcolar şi am fost obositǎ la
sfârşitul anului. Astăzi dau o altǎ explicaţie acelei
„oboseli“. De fapt era golul acela pe care-l resimţeam
 98 Lohanul nr. 13
În cadrul poligonului „Teleasa“ au avut loc peste 20 de
concursuri locale, naţionale şi internaţionale: Cupa „Condorul“ şi
Cupa „Marsemar“. Tot aici se desfăşoară şi concursuri de tir la
Clubul de tir sportiv talere aruncate susţinute de Clubul de Vânătoare şi Pescuit Sportiv
„Condorul“ Huşi Huşi şi antrenamente ale lotului olimpic naţional de trăgători
„Skeet“.

Probe executate în cadrul Poligonului „Teleasa“ – Râşeşti

Vicu Merlan – Huşi – proba olimpică de skeet;
– proba de parcurs vânătoresc;
– proba de talere lansate din turnul înalt;
– proba de ţintă fixă, cu glonţ.

Muniţie folosită
– cartuşe de tir omologate de Federaţia Internaţională de Tir.

Arme
– cu ţeavă lisă cu calibre de mărimea 20, 16 şi 12.

Antrenamente
În cadrul poligonului antrenamentele se desfăşoară în funcţie
de competiţiile naţionale (10 –12 pe an) şi internaţionale.
Fiind un poligon într-un cadru natural foarte variat este

Clubul de tir sportiv Condorul a fost înfiinţat în anul 2005 de

către Vasile Marian din Huşi, fiind o îndeplinire a unei pasiuni din
vremea copilăriei în ceea ce priveşte armele de tir sportiv. Primul
pas a fost făcut odată cu concesionarea unui iaz şi a locului
dimprejur, la sud de localitatea Râşeşti, judeţul Vaslui, în albia
majoră a Prutului. Aici a înfiinţat primul poligon de tir sportiv din
Moldova, numit „Teleasa“, după toponimul locului. Teleasa este un
loc ideal pentru construirea unui poligon de tragere la standarde
olimpice, omologat de Federaţia Română de Tir, unde se
desfăşoară antrenamente şi concursuri naţionale şi internaţionale.
Poligonul cu o suprafaţă de peste 3000 m2, este proprietatea
domnului Vasile Marian, patronul SC „Marsemar“ SA Huşi.
Clubul de tir sportiv „Condorul“ are, pe lângă poligonul de tragere,
în acelaşi loc, Teleasa şi un spaţiu de agrement de circa 10 ha cu
iaz şi debarcader, unde se desfăşoară activităţi de pescuit sportiv şi
concursuri pe această temă.
Pentru a corespunde cerinţelor olimpice poligonul
îndeplineşte următoarele condiţii:
– poziţie geografică în ceea ce priveşte mediul natural;
– siguranţa executării tragerilor, la minim 4 km de o
localitate;
– să respecte toate cerinţele conform legilor în vigoare
Recenzie

(Legea 265/2004).
Conformându-se acestor condiţii poligonul a fost omologat considerat în rândul trăgătorilor un „poligon greu“, fapt care îi ajută
de Federaţia Română de tir şi autorizat de Poliţia Română în perfecţionarea aptitudinilor sportive.
(Inspectoratul Judeţean Vaslui).
Performanţe
Cele mai spectaculoase realizări în cadrul Clubului de tir
sportiv „Condorul“ Huşi le-a obţinut Vasile Marian, trăgător
legitimat de Federaţia Română de Tir, care a participat la 5 finale
La închiderea ediţiei –

pe ţară, iar în 2008 a obţinut la Baia Mare, cu echipa din zona

Moldovei locul II pe ţară. La finala din 2009 desfăşurată la Vaslui,
Vasile Marian a obţinut titlul de campion naţional la proba
„Sportivi legitimaţi“.

Trăgători din cadrul clubului

Constantin Moişanu, Radu Moişanu, Marius Marian, Sergiu
Marian, Paul Şapcă, Vlad Cârjan.

Preşedintele Clubului „Condorul“ Huşi este Vasile Marian,

care are şi un magazin propriu în Huşi de arme, muniţie şi talere.
Clubul este singurul autorizat din zona Moldovei şi fiind
dotat cu echipamente şi materiale performante, la standarde
moderne, concurează cu cele din Ardeal şi Banat.
Iulie 2010 99

Adrian Dominte – Anta 95 SRL Huşi; Ec. Aurel Cordaş; Teodor Pop – RED Management Capital
Sponsori Bucureşti; Irina Claudia Râpanu – Librăria „Aniri“ Huşi; Florin Guzumaş – Misaflor SRL Huşi,
Albert Romila – Ceracons SA, Huşi; Filip Nicoleta – Bicomplex SRL Huşi

n
nrr.. 1
133–
–rre
evviissttă
ăccu
ullttu
urra
all şşttiiiin
nţţiiffiic
căă
ffoonnddaattăă:: nnooiieem
mbbrriiee 22000077
Colectivul de redacţie: Referenţi ştiinţifici:
Redactor: Vicu Merlan Dr. Antonio Sandu (filozofie), prof. dr. ing. Avram D. Tudose (viticultură), dr. Doina Grigoraş
Tehnoredactare: Gabriel Folescu (psihologie), dr. ing. Paul Şuşnea (mecanică), dr. George Silvestrovici (medicină generală),
(lohanul@gmail.com) lect. univ. dr. Gabi Voicu (comunicare şi ştiinţe politice), ec. Aurel Cordaş (economie),
ing. Teo Pop (management), Cristian Marcu (grafică).
Colaboratorii acestui număr: Prof. Marietta Matei, ec. Aurel Cordaş, prof. Adrian Butnaru, Irina Gafiţa, prof. Valeriu Neştian, prof.
Costin Clit, prof. Ştefan Plugaru, înv. Ion Vasiliu, Ion N. Oprea, prof. Lina Codreanu, grafician Cristian Marcu, Lucian M. Petrescu,
prof. dr. Dumitru V. Marin, prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, Elena Olariu, înv. Mandrea Luminiţa, Alina Calancea, Eugenia Bondar,
Alex Ionescu, Râpanu Dumitru, înv. Corneliu Lazăr, prof. Constantin Partene, prof. Neculai Olariu, Viorica Creangă Boeru Avram,
Sebastien Bohler, Ana-Maria Dorde, psiholog Ioan Iosif, prof. Paul Matei, preot Andrei Ciobănică, Mădălina - Antonia Folescu,
protosinghel Veniamin Ilie, Eugenia Faraon, prof. George Bianu, dr. George Silvestrovici, dr. Andreea Dragomirescu, Melania Radu,
Alex Ionescu, Ion Pavel, dr. Cristina Cîmpean, prof. Brînză Veronica, Michael Salla, Ingrid Vornicu, Aurora Nicolae, Daciana Matei,
Mihai Vasilescu, Radu Nela Diana

Puteţi citi revista şi pe www.lohanul.lx.ro

Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: lohanul@gmail.com sau C.P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100.
Contact tel. 076.1997.505, 0758.94.379 (Vicu Merlan) – 076.104.70.80 (Gabriel Folescu).

Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise.

100 Lohanul nr. 13