Sei sulla pagina 1di 16

Amenoreele hipotalamo hipofizare

Amenoreele prin anomalii ale gonadostatului (hipotalamo-hipofizare) survin in absenta


secretiei de gonadotrofine. Nici ovarele nu prezinta secretie endocrina, iar ovulatia este
absenta.
AMENOREE DE CAUZ GONADIC
Caracteristice pentru amenoreele ovariene sunt anovulatia si nivelurile mult crescute ale
gonadotrofinelor hipofizare, in timp ce steroizii ovarieni sunt foarte scazuti.
AMENOREE PRIN ANOMALII UTERO VAGINALE ( GONOFORICE )
Absenta sangerarii menstruale vaginale se poate datora unui factor mecanic sau lipsei
endometrului:
BOALA INFLAMATORIE PELVIN BIP
Boala inflamatorie pelviana (BIP), echivaland cu infectiile genitale inalte, intereseaza
segmente ale tractului genital feminin a caror mucoasa, in mod normal, nu este colonizata cu
germeni microbieni.

Introducere
Boala inflamatorie pelvina (BIP) este un termen general ce denumeste infectia si inflamatia
organelor tractului genital feminin superior (uter, trompe uterine si ovare). BIP este in general
consecinta unei infectii bacteriene la nivelul vaginului si colului uterin, care se raspandeste la
organele genitale interne. In majoritatea cazurilor, infectiile care cauzeaza BIP sunt transmise pe
cale
sexuala.
Boala inflamatorie pelvina poate avea drept cauza si inserarea unui dispozitiv intrauterin (DIU),
deoarece acesta favorizarea transferarea bacteriilor existenta la nivelul vaginului si al colului
uterin. Bacteriile pot fi introduse si in timpul unor proceduri ginecologice (intrerupere de sarcina,
biopsie
endometriala,
etc.)

BIP poate include infectia si inflamatia:


trompelor uterine (salpingita)
mucoasei uterine (endometrita)
ovarelor (ovarita)
unei trompe uterine si ovarului de aceeasi parte (abces tubo-ovarian)
Numeroase femei cu boala inflamatorie pelvina nu prezinta semne si simptome, motiv pentru care
nu urmeaza un tratament. Astfel BIP este depistata mai tarziu, cand femeia are dificultati in a
ramane insarcinata, sau cand sufera de durere cronica pelvina.
Boala inflamatorie pelvina trebuie evitata deoarece poate cauza infertilitate sau complicatii in
timpul sarcinii. Instituirea unui tratament precoce in cazul bolilor cu transmitere sexuala (BTS)
poate
preveni
boala
inflamatorie
pelvina.
Infectiile ulterioare cu alte bacterii sunt des intalnite. Dupa un prim episod de BIP, 20% din femei
prezinta
infectii
ulterioare,
in
interval
de
2
ani.
Se estimeaza ca 1,7% din femei sufera de BIP. Boala este cu siguranta subdiagnosticata, deoarece
majoritatea femeilor nu sunt constiente de prezenta unei boli cu transmitere sexuala, fie datorita
lipsei simptomelor, fie pentru ca nu cunosc cauza acestor simptome.

Boala inflamatorie pelvina (BIP) poate fi cauzata de mai multe tipuri de bacterii, dar in majoritatea
cazurilor este vorba despre bacteriile responsabile pentru doua boli cu transmitere sexuala (BTS)
frecvente: gonoreea si chlamidioza.
Bacteria care provoaca chlamidioza (chlamydia trachomatis) este responsabila pentru 50% din
cazurile de BIP. Bacteria care cauzeaza gonoree (neisseria gonorrhoeae) este responsabila pentru
cca 14% din cazuri. Aproximativ 8% din femeile cu BIP sunt infectate cu ambele tipuri de bacterii.
Unele metode de contraceptie pot creste riscul de aparitie a bolii inflamatorii pelvine de exemplu
montarea unui dispozitivul intrauterin (DIU) sau sterilet. In schimb, alte metode contraceptive
precum prezervativul si diafragma reduc acest risc. Folosirea doar a contraceptivelor orale nu ofera
protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Dar, acestea ofera o protectie indirecta
impotriva aparitiei bolii inflamatorii pelvin prin faptul ca determina crearea unui mucus cervical
mai gros, astfel incat bacteriile nu pot ajunge cu usurinta la tractul genital superior.
Uneori, bacteriile care provoaca BIP ajung in tractul genital in timpul nasterii, in urma unei
intreruperi de sarcina sau a unui avort spontan, sau ca urmare a unei proceduri de prelevare a unei
probe
de
la
nivelul
uterului
(biopsie
endometriala).
Rar, cauza infectiei care duce la BIP nu este identificata se crede ca in aceste cazuri, bacteriile
inofensive, prezente in mod normal in vagin si colul uterin sunt responsabile pentru aceasta boala.

Complicatii
Netratata, boala inflamatorie pelvina poate cauza o serie de complicatii:
Sarcina
extrauterina
BIP este o cauza insemnata a sarcinii ectopice (extrauterine), in care ovulul fertilizat nu poate trece
prin trompele uterine pentru ajunge in uter si a se implanta in mucoasa acestuia. Sarcina ectopica
poate cauza hemoragii abundente, amenintatoare de viata si necesita o ingrijiri medicale de
urgenta.
Infertilitate
Aproximativ 1 din 8 femei cu boala inflamatorie pelvina devin sterile. Intarzierea tratamentului
pentru BIP creste in mod semnificativ riscurile de infertilitate. BIP poate afecta organele genitale si
duce la infertilitate.
Durere
cronica
pelvina
Pana la jumatate din femeile cu boala inflamatorie pelvina simptomatica se confrunta cu durere
cronica pelvina ce poate dura cateva luni sau chiar ani. Formarea de tesut cicatricial la nivelul
trompelor uterine si a altor organe pelvice poate provoca durere, ce survine in special in timpul
raporturilor sexuale, activitatilor fizice sau a ovulatiei.

