AUGUSTIN 11NCEPUTUL RETORICII

CRETINE

de Ghi^a Mocan

Istoricii predicarii ii acorda lui Augustin un loc de

frunte.1 P.A. Beecher, in The Catholic Encyclopedic?\ ii prezinta la
acelai nivel cu loan Hrisostom, vazand in ei exponenpi cei
mai de vaza ai predicarii patristice. In ceea ce privete
teoretizarea actului predicatorial, articolul lui Beecher ii da
intaietate lui Augustin, fapt care se va demonstra prin
contribute aduse de acesta la arta retorica ere tina. Cu toate
ca avem printre scrierile lui Hrisostom3 i lucrarea Desprepreofie
(,,peri Hierosynes") - unde autorul discutu sumar unele aspecte
omiletice - capodopera augustiniana De doctr'ma christiana {DC),
este de departe primul manual de retorica cretina. Intr-un

1 Consideram cunoscuta biografia lui Augustin, subiectul tratat fiind unul

de specialitate. Pentru reimprospatare se pot consuka, printre altele:
Bernard Sese, Paul Aymard, Pierre Riche, Michel Feuillet, Viefik sfinfilor
Attgitslhu benedict, Bernard, Yrantisc din Assist. Joan al Cmcii> Bucureti,
Humanitas, 1996, p. 9-100; Alister McGrath, Un norde murton\ Cluj, Logos,
2001, p. 31-50; Remus Rus, Didjoiuir enciclopedic de literatiird crestina din primul
mileniity Bucureti, Lidia, 2003, p. 92-96, etc.
2 Este vorba de articolul ,,Homiletics", vol. VII, Online Edition, 2003.
3 Detalii privind predicarea lui loan Hrisostom pot fi culese din:
Veniamin Micle, Trepte spn Amvon, Sfanta Manastire Bistritsa, Eparhia
Ramnicului, 1993, p. 64-88.
 Aueustin si inceputui retoricii cre$tine

pre^ios articol, Heiko A. Oberman4 avea sa afirme ca

,,descoperirea Reformei a fost reaprofundarea tradi pei predicii
lasate motenire de catre Augustin i Hrisostom".
Aceasta lucrare - la care vom reveni punctual de-a
lungul sudiului nostru - este structurata in patru carti.
Primele trei con$in materiale pentru predicd (,,modus inveniendi
guae intelligenda sunt"), i ultima se ocupa cu maniera de
pre^entare a materialelor ("modus proferendi guae intellecta
sunt"). Pentru inceput fie spus, Augustin pleaca de la o
paradigma ciceroniana: distinctia dintre intelepcium ("sapientia")
i elodnta ("eloquentia"). Astfel, sapientia fara eloquentia nu este
buna, nici eloquentia fara sapientia nu ajuta la nimic; ecua$ie din
care rezulta ca numai impreuna cele doua pot conduce la
idealul dork. Incepand cu acest volum (DC), ,,vedem expus
pentru prima data un program de studii superioare menite sa
asigure o formare completa a minpi i concepute doar in
funqie de scopul religios pe care cretinismul il fixeaza viepi
intelectuale. Pana aici, inteligen^a cretina ramanea grefata pe
organismul robust al civilizajiei antice i participa la via^a
acesteia; de acum incolo, se desprinde de ea i urmeaza sa
constituie un organism autonom".5
In linii mari, metodologia retoricii opereaza cu trei
relapi: (1) retorica i logica; (2) retorica i etica; i (3) retorica
i poetica. Augustin in lucrarea sa a folosit retorica pentru a -i
invat.a pe cretini sa citeasca Biblia in mod figurativ i sa
rezolve pasajele contradictorii prin considerarea cadrului

4 H.A. Oberman, ,,Preaching and the Word In the Reformation",

Today, vol. 18, nr. 1, 1961, p. 15.
5 H.-I. Marrou, SfantulAugustin $i sjarsitul culturii antice^ Bucureti, Humanitas,
1997, p. 325.
 Augustin $i inceputul retoricii ere stine

specific in care a autorilor.6 Atracjia lui pentru oratorie

constituia un element fundamental. Ii studiase pe clasici (in
special pe Cicero) i, la momentul convertirii, era unul dintre
cei mai buni oratori din Milano. Dupa cum remarca Alister
McGrath, initial el a aflat de elocinpa episcopului din ora,
Ambrozie, iar motivul pentru care a intrat in catedrala era ,,sa
vada daca reputa^ia acestuia era intemeiata".7 Augustin a
audiat predicile acestuia intre anii 384-387 i a fost botezat
chiar de episcop in seara de 24 aprilie 387.8 ,,La inceput
interesul sau a fost exclusiv profesional, privind predicile ca pe
nite simple exemple de rafinata oratorie",9 iar cu timpul a
inceput sa fie atras i de conpnutul acestora. La modul practic,
interesul pentru retorica a fost temelia pe care s-a cladit mai
apoi intreaga cultura cretina a lui Augustin. ,,S-a dus sa-1 vada
pe Ambrozie - scrie Etienne Gilson - i i-a urmarit predicile
in care a desoperit esenja sensului spiritual ascuns sub sensul
literal al Scripturii".10 Aceasta descoperire a ,,sensului spiritual
al Scripturii", a fost de o insemnatate capitala pentru
dezvoltarea sa teologica ulterioara. Patrunderea, cu ajutorul
predicilor ambroziene, in aceasta dimensiune spirituals
necunoscuta pana atunci, avea sa-i prilejuiasca satisfac^ii
interioare despre care v-a scrie mai tarziu.
Tocmai de aceea nu trebuie sa ne mire aten $ia pe care o
acorda predicarii: era chiar maniera prin care s-a intalnit cu
Mantuitorul. T.H. Pattison, intr-o lucrare devenita clasica,

6 Eugen Garver, Roufledge Encyclopedia ofPhilosophy.

7 A. McGrath, op. ci/., p. 34.
8 loan Ramureanu, ,,Cultura teologica in rasarit i apus", p. 176-202.
9 Ibidem.
10 Etienne Gilson, Fiio*pfia in EvhI Media, Bucureti, Humanitas, 1995, p.
117.
 Augustin $i inceputul retoricii ere s.tine

suspne pe buna dreptate ca Augustin nu s-a marginit la a fi

doar un mare teolog ci a fost i un "puternic i popular
predicator".11 Nu exista nici un mare predicator in istoria
amvonului cretin care sa nu fi vazut important instruirii
prin predica. Unii insa au accentuat acest adevar mai mult
decat alpi. Augustin, spre exemplu, credea ca instruirea (sau
cateheza) reprezinta rolul primar al predicant. Predica are scopul
de a instrui crestinatatea, deci este dreptul fiecarui credincios
in parte. Predicatorul este vazut ca un propagandist al
credin$ei, am putea spune. Idealul oricarui orator, credea
Augustin (urmandu-1 pe Cicero), este sd instmiascd, sd atingd i sa
miste inima, dar cea mai importanta este instruirea.12 In general,
predicile lui Augustin au avut mai multe forme. Potrivit
clasificarii lui Y Brilioth13, avem: predici textual?, de se%pn sau
ocazionate ce celebrarea unor sfin $i i exegetice (aici incluzandu-
se omiliile la lloan)14. Chiar daca Brilioth nu le menponeaza,
avem i predici topice, fara ca episcopul sa fi abordat un text
anume ci doar unele subiecte mai importante.
James J. Murphy, un cercetator ce a facut o adevarata
pasiune din studiul retoricii cretine, suspne ca nu Augustin a
infiin$at acest tip de retorica. Chiar daca i-a stabilit in mod
clar principiile i a dezvoltat-o, ea a existat inainte ca el sa-i

