Legendele Dunarii: misterul tunelurilor stravechi care impanzesc Galatiul si

traverseaza fluviul catre Dobrogea

Costel Crangan,

Cele mai multe legende spun ca boierii moldoveni ar fi sapat un tunel pe sub Dunare pentru a-si feri averile de
navalirile turce si tatare. Intrarea in tunel s-ar afla intr-un loc sacru, inaccesibil ,,civililor": sub altarul bisericii
istorice Precista de pe malul Dunarii. Specialistii resping ideea ca ar exista un astfel de tunel, insa lasa si cateva
semne de intrebare.
Visul galatenilor de a putea trece lesne Dunarea, printr-un tunel sau pe un pod, este vechi de secole. Poate veni
chiar din negura mileniilor, caci e sigur ca aceste locuri erau locuite inca dinainte de Hristos.
De-a lungul timpului, in jurul acestei dorinte aprige de a ajunge fara prea multa osteneala pe malul dobrogean
(sa mergi 800 de metri cu barca, in conditiile unor curenti foarte puternici ai apei, nu este la indemana oricui) sau tesut numeroase proiecte si legende.
Chiar daca in ultimul sfert de secol au predominat proiectele (niciunul realizat, in ciuda noianului de promisiuni
si a milioanelor de euro cheltuite pe tot felul de studii de fezabilitate fantasmagorice), tot legendele aprind mai
tare imaginatia oamenilor.
Caci daca-i intrebi pe galateni care-i treaba cu tunelul pe sub Dunare, vei afla ca exista deja unul, secret, facut

de romani sau de turci, nu-i chiar clar, insa vor injura pe rupte planurile autoritatilor prezentului (considerate
utopice de marea majoritate) de a face un tunel auto catre malul tulcean. Dar sa ne intoarcem de la legendele
prezentului la cele ale trecutului.
Este biserica Precista o capela Rosslyn romaneasca
Cele mai multe dintre informatiile vehiculate in plan local despre tunelurile existente sub oras si sub Dunare
aseaza in centrul povestii biserica fortificata Precista, care se afla pe Faleza, la doar 100 de metri de malul
fluviului. La o prima vedere, Precista pare un fel de capela Rosslyn a Romaniei (cine a citit cartea ,,Codul lui Da
Vinci", a lui Dan Brown, intelege paralela), care ascunde secrete de nepatruns de catre oamenii obisnuiti.
Construita intre anii 1643 si 1647, in timpul domniei lui Vasile Lupu, Precista a fost, in acelasi timp, si lacas de
cult, dar si cetate de aparare impotriva cotropitorilor. Este cel mai vechi monument istoric din municipiul Galati,
iar in jurul ei a plutit mereu un val de mister.

Biserica

Precista din Galati. Foto: C.C.

Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsa de turci in anul 1711, distrusa in razboaiele
ruso-otomano-austriece din anii 1735-1739 si 1769-1774 si suferind avarii in numeroase alte randuri,
consfintindu-se astfel faptul ca navalitorii o aveau ca tinta predilecta.
Arhitectul francez care a condus lucrarile de restaurare a bisericii (imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial) a
remarcat ca Precista are o multime de detalii constructive surprinzatoare, care o fac sa fie o cladire unica.
Astfel, in zidarie, printre randurile de caramida, este folosita piatra, tehnica nefolosita la alte biserici
moldovenesti ridicate in aceeasi perioada. De asemenea, zidul peretilor de deasupra ferestrelor, pana la acoperis,
este dublu, formand o galerie cat sa poata umbla comod un om.
In plus, deasupra altarului exista o camera mare, unde la navalirile barbare se asigurau diferite odoare si bogatii
ale orasului. Prezenta acestei camere in interiorul bisericii, n-ar fi, se spune, o intamplare, caci chiar de sub altar

(loc unde nu se poate cauta, caci, prin definitie, este un loc sacru, tabu) ar porni un tunel secret pe sub Dunare,
pe unde se puteau duce la loc sigur averile si putea fi scapati locuitorii de vaza de furia vrajmasilor.
Se mai vehiculeaza ideea ca, in urma cu aproximativ un secol, tunelul ar fi fost astupat cu pamant la capatul
tulcean, iar culoarul de sub Dunare ar fi fost folosit de bogatii vremurilor pentru a-si ascunde comorile de
invadatorii germani si sovietici.

Lucrarile

la strada Traian au scos la iveala vestigiile unei retele de tuneluri. Foto: C.C.
O alta varianta ar fi ca tunelul are inca doua ,,guri": una sub casele celebrului avocat H. Stefan (ale carui
bunuri - avea o colectie colosala de tablouri si bijuterii, evaluate la cateva zeci de milioane de dolari - au
disparut subit in timpul celui de-al doilea razboi mondial), iar cealalta sub biserica Sfantul Gheorghe (o biserica
faimoasa - demolata cu mare pompa, in 1963, de catre comunisti - care adapostea ramasitele marelui hatman
cazac Ivan Mazepa).
Cei care tin legenda vie
Evident, daca vrei sa afli lucruri interesante despre trecutului Galatiului, e musai sa mergi la un muzeu. Muzeul
Judetean de Istorie ,,Paul Paltanea" detine, in cele trei locatii ale sale (sediul de Domneasca, Casa Cuza si Casa
Colectiilor), marturii extraordinare ale trecutului acestor locuri. De asemenea, dovezi impresionate exista si la
Muzeul Istoriei, Culturii si Spiritualitatii Crestine la Dunarea de Jos, Muzeul Satului Moldovenesc sau
Complexul Muzeal de Stiintele Naturii.
Insa daca vrei sa evadezi din lumea extraordinarului in cea a incredibilului este neaparata nevoie sa mergi in
parcul sahistilor din Tiglina. Acolo istoria capata o cu totul alta fata, aproape mistica, aproape ,,science fiction",
caci venerabilii luptatori cu mintea (se joaca sah ca la mondiale acolo!) stiu lucruri pe care cartile de istorie si
rapoartele oficiale nu le incap.

Ei tin legenda vie. Si nu pentru ca legenda nu s-ar conserva si propaga si altfel, ci pentru ca acolo, in parcul
sahistilor, oamenii au un har cu totul aparte in a povesti, a se contrazice si a se completa unii pe altii.
In parcul sahistilor, tunelul pe sub Dunare este cam ca produsul intern brut: toata lumea stie ca exista, dar
nimeni nu l-a vazut vreodata. Putinii care se lauda ca au fost acolo sunt ironizati fara mila de ceilalti purtatori ai
legendei, care sunt convinsi ca tunelul nu se va lasa gasit prea curand.

