UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Cu titlu de manuscris
CZU: 338.43 (043.2)

CARAGANCIU GALINA

IMPOZITELE INDIRECTE ŞI ORIENTĂRILE

DE REFORMARE A ACESTORA ÎN SUSŢINEREA
ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE

Specialitatea 08.00.05 – Economie şi management

(în industrie)

Teză de doctor în economie

Conducător ştiinţific:
dr., conf. univ.
Fuior Elena

Autor:
Caraganciu Galina

Chişinău - 2009
 CUPRINS
Introducere 3

Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICO-METODOLOGICE AFERENTE

IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢII
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE 9
1.1. Aspecte conceptuale privind fiscalitatea şi rolul ei în asigurarea
creşterii economice 9
1.2. Specificul impozitelor indirecte şi particularităţile aplicării acestora în
practica mondială 22
1.3. Incidenţa impozitelor indirecte asupra comportamentului
agenţilor economici 35

Capitolul II. EVALUAREA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII

SECTORULUI INDUSTRIAL DIN REPUBLICA MOLDOVA PRIN
PRISMA IMPACTULUI IMPOZITELOR INDIRECTE ASUPRA
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE 49
2.1. Tendinţe economico-sociale de dezvoltare a sectorului industrial şi rolul
acestuia în asigurarea creşterii economice a ţării 49
2.2. Efectele aplicării impozitelor indirecte în sectorul industrial din
Republica Moldova 64

Capitolul III. ORIENTĂRI DE REFORMARE A IMPOZITELOR

INDIRECTE ÎN VEDEREA SUSŢINERII ACTIVITĂŢII
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE 78
3.1 Optimizarea cotelor de impunere şi posibilităţi de aplicare a acestora în
practica întreprinderilor industriale autohtone 78
3.2 Fundamentele modelării simulare a proceselor economice 88
3.3 Modelarea efectelor impozitelor indirecte: aspectul bugetar şi cel al
activităţii întreprinderilor din sectorul industrial 100
Concluzii şi recomandări 110

Bibliografie 116
Adnotare 124
Cuvinte cheie 127
Anexe 128

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare este condiţionată de necesitatea estimării

impactului impozitelor indirecte asupra rezultatelor activităţii întreprinderilor
industriale din Republica Moldova şi de oportunitatea elaborării unui mecanism de
perfecţionare a impunerii indirecte, aplicate în cadrul acestora, în vederea
armonizării intereselor private cu cele publice. De aceea, revizuirea politicii fiscale
şi crearea unui sistem fiscal eficient este una din problemele-cheie în vederea
realizării schimbărilor rezultative în economie.
Creşterea economică reprezintă unul dintre obiectivele principale ale politicii
economice a statului. Luând în considerare consolidarea politicilor statale de
stimulare a activităţii economice, urmează a fi analizat rolul şi impactul acestora în
asigurarea unei creşteri economice durabile. Experienţa mai multor ţări
demonstrează că majoritatea politicilor de redresare economică utilizează
instrumentele politicii de impunere, care au consecinţe favorabile asupra economiei
reale a statului.
Politica fiscală, fiind parte componentă a politicilor macroeconomice,
îndeplineşte funcţia de coordonare a corelaţiilor dintre celelalte politici economice:
bugetare, structurale, antreprenoriale. Eficacitatea politicii fiscale se manifestă prin
consecinţele ei asupra activităţii economice. Astfel, intermediul impozitelor, atât
directe, cât şi indirecte, ea intervine în procesul de obţinere şi distribuire a
veniturilor agenţilor economici şi, respectiv, asupra rezultatelor financiare ale
acestora.
Economia autohtonă necesită perfecţionarea instrumentelor de gestiune
macroeconomică. În acest context, considerăm că este deosebit de importantă şi
binevenită analiza politicii fiscale, a impozitelor indirecte şi impactul acestora
asupra economiei reale din Republica Moldova, în particular, asupra sectorului
industrial. Asigurarea dezvoltării economiei naţionale, a căreia parte componentă o
constituie industria, necesită atât perfecţionarea bazei legislative, cât şi a sistemului

3
fiscal. Concomitent redresarea economiei Republicii Moldova este posibilă prin
elaborarea unui mecanism fiscal eficient, în cadrul căruia un rol important le revine
impozitelor indirecte. De aceea, considerăm oportună efectuarea unui studiu
consacrat estimării impactului impozitelor indirecte asupra rezultatelor activităţii
agenţilor economici.
Gradul de studiere a temei investigate. În teză, s-au luat în consideraţie
rezultatele cercetărilor ce relevă anumite aspectelor ale politicii fiscale, precum şi
ceea ce vizează rolul impozitelor indirecte în condiţionarea activităţii
întreprinderilor industriale şi impactul lor asupra procesului de dezvoltare a
întreprinderilor etc. Dintre acestea le consemnăm pe cele realizate în cadrul
Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme; Centrului de Studiere a Problemelor
Pieţei din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Institutul de Economie, Finanţe
şi Statistică etc.
Pentru a completa studiul problemelor aferente temei alese şi a spori nivelul
de argumentare a deciziilor politicii fiscale, au fost studiate şi folosite ca bază
lucrări teoretice şi recomandări practice ale savanţilor consacraţi în domeniul teoriei
fiscalităţii, precum sunt: A. Smith, D. Ricardo, L.J. Gitman, A.M. Birman, R.
Stourm, J.M. Keynes, C.P. McConnell К. Р., Samuelson Paul A., Paul Hein, E.
Selyhman, Pierre Lalumiere ş.a. Din lucrările savanţilor din România, enumerăm
valoroasele cercetări ale lui Bălănescu R., Bran P., Brezeanu P., Corduneanu C.,
Lăzărescu A., Manolescu Gh., Văcărel I. ş.a., iar dintre lucrările savanţilor
autohtoni în domeniul fiscalităţii îi menţionăm pe: Manole T., Cobzari L., Secrieru
A., Fuior E., Kuzimina O., Domenti O. ş.a.
Scopul lucrării constă în studiul interacţiunii dintre politica fiscală aferentă
impozitelor indirecte şi creşterea economică sub aspectul impactului deciziilor
autorităţilor fiscale asupra procesului de formare şi asigurare a climatului favorabil
unei creşteri economice stabile, elaborarea unui mecanism eficient de impunere prin
intermediul impozitelor indirecte, precum şi unele orientări de reformare a

4
impunerii indirecte în sectorul industrial ce vor permite redresarea situaţiei în
industria Moldovei.
Realizarea acestui scop determină următoarele sarcini:
¾ analiza, generalizarea şi interpretarea teoriilor economice fundamentale în
domeniul fiscalităţii, cu scopul evidenţierii acesteia, în fundamentarea
ştiinţifică a locului politicii fiscale;
¾ cercetarea tipologiei impozitelor indirecte, a particularităţilor definiţiilor şi
delimitărilor conceptuale, precum şi aspectele aplicării instrumentelor fiscale
în scopul dezvoltării întreprinderilor industriale din Republica Moldova;
¾ determinarea specificului de impunere în baza impozitelor indirecte şi
particularităţile aplicării acestora pe plan naţional şi mondial;
¾ elaborarea modelului de simulare şi evidenţierea efectelor impozitelor
indirecte asupra activităţii unităţilor economice;
¾ elaborarea modelelor economice, ce ar permite analiza consecinţelor
aplicării impozitelor indirecte în industrie;
¾ elaborarea propunerilor de perfecţionare a sistemului impozitelor indirecte
în industria Republicii Moldova.
Obiectul cercetării îl constituie practica impunerii indirecte a rezultatelor
activităţii întreprinderilor industriale din Republica Moldova în corelare cu
creşterea economică în perioada actuală.
Structura şi conţinutul tezei. Pornind de la obiectivul de bază şi de la
sarcinile preconizate spre realizare, lucrarea este concepută cu următoarea structură:
introducere; trei capitole, care reflectă conţinutul de bază al cercetărilor efectuate;
concluzii şi recomandări; bibliografie şi anexe.
În Introducere este reflectată actualitatea temei de cercetare, e formulat
scopul şi sunt stabilite sarcinile acesteia, este specificată noutatea ştiinţifică,
importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a rezultatelor.
Capitolul I – Abordări teoretico-metodologice aferente impozitelor
indirecte în cadrul activităţii întreprinderilor industriale – include analiza de

5
sinteză a teoriilor economice clasice şi moderne privind politica fiscală, clasificarea
impozitelor şi în special, a celor indirecte. Atenţie deosebită s-a acordat
particularităţilor aplicării impozitelor indirecte în practica naţională şi mondială,
concomitent s-a examinat conţinutul şi rolul acestora. De asemenea, în acest capitol,
se evidenţiază incidenţa impozitelor indirecte asupra activităţii economice a
întreprinderilor industriale.
În capitolul II – Evaluarea rezultatelor activităţii sectorului industrial din
Republica Moldova prin prisma impactului impozitelor indirecte asupra
întreprinderilor industriale – se analizează situaţia economică a industriei din
Republica Moldova, în general şi a unor întreprinderi industriale în particular. În
acelaşi timp este demonstrată evoluţia încasărilor în bugetul public naţional cu
specificarea structurii impozitelor şi evidenţierea ponderii impozitelor indirecte.
Ţinând cont de rolul important al impozitelor indirecte în prelevările fiscale au fost
evidenţiate impozitele indirecte de bază, TVA şi accizele. Totodată s-a efectuat o
evaluare comparativă a efectelor impunerii asupra situaţiei economice a
întreprinderilor industriale din diferite ramuri.
În capitolul III – Orientări de reformare a impozitelor indirecte în
vederea susţinerii activităţii întreprinderilor industriale – se descrie baza
teoretică şi metodologică de elaborare a modelelor de simulare; se analizează
influenţa impozitelor indirecte asupra activităţii producătorilor; sunt elaborate
schema şi modelul respectiv, ajustate la situaţia actuală a industriei Republicii
Moldova.
În compartimentul Concluzii şi recomandări se expune sinteza rezultatelor
obţinute în cadrul cercetării efectuate. În opinia autorului, recomandările elaborate
ar putea contribui la eficientizarea mecanismului de impozitare a întreprinderilor, la
stimularea activităţii lor, la sporirea atragerii investiţiilor şi, în consecinţă, la
creşterea economică.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării. Studiul este axat pe
teorii, concepţii, principii, elaborate până în prezent de notorietăţi în economie. Din

6
şirul de metode şi procedee, folosite în ştiinţa economică, în cadrul cercetării, au
fost utilizate următoarele:
¾ abstractizarea ştiinţifică, în scopul identificării principalelor concepte,
principii, teorii şi legi economice, care determină obiectul cercetării;
¾ inducţia şi deducţia, care în tandem constituie componentele de bază ale
procesului de cercetare economică ştiinţifică;
¾ analiza, comparaţia, analogia şi sinteza, care au permis cercetarea esenţei
obiectului lucrării şi obţinerea unor concluzii, care prezintă interes pentru
ştiinţa economică;
¾ modelarea economico-matematică prin utilizarea metodelor statistice şi
modelelor de simulare a proceselor cercetate, în scopul analizei relaţiilor
funcţionale, care există între principalele componente ale obiectului
cercetării.
Suportul informaţional al lucrării îl constituie datele statistice ale Biroului
Naţional de Statistică, materiale analitic-informaţionale ale diferitelor organe
centrale de specialitate ale administraţiei publice, rapoartele financiare ale agenţilor
economici şi cele ale autorităţi administrative centrale, acte, documente normativ-
juridice.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor cercetărilor se manifestă în:
¾ sinteza şi clasificarea teoriilor economice cu privire la esenţa şi locul
impozitelor indirecte;
¾ evaluarea comparativă a obiectivelor şi practicii aplicării impozitelor
indirecte în diferite ţări;
¾ relevarea mecanismului de impozitare indirectă şi a modului de influenţă a
acestora asupra evoluţiei economiei naţionale şi a agenţilor economici;
¾ identificarea parametrilor impozitelor indirecte în sectorul industrial şi
elaborarea schemei şi modelului de simulare a acestora;
¾ elaborarea recomandărilor care vizează reorientarea mecanismului de
aplicare a impozitelor indirecte în sectorul industrial din Republica Moldova.

7
 Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării este determinată de
recomandările conţinute în lucrare, implementarea cărora va spori eficienţa
activităţii economice a întreprinderilor din sectorul industrial al Republicii
Moldova.
Aportul personal al competitorului. Rezultatele ştiinţifice expuse în teză au
fost obţinute cu participarea nemijlocită a autorului la procesul de elaborare a unor
importante Comenzi de Stat, inclusiv proiectul 01.18.07 „Amplificarea influenţei
financiare în depăşirea crizei economice actuale” cu trei teme: 01.18.07 (1)
„Optimizarea poverii fiscale şi evaluarea influenţei diferiţilor factori asupra ei”,
01.18.07 (1) „Fiscalitatea şi impactului ei asupra creşterii economice” şi 01.18.07
(1) „Monitoringul poverii fiscale, modelarea şi modernizarea sistemului fiscal”.
Publicaţii. Concluziile şi recomandările, obţinute în cadrul cercetării, au fost
prezentate şi discutate la diferite conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
Conţinutul lucrării a fost reflectat în 12 lucrări ştiinţifice, cu un volum de 6.6 coli de
autor, publicate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate.
Cuvinte-cheie: creştere economică, impozite indirecte, taxa pe valoarea
adăugată, accize, taxa vamală, politică fiscală, obiective şi instrumente ale politicii
fiscale, sistem fiscal, presiune fiscală, sector industrial, armonizarea legislaţiei,
model de simulare.

8
 Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICO-METODOLOGICE AFERENTE
IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢII
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE

1.1. Aspecte conceptuale privind fiscalitatea şi rolul ei în asigurarea

creşterii economice

În prezent, Republica Moldova are drept scop constituirea unei economii

dezvoltate. Principalul rol, în realizarea acestui deziderat şi în asigurarea unei
creşteri economice stabile, îi revine sistemului fiscal, fiindcă, anume, nivelul
acumulărilor fiscale influenţează, în mod direct, mărimea încasărilor bugetare. Este
bine cunoscut faptul că resursele financiare ale statului se constituie în baza
fiscalităţii, veniturilor întreprinderilor şi instituţiilor publice. După importanţă,
fiscalitatea deţine un loc primordial şi se prezintă ca un ansamblu de măsuri,
metode, instrumente, acte normative şi instituţii specializate.
Concomitent, este necesar să menţionăm că, din punct de vedere conceptual
şi al conţinutului economic, sistemul fiscal este un mecanism de asigurare a
echilibrului economic şi financiar, întrucât acumulările fiscale constituie cea mai
importantă sursă de finanţare a necesităţilor statului. Din aceste considerente, un
sistem fiscal bine gândit trebuie să fie însoţit şi de un mecanism eficient, care, pus
în funcţiune, ar favoriza creşterea economică şi, totodată, ar putea releva expres
tipurile de impozite capabile să asigure această creştere.
În acest sens, fiscalitatea se manifestă ca un donator de resurse pentru
efectuarea acţiunilor statale, ca instrument de promovare a politicii economice şi ca
o sursă de forţă a autorităţilor publice. Datorită faptului că politica fiscală are ca
scop şi asigurarea creşterii economice, ea trebuie să contribuie la:
¾ formarea unui regim fiscal, ce ar permite multiplicarea veniturilor;
¾ menţinerea nivelului oportun de presiune fiscală;
¾ reducerea evaziunii fiscale etc.

9
 După părerea noastră, pentru asigurarea unei îmbinări eficiente a politicilor
economice, ce vor asigura dezvoltarea durabilă a statului, echilibrul financiar,
echilibrarea balanţei de plăţi, protecţia socială şi altele, e necesar un mecanism
fiscal adecvat. Obţinerea unei creşteri economice stabile poate fi realizată numai ca
urmare a sporirii producerii de bunuri, întrucât, anume, aceasta asigură acumularea
volumului necesar de resurse financiare. În acelaşi timp, impozitele se manifestă şi
ca instrumente de gestiune macroeconomică. Din acest motiv, fiscalitatea, ca o
modalitate de constituire a veniturilor bugetare necesită un şir de delimitări. Privitor
la plăţile obligatorii în bugetul public, prin care se mobilizează resursele băneşti,
menţionăm că acestea îmbracă diverse forme, care diferă între ele în dependenţă de
funcţie, de destinaţie şi de nivelul administrării autorităţii publice.
Se cere remarcat faptul că un sistem fiscal trebuie să dea răspuns la două
abordări principale: nivelul presiunii fiscale, ce nu va influenţa creşterea economică
şi categoriile de impozite ce vor contribui la stimularea dezvoltării economice a
Republicii Moldova.
Se cuvine ca toate acestea să fie stipulate în cadrul politicii fiscale, care
reprezintă ansamblul deciziilor abordate de către autorităţile publice în domeniul
fiscalităţii şi căreia îi revin următoarele sarcini de bază:
− conceperea sistemului fiscal;
− stabilirea nivelului general de presiune fiscală;
− colectarea la timp şi în volumul prestabilit a prelevărilor fiscale;
− prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale etc.
Totodată, ţinem să menţionăm că teoria şi practica mondială denotă că
fiscalitatea este formată dintr-o serie de concepte specifice, care cuprind: sistemul
fiscal, politica fiscală, prelevările fiscale, impozitul.
Actualmente, există două direcţii de studiu ale conceptului de sistem fiscal:
primul, este văzut ca o totalitate de impozite existente într-un stat, iar al doilea –
evidenţiază elementele definitorii ale sistemului, cu stabilirea relaţiilor de
interdependenţă. În baza primului concept se reglementează modul în care este

10
format sistemul fiscal, precum şi modalitatea funcţionării acestuia, iar al doilea
permite examinarea relaţiilor fiscale prin prisma principalelor elemente şi
aprecierea parametrilor cantitativi şi calitativi ai finanţelor publice.
În prezent, administrarea eficientă a sistemului fiscal, impune studiul
diferitelor viziuni privitoare la definirea noţiunii de sistem fiscal. Este demn de

reţinut faptul că Codul Fiscal al Republicii Moldova face următoarea

specificare: „Sistemul Fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea

impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire,

modificare şi anulare a acestora, prevăzute de Codul Fiscal, precum şi

totalitatea măsurilor care asigură achitarea lor”. Referitor la această

definiţie, nu poate fi trecut cu vederea faptul că aceasta, pe de o parte, nu

ţine cont de politica fiscală ce reglementează relaţiile dintre stat şi

contribuabili, iar pe de altă parte, de principiile şi elementele impunerii.

Totodată, este important de relatat că, vizavi de această categorie, există şi

alte opinii, printre care putem specifica viziunea savantului I. Condor, care afirmă
că sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, care alimentează
bugetele publice şi care provin de la persoane fizice şi juridice [29, pag.122].

Merită să menţionăm opinia economistului român N. Hoanţa care

susţine că sistemul fiscal înglobează în sine totalitatea impozitelor instituite într-un

stat. Ele asigură o parte covârşitoare a veniturilor bugetului. Fiecare impozit are o
contribuţie specifică şi un anumit rol regulator în economie[37, pag.164].

O tratare mai amplă este elaborată de savanta română Carmen

Corduneanu, în lucrarea sa, „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor” [30,

11
pag.22], în care specifică faptul că „sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de

concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulţime de elemente (materie

impozabilă, cote, subiecţii fiscali etc.). Între aceste elemente, se stabilesc relaţii, ca
urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor. Ele sunt

gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului”.

După cum se observă în definiţia prezentată, sistemul fiscal se

caracterizează într-o optică sistemică, reflectând interconexiunea dintre toate

elementele integrante ale acestuia.

Astfel, menţionăm că crearea unei baze economice a veniturilor bugetare a

atras după sine necesitatea perfecţionării sistemului fiscal, care se axează pe:

− înlocuirea impozitelor analitice cu cele sintetice. Primele se bazează doar pe

un singur element determinant al contribuabilului, pe când cele sintetice se
fixează în funcţie de veniturile globale ale contribuabilului;
− adoptarea mecanismelor noi de aşezare şi percepere a impozitelor;
− sporirea potenţialului fiscal;
− aplicarea fiscalităţii în realizarea unor obiective ale politicii generale a
statului.
Din cele expuse, conchidem că sistemului fiscal i se atribuie cea mai
responsabilă funcţie şi anume, de reglementare a situaţiei financiare a statului. Deci,
îndeplinind funcţiile de finanţare a cheltuielilor publice, de redistribuire a
veniturilor, de stabilizare a activităţii economice şi de corectare a dezechilibrelor
economice, aceasta asigură necesităţile financiare ale ţării. Specificăm faptul că

sistemul fiscal, având ca obiectiv asigurarea resurselor financiare necesare

pentru acoperirea cheltuielilor publice, scoate în evidenţă rolul financiar al

acesteia. Sub acest aspect, sistemului fiscal concomitent i se atribuie şi rolul

12
intervenţionist, care are drept ţintă încurajarea sau frânarea activităţilor

economice.

Elementul-cheie, în definirea sistemului fiscal şi a prelevărilor fiscale, îl

constituie impozitul. Este bine cunoscut faptul că constituirea resurselor financiare
publice se realizează din contul impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al veniturilor
nefiscale ce se percep de la contribuabili. Acestea au drept scop asigurarea finanţării
cheltuielilor publice.
Primele definiţii ale acestei categorii economice afirmau că impozitul
reprezintă un avans, o primă de asigurare şi un schimb oferit pentru serviciile
publice. Spre exemplu, Rene Stourm formulează noţiunea în felul următor:
“Impozitul este contribuţia cerută fiecărui cetăţean pentru partea sa în cheltuielile
Guvernului” [79, pag.112]. O definiţie mai amplă a impozitului este prezentată de
savantul Paul Leroy-Beaulieu, în lucrarea sa, „Traite de la science des finances”,
unde impozitul este prefigurat ca o sursă de acoperire a cheltuielilor publice [73,
pag.27]. La rândul său, Adam Smith afirmă că „Impozitul este contribuţia tuturor
membrilor societăţii sau a unei părţi dintre ei la cheltuielile Guvernului” [81,

pag.205].

Merită o atenţie deosebită opinia lui Maurice Duverger, care precizează

această noţiune în felul următor: – „Impozitul este o prestaţie pecuniară impusă
particularilor pe cale autoritară cu titlu definitiv şi fără contrapartidă în vederea

acoperirii cheltuielilor publice” [74, pag.107].

Filozofii Montesquieu şi Voban considerau că impozitul este plata introdusă

pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei averii. „Deşi afacerea aceasta e departe de a
fi întotdeauna benevolă şi, mai rar, echitabilă, dar, totuşi, acest schimb este
convenabil. Cel mai incapabil Guvern, mai ieftin şi mai bine ocroteşte supuşii săi,

13
decât dacă fiecare din ei s-ar fi apărat de sine stătător şi independent de alţii” [108,

pag.75].

Economistul american E. Seligman, în definiţia impozitelor, indică lipsa

câştigului la plătitorul de impozit: „Impozitul este încasarea forţată, percepută de
stat, de la fiecare pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru necesităţile statului

fără oarecare avantaj special pentru plătitor” [109, pag.75].

În dicţionarul Larousse, editat la Paris în a.1940, noţiunea dată este formulată

astfel: „Impozitul constituie o prelevare silită, obligatorie, generală, definitivă, fără
vreo prestaţie şi nerambursabilă a unei părţi din venitul sau/şi averi a persoanelor
fizice sau juridice în favoarea bugetului de stat” [78]. Alt dicţionar, şi anume,
„Dictionnaire de science economique”, editat la Paris în a.1970, confirmă că
„Impozitul reprezintă o prelevare pecuniară obligatorie, definitivă şi fără
contraprestaţie imediată, asupra resurselor persoanelor fizice şi juridice pentru
acoperirea cheltuielilor în interes general al unei colectivităţi” [68].
În altă accepţiune, „impozitul este considerat un procedeu de repartiţie a
cheltuielilor bugetare între persoane după capacitatea lor contributivă” [82, pag. 9].
Această definiţie a impozitului presupune o totalitate de trăsături
caracteristice, dintre care menţionăm:
¾ impozitul reflectă cheltuielile publice, ce se repartizează pe baza resurselor
financiare în măsura stabilită de autoritatea de stat;
¾ repartiţia sumelor se realizează pe baza principiilor contributive;
¾ sumele se repartizează prin buget, conform autorizării prestabilite.
Totalizând viziunile existente ale diferiţilor savanţi în literatura ştiinţifică,
propunem o abordare nouă a definiţiei categoriei de impozit – impozitul semnifică
contribuţia bănească obligatorie a contribuabililor în buget, stabilită prin lege,
care, având un caracter definitiv şi nerambursabil, vizează achitarea imediată şi
fără echivalenţa directă, a unor plăţi în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

14
 Luând în considerare evoluţia orânduirii sociale şi pornind de la formele
necondiţionate ale fiscalităţii considerăm că ea, treptat, se transformă într-o formă
de parteneriat social între stat şi sectorul privat. Savanţii clasici şi contemporani au
formulat un şir de comentarii privitoare la principiile aferente impozitelor. Ei
consideră că fiscalităţii i se atribuie un şir de principii, dintre care menţionăm:
principiul echivalenţei, principiul siguranţei şi principiul sacrificiului.
Astfel, „principiul echivalenţei” precizează faptul că impozitele se încasează
de către stat în schimbul serviciilor şi avantajelor oferite populaţiei, reprezentând
concordanţa dintre stat şi cetăţeni privind serviciile şi avantajele furnizate. În acest
caz, impozitul nu constituie expresia echivalenţei serviciilor prestate, deoarece
prelevarea prin impozit nu se stabileşte în raport cu serviciile de care poate
beneficia un cetăţean.
Un alt principiu – „principiul siguranţei”, apreciază impozite drept prime de
asigurare plătite statului pentru ocrotirea vieţii şi a averii proprietarilor. Conform
acestuia, statul se angajează să protejeze viaţa şi averea cetăţenilor şi solicită, în
schimb, contribuţii băneşti sub formă de impozite. Deci, acestea nu reprezintă o
primă de asigurare plătită statului, dar reflectă o contribuţie obligatorie la buget.
Consemnăm că „principiul sacrificiului” evidenţiază faptul că statul este în
drept să pretindă la acoperirea cheltuielilor publice de către contribuabili, sub formă
de prelevări obligatorii, fără contraprestaţie directă şi imediată.
Sub acest aspect, putem menţiona că, din momentul apariţiei impozitelor,
problema îmbinării intereselor statului şi a drepturilor contribuabililor se află în
prim-plan. Statul, întotdeauna, tinde să acumuleze în trezoreria sa un volum maxim
de surse. Interesele contribuabililor sunt diametral opuse, întrucât aceştia tind la
protejarea intereselor proprii şi la un nivel mai redus de povară fiscală, care n-ar
afecta interesele activităţii de antreprenoriat.
Din punct de vedere al tendinţei ştiinţifice intervenţioniste, impozitul este
văzut ca un instrument ce poate fi utilizat pentru influenţarea comportamentului

15
agenţilor economici şi al contribuabililor, precum şi pentru a contribui la realizarea
unor obiective sociale în vederea reducerii dezechilibrului dintre venituri şi averi.
Pentru prima dată, analiza principalilor factori, ce influenţează prosperarea
capitalului comercial, a fost argumentată de reprezentanţii „şcolii mercantiliste” la
finele sec. XV - începutul sec. XVI, care au stabilit că impozitul poate influenţa
activitatea de antreprenoriat. În acest sens, economistul francez Pierre Lalumiere
sublinia că impozitele pot fi folosite pentru „a încuraja (sub forma exonerării) sau
pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Pe lângă
faptul că impozitul este un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, acesta a
devenit un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social” [77, pag.180].
Luând în considerare importanţa impozitelor, care actualmente au devenit un
instrument principal al politicii economice, specificăm că acestea influenţează
redistribuirea veniturilor. Concomitent, e necesar de menţionat că funcţia
impozitului ca instrument de mobilizare a resurselor financiare, a fost instituită ca
un instrument financiar al statului cu scopul mobilizării resurselor financiare
necesare satisfacerii cerinţelor publice. Pe lângă funcţiile date, impozitelor li se
atribuie şi alte funcţii, cum ar fi: fiscală, de reglementare, socială etc.
În lucrarea „Impozite: teorie şi practică”, economiştii V. Gluhov şi L. Dolidă
au formulat aceste funcţii ale impozitelor în felul următor:
1) Asigurarea cheltuielilor statale (funcţia fiscală);
2) Corelarea impozitelor la mărimea veniturilor diferitelor grupe ale populaţiei
(funcţia socială);
3) Reglarea economiei (funcţia de reglementare)” [88, pag.36].
O importanţă majoră îi revine funcţiei fiscale, dat fiind faptul că necesităţile
de fonduri publice sunt determinate de nevoile susţinerii unor interese social-
economice ale statului. Această funcţie presupune asigurarea unui volum de venituri
statale ce ar permite să acopere pe deplin necesităţile activităţii sale. Acest necesar
de resurse este influenţat de factorii politici, economici şi sociali.

16
 O altă funcţie care permite influenţarea dezvoltării economice este funcţia de
reglementare. Această funcţie reglementează mărimea cotelor impozitelor, deoarece
majorarea acestora peste un nivel normal atrage diminuarea bazei fiscale. O astfel
de situaţie se întâmplă din cauza că se diminuează cointeresarea contribuabililor de
a presta activitatea de antreprenoriat, de a obţine venit, de a majora capitalul etc.
Toţi aceşti factori, corespunzător, provoacă reducerea mărimii veniturilor fiscale în
trezoreria statului.
În teoria economică, funcţia de reglementare sau de corectare a
dezechilibrului sistemului fiscal este abordată din două puncte de vedere: primul se
referă la nivelul macroeconomic, iar cel de-al doilea – microeconomic.
Sub aspect macroeconomic, semnificaţia acestei funcţii are la bază politica
bugetar-fiscală keynesiană, care propune realizarea echilibrelor globale. Conform
acestei abordări, impozitul reprezintă una din variabile bugetare, pe care statul le
gestionează în scop de stabilizare conjuncturală (politici de acţiune asupra cererii
globale) sau structurală (politici fiscale destinate să favorizeze creşterea
economică). Deci, această teorie, afirmând necesitatea creşterii cheltuielilor publice
în scopul asigurării relansării economiei, concomitent, promovează un nivel de
fiscalitate moderată pentru stimularea complementară a agenţilor economici.
Referitor la aceasta, J. M. Keynes consideră că problema echilibrului în
economie trebuie evaluată de pe poziţiile cererii şi formulează noţiunea de „cerere
efectivă”, care exprimă echilibrul dintre consum, producţie, venit şi ocupaţie.
Cheltuielile publice se consideră un instrument de intervenţie a statului în
dezvoltarea ciclică a economiei şi evitarea crizelor. Majorarea cheltuielilor statului
trebuie să asigure realizarea venitului naţional şi, ca rezultat, să permită atingerea
nivelului minim de şomaj.
Pentru realizarea celor menţionate, statul trebuie să acţioneze asupra
componentelor principale ale cererii şi mai ales asupra consumului personal şi
investiţii. În cazul în care cererea globală este mai mică decât oferta, atunci
întreprinzătorul nu-şi poate acoperi costurile şi, respectiv, nu poate obţine profit.

17
Prin urmare, profitul va reduce investiţiile. Şi, dimpotrivă, antreprenorul va spori cu
mult investiţiile în situaţie diametral opusă. Cererea guvernamentală, asigurată prin
impozite şi împrumuturi, trebuie să învioreze activitatea de antreprenoriat.
La acest capitol, J. M. Keynes prezintă şi altă formulare, numită „impozit –
stabilizator automat” [104, pag.58], care se bazează pe dependenţa funcţională
dintre venitul naţional şi impozite. Creşterea nivelului venitului naţional majorează
sumele încasate în buget şi invers. Un asemenea caracter al impozitelor asigură o
anumită elasticitate automată a sistemului economic, dat fiind faptului că, odată cu
sporirea venitului, creşte şi „înclinaţia spre economisire”.
Prin urmare, economisirile excedentare (excesive), mobilizate prin impozite,
trebuie îndreptate, prin intermediul bugetului de stat, către investiţiile capitale ale
statului, căci, consideră Keynes, reglarea volumului investiţiilor curente nu poate fi
lăsată în mâini particulare, doar „socializarea largă a investiţiilor poate deveni
unicul remediu de asigurare a ocupării depline, cu toate că nu trebuie excluse
diferite compromisuri şi modalităţi de colaborare cu iniţiativa particulară”[92,
pag.58].
Funcţia de reglementare, care se axează pe stimularea cererii pe termen scurt,
sub aspect microeconomic, se opune teoriei lui Keynes. Ea contestă eficienţa
politicilor stabilite de Keynes, arătând că eficienţa acţiunilor statului asupra
nivelului activităţii economice, prin fluctuaţiile cheltuielilor publice, este redusă.
Totodată, se menţionează că politica fiscal-bugetară, nu îşi atinge în totalitate
obiectivul, ceea ce poate avea drept consecinţă efecte nefavorabile şi nedorite.
Deoarece aceasta se bazează pe existenţa unei relaţii multiplicative între
modificările impozitelor şi cheltuielilor publice, precum şi pe oscilaţiile producţiei
şi ale veniturilor globale.
Instrumentul de stimulare a economiei ofertei îl constituie promovarea unei
politici de destindere fiscală sau de „tax cut”, ce se foloseşte pentru a stimula
creşterea, competitivitatea, deciziile de a economisi şi a investi. Pentru a susţine
utilitatea unei asemenea politici, economiştii, ce promovează teoria dată, pun la

18
bază principiile elaborate de A. Laffer, care se aseamănă mult cu cele elaborate de
A. Smith, J. B. Say, L. Walras, J. Rueff şi alţii. Reprezentanţii acestei concepţii
susţin că trebuie să se acţioneze asupra structurilor economice pentru a se obţine o
creştere economică şi a stopa inflaţia. Deoarece această creştere este determinată de
mărimea economiilor şi acumulărilor, se consideră că teoria ofertei poate fi
prezentată în felul următor: economiile – acumulările – investiţiile capitale –
producţia (oferta). Se cere menţionat că reprezentanţii teoriei ofertei, la fel ca şi
clasicii, sunt de părere că impozitele percepute către stat contribuie la cheltuirea
neproductivă a unei părţi din venitul global. Cheltuielile publice sunt considerate
nişte cheltuieli suplimentare, ce ridică costurile producţiei fabricate şi care reduc
motivaţia de a investi.
Orice accentuare a presiunii fiscale provoacă o reducere a sumei prelevărilor
obligatorii percepută de autorităţile publice. În cercetarea sa, A. Laffer reuşeşte să
pună de acord două aspecte aparent opuse, respectiv reducerea prelevărilor fiscale
fără ca să fie necesară o reducere concomitentă a cheltuielilor publice. Pentru
aceasta, Laffer propune micşorarea presiunii fiscale în scopul intensificării
investiţiilor şi a absorbţiei şomajului. În consecinţă, diminuarea presiunii fiscale
poate genera, pe o anumită perioadă de timp, o scădere a încasărilor fiscale, iar
extinderea bazei impozabile va duce la creşterea prelevărilor fiscale.
Vorbind despre funcţia de reglementare a sistemului fiscal, atât printr-o
optică macroeconomică, cât şi prin cea microeconomică, relevăm puncte discutabile
vis-à-vis de motivaţia de a investi. În ceea ce priveşte optica macroeconomică, ea
presupune transferarea unei părţi mai mari de surse către stat, iar viziunea
microeconomică consideră presiunea fiscală ca o piedică în vederea relansării
activităţii unităţilor economice, presupunându-se o relaţie directă dintre volumul
fondurilor rămase şi investirea acestora.
Mulţi savanţi teoreticieni au încercat să demonstreze aplicabilitatea ambelor
aspecte de abordare a funcţiei de reglare a sistemului fiscal prin încercarea de a
armoniza interesele sociale şi de antreprenoriat, căutând un raport optim între

19
volumul şi structura impozitelor. Aceasta presupune găsirea unor cote de impunere,
cât şi tipuri de impozite, care vor contribui la realizarea unui volum şi a unei
eficienţe maxime ale investiţiilor.
Din cele relatate anterior, reiese că impozitul reprezintă un instrument de
politică economică a statului, care influenţează posibilităţile dezvoltării economice
a întreprinderii. Funcţia impozitului, ca mecanism de stabilizare a funcţionării
statului, poate fi exercitată în cazul în care factorii de piaţă nu asigură, în mod
spontan, echilibrul între cerere şi ofertă. Totodată, impozitul reprezintă un
instrument care influenţează asupra realizării echilibrului global.
În calitate de instrument al politicii economice, impozitul poate fi prezentat
sub aspectul de stabilizator sau de corector al proceselor economice. Impactul
acestuia în asigurarea unor dezechilibre din economie depinde de concepţia pusă la
baza dezvoltării politicii economice. În viziunea doctrinei economice liberale,
cheltuielile publice şi impozitele trebuie să fie reduse, pentru ca acestea să nu
influenţeze asupra activităţii economice, investiţiilor, schimburilor comerciale etc.
Prin prisma funcţiilor sale, impozitului i se atribuie rol financiar, economic şi
social. În plan financiar, impozitul reprezintă mijlocul principal de procurare a
resurselor financiare necesare, pentru acoperirea cheltuielilor publice. În legătură cu
acest aspect, remarcăm utilizarea impozitului ca instrument de diminuare a
inegalităţilor de venituri.
Din punct de vederea economic, rolul impozitului se manifestă ca instrument
de influenţare a vieţii economice de către stat. Sub acest aspect, impozitului îi
revine rolul de stimulare sau de restrângere a investiţiilor, a producţiei sau a
consumului.
În plan social, rolul impozitelor se concretizează prin faptul că statul
urmăreşte o distribuire mai echitabilă a resurselor în societate, precum şi realizarea
unor obiective cu caracter social. Impozitul constituie un instrument al politicii
sociale, destinat satisfacerii unor obiective sociale.