Prevenire

Majoritatea cazurilor de boala inflamatorie pelvina pot fi prevenite prin practicarea de raporturi
sexuale protejate. Utilizarea prezervativului reduce, desi nu elimina complet riscul de a contracta o
boala cu transmitere sexuala (BTS).
Persoanele cu risc crescut trebuie sa efectueze periodic teste de depistare a BTS.
Daca o persoana sufera de boala inflamatorie pelvina sau de o boala cu transmitere sexuala, toti
partenerii cu care a avut contacte sexuale in ultimele 60 zile trebuie examinati, si daca este
necesar, tratati. Astfel se previne raspandirea si eventual reinfectarea cu BTS.

Semne si simptome

Semnele si simptomele bolii inflamatorii pelvine constau in:


durere in abdomenul inferior si pelvis
secretii vaginale abundente, cu miros neplacut
menstruatie neregulata
durere in timpul contactului sexual (dispareunie)
durere lombara

febra, oboseala, diaree sau varsaturi


mictiune dureroasa sau dificila
Primele semne constau in iritatie si in secretii vaginale anormale, survenind in 2 -5 zile dupa
infectare in cazul gonoreei si in 7 - 21 zile in cazul chlamidiozei. Numeroase femei prezinta secretii
vaginale care nu se datoreaza unei BTS. Dar daca se observa o modificare in aspectul secretiei (daca
devine urat mirositoare sau este insotita de prurit), in special la cateva zile dupa un contact sexual,
se poate suspecta o BTS.
Boala inflamatorie pelvina se manifesta printr-o durere abdominala surda, constanta si prin accese
ocazionale de febra. In plus, poate aparea un disconfort, sau chiar durere in raporturile sexuale.
Daca infectia atinge si mucoasa uterina (endometru), pot aparea sangerari intre menstrele normale.
BIP poate cauza semne si simptome minore sau poate fi asimptomatica. In acest ultim caz, boala se
datoreaza in mod frecvent unei infectii cu chlamydia. Lipsa semnelor si simptomelor creste
probabilitatea ca femeia sa transmita chlamydia mai departe. Totodata, in lipsa unui tratament
adecvat, organele genitale pot fi grav afectate.
Urmatoarele semne si simptome indica o urgenta medicala:
durere violenta in abdomenul inferior
vomitaturi
lipotimie (lesin)
febra de 39C

Diagnostic
Boala inflamatorie pelvina este diagnosticata pe baza semnelor si a simptomelor, a unui examen
pelvin, a unei analize a secretiei vaginale si a culturilor prelevate de la nivelul colului uterin.
In timpul examenului pelvin, medicul va recolta secretii vaginale si mucus cervical, folosind un
tampon de bumbac, pentru a identifica agentul infectios.
Pentru a confirma diagnosticul, sau pentru a evalua gradul de extindere a infectiei, medicul poate
recomanda o laparoscopie, care consta in introducerea unui instrument subtire, prevazut cu un
sistem optic in abdomen, care permite vizualizarea organelor pelvine.

Tratament

Tratamentul standard pentru boala inflamatorie pelvina (BIP) consta in administrarea de antibiotice.
Medicul poate prescrie initial un antibiotic cu spectru larg de actiune, iar dupa primirea rezultatelor
de laborator el va ajusta tratamentul. De asemenea, medicul poate prescrie medicamente pentru
indepartarea durerii si recomanda repaus la pat.
O parte esentiala a tratamentului consta in examinarea partenerului si daca este cazul, in tratarea
acestuia. Astfel se previne raspandirea si eventual reinfectarea cu BTS. Acest lucru este deosebit de
important deoarece infectiile frecvente care cauzeaza BIP nu se manifesta clinic. Se recomanda
evitarea raporturilor sexuale pana la terminarea tratamentului si disparitia infectiei.
Femeile cu risc de infectii pelvine care utilizeaza un dispozitiv intrauterin pot fi sfatuite sa opteze
pentru o alta metoda de contraceptie pentru a reduce riscul de BIP.
In cazul pacientelor insarcinate, infectate cu HIV, sau care nu raspund la tratamentul cu antibiotice
orale, se recomanda spitalizarea. Tratamentul va consta in administrarea de antibiotice intravenos,
apoi pe cale orala.

Termenul de "vaginita" reprezinta o stare a vaginului - inflamat, fara a se face referire la o


cauza anume. Tocmai de aceea se cer teste de laborator - pentru a se afla cauza. Vaginita nu

este provocata de un virus. Cel mai adesea vaginita este cauzata de schimbari in echilibrul
florei vaginale.
In tubul digestiv, in vagin, pe piele, exista numeroase bacterii, far a cauza vreo problem. In
interiorul vaginului bacteriile numite lactobacillus (bacteriile "bune") mentin, prin secretii, un
mediu acid. Acest mediu acid este propice propriei dezvoltari si in acelasi timp are rol de
protectie, mentinand sanatatea vaginului prin prevenirea proliferarii altor tipuri de bacterii
(bacteriile "rele"). Acesta stare este in conditii normale. Dar din anumite cauze echilibrul este
rupt iar bacteriile patogene (de cele mai multe ori Gardnerella vaginalis si Candida albicans)
se inmultesc peste masura, provocand infectii. Cateva dintre cauzele care pot duce la
dezechilibrul florei vaginale sunt toaleta genitala excesiva, cu sapunuri dure, spalaturile
intravaginale dese, lenjeria stramta din materiale sintetice, tratamente indelungate cu
antibiotice sau diabetul.
Este un subiect de controversa daca vaginita este sau nu o infectie cu transmitere sexuala
fiindca schimbarea balantei bacteriene poate apare si in cazul in care nu exista nici un fel de
viata sexuala. Dar cele mai multe ori vaginita este asociata cu o infectie cu transmitere
sexuala, la schimbarea partenerului sau la reluarea vietii sexuale. Infectia creste probabilitatea
aparitiei bolilor inflamatorii pelvine.
50 % din femeile care au aceasta afectiune sunt asimptomatice. In cazul in care apar
simptomele constau in senzatii de arsura la urinare, iritatia vulvei si a vaginului, senzatie de
mancarime la nivelul vaginului, secretii anormale apoase, de culoare gri-albicioasa si cu un
puternic miros de peste care se intensifica dupa contactul sexual sau in timpul menstruatiilor.
Diagnosticul este pus in urma analizei la microscop a secretiei vaginale si prin masurarea
aciditatii (rezultat pozitiv in cazul unui pH mai mare de 4,5).
Tratamentul consta in administrarea de substante antifungice sau antibiotice sub forma de
creme cu aplicare localasau sau tratament pe cale orala. Metoda este aleasa de medic in
functie de particularitatile starii de sanatate a pacientei. Tot medicul va decide, dupa
efectuarea analizelor, daca si partenerul trebuie sa urmeze un tratament. Dar chiar daca si
barbatul va urma un tratamet este posibila o revenire a afectiunii. Pentru a preveni acesta
afectiune trebuie urmarita inlaturarea conditiilor ce pot favoriza schimbarea echilibrului florei
vaginale.
Pentru a evita distrugerea echilibrului florei vaginale se recomanda folsirea lenjeriei din
bumbac, folosirea tampoanelor externe, evitarea purtarii pantalonilor stramti sau din materiale
sintetice, spalarea dispozitivelor folosite in metodele contraceptive de bariera (diafragma si
aplicatorul spermicidului), evitarea folsirii sapunurilor dure, evitarea spalaturilor
intravaginale, discutarea cu medicului a cazurilor in care este necesar un tratament indelungat
cu antibiotice.
Reusita tratamentului depinde de respectarea modului de administrare a medicamentatiei.
Vaginita nu are nici o legatura cu pierderea apetitului sexual. In orice caz, nu o legatura
directa. Dar daca simti ca ai scurgeri neplacute sau senzatii de usturime sau dureri ce pot
apare din cauza iritatiilor de la nivelul vulvei, se poate spune ca nu iti mai arde de sex, nu-i
asa ?