11 The History of Christian Preaching, Philadelphia, American Baptist

Publication Society, 1903, p. 62. De asemenea, o prepoasa imagine a
devenirii spirituale i teologice a lui Augustin, o putem gasi la Robert
Payne, ,,The Dark Heart Filled with Light", Christum Histoij; vol. XIX, nr.
3, 2000, p. 10.
12 William J. Carl III, Preaching Christian Doctrine, www.reliaion-
online.org/cgi-bin/relsearchd.dll/showchapter?chapter id= 960
13 Y. Brilioth, A Brief History of Preaching Philadelphia, 1965, p. 48.
14 Augustin, Despre iubirea absolute - Comentariu la Prima Epistold a lui loan, Iasi,
Polirom, 2003.
 Augustin $i inceputul retoricii cre?tine

scrie doctrina. Retorica cres.tina a inceput - spune Murphy -

,,odata cu Hristos, chiar daca nu a fost utilizata ca i forma a
persuasiunii decat in secolele ce au urmat. Isus a introdus
elementele unei noi retorici ucenicilor Sai, poruncindu-le sa
raspandeasca mesajul Evangheliei prinr-o predicare eficienta.
El i-a insarcinat in mod expres cu predicarea, aceasta devenind
cea mai importanta unealta a primilor retori cretini".15
Aadar, influenza retoricii asupra cretinismului avea sa fie
vizibila avea in secolul III, primul exemplu despre care avem
cunotinpa fiind Gregori Taumaturgu, in 283. In secolul IV,
rela^ia dintre cretinatate i retorica este mlocuita cu cea
dintre Biserica i Imperiul Roman, schimbare care a dus la
cunoscuta tolerare religioasa.16 Sub acest aspect, Augustin
propune o adaptare a teoriei lui Cicero {ut doceat, ut delectet, ut
flectafy) schimbandu-le in /// veritas pateat, ut placeat, ut moveat. ,,In
noua sa conceppe, elementul cretin devine criteriul de baza i
trebuia sa domine"17, fapt care se va rasfrange i asupra altor
domenii ale gandirii augustiniene.18

15 J.J. Murphy, BJjetoric in the Middle Age, Berkley, University of California

Press, 1974, p. 273-274.
George Kennedy, Classical Rhetoric and its Christian and Secular Tradition (mm
Ancient to Modern Times, Chapel Hill, The University of North Carolina
Press, 1980, p. 185-186.
Constantin C. Pavel, Introditcere in gdndirea Fericitului Augustin, Bucureti,
Anastasia, 1998, p. 24. Pentru aprofundarea relatiei dintre teologia lui
Augustin i filozofie vezi cartea i ntegral.
Jean-Claude Schmitt arata cum in domeniul muzicii se poate observa o
similitudine clara cu retorica. ,,Provenita din tradi];ia quadrii>i/tm-u\ui,
disciplina ,,tiinjifica" numita musica cunoate in primele secole ale
cretinismului, din multe puncte de vedere, mutatii analoage celor ale
reto ricii" (Ratiuneagestimlor, Bucureti, Meridiane, 1998, p. 105 i urm.).
6 Augustin i inceputul retoricii cre?tine

Primatul credin^ei cretine devine principala parghie pe

care Augustin o va folosi in elaborarea doctrinei predicarii.
Intregul lui sistem conceptual s-a cladit, din momentul
convertirii, in jurul credin^ei, in jurul unei credinje dinamice
i transformatoare. Aceasta evolu^ie spectaculoasa este
surprinsa cu profunzime de Henri-Irenee Marrou:
...Augustin realizeaza progresiv intreaga bogau'e a
conjinutului credin$ei sale. In aceasta via|a consacrata pe
de-a-ntregul credinjei, printr-o meditate inflacarata,
exigence religiei cretine devin treptat mai imperioase,
mai cons,tiente, mai profunde, tinzand sa-i subordoneze
toate manifestarile viepi. (....)
La Hippona, sufletul Sfantului Augustin ajunge sa se
unifice pe deplin; lumina certinismului patrunde
pretudindeni, nici un ungher al sufletului neramanand in
afara puterii sale suverane. (...)
Devenind episcop, descopera norodul cretin, nevoile i
problemele lui. Traiete i gandete de acum mult mai
mult in funcjie de mul^imea credincioilor decat de
mediul intelectual. Preocuparile nu n vor mai fi centrate
asupra propriei desavariri launtrice, ci i, intr-o masura
mult mai mare, asupra mantuirii mulpmii de credincioi;
turma ce-i fusese incredinj;ata trebuia nutrita, credint;a ei
trebuia pastrata...
Cultura augustiniana va fi subordonata viet;ii religioase
nu doar priri obiectul i programul ei, ci i prin duhul ce
o anima: nu-i de-ajuns sa inchini efortul inteligen^ei tale
unui obice de esen^a religioasa, in spe$a studiului Sfintei
Scripturi. Studiul nu trebuie facut de dragul lui insui, ci
subordonat cu grija propairii sufletului catre
desavarire...".19

H.-I. Marrou, op. at., p. 274, 277, 284.

 Augustin $i inceputui retoricii crestine

Jean-Claude Schmitt, vorbind i el despre retorica

cretina urmeaza aceeai linie cu Marrou. Dei se ocupa de
gestica in complexitatea ei, autorul face i cateva remarci
privitoare la subiectul pe care-1 dezbatem.
In Occident, eel care a trudit eel mai mult pentru
contopirea culturii latine antice i a crestinismului i care
a pus astfel fundamentele unei culturi cretine originale
este incontestabil Sfantul Augustin. Eforturile sale se
indreapta in special spre problema limbajului. (...)
De asemenea, el [Augustin] afirma ca cuvantul
slujitorilor lui Dumnezeu este prima condipe a
apostolatului. Retorica antica este direct vizata de
tentativa augustiniana de adaptare a culturii clasice la
cretinism. (...)
Incepand cu Augustin, tradipa antica a retoricii este
considerabil modificata: scopul sau nu mai este acelagi,
deoarece acum este vorba despre cunoaterea i
propovaduirea Adevarului. Valoarea regulilor sale este de
asemenea pusa in disculjie, pentru ca intreaga cultura
culta este subordonata de acum inainte invajaturii
Scripturii... Oratoml nu mai este un retor, ci un orant.
Gestul sau caracteristic nu mai este actul politic al unui
cetacean, ci rugaciunea; Sf. Augustin fiind de asemenea
unul dintre primii i marii teoreticieni ai acesteia.
In^eleasa ca o unealta de care cretinismul trebuie sa se
foloseasca, retorica laica era expusa unei reformulari i cizelari
aparte. Augustin, dupa ce-i impune credin^a ca i norma
suprema, purcede la o interpretare ere tina a intregii gandiri
antice. Dupa cum men^ionam deja, in De doctrina Christiana?1
Augustin aloca ultima carte predicarii. Intitulata sugestiv

20 J.-C. Schmitt, op. cit., p. 99,104.

21 Bucureti, Humanitas, 2002, p. 275 i urm. Aceasta editjie va fi folosita
i pentru prezentul articol.
 Aueustin si inceputul retoricii cre$tine

