Cum va place

de William Shakespeare
( trad. Virgil Teodorescu)

Personaje:

Orlando, fiul lui Sir Roland de Bois

Oliver, fiul lui Sir Roland de Bois
Jacques, nobil ramas credincios ducelui in surghiun
Tocila, mascarici la curte
Corin, pastor
Silviu, pastor
William, tanar taran indragostit de Audrey
Rosalinda, fiica ducelui surghiunit
Celia, fiica lui Frederic
Phebe, ciobanita
Audrey, o fata de la tara

Actiunea se petrece in padurea din Arden.

Actul II
Scena V
Cantec
Jacques: Sufla, vant hain! Te-atine!
Nu esti crud cat sunt de rai
Caci oricat ai fi temut
Spulberul ti-i nevazut.
Deseori prietenia
Nu-i decat o vorba goala,
Si-n iubire bucuria
Deseori e o sminteala
Hei, ho, ho un cant inchin
Codrului de umbla plin.

Actul III
Scena IV
Intra Rosalinda si Celia.
Rosalinda: Nu-mi spune nimic! Lasa-ma sa plang!
Celia: Plangi daca asa iti! Da dorestir, mai-nainte sa apuci sa jelesti, tine seama,
rogu-te, ca lacrimile nu se potrivesc unui barbat.
Rosalinda: N-am oare un bun motivsa plang?
Celia: Un motiv cat se poate de bun! Asadar plangi!
Rosalinda: Ma duc sa plang! (Ies.)

Actul II
Scena IV
Intra Corin si Silvius.

Silvius: O, Corin, daca-ai sti cat o iubesc.

Corin: Pe vremuri am iubit si eu. Ghicesc.
Silvius: Nu mai esti tanar, n-ai cum sa ghicesti!
Ia zi la cate fapte nebunesti
Te-ampins nepotolita ta iubire!
Corin: Mai stiu si eu la cate? Le-am uitat.
Silvius: Uitat? Vezi? N-ai iubit cu-adevarat! Phebe! Phebe! Phebe!(Ies.)

Actul III
Scena III
Intra Tocila si Audrey.
Tocila: Audrey! Audrey! Ma reped eu s-aduc caprele ... sau mai bine stau aici cu
turma ta de capre asa cum cel mai oropsit dintre poeti, venerabilul Ovidiu, statea
pe vremuri printre geto-daci. (Audrey pleaca.) Audrey, draga Audrey! (Tocila
pleaca dupa ea.)

Actul III
Scena IV
Intra Rosalinda si Celia.
Rosalinda: Nu ti se pare ca pana si parul lui are o culoare inselatoare ...
Celia: Da, da, ceva mai inchis la culoare decat al lui Iuda. Si sarurul lui poate ca
seamana cu sarutul lui Iuda.
Rosalinda: Sarutul lui e pur ca sfanta impartasanie.
Celia: Sarutul lui e pur si rece ca gheata.
Rosalinda: De ce s-a jurat ca vine in dimineata asta si de ce nu vine?
Celia: Dupa cum vezi, nu poti avea nici un pic de incredere el.
Rosalinda: Crezi?
Celia: E ca o aluna pe care au secatuit-o viermisorii.
Rosalinda: Sa fie oare nestatornic in dragoste?

Celia: Poate ca nu, de-ar fi cu adevarat indragostit. Dar nu cred ca e!

Rosalinda: Ai fost de fata ieri cand s-a jurat.
Celia: Ieri nu inseamna azi. Si-apoi, pe juramantul unui indragostit nu te poti baza
mai mult decat pe nota de plata a unui carciumar: amandoi te incarca cu buna
stiinta la socoteala.
Rosalinda: Crezi?
Celia: O fi cu tatal tau, ducele. Am vazut ca-l insoteste pretutindeni prin padure.
Rosalinda: L-am intalnit si eu pe tata ieri si am stat mult de vorba impreuna.
Celia: Si?
Rosalinda: M-a intrebat din ce familie ma trag. I-am raspuns ca dintr-o familie tot
atat de buna ca cea din care se trage el. A izbucnit in ras. Dar pentru ce vorbim
de tata si nu vorbim de Orlando?
Celia: Si el se trage din neam ales!
Rosalinda: Crezi?
Celia: Pai cum? Se pricepe sa scrie versuri frumoase, sa rosteasca vorbe
frumoase, sa faca juraminte frumoase. Si sa le rupa tot atat de frumos, sfasiind
inima iubitei lui, ca un calaret nesabuit care-si infige pintenii in burta calului
manat de ravna de a invinge in cursa, isi frange prosteste sulita.
Intra Corin.
Corin: Iubitii mei stapani, m-ati intrebat,
Mai zilele trecute, de-un cioban
Celia: Ce-i cu el?
E-ndragostit de poti sa-i plangi de mila
De-aleasa lui, o pastorita mandra
Si plina de trufie.

Actul III
Scena V
Alta parte a padurii.
Se aud Silvius si Phebe.

Silvius: Phebe! Phebe! Phebe!