CANDIDOZA VAGINAL
Candida (Monillia) albicans este o levura care la examenul microscopic apare sub forma de
spori si de pseudomicelii. In cavitatea vaginala ciuperca este cel mai adeseori comensala si
doar facultativ patogena.
Candidoza este provocata de candida albicans este o parte din flora intestinala, cu functii in
tractul digestive si fara de care am ramane fara aparare in fata bacteriilor patogene. Ciuperca
numita candida albicans traieste in gat, gura, tractul intestinal, vagin, dar in cantitati mici,
tinute sub control de bacteriile aflate in organismul uman in mod natural (Lactobacillus
acidophilus, B. bifidum, Lactobacillus bulgaricus, S. thermophilus si L. salivarius).
Candidoza, micoza frecventa a mucoaselor si tegumentului, este determinata de variate specii
de candida care in conditii de imunodeficienta a gazdei, pot deveni invazive, cu localizari
organice si tisulare.
Infectiile cu candida albicans apar la femei din cauza hormonului feminin numit progesteron.
Progesteronul creste cantitatea de glycogen din mucoasa vaginala, un mediu ideal de
dezvoltare a candidei datorita Ph ului acid. Nivelul de progesteron creste considerabil in
timpul sarcinii.
Speciile de candidoza fac parte din miertoflora normala a omului, pentru a devenii patogene
sunt necesari factorii predispozanti de alterare a imunitatii gazdei (diabet zaharat prin
substratul de glucoza si alterarea fagocitelor), SIDA, persoane tratate cu imunodepresive
corticosteroizi, citostatice sau cu antibiotice, leziuni ale mucoaselor (ulceratii), dietele bogate
in carbohidrati (paine, cartofi, pizza, paste) si zahar (miere, sirop de artar, zahar, fructoza,
sirop de porumb), produse alimentare pe baza de drojdie (paine lasata la fermentat, vitamina
B in stare naturala, fructe uscate, pepeni, fructe congelate sau conservate), bauturi (vinul si
berea) sau produse alimentare fermentate sau dezvoltate la umezeala (ciuperci, branza, sos de
soia, smantana, lapte batut, otet, mustar, sos picant de rosii sau ciuperci, condimente si
mirodenii), pastilele anticonceptionale, hormonii, nasterea.
Pentru a observa cum reactioneaza corpul dumneavoastra la aceste alimente, evitati-le timp de
5 zile, apoi adaugati-le in dieta in cantitati mari. Desi face parte din organism, sistemul
imunitar considera candida un corp strain care trebuie tinut sub control. Efortul repetat de a
prelua controlul va epuiza sistemul imunitar in timp, favorizand aparitia unor boli ca SIDA si
cancer.
Simptome
Scurgere alba, branzoasa si abundenta, usturimi si mancarimi vaginale, sindrom premenstrual
agravat, usturime la urinare, urinari frecvente, infectii ale vezicii urinare, arsuri in timpul
contactului sexual.

Atentie

Daca sistemul imunitar cedeaza, infectia se raspandeste in tot corpul si apar simptome ca:
oboseala, ameteala, dezorientare, lipsa puterii de concentrare, schimbarea dispozitiei, dureri
de cap, depresie, dureri de urechi, tuse, surzenie, lacrimarea sau senzatia de ardere la nivelul
ochilor, dureri musculare, iritabilitate, pofta de dulciuri, eczema, psoriazis, multiple alergii,
infectii fungice, sensibilitate crescuta la mancare si substante chimice.
CLAMIDIAZA
Chlamydia trachomatis este o bacterie ce contine atat ADN cat si ARN, dispunand de
membrana celulara. Are unele similitudini cu virusurile, pe parcursul ciclului sau de crestere
fiind obligatoriu parazit celular.
DIAGNOSTICAREA HEMORAGIILOR UTERINE
Intr-o prima etapa, diagnosticul pierderii de sange provenite din uter (meno- sau metroragie),
este unul de excludere. Examenul urinei infirma o eventuala hematurie macroscopica.
DIAGNOSTICUL AMENOREEI
Este diferit, dupa cum amenoreea este primara sau secundara.
DIAGNOSTICUL SIFILISULUI
Ultramicroscopia permite diagnosticul, prin examinarea produselor biologice recoltate de la
nivelul sancrului, inainte ca serologia sa se fi pozitivat.
ENDOMETRIOZA
Endometrioza se caracterizeaza prin aparitia unor insule de mucoasa uterina in afara acestui
organ, in ovare, in trompe, in vagin, organe abdominale, mult mai rar in grosimea unor
cicatrice dupa operatii ginecologice sau cezariene si cu totul excepional n pereii vezicii
urinare, in pulmoni, sni, cicatricea ombilicala.
FACTORI FAVORIZANI N APARIIA INFECIILOR GENITALE
In patogenia infectiilor genitale sunt implicati cel putin trei factori:
HEMORAGIILE GENITALE ALE FEMEII N PLIN ACTIVITATE GENITAL
Se cunosc multiple cauze, sistemice, organice locale sau functionale
HEMORAGIILE GENITALE DIN CLIMATERIU
Se considera "hemoragii in climacteriu (menopauza)" sangerarile care apar la mai mult de 6
luni de la ultimul ciclu menstrual (in acceptiunea clasica 2 ani, mai ales daca femeia a mai
prezentat menstruatii sporadice).
HEMORAGIILE GENITALE N COPILRIE I LA PUBERTATE
Hemoragiile de origine genitala pot fi intalnite oricand pe parcursul vietii femeii. In functie de
etapa biologica in care survin, predomina anumite cauze ale hemoragiilor uterine.

