LITERATURA DEFINITIVAT 2016

INVATAMANT PRESCOLAR
1. CREAIA POPULAR
a Genul liric lirica popular
- Colinde
- Proverbe, zictori, ghicitori
- Folclorul copiilor (cntece formul, recitative, numrtori)

b) Genul epic
- Basmul popular:
Greuceanu
Tineree fr btrnee i via fr de moarte
Prslea cel voinic i merele de aur.

2. CREAIA CULT
a. Genul epic
- Fabula: Jean de La Fontaine Greierele i furnica.
- Legenda: Clin Gruia Povestea florii-soarelui, Dimitrie Bolintineanu Muma lui tefan cel Mare.
- Basmul CULT : Mihai Eminescu Ft-Frumos din lacrim;
-

Ion Creang Povestea lui Harap-Alb;

Basmul modern: Carlo Collodi Pinocchio

Poveti: Ion Creang - Fata babei i fata moneagului / Pungua cu doi bani;

Lyman Frank Baum Vrjitorul din Oz.

Hans Christian Andersen Ruca cea urt;
Fraii Grimm Alb ca zpada;
Charles Perault Scufia Roie.

- Povestirea i schia:
Povestiri i schie despre vieuitoare: Emil Grleanu Cprioara / Gndcelul;

Povestiri despre copilrie: I.L.Caragiale D-l. Goe / Vizit;

Romanul pentru copii i despre copii:

Ioan Alexandru Brtescu-Voineti Puiul;

Ion Creang Ursul pclit de vulpe / Capra cu trei iezi;

Octav Pancu Iai Iedul cu trei capre;

Barbu tefnescu-Delavrancea Bunicul / Bunica;
Mihail Sadoveanu Dumbrava minunat;
Povestiri i schie care evoc trecutul istoric: Ion Creang Mo Ion Roat i Unirea

Ion Creang Amintiri din copilrie;

Mark Twain Aventurile lui Tom Sawyer / Aventurile lui Huckleberry Finn.

b. Genul liric
-

Poezia despre copilrie: George Cobuc Iarna pe uli, La oglind / La Pati;

Poezia despre natur i vieuitoare: Mihai Eminescu Revedere, Somnoroase psrele;

Elena Farago Sfatul degetelor.

Vasile Alecsandri Pasteluri, Miezul iernei;

Tudor Arghezi Zdrean / Tlharul pedepsit;

George Toprceanu Balada unui greier mic / Gospodina;
Elena Farago Celuul chiop / Gndcelul

1. CREAIA POPULAR
Genul liric lirica popular
- Colinde
- Proverbe, zictori, ghicitori
- Folclorul copiilor (cntece formul, recitative, numrtori)
1.a

Colinde

Repertoriul literaturii de ceremonial pentru sarbatorile de Craciun cuprinde si

colinde inspirate din legenda nasterii lui Iisus, precum: Cantecele de stea si Florile dalbe.
Colinda este o specie folclorica de poezie cantata, uneori recitata, inspirata de obiceiurile
calendaristice de iarna. Ea apartine celor trei genuri literare: genului liric prin caracterul de urare,
celui epic prin naratiune si celui dramatic prin faptul ca se concretizeaza in adevarate spectacole.
Functiile principale ale colindei apartin atat vremilor stravechi (magico-ritualice), cat si
timpurilor actuale (cele de urare si felicitare). Textul colindei cuprinde elemente crestine,
incantatii magice similare descantecului, imagini sonore ritualice.
Din punctul de vedere al compozitiei, epicul se desfasoara in colinda in doua
planuri, alternand intre real si fantastic. Colinda apeleaza in introducere si incheiere la formule
stereotipe aducand in prim-plan personaje fabuloase.
Sculati, sculati, boieri mari,
Florile dalbe,
Sculati voi Romani plugari,
Florile dalbe,
Ca va vin colindatori,
Florile dalbe,
Noaptea pe la cantatori,
Florile dalbe,
Si v-aduc un Dumnezeu,
Florile dalbe,
Sa va mantuie de rau,
Florile dalbe.
Un Dumnezeu nou nascut,
Florile dalbe,
Cu flori de crin in vascut,
Florile dalbe.
1.b

Proverbe, zicatori, ghicitori

Literatura aforistica si enigmistica este alcatuita din proverbe si ghicitori. Ele
constau in mesaje de dimensiuni reduse, cu o informatie morala concentrata.

Proverbul (numit si paremie, pilda, vorba aluia, vorbe din batrani) are o
expresie impersonala, de mare vechime, inzestrata cu autoritate si intelepciune. Mici opere
literare incadrate in orizontul vietii umane, ele descopera defectele morale ale omului: minciuna,
prostia, ingamfarea, lenea etc. El poate fi metaforic ori nemetaforic din punctul de vedere al
expresiei artistice. In orice forma, fie de enunt propriu-zis, fie metafora expresiva, proverbul
ofera o lectie de intelepciune aplicata la contexte particulare. Ele reflecta lumea, lucrurile
concrete sau particulare, cu scopul de a dezvalui o semnificatie mai larga, o insusire sau un
raport necesar intre obiectele lumii.
Iata cateva exemple: Dupa fapta si rasplata, Ce tie nu-ti place altuia nu-i face,
Cum iti asterni asa dormi, Treci raul pana nu vine unda, Laptele, pana nu-l bati, smantana
nu faci s.a.
1.c Folclorul copiilor (cantece formula, recitative, numaratori)
Folclorul copiilor reprezinta o parte componenta a literaturii nationale si constituie
un gen literar de sine statator.
Prin cantec si joc copilul ia contact cu mediul inconjurator, straduindu-se sa-l
cunoasca. Creatiile din folclorul copiilor insotesc jocurile, dorintele, bucuriile, supararile,
impresiile acestora. Aceste creatii au multiple functii: psihica, educativ-formativa si distractiva.
Ele sunt creatii in proza sau in versuri, epice si lirice si nu au o forma fixa. Aceste creatii au
trasaturile specifice creatiei populare:
- au un caracter anonim intrucat nu se cunoaste autorul;
-au caracter oral fiind transmise pe cale orala;
-au caracter colectiv intrucat sunt creatii ale mai multor persoane care au contribuit intimplator la
imbogatirea lor pana la forma actuala;
-au caracter popular intrucat au ca sursa de inspiratie intelepciunea populara si utilizeaza limbaj
si expresii caracteristice graiului popular si caracter sincretic, adica implica simultan diferite
forme de arta: muzica, poezie, jocul mimic, dans. Aceste creatii au trasaturi specifice:
-au o nota de naivitate fireasca, optimism si vioiciune
-se caracterizeaza prin simplitate, muzicalitate si plasticitate
-sunt atractive, placute intrucat copiii prefera rimele nastrusnice, numaratorile sugubete , tot felul
de poezii naive, jocuri hazlii
In continutul lor regasim imagini din lumea animala si florala si din viata sociala si
de familie. Cu alte cuvinte regasim lumea ce inconjoara copilul sau o lume imaginara, specifica
copilariei.Versurile sunt uneori cantate sau scandate de copii.

BASMUL POPULAR
1.GREUCEANU
CREATIE EPIC, GENUL EPIC - BASM POPULAR
Basmul este o specie a genului epic de mari dimensiuni in care se nareaza intamplari
fantastice ale unor personaje imaginare . El este o creatie literara cu o geneza speciala, o
oglindire a vietii in moduri fabuloase, un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie,
etica, stiinta, observatie morala.
Subiectul lui exprima o viziune straveche asupra lumii, atunci cand personaje
fantastice pozitive aflate in slujba Binelui se confrunta cu fortele Raului, pe care le infrang cu
ajutorul unor fiinte sau obiecte cu insusiri supranaturale. In naratiunea fantastica Fat-Frumos si
Zmeul Zmeilor isi disputa iubirea Ilenei Cosanzene. Daca in debutul confruntarii dintre cele
doua forte morale antagonice Zmeul pare invingator, pe masura ce depaseste obstacolele din
cale, nehotaratul si prea tanarul Fat-Frumos capata experienta, intelepciune.
Din punctul de vedere al continutului, basmul se caracterizeaza prin fantasticul de
esenta miraculoasa si prin stereotipii constand in formule initiale, mediane, finale. In functie de
subiect, basmul popular se poate clasifica in: fantastic (dominat de elemente fantastice),
nuvelistic (relateaza intamplari si personaje recognoscibile istoric), animalier (are ca protagonisti
animale). In basmul popular perspectiva narativa apartine rapsodului care comunica direct cu
auditoriul sau prin intermediul unor formule de adresare, specifice vorbirii directe.
Modelul structural al basmului cuprinde o situatie initiala de echilibru, un
eveniment sau o secventa de evenimente care deregleaza acest echilibru, actiunea reparatorie
marcata printr-o aventura eroica urmata de refacerea echilibrului si rasplatirea eroului.
De obicei actiunea basmului are o desfasurare biografica, prezentand eroul de la
nastere pana la punctul culminant al existentei: casatoria si investirea ca imparat. Finalul
basmului este intotdeauna fericit, celebrand infrangerea fortelor Raului si implinirea sufleteasca
si materiala a personajelor, reprezentante ale Binelui. Conflictul basmului este exterior, fiind
generat de opozitii morale.
Actiunea basmului este proiectata intr-un timp ireal, fabulos, iar spatiul derularii
faptelor este dincolo de orizontul vietii omenesti. Personajele basmului sunt tipice (parintii
imparatul, imparateasa, baba, mosul, copiii mezinul, copilul sarac, viteazul, fata cea cuminte si
harnica) sau cu roluri bine definite (raufacatorul, adjuvantul, persoana cautata, eroul). Ajutoarele
desemneaza personaje nazdravane care se afla la dispozitia eroului pozitiv, iar donatorii sunt
personaje intalnite intamplator, ce ofera obiecte cu insusiri magice protagonistului pentru a-si
infrange dusmanii.
In basmul popular fantasticul este antropomorfizat, personajele fabuloase se
comporta ca oamenii, umanizarea lor fiind conventionala iar obiectele si numerele au valoare
simbolica. De exemplu, podul semnifica trecerea in lumea cealalta, de la un model de existenta la
altul, de la imaturitate la maturitate. Pestera este un loc al renasterii si al regenerarii. Coborarea
in infern permite eroului sa experimenteze moartea initiatica si reluarea vietii. Cele mai
cunoscute teme ale basmului sunt: gemenii ucisi de mama vitrega, parintii fara copii, dorinta
neimplinita, dragostea pentru o fiinta nepotrivita s.a. Dintre motivele des intalnite enumeram:
calatoria, probele initiatice, catastrofa naturala, metamorfoza s.a.
Intre marile colectii de basme ale lumii se numara Panchantantra, Sindipa, 1001 de
nopti, Gesta Romanorum (secolul XII), Povestile lui Charles Perrault (1695), cele ale fratilor
Grimm (1812-1815) s.a. Dintre cele 741 de subiecte tip inventariate in basmele lumii de Aarne si

Thompson, in naratiunile fantastice romanesti au fost identificate 270, si anume 140 tipuri
comune altor popoare si 130 autohtone. Cel mai frecvent folosite sunt: lupta impotriva unui
asupritor (zmeu, diavol, balaur, imparat lacom, boier carcotas), impunerea de catre bogat ca
saracul sa implineasca sarcini primejdioase pentru a-i lua un bun de pret (copii, sotie), sotia
nedreptatita, fata oropsita, modestia rasplatita.
Basmele romanesti au fost antologate si publicate incepand cu 1845, Petre Ispirescu
(1830-1887) fiind primul mare culegator autohton de basme din jurul Bucurestilor auzite in
familie, de la parinti si de la rude apropiate si a carui activitate a fost elogiata de B. P. Hasdeu
si de Vasile Alecsandri. In volumul Legende sau basmele adunate din gura poporului din anul
1882 el a strans 36 de titluri originale dintre care cel mai cunoscut este Tinerete fara batranete
si viata fara de moarte. Acest basm a fost considerat un basm legenda (Silviu Angelescu), un
mit disimulat (N. Constantinescu), un dar nesperat al culturii noastre folclorice adus
umanitatii (C. Noica).
Basmul este o specie a epicii populare (de regula in proza) si culte, cu o raspandire
mondiala, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti frumosi,
zane, animale nazdravane etc.) aflate in lupta cu forte nefaste ale naturii sau ale societatii,
simbolizate prin balauri, zmei, vrajitoare etc, pe care ajung a le birui in cele din urma ".
(Dictionar de termeni literari, Bucuresti, E.A., 1976, p.49). Completam aceasta definitie cu cele
spuse de G. Calinescu in
prefata la Estetica basmului:,, Basmul este o opera de creatie
literara cu o geneza speciala, o oglindire in orice caz a vietii in moduri fabuloase. Basmul e un
gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc.
Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si fiinte himerice, animale ".
Particularitatile basmului cult:
Definitie: Basmul este o specie a genului epic in proza de intindere medie care
prezinta lupta intre bine si rau in care binele invinge intodeauna.
-clisee compozitionale: formule tipice (initiale, mediane, finale);
-motive narative: calatoria, lupta, victoria eroului, probele depasite, demascarea si pedepsirea
raufacatorului, casatoria si rasplata eroului;
-specificul reperelor:
temporale (timpul fabulos, mitic);
spatiale(taramul acesta, taramul celalalt), sunt vagi, imaginare, redate la modul cel mai
general;
-stil elaborat, imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea;
-cifre magice, simbolice (3, 7, 9,12);
-obiecte miraculoase;
-intrepatrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat in mod realist;
-conventia basmului (acceptata de cititor): acceptarea de la inceput a supranaturalului ca
explicatie a intamplarilor incredibile.
-personajele indeplinesc o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul
popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.
-existenta unui tipar narativ (bildungsroman) care consta in:
a) o situatie initiala de echilibru
b) un eveniment care deregleaza echilibrul initial
c) aparitia donatorilor si a ajutoarelor

d) actiunea reparatorie (trecerea probelor)

e) refacerea echilibrului si raplata eroului.

PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR

Cules de Petre Ispirescu
CREATIE POPULARA, GENUL EPIC - BASM POPULAR
Basmul popular este o specie a genului epic in proza sau in versuri, de intindere ampla, in
care se infrunta Binele si Raul, pentru ca in final Binele sa castige. In acest tip de text,
verosimilul si fantastical se imbina in mod armonios, iar pe parcurs intalnim anumite
formule si motive specifice basmului. Dintre acestea, amintim motivul cifrei trei,
motivul lui Praslea sau motivul imparatului care ramane fara mostenitori. Aceasta specie
literara are anumite formule care o caracterizeaza: formule de inceput ( A fost odata ca
niciodata) care au rolul de a ne introduce in lumea magina a basmului, formule
mediane care asigura continuitatea textului, si formule de incheiere care au rolul de a ne
scoate din lumea magica a basmului aducandu-ne cu picioarele pe pamant (Si-am
incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa..).
Basmul popular face parte din categoria textelor al caror autor nu se cunoaste si
care au fost transmise de-a lungul timpului prin viu grai sau prin scris.
Textul pe care vom lucra se numeste Praslea cel voinic si merele de aur; textul a
fost ingrijit si publicat apoi de catre Petre Ispirescu.
Acest text este, in primul rand, o creatie populara deoarece intruneste toate
trasaturile acestei specii, avand caracter oral (s-a transmis prin viu grai), anonim (nu
se cunoaste autorul ) si colectiv (mai multe persoane au contribuit la forma finala a
textului).
In al doilea rand, acest text apartine genului epic, deoarece comunicarea autor
lector se realizeaza in mod indirect, prin intermediul naratorului, personajelor si actiunii.
Asadar, remarcam ca naratorul relateaza faptele si intamplarile la persoana a III-a,
in mod obiectiv. Personajele basmului sunt numeroase, unele reprezentand fortele
Raului, altele fortele Binelui: Praslea, imparatul, fetele imparatului, vrajitoarea, zmeii,
balaurul etc.
In ceea ce priveste actiunea textului, aceasta se bazeaza pe confruntarea dintre Bine si
Rau.

Era odat un mprat puternic care avea trei fii i o grdin dintre cele mai frumoase. n
grdin avea un mr care fcea mere de aur, dar din care el n-a reuit s guste niciodat.
Au ncercat muli oameni viteji s prind houl care an de an fura merele, dar nimeni nu
a reuit. Au ncercat chiar i fiii mai mari ai mpratului s prind hotul, insa fara
izbanda. A venit si randul lui Praslea sa isi incerce norocul in prinderea hotului.
Noaptea, Prslea s-a dus la pnd, cnd ntr-un trziu a auzit un zgomot ciudat. A
tras trei sgei i cu una a reusit sa nimereasca hotul care era, de fapt, un zmeu. A luat
cteva mere, le-a dus mpratului, apoi el si cu fraii lui au plecat n cutarea hoului. Sau luat dup dra de snge, lsat de zmeul rnit, i au ajuns pe trmul zmeilor unde a
fost singurul care a avut curajul sa coboare. Acolo, a gasit trei castele. S-a luptat cu
zmeul din castelul de argint, apoi cu cel din castelul de aram i i-a nvins pe amndoi.
Cnd a ajuns la zmeul din castelul de aur, a vzut trei fete de mprat, una mai frumoas
ca cealalt. Cnd a venit zmeul acas, l-a provocat la lupt pe Prslea, dar acesta l-a
nvins i pe zmeul din castelul de aur. Le-a dus pe fetele de mprat acolo unde erau fraii
lui si cu ajutorul unei franghii le-au scos de pe taramul zmeilor, oprindu-si insa, marul de
aur pe care il avea fata de imparat cea mai mica. Cnd s fie urcat i el, Prslea a legat un
bolovan de sfoar i a pus cciula lui pe el, deoarece nu avea incredere in fratii sai si
presimtea ca ceva nu are sa fie bine. Cum fraii lui nu voiau ca Prslea s ajung sus, pe
trmul oamenilor, au lsat bolovanul s cad, creznd c este Prslea, motivnd c l-au
scpat.
Ajunsi acasa, amndoi fraii s-au cununat au fetele cele mai mari de mprat, dar
fata cea mic nu a vrut s se cunune cu nimeni, dect cu prslea, dac se va mai ntoarce
vreodata
de
acolo.
Pe trmul zmeilor, Prslea a scpat de la moarte nite pui de zgripturoaic, iar mama
acestora, drept rsplat, l-a ajutat s ajung din nou, pe trmul oamenilor.
Cnd Prslea a aflat c fata cea mic este necstorit i se va cstori doar cu acela care
i va aduce o furc cu caierul i cu fusul din aur. Dup ce a ndeplinit aceast condiie,
fata a cerut o cloc cu puii cu totul i cu totul de aur. A ndeplinit i a doua dorin i a
cerut mrul de aur, pe care Prslea l avea la el. Cnd l-a dus i pe acesta, fata l-a
recunoscut i si-a exprimat dorinta de a se casatori cu el. Prslea a povestit tot ce s-a
ntmplat tatlui su, dar a spus c i iart pe fratii sai, chiar dac au ncercat s-l omoare
i a spus c pedeapsa va veni de la Dumnezeu, nu de la el. Atunci, cei trei frai au ieit pe
scrile palatului, au tras cu arcurile n sus i celor doi fraii le-au czut sgeata n cap, iar
lui Prslea i-a czut la picioare.
Asadar, dupa cum se observa si in rezumatul textului, o a treia trasatura care
dovedeste ca acest text este un basm, o reprezinta confruntarea Binelui si a Raului,
invingand in final Binele, adica Praslea.
Prezenta supranaturalului este al patrulea argument care arata ca acest text este un basm.
Aciunea se petrece pe dou trmuri: al oamenilor i cellalt, al fpturilor neobinuite:
zmei, balauri, zgripuroaice. Exist obiecte magice, de exemplu biciul cu care Prslea

transform palatele zmeilor n mere. Totul se petrece sub semnul cifrei magice trei: trei
fii de mprat, trei zmei, trei fete de mprat, trei dorine ale fetei celei mici.
Ultimul argument c textul este basm, const n mesajul pe care l transmite. Acela
de a fi de partea binelui, pentru c acesta nvinge ntotdeauna.
Praslea este personajul principal al basmului: participand la toate momentele subiectului
si intruchipand idealul etic, de cinste, dreptate si adevar. Este mezinul imparatului dar si
cel mai viteaz. Praslea este o fire inteligenta si bun cunoscator de oameni, deoarece
intuieste intentiile ostile ale fratilor sai, pe care ii pune la incercare. Pe langa trasaturile
reale, Praslea este dotat si cu insusiri supranaturale: intelege graiul fapturilor de pe alt
pamant si poate comunica in chip natural cu ele; se poate metamorfoza in foc.
Realizat de Lidia Alexandra Popa

FABULA
Este o specie a genului epic, in versuri(mai rar in proza), in care sunt criticate trasaturi
negative de caracter si defecte omenesti puse pe seama umor animale, urmarind indreptarea
comportamentului uman.
In literatura universala au scris fabule: Esop, La Fontaine, Kralov.
Fabula a fost cultivata in literatura romana de catre:
1.
Grigore Alexandrescu
2.
Alecu Donici
3.
George Toparceanu
4.
Tudor Arghezi
5.
Aurel Barang
Grigore Alexandrescu apartine generatiei de scriitori de la 1848 si a scris fabule
valoroase cum ar fi: Boul si vitelul, Cainele si catelul, Lupul moralist, Toporul si
padurea.
Trasaturi ale fabulei
este o creatie epica deoarece are narator, actiune si personaje
textul fabulei este alcatuit din 2 parti:
1.
poveste alegorica
2.
morala: - explicita (formulata de catre autor)
- implicita (desprinsa de catre autor)
actiunea oricarei fabule este scurta , concentrata, rezumandu-se la un singur
aspect din viata personajelor
cadrul spatio-temporal al unei fabule este vag conturat, intentia autorului fiind de
a da un caracter de generalitate faptelor prezente
universul uman este inlocuit cu universul necuvantatoarelor, de obicei animale) pe
baza unei succesiune de personificari care se numeste alegorie

Alegoria este o figura de stil care consta in inlocuirea unei realitati abstracte cu o imagine
concreta pe baza unor asemanari existente intre acestea. Ea se realizeaza printr-o succesiune de
epitete, personificari, metafore, comparatii.
in fabule sunt criticate: lacomia, lenea, minciuna, ingamfarea, aroganta, prostia,
credulitatea/naivitatea, demagogia, parvenitism (imbogatirea rapida prin mijloace necinstite,
depasirea conditiei materiale pe cai josnice), fatarnicia / ipocrizia.
numarul de personaje din fabula este intotdeauna foarte mic, acestea fiind alese in
stransa legatura cu tipurile umane pe care le reprezinta: iepurele omul fricos, leul omul
puternic, lupul omul fatarnic, vulpea omul viclean, catelul omul naiv
personajele unor fabule sunt prezentate in antiteza, acest fapt fiind evident chiar
din titlu
modurile de expunere folosite in fabule sunt: naratiune, dialog, monologul adresat
si descrierile (foarte rar) ocupa un spatiu redus oferind scurte informatii ce ajuta la caracterizarea
personajelor
atitudinea naratorului fata de personajele infatisate este diferita, ironica, sarcastica
la adresa celor aflate pe o treapta sociala superioara si compatimitoare, ingaduitoare la adresa
celor aflate in inferioritate
fabulei au un caracter educativ evident prin ele realizandu-se, pe un ton glumet,
amuzant, o critica virulenta la adresa societatii omenesti.

GREIERELE SI FURNICA
Jean de la Fontaine
CREATIE CULTA, GENUL EPIC FABULA
Petrecuse cu chitara
toat vara.
ns iat c-ntr-o zi
cnd vifornia porni,
Greierele se trezi
fr musc , fr rm,
fr umbr de frm.
Ce s fac?Hai s cear
la Furnic, pn la var,
niscai boabe de secar.
-Pe cuvnt de lighioan,
voi plti cinstit cucoan,
cu dobnzi, cu tot ce vrei!
Dar Furnica, harnic,
are un ponos al ei:
nu-i din fire darnic
i-i rspunde cam rstit:
-Ast-var ce-ai pit?
-Dac nu e cu bnat.
zi i noapte am cntat
pentru mine, pentru toi
-Joac astzi dac poi!

In poezia Greierul si furnica, Alecu Donici reia un subiect initiat de parintele fabulei,
Esop, si abordat de o pleiada de scriitori, in frunte cu La Fontaine. Donici s-a remarcat printr-un
ascutit simt al observatiei, descriind in fabulele sale, sub masca unor animale, moravurile si
proastele deprinderi ale societatii din secolul al XIX-lea.
Acest comentariu face referire la argumentare (demonstratie) a fabulei, moduri de
expunere, structura compozitionala, morala, prozodie, limbajul artistic si figurile de stil din
poezia "Greierul si furnica".
Tema fabulei lui Alecu Donici este satirizarea defectelor de caracter sau frivolitatii
oamenilor lipsiti de prevedere, avand inclinarea de a se lasa in voia placerilor vietii, ignorand
consecintele faptelor lor, necesitatile viitoare si chiar destinul lor personal.
Titlul poeziei "Greierul si furnica" este enuntiativ, constand din numirea celor doua
personaje ale fabulei, dar, implicit, si a relatiei dintre ele, avand in vedere caracteristicile
definitorii ale celor doua insecte.
Principalele moduri de expunere sunt naratiunea la persoana a III-a, avand scopul de a
reliefa obiectivitatea naratorului, si dialogul, sub forma unei scenete a celor doua personaje.
Morala fabulei este subinteleasa, putand insa a fi cu usurinta deslusita din povestirea
alegorica. Este vorba despre nesocotinta oamenilor care nu isi planifica viata, ci o vad doar ca o
distractie, "o desfatare", fara a se pregati pentru vremurile vitrege ("iarna") ce ii pot astepta. Daca
unii - reprezentati de furnica - muncesc din greu pentru a-si asigura existenta si a se pune la
adapost de eventuale evenimente nefaste, altii - intruchipati de greier - nu fac decat sa
huzureasca, sa traiasca de azi pe maine, fara a avea intelepciunea de a pune ceva deoparte sau,
cum se spune intr-o expresie populara, "a strange bani albi pentru zile negre". Intr-o singura
fraza, morala acestei fabule ar putea fi: "Prevederea este mama intelepciunii".
Compozitional, naratiunea este formata din doua parti: o expozitiune, in care se explica
statutul personajelor si imprejurarea ce le face sa interactioneze, si un dialog purtat intre greier si
furnica.
In expozitiune se precizeaza ca greierul si-a petrecut intreaga vara cantand si distranduse, iar viscolul prevestitor de iarna l-a luat prin surprindere, intrucat nu isi adunase nici un pic de
mancare pentru anotimpul rece. Pentru a scapa de spectrul foamei, el alearga cu lacrimi in ochi la
furnica, rugand-o sa ii imprumute niste bucate pana la primavara.
Dialogul dintre personaje este scurt, dar revelator. Furnica ii readuce aminte greierului ca,
in timpul verii, pe cand ea muncea, el nu facea decat sa petreaca si sa cante. Replica finala a
furnicii este ironica, chiar sarcastica: "Ai cantat? Imi pare bine / Acum joaca, daca poti, / Iar la
vara fa ca mine."
Prozodia fabulei "Greierul si furnica" se conformeaza acestei specii epice, nefiind foarte
riguroasa in realizarea ritmului si masurii. Versurile sunt compuse din 7-8 silabe, sau chiar 3-4 in
conversatia dintre personaje. Rima este imperecheata in prima secventa narativa (avem aici si o
rima imbratisata) si incrucisata in secventa dialogului (existand exceptia versului fara rima "Tu
ce faceai?").
Limbajul artistic se remarca prin simplitate, oralitate si stil colocvial. Oralitatea este
subliniata in cea de-a doua parte a poeziei de modalitatea populara de acord al predicatului cu
subiectul. Verbele sunt puse la plural, desi subiectul este la singular ("Furnica l-au ascultat", "l-au
intrebat").