Hruba de

pe strada Domneasca (in apropiere de sediul Vietii libere". Foto: Adevarul

Nea' Costica are 78 de ani si a iesit la pensie de la Combinat. ,,Eu am iesit pe bune, la limita de varsta, cu ca
astia de acuma, la 50 de ani", se lauda cel pe care prietenii il striga Karpov (ca pe fostul mare campion mondial),
din doua motive: e bun la sah si-l cheama, in buletin, Carp.
,,Vezi, dom'le cum e lumea Astia de acuma se lauda ca fac tunel de 25 de ani incoace, dar nu-s in stare sa
astupe groapa aia de pe Faleza. Ne rad si cu fundul stramosii nostri, care au sapat tunelul pe sub Dunare acum
doua mii de ani", este de parerea nea' Costica.
Nu stie pe unde trece tunelul, insa este ferm convins ca incepe de sub biserica Precista si ca intrarea este tinuta
secreta de mai-marii Bisericii ortodoxe. ,,Au pus mana pe aurul dacilor ascuns acolo, deci nu vor sa stim ca au
gasit tunelul", este convins galateanul, care este contrazis de nea' Petru: ,,Baliverne! E facut de boieri acum 300
de ani, ca sa-si ascunda comorile de turci!"
Sa ne intoarcem, totusi, la muzeu
Dincolo de vorbele spuse de purtatorii de legende se cuvine, fara indoiala, ca ultimul cuvant sa-l aiba, totusi,
specialistii.
Cristian Caldararu, directorul Muzeului de Istorie din Galati, se declara pesimist in ceea ce priveste posibilitatea
ca inaintasii nostri, care avea resurse tehnice limitate, sa fi construit un tunel pe sub Dunare. Totusi, un sambure

de adevar exista, dupa cum recunoaste repuatul istoric galatean.

,,Totul a pornit de la faptul ca a fost descoperita o galerie, cu o lungime de 300 de metri, intre Biserica Precista
si Biserica Sfantul Gheorghe. De aici a aparut legenda conform careia ar exista un asemenea tunel si pe sub
albia Dunarii, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului. Nu exista nicio dovada in acest sens,
este doar o poveste", afirma Caldararu.

Hruba de pe strada Domneasca (langa Prefectura), parte a unei retele complexe. Foto: C.C.
Interesant este ca declaratia acestuia este nuantata usor de consilierul Marius Mitrof, de la Directia pentru
Cultura, Culte si Patrimoniu a judetului Galati, care acrediteaza ideea ca legenda ramane legenda pentru ca s-au
pierdut probele.
,,Totul este o legenda si asa va ramane. La cum a fost rascolita Faleza Dunarii in acea zona este greu de crezut
ca vom mai gasi vreodata vreun tunel. N-am stiut sa ne conservam istoria, iar acum trebuie ne multumim cu
legende", a spus Mitrof.
Faptul ca in spatele exagerarilor oamenilor ar putea exista o cantitate apreciabila de adevar este confirmat pe
undeva si de aceea ca pe sub Galati trec zeci de kilometri de tuneluri misterioase. Cele mai multe dintre acestea
au fost sapate si zidite in urma cu cel putin 200 de ani, insa, din pacate, reconstruirea orasului din perioada 19501970 le-a distrus si le-a astupat in mare parte.

Hruba de

pe strada Cuza din Galati- Foto: arhiva

Cu toate acestea, pe strazile Domneasca, Nicolae Balcescu, Alexandru Cuza, Mihai Bravu si Dogariei (cea mai
veche strada a orasului) mai pot fi gasite numeroase ramasite ale aceste retele vaste de tuneluri, care nu a fost
niciodata explorata si cartata de specialisti.
VA MAI RECOMANDAM SI:
Povestea singurei biserici din Romania in care a slujit ca preot un patriarh al tuturor ortodocsilor. De ce
a fost gonit de turci de la Constantinopole
Povestea Elisei Leonida, prima femeie inginer din lume. A studiat in Germania dupa ce in Romania a fost
respinsa pe criteriul ,,locul femeii este la cratita!"

Legendele nestiute ale Dunarii: in cautarea misteriosilor monstri acvatici care se

ascund sub apele fluviului
Costel Crangan,

De la crocodilul de canalizare la anaconda de Cocuta, toate sunt povesti pescaresti care i-au facut pe galateni sa
se inarmeze si sa plece in cautarea ,,bestiilor" mancatoare de oameni. Pana la proba contrara, singurii ,,monstri"
cu ,,fisier foto atasat" sunt morunii si somnii de cateva sute de kilograme bucata. Specialistii piscicoli zambesc a
paguba in fata legendelor: ,,Monstri au cam fost, dar i-au rarit braconierii".
De cand s-au inventat telefonul mobil cu camera digitala si internetul, povestile pescaresti nu mai sunt ce-au
fost. Orice legenda care incearca sa smulga din partea auditoriului macar un ,,hai, frate!", fie el cat de putin
patruns de emotie, se propteste, invariabil, intr-o replica ce taie elanul oricarui pescar cu talent: ,,Pai, arata-ne
poza!".
Insa chiar daca tehnologia moderna a cam retezat din elanul spumoaselor legende de alta data, tot se mai gaseste
cate un ,,romantic" care, intru amintirea vremurilor de odinioara, arunca spre public cu momeala unei povesti
pescaresti condimentata cu toate detaliile necesare pentru a face gurile sa se caste de uimire. Cum ar fi cea a
pestelului lung ,,cat un autobuz", care este ,,vazut" din cand in cand in apele din dreptul orasului.
Crocodilul din canale si sarpele de la plaja Cocuta
O poveste incredibila legata de posibila fauna de dimensiuni gigantice a Dunarii este legata de aparitia unei

soparle uriase (Crocodil Varana) in canalul colector care se varsa candva in Dunarea in zona ,,Elice". Intre timp,
canalul a ramas doar in parte (si doar cu numele), caci apele uzate sunt repompate acum catre statia de epurare
de la malul Siretului.
Canalul respectiv avea circa doi metri in diametru, iar gura lui de varsare era mai mereu sub apele fluviului, asa
ca, nu se stie de unde, a aparut povestea unei soparle uriase - un fel de Godzilla a sudului Moldovei - care, cica,
cutreiera, acum cateva decenii, canalul si apele din zona portului in cautare de hrana.
Se spune ca fiara avea sapte-opt metri lungime si ca ar fi mancat nu o data copii iesiti sa se scalde in fluviu sau
pescari singuratici. Desigur, nicaieri in scriptele oficiale nu apare vreo dovada a existentei unui astfel de animal,
desi disparitiile de persoane, la malul apei, au fost mereu o realitate. La fel de frecvente sunt insa si cazurile de
oameni care nu prea stiu sa inoate.
O alta poveste, la fel de ciudata, este legata de descoperirea unei piei de sarpe de dimensiuni impresionate (circa
15 metri lungime; anaconda ) in zona plajei Cocuta, aflata pe malul tulcean, exact in fata Galatiului. Pana acum
vreo 20 de ani, plaja amintita era in mare voga (foto jos), dar intre timp a disparut sub apele capricioase ale
fluviului.