20
 Pentru a aprecia efectele diferitelor categorii de impozite sub aspect
economic, financiar şi social, literatura de specialitate oferă numeroase clasificări.
Una din ele permite de a atribui impozitele la categoria administrativă, ţinând
cont de structura organizatorico-funcţională a statelor în care sunt practicate şi în
funcţie de tipul instituţiei care le administrează.
O altă grupare bazată pe factorii şi impactul impunerii asupra rezultatelor
activităţii agenţilor economici, precum şi după obiectul impunerii, atribuie
impozitele la categoria economică.
Dar, cele mai des utilizate sunt clasificările tehnice, care deosebesc
impozitele după mai multe criterii în: impozite directe şi indirecte; impozite
financiare obişnuite (cu caracter fiscal) şi impozite de ordine; impozite permanente
(ordinare) şi impozite incidentale (extraordinare) [54, pag.231].
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova [1, art.6] impozitele şi taxele
se divizează în: sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat şi sistemul
impozitelor şi taxelor locale.
Analizând experienţa internaţională şi naţională, privind modalităţile de divizare
a delimitării impozitelor în diferite categorii, menţionăm că acestea pot fi grupare în
baza principiilor lor. Delimitarea poate fi argumentată prin sistemul criterial, sau
conform altui principiu prin corelarea practicii cu reglementarea legislativă şi teoretică
a prelevărilor fiscale.
E bine cunoscut faptul că cerinţa clasică, privind coraportul dintre fiscalitatea
directă şi cea indirectă, presupune că în cazul în care statul preferă fiscalitatea
indirectă el este obligat să protejeze consumatorul de influenţa negativă a preţurilor.
În cazul nerespectării acestei cerinţe, povara fiscală exagerată influenţează negativ
asupra cererii şi ofertei.

Până nu demult, se considera că, prin impozite, care predomină în

sistemul fiscal al ţării, se poate caracteriza nivelul de dezvoltare al acesteia.

21
În această viziune, se considera că statelor tipice, economic avantajate, le

sunt specifice sistemele fiscale în care prelevă impozite directe, având la bază

impozitul pe venit al contribuabililor. La acest capitol, savanta Carmen

Corduneanu afirmă că sistemele fiscale, în care predomină impozitele indirecte,

sunt caracteristice ţărilor puţin dezvoltate sau celor aflate într-o perioadă de

criză economică, iar ţărilor dezvoltate economic, cu structuri economico-

sociale echilibrate sau cu regim politic de tip social-democrat, le sunt

caracteristice sisteme fiscale complexe. Ţărilor cu înalt grad de dezvoltare, în

care există un aparat fiscal şi o contabilitate bine organizată, care aplică

impozitul pe venit global şi impozitul pe cifra de afaceri brută sau TVA, le

este specifică utilizarea sistemelor fiscale, în care prevalează impozitele generale

[30, pag.22].

Conform afirmaţiilor prezentate anterior, sistemul fiscal al Republicii

Moldova poate fi atribuit la sistemul fiscal al ţărilor puţin dezvoltate sau celor

aflate într-o perioadă de criză economică. Dar, după părerea noastră, un

singur factor nu poate determina apartenenţa la o anumită categorie.

Nici din punctul de vedere al poverii fiscale, sistemul fiscal naţional nu poate

fi considerat perfect şi nu poate fi comparat cu indicatorii-etalon similari aplicaţi pe

plan mondial. Totodată, considerăm că anume procedura de selectare a impozitului
şi evidenţa corectă a acestora reprezintă principala condiţie de constituire a unei
politici financiare verificate şi argumentate ştiinţific. Cu alte cuvinte, în Republica

22
Moldova, este necesară distribuirea uniformă a poverii fiscale între contribuabili,
care să excludă posibilitatea de eschivare de la plata impozitelor şi oportunităţile de
recurgere la diferite subterfugii.

1.2. Specificul impozitelor indirecte şi particularităţile aplicării acestora în

practica mondială

În orice formaţiune economică, principala componentă a politicii financiare o

constituie relaţiile fiscale, ce depind de obiectivele statului, la momentul respectiv.
Situată pe un loc de frunte, după importanţă, fiscalitatea se prezintă ca un ansamblu
de procedee, instrumente, acte legislative şi instituţii specializate. Un sistem fiscal,
bine chibzuit, trebuie să prevadă un mecanism eficient, ce ar favoriza creşterea
economică şi, totodată, ar selecta impozitele capabile să asigure această creştere.
Practica şi teoria modernă a impunerii recunosc diversitatea plăţilor fiscale,
care cuprind proprietăţi şi deosebiri esenţiale. Aceste prelevări permit evidenţierea
obiectului, subiectului şi altor condiţii ale impunerii şi servesc ca bază la evaluarea
posibilităţilor de acoperire a necesităţilor statale, manifestându-se ca element al
complexului de măsuri privind depăşirea dificultăţilor economico-financiare.
Sistemul fiscal este format din două categorii de impozite: impozitele directe
şi cele indirecte. Opinia că, în ţările dezvoltate, la formarea veniturilor fiscale
aportul impozitelor directe este mai mare decât cel al impozitelor indirecte, iar în
statele aflate în curs de dezvoltare situaţia este inversă, este depăşită. Actualmente,
o mare parte din veniturile bugetare revine impozitelor indirecte, fapt important, ce
impune studiul aprofundat al acestei categorii a sistemului fiscal şi al rolului său în
dezvoltarea economiei şi sectorului industrial.
Pentru prima dată, divizarea impozitelor în indirecte şi directe a efectuat-o
filozoful englez J. Locke la sfârşitul secolului XVII. Economistul german Gekel a
caracterizat aceste impozite în felul următor: impozite directe sunt acelea care se

23
stabilesc nemijlocit faţă de capacitatea de plată, iar impozitele indirecte, ce se aplică
la intermediere [99, pag.142].
Din punct de vedere conceptual, teoria economică evidenţiază două concepte
privind impunerea indirectă. Reprezentanţii primului concept au introdus în
circulaţie definiţia „impozite indirecte”. Adepţii acestuia considerau că diferenţa
dintre tipurile de impozite trebuie găsită în condiţiile impunerii consumatorului
final. În opinia acestora, impozitele incluse în preţ şi achitate nemijlocit de
contribuabili se consideră impozite directe, restul impozitelor sunt indirecte [99,
pag.64].
Conform celui de-al doilea concept, impozitele se divizează conform
criteriului administrativ, potrivit căruia impozitele indirecte se percep din preţurile
mărfurilor, iar cele directe doar din venituri.
Unul din economiştii contemporani M. Siuli, a acordat o mare atenţie
impozitelor indirecte, declarând că: „Din toate muşcăturile veninoase, cea mai
plăcută este muşcătura de aspidă, deoarece aceasta omoară pe nesimţite, în
prealabil, adormindu-şi jertfa, din toate impozitele, cel mai ascuns este cel indirect,
deoarece plătindu-l, nu-l plăteşti ca atare, ci doar cumperi marfa la un preţ ceva mai
mare. Această impunere este cea mai echitabilă şi raţională, deoarece populaţia, în
întregime, este implicată în plata acestuia, fiecare reieşind din sursele sale”.
Referitor la această categorie de impozite, Ch.L. Montesquieu susţinea că:
„Cetăţenii resimt cel mai puţin impozitele stabilite pentru mărfuri, deoarece, în
acest caz, faţă de ei nu sunt înaintate anumite cerinţe directe, formale despre plata
birului. Acest tip de impozite pot fi mascate cu uşurinţă în aşa mod, că populaţia
nici nu observă că le plăteşte” [99, pag. 263].
În decursul timpului, s-a concretizat esenţa aşezării impozitelor directe şi
indirecte. Se consideră că impozitele directe se stabilesc, nemijlocit, faţă de venituri
şi bunuri (forma directă de impunere), iar cele indirecte (taxa pe valoarea adăugată,
accizul etc.) se fixează prin intermediul preţurilor la mărfuri şi servicii.

24
 Odată cu schimbarea priorităţilor în politica financiară şi trecerea la ideile
teoriei lui Keynes, impozitele indirecte (impozitele pe consum) au fost criticate
pentru caracterul lor regresiv, şi anume pentru subminarea proporţionalităţii lor, faţă
de situaţia economică sau de venituri.
Este important de menţionat că, pentru ca impozitele indirecte să-şi
îndeplinească eficient funcţia fiscală, acestea trebuie să fie aplicate la mărfurile de
primă necesitate, deoarece doar prelevările de la acestea pot asigura venituri
permanente şi considerabile în buget.
Se ştie că şi plătitorii de impozite directe au posibilitatea de a transpune
parţial impunerea pe seama consumatorilor. Însă, această transpunere nu este
considerabilă, întrucât povara impunerii, preponderent, rămâne pe seama agentului
economic. Vis-à-vis de impozitele indirecte, se cere menţionat că ele se transpun, în
bază legală, asupra consumatorilor finali. Însăşi noţiunea „impozit indirect”
specifică faptul că impactul impozitului asupra venitului consumatorului se
manifestă prin cheltuielile suplimentare ale acestuia pentru mărfurile şi serviciile
consumate. Astfel, prin aceasta, economiştii evidenţiază, concomitent, echitatea
economică şi inechitatea socială a distribuirii presiunii fiscale.
În ţările dezvoltate, noţiunea de impozite indirecte incumbă un sens mai larg.
De obicei, la acest grup de impozite, se atribuie: taxele de consumaţii, veniturile de
la monopoluri fiscale, taxele vamale şi alte taxe. Iar economiştii americani
consideră că, la această categorie de impozite, putem atribui şi alte impozite, cum ar
fi: impozitul pe imobil, impozitul funciar, taxele pentru resursele naturale etc.,
deoarece ele sunt aferente cheltuielilor şi se transpun pe „umerii” consumatorilor
prin intermediul preţurilor [80, pag.52]. Savanţii Campbell R. McConnell şi Stanley
L. Brue, în lucrarea „Economics”, atribuie la impozitele indirecte „impozitul general
din vânzări, accizele, impozitele pe proprietate, plăţile de licenţiere şi taxele vamale”
[98, pag. 140].
Actualmente, economiştii contemporani se exprimă diferit referitor la
componenţa impozitelor indirecte. De exemplu, B.M. Sabanti, în lucrarea „Teoria

25
finanţelor”, afirmă că grupul impozitelor indirecte cuprinde: „Accize, monopoluri
fiscale şi taxe vamale” [108, pag.126]. Un alt grup de savanţi-teoreticieni, în
categoria impozitelor indirecte, includ: „taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele
vamale şi monopolurile fiscale” [89, pag.158]. La grupul impozitelor indirecte,
economiştii A. Lăzărescu, P. Brezeanu şi Iu. Marinescu, adaugă: „taxele de
consumaţie, veniturile aferente monopolurilor fiscale, taxele vamale, taxele de
timbru şi de înregistrare” [22, pag.49]. Un alt grup de economişti români, Gh.
Voinea, G. Ştefura, A. Boariu, M. Soroceanu, clasifică impozitele indirecte în
funcţie de modul de aşezare şi de bugetul în care se încasează şi organul care le
administrează [64, pag.30] .
Structurarea componenţei impozitelor indirecte, pe lângă TVA, accize, taxe
de înregistrare şi autorizaţii, pot fi atribuite şi altele, aşa cum ar fi impozitul pentru
publicitate [116, pag.104]. Totodată, unele state, luând în considerare actele de rulaj
şi operaţiunile financiare, concomitent cu TVA şi cu taxele vamale, atribuie
structurii impozitelor indirecte şi impozitul pe operaţiunile cu valori mobiliare [113,
pag.50].
În prezent, cea mai completă clasificare a sistemului de impozite indirecte
cuprinde următoarele impozite şi taxe: taxe de consumaţie; taxe vamale; venituri
aferente monopolurilor fiscale şi taxe de timbru şi de înregistrare.
Putem identifica mai multe tipuri ale taxelor de consum, şi anume: taxe
speciale de consumaţie şi taxe generale de consumaţie. E binecunoscut faptul, că
taxele speciale de consumaţie sau pe produs (accize) se aplică în sumă fixă sau în
cote procentuale, iar taxele generale de consumaţie (impozitele pe consum general
sau taxele generale pe vânzări) se stabilesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri
a unităţilor antreprenoriale, acestea fiind cunoscute ca impozitul cumulativ
(multifaptic) şi impozitul unic (monofazic).
Astfel, este util de a specifica că prin impozitul cumulativ, mărfurile se supun
impunerii în toate etapele procesului de exerciţiu – de la producători la consumatori.
Aşadar, prin cât mai multe stadii trece marfa, cu atât mai mare este suma

26
cumulativă a impozitului. Impozitul unic este caracterizat prin faptul că se încasează
o singură dată. Uneori, acesta se percepe la vânzarea producţiei, fiind numit taxa de
producţie, iar în cazul vânzării cu ridicata sau cu amănuntul – poartă denumirea de
taxă asupra vânzării (livrării), adică impozit pe circulaţie.
La rândul său, din punct de vedere al bazei de calcul, acesta cunoaşte două
forme: pe cifra de afaceri brută şi pe cifra de afaceri netă. Impozitul pe cifra de
afaceri brută se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a
mărfurilor vândute, astfel include în sine şi impozitul plătit la verigile anterioare.
Astfel, aşezându-se la fiecare verigă asupra preţului de vânzare al mărfii, care
cuprinde şi impozitele plătite anterior, impozitul dat conduce la calcularea şi
perceperea impozitului pe impozit. Un alt neajuns constă în faptul că acest impozit
fiind lipsit de transparenţă nu permite estimarea exactă a prelevărilor fiscale de la
etapa producătorului iniţial până la consumatorul final.
Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra diferenţei dintre
preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, adică asupra valorii adăugate de către
fiecare participant la procesul de producţie şi circulaţie al mărfii respective. Drept
urmare, acest impozit face posibilă înlăturarea dezavantajelor menţionate privind
impozitul pe cifra de afaceri brută. Avându-se în vedere avantajele pe care le oferă
impozitul pe cifra de afaceri netă, cât şi preocupările ţărilor membre ale Comunităţii
Europene, pe linia unificării legislaţiei fiscale privind impozitele indirecte,
impozitul pe cifra de afaceri brută a fost înlocuit cu impozitul pe cifra de afaceri
netă, cunoscut sub denumită ca taxa pe valoarea adăugată. Urmărind introducerea
primei măsuri, eforturile de armonizare ale Comunităţii s-au concentrat asupra a
două impozite importante: TVA şi accize.
Vom relata că începând cu anii ’60 ai secolului XX, taxa pe valoarea
adăugată se consideră cel mai eficient impozit în politica şi practica financiară. La
momentul actual, TVA se percepe în circa 40 de ţări, fiind percepută şi în toate
ţările Uniunii Europene. Potrivit unei decizii a Uniunii Europene, TVA devine un
impozit obligatoriu pentru ţările membre ale UE.

27
 Aşadar, putem remarca că scopul politicii fiscale constă nu în standardizarea
sistemelor fiscale naţionale, ci în asigurarea compatibilităţii impozitelor conform
Tratatului Uniunii Europene. E necesar de specificat că privitor la TVA, statele
membre a UE, au ajuns în anul 1977 la un acord asupra unei baze comune de
calcul. Deci, acest impozit a fost primul în procesul de armonizare a exigenţelor
legislaţiei fiscale ale Comunităţii.
Una dintre primele ţări, în care a fost introdus acest impozit, a fost Franţa.
Anume aici TVA reprezintă veriga principală a mecanismului de impunere
indirectă. Modul de percepere a impozitului exclude impunerea multiplă. În mod
deosebit, urmează să menţionăm spectrul larg de cote ale taxei pe valoarea adăugată.
Astfel, cota-standard a TVA constituie 18,6%, cea majorată se aplică în mărime de
22% pentru anumite produse, precum: automobile, produse de tutun, parfum, blănuri
scumpe, iar cota redusă se practică la majoritatea produselor alimentare, producţia
agricolă, medicamente şi unele servicii. Acestea, constituind o pârghie de reglementare
fiscală eficientă din partea statului, exercită un impact suplimentar asupra preţurilor,
conjuncturii pieţei şi relaţiilor de producţie în ansamblu.
Germania este al treilea stat, după Danemarca şi Franţa, care a introdus TVA
în componenţa impozitelor indirecte. O altă denumire, care se foloseşte în Germania
pentru acest impozit, este impozitul pe circulaţie. Aportul acestui impozit în venitul
bugetului este aproape de 28%. În prezent, în Germania se aplică două cote de
impunere: cota-standard – 15%, şi redusă – 7%, cea standard fiind stabilită la
majoritatea mărfurilor. Cota redusă se aplică la mărfurile alimentare livrate,
consumate, importate şi procurate pe teritoriul ţării cu scopul utilizării în procesul
de afaceri. Totodată, cota redusă se aplică la serviciile de transport la distanţe mici,
la vânzarea cărţilor, ziarelor şi a obiectelor de artă.
Pentru a asigura competitivitatea mărfurilor germane pe pieţele mondiale
pentru mărfurile importate, baza impozabilă o constituie costul vamal al mărfii
importate, plus alte taxe de import (impozitul la produse importate în UE, accize,
precum şi cheltuielile de transport până la primul loc de destinaţie etc.). Mărimea

28
cotei de impunere la aceste mărfuri se stabileşte analogic normelor pentru mărfurile
de origine germană. În Germania, impunerea mărfurilor cu accize asigură bugetul
ţării în mărime de 10-11%.
Interes deosebit prezintă procedura de aplicare a taxei pe valoarea adăugată în
Marea Britanie care practică cele mai progresive cote de impunere. Această
categorie de impozit a fost introdusă în anul 1973 şi urmărea aşa scopuri ca:
extinderea bazei impozabile, precum şi armonizarea sistemului fiscal intern cu
sistemul fiscal al ţărilor-membre ale UE. Guvernul britanic demonstrează o
atitudine specială faţă de impozitele indirecte în cadrul politicii fiscale, ca una din
principale surse de constituire a bugetului. Astfel, taxa pe valoarea adăugată se
află pe locul doi, după impozitul pe venit, şi constituie circa 17% din veniturile
bugetului. La momentul actual, în sistemul fiscal britanic, se utilizează două cote
de TVA: cota-standard, în mărime de 15% şi cota zero percepută asupra
principalelor produselor alimentare, îmbrăcămintea şi încălţămintea pentru copii,
producţia tipografică, mărfurile exportate etc.
Din impozitele indirecte stabilite în Italia, merită menţionată, în primul rând,
taxa pe valoarea adăugată. Acest impozit se aplică faţă de diferenţa dintre venitul
din vânzarea mărfurilor sau prestarea serviciilor şi costul acestora. Cota-standard, în
Italia, se stabileşte în mărime de 19%, cota redusă – 13,9%. Pentru produse
alimentare, ziare şi reviste, se aplică cota în mărime de 4%.
În acelaşi timp, e necesar de menţionat că numărul şi nivelul cotelor taxei pe
valoarea adăugată diferă de la o ţară la alta. Astfel, în Franţa, Spania, Belgia,
Grecia, Italia şi Portugalia, se utilizează trei categorii de cote: cotă redusă, cotă
normală (standard) şi cotă majorată, în Germania, Irlanda, Luxemburg şi Olanda se
utilizează două categorii de cote, respectiv cota redusă şi cota-standard, iar în
Danemarca şi Marea Britanie, se utilizează o singura cotă.
La ora actuală, în structura încasărilor în bugetele mai multor ţări, din contul
TVA, ponderea majoră revine cotei-standard. Pornind de la aceasta, constatăm că
populaţia cu venituri mici este supusă unei presiuni fiscale neadecvate. De aceea, în

29
situaţia dată, e necesar să ţinem cont de nivelul de dezvoltare economică al fiecărui
stat, de nivelul de trai al populaţiei în întregime şi, nu în ultimul rând, de raportul
dintre diferite pături sociale.
Merită menţionat faptul că aplicarea cotelor înalte la impozitele indirecte nu
totdeauna majorează veniturile bugetului. Spre exemplu, în India şi Pakistan, au fost
stabilite cote înalte de impozite indirecte la carne şi ouă, fără a lua în considerare
tradiţiile acestor state. În consecinţă, aceasta nu a condus la majorarea veniturilor,
deoarece majoritatea populaţiei acestor ţări este vegetariană. În acelaşi timp,
stabilirea în aceste ţări a unor accize înalte la cereale şi zahăr poate duce la creşterea
bruscă a sărăciei populaţiei. Anume, acest motiv impune introducerea înlesnirilor
fiscale la produsele alimentare.
Este necesar să atenţionăm că toate ţările dezvoltate, cu excepţia SUA, aplică
TVA. Acest impozit este eficient atât pentru o economie dezvoltată, cât şi pentru o
economie slab dezvoltată. Structura încasărilor din impunere se stabileşte individual
pentru fiecare ţară. Din aceste considerente, pentru politica fiscală a unui stat, este
important determinarea raportului dintre impozitele.
Din acest punct de vedere considerăm că diferenţierea cotelor de impunere
poate fi eficientă în cazul în care sunt înregistrate încasări suficiente. Într-o
asemenea situaţie, gradarea şi varietatea lor nu influenţează negativ funcţiile fiscale.
Totodată, trebuie să luăm în considerare tradiţiile şi modul de trai al populaţiei din
fiecare ţară.
În ţările membre ale UE, există preocupări pentru unificarea modului de
calculare a taxei pe valoarea adăugată şi a mărimii cotei acesteia. Pe această linie,
TVA există ca o măsură susţinută de Uniunea Europeană privind îngheţarea
numărului de taxe şi stabilizarea numărului de cote în materie de cotă redusă,
situată între 4% şi 9% şi cotă standard situată între 14% şi 20%.
Evoluţia taxei pe valoarea adăugate în Comunitatea Europeană urmăreşte
principalul obiectiv a spaţiului comunitar: „armonizarea nivelului de TVA".
Această armonizare este importantă pentru agenţii independenţi, ce îşi pot procura

30
bunuri identice din diferite ţări. Îmbunătăţirea normelor legislative privind acest
impozit indirect este prezentată de asemenea în deciziile Comisiei Europene,
arătându-se că de-a lungul anilor, legislaţia TVA în ţările UE a fost subiectul unor
numeroase schimbări, în scopul armonizării taxei cu prevederile directivelor.
Prin TVA s-a urmărit înlocuirea impozitelor pe consum şi producţie. Efectul
cumulativ al acestor impozite în cascadă a fost de a crea o barieră pieţei, în special
importurilor şi exporturilor între statele membre a Comunităţii, aceasta deoarece era
dificil de calculat suma exactă de impozit încorporată în preţul produselor şi a
serviciilor. Pe de altă parte, TVA are avantajul de a face vizibil conţinutul
impozitului la fiecare etapă de producţie sau distribuţie în lanţ.
Deci, pentru îmbunătăţirea sistemului intermediar de TVA şi pentru
întâmpinarea nevoilor unei singure pieţe, noul sistem de TVA trebuie să fie
simplu şi modern; să garanteze un tratament egal pentru toate tranzacţiile din
interiorul comunităţii; să determine o încetare a segmentării pieţelor datorită
sistemelor fiscale naţionale; să garanteze fiscalitatea efectivă şi să controleze
menţinerea nivelului veniturilor obţinute prin TVA. Programul se centrează pe
trei aspecte ale activităţii Comunităţii: aplicarea uniformă; modernizarea TVA şi
o schimbare a principiului ţării de origine.
Menţionăm faptul că TVA în comerţul exterior se stabileşte în baza
principiului originii mărfurilor sau destinaţiei mărfurilor. În cazul în care şi ţara
exportatoare, şi ţara importatoare aplică principiul originii mărfurilor, valoarea
adăugată va fi achitată numai în acea ţară în care s-au produs bunurile supuse
impunerii. Dacă statele (exportator şi importator) aplică principiul destinaţiei
mărfurilor, valoarea adăugată se achită numai în ţara care a importat marfa.
Principiul originii implică însă dezavantajul că determină discriminarea
bunurilor provenite din producţia internă şi a celor din importuri. Un alt dezavantaj
ar fi dat de faptul că produce schimbări semnificative în distribuţia veniturilor
provenite din TVA, deoarece ţările UE cu un surplus comercial vor colecta mai

31
mult TVA, în timp ce ţările cu deficit vor trebui să garanteze un credit de TVA
pentru afacerile lor intracomunitare.
Este important de consemnat, că în cazul aplicării de către ţările exportatoare
şi importatoare a diferitelor principii de impunere, taxa pe valoarea adăugată va fi
percepută în fiecare din aceste ţări. În scopul evitării impunerii duble a TVA, toate
ţările care practică această taxă, aplică principiul destinaţiei mărfurilor. Important e
faptul că TVA, aferentă mărfurilor exportate, se percepe în bugetul ţării
importatoare, dar nu în bugetul ţării exportatoare. Din punct de vedere al acestui
aspect, TVA devine un instrument de protecţie vamală (cu cât cota de TVA internă
este mai ridicată, cu atât protecţia este mai mare).
Concomitent cu armonizarea TVA s-a produs şi armonizarea accizelor.
Aceste etape au fost însoţite de o aliniere a celor două tipuri de impozite indirecte
şi de aranjamentul pentru o strânsă colaborare între autorităţile UE. Realitatea a
demonstrat că piaţa unică are o eficienţă maximă în acele zone în care armonizarea
legislaţiei Comunităţii Europene cu legislaţia naţională este completă.
În cadrul impozitelor indirecte un loc aparte le revine accizelor care sunt
stabilite la anumite produse, cum ar fi: băuturile alcoolice, tutunul prelucrat şi
combustibilul. Accizele se aplică asupra acestor categorii specifice cu scopul de a
limita şi controla consumul acestora, având în vedere consecinţele, atât sanitare,
cât şi ecologice, considerate negative pentru societate.
În domeniul accizelor există diferenţieri semnificative la nivelul statelor
membre, ceea ce determină obstacole serioase în practicarea comerţului exterior.
Un sistem comun de accize a fost introdus la 1 ianuarie 1993 când s-a înfiinţat
piaţa unică. Accizele reprezintă impozite speciale, percepute pe un produs
specific de consum (tutun, alcool, uleiuri minerale). Ca regulă, cota de impozit
este exprimată în sumă fixă pe unitatea de produs, deşi uneori un procent din
valoare este folosit la stabilirea accizelor. Alegerea folosirii accizelor este în
parte dictată de considerente de sănătatea publică, mediu şi reducerea consumului

32
energetic. Cota accizelor variază de la un stat la altul şi reprezintă o sursă
importantă de venituri.
Evenimentul impozabil este de obicei producerea sau importul de bunuri în
Comunitate. Oricum, plata este în general suspendată până când bunurile sunt
scoase pe piaţă (pentru consum), de obicei într-un stadiu final al lanţului. Această
regulă garantează că acciza este întotdeauna plătită într-unui din statele membre,
acolo unde bunurile sunt consumate. Cu alte cuvinte, acciza nu se plăteşte de
obicei pentru bunurile fabricate decât după înmagazinare sau în stadii mai
avansate. Bunurile importate din afara Uniunii Europene pot circula în interiorul
UE fără taxă până când sunt oficial eliberate pentru circulaţie.
Susţinem că măsurile pentru armonizarea accizelor trebuie intensificate.
Chiar dacă ţările europene au fost reticente în a coopera în acest domeniu,
deoarece acesta presupune reducerea şi chiar eliminarea, în unele cazuri, a acestor
impozite, ceea ce determină automat mari pierderi fiscale, trebuie căutate în
continuare soluţii pentru eliminarea barierelor fiscale create prin accize, iar, în
paralel, căutarea de noi surse de venituri.
Un loc deosebit în veniturile bugetare, percepute prin impozitele indirecte,
revine taxelor vamale care se aplică asupra mărfurilor ce trec hotarele ţării. Aceste
taxe îndeplinesc atât rolul fiscal, cât şi rolul de regulator al politicii comerciale.
Savantul român A. Lăzărescu identifică următoarele categorii de taxe vamale,
pe care le grupează în funcţie de următoarele criterii:
¾ după scopul impunerii: taxe vamale fiscale şi taxe vamale protecţioniste;
¾ în dependenţă de obiectul impunerii: taxe vamale de import, taxe vamale de
export, taxe vamale de tranzit;
¾ în funcţie de natura relaţiilor comerciale existente între ţările exportatoare şi
ţările importatoare: taxe vamale autonome, taxe vamale convenţionale, taxe
vamale preferenţiale, taxe vamale de retorsiune;
¾ după modul de percepere: taxe vamale ad-valorem, taxe vamale specifice,
taxe vamale mixte [40, pag.107].

33
 În temeiul celor enunţate, constatăm că specificul taxelor vamale constă în
faptul că ele pot fi folosite pentru protejarea producătorilor autohtoni şi crearea unor
restricţii pentru mărfurile importate, ceea ce permite crearea unor regimuri speciale
ale comerţului exterior a unei ţări. Totodată, menţionăm că rămâne nesoluţionată
problema accizelor pentru ţările membre ale UE şi a celor ţări care doar aderă la
Uniunea Europeană din cauza diferenţierii cotelor.
Regimul tranzitoriu având ca scop final eliminarea frontierelor fiscale a
stabilit o serie de măsuri cu privire la schimburile intracomunitare, obligaţiile
care revin agenţilor economici şi administraţiilor fiscale în materie de TVA.
În cadrul problematicii privind fiscalitatea comunitară, deosebit de
importante sunt unele precizări privind taxele vamale în Uniunea Europeană.
Obiectivele fundamentale ale UE sunt în concordanţă cu obiectivele fiecărui stat
membru, concretizându-se în elaborarea unor politici comerciale comune, vizând
apropierea progresivă a nivelelor dezvoltării economice, într-o Uniune în care
principiile loialităţii şi solidarităţii trebuie să funcţioneze.
Politicile comerciale comune sunt guvernate de patru libertăţi fundamentale
aşezate la baza pieţei comune: libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a
persoanelor, liberă circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor şi libera circulaţie a
serviciilor.
Prezintă interes poziţia ce ţine de libera circulaţie a mărfurilor,
reglementarea căreia este stipulată în Tratatul CE în articolele 23-31. Libera
circulaţie a mărfurilor înseamnă realizarea unei uniuni vamale care să cuprindă
toate categoriile de mărfuri şi să implice interzicerea între statele membre a
taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor, ori a altor taxe având efect
echivalent, aprobarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe şi
eliminarea restricţiilor cantitative sau a măsurilor cu efect echivalent între statele
membre. Uniunea vamală implică interzicerea în comerţul între statele membre a
taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent.

