Sei sulla pagina 1di 1

VIAŢĂ

Peste tot în jur se apasă o linişte de mătase ce tresăreşte


Câte un deget mângâietor aşternut pe sufletul de aramă
Ochii-mi sunt goi, şi-n abisuri de culori mi se opreşte
Simţăminţi ce neştiut au fost puse adânc, la pastramă.

În depărtare, dealurile se ating prin sărut cu cerurile


Mult maro şi galben, căci Viaţa lor e în pântece acum
Aşteaptă ascunse în tăcere umezeala şi frigurile
Aşteaptă renaşterea din propria-i moarte şi scrum.

Câte un pin mai verde străpunge albastrul smălţuit


Ca o piramidă uimeşte prin măreţia şi puterea lui.
Tremură râzând când se simte liber-înlănţuit
De vântul îmbietor, rece-uşurel al răsăritului.

Iar luna…oh, zâna mea, oglinda nopţii îmi surâde


Mă reflectez în ea cu focul meu ce atinge şi arde
Rumeguşul din gânduri uscate nu mai îmi râde
Ci se mistuie printre stele calde, miliarde.

Drum de întoarcere nu mai e, şi calea e luminată


De bucuria împlinită