Phebe: Piei! Nu-mi atine calea!
Rosalinda: Hai sa-i vedem cum se infrunta!
Hartele iubirii imbie pe indragostiti.
Celia: Fac prinsoare c-ai sa intri-n joc.
Intra Silvius si Phebe. Rosalinda si Celia se ascund.
Silvius: N-arunca dispretul tau
Asupra mea. Si, chiar de nu ti-s drag,
Sa nu mi-o spui cu ura.
Pan si calaul isi cere iertare
Cand reteaza cu barda capul inclinat.
Mai crud te porti cu mine ca un calau. Zau!
Phebe: Calaul tau nu sunt. Eu fug de tine
Sa nu-ti fac rau. Tu-mi spui ca ochii mei
Ucid, ca te omoara. Ochii mei,
Care-si strang pleopele cu teama in fata unui fir de colb?
Ei sunt casapi si ucigasi? Cu dinadinsul
Am sa-i incrunt privindu-te, si daca
Au ochii mei putere sa ucida,
Sa te ucida-aici pe loc. Cum?
N-ai lesinat? Nu cazi? Rusine!
Ochii mei strapung si te omoara?
As vrea sa vad si eu ce rana ti-au facut!
Silvius: Scumpa Phebe, daca vreodata
Al dragostei pojar nestinste va pali
Ai sa-ntelegi ca dragostea sfasie
Si lasa-n urma-i nevazute rani.
Phebe: Ha! Nevazute rani! (da sa plece)
Si dac-o fi cum spui, cu ne-ndurare
Sa-ti bati joc de mine, asa cum

Eu ne-nduratoare astazi sunt cu tine.

Nu-mi mai atine calea
Rosalinda: De ce, ma rog? Si ce-i de capul tau
Ca indraznesti sa-ti faci o bucurie
Batandu-ti joc de-un biet indragostit?
De-ai fi macar mai chipesa! Dar, zau,
Te-as sfatui sa sufli-n lumanare
Ca sa-ti pastrezi preamandra-nfatisare.
De unde-atatea fumuri si cruzime?
Ce inseamna asta? Ce-mi arunci ocheade?
Ti-oi fi inchipuind, te pomenesti
Ca-mi iei si mie ochii? In zadar
Din mine n-or sa faca robul tau.
Pastor smintit! De ce te tii de ea
Ca norul vanat, plin de vant si ploaie?
Intre barbati tu esti de mii de ori
Mai mandru decat ea intre femei.
In ochii tai se vede dumneaiei frumoasa
Nu-n oglinda. Vino-ti in fire, frate!
Iar tu sa-ngenunchezi degraba
Si multumeste-i Domnului, postind
Ca te-a-ndragit un om curat la suflet!
Phebe, implora-l sa te ierte si iubeste-l
din inima, de te-o mai vrea flacaul.
Iti spun in soapta: Vinde-acum, cat poti,
Caci nu gasesti cumparatori oricand.
Hai, surioara, vino!
Phebe: Frumos flacau, mai stai, mai cearta-ma!
De m-ai mustra un an intreg, ce bine-ar fi
De mii de ori mai bine
Decat sa ma iubeasca omul asta!

Rosalinda: Lui i-au cazut cu tronc ifosele tale, iar tie, furia mea. Daca-i pe-asa, de
cate ori ai sa te-ncrunti la el, eu am sa-ti arunc in fata vorbe grele. Ce te uiti la
mine?
Phebe: Orice mi-ai spune, suparata nu-s!
Rosalinda: Vezi, nu cumva sa pui pe mine ochii!
Sa te increzi in mine mai putin
Ca-n juramantul inecat in vin.
Pe urma, nici nu esti pe gustul meu.
(catre Celia): Ce-i de ras? Surioara, hai! (Phebe cade in bratele lui Silvius)
Pastorule, sa n-o mai scapi din maini.
Rosalinda si Celia ies.
Phebe: Ce bine-a spus acela ce-a grait:
Iubirea te paleste dintr-o data!
Silvius: Preascumpa Phebe ... eu am grait
Phebe: Silvius, tu?
Silvius: O, scumpa Phebe, -ndura-te de mine!
Phebe: Ma doare inima de chinul tau. (cu gandul la Ganymed)
Silvius: Oh, Phebe ... (cu Phebe in brate)
Prea drag nu-mi esti. Dar dulce
Ti-e graiul cand de dragoste vorbesti.
Ramai in preajma mea. Te raplatesc
Lasandu-ti bucuria sa ma vezi
Si chiar sa ma slujesti. Atata numai.
Silvius: Indura-te, zambeste-mi cateodata,
Si-am sa traiesc din slabul tau suras.
Phebe: Ia spune-mi, Silvius, pe feciorul de-adineauri
Il cunosti cumva?

Silvius: Asa si-asa! L-am tot vazut pe-aicea.

