Adolphe Appia

Adolphe Appia (n. 9.01.1862 la Geneva; d. 29.02.1928 la Nyon),

fiu al Crucii Roşii co-fondator Louis Appia, a fost un arhitect elveţian şi
teoretician al decorului si iluminarii in scena.
Adolphe Appia, teoretician elveţian şi pionier al scenografiei
moderne, este
bine cunoscut pentru numeroasele sale proiecte scenice pentru operele
lui Wagner. Appia a respins seturi bidimensionale pentru
tridimensionale, deoarece
el credea că umbra era la fel de necesara ca si lumina pentru a forma
o legătură între actor şi stabilirea de performanţă în timp şi
spaţiu. Utilizand controlul intensitatii luminii, culorii, şi manipularii,
Appia a creat o nouă perspectivă de proiectare si de iluminare in
scena.
Directori şi designeri au luat marea sursă de inspiraţie din munca lui
Adolphe Appia, ale cărui teorii şi concepte de design din operele lui
Wagner au ajutat la conturarea percepţiilor moderne al relaţiei dintre
spaţiul de performanţă şi iluminarea. Unul din motivele influentei
muncii lui Appia si a teoriilor lui este că el lucra in momentul in care
electricitatea evolua. Un alt aspect este că el a fost un om cu o viziune
mare, care a fost capabil să conceptualizeze şi sa filozofeze despre
multe din teoriile si practicile sale.
Principiul central care stă la baza muncii lui Appia este faptul că
unitatea artitistica este principala funcţie a directorului şi designer-
ului. Appia a văzut lumina, spaţiu şi corpul uman ca produse
maleabile, cand integrate creaza o productie unificata. El a pledat
pentru sincronizarea de sunet, lumină şi de miscare in productiile
operelor de Wagner şi a încercat să se integreze corpuri de actori cu
ritmuri si stari de muzica. În cele din urmă, Appia a considerat lumina
elementul primar care îmbină toate aspectele unei producţii şi a
încercat in mod constant să unifice elementele muzicale si de miscare
ale textului şi sa ajunga la mai multe aspecte mistice şi simbolice ale
luminii.
Appia a fost unul dintre primii designeri care au reusit să înţeleagă
potenţialul iluminarii in scena; pentru a face mai mult decât sa puna
lumina doar pe actori şi pe peisajele pictate. Ideile sale despre
punerea în scenă a "cuvantului - ton drama" împreună cu propria
asteptare a operei “Tristan si Isolda” (Milano 1923) şi părţi din “Ring”
(Basel 1924-1925) au influenţat mai târziu în special cea de a doua
jumătate a secolului al XX-lea.
Pentru Appia si producţiile sale, setul de proiectare stabilit şi
totalitatea sau unitatea de performanţă au fost primare şi el credea că
aceste elemente
condus miscarea şi au iniţiat acţiunea mai mult decât orice. (Johnston,
1972).
Proiectele si teoriile lui Appia au continuat sa inspire creatorii de
teatru, cum ar fi: Craig Gordon Edward, Jacques Copeau şi Wag
Wieland.