,,Despre exprimarea ideilor", el pleaca de la o prezentare

sumara a oratoriei laice, marcata de un realism evident. ,,Arta
retorica este un instrument de persuasiune avand ca obiect i
enunpiri adevarate i enun^uri false" (DC, IV,20), spune el in
cunos,tin$a de cauza. Aceasta operare cu enunpiri de ambele
tipuri (adevarate/false) adusese retorica antica intr-o situatie
nefavorabila sub aspect moral. Dei parintii acesteia n-au
prevazut vreodata o asemenea simbioza, lucrurile degenrasera
intr-un mod cat se poate de nefericit. i, ajungandu-se aici,
Augustin nu putea adopta o pozipe radicala. Era contient ca
o ,,lupta" cu retorica compromisa a vremii era sortita e ecului
dar i o preluare necondiponata a acesteia putea conduce la
efecte dezastruoase in cadrul cres,tinismului. Singura raportare
ce-o mai avea la indemana. era cea Mde mijloc": o preluare
creativa a retoricii laice.
Dat fiind faptul ca predicarea este un fenomen de
sorginte divina, lucrurile nu puteau sta la fel ca i in cazul
retoricii pur i simplu. In cazul celei dintai, tot ce se spune
este adevarat i accentul trebuie pus in mod primordial pe
conpnut, nu pe forma. i aceasta ,,fiindca unii o fac fara vlaga,
fara elegan^a, fara caldura, in timp ce alpi - cu inteligen^a, cu
stralucire, cu energie, este moemntul ca oratorul sa ajunga la
lucrarea de care vorbim, adica sa poata discuta sau ciivanta cu
intelepciune, chiar daca nu o poate face cu elocin ta, ca sa fie util
ascultatorilor sai, chiar daca mai pupn decat le-ar fi cand ar
putea vorbi cu elocin^a." (DC, IV,20) Aadar, ,,atracpa lui
"pentru ini;elepciune este un element fundamnental al
propriei gandiri. In mod treptat, el ii pierde interesul pentru

12 Emod L. Brunner, ,,Augustine", in The Westminster Dktionaiy of Christian

Education, Kendig Brubaker Cully (ed.), Philadelphia, The Westminster
Press, 1963, p. 40.
 Aueustin si inceputul retoricii cretine

civilizai;ia seculara, iar procesul educational va avea un

puternic accent religios."
Este clar ca Augustin nu respingea retorica laica, ci
doar ii ,,incretina" paradigmele. Aspectul estetic se va
subordona celui practic (,,ca sa fie util ascultatorilor sai..."),
eficien^a cuvantarii masurandu-se dupa. alte criterii.
Capacitatea predicatorului de a ,,discuta sau cuvanta cu
m^elepciune" reprezinta norma dupa care acesta trebuie sa-i
coordoneze intreaga activitate. ,,A transmite in^elepciune
(sapientiaf este in gandirea augustiniana eel mai important
lucru pe care-1 poate face cineva. Astfel, continutul predicarii
este mult mai de pre$ decat orice alt element stilistic, iar
pentru ca acesta sa fie integru, marele orator merge pana la a -1
substitui elocin^ei (,,chiar daca nu o poate face cuelocin^a").
Aceasta in];elepciune ,,a ramas intotdeauna pentru el o
contemplare a adevarului, o cunoatere a lui Dumnezeu,
cunoatere care, neindoielnic, este totodata viziune, contact,
iubire, participare, dar inainte de toate certitudine...".23 Sa nu
fim surprini, as,adar, ca lucrarea a devenit destul de timpuriu
clasica, marcand gandirea teologilor ulteriori. Spre exemplu,
bazandu-se pe ea, Hugh de Sf. Victor (in plin Ev Mediu)
preciza ca predica trebuie sa fie "sfanta, prudenta i nobila",

23 H.-I. Marrou, op. cit., p. 297. ,,Fara sa altereze unitatea de anasamblu a

rapunii, a inieligen^ei umane, Sf. Augustin disringe in ea doua aspecte,
doua funcu'i, offiaa, sau, daca vrem, doua moduri de a o folosi. Exista o
funqie superioara, erninenta; este, o tim, sapkntia ,,in^elepciunea", care se
consacraa conteplarii adevarurilor venice: Dumnezeu, sufletul, precum i
adevarurilor rationale, in masura in care studiul lor este orientat inspre
contemplarea lui Dumnezeu. i exista i o funcjie inferioara, scientia
,,tiinp", constant in aplicarea min^ii la datele experien^ei sensibile,
cunoafterea lucrurilor pamanteti jinand de sfera acjiunii. {idem., p. 304).
_10 Augustin i inceputul retoricii cre$tine

iar pentru aceasta, predicatorul trebuie sa fie "sfant,

cunoscator i elocvent".
Trebuie menponat ca Augustin a scris aceasta parte (a
IV-a) dupa aproximativ 30 de ani de predicare. G. Wright
Doyle24 arata ca (potrivit complapei Migne), se pot identifica,
in activitatea lui Augustin, 83 de grupuri de predici din
Vechiul Testament, 69 cu diferite ocazii sarbatore ti, i altele.
Omiliile la Psalmi, evanghelii i prima epistola a lui loan vin
sa completeze aceasta impresionanta colecpe, peste 600 de
predici fiindu-i atribuite cu certitudine. 'pnand COnt de ritmul
in care predica, se prea poate ca Augustin sa fi rostit peste
4000 de predici de-a lungul activita^ii episcopale.25 Referindu-

24 G.W. Doyle, "Augustine's Sermonic Method", Westminster Theological

Journal, vol. 39, nr. 2, 1977, p. 213-239.
25 Possidius in lucrarea Aurelii AngHstini Vita> scrie ca Augustin predica
deseori i in afara Hiponei, in special in Cartagina i in diferite orae din
Africa. Un aspect particular aici este titulatura pe care Augustin o
folosete pentru cele aptezeci de omilii la loan. El foloseste sintagma
tradatus i nu sermo ("predica"). La Bonnardiere crede ca, in textul cu
pricina, lipsete unii termeni cum ar fi carissimi, fapt care indica o
prezentare inaintea unei mici audience formata din clerici educap i care
ar fi urmat sa predice aceste tractatus in public. Astfel, sustine acelai autor,
aceste predici aveau menirea de a oferi material pentru altele ulterioare i
in comunitap diferite. In opozipe cu varianta amintita, un alt exeget al
operei augustiniene, M. Le Landais, nu este de acord cu aceasta distincjie.
In opinia lui aceste ultime 70 de omilii sunt rostite, nu dictate. In omilia
112, spre exemplu, Augustin spune destul de clar ca desfaoara o sermo
oamenilor care stau inaintea lui, i nu care citesc. In aceeai omilie el ii
descrie acpunea ca pe o mnrationem... tnicfaudcim, ceea ce face i mai clar o
adresare verbala directa. Aceasta a doua explicate o consideram i noi ca
fiind mai plauzibila. A argumenta ca Augustin i-a dictat omiliile pentru
ca unii clerici sa urmeze a le predica, cere neaparat o dovada textuala a
acestui fapt, iar episcopul nu menponeaza acest lucru. Dupa cum
 Augustin $i inceputul retoricii cregtine 11

se la De doctrina Christiana, el scria in Retractationer. ,,Deoarece am

descoperit ca ramasesera neterminate car pie despre doctrina
cretina, am preferat sa le due la bun sfarsjt decat, lasandu-le
aa, sa tree la a redacta altele. Am completat, aadar cartea a
Ill-a... Am adaugat i o noua carte i am incheiat acea lucrare
in patru carp, dintre care primele trei ajuta la in$elegerea
Scripturilor, iar a IV-a se refera la modul in care trebuie
expuse cele pe care le injelegem".26 Aceasta ultima carte, dupa
cum precizeaza Lucia Wald27, nu constituie ,,un tratat aparte
de omiletica", ci ,,pune pe primul plan problema elocin^ei
cretine - legitimitatea, funcpile i principiile ei i prezinta, in
mod convingator, cu exemple i argumente, valen];ele literare
i totodata pedagocice ale textului sacru". Pozijia amintita este
adoptata de catre majoritatea exegeplor operei augustiniene:
autorul nu-i propune sa scrie ,,omiletica pura", ci sa arate
cum retorica laica poate fi folosita in vestirea Evangheliei,
devenint mijlocul prin care se atinge scopul transmiterii
Evangheliei.