34
 Astfel, este evident că, politica fiscală trebuie privită în relaţie cu celelalte
politici ale Comunităţii Europene, întrucât, deşi fiscalitatea reprezintă un factor
important pe care societăţile din UE îl iau în considerare în cadrul deciziilor lor
de investire şi localizare a afacerilor, el nu este totuşi singurul. Accesibilitatea
geografică faţă de pieţe, existenţa infrastructurii, costurile de transport,
disponibilitatea şi calitatea forţei de muncă şi altele joacă de asemenea un rol
important. Toţi aceşti factori sunt importanţi şi în plus influenţează a tipul
deciziei de investire. Prin urmare, politica fiscală trebuie concepută şi aplicată
într-un cadru mult mai amplu, al politicii generale a Uniunii Europene.
O altă sursă importantă pentru veniturile statului, care face parte din categoria
impozitelor indirecte, o constituie monopolurile fiscale. Monopolurile fiscale sunt
impozitele aplicate asupra bunurilor fabricate şi comercializate în exclusivitate de
stat. În funcţie de domeniul de utilizare, monopolurile fiscale pot fi: depline sau
totale, parţiale sau speciale.
Monopolurile fiscale depline (totale) se stabilesc atât asupra producerii, cât şi
asupra comercializării unor mărfuri, în timp ce monopolurile fiscale parţiale
(speciale) se aplică numai asupra comerţului cu ridicata sau numai asupra
comerţului cu amănuntul. Consemnăm, că în consecinţă, veniturile din
monopolurile fiscale depline se creează atât în procesul de producere a mărfurilor,
la producerea cărora statul participă în calitate de întreprinzător, cât şi din suma
impozitului inclus în preţurile la vânzare.
Modul de aplicare a impozitelor indirecte variază de la o ţară la alta.
Dezvăluind practica mondială a impunerii indirecte, luând în considerare că una
dintre cele mai importante surse ale bugetului din mai multe ţări este taxa pe valoarea
adăugată, în continuare, ne vom referi în special la acest impozit.
Ca rezultat ale celor expuse mai sus, menţionăm următoarele:
¾ În a doua jumătate a secolului XX, economiştii din Occident şi-au format o
nouă viziune privind aplicarea extinsă a impozitelor indirecte;

35
 ¾ Aplicarea TVA în ţările cu economia dezvoltată, deşi cu anumite trăsături
distincte, funcţionează armonios în sistemele fiscale ale acestor ţări;
¾ Practicarea aplicării taxei pe valoarea adăugată este nu numai un instrument
fiscal al ţărilor cu economia dezvoltată, ci şi al celor cu economia slab
dezvoltată. Acest impozit contribuie mult la stabilitatea veniturilor bugetului;
¾ Introducerea impozitelor indirecte trebuie să fie bazată pe analiza specificului
şi tradiţiilor naţionale ale statului respectiv;
¾ Structura impozitelor indirecte reflectă nivelul dezvoltării economice a ţării,
întrucât predominarea, în veniturile bugetare, a încasărilor din TVA şi a
taxelor vamale, indică orientarea economiei spre comerţ;
¾ Impunerea indirectă prezintă următoarele avantaje: operativitate, comoditate
şi costul relativ redus al perceperii impozitelor indirecte;
¾ Marele dezavantaj al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe
de o parte, ca urmare a proporţionalităţii cotei de impunere, iar, pe de altă
parte, din cauza faptului că nu ţine seamă de situaţia personală a plătitorului.

1.3. Incidenţa impozitelor indirecte asupra comportamentului

agenţilor economici

Impozitele indirecte determină consumatorii finali în calitate de contribuabili.

Cu acelaşi impozit este taxat fiecare cumpărător, indiferent de nivelul veniturilor
sale, suportând în cea mai mare măsură povara impunerii. Respectiv, povara acestor
impozite asupra cetăţenilor poartă un caracter regresiv, fiindcă cu cât e mai mare
nivelul veniturilor cu atât mai puţin sunt afectaţi plătitorii şi invers, cu cât sunt mai
săraci plătitorii cu atât o mai mare parte a veniturilor este achitată sub formă de
impozite.
Din această cauză, impozitele indirecte, fiind suportate de către populaţie,
poartă un caracter neechitabil întrucât nu ţine cont de veniturile acestora. Fiind
regresive faţă de nivelul veniturilor, „împovărând contribuabilii cu capacitate redusă

36
de plată şi favorizând pe cei aflaţi la polul opus” [60 ,pag. 397], impozitele indirecte
generează multe discuţii controversate.
Nemijlocit caracterul inechitabil al acestor impozite este determinat de faptul
că ele afectează, preponderent, populaţia cu venituri mici. Impozitele indirecte
asupra bunurilor de larg consum au cea mai mare pondere în veniturile păturilor
sărace ale populaţiei. „Spre exemplu, sistemul simplu al TVA, cu aplicarea doar a
unei cote unice a acestui impozit şi a unui număr redus de facilităţi fiscale, conduce
la situaţia în care ponderea plăţilor fiscale ale păturilor mai puţin asigurate ale
populaţiei în structura veniturilor şi a cheltuielilor acestora este mai înaltă decât
acelaşi indicator cu referinţă la păturile sociale mai asigurate” [107, pag.413].
Din aceste considerente, ar fi incorectă afirmaţia că producătorul nu suportă nici
un dezavantaj în urma aplicării impozitelor indirecte, motiv pentru care s-a formulat ca
obiectiv examinarea influenţei impozitelor indirecte asupra activităţii economice a
întreprinderilor.
La rândul său, totalitatea de impozite indirecte afectează nu numai
consumatorii produselor, dar şi producătorii. Aceste impozite majorează presiunea
fiscală asupra producătorilor, afectând şi activitatea lor. Impactul impozitelor
indirecte asupra producătorilor se realizează prin aceea că:
− preţul de vânzare al bunurilor se majorează cu valoarea impozitelor aplicate;
− se reduce cererea solvabilă asupra unităţilor de marfă comercializată. Apar
probleme ce ţin de comercializarea stocului integral de producţie, iar încasarea
veniturilor nu atinge sumele programate, astfel, afectându-se procesul de
reproducere şi profitul.
Tradiţional, se consideră că povara fiscală aferentă impunerii indirecte poate
fi transferată integral de către producători consumatorilor. Însă, trebuie menţionat că
această afirmaţie nu corespunde realităţii. Impozitele indirecte influenţează negativ
veniturile nete şi capacităţile de dezvoltare ale întreprinderilor industriale.
Concomitent menţionăm că, un interes deosebit îl reprezintă problema ce
ţine de determinarea mărimii impozitelor indirecte ce le suportă, pe de o parte,

37
producătorul, iar pe de altă parte, consumatorul. Presupunem că comercializarea
unui bun de consum este impozitată cu o taxă fixată – T. În acest caz, situaţia este
expusă în figura 1.3.1, unde S şi S1 reprezintă liniile ofertei, D – linia cererii, prin
P*, Pn se exprimă preţul de echilibru, prin Q* P* şi Qn Pn – suma încasată, Ps –
preţul produsului fără TVA inclus.
P
S1
S
Pn Sn T
P*
Ps Q1
D

Qn Q* Q

Figura 1.3.1. Raportul de repartizare a impozitului indirect între

producător şi consumator
Sursa: Elaborată de autor în baza [98]

Impozitul T deplasează linia ofertei în sus conform nivelului impozitării.

Punctul de echilibru se stabileşte în poziţia Sn. Ca rezultat, preţul de echilibru atinge
nivelul Pn, iar cantitatea de produse vândute descreşte până la Qn. Parametrii noi sunt
determinaţi de intersectarea liniilor noi de ofertă şi a celei de cerere. Preţurile cresc.
Însă, în cazul general, majorarea preţului este mai mică decât valoarea impozitului T.
Coborând în jos, de la intersectarea lui S1 cu D spre vechea linie a ofertei S, avem
suma totală a impozitului, ceea ce denotă că venitul rămas producătorului după
impunere este (Qn Ps).
Aşadar, pierderile directe din venitul producătorului constituie:
P* Q* - Ps Qn (1.1)

38
 Ca rezultat, doar o parte din povara fiscală este suportată de către consumator,
restul impozitului rămânând în sarcina producătorului. Raportul sumelor plătite de
consumator şi de producător depinde de elasticitatea cererii şi a ofertei.
Efectele elasticităţii privind incidenţa impozitului au fost formulate de
cercetătorul român I. Văcărel: „În general, cu cât este mai elastic un program, cu
atât este mai elastică curba de cerere, cu atât este mai mică proporţia din impozit
plătită de consumatori şi tot cu atât mai mare este proporţia plătită de producători,
astfel, cu cât este mai elastică curba ofertei, cu atât este mai mare proporţia din
impozit, trecută asupra consumatorilor. În cazul extrem al unei oferte, perfect
inelastice, întregul impozit va fi suportat de producător şi, invers, într-o curbă
perfect elastică a ofertei, întregul impozit va fi trecut asupra consumatorilor” [60,
pag.39].
Situaţia se modifică puţin în cazul accizelor. Consumatorul poate să se
împotrivească creşterii preţurilor în urma introducerii accizului. El poate să
substituie bunul impozitat cu alte bunuri mai ieftine. Accizele se aplică asupra
unui număr redus de mărfuri. Din această cauză, consumatorii au mai multe
alternative să se opună creşterii preţurilor prin substituirea bunurilor cu altele
asemănătoare şi mai ieftine.
În realitate, creşterea moderată a preţurilor nu afectează volumul vânzărilor.
De exemplu, accizele pe benzină, ţigări, alcool sunt în întregime suportate de
consumatori, iar ei acceptă majorarea preţurilor.
Examinând distribuirea poverii fiscale a accizelor prin metoda elasticităţii cererii
şi ofertei, constatăm că cererea este elastică, dacă majorarea preţului duce la scăderea
venitului brut (creşterea preţului cu 1% duce la reducerea cererii mai mult de 1%). De
obicei, capacitatea de elasticitate demonstrează bunurile substituibile (cafea – cacao sau
ceai). Pentru bunurile cu cererea elastică, povara fiscală a producătorilor este
proporţională cu numărul de substituţii. În consecinţă, în cazul dat, obţinem scăderea
producerii şi diminuarea activităţilor de afaceri. Povara fiscală se distribuie între
producători şi consumatori.

39
 În teoria economică, există două legităţi de distribuire a poverii fiscale în
dependenţă de fluctuaţiile elasticităţii. Prima legitate: cu cât mai elastică este
cererea pentru marfă, cu atât mai mult povara fiscală va fi suportată de către
consumatori (în condiţia în care oferta rămâne constantă).
A doua legitate afirmă că impozitele, care asigură venituri egale în buget, pot
deţine povară diferită asupra economiei. În condiţii egale, creşterea elasticităţii
cererii şi ofertei induce creşteri excesive la creşterea poverii fiscale. Acest fapt
indică necesitatea calculării atente a cotelor de impunere. În caz contrar, economia
naţională înregistrează pierderi [98, pag.206].
În prezent, orientările privitor la fiscalitate sunt tot mai evident orientate spre
scăderea prelevărilor obligatorii. Pentru buna gestionare a echilibrelor, a îndatorării
şi a deficitelor publice, totodată se impune şi o diminuare a cheltuielilor.
S-a demonstrat că introducerea unui impozit (t) constă în diminuarea
cantităţilor schimbate, datorită creşterii preţului suportat de cumpărători. Furnizorii
pot să-şi ofere cantităţile lor la un preţ (P1) mai mic decât cel determinat de
introducerea impozitului (Po+0), sau pot reduce cantitatea oferită. Scăderea preţurilor
şi a cantităţilor sunt asociate.
P

B
P1+t 0
A
P0

P1
C

Q
Q1 Q0

Figura 1.3.2. Efectul impozitului asupra echilibrului parţial

Sursa: Elaborată de autor în bază [98]

40
 Cantitatea vândută la P1+t este inferioară celei iniţiale, Q0 (la preţul P0).
Cumpărătorii plătesc un preţ superior, pentru o cantitate QL, mai mică. Efectul
distorsionat al impozitului constă în:
¾ pierderea vânzătorilor, Po – P1+t , care poate fi egală cu sau mai mică decât t;
¾ pierderea cumpărătorilor, prin plata unui preţ mai mare. pentru o cantitate mai
mică;
¾ câştigul statului este superior pierderii totale a ofertanţilor şi solicitanţilor.
În Figura 1.3.2, acest efect distorsionat constituie suprafaţa triunghiului ABC.
El reprezintă o pierdere de bunăstare sau pierdere de surplus economic, proporţional
cu pătratul ratei marginale de impunere. În realitate, evident, cantităţile schimbate
pot să nu scadă şi să treacă, în parte, pe o piaţă neagră.
Demonstraţii ale reacţiilor similare se pot face pe piaţa financiară. Luând în
considerare influenţa elasticităţii ofertei şi cererii putem atesta că elasticitatea poate
creşte concomitent cu cotele de impunere. Pentru cote foarte ridicate, astfel încât
AQ/Q este superioară creşterii At/t, semnifică o creştere a presiunii fiscale şi o
diminuare a încasărilor fiscale şi invers.
Studiul incidenţei fiscale a arătat că impozitele apasă în special pe acei a căror
ofertă sau cerere este puţin sensibilă la preţ, ei având posibilitatea de a le transfera
asupra altora sau de a renunţa la cele taxate.
În aşa situaţie impozitele indirecte influenţează nu numai consumătorii finali
dar şi consumurile intermediare ale întreprinderilor (echipamentele pot fi
considerate drept consumuri intermediare).
Lucrările de fiscalitate optimală au subliniat problema dublei taxări a
veniturilor din economisiri. Economisirea provine din veniturile taxate prima oară,
iar propriile sale venituri sunt taxate a doua oară, ceea ce are un impact distorsionat
asupra arbitrajului dintre consum şi economisire. Se poate concluziona că ideal este
un impozit doar pe veniturile muncii, iar luarea în calcul a imperfecţiunilor
pieţelor financiare sau a patrimoniului moştenit pune la îndoială această concluzie.
După părerea noastră, ea legitimează o taxare a veniturilor din economisire, dar nu

41
neapărat aceleaşi taxe, ca şi celelalte venituri. În schimb, impozitul pe avere pare că
tinde spre forfetar (el constituie o a treia impozitare), cu atât mai mult, cu cât,
redistribuirea patrimoniilor moştenite poate fi asigurată prin taxarea succesiunilor şi
donaţiilor.
Din cele expuse constatăm că, complexitatea fiscală nu are egalitate, decât în
complexitatea politică, economică şi socială. Principala problemă constă în reforma
fiscală care o se ia în consideraţie condiţiile tendinţei de armonizare a legislaţiei
fiscale autohtonă cu cea europeană.
Obiectivul fiecărei reforme fiscale ar trebui să fie reducerea ineficacităţilor
inerente prelevărilor obligatorii, garantând resursele necesare finanţării cheltuielilor
publice considerate necesare şi asigurând redistribuţia.
Printre ineficacităţile asociate impozitelor, în special trebuie menţionat
cheltuielile de gestiune legate atât de structurile de administrare, cât şi cele aferente
contribuabililor. Astfel este util de a specifica că acestea sunt cu atât mai importante
cu cât sistemul este mai complex, la fel ca şi cheltuielile ce ţin de incertitudinea
funcţionării administrării fiscale.
Una din componentele esenţiale, în realizarea reformării sistemului fiscal, o
reprezintă crearea unor condiţii favorabile pentru stimularea în sectorul real a
activităţilor economice. Aceste obiective sunt foarte actuale pentru ţara noastră şi,
din acest motiv, necesită o analiză prin prisma derulării reformei fiscale. Principala
atenţie a fost acordată impozitelor indirecte. Trebuie să menţionăm că etapizarea
reformei a fost realizată prin prisma modificărilor în domeniul fiscal cu incidenţă
asupra influenţei activităţilor economice. Aşadar, în procesul derulării reformei
fiscale, pot fi departajate convenţional următoarele etape:
I. Etapa incipientă, 1990 – 1993, determină conturarea sistemului fiscal al
Republicii Moldova ca stat independent, urmărindu-se doar realizarea funcţiei
fiscale a sistemului financiar. Această etapă începe odată cu adoptarea Legii privind
bazele sistemului fiscal, prin care s-au determinat principiile economice, juridice şi
organizatorice de constituire a sistemului fiscal, au fost delimitate tipurile de

42
impozite şi taxe, ce au constituit sursele de bază ale veniturilor bugetare. De
asemenea, au fost adoptate şi legile pentru fiecare tip de impozite. În etapa
respectivă, drept obiect al impunerii erau considerate operaţiunile de desfacere a
mărfurilor. Ulterior, obiectul impunerii au devenit şi agenţii economici, care
efectuau tranzacţii de import.
Pe parcursul etapei analizate, funcţia principală a sistemului fiscal era cea
financiară şi, doar spre sfârşitul acestei etape, se manifestă funcţia de reglare. Încep
să se contureze primele stimulente fiscale oferite în vederea susţinerii anumitor
activităţi, în special, a celor din domeniul industrial, precum şi a investitorilor
străini. Stimulentele fiscale acordate întreprinderilor cu investiţii străine erau
coordonate prin Legea cu privire la investiţiile străine.
Astfel, prima etapă de formare a sistemului fiscal a generat un flux de acte
normative ce au constituit baza legislativă a sistemului fiscal.
II. Etapa a doua, 1994 – 1997, a fost menită să fundamenteze principiile ce
au stat la baza formării sistemului fiscal. Această etapă se caracterizează printr-o
argumentare mai clară a necesităţii conceperii unui mecanism de utilizare a
pârghiilor fiscale în scopul stimulării dezvoltării producţiei. În sistemul impozitelor
indirecte, se produc schimbări importante, care au fost reglementate prin adoptarea
Legii privind taxa pe valoarea adăugată în Republica Moldova, care stipula: cota
standard de 20%; cota redusă de 5% şi 8% şi cotă în mărime de zero procente.
Regimul fiscal pentru importuri şi exporturi diferă în funcţie de originea şi
destinaţia mărfurilor. Prima încercare de stimulare a activităţii economice a fost
realizată prin introducerea sistemul impozitelor directe. Totodată, s-au oferit şi un
şir de facilităţi fiscale suplimentare aferente TVA şi taxelor vamale.
III. Etapa a treia, 1998 – până în prezent – a avut drept scop perfecţionarea
metodelor de impunere, simplificarea sistemului fiscal, tendinţa de armonizare a
legislaţiei fiscale autohtone cu cea europeană. Cel mai important e faptul că în
cadrul acestei etape s-a pus accentul pe problemele atragerii investiţiilor în sectorul
real al economiei. În acelaşi timp, în vederea consolidării sistemului fiscal, a fost

43
implementată în practică Concepţia reformei fiscale, în cadrul căreia s-au
reglementat măsurile necesare pentru punerea în practică a impozitului pe venit.
Prezintă interes stabilirea unor reguli clare la determinarea cheltuielilor
deductibile în scopul impozitării agenţilor economici. Ele prevăd deducerea din
venitul brut a tuturor cheltuielilor legate de obţinerea acestui venit. Totodată, prin
aprobarea unui regulament, s-a modificat procedura de calculare a uzurii activelor
materiale pe termen lung, prin înlocuirea metodei liniare cu cea reziduală.
Concomitent, au fost stipulate poziţiile ce ţin de stimularea atât a
producătorilor şi investitorilor interni, cât şi a celor străini prin permiterea raportării
proporţionale, pe o perioadă de 3 ani, a pierderilor rezultate în urma desfăşurării
activităţii economice de producere, cu scopul stimulării acestuia şi oferirea unui şir
de stimulente fiscale investitorilor.
Aşadar, putem afirma că toate transformările, care au avut loc în cadrul
sistemului fiscal al Republicii Moldova, au avut ca scop principal adaptarea
legislaţiei din domeniu şi a structurii lui la necesităţile agenţilor economici. În
concluzie, remarcăm că reforma fiscală a fost un proces destul de complicat, iar
implementarea deciziilor în practică, uneori, nu s-a soldat cu rezultatele preconizate.
Însă, cu toate aceste neajunsuri, sistemul fiscal actual este bine adaptat şi structurat,
dar luând în considerare modificările continue ce au loc în societate, considerăm că
reforma fiscală este departe de a fi terminată.
Totuşi, prin măsurile întreprinse în cadrul reformei, devine evidentă tendinţa
creării unui sistem de susţinere a agenţilor economici. În continuare, vom încerca să
reliefăm care a fost eficienţa acestora.
Problema redistribuirii poverii fiscale este strâns corelată cu mărimea cotelor
de impunere. Teoria respectivă aparţine lui A. Laffer, care a propus soluţii în
cadrul teoriei ofertei a şcolii neoclasice. Meritul lui A. Laffer constă în
determinarea relaţiei funcţionale dintre cotele de impunere şi veniturile bugetului.
El a determinat că relaţia proporţională are loc numai până la un nivel anumit al
cotei de impunere. După limitele acestei cote critice, apare efectul invers:

44
ridicarea continuă a nivelului de impunere induce reducerea veniturilor
bugetului. Problema constă în faptul că este extrem de complicată determinarea
acestei cote critice. Nivelul ei depinde de starea economiei naţionale. În urma
investigaţiilor, s-a stabilit că cotele critice pentru economia ating nivelul
30% – 60%. Dar, totuşi, în opinia noastră, un algoritm suficient şi bine argumentat
nu există, toate încercările reprezintă doar nişte aproximări.
În Republica Moldova, impozitele indirecte sunt prezentate de: taxa pe
valoarea adăugată, taxele vamale, accize şi alte impozite indirecte.
În conformitate cu Codul fiscal al Republicii Moldova, la taxa pe valoarea
adăugată, se stabilesc următoarele cote: cota-standard, în mărime de 20%, cote reduse
– 5% şi 8% şi cota zero.
Cota-standard se aplică la mărfurile şi serviciile importate, precum şi la
livrările efectuate pe teritoriul Republicii Moldova. Cotele reduse sunt stabilite la
unele mărfuri de prima necesitate, având ca scop echivalarea presiunii fiscale asupra
populaţiei. Cota redusă, în mărime de 8%, se aplică la pâine şi lapte, la produsele de
panificaţie şi la produsele lactate, cu excepţia produselor pentru copii, la unele
medicamente, care sunt indicate în Nomenclatorul de Stat, precum şi la
medicamentele autorizate de către Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.
Cota redusă, în mărime de 5%, se aplică la gazele naturale şi gazele lichefiate,
importate sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova. Cota zero este stabilită asupra
mărfurilor şi serviciilor exportate, transporturilor internaţionale, energiei electrice şi
termice, apei calde, mărfurilor şi serviciilor destinate utilizării de către misiunile
diplomatice, proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii
Moldova, livrărilor şi serviciilor prestate în zonele economice libere, precum şi
livrările efectuate între rezidenţii diferitelor zone economice libere.
Stabilind accize la produsele, care influenţează negativ asupra mediul
ambiant, statul limitează volumul de producţie a acestor mărfuri. Accizele aplicate
la produsele de larg consum, cum ar fi alcoolul şi produsele de tutungerie, pot fi
îndreptăţite, ele aducând un venit considerabil în bugetul statului. Pentru mărfurile

45
importate în Republica Moldova accizele se aplică odată cu achitarea taxelor
vamale, în cazul exportului – obligaţia de achitare a accizelor rămâne până în
momentul repatrierii valutei şi prezentării documentelor justificative. Cotele
accizelor se stabilesc în sumă absolută, care se calculează la o unitate a produsului
sau ad-valorem, determinată în procente de la valoarea mărfurilor.
Formarea pieţei interne este influenţată şi de impunerile determinate de
efectuarea politicii vamale. Impunerea produselor importate se compune din mai
multe elemente. Cum s-a menţionat cele mai frecvent utilizate sunt:
1. taxele vamale;
2. taxele pentru efectuarea procedurilor vamale;
3. accizele;
4. taxele pe valoarea adăugată.
Taxa vamală este o plata obligatorie percepută de organele vamale. Ea se
stabileşte conform cotelor diferenţiate pentru tipuri de mărfuri importate pe
teritoriul vamal. Taxa vamală poartă un caracter obligatoriu. Mărfurile trecute prin
vamă sunt supuse impunerii în corespundere cu Legea Republicii Moldova despre
tariful vamal.
Taxele vamale pot avea formă:
1. specifică, dacă se aplică cota fixată la o unitate de marfă;
2. ad-valorem, dacă se aplică cota procentuală la valoarea vamală a mărfii;
3. combinată, dacă se aplică combinarea taxei ad-valorem şi a celei specifice;
4. specială, dacă se aplică în scopul protejării producătorilor autohtoni;
5. excepţională, dacă se aplică în scopul apărării intereselor economice ale ţării,
şi poate fi:
¾ compensatorie, aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a
mărfurilor, la producerea sau exportul cărora, direct sau indirect, sunt folosite
subsidii de stat;
¾ antidumping, aplicată asupra mărfurilor importate în ţară la preţuri mai
joase decât preţurile din ţara exportatoare.

46
 Aplicarea taxelor excepţionale este reglementată prin Legea „Privind
măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare”. Antidumpingul urmează a
fi aplicat pentru prevenirea prejudiciilor pe care le pot aduce economiei ţării
importurile la preţuri inferioare valorii normale a mărfurilor. Importurile respective
provoacă o concurenţă neloială. Adoptarea măsurilor antidumping se reglementează
printr-un mecanism special în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Măsurile
de salvgardare se aplică în cazul în care mărfurile sunt importate în cantităţi şi
condiţii care pot cauza un prejudiciu grav ramurii industriei naţionale.
Tariful vamal pentru mărfurile şi obiectele de import este stabilit prin
intermediul Legii „Cu privire la tariful vamal”. Taxele vamale variază între 0% şi
15%. Materiile prime şi utilajul sunt scutite de taxe vamale. De asemenea, nu se
aplică taxe vamale asupra mărfurilor ce se exportă din Republică. Cotele taxelor
vamale şi lista mărfurilor supuse acestora sunt stabilite de Guvern şi se aplică în
conformitate cu legislaţia în vigoare şi acordurile internaţionale. În cazul importului
mărfurilor accizele se calculează şi se achită o dată cu achitarea taxelor vamale.
Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi băuturile alcoolice, articolele din tutun
– produse sau importate pentru comercializarea, transportarea sau depozitarea
acestora pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi mărfurile supuse accizelor,
procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul ţării, care nu au relaţii
fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt marcate obligatoriu cu timbru de acciz. Marcarea
se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea
acestora, iar in cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova – până la
momentul expedierii (transportării) acestora din încăperile de acciz.
Având în vedere, pe de o parte, rolul taxelor vamale ca instrument activ al
politicii comerciale, iar, pe de altă parte, respectarea angajamentelor asumate pe
plan internaţional, specificăm necesitatea folosirii unui şir de măsuri, şi anume:
− diminuarea taxelor vamale în principal la produsele fabricate;
− suprimarea controalelor vamale practicate la frontiera;
− aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legate de impozitarea indirectă;

47
 − realizarea şi funcţionarea unui sistem vamal eficient;
− adaptarea legislaţiei autohtone în funcţie de evoluţiile din cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului, etc.
Accizele reprezintă un instrument de politică comercială, ce permite
constituirea considerabilă de venituri bugetare. Dar, pentru a genera efecte pozitive,
el necesită utilizare raţională şi corectă. Republica Moldova, ca fiecare ţară, îşi
stabileşte, în mod obligatoriu, taxele pentru efectuarea procedurilor vamale şi, în
funcţie de acestea, se impun anumite reguli şi cerinţe de ordin tehnic. Aplicarea lor
în practică permite, în unele cazuri, discriminarea comercială şi limitarea
importurilor. Aceasta decurge din obligaţia prezentării de către importator a
numeroaselor documente. Formalităţile vamale greoaie şi complicate, stabilite în
unele ţări, deseori, barează sau limitează importul de mărfuri. Serviciile importate
se impun cu TVA conform prevederilor Codului Fiscal.
Aceeaşi taxă se aplică şi mărfurilor care reprezintă produse finite, procurate
sau produse din prelucrarea materiei prime a clientului; precum şi asupra mărfurilor
care reprezintă semifabricate, procurate sau primite spre prelucrare de la agenţii
economici situaţi pe teritoriul Republicii Moldova, care nu au relaţii fiscale cu
sistemul bugetar autohton. Prevederile date se aplică şi mărfurilor care reprezintă
produse finite comercializate sau predate după obţinerea lor din prelucrarea materiei
prime a clientului, precum şi mărfurilor care reprezintă semifabricate comercializate
sau predate spre prelucrare agenţilor economici situaţi pe teritoriul Republicii
Moldova, care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar.
Mărfurile introduse provizoriu pe teritoriul vamal al Republicii Moldova
pentru prelucrare şi mărfurile tranzitate prin teritoriul vamal al Republicii Moldova
nu se impun cu taxa pe valoarea adăugată, cu accize şi nici cu taxa vamală.
Mărfurile importate, supuse accizelor, se declară la punctele vamale de frontieră,
unde se plăteşte obligatoriu taxa pe valoare adăugată, accizele, taxa vamală şi taxa
pentru efectuarea procedurilor vamale.

48
 Cum a fost menţionat anterior, taxele vamale aparţin şi grupului impozitelor
indirecte, care se aplică la trecerea frontierei vamale. Baza impozabilă a acestora
constituie volumul natural sau valoarea mărfurilor importate. Totodată, la produsele
importate se stabilesc şi alte taxe şi impozite. Astfel, mărfurile importate se supun
accizelor şi taxei pe valoarea adăugată.
Remarcăm că majorarea acestor taxe, la produsele importate, contribuie la
protejarea industriei naţionale. Datorită taxelor vamale înalte, se majorează preţurile
la producţia de import, fapt ce, la rândul său, poate duce la reducerea volumului de
vânzări, ceea contribuie la protejarea producătorului autohton.
În final, generalizând cele de mai sus, concluzionăm:
1. Creşterea preţurilor, generată de impozitele indirecte, reduce cererea
solvabilă la produse. Drept consecinţă, creşterea preţului de echilibru este mai mică
decât valoarea impozitului, ce a generat-o şi, respectiv, rentabilitatea scade, astfel va
fi afectată şi dezvoltarea ulterioară a întreprinderii;
2. Costurile agentului economic includ gestionarea impozitelor indirecte şi, în
special TVA, care se referă la evidenţă, plată, decalajul în timp, impus de
întârzierea vărsămintelor compensatoare de la buget;
3. Este defavorizată trezoreria întreprinderii din cauza depăşirii normei fondului
de rulment, atras în acoperirea provizorie a defalcărilor compensatoare din buget;
4. Ţinând cont de efectele negative asupra producătorilor cât, şi de caracterul
regresiv al impozitelor indirecte pentru populaţie, este binevenită diminuarea cotei
pentru TVA, ceea ce se înscrie în lista acţiunilor de armonizare a legislaţiei fiscale
din Republica Moldova cu cea a Uniunii Europene;
5. Având în vedere că taxele vamale reflectă o anumită politică structurală (pe
grupe de produse), constituie un instrument de influenţare a restructurării
economiei, în general, şi a sectorului industrial, în particular, ele contribuie la
creşterea nivelului general al preţurilor, la reducerea nivelului de trai, la limitarea
posibilităţilor de creştere economică.

49
 Capitolul II. EVALUAREA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII
SECTORULUI INDUSTRIAL DIN REPUBLICA MOLDOVA PRIN
PRISMA IMPACTULUI IMPOZITELOR INDIRECTE ASUPRA
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE
2.1. Tendinţe economico-sociale de dezvoltare a sectorului industrial
şi rolul acestuia în asigurarea creşterii economice a ţării
Sectorul industrial al Republicii Moldova s-a format încă în anii 60-80 ai
secolului trecut. Structura acestui sector era bazată pe dezvoltarea prioritară a
ramurilor de prelucrare a materiei prime agricole, întreprinderilor de producere a
tehnicii agricole, precum şi a întreprinderilor din industria electronică şi
constructoare de maşini. Ele dispuneau de tehnologii avansate, care executau
comenzi pentru complexul militar al fostei URSS.
Criza politico-socială din anii ’90 a condus la o inflaţie galopantă şi la
scăderea considerabilă a volumului producţiei industriale şi agricole, la apariţia
masivă a şomajului şi diminuarea veniturilor populaţiei. Pentru a depăşi această
situaţie, statul a soluţionat un şir de probleme legate de funcţionarea lui
independentă creând mecanismele economiei de piaţă şi formând efectiv sectorul
privat.
Primele reforme promovate de statul independent Republica Moldova au fost:
¾ introducerea valutei naţionale;
¾ elaborarea politicii bugetare şi fiscale independente;
¾ liberalizarea preţurilor;
¾ crearea bazei legislative a economiei bazate pe proprietatea privată;
¾ demararea procesului de liberalizare a regimului de export-import;
¾ crearea condiţiilor favorabile pentru investiţiile străine.
Deşi au avut loc unele schimbări pozitive, totuşi, imperfecţiunea
mecanismelor economice, insuficienţa de investiţii în sectorul industrial, criza
financiară din anul 1998 şi instabilitatea economico-socială din perioada
anilor 1996-2000, nu au permis realizarea schimbărilor esenţiale în sectorul
industrial.

50
 Reducerea ponderii industriei în PIB a impus promovarea unei politici de
dezvoltare a complexului industrial. Începutul l-a constituit procesul de restructurare
intensă a întreprinderilor industriale şi dezvoltarea sectorului privat în industrie;
susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii.
În urma aplicării acestor măsuri, a început resuscitarea procesului de
producţie. Deja, în anul 2000, se înregistrează creşterea PIB-ului cu 2,1%, ceea ce s-
a datorat îmbunătăţirii situaţiei din industrie, producţia căreia a sporit cu 7,7%.
În anii 2001-2007, situaţia economică a republicii s-a stabilizat, fapt ce a
determinat o creştere constantă a PIB. În primul rând, dezvoltarea economică se
datorează sectorului privat. Ponderea lui în PIB constituie peste 75%, iar în volumul
producţiei industriale – circa 80%, fapt care denotă că, în structura economiei
naţionale, s-au produs schimbările progresive.

60000
50000
40000
30000
20000
10000
0
a.2001 a.2002 a.2003 a.2004 a.2005 a.2006 a.2007

Diagrama 2.1.1. Produsul Intern Brut al Republicii Moldova

în anii 2001-2007, mln. lei
Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

Analizând datele din diagrama 2.1.1, observăm că în perioada 2001-2005,

PIB-ul are o tendinţă stabilă de creştere – de aproximativ 6-7%. În ultimii doi ani,
situaţia s-a schimbat. Astfel, în anul 2006, acest indicator a crescut doar cu 4,8%,
iar în anul 2007 numai cu 3%. Aceasta se explică prin faptul că Republica Moldova
s-a confruntat cu două şocuri economice: majorarea preţurilor la gaze şi embargoul
la producţia vinicolă impus de Federaţia Rusă. Însă, creşterea cumulativă a PIB-lui,
în anii 2001-2007, a constituit 52%, faţă de anul 2000. Considerăm, că majorarea

51
PIB-lui s-a bazat pe evoluţia pozitivă în sectorul de servicii şi majorarea volumului
impozitelor încasate, în special din import.
Tabelul 2.1.1
Structura creşterii Produsului Intern Brut pe categorii de resurse

Activităţi economice Creşterea faţă de anul precedent, în %

2003 2004 2005 2006 2007
Valoarea adăugată brută 104,2 108,3 105,2 103,6 101,5
Bunuri - total 101,2 114 102,5 97,4 81,3
Agricultură 89,1 120,4 101,5 97,2 65,4
Industrie - total 116 107,4 103,6 97,7 97
Servicii - total 107,1 104 107,6 107,8 112,7
Construcţii 116,7 127,4 102,1 118,4 122,2
Comerţ 106,4 95,9 104,1 107 110,8
Transport şi comunicaţii 109 105,2 115,2 114,9 117,4
Alte servicii 105,7 104,3 106,3 103,6 110,3
Impozite nete pe produs şi import 123,4 102,1 121,7 111 110,6
PRODUSUL INTERN BRUT 106,6 107,4 107,5 104,8 103
Sursa: Datele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova

Examinând structura PIB-lui (tabelul 2.1.1), remarcăm că Valoarea Adăugată

Brută (VA) în anul 2006 a înregistrat o creştere modestă în mărime de 3,6%, faţă de
anul precedent, iar în anul 2007 acest indicator s-a majorat doar cu 1,5%. După cum
deja s-a menţionat creşterea PIB-lui faţă de anul 2006 se datorează în mare parte
creşterii valorii adăugate brute în sfera serviciilor, care a sporit în anul 2006 cu
7,8%, iar în anul 2007 cu 12,7%.
Contribuţia impozitelor pe produs şi import la formarea PIB-lui, în anul
2007, a constituit 18,4%. Suma acestor impozite, în anul de referinţă, a depăşit cu
11,6% nivelul impozitelor percepute în anul precedent. Totodată, acest indicator a
influenţat majorarea reală a PIB-lui la nivelul anului precedent (2,0%). Prelevările
fiscale pentru mărfurile importate, în anul 2007, au asigurat creşterea Produsul
Intern Brut cu 3,4%, faţa de 1,5% în a.2006. Atenţionăm că, în anul 2006, din
volumul total al impozitelor pe produs şi import, 26,7% reveneau impozitelor

52
colectate din producţia autohtonă, în timp ce, în anul 2007, acest indicator a scăzut
până la 17,6% (vezi anexa 1).
Valoarea adăugată creată în industrie, în anul 2007, s-a diminuat cu 3%,
influenţând negativ sporirea PIB-lui (– 0,4%). Aceasta se explică prin faptul că s-a
diminuat volumul bunurilor fabricate de către sectorul industrial. Concomitent, în
anul de referinţă, ponderea bunurilor produse de industrie în formarea PIB-lui
rămâne la nivelul de 14,8%.
Volumul investiţiilor în capitalul fix, în anul 2007, s-a majorat de circa
2,5 ori, comparativ cu anul 2000. În acelaşi timp, fluxul de investiţii în capitalul fix,
în anul 2007, a consemnat o creştere faţă de anul 2006 cu 19,9%. Datorită
îmbunătăţirii cadrului legislativ cu privire la activitatea de investiţii, în anul 2007,
investiţiile străine în economia naţională au înregistrat o creştere de 22,1%, faţă de
anul precedent. De asemenea, s-au majorat considerabil, cu 51,9%, şi investiţiile
întreprinderilor din mijloacele proprii.