Se spune ca unul dintre carciumarii care aveau acolo o toneta cu bere si braga a gasit pielea, provenind de la un
sarpe care a naparlit, chiar pe plaja, in zorii zilei. Speriat, omul a fugit, iar cand s-a intors insotit de mai multi
prieteni, ,,obiectul" disparuse.
Se pare ca povestea a facut suficienta valva in acea vreme (se intampla prin anii'30), incat autoritatile vremii sa
instituie o patrula calare, inarmata, care sa cutreiere cateva zile malul, dupa cum relateaza ziarele galatene.
Evident, sarpele gigantic n-a fost gasit, insa legenda a mai dainuit cateva decenii de atunci.
Si ce povesti ,,cool" erau candva...
Pana sa ajungem la legendele prezentului, sa ne mai aplecam asupra povestilor de altadata, caci, cum spuneam,

povestitori se gasesc mereu. Una dintre cele mai interesante (si cumva infricosatoare) legende ale genului
(evident, fara ,,file video" sau ,,jpg" atasat), am auzit-o de la Mihai Dragomir, un ,,pescar inrait" - sintagma-i
apartine - din Badalanul Galatilor.
Nea' Mihai a scapatat binisor de 70 de ani, dar inca se mai duce ,,la balta", aproape zilnic, in speranta ca doardoar i-o iesi si lui cartea castigatoare, adica somnul de peste suta de kilograme sau morunul cat lotca de lung.
Stie ca viseaza, insa il tin langa apa povestile.
,,Eram copil pe atunci. Nici nu eram la scoala cand am vazut cum au prins pescarii, chiar aici, oleaca mai la vale
de Santierul Naval, un somn de cinci metri. Cinci metri avea, nu te mint! Cand i-o spintecat burta, o gasit in el
un om intreg. Era aproape putrezit, ca-l mistuise stomacul dihaniei".
Mihai Dragomir
pescar "legendar"
,,Sa stii, dom'le, ca somnii chiar mananca oameni daca apuca sa creasca atata cat trebuie. Numai ca-s lacomi si
de aceea sunt si prinsi cand is mici, de pana la 100-150 de kile. Nu se pot abtine de la mancare", este categoric
pescarul.
Despre legenda pestelui gigant, care bantuie apele Dunarii si este vazut cand si cand de oameni, are doar cuvinte
bune. ,,Pai, de ce n-ar fi Prea multi spun ca l-au vazut, ca sa nu fie asa. Cee Nu se poate sa fie in Dunare un
peste de 10-15 metri lungime La cand e de mare e apa Dunarii, sigur poate trai si asa ceva aicea", este de parere
nea' Mihai. Nu-l putem contrazice.
Cand si cand, cate un ,,monstru" cade-n carlig
Povestile pescaresti au, fara indoiala, mai multe fete. Dincolo de zona incredibilului exista si povestile acelea cu
dovada, cu poza ,,monstrului" din toate unghiurile si, mai nou, cu filmare HD.
Cam de doua-trei ori pe an (din pacate, in ultima vreme, pe fondul braconajului masiv, se-ntampla din ce in ce
mai rar...) se nimereste sa pice marea captura, iar monstrul este aratat lumii intregi. Acum doi ani, un galatean a
traz lozul cel mare. Profesorul Mihai Cadinoiu (daca numele vi se pare cunoscut, sa stiti ca asa-i: a fost campion
mondial la popice!) a tras in barca, la ,,Scurta" (adica aproape de varsarea Prutului in Dunare), o namila de 115
kilograme si 2,5 metri lungime.

Pescarul s-a pozat cu ,,monstrul" (foto sus) in toate felurile, care apoi a fost transat, caci si pescarii au un fel de
,,pomana a porcului" cand vine vorba despre capturile de exceptie.
Inca o fuga in trecut, mai spre Delta un pic
Scriitorul tulcean Nicolae C. Ariton, posesorul unui blog foarte citit si scris exceptional
(mistereledunarii.wordpress.com), aduce in actualitatea cateva povesti pescaresti (dar deloc incredibile) despre
monstrii de altadata ai Dunarii.
,,Pentru un loc de pescuit bun se spuneau si ascultau tot felul de povesti, care de care mai fantasmagorice, cu
monstrii veniti din Dunare si care inghitisera hulpavi vitei, caii sau chiar oameni. Cele mai exagerate se
povesteau prin pravaliile evreilor, care erau in stare sa jure, pentru un pitac, sau doi, ca vazusera cu ochii lor
cum o asemenea dihanie inghitise un pescar cu barca cu tot", scrie Nicolae C. Ariton.
,,Dupa ce ajungeau cu bine la un asemenea vad secret, de care stia doar jumatate din Tulcea, cei doi, trei barbati,
insotiti doar de baietii mai rasariti, din familie, faceau primele pregatiri de pescuit. Ii luau la incins pe baistrucii,
care bucurosi nevoie mare de asa expeditie, se jucau prea aproape de Dunare, ispitind vre-o dihanie sa-i inhate.
Apoi, multumiti, legau o funie groasa de codarla carutei, iar de capatul celalalt al acesteia prindeau un carlig
lucios si bine ascutit cu piatra. Dupa ce agatau de el mate de oaie sau porc, ca momeala, il aruncau in apa
albastra-galbuie a Dunarii, toata sleahta pandind intr-o liniste deplina sosirea prazii, inarmati cu topoare si bate".
Nicolae C. Ariton
scriitor
,,O smucitura puternica in codarla carutei era un semn ca dihania a tras, boii fiind urniti cu lovituri de biciusca,
in directie opusa apei, in miscari incete, dar puternice. Toata maiestria era sa nu tragi brusc si tare, amenintand
sa rupi osia carutei, ci sa mergi inainte si inapoi, pana obosea dihania, care o data trasa pe mal era palita in cap
cu o lovitura de topor. Monstrul, care avea uneori si 3-4 metri lungime, era hacuit cu maiestrie si carnea asezata

in cosuri de nuiele si incarcate in caruta golita de pietrele de balast", mai scrie Nicolae C. Ariton.
Povesti, taica, dar si cu ceva sambure de adevar
Specialistii in piscicultura zambesc cand aud astfel de povesti. Insa nu zambesc atat a neincredere, cat mai ales a
paguba.
Inginerul piscicol Marian Popa zice ca odinioara chiar se gaseau in apele Dunarii adevarati monstri. ,,Pana acum
o suta de ani, era ceva normal sa se prinda sturioni - moruni mai ales - de 300 si ceva de kilograme sau somni de
peste 200 de kilograme. Insa vremurile acelea au cam apus. Braconierii au facut praf fauna Dunarii si, in ciuda
eforturilor de repopulare, cu timpul pestii mari vor cam disparea", este de parere inginerul.
Cat priveste povestile cu crocodili, soparle gigant, serpi de 15 metri si pesti ,,cat autobuzul de mari", Marian
Popa ne invita la precautie. ,,Imaginatie unora e foarte bogata! Dar, pana la urma, ce-ar fi viata fara un strop de
fanteziep", intreaba, ca si cum ar raspunde, inginerul.

Legendele nestiute ale Dunarii. Pe urma povestii stranii a fecioarelor zidite de vii in
malurile fluviului
Costel Crangan,

In ,,folclorul pescaresc", povestea este prezentata ca un adevar transmis din tata-n fiu, de-a lungul mai multor
generatii, insa istoricii sunt de parere ca la mijloc ar fi o barfa ,,contaminata" cu legenda mesterului Manole.
Cheurile istorice ale Galatiului chiar exista, insa specialistii spun ca este imposibil sa contina urmele unor
sacrificii umane.
Impresionatele legende urbane legate de istoria portului din Galati continua sa uimeasca si in zilele noastre, in
ciuda faptului ca stiinta arheologiei a evoluat enorm si poate gasi acum raspunsuri la intrebarile complicate care
framanta omenirea de secole.
Daca misterul tunelurilor care strabateau candva zona portului in toate directiile (ba chiar se spune ca traversau
Dunarea!) a ramas in continuare nedezlegat - poate si pentru ca dupa 1947 zona (cu o mare incarcatura
arheologica) a fost ravasita salbatic si iresponsabil de excavatoare si buldozere - alte legende urbane sunt pe cale
sa-si dea ,,obstescul sfarsit" sub presiunea stiintei.
Un astfel de caz este povestea fecioarelor zidite, in urma cu secole, in fundatia cheurilor, poveste care, desi in
folclorul pescaresc este omniprezenta, ii lasa indiferenti pe specialisti, care spun ca aveam de-a face cu o
"contaminare" care vine dinspre mai multe mituri romanesti, avand in prim-plan legenda Mesterului Manole.