Phebe: Acum, sa nu-ti inchipui
Ca mi-a cazut cu tronc ... Intreb asa ... ntr-o doara
E cam obraznic. Dar vorbeste bine.
E frumusel. Dar nu e rupt din soare.
Si-i increzut grozav. Da-i sade bine.
Are obraji fragezi, o gura arcuita, buze moi
Silvius: Ca ale tale, Phebe ...
Phebe: Da, Silvius!
Nu, ca nu-l iubesc
Nici nu-l urasc. Cu toate ca ar merita.
Ai vazut cum m-anfruntat? Cu patima!
De ce nu i-am raspuns pe loc, cum se cuvine?
Nu-i nimic! Am sa-i trimit, prin tine, un ravas
Care sa-l usture. Ai sa i-l duci
Nu Silvius, nu-i asa?
Silvius: O, scumpa Phebe!
Cu draga inima!
Phebe: Ii voi scrie: scurt si apasat.
Hai, Silvius, hai cu mine sa-l scriu.
(Ies amandoi).

Actul IV
Scena I
Padurea.
Intra Celia razand de Rosalinda. Intra si Jacques.
Jacques: Tinere, n-ai vrea sa ne cunoastem mai bine?
Rosalinda: Am auzit ca esti un om cam melancolic.
Jacques: Sunt. Imi place mai mult asa decat sa ma rad toata ziua din te miri ce.

Rosalinda: Cei care-ntrec masura intr-un fel sau altul, te scot din sarite si se fac de
rasul lumii mai rau decat betivii.
Jacques: Decat sa razi toata ziua, mai bine te inchizi in tine si taci. Liniste ...
Rosalinda: Atunci, e mai bine sa fii ... un gard.
Jacques: Melancolia mea nu e deloc ca cea a unui carturar dornic sa-i intreaca pe
toti, nici ca a unui muzicant pentru care e inspiratie; si, iarasi, nu e ca cea a unui
curtean pentru care e aroganta, nici ca unui soldat pentru care e vanitate, nici ca
a unui legiutor pentru care e viclenie politica; nu-s trist ca o femeie cu ifose, nici
ca indragostitul care aduna toate acestea la un loc. Eu am propria mea melancolie
care e scoasa din multe domenii, iar in esenta e rezultatul multor calatorii in care
m-am cufundat si am simtit cea mai adanca tristete.
Rosalinda: A, va sa zica, esti un om calatorit? Daca-i asa, zau ca ai de ce sa fii
trist. Te pomenesti ca ti-ai vandut mosiile ca sa poti vedea mosiile altora. Sa vezi
multe si sa n-ai nimic e ca si cum ti-ai prapadi averea ca sa-ti imbogatesti ochii.
Jacques: Da, dar am trecut prin multe
Rosalinda: Si esti trist din pricina experientei? Prefer un nebun vesel decat un
intelept posac. Unde mai pui ca a trebuit sa colinzi atata ca s-ajungi aici!
Intra Orlando.
Orlando: Ziua buna, fericita,Rosalinda mea iubita !
Jacques: A, daca incepi sa indrugi versuri schioape, te las in plata Domnului!
(iese).
Rosalinda: Drum bun, cale batuta, domnule ratacitor! (Jacques iese.)
Ce s-a intamplat, Orlando? Pe unde mi-ai umblat atata amar de vreme? Si mai zici
ca esti indragostit!
Orlando: Rosalinda mea rupta din rai, doar un ceas intarziai.
Rosalinda: Cum te rabda inima sa-ti lasi iubita sa te-astepte un ceas intreg? Nu,
daca ai de gand sa-ntarzii asa, mai bine sa nu te mai vad de loc
Orlando: Iti cer iertare, Rosalinda fara-asemanare.
Rosalinda:. Pana si-un melc ti-ar fi luat-o inainte.
Orlando: Un melc?

Rosalinda: Da, un melc. Melcul, desi abia umbla, isi cara casa-n spinare, si asta-i
mai mult decat i-ai putea darui dumneata unei femei. Pe deasupra, isi cara si ce ie dat cu el.
Orlando: Ce anume?
Rosalinda: Cum ce? Coarnele! Oamenii ca dumneata sunt bucurosi sa capete
asemenea podoaba de pe urma nevestei, pe cand melcul vine de la-nceput gatampodobit si-si scuteste nevasta de barfeala lumii.
Orlando: Virtutea nu pune coarne si Rosalinda mea e virtuoasa.
Rosalinda: Rosalinda dumitale sunt eu.
Celia: Asa ii place lui sa creda, dar dumnealui are o Rosalinda mai de incredere ca
tine.
Rosalinda: uite, fa-mi curte! Azi sunt intr-o dispozitie buna si sunt dispusa sa fiu de
acord cu orice. Sa presupunem ca m-as purta ca adevarata dumitale Rosalinda.
Ce mi-ai face?
Orlando: Mai-nainte de a spune ceva, te-as saruta.
Rosalinda: Nu, intai trebuie sa-i vorbesti si cand epuizezi subiectele de
conversatie, ma saruti. si cand te-i poticni saruta-ma, ca sa poti vorbi mai
departe. Pentru

indragostitii care fereasca Dumnezeu se-ncurca-n vorba,

singura scapare ar fi o sarutare.