16000
14000
12000
10000
8000
6000
4000
2000
0
a.2004 a.2005 a.2006 a.2007

Inves tiţii în capital fix, total Inves tiţii proprii ale întreprinderilor
Inves tiţii inves titorilor s trăini

Diagrama 2.1.2.Dinamica investiţilor în capital fix în

Republica Moldova, mln. lei
Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

Merită să fie subliniat că, din volumul investiţiilor în capitalul fix, sectorul
industrial deţine 23,5%. Examinând volumul şi structura investiţiilor în sectorul
industrial în anul 2007, constatăm că ponderea investiţiilor în ramura industriei
extractive a rămas la nivelul anului 2006 (1,44%). Cota investiţiilor în capitalul fix

53
al industriei prelucrătoare a constituit 66,27% din volumul total al investiţiilor din
sectorul industrial. Totodată, cota investiţiilor în ramurile energiei electrice şi
termice, în gaze şi apă, din volumul total al investiţiilor în industrie înregistrează
32,3% (vezi anexa 2). Deşi creşte nivelul de investiţii în capitalul fix, totuşi în
industrie se menţine situaţia de predominare a dotării cu utilaj învechit.
Guvernul Republicii Moldova acordă o mare atenţie întreprinderilor mici şi
mijlocii din sectorul industrial, care contribuie substanţial la PIB-lui, la sporirea
oportunităţilor de ocupare a forţei de muncă şi la creşterea durabilă a economiei.
În acest sector, sunt înregistraţi circa 3 mii de agenţi economici, ceea ce
constituie 12,3% din numărul total pe ţară. Procesul de restructurare a industriei
autohtone, deşi decurge în ritm lent, a asigurat, începând cu anul 2000, creşterea
profitabilităţii sectorului industrial. Însă în anul 2006 tempoul creşterii se reduce de
2ori faţă de anul precedent. În anul 2007, doar 41% din numărul total al întreprinderilor
au obţinut profit. Numărul mediu al angajaţilor în sectorul industrial variază de la 118
mii de persoane, în anul 1999, până la 123 mii, în anul 2007
(tabelul 2.1.2). Salariul mediu lunar al unui salariat din industrie creşte treptat şi în anul
2007 a atins nivelul de 2540 de lei comparativ cu salariul mediu lunar al unui salariat
din economia naţională, care a constituit numai 2063 de lei.
Tabelul 2.1.2
Dinamica principalilor indicatori ai întreprinderilor industriale
din Republica Moldova
Indicatorii Unit. 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Numărul de
întreprinderi Pers. jur. 1653 1897 2104 2325 2539 2567 2714 2850 2960
industriale
Volumul producţiei
Mln. lei 7191 8168 10428 12624 15963 17591 20770 22243 26187
(preţuri curente)
Numărul mediu
anual al personalului Mii. pers. 118 117 115 116 123 126 125,9 122,8 123
industrial-productiv
Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova

Examinând datele din tabelul 2.1.2, constatăm că, în anii analizaţi, sectorul
industrial înregistrează creşterea volumului de producţie fabricată, pe când în

54
ultimii ani, ritmurile s-au redus. Volumul producţiei industriale, în anul 2007, s-a
micşorat cu 2,7% (în preţuri comparabile), faţă de anul precedent. Volumul
producţiei confecţionate, ce revine unui angajat din sectorul industrial, în preţuri
curente ale anului 2007, a constituit 212,9 mii. lei. Comparativ cu anul 1999, acest
indicator a crescut de 3,5 ori.
În perioada analizată, cea mai mare creştere a volumului producţiei
industriale a fost înregistrată în anul 2003 – 15.6%. În următorii doi ani, volumul
producţiei industriale s-a majorat respectiv: – în anul 2004 – cu 8,2% şi în anul
2005 – cu 7%. Dar, din 2006, tempoul creşterii indică 6,5% în 2006 şi 3,3% în.2007
(diagrama 2.1.3).
16000

14000

12000

10000

8000

6000

4000

2000

0
a.2001 a.2002 a.2003 a.2004 a.2005 a.2006 a.2007

Industria extractivă Industria prelucrătoare Energia electrică şi termică, gaze şi apă

Diagrama 2.1.3 Dinamica volumului de producţie industrială în Republica

Moldova pe ramuri în anii 2001-2007, mln. lei
Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

Menţionăm că, în anul 2007, în sectorul industrial, a fost fabricată producţie, în

preţuri curente, în valoare de 26186,8 mln. lei. (vezi anexa 3). În structura industriei,
ponderea majoră revine ramurii industriei prelucrătoare, care variază de la 68,1%, în
1999, până la 88,1%, în 2007 (diagrama 2.1.4). Reducerea ritmului de creştere a
acestei ramuri cu 3,3%, faţă de anul 2006, a condus la diminuarea volumului total al
producţiei industriale cu 3%. Producţia energiei electrice şi termice, de asemenea, a
înregistrat creştere, volumul căreia în anul 2007 s-a majorat cu 9%, comparativ cu
anul 2006. Industria extractivă, susţinută de cererea sporită la materiale de

55
construcţie, a continuat să se dezvolte, ocupând în volumul total al producţiei
industriale, doar 1,8%, însă în anul 2007 a fost fabricată producţie în valoare de
414,6 mln. lei şi asigurând o majorare, comparativ cu perioada similară a anului
trecut, cu 3,6%.
10,2
a.2007 88,1
1,8
a.2006
9,7
88,6
1,7
11,1
a.2005 87,5
1,4
12,2 Energia electrică şi
a.2004 86,6 termică, gaze şi apă
1,2
12,9 Industria prelucrătoare
a.2003 86,3
0,8
16,3 Industria extractivă
a.2002 82,9
0,8
18,9
a.2001 80,4
0,7
17,1
a.2000 82,1
0,8
31,1
a.1999 68,1
0,8

Diagrama 2.1.4. Structura producţiei industriale

în Republica Moldova pe ramuri
Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

În industria prelucrătoare, ponderea majoră aparţine industriei alimentare şi a

băuturilor, care, în anul 2007, ocupă circa 51% din volumul mărfurilor confecţionate
şi 32,7% din volumul total al producţiei industriale. Însă, această ramură, în 2007, a
influenţat negativ creşterea volumului producţiei industriale, diminuând cu 4,1%
volumul mărfurilor confecţionate. Cauza constă în faptul că întreprinderile din acest
sector şi-au redus volumul de producţie, exemplu, fabricarea zahărului s-a redus cu
50,4%, a vinului – cu 29,5%, a băuturilor alcoolice distilate – cu 22% (vezi anexa4).
Problema îmbunătăţirii calităţii producţiei, în industria alimentară şi a
băuturilor, rămâne a fi extrem de importantă. Întreprinderile de producere a vinului
deţin o pondere de 6,2% din volumul total al mărfurilor confecţionate de sectorul
industrial. O mare parte din vinurile produse în Republica Moldova sunt destinate
exportului, iar suspendarea exporturilor de producţie vinicolă a stopat îmbutelierea
acestuia. Prin urmare, întreprinderile vinicole au scăzut producerea cu 50%, faţă de

56
anul precedent. În anul 2007, a fost fabricat vin în valoare de 1633,8 mln. lei. Faţă
de anul 2006, volumul producţiei vinicole s-a redus încă cu 29,5%.
Comparând volumul producţiei confecţionate de către ramura de prelucrare şi
conservare a cărnii şi a produselor din carne, în anul 2007, cu datele anului 2006,
observăm că volumul s-a majorat cu 23,9%. Totodată, în acest an, a crescut şi
fabricarea produselor lactate cu 3,4%, produselor de morărit cu 57,8% şi prelucrarea
şi conservarea fructelor şi legumelor cu 10,6%.
În ultimii ani, volumul producţiei de zahăr era în creştere stabilă, astfel în anul
2006 fabricarea produsului a crescut cu 15,8% faţă de anul 2005 şi de
2 ori faţă de anul 2004. Dar din cauza secetei, în anul 2007 zahărul s-a produs în
valoare de 461,5 mln. lei, ceea ce constituie cu 50% mai puţin faţă de perioada
similară a anului precedent.
Remarcăm că agenţii economici, fabricanţi ai produselor lactate, în volumul
total al mărfurilor confecţionate de sectorul industrial, deţin o pondere de 3,9%.
Această ramură, în perioada analizată, se afla în ascensiune (anexa 4), astfel în anul
2006 a fost fabricat cu 2,5% mai mult decât în anul precedent, iar în 2007 cu 3,4%.
Ramura fabricării pâinii şi a produselor de patiserie, în 2007, a atins nivelul
de 757,9 mln. lei, ce notează o creştere, faţă de anul precedent cu 7,5%. Totodată,
fabricarea produselor de morărit a crescut substanţial – cu 57,8%, comparativ cu
anul 2006.
Trebuie să menţionăm că ramura de tăbăcărie şi prelucrare a pieilor în ultimii
doi ani înregistrează o creştere considerabilă. Astfel, în anul 2006, volumul
producţiei la întreprinderile din această ramură au constituit cu 48,5% mai mult, iar
în 2007 cu 40,5% decât perioadele precedente. În consecinţă, s-a înregistrat o
sporire a volumului articolelor confecţionate din piele naturală: încălţăminte,
îmbrăcăminte, articole de voiaj etc.
Criza îndelungată persistă în industria de fabricare a maşinilor şi
echipamentelor. Astfel, în anul 2007, volumul producţiei fabricate s-a diminuat cu
2,5%, comparativ cu anul precedent. Menţionăm că, în anul de referinţă, ramura

57
dată a produs mărfuri în valoare de 378,9 mln. lei. O pondere covârşitoare în
produsul ramurii o asigură producerea maşinilor agricole, pompelor, compresoarelor
şi sistemelor hidraulice.
Fabricarea hârtiei, de asemenea, a fost afectată de embargoul aplicat
producţiei vinicole. Astfel, în anul 2006, volumul producţiei a înregistrat o reducere
cu 9,3%, faţă de anul precedent. Faptul acesta a condus şi la reducerea până la 96%
a volumului de producţie a editurilor şi poligrafiei, precum şi a reproducerii
materialelor informative. Dar, în anul 2007, situaţia s-a schimbat. Ramura de
fabricare a hârtiei şi cartonului a produs cu 17,1% mai mult, faţă de anul precedent.
Datorită acestui fapt, volumul de mărfuri produse de către firmele de editură şi
poligrafie a crescut, în anul 2007, cu 4,8%, ceea ce a permis editarea a circa 1,52
mln exemplare de cărţi, broşuri şi imprimate similare.
Analizând activitatea întreprinderilor din domeniul industriei prelucrătoare, s-
a constatat faptul că fabricarea produselor textile s-a majorat, în anul 2006, cu
18,3%, comparativ cu anul precedent. În anul 2007, volumul lor a înregistrat o
sporire de 9,5% şi a atins suma de 705,2 mln. lei. În pofida concurenţei internaţionale
înalte, în ultimul an, au fost fabricate covoare sintetice, de lână şi articole de covor
în volum de circa 5300 mii m2.
Menţionăm că fabricarea articolelor de vestimentaţie, prelucrarea şi vopsirea
blănurilor este în creştere constantă, astfel în ultimul an volumul producţiei a crescut
cu 6,7%.
Pe parcursul ultimilor ani, se atestă un proces accentuat de renaştere a ramurii
de fabricare a încălţămintei calitative. În ultimul an, în republică, s-au produs mai
mult de 3,5 mln de perechi de încălţăminte.
Producţia de dispozitive medicale, instrumente de precizie şi optice, în
Republica Moldova, în ultimii ani, se află în creştere, astfel, volumul de producţie s-a
majorat, în anul 2006, de circa 2 ori, iar, în anul 2007, numai cu 39%. Aceasta a
avut loc datorită introducerii noilor tehnologii şi investiţii în ramura dată.

58
 Examinând producerea produselor din minerale nemetalifere, observăm că
volumul de producţie al întreprinderilor din această ramură se află în creştere
constantă, înregistrând, în anul 2007, un volum de producţie în valoare de 2659,3
mln. lei în preţuri curente, majorând nivelul atins în anul 2006 cu 9%. Analizând
fabricarea unor produse din această ramură, menţionăm că, din cauza lipsei de
cerere la sticlele pentru vin, s-a înregistrat o reducere a volumului acestei producţii.
Totodată, s-a majorat considerabil tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei, înregistrând
o sporire de 55,9%.
La întreprinderile de fabricare a mobilei, în ultimii ani, de asemenea, s-au
produs schimbări atât cantitative, cât şi calitative. De exemplu, volumul producţiei a
sporit, în anul 2006, cu 9,2%, iar, în anul 2007, creşterea este mai modestă – de
4,9% (vezi anexa 4).
În celelalte segmente, care nu au un impact substanţial asupra indicilor
producţiei industriale a republicii, volumul producţiei pentru perioada respectivă a
oscilat nesemnificativ.
Analizând situaţia industriei din Republica Moldova, prezentată mai sus,
considerăm că:
− Procesul de restructurare a industriei autohtone, ca şi anterior se derulează în
ritmuri lente. Structurile de stat încearcă prin toate metodele să orienteze businessul
către acţiuni mai energice, pentru a spori competitivitatea şi accederea pe pieţele
europene. Actualmente industria autohtonă poate propune la export preponderent
produse de materie primă agricolă. Însă în acest sector se atestă un grad înalt de
protecţionism, produsele respective rămânând dezavantajate pe pieţele externe;
− Suntem impuşi să reacţionăm la circumstanţele externe şi să ne adaptăm la
acestea. Trebuie să fim flexibili, să surprindem tendinţele curente şi să reacţionăm
adecvat la factorii externi. Doar economia liberalizată şi accentul pus pe capitalul
privat pot face această sarcină realizabilă şi eficace. Utilizarea eficientă a resurselor
intelectuale are menirea de a asigura o creştere a volumului serviciilor şi mărfurilor
fabricate în ţară;

59
 − Odată cu demararea procesului de majorare esenţială a preţurilor la materia
primă de hidrocarbură, complexul energetic a întâmpinat dificultăţi considerabile.
În cadrul complexului, este necesară:
¾ renovarea rapidă a potenţialului de producere;
¾ optimizarea distribuirii;
¾ introducerea tarifelor diversificate la energia electrică;
¾ efectuarea restructurării actualului sistem învechit de aprovizionare cu
energie termică;
¾ stabilirea unor tarife raţionale pentru apă.
− Obţinerea resurselor financiare semnificative, în primul rând, în construcţia
spaţiului locativ şi o anumită înviorare a agriculturii au condiţionat continuitatea
procesului de creare a noilor întreprinderi şi extinderea celor actuale. Fabricarea
produselor din metal (cu excepţia producţiei de maşini şi utilaje), extragerea şi
producerea materialelor de construcţie, precum şi a altor tipuri de produse pentru
piaţa internă manifestă o tendinţă accentuată spre dezvoltare;
− În industria de confecţii şi de producere a încălţămintei, la ordinea zilei, se
află problema demarării trecerii treptate de la fabricarea produselor din materialul
clientului la producerea cu utilizarea propriului potenţial.
E bine ştiut că achitarea contribuţiilor în fondul social şi în fondul de pensii
se efectuează din contul întreprinderii, ceea ce duce la majorarea cheltuielilor
destinate forţei de muncă şi, ca consecinţă, la creşterea preţului mărfurilor.
Considerăm că, din punct de vedere metodologic, este legitimă sumarea alocaţiilor
sus menţionate la volumul total calculat din impozitele indirecte. Suma obţinută
constituie măsura poverii impozitelor indirecte asupra consumatorilor.
În baza datelor autentice, confirmate de către contabilii-şefi ale
întreprinderilor din diferitor ramuri a sectorului industrial s-a analizat situaţia
financiară a acestora şi totodată s-a elaborat prognoza, care relevă o corelare strânsă
între mijloacele destinate dezvoltării şi plăţile bugetare. Cu ajutorul calculelor, a
fost demonstrat că menţinerea practicii existente de repartizare a beneficiului net va

60
duce la reducerea volumelor de producţie şi la diminuarea considerabilă a
încasărilor bugetare în anii următori. Numai impunerea unei politici rezonabile a
întreprinderilor, în ceea ce priveşte investiţiile, extinderea activităţii economice,
sporirea gradului de ocupare a forţei de muncă, majorarea salariului va provoca
dezvoltarea treptată, cu consecinţe pozitive asupra dezvoltării sectorului industrial.
Diagramele generalizatoare, care înglobează rezultatele cercetărilor, prezentăm
mai jos.
4000

3000

2000

1000

Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4

Diagrama 2.1.1. Încasările în venitul bugetului

de la întreprinderile de construcţie
Sursa: Elaborată de autor

Condiţiile funcţionării întreprinderilor de construcţie permit acumularea

profiturilor din activitatea operaţională. De aceea, ultimele trei variante, bazate pe
surse proprii şi împrumuturi, demonstrează o creştere suficientă. Creşterea nu are
loc doar în prima variantă, ceea ce denotă faptul că potenţialul economic al acestor
întreprinderi poate să demonstreze o creştere considerabilă în timpul ulterior.
200

150

100

50

0
1 2 3 4 5 6
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4

Diagrama 2.1.2. Veniturile în buget de la întreprinderile

producătoare de mobilă
Sursa: Elaborată de autor

61
 Condiţiile funcţionării întreprinderilor producătoare de mobilă (diagrama
2.3.2) nu permit acumularea profiturilor mari din activitatea operaţională, din cauza
concurenţei mari din import. De aceea, primele trei variante, bazate pe sursele
proprii, nu demonstrează o creştere suficientă. Creşterea are loc doar în varianta a
patra, iar o analiză mai detaliată ne demonstrează că aceasta nu corespunde
realităţii.

1200
1000
800
600
400
200
0
1 2 3 4 5 6

Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4

Diagrama 2.1.3. Veniturile în buget de la întreprinderea

SA „Efes Vitanta Moldova Brewery”
Sursa: Elaborată de autor

Condiţiile funcţionării SA „FARMACO” (vezi anexa 6) şi SA „Efes Vitanta

Moldova Brewery” (Diagrama 2.3.3) nu permit acumularea profiturilor mari din
activitatea operaţională. De aceea, primele trei variante, bazate pe surse proprii, nu
demonstrează creştere suficientă. Majorarea are loc doar în varianta a patra, ceea ce
demonstrează că potenţialul economic al acestor întreprinderi poate prezenta,
ulterior, o creştere considerabilă.
Totodată, diagramele care reflectă rezultatele studiului a întreprinderilor de
prelucrare a producţiei agricole şi întreprinderii SA „VISMOS” (anexa 6) permit să
confirmăm că acestea au posibilitatea acumulării a profiturilor din activitatea de
bază. De aceea, ultimele trei variante, bazate pe surse proprii şi împrumuturi,
demonstrează o creştere suficientă. Creşterea nu are loc doar în varianta întâi, ceea
ce denotă că potenţialul economic al acestor întreprinderi poate dovedi, ulterior, o
sporire vădită.

62
 Actualmente, structura industriei autohtone include 20 de genuri de activitate,
pe care le divizăm în 4 grupe, după cum urmează:
Grupa I – genurile de activitate, bazate, preponderent, pe materia primă
autohtonă şi destinate, cu excepţia industriei alimentare, pentru piaţa internă:
• industria alimentară;
• producerea altor produse din minerale nemetalice;
• industria de cosmetică şi parfumerie;
• recuperarea deşeurilor şi resturilor de materiale reciclabile;
• fabricarea elementelor de tâmplărie pentru construcţii, producerea
ambalajului din lemn.
Grupa a II-a – genurile de activitate, bazate pe materie primă, pe articole de
completare de import, inclusiv în regim vamal de perfecţionare activă, cu grad înalt
de competitivitate:
• fabricarea produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte, tăbăcirea şi
prelucrarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj, producerea încălţămintei;
• producerea maşinilor şi echipamentelor (fabricarea pompelor, maşinilor
agricole, agregatelor etc.).
Grupa a III-a – genurile de activitate, bazate pe materie primă, pe articole de
completare de import cu grad redus de competitivitate:
• producerea mobilei;
• fabricarea produselor chimice, inclusiv a celor farmaceutice;
• fabricarea hârtiei şi cartonului;
• producerea articolelor din masă plastică;
• fabricarea articolelor finite din metal.
Grupa a IV-a – întreprinderile de profil sciento-intensiv, care necesită
realizarea programelor speciale de restructurare, precum şi a programelor de
atragere a investiţiilor:
• tehnologiile informaţionale;

63
 • construcţia aparatelor şi instrumentelor.
În structura producţiei industriale, cea mai mare pondere o deţin întreprinderile
din prima grupă, în special, cele prelucrătoare, cărora le revin peste 50% din volumul
total al producţiei industriale. Ponderea sectoarelor cu valoare adăugată înaltă şi care
au posibilitate să fabrice produse sciento-intensive şi avansate din punct de vedere
tehnologic, solicitate pe pieţele mondiale, este de doar 0,2% din volumul total al
producţiei industriale, acest indicator, în ţările UE, fiind de circa 20%. Ponderea
înaltă a întreprinderilor dotate cu utilaj învechit, care practică în procesul de
producere un grad înalt de lucru manual şi care fabrică mărfuri cu o valoare adăugată
joasă, determină eficacitatea redusă a întregii industrii autohtonă.
Sporirea eficacităţii este împiedicată şi de realizarea politicii statului, care a
fost impus să întreprindă măsuri cu privire la creşterea salariilor pentru a putea
diminua, într-o oarecare măsură, sărăcia şi a contribui la majorarea veniturilor
populaţiei. În consecinţă, nivelul de majorare a salariilor l-a depăşit pe cel al
productivităţii muncii. Astfel, în perioada 2000-2007, acest indicator a sporit cu doar
70%, în timp ce salariile – de aproximativ 3 ori.
Dezvoltarea continuă a capacităţii pieţei interne de consum, preponderent din
contul mijloacelor parvenite din afara ţării de la cetăţenii care lucrează în
străinătate, pe fundalul nivelului scăzut al volumului de producţie industriale şi al
calităţii acesteia, conduce la majorarea considerabilă a importului de mărfuri şi, în
consecinţă, la creşterea deficitului balanţei comerciale, care, în anul 2007, a
constituit mai mult de 2 mlrd. dolari SUA, majorându-se, astfel, riscul economic al
statului.
În opinia noastră, măsurile propuse, ca de obicei, suferă de nedeterminare.
Problema este mult mai gravă şi constă în faptul că agenţi economici nu totdeauna
reflectă activitatea operaţională în conturile de decontare şi necatând la restricţii
efectuează plata nu prin virament, iar cu bani în numerar sau prin conturile de
decontare ale firmelor terţe.

64
 2.2. Efectele aplicării impozitelor indirecte
în sectorul industrial din Republica Moldova

Politica fiscală este un instrument important pentru stimularea dezvoltării

economiei naţionale. În acest context, apare necesitatea evidenţierii principalelor
obiective, ce determină reuşita adaptării întregului sistem fiscal şi financiar la
condiţiile actuale. Reforma economică şi fiscală din Republica Moldova, efectuată
în anul 1997, a prevăzut schimbări esenţiale ale Codului Fiscal al Republicii
Moldova, în ce priveşte principalele impozite, atât directe, cât şi indirecte.
Urmărind modificările Codului Fiscal referitoare la taxa pe valoarea
adăugată, constatăm că aplicarea acestui impozit s-a soldat cu o serie cu probleme
cu caracter teoretic şi practic.
Una din problemele importante este stabilirea corectă a bazei impozabile a
TVA. Obligaţiunile fiscale ale întreprinderii sunt determinate de modul de stabilire
a bazei. În general, taxa pe valoarea adăugată are trei modalităţi de stabilire a bazei
impozabile: pe consum, pe venit sau pe producţia globală. În Republica Moldova,
baza impozabilă a TVA o constituie valoarea mărfurilor (serviciilor) livrate de către
agenţii economici.
A doua problemă constă în determinarea metodei de calcul al TVA. Pe plan
internaţional, se utilizează trei metode de calcul:
1. Metoda scăderii este cea mai răspândită, ea presupune deducerea achiziţiilor
de bunuri şi servicii din volumul vânzărilor, efectuate pe parcursul unei
perioade stabilite;
2. Metoda adunării prevede calcularea TVA prin însumarea plăţilor sub formă
de profit, salarii, dobândă, rentă etc. Suma obţinută se taxează la rata
impozitului;
3. Metoda creditării se aplică prin achitarea sumei TVA în momentul
achiziţiei, se calculează în baza facturii şi să virează în buget.

65
 Este necesar să se ţină cont că modul de calculare a mărimii taxei pe valoarea
adăugată depinde de metoda de determinare a valorii adăugate brute. Aceasta nu
este tratată uniform. În diferite ţări, se folosesc concepţii proprii pentru
determinarea acestei valori. Calculul valorii adăugate poate fi făcut pe două căi
diferite, şi anume:
1) prin adiţionarea elementelor care alcătuiesc valoarea adăugată (salarii, profit,
dobânzi, rentă etc.), în cadrul activităţii, în decursul unei perioade;
2) prin deducerea din valoarea producţiei valorii mijloacelor de producţie şi
materiei prime, incluse în mărfurile fabricare sau serviciile prestate la preţul
de achiziţie al acestora de la furnizori.
Pentru determinarea valorii adăugate pe calea adiţionării, se aplică două
metode: adiţionarea directă şi indirectă. Momentan, aceste metode nu se aplică în
practică. Folosirea lor se confruntă cu unele dificultăţi de dimensionare a formelor
valorii adăugate.
Determinarea valorii adăugate pe calea deducerii se face prin: metoda
deducerii directe, metoda deducerii intermediare şi metoda deducerii indirecte.
Acestea se caracterizează prin faptul că întreprinderea determină mărimea TVA
aferentă vânzărilor de bunuri şi servicii in perioada considerată. Urmează deducerea
TVA, achitată furnizorilor în momentul achiziţionării produselor în aceeaşi
perioadă. Diferenţa dintre aceste două sume reprezintă prelevările în bugetul de stat
pentru perioada considerată.
Metoda sus-menţionată îmbinată cu eliberarea facturilor şi acumularea
impozitului pe o anumită perioadă, se foloseşte la determinarea obligaţiei fiscale
prin metoda creditării sau facturării. Se consideră că această metodă poate asigura
diminuarea evaziunii fiscale atât de cumpărători, cât şi de furnizori, deoarece
facturile conţin sumele TVA şi preţurile.
În Republica Moldova, se aplică metoda deductibilă sau de scădere. Conform
Codului Fiscal, subiectul impozabil este dator să declare şi să achite în buget suma
TVA pentru fiecare perioada fiscală. Suma TVA pentru achitare în perioada fiscală

66
se determină ca diferenţa dintre suma TVA pentru mărfurile, serviciile livrate şi
suma TVA valorilor materiei prime, serviciilor procurate, inclusiv importate,
aferente activităţii de întreprinzător. Poate avea loc cazul când suma taxei pe
valoarea adăugată pentru valorile procurate şi serviciile primite depăşeşte suma
TVA a mărfurilor şi serviciilor vândute. Atunci, această diferenţă se ia în calcul la
determinarea sumei TVA pentru achitare în buget în următoarea perioada fiscală.
A treia problemă constă în determinarea regimului comerţului internaţional.
Referitor la poziţia dată, poate fi folosit principiul originii sau principiul destinaţiei,
ultimul fiind aplicat în Moldova. Astfel, acest principiu prevede că valoarea
adăugată produsă atât în ţară, cât şi în străinătate, se supune impozitării. Cu alte
cuvinte, exporturile sunt scutite, iar importurile sunt impozitate cu TVA. În practica
mondială a comerţului internaţional, taxa pe valoarea adăugată se stabileşte
conform principiului destinaţiei.
Atenţionăm că agenţii economici – subiecţii impozabili din Republica
Moldova – achită TVA pentru mărfurile şi serviciile importate până la momentul
introducerii acestora în ţară. Plata se efectuează concomitent cu prezentarea
declaraţiei vamale.
Valoarea impozabilă a mărfurilor importate constituie valoarea lor vamală.
Ea, precum şi impozitele şi taxele care urmează a fi achitate la importul acestor
mărfuri, se determină în conformitate cu legislaţia vamală.
Nu mai puţin importantă este şi problema legată de scutirile de la taxa pe
valoarea adăugată. Conform legislaţiei în vigoare produsele şi serviciile de o
importanţă socială majoră se scutesc de la plata TVA. Aceste scutiri se efectuează în
funcţie de caracterul contribuabilului sau de caracterul propriu-zis al operaţiunii. În
cazul scutirilor, nu există dreptul de deducere şi, deci, TVA achitat ulterior pentru
valorile şi serviciile procurate este suportat de agenţii economici. Astfel, scutirea de
TVA este profitabilă pentru consumator, care va plăti un preţ mai mic.

67
 Pentru întreprinderi, care sunt plătitori de taxa pe valoarea adăugată, este mai
avantajoasă aplicarea cotei zero. În cazul dat, agenţii economici au dreptul pentru
deducerea sau rambursarea TVA achitată anterior.
Totodată, menţionăm că există problema legată de deducere a taxei pe
valoarea adăugată, când unul din participanţii tranzacţiei de procurare a bunurilor
nu este plătitor de TVA. Să examinăm cazul când cumpărătorul de mărfuri sau
servicii este înregistrat în calitate de plătitor al TVA, dar furnizorul nu. Într-o
situaţie, este evident că factura fiscală nu se eliberează de către vânzător. În
consecinţă, cumpărătorul, contribuabil al TVA, nu obţine dreptul de deducere.
Astfel, se micşorează venitul acestora.
O altă problemă constă în determinarea numărului de cote şi sferei de
aplicare. În prezent, în experienţa mondială, se practică următoarele variante de
impunere: impunere cu o singură cotă şi impunere cu două sau mai multe cote. Cel
mai frecvent, se utilizează cotele diferenţiate. Ele se stabilesc ţinând cont de natura
bunului sau serviciului impozabil. Cotele diferenţiate pot fi de următoarele tipuri:
reduse, intermediare, standard sau majorate.
Taxa pe valoarea adăugată pune în aplicare principiul egalităţii în faţa
impozitului, contribuabilii sunt supuşi impunerii în acelaşi mod, fără a ţine cont de
situaţia lor financiară.
În bugetul Republicii Moldova, o pondere considerabilă revine şi altui
impozit indirect – accizului, modul de aplicare al cărora este prevăzut în titlu IV din
Codul Fiscal al RM. Subiecţii impunerii cu accize sunt persoane juridice şi fizice
care produc ori importă pe teritoriul ţării mărfuri supuse accizelor. Suma accizelor
se calculează prin înmulţirea bazei impozabile şi cota stabilită. Cotele se determină
în suma absolută pentru o unitate de măsură a mărfurilor, sau ad-valorem, în
procente de la valoarea mărfurilor. Obligaţia de plată apare în momentul livrării
(transportării) mărfurilor din încăperea de acciz sau odată cu achitarea taxelor
vamale.