argumenteaza i Le Landais, aceste tractates sunt adresate aceluai tip de

auditoriu. Aadar, conpnutul omiletic al acestor forme de expunere este
de men;ionat. Ardoarea pe care Augustin o nutrea fa$a de predicare nu i-
ar fi permis o wpredare" a propriilor predici. Uneori predicarea doctrinala
introduce i elemente polemice. Cam ceva de genul acesta s-a petrecut cu
Augustin. Cea mai mare pane a predicilor sale au fost rostite in contextul
atacarii ereziilor. Adesea cele mai reuite predici doctrinale au fost
purificate in focul acestei batalii pentru ortodoxia credinjei cretine.
(William J. Carl IE, Preaching Christian Doctrine, www.religion-
online. org/cgi-bin/relsearchd.dll/showchapter?chapter id = 960).
26 Citatul este preluat din intorducerea facuta de Lucia Wald la edipa
romaneasca a volumului, p. 5.
27 Idem., p. 9.
\2 Augustin si inceputul retoricii ere s,tine

Intr-o minupoasa analiza a predicarii cretine, William

Carl III, discutand despre funcria apologetica ia doi
predicatori dr,ept exemplu: Augustin i David H. C. Read.
Unul patristic, celalalt modern autorul ii pune impreuna sub
semnul predicari apologetice. Ambii au dat dovada de
integritate teologica i pricepere retorica. Predicarea lui
Augustin este de cele mai multe ori polemica sau apologetica,
iar uneori chiar le insumeaza pe amandoua. Intr-una dintre
colecpile de predici ale lui exista o sec jiune intitulata ,,Pagani
i eretici", iar predicile ce o alcatuiesc se potrivesc foarte bine
cu titulatura. Prima dintre ele respinge donatismul, in vreme
ce a doua, maniheanismul, arianismul i pelagianismul,
abordandu-le atat din perspective apologetica, dar i polemica.
Astfel, mai presus de toate acestea, el a trasat o inva^atura
clara: orice argument al persuasiunii retorice, afara de logic,
este straina predicarii cretine. In felul acesta, Augustin tragea
un necesar semnal de alarma privind preluarea fara
discernamant a regulilor oratoriei laice i a spiritului dubios al
acesteia: proclamarea cretina ajungea sa fie mutata de la
amvon la sala de tribunal.28
Preceptele retorice sunt privite in termenii necesita^ii.
Stabilind ca predicarea, prin geneza i conpnutul ei, este
superioara oricarei forme de oratorie laica, Augustin
subliniaza prudent important cunoaterii unor norme
retorice. Slujitorii ecleziastici (sau ce care se pregatesc in acest
sens) trebuie sa fie cei dintai in a se pregati minimal pentru o
mai buna predicare i, chiar daca nu mai sunt la varsta
tinere^ii, sa-i de-a toata silin^a pentru a asimila. Atitudinea lui
este surprinsa magistral cand spune: ,,de fapt, nu o pre^uim

28 William J. Carl III, Preaching Christian Doctrine, www.religion-

online.org/cgi-bin/relsearchd.clll/showchapterPchapter id=961
 Augustin $i inceputul retoricii cre$tine 13

intr-atata incat sa vrem ca invajarea ei sa apese anii maturita$ii

sau i varste mai inaintate, chiar daca poate fi in cele din urma
invajata in toate amanuntele ei de oameni mai ince$i".(>C,
IV,6) Pentru ca slujitorii sa poata spune i frumos ceea ce se
presupune ca spun corect, Augustin este dispus sa renun$e la
rigorile pregatirii formale (la tinere$e, cu meticulozitate etc.),
incurajandu-i i pe adulji sa-i insueasca un minim de norme
retorice. Cu toate ca ,,nu o pre^uim intr-atata..." - se
confeseaza el - retorica trebuie totui sa se bucure de o
apreciere lucida i matura din partea celor care-i invaja pe aljii.
Aceasta este atitudinea pe care Augustin dorea s-o induca
cititorilor i colegilor sai de amvon.29 Sesizam in textul
augustinian aceasta tenta universalista. Ieind din rigorile bine
inceta^enite ale retoricii, el incearca o extindere cat mai
practica posibil. Admite ca retorica poate fi inva$ata i in afara
unui program susjinut, numai prin citirea i ascultarea
interesata a marilor vorbitori laici, precum i prin lecturarea
scrierilor cre$tine pe aceasta tema. ,,Ca urmare, o data ce
pruncii nu ajung sa vorbeasca decat inva^and vorbele celor
care vorbesc, de ce nu ar fi posibil sa ajungi un bun vorbitor
fara sa fi luat leqii de elocin^a, doar citind i ascultand
expunerile oamenilor elocven^i i, in masura in care se poate,
imitandu-le?" (DC, IV, 12). Astfel, Augustin transforma

29 Pentru detain vezi: Ernest L. Fortin, ,,Augustine and the Problem of

Christian Rhetoric", Augustine Studies, nr. 5, 1974, p. 85-100; O.K. Dieter i
W.C. Kurth, ,,De Rhetorica of Aurelius Augustine", Speech Monographs, nr.
35, 1968, p. 90-108; J.J. Murphy, ,,Saint Augustine and the Debate about a
Christian Rhetoric", The Quarterly Journal of Speech, nr. 46, 1960, p. 400-410;
,,Saint Augustin and Rabanus Maurus: The Genesis of Medieval
Rhetoric", Western Speech, nr. 31, 1967, p. 88-96.
 Augustin $i inceputul retoricii cre?tine

studiul retoricii clasice intr-o inalta dezbatere de tipul exegezei

scripturale".30
Augustin este, mai presus de toate, un aparator al
adevarului i un pastor de suflete. Activitaple sale doctrinale i
influenza sa, se manifestau in doua feluri: (1) printr-o predicare
frecventd) predicile sale fiind expuse cu multa claritate i caldura;
(2) printr-o bogatd corespondentd, scriind scrisori cu conjinut
dogmatic multora dintre contemporani i aparand astfel
ortodoxia credin^ei.31 Insa pentru ca slujitorul sa poata fi intr-
adevar pastor de suflete, el trebuie sa fie un om in^elept in
lucrarea sa. ,,Cantitatea" de in^elepciune este data intotdeauna
de cunoaterea Bibliei: ,,Un om vorbete cu atat mai multa sau
mai pujina in^elepciune cu cat a inaintat mai mult sau mai
pujin in Sfintele Scripturi - nu ma refer la a citi i a memora
mult din ele, ci a le injelege bine i a le cerceta cu grija
sensurile. Spun aceasta pentru unii care le citesc i nu le pasa:
le citesc ca sa le $ina minte, nu le pasa a le in^elege." (DQ
IV, 19) Aceasta cunoatere nu trebuie confundata cu
memorarea unor pasaje, oricat de importante ar fi acestea, ci
presupune injelegerea celor studiate. Augustin vine cu aceasta
precizare dupa ce in primele trei sec^iuni ale carpi va fi fost
discutat despre hermeneutica i principiile de interpretare ale
Scripturii. Prin urmare, ,,el nu doar ca a aprofundat sistemul

30 Lawrence J. Johnson, ,,Etics and Teaching in the Western Cultural

Heritage", wch.utep.edu/Wrenjohnson/ethic.litm
31 Eugene Portalie, "Life of St. Augustine of Hippo", The Catholic
Encyclopedia, Online Edition, 2003. Pentru detalii privind activitatea
predicatoriala i pastorala a lui Augustin (i a inaintailor lui), vezi
George H. Williams, ,,The Ministry in the Later Patristic Period (314-
451)", in The Ministry in Historical Perspectives, www.religion-online.org/cgi-
bin/relsearchd.dll/showchapter?chapter id= 165
 Augustin $i inceputul retoricii cre$tine 15

Ciceronian, dar a oferit noi cai de abordare i o metodologie ce

avea sa modeleze cretinatatea apuseana".32 Deci, precum
intreagul sistem educational clasic era bazat pe scrierile lui
Homer i Vergiliu, incepand cu Augustin, Biblia devine
pivotul in jurul caruia se cristalizeata toate elementele
invajaturii cretine.