Orlando: Si daca nu ma lasa s-o sarut?
Rosalinda: Atunci ai ocazia s-o rogi sa te lase si iata ca din nou gasesti motiv sa-i
vorbesti.
Orlando: Cine-i acela ce ar ramane mut in fata iubitei?
Rosalinda: Chiar si dumneata, daca ti-as fi iubita. Daca nu mi-ai vorbi, atunci ar
trebui sa ma bazez pe cinstea mea tare.
Orlando: Atunci cum ramane cu petitul?
Rosalinda: Fii fara grija. Doar n-oi fi vrand sa ma petesti imbracat in halul asta? Nu
sunt eu Rosalinda dumitale?
Orlando: Imi place sa-ti spun asa, pentru ca astfel imi inchipui ca vorbesc cu ea.
Rosalinda: Bine. Atunci eu vorbesc in numele ei si iti spun ca nu-mi placi.
Orlando: Atunci, in numele meu, iti spun ca as muri.

Rosalinda: Nu, nu. Biata noastra lume are aproape sase mii de ani, si-n acest lung
timp, nici un barbat nu a murit rapus de dragoste. O maciuca greceasca i-a crapat
teasta lui Troilus, iar dragostea lui e socotita o pilda demna de urmat pana-n zilele
noastre. Leandru ar mai fi trait cine stie cat, desi Hero se calugarise, de n-ar fi fost
dogoarea unei nopti de vara. Bietul baiat s-a dus sa faca baie in apele
Helespontului, dar din nenorocire, pe cand inota, i s-a pus un carcel la picior si s-a
inecat. Insa cronicarii nesabuiti ai vremii aceleia au scornit, nu stiu de unde, ca sar fi omorat din pricina frumoasei Hero din Sestos. Toate astea nu-s decat minciuni
gogonate. Oamenii au dat ortul popii de cand e lumea si pamantul si-au ajuns
hrana pentru viermi, dar nu din dragoste.
Orlando: N-as vrea ca Rosalinda mea sa cugete astfel. Cred ca as muri numai daca
s-ar incrunta la mine.
Rosalinda: Pe cinstea mea daca dintr-asta s-ar prapadi macar o musca. Dar haide,
voi fi acum binevoitoarea dumitale Rosalinda. Cere-mi ce vrei si n-am sa ma
impotrivesc.
Orlando: Atunci iubeste-ma, Rosalindo!
Rosalinda: Te voi iubi vinerea si sambata si in toate zilele saptamanii.
Orlando: Numai pe mine!
Rosalinda: Pe tine si inca douazeci de tine!
Orlando: Ce vrei sa spui?
Rosalinda: Dumitale ti-ar fi pe plac?
Orlando: Sper.
Rosalinda: Bine, dar nu stii oare ca e vatamator sa te infrupti cu nemiluita din ce-ti
place? Vino surioara! Sa fii tu popa si sa ne cununi. Da-mi mana, Orlando. Ai ceva
impotriva, surioara?
Orlando: Te rog, cununa-ne!
Celia: Nu stiu rostul si nu cunosc cuvintele.
Rosalinda: Trebuie sa incepi asa: Primesti, Orlando ...
Celia: Da, da! Primesti, Orlando, pe Rosalinda de sotie?
Orlando: Da.
Rosalinda: Da, dar cand?
Orlando: Chiar acum.

Rosalinda: Atunci s-ar cuveni sa spui: Rosalinda, te iau de sotie...

Orlando: Rosalindo, te iau de sotie.
Rosalinda: N-ar fi rau sa-ntreb daca mi se-ngaduie sa ma cunun cu tine, dar eu te
iau, Orlando, de barbat. Iata o fata care i-a luat-o preotului inainte, si pe buna
dreptate; caci gandul femeii e intotdeauna mai iute ca fapta.
Orlando: Asta e soarta tuturor gandurilor: gandurile au aripi.
Rosalinda: Spune-mi acum, dupa ce ai luat-o, cat ai de gand s-o tii?
Orlando: O vesnicie-ntreaga si inca o zi.
Rosalinda: Spune inca o zi si lasa vesnicia. Nu, nu, Orlando! Barbatii inainte de
insuratoare sunt ca luna lui april si dupa ce sunt insurati, sunt ca luna decembrie.
Iar fetele, cat nu-s inca neveste, sunt ca luna lui mai, dar dupa cununie, cerul sentuneca. Am sa fiu mai geloasa decat un porumbel pe porumbita lui, mai limbuta
decat un papagal cand sta sa ploua, mai vicleana decat o vulpe, mai nesatula ca o
magarita, voi izbucni in plans din ce te miri ce si asta cand ti-o fi lumea mai draga,
intocmai ca Diana, ce-si vedea chipul rasfrant in fantana, si atunci cand vei pica
de somn, voi schelalai ca o hiena.
Orlando: Asa va fi si Rosalinda mea ?
Rosalinda: Iti jur! Leita cu mine.
Orlando: Dar ea e fata cuminte.
Rosalinda: Cu cat o femeie are mai multa minte, cu atat e mai incapatinata.
Inchide-i usa si mintea ei o sa sara pe geam; inchide geamul si va iesi pe gaura
cheii; astup-o si o sa zboare pe horn, o data cu fumul din vatra.
Orlando: Rosalinda, sunt nevoit sa lipsesc vreo doua ceasuri.
Rosalinda: Din pacate, iubitule, eu nu ma pot lipsi de tine doua ceasuri.
Orlando: M-a poftit ducele la masa. Trebuie sa ma duc. La doua ne-ntalnim iarasi.
Rosalinda: Du-te! Du-te si cata-ti de treburi! Vad eu cu cine am de-a face! M-am
lasat ademenita de vorbele tale dulci si am cazut in capacana ca o proasta. Ti-ai
batut joc de mine! De-ar veni odata moartea sa ma ia! Cand ai zis ca te-ntorci? La
doua?
Orlando: Da, Rosalinda mea dulce!
Rosalinda: Iti jur pe ce am mai scump, pe toate juramintele mele frumoase si
nevinovate iar de n-o fi asa, sa ma bata Dumnezeu ca daca-ti calci numai cu

