CUTIA CU DRAGOSTE

În Valea Plângerii am intrat singur, cu imaginea de sine

sfâşiată
Am încercat să păşesc peste pietre ascuţite, dar mă răneau
de-ndată
Cum încercam să păstrez Drumul Vieţii care deodată se
arată
Atât de luminos, îndepărtat de mine ca o tânără fată…

Vântul Adormirii peste capete de oameni buimaci bate tainic

Se-nfăşoară peste al trupului comoară, ascunsă atât de
lăuntric
Vrea să o smulgă, să o ridice la ceruri, se chinuie năvalnic
Dar totul nu e decât o deşertăciune, şi se înşală amarnic…

Luna bolnavă palidă zace pe cerul livid în miez de noapte

Suflă răceala ei peste frunza corpului cuprins de şoapte
Şi ea vrea să privească în cufărul ascuns, printre gânduri
rupte
Dar nu poate urni nici pecetea cu lumina ei în rafale
abrupte…

Dimineaţa răcoroasă vine peste trupul obosit,cu ochii

lăcrimând
Mă ridic de pe pământul ce era să mă îngroape plângând ;
Nu pot crede, e o vedenie, un înger îmi stă în faţă zâmbind
De starea-mi jalnică în care am decăzut suferind.

Numai ea poate ridica greutatea ce îmi apasă pe suflet

Cu un zâmbet înmoaie pecetea de-o viaţă-n umblet
Deschide cutia ascunsă, păstrată şi ruginită în cuget
E goală…de atâta aşteptare, închide-o la loc cu alt zâmbet…