HERPESUL GENITAL
Infectiile herpetice sunt produse de Herpes simplex virus (HSV). Tipul I afecteaza jumatatea
superioara a corpului, iar tipul II afecteaza jumatatea inferioara de la ombilic, fara ca aceasta
sa constituie regula absoluta. Virusul este extrem de contagios.
INFECIA GONOCOCIC A CILOR GENITALE JOASE
Gonoreea este produsa de diplococul gram-negativ Neisseria gonorrhoeae. Este o boala cu
transmisie sexuala cu larga raspandire si cu incidenta in crestere
Ruptura de perineu
Ruptura de perineu este o afectiune caracterizata prin relaxarea aparatului musculoaponevrotic al perineului.
Ruptura de perineu se instaleaza frecvent in randul femeilor care au nascut pe cale naturala,
unul sau mai multi copii, ca urmare a traumatismelor care se produc in timpul nasterii. Una
dintre cele mai frecvente complicatii cauzate de absenta tratamentului este aparitia
incontinentei urinare de efort, ce presupune pierderea involuntara de urina ca urmare a unui
efort mai mare sau mai mic, in unele cazuri chiar in timpul mersului. De asemenea, in timp,
vezica urinara si uretra pot cadea in interiorul vaginului, iar in cazurile mai grave, aceste doua
organe pot iesi in afara vaginului, provocand prolapsul genital.
Sindromul Gardner
Sindromul Gardner reprezinta o varianta a bolii numita polipoza adenomatoasa familiala
(PAF). Polipoza adenomatoasa familiala este o afectiune ereditara ce se caracterizeaza prin
aparitia a numerosi (sute-mii) polipi (mici excrescente cu caracter benign ce apar pe suprafata
unei mucoase) pe suprafata interna a colonului si rectului.
Acesti polipi nu sunt prezenti de la nastere, ci apar in adolescenta si au un inalt risc de a
deveni maligni (cancerosi). Practic toti pacientii cu polipoza adenomatoasa familiala vor
dezvolta un cancer de colon (cei mai multi in jurul varstei de 35-40 de ani) daca nu se
intervine chirurgical pentru scoaterea in totalitate a colonului (operatie numita colectomie
totala). De asemenea mai apar astfel de polipi si la alte niveluri ale tubului digestiv : stomac,
duoden, intestin subtire, dar acestia au un risc mult mai mic de a se maligniza.
Varianta bolii descrisa de geneticianul Eldron J.Gardner in 1951 prezinta o asociere intre
acesti polipi gastro-intestinali si alte tumori benigne extracolonice: osteoame, chisturi
epidermoide, fibroame, tumori desmoide, anomalii dentare, hiperplazia congenitala a
epiteliului pigmentar retinian (ingosarea stratului intern al ochiului prezenta inca de la
nastere). De asemenea s-a observat o frecventa mai ridicata si a unor tipuri de tumori maligne,
cum ar fi carcinomul tiroidian la persoanele cu acest sindrom.
Cauze

Boala apare din cauza unei mutatii la nivelul unei gene numita APC (adenomatous poliposis
coli) localizata pe cromozomul 5. Aceasta este o gena supresoare tumorala. Ea contine
informatia genetica pentru sinteza unor molecule cu rolul de a opri multiplicarea exagerata a
celulelor in organism. Atunci cand aceasta gena este defecta, celulele se inmultesc prea mult,
astfel aparand polipii care in timp vor deveni cancerosi.

Sindromul Gardner este o afectiune cu transmitere ereditara autozomal dominanta. Fiecare


gena este prezenta intr-o celula in doua exemplare : una provine de la mama si una de la tata.
Este suficient ca doar una din aceste gene sa fie defecta pentru ca boala sa se manifeste (spre
deosebire de o boala cu transmitere recesiva in care defectul trebuie sa fie prezent la ambele
gene). Deci o persoana cu acest sindrom va avea un risc de 50% de a transmite boala mai
departe urmasilor sai.
Mutatia genei poate fi mostenita de la parinti sau poate apare in cursul vietii individului sub
actiunea unor factori mutageni. De aceea aproximativ 30% din persoanele diagnosticate nu au
un parinte afectat.
Simptome

In mod frecvent boala este asimptomatica. Polipii pot genera aparitia unor sangerari,
manifestate clinic prin aparitia fie a unor scaune cu sange fie a unora de culoare neagra ca
pacura (numite si scaune melenice).
De asemenea pot apare dureri abdominale, diaree sau scaune cu mucus. Polipii mai pot cauza
obstructii la nivel intestinal manifestate prin varsaturi, dureri abdominale si constipatie.
Anomaliile dentare si tumorile benigne osoase de la nivel mandibular pot da dureri in aceasta
regiune. Aparitia unor tumori benigne la nivelul oaselor (mai ales craniu, mandibula, oase
lungi), pielii (chisturi dermoide) sau in orice alta regiune a corpului (fibroame, lipoame,
tumori desmoide) sunt caracteristice acestui sindrom. Hipertofia congenitala a tesutului
pigmentar retinian poate fi detectata prin oftalmoscopie inca de la nastere si reprezinta un alt
semn sugestiv pentru boala.
Diagnostic