atatica fagaduiala si daca intarzii numai o clipa, te voi socoti cel mai nerusinat
mincinos, iubitul cel mai hain la suflet, nedemn de aceea pe care o numesti
Rosalinda.
Orlando: Cu sfintenie! Ca si cum ai fi Rosalinda mea cea adevarata. Asadar, sa ne
vedem cu bine!
Rosalinda: Tine minte ca vinovatii de soiul asta nu scapa nici unul de judecata
Timpului, cel mai batran dintre judecatori. Cu bine! (Orlando iese).
Celia: Grozav ai mai incondeiat femeile cu trancaneala ta despre dragoste. Ar
trebui sa-ti dam nadragii jos, sa vada lumea cum pasarea si-a spurcat singura
cuibul.
Rosalinda: Ah, verisoara, verisoara, scumpa mea verisoara, cat sunt de
indragostita! Neasemuit de mult. Iubirea mea e fara fund, ca golful Portugaliei.
Celia: Sau mai bine zis, sparta-n fund: oricat ai turna inauntru, n-ai cum s-o saturi.
Rosalinda: Ce spui tu? Numai Cupidon s-ar pricepe sa-ti spuna cat de indragostita
sunt. Eu una stiu, Aliena: nu pot trai fara sa-l vad pe Orlando. Ma duc sa caut un
loc ferit, in care sa suspin, pana se va intoarce.
Celia: Eu am sa-ncerc sa dorm. (Ies amandoua).

Actul III
Scena III
Tocila: Audrey, draga Audrey, vino-repede incoace! Zau, ce n-as fi dat ca zeii sa te
fi facut mai poetica.
Audrey: Habar n-am ce-o fi aia poetica. E un lucru cinstit, cuviincios! Si e deadevaratelea?
Tocila: Nu stiu zau, caci adevarata poezie e-aproape pe de-a-ntregu-nchipuita si,
cum indragostitilor le place poezia, s-ar putea spune, tinand seama de juramintele
lor poetice, ca sunt doar in inchipuirea lor indragostiti.
Audrey: Atunci ai fi vrut ca zeii sa ma fi facut poetica?
Tocila: Da, as fi vrut! Si stii de ce? Tu mi-ai fi jurat ca esti cinstita. Daca ai fost
poetica, puteam nadajdui ca, intr-o oarecare masura, iti inchipui numai.

Audrey: Cum adica? N-ai fi vrut sa fiu cinstita?

Tocila: Nu prea, drept sa-ti spun. Doar daca ai fi fost sluta. Cand esti frumoasa si
pe deasupra cinstita, e ca si cum ai turna miere peste zahar.
Audrey: Daca-i asa cum spui, devreme ce nu-s frumoasa, am sa ma rog zeilor sa
ma pastreze cinstita.
Tocila: N-are rost, asculta-ma pe mine. De ce sa strici cinstea pe o urata
dezmatata? De ce sa rastorni mancarea buna intr-o strachina harbuita?
Audrey: Nu-s nici sluta, nici dezmatata, har zeilor!
Tocila: Slaviti fie zeii ca te-au facut urata! Dar, fie ce-o fi, vreau sa te iau de
nevasta. (Ies.)

Actul IV
Scena II
Cantec
Jacques: Coarne mai mari sau mai marunte
Intregul neam avu pe frunte.
Din strabunici in stranepoti.
Cu fala le-au purtat ei toti.
O, coarne, coarne, ce mandrete!
Voi, semn de stima si noblete!

Scena III
Padurea.
Intra Rosalinda si Celia.
Rosalinda: Ei, ce zici? Au trecut doua ore si nici urma de Orlando.
Celia: Poate, prea plin de dragoste curata, cu mintea zbuciumata, si-o fi luat arcul
si sagetile si s-o fi dus pe undeva ... sa traga un pui de somn. Ia vezi, cine vine?
Intra Silvius.