68
 Agenţii economici, care folosesc pentru prelucrare sau producere mărfurile
supuse accizelor, achită în buget diferenţa dintre suma accizelor plătite pentru
produsele folosite în procesul tehnologic şi suma accizelor aferentă produselor
eliberate din încăperea de acciz.
În conformitate cu Codul Fiscal, mărfurile destinate exportului sunt scutite de
plata accizului. Însă, dreptul la această scutire îl obţin numai agenţi economici, care
produc sau prelucrează mărfurile supuse accizului. În cazul când agenţii economici
au cumpărat, dar nu au produs mărfurile pentru a le exporta, ei nu obţin dreptul
pentru restituirea accizului, achitat la cumpărare.
După cum a fost menţionat, taxa vamală este un impozit plătit la trecerea
mărfurilor prin frontieră. La trecerea frontierei, plătitorii de taxă vamală au dreptul
să-şi aleagă de sine stătător regimul vamal. Sunt cunoscute următoarele regimuri
vamale: import, reimport, tranzit, depozit vamal, magazin duty-free (comercializare
fără taxa vamală), prelucrarea pe teritoriul vamal, prelucrarea sub controlul vamal,
intrare (ieşire) temporară, zona liberă, prelucrare în afară teritoriului vamal,
exportul, reexportul, refuz în folosul statului.
Baza de calcul al taxei vamale pentru procedurile efectuate o constituie
valoarea în vamă a mărfurilor sau tarifele fixate. Achitarea acestui impozit poate fi
atât în numerar, cât şi prin virament. Totodată, plata taxei vamale poate fi efectuată
şi prin oferirea vacanţei. În asemenea caz, aceasta se asigură prin gaj de mărfuri,
mijloace de transport, garanţia bancară etc. Pentru fiecare zi de prelungire sau
amânare a termenului de plată se calculează dobânda. Pentru neachitarea la timp, se
aplică amenda. În cazul plăţii excesive a taxei vamale, aceasta se restituie
plătitorului în baza cererii şi documentelor care confirmă plăţile anterioare. Condiţia
suplimentară – lipsa datoriilor faţă de buget.
Practica economică demonstrează faptul că impozitele indirecte sunt cele
mai repercutabile şi mai împovărătoare pentru consumatori. În condiţiile în care
presiunea fiscală este atât de mare, important este să analizăm efectele generate

69
asupra producătorilor pentru determinarea influenţei impozitelor indirecte asupra
dezvoltării afacerilor.
Reforma economică şi fiscală din Republica Moldova a promovat formarea
sistemului fiscal, adecvat economiei de piaţă. Iniţial, accentul a fost pus pe aspectul
macroeconomic, iar apoi – microeconomic. E necesar să se ţină cont de necesitatea
asigurării cheltuielilor statului şi de reorientarea sistemului fiscal în instrument de
dirijare şi îndrumare a activităţii economice. În realitate, în momentul actual, funcţia
fiscală a impozitelor predomină, limitând funcţia de pârghie economică.
La nivel microeconomic, până în prezent, la formarea sistemului fiscal, a
dominat un singur criteriu – analiza comparativă a normelor presiunii fiscale atât în
republică, cât şi în ţările occidentale. Însă, situaţia economică şi financiară în
Republica Moldova este incomparabilă cu realitatea din Occident. Întreprinderile
sunt în căutarea locului pe piaţa de desfacere. Procesele de modernizare şi reutilare
se situează la un nivel destul de modest, ceea ce conduce la deteriorarea situaţiei
parcului existent al fondurilor fixe, la consecinţe dezastruoase pentru industrie în
ansamblu. Pornind de la cele expuse, se cere echilibrarea celor două funcţii ale
impozitelor – fiscală şi instrument de reglementare a activităţii economice.
Totodată, remarcăm că, în industrie, în anul 2002, se înregistrează schimbări
pozitive privitoare la investiţii. Sumele investite în mijloacele fixe de producţie şi
mijloacele pentru modernizarea utilajelor acestui sector al economiei naţionale au
sporit considerabil şi, în anul 2007, a atins 14936 mln. lei, crescând faţă de anul
2002 de circa 5 ori.
Toate aceste circumstanţe multiplică considerabil presiunea asupra
beneficiului net al întreprinderilor. În asemenea condiţii, consecinţele economice
ale repartizării beneficiului în favoarea consumului curent pot fi nefavorabile.
Pentru eficientizarea activităţii de antreprenoriat în ultimii ani au fost
întreprinse reformele ale cadrului legislativ în vederea liberalizării economiei
Republicii Moldova.

70
 Una din modificări prevede amnistierea fiscală, scopul ei fiind oferirea
posibilităţii de redresare a activităţii unor întreprinderi, care, din cauza datoriilor
faţă de buget, nu puteau activa normal. Esenţa amnistierii fiscale constă în anularea
restanţelor şi datoriilor contribuabililor faţă de stat, care erau la situaţia din
01.01.2007. Ca urmare – îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari ai
întreprinderilor autohtone şi posibilităţile suplimentare de atragere investiţiile.
O altă modificare a Codului Fiscal oferă agenţilor economici posibilitatea
legalizării capitalurilor, într-un mod confidenţial, achitând, pentru acesta, în
bugetul de stat, numai 5% din diferenţa dintre valoarea declarată şi valoarea
estimată anterior (Legalizarea priveşte toate formele de capital: mijloacele băneşti,
bunurile imobiliare, cotele de participare la afaceri şi valorile mobiliare).
Pentru ca agenţii economici să-şi poată îndrepta toate veniturile obţinute în
dezvoltarea întreprinderii, începând cu anul 2008, impozitul pe venitul reinvestit va
constitui 0%. Totodată, dacă agentul economic va decide să repartizeze, spre
consumul personal, o parte din beneficiu (plata dividendelor), în asemenea situaţie
pentru sumă dată va fi aplicată cota de 15%.
După părerea noastră, introducerea acestor modificări va spori nivelul
investiţiilor în extinderea şi dezvoltarea activităţii întreprinderilor şi va stimula
investitorii străini să-şi reinvestească profitul în economia naţională.
În continuare, vom evidenţia variantele calculelor, ce reflectă consecinţele
diferitelor practici de repartizare a beneficiului asupra dezvoltării întreprinderilor.
Politica fiscală reprezintă un instrument macroeconomic, care este cel mai
bine dirijat de către Guvern. Totodată, fiscalitatea influenţează direct evoluţia
proceselor de dezvoltare - circuitul principal al economiei, al capitalului
întreprinderilor. Din acest punct de vedere, va fi examinată influenţa impozitelor
asupra activităţii economice.
Impozitul indirect reprezintă o cotă anumită, conform căreia potenţialul profit
se repartizează între stat şi subiectul producerii. Evident, această cotă influenţează
procesele de reproducere şi dezvoltare economică, în ansamblu. Procesul impunerii

71
fiscale indirecte poartă un caracter dinamic. Predominarea intereselor fiscale ale
statului dăunează dezvoltarea producţiei în viitor şi, ca urmare – încasările statului,
acumulate sub formă de impozite provenite din activitatea economică. Slăbirea
poverii fiscale, în prezent, cu condiţia creării mecanismului investiţiilor capitale
intense, ar conduce la creşterea volumelor de producţie în viitor.
Conform informaţiilor reale, au fost investigate 34 de întreprinderi din
diverse ramuri ale economiei Republicii şi s-a elaborat modelul dinamic
computerizat. Analiza rezultatelor e prezentată mai jos. În continuare, formulăm
principiile, ce au servit drept bază a modelului. În cadrul analizei, au fost aplicate
două scheme.
Procesul de investire al beneficiului net a fost modelat după patru variante:
refuzul total al consumului unei părţi a beneficiului net; investirea unei părţi a
beneficiului, care, real, revine consumului; investirea totală a beneficiului net şi
cooptarea creditelor bancare pentru acoperirea sumei necesare în corespundere cu
norma investiţiilor. Sumele necesare investirii în fondurile fixe au fost evaluate
ţinând cont de procesul de inflaţie, au fost utilizaţi indicatorii reali de producţie a
ramurii constructoare de maşini de pe piaţa Rusiei şi a materialelor de construcţie
de pe piaţa internă a Republicii Moldova.
În baza acestor informaţii, au fost calculate ritmurile creşterii potenţialului
întreprinderilor şi, drept urmare, creşterea producţiei. Ulterior, au fost prognozate
volumele încasărilor bugetare în perioada următoare.
Suntem conştienţi de faptul că potenţialul actual al întreprinderilor nu se
utilizează în măsură suficientă. Ceea ce, în nici un caz, nu poate servi drept argument
concludent pentru frânarea proceselor de renovare tehnică.
Bazele teoretice ale impunerii fiscale indirecte sunt destul de complicate. În
primul rând, trebuie găsit punctul de echilibru între interesele fiscale şi principiul
echităţii sociale.
Aceste impozite sunt plătite de către populaţie, inclusiv, păturile puţin
asigurate, cărora li se alocă mijloace de existenţă din bugetul de stat. Totodată,

72
considerăm necesar să menţionăm că nu susţinem opinia că impozitelor indirecte nu
afectează activitatea întreprinderilor. În condiţiile preţurilor de echilibru, aplicarea
acestor impozite conduce la distribuirea beneficiului potenţial al producătorului în
favoarea statului, nemaivorbind despre cazurile, când aplicarea impozitelor indirecte
provoacă depăşirea preţului de echilibru ce duce la excesul ofertei de mărfuri.
În ţările cu presiune fiscală înaltă, se înregistrează cel mai înalt nivel de
economie subterană. Astfel, Grecia, Italia, Belgia şi Suedia sunt ţări cu cel mai mare
nivel de impunere din Europa – de la 72 până la 78%, respectiv şi ponderea
sectorului subteran este destul de mare. Totodată, ţările cu nivel redus de povară
fiscală deţin un sector subteran relativ mai mic, iar în Elveţia şi SUA, presiunea
fiscală, respectiv, atinge nivelul de 39,7% şi 41,4%.
Atragem atenţie asupra faptului că structura sistemului de impunere diferă de
la o ţară la alta. Spre exemplu, în sistemul fiscal al SUA, o pondere majoră o deţine
impozitul pe venit, în Rusia – prelevările în fondul social şi taxa pe valoarea
adăugată. În ţările, care practică politica protecţionistă, în veniturile fiscale, o
pondere esenţială o au veniturile din taxele vamale.
Analizând structura veniturilor bugetului al Republicii Moldova din anii
1998-2007 (anexa 2), menţionăm că ponderea impozitelor indirecte în aceste
venituri predomină. De asemenea, menţionăm faptul că, în structura PIB-lui, cota
impozitelor indirecte este destul de considerabilă şi variază de la 12,7% în 2001
până la 18,5% în 2007.
Examinând dările de seamă anuale privind executarea bugetului (vezi
anexa5), observăm că veniturile bugetului înregistrează o creştere. Astfel, în anul
2007, bugetul public a fost executat cu o majorare de 25%, faţă de anul precedent,
iar prelevările fiscale au indicat o sporire de 21,8%. Încasările fiscale, în anul 2007,
s-au majorat datorită faptului că încasările de la taxa pe valoarea adăugată la
mărfurile produse şi serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova au sporit cu
24,8%, iar TVA pentru produse importate – cu 22,2%. Totodată, s-a mărit cu 30%
şi suma accizelor achitate.

73
 În prelevările fiscale, ponderea majoră aparţine taxei pe valoarea adăugată,
ceea ce este demonstrat în diagrama 2.2.1. Astfel, în anul 2000, veniturile din acest
impozit au constituit 32,7%, în totalul veniturilor bugetului consolidat; în anul 2007,
ponderea acestor venituri a crescut până la 34,0%. Deşi, în ultimii ani, cotele
impozitului pe venitul persoanelor juridice au fost modificate considerabil spre
reducere, ponderea acestui impozit în totalul veniturilor al bugetului consolidat a
rămas, practic, la acelaşi nivel: 6,7% în a.2000 şi 6,2% în a. 2007.

a.2000 a.2007
6,7 6,4 6,0
3,9 6,2 0,9
26,9
41,9 0,2
0,7
1

5,6 32,7 34,0

0,6
16,1 6,2
4,0

impozit pe venit din activitatea de întreprinzător impozit pe venit din activitatea de întreprinzător
impozit pe venitul persoanelor fizice impozit pe venitul persoanelor fizice
impozit funciar impozit funciar
impozit pe bunuri imobiliare impozit pe bunuri imobiliare
taxa pe valoarea adăugată taxa pe valoarea adăugată
accizele accizele
impozit asupra comerţului internaţional şi operaţiuni externe impozit asupra comerţului internaţional şi operaţiuni externe
taxe rutiere taxe rutiere
alte impozite, perceperi şi încasări alte impozite, perceperi şi încasări

Diagrama 2.2.1. Structura veniturilor bugetului consolidat

al Republicii Moldova în anii 2000 şi 2007
Sursa: Elaborată de autor în baza dărilor de seamă anuale privind executarea bugetului consolidat al Republicii
Moldova.

Cu toate că în fiecare an cotele impozitelor se modifică, totuşi, presiunea

fiscală rămâne la un nivel destul de înalt. Astfel, impozitele indirecte, ce revin unui
locuitor, au atins nivelul de 2759 lei, în anul 2007, înregistrând o creştere faţă de
anul precedent cu 22%, iar faţă de anul 2004 – de 2 ori (vezi tabelul 2.2.1).
Remarcăm că această creştere se datorează faptului că s-au majorat importurile şi s-
a micşorat lista mărfurilor impozitate cu cota redusă a TVA. Totodată, în anul 2007,
au crescut şi impozitele directe ce-i reveneau unui locuitor cu 20%.

74
 Tabelul 2.2.1
Veniturile bugetului public naţional ce revin
unui locuitor al Republicii Moldova
Indicatorii Unit. a.2004 a.2005 a.2006 a.2007
Venituri din impozitele directe mln.lei 1801 1904 2440 2943
Impozitele directe ce revin unui locuitor lei 499 529 680 822
Venituri din impozite indirecte mln.lei 4834 6236 8095 9879
Impozitele indirecte ce revin unui
locuitor lei 1340 1732 2255 2759
Venituri din alte impozite, perceperi şi
încasări mln.lei 4663 6280 7094 9334
Alte impozite care revin unui locuitor lei 1293 1744 1976 2606
Populaţia stabilă în RM mii.cet 3607 3600 3590 3581
Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

Anul 2007 a demonstrat o creştere pentru comerţul exterior al ţării. Astfel, în

Republica Moldova, au fost importate mărfuri în valoare de 3689,9 mln. dolari
SUA, ceea ce denotă o creştere cu 37% faţă de anul precedent. Astfel, în anul 2007,
cota importurilor din ţările CSI a constituit 36,1%, iar din ţările UE – 45,6%. Taxa
pe valoarea adăugată achitată pentru produse importate a constituit 6357,9 mln. lei.
Conform declaraţiilor vamale de export al anului 2007, volumul exporturilor
autohtone a sporit, comparativ cu anul trecut cu 27,6%, în timp ce anul 2006 a fost
dificil pentru exporturile ţării. În anul 2007, ponderea exporturilor în ţările UE a
înregistrat 50,6%, atunci când în ţările CSI – 41%. Astfel, în anul de gestiune,
operaţiunile de export în Federaţia Rusă au înregistrat o creştere cu 28%, în
România – cu 36%, în Ucraina – cu 30%, în Italia – cu 20%.
Analizând situaţia operaţiunilor de import şi de export, evidenţiem tendinţa
de a exporta materia primă. Într-un asemenea caz, materia primă exportată se
impozitează cu cota zero. Însă, dacă ea va fi livrată unui agent economic autohton,
pentru prelucrarea şi vânzarea pe piaţa internă a Moldovei, atunci se va calcula
TVA de la valoarea livrată. În consecinţă, producătorul autohton se află într-o
situaţie destul de dificilă, fiind nevoit să achite suplimentar 20% din valoarea

75
materiei primei. În vederea stimulării producătorului autohton, este necesară
modificarea sistemului fiscal la compartimentul impozitelor indirecte.
Menţionăm că, conform standardelor internaţionale, evidenţa TVA se
efectuează odată cu livrarea producţiei (mărfii), efectuarea lucrărilor, prestarea
serviciilor şi prezentarea facturilor cumpărătorilor.
Aplicarea politicii de impunere a TVA „la livrare” este acceptabilă în ţările
cu industria şi tehnologiile avansate, producătoare de producţie cu rentabilitatea
înaltă, solicitată de consumatori. Implementarea principiului de evidenţă „la livrare”
intensifică problema neachitărilor şi nu reflectă situaţia reală din economie. Prin
aplicarea principiului fiscal „la achitare”, se exclude din impozitare producţia
livrată (lucrări, servicii), sumele neachitate – datorie debitoare.
Trecerea întreprinderilor care se eschivează de la plata impozitelor sub
controlul statului va da posibilitate, cu ajutorul managerilor profesionişti desemnaţi
de stat, să implementeze programe de investiţii de reînnoire a fondurilor fixe.
În scopul stimulării vânzării valutei liber convertibile, pe piaţa valutară
internă, ar fi binevenită restituirea TVA exportatorilor, doar după vânzarea, pe piaţa
internă, a valutei obţinute din tranzacţiile externe. Folosirea acestui mecanism ar
permite, pe de o parte, consolidarea valutei naţionale, iar pe de altă parte,
influenţarea pozitivă a comportamentului contribuabililor, referitor la respectarea
legislaţiei în vigoare.
O altă problemă, privind coordonarea legislaţiei, constă în utilizarea valutei
străine. În cazul când valuta se utilizează ca mijloc de plată, se efectuează tranzacţii
internaţionale. Are loc importul de mărfuri sau de servicii, ce atrage achitarea taxei
pe valoare adăugată la import. Pentru a asigura plata totală a TVA, este necesară
prevederea procedurii de achitare a TVA, la achiziţionarea valutei. În acest mod,
impozitul dat se va plăti în avans şi se va stabili din valoarea valutei achiziţionate,
care se va calcula în mărime de 16,67% din valoarea totală a valutei.
În schimbul sumei TVA, plătite în avans, se va elibera un titlu de valoare
(cambie de trezorerie), care trebuie să fie acceptată la vamă ca mijloc de plată a

76
TVA pentru importul efectuat. Titlurile, care vor fi emise, trebuie să asigure o
dobândă. În acest mod, statul va acumula o parte din resursele financiare disponibile
exprimate în valută liber-convertibilă, ce se pot folosi la realizarea proiectelor de
investiţii.
În acelaşi timp, populaţia şi agenţii economici, care nu au scopul utilizării
valutei ca mijloc de plată, au posibilitatea tezaurizării mijloacelor băneşti cu un grad
de siguranţă mai mare, deoarece aceste titluri se garantează de către stat.
Propunerile de mai sus, pot fi testate prin următorul exemplu. Agentul
economic achiziţionează 10000 dol. SUA pentru achitarea importului. În urma
efectuării acestei operaţiuni, banca reţine 16,67% din suma dată sub formă de
impozit achitat în avans şi prezintă inspectoratului fiscal documentele ce confirmă
executarea operaţiunii date.În baza documentelor obţinute de la bancă, inspectoratul
fiscal eliberează o cambie de trezorerie, în valoarea sumei reţinute (1667 dol. SUA).
Agentul economic poate utiliza această cambie în vamă ca mijloc de plată.
Implementarea acestor măsuri va permite majorarea esenţială a bazei fiscale.
Pentru creşterea bazei impozabile este actuală problema reducerii presiunii fiscale
asupra persoanelor fizice – antreprenori. Reducerea impozitului la importul
efectuat, de către aceste persoane, va permite majorarea esenţială a încasărilor
bugetare din contul veniturilor obţinute din importul mărfurilor şi a serviciilor.
Conform celor prezentate mai sus, considerăm că impozitele indirecte
influenţează producătorii, generând următoarele efecte:
− majorarea preţurilor la producţie, în funcţie de mărimea impozitelor indirecte,
poate reduce, în anumite condiţii, cererea la aceste produse. Ca rezultat, se va
diminua volumului vânzărilor şi, respectiv, mărimea profitului. Astfel, va fi
afectată şi dezvoltarea ulterioară a întreprinderii.
− au loc pierderi financiare echivalente cu diferenţa dintre TVA colectată din
vânzări şi TVA deductibilă din achiziţii. Acest fapt conduce la menţinerea
unei presiuni permanente asupra trezoreriei întreprinderii în cazul în care taxa
colectată nu se sincronizează cu cea deductibilă.

77
 − TVA descurajează recurgerea la creditul comercial, influenţând trezoreria
întreprinderii. TVA aferentă avansurilor plătite furnizorilor pentru mărfurile,
care urmează a fi primite, devine deductibilă pentru plătitorii de avans doar în
momentul întocmirii facturilor de către furnizori.
Introducerea impozitelor indirecte, în RM, a fost incorect concepută. În
consecinţă, au fost comise multe greşeli ce au influenţat negativ economia ţării.
Iniţial, aplicarea cotelor înalte la impozite indirecte, în condiţiile creşterii
ratei inflaţiei, a avut urmări pozitive asupra sumelor încasate. Însă, în condiţiile
scăderii volumului de producere, aceasta a condus la creşterea inflaţiei.
Valoarea încasărilor din impozite este influenţată de factorii economici, care
determină capacitatea de plată a întreprinderilor. Printre ele se enumără: creşterea
creditelor comerciale şi creanţelor; diferenţa de curs valutar; veniturile din export.
Prezintă importanţă şi reglementările legislative referitoare la unele aspecte de
aplicare a TVA şi anume: trecerea datoriilor întreprinderilor la pierderi
(restructurarea datoriilor) şi, stipulată de legislaţie, compensarea TVA la mărfurile
de export.
În final, concluzionăm următoarele:
− Aplicarea impozitelor indirecte nu respectă echitatea socială;
− În condiţiile unor venituri mici, cu luare în consideraţie a elasticităţii
preţurilor la produsele identice, apare posibilitatea formării „coşurilor de
consum”, în cadrul cărora impozitele indirecte sunt reduse la minimum;
− La majorarea veniturilor cetăţenilor din consumul lor, dispar mărfurile şi
serviciile care nu sunt supuse taxării cu impozite indirecte şi, în consecinţă,
creşte cota totală a impozitelor de consum de la 25% până la 40%;
− Ponderea impozitelor indirecte deţine un loc esenţial în bugetul consolidat,
majoritatea fiind plătită de către cetăţenii cu venituri mari, datorită capacităţii
înalte de plată a acestora. Prin urmare, în condiţiile orientării sociale a
bugetului, marea parte a impozitelor încasate este destinată satisfacerii
necesităţilor cetăţenilor cu un nivel de trai scăzut.

78
 Capitolul III. ORIENTĂRI DE REFORMARE A IMPOZITELOR
INDIRECTE ÎN VEDEREA SUSŢINERII ACTIVITĂŢII
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE

3.1. Optimizarea cotelor de impunere şi posibilităţi de aplicare a acestora în

practica întreprinderilor industriale autohtone
Un rol primordial în stabilizarea proceselor economice în Republica Moldova
îi revine problemei optimizării poverii fiscale. Elaborarea unui sistem fiscal eficient
rămâne a fi una din problemele-cheie în vederea realizării schimbărilor rezultative
în economia naţională. Racordarea şi eficientizarea acestuia sunt dictate atât de
interesele contribuabilului, cât şi cele ale statului.
Pentru a găsi soluţia armonizării relaţiilor fiscale şi a spori încrederea
contribuabililor în sistemul fiscal existent, deseori, un rol decisiv nu îl joacă atât
povara fiecărui impozit în parte, cât nivelul integral al poverii fiscale. Anume,
astfel de caracteristici, de regulă, sunt puse la baza unei reforme fiscale.
Oportunitatea utilizării unei metodici speciale de calcul al presiunii fiscale
integrale este dictată de influenţa comună a tuturor impozitelor. Sumarea simplă a
cotelor de impozite duce la denaturarea rezultatelor şi luarea unor decizii eronate.
Deseori, un impozit poate modifica baza de calcul a altui impozit, care, în ordinea
stabilită de legislaţia fiscală, se percepe după el şi cu totul altfel se va manifesta
acest mecanism în cazul acţiunii tuturor impozitelor din cadrul unui sistem fiscal.
Practica activităţii economice impune studierea modului de corelare
judicioasă dintre aceste impozite. În experienţa mondială, procesul de estimare a
metodei multiplicative de calcul se utilizează foarte rar, deoarece necesită un volum
mare de muncă şi implicarea doar a specialiştilor calificaţi.
Din acestea considerente, se propune o metodă mai simplă de calcul al
presiunii fiscale, care se bazează pe unele presupuneri sau ipoteze şi anume:
1. În calitate de indicator de bază folosit pentru calcul, se selectează
componenta care participă la constituirea venitului global. Convenţional,

79
 această componentă se estimează la mărimea 1 sau 100%, suma exprimată în
cote (ori în procente din această sumă) din consumurile (impozite) directe şi
indirecte ce ţin de producerea şi comercializarea unei unităţi de producţie. În
situaţia dată, se ia în considerare doar partea din valoarea adăugată, întrucât
în conformitate cu legislaţia în vigoare, suma cheltuielilor prilejuite de
procurarea surselor materiale şi a altor servicii se prevăd spre deducere din
suma totală a cheltuielilor la calcularea impozitului pe venit;
2. În calcul se includ numai impozitele, taxele şi alte plăţi obligatorii, care sunt
prevăzute de către sistemul fiscal şi care, totodată, se află într-o
interconexiune cu baza unică de impunere. E binecunoscut faptul că acestea
constituie impozitul pe venit, TVA şi decontările în diferite fonduri: asigurări
sociale, medicale etc.;
3. Dat fiind faptul că decontările menţionate au una şi aceeaşi bază de calcul,
(fondul de salarizare) şi se deosebesc numai prin mărimea cotelor de
defalcări, pentru simplificarea calculelor, ele pot fi însumate într-un impozit
social unic, care va fi egal cu suma cotelor individuale ale acestor decontări;
4. La calcularea presiunii fiscale integrale, care revine venitului global dintr-o
unitate de producţie fabricată, ca indicatori vădiţi, în structura cheltuielilor de
producţie a întreprinderii, se consideră norma de profit (coeficientul de
rentabilitate Kr ≥ 1) şi fondul de remunerare. Astfel, cota cheltuielilor directe
se poate reflecta ca suma fondului de remunerare a muncii şi alte cheltuieli
directe;
5. Pornind de la cele expuse, presiunea fiscală integrală aferentă venitului
global, estimată faţă de o unitate de produs fabricat, se determină ca
coraportul dintre totalitatea de impozite prevăzute de legislaţie şi mărimea
venitului global impozabil. Acest coraport se estimează în baza formulei:

PFI = ∑
I I va1 + I soc
1 1
+ I ven
1
I va1 + I soc
1
+ I ven
1

∑ Cd1
= i

Cd1
=
Ccos t xKr
, (3.1.1)

unde: Σ PFI exprimă suma presiunii fiscale integrale;

80
 Σ Ii – suma impozitelor;
Cd – venitul global impozabil;
Iva – taxa pe valoarea adăugată;
Isoc – impozitul social;
Iven – impozitul pe venit;
Ccost – costul producţiei;
Kr – rentabilitatea;
6. În eventualitatea existenţei unor condiţii specifice în activitatea întreprinderii,
care impun în afară de achitarea impozitelor şi taxelor menţionate mai sus,
suplimentar şi alte impozit, calcularea cărora nu depinde de mărimea
profitului sau venitului impozabil, povara fiscală se determină printr-un
calcul separat şi se adună cu mărimea poverii fiscale integrale. Concomitent,
suma impozitelor stabilite suplimentar, se ia în consideraţie spre deducere la
determinarea impozitului pe venit, micşorându-l cu produsul dintre suma
acestor impozite suplimentare şi cota impozitului pe venit. Unica excepţie o
constituie estimarea mărimii presiunii fiscale integrale, în cazul acţiunii
reciproce a impozitelor şi taxelor cu impozitul pe imobil ale persoanelor
juridice, când, simultan cu sumarea presiunii fiscale integrale, în componenţa
deducerilor din venitul global, la aprecierea impozitului pe venit, în afară de
mărimea acestui impozit, se include uzura mijloacelor fixe pentru perioada de
timp corespunzătoare, care se determină ca suma decontărilor de uzură
stabilite de legislaţia fiscală şi categoriile de proprietate;
7. Presiunea fiscală integrală rezultată din acţiunea comună a diferitelor tipuri
de impozite stabilite faţă de venitul global, obţinut din volumul total de
producţie fabricată, în situaţia când structura cheltuielilor directe şi indirecte
nu se modifică şi coeficientul de rentabilitate Kr se poate determina din
relaţia:

∑ I i1 × V = ∑ I i1 , (3.1.2)
∑ ftu C 1 × V
P =
d ∑ C d1

81
unde: V indică volumul producţiei fabricate.
De aici, rezultă că mărimea presiunii fiscale integrale, pentru unul şi acelaşi
gen de activitate, nu depinde de volumul producţiei, ce permite folosirea acestei
metode de calcul al presiunii fiscale totale asupra oricăror întreprinderi şi ramuri
întregi.
Agenţii economici din Republica Moldova argumentează că presiunea fiscală
înaltă se datorează faptului că sistemul fiscal autohton include în sine un număr
foarte mare de categorii de impozite. Deoarece nivelul de venituri obţinute de către
contribuabili este redus, orice scoatere a mijloacelor lor financiare din circulaţie se
consideră de către ei ca o lovitură dată posibilităţilor de dezvoltare ale
întreprinderii.
Vom examina structura impozitelor plătite de către o întreprindere.
Presupunem că întreprinderea nu prestează activitate externă şi nu fabrică produse
supuse accizelor. În acest caz, impozitul total plătit de către întreprindere se va
compune din următoarele componente reunite în formula:
I = Tsoc + Tmed + T profit + TVA + Tlocal (3.1.3)

unde: Tsoc indică decontările în fondul social;

Tmed – decontările în fondul asigurărilor medicale ale lucrătorilor;
Tprofit – impozitul pe venit;
TVA – taxa pe valoarea adăugată;
Tlocal – impozitele locale.
Impozitele indicate mai sus pot fi exprimate prin cotele de impozitare:
Tsoc = σL (3.1.4)

unde: σ este cota impozitului social, L – fondul de salarizare şi retribuire a

muncii întreprinderii;
Tmed = µL (3.1.5)

unde: µ reprezintă cota defalcărilor în fondul asigurărilor medicale ale

lucrătorilor întreprinderii;

82
 T profit = αR (3.1.6)

unde: α exprimă cota impozitului pe venit, R – valoarea profitului al

întreprinderii până la impozitare;
TVA = β VA (3.1.7)

unde: β reprezintă cota taxei pe valoarea adăugată, iar VA – valoarea

adăugată.
Substituind datele din formulele de mai sus în formula (3.1.3), obţinem:
I = σL + µL + αR + βVA + Tlocal (3.1.8)

Valoarea adăugată creată în cadrul întreprinderii se calculează după formula:

VA = V − M * (3.1.9)

unde: V indică venitul întreprinderii, iar M* = M + S sunt cheltuielile de

producere ale întreprinderii, formate din cheltuieli pentru resursele
materiale (M) şi plata pentru servicii (S).
Ţinând cont de structura venitului întreprinderii, expresia (3.1.9) poate fi
scrisă în felul următor:
VA= V – (L+Tsoc +Tmed + Tlocal +R+U+A) (3.1.10)
unde: U exprimă uzura mijloacelor fixe, A – alte cheltuieli financiare
aferente.
Exprimând termenii din formula (3.1.10) prin valorile lor explicite din
formulele (3.1.5) şi (3.1.5), obţinem:
VA= V - [L (1+δ+µ) +Tlocal +R+U+A] (3.1.11)
Cu ajutorul relaţiilor din expresiile (3.1.8) şi (3.1.11), putem obţine relaţia
care stabileşte legătura dintre impozitul total plătit de o întreprindere în bugetul ţării
şi profitul realizat la această întreprindere. În urma substituirii din formula (3.1.11)
în formula (3.1.8) şi efectuând transformările elementare, se obţine relaţia:
I = L[(σ + µ)(1 + β ) + β ] + (α + β )R + (1 + β )Tlocal + βU + βA (3.1.12)

83
 În baza relaţiei din formula (3.1.10), constatăm existenţa practicii impozitării
multiple a fondului de salarizare al întreprinderii şi a profitului realizat de
întreprindere. Astfel, are loc creşterea volumului resurselor financiare reţinute de la
producători şi impozitarea repetată a diferitelor baze fiscale, ceea ce nu corespunde
intereselor producătorilor şi, ca rezultat, stopează dezvoltarea întregii economii a
ţării. Acest fapt nu corespunde intereselor stimulării fiscale a producătorilor şi
complică relaţiile fiscale între agenţii economici şi stat.
Fondul de salarizare al întreprinderii este impozitat de câteva ori de taxa pe
valoarea adăugată. Profitul până la impozitare, constituind parte componentă a
valorii adăugate, de asemenea, este impozitat dublu cu impozitul pe venit α şi taxa
pe valoarea adăugată β. Această practică de impozitare determină agenţii economici
să ascundă o parte din profit şi volumul real al fondului de salarizare a muncii nu se
reflectă în documentaţia contabilă. Producătorul nu este cointeresat de crearea
locurilor noi de muncă, preferând să angajeze lucrători fără contract oficial şi carte
de muncă.
Totalizând cele menţionate mai sus, constatăm că are loc dubla impunere cu
taxa pe valoarea adăugată nu numai a fondului de salarizare a întreprinderii, dar şi a
defalcărilor în fondul social şi în fondul asigurărilor medicale.
Uzura mijloacelor fixe, fiind parte componentă a valorii adăugate, este
destinată acumulării resurselor financiare destinate reproducerii mijloacelor fixe ale
întreprinderii. Impozitarea uzurii cu taxa pe valoarea adăugată reduce considerabil
aceste acumulări, împiedică modernizarea mijloacelor fixe şi frânează dezvoltarea
tehnologică a întreprinderii.
Coeficientul (1+β) care, în formula (3.1.12), face parte din impozitele locale
Tlocal (impozitul pe bunurile mobiliare, taxa pentru amenajarea teritoriului, impozitul
funciar etc.), demonstrează faptul că întreprinderile achită aceste impozite într-un
volum mai mare decât este prevăzut în legislaţie, deoarece baza impozabilă se
impune suplimentar şi cu taxa pe valoarea adăugată. Este evident că, în cazul dat, la
fel ca şi în cel al decontărilor în fondul social şi în fondul asigurărilor medicale, are

84
loc multiplicarea obligaţiilor fiscale ale întreprinderii. Aceasta, practic, nu depinde
de rezultatele activităţii de producere a agentului economic, ceea ce diminuează
posibilităţile de planificare fiscală cu scopul realizării intereselor economice proprii
ale agentului economic.
Cele menţionate mai sus pot fi confirmate cu ajutorul datelor prezentate în
tabelul 3.1.1, unde sunt incluse cotele de impunere a diferitelor baze fiscale în
Republica Moldova.
Tabelul 3.1.1
Estimarea presiunii fiscale asupra fondului de salarizare, profitului al
întreprinderii până la impozitare, fondului de uzură, în %

Formula de Condiţiile impozitării

calcul al
Indicatorii impozitelor
a.2003 a.2004 a.2005 a.2006 a.2007
faţă de baza
impozabilă
α – cota impozitului pe
- 22 20 18 15 15
venit
β – cota taxei pe
- 20 20 20 20 20
valoarea adăugată
δ – cota impozitului
- 29 28 27 26 25
social
µ – cota defalcărilor în
fondul asigurărilor - 1 2 2 3 3
medicale
L – fondul de salarizare (σ + µ)(1+ β) + β
şi retribuire a muncii 56 56 54,8 54,8 53,6
întreprinderii
R – valoarea profitului
întreprinderii până la α +β 42 40 38 35 35
impozitare
U - uzura mijloacelor β 20 20 20 20 20
fixe
Sursa: Adaptat de autor în baza sursei [35]

Aşadar, putem menţiona că şi fondul de salarizare şi retribuire a muncii

întreprinderii, valoarea profitului întreprinderii până la impozitare, precum şi uzura
mijloacelor fixe se impozitează dublu cu taxa pe valoarea adăugată

85
(vezi tabelul 3.1.1). Astfel, situaţia reală de impunere nu corespunde principiului
stimulării fiscale a agenţilor economici şi împiedică coordonarea intereselor
economice ale întreprinderilor şi ale statului. Conducerea întreprinderii nu este
cointeresată să majoreze salariul angajaţilor, fapt, care, în condiţiile unei scumpiri
continue a coşului minim de consum, poate duce la apariţia tensiunilor sociale.
Problema optimizării cotei de impunere a valorii adăugate poate fi soluţionată
prin analiza acesteia. Folosind structura cheltuielilor medii ale agenţilor economici
fără a lua în considerare plăţile efectuate de ei pentru resursele materiale şi
serviciile prestate de terţi. Totodată, din veniturile fiscale, am exclus suma accizelor
şi impozitul pe venit ale persoanelor fizice.
În acest caz, cota totală de impunere a valorii adăugate poate fi calculată după
formula:
I
CTVA = (3.1.13)
VA
Înlocuind în formula (3.1.13) I şi VA cu valorile din formulele (3.1.12) şi
(3.1.9), obţinem:
L[(σ + µ )(1 + β ) + β ] + (α + β ) R + (1 + β )Tlocal + β (U + A)
CTVA = (3.1.14)
L(1 + σ + µ ) + Tlocal + R + U + A

Împărţind numărătorul şi numitorul la V (venitul întreprinderii), exprimăm

CTVA prin ponderea fiecărui impozit în structura venitului întreprinderii:
PL [(σ + µ )(1 + β ) + β ] + (α + β ) PR + (1 + β ) Plocal + β ( PU + PA )
CTVA = (3.1.15)
PL (1 + σ + µ ) + Plocal + PR + PU + PA

E bine cunoscut faptul că agenţii economici sunt cointeresaţi ca valoarea

impozitelor pe care ei o achită statului pentru asigurarea funcţionării să fie
minimală. Iar interesele economice ale statului sunt determinate de maximalizarea
acumulărilor bugetare provenite din impozite în condiţii care asigură creşterea
constantă şi durabilă a reproducerii materiale. Încasările bugetare, în aceste condiţii,
depind atât de cota impozitelor, cât şi de investiţiile din sfera de producere de către
agenţii economici. Aceste două interese sunt realizate în urma găsirii unui

86
compromis, în urma căruia este stabilită cota optimală a impozitului pe venitul
agenţilor economici.
Pentru a obţine din formula (3.1.15) expresia corectă de optimizare a cotelor
de impozite, au fost estimate valoarea medie, structura venitului, consumului şi
cheltuielilor unei întreprinderi din industria prelucrătoare. Am evidenţiat relaţia
optimă între cotele impozitelor α , β , σ şi µ care asigură cota de 35% a
defalcărilor obligatorie faţă de PIB.
Tabelul 3.1.2
Structura consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii
Valoare, Ponderea
Indicatorii
mii lei în VPF
Volumul producţiei fabricate (lucrărilor) (VPF) 145585
Consumuri şi cheltuieli, total 127096
Consumuri şi cheltuieli materiale, total (M) 96960 66,6
Consumuri şi cheltuieli aferente serviciilor prestate de terţi (S) 1310 0,9
Uzura (amortizarea) activelor pe termen lung, total (U) 1019 0,7
Consumuri şi cheltuieli privind retribuirea muncii (L) 14705 10,1
Contribuţii privind asigurările sociale de stat (Tsoc) 4222 2,9
Alte consumuri şi cheltuieli operaţionale, total (A) 7861 5,4
Impozite şi taxe incluse în cheltuieli, total (Tloc) 145 0,1
Cheltuieli financiare (A) 874 0,6
Profitul înainte de impozitare (R) 18490 12,7
Sursa: Elaborată de autor

În baza datelor din tabelul 3.1.2 şi formulei (3.1.15), s-au estimat cote optime
ale impozitului pe venit (α), taxei pe valoarea adăugată (β), decontărilor în fondul
social (δ) pentru valoarea constantă a defalcărilor pentru asigurarea medicală
obligatorie (µ), datele estimării fiind prezentate în tabelul 3.1.3.