De cele mai multe ori polipii sunt descoperiti intamplator cu ocazia unor endoscopii sau
interventii chirurigicale realizate cu alte scopuri. Uneori polipii pot genera complicatii
(sangerari, obstructii), situatii care necesita de multe ori o operatie. Intraoperator se observa
prezenta multitudinii de polipi pe mucoasa gastrointestinala. Alte investigatii cuprind
efectuarea de radiografii dentare, toracice sau craniene pentru depistarea anomaliilor dentare
si a tumorilor osoase asociate(osteoame). La nivelul abdomenului si pelvisului sunt indicate
obtinerea de imagini prin tomografie computerizata sau rezonanta magnetica pentru
evidentierea tumorilor tesutului conjunctiv de la acest nivel (tumori desmoide, fibroame,
lipoame). De asemenea se pot efectua teste genetice pentru demonstrarea defectului genetic.
Tratament

Deoarece malignizarea polipilor survine in proportie de 100% cam dupa 10-15 ani de la
aparitia lor, este absolut necesara efectuarea operatiei de colectomie totala in scop profilactic.

Desi este greu de accepat de catre unii pacienti, este singura metoda care previne aparitia
cancerului.
De asemenea vor fi efectuate periodic endoscopii digestive superioare pentru detectarea la
timp a unei eventuale malignizari a polipilor de la nivelul stomacului si duodenului. Un lucru
deosebit de important este reprezentat de screeningul rudelor apropiate a pacientilor cu
sindrom Gardner.
Prin endoscopie efectuata la intervale regulate de timp se pot depista polipii colorectali si in
care acestia s-au dezvoltat deja se pot preleva biopsii. Copiii care prezinta risc de a dezvolta
aceasta boala trebuie sa fie supusi efectuarii la fiecare1-2 ani a colonoscopiei incepand cu
varsta de 10 ani. S-au dezvoltat si metode de screening prin teste genetice la persoanele tinere
la care nu au aparut polipii.
Fibroame
Fibroamele uterine sunt nodularitati ce se dezvolta fie la nivelul peretelui uterului, fie in
interiorul sau exteriorul acestuia, ramanand legate de uter prin intermediul unui pedicul
(piciorus). In general, aceste "sfere musculare" afecteaza uterul femeilor cu varsta cuprinsa
intre 30 si 50 de ani (inaintea menopauzei) insa pot fi afectate si femei mai tinere.
Fibroamele (mioame, leiomioame sau fibromioame) reprezinta cresteri ale tesutului muscular
neted uterin (miometru) ce prind aspectul unor nodularitati. Asadar, fibroamele au aspectul
unor sfere de dimensiuni de la bobul de mazare pana la cele ale unui pepene mic, avand o
culoare diferita de cea a uterului (rozalie), putand fi albicioase sau maronii. Fibroamele
reprezinta o crestere in exces a tesutului muscular uterin in care fibrele musculare se dispun in
aspect rasucit, prezentand de asemenea si tesut fibros dar si fibre de colagen ce sustin
arhitectura celulara a fibromului.
Evolutie

Din pacate fibroamele prezinta o evolutie foarte spontana si cresterea acestora precum si
dimensiunile finale la care pot ajunge sunt imposibil de estimat. Totusi fibroamele uterine
prezinta o crestere lenta. Unele pot avea un debut brusc cu cresteri rapide dupa care stagneaza
la o anumita dimensiune, altele au o crestere lenta chiar de la aparitie, alte fibroame pot avea
episoade de crestere rapida etc.
Insa un fibrom nu va creste foarte rapid si in mod continuu, astfel incat sa ajunga la
dimensiuni foarte mari intr-un timp foarte scurt. Daca apar astfel de sitatii inseamna ca o alta
patologie este asociata fibromului si poate fi chiar una grava. Fibroamele pot ajunge si la o
greutate de 12 kilograme (mai ales la femeile care nu se prezinta la medic in timp util).
Nu sunt excluse situatiile in care un fibrom descreste sau ajunge la dimensiuni microscopice
cand nu mai poate fi observat si se considera disparut. Insa sunt necesare anumite conditii
pentru producerea acestor efecte. Mai exact, aparitia si evolutia fibroamelor este strans legata
de secretia de hormoni estrogeni. Se pare ca dezechilibrele acestor hormoni predispun la
aparitia fibroamelor. In cazuri in care secretia acestor hormoni scade considerabil este posibila
(dar nu obligatorie) si descresterea in dimensiuni a fibroamelor. O astfel de situtie o reprezinta
menopauza.
Tipuri

fibroame intramurale, situate in peretele uterului (mur din latina semnifica perete) si
fiind foarte des intalnite.
fibroamele submucoase, ce se dezvolta imediat sub mucoasa uterului si proemina in
cavitatea uterina, iar mai apoi, prin marirea dimensiunilor, pot sa se dezvolte in
totalitate in interiorul cavitatii uterine, ramanand legate de peretele acestuia printr-un
pedicul (piciorus) de tesut conjunctiv.

Acestea produc uneori o simptomatologie agresiva femeii, caci, fiind in interiorul uterului,
acesta se contracta pentru a elimina fibromul (in situatiile in care acesta aluneca in cavitatea
uterine). Femeia prezinta astfel crampe uterine violente, asemanatoare celor din travaliu, colul
uterin se dilata si usor-usor fibromul tinde sa fie eliminat, insa odata cu el se elimina practic si
uterul de care este legat. Aceasta situatie se numeste prolaps uterin (extravazare de mucoasa
uterina).
Fibroamele subseroase se dezvolta pe versantul extern al uterului (invelit de seroasa, de
unde si denumirea fibromului) si excrescenta se dezvolta in felul acesta in abdomenul inferior.
Pot fi asimptomatice ori pot produce divesrse simptome in functie de localizarea lor si de
organele pe care apasa si a caror functie o ingreuneaza (organele din abdomenul inferior,
pelvis, cum ar fi ampula rectala, vezica urinara, coloana etc).
Fibroamele parazitare apar foarte rar si deriva din fibroamele subseroase care ajung in
apropierea unui organ abdominal (spre exemplu intestin) de care incep sa se ataseze printr-un
pedicul prin care va crea legaturi vasculare, asigurandu-si aport de nutrienti si oxigen pentru
celulele musculare pe care le contine. Cu timpul, pediculul de legatura cu uterul degenereaza
si fibromul ajunge sa fie legat de un alt organ in afara uterului.
Simptome