Figurile de stil sunt reduse, o trasatura specifica oricarei creatii epice. Principalul
procedeu artistic este personificarea, in fabula avand loc un dialog sugestiv mai ales in
dezvaluirea atitudinii si caracterului furnicii.
In concluzia argumentarii, "Greierul si furnica" este o fabula intrucat este o poezie a
genului epic in versuri, avand ca moduri de expunere naratiunea si dialogul, cuprinzand
personajele greierul si furnica implicate in actiunea de dialog cerere-refuz, si ingloband figuri de
stil sarace, reprezentate mai cu seama de personificare.

LEGENDA
POVESTEA FLORII-SOARELUI
Calin Gruia
CREATIE CULTA, GENUL EPIC LEGENDA
Tria odat, undeva pe pmnt, un crai vestit care avea o fat att de frumoas, c nu se gsea
alta s-i semene.
Glasul ei oprea privighetorile din cntec.
Cnd rdea se iveau dimineile n obrajii ei.
Dar craiul era tare mhnit n inima lui; ziua i noaptea nu avea odihn, gnduri amare i umbreau
tmplele crunte i lacrimi fierbini i udau perna. Avea de toate craiul: bogii nenumrate,
oteni viteji, sfetnici nelepi i o ar cu holde de aur, livezi doldora de poame i puni cu
turme albe ca omturile iernii. Se spunea c n acea ar curgeau laptele i mierea cum curg
praiele primvara.
Cu toate astea, craiul nu tia ce-i bucuria.
Inima lui era mai neagr dect crbunele i ochii nu i-i ridica din pmnt. Barba nu-i pieptna,
tcea de parc-i luase cineva graiul i ofta din adncul sufletului. i cum s nu fi fost amrt
cnd singura lui odrasl, de care nu se mai stura privind-o, se nscuse oarb. Ea nu vedea
strlucirea soarelui, verdeaa cmpiilor, oglinzile apelor. Ea nu tia cum arat tatl su i mamasa, cum arat psrile, cum sunt florile.
Ci vraci vestii n-au ncercat s-o vindece, ci cititori n zodii n-au cutat s gseasc n cri
cu scoare de lemn pricina pentru care ochii ei mari, verzi, nu puteau primi i nici pricepe
lumina! Dduse craiul veste n lume i fgduise rsplat mare tmduitorului, dar degeaba
alergau ncolo i ncoace clreii i trmbiaii.
Vracii se artau neputincioi n meteugul lor, iar nelepii fr pricepere.
Iat c ntr-o zi veni la curtea craiului un btrn ncovoiat de spate, cu barba lung pn n
pmnt. Era aa de slab, nct orice adiere de vnt l putea da jos i vorbea aa de ncet, nct abia
l puteai auzi.
Dup ce se uit btrnul mult vreme la fata craiului i dup ce privi i mai mult n piatra unui
inel pe care-l purta n deget, spuse:
Numai Soarele, mrite crai, numai el ar putea s-i dea fetei tale lumina ochilor. Poftete-l n
casa ta, omenete-l la mas i roag-l s-i srute fruntea. Atunci ochii ei vor prinde vedere
i zicnd aceste vorbe, btrnul iei din palat i porni n lume sprijinindu-i btrneile n toiag.

Uor de spus: roag Soarele, dar greu de ajuns pn la el. Inima craiului se mai mblnzi
puin i iar trimise trmbiai i toboari s ntrebe care dintre voinicii lui ar cuteza s porneasc
spre palatul Soarelui. S-ar fi dus ei vitejii s se bat cu zmei i balauri, cu cpcuni i scorpii, dar
cnd fu vorba de Soare, toi rmaser cu frunile n pmnt, tcui. Hei, i nu-i de mirare.
mpria Soarelui era departe i niciunul din ci ndrzniser s-i treac hotarele n-au mai
clcat iarb verde. i dup cum mergea vorba pe atunci, au albit cmpiile cu oasele lor.
De aceea erau mhnii voinicii. Numai unul subirel i sprinten la trup se lumin la fa. De
mult i czuse drag fata craiului. i-ar fi dat viaa pentru ea. O vzuse de attea ori prin grdina
palatului plimbndu-se de mn cu criasa, mama ei. Dar taina inimii lui rmase nemrturisit.
Nu se putea un prilej mai fericit, ca s-i arate dragostea, de aceea vorbi:
Mrite crai, de vreme ce alt chip nu este, am s pornesc eu s duc solie Soarelui.
i lu craiul o bucat de piele de cprioar i muind pana n poleial de aur scrise carte
Soarelui, o ntri cu pecei i o ddu voinicului. Voinicul srut dreapta craiului, nclec pe un
cal negru cum e pana corbului i porni tot nspre rsrit, nspre rsrit, ctre palatul Soarelui.
Merse, i merse, zile i nopi, sptmni i luni. Se oprea numai atunci cnd i se toceau
potcoavele calului. De nouzeci i nou de ori potcovi calul la nouzeci i nou de potcovari, dar
de mpria Soarelui nu ddu. i trecu printr-un pustiu ce prea fr margini, unde vnt nu
btea, izvor nu curgea, vietate nu se mica. Potcoavele calului se subiau, se subiau i voinicul
nostru czu pe gnduri. i cum se uita la picioarele calului se pomeni dintr-o dat la poalele unui
munte de argint, unde creteau ierburi i flori dese ca peria. i era aa de nalt muntele, nct
ameeai uitndu-te s-i vezi vrful. Pe creasta acelui munte se afla Palatul Soarelui.
Voinicul ls calul s pasc n voia lui i ncepu s urce muntele.
Urcuul cu anevoie era i cu mare primejdie.
Urc o zi ntreag, dar spre sear se prbui la pmnt obosit.
A doua zi la fel, a treia zi la fel. Dar cum i aminti de fata craiului, cum prinse puteri i ncepu
din nou s se caere pe stnci.
apte zile i apte nopi i-au trebuit voinicului nostru pn s ajung ntr-o poian cu copaci de
argint, cu iarb de argint, cu izvoare de argint. n poian vzu o stea luminoas cu chip de
btrnic. Straiul i era mpodobit cu puzderii de stele argintii, care de care mai strlucitoare. n
jurul ei pteau o mulime de capre tot de argint. Voinicul nostru i ddu bun ziua i o ntreb
dac mai este mult pn la palatul Soarelui. Btrna l privi cu buntate i-l ntreb:
Dar ce nevoi te-au mnat pn la el?
Duc Soarelui, din partea craiului nostru, rugminte.
Eu sunt mama Soarelui, i te sftuiesc s rmi aici i s-mi spui mie psul, nu de alta, dar am
o nor tare rea. Ea, cum te-o zri, nu te-ntreab nimic, i pe dat te preface n ce-i trece prin
minte. Te preface n floare, n ru, n trtoare, n piatr, n pulbere, dup toanele n care se afl.
Puini voinici din lume au ncercat s intre n palatul fiului meu, dar nu i-a dori soarta lor.
i se mai jlui, ce i se mai jlui steaua cu chip de btrnic de noru-sa, dar vznd c ziua
sfrete, i spuse:
Soarele i luna trebuie s vin acas s se odihneasc. Spune-mi ce ai de spus, apoi ascunde-te
n petera asta, s nu te vad noru-mea. Eu i voi aduce rspunsul.
- Am o carte, te rog s i-o dai Soarelui s-o citeasc.
Mama Soarelui lu cartea craiului la subsoar i urc mpreun cu caprele n vrful muntelui.
Voinicul se piti n peter i atept.
Cnd adormi luna, muma Soarelui se furi n odaie, i trezi fiul i-i ddu s citeasc cartea
craiului. Citi Soarele, citi, se gndi, se rzgndi, i n cele din urm i spuse ceva mumei lui la

ureche.
Spre diminea, muma Soarelui cobor n poian i nu mult dup aceea voinicul cobor muntele,
nclec i porni la drum.
Greu a fost drumul voinicului, dar mai grea ateptarea craiului.
Trecuse o bun bucat de vreme i n geana zrii unde se uita zi i noapte craiul nu se arta cal i
clre. Muli dintre sfetnicii lui credeau c voinicul e oale i ulcele, dar nu voiau s ntunece cu
vorbele lor ndejdea craiului.
Dar ntr-o diminea voinicul, viu i nevtmat, cu calul n spume, se nfi craiului.
Att a putut s ntrebe btrnul crai cu ndoial n glas:
S-a ndurat de rugmintea mea?
Da, slvite crai. De azi n apte zile Soarele va sosi n palatul tu.
Craiul, de bucurie, a murit i a nviat de trei ori, apoi ddu porunc s se fac pregtirile
ospului ce avea s dea n cinstea Soarelui. Nu era vorba de un oaspe de rnd, ci chiar de
stpnul luminii.
Vntorii pornir dup prepelie i potrnichi, pescarii dup pete i muli alii dup legume i
poame alese. nsui craiul cobor n beciuri s guste i s aleag vinul cel mai bun pentru osp.
Iar criasa cu minile ei frmnt colacii ce aveau s stea rumenii, mpletii n nou, n faa
Soarelui, la mas. Toi oamenii ateptau, cu rsuflarea la gur, ziua aceea cnd soarele va cobor
pe pmnt.
i n dimineaa mult ateptat craiul iei la poarta palatului cu pine i sare, nconjurat de
sfetnicii i curtenii lui mbrcai n podoabe. Trmbiele i surlele ncepur s sune vestind
apropierea minunatului oaspete. i cum ateptau, cu inimile oprite parc n piept, numai c
vzur o lumin mare n zare i auzir uruitul unui rdvan. N-avur vreme s se uite unul la altul,
c rdvanul se i opri la poarta palatului criesc i din el cobor un tnr frumos, nvemntat n
strai strlucitor. Ddu mna cu craiul, gust din pine i sare, apoi ntinse mna i celorlali
curteni care erau acolo de fa. Muli din ei se minunau c Soarele luase chip omenesc i mergea
alturi de ei, nclat cu cizme de argint. Soarele nu se fuduli, mnc cu poft, bu un pahar cu
vin i lud gazda pentru bucatele ntinse.
Nu ndrznea craiul s aduc vorba de fat, nu ndrznea Soarele s ntrebe, dar pn n cele din
urm, fata craiului fu adus.
n acea vreme ns, luna se oprise la fereastra palatului i se uita iscoditoare la cele ce se
ntmplau acolo. Din pricina luminii Soarelui nimeni n-o zri. i Soarele, dup ce mai bu un
pahar cu vin, se ridic n picioare i se apropie s srute fata pe frunte, ca s-i druiasc lumina
ochilor ei.
Luna, vzndu-l c se apropie de frumoasa fat de crai, se mnie amarnic. Deschise fereastra i
nvlui fata ntr-un abur galben-auriu, nct cei de fa nu-i mai putur vedea chipul. Cnd se
mprtie aburul cel galben-auriu, n locul fetei rmase o floare mare, galben, de statura fetei de
nalt. Craiul i criasa ncremenir pe loc de spaim. Soarele se supr de fapta soiei sale i o
alung tocmai pe trmul cellalt, desprindu-se pentru totdeauna de ea. Dup aceea se sui n
rdvan i se urc n nalt. Voinicul cel ce dusese rvaul craiului tocmai n mpria Soarelui, i
care nu mrturisise nimnui dragostea pentru fata craiului, rmase mult vreme lng floare i,
vznd-o c se ofilete, o rsdi n grdina palatului.
De atunci, luna a nceput s umble mai mult noaptea, singuric, trist, cindu-se de fapta ei
necugetat, i dac se ntlnete cumva cu Soarele i pierde lumina. Iar floarea aceea nalt,
galben, s-a rspndit pe ntreg pmntul. i de cum rsare Soarele, floarea se ndreapt cu faa

spre el, ateptndu-i parc srutarea, i-l urmrete pn apune, i a doua zi iar, i iar, pn i se
scutur floarea.