87
 Tabelul 3.1.3
Relaţia dintre cotele impozitelor pe venit, taxa pe valoarea adăugată
şi defalcările în fondul social
Defalcări în fondul Taxa pe valoarea adăugată (β)
social (δ) 5% 7,50% 10% 12,50% 15% 17,50% 20%
10% 61,34 55,24 49,13 43,02 36,92 30,81 24,71
11% 60,78 54,66 48,53 42,41 36,28 30,16 24,03
12% 60,23 54,08 47,94 41,79 35,65 29,50 23,36
13% 59,67 53,51 47,34 41,18 35,01 28,85 22,68
14% 59,11 52,93 46,74 40,56 34,37 28,19 22,01
15% 58,56 52,35 46,15 39,94 33,74 27,53 21,33
16% 58,00 51,78 45,55 39,33 33,10 26,88 20,65
17% 57,44 51,20 44,95 38,71 32,47 26,22 19,98
18% 56,89 50,62 44,36 38,09 31,83 25,57 19,30
19% 56,33 50,05 43,76 37,48 31,19 24,91 18,63
20% 55,77 49,47 43,17 36,86 30,56 24,25 17,95
21% 55,22 48,89 42,57 36,25 29,92 23,60 17,27
22% 54,66 48,32 41,97 35,63 29,29 22,94 16,60
23% 54,10 47,74 41,38 35,01 28,65 22,29 15,92
24% 53,55 47,16 40,78 34,40 28,01 21,63 15,25
25% 52,99 46,59 40,18 33,78 27,38 20,97 14,57
26% 52,43 46,01 39,59 33,16 26,74 20,32 13,89
27% 51,88 45,43 38,99 32,55 26,10 19,66 13,22
28% 51,32 44,86 38,39 31,93 25,47 19,00 12,54
29% 50,77 44,29 37,79 31,31 24,84 18,34 11,86
30% 50,21 43,70 37,20 30,70 24,20 17,69 11,19
Sursa: Adaptat de autor în baza sursei [35]

Examinând datele din tabelul 3.1.3 privind optimizarea sistemului fiscal al

Republicii Moldova, constatăm că:
1. Pentru a satisface interesele bugetului de stat, adică acumularea veniturilor
suficiente realizării obiectivelor statului, precum şi corelarea acestora cu interesele
agenţilor economici (condiţie obligatorie pentru o dezvoltare economică durabilă a
Republicii Moldova), este suficient să se retragă, prin defalcările obligatorii, 35%
din valoarea adăugată. În cazul în care se va depăşi această cotă, conform analizei

88
retrospective, presiunea fiscală excedentară va impune agenţii economici să se
retragă din activitatea economică legală;
2. Pentru sistemul fiscal al Republicii Moldova, cota optimă a impozitului pe
venit capabilă să asigure veniturile bugetare în proporţie de 35% din valoarea
adăugată cu defalcările pentru asigurările medicale – 3%, decontările în fondul
social – 25%, cota TVA – 20%, poate fi stabilită în mărime de 14,57%, iar conform
situaţiei anului 2007, cota impozitului pe venit a constituit 15% din venitul
impozabil. În cazul aplicării cotelor optime calculate agenţii economici au
posibilitatea de a-şi extinde activitatea, majorând investiţiile din sursele proprii cu
0,5%;
3. Reducerea cotei de impunere a impozitelor indirecte ar stimula activitatea
economică a întreprinderilor autohtone, creând posibilitatea de a acumula resurse
financiare necesare procesului investiţional, care, la rândul său, se va solda cu
creşterea avuţiei naţionale şi majorarea veniturilor bugetare.

Fundamentele modelării simulare a proceselor economice

Urmărind condiţiile funcţionării întreprinderii, se creează modelul

proceselor economice. Modelul se bazează pe calcularea corelării fluxurilor de
resurse şi interdependenţei acestora în condiţiile transformărilor tehnologice şi
valorificării economice a produsului. Acest model, în procesul său de
funcţionare, colaborează cu mai multe sisteme economice şi sociale. Ne referim
la următoarele sisteme: piaţa de consum, piaţa factorilor de producţie, bugetul,
banca. Activitatea economică a întreprinderii este dependentă de parteneri, buget
şi bancă. Regulile de formare şi distribuire a veniturilor trebuie să fie modelate.
De asemenea, este necesară modelarea unor situaţii economice: – participarea
agentului economic la formarea bugetului statului, circuitul fondurilor acestuia,
procesul formării şi evoluţia veniturilor în raport cu productivitatea şi plata
impozitelor. Baza deciziilor, în fiecare din situaţiile evidenţiate, o constituie

89
practica de gospodărire formată şi actele normative în vigoare, formalizate în
grupul de restricţii sau de implicaţii logice. Există mai multe tipuri de restricţii
pentru determinarea modului comportamentului economic. Conform clasificării
lui J. Kornay [102] care formează o gamă variată de forme intermediere. Formele
extremale ale acestor restricţii se divizează în soft şi hard.
Acelaşi caz constă şi în diferenţierea formalizării sub formă de implicaţii.
Deci, orice eveniment atrage după el alt eveniment, aceasta având loc cu o
oarecare probabilitate, iar abaterea de la reguli se soldează cu penalizări, care
diferă între ele prin gradul de severitate.
Fluxurile materiale şi financiare acţionează reciproc, acestui fapt trebuind
să-i fie atrasă atenţia cuvenită. Influenţa fluxurilor materiale asupra celor
financiare se calculează mai simplu, iar a celor financiare asupra fluxurilor
materiale – mai complicat. În orice formă de organizare economică, procesele
materiale sunt influenţate considerabil de către cele financiare.
Principiul general de modelare a sistemului financiar poate constitui numai
un sistem dinamic al fluxurilor financiare. Acest sistem, ulterior, poate fi modificat
prin intermediul deciziilor manageriale, comportamentului mediului economic,
setului de caracteristici ale proceselor de producere.
Sistemul financiar poate fi constituit sub forma comasării cheltuielilor şi
rezultatelor. În cazuri concrete, pot fi utilizaţi indicatori specifici. Coeficientul de
rotaţie a mijloacelor circulante, reducerea sau sporirea acestuia, determină eficienţa
managementului mijloacelor de rulment. Starea generală a întreprinderii se
determină cu ajutorul formulei originale, elaborate de V. Presneacov [105].
Determinanţii primari constituie raportul dintre beneficiul brut şi mărimea
obligaţiunilor financiare pe termen scurt; dintre valoarea activelor şi suma totală a
creanţelor.
Precizia hotărârilor luate şi a calităţii nivelului de îndeplinite depinde de
aprecierea diferiţilor subiecţi economici. Abordarea subiectivă a fiecărui formează o
reacţie generalizată în fiecare situaţie concretă.

90
 Conducerea întreprinderii este cointeresată de atingerea indicatorilor
planificaţi, de perspectivele operative şi strategice ale agentului economic.
Materializarea în modele a acestor indicatori va permite trecerea la un sistem unic
de modele ale obiectului economic de producţie.
Modelele de tip simular pot ajuta la prezentarea mai amplă a relaţiilor
economice reale şi a managementului acestora. Ca reacţie la necesităţile testării
eficienţei inovaţiilor în gestionarea şi organizarea mediului economic au apărut
experimentale computerizate referitoare. Drept suport matematic al acestor
experimente serveşte metoda modelării simulare. Blocurile componente ale
modelelor de simulare nu se selectează dintr-o anumită categorie de modele. Sunt
folosite următoarele categorii de modele: – economice, de optimizare şi descriptive.
Ca primul atribut al modelelor de simulare este considerat – reflectarea
adecvată a obiectelor şi fenomenelor economice reale. Pentru descrierea corectă şi
adecvată a mecanismului de funcţionare a obiectului investigat, pentru evidenţierea
legăturilor inverse, este necesară utilizarea modelelor de simulare. Pentru a utiliza
acest tip de simulare este necesar să cunoaştem, în detaliu, situaţia economică a
obiectului analizat.
Pentru facilitarea operării cu modelele simulare, au fost elaborate anumite
limbaje algoritmice specifice, sisteme complexe de asigurare matematică. Unul din
aceste limbaje specifice este Complexul integral de generare, exploatare şi asigurare
informaţională a modelelor economice [115]. Legătura dintre complex şi cercetător
poate fi prezentată prin:
• întocmirea obiectivelor şi sarcinilor experimentului;
• analiza propunerilor privind realizarea experimentului;
• selectarea modelelor din cele de bază, ce corespund condiţiilor
experimentului;
• stabilirea ordinii interacţiunii modelelor;
• efectuarea experimentelor cu sistemul nou-creat de modelele.

91
 Drept celulă iniţială a modelului general va servi obiectul economic tip celulă
de bază, unde se intersectează toate hotărârile luate în sistemul financiar-economic.
Obiectul economic, la rândul său, influenţează indicatorii macroeconomici şi, prin
urmare, sfera financiar-economică.
Problema de bază, ce apare în descrierea obiectului economic de producere,
este problema asigurării financiare a activităţilor de producere. Această problemă
poate fi rezolvată prin elaborarea unui sistem ce ar permite distingerea fluxurilor
financiare deficitare, care sacadează activitatea întreprinderii3.
Cercetând influenţele din exterior şi analizând sistemul economico-financiar
al întreprinderii, ajungem la următoarele concluzii:
• Pentru a cerceta caracteristicile calitative ale fluxurilor financiare, nu este
suficientă metoda existentă ce descrie evoluţia fluxurilor financiare sub formă de
conturi ale unei balanţe duble. E justificată doar abordarea, bazată pe calcularea
şi exprimarea analitică a interacţiunii şi condiţionărilor fluxurilor financiare şi
materiale;
• La formarea indicatorilor financiari ai întreprinderii, contribuie sursele exogene
şi doar, într-o măsură mai mică, cele endogene faţă de întreprindere;
• Modelarea solicită reflectarea condiţiilor existenţei şi a formării
caracteristicilor cantitative şi calitative ale surselor;
• La crearea modelului complex, ce descrie influenţa asupra activităţii
financiare a întreprinderii, trebuie ţinut cont de principiul completării
exterioare;
• Este necesară efectuarea clasificării restricţiilor şi implicaţiilor condiţionate
de mecanismul economic în grupe soft şi hard după J. Kornay;
• Trebuie formulate criteriile de eficienţă locală pentru componentele
modelului general;
• La formarea părţilor componente trebuie avut în vedere faptul că parametrii
de intrare şi cei de ieşire ai părţilor să fie flexibili şi să permită plasarea
particularităţilor în modelul integral;

92
 • Corelaţia reciprocă a părţilor trebuie efectuată prin intermediul sistemului de
conturi duble – plătitorul şi beneficiarul, care ar reflecta forma şi mărimea
plăţii;
• Drept instrument mai acceptabil pentru analiza calitativă a condiţiilor
funcţionării sistemului financiar serveşte modelarea simulară.
Mecanismul de funcţionare a obiectelor economice urmează a fi supus unei
cercetări mai aprofundate cu ajutorul modelării simulare. Utilizarea modelării
simulare pentru procesele în continuă schimbare este mai productivă. Unul dintre
cele mai eficiente procedee de verificare a diferitelor propuneri şi tactici cu referinţă
la perfecţionarea sistemului relaţiilor economice este experimentarea computerizată.
Înainte de a propune măsuri de redresare a situaţiei financiare, sau de
modificare în politica fiscală, este necesară o evaluare a eficacităţii şi a efectelor
acestora. Rigiditatea modelelor de optimizare elimină posibilitatea aplicării lor, cât
şi efectuarea experimentelor în cadrul întreprinderii. Din acest motiv, cea mai
eficace metodă de experimentare este ceea din cadrul modelării simulare.
Tranziţia la economia de piaţă provoacă apariţia multor situaţii dificile în
gestionarea schimbărilor economice. Posibilităţile apărute din modelarea activităţii
financiare şi a interdependenţelor proceselor financiare devin destul de atractive
pentru analiza situaţiilor concrete din economie. În acest sens, pentru a obţine
rezultate pozitive în cadrul modelării simulare este necesară extinderea şi avansarea
ariei cercetărilor. Experimentele computerizate cu modelele simulare se desfăşoară
relativ simplu şi ne furnizează informaţie destul de obiectivă. Datorită acestor
metode devine posibilă imitarea la calculator a tuturor relaţiilor din economie.
Activitatea economică constituie o arie importantă de manifestare sub diferite
aspecte a procesului decizional: decizii cu privire la politica desfăşurării activităţii
întreprinderii, decizii ce ţin de dezvoltarea producţiei pentru piaţa internă şi externă,
conform strategiei selectate, decizii privind procesul investiţional.
Luarea deciziilor constituie un proces de selecţionare, care se efectuează
ţinând cont de anumite criterii, şi de alegere a unui mod de acţiuni din mai multe

93
variante posibile. Problema luării deciziilor se reduce la determinarea câtorva
obiective şi a particularităţilor situaţiei problematice, ce necesită soluţionare.
Soluţionarea cazurilor problematice este determinată de mai mulţi factori,
condiţionaţi de diverse situaţii din economie. Cu cât mai înalt este plasat pe scara
ierarhică punctul decizional, cu atât mai puţin el este influenţat de mediul exterior.
Încât, la nivelul inferior de dirijare a fenomenului economic, este dificilă
enumerarea tuturor posibilităţilor de a influenţa înfăptuirea deciziei.
În timpul elaborării deciziei, pot fi luate în considerare toate posibilităţile sau
numai unele din acestea, - să zicem cele mai probabile, în dependenţă de gradul de
complexitate al situaţiei. Etapele procesului decizional sunt, după cum urmează:
¾ Analiza activităţii economice şi constatarea existenţei situaţiei-problemă;
¾ Stabilirea indicatorilor dirijabili şi nedirijabili în cazul problemei date;
¾ Găsirea căilor posibile de soluţionare a problemei, şi după cum urmează analiza
avantajelor şi dezavantajelor aferente fiecărei căi, ţinând cont de scopul urmărit;
¾ Aplicarea criteriilor de selecţie şi, în funcţie de scopul propus, selectarea
variantei optimale;
¾ Elaborarea deciziei de dirijare în conformitate cu strategia şi criteriile adoptate;
¾ Decizia de dirijare;
¾ Analiza efectelor deciziei luate [106].
O importanţă mare, în procesul decizional, o au factorii: timp, riscul şi natura
situaţiei.
Controlul asupra modalităţii de desfăşurare a procedeelor de dirijare şi reglare
se efectuează prin monitorizarea desfăşurării proceselor supuse gestionării. Un
moment extrem de important, în asigurarea conducerii eficiente, îl reprezintă
diminuarea efectelor perturbaţiilor apărute în funcţionarea sistemului de dirijare.
Teoria matematică de gestiune admite două metode de reglementare:
reglementarea în baza devierilor şi reglementarea în baza perturbaţiilor.
Existenţa şi mărimea devierilor poate fi stabilită prin estimarea parametrilor
supuşi controlului. Când devierea atinge cu o mărime critică se semnalizează

94
necesitatea începerii dirijării. Această metodă, destul de eficientă, este simplă de
realizat în modelele matematice. Însă, există un inconvenient considerabil al acestui
mod de dirijare. Concomitent cu procesul elaborării deciziei, continuă devierea
parametrului dirijat. Măsurile ce vor fi întreprinse spre ameliorarea acestor
divergenţe întârzie faţă de cauzele ce le-au provocat. Acest fapt poate condiţiona
amplificarea divergenţelor în funcţionarea sistemului.
Acţiunea perturbaţiilor poate fi evidenţiată conform efectelor sale asupra
activităţii economice. Uneori, există posibilitatea de a le prevedea. Identificarea
perturbaţiilor şi a efectelor lor asupra activităţii ne permite să estimăm valorile
variabilelor ce caracterizează starea sistemului în momentul respectiv. Se
procedează la compararea variabilelor, la momentul actual, cu valorile lor
planificate sau din perioadele precedente. Suprimarea perturbaţiilor presupune
precizarea cauzelor abaterilor de la valorile planificate, analizarea şi elaborarea
măsurilor pentru înlăturarea acestora. Funcţionarea eficientă a sistemului poate fi
posibilă odată cu identificarea eventualelor perturbaţii în evoluţia sistemului şi cu
adoptarea măsurilor la timp, înainte ca efectele perturbaţiilor să se extindă.
Pentru a descrie procesul de luare a deciziilor, până nu demult, era utilizat
principiul „comportamentului economic raţional”. Conform acestui principiu, era
considerat că, în fiecare caz concret, managerul rezolvă o problemă de optimizare.
Însă, s-a ajuns la concluzia că deciziile depind de subiectivism, de modul de
abordare a problemei şi a stringenţei necesităţii de soluţionare. Prin urmare,
elaborarea deciziei depinde, într-o măsură mai mare, de factorii administrativi şi,
într-o măsură mai mică, de raţionalitatea şi influenţa factorilor economici.
Ansamblul de cauze, ce formează deciziile, poate fi prezentat cu ajutorul vectorului
preferinţelor probabile, fiecare componentă a căruia reprezintă cota de influenţă a
cauzei corespunzătoare în procesul de elaborare a deciziei. Odată cu vectorul
preferinţelor probabile, a fost stabilită şi procedura de selectare a deciziei cu
ajutorul metodelor de optimizare. Această metodă dă posibilitatea introducerii în

95
modelele elementelor de autoperfecţionare şi le asigură lor un înalt grad de precizie
la descrierea proceselor de dirijare.
Conform procesului de funcţionare, posibilităţile de ieşire din diferite situaţii
problematice pot fi corectate. Sistemul de dirijare este conceput astfel, încât el se
perfecţionează şi elaborează decizii din ce în ce mai eficiente. Orientarea la maxim
spre condiţiile concrete este asigurată din cauza posibilităţii de a mări probabilitatea
apariţiei evenimentelor, ce apar mai des în practică. Prin urmare, probabilitatea lor
de apariţie trebuie mărită şi viceversa. Avantajul acestei metode de modelare constă
în permiterea de a evita legăturile stricte de condiţiile economice existente. Anumite
modificări în descrierea condiţiilor economice se realizează prin intermediul
corectărilor adecvate ale vectorilor preferinţelor probabile.
Sistemul de dirijare al obiectelor economice se prezintă sub două aspecte: ca
un element al sistemului unic de dirijare a economiei şi ca un sistem relativ separat.
În primul rând, trebuie studiată legitatea de funcţionare a elementelor obiectului
economic, de evidenţiat dependenţele dintre aceste obiecte, şi numai după de
determinat legăturile cauză-consecinţă. În conformitate cu principiul completării
externe a lui Ştefan Bir, funcţionarea oricărui sistem complicat este imposibil de
prezentat, considerându-l doar ca un sistem separat.
Este necesară modelarea mediului ambiant al obiectului economic şi reacţia
acestuia la realizarea deciziilor de administrare. În condiţiile economiei de piaţă,
mediul ambiant este caracterizat de schimbările frecvente şi rapide. Ele presupun
că, în sistemul de dirijare, semnalele mediului exterior pot constitui perturbaţii.
Cercetarea fluxurilor financiare se poate efectua în mod analogic, cu cea a
rezervoarelor, unite prin canale. Este posibilă şi implicarea teoriei reţelelor electrice. În
opinia mai multor autori, al doilea exemplu ar fi unul mai reuşit, deoarece în reţelele
electrice semnalul circulă cu o viteză foarte mare, fapt caracteristic şi obiectului
descris, adică fluxurilor financiare.
Abordarea menţionată mai sus este unica variantă de modelare, unde este
elaborată şi macheta fluxurilor financiare. Aceasta permite efectuarea unei cercetări

96
surprinzătoare a esenţei proceselor existente. Însă, o continuare firească, în opinia
noastră, trebuie să fie completată cu blocurile de modele, ce simulează interacţiunea
politicii de gestiune cu finanţele întreprinderii; apariţia efectelor economice
concrete şi influenţa inversă asupra activităţii economice.
În acest mod, vom supune cercetării nu doar efectuarea plăţilor (sub forma
fluxurilor băneşti), ci şi investigarea cauzelor de apariţie sau micşorare a unei
anumite grupe de plăţi. Aceste cauze se manifestă sub forma diverselor modificări ale
cotelor impozitelor. Acestea provoacă perturbări în sferele învecinate, formând un
sistem de interacţiune complicat. În final, ele se reflectă în formarea tendinţelor
decurgerii fluxurilor băneşti şi plăţilor.
Concepţia modelării activităţii economice constă în modelarea, în mod
aprioric, a principiilor formării plăţilor iniţiale, astfel, încât fluxul financiar anual să
deţină parametrii necesari. Respectiv, fluxul bănesc anual se formează ca
totalizarea mişcării acestor parametri pe parcursul anului, dar nu ca recalcularea
orbească a rezultatelor obţinute pe parcursul anului în termenii băneşti.
Bazele teoretice ale impunerii fiscale indirecte sunt destul de complicate. În
primul rând, trebuie găsit punctul de echilibru între interesele fiscale şi principiul
echităţii sociale. Impozitele indirecte sunt plătite de către toată populaţia, inclusiv
păturile mai sărace care îşi găsesc finanţare tot în bugetul de stat. În acelaşi timp
considerăm necesar de menţionat că noi nu susţinem opinia privind neutralitatea
impozitelor indirecte în raport cu activitatea economică.
În condiţiile preţului de echilibru, aplicarea acestor impozite duce la
distribuirea beneficiului (potenţial) producătorului tot în favoarea statului. Însă, se
regăsesc şi cazuri, în care aplicarea impozitelor indirecte provoacă depăşirea
preţului de echilibru şi duce la excesul stocului de mărfuri.
Mecanismul transferării mijloacelor financiare în fondul social şi în fondul de
pensie ne permite să categorisim aceste impozite ca fiind tot impozite indirecte.
Faptul că aceste mijloace nu ţin de bugetul de stat nu introduce schimbări
semnificative în principiul de clasificare al acestora. Considerăm că, din punct de

97
vedere metodologic, sumarea tuturor impozitelor indirecte se consideră legitimă,
inclusiv a alocaţiilor sus-menţionate. Suma obţinută caracterizează măsura poverii
impozitelor indirecte asupra consumatorilor. Includerea în aceste sume a accizelor se
efectuează, ţinând cont de ponderea consumului de mărfuri, supuse impozitării, în
consumul total.
Schema, prezentată în figura 3.1.1, reflectă blocurile generale ale modelului
simular al circuitului bănesc la întreprindere.

Resurse împrumutate

Input Output
material 1 7 8 10 material 2

Unitatea economică

4
Profit brut
5

Capital circulant
Încasare
Acumulare
Amortizarea

Figura 3.2.1. Schema fluxurilor băneşti

Sursa: Adaptat de autor în baza sursei [105]

Fluxurile băneşti însoţesc fluxurile materiale, de aceea, vom descrie schema,

începând cu fluxul al 2-lea „output material”, care oglindeşte procesul de realizare a
producţiei-marfă şi este însoţit de operaţia financiară „Încasarea”.
Toată suma care urmează a fi încasată este divizată în 3 părţi, în funcţie de
destinaţia financiară a acesteia: profit brut, capitalul circulant şi amortizarea.
Amortizarea se acumulează pentru răscumpărarea valorii fondurilor fixe. De regulă,
sumele de amortizare nu pot fi utilizate pentru alte scopuri. Însă, este posibilă

98
atragerea temporară a acestora în aplanarea deficitului financiar, doar că sunt
folosite la fel ca şi împrumutul fără dobândă.
Capitalul circulant se foloseşte la procurarea partidei de materii prime
aferente următorului ciclu economic de producţie.
Profitul Brut acumulează toată valoarea adăugată în timpul procesului de
producere. Din punctul de vedere al fluxurilor băneşti, el nu necesită divizarea în
compartimente financiare fireşti. După părerea noastră, este important că suma
corespunzătoare rămâne (cel puţin provizoriu) la dispoziţia întreprinderii şi poate
servi drept sursă de lichidităţi.
Un rol deosebit în fluxurile băneşti ale întreprinderii îi revine procesului de
împrumuturi ale mijloacelor băneşti, care a fost divizat, de către noi, în 3 fluxuri
distincte. Aceasta reflectă creditarea capitalului circulant, investiţională şi a
stocurilor de producţie finită.
În continuare, o să specificăm situaţiile mai problematice din domeniul
mijloacelor băneşti ale întreprinderii. Ţinând cont de faptul că acestea se
intercalează cu situaţiile problematice ce ţin de domeniul financiar, deci, putem
afirma că acestea ţin de domeniul financiar. În ceea ce priveşte problema
lichidităţilor, aceasta poate fi numai de un fel – rânduirea. Fapt ce denotă
coordonarea veniturilor şi cheltuielilor la momentul efectuării cheltuielilor.
Problema cheltuielilor se rezolvă relativ simplu sub forma unui model de
programare lineară. Problema deficitului temporar al veniturilor se soluţionează
prin atragerea mijloacelor investiţionale atât bancare, cât şi comerciale. La
următoarea etapă, trebuie verificate veniturile şi cheltuielile în condiţii noi,
formând un program calendaristic.
Toate pierderile, ce apar în procesul dirijării mijloacelor băneşti, se pot diviza
în două grupe:
1. Grupa problemelor de balansare a veniturilor şi cheltuielilor la data concretă,
de obicei, sfârşitul anului, care se rezolvă prin metodele echilibrării existente;

99
 2. Grupa problemelor de echilibrare a veniturilor şi cheltuielilor pe parcursul
perioadei de funcţionare. Aici se regăsesc mişcarea fluxurilor băneşti, în
general, şi a părţilor ei componente în corespundere cu sarcinile perioadei de
planificare ca un tot unitar. Destinaţia principală constă în armonizarea
tuturor verigilor sistemului, coordonarea lor în timp pe baza legăturilor
sistemului intern. Această armonizare trebuie să fie realizabilă şi să se bazeze
pe tendinţe formate anterior. Este necesară existenţa unui sistem flexibil de
dirijare operativă cu mijloacele băneşti, în funcţia căreia ar fi controlul
privind realizarea indicilor programaţi.
În timpul elaborării programelor, este necesar să se aibă în vedere faptul că
fenomenele economice nu sunt suficient de determinate ca timp şi trebuie prevăzute
şi rezervele băneşti care vor fi utilizate, ulterior, pentru stingerea deficitului ce ar
putea apărea în momente de criză. Volumele acestor rezerve pot fi observate, dacă
analizăm planurile riscurilor în perioadele precedente.
Balanţa anuală de prognozare a veniturilor şi cheltuielilor este agregată şi nu
poate servi drept îndrumare la soluţionarea problemelor concrete, apărute pe
parcursul executării planurilor. Balanţa trebuie dezagregată, ţinând cont de ordinea
volumelor, de perioadele de efectuare a încasărilor şi cheltuielilor concrete.
Soluţionarea acestei probleme constituie sensul rânduirii şi constă în construirea
graficului desfăşurat în timp.
Trebuie urmărit fiecare moment al circulării fluxurilor băneşti pentru a
determina devierile posibile în fluctuaţia acestora, aici găsim cea de a doua funcţie
de dirijare a fluxurilor băneşti – evidenţa şi controlul operativ. În orice formă în care
vom determina definitiv procesele de realizare a programelor, adoptate anticipat, va
avea loc devierea de la volumul stabilit iniţial. Pe parcursul funcţionării, pot apărea
evenimente neprevăzute, ce pot duce la devieri considerabile, care subminează
activitatea în întregime.

100
 3.3 Modelarea efectelor impozitelor indirecte: aspectul bugetar şi cel al
activităţii întreprinderilor din sectorul industrial
E principial să reţinem că stabilirea, repartiţia, perceperea şi folosirea
impozitelor ţin de funcţiile statului, care dirijează şi coordonează politicile de
stabilire a veniturilor impozabile şi aprecierea influenţei acestora asupra rezultatelor
activităţii agenţilor economici. În etapa actuală, mecanismul de impunere prezintă
caracter de distribuire directă, care se îmbină cu diferite forme de transpunere a
impozitelor, care, fără îndoială, are influenţă asupra mărimii preţurilor, structurii
lor şi nivelului de consum.
Conceptul matematic al transpunerii impozitelor, din punct de vedere
metodologic, se bazează pe teoria utilităţii marginale a mărfurilor, valorii şi
preţurilor. Aici examinăm paralel două aspecte ale efectelor impozitelor indirecte.
Pentru a stabili esenţa presiunii fiscale e necesară clarificarea problemei ce
ţine de sursele de plată şi etapele care asigură constituirea impozitului. Din această
perspectivă problema modelării încasărilor fiscale devine una fundamentală pentru
toate categoriile de subiecte implicate în procesul de impunere, după cum urmează:
¾ statul – ca subiect de administrare, impune redistribuirea veniturilor obţinute
din activitatea economică;
¾ contribuabilii – formează baza fiscală şi rezolvă problemele activităţii
economice constituind mecanismul esenţial de dezvoltare a societăţii,
asigurându-se astfel o creştere economică.
La cercetarea formării costului, a preţului de vânzare şi a raportului lor faţa
de preţul de echilibru, se atestă necesitatea de a ţine cont de impozitele indirecte,
care modifică preţul de echilibru al pieţei de consum. „A dirija economia înseamnă
a dirija reproducerea, evoluţia şi circuitul. Se impune prezenţa interacţiunii,
reciproce a diferitelor pieţe: de mărfuri, financiare de diverse niveluri. Piaţa
reprezintă, întotdeauna, legătura dintre producţie, consum şi schimb” [105]. Fazele
reproducerii trebuie armonizate, doar atunci funcţionează mecanismul capitalizării
venitului şi corelează normal treptele ciclului economic de reproducere. Trebuie

101
ţinut cont de pârghiile şi mecanismele economice, care influenţează la formarea
acestei armonizări şi de sistemul fiscal.
Piaţa de consum, unde se realizează producţia fabricată, se caracterizează prin
doi contragenţi integrali: obiectul economic producător, care formează cantitativ
oferta globală; şi consumatorul generalizat, care formează cererea globală. Mărimea
cererii solvabile este determinată de volumul veniturilor şi valoarea de întrebuinţare
a produsului comercializat.
Povara fiscală influenţează activ raporturile pieţei de consum. Pe de o parte,
modifică cererea solvabilă prin intermediul impozitelor indirecte, iar pe de alta,
formează premisele viitoarei activităţi ale obiectelor economice, deposedându-le de o
parte din mijloace pentru dezvoltare. În acest sens, vom conchide că impozitele
indirecte, influenţând volumele de realizare, provoacă daune activităţii curente a
întreprinderii; iar impozitele directe provoacă daune problemelor de dezvoltare
strategice.
Fiscalitatea influenţează direct evoluţia proceselor de reproducere, principalul
circuit al capitalului. Influenţa impozitelor asupra activităţii economice va fi
examinată anume din acest punct de vedere.
Impozitul direct constituie o cotă anumită, conform căreia profitul se
repartizează între stat şi subiectul producerii. Evident, această cotă influenţează
procesele vaste de reproducere şi dezvoltarea economică, în ansamblu. Procesul
impunerii fiscale directe poartă un caracter dinamic. Predominarea intereselor
fiscale ale statului dăunează dezvoltarea producţiei în viitor, drept urmare, şi
încasările statului, acumulate sub formă de impozite directe. Slăbirea poverii
fiscale în timpul actual, cu condiţia creării mecanismului investiţiilor capitale
intense, ar conduce la creşterea volumului de producţie în ţară (în consecinţă, a
încasărilor sub formă de impozite).
Bazele teoretice ale impunerii fiscale indirecte sunt destul de complicate. În
primul rând, trebuie găsit punctul de echilibru între interesele fiscale şi principiul
echităţii sociale. Aceste impozite le plăteşte populaţia, inclusiv păturile puţin

102
asigurate, care primesc mijloace de existenţă din bugetul de stat. Totodată,
menţionăm că nu suntem de acord cu opinia, care susţine neutralitatea impozitelor
indirecte privind activitatea economică. În condiţiile preţurilor de echilibru,
aplicarea acestor impozite conduce la distribuirea beneficiului potenţial al
producătorului în favoarea statului, nemaivorbind despre cazurile, când aplicarea
impozitelor indirecte provoacă depăşirea preţurilor de echilibru şi excesul de
mărfuri.
Practica a demonstrat că legătura dintre volumul impozitelor încasate de Stat
şi cotele de impozitare este destul de complexă. Considerăm că această relaţie poate
fi analizată pe baza unor modele economico-matematice existente [98]. În acelaşi
timp, remarcăm faptul că niciun model economico-matematic nu este universal.
Acest fapt este determinat de un număr extrem de mare de factori exogeni care
trebuie să fie luaţi în considerare, iar volumul datelor primare şi variabilitatea lor nu
este suficientă pentru a face pronosticuri exacte. În cazul unui număr mare de
parametri, este complicată selectarea factorilor ce reflectă relaţiile obiective,
existente între ei. În prezent, nu există criterii stricte de constituire a structurii unui
model economico-matematic. La elaborarea modelului, fiecare cercetător selectează
parametrii ce le consideră ca fiind cele mai caracteristice pentru soluţionarea
problemei.
În prima etapă de modelare, vom căuta soluţia problemei considerând ecuaţia
regresiei sub forma unui polinom de variabile independente. De obicei, se consideră
un polinom de puterea a doua, iar ecuaţia regresiei va avea forma

Y = b0 + b1 X 1 + ... + bn X n + b12 X 1 X 2 + ...bn −1n X n −1 X n + b11 X 12 + ... + bnn X n2 (3.3.1)

Unde bj reprezintă coeficienţii modelului.