Cheul istoric al Galatiului, ,,ascuns" sub constructii ulterioare

Confirmarea sau infirmarea faptului ca la temelia cheurilor din portul Galati ar fi fost zidite, de vii, fecioare, ca
un fel de sacrificiu facut zeilor apelor, astfel incat acestia sa apere portul de inundatii si corabiile de furtuni, este
destul de dificila.
Principala piedica este aceea ca primele cheuri construite la Galati s-au scufundat cativa metri, iar peste ele au
fost construite cheurile asa-zise istorice (clasate ca monumente de autoritatile care raspund de conservarea
patriomoniului).
Unul dintre acestea, cunoscut sub denumirea de Cheul Vechi, se afla intre Palatul Navigatiei si Pescariile
Statului, a fost construit intre 1851 si 1860, iar un altul, denumit Cheul Nou, se afla intre Liceul de Marina si
Docuri, fiind edificat intre 1872 si 1875.

Portul Galati la 1853. Sursa foto:BVAU

Sub ele se afla, insa, constructii mult mai vechi, ridicate in secolele XV-XVII, despre care s-au nascut legendele
legate de zidirea in temelia lor a unor tinere fecioare. ,,Am auzit si eu povestea asta, inca de cand eram copil.
Asa spuneau batranii ca se facea atunci cand se punea temelia la o schela noua pentru vase, desi eu nu cred ca se
ajungea chiar asa, la crima, ca si pe atunci erau legi in tara asta", povesteste Neculai Ivanov (71 ani) a carui
familie locuieste de peste trei secole in cartierul Badalan, din apropierea portului.
Cheurile vechi ale Galatiului (cele de la 1851 incoace) au fost si ele partial acoperite cu constructii hidrotehnice
moderne, din beton, iar resturile lor se mai vad doar cand si cand, respectiv atunci cand nivelul Dunarii scade
foarte mult.
La descoperirea lor, dat fiind ca erau construite din lemn, s-a afirmat ca ar fi de la 1524, adica din vremea lui
Soliman Magnificul, insa cercetarile ulterioare au demonstrat ca era vorba de o alta... legenda, dupa cum

marturiseste Marius Mitrof, consilier in cadrul Directiei pentru Cultura si Patrimoniu Galati.
"Initial s-a crezut ca faceau parte din vechea schela a Galatiului de la 1524, cand aparea in canoanele lui
Soliman Magnificul. Insa din cercetari s-a conchis ca acele barne din lemn sunt mult mai recente, daca se poate
spune asa, sunt undeva din a doua jumatate a secolului XIX, cand s-a urmarit intarirea cheiului, pentru ca
Dunarea intotdeauna musca din maluri si distrugea portul, distrugea schela Galatilor, astfel incat navele nu mai
puteau acosta in siguranta. Si atunci s-a hotarat intarirea malurilor prin introducerea acestor barne din lemn, cu
un tesut foarte ingenios, care, iata, fiind tinute sub apa atata timp, s-au pastrat si constituie o marturie a ce a fost
schela Galatilor odata", a afirmat Mitrof.

Portul Galati la 1902. Sursa foto: BVAU

Perspectiva unor lucrari de restaurare a cheurilor istorice pare din pacate foarte indepartata, dat fiind ca lucrarile
ar putea costa citeva milioane de euro. Cat priveste partea si mai veche a istoriei portului Galati, aceasta pare sa
fie pierduta pentru totdeauna, deoarece tasarea permanenta a malului a dus vestigiile la peste zece metri
adancime, adica mult sub nivelul fluviului.
In aceste conditii, scheletele fecioarelor zidite in mal isi vor dormi netulburate somnul de veci, cu conditia ca
legendele sa fie adevarate si nu simple nascociri populare, dupa cum le caracterizeaza istoricii.
,,Alfabetizarea e de vina"
Profesorul de istorie Iulian Toma este pasionat de istoria portului Galati si, de-a lungul timpului, a incercat sa
descopere marturii ale unui posibil sambure de adevar in legenda fecioarelor sacrificate zeilor apelor. Dupa mai
bine de 15 ani de cercetari, profesorul a ajuns la concluzia ca legenda s-a nascut mult mai aproape de timpurile
noastre decat s-ar putea crede.
,,A fost un fel de barfa de mahala care s-a iscat la sfarsitul secolului al XIX-lea si a luat amploare prin anii '50'60, ca urmare a alfabetizarii la scara mare a populatiei. Oamenii au preluat elemente din legenda mesterului

Manole, gasite in manualele scolare si le-au amestecat cu fictiunile specifice zonelor pescaresti, iar de aici a
rezultat un adevarat mit urban", este de parere profesorul.
Cercetarile acestuia sunt confirmate si de izvoarele istorice, care nu consemneaza nicaieri existenta unui ritual
de sacrificiu uman la malul Dunarii. Se vede treaba, inca, ca barfa de mahala poate fi, de multe ori, mai adanc
infipta in memoria publicului decat dovezile stiintifice.
VA MAI RECOMANDAM SI:
Legendele nestiute ale Dunarii: in cautarea misteriosilor monstri acvatici care se ascund sub apele
fluviului
Legendele nestiute ale Dunarii. Povestea misteriosului drum subacvatic, folosit de pirati sa-si ascunda
comorile in Delta

Legendele nestiute ale Dunarii. Povestea misteriosului drum subacvatic, folosit de

pirati sa-si ascunda comorile in Delta
Costel Crangan,

Desi legenda spune ca drumul ar avea mult peste 1.000 de ani vechime, el este pus si pe seama celebrului pirat
grec Ghiorghios Kontoguris, care din 1871 este inmormantat in cosmopolitul cimitir din Sulina. Din faptele
piratului este inspirat un capitol din romanul ,,Toate panzele sus". Istoricii spun ca nu sunt dovezi ca drumul ar
fi existat, insa nici nu resping categoric legenda rutei secrete a piratilor.
Nu-i pescar batran din baltile de Dunare, incepand de la Galati si pana la Sulina sau la Chilia, care sa n-aiba, la
ceas de seara, la un pahar de vorba, chef de povestit. Povestile de altadata se impletesc, ca-ntr-un joc al
umbrelor, cu fuioarele de fum ale focului din cioturi de salcie si balega (primul ,,spray" anti-tantari din istoria
oamenilor apelor), si se scufunda in mintea ascultatorilor ca niste taine fara pereche, nemaivazute si nemaiauzite.
Si ce poveste pescareasca este aceea in care nu apar pirati hapsani (uneori cu aura de haiduci mioritici), domnite
nemaiintalnit de frumoase sau comori atat de mari incat sa-ti taie rasuflarea tot incercand sa faci conversia lor in
euro.
Baltaretii au un fel al lor, aparte, de a-si trai viata si de a povesti trecutul. Caci, deseori, nici nu mai stii unde se
termina adevarul si unde incepe legenda aceea superba, care l-ar face invidios pana si pe Jules Verne, maestrul
literaturii stiintifico-fantastice.