In general simptomatologia difera in functie de localizarea si dimensiunile fibromului


respectiv, de numarul acestora cand sunt mai multe etc.
Daca fibromul este cu localizare submucoasa, atunci va produce cu siguranta dereglari ale
menstruatiei, sangerari abundente, spontane, cicluri menstruale neregulate si dureroase. De
asemenea, daca are dimensiuni mari, poate produce contractii uterine care se traduc prin
resimtirea unor dureri puternice la nivelul abdomenului infecrior, asemanatoare celor din
travaliu.
Daca fibromul este subseros, adica proemina in cavitatea abdominala, dezvoltandu-se in afara
uterului (de care ramane insa legat printr-un pedicul), acesta va determina o simptomatologie
in functie de organele cu care vine in raport. Spre exemplu, daca proemina in spate, poate sa
comprime rectul si femeia sa prezinte constipatie, daca proemina in fata, femeia resimte o
apasare la nivelul pelvisului si va urina frecvent. Daca fibromul ajunge sa intereseze coloana
vertebrala, va determina dureri de spate importante.
Diagnostic

In general primul pas este discutia cu ginecologul, care va intreba despre simptomatologia
pacientei, ce o supara, cand etc. Mai apoi se face un examen clinic amanuntit si la palparea
abdomenului inferior se poate resimti o sfera ce tradeaza prezenta unui fibrom. Se face de
obicei un tuseu vaginal si medicul inspecteaza si prin apasare pe abdomen peretii uterului.
Daca se confirma prezenta unei formatiuni (nu se poate sti exact ce este), pacienta va face o
ecografie pentru a elucida situatia. Se mai poate vedea un fibrom si prin RMN sau CT, insa
aceste investigatii nu se fac de rutina pentru investigarea unui fobrom (de obicei poate fi gasit
intamplator), fiind si mult mai costisitoare, expunand pacienta la mai multe radiatii si nu isi
are utilitatea inaintea ecografiei. Doar daca la ecografie insa este ceva neclar se vor face si alte
investigatii.
Tratament

Mai intai se va urmari evolutia acestuia (depinde si de momentul in care pacienta a ajuns la
medic), apoi se poate recurge la tratament chirurgical sau medicamentos.
Tratamentul medicamentos se alege atunci cand metoda chirurgicala nu poate fi aplicata, fie
datorita varstei inaintate, fie datorita altor boli asociate ce contraindica o interventie
chirurgicala. Nu exista foarte multe medicamente pentru tratamentul fibromului uterin,
acestea sunt foarte putine si sunt analogi ai GnRh (Diphereline).
Aceste medicamente se dau atunci cand nu exista alta varianta de tratament pentru ca ele
mimeaza practic menopauza, cu bufeuri si toata simptomatologia specifica menopauzei. Se
pare ca efectele lor adverse sunt destul de serioase si nu se dau pentru o perioada mai mare de
6 luni, observandu-se ca in urma unui astfel de tratament indelungat matricea osoasa a fost
afectata si femeile au ajuns sa sufere de osteoporoza. In plus, efectul acestor medicamente
este temporar.
Tratamentul chirurgical
Daca femeia tinuta sub observatie prezinta simptome ce o deranhjeaza sau fibromul a crescut
prea mult in dimensiuni se recurge la tratamentul chirurgical.
Acesta se practica in doua metode : miomectomia si histercetomia.
ancrul moale
Sancrul moale reprezinta o afectiune veneriana contagioasa, inoculabila si autoinoculabila,
mai frecventa la barbati, cu sediul obisnuit la organele genitale. Agentul patogen e
streptobacilul Ducrey (Haemophilus Ducreyi), cocobacil dispus in lanturi. Sancrul moale,
aproape disparut in ultimele decenii, a inceput sa reapara in occident, in marile metropole.
Simptome

Dupa o incubatie de 2-3 zile de la inoculare apare o pustula efemera careia ii urmeaza o
ulceratie adesea profunda, dureroasa, de forma rotunda sau ovalara, variind ca dimensiuni de
la 3-15 mm in diametru. Marginile ulceratiei de culoare rosie inchisa sunt sinuoase, usor

reliefate, fundul neregulat, cenusiu, purulent, acoperit uneori de o crusta bruna-negricioasa.


Baza ulceratiei este moale, edematoasa.
In faza de reparatie, sancrul moale are aspectul de plaga simpla, cu fundul curat, rosu, sfarsind
prin cicatrizare. Sancrele moi sunt cel mai adesea multiple, prin inoculari simultane sau
autoinoculari secundare.
Localizare

La barbat, sancrul moale este localizat pe marginea preputului unde se pot vedea frecvent
sancre moi in coroana, apoi santul balano-preputial, indeosebi la nivelul frenului, glandul si
mai rar teaca penisului, scrotul. La femeie, sancrul se poate localiza in urmatoarele regiuni:
clitoris, labiile mari, labiile mici. Localizarile extragenitale prin autoinoculari sunt posibile la
nivelul anusului, fata interna a coapselor, plica inghinala, mai rar alte regiuni.
Complicatii

Adenopatia regionala, rara la femeie, survine dupa 2-3 saptamani in 30% din cazuri. Este
obisnuit unilaterala si monoganglionara, inflamatorie, dureroasa si evolueaza spre supuratie si
fistulizare. Fimoza si parafimoza sunt frecvente in cazurile de sancru cu seiu pe fata interna a
preputului. Complicatiile mai rare sunt: fagedenismul, cand ulceratia se intinde rapid in
suprafata si profunzime, uneori pe intinderi mari si gangrena intalnita in sancrul subfimotic,
cel situat pe teaca penisului la barbat si labiile mici la femeie.
Diagnostic

