Adolescenta-varsta schimbarilor profunde si a riscurilor inevitabile

Constantin Schifirnet,

Dezbaterile despre actiuni si intamplari ale adolescentilor, in spatiul public, dovedesc, de multe ori, o
necunoastere a varstei adolescentei
Prezint cateva idei despre schimbarile, contradictiile si riscurile intalnite in perioada adolescentei, preluate din
lucrarile mele Generatie si cultura si Sociologie.
Adolescenta este perioada de varsta cuprinsa intre 14-18 ani. Ea este un moment critic din dezvoltarea
individului deoarece acesta cauta sa se raporteze permanent, la ceilalti, ca o persoana autonoma, cu constiinta
propriei identitatii.
Fizic, insul cunoaste la aceasta varsta o dezvoltare accelerata, fetele evoluand mai repede decat baietii. De altfel,
fetele isi incheie cresterea fizica la varsta de 17 ani. Cea mai mare parte dintre ele (75%) ating faza pubertatii
inainte de 14 ani, pe cand baietii ajung la acest moment, in majoritatea lor (85%), la 15 ani. Adolescentii
consuma mult alimentar si de aceea nutritia si programul de masa sunt de o deosebita importanta.

Psihologic, adolescentul se caracterizeaza printr-o bogata imaginatie, el ,,viseaza cu ochii deschisi", dar si prin
cresterea puterii de judecata. In schimb, memoria este deficitara. In acest interval de timp individul dezvolta
interese si abilitati speciale fara insa a avea tenacitatea si capacitatea de a finaliza o actiune.
Emotional, adolescentii sunt foarte sensibili si de aceea se pot simti foarte usor lezati, cand se manifesta
atitudini ostile fata de ei. De asemenea, ei dovedesc interes pentru competitivitate si sunt dispusi sa participe la
orice actiune care le-ar permite sa-si etaleze cunostintele si abilitatile.
Social, adolescentii se caracterizeaza prin autodefinirea sinelui in relatie cu societatea in totalitatea ei, iar
identitatea apare ca o pozitie a lor fata de lumea in care traiesc. Din acest status apar probleme specifice
adolescentei: tensiunea dintre el si societate, castigarea independentei fata de parinti, alegerea carierei si a
stilului de viata, viata sexuala. Intrucat adolescentul isi construieste identitatea, in primul rand, in raportul sau cu
familia si societatea, el exerseaza experiente proprii pentru ca numai astfel traieste cu convingerea despre
oportunitatea lor.
Adolescenta este varsta marilor experiente si experimente cruciale, initiate si traite de adolescent pentru
prima oara in viata. Adolescentii trec prin reale crize existentiale si de identitate. Traversarea acestor
experiente cruciale este o conditie obligatorie in pregatirea adolescentului de asumarea de roluri si statusuri ca
viitor adult. In acest sens, el stabileste despre mediul sau de viata, decide cum actioneaza cu cine se intalneste si
in ce locuri, fara insa a tine seama de consecintele si si riscurile unora dintre experientele sale.
Un loc esential in adolescenta il ocupa relatiile sociale. La aceasta varsta indivizii dezvolta dorinta de libertate
si de explorare a spatiilor necunoscute, dincolo de ceea ce este spatiul familial si cel scolar sau al vecinatatii
imediate. Discriminarea de varsta, este traita intens si contradictoriu de catre adolescent fiindca el crede ca nu i
se recunoaste noua sa pozitie sociala de catre familie, scoala si mediul sau de viata.
Relatiile parintilor cu adolescentii au particularitati ce le deosebesc de raporturile din copilarie. Daca in
copilarie, insul este integrat in actul satelitizarii de familie, cu efecte benefice pentru cresterea si dezvoltarea sa,
adolescentul tinde sa fie autonom de familie. Parintii nu mai sunt modele, dimpotriva, ei devin obiectul unor
critici severe, ceea ce este natural, pentru ca la aceasta varsta spiritul critic este definitoriu, iar exersarea lui cu
privire la conduita si mentalitatea parintilor ajuta la formarea abilitatilor de interactiune concomitent cu aspiratia
adolescentului catre individualitate, uneori exacerbata. Intre parinti si adolescenti relatiile pot fi tensionate,
ajungand pana la ruperea lor, situatie generata de neintelegerea din partea parintilor a problemelor reale ale
adolescentului si de spiritul excesiv de autonomie al adolescentului. Parintii, si in general adultii, cauta sa-l
socializeze pe adolescent orientandu-l spre ceea ce va face in viitor, spre viata de adult, acordand o importanta
redusa problemelor specifice varstei lui. Or, adolescentul traieste puternic tot ce se intampla cu el in prezent
fiindca el se confrunta cu aspecte concrete ale propriei vieti, pentru el grave, si, de aceea, el este preocupat,
inainte de toate, de rezolvarea acestora, fiind mai putin interesat de pregatirea pentru ceea ce va face in viitor.
Odata cu varsta adolescentei, individul isi da seama ca dispune de elan, forta si posibilitati de a produce ceva, de
a schimba mediul caruia ii apartine, ca poate sa-si construiasca un mod de viata propriu. El face in acest fel
trecerea de la generatia familiala la generatia sociala. Aparitia, la adolescent, a reprezentarilor despre sine
determina orientarea lui catre unele norme si valori ale adultilor ce vizeaza in special egalitatea tanarului cu cei
maturi, dorind sa semene cu acestia. De altfel, una din aspiratiile cele mai frecvente ale adolescentului este
cea de a fi adult. De aceea, adolescentul nu mai accepta vechile norme si reguli ce stateau la baza raporturilor
sale, copil fiind, cu adultul.