Coeficienţii vor fi calculaţi cu aplicarea metodei pătratelor minime, care
asigură ca diferenţa medie între valoarea calculată a datelor de ieşire şi cele reale să
fie minimală, asigurându-se minimumul funcţiei:

103
 N

∑ (Y
i =1
i
calculat
− Yi real ) 2 (3.3.2)

calculat
Unde Yi se calculează după formula (3.3.3)

Folosind algoritmul expus, vom încerca să stabilim influenţa diferiţilor factori

asupra acumulărilor bugetare. Ca obiect de studiu vor fi considerate două tipuri de
impozite autohtone, ce sunt cele mai semnificative în acumularea resurselor
financiare ale statului, şi anume: taxa pe valoarea adăugată şi accize.
Utilizând algoritmul expus anterior au fost elaborate câteva relaţii, care
explică fenomenele ce se petrec. Astfel, Modelul 1 ne demonstrează corelaţia dintre
veniturile băneşti ale populaţiei şi încasările în buget în baza TVA, fiind un impozit
pe consum este evident că depinde de veniturile populaţiei, în acest mod, stimulând
creşterea veniturilor băneşti şi consumul populaţiei, se va obţine creşterea
veniturilor fiscale în baza acumulărilor din taxa pe valoarea adăugată (anexa 7).
Modelul 2 arată corelaţia dintre veniturile acumulate în baza TVA şi PIB.
Astfel, odată cu înregistrarea creşterilor PIB-ului, se observă o creştere
semnificativă a acumulărilor bugetare formate în baza TVA (vezi anexa 8).
Rezultatele cercetărilor ne dovedesc că există o legătură reciprocă între
distribuirea impozitelor şi nivelul dezvoltării economice, stabilindu-se că, în
volumul total a impozitelor, odată cu reducerea nivelul de trai, creşte cota
impozitelor indirecte. Această legitate este caracteristică şi pentru Moldova şi se
explică prin faptul că impozitele directe mult mai greu se supun acumulării în buget.
Conform unor estimări, cota impozitelor indirecte, în totalul impozitelor în ţările în
curs de dezvoltare constituie 60-70%, comparativ cu cele dezvoltate, unde cota este
de 30-40%. Sistemele fiscale din ţările străine au la bază impozitarea directă,
considerând-o un factor de impulsionare a afacerilor. Aceste concluzii îşi au
aplicare mai mult în activitatea practică, întrucât problema teoretică este mult mai

104
complicată, fiindcă, în cazul unui monopol absolut sau parţial, companiile au
posibilitatea de a transpune o parte din impozitele lor directe asupra clienţilor lor,
astfel realizând mecanismul de transformare a impozitelor directe în cele indirecte.
În cazul unei activităţi ineficiente, companiile, dimpotrivă, nu pot transfera
consumatorilor recuperarea impozitelor indirecte şi sunt nevoite să le acopere din
contul veniturilor proprii. Deci, schimbarea nivelului şi componenţei impozitelor, în
urma realizării unei reforme fiscale radicale, se face resimţită asupra economiei,
populaţiei şi întreprinderilor şi generează grave discordanţe între obiectivele
propuse şi cele realizate.
Aşadar, povara fiscală exagerată influenţează negativ cererea şi oferta, iar
satisfacerea cerinţelor personale şi de producţie duce la diminuarea veniturilor
populaţiei şi la majorarea volumului de producţie necalitativă. Cerinţa clasică,
privind coraportul dintre fiscalitatea directă şi cea indirectă presupune că, dacă
statul preferă fiscalitatea indirectă, el este obligat să protejeze consumatorul de
influenţa negativă a preţurilor. Analiza teoriei transpunerii impozitelor permite de a
conchide că problema transferării poverii fiscale influenţează direct stabilitatea
sistemului fiscal.
Este binecunoscut faptul că, în teoria impunerii, se evidenţiază trei abordări
de bază faţă de noţiunea echităţii sau a poziţiilor de bază ale principiului de
distribuire a poverii fiscale în economie. Prima abordare presupune că subiectul
impunerii trebuie să procure serviciile statale în baza aceloraşi condiţii, ca şi
procurarea altor mărfuri şi servicii. În funcţie de volumul serviciilor statale, trebuie
să fie distribuită presiunea fiscală dintre contribuabili. Sub acest aspect persoanele
care obţin un volum de servicii mai mare trebuie să plătească impozite
corespunzătoare pentru a finanţa cheltuielile statului. În baza acestui principiu, sunt
stabilite unele impozite şi taxe, precum: taxa pentru resursele naturale, plăţile în
fondurile sociale extrabugetare, taxa de stat etc. Cu toate acestea, este foarte dificil
a stabili şi a utiliza în practică dependenţa directă dintre impozite şi volumul
serviciilor sau a avantajului obţinut de către fiecare contribuabil separat. În aceste

105
situaţii, se utilizează principiul distribuirii proporţionale a presiunii fiscale între
plătitorii de impozit, care presupune participarea egală a acestora la finanţarea
serviciilor statale şi care se estimează raportându-se doar la baza fiscală.
Astfel, ambele principii de distribuire a impozitelor prezintă avantajele şi
dezavantajele lor. Din acest motiv, pentru asigurarea echităţii şi egalităţii în
practica impunerii ţărilor dezvoltate, se folosesc ambele principii.
Astfel, scopul principal constă în elaborarea unui astfel de regim al impunerii,
care ar asigura o coordonare optimală a intereselor tuturor subiectelor şi anume:
statul, agenţii economici şi populaţia. În acest sens, în limitele modelării, vom
demonstra cum influenţează mărimea taxelor şi impozitelor la realizarea producţiei.
Pentru verificarea modelului, vom utiliza întreprinderea-tip (datele ipotetice),
astfel, încât modelul propus conţine un caracter general şi aplicarea acestuia la
fiecare întreprindere concretă ţine de o cercetare aparte. Această abordare permite
depistarea legităţilor generale proprii fenomenului economic fără dependenţă de
specificul obiectului economic concret.
Luând în consideraţie cele expuse, vom purcede la descrierea problemei.
Influenţa fiscalităţii asupra cererii şi ofertei pe piaţă se manifestă prin impozitele
directe şi cele indirecte.
Aşa impozitele directe reduc profiturile nete ale agenţilor economici;
influenţează capacitatea acestora de extindere a activităţii. În consecinţă, frânează
creşterea în perspectivă a ofertei. Impozitele asupra persoanelor fizice reduc
capacitatea lor la cererea solvabilă. Respectiv, este redusă cererea globală. Pe de
altă parte, după acumularea în veniturile bugetului, impozitele sunt redistribuite şi
în formă de cheltuieli, care, la rândul lor, formează veniturile păturilor vulnerabile:
în formă de pensii, compensaţii etc.
În rândul său impozitele indirecte influenţează direct structura cererii globale
prin majorarea preţului de echilibru.
Pentru modelarea primului factor „oferta solvabilă” o să notăm indicatorii
în felul următor:

106
RM – volumul produsului comercializat la preţul de echilibru (MDL);
RMD – rata profitului care necesită să fie investit în dezvoltare;
M – oferta globală pe piaţa de consum (unităţi);
MS – oferta solvabilă pe piaţa de consum (unităţi);
S – cheltuielile reproductive în structura unităţii de produs (MDL);
RIND – rata impozitului indirect, raportată la cheltuielile reproductive în structura
produsului;
RID – rata impozitului direct, raportată la volumul profitului. Conform ultimelor
iniţiative ale Preşedintelui ţării, o egalăm cu zero.
Concomitent pentru modelarea factorului al doilea „cererea solvabilă” o
să folosim indicatorii care le notăm aşa cum sunt prezentate mai jos:
P – cererea solvabilă integrală a consumatorilor;
D – venitul global al consumatorilor;
RI – înclinaţia spre economisire, raportată la venitul global;
PE – preţul de echilibru.
Atunci:
P = D*(1 – RI) (3.3.4)
PE = f(M, RIND, P) (3.3.5)
MS = P / (S * RIND * RMD) (3.3.6)
PE = P/MS (3.3.7)
PE – preţul de echilibru;
P – cererea solvabilă integrală a consumatorilor;
MS – oferta solvabilă pe piaţa de consum (unităţi).
După modelarea preţului de echilibru, revenim la modelul iniţial. În cazul
dat, în calitate de parametru de ieşire se calculează comercializarea producţiei în
funcţie de preţ de echilibru. Din modelul iniţial, folosim volumul ofertei şi cererii
integrale.
Pentru determinarea influenţei impozitelor indirecte asupra realizării
mărfurilor, comparăm volumele comercializate la diferite rate ale impozitului

107
indirect. Pentru a determina influenţa impozitelor indirecte asupra venitului
întreprinderii în calculule efectuate, reducem şi majorăm doar rata impozitului
indirect, lăsând intacte alte date.
Prezentăm un exemplu al calculului influenţei impozitelor indirecte asupra
realizării mărfurilor la rata iniţială a impozitului indirect: volumul vânzărilor, la
preţul de echilibru, a fost calculat în valoare de 93600 de lei. În condiţiile realizării
producţii totale, preţul constituie 30 de lei pentru o unitate, iar volumul vânzărilor –
90000 lei. Deci, întreprinderea a ratat profit în sumă de 3600 lei. Dinamica
volumului vânzărilor este prezentată în diagrama 3.3.1.

96 000
94 000

92 000
90 000

88 000
86 000

84 000

82 000
80 000
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Volumul vânzărilor la preţ de echilibru

Volumul vânzărilor în condiţii pealizării poducţiei totalmente

Diagrama 3.3.1. Dinamica volumului vânzărilor la preţul de echilibru, în lei

Sursa: Elaborată de autor în baza calculelor

Analizând datele calculului efectuat, conchidem că întreprinderea ratează

profitul până când rata impozitelor indirecte nu scade cu 5%, fiecare scădere cu
un punct schimbă situaţia privitoare la venit (întreprinderea înregistrează profit).
Datele de mai jos, prezentate în diagrama 3.3.2, indică mărimea profitului ratat
de către agentul economic.

108
 4000

3500
3600
3000
2850
2500

2000
2040
1500
1260
1000

500
480
0
1 2 3 4 5

Diagrama 3.3.2. Profitul ratat, în lei

Sursa: Elaborată de autor în baza calculelor

În urma calcului efectuat după modelul descris mai sus, obţinem rezultatele
influenţei impozitelor indirecte asupra activităţii întreprinderii, majorând rata
impozitelor indirecte până la 1,5% şi micşorând până la 1,1%. Aceste rezultate sunt
expuse în diagrama 3.3.3.
Analizând rezultatele calcului efectuat, constatăm că reducerea cu un procent
a ratei impozitelor indirecte asigură creşterea profitului firmei cu 780 lei, iar fiecare
majorare a acestor impozite cu un procent diminuează, în aceeaşi măsură, profitul.
"+" profitul ratat; "-" venit înregistrat

30 000

25 000

20 000

15 000

10 000

5 000

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
-5 000

-10 000

Diagrama 3.3.3. Influenţa impozitelor indirecte asupra venitului întreprinderii

Sursa: Elaborată de autor în baza calculelor

109
 Totalizând rezultatele calculelor modelului elaborat, afirmăm că, micşorând
sumele plătite de impozitele indirecte, întreprinderile au posibilitate să-şi
investească suplimentar în dezvoltarea activităţii sume mai mari, ca rezultat,
obţinând profit în valoarea considerabilă.
Estimând şi efectul sumelor investite, constatăm că: investind numai în active
curente, rentabilitatea întreprinderii va creşte numai până la 24%, iar în cazul
investiţiilor şi în active curente şi în active materiale pe termen lung, rentabilitatea
creşte până la 36%. Totodată, o se fie modificate şi veniturile bugetului: sumele,
percepute din impozitul pe venit de către stat, vor fi în creştere.

110
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În baza cercetărilor efectuate privind impozitele indirecte şi orientările de

reformare a acestora în susţinerea întreprinderilor industriale, pot fi formulate
următoarele concluzii:
1. Veriga de legătură dintre economia reală şi cea publică o constituie sistemul
fiscal, care are ca scop finanţării acestuia. Pentru a realiza o bază de
funcţionare echitabilă a sistemului fiscal, sunt aplicate unele principii şi
exigenţe, care, fiind respectate întocmai, ar duce la obţinerea unor rezultate mai
înalte. Atunci când sistemul fiscal, aplicat în ţară, nu este orientat spre
realizarea deplină a potenţialului intern al categoriei de fiscalitate, rolul unui
astfel de sistem este negativ. Astfel, afirmăm că impozitul reflectă un transfer
de valoare din posesia privată în posesia statului, care, în esenţă, reprezintă
relaţiile obiective de distribuire şi redistribuire, dictate de o necesitate vitală.
2. Constatăm că studiul funcţiilor sistemului fiscal, prin prisma macroeconomică,
cât şi prin cea microeconomică, relevă puncte controversate privitor la
motivaţia de a produce. Soluţia, însă, constă în intenţia de armonizare a
intereselor sociale şi a celor antreprenoriale, găsind un raport optim între
volumul şi structura impozitelor.
3. Este necesar să menţionăm că, din punct de vedere conceptual şi al conţinutului
economic, sistemul fiscal este un mecanism de asigurare a echilibrului
economic şi financiar, manifestându-se ca un donator de resurse financiare, ca
instrument de promovare a politicii economice şi ca o sursă de forţă a
autorităţilor publice. După părerea noastră, pentru asigurarea unei îmbinări
eficiente a politicilor economice, ce vor asigura dezvoltarea durabilă a statului
e necesar de un mecanism fiscal adecvat ce ar permite sporirea producţiei
industriale.
4. Impozitele şi taxele aplicate la cotele exagerate privează activitatea economică
de profituri şi face nerentabilă continuarea acesteia. Aplicarea cotelor înalte la

111
 impozitele indirecte nu neapărat majorează veniturile bugetului. În acelaşi
timp, când nu se iau în consideraţie tradiţiile şi modul de trai al populaţiei din
fiecare ţară, diferenţierea cotelor de impozite indirecte influenţează negativ
veniturile fiscale.
5. Menţionăm că marele dezavantaj al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea
fiscală, care este consecinţa proporţionalităţii cotei de impunere, în care nu se
ţine cont de situaţia personală a contribuabililor. Structura impozitelor indirecte
reflectă nivelul dezvoltării economice al ţării, întrucât predominarea în
veniturile bugetare a încasărilor din TVA şi a taxelor vamale, indică orientarea
economiei spre comerţ. Impunerea indirectă prezintă drept avantaj rapiditatea,
comoditatea şi costul relativ redus al perceperii.
6. Ţinând cont de caracterul regresiv al impozitelor indirecte, precum şi de
efectele negative ale acestora, care sunt resimţite pe deplin de către
producătorii autohtoni, propunem o diminuare a sarcinii fiscale prin acest tip
de impozite. O reducere a impunerii indirecte s-ar încadra, de asemenea, în
tendinţa armonizării legislaţiei fiscale din Republica Moldova cu cea
europeană.
7. Principalele elementele ale mecanismului fiscal sunt: determinarea obligaţiilor
fiscale, reglarea fiscală şi monitorizarea fiscală. Cel mai mobil din aceste
elemente este reglarea fiscală. În funcţie de metoda realizării reglării fiscale se
determină, în final, rezultativitatea politicii fiscale. Considerăm că pentru
perfecţionarea mecanismului reglării fiscale trebuie luate în considerare analiza
permanentă a fiscalităţii, în scopul descoperirii punctelor vulnerabile, care
influenţează negativ asupra activităţii social-economice şi eliminarea lor.
8. Cercetarea normelor fiscale în raport cu principiile contabile aferente taxei pe
valoarea adăugată a accentuat disconcordanţa evidentă privind modul de
deducere al acestui impozit. În cazul în care cumpărătorul de mărfuri sau
servicii este înregistrat în calitate de plătitor al TVA, iar furnizorul nu,
vânzătorul nu eliberează factura fiscală. În consecinţă, în situaţie defavorizată

112
 să află ambele părţi: se micşorează veniturile plătitorilor de TVA, iar cu
vânzătorii, neplătitorii de TVA, se evită să se încheie contracte comerciale.
Remarcăm că soluţionarea problemei constă în corespunderea principiilor
contabile cu normele fiscale.
9. Afirmăm că dubla impozitare reprezintă o frână împotriva spiritului de afaceri.
Având în vedere opţiunile de fiscalitate, ar fi raţională modificarea modului de
calcul al impozitelor şi taxelor la importuri. Actualmente, la mărfurile
importate accizele şi TVA se calculează din mărimea valorii în vamă. Astfel,
pentru produsele importate, din suma TVA care se calculează în vamă, pentru a
fi achitată, nu se scade suma accizelor, fapt care duce la scumpirea mărfurilor
importate şi calcularea dublă a acestora.
10. În opinia autorului, prevederile de reducere sau de scutire de impozitul pe venit
pe o perioadă desemnată, în vederea încurajării investiţiilor în active fixe de
lungă durată, nu sunt chiar atât de generoase, cum par a fi la prima vedere.
Acestea se dovedesc a fi un stimulent sărac, cel puţin prin comparaţie cu alte
stimulente fiscale potenţiale. Dacă întreprinderea este scutită în totalitate de
impozitul pe venit pe o perioadă desemnată şi tot atunci investeşte în active
amortizabile cu durate mai mari de viaţă economică, rata efectivă a impozitului
pe venit, plătit de către această unitate economică depinde de relaţia dintre rata
de amortizare (fiscală) şi adevărata amortizare economică.
11. Analizând situaţia din Moldova privind importurile şi exporturile, remarcăm
tendinţa de a exporta materia primă. În cazul acesta, materia primă exportată va
fi impozitată cu cota zero. Însă, dacă o livrăm unui agent economic autohton,
în vederea prelucrării şi vânzării pe piaţa internă a ţării, se va calcula TVA de
la valoarea livrată. Ca urmare, producătorul autohton se află într-o situaţie
destul de dificilă, fiind nevoit să achite suplimentar 20% din valoarea materiei.
În vederea stimulării producătorului autohton, este necesară modificarea
sistemului fiscal la compartimentul impozite indirecte.

113
12. Constatăm că, printre principalele efecte ale impozitelor indirecte asupra
consumatorilor, se înscriu:
¾ Aplicarea impozitelor indirecte nu respectă echitatea socială;
¾ Impozitele indirecte oferă posibilitatea de a supune veniturile fiscalităţii
în concordanţă cu creşterea acestora;
¾ În condiţiile unor venituri mici, cu luarea în considerare a elasticităţii
preţurilor la produsele identice, apare posibilitatea de formare a „coşurilor
de consum”, în cadrul cărora impozitele indirecte sunt reduse la minim;
¾ La majorarea veniturilor cetăţenilor, din consumul lor dispar mărfurile şi
serviciile care nu sunt supuse taxării cu impozite indirecte şi, în consecinţă,
creşte cota totală a impozitelor de consum de la 25% până la 40%;
13. Ca rezultat al cercetărilor efectuate, evidenţiem principalele efecte ale
impozitelor indirecte asupra producătorilor:
¾ majorarea preţurilor la producţie, în funcţie de mărimea impozitelor indirecte
poate reduce, în anumite condiţii, cererea la aceste produse. Ca urmare, se va
diminua volumului vânzărilor şi, respectiv, mărimea profitului. Astfel, va fi
afectată şi dezvoltarea ulterioară a întreprinderii;
¾ au loc pierderi financiare egale cu diferenţa dintre TVA colectată din vânzări
şi TVA deductibilă din achiziţii. Acest fapt conduce la menţinerea unei presiuni
permanente asupra trezoreriei întreprinderii, în cazul în care taxa colectată nu se
sincronizează cu cea deductibilă.
¾ TVA descurajează recurgerea la creditul comercial, influenţând trezoreria
întreprinderii. TVA, aferentă avansurilor plătite furnizorilor pentru mărfurile
care urmează a fi primite, devine deductibilă pentru plătitorii de avans doar în
momentul întocmirii facturilor de către furnizori.
În scopul obţinerii unui impact benefic al sistemului fiscal asupra
economiei reale, se propun următoarele recomandări:
1. În urma examinării viziunilor existente în literatura ştiinţifică, propunem
abordarea autorului a definiţiei impozitelor - impozitul semnifică contribuţia

114
 bănească obligatorie a contribuabililor în buget, stabilită prin lege, care având
un caracter definitiv şi nerambursabil, vizează achitarea imediată şi fără
echivalenţă directă, a unor plăţi în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
2. Considerăm oportună implementarea măsurilor eficiente în vederea consolidării
disciplinei de stat, în ceea ce priveşte respectarea strictă a legislaţiei fiscale, în
vederea combaterii corupţiei în rândurile fiscale.
3. În viziunea autorului, pentru perfecţionarea mecanismelor reglării fiscale trebuie
luat în considerare faptul că sarcina cea mai importantă este analiza permanentă
în scopul descoperirii punctelor vulnerabile, care influenţează negativ activitatea
social-economică în ţară şi eliminarea lor.
4. În scopul acordării facilităţilor fiscale, corect orientate, este necesară utilizarea
unei metodologii unice de evaluare cantitativă a presiunii fiscale aplicate
întreprinderii, ramurilor sau domeniilor de activitate. Asigurarea unui caracter
stabil, concis şi fără neconcordanţe legislaţiei fiscale este o problemă prioritară.
O parte importantă în utilizarea mecanismului facilităţilor fiscale este aplicarea
lor pentru stimularea anumitor procese economice.
5. Este binevenită anularea stimulentelor fiscale ineficiente acordate la plata
diferitelor impozite şi reconsiderarea sau introducerea celor care generează un
efect pozitiv asupra comportamentului investiţional. Astfel, se cere revizuirea şi
anularea stimulentelor fiscale greşit acordate şi reconsiderarea sau introducerea
celor ce generează un efect pozitiv, stimulator asupra comportamentului
producătorului (acordarea selectivă a prevederilor de susţinere a pierderilor,
revederea condiţiilor de acordare a creditelor fiscale pentru investiţii, revederea
unor cheltuieli deductibile din baza impozabilă a impozitului pe venit, anularea
unor scutiri la plata TVA pentru unele domenii de activitate etc.).
6. Evidenţiem necesitatea transformării TVA într-un impozit unic, atât pentru
întreprinderile businessului mic, cât şi pentru celelalte tipuri de întreprinderi,
pentru a reduce cheltuielile la întreprinderile mici.

115
7. Subliniem necesitatea aplicării în cadrul analizei rolului impozitelor şi taxelor în
formarea pieţei interne a Complexului Integral de Generare, Exploatare şi
Asigurare Informaţională a Modelelor Economice, care este destul de eficient şi
livrează cercetătorului informaţie descriptivă, aferentă fenomenului economic
investigat.
8. În opinia autorului, în scopul stimulării vânzării valutei liber–convertibile, pe
piaţa valutară internă, ar fi binevenită restituirea TVA exportatorilor, doar după
vânzarea, pe piaţa internă, a valutei obţinute din tranzacţiile externe. Folosirea
acestui mecanism ar permite, pe de o parte, consolidarea valutei naţionale, iar pe
de altă parte, influenţarea pozitivă a comportamentului contribuabililor, referitor
la respectarea legislaţiei în vigoare. Pentru a asigura plata totală a TVA, este
necesară prevederea procedurii de achitare a TVA, la achiziţionarea valutei. În
acest mod, impozitul dat se va plăti în avans şi se va stabili din valoarea valutei
achiziţionate, care se va calcula în mărime de 16,67% din valoarea totală a
valutei.
9. Ar fi binevenit ca în schimbul sumei TVA, plătite în avans, să se elibereze un
titlu de valoare (cambie trezorerială), care ar fi acceptat ca mijloc de plată a
TVA la vamă pentru importul efectuat. Titlurile emise trebuie să asigure plata
unei dobânzi. În acest mod, statul va acumula o parte din resursele financiare
disponibile exprimate în valută liber–convertibilă, ce se poate folosi la
realizarea proiectelor investiţionale.
10. Remarcăm că modelul simular de analiză a rezultatelor influenţei impozitelor
asupra stării pieţei, elaborat de autor şi adaptat pentru testările la calculator,
poate livra informaţii pentru concluzii calitative în domeniul funcţiei de
reglementare a impozitelor.
Astfel, reorientarea impunerii indirecte în vederea susţinerii activităţii
întreprinderilor industriale autohtone, prin intermediul implementării
recomandărilor elaborate, trebuie să devină practică uzuală şi să contribuie la
armonizarea relaţiilor dintre stat şi antreprenoriat, ca premisă a dezvoltării durabile.

116
 BIBLIOGRAFIE

1. Codul fiscal, nr. 1163-XIII din 24 04 1997. Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, ediţie specială din 2007.
2. Codul vamal, nr. 1149-XIV din 20.07.2000. Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.160-162/1201 din 23.12.2000.
3. Legea cu privire la mărimea, modul si termenele de achitare a primelor de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală, nr. 1593-XV din 26.12.2002.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.18-19/57 din 08.02.2003.
4. Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, nr. 81-XV din
18.03.2004. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 64-66 din
23.04.2004.
5. Legea cu privire la tariful vamal, nr. 1380-XIII din 20.11.1997. Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 40-41 din 07.05.1998.
6. Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2006,
nr.339-XVI din 16.12.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.176-
181/875 din 30.12.2005.
7. Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2007, nr.
408-XVI din 21.12.2006, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 203-
206/987 din 31.12.2006.
8. Hotărârea Guvernului nr. 1149 din 05.10.2006 cu privire la Strategia de
dezvoltare a industriei pe perioada până în anul 2015, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.164-167 din 20.10.2006.
9. Instrucţiune privind restituirea sumelor taxei pe valoarea adăugată, nr.10 din
23.07.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.100-101 din
18.08.2001.
10. Instrucţiune cu privire la modul de calculare şi achitare a impozitului pe venit
de către persoanele ce practică activitatea de antreprenoriat, nr.3 din

117
 29.01.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 21-24 din
27.02.2001.
11. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2000/ Departamentul Statistică şi
Sociologie al Republicii Moldova. Chişinău: Statistica, 2002.
12. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2005/ Departamentul Statistică şi
Sociologie al Republicii Moldova. Chişinău: Statistica, 2006.
13. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2007/ Departamentul Statistică şi
Sociologie al Republicii Moldova. Chişinău: Statistica, 2008.
14. Armeanic A., Fiscalitatea în statele contemporane. Chişinău: CE USM, 2003.
15. Bălănescu R., Bălăşescu F., Moldovan E. Sistemul fiscal. Bucureşti: Editura
Economică, 1994.
16. Bălănescu R., Corduneanu C., Bugetul şi sistemul fiscal – experienţe
internaţionale. Bucureşti: CIDE, 1992.
17. Blaug M., Teoria economică în retrospectivă. Bucureşti, 1997.
18. Bran P., Decizia financiară în unităţile economice. Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980.
19. Bran P., Finanţele întreprinderii: gestionarea fenomenului microfinanciar.
Bucureşti: Editura Economică, 1997.
20. Brezeanu P., Fiscalitate: concepte, metode, practici. Bucureşti: Editura
Economică, 1999.
21. Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piaţă:
concepte, teorii, politici financiare şi studii de caz. Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine, 1999.
22. Brezeanu P., Şimon I., Celea S., Fiscalitatea europeană. Bucureşti: Editura
Economică, 2005.
23. Caraganciu A., Iliadi Gh., Probleme metodologice ale analizei mecanismului
financiar în economia de tranziţie. Chişinău: ASEM, 1998.
24. Caraganciu G., Direcţii de perfecţionare a sistemului fiscal în contextul
integrării UE. Chişinău: IEFS, 2007.

118
25. Caraganciu G., Evoluţia perceperii conceptuale a sistemului fiscal. Sibiu –
Chişinău: Revista Economică, nr. 2 (15), 2004.
26. Caraganciu G., Impactul negativ al taxei pe valoarea adăugată asupra activităţii
economice a întreprinderii. Sibiu – Chişinău: Revista Economică, nr. 5 (24), 2005.
27. Caraganciu G., Incidenţa impozitelor indirecte asupra comportării agenţilor
economici. Chişinău: IEFS, 2006.
28. Cobzari L., Restructurarea sistemului financiar al economiei în tranziţie a
Republicii Moldova: Autoreferatul tezei de doctor habilitat în ştiinţe
economice. Chişinău, 1999.

29. Condor I., Drept financiar. Editura Regia Autonomă, Bucureşti, 1994

30. Corduneanu C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor. Editura Codecs.

Bucureşti. 1998

31. Dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova în anul 2007/

Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova. Chişinău:
Statistica, 2008.
32. Domenti O., Consecinţele influenţei impozitelor asupra comportamentului
investiţional. Autoreferatul tezei de doctor în ştiinţe economice. Chişinău,
2001.
33. Fală A., Restricţii vamale. Iaşi, 1995.
34. Fuior E., Caraganciu G. Consideraţii privind metodele de estimare a
credibilităţii solicitanţilor de împrumut. Bucureşti: Editura ASE, 2006.
35. Fuior E., Oprea S., Maxim I., Caraganciu G., Direcţiile de optimizare a
mecanismului fiscal şi modelarea încasărilor fiscale în Republica Moldova.
Chişinău, 2005.
36. Giurgiu A., Bunduchi M., Stăneanu G., Mecanismul financiar al întreprinderii.
Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2001
37. Hoanţa N., Presiunea fiscală, nr. 3-4. Impozite şi taxe, 1995.

119
38. Ignat I., Economie mondială. Bucureşti, 1996.
39. Lupu N., Eficienţa şi finanţarea investiţiilor. Bacău: Moldavia, 1999.
40. Lăzărescu A., Finanţe publice. Bucureşti, Editura Naţional,2000.
41. Manole T., Finanţe publice locale. Chişinău: Tipografia Centrală, 1998.
42. Manolescu Gh. Managementul financiar. Concepte, instrumente, studii de caz.
Bucureşti: Editura Economică, 1996.
43. Manolescu Gh., Fiscalitatea şi formarea capitalului, Tribuna Economică nr.24,
1994.
44. Manolescu Gh., Politici economice – concepte, instrumente, experienţe.
Bucureşti: Editura Economică, 1997.
45. Moldova în tranziţie. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme. Chişinău:
CISR, 1999.
46. Moldova XXI. Strategia naţională pentru Dezvoltare Durabilă. Chişinău, 2000.
47. Muntean S., Caraganciu G., Reflecţii privind piaţa de capital a Republicii
Moldova. Sibiu – Chişinău: Revista economică, nr. 1 (14), 2004.
48. Nechita V., Economie Politică. Vol.1. Galaţi, 1991.
49. Hoanta N., Economie şi finanţe publice. Editura Polirom. Iaşi, 2002
50. Republica Moldova în cifre, culegere succintă de informaţii statistice 2006.
Chişinău, 2006.
51. Republica Moldova: Dimensiunile reformelor. Centrul de studiere a
problemelor pieţei. Chişinău: Pontos, 2002.
52. Robinson S., Management financiar. Bucureşti: Teora, 1999.
53. Romanu I., Vasilescu I., Managementul investiţiilor. Bucureşti, 1997.
54. Secrieru A., Finanţe publice. Instrumente şi mecanisme financiare de
intervenţie guvernamentală. Chişinău: Epigraf. 2004
55. Stan I., Teoria generală a impozitelor indirecte. Bucureşti: Institutul de arte
grafice „Lupta”. 2001
56. Stancu I., Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor.
Analiza şi gestiunea financiară. Bucureşti: Editura Economică, 1996.

120
57. Tendinţele în economia Moldovei. Chişinău: TACIS, 1998-2000.
58. Toma M., Alexandru F. Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere.
Bucureşti: Editura Economică, 1998.
59. Ulian G., Cobzari L. Necesitatea şi rolul grupurilor industrial financiare în
perioada de tranziţie în Republica Moldova. Economica, An VI, 1998, nr.2
(19).
60. Văcărel I., Finanţe publice. Bucureşti, 1999.
61. Văcărel I., Politici economici şi financiare de ieri şi de azi. Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1995.
62. Văcărel I., Probleme ale teoriei finanţelor. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1964.
63. Vintilă G., Fiscalitate: metode şi tehnici fiscale. Bucureşti: Editura Economică,
2004.
64. Voinea Gh., Ştefura G., Boariu A., Soroceanu M., Impozite, taxe şi contribuţii.
Iaşi: Junimea, 2002.
65. Adam Smith, The Wealth of Nations, Cannan ed, Methuen, 1950.
66. An industrial competitiveness policy for the European Union. Com (94) 319
final, of 14.09.1994.
67. Audretsch B., Industrial Policy and International Competitiveness: The Case of
Eastern Europe. Edinburg: Heriot - Watt - University, 1996.
68. Beitone A., Cazorla A., Dollo Ch. et al., Dictionnaire des sciences
économiques. Paris. 2002 (nouvelle édition).
69. Cozian M., Precise de fiscalite des entreprises. Paris: Libraires techniques,
1980.
70. Eve John Langlois A., Finance. Oxford: University Press, 1988.
71. Gitman L.J., Principles of managerial finance. San Diego State University,
1979.
72. Interstate statistical committee of the CIS: „External Economic Activities of
the CIS countries”. Moscow, 1999.