Diagnosticul diferential al sancrului moale se face cu leziunile ulceroase si erozive din


regiunea genitala:

sancrul sifilitic

sifilidele secundare

sancrul limfogranulomatos

sancrul mixt

herpesul

leziuni acariene

ectima
Tratament

Tratamentul ulceratiilor genitale poate fi indicat de catre medicul ginecolog sau de catre
medicul dermato-venerolog.
Cu toate ca este natural sensibil la ampicilina si cloramfenicol, cel mai adesea sunt izolate
tulpini rezistente la ampicilina, cloramfenicol, tetracicline si sulfonamide. Cu toate acestea se
poate incerca tratamentul cu unul din urmatoarele regimuri terapeutice:
ceftriaxona, 250mg injectie intramusculara, in doza unica
eritromicina, 500mg oral, de 3 ori/zi, timp de 7 zile
trimetoprim/sulfametoxazol, 2 tablete de/zi, timp de 7 zile
ciprofloxacina, 500 mg oral, de 2 ori/zi, timp de 3 zile.
Daca infectia nu raspunde prompt la tratament se recomanda efectuarea antibiogramei pentru
determinarea sensibilitatii la antibiotice.
In lipsa tratamentului sancrul moale se vindeca in cateva saptamani cu formarea unor cicatrici
adanci, dar exista si riscul suprainfectarii cu alte bacteriii rezultand o inflamatie extensiva.
Profilaxia impotriva infectiei cu Haemophilus ducrey consta in utilizarea mijloacelor
contraceptive de bariera care protejeaza si impotriva bolilor cu transmitere sexuala.

Negii genitali
Negii genitali (sau condiloamele) pot fi protuberante mici, plate, de culoarea pielii sau
minuscule protuberante sub forma unei conopide. La barbati, negii genitali pot creste pe
penis, langa anus sau intre penis si scrot. La femei, negii genitali pot creste pe vulva si in zona
perineala, in vagin si pecolul uterin.
Negii genitali variaza ca marime si pot fi chiar atat de mici incat nu-i puteti vedea. Ei pot duce
la cancer de col uterin si la alte cancere ano-genitale atat la femei cat si la barbati si la cancer
de penis la barbati.
Negii genitali sunt cauzati de papilloma virusul uman (HPV). Exista multe tipuri de HPV. Nu
toate produc negi genitali. La femei, negii apar pe fata exterioara si interioara a vaginului, pe
deschiderea acestuia catre uter sau in jurul anusului. La barbati, negii genitali sunt mai putin
frecventi. Daca exista, ei se vad de obicei pe varful penisului si se pot gasi si pe corpul
penisului, pe scrot sau in jurul anusului. Rar, negii genitali se pot dezvolta si in gura sau in
gatul unei persoane care a avut contact sexual oral cu o persona infectata. Negii genitali pot fi
mici, de aproximativ 1-2 mm diametru - mai mici decat diametrul unui varf de pix sau se
pot multiplica formand ciorchini mari.
Negii genitali apar la femei, barbati si copii.
La femei, virusul care cauzeaza negi genitali ( virusul papilloma uman sau HPV) poate infecta
colul uterin, vaginul, vulva, uretra si zonele ano-genitale. HPV poate cauza modificari
anormale la nivelul celulelor dincolul uterin. Femeile care sunt infectate cu anumite tipuri de
HPV sunt mai susceptibile decat alte femei de a avea un test Babes-Papanicolau anormal.
Tipurile de papilom virus care cauzeaza negi vizibili, de regula, nu sunt aceleasi tipuri care
cauzeaza modificari anormale in celulele colului uterin.
La barbati, papiloma virusul poate infecta penisul, scrotul, uretra, zona genitala sau anala.
La copii, papiloma virusul poate infecta zona genitala.Orice copil cu negi genitali trebuie sa
fie evaluat de un cadru medical de specialitate pentru a determina cauza si pentru a lua in
calcul un eventual abuz sexual.

Simptome

Semnele si simptomele negilor genitali includ :


umflaturi mici, gri, roz sau rosii in zona genitala care cresc repede
cativa negi grupati care iau forma unei conopide
mancarime (prurit) sau arsura in zona genitala
disconfort, durere sau sangerare in timpul actului sexual
Adesea, totusi, negii genitali nu cauzeaza simptome. Sau pot fi atat de mici si plati incat nu
pot fi vazuti cu ochiul liber.
Diagnostic

Daca observati negi in zona genitala, consulati medicul. Acesta poate diagnostica negii prin
simpla examinare. Pentru a detecta acesti negi, doctorul poate aplica o solutie de acid acetic
pe organele genitale pentru a albi orice neg prezent. Apoi, ii poate vedea cu un microscop
special numit colposcop. La femei, un test Babes-Papanicolau poate ajuta la detectarea
modificarilor de pe colul uterin ce pot fi cauzate de negi genitali.
Tratament

Nu exista tratament care sa eradicheze infectia cu HPV astfel ca singurul tratament este de a
inlatura leziunile cauzate de virus. Din pacate, nici chiar inlaturarea negilor nu impiedica
neaparat raspandirea virusului si negii genitali reapar frecvent. Nici unul din tratamentele care
exista nu este ideal sau net superior altora.
Un tratament ce poate fi aplicat de pacient este o solutie de 0.5 % sau gel de podofilox
(podophyllotoxin). Acest medicament se aplica pe negi de doua ori pe zi timp de 3 zile urmat
de 4 zile fara tratament. Tratamentul trebuie continuat pana la 3-4 saptamani sau pana cand
leziunile dispar. Podofilox se poate aplica si o data la doua zile timp de 3 saptamani.
Alternativ, o crema cu 5% imiquimod (o substanta care stimuleaza productia corpului de
citokine, substante chimice care directioneaza si intaresc raspunsul imunologic) se aplica
similar de catre pacient de trei ori pe saptamana la culcare si apoi se spala cu sapun si apa, la
6-10 ore de la aplicare. Aplicatiile se repeta pana la 16 saptamani sau pana cand leziunile
dispar.
Numai un medic cu experienta poate executa unele din tratamentele pentru negii genitali.
Acestea includ, de exemplu, aplicarea unei cantitati mici de solutie 10-25% de rasina de
podofilina pe leziuni, si apoi, dupa o perioada de cateva ore, se spala. Tratamentele se repeta
saptamanal pana cand negii genitali dispar. O solutie de 80-90% de acid tricloroacetic sau acid
bicloroacetic se poate de asemenea aplica saptamanal de catre medic, pe leziuni. Injectarea de
gel cu 5- fluorouracil epinefrina in leziuni s-a demonstrat a fi de asemenea eficienta in tratarea
negilor genitali.

