Sei sulla pagina 1di 2

Hristos a venit pentru toţi oamenii

Duminica Femeii Samarinence (Ioan 4, 5-42)

Într-o zi, Domnul Hristos şi ucenicii Săi treceau prin Samaria. Când au ajuns lângă
cetatea numită Sihar, apostolii au plecat să cumpere ceva de mâncare, iar Iisus a rămas
lângă o fântână să Se odihnească. Atunci a venit la fântână o femeie samarineancă. În acele
vremuri evreii nu vroiau să aibă de-a face cu samarinenii, pentru că aceştia îşi schimbaseră
religia. Domnul Hristos însă îi spune femeii:
- Dă-mi să beau!
- Femeia este surprinsă că îi vorbeşte un evreu şi spune:
- Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?
- Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai
fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie şi niciodată nu ţi-ar mai fi sete, îi răspunde Domnul
Hristos.
- Dă-mi această apă, a zis femeia. Atunci nu va mai trebui să vin mereu la fântână.
Domnul Hristos vorbea însă despre « apa vie », adică credinţa care oferă o viaţă
nouă, veşnică. Femeia însă nu a înţeles. Atunci Iisus a început să îi spună despre
evenimente din viaţa ei, iar ea asculta înspăimântată, pentru că vedea că Hristos îi cunoaşte
toată viaţa.
- Doamne, văd că Tu eşti prooroc. Dar ştim că va veni Mesia care se cheamă
Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
Iisus i-a zis:
- Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a
zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea?
Iar femeia, văzând ce putere are Iisus, a fost atât de impresionată încât şi-a lăsat
vasul pentru apă lângă fântână şi s-a grăbit să ducă vestea despre El în oraş. A fugit repede
în cetate, unde spunea oamenilor:
- Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Mesia?
Iar oamenii au ieşit din cetate şi au venit la El. Domnul Hristos a rămas în Sihar
două zile şi mulţi samarineni au crezut că El este Cel trimis de Dumnezeu.

www.HristosImpartasitCopiilor.blogspot.com
Femeia samarineancă
Femeia cu care s-a întâlnit Domnul Hristos la fântâna din Samaria avusese de-a lungul
vieţii 5 bărbaţi, de aceea nu era văzută cu ochi buni de ceilalţi oameni. Dar ea a văzut în Iisus un
om al lui Dumnezeu, un profet. A început să se întrebe dacă nu cumva este chiar Mesia, Cel pe
care Dumnezeu a promis că Îl va trimite ca să îi salveze pe oameni. Femeia a alergat şi le-a
povestit prietenilor ei şi celorlalţi oameni despre Iisus, fiind una din primele vestitoare ale
Evangheliei, vestea cea bună despre Domnul Hristos.
 Ce alţi oameni cunoaşteţi care au răspândit vestea cea bună despre Iisus?
 Cum puteţi vorbi şi voi altora despre Dumnezeu?

Potrivit Tradiţiei Bisericii, femeia samarineancă s-a botezat, devenind creştină şi primind
numele de Fotini, care înseamnă „cea care a primit lumina”. Împreună cu cei 2 fii ai ei şi cu cele 6
surori au plecat să vorbească despre Domnul Hristos în cetatea Cartaginei, din Africa. Ei au fost
arestaţi şi duşi la Roma, în timpul împăratului Nero, care îi ura pe creştini. Au fost închişi şi apoi
omorâţi pentru că nu au vrut să renunţe la credinţa în Domnul Hristos
Pomenirea lor se face în 26 februarie, iar Sfânta Muceniţă Fotini este protectoarea celor care
poartă numele Luminiţa.
www.HristosImpartasitCopiilor.blogspot.com

Potrebbero piacerti anche