Silvius (Rosalindei): Te cautam, tinere. Iubita mea, Phebe iti trimite o scrisoare. Nam citit-o, dar imi inchipui ca trebuie sa fie foarte aspra. Iarta-ma, eu nu sunt
decat un sol nevinovat.
Rosalinda: Daca rabdarea insasi ar citi scrisoarea asta, si-ar pierde firea si ar pune
mana pe spada. Imi spune ca eu sunt urat si grosolan, ca sunt ingamfat si ca nu
m-ar putea iubi, chiar daca barbatii ar fi tot atat de rari ca pasarea Phoenix. Noroc
ca nu alerg eu dupa iubirea ei. De ce mi-a scris toate astea? E rea, provocatoare,
dispretuitoare, parca ar fi scris-o un pagan unui crestin. Vrei s-auzi scrisoarea?
Silvius: Cu voia dumitale! Daca n-oi sti eu cat de cruda e Phebe!
Rosalinda: Asculta ce-mi scrie ticaloasa: Esti oare un zeu imbracat in haine de
pastor, tu care ai ranit inima mea fecioreasca? Ai mai auzit vreodata o femeie
spunand asemenea ocari?
Silvius: Cum, astea sunt ocari?
Rosalinda (citind): Te-ai coborat oare anume pe pamant ca sa cuceresti bietul
meu suflet? Ei nu, astea sunt jigniri! (citeste): Atata vreme cat nu ma priveau
decat ochi omenesti, nu eram miscata. Ma ia drept o fiara! (citeste): Daca
dispretul care izvoraste din ochii tai stralucitori m-a zdruncinat atat de tare, ce mi
s-ar intampla oare daca m-ai privi cu gingasie? Te iubeam cand ma certai - o, daca
m-ai fi rugat cat te-as fi iubit! Cel care iti aduce slovele astea nu cunoaste
suferinta mea. Trimite-mi raspuns prin el daca primesti darul curat al fapturii mele
si a tot ce poate da ea. Daca nu, spune-mi asta si am sa ma gandesc cum sa fac
sa mor.
Silvius: Si spui ca asta e o jignire?
Celia: Vai, sarmane pastor!
Rosalinda: Il plangi? Nu! Nu merita nici o mila. Cum poti sa iubesti o asemenea
femeie? Vrei s-ajungi jucaria ei, vrei s-ajungi sa te calce-n picioare! Asta-i prea de
tot! Du-te dupa ea si spune-i ca daca ma iubeste, porunca mea e sa te iubeasca
pe tine si daca nu se indupleca, nu vreau s-o mai vad niciodata, doar daca m-ai
ruga tu ...
Silvius iese si-n urma lui vine Oliver.

Oliver: Buna ziua, dragi tineri. Puteti sa-mi spuneti cam pe unde vine, la ce
margine a padurii, stana aceea inconjurata de maslini?
Celia: De-o luati catre apus, lasand la dreapta paraul din vale, acolo-ajungeti. Dar,
in clipa asta, coliba se gaseste singura, nu e nimeni in ea ...
Oliver: Daca vad si aud eu bine, cred ca va recunosc dupa cum mi-ati fost descrisi,
asta e varsta si astea sunt vesmintele de care mi s-a vorbit. Baiatul blond, frumos,
cu trasaturi de femeie pare sora mai mare. Fata e mai scunda si mai castanie. Voi
sunteti stapanii stanei?
Celia: Trebuie sa recunoastem cu modestie ca da.
Oliver: Vin la voi trimis de Orlando si ii aduc tanarului pe care il numeste Rosalinda
lui, batista asta patata de sange. Dumneata esti?
Rosalinda: Da, eu. Dar ce inseamna asta?
Oliver: Mi-e foarte rusine sa va spun cine sunt si cum, cand si de ce a fost udata
de sange batista asta.
Rosalinda: Te rog, vorbeste!
Oliver: Cand s-a despartit de voi, Orlando v-a fagaduit sa se intoarca peste doua
ceasuri. Mergea prin padure, gandindu-se la dragostea lui dulce si amara si
deodata, cand s-a uitat intr-o parte, a vazut sub un stejar acoperit de muschi, cu
creasta plesuva, un nenorocit in zdrente, care dormea culcat pe spate. Un sarpe
verde cu solzi de aur i se incolocise in jurul gatului si isi apropia capul turtit cu
limba tremuratoare de gura celui care dormea, dar, la vederea lui Orlando, s-a si
descolocit si s-a furisat intr-un tufis. Din umbra tufisului secat, ca o leoaica
incordata, si astepta clipa in care omul adormit avea sa se destepte. Orlando a
vazut fiara si l-a recunoscut pe fratele lui mai mare.
Celia: Da, l-am auzit vorbind despre el ca despre cel mai crud om din lume.
Oliver: Avea dreptate. Eu stiu cat era de nemilos.
Rosalinda: Sa ne intoarcem la Orlando. L-a lasat acolo prada leoaicei flamande?
Oliver: A intors capul de doua ori, a dat sa fuga, dar inima lui pana la urma a
invins. S-a luptat cu fiara si a injunghiat-o. A ucis-o. Eu m-am desteptat.
Celia: Dumneata esti fratele lui?
Rosalinda: Pe dumneata te-a salvat?
Celia: Pe dumneata, care ai jurat de atatea ori sa-l rapui?