Drumul de sub ape pe care inca-l mai cauta arheologii

Povestea drumului de piatra ascuns pe sub ape si smarcuri, care (spun legendele) leaga malul Marii Negre si
malul Dunarii, in mai multe locuri, cu cele mai salbatice locuri ale Deltei Dunarii, am auzit-o atat de des incat a
ajuns sa se confunde cu realitatea.
Nimeni dintre contemporanii nostri n-a vazut insa vreodata acel drum (sau macar parti din el), dar foarte multi
au auzit povestea lui de la ,,cei batrani" sau de la ,,niste domni veniti de la Bucuresti, ca sa-l caute".
Eliodor Sichim, are radacini lipovenesti si se trage din satul tulcean Nufaru (poarta de intrare in Delta Dunarii),
insa de mai bine de cinci decenii e galatean, caci a fost atras de salariul bun care se dadea la Combinatul
Siderurgic.

Malul

Dunarii la Nufaru FOTO: site-ul comunei

A lasat lotca si prostovolul pentru lopata de la cocserie, insa nu-i pare rau. ,,Daca ramaneam acolo, eram oale si
ulcele", spune batranul, ajuns acum la venerabila varsta de 78 de ani.
Atins de nostalgia copilariei si tineretii, merge aproape zilnic la pescuit. Prinde, nu prinde, se cheama ca intra in
comuniune cu apa sub zodia careia s-a nascut. Iar, uneori, le povesteste companionilor despre viata lui si despre
legendele comorilor nestiute ale Deltei.
Mos Eliodor n-a incetat niciodata sa creada ca misteriosul drum din piatra ascuns de ape exista. A auzit de el,
cand era copil, de la batranii satului, care socoteau ca piratii de la Marea Neagra dosisera, cu ajutorul lui, comori
uriase prin smarcurile dintre baltile Gorgova, Isac si Uzlina.

Locul

marcat pe harta este acela unde se presupune ca ar fi comorile piratilor

Ce-i drept, la Nufarul, satul lui natal, sunt conditii grozave sa crezi in astfel de legende, caci acolo au fost
descoperite de catre arheologi urme din epoca fierului, urmate in timp de vestigii ale epocii romane si romanobizantine.
Denumirea istorica a satului Nufaru este Prislava, fiind mentionata in lucrari istorice ca localitatea prin care a
trecut cneazul Svitaslav Igorevici al Kievului in drumul sau spre Bulgaria.
Istoricul Vasile Pirvan arata, in lucrarea ,,Incepurile vietii romane la gurile Dunarii", ca ,,la Prislava se aflau
cladiri insemnate, cu ziduri foarte puternice, de grosime neobisnuita pentru o intaritura trecatoare si cladiri
antice cu zugraveli si mozaicuri pe pereti".

Ruinele de

la Nufaru FOTO: site-ul comunei.

Insa Eliodor Sichim n-a auzit de toate acestea, chiar daca pasii copilariei l-au purtat deseori printre anticele
vestigii din piatra.
,,Acuma, eu ii credeam sau nu-i credeam eu pe mosnegi, dar intr-o zi - aveam vreo paispe ape pe atunci - o venit
niste arheologi de la Bucuresti sa intrebe de drum. O batut toate satele din Delta cautand calauze care sa le arate
locurile cele mai tainice dintre balti. L-or fi gasit sau nu l-or fi gasit, Dumnezeu stie. Cica ceva-ceva s-ar fi gasit,
dar s-o tinut secret, ca altfel pornea lumea puhoi dupa comorile piratilor", conchide batranul.
,,E din lespezi mari, din piatra, la doua palme sub luciul apei"
Mos Eliodor povesteste despre drumul de piatra de pe sub ape ca si cum tocmai l-ar fi vazut si l-ar fi pipait cu

palmele.

,,Da, domnule. Cica piratii l-au facut, acuma 1.000 de ani. Este din lespezi mari, din piatra, la doua palme sub
luciul apei, printre smarcuri. E lat cat sa treaca doua care si merge tocmai de la Sulina pana dupa Caraorman,
prin baltile cele mari de la Uzlina, Gorgova si Isac. Daca nu stii ce-i acolo, zici ca-i mlastina, dar daca bati cu
pasul drumul si-l stii, mergi doua zile pe jos pe el. E neteda ca-n palma piatra, iar apa nu trece nicaieri de
genunchi", este convins povestitorul, Mos Eliodor (foto jos).

Descrierea seamana destul de bine cu a unui drum roman. Dar ce sa caute un drum roman in inima smarcurilorm
Poate vom afla candva.
Tot el spune ca sute de ani de-a randul drumul a fost urmat de pirati pentru a-si ascunde bogatiile pradate. ,,Ati
auzit de piratul Ghiorghioss Aaaaa! Pai daca n-ati auzit, n-aveti cum sa pricepeti!", ne mustruluieste mosul.
Singurul mormant din Romania al unui pirat
Si totusi, desi ne-am indoit, aveam sa aflam ca ,,piratul Ghiorghios" chiar exista. De fapt, acesta este singurul
pirat recunoscut oficial pe pamantul romanesc, mormantul lui fiind in cosmopolitul cimitir de la Sulina.
Se numea Ghiorghios Kontoguris si era nascut in Kefalonia. Grec, carevasazica! Ceea ce intareste relatarile
istorice (inclusiv de la Herodot, ca marile Mediterana, Neagra, Egee si Adriatica erau bantuite inca din vechime
de piratii greci.
Abordand aceasta problema, istoricul Charles King afirma, intr-o carte dedicata Marii Negre, ca: ,,Pirateria era
omniprezenta la inceputul epocii moderne, o mare parte din istoria navala a acelei perioade fiind de fapt
povestea eforturilor depuse de diferite puteri regionale fie pentru a o combate, fie pentru a o inconjura. Piratii
erau, desigur, atat o povara, cat si o binecuvantare: o povara atunci cand iti atacau corabiile, o binecuvantare
cand puteau fi convinsi sa le atace pe ale dusmanilor".
Revenind la Ghiorghios Kontoguris, sa spunem ca, potrivit informatiilor prezentate pe site-ul orasului Sulina,
acesta a murit pe pe 25 martie 1871, chiar de Ziua Internationala a Greciei.

Mormantul lui Ghiorghios Kontoguris. Sursa foto: Primaria Sulina

Pe piatra sa funerara este inscriptionat pentru eternitate simbolul piratilor: craniul cu doua oase incrucisate, iar
locul este unul dintre punctele importante de atractie ale cimitirului-muzeu din Sulina.
Se mai zice ca de pe urma lui Kontoguris ar fi ramas - cum altfelm - o mare comoara ingropata printre smarcuri.

Se spune ca harta este un mesaj secret scris chiar pe piatra acestuia de mormant.
Pentru a putea sa citesti inscriptia, este nevoie ca la primele ore ale diminetii, cand rasare soarele (si ce frumos
rasare soarele al Sulina!) si lumina cade pe lespede sub un anumit unghi, trebuie sa stropesti locul cu apa pentru
a se vedea scrisul in relief. Multi au incercat, nimeni n-a reusit, poate si pentru ca nu se stie unghiul razelor si
nici cantitatea de apa ce trebuie pusa. Sau poate pentru ca totul n-o fi decat o alta legenda.