Sunt o serie de conditii specifice favorizante pentru perpetuarea atitudinii paternaliste a adultului fata de
adolescent:
a. pozitia sociala a adolescentului este aceeasi ca in copilarie, el fiind, in continuare, elev si deci neimplicat in
campul muncii;
b. dependenta lui materiala de parinti;
c. obisnuinta adultului de a indruma si controla copilul, greu de schimbat chiar daca parintii sunt constienti de
necesitatea schimbarii atitudinii lor fata de adolescent;
d. pastrarea, mai ales in primii ani, de catre adolescent a trasaturilor copilului in comportare si infatisare.
Cand adultii au o atitudine de cooperare, adolescentul vede in acestia un partener de dialog. Prin urmare,
el simte ca este considerat un egal si are incredere in adulti. Daca adultul refuza cooperarea cu adolescentul,
atunci el manifesta rezistenta, sub diferite forme, fata de tendinta acestuia de a-i ingradi personalitatea, de a-i
orienta modul de a gandi si de a actiona. Raporturile dintre adulti si adolescenti pot deveni conflictuale, cu
deosebire cand atitudinea adultului ramane neschimbata. La unii adolescenti asemenea raporturi tensionate duc
si la sentimentul instrainarii de familie, la ruperea comunicarii cu membrii ei, la evitarea lor si evadarea din
familie, cea mai cunoscuta fiind fuga de acasa. De fapt, are loc emanciparea sociala a adolescentului, iar
neintelegerea acestei particularitati de catre adult este un motiv de nastere a unor raporturi conflictuale.
Adolescentii nu mai accepta vechile relatii din copilarie cu adultii si vor un nou tip de relatii bazate pe
recunoasterea personalitatii lor.
Insusi modul de adresare de catre parinti, mass-media sau autoritati, anume ,,fetita" sau ,,baietel", poate crea
adolescentului frustrari fiindca el are sentimentul ca este tratat, in continuare, drept copil.
In adolescenta individul se confrunta cu un set de probleme sociale ce decurg, inainte de orice, din relatiile cu
familia versus relatiile cu grupul de aceeasi varsta, sau cu mediul in care traieste. Tendinta manifesta catre
autonomie poate conduce la nerespectarea nici unei norme sau la incalcarea oricarui principiu cunoscut in cadrul
familiei sau al scolii. O intelegere ingusta a libertatii ii determina pe unii adolescenti sa comita fapte antisociale.
Predispusi inevitabil spre devianta, adolescentii ajung sa nu tina seama de cerintele controlului social.
Din cauza interdictiilor puse de parinti sau de scoala, adolescentul actioneaza pe principiul fructului oprit
, cautand sa cunoasca si sa traiasca exact ce i se interzice. Se neglijeaza de catre familie si de catre societate ca
la aceasta varsta individul tine sa arate celorlalti curajul si indemanarea de a face fata la situatii foarte dificile.
Bravada, laudarosenia, dorinta de a epata si de a imita pe cei de varsta lor, pentru a fi in pas cu ei, pot conduce
la comportamente deviante, care in anumite contexte devin conduite de delincventa.
Adolescenta se caracterizeaza si printr-un anumit mod de comunicare. Mai intai, sa remarcam largirea ariei de
comunicare, de la dialogul predominant cu parintii la varsta copilariei mici, apoi, in scoala primara,
comunicarea permanenta cu cadrele didactice, la comunicarea cu toate mediile sociale, aceasta fiind una din
modalitatile esentiale de manifestare a autonomiei si identitatii individului. Un aspect deosebit de important il
constituie tendinta spre exprimarea intr-un limbaj propriu varstei. Jargonul si argoul sunt forme tipice de
comunicare ale adolescentilor. Limbajele grupurilor de adolescenti se disting de limba standard a societatii. Sunt
adoptate gesturi, moduri si maniere de vorbire neintalnite la alte grupuri de varsta. In anumite contexte,
adolescentii creeaza un antilimbaj, ca mod de comunicare opus celui oficial. Sunt create cuvinte noi, sau se
deformeaza sensurile termenilor obisnuiti, sau se preiau direct din sociodialecte periferice sau din alte limbi.
Diferentele de limbaj privesc mai ales morfologia si lexicul si in mai mica masura sintaxa si fonetica.