Contextual moral in care Augustin ii desfaura

activitatea predicatoriala nu era prea comod. Ideologii i
superstipi, utopii i folclor de toate nuanjele, erau doar cateva
dintre cele mai evidente caracteristici ale umanitapi din acea
vreme. Aceasta stare de fapt conducea la refluxul intelectului
cretin i al extazului elitist al momentului, reflectandu-se
evident la nivel comportamental. Augustin stia foarte bine
toate acestea, i ele constituie argumentul categoric pentru
predicile elocvente ca i contraforja la folosirea imorala a
retoricii.34 Cand vorbim de stilistica predicarii augustiniene nu
trebuie sa pierdem din vedere popularitatea lui in Africa.
Christine Mohrmann observa ca rostirea africana a acelor
timpuri era caracterizata de ritm i paralelism, intr-unul dintre

32 Richard H. Luecke, ,,Renaissance Rhetoric and Born-Again Preaching",

Theology Today, vol. 35, nr. 2, 1978, p. 172. Luecke vede concept
augustiniana ca o veriga importanta in formarea oratoriei sacre
redescoperita (,,o noua natere din nou" a new born-agabi) in timpul
Renaterii. Aprofundand ideile lui Augustin, predicatori ca John Tauler
i John de Wessel in Germania, John Wyclif i lolarzii in Anglia, Ian
Huss i Fra;ii boemieni, i alpi, au reuit sa transmita oamenilor textul
biblic intr-o maniera fascinanta. {idem., p. 174-1 75).
33 Emond L. Brunner, op. cit., p. 40.
34 Thomas H. Troeger, ,,The Social Power of Myth as a Key to Preaching
on Social Issues", in Arthur Van Seters (ed.), Preaching As a Social Act:
Theology and Practice, www.reljgion-online.org/cgi-
bin/relsearchd.dll/showchapter?chapter id = 111
JL6 Augustin ?i inceputul retoricii cre?tine

cele mai intense moduri. De asemenea, predicarea populara

stoica, prin asa-numitul ,,stil diatribic" era iarai un fapt de
luat in discupe. Potrivit lui Comeau, predicatorii populari
urmareau sa suscite placerea ascultatorilor prin folosirea
tehnicilor dramaturgice i a altor accesorii retorice, fiind cat se
poate de abili in a-i ajusta mesajele dupa dolean^ele
ascultatorilor. Augustin insa, ca i alti predicatori cretini, a
in^eles ca intr-o astfel de conjuncture este important sa-i
fixeze doua obiective clare: schimbarea vietii ascultatorilor i
informarea la nivel mental.3:> Adevarul ce trebuia in$eles i
apoi predicat are la Augustin urmatoarele caracteristici: (1) nu
este vorba de un adevar filozofico-teoretic sau de vreo analiza
logica, ci de un adevar practic sau existential; (2) adevarul este
intotdeauna mantuitoi\ idee care i-a fost extrem de familiara; (3)
adevarul inseamna o bdtalie necontenita intre bine i rau.36
Pentru a observa in ansamblu aceasta problematic^, sa
citam - in rezumat - principiile recomandate de Augustin
referitor la retorica cretina:
(1) {Jtili^iirea variatd a slihirilor. Trebuie ca, pe cat se preteaza
mai bine subiectul, enun^ul sa fie variat prin utilizarea
tuturor celor trei stiluri, deoarece intrebuin^area excesiva
a unuia singur face sa scada atenu'a auditoriului. (2)
Vdli^areu annonioasd a celor trei stihtri. Sta in putin^a
oratorului ca unele idei ce ar putea fi expuse in inalt, sa
fie expuse in stil simplu, pentru ca cele enun^ate cu
marepe sa devina i mai mari prin compara^ia cu primele
i, in contrast cu umbrele acestora, sa apara i mai
luminoase. (3) Despre stiiui inalt. Desigur ca nu se poate
spune ca un orator folosete stilul inald doar pentru ca

35 G.W. Doyle, art. a/., p. 233.

36 Paul Tillich, The Histoiy of Christian Thought, www. religion-online.org/cgi-
bin/relsearchd.dll/showchapter?chapter id=2322
 Augustin $i inceputui retoricii crestine 17

este des i indelung aclamat... De fapt, stilul inalt inabusa,

de regula, prin greutatea sa, aclamapile, dar stoarce
lacrimi. (4) Despre stilul simplu?7 i prin stilul simplu si-au
schimbat mulji oameni via$a, dar aa incat sa stie ceea ce
nu tiusera sau sa creada ceea ce li se paruse de necrezut.
(5) Despre stilul temperat?* Aa se face ca intrebuinjam i
ornamentele stilului temperat nu cu emfaza, ci cu
masura, fara a ne muljumi doar cu jinta limitata de
incantare a auditoriului, ci acponand mai degraba in aa
fel meat chiar i prin acest stil sa se ajunga la binele a
carui convingere o avem ca scop. (6) Cele trei (inte ale oratoriti
sacre. Aadar, oratorul cand vorbete cu injelepciune, daca
vrea sa fie i elocvent, este dator sa faca in aa fel meat
cele trei $inte: sa fie ascultat cu injelegere, cu placere, cu
supunere, sa nu fie asumate in sine, fiecare in cele trei
stiluri: a fi ascultat ,,cu injelegere" sa jina de stilul simplu,
,,cu placere" de eel temperat, ,,cu supunere" de stilul inalt,
ci mai degraba sa le aiba in orice moment in vedere pe
toate trei. (7) A spune si a trai conform spuselor. Ca sa fim
ascultaji cu supunere, mai mare important a decat
inaljimea exprimarii, oricat ar fi ea de mare, are viaja
vorbitorului. (8) Adevarul este mai important decat expresia.
Aadar, ce inseamna a vorbi nu doar elocvent, ci i
injelept, daca nu a intrebuinpa cuvinte potrivite in stilul
simplu, stralucitoare in stilul temperat, vehemente in
stilul inalt, care sa imbrace totusj enunjuri adevarate, ce
se cuvine a fi auzite? (9) Toli suntem in slujba acehnasi Lwdfator.
Exista oameni care de pronunjat pot pronun^a bine un

37 Stilul simplu (,,submissum") produce efecte asupra minjii sau a rapunii,

nu a sentimentelor sau a voinjei, el vizeaza o modificare a
ra^ionamentului, in in mod obligatoriu morala.
8 Stilul temperat (^medium") poate, prin aptitudinea sa de lauda sau blam, sa
influenjeze pe auditor i sa-1 determine sa-i schimbe modul de viaja, dar
nu direct i nici in mod obligatoriu.
_18 Augustin i inceputul retoricii ores,tine

discurs, insa nu pot compune ceea ce ar urma sa

pronun^e, iar daca. iau de la aljii ceva scris cu elocin^a i
In^elepciune i il memoreaza i il expun in fa$a
oamenilor, daca ii asuma acest rol, nu fac ceva incorect.
In felul acesta mul$i devin predicatori ai adevarului, dar
pupni inva^atori ai lui, cu condijia sa spuna acelai adevar
al singurului Inva^ator adevarat. (10) Importanta rugdciunii.
Fie ca urmeaza sa vorbeasca neintarziat in faja poporului
sau a vreunui grup, fie ca urmeaza sa dicteze ceea ce este
de spus in fa$a oamenilor sau de citit de catre aceia care
pot i vor sa o faca, oratorul cretin sa se roage ca
Dumnezeu sa ii puna pe buze un cuvant bun.
Ca idee centrala, in^elegem ca ,,oratorul cretin nu mai
urmarete succesul sau personal sau trezirea interesului unui
auditoriu, ci este purtatorul Cuvantului lui Dumnezeu,
slujitorul adevarului necesare mantuirii. "40 Toate regulile
prezentate poarta in litera i spiritul lor aceasta urgent a
predicarii adevarului. Actul predicatorial, chiar daca este
evaluat prin metode retorice clasice, se inal ja vizibil deasupra
umanului i, prin argumente scripturistice, este postulat in
dimensiunea divina. Primele reguli trateaza fina problematica
a stilurilor retoricii cretine. Pentru a exemplifica, Augustin
pornete de la trei texte biblice: Romani 5.3-5; 2Cor. 11.16-30
i Amos 6.1-6.
In primul pasaj citim: ,,Ba mai mult, m bucuram chiar fi in
necatgtrile noastre; cdci stim ca neca^ul adnce rabdare, rabdarea adttce
birninfa in incercare, iar bintinta aceasta adttce nddejdea. Insa nddejdea
aceasta nu inseald, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in
inimik noastre prin Duhttl Sfant, care ne-a fost dat'\ iar Augustin
distinge aici o gradatio, o cretere progresiva a intensitajii ideii.

