Adolphe Appia (n. 9.01.1862 la Geneva; d. 29.02.1928 la Nyon),
fiu al Crucii Roşii co-fondator Louis Appia, a fost un arhitect elveţian şi teoretician al decorului si iluminarii in scena. Adolphe Appia, teoretician elveţian şi pionier al scenografiei moderne, este bine cunoscut pentru numeroasele sale proiecte scenice pentru operele lui Wagner. Appia a respins seturi bidimensionale pentru tridimensionale, deoarece el credea că umbra era la fel de necesara ca si lumina pentru a forma o legătură între actor şi stabilirea de performanţă în timp şi spaţiu. Utilizand controlul intensitatii luminii, culorii, şi manipularii, Appia a creat o nouă perspectivă de proiectare si de iluminare in scena. Directori şi designeri au luat marea sursă de inspiraţie din munca lui Adolphe Appia, ale cărui teorii şi concepte de design din operele lui Wagner au ajutat la conturarea percepţiilor moderne al relaţiei dintre spaţiul de performanţă şi iluminarea. Unul din motivele influentei muncii lui Appia si a teoriilor lui este că el lucra in momentul in care electricitatea evolua. Un alt aspect este că el a fost un om cu o viziune mare, care a fost capabil să conceptualizeze şi sa filozofeze despre multe din teoriile si practicile sale. Principiul central care stă la baza muncii lui Appia este faptul că unitatea artitistica este principala funcţie a directorului şi designer- ului. Appia a văzut lumina, spaţiu şi corpul uman ca produse maleabile, cand integrate creaza o productie unificata. El a pledat pentru sincronizarea de sunet, lumină şi de miscare in productiile operelor de Wagner şi a încercat să se integreze corpuri de actori cu ritmuri si stari de muzica. În cele din urmă, Appia a considerat lumina elementul primar care îmbină toate aspectele unei producţii şi a încercat in mod constant să unifice elementele muzicale si de miscare ale textului şi sa ajunga la mai multe aspecte mistice şi simbolice ale luminii. Appia a fost unul dintre primii designeri care au reusit să înţeleagă potenţialul iluminarii in scena; pentru a face mai mult decât sa puna lumina doar pe actori şi pe peisajele pictate. Ideile sale despre punerea în scenă a "cuvantului - ton drama" împreună cu propria asteptare a operei “Tristan si Isolda” (Milano 1923) şi părţi din “Ring” (Basel 1924-1925) au influenţat mai târziu în special cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Pentru Appia si producţiile sale, setul de proiectare stabilit şi totalitatea sau unitatea de performanţă au fost primare şi el credea că aceste elemente condus miscarea şi au iniţiat acţiunea mai mult decât orice. (Johnston, 1972). Proiectele si teoriile lui Appia au continuat sa inspire creatorii de teatru, cum ar fi: Craig Gordon Edward, Jacques Copeau şi Wag Wieland.