La aceasta varsta, din cauza trasaturilor amintite, exista interes pentru consumul de droguri si stupefiante,
fenomen ce s-a inradacinat in societatea romaneasca dupa anul 1989. Nu mai putin semnificativ este consumul
de alcool caracteristic, la actualele generatii de adolescenti, pentru ambele sexe. Asociat acestor fenomene este
si fumatul, care a luat proportii ingrijoratoare la adolescenti indiferent de apartenenta la genul social. Lipsiti de o
educatie adecvata in familie sau in scoli, adolescentii au un comportament precar de consum, fara acel spirit de
discernamant atat de necesar in conditiile diversificarii produselor alcoolice, de tutun si alimentare, inclusiv sub
aspectul calitatii.
Delincventa juvenila constituie una dintre problemele specifice perioadei adolescentine. Incalcarea normelor si a
legilor este generata de nevoia afirmarii individualitatii personale, dar si de necunoasterea consecintelor actelor
savarsite. De aceea, esentiala in abordarea delincventei juvenile este cunoasterea motivatiilor ce au stat la baza
actelor antisociale si a contextelor in care s-au produs. In acest fel se poate stabili caracterul actiunilor
adolescentului deoarece nu toate actele sale sunt in mod evident indreptate impotriva ordinii si stabilitatii
sociale. In acelasi timp, trebuie remarcata cresterea ponderii delincventei juvenile in ansamblul actelor
antisociale dupa anul 1989. Un fenomen accentuat in aceasta perioada de varsta este cel al sinuciderilor in
randul adolescentilor.
Schimbarile in sistemul de relatii al copilului dau un continut nou proceselor de dezvoltare a persoanei si
maturizarii sociale in adolescenta. Iata de ce este important ca adultul sa manifeste initiativa si sa tina seama de
cerintele adolescentului, cu o conditie esentiala, si anume, renuntarea la atitudinea de a socoti tanarul ca pe un
copil. De aici rezulta si necesitatea luarii in considerare a problemelor adolescentilor din interiorul lor si nu de
pe pozitia exigentelor existente in tineretea adultilor, invocata adesea de catre acestia in comunicarea cu
adolescentii.
Un proverb romanesc a surprins un asemenea imperativ: ,,Nu judeca pe tanar dupa mintea celui batran, ci
pune-te in locul lui si atunci sa-l judeci".