Sei sulla pagina 1di 3
( PENITENCIARUL GALATI Comisia de concurs Grila de corectare ‘SUBIECTE PROBA SCRISA- VARIANTA 2 Postul: agent in cadrul sectorului uranta si regim penitenciar 4, Enumerat} interdictile functionarilor publici cu statut special din sistemul admistratie! penitenciaielor conform Legii 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor - 2 puncte. a) s& dispuna, sa exercite, sa instige ori s& tolereze acte de tortura sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate in asezémintele de detinere — 0,4 puncte. b) sa primeascai, sa solicite ori s8 accepte, direct sau indirect, pentru sine ori pentruvalte persoane, in considerarea calitatii sale oficiale, cadouri, bani, imprumuturi sau orice alte valori ori servicii — 0,4 puncte. ¢) sa intervind pentru solutionarea unor cereri sau lucrari care nu sunt de competenta lor ofi nu le-au fost repartizate de conducatorii ierarhici sau care nu sunt activitati specifice functiei pe care au fost numifi - 0,3 puncte. 4d) s4 recurga la fort’ sau la folosirea mijloacelor de imobilizare mpotriva persoanelor Private de libertate, in alte conditii decat cele expres prevazute de lege — 0,3 puncte. @) sd faca parte din partide, formatiuni sau organizati politice ori sé desfagoare propaganda in favoarea acestora — 0,3 puncte. f) s8 adere la secte, organizati religioase sau alte organizatii, interzise prin lege — 0,3 puncte 2. Precizati care sunt sanctiunile disciplinare care pot fi aplicate functionarilor publici cu statut special din administratia penitenciara conform Legii 293/204 - 2 puncte. @) mustrarea scrisa — 0,3 puncte b) diminuatea drepturilor salariale pentru functia i a a ia indey - 10% pnts ser pe fi plinita cu 5 - 10% pe o perioada de 1 c) amanarea avanséfii i le a Pai uat aeensacin grade profesionale sau functii superioare, pe o perioada de la 1 4) trecerea intr-o functie inferioara pana detinut 0,4 punte > e"0a"a pana la cel mult nivelul de bazé al gradului profesional ©) revocarea din functia de conducere — ‘) destituirea din sistemul administratiei 0,3 puncte Penitenciare - 0,3 puncte upraveghetorului, care informeaza, pe cale ierarhica, motivul, constatarile si masurile k) la punerea in libertate a persoanelor private de libertate; _ 1)in alte situati, cu avizul directorului locului de detinere Se puncteaza 0,2 pentru fiecare din punctele de mai sus. 4 Enumerati cine! interdictii ale personalului care executa serviciul in postul de paz din perimetrul locului de detinere in conformitate cu Ordinul Ministrului Justite 1676/2010 privind pentru aprobarea Regulamentului privind siguranta locurilor a delinere din subordinea Administratiel Nationale a Penitenciarelor - 2 puncte. a) sa intrerupa paza postulul ineredinjat, s& discute cu persoane neautonzate sa persoane private de libertate, sa primeasca ori s& transmita obiecte b) s@ incalce regulle privind portul si manipularea armamentului ¢) sa incredinjeze armamentul altor persoane ori sil lase in alte locuri dec&t cele stable 4) sé aiba preocupari care sa-i disttaga atentia de la executarea misiunii incredintate ©) $8 intre cu armamentul inedreat in incaperi, cu exceptia cazurilor in care executa Serviciul in interiorul cladirilor ) sd paréseasca postul, pana nu este schimbat de catre seful de schimb si munitiei in serviciu se puncteaza 0,4 pentru fiecare din punctele de mai sus. 5 Enumerati cinci atributii generale ale personalului care efectueazé serviciul de supraveghere in conformitate cu Ordinul Ministrului Justi pentru aprobarea Regulamentului privind siguranta locurilor de detinere din subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor - 2 puncte. ici 1676/2010 priving 16. tie! cu a) sa se prezinte la unitate la ora stabilita, cu {inuta regulamentara, apt pentru executare serviciului, b) s&-si insugeasea, temeinic, atributiile specifice postului de supraveghere incredintat, ¢c) s& cunoasea configuratia postului de supraveghere, numérul si categoria persoanel private de liberiate pe care le supravegheaza si nominal, pe cele care prezinta risc pent siguranta penitenciarului; d) sa verifice, la luarea in primire a serviciului, mijloacele de legatura, imobilizare alarmare din dotarea postului, €) sa pastreze in condifii de siguranta bunurile pe car le are in dotare; f) si supravegheze, in permanent, persoanele private de libertate pe care le are primire, sé impiedice stabilirea de legaturi nepermise cu alte persoane private de libert $i S& previna abaterile din partea acestor g) s& conduc si s& coordoneze activitatile stabilite prin programul zilnic care desfasoara in sectorul sau de activitate; h) sa respecte criteriile de separare a persoanelor private de libertate; !) sa pretinda respectarea de catre persoanele private de libertate a regulilor de orc interioara in orice imprejurare si sa urmareasca mentinerea starii de disciplina si curate j) Sa cunoasea regulile de prevenire si stingere a incendillor »recum gi planul de evacu al sectiei; k) sa {ind permanent legatura cu posturile vecine si sA coopereze cu acestea pe! tezolvarea situatiilor deosebite: 1) sa intocmeasca corespunzator documentele de evidenta primara a muncii persoan Private de libertate care presteaza activitati lucrative in sectorul sau de responsabilitate. se puncteaza 0,4 pentru fiecare din punctele de mai sus. Conform articolului 39 din Ordinul Ministrului Justitiei 2478/C/2010 se acorda un pun din oficiu. PRESEDINTE: inspector principal de penitenciare Rau Cornel MEMBRI: -comisar sef de penitenciare oy Melnicov Vasile el, -inspector principal de penitenciare Hardon George x -subcomisar de penitenciare 1 , . 4 a

Potrebbero piacerti anche