Adrian Punescu

Condamnai

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,

eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult i-o gaur de arpe
s merg n ea, tcut i umilit.

Ce s mai cnt. cnd au venit piraii

i apele din mtci ni le-au furat,
o lacrim fiinei mele dai-i
i-o s-auzii de omul scufundat.

M-a neca, m-a stinge i m-a duce,

s m zdrobeasc ritmuri pe-o osea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.

Eu, sclavul trist al harpei mele tristre,

prpdul ntinzndu-se l vd
i nu mai e nimic s mai reziste
acestei sinucideri n prpd.

De n-a avea puterea diavoleasc

s neleg c totul a czut,
dar vin heralzii cinici s-mi izbeasc
scrisorile prpdului de scut.

Prietenii m ocolosc de fric,

probabil m consider ciumat,
eu nsumi scriu acum la lampa mic
s nu m vad cei care se bat.

Iubire? Vis de mine? Regsire?

N-au gizii mei un minim interes
poveti cu dulci iluzii s-mi nire
din starea condamnatului s ies.

Se pregtete marele exemplu!

Acela, zic Casandrele, sunt eu!
Ca un berbec am s m duc n templu.
Murind, mcar s-ajung la Dumnezeu.

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,

eu, cntreul soarelui din nord,
de-aicea, dintr-o gaur de arpe,
rostesc un acatist i-un dezacord.

Ce s mai cnt? Doar calea pn-la gide!

Ce s mai cnt? Pe voi, ca pe eroi?
mi vine i a plnge i a rde
c nu exist cale napoi.

Voi nu vedei ea nu mai avei ar

i ca strini vi-s pruncii, cobitori,
nva ei ceva pe dinafar,
dar n-au printi, ei au meditatori.

Voi nu simtii c nu mai avei ape?

V-au luat piraii tot pe vasul lor
i iat, din aproape n aproape,
noi suntem un pustiu nemuritor.

Din harpa mea ridicol i tandr

nvoluntar un cntec fr rang
te cheam lng mine, hai Casandra,
srut-mi gtul gata pentru streang.