Specie a genului epic, populara sau culta, legenda este o naratiune de mica intindere,
care descifreaza cauzele unor fenomene de adevar sau fictiune si care evoca sentimente
si personaje supranaturale, biblice sau istorice. Ea contine viziuni populare, naive, asupra
lumii si insista asupra aspectelor tragice ale conditiei umane. Temele legendelor sunt
variate: originea si insusirile fizice ale unor plante si animale, actiunea spiritelor naturii,
viata personajelor biblice, descrierea unor sarbatori, practici si obiceiuri crestine etc.
Textul ales de mine se numeste Povestea florii-soarelui si este o legenda culta scrisa
de Calin Gruia, pe numele sau adevarat Chiril Gurduz scriitor roman, poet si prozator,
cunoscut mai ales prin volumele sale de povesti pentru copii.
Titlul acestei legende reprezinta numele unei flori deosebite floarea soarelui, si
semnifica esenta legendei, evocand un fenomen supranatural petrecut in text, acela al
transformarii unei fete intr-o floare a soarelui, din cauza unui blestem.
Legenda Povestea florii-soarelui, apartine genului epic deoarece comunicarea autorlector se realizeaza in mod indirect, prin intermediul naratorului, actiunii si personajelor.
Naratorul este necunoscut si povesteste la persoana a treia; dintre personajele textului,
unele cu puteri supranaturale, amintim: Stefan Voda, fata lui Stefan Voda, baba, Soarele,
Piaza-Rea, Luna.
Actiunea textului debuteaza cu nemultumirea si necazul lui Stefan Voda, care
avea o fata foarte frumoasa, dar care nu putea vorbi, era muta, cu toate ca incercase toate
leacurile posibile. Intr-una din zile, o baba ii spune voievodului sa il invite pe Soare la
masa si, daca fata il va saruta pe acesta, are sa fie vindecata. Zis si facut. Piaza-Rea aude
insa de planurile voievodului si pune un blestem pe capul acestuia apoi merge la Luna si
ii spune despre planurile domnitorului. Luna, fiind indragostita de Soare, jura ca va face
orice ca sa impiedice nunta dintre cei doi. Asadar, in seara ospatului pe cand fata ii cere
Soarelui o gura de mantuire, Luna se coboara intr-un brau tremurat de lumina pe
faa fetei si o topeste, transformand-o intr-o floare galbena. Toata lumea prezenta la ospat
e ingrozita de cele petrecute, Soarele nemaiputand face altceva decat sa-si ia nevasta,
transformata acum intr-o floare, si sa o sadeasca in gradina ca s-o aiba aproape spre
mangaiere. De atunci, floarea-soarelui se intoarce mereu spre Soare, cerand parca,
incontinuu, sarutul salvator.
Este, asadar, lesne de observat tema textului intamplarea tragica petrecuta in viata
voievodului Stefan, care o are, de fapt, in prim-plan, pe fata lui, pedepsita de soarta sa nu
aiba glas, ca mai apoi sa fie transformata intr-o floare.

In tema textului observam cum se ilustreaza una dintre trasaturile legendei, si

anume prezenta supranaturalui Luna si Soarele care se pot cobori pe pamant si
transformarea fetei intr-o floare. Remarcam ca astrii au capatat insusiri omenesti - pot
vorbi cu oamenii si pot lega diverse relatii cu acestia, supranaturalul fiind atat de evident.
Se mai poate constata si prezenta unei alte trasaturi ale legendei, si anume
explicarea originii unei plante, in cazul nostru a florii-soarelului, o planta atat de indragita
in popor.
Datorita faptului ca in acest text se regasesc toate caracteristicile necesare, putem
afirma ca Povestea florii-soarelui este o legenda.

BASMUL CULT
POVESTEA LUI HARAP-ALB
Ion Creanga
CREATIE CULTA, GENUL EPIC - BASMUL CULT
Tema si viziunea despre lume
Basmul cult este specia genului epic, in proza, de intindere medie, cu o actiune
desfasurata pe un singur plan narativ, cu un numar mare de personaje, reprezentand valori morale
si in care este prezenta lupta dintre bine si rau.
Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea - alaturi de Ioan
Slavici, I.L.Caragiale si Mihai Eminescu - Ion Creanga este cunoscut in literatura romana atat
prin Amintiri din copilarie, cat si prin povestile si povestirile sale. Una dintre cele mai
importante opere ale sale ramane basmul Povestea lui Harap-Alb.
Opera se incadreaza in specia literara basm cult, prin caracteristicile acestei specii
literare. O prima trasatura a basmului cult este prezenta formulelor specifice. Formula initiala,
Amu cica era odata, are rolul de a introduce cititorul in lumea fabulosului, cea mediana, Si
mersera si mersera mentine treaza atentia cititorului si ii suscita interesul, iar formula finala,
Cine are bani, pe la noi, bea si mananca, cine nu, sta si se uita, scoate cititorul din lumea
fictionala.
O a doua trasatura a basmului cult este prezenta cifrelor magice, in Povestea lui
Harap-Albcifra magica fiind 3: sunt 3 frati la curtea Craiului, 3 surori la curtea lui Verde
Imparat, calul vine sa manance jaratic de 3 ori, se da de 3 ori peste cap, il inalta la cer de 3ori pe
Harap-Alb, acesta se intalneste de 3 ori cu Spanul, la curtea lui Verde Imparat este supus la 3
probe.
Patru dintre elementele de constructie importante in aceasta opera sunt: tema, relatii
spatiale si temporale, actiunea, relatia dintre inceput si final.

Tema basmului este lupta dintre bine si rau, prezenta in orice basm. In plus, in aceasta
opera, Creanga evidentiaza formarea unui adolescent, care, plecand intr-o calatorie presarata cu
numeroase probe, se va maturiza. Reprezentativi pentru fortele binelui sunt Harap-Alb si toti cei
care il ajuta (Sfanta Duminica, Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, calul,
regina albinelor, regina furnicilor), iar reprezentativi pentru fortele raului sunt Spanul si
Imparatul Rosu, exact cei de care tatal eroului ii spusese sa se fereasca in calatoria sa. In final, ca
in aproape toate basmele culte, raul este invins.
Relatiile spatiale si temporale sunt vagi, imprecise, ca in orice basm, fiind impinse
mult spre trecut: Amu cica era odata intr-o tara. Este evident ca reperele de timp neprecizate
fac ca cititorul sa fie introdus intr-un timp al fabulosului, contribuind la crearea unei atmosfere
specifice. Spatiul in care se desfasoara actiunea este un taram al fantasticului, pentru ca include
fiinte fabuloase: Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, fiinte care se
metamorfozeaza: calul, Sfanta Duminica, fata Imparatului Rosu, dar si animale vorbitoare: calul,
regina albinelor, regina furnicilor.
Actiunea se desfasoara dupa un tipar specific basmelor: o situatie initiala de echilibru,
dereglarea echilibrului, plecarea la drum a eroului in incercarea de restabilire a echilibrului si
revenirea la echilibrul initial. Astfel, se precizeaza ca intr-o tara un crai care avea trei feciori,
primeste o scrisoare, de la fratele sau, Imparatul Verde, prin care ii cerea sa-i trimita pe unul
dintre fii pentru a-i mosteni imparatia si a se urca pe tron. Primii doi frati esueaza in incercarea la
care ii supune tatal lor, pentru a vedea daca sunt vrednici ca porneasca la drum. Cel mic reuseste
si pleaca, avand cu sine un cal nazdravan care il va ajuta pemanent pe parcursul calatoriei sale.
Naivitatea si lipsa de experienta a mezinului il vor determina sa accepte tovarasia Spanului, cu
care se intalneste in timp ce se ratacise intr-o padure. El incalca astfel porunca tatalui sau de a se
feri de omul span si de omul ros. Este pacalit si devine rob al Spanului, acesta din urma dandu-se
drept nepotul craiului, odata ce sosesc la curtea lui Verde Imparat. Fiul craiului, ce primise
numele de Harap-Alb, pentru a marca statutul de sluga, este supus de catre Span la 3 probe: sa
aduca salate din Gradina Ursului, sa aduca dintr-o padure capul plin de nestemate al unui cerb si
sa o aduca pe fata Imparatului Rosu. El reuseste sa treaca atat de primele doua probe, cat si de
ultima, desi, la curtea Imparatului Rosu este supus altor probe. Toate sunt trecute cu bine datorita
prietenilor pe care eroul si-i face pe drum: Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila,
Ochila, Sfanta Duminica, regina albinelor, regina furnicilor.
Conflictul este reprezentat de lupta dintre bine si rau. Se observa ca Spanul, personajul
negativ al basmului, reprezentativ pentru fortele raului, joaca un rol aparte in viata eroului. El ii
este chiar de ajutor acestuia, deoarece, la sfarsitul tuturor probelor la care il supune pe HarapAlb, adolescentul devine adult. Chiar calul ii atrage atentia stapanului sau cu privire la
necesitatea ca Spanul sa existe in viata lui Harap-Alb: Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume
cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte...
In acest basm exista o relatie de simetrie intre inceput si final. Inceputul este
reprezentat de formula initiala: Amu cica era odata. Aceasta are rolul de a introduce cititorul in
lumea fictionala si de a-l determina sa accepte conventia conform careia, odata intrat in aceasta
lume, va intelege ca fiintele fabuloase si intamplarile neobisnuite vor popula actiunea. Acest
inceput coincide cu fixarea reperelor spatio-temporale, care sunt vagi, imprecise. Finalul are
rolul de a scoate cititorul din lumea fictionala, readucandu-l in lumea reala: Cine are bani, pe la
noi, bea si mananca, cine nu, sta si se uita. Finalul inchide basmul, impreuna cu inceputul ca
intr-o rima.

Statutul social al personajului principal Harap-Alb, poate fi cu usurinta identificat in

numele sau. Astfel, se sugereaza prin termenul alb, statutul initial al eroului, acela de fiu de
crai, iar prin termenul harap, care inseamna om cu pielea neagra, sclav, se sugereaza statutul de
rob, de sluga a Spanului, dupa ce acesta l-a inselat.
Statutul psihologic subliniaza un caracter inca in formare, avand in vedere ca fiul de
crai era la varsta adolescentei si nu avea niciun fel de experienta a vietii.
Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele eroului. Astfel, bunatatea si
milostenia ii aduc foloase, pentru ca, miluind o batrana in curtea palatului, dobandeste sfaturi
pretioase de la aceasta, atat inainte de plecarea la drum, cat si in timpul probelor la care a fost
supus. Generozitatea si lipsa de prejudecata ii aduc alaturi cinci prieteni, care dovedesc ca nu
infatisarea conteaza, ci modul in care pot ajuta la nevoie. Eroul are insa si defecte, precum:
naivitatea, lipsa de incredere in fortele proprii.
Trasatura dominanta de caracter este naivitatea, generata de varsta frageda, de lipsa
de experienta si de neascultarea sfatului parintesc. O scena semnificativa pentru ilustrarea acestei
trasaturi o constituie intalnirea din curtea palatului cu batrana cersetoare. Nicio clipa eroul nu isi
pune problema sa o intrebe pe aceasta cum a ajuns acolo, de vreme ce palatul era pazit cu grija.
De asemenea, nu se intreaba de unde stie aceasta atatea amanunte despre el, din moment ce nu o
mai intalnise niciodata. O alta scena semnificativa este intalnirea cu Spanul. Eroul nu numai ca
nu isi da seama ca Spanul se deghizeaza de fiecare data cand ii apare pe drum eroului, ca sa para
ca sunt 3 Spani, nu unul singur, dar nici nu banuieste ca acesta ii intinde o capcana, cand il invita
sa coboare in fantana. Naivitatea in acest caz a avut drept consecinta schimbarea statutului, din
fiu de crai in sluga.
In relatie cu Spanul, in scena primei intalniri cu acesta, se dovedeste lipsa de
maturitate a lui Harap-Alb, care primeste o adevarata lectie de viata. Desi calul ar fi putut sa il
ajute, el il lasa pe erou sa hotarasca ce ar trebui facut, il lasa sa greseasca tocmai pentru a invata
din experienta si a intelege ca aparentele pot insela. Pentru fiul de crai, prezenta Spanului
inseamna invatarea lectiei umilintei, a ascultarii si astfel, a maturizarii, atat de necesare in
devenirea lui ca imparat.
In relatie cu calul sau, Harap-Alb se dovedeste a fi un adolescent care are mare nevoie
de un prieten, de un sfatuitor, de cineva care sa il indrume si sa-i poarte de grija. Si aceasta
intalnire cu calul ii demonstreaza fiului de crai ca aparentele insala si ca nu infatisarea este
importanta, ci calitatile si modul cum iti oferi celor din jur ajutorul.
In opinia mea, viziunea despre lume si viata a autorului in acest basm este magistral
subliniata, atat prin tema, cat si prin constructia personajelor. Creanga nu doreste sa urmeze
tiparul basmelor populare in care eroul este un Fat-Frumos cu multiple calitati, precum: vitejie,
echilibru, frumusete, dorinta de afirmare. Harap-Alb nu are niciuna dintre aceste calitati. El
reuseste sa treaca probele la care este supus cu ajutorul prietenilor sai, a sfatuitorilor precum
calul si Sfanta Duminica. Mai presus insa de probele pe care le trece, fiul de crai se maturizeaza,
dobandind experienta, intentia autorului fiind de a prezenta acest drum al maturizarii eroului prin
crearea unui bildungsroman (roman al maturizarii unui tanar).
Astfel, opera Povestea lui Harap-Alb ramane una dintre cele mai reprezentative
scrieri ale autorului Ion Creanga, despre care Barbu Fundoianu afirma: A fost gresita opinia ca
scrisul lui Creanga e pentru copii. Creanga e facut sa existe numai pentru adulti sau deloc.