Detaliu de

pe piatra de mormant a piratului grec. Sursa foto: Primaria Sulina

Revenind la faptele piratului, iata cum este descris modul de ,,lucru" al Ghiorghios Kontoguris pe site-ul
primariei dobrogene: ,,Piratul lega o scandura de coarnele unei vaci, la care atarna doua felinare. Vaca mergea la
pascut si legana felinarele. Comandantii corabiilor care se apropiau de coasta credeau ca acolo sunt nave
ancorate si se indreptau spre tarm. Din nefericire, cadeau in cursa si esuau".
Nu-i asa ca va aduce aminte de celebrul serial romanesc ,,Toate panzele sus", inspirat dupa romanul lui Radu
Tudorana Tot acolo, de altfel, regasim si povestea drumului de piatra ascuns de mlastini. Oare din cartea lui
Tudoran sa fi intrat in folclorul zonei, sau o fi fost tocmai inverst
,,Nu exista dovezi ca ar fi, dar nici ca n-ar fi nu se poate spune"
Profesorul de istorie Adrian Valcu crede ca povestea drumului de sub apa are un sambure de adevar, in ciuda
faptului ca nu au fost gasite (cel putin deocamdata) dovezi ale existentei lui.
,,Sa nu uitam ca Dobrogea a fost sub stapanire romana, iar romanii erau obsedati de drumuri. Totusi, pe actualul
teritoriu al Dobrogei se gasesc numeroase vestigii romane, insa niciun drum pe sub apa, asa cum se gaseste in
legendele locale. N-as respinge insa categoric existenta lui. Ar putea sa existe, caci romanii au incercat mult
timp sa consolideze o linie de aparare impotriva popoarelor din nordul Marii Negre, care au tot incercat sa atace
imperiul venind prin smarcurile Deltei. Iar orice linie de aparare presupune si drumuri", este de parere Adrian
Valcu.
De legendarul drum amintesc, intr-o oarecare masura, zonele cunoscute in Delta sub denumirea de "deversoare".

Acolo drumul si apa se impletesc, creind un fel de vaduri ce pot fi trecute cu masina sau cu piciorul, dar lasand
loc si apei sa-si urmeze cursul.

Drumuri pe sub apa, in zona deversoarelor din Delta. Sursa foto: jurnaldecalatorie.ro
Ca exista sau ca nu exista drumul piratilor, ca se ascund sau nu se ascund comori uriase in mlastinile Deltei, nu
vom afla, probabil, prea curand. Frumusetea legendelor dobrogene ramane insa nepieritoare, caci graiul viu
poate fi, deseori, o modalitate de perpetuare a informatiei mult mai eficienta decat orice tratat stiintific sau
hardisk plin ochi cu date.
VAMAI RECOMANDAM SI:
Legendele Dunarii: misterul tunelurilor stravechi care impanzesc Galatiul si traverseaza fluviul catre Dobrogea

Povestea singurei biserici din Romania in care a slujit ca preot un patriarh al

tuturor ortodocsilor. De ce a fost gonit de turci de la Constantinopole
Costel Crangan,

Patriarhul Atanasie Patelarie a slujit timp de 11 ani in biserica manastirii Sfantul Nicolae din Galati, dupa ce a
fost alungat de turci din Constantinopole. El a fost patriarh in doua randuri. Prima oara a fost arestat si
intemnitat de turci, apoi izgonit, iar a doua oara a renuntat la scaun sub presiunea turcilor si catolicilor.
Povestea bisericii ,,Sfantul Nicolae" din Galati este una cu totul aparte, caci in ea se impletesc cateva secole de
istorie, nenumarate drame si o infinitate de credinta. Lacasul de cult ascunde cateva secrete care inca n-au fost
deplin elucidate de istorici, iar cateva dintre aceste taine vi le vom infatisa in articolul de fata.
Cine a fost Patriarhul Atanasie Patelarie
Inainte de a depana povestea bisericii ,,Sf.Nicolae" se cuvine sa amintim legaturile Sfantului Atanasie cu
teritoriul romanesc si imprejurarile istorice in care patriarhul ecumenic (al tutoror ortodocsilor adica) Atanasie
al III-lea Patelarie a fost izgonit de turci din Constantinopole, resedinta din totdeauna a liderilor ortodoxiei.
Potrivit unei vechi insemnari grecesti (citate de istoricul Al.Papadopol-Calimah), in anul 1626, Sfantul Atanasie
Patelarie ,,s-a aflat in Tara Romaneasca, in postul de dascal. In aceasta perioada, el a tradus in limba greaca
populara Psaltirea". Nu dupa multa vreme, s-a intors in insula Creta (unde-si avea originile), unde a slujit ca
preot, iar la 1631 a fost chemat de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris la Constantinopole si a fost hirotonit

episcop de Tesalonic.

In 6 martie 1634, cand Chiril Lucaris a fost exilat in Tenedos (fiind acuzat ca este sustinator al religiei calvine),
in locul sau a fost ales Atanasie Patelarie, insa el a pastorit Biserica din Constantinopol vreme de doar 40 de zile.
Din pricina datoriilor pe care Patriarhia le avea catre stapanirea otomana, turcii l-au arestat pe Atanasie Patelarie
si l-au aruncat in temnita, unde a fost supus la umilinte si chinuri de neimaginat. Eliberat din inchisoare, el a fost
alungat din Constantinopole si, o vreme, a trait in Italia, la Ancona, Venetia si Roma. A cerut si spijinul
papalitatii, insa pretul cerut de papa in schimbul ajutorului- convertirea la catolicism - i s-a parut de neacceptat.
La 1641 el ajunge in Moldova, la Iasi, fiind luat sub
Foto
obladuirea sa de domnitorul Vasile Lupu. La 1642 ajunge in FOTOGALERIE Biserica romaneasca in care a
manastirea Sf. Nicolae din Galati, unde avea sa slujeasca timp slujit ca preot un patriarh ecumenic
de 11 ani, pana in 1653 (sau 1652, sursele sunt destul de
neclare), cand a fost din nou ales patriarh al
Constantinopolului.
Insa nici acest mandat nu a fost indelungat, caci la scurt timp
(doar doua saptamani), semneaza o scrisoare de retragere din
scaun (se pare ca la presiunile turcilor, dar si ale comunitatii
catolice) si pleaca in Rusia si Ucraina, unde si moare, la 5
aprilie 1654, in a treia zi de Paste, in manastirea ,,Schimbarea
la Fata", din Lubensk. In 1922, comunistii cer ca moastele
Sfantului sa fie incinerate, insa cei pusi sa faca acest lucru se
tem sa duca ordinul la indeplinire. Ca urmare, mostele sunt duse la muzeul din Harkov, unde se afla si in prezent.
Ctitorie a tarilor sau a lui Vasile Lupu>

Parerile istoricilor sunt destul de impartite cand vine vorba despre punerea pietrei de temelie a bisericii
,,Sf.Nicolae" in care a slujit Atanasie Patelarie. Al. Papadopol-Calimah scrie ca biserica (pe atunci manastire)
este o ctitorie a lui Vasile Lupu, aducand ca dovada scrisorile pe care patriarhul ecumeninc Atanasie le trimite
catre tarul Alexei Mihailovici, in anul 1642, pentru a cere ajutor pentru a picta biserica si pentru a cumpara
odoare.