121
73. Leroy-Beaulieu Paul., Traité de la science des finances. Sixième édition revue
et corrigé. Paris: Librairie Guillaumin, 1899. Vol. 2
74. Maurice Duverger, Finances Publique, Presses Universitaires de France, Paris,
1971.
75. New perspectives on financing small business in developing countries. San
Francisco, 1995.
76. Ostry S., The threat of managed trade to transforming economies. Working
paper. No 3. EBRD, 1993.
77. Pierre Lalumiere, Les finances publiques, Paris, Librairie “Armand Colin”, 1970.
78. Petit Larrousse, Dictionnaire encyclopédique , 88e éd., Larousse, Paris, 1940
79. Rene Stourm, Systemes generaux des impots, Paris, 1905.
80. The Modern Theory of Corporate Finance. Edited by Clifford W.Smith with
the assistance of North-Holland Publishing Company, 1989.

81. The Wealth of Nations, Cannan ed, Methuen, 1950

82. Trotobas Louia, J. M. Cottert, Droit fiscal, Dalloz, Paris, 1992.

83. Бирман С., Теория финансов. Москва, 2000.
84. Брейли Р., Майерс С. Принципы корпоративных финансов. Москва:
«Олимп-Бизнес», 1997.
85. Брызгалов А. В., Налоги и налоговое право. Москва: Аналитика-Пресс,
1977.
86. Ван Хорн., Основы управления финансами. Москва: Финансы и
статистика, 2001.
87. Вознесенский Э.А., Финансы как стоимостная категория. Москва:
Финансы и статистика, 1985.
88. Глухов В., Дольдэ И., Налоги, теория и практика. Москва: Специальная
литература, 1996.
89. Дробозина Л., Финансы. Денежное обращение. Кредит. Москва: ЮНИТИ,
1997.

122
90. Караганчу Г., Некоторые аспекты уплаты НДС в Республике Молдова.
Материалы Республиканской научно-практической конференции. /Под
ред. А. Наумчик/ Гомель: 2004.
91. Карасев М., Налоговая политика и правовое регулирование
налогообложения в России. М.: Вершина 2004.
92. Кейнс Дж. М., Общая теория занятости, процента и денег. М.: Гелиос
АРВ, 1999.
93. Козырин А., Правовое регулирование НДС в Великобритании. Москва:
Финансы, 1995, №7.
94. Корнай Я., Дефицит. Москва: Наука, 1990.
95. Куликов А., Скворцов А., Место финансово-промышленных групп в
экономики. Москва: Экономика, 1997, №10.
96. Любушин Н., Лещёва В., Дьякова В., Анализ финансово-экономической
деятельности предприятия. Москва: „ЮНИТИ-ДАНА”, 2000.
97. Maкаров В., O pазвитии экономико-матиматического инструментария на
современом этапе. Экономика и математические методы, 1987, №3
98. Макконнелл К. Р., Брю С. Л., Экономикс: принципы, проблемы и
политика. т. 2. Москва: Туран, 1996.
99. Микеладзе П., Косвенные налоги. Ленинград: Финиздат,1927.
100. Налоги: Учебник /Под общ. ред. Н. Заяц, Т. Василевской/. Минск: БГЭУ,
2000.
101. От налога с оборота – к акцизу. Москва: Экономика и жизнь, 1991, март.
102. Перминов С., Имитационное моделирование процессов управления в
экономике. Москва: Экономика, 1989.
103. Петти У., Смит А., Рикардо Д., Антология экономической классики.
Москва: Эконов-ключ, 1993.
104. Пол Хейне., Экономический образ мышления. М: Каталаксия, 1997.
105. Пресняков В., Модель поведения предприятия. Москва: Наука, 1991.

123
106. Пресняков В., Фонотов А., Информационное моделирование
экономических систем. Москва: ЦЭМИ, 1979.
107. Разуваев Н., Моделирование в управлении финансами объединений.
Москва: Финансы и статистика, 1984.
108. Сабанти Б., Теория финансов. Москва: Менеджер, 1998.
109. Селигман Э., Cтрум P., Этюды по теории обложения. Москва: СПб, 1998.
110. Справочник финансиста предприятия. Москва: „ИНФРА-М”, 2000.
111. Сутырин С., Погорлецкий А., Налоги и налоговое планирование в
мировой экономике. Санкт-Петербург: Полиус, 1998.
112. Танзи В., Налогово-бюджетная политика в странах с экономикой
переходного периода. Вашингтон: МВФ, 1993.
113. Черника Д., Налоги. Москва: Финансы и статистика, 1996.
114. Четыркин Е., Финансовая математика. Москва: Дело, 2001.
115. Шубкина И., Моделирование механизма принятия решений. Москва:
Наука, 1976.
116. Якобсон Л., Экономика общественного сектора. Основы теории
государсвенных финансов. Москва: Наука, 1995.
117. http://www.statistica.md
118. http://www.fisc.md/ro/lege/acte_legislative/legi/
119. http://www.minfin.md/ro/raportinfo/budget/state/
120. http://www.cnam.md/

124
 ADNOTARE
la teza pentru conferirea titlului de doctor în economie
„Impozitele indirecte şi orientările de reformare a acestora în susţinerea
activităţii întreprinderilor industriale”

Teza este destinată studiului influenţei impozitelor indirecte asupra activităţii

întreprinderilor industriale. Anume în Republica Moldova aceasta problemă merită
o atenţie deosebită. Aceste impozite au o pondere dominantă în formarea poverii
fiscale. La rândul său povara fiscală este importantă pentru stabilirea nivelului de
competitivitate a întreprinderilor industriale autohtone. Însă reducerea taxelor de
impozitare induce micşorarea veniturilor bugetului naţional. Toate aceste determină
oportunitatea atenţiei sporite din partea statului către reformarea acestui sector.
În cadrul cercetării autorul a studiat relaţia între impozitele indirecte şi
activitatea agenţilor economici În baza exemplelor concrete au fost examinată
influenţa nivelului de impozitarea asupra eficienţei întreprinderilor industriale.
Autorul a stabilit că unul din factorii determinanţi al întăririi poziţiilor industriei
naţionale este regimul de fiscalitate.
Autorul a propus unele metode de optimizare a cotelor impozitelor indirecte.
Drept instrument de analiză, autorul a elaborat un model original. Acesta a permis
pronosticarea activităţii întreprinderii în condiţiile reformării sistemelor de
impozitare indirectă.

125
 АННОТАЦИЯ
диссертации на соискание учёной степени доктора экономических наук на
тему
«Косвенные налоги и направления их реформирования в целях
поддержки деятельности промышленных предприятий»

Диссертационная работа посвящена изучению влияния косвенных

налогов на деятельность промышленных предприятий. Именно в условиях
нашей страны необходимо уделить особое внимание этому виду налогов, так
как они существенно влияют на формирование налогового бремени. В свою
очередь налоговая нагрузка играет важную роль в развитии
конкурентоспособности отечественных промышленных предприятий. Однако
резкое снижение налоговой ставки влечет за собой уменьшение доходной
части национального бюджета, что объясняет необходимость повышенного
внимания государства к реформированию этого сектора.
В ходе исследований автор продемонстрировал зависимость между
косвенными налогами и деятельностью хозяйствующих субъектов.
Основываясь на конкретных примерах, рассмотрел влияние уровня
налогообложения на эффективность промышленных предприятий. В ходе
исследования автор пришел к выводу, что одним из факторов, влияющих на
укрепление позиций национальной промышленности, является режим
косвенного налогообложения.
В работе, автором, были предложены методы оптимизации ставок
косвенных налогов. В качестве инструментария для анализа, автором
разработана оригинальная модель, с помощью которой была рассчитана
деятельность предприятия при реформировании косвенных налогов.

126
 ANNOTATION
on the thesis for the doctor degrees in economics:
“Indirect taxes and trends of their reformation towards sustaining
industrial enterprises activity”

This thesis is aimed to analyze the indirect taxes’ influence on industrial

firm’s activity. In our country this problem requires a special attention. These
taxes have a dominant share of fiscal burden. By-turn, fiscal burden is very
important to assess the competitiveness level of inland industrial firms. But the
taxing reduction will involve a decrease of national budget revenues. All these
determine the opportunity to enhance the state attention on this sector’s
reformation.

Within the thesis, the author has studied the link between indirect taxes and
economic units. There has been also analyzed, on the basis of concrete examples,
the influence of taxing level on industrial enterprises efficiency. The author has
assessed that the fiscal regime is one of the main factors to enhance the national
industry position.

In the study there have been suggested new methods to optimize the indirect
taxes shares. Also, the author has elaborated as analyze instrument an original
model. This model has allowed the prognostication of firms’ activity in the
environment of indirect tax systems reformation.

127
CUVINTE CHEIE KEY WORDS КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА
Accize Excise Акциз
Налоговое
Administrare fiscală Tax administration
администрирование
Amnistia fiscală Tax amnesty Налоговая амнистия
Гaрмонизация
Armonizarea legislaţiei Harmonization of legislation
законодательства
Buget public Public budget Публичный бюджет
Фиксированная
Cota unică de impozitare Flat tax rate
налоговая ставка
Creştere economică Economic growth Экономический рост
Dumping fiscal Fiscal dumping Налоговый демпинг
Fiscalitate Fiscality Налогообложение
Impozite indirecte Indirect taxes Косвенные налоги
Instrumentele politicii Инструменты
Instruments of fiscal policy
fiscale налоговой политики
Mecanism fiscal Mechanism of fiscal Налоговый механизм
Model de simulare Model simulation Имитационная модель
Politică fiscală Fiscal Policy Налоговая политика
Presiune fiscală Fiscal pressure Налоговое бремя
Налоговое
Reglare fiscală Tax reglementation
планирование
Индустриальный
Sector industrial Customs duty
сектор
Sistemul fiscal Tax system Налоговая система
Налог на добавленную
Taxa pe valoarea adăugată Value added tax
стоимость
Taxa vamală Duty Таможенные пошлины

Venituri fiscale Fiscal income Налоговая прибыль

128
A N E X E

129
 Anexa 1
Principalii indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova
a.1997 a.1998 a.1999 a.2000 a.2001 a.2002 a.2003 a.2004 a.2005 a.2006 a.2007
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Produsul intern brut (preţuri
curente), mil. lei 8917 9122 12322 16020 19052 22556 27619 32032 37652 44754 53354
din care:
bunuri 4119 3873 5159 6684 7836 8642 9922 11102 11485 13068 13178
servicii 3882 4282 6533 7717 9371 11510 14248 17146 19982 25376 32599
servicii ale intermediarilor
financiari indirect măsurate -336 -436 -693 -379 -433 -463 -647 -730 -722 -1119 -1494
impozite nete pe produs şi
import 1252 1403 1323 1998 2278 2867 4096 4514 6010 7429 9070
Produsul intern brut pe
locuitor, lei 2441 2498 3379 4402 5247 6227 7646 8890 10475 12483 14916
Volumul producţiei
industriale (în preţuri
curente)1, mil. lei 5889,4 5981,9 7190,8 8167,7 10428 12624 15963 17591,1 20770 22370,7 26186,8
Producţia agricolă (în preţuri
curente), mil. lei 5100 4775 6396 8268 8646 9474 10354 11819 12688 13734 12550
Investiţii în capital fix - total
(în preţuri curente), mil. lei 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140,0 7796,5 11012,3 15180,5
din care, pentru lucrări de
construcţii-montaj 591 649,8 855,4 755,6 1056,8 1102,3 1526,8 2548,1 3913,4 5849 8484,4
Export - total, mln dolari
S.U.A 874,1 631,8 463,4 471,5 565,5 643,8 789,9 985,2 1091,3 1051,6 1341,8
Import - total, mln dolari
S.U.A 1171,3 1023,6 586,4 776,4 892,2 1038,0 1402,3 1768,5 2292,3 2693,2 3689,9
Balanţa comercială, mln
dolari S.U.A -297,2 -391,8 -122,9 -305,0 -326,7 -394,2 -612,4 -783,4 -1201,0 -1641,6 -2348,1
Volumul de vânzări cu
amănuntul (inclusiv
alimentaţia publică) - total,
mln lei 3970,5 3679 3601,7 6012 7612,4 10753 14537 16575,8 19488 23356,6 28304
Salariul nominal mediu lunar
al unui salariat în economie,
lei 219,8 250,4 304,6 407,9 543,7 691,5 890,8 1103,1 1319 1697 2063
Indicele preţurilor de consum
la :
produse alimentare - total 106,3 111,3 144 123,1 106,1 102,8 120 112,8 113,7 109,1 111
mărfuri nealimentare - total 105,5 120,7 135,6 112,5 107,9 108,2 111,5 111,9 112,3 116,4 113,1
servicii - total 137,3 134 155,6 111,6 104,5 104,4 112,6 112,4 107,8 114,7 114,3
1
Indicatorul include volumul producţiei calculate pe întreprinderile individuale;

130
 Anexa 2
Investiţiile în capitalul fix pe unele activităţi industriale în RM
mln. lei
milioane lei (preţuri curente)
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Industrie – total 484,2 1032,5 1022,1 1475,1 1705,4 2285,9 2663,2 3565,9
din care:
Industrie extractivă 3,3 7,9 6,5 6,1 18 32,3 54,1 51,2
Industrie prelucrătoare 255,4 617,4 728,3 1150,4 1144,5 1637,2 1679,6 2363
Industria alimentară şi a
160 400,6 445,4 753,1 648 1006,9 882,9 1153,6
băuturilor
Fabricarea produselor de
6,8 8,5 6,5 13,8 21,3 69,7 90,9 8,6
tutun
Fabricarea produselor textile 7,1 8,5 9,3 26,2 50,9 87,7 143,6 66
Fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte; prepararea şi 15,7 28,5 26,4 29,5 25,8 41,2 47,4 76,6
vopsirea blănurilor
Producţia de piei, de articole
din piele şi fabricarea 13,4 43,6 11,4 8,4 2,7 13,6 16,8 45,6
încălţămintei
Prelucrarea lemnului şi
fabricarea articolelor din 0,3 5,4 1,9 13,5 4,6 11 12,8 21,8
lemn
Fabricarea hîrtiei şi
– – 0,2 8,8 22,6 17 33,2 71,8
cartonului
Edituri, poligrafie şi
reproducerea materialelor 7,4 17,1 43,2 25,3 63,6 56,9 26,3 41,6
informative
Industria chimică 11,6 14,2 5,6 8,1 14,1 58,6 27,2 40,7
Producţia de articole din
cauciuc şi din material 0,4 1,3 3,1 3,2 15,9 73,2 77,8 55,2
plastic
Producţia altor produse din
minerale nemetalifere 23,6 63,7 109,9 150,9 189 113,4 199,7 573,2
Industria metalurgică 0 – – 0,3 0,1 0,2 0 1,6
Fabricarea produselor finite
din metal, exclusiv producţia 0,2 10,7 7,1 6,9 18,1 20,6 20,5 61,5
de maşini şi utilaje
Fabricarea de maşini şi
1,3 3,2 19,3 39,8 13,1 18,8 13,6 28,8
echipamente
Producţia de maşini şi
– – 0,7 3 0,7 2 7,1 15,3
aparate electrice
Producţia de echipamente şi
aparate de radio, televiziune – 0,3 0,8 – 2,2 2,1 0,2 0
şi comunicaţii
Producţia de aparatură şi
instrumente medicale, de – – – 0,1 0 0,1 0,7 1,6
precizie şi optice
Producţia altor mijloace de
– – – 0 – – – –
transport
Producţia de mobilier şi alte
activităţi industriale 7,6 12,2 37,4 59,4 51,8 32,2 73,4 70,1
Energie electrică şi
225,5 407,2 287,3 318,6 542,9 616,4 929,5 1151,7
termică, gaze şi apă

131
 Anexa 3
Activitatea industriei din Republica Moldova în anul 2007
Indicii
volumului Gradul de Informativ:
Ponderea în
producţiei în influenţă a ianuarie-
Volumul volumul total
ianuarie- creşterii decembrie
producţiei de producţie
decembrie (descreşterii) 2006 faţă de
industriale de la
2007 faţă de volumului ianuarie-
în preţuri începutul
ianuarie- producţiei pe decembrie
curente, anului 2007,
decembrie tipuri de 2005 în
în preţuri
2006 în activităţi asupra preţuri
mil. lei comparabile3,
preţuri indicelui general comparabile4,
%
comparabile3, de producţie, % %
%
Industria – total 26186,82 97,3 100,0 -2,7 93,1
Industria extractivă 414,6 103,6 1,9 +0,1 122,5
Industria prelucrătoare 16737,5 96,7 89,1 -3,0 91,5
din care:
Industria alimentară şi a băuturilor 8550,6 90,5 40,3 -4,1 80,9
inclusiv:
producţia, prelucrarea şi conserva-rea
cărnii şi a produselor din carne 732,4 123,9 3,6 +0,7 107,4
prelucrarea şi conservarea fructelor şi
legumelor 1025,3 110,6 4,3 +0,4 109,4
fabricarea produselor lactate 1008,6 103,4 4,3 +0,1 102,5
fabricarea produselor de morărit 58,5 157,8 0,3 +0,1 104,5
fabricarea nutreţurilor gata pentru animale 22,4 102,4 0,1 +0,0 112,9
fabricarea pâinii şi a produselor de
patiserie proaspete 757,9 107,5 3,5 +0,2 104,4
fabricarea zahărului 461,5 49,6 3,0 -3,0 115,8
fabricarea de cacao, ciocolată şi produselor
zaharoase de cofetărie 378,0 116,0 1,8 +0,2 97,9
fabricarea băuturilor alcoolice distilate 445,6 78,0 2,5 -0,7 62,7
fabricarea vinului 1633,8 70,5 7,5 -3,0 49,9
fabricarea apei minerale şi băuturilor
răcoritoare 275,7 129,5 1,3 +0,3 118,2
Fabricarea produselor de tutun 349,9 92,6 1,7 -0,1 77,1
Fabricarea produselor textile 705,2 109,5 3,5 +0,3 118,3
din ele, covoare şi preşuri 527,3 100,0 2,5 +0,0 124,9
Fabricarea de articole de îmbrăcăminte;
prepararea şi vopsirea blănurilor 657,9 93,3 10,6 -0,7 101,8
Tăbăcirea şi prepararea pieilor 31,7 140,5 0,2 +0,1 148,5
Fabricarea articolelor de voiaj şi de
marochinărie 36,7 100,7 0,5 +0,0 102,8
Fabricarea încălţămintei 164,3 103,5 2,9 +0,1 101,3
Prelucrarea lemnului şi fabricarea articolelor
din lemn 32,0 55,5 0,2 -0,2 96,3
Fabricarea hârtiei şi cartonului 513,3 117,1 2,7 +0,4 90,7
Edituri, poligrafie şi reproducerea
materialelor informative 175,5 104,8 1,1 +0,0 96,9
Industria chimică 228,4 104,7 1,1 +0,0 106,7
din care:
fabricarea de medicamente şi produse
farmaceutice 88,2 113,8 0,4 +0,0 116,5
Producţia de articole din cauciuc şi din
material plastic 400,1 104,0 2,0 +0,1 97,2
Producţia altor produse din minerale
nemetalifere 2659,3 109,0 12,2 +1,0 110,1

132
 Indicii
volumului Gradul de Informativ:
Ponderea în
producţiei în influenţă a ianuarie-
Volumul volumul total
ianuarie- creşterii decembrie
producţiei de producţie
decembrie (descreşterii) 2006 faţă de
industriale de la
2007 faţă de volumului ianuarie-
în preţuri începutul
ianuarie- producţiei pe decembrie
curente, anului 2007,
decembrie tipuri de 2005 în
în preţuri
2006 în activităţi asupra preţuri
mil. lei comparabile3,
preţuri indicelui general comparabile4,
%
comparabile3, de producţie, % %
%
din ele fabricarea:
sticlei şi a articolelor din sticlă 672,7 93,7 3,4 -0,2 94,4
cărămizilor şi ţiglelor din lut ars 170,7 98,6 0,7 -0,0 107,2
elementelor din beton, ipsos şi ciment 371,4 90,6 1,6 -0,2 98,1
tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei 32,8 155,9 0,2 +0,1 132,3
Industria metalurgică 36,1 82,3 0,2 -0,0 113,5
Fabricarea produselor finite din metal,
exclusiv producţia de maşini şi utilaje 368,6 108,1 1,7 +0,1 121,2
Fabricarea de maşini şi echipamente 378,9 97,5 1,8 -0,0 97,3
din care:
fabricarea de maşini agricole 134,6 99,6 0,6 -0,0 92,6
fabricarea maşinilor-unelte 38,2 101,9 0,2 +0,0 127,0
fabricarea aparatelor de uz casnic 37,1 106,1 0,2 +0,0 75,0
Producţia de aparatură şi instrumente
medicale, de precizie, optice 246,8 139,0 1,3 +0,3 206,9
Producţia de mobilier 319,0 104,9 1,5 +0,1 109,2
Producţia şi distribuţia de energie electrică
şi termică 2415,1 101,9 9,0 +0,2 105,5
Producţia şi distribuţia energiei electrice 1773,3 104,1 7,4 +0,3 104,8
Aprovizionarea cu aburi şi apă caldă 641,8 92,9 1,6 -0,1 108,5
1
Datele sunt prezentate fără întreprinderile din partea stângă a Nistrului şi m. Bender
2
Conform calculelor suplimentare estimative a producţiei întreprinderilor care prezintă rapoartele statistice anual şi întreprinderilor
individuale
3
În preţurile medii ale anului 2006
4
În preţurile medii ale anului 2005

133
 Anexa 4
Volumul producţiei industriale pe tipuri de activităţi
mln. lei (preţuri curente)
a.1998 a.1999 a.2000 a.2001 a.2002 a.2003 a.2004 a.2005 a.2006 a.2007
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Industrie – total 5982 7191 8168 10428 12624 15963 17591 20770 22243 26187
Industrie extractivă 51,8 56,5 61,6 74,2 100,9 127,2 206,2 285,8 362,4 414,6
Industrie prelucrătoare 4045 4669 6479 8107,6 10066 13311 14665 17627 14672 16738
din care:
Industria alimentară şi a
băuturilor 2650,6 2800,1 3798,2 4968,5 6355,8 8269,8 8752,1 10242,8 8043,4 8550,6
inclusiv:
producţia, prelucrarea şi
conservarea cărnii şi a
produselor din carne 204,3 276,4 315,5 355,2 488,4 595,2 615,7 652,6 529,9 732,4
prelucrarea şi
conservarea fructelor şi
legumelor 287,7 343,7 404,9 424,6 440,7 760 550,2 690,2 767 1025,3
fabricarea uleiurilor şi
grăsimilor vegetale şi
animale 37,6 45 63,6 212,2 362 476,2 510,6 678,1 669,1 781,3
fabricarea produselor
lactate 181,7 203,9 312,9 406 474,1 541,2 639,1 721 818,4 1008,6
fabricarea produselor de
morărit, a amidonului şi
a produselor din amidon 261,7 175 155,3 160,9 175,9 188,9 95,1 79,9 29,8 58,5
fabricarea nutreţurilor
gata pentru animale 36,2 30,1 19,8 15,7 19,5 20 20,4 23,5 19,6 22,4
fabricarea produselor de
panificaţie 288,4 310 408,1 462,9 487,7 552,3 703,8 683 630,2 757,9
fabricarea zahărului 221,2 297,7 331,3 430 552,9 393,1 423,4 659,7 933 461,5
fabricarea de cacao,
ciocolată şi produse
zaharoase de cofetărie 71,7 79,6 100 122,5 188,2 227 234 286,5 306,7 378
fabricarea băuturilor
alcoolice distilate 84 95,2 129 114,8 106,9 597,3 717 805,1 454 445,6
fabricarea vinului 868,2 784,4 1335 1991,1 2664 3263,9 3489,9 4031 1893,8 1633,8
fabricarea berii 61,8 87,3 125,1 158,8 244,1 317,7 407,1 476,7 560,5
fabricarea apei minerale
şi a băuturilor
răcoritoare 28,9 37,5 51,9 65,2 87,5 120,5 136,2 178,5 256,9 275,7
Fabricarea produselor de
tutun 235,6 423,6 484,2 523,1 383,6 424,9 424,4 429,9 333,4 349,9
Fabricarea produselor
textile
86,6 122,5 163,2 235,9 169,1 215,4 242,2 369,2 526,4 705,2
din ele:
covoare şi preşuri 55,2 61 66,7 84,8 110,7 139,3 167,3 293,1 464,1 527,3
Fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte; repararea
şi vopsirea blănurilor 64,4 111,4 163,1 182,1 307,8 377 491,6 577,7 555,8 657,9
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

134
Producţia de pieli, de
articole din piele şi
fabricarea încălţămintei 69 79,6 115,6 120,8 142,7 156,3 160,2 204,3 206,9 232,7
Tăbăcirea şi repararea
pieilor 36,9 30,1 50,7 53,4 52,8 29,1 26,7 29,3 27 31,7
Fabricarea de articole de
voiaj şi de marochinărie 6,2 16,4 18,2 20,6 31,1 44,8 35 40,6 31 36,7
Fabricarea încălţămintei 26 33 46,7 46,7 58,7 82,4 98,5 134,4 148,9 164,3
Prelucrarea lemnului şi
fabricarea articolelor din
lemn 21,6 28,5 56 55,5 71,5 97,6 95,7 90,6 38,6 32
Fabricarea hârtiei şi
cartonului 58,6 33,9 58,7 66,2 109,3 250,7 382,5 499,9 395,1 513,3
Edituri, poligrafie şi
reproducerea materialelor
informative 66 84,8 181,6 255,6 356 486,8 386,9 474,5 160,8 175,5
Industria chimică 51 109,1 114 122,3 146,6 151,7 176,7 231,7 205,1 228,4
din care:
fabricarea de
medicamente şi produse
farmaceutice 36,3 75,1 53,1 64,3 72,4 61,3 61 60,2 76,7 88,2
Producţia de articole din
cauciuc şi din material
plastic 19,7 29,6 82,2 90,8 143,8 250 345,9 499,8 289,8 400,1
Producţia altor produse
din minerale nemetalifere 311,1 397,9 674,7 785,4 1034,5 1244,4 1508,9 1993,1 2182,7 2659,3
din ele fabricarea:
sticlei şi a articolelor din
sticlă 153,8 207,9 402,6 426,9 499,9 507,2 546,8 687,7 732,4 672,7
cărămizilor şi ţiglelor
din lut ars 25,3 36,1 44,7 47,7 60,8 77,3 101,1 113,1 149,1 170,7
elementelor din beton,
ipsos şi ciment 93,4 95,9 103,8 137,2 163 463,4 396,8 550,4 294 371,4
tăierea, fasonarea şi
finisarea pietrei 10,6 11,1 12,7 16,6 27,8 24,2 16,8 18,5 21,1 32,8
Industria metalurgică 6,5 9,8 8,9 12,2 9,5 12,7 18,2 59,8 15,3 36,1
Fabricarea produselor
finite din metal, exclusiv
producţia de maşini şi
utilaje 44,1 64,3 88,7 107,2 160,5 270,7 348 435,4 292,6 368,6
Fabricarea de maşini şi
echipamente 208,8 164,7 248,6 322,4 367,9 428,4 460,5 448,2 379,2 378,9
din care:

fabricarea de maşini
agricole 93,5 41,8 73,3 107,2 120,4 146 142,2 146,9 123 134,6
fabricarea maşinilor-
unelte mecanice 3,1 10,5 15,9 20,8 18,9 38,2 25,5 34,9 39,9 38,2
fabricarea aparatelor de
uz casnic 33,3 25,9 43 30,2 68,7 83,6 62 45,7 37,4 37,1
Producţia de aparatură şi
instrumente medicale, de
precizie şi optice 31,1 65,1 67,1 72,7 83,8 115,4 136,7 112,5 177,6 246,8

Producţia de mobilier 44,9 56,7 69 86,3 112,5 183,8 241,2 363,1 229,3 319

135
 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Producţia şi distribuţia
de energie electrică şi
termică, gaze, aburi şi
apă caldă 1502 1922 1092 1606,3 1689,4 1716,8 1789 1949,2 1725,6 2415,1
Producţia şi distribuţia
energiei electrice 904,8 1331 830,1 1311,9 1432,6 1407,7 1378,6 1367,9 1381,8 1773,3
Aprovizionarea cu aburi
şi apă caldă 471,2 520,7 191,6 220,7 183,2 199,5 218 353,5 343,8 641,8

136
 Anexa 5

Datele bugetului consolidat în anii 1998-2007

Unit. a.1999 a.2000 a.2001 a.2002 a.2003 a.2004 a.2005 a.2006 a.2007
mln
Venituri - total lei 3100,3 4102,4 4324,8 5084,3 6620,5 11407,6 14527,7 17827,2 22292
Ponderea în PIB a
veniturilor bugetului
consolidat % 25,2 25,6 22,7 22,5 24,0 35,6 38,6 39,8 41,8
Executat buget faţa de
anul precedent % 113,9 132,9 105,4 117,6 130,2 130,4 127,4 122,9 125,0
mln
Impozite directe lei 617,4 727 889,6 1114,7 1399,5 1801,2 1903,6 2439,5 2943,4
Ponderea în PIB a
impozitelor directe % 5,0 4,5 4,7 4,9 5,1 5,6 5,1 5,5 5,5
impozit pe venit din
activitatea de mln
întreprinzător lei 233,4 275,6 349,7 427,6 577,5 779,5 801,8 1079,1 1388,4
impozit pe venitul mln
persoanelor fizice lei 218,8 264,5 347,6 467,4 623,4 796,5 869,3 1127,7 1328,7
mln
impozit funciar lei 139,7 159,7 164,5 189,7 167,9 190,9 196 196 189,5
impozit pe bunuri mln
imobiliare lei 25,5 27,2 27,8 30 30,7 34,3 36,5 36,7 36,8
mln
Impozite indirecte lei 1615,5 2231,9 2412,8 3025,2 4156,9 4833,9 6235,7 8095,2 9879,2
Ponderea în PIB a
impozitelor indirecte % 13,1 13,9 12,7 13,4 15,1 15,1 16,6 18,1 18,5
taxa pe valoarea mln
adăugată lei 940,2 1342,7 1497,8 2034,3 2791,9 3427,9 4623,2 6193,7 7586,9
mln
accizele lei 444,5 658,5 680,8 658 888,4 910,4 1171,9 1070,9 1392,3
impozit asupra
comerţului internaţional mln
şi operaţiuni externe lei 230,8 230,7 234,2 332,9 476,6 495,6 440,6 830,6 900
mln
Taxe rutiere lei 41,5 40,4 46,5 49,9 73,1 109,3 108,6 198,8 135,8
Alte impozite, perceperi mln
şi încasări lei 825,9 1103,1 975,9 894,5 991 4663,2 6279,8 7093,7 9333,6
Excedent (+)/deficit (-) mln
ai bugetului lei -395 -166,4 -1 -109,8 437,1 151,6 578,4 -146,7 -123,6

Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova

137
 Anexa 6

140
120
100
80
60
40
20
0
1 2 3 4 5 6

Vari an ta 1 Vari an ta 2 Vari an ta 3 Vari an ta 4

Veniturile în buget de la întreprinderea SA „FARMACO”

3000
2500
2000
1500
1000
500
0
1 2 3 4 5 6

Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4

Veniturile în buget de la întreprinderea „VISMOS”

600

500

400

300

200

100

0
1 2 3 4 5 6
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4

Veniturile în buget de la întreprinderile

de procesare a producţiei agrare

138
 Anexa 7
Model 1
Multiple linear regression

Intercept b0 = 2,22118 t = 0,02298 P = 0,9822

x8 b1 = 0,125436 t = 11,240577 P < 0,0001

x3 = 2,22118 +0,125436 x8

Analysis of variance from regression

Source of variation Sum Squares DF Mean Square
Regression 2906667,900391 1 2906667,900391
Residual 184038,288609 8 23004,786076
Total (corrected) 3090706,189 9
Root MSE = 151,673287
F = 126,350573 P < 0,0001
Multiple correlation coefficient (R) = 0,96977 [95%CI = 0,873492 to 0,993048]
RІ = 94,045429%
RaІ = 93,301108%
Durbin-Watson test statistic = 1,710087

139
 Anexa 8
Model 2
Multiple linear regression
Intercept b0 = -1,051948 t = -0,009802 P = 0,9924
x6 b1 = 0,087396 t = 10,1336 P < 0,0001
x3 = -1,051948 +0,087396 x6
Analysis of variance from regression
Source of variation Sum Squares DF Mean Square
Regression 2867328,420528 1 2867328,420528
Residual 223377,768472 8 27922,221059
Total (corrected) 3090706,189 9
Root MSE = 167,099435
F = 102,68984 P < 0,0001
Multiple correlation coefficient (R) = 0,963185 [95%CI = 0,847558 to 0,991512]
RІ = 92,772598%
RaІ = 91,869172%
Durbin-Watson test statistic = 1,862996

140
 Anexa 9
Veniturile fiscale în Republica Moldova
în perioada anilor 1993 -2007 (datele pentru calcul)
x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7 x8 x9 x10 x11 x12

Impozit pe venit, pers. fizice,

Impozit pe venit, pers. jurid.,

Volumul veniturilor fiscale,

(preţuri

Volumul investiţiilor, capital

ale
populaţiei (preţuri curente),

Cota impozitelor pe venit a

Cota medie a accizului, %

băneşti

întreprinderilor, %
nominal
curente) mln lei
Accize, mln lei
TVA , mln lei

Cota TVA, %
fix, mln lei

Veniturile

mln lei
mln. lei
Nr. crt.

mil. lei
mln lei
Anul

PIB
1993 1 102,5 94,5 35,6 61,5 1821,1 171,4 671,6 372,4 20 35 40

1994 2 418,2 282 130 151,5 4736,8 712,3 3190,9 1165,1 20 35 40

1995 3 397,5 576,7 201,7 190,3 6479,7 844,8 5114,3 1623 20 35 40

1996 4 358,6 613,9 219,1 196,5 7797,6 987,4 6401,1 1719,8 20 35 35

1997 5 244,1 948,9 281,9 401,1 8917 1202,2 7211,6 2298,5 20 32 35

1998 6 178,6 1124 234 374,6 9122,1 1444,4 6573,9 2205,8 20 32 35

1999 7 233,4 940,2 218,7 444,5 12321,6 1591,8 7320,4 2422,8 20 28 30

2000 8 275,7 1342,7 264,5 658,5 16019,6 1759,3 9463,8 3085,9 20 28 30

2001 9 349,7 1497,9 347,6 680,8 19051,5 2315,1 12860,6 3937 20 28 30

2002 10 427,6 2034,3 467,5 658 22040 2804,2 16392,7 4283,8 20 25 30

2003 11 577,5 2791,9 621,2 888,4 27619 3621,7 19671,2 5722,7 20 22 30

2004 12 779,5 3427,8 796,5 910,4 32032 5140,0 24372,6 9658,0 20 20 30

2005 13 801,8 4623,2 869,3 1171,9 37652 7796,5 20395,2 12063,2 20 18 30

2006 14 1079,1 6193,7 1127,7 1070,9 44754 11012,3 25333,4 15100 20 15 30

2007 15 1388,4 7586,9 1388,7 1392,3 53354 15180,5 26750,1 18396,5 20 15 30

141