BASMUL MODERN
Pinocchio
Carlo Colodi
CREATIE CULTA, GENUL EPIC BASMUL MODERN
Povestea lui Pinocchio este istoria evolutiei umanitatii de la natura la cultura, aici de la
nasterea artificiala, dintr-o bucata de lemn, la transfigurarea ce capata, la propriu, aspectul unei
incarnari.
Cum se naste Pinocchio si ce fel de copil era el?
Pinocchio este prevazut de la inceput ca un copil-afacere, o marioneta docila care sa-i
aduca o oarecare bunastare tatalui sau. Numai ca papusa nu se lasa manevrata, anuntand chiar de
pe masa de lucru un copil rebel, iar dupa realizarea sa ajunge sa fie abandonat si sa-l faca pe
bietul Geppetto (tatal adoptiv) sa fie arestat. E imun la sfaturi si isi omoara binevoitorul, pe
Greierasul-vorbitor, constiinta sa morala.
Conflictul cu scoala si mirajul banilor.
Gandul de a invata este abandonat in fata tentatiei de a intra in Teatrul de papusi. Isi
vinde abecedarul pentru un bilet de intrare. Provoaca un taraboi fantastic printre papusi si scapa
de mania papusarului Manancafoc la auzul povestii sale triste. Banii, primiti de la papusar pentru
a-i duce tatalui sau, Pinocchio ii pierde in incercarea de a-i spori in Tara Natarailor unde este
escrocat de Cotoi si Vulpoi. Acestia isi repeta escrocheria si jefuirea lui Pinocchio, lasandu-l pe
acesta fara bani. Pinocchio ajunge chiar la inchisoare, dar este gratiat de imparat.
Intre bine si rau. Cum poate creste o papusa de lemn?
Aventurile continua dupa modelul romanului picaresc, prin radiografierea altor medii:
scapa de sarpele care moare de ras, fura struguri si este prins si obligat sa pazeasca gaini dar este
eliberat pentru fapta buna de a-i fi dat in vileag pe hoti. Fuge din nou spre casuta zanei dar ii
gaseste doar lespedea de mormant. Incercand sa-si salveze tatal care il cauta si era in pericol pe
mare, ajunge accidental pe insula Albinelor Harnice societate utopica a muncii la superlativ unde o intalneste pe zana care devenise femeie. In oglinda evolutiei acesteia ar vrea sa creasca si
el, dar pentru asta ar trebui sa devina un baietel adevarat. Pentru asta hotaraste sa se schimbe, se
duce din nou la scoala, dar miracolul nu tine mult: se incaiera cu colegii si ajunge chiar sa fie
acuzat pe nedrept de ranirea unui politist. Ca sa scape de cainele Alidor ajunge sa se arunce
in mare, este pescuit si gata sa fie gatit dar este salvat tot de Alidor.
Magarul si copilul adevarat
Pinocchio revine la casa zanei unde, dupa o scurta penitenta, i se promite ca va deveni
un baiat adevarat. Transformat, nu rezista mult, deoarece fuge in Tara Distractiilor unde incep sai creasca urechile de magar si chiar se transforma in magar. Pana la urma, aruncat in mare de un
taran redevine o papusa de lemn si este inghitit de o balena in interiorul careia isi regaseste tatal,
scapa si ajung pe uscat. Pinocchio se angajeaza, este iertat si se transforma intr-un copil adevarat.
Initierea picaroului. Umplerea unei forme goale.
Structural, basmul se inscrie in schema prozei picaresti: un erou obscur care strabate medii
suspecte, satira sociala, incalcare moralei si o structura seriala care ar putea prelungi aventura la
infinit. Acest picaro de lemn este imaginea anarhiei si a bunului plac. E o expresie a functiilor
naturale, a instinctelor, numai ca acest picaro nu este rau la suflet, nu ar vrea sa-si supere

protectorii, numai ca impulsurile externe il dezechilibreaza. In basm apar doua figuri parentale:
Geppetto, tatal adoptiv, si Zana, dublu ipostaziata: ca sora si ca mama. In fragilitatea ei trebuie sa
vedem proiectia fantasmagorica a purtarii inconsecventei papusi de lemn. Momentele ei de
slabiciune omeneasca sunt desolidarizari fata de o pupila nemerituoasa care regreseaza pana la
stadiul rusinos de animalitate.
Pinocchio, marioneta, este ,,simbolul fiintelor lipsite de consistenta proprie care asculta
de orice impulsie exterioara,, sau al unei persoane ,,usuratice si frivole, lipsite de caracter si
principii,,. Problema lui Pinocchio este interioritatea goala, forma fara fond. Marioneta este un
triumf al iluziei si al aparentei, al superficialului. Aventura din basm are drept scop descoperirea
profunzimilor si a esentelor.
Dansul intre ce sunt si ce as pute fi se incheie in momentul claustrarii in burta pestelui,
simbolic un regressus in utero care pregateste incarnarea.Ca toate basmele culte, si acesta
conserva, constient sau nu, numeroase urme culturale, evocand mituri, teme, motive care au
devenit locuri comune in literatura:
- balena din Iona, din Mori si devino al lui Goethe
- tara distractiilor este teritoriul mortii, un fel de insula a lui Circe din Odiseea
- radvanul tras de doisprezece magarusi are pe capra o figura a Hadesului, un Charon,
luntrasul de pe Styx.
- Circul si teatrul sunt simulacrele vietii reale, replici caraghioase ale ei
- Somnul in timpul caruia se transforma Pinocchio aminteste de Morfeu, fratele mortii
De la iesirea din burta balenei firul epic intra in linie dreapta. In burta balenie,
Pinocchio isi regaseste simbolic constiinta de sine care fuseses omorata simbolic odata cu
Greierul-vorbitor. Iar regasirea constiintei este de fapt regasirea identitati, marea tema a cartii.
Astfel, Pinocchio ajunge fiinta responsabila care se vede pusa in situatia sa ia initiative si pentru
altii, pentru cei carora prostia sa le-a provocat suferinta: tatal agonic si zana bolnava. Basmul
marcheaza momentul in care Pinocchio isi raspunde la intrebarea Cine sunt? Intr-un mod
obiectivat, prin Sunt altfel, sunt altcineva, un om, o fiinta in carne si oase. Transformarea psihica
e semnalata prin reflexul ei exterior, o transfigurare ce are valoarea unei recompense pedagogice.

POVESTI
Fata babei si fata mosneagului
Ion Creanga
CREATIE CULTA, GENUL EPIC - POVESTE
Povestirea este o specie a genului epic n proz, de dimensiuni relativ reduse, n
care se relateaz ntmplri fantastice ale unor personaje imaginare n lupt cu personaje
nefaste i n care binele triumf.
Textul pe care l-am ales se numeste Fata babei si fata mosneagului si este o
poveste scrisa de Ion Creanga, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii romane
care s-a nascut la Iasi Humulesti. Acesta a trait in secolul XIX iar dintre contemporanii
sai ii amintim pe : Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu. In ceea ce priveste

operele sale litarare, amintim: Capra cu trei iezi, Ivan Turbinca, Mos Ion Roata si
Unirea, Amintiri din copilarie etc.
Titlul textului este in concordanta cu continutul acestuia, in text fiind vorba
despre doua fete: una a babei - rea si lenesa, si alta a mosului buna si harnica, autorul
dorind inca din titlu sa ne indrepte atentia asupra actiunilor celor doua fete, povestea fiind
una din care se pot desprinde multe invataminte.
Acest text apartine genului epic deoarece comunicarea autor lector se realizeaza
in mod indirect, prin intermediul naratorului, actiunii si personajelor.
Naratorul este necunscut si relateaza povestea la persoana a treia, cu o perspectiva
obiectiva. Personajele textului sunt destul de numeroase, unele dintre ele avand caracter
fantastic si puteri supranaturale: fata babei, fata mosneagului, baba, mosneagul, catelusa
bolnava, Sfanta Duminica etc.
In incipitul textului, sunt prezentate cele doua fete a babei si a mosneagului, care
au trasaturi atat de diferite. Fata babei sluta, lenesa, tafnoasa si rea la inima, si fata
mosneagului frumoasa, harnica, ascultatoare si buna la inima. si pe care Dumnezeu o
imposobise cu toate darurile cele bune si frumoase. .
La ndemnul babei, moul i trimite fata n lume; trist i doar cu Dumnezeu
alturi, biata copil pornete la drum. n drumul su se ntlnete cu: o celu bolnav ;
un pr frumos i nflorit, dar plin de omizi; o fntn mlit i prsit; un cuptor
nelipit i mai-mai s se risipeasc. Fa de toate acestea, drumeaa d dovad de hrnicie
i buntate, ajutndu-le i aducndu-le pe fgaul unei vie i normale.Pa ii au dus-o pe
fat ntr-o poian, acolo unde se afla o cas; era casa sfintei Duminici. Aici, copila a fost
rugat s aib grij de copiii gazdei i s fac mncare atta timp ct Sfnta Duminic se
afl la biseric. Dei pruncii gazdei erau balauri i alte feluri de creaturi malefice, copilei
nu i-a fost team de ei i i-a aranjat, splndu-i i fcnd mncare, Sfnta Duminic,
ntoars acas, tare s-a mai bucurat cnd i-a vzut odraslele curate i masa pregtit.
Drept rsplat pentru munca depus la casa ei, gazda a rugat-o pe fat s urce n pod i
s-i aleag o lad. Fata, nefiind lacom, a ales lada cea mai mic i mai urt,
ignorndu-le pe cele mari i frumoase.
Pe drumul de ntoarcere, fetei i-au aprut n cale acelea i suflete, la fel ca la
plecare, ns de aceast dat, cu toii au rspltit-o pe drumea : cuptorul i-a dat plcinte,
fntna i-a dat ap rece i limpede precum lacrima, prul i-a dat fructe, iar c elu a i-a
oferit o salb de galbeni. Ajuns acas, fata a deschis lada din care au ie it nenumrate
herghelii de cai, cirezi de vite i turme de oi.
Invidioas, fata babei, vznd toate bogiile surorii sale vitrege, decise s plece i
ea de acas, ca s adune bogii. i aceasta porni pe acela i drum, ntlni acelea i
suflete (celua slab, prul plin de omizi, fntna prsit i cuptorul prginit), ns

le respinse pe toate, rspunzndu-le n btaie de joc: Da cum nu! c nu mi-oiu feteli eu

mnuele ttucuii i a mmucuei! Multe slugi ai avut ca mine?
Drumul a dus-o la Sfnta Duminic, dar i aici a dat dovad de prostie i
obrznicie: a oprit copiii gazdei i a afumat mncarea. Ospitalitatea gazdei nu a ngduit
ca musafirul s plece cu mna goal, aa c sfnta Duminic a rugat-o s urce n pod, de
unde s-i aleag o lad. Fata babei a ales-o pe cea mai mare i mai frumoas i a plecat
fr s salute gazda.
La ntoarcere, cuptorul nu a lsat-o s guste din plcinte, fntna a secat cnd fata
a dorit s bea ap, prul s-a fcut tot mai mare, nelsnd-o s ia roade, iar c elu a o
mucat-o.
Ajuns acas i deschiznd lada, din aceasta au ie it o mul ime de balauri care leau mncat pe cele dou femei rele. Fata i tatl su au trit n lini te i n bog ie; el a
mritat pe fiic-sa dup un om bun i harnic.
In urma prezentarii actiunii textului, cu usurinta se remarca principala trasatura a
povestii: intamplarile fantastice care evidentiaza lupta dintre personaje cu caracter
negativ si personaje cu caracter pozitiv, in care cele din urma trimfa mereu, in cazul
nostru fata mosneagului o fata harnica, perseverenta, curajoasa, muncitoare si onesta.
In acest text, modurile de expunere sunt variate, naratiunea, dialogul si descrierea,
imbinandu-se intr-un mod armonios.
Specific povestilor, in urma lecturarii acestora, se evidentiaza invataminte foarte
importante. In textul de fata, putem vorbi despre lecomie si lene care nu aduc niciodata
liniste si castig pe termen lung, iar bogatia iti poate fugi printre degete atat de usor daca
esti lipsit de intelepciune. De asemenea, trebuie sa-i ajuta pe cei din jur oricat de
neinsemnati ar parea ei, deoarece nu se stie niciodata cand roata se intoarce si ai nevoie
de spijinul lor. Bineinteles, se remarca si omul bun la suflet, care se cunoaste dupa fapte
si care, niciodata nu va trece fara sa lase loc de Buna ziua!.
In urma celor afirmate, putem sustine ca textul scris de Ion Creanga Fata babei si fata
mosneagului, apartine speciei epice poveste.
Eseu realizat de Lidia Alexandra Popa

POVESTIREA SI SCHITA
1.Povestirea despre vietuitoare
Ursul pacalit de vulpe
Ion Creanga
Povestirea este o specie a genului epic in proza, care relateaza fapte din punctul de
vedere al unui narator care este martor, participant, sau ambele, la evenimentul povestit;
are un singur fir narativ, accentul cade pa intamplari si nu pe personaje, iar dimensiunile
povestirii se situeaza intre nuvela si schita.
Textul pe care l-am ales se numeste Ursul pacalit de vulpe si este un text dedicat
copiilor, scris de Ion Creanga, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii romane care
s-a nascut la Iasi Humulesti. Acesta a trait in secolul XIX iar dintre contemporanii sai ii
amintim pe: Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu. In ceea ce priveste operele
sale litarare, amintim: Capra cu trei iezi, Ivan Turbinca, Mos Ion Roata si Unirea,
Amintiri din copilarie etc.
Comunicarea autor-lector se realizeaza in mod indirect, prin intermediul a trei
elemente: narator, personaje si actiune, fiind, asadar, un text epic. Naratorul este
necunoscut si relateaza intamplarile la persoana a treia, cu o viziune omniscienta stiind
tot ce gandesc persoaneje (Bun! gandi vulpea), lasand, parca, impresia ca a fost in
permananeta martor al intamplarilor. Personajele textului sunt putine la numar: vulpea,
ursul, taranul.
Ursul pacalit de vulpe este o povestire didactica deoarece autorul a scris-o chiar
pentru elevii sai, dorind a scoate in evidenta viclenia si prostia.
Actiunea textului este simpla. Un taran cu un car cu boi incarcat cu peste, se
opreste in drum unde vede o vulpe care, credea el, este moarta. Omul, gandindu-se la
ce haina frumoasa i-ar putea face sotiei sale din blana vulpii, ia vulpea si o arunca in car,
vazandu-si apoi de drum. Apoi, sireata vulpe, arunca din car pestele dupa care sare din
car, il aduna si incepe sa manance lacom.
Ursul care avea sa fie pacalit in curand, ii cere vulpii sa-i dea si lui din peste.
Vulpea refuza si-l sfatuieste, sa-si bage, la caderea serii coada intr-o baltoaca de la
marginea padurii, fara a se misca, pana a doua zi dimineata. Ursul a ascultat de sfatul
vulpii si si-a varat coada in balta. Peste noapte, balta a inghetat, a inghetat si ursul de
frig, iar cand a vrut sa-si scoata coada din apa, smuceste o data din toata puterea,