39 Augustin, De doctrina rfmstiana..., p. 357-377.

40 H.-I. Marrou, op. a/., p. 328.
 Augustin i inceputul retoricii cre$tine 19

Aadar, conclude episcopul, ,,dupa cum nu afirmam ca

apostolul a urmat preceptele elocin^ei, tot astfel nu negam ca
elocin^a i-a urmat in$elepciunea" (DCy IV,33). Cand vorbete
despre citatul al doilea, ceva mai lung, dupa ce face o analiza
minutioasa, el exclama: ,,ce rau de elocinja. le poarta, de
aceasta sa-i de-a seama chiar i eel cufundat in somn" (DC,
IV,35). Al treilea pasaj, vechi testamental, scotea in eviden^a
atitudinea greita a poporului lui Dumnezeu fa$a de El i de
profetii Sai. Toate acele grozavii care se intamplau, sunt redate
cu o plasticitate i printr-o retorica de mare fine$e. ,,In chiar
acest pasaj - spune Augustin - pot fi gasite inca i mai multe
elemente de teorie a elocinjei... pentru ca aceste cuvinte nu au
fost compuse prin sarguin^a omului, ci au fost raspandite de
mintea divina... nu o in^elepciune oriehtata spre elocin|a, ci o
elocin^a ce nu se departeaza de in];elepciune." (DC, IV,59)
In aa fel trebuie sa vorbeasca oratorul ere tin, pentru a
obpne intotdeauna un rezultat intreit: mtelegere
(,,intellegenter"), placere (,,libenter") i supunere (,,oboedienter").
Prima componenta, mfekgerea, are de-a face in mod special cu
intelectul, cu elementul rational. Dei, in accep^iunea
episcopului, rapunea se subordoneaza credin|;ei, in actul
predicatorial ea capita un loc frunta. Fara o asimilare
cognitiva a mesajului i fara o buna intrebuin^are a facultapilor
mentale, ascultatorul este in imposibilitatea unei in$elegeri
suficiente. ,,De fapt - se intreaba retoric Augustin - cine nu
tie ca, daca nu este injeles, oratorul nu poate fi ascultat nici
cu placere i nici cu supunere?" (DQ IV, 146) A doua
componenta, p/acerea, are de-a face in mod special cu
dimensiunea emo^ionala a fiin^ei. ,,Caci ce altceva decat sa fie
crezut cauta acela care le relateaza ceva, fie i in stil simplu,
celor pe care ii inva$a? i cine sa vrea sa il asculte, daca nu ii
20 Augustin $i inceputul retoricii cre$tine

atrage auditoriul i cu un anume farmec?" (DC, IV, 146) Cu

toate ca germenele acestei idei se regasete in retorica antica,
Augustin are grija ca, prin explica$ii suplimentare, sa
lamureasca cititorul cretin aa cum se cuvine. Da, cu placere
trebuie sa-i asculte cretinii predicatorii, dar - din perpectiva
predicatorului - placerea nu trebuie sa fie un scop in sine. Aici
intervine clar, tranant i fara echivoc factorul moral. Retorica
cretina, spre deosebire de tot ce a fost inainte, se
concentreaza pe conpnut, cu menpiunea ca recomanda
prezentarea acestuia intr-o forma cat mai placuta. A treia
componenta, supunerea, se leaga de voin$a umana. Dei n-o
spune direct, este posibil ca Augustin sa fi urmarit o oarecare
progresivitate in enumerarea acestor termeni. Mai intai
ascultatorul trebuie sa in^eleaga mesajul, in^elegerea fiind baza
a tot ceea ce va urma; apoi el trebuie sa se lege afectiv de cele
spuse, atat sub aspectul conpinutului, cat i al formei; iar in al
treilea rand sa se supuna cu toata fiin $a inva^aturii ce a primit-
o. Aceasta pentru ca, indiferent de stilul retoric pe care-1
abordeaza, oratorul este dator sa vorbeasca ,,aa incat sa fie
ascultat nu doar cu in^elegere, ci i cu placere i cu supunere."
Aceeai idee este reluata i intr-un paragraf ulterior: ,,...nu este
posibil sa fii ascultat cu supunere, daca ceea ce spui nu este
ascultat i cu in];elegere i cu incantare." {DC, IV, 148,150)
Astfel, ca o incununare a desfaurarii actului predicatorial,
necesitatea supunerii insumeaza intreaga doctrina cretina,
intregul ei ethos. Funcpe de modul in care cretinul se
raporteaza la mesajul predicatorului, poate fi dedusa i
atitudinea pe care acesta o are fa$a de Dumnezeu in
complexitatea revelarii Sale. Recunoscand neindoios originea
divina a predicarii, intreaga incarcatura spirituala a
 Augustin ?i inceputul retoricii cregtine 21

ascultatorului este adresata - in mod ultim - lui Dumnezeu,

Cuvantul suprem.
Compatibilitatea intre ceea ce spune i ceea ce face
predicatorul este, de asemenea, o component! principal! a
retoricii cretine. Prin aceasta rigoare, Augustin inlatura
definitiv cea mai mica tentin^a actoriceasca in ale predicarii:
daca retorica laica permite acest lucru, este cu totul altceva -
cu cea cretina lucrurile stau altfel, vrea sa spuna el. Pe taram
cretin, onestitatea trebuie sa prevaleze. Iata ca moralitatea, in
ansamblul ei, nu se calculeaza doar in relate cu conpnutul
celor spuse (cum vom vedea in urmatorul paragraf), ci ea se
plaseaza mai intai in sfera vie pi personale. Putem considera ca,
dupa cum se pune problema, acest aspect este privit ca ceva
prioritar cunoaterii sau chestiunilor stilistice.
Predicatorul trebuie sa aiba o atenpe speciala fa$a de
materialul predicii, aspect ce vine sa completeze inva^atura
despre onestitate. Pentru ca, ,,cine vrea i sa cunoasca i sa ii
inve^e pe aljii sa inve];e el tot ceea ce urmeaza a-i inva];a pe
ceilalp i sa ajunga sa posede in intregime capacitatea de a
vorbi as,a cum se cuvine unui om al Bisericii". Aria cunoaterii
pe care autorul o impune este clara: ,,tot ceea ce urmeaza a-i
invaj;a pe ceilalp". Orice cunoatere fragmentara sau lapidara a
inva];aturii cretine este exclusa. Predicatorul nu-i poate
permite o acumulare selectiva i superficial^ a doctrinei
biblice, fapt care ar conduce la o cultura ere tina lacunara i
primejdioasa. Daca predica trebuie sa conpna adevar i numai
adevar, atunci preocuparea pentru exhaustivitate trebuie sa fie
evidenta. Dobandirea intreagii capacitap de a-i inva^a pe
ceilalp, trebuie sa fie dezideratul celui care se ridica la amvon.
Astfel, profilul ,,omului Bisericii" nu se rezuma doar la ceea ce
face sub aspect devotional sau ceea ce tie la modul strict
22 Augustin ?i inceputul retoricii cre$tine