Oliver: Da, asa am fost candva, dar nu mai sunt acum. Nu mi-e rusine s-o
marturisesc pentru ca sunt fericit ca m-am schimbat.
Rosalinda: Si ce e cu batista asta insangerata?
Oliver: Ascultati-ma. Ne-am imbratisat impacandu-ne si atunci am vazut ca avea
bratul ranit de leoaica. A lesinat rostind numele Rosalindei. Cand si-a revenit, m-a
trimis pe mine, sa va povestesc totul. M-a rugat sa-i dau batista asta pastorului pe
care el il numeste in joaca Rosalinda si sa lamuresc de ce si-a calcat cuvantul.
Celia: Ce ai, Ganymed? O, draga Ganymed!
Oliver: Multi oameni lesina cand vad sange.
Celia: De data asta e vorba de ceva mai mult. Ganymed!
Oliver: Uite, isi vine in fire.
Rosalinda: Duceti-ma acasa!
Celia: O sa te ducem acolo. Te rog ia-l si dumneata de un brat.
Oliver: Curaj, baiete! Asta-i purtare de barbat! Zau, parca n-ai avea inima de
barbat!
Rosalinda: Intr-adevar, marturisesc. Ei, ai vazut ce bine m-am prefacut? Te rog sa-i
povestesti fratelui dumitale cum v-am pacalit.
Oliver: Nu te-ai prefacut deloc, se vedea ca erai emotionat.
Rosalinda: Ba nu, m-am prefacut.
Oliver: Atunci fa-ti curaj si prefa-te ca esti barbat!
Rosalinda: Asa voi face, desi, ca sa-ti spun drept, trebuia sa fiu fata.
Celia: Vino, esti din ce in ce mai palid. Sa mergem acasa. Vino cu noi, domnule.
Oliver: Bucuros, pentru ca trebuie sa-i duc raspuns fratelui meu de felul cum l-ai
iertat, Rosalindo.
Rosalinda: Va rog, insa, sa-i spuneti ca m-am prefacut de minune. Mergem? (Ies).

Actul V
Scena I
Padurea.
Intra Tocila si Audrey.

Tocila: Asculta, Audrey! In padurea asta e un flacau care cica ar avea oarecare
drepturi asupra ta.
Audrey: Stiu despre cine-i vorba. Afla insa ca n-a fost niciodata nimic intre noi.
Poftim! Iacata-l pe omul dumitale!
Intra William.
Tocila: Pentru mine-i o adevarata desfatare cand vad un mocofan. Pe legea mea,
noi, oamenii de duh, avem raspundere mare; fie ce-o fi, ma simt obligat sa-l iau
peste picior.
William: Seara buna, Audrey.
Audrey: Sa te auda Dumnezeu, William.
William: Seara buna, boierule.
Tocila: Buna seara prietene. Pune-ti palaria pe cap! Hai, acopera-te! Nu, te rog,
puneti palaria pe cap! Cati ani ai, draga prietene?
William: Douazeci si cinci de ani, boierule
Tocila: Frumoasa varsta! Si cum iti zice? William?
William: William, boierule.
Tocila: Frumos nume! Te-ai nascut aici, in padure?
William: Da, boierule, slava Domnului!
Tocila: Slava Domnului - minunat raspuns. Ai ceva avere?
William: Nici prea-prea, nici foarte-foarte, boierule.
Tocila: Nici prea-prea, nici foarte-foarte - bine zis, ba chiar foarte bine, cum nu
se poate mai bine. Ai minte cu carul, William.
William: Da, boierule! Dinspre partea asta nu ma pot plange.
Tocila: Bine zis. Stii ca e o vorba: Prostul intelept se crede, doar inteleptul prostia
si-o vede. Ti-e draga fata asta? (o arata pe Audrey).
William: Da, boierule.
Tocila: Da-mi mana. Stii carte?
William: Nu, boierule.
Tocila: Ei, atunci afla de la mine: A avea inseamna, care va sa zica, sa ai, caci
folosind o figura obisnuita in retorica, daca rastorni bautura dintr-o cana intr-un
pahar, paharul se umple si cana se goleste, iar, in toate scrierile, ipse inseamna
el, dar tu nu poti fi ipse pentru ca el sunt eu.

William: Care el, boierule?

Tocila: Ei, stimabile, adica ala care o sa se insoare cu fata asta. Asadar, mocofane,
renunta,

sau mai pe-nteles, nu mai cauta societatea acestei virgine, sau, pe

taraneste, muieri, ori, de nu, sa stii, mocofane, ca te suprim, sau ca sa pricepi mai
bine, iti fac de petrecanie, sau mai pe sleau, te omor, te ucid, termin cu tine, din
teafar cum esti ai s-ajungi un starv imputit si din om neom. Am sa te otravesc, am
sa te stalcesc in batai, am sa bag cutitul in tine, pe scurt, te omor. Asadar,
infricoseaza-te si piei din ochii mei!
Audrey: Te rog, du-te, draga William.
William: Sa va dea Dumnezeu sanatate, boierule. (Iese).
Intra Corin.
Corin: Stapanul si stapana va cauta peste tot. Luati-o dupa mine. Dati-i zor!
Tocila: Haide, Audrey, ia-o inainte, ca vin si eu. (ies).