ramanand fara coada prinsa in gheata. Suparat si furios, merge la vulpe pentru a-i cere
socoteala, insa aceasta se ascunde intr-o scorbura si rade de urs, acesta facand tot
posibilul sa o scoata de acolo, insa fara sorti de izbanda, ramanand si in zi de azi ca fiind
ursul pacalit de vulpe.
Lecturand textul, se observa varietatea de moduri de expunere armonios imbinate:
naratiunea impletita cu dialogul si presarata pe alocuri cu pasaje descriptive.
Remarcam in aceasta opera, faptul ca se regasesc toate trasaturile unei povestiri.
Aceasta are un singur fir narativ, cel al vulpii care gaseste peste si care il pacaleste pe
ursul dornic de a gusta si accentul care este pus pe intamplare, pe actiunile succesive
povestite de narator si nu pe personaje.
Dupa toate acestea, putem spune ca tema povestirii o reprezinta viclenia si
naivitatea, doua trasaturi atat de diferite, dar puse in valoare atat de bine de catre autorul
textului.
Valorificarea textului literar ofera copilului posibilitatea cunoaterii realitii,
oglindete conduite, comportamente, atitudini, ce influeneaz conturarea personalitii
copilului. Ursul pclit de vulpe este un text n care Ion Creang, nfiaz, prin cele
dou personaje animale, dou tipuri umane antagonice: omul viclean, iste, capabil s-i
satisfac necesitile, dar i rutcios, batjocoritor i omul greoi, ncet la minte i naiv,
uor de nelat prin prefctorie i viclenie. Un comentariu amnunit pe marginea
textului, o analiz detaliat a comportamentelor personajelor, conduc spre
formarea unor trasaturi pozitive de voin i caracter: vigilen, sinceritate,
hrnicie i excluderea din comportament a celor negative: viclenie, neltorie, lene,
minciun.
Ursul, animal mare i puternic n comparaie cu vulpea, d dovad de mult
naivitate i impulsivitate; dei a fost pclit o dat de vicleana fptur, acesta nu se nv
minte i continu s cad prad pclelilor atunci cand, cautand in scorbura, prinde de
radacinile copacului, vulpea prefacandu-se ca este piciorul ei pe care ursul il va rupe daca
va mai trage de el atat de tare. Fora fizic i furia nu-l ajut la nimic, se transform n
slbiciuni manipulate cu abilitate de vicleana vulpe mpotriva lui.
i n viaa de zi cu zi, oamenii pesc la fel i, de aceea, cred c Ion Creang s-a
folosit cu mult talent de renumele i abilitile unor animale pentru a ne prezenta pe noi
oamenii n diverse ipostaze de via. Pn la urm omul dispune de multe posibilit i de a
fi, dar i de discernmnt n a se defini i a deveni

In concluzie, putem afirma ca textul Ursul pacalit de vulpe este o povestire cu

puternice valente formativ-educative.
Eseu realizat de Lidia Alexandra Popa

Puiul
Ion Alexandru Bratescu Voinesti
Ioan Al. Bratescu Voinesti s-a nascut la Targoviste in 1868, intr-o familie instarita cu
obiceiuri patriarhale. Va colabora, indemnat de criticul Garabet Ibraileanu, la Viata Romaneasca
cu schite, nuvele si povestiri. Ele vor forma substanta volumelor In lumea dreptatii -1907,
Intuneric si lumina -1912, Nuvele si schite -1903. A mai scris drama Sorana.
In schita Puiul tema si subiectul sunt luate din realitatea naturii. O prepelita venita
din Africa isi face in marginea unei padurici un cuib, in care depune sapte oua si scoate sapte pui.
Ea creste puii cu boabele ramase pe miriste. Puiul cel mare a fost prins de un flacau, dar acesta ii
da drumul. El nu a ascultat de mama lui si este mustrat. Puilor le cresc aripile si mama lor ii
invata sa zboare. Sosirea unui vanator aduce o intamplare dramatica in viata prepelitei. Ea
izbuteste sa-l insele pe vanator zburand in apropierea cainelui, pentru ca acesta sa nu poata trage.
Puiul cel mare nu asculta de sfatul mamei si zboara din cuib. Este ranit si cade in lastaris.
Prepelita isi da seama ca el este pierdut, dar isi ascunde durerea. Finalul este anuntat subtil.
Miristea este arata, apoi este cules porumbul si cade bruma. Pasarile (cocorii, randunelele) incep
sa plece. Prepelita intarzie, fiindca nu se indura sa se desparta de puiul schilodit si disperat.
Venirea crivatului o hotaraste sa plece, pentru a-i salva pe ceilalti. Puiul ramas singur la marginea
lastarisului sta zgribulit de frig. Scriitorul reda moartea puiului imaginand-o asemeni cu a
oamenilor. La inceput, din cauza frigului, are dureri mari, fiindca ingheata. Apoi simte o
piroteala si retraieste crampeie din scurta lui viata: carambul cizmei vanatorului, aripa calda a
mamei, miristea. Moare cu ghiarele impreunate schitand gestul uman al rugaciunii.
Ideea este moralizatoare, deci clasica. Copiii care nu-si asculta parintii vor trai
dramatic experiente triste si grave, care ii vor face sa inteleaga valoarea sfatului parintesc.
Personajele au un caracter tipic. Prepelita reprezinta tipul mamei iubitoare, puiul cel
mare tipul copilului neascultator. Vanatorul reprezinta tipul ucigasului, raul, cel care distruge si
arata raportul profund gresit dintre om si vietuitoare.
Puiul este o alegorie, adica o povestire cu personaje din lumea animalelor, plantelor,
pasarilor, carora li se dau prin personificare calitati si trairi omenesti. Aceasta alegorie are in
vedere cultivarea unor comportamente sociale morale determinate de ascultarea parintilor. Odata
cu cresterea lor, copiii trebuie sa invete normele de conduita sociala. Ei trebuie sa stie cum sa se
comporte in familie, in societate, in imprejurarile grele ale vietii. Prepelita este asemeni unei
mame grijulii preocupata sa le dea puilor tot ceea ce este mai bun. Ea ii ocroteste sub aripile ei
de soare, ploaie, frig. isi pune viata, in primejdie, cand vine vanatorul, atragandu-l spre lastaris
pentru a-si salva puii. II cearta pe puiul cel mare cand face prima greseala si din neascultare este
prins de un flacau. Cea de-a doua greseala puiul o va plati scump. Este ranit si nu va mai putea
zbura. In inima prepelitei, ca in cea a unei mame, se da o lupta sfasietoare. Sa ramana cu puiul
schilod sau sa plece ca sa-i salveze pe ceilalti de gerurile iernii. Scriitorul imagineaza intrebari si
raspunsuri umane intre prepelita, si puiul ranit. El atribuie celor doua personaje sentimente

umane sau hotarari ca acea luata de prepelita cand pleaca cu puii sanatosi. Puiul cel mare este
egoistul, care cauta sa scape el, fara sa-i pese de ceilalti. Pedeapsa, pe care o ia are un caracter
moralizator. Cel care nu-si pune sufletul sau in primejdie, ca prepelita pentru ceilalti, si-1 va
pierde. Va ramane singur in gerul aspru al vietii. De aceea, personajele au un caracter general,
prepelita este iubirea parinteasca a mamei, puiul cel mare este neascultarea specifica tinerilor,
care vor sa-si arate curajul, independenta. Ei calca porunca "Sa cinstesti pe tatal si pe mama ta"
si iesirea in afara legii are consecinte tragice.
Stilul utilizat de loan Al. Bratescu Voinesti este realist. El utilizeaza termeni expresivi
ca: lastaris, cu sens de padurice, miriste, parloaga, preajma, piroteala, schilod, caramb, alica,
herete, a se pitula. Pentru a ne sensibiliza si pentru a ne sugera o analogie intre viata oamenilor si
cea a pasarilor scriitorul utilizeaza alegoria, imprumutand prepelitei, puilor, un comportament
uman exprimat si prin dialoguri. De exemplu, cand vine vanatorul prepelita le spune puilor:
,,- Eu o sa zbor, voi sa ramaneti nemiscati; care zboara e pierdut. Ati inteles?"
Acest comportament rational al prepelitei este sugerat prin felul in care zboara in
apropierea cainelui pentru ca vanatorul sa nu poata trage, dar ca sa-i indeparteze de cuib si de
pui. Aceasta imbinare intre descriere, naratiune si dialog da textului momente de intensitate ca
reproducerea cuvintelor vanatorului: Unde fugi? Inapoi, Nero!"
Scriitorul stie sa foloseasca constructii expresive "ca sub un cort", "ochisorii ca niste
margele verzi", "a ramas impietrit", "aripa moarta", "puii au clipit din ochi", "fasaitul unui
caine", "bataia pustii", "ca sticla", "moarta de oboseala", "au intors locul", "ger aprig", "zburand
in rasul pamantului", folosind comparatii, metafore, metonimii, personificari, epitete etc.
Astfel pentru a reda imaginea iernii el utilizeaza termenul expresiv "preajma", epitetul
si metafora "haina alba si rece a iernii , comparatia si aliteratia "senin ca sticla".
Simbolizarea sugereaza intentionalitatea umana: "pica mort cu degetele ghiarei
impreunate ca pentru inchinaciune", asa cum dedicatia de la inceputul povestirii ("Sandi, sa
asculti pe mamica!") arata intentia moralizatoare a autorului. Cine nu-si asculta parintii isi pierde
viata si sufletul.

2.Povestirea despre copilarie

Vizita
I.L.Caragiale
Schita este o specie epica in proza, de mici dimensiuni, in care se relateaza o
singura intamplare semnificativa din viata unor personaje. Actiunea dintr-o schita se
petrece intr-un interval de timp scurt, cel mult o zi, si intr-un spatiu restrans.
Textul ales de mine, este o reprezentativa schita din literatura romana Vizita, si
a fost scris de I.L. Caragiale, unul dintre marii clasici romani al sfarsitului de secol XIX,
inceputului de sescol XX, cunoscut indeosebi ca dramaturg. Dintre capodoperele sale,
aminitim O scrisoare pieruta, O noapte furtunoasa, Bubico, D-l Goe.

Titlul precizeaza mprejurarea n care povestitorul se ntlneste cu Ionel si constata

urmarile "educatiei" despre care vorbea, cu mndrie, mama copilului. Prin folosirea
substantivului "vizita", n forma sa nearticulata, autorul da un caracter general
ntmplarii, rasfatatul Ionel devenind reprezentantul copiilor care sfideaza bunul simt, ca
urmare a unei proaste educatii.
Opera mai sus mentionata, apartine genului epic deoarece comunicarea autor-lector
se realizeaza in mod indirect, prin intermediul a trei elemente: narator, personaje, actiune.
Intmplarile sunt povestite de catre narator, care, n aceasta opera literara, este si
personaj-participant la actiune, povestind la persoana I.
Modurile de expunere folosite n aceast oper literar sunt naraiunea (cu ajutorul ei
sunt relatate fapte i ntmplri), descrierea (prezint aspectul fizic al personajelor) i cel
mai important, dialogul (cu ajutorul cruia personajele se prezint singure, prin modul lor
de a vorbi).
Personajele textului nu sunt numeroase deoarece nici actiunea nu se desfasoara pe
o durata mare de timp : Ionel, doamna Popescu, servitoarea, musafirul.
Actiunea este simpla, lineara i prezinta un singur episod din viata personajelor.
Voi prezenta actiunea textului pe momentele subiectului.
Prima fraza a schitei, "M-am dus la Sf. Ion sa fac o vizita doamnei Maria
Popescu, o veche prietina" ca "s-o felicit pentru onomastica unicului sau fiu, Ionel
Popescu" ,constituie intriga actiunii.
Dupa ce precizeaza motivul vizitei, in expozitiune autorul il prezinta pe Ionel, "un
copilas foarte dragut de vreo opt anisori", "imbracat ca maior de rosiori, in uniforma de
mare tinuta". Musafirul aduce in dar copilului o minge "foarte mare de caucic si foarte
elastica", ceea ce face placere atat doamnei Popescu, cat si fiului ei.
Desfasurarea actiunii evidentiaza urmarile "educatiei". Primul efect al acesteia se
vede imediat, deoarece din camera alaturata se aude "o voce ragusita de femeie batrana",
care-i reclama mamei ca Ionel "nu s-astampara si e gata sa rastoarne masina de facut
cafea.. Acest moment este marcat de o serie de nazbatii pe care copilul de face, mama
rezumandu-se a-l scuipa sa nu se deoache. Asadar, copilul face tot ce-i trece prin cap:
zbiara, loveste cu sabia, arunca minge, fumeaza din tigarile musafirului, face galagie cu
tobele, vrea sa se joace cu masina de facut cafea, il loveste pe musafir acesta varsand
ceasca de cafea pe pantaloni si lista poate continua.
In momentul urmator, care este si punctul culminant al actiunii, copilul lesina din
cauza tutunului, iar musafirul, in timpul actiunii, ce mama este "disperata", il stropeste cu
apa rece, pana isi revine.