personal, ci - intr-o buna masura - i la capacitatea de

transmitere a adevarului. Un adevar care, desigur, este
bidimensional: cunoastere i experientd; ambele avandu-L pe
Duhul lui Dumnezeu drept automate.
Dupa cum se observa in ultima regula consemnata, a X-
a, rugaciunea este un element deosebit de important in
predicare (,,oratorul cretin sa se roage ca Dumnezeu sa ii
puna pe buze un cuvant bun"). Exista doua perspective din
care Augustin privete problematica rugaciunii. Pe de o parte,
avem rugaciunea predicatorului pentru el, iar pe de aha - la fel
de importanta - avem rugaciunea pe care predicatorul trebuie
sa o inal$e pentru ascultatori. Astfel, eel care predica,
,,...rugandu-se pentru el i pentru aceia carora urmeaza sa le
vorbeasca este rugator inainte de a fi orator. Iar cand se
apropie ceasul acela in care urmeaza sa vorbeasca, mai inainte
de a-i dezlega limba sa rosteasca, sa-i ridice spre Dumnezeu
sufletul insetat, ca sa ii faca sa scoata din nou afara ceea ce
bause i sa raspandeasca ceea ce ii umpluse". (DC, IV,87)
De asemenea, episcopul de Hippona mai introduce o
inva|atura interesanta in privinta rugaciunii. Dei explicata in
treacat, gasim ace a rugaciune ce trebuie facuta inainte cu pupn
timp de rostirea predicii: ,,cand se apropie ceasul in care
urmeaza sa vorbeasca". Aceasta ridicare spre Dumnezeu a
,,sufletului insetat" ne conduce cu gandul o rugaciune cu un
pronunpt caracter meditativ. Data fiind aceasta atrac^ie a
autorului spre trairea contemplativa (care reiese i mai bine
din Confesiunfyy nu ne mai mira ca presupus-o i in cazul
pregatirii spirituale a predicatorului. Rugaciunea nu este
privita ca cea pur pragmatic; predicatorul nu ,,achizi$ioneaza"
putere pentru predica i at at. Ci, aa cum gandeau i al^i
contemporani ai lui, predicatorul patrunde, prin contemplare
 Augustin $i inceputul retoricii ere s,tine 23

i in chip spiritual, in dimensiunea lui Dumnezeu. Rugaciunea

predicatorului pentru el nsui este dublata de aceasta ,,inal$are
a^ sufletului insetat" catre Dumnezeul care-1 poate adapa.
,,Inal$area sufletului" este o doctrina profunda in teologia lui,
iar aplicarea ei la predicator (chiar inainte de predica),
reprezinta un pas important in ceea ce privete devoltarea
omileticii ulterioare.
Augustin implora instructorul cretin sa se roage,
inainte de predica, pentru calau^irea lui Dumne^etL Facand referire
la autoritatea biblica - prin exemplul Esterei - el suspne
important aceste discipline spirituals Afirma fara echivoc
faptul ca orice instructor cretin trebuie sa se roage inainte de
a primi ,,darul omiletic" de la Duhul Sfant, deoarece orice dar
bun vine de la Tatal nostru care ramane acelasj (cf. Iacov
1.17).41 Stabilirea acestei relapi rugacium-dar omiktic-Duhul Sfant
reprezinta un element de mare insemnatate. Daca in retorica
antica accentul cade invariabil pe pregatire i exercipu, in
gandirea lui Augustin predica are de-a face in mod direct cu
Duhul lui Dumnezeu. Atat sub aspectul actului predicatorial,
cat i sub aspectul efectelor asupra ascultatorilor, retorica
cretina ni se prezinta ca avand un clar accent pneumatologic.
Dintre prepoasele referiri augustiniene la rolul Duhului Sfant,
spicuim:
De fapt, cum exista o elocin^a care se potrivete mai mult
cu tinere^ea, una care se potrivefe cu batrane|ea, tot
astfel exista si o elocinp care se potrives.te oamenilor care
se bucura de cea mai mare autoritate i de-a dreptul
inspiraji de Duhul Sfant. Cu aceasta elocinja au cuvantat
ei i nu li se potrivete alta i nici altora - aceasta, caci cu

41 James E. Hicks, wChaucer's Inversion of Augustinian Rhetoric in ,,The

Pardoner's Prologue and Tale", Essays in Medieval Studies, vol. 3, 1986, p. 80.
24 Augustin $i inceputui retoricii cre$tine

ei se acorda; pe aljii insa, cu cat li se pare mai umila, cu

atat ii depaete mai mult, nu in infumurare, ci in esen$a.
(DC, IV,26)
Pe de alta parte, oricine afirma ca oamenii nu au nevoie
sa inve$e ce este de invajat (sau cum), o data ce ii face
inva$a$i Duhul Sfant, poate spune ca nici de rugaciune nu
avem nevoie, fiindca Domnul spune ,,tie Tatal vostru ce
va este necesar, inainte sa Ii cereji" (Mt. 6.8), sau ca
apostolul nu ar fi avut a-i da lui Timotei i lui Tit ca
sfaturi ce sau cum sa ii sfatuiasca, la randul lor, pe al$i
oameni. (DC, IV,90)
Ce sa credem deci? Se contrazice oare apostolul, care,
dei afirma ca invaja^ii se fac prin lucrarea Sfantului Duh
(Ef. 4.11), tot el le recomanda ce i cum anume trebuie sa
ii invei;e pe al$ii? Sau trebuie injelese doua lucruri: i ca
datoria omului de a-i invaja chiar i pe inva^atori nu
trebuie sa inceteze chiar cand insui Duhul Sfant se
revarsa i, cu toate acestea, ca ,,nici eel ce sadete, nici eel
ce uda nu sunt nimic, ci Dumnezeu care face sa creasca"
(ICor. 3.7). (DC, IV,93-94)
Deci, daca Sfantul Duh vorbete in aceia care pentru
Hristos sunt da$i prigonitorilor (Mt. 10.19-20), de ce nu
i in aceia care II dau pe Hristos celor care II invai;a? (DC,
IV,89)
Remarcam, aadar, cateva concepte ce se cer a fi
discutate: ,,inspiraj;ia Duhului", wlucrarea Duhului" i
,,revarsarea Duhului". In ceea ce privete doctrina inspirapei,
trebuie sa remarcam ca - inca din perioada postapostolica - ea
era invederata in ceea ce privete Scripturile i slujitorii
ecleziali. Augustin merge insa mai departe, propunand o noua
elocin];a, o elocini;a care deriva din inspira^ia Duhului asupra
predicatorului. In mod complet i vizibil, retorul cretin este
chemat la o recunoatere clara a autoritapi pe care Duhul o
confera. Reliefand complexitatea lucrarii Duhului (,,...o data
 Augustin ?i inceputul retoricii cre$tine 25

ce ii face invaa$i Duhul Sfant"), Augustin nu anuleaza

exercijiile spirituale, in sepcial rugaciunea. Numai printr-o
buna conlucrare intre silinja spirituals a predicatorului i
lucrarea Duhului, rezultatele vor putea fi cele cerute de
Scriptura. Dei amintete de capacitatea Duhului de a se
revarsa peste predicator, el continua sa-i sfatuiasca cititorii de
permanent pregatirii i a instruirii.42

Concluzii
Literatura patristica a atins cea mai mare dezvoltare in
perioada a doua a istoriei sale (cca. 313-416), perioada care este
ilustrata de personality ca: Atanasie eel Mare, Vasile eel
Mare, Grigore de Nazianz, Grigorie de Nisa, loan Gura de