,,Cumplite si nesuferite nenorociri ne silesc sa umblam din tara in tara, ca sa gasim ajutor si odihna la batranese.
Nu pot sa-mi aflu odihna, din pricina nesuferitelor datorii si sufar multe strambatati, nenorociri si prigoniri, ba
chiar sedere la inchisoare, care ma ameninta cu moartea. Nemaifiind in stare sa sufar, am pribegit cu mare
nadejde la binecredinciosul si de Dumnezeu pazitul domn al Moldovei, Ioan Vasile voievod... la indurarea si
milostivirea sa", scrie Atanasie Patelarie in scrisoarea catre tar.
Istoricul Paul Paltanea neaga insa faptul ca biserica ar fi fost ctitorie a lui Vasile Lupu, argumentand, in lucrarea
,,Monumente istorice si izvoare crestine" - Galati, 1987, ca Vasile Lupu a zidit biserica Sf Dimitrie din oras si
ca, probabil, Sf. Nicolae este ctitoria unui inaintas al voievodului sau poate chiar are ctitori moscoviti.
Certe este ca arheologii au gasit, sub actuala biserica (refacuta in 1839, dupa un mare incendiu, au fost gasiite
urmele a alte doua biserici. Una de la 1776-1777 (ctitorie a domnitorului Mihail Racovita) si cealalta de la 16391640, probabil zidire a lui Vasile Lupu.
Dincolo de legenda, dovezile
Evident, multa lumea ar putea crede ca trecerea lui Atanasie Patelarie prin Galati este doar o plasmuire a unor
cronicari. Totusi, in sprijinul acestor afrimatii exista numeroase dovezi, pastrate fie la Kiev, fie la
Constantinopole. Una dintre dovezi este scrisoarea pe care, in vara anului 1643, pe cand se afla in Galati,
Sfantul Atanasie Patelarie o trimite catre tarul rus, document pastrat de muzeul din Kiev.

,,Deschide, asadar, usile milostivirii tale, prea puternice tar! Grabeste cu mila ta intru ajutor slavitului scaun al
Tesalonicului, care piere pana la sfarsit din cauza necredinciosilor agareni (N.R.: turci). Rascumpara din mainile
lor sfintele vase si odajdii pe care le tin la dansii amanet, spre batjocura legii crestinesti. Uita-te la noi, sfinte tar,
pentru ca, fara mila ta cea bogata si fara ajutorul tau, eu nu mai pot sa ma intorc inapoi si sa scap de pieire, iar
mitropolia noastra se va scufunda pana la sfarsit sub greutatea datoriilor", scrie acesta.
Scrisoarea, intarita si de o insemnare a voievodului Vasile Lupu, a fost inmanata tarului de catre arhimandritul
Ignatie, staretul manastirii Sfantul Dimitrie, din Tesalonic.
Adevarul istoric este consfintit, in 12 octombrie 2000, chiar de catre Preafericitul Bartolomeu I al
Constantinopolului, care sfinteste, impreuna cu Preafericitul Patriarh Teoctist si cu Preasfintitul Casian,
episcopul ,,Dunarii de Jos", o placa de marmura, asezata pe fatada bisericii, prin care se confirma faptul ca
patriarhul Atanasie Patelarie a slujit la Galati intre 1642 si 1653.

In 26 octombrie 2004, o particica din moastele lui Atanasie Patelarie a fost adusa si asezata in Biserica Sf.
Nicolae din Galati, iar Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis, in 6 martie 2008, inscrierea in
calendarul bisericesc a Sfantului Ierarh Atanasie, patriarhul Constantinopolului, cu praznuirea la 2 mai.
Despre biserica Sfantul Nicolae
Construita in 1439 de catre voievodul Vasile Lupu, biserica Sfantul Nicolae din Galati (de pe strada Ion
Creanga, nr 15) este rezidita, in anul 1776, de catre domnitorul Mihail Racovita. Acesta a inchinat-o manastirii
Sfanta Ecaterina de la Muntele Sinai.
Biserica avea dimensiuni mici si plan trilobat. Anul constructiei este marcat in fundatiile si in pardoseala
actualei biserici. In 1821 biserica a fost arsa de turci.

Reconstructia bisericii a inceput in 1839, prin contributia enoriasilor galateni si ofranda de 200 galbeni a lui
Constantie, arhiepiscopul Sinaiului, unde Biserica Sfantul Nicolae era inchinata. Sfintirea a fost facuta in anul
1845.
In anul 1806, aici a fost inmormantat generalul rus Prozorovsky, maresal al armatei rusesti in Principate si
cuceritor al Crimeii. Fiicele generalului au donat odoare bisericii si au deschis un cont de 10.000 ruble la banca
din Odessa, ale carui dobanzi urmau a se transmite bisericii la fiecare zece ani. Banii au fost trimisi insa o
singura data, dupa care li s-a pierdut urma.
Tot la biserica Sfantul Nicolae din Galati a fost inmormantat, in anul 1825, primul consul al Austriei, Iosif
Manzuoli de Corolari.
Din 1877 pana in 1903, lacasul a servit ca biserica episcopala a Episcopiei ,,Dunarii de Jos", dupa ce sediul
acesteia s-a mutat de la Ismail la Galati. In urma cutremurului din 31 august 1903, biserica a suferit degradari
profunde, fapt care a determinat mutarea catedralei la biserica Mavromol din Galati.

Intre 1903 si 1907 biserica a fost reparata in intregime, cu sprijinul financiar al lui Paraschiv Vasiliu si al
Primariei orasului (primar Gheorghe N. Gamulea) si resfintita la 14 septembrie 1907 de catre episcopul Pimen
Georgescu. Biserica Sfantul Nicolae are planul in forma de nava, compartimentata prin doua siruri de coloane.
Pe peretele de vest si pe primele doua coloane octogonale din biserica se sprijina turla Pantocrator, cu sectiune
circulara. Catapeteasma din lemn sculptat separa absida altarului de restul bisericii.
La exterior, biserica prezinta cateva elemente decorative grecesti: coloane dorice adosate, frontoane
triunghiulare si denticuli. Fundatia este facuta din bolovani de rau, zidaria din caramida, sarpanta din lemn si
invelitoarea din tabla.
Unele dintre icoanele bisericii provin de la bisericile Sfantul Gheorghe si Sfanta Vineri, demolate de autoritatile
comuniste.
CITESTE SI:
O poveste cum nu se mai gaseste. Primarul care a muncit 7 ani fara leafa si a donat o avere ca sa ridice in
oras un spital modern

Povestea stranie a manastirii galatene care a fost inghitita de pamant intr-o clipita.
Arheologii n-au mai gasit nicio urma a ei
Costel Crangan,