Deznodamantul schitei include plecarea oaspetului care, abia acasa isi da seama de
ce la un moment dat Ionel disparuse cu bolul de dulceata - ca sa-i toarne dulceata in
sosoni.
Ionel este personajul principal al schitei, deoarece participa in toate momentele
actiunii, fiind "eroul" ntmplarilor care-i evidentiaza trasatura morala de baza, "proasta
crestere".
Lipsa de educatie genereaza dispretul pentru slujnica pe care nu o asculta, n ciuda
faptului ca era n vrsta, dezordinea care domnea printre jucariile sale, lipsa de respect
fata de mama sa si chiar fata de musafir, deoarece deranja frecvent conversatia celor doi
si i toarna oaspetelui dulceata n sosoni, obraznicia pe care o dovedeste servindu-se din
tabachera
musafirului.
Faptele lui Ionel strnesc rsul, mai ales rsul mamei, care se dovedeste incapabila de a
face
educatie.
Indulgenta fata de nazbtiile lui Ionel si mai ales maimutareala sentimentala a
doamnei Popescu - personaj secundar - sunt departe de a conveni unei educatii
"sanatoase", cum pretindea la nceputul schitei.
Remarcam, asadar, cum in acest text se regasesc totate trasaturilei schitei. Deoarece este
o opera literara epica n proza, de mici dimensiuni, cu un numar redus de personaje, n
care se povesteste o singura ntmplare - vizita facuta de narator doamnei Popescu pentru
a o felicita cu ocazia onomasticii fiului sau - prin care se evidentiaza cte o trasatura
caracteristica a personajelor - proasta crestere a lui Ionel si incapacitatea doamnei
Popescu de a-si educa fiul - iar timpul si spatiul de desfasurare ale actiunii sant restranse,
naratiunea "Vizita" de I.L. Caragiale, fiind o schita.

Eseu realizat de Lidia-Alexandra Popa

3. Povestiri i schie care evoc trecutul istoric

Mos Ion Roata si Unirea
Ion Creanga
http://www.neamt.ro/cmj/Creanga/Roata_si_Unirea.html
n 1857 se ferbea Unirea n Iai; la acest eveniment au luat parte boierii moldoveni liberali,
dar i oameni de frunte cte unul din fiecare jude. Ajuni la Iai, ranilor li s-au dat haine
bune de se mirau ranii ce berechet i-a gsit.
Un boier a vorbit mulimii cu blndee, explicnd motivul principal al adunrii: doreau s
realizeze Unirea dintre Moldova noastr i Valahia sau ara Munteneasc, Unire ce era dorit
de sute de ani.
Dei muli ddeau semne de nelegere ori tceau ca s nu fie privii cu ochi ri, Mo Ion
Roat ia cuvntul, simindu-se nelmurit; el consider c Unirea se putea face i n lipsa ranilor
care tiau doar a nvrti sapa, coasa i secerea, dar dumneavoastr nvrtii condeiul i, cnd
vrei, tii a face din alb negru i din negru alb.
Aceast afirmaie: tii a face din alb negru i din negru alb denot c puterea st doar n
clasa i-n minile boierilor, n timp ce ranii nu pot schimba cu nimic cursul evenimentelor sau a
dorinelor acestora.
ns, boierul nu fu de aceeai prere i-i aduse lui Mo Roat chiar i argumente: Astzi toi,
de la vldic pn la opinc, trebuie s lum parte la nevoile i la fericirea rii. Munc i
ctig, datorii i drepturi, pentru toi deopotriv. Le povesti chiar cum a luat natere poporul
romn i ct de dorit era Unirea pentru care i biserica se ruga.
Nici cu aceste argumente, Mo Ion Roat nu a ieit de sub umbra nenelegerii, aa c boierul
a fost nevoit s aplice o alt metod, mult mai banal dar pe nelesul tuturor, pentru a explica
necesitatea Unirii; l roag pe Mo Roat s-i aduc un bolovan mare, pe care btrnul nu-l poate

urni din loc de unul singur; ns cu ajutorul a vreo 3-4 rani, misiunea fu ndeplinit, iar
bolovanul fu adus boierului. Acesta a fost exemplul care s-i fac pe toi s neleag beneficiile
Unirii? Unirea face puterea.
Nici acum, Ion Roat nu era mpcat cu acest eveniment i cu importana sa; vzndu-l
nedumerit, boierul l roag s le zic tuturor ceea ce a neles btrnul Ion; acesta fr a mai sta
pe gnduri, d fru liber gurii: bolovanul a fost crat de rani, n timp ce boierul nu i-a ajutat cu
nimic, fapt ce demonstreaz c mereu greul va cdea pe rani i nu pe boieri: la rzboi napoi i
la poman nval, parc nu prea vine la socoteal.
La auzul acestor vorbe mari, ceilali rani i-au dat dreptate lui Mo Ion Roat, poate c i
Roat al nostru s aib dreptate!, timp n care boierul a tcut molcum.
Povestirea Mo Ion Roat i Unirea prezint crudul adevr i trista realitate n care triete
clasa de jos; pe umerii acestor oameni simpli va cdea ntodeauna greul rii.

ROMANUL PENTRU COPII SI DESPRE COPII

Este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se poate
desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce
constituie subiectul operei.
-Apar indicii de timp si spatiu. Intamplarile romanului se petrec in interval mare de timp si in
mai multe locuri.Fiindca este o creatie epica are un subiect structurat pe momentele subiectului.
-In roman apar conflicte puternice: principale si secundare; exterioare si interioare.
-romanul are o structura narativa ampla;
-permite desfasurarea subiectului in planuri paralele;
-combina nuclee narative distincte;
-foloseste un numar mare de personaje, deosebite ca pondere in ansamblul epic;
-prezinta destinul unor personalitati bine individualizate sau al unor grupuri de indivizi;
-cunoaste o mare varietate de forme.

Amintiri din copilarie

Ion Creanga
Memorialistica a reprezentat in secolul al XIX-lea o forma de expresie literara in
opozitie cu fantezia romantica oferind o imagine realista asupra existentei umane. Ea prezinta
realitatea sincera si adevarata a faptului de viata trait, oferind cititorilor iluzia similaritatii cu
propria existenta. Insemnarile zilnice, epistolarele, jurnalele de calatorie au trezit interesul unor
creatori de talie universala ai secolului romantic (Goethe, Fratii Goncourt etc.) care au simtit
nevoia sa-si prezinte anii de ucenicie, ca exemple de felii de viata autentica.
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea romanul realist se impune atentiei cititorilor
urmarind devenirea morala si sociala a unui erou de la nastere pana la implinirea ca sot si
parinte. De succes de public se bucura mai ales romanele ce au ca protagonisti copii orfani care
prin munca, ambitie si respect fata de valorile autentice reusesc a-si infrunta destinul potrivnic.
Operele romancierilor englezi Fielding sau Dickens isi gasesc reflectarea tarzie in romanele lui
Mark Twain populate de eroi inventivi, indragostiti de viata, adaptabili conditiilor din lumea
americana.
I. Creanga se alatura cu Amintiri din copilarie tendintei generale de transfigurare a
notatiilor intime in romane ale devenirii intelectuale ale unui erou-copil apartinand cadrului
geografic, istoric si economic al Romaniei din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. El creeaza
un roman al copilariei copilului universal, cum eticheta G. Calinescu Amintirile, al carui
protagonist apartine unei lumi rurale, favorabile manifestarii bucuriei si dragostei de viata intr-un
cadru traditional de viata patriarhala, taraneasca.
Geografia spirituala a Amintirilor are ca punct de plecare satul Humulesti, evocat la
inceputul fiecaruia dintre cele patru capitole ale lucrarii . La inceputul cartii satul este mare si
vesel, alcatuit in trei parti care se tin totuna: vatra satului, Delenii si Bejenii. [...] era un sat
vechi razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai
voinici si fete mandre, care stiau a invarti hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate
partile; cu biserica frumoasa si niste preoti si dacali si poporeni ca aceia, de faceau mare cinste
satului. In capitolul al doilea scriitorul evoca indeosebi casa parinteasca, fratii si surorile, copiii
si copilele megiesilor care erau pururea in petrecere cu noi. Al treilea capitol prezinta satul
dintr-o larga perspectiva: Din sus de Humulesti vin Vanatorii Neamtului ca sa-ti aminteasca pe
aceia care s-au hartuit odinioara cu Sobieski, craiul polonilor. Si mai sus, manastirile Secul si
Neamtul, altadata fala Bisericii romane si a doua visterie a Moldovei. Din jos vin satele Boistea
si Ghindaoanii, care injuga numai boi unguresti la carele lor, unde plugurile raman singure pe
brazda in tarina, cu saptamanile, prisacile fara prisacar, holdele fara jitar si nime nu se atinge de
ele [...]. Iar deasupra Condrenilor, pe varful unui deal plin de tiharai se afla vestita Cetatea
Neamtului, ingradita cu pustiu, acoperita cu fulger, locuita vara de vitele fugarite de streche si
strejuita de ceucele si vindereii care au gasit-o buna de facut cuiburi in dansa. Ultimul capitol se
deschide cu lauda adusa satului natal ce a conservat peste veacuri tezaurul de traditii, cantece si
obiceiuri. Vechimea asezarii de razesi lipsiti de pamanturi, obligati a practica indeletniciri
diverse pentru intretinerea familiilor este ilustrata de regulile patriarhale de convietuire ce
intretin o stare de petrecere, netulburata de griji.
Eroul principal al Amintirilor este Nica, al carui univers este limitat mai intai la odaia
cu prichiciul cel humuit, cu stalpul hornului si cuptoriul unde se jucau si dormeau matele.
Dupa ce se ridica in picioare, primul nascut al Smarandei si al lui Stefan a Petrei descopera casa,

curtea cu acareturile ei, ulita si casele vecinilor de unde fura cirese sau pe unde fuge la scaldat.
La varsta invataturii el descopera scoala si biserica, in corul careia canta alaturi de baietii de
varsta sa.
Itinerarul invataturii ii descopera lui Nica vecinatatile satului natal, localitati cu marca
distincta in istoria regiunii: Brosteni, Targu Neamt, Falticeni, Iasi. Plecat din Humulesti, Nica
descopera spectacolul lumii in imaginea ruinelor Cetatii Neamtului, oglindite cu tristete in apele
Ozanei, cea frumos curgatoare ori in atmosfera duhovniceasca din Manastirea Neamt. La
Targu Neamt il intalneste pe domnitorul Principatelor Romane, Al. I. Cuza, venit sa inaugureze
paraclisul spitalului. Nica reproduce cuvintele primului domn al Romaniei moderne, intiparite in
minte: Iata, copii, scoala si sfanta biserica, izvoarele mangaierii si fericirii sufletesti; folositi-va
de ele si va luminati, si pre Domnul laudati!.
Departarea de ograda parinteasca ameninta sa-l desparta definitiv de familie si de sat:
cu cat cresc sansele de a deveni preot cu atat distanta fata de meleagurile natale pare a deveni
insurmontabila. Daca Nica se lasa purtat de ambitia Smarandei de a-l face popa cu oarecare
voiosie si inconstienta dragoste de aventura, naratorul, in general absent in actiune, da frau liber
nostalgiei si duiosei, regretului pentru copilaria pierduta: Hai mai bine despre copilarie sa
povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata. Si drept vorbind, acesta-i adevarul . El se
simte solidar cu eroul sau: Asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii, de
cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice!.
La scoala de catiheti din Falticeni, alaturi de alti baieti doriti de invatatura Nica ia in
ras atat plocoanele oferite dascalilor, doua merte de orz si doua de ovas cat si cunostintele
asimilate de mantuiala cu conditia ca boii sa iasa. Aici el imortalizeaza chipul popei Duhu,
apreciat pentru cunostintele sale si care este alergat prin biserica de Niculae Oslobanu, care
azvarle dupa el cu pravila si sfesnicul mare de alama. Daca Nica nu retine prea multe din
invatatura primita la Scoala de catiheti, el are insa vie in memorie amintirea gazdei Pavel
Ciubotariul si clipele de veselie si petrecere boema traite in casa acestuia. Grupului de invatacei
pusi pe petrecere se alatura si mos Bodranga, cel care spunea povesti nopti intregi si canta din
fluier de-i facea pe tineri sa joace pana ce asudau podelele si li se faceau ciubotele ferfenita.
Un alt personaj al acestor clipe vesele de viata este Trasnea, care inaintat in varsta,
bucher de frunte si tamp in felul sau nu putea memora definitiile absurde ale Gramaticii lui
Macarescu, in ciuda ajutorului oferit de colegul mai sprinten la minte.
Intre personajele secundare ale Amintirilor parintii lui Nica se evidentiaza prin
trasaturi distincte. Stefan a Petrei este harnic si intreprinzator, putin increzator in foloasele
invataturii si mai ales sceptic in ceea ce priveste aptitudinile intelectuale ale feciorului mai mare.
El accepta cu greu dorinta Smarandei, atentionandu-si baiatul ca la finalul anilor de scoala va
trebui sa-si ajute, la randul lui, fratii ramasi acasa.
Smaranda este, dupa tata, originara din Transilvania si tanjeste dupa carte. Ea are ambitia
sa-si ajute fiul sa devina preot si invata sa citeasca o data cu el, bucurandu-se cand acesta, in
joaca lui nevinovata, transforma casa si ograda in biserica mimand ceremonialul liturgic.
Bisericoasa si credincioasa, ea cunoaste si practica obiceiuri pagane care o impun in fata
copilului ei drept o femeie miraculoasa care stapaneste misterele naturii. Harnica, ambitioasa,
severa atunci cand este necesar, ea este zeul tutelar al copilariei lui Nica: Asa era mama in
vremea copilariei mele, plina de minunatii, pre cat mi-aduc aminte; si-mi aduc bine aminte, caci
bratele ei m-au leganat [...] si ma alintam la sanu-i gangurind si uitandu-ma in ochii ei cu drag!
Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat.

