De la cea dinti privire aruncata asupra acetor institutii, vad in primul
rind ca un spectacol este o distractie si daca-i adevarat ca omul are nevoie de
distractii, veti recunoaste ca ele sint indreptatite numai in masura in care sint necesare si ca orice distractie inutila reprezinta un rau pentru fiinta cu o viata atit de scurta si al carei timp este atit de pretios. Conditia de om are placeri proprii care decurg din chiar natura lui, ele se nasc din munca, relatiile si indatoririle sale ; iar aceste placeri, cu atit mai dulci, cu cit sufletul celui care le gusta e mai curat, fac pe oricine stie a se bucura de ele mai nepasator la toate celelalte.Un tata, un fiu, un sot, un cetatean au de indeplinit indatotiti atit de importante,incit nu le ramine nici un ragaz pe care sa-l sustraga plictiselii.Buna intrebuintare a timpului il face mai pretios si cu cit il folosim mai bine, cu atit ne ramane mai putin de pierdut. De accea constatam mereu ca deprinderea de a munci face insuportabila inactivitatea si ca o constiinta impacata pierde gustul placerilor usuratice; nemultumirea de sine, povara trindaviei, uitarea inclinatiilor simple si firesti creeaza in schimb necesitatea imperioasa a unei distractii iesite din comun. Nu-mi place defel ca simtim mereu nevoia de-a ne agata inima de scena, ca si cum n-ar fi la largul ei inlauntrul nostru. Institutia vizata in acest scurt ,dar concentrat text este teatrul.Arata in general.Este el (ea) o necesitate? Arta este ea de folos omenirii? Sau este un moft, o simpla distractie ce nu ar trebui sa faca parte din existenta omului si asa prea scurta. Teatrul nu face decat sa iroseasca timpul atat de pretios, facandu-i astfel un deserviciu omului ,care trebuie sa fie dedicat muncii, caci conditia umana o capata numai prin munca, numai ea ii inobileaza existenta si ii indlceste viata. Societatea trebuie construita pas cu pas si zi de zi, timpul fiind materialul cel mai pretios, ce nu trebuie irosit in van. Placerile umane trebuie sa vina din
munca, din indatoriri implinite ce aduc bucurie sufletului si il pastreaza
nealterat. Autorul este impotriva risipirii timpului in distractii, iar legaturile dintre oameni le priveste numai prin prisma muncii sustinute si continue. Nici un monment al vietii nu rebuie pus in slujba teatrului, a artei, a distractiei ,ar fi timp irosit. Ce ar aduce bun teatrul, in viata unui om? Ce teme ar aduce in scena? Ar fi ele impacate cu bunele moravuri? Profesia de actor este una onorabila?Actritele pot fi ele considerate cuminti si morale ca si alte femei? Sunt atat de multe intrebari pe care autorul ajunge sa le ridice la rang la piedici in calea implinirii si fericirii umane. Caci ce altceva pot fi in viziunea sa ingusta si searbada? Considera ca o constiinta impacata nu poate fi decat aceea a unui om dedicat in intregime muncii, unui om pentru care inactivitatea este de nesuportat,unui om care in acest fel indeplineste o datorie fata de patria sa. Numai un astfel de om poate pierde gustul placerilor usuratice , a nemultumirii d sine, a trindaviei, caci asa cum spuneam numai munca inobileaza omul. Rousseau respinge orice legatura cu teatrul si refuza sa se lase ispitit de aceasta forma de arta.