Povestea spune ca manastirea Filimonul a fost inghitita de pamant acum trei secole, intr-o noapte furtunoasa,
dupa ce a fost lovita de mai multe trasnete. Culmea este ca exista dovezi istorice care atesta ca respectiva
asezare monahala chiar a existat, fiind fondata in urma cu patru-cinci secole, de calugarii greci. Se afla pe un
deal din apropierea satului galatean Zarnesti, care se numeste si acum Piscul Manastirii.
In satele din partea de nord a judetului Galati circula, de secole, o legenda foarte interesanta despre o catastrofa
fara precedent, care ar fi facut sa dispara fara urma, intr-o clipita, o frumoasa si foarte bogata manastire aflata de
culmea unui deal.
Povestea manastirii disparute se bucura de notorietate si in zilele noastre in mai multe sate din judet, iar istoria
pare sa le dea dreptate celor duc legenda mai departe: exista numeroase marturii scrise care arata ca pe dealul
Filimonului, situat la nord de localitatea galateana Jorasti si in est de satul Zarnesti, s-ar fi aflat, intre 1600 si
1700 (exista mai multe variante de datare) o bogata manastire greceasca, ale carei urme sunt astazi cu totul
disparute.
Legenda populara a manastirii daramate de insusi Dumnezeu
Varianta populara a legendei (culeasa acum mai bine de un secol de marele teolog roman Ioan C Beldie (nascut

la Jorasti in anul 1887) se pastreaza aproape intacta pana in zilele noastre. In urma cu un deceniu, scriitoarea
Rodica Tighici Iacomi o regaseste, practic neschimbata, in povestirile satenilor din Zarnesti (sat care tine de
Jorasti), ca sursa fiind amintit localnicul Ion Filimon, pe atunci in varsta de 84 de ani.
Conform acestei frumoase legende, pe dealul Filimonului, in portiunea cunoscuta si in zilele noastre sub
denumirea de Piscul Manastirii, s-ar fi aflat, inca de acum vreo 400 de ani , o manastire fondata de calugari
greci. Fugiti din Tara Romaneasca din calea turcilor, grecii construisera pe un varf de deal (privelistea este
realmente impresionata) o manastire-cetate din piatra, de mari dimensiuni.
Sute de calugari trudeau si se rugau acolo, iar in proprietatea obstii se aflau mii de hectare de pamant, care erau
muncite cu robi manastiresti, dar si cu tarani din patru sate azi disparute: Filimonu, Hulesti, Catanasi si Rosia.
,,Se spune ca atat de mare ajunsese lacomia de bogatie a calugarilor incat bunul Dumnezeu a hotarat, intr-o
noapte, sa-i pedepseasca pe acestia cu nimicirea totala. Si-atunci a pravalit din cer o ploaie cum nu s-a mai
vazut, cu traznete si suvoaie, Iar pamantul s-a cascat si a inghitit toata obstea manastireasca, cu oameni, animale
si acareturi, de n-a mai ramas nici urma de dansii", noteaza Ioan C Beldie legenda culeasa de la sateni.
Desi profund moralizatoare (pedeapsa divina pentru lacomie), legenda este, insa, doar in parte bazata pe adevar.
In acelasi timp, totusi, nu este nici foarte departe de ceea ce arata izvoarele istorice.
Astfel, documentaristul Felix G. Tasca, in lucrarea ,,Paharnicul Pana de la Galati si descendenta lui pana azi",
citand mai multe surse medievale, mentioneaza ca la 23 septembrie 1682, parcalabul Andronache Pana da drept
despagubire lui Constantin Cantemir (nimeni altul decat tatal domnitorului Dimitrie Cantemir) o parte din mosia
Zarnesti, care se marginea, conform zapisului, cu proprietatile a doua manastiri: una de maici, situata chiar in
satul Zarnesti, iar cealalta de calugari greci, aflata in locul numit Filimonul.
Deloc surprinzator, regasim cuvantul ,,filiomon" atat la vechii greci (unde avea sensul de ,,cel iubit"), dar si la
romani (unde avea sensul de ,,iubitor de singuratate"). Ambele sensuri sunt, asadar, destul de protrivite pentru a
explica toponimia locului.
Ulterior, intr-o monografie anomima a comunei Jorasti (document vechi de circa doua secole, ingrijit apoi,
acum un secol, chiar de catre Ioan C Beldie, pe vremea cat a fost preot si invatator in localitate) se face referire
la faptul ca manastirea grecilor a disparut pe la 1700, dupa ce a fost pradata si arsa de tatari.
In document se afirma ca o parte dintre supravietuitori au fondat apoi doua sate: Cotul Filimonului (disparut
acum circa 120 de ani, dupa ce locuitorii lui s-au mutat la Jorasti, in catunul Puteni) si Piersicul (care n-a rezistat
decat cam un secol, dupa care locuitorii s-au mutat in catunul Tolica-Zarnesti).
Si, totusi, ruinele nu-s
Varful de deal numit Piscul Manastirii (unde se spune ca a existat lacasul de cult) este marginit catre sud de o
panta lina, in usoara ascensiune, catre dealul Filimonului si catre Rediul Carpenului.

Localizarea prin satelit a dealului cunoscut ca Piscul Manastirii.

In schimb, catre nord-vest dealul se termina cu o panta abrupta, care parca se pravale catre albia seaca (doar
primavara si toamna curge pe acol un fir subtire de apa) cunoscuta sub numele de Valea Sasei. De fapt, dealul
chiar se pravale, caci este macinat de numeroase si violente alunecari de teren.
Toate incercarile de stabilizare din perioada socialista au esuat pe rand, versantul inalt de circa 200 de metri
plecand mereu din loc, cu tot cu arbustii de protectie plantati, de vina fiind conformatia speciala a terenului.
Practic, pe acel bot de deal iese de sub pamant un soi de izvoras firav, care doar umezeste un pic pamantul cat
sa-l faca instabil.
Partea realmente ciudata este ca in zona nu s-a descoperit, in ciuda numeroaselor cautari, nicio urma a zidurilor
maretei manastiri. Evident, legenda spune ca s-a cascat pamantul si a inghitit tot, insa cercetatorii care au batut
locul cu piciorul (in anii 60 au fost cateva tentative de valorificare arheologica) spun ca, de fapt, cea mai
aproape de adevar este teoria ca pietrele au fost manate in vale de alunecarile de teren, iar de acolo au fost
adunate de satenii din Zarnesti, Filimonu si Jorasti pentru a-si pietrui fantanile si prispele caselor.
In cautare comorii "pazite de sapte draci"
Asa cum se obisnuieste, legendele nasc noi legende. Pe la inceputul secolului trecut, in prelungirea legendei
manastirii distruse de insusi Dumnezeu s-a nascut legenda comorii ingropate sub Piscul Manastirii.
Conform amintitei legende, care a fost povestita Rodicai Iacomi Tighici de catre localnicul Ion Filimon,
comoara mananastirii ar fi ramas ascunsa sub deal, iar in noptile intunecate pe acolo lucesc flacarile ei verzi.
Insa nimeni nu se incumeta sa o caute dupa semnele de foc, caci aurul ar fi pazit de sapte draci care il trag in
fundul pamantului pe omul lacom.
Va mai recomandam si:

Povestea singurei biserici din Romania in care a slujit ca preot un patriarh al tuturor ortodocsilor. De ce
a fost gonit de turci de la Constantinopole
Legendele nestiute ale Dunarii. Povestea misteriosului drum subacvatic, folosit de pirati sa-si ascunda
comorile in Delta
Legendele Dunarii: misterul tunelurilor stravechi care impanzesc Galatiul si traverseaza fluviul catre
Dobrogea
Legendele nestiute ale Dunarii. Pe urma povestii stranii a fecioarelor zidite de vii in malurile fluviului