Interferonul alpha, o substanta care stimuleaza raspunsul imunitar al organismului, a fost si el


folosit in tratarea negilor genitali. Regimurile de tratament cer injectii cu interferon in leziune
o data la doua zile, pe o perioada de 8-12 saptamani.
Chirurgical
Interventia chirurgicala poate fi necesara pentru inlaturarea negilor mai mari, negi care nu
raspund la medicatii sau, daca sunteti gravida, negii la care copilul poate fi expus in timpul
nasterii. Optiunile chirurgicale includ :
Inghetarea cu azot lichid (crioterapie). Inghetarea lucreaza prin producerea unei pojghite care
se formeaza in jurul negului. Pe masura ce pielea se vindeca, leziunile se desprind lasand sa
apara pielea cea noua. S-ar putea sa aveti nevoie sa repetati tratamentele crioterapeutice.
Electrocauterizarea. Aceasta procedura foloseste curentul electric pentru a arde negii.
Excizia chirurgicala. Medicul poate utiliza instrumente speciale pentru a extirpa negii. Veti
avea nevoie de anestezie locala pentru acest tratament.
Tratamentele cu laser. Aceasta abordare poate fi scumpa si de regula este rezervata negilor
foarte extinsi si celor care raspund greu la tratament.
Tratamentul modificarilor precanceroase (displazia) ale cervixului legate de infectia cu HPV.
Femeile care prezinta modificari, de la moderat la sever, in colul uterin, necesita tratament
pentru a se asigura ca aceste celule nu devin cancer invaziv. In acest caz, tratamentul, de
regula, implica inlaturarea pe cale chirurgicala sau distrugerea tesutului implicat. Conizatia
este o procedura care inlatura zona precanceroasa folosind un bisturiu, un laser sau o
procedura cunoscuta sub numle de LEEP (procedura de excizare electrochirugicala cu fir
metalic, care foloseste un curent electric ce trece printr-un fir subtire ce actioneaza ca un cutit.
Crioterapia (inghetarea) sau terapia cu laser pot fi utilizate pentru a distruge zonele de tesut
care contin modificari potential precanceroase.

Menopaza
Menopauza, cunoscuta sub numele de "schimbare de viata", este un eveniment natural in
procesul de imbatranire la femei. Semnaleaza sfarsitul ciclului menstrual la o femeie si a
capacitatatii
ei
de
a
concepe.
In perioada de reproducere a unei femei, hormonii, cum ar fi estrogenul si progesteronul
fluctueaza intr-un ciclu continuu de a pregati corpul femeii pentru menstruatiei, conceptie si
sarcina.
In cazul in care eliminarea repetitiva de hormoni se diminueaza, are loc menopauza.
Menopauza apare natural, de obicei in jurul varstei de 50 de ani, sau ca urmare a eliminarii de
ovare mai devreme in viata.
Unele femei au doar cateva simptome, in timp ce altele experimenteaza diverse simptome, de
la unele usoare pana la unele destul de severe. Simptomele menopauzei includ lipsa unor
cicluri lunare, uscaciune vaginala, bufeuri si schimbari ale starii de spirit.
Din cauza nivelului scazut estrogen, femeile care sunt la menopauza sunt predispose la un risc
crescut a aparitiei osteoporozei si a bolilor cardiace. Pacientii si medicii trebuie sa discute
despre riscurile si beneficiile inlocuirii hormonilor lipsa cu medicamente.

Sindromul premenstrual
In fiecare luna, corpul unei femei se pregateste pentru posibilitatea conceptiei si sarcinii si
trece printr-un ciclu menstrual. In timpul fazei de menstruatie garnitura endometriala a
uterului
este
eliminata
si
mai
tarziu
inlocuita.
Acest proces este generat de o schimbare a nivelului de hormoni, de glanda pituitara si de
ovare. Aceste modificari hormonale pot provoca stres fizic si emotional produse de sindromul
premenstrual inclusiv dureri de cap, crampe, sensibilitatea sanilor, greata, si schimbari ale
starii
de
spirit.
Exercitiile, reducerea stresului, odihna si un regim alimentar echilibrat pot ajuta atenuarea
unor simptome premenstruale. Medicii pot prescrie medicamente pentru a ajuta la atenuarea
simptomelor severe
Infertilitatea
Testicule barbatilor adulti produc aproximativ o jumatate de miliard de spermatozoizi in
fiecare zi. In schimb, femeile elibereaza doar un ovul pe luna.
Pentru ca fertilizarea si conceptia sa apara, unul dintre milioanele de spermatozoizi trebuie sa
se alature singurului ovul liberat de o femeie prin oviduct sau prin tubul falopian.
Exista mai multe cauze ale infertilitatii, si de multe ori motivul pentru care un cuplu este
incapabil de a concepe nu este niciodata determinat. Unele cauze cunoscute ale infertilitatii la
barbati includ un numar scazut de spermatozoizi sau nefunctionarea acestora. Infertilitate la
femei poate fi cauzata de mai multi factori; unele dintre cauzele cunoscute pot fi
incapabilitatea de a ovula sau blocajul tuburilor falopiene. Endometrioza severa, este o
tulburare a tesutului uterin si reprezinta o cauza comuna a infertilitatii la femei.
Diagnosticarea si gestionarea de catre un medic poate fi de succes in tratamentul unor cupluri
cu infertilitate. Unele cazuri de infertilitate pot fi tratate cu medicamente sau prin interventie
chirurgicala. Medicul poate discuta alternativele la conceptia naturala, cum ar fi donarea de
sperma, donarea de ovule si adoptia.

Potrebbero piacerti anche