Nica se evidentiaza prin ambitie, inteligenta si capacitatea de a se adapta oricaror

situatii. Cenzurandu-se ironic, autorul pare a dori sa se identifice cu eroul sau: [...] am fost si eu
in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana
la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut.
Dar si sarac ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt niciodata n-am fost!. Nica este
calificat cel mai adesea cu ironie tandra drept un baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra lui,
dorit de invatatura, cel mai bun de harjoana si slavit de lenes, un ghibirdic si jumatate.
Daca opinia despre sine este plina de ironie, si alte personaje au rezerve fata de viitoarele lui
performante. Pentru Stefan a Petrei feciorul sau era o tigoare de baiet, cobait si lenes de n-are
pereche, pentru matusa Marioara este un zbantuit caruia nu-i scapa nimic. Animat de o
nestavilita pofta de viata, Nica infrunta atat boli cumplite (ciuma ori raie), cat si oameni hapsani.
Copilul este inconjurat de severa dragoste materna cat si de grija autoritara a tatalui si a
bunicului. De aceea, el isi adapteaza fara nici un fel de teama mediul inconjurator la jocul si
placerile lui nevinovate: pupaza devine o gainusa de vanzare, locuinta Irinucai din Brosteni un
prilej de zbenguiala pe malul apelor reci ale Bistritei, aglomeratia din casa lui Pavel ciubotarul o
adunare de adolescenti amatoare de cantec si petrecere boema.
G. Calinescu afirma ca alaturi de opera lui Eminescu, Amintiri din copilarie
reprezinta in literatura romana cea mai de necomparat expresie a trairii nemijlocite a vietii ca pe
o nesilita expresie de arta si a artei ca pe cea mai deplin recuperabila bogatie a vietii prin creatie
iar pe autorul lor il considera poporul roman insusi surprins intr-un moment de geniala
expansiune.

GENUL LIRIC
Poezia despre copilarie
Iarna pe ulita
George Cosbuc
A-nceput de ieri s cad
Cte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai rzbunat
Spre apus, dar stau grmad
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
i pe ru e numai fum.
Vntu-i linitit acum,
Dar nvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe snii,
De pe coast vin ipnd
i se-mping i sar rznd;

Prin zpad fac mtnii;

Vrnd-nevrnd.
Gur fac ca roata morii;
i de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se glcevesc
Vrbii guree, cnd norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfad,
Stau pe-ncierate pui;
Cei mai mici, de foame-adui,
Se scncesc i plng grmad
Pe la ui.
Colo-n col acum rsare
Un copil, al nu tiu cui,
Largi de-un cot sunt paii lui,
Iar el mic, cci pe crare
Parc nu-i.
Haina-i mturnd pmntul
i-o trte-abia, abia:
Cinci ca el ncap n ea,
S mai bat, soro, vntul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
M-sa l-a trimis n sat,
Vezi de-aceea-i ncruntat,
i s-avnt, i se crede
C-i brbat;
Cade-n brnci i se ridic
Dnd pe ceaf puintel
Toat lna unui miel:
O cciul mai voinic
Dect el.
i tot vine, tot noat,
Dar deodat cu ochi vii,
St pe loc - s mi te ii!
Colo, zgomotoasa gloat,
De copii!
El degrab-n jur chitete
Vrun ocol, cci e pierdut,
Dar copiii l-au vzut!

Toat ceata nvlete

Pe-ntrecut.
- "Uite-i, m, cciula, frate,
Mare ct o zi de post Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dnsa apte sate
Adpost!
Unii-l iau grbit la vale,
Alii-n glum parte-i in Uite-i, fr pic de vin
S-au jurat s-mbete-n cale
Pe cretin!
Vine-o bab-ncet pe strad
n cojocul rupt al ei
i ncins cu sfori de tei.
St pe loc acum s vad
i ea ce-i.
S-orte ru btrna
Pentru micul Barba-cot.
- "Ai nnebunit de tot Puiul mamii, d-mi tu mna
S te scot!
Cic vrei s stingi cu paie
Focul cnd e-n cli cu fn,
i-apoi zici c eti romn!
Biata bab-a-ntrat n laie
La stpn.
Ca pe-o bufni-o-nconjoar
i-o petrec cu chiu cu vai,
i se in de dnsa scai,
Plin-i strmta ulicioar
De alai.
Nu e chip s-i faci cu buna
S-i pzeasc drumul lor!
Rd i sar ntr-un picior,
Se-nvrtesc i ip-ntruna
Mai cu zor.
Baba i-a uitat nvul:
Bate,-njur, d din mini:
- "Dracilor, suntei pgni?

Maica mea! S stai cu bul

Ca la cini!
i cu bul se-nvrtete
Ca s-i fac-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
i mulimea nvlete
Iari stol.
Astfel tabra se duce
Llind n chip avan:
Baba-n mijloc, cpitan,
Scuip-n sn i face cruce
De Satan.
Ba se rscolesc i cinii
De prin curi, i sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirai btrnii
Din bordei.
- "Ce-i pe drum atta gur?
- "Nu-i nimic. Copii trengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-a mari,
Parc trece-aduntur
De ttari!

Poezia Iarna pe ulita, de George Cosbuc, a fost scrisa in anul 1888 si publicata
pentru prima oara in revista Vatra nr. 16 din 1896, Bucuresti, si apoi inclusa in volumul Fire
de tort, Bucuresti, 1896. Este o poezie in care, intr-un cadru obisnuit de iarna, intr-un sat de
munte, Cosbuc a reusit sa creeze un spectacol de o insufletire si puritate copilareasca
emotionante; este un spectacol intr-un decor familiar, care produce o rememorare a propriei
copilarii, o retraire a unor intamplari asezate in tainele sufletului juvenil.
Iarna pe ulita, foarte cunoscuta si prezenta pretutindeni in manualele scolare sau
culegeri antologice, este un pastel care nu poate fi retinut fragmentar, ci doar in totalitatea
strofelor. Iarna apare in putine locuri in lirica lui Cosbuc, uneori in aspectele ei aspre,
nemiloase; aici, iarna apare intr-o viziune optimista, vesela, incarcata de atributele pe care
copilaria i le-a transmis in harjoana nevinovata a copiilor (Gavril Scridon, in George Cosbuc,
Opere alese, Bucuresti, 1972).
Judecata strict din punct de vedere al apartenentei la gen si specie literara, Iarna pe
ulita nu este o poezie lirica si nici nu este propriu vorbind un pastel, ci o mica balada din lumea
copiilor. Doar primele doua strofe contureaza un pastel de iarna. De aici, compozitia poeziei e
structurata intr-o serie de secvente, logic potrivite, intr-o gradatie echilibrata, condusa cu multa
abilitate. Dupa introducerea descriptiva urmeaza un tablou - plin de viata, al copiilor care se
bucura de venirea iernii. Un copil mai mic - (portretul are note de umor, realizate mai ales prin
hiperbola) este trimis de mama sa in sat dupa treburi.
Intalnind ceata galagioasa de copii, el se gandeste ca ar fi bine sa o ocoleasca, dar e
prea tarziu. Copiii il iau in deradere, adresandu-i-se cu o ironie scanteietoare. O baba care trece

pe drum vrea sa ii vina in ajutor copilului, dar starneste si mai mult harmalaia copiilor. Finalul nu
face decat sa sublinieze intreaga atmosfera de voiosie, de inocenta si fericire neumbrita. Dialogul
aduce o nota de inseninare si ingaduinta; - Ce-i pe drum atata gura? / - Nu-i nimic. Copii
strengari. / - Eu, auzi! Vedea-i-as mari / Parca trece-adunatura / De tatari.
Este ingaduinta intelegerii de catre cei mari ca jocul este nu numai bucuria, ci si
dominanta copilariei. Ca la Ion Creanga, in replica paremiologica a tatalui: S-apoi nu sti ca este
o vorba: Daca-i cal sa traga, daca-i copil sa se joace si daca-i popa sa ceteasca. Sau ca la
Blaga, intr-o aforistica formulare a primei din cele Trei fete: Copilul rade: Intelepciunea si
iubirea mea este jocul. Acesta este sensul falsei suparari din final, o suparare care ne aminteste
de Smaranda din Amintiri din copilarie, in care sub o probozeala de forma se ascunde afectiunea
si dragostea fata de copii. Constantin Dobrogeanu-Gherea observa ca Numai cine a trait la tara
poate sa judece cat mai frumos, de natural, de adevarat e acest peisaj satesc de iarna, cu cata
grija, observare fina si precizie minunata sunt zugravite toate amanuntele (Studii critice, 1956).
Liviu Rebreanu isi aminteste ca este una din poeziile care i-au incantat copilaria: ...
primele versuri care mi-au mangaiat si mie sufletul au fost cele ale lui Cosbuc. Mi le amintesc si
acuma, parca le-as auzi mereu intaia oara... Eram de vreo 5 ani, era iarna cu zapada multa, cum
sunt iernile totdeauna prin partile noastre, in muntii Rodnei. Imbondorit cu hainute groase, tarand
dupa mine o saniuta, hoinaream toata ziulica pe ulita, impreuna cu o droaie de copii, catarandune pe toate damburile si pe toate rapele, ca sa descoperim lunecusul cel mai bun. Abia cand se
innopta de-a binelea ne induram sa ne carabanim pe-acasa, rupti de oboseala, imbujorati de ger,
prapaditi de foame....
Intr-o asemenea seara, mama lui Rebreanu i-a citit poezia lui Cosbuc Iarna pe ulita.
Am ascultat - isi aminteste romancierul - si mi-a sarit somnul. Mi se parea ca intr-adevar era
vorba de noi, doar ca in locul babei din poezie, noi faceam acelasi alai in jurul unui biet nebun al
satului, Anton ... (Cosbuc, in volumul Amalgam, Bucuresti, 1943)

Poezia despre natura si vietuitoare

Somnoroase pasarele ...
Mihai Eminescu
Somnoroase psrele
Pe la cuiburi se adun,
Se ascund n rmurele Noapte bun!
Doar izvoarele suspin,
Pe cnd codrul negru tace;
Dorm i florile-n grdin Dormi n pace!
Trece lebda pe ape
ntre trestii s se culce Fie-i ngerii aproape,

Somnul dulce!
Peste-a nopii feerie
Se ridic mndra lun,
Totu-i vis i armonie Noapte bun!
Poezia Somnoroase psrele este alctuit din patru strofe cu rim ncruciat, iar
msura este de opt silabe, cu excepia versului patru.
Folosirea punctelor de suspensie din titlul sugereaz o comunicare ntrerupt, poetul dorind s
mai adauge ceva.
Natura surprins este format din elemente personificate, care acioneaz opus: izvoarele
suspin, codrul negru tace, dorm i florile-n grdin. Acestea se afl n deplin armonie cu cele
nsufleite lebda, psrile, precum i cu fiina uman.
Prima strof debuteaz prin reluarea titluluiSomnoroase psrele i pregtirile micilor
vieuitoare pentru trecerea de la starea de veghe la cea de somn. Venirea nop ii trimite
zburtoarele la casele lor: Pe la cuiburi se adun,/Se ascund n rmurele.
Izvoarele sunt singurele care nu urmeaz exemplul celor din jur, ele i continu
activitatea Doar izvoarele suspin, n timp cecodrul negru tace i Dorm i florile-n grdin.
n strofa a treia este prezentat lacul, unde graioasa lebd merge ntre trestii s se
culce.Construcia Fie-i ngerii aproape, prin folosirea pronumelui personal la persoana a doua
singular, sugereaz c opera este de fapt un cntec de leagn pentru fiina drag.
Frumuseea nopii este mpletit cu strlucirea i farmecul lunii, astru care domne te odat cu
lsarea cortinei negre, oferind mister i magie pmntului.
Toate cele patru strofe se ncheie cu o formul specific celei de-a treia parte a zilei: Noapte
bun!, Dormi n pace!, Somnul dulce!.
Formula Noapte bun! este al patrulea vers att din prima ct i din ultima strof. Poate nu
ntmpltor s-a ales aceast formul amabil pentru ncheierea poeziei, poetul ajutndu-se de
frumoasele cuvinte Noapte bun! ca s ncheie cntecul de leagn i dialogul cu persoana iubit
ntr-un mod plcut.

RAMASE
Dimitrie Bolintineanu Muma lui tefan cel Mare.
Mihai Eminescu Ft-Frumos din lacrim;
Lyman Frank Baum Vrjitorul din Oz.

https://fanteziidecopil.blogspot.ro/2013/07/rezumat-vrajitorul-dinoz.html
- Hans Christian Andersen Ruca cea urt;
http://www.povesti-pentru-copii.com/hans-christian-andersen/ratuscacea-urata.html
- Fraii Grimm Alb ca zpada;
http://corneliaviju.blogspot.ro/2014/11/alba-ca-zapada-si-lizucaparalela-intre.html
- Charles Perault Scufia Roie.
http://www.povesti-pentru-copii.com/fratii-grimm/scufita-rosie.html
- Octav Pancu Iai Iedul cu trei capre;
http://www.anidescoala.ro/divertisment/povesti/alti-autori-romani/iedulcu-trei-capre-de-octav-pancu-iasi/
- Barbu tefnescu-Delavrancea Bunicul / Bunica;
http://www.cutiutafermecata.ro/100033610-Bunica-povesti-decitit/barbu-stefanescu-delavrancea
http://www.carteasonora.ro/index.php/bunica-de-barbu-stefanescudelavrancea-lectura-doru-maniu/
- Mihail Sadoveanu Dumbrava minunat
https://www.scribd.com/doc/204598901/Dumbrava-minunata-rezumat
http://brainly.ro/tema/1827264
- Mark Twain Aventurile lui Tom Sawyer
http://www.scritub.com/literatura-romana/AVENTURILE-LUI-TOMSAWYER-DE-M154179106.php
- Elena Farago Sfatul degetelor.
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/119201/Sfatul_degetelor