42 Urmarind o abordare a hermeneuticii din perspectiva istorica, Donald

G. Bloesch face o mentiune demna de notat: "Evanghelia ca i Cuvant
transcendent al lui Dumnezeu s-a infa$is,at diferit Bisericii de-a lungul
secolelor, pentru ca Duhul intotdeauna a improsaptat mesajul pentru
credincioi. De fapt, a ramas acelai mesaj, numai ca s-a revelat in
modalitaji noi. Pentru Augustin, eel putin intr-o anumita perioada a
slujirii sale, principala tema a Evangheliei pare sa fie fost "viziunea lui
Dumnezeu" (cf. Mt. 5.8; ICor. 13.12)." (A Christohgical Hermeneutks: Crisis
and Conflict in Hemienentics, www.religion-online.org/cgi-
bin/relsearchd.dll/showarticle?item id=0)
Aceasta vi-^une a lui Dumnezeu a fost o dominanta augustiniana. Insa, doar
folosidu-se de propriile-i abilitap, omul nu este in stare sa purceada in
aceasta sfera, tocmai de aceea se inipune ajutorul supranatural al Duhului
lui Dumnezeu. Aceasta ,,improspatare" seculara pe care Duhul a operat-o
la nivelul mesajului cretin, a capatat la Augustin o for|;a practica
deosebita. Duhul este prezentat intotdeauna ca i Suveran i Susjinator al
tuturor lucrarilor Bisericii i, cu atat mai mult, al predicarii. Aceste
accente se cuantifica intr-o fulminanta ,,teologie a Duhului", fara de care
nici predicatorul nu-L va putea vedea pe Dumnezeu, dar nici cei carora
acesta le predica.
26 Augustin i inceputul retoricii cre$tine

Aur, Ambrozie, Ieronim, Augustin si al$ii. Aceasta epoca,

socotita pe drept cuvant epoca de aur a Bisericii, constituie un
izvor important pentru intreaga teologia i predicarea cretina
deoarece - aa cum subliniaza I.D. Popa - "acum s-au fixat
definitiv principiile i normele omileticii materiale i s-au, pus
temeliile principale ale omileticii formale. Mare a majoritate a
predicilor Sfintilor Paring din aceasta epoca constituie modeie
pentru predica din toate timpurile, deoarece predicile acestea
cup rind aspectele esen^iale ale predicii cretine autentice i
ideale".43
Fara a cadea intr-un idealism gratuit, trebuie sa
admitem - cum consemnam in debutul acestui material - ca
loan Hrisostom i Augustin raman doi msemna^i stalpi ai
propovaduirii cretine patristice. Dei o analiza comparativa
ar fi interesanta, ne marginim sa admitem ca Augustin a reu it
sa scrie despre acest fenomen mai amplu decat Hrisostom.
Intr-un fel anume, el a reuit sa fie complet: nu s-a oprit la
metodele hermeneutice sau exegetice, ci a scris cu acuitate i
despre modalitatea de prezentare a adevarurilor astfel
descoperite. Prin adaugarea acestui material cu caracter
omiletic, Augustin nu a facut altceva decat sa raspunda unei
necesitap a momentului (dupa cum el i recunoate intr-o
scrisoare). De doctrina Christiana ar fi ramas o ,,capodopera
neterminata" fara stradania salutara a episcopului de a se referi
i la ,,exprimarea ideilor".
Intr-un mod particular. aa cum meponeaza profesorul
Dargan, ,,in predicarea lui Augustin (ca de altfel i in
Confesinm), exista un accent mistic ce se concretizeaza in
devopunea unui suflet absorbit i iubitor de comuninuea cu

43 loan D. Popa, ,,Opera Sfintilor Parinji din ,,Epoca de Aur" ca izvor al

predicii", Studii feobgke, nr. 5-6, 1970, p. 431-443.
 Augustin $i inceputui retoricii cre$tine 27

Dumnezeu. Predicile - ca i in scrierile teologice i

controversiale - erau dovada de netagaduit a unui spirit
riguros i neinfricat. El nu era concentrat atat de mult asupra
grapiozitapi stilului, ci mult mai mult asupra conjinului i a
intensita^ii efectului. Sa convingi, sa determini, sa instruieti
erau privite ca un deziderat suprem. Dei fusese profesor de
retorica, el nu era prea preocupat de ordine i inflorituri de
44
acest gen.

Prima concluzie este ca, in retorica cretina, forma se

subordoneazd confinutului. Chiar daca traia intr-o perioada
de impresionante acumulari retorice, episcopul de Hippona
alege o aha ierarhizare a conceptelor. Considerandu -se ajuns la
esen^a - prin convertire i trairea zilnica - el nu se sfiete ca
refaca ordinea prioritaplor. Pe primul loc ,,urca", aadar,
conpnutul expunerii, adevarul in sine. Odata cu aceasta
clasificare se schimba i metodele de evaluare: in cretinism nu
efectul estetic define controlul, ci elementul volitiv. Doar a-p
placea, a ti, a in^elege - nu reprezinta tot ceea ce se cere.
Ascultatorii trebuie sa treaca la ac|iune i, atunci cand o fac, ea
este rezultatul adevarului proclamat i nu a artificiilor
stilistice.
A doua concluzie: cunoasterea se clddeste pe
integritatea personala. Profunzimea acestui principiu este dat
i de erudipa celui care 1-a indus. Augustin nu era nici pe
departe un ignorant in ceea ce privete cuhura umanista (sa nu
uitam ca filozofia lui suscita interes r.azi), insa, urmare a
experimentarii vie$ii in Hristos, el ii modeleaza conceppile
pnand seama de rigorile cretine. Ideea de compatibilitate
intre ceea ce spune i ceea ce face predicatorul are implicapi

44 Edwin C. Dargan, A History of Preaching, vol. I, Grand Rapids, Baker

Book House, 1974, p. 103.
28 Augustin $i inceputul retoricii ere s.tine

structurale. Aici etica i cunoaterea nu mai sunt privite ca

doua orizonturi paralele sau dihotomice. Nu, ci ele se
impletesc intr-un mod armonios, cu menpunea ca integritatea
este determinant^. Din acest punct de vedere, avem de -a face
cu etica specifica a slujitorului, cu invajatura despre principii
ce $in de exercitarea chemarii i, nu in ultimul rand, cu
atkudinea fa$a de Dumnezeu care trimite in lucrare.
Chiar daca de-a lungul articolului am prezentat i parari
contrarii (cum ca nu Augustin ar fi intemeiat retorica
cretina), trebuie sa admitem ca lucrurile nu au cum sa stea
aa. Desigur ca i alp Paring ai Bisericii au predicat masiv
inainte de el i in cealalta jumatate a lumii, in Rasarit, insa
Augustin are mertiul de a-i fi aternut ideile omiletice
folosindu-se din plin de bagajul retoric precedent. Dei
cercetatorii operei lui sunt rezervap in a folosi termenul de
omiletka atunci cand il abordeaza, putem considera ca ultimul
capitol al lucrarii De doctrina Christiana poate fi considerat astfel.
Era pentru prima data cand, sobru i laborios, cineva ii
propunea sa ofere ,,un manual" de lucru pentru interprepi i
propovaduitorii cretinismului. A facut-o lipindu-se strans de
principiiie scripturale i folosidu-se cu dibacie de prerogativele
retorice, reuind sa dea natere unui nou sistem de evaluare i
exercitare a actului predicatorial.
In incheiere, sa ascultam parerea unuia dintre
cercetatorii invederap ai acestui domeniu: 5,Responsabilitatea
noastra, ca predicatori, implica i descoperirea cailor de
in^elegere a experien^ei dincolo de doctrina. Suntem dotori in
a-i ajuta pe credincioi sa-i revigoreze experienja - nu numai
elementul intelectual - pnand mereu sus stindardul moral i
spiritual. Teologii responsabili au in^eles intotdeauna aceasta
problema. Intoarcep-va inapoi la Augustin, Luther, Calvin,
 Augustin $i inceputul retoricii cretine 29

Edwards, Schleiermacher, to$i acetia au demonstrat o vie

legatura intre ideile teologice i experien^a umana, aducand
doctrina cretina in via^a practica a credinciosului."43

A5 William J. Carl HI, Preaching Christian Doctrine, www.religion-

online.org/cgi-bin/relsearchd.dll/showchapter?chapter id=958