Actul V
Scena II
Padurea. Intra Orlando si Oliver.
Orlando: Cum se poate sa o cunosti, cand abia ai intalnit-o? Cum se poate s-o
iubesti atata, cand abia ai zarit-o? Si, iubind-o, sa-i ceri mana pe loc: Si, cerandu-i
mana, s-o si capeti pe loc? Nu crezi ca ...
Oliver: Nu-ti mai face atatea griji gandind ca sunt nechibzuit. ca e fata sarmana,
ca ... Mai bine spune cu mine odata: o iubesc, spune cu ea odata: ma iubeste si
crede si tu ca vom fi fericiti impreuna. Casa, titlul, toata averea batranului Sir
Roland ti le las tie. Eu voi fi simplu pastor si voi trai aici cu ea pana la sfarsitul
vietii.
Orlando: Te binecuvantez.
ntra Rosalinda si Celia.
Oliver: (catre Celia) Uite-o! Chiar maine facem nunta, Aliena!
(Aliena il imbratiseaza pe Ganymed. Oliver se duce sa il imbratiseze si ea)
Oliver: Frate!
Rosalinda: Rosalinda!

Oliver: Fiti fericiti de fericirea noastra!

Oliver si Celia ies.
Rosalinda: Orlando!
Orlando: Rosalinda!
Rosalinda: M-apuca jalea sa-ti vad inima oblojita.
Orlando: Vrei sa spui bratul.
Rosalinda: Credeam ca leoaica ti-a infipt ghearele in inima.
Orlando: Nu leoaica, o fata.
Rosalinda: Fratele dumitale si sora mea nu mai pot trai unul fara altul. Nici cu bata
nu i-ai putea desparti.
Orlando: Se casatoresc maine. Oh, cat de greu e sa vezi prin ochii altuia,
Ganymed! Cand il voi vedea maine pe frate-meu fericit ca si-a implinit dorinta,
deznadejdea mea va fi fara margini.
Rosalinda: Cum asa? Maine n-o sa mai fiu Rosalinda dumitale?
Orlando: Nu pot trai cu amagiri.
Rosalinda: Atunci, afla ca ... imi dau seama de alesele dumitale insusiri ... si iti
doresc tot binele din lume si ca ... ma pricep sa fac minuni. Daca o iubesti pe
Rosalinda cu atata foc precum arati, te vei cununa cu ea cand Oliver se va insura
cu Aliena.
Orlando: Cum?
Rosalinda: Ti-o infatisez maine in carne si oase, teafara si nevatamata.
Orlando: Sa fie adevarat ce spui?
Rosalinda: Iti jur pe viata mea, la care tin acum mai mult ca orisicand.
Orlando: Imbraca-te frumos, cheam-ti prietenii, pe duce, caci maine te cununi cu
Rosalinda, daca asa iti doresti. (Orlando o imbratiseaza.)
(Intra Silvius si Phebe.)
Silvius: Phebe! Phebe! Phebe!
Phebe: Crud te-ai purtat cu mine, frumos flacau
Dand in vileag ravasul ce ti-am scris.
Rosalinda: Putin imi pasa mie, infumurato.
De sunt cu tine rau, nedrept sau crud.

Acest pastor ti-a dovedit credinta.

Pe el iubeste-l, supus, caci te adora.
Phebe: Silvius, acestui tanar spune-i tu te rog
Ce-nseamna sa iubesti.
Silvius: Inseamna:
Sa plangi amar si sa suspini
Gandind neincetat la scumpa Phebe.
Phebe: La Ganymed.
Orlando: La Rosalinda.
Rosalinda: La nimeni ... dintre femei.
Silvius: Inseamna:
sa asculti si sa slujesti
In orice, oricand, pe scumpa Phebe
Phebe: Pe Ganymed.
Orlando: Pe Rosalinda.
Rosalinda: Pe nimeni ... dintre femei.
Silvius: Inseamna:
Sa te cufunzi in dulci visari
Pline de patimi, de dorinte nebune,
de amagiri timide si prostesti.
De indoieli ciudate si ispite
Smerenie, Rabdare, nerabdare
Neprihanire, ruga, neuitare.
Credinta, draga Phebe.
Credinta Ganymed.
Credinta Rosalinda.
Rosalinda: Stop, gata! Parca ar urla lupii la luna. Am sa va ajut pe toti de-mi sta-n
puteri. Sa te iubesc, frumoaso, nu-mi sta-n puteri. Veniti la nunta maine toti, sa nu
lipsiti. Apar si eu ... (cum va place) Iar cei ce vin, pleca-vor cununati.

Actul V
Scena III
Alt colt de padure. Intra Tocila si Audrey.

Tocila: Atunci apar si eu. Audrey! Audrey! Audrey! Vei fi a mea?

Audrey: Pai cum? O femeie fara barbat nu are nici un rost in lume. (Ies.)

Actul V
Scena III
Cantec
Jacques: Candva o fata si-un baiat Hei, mare, sa traiti o mie de ani in cant si veselie Prin holda verde-au colindat,
In luna mai cand dragostea te-mbie
Si pasarile-ngana cantari dumnezeiesti.
Ce dulce-i primavara cand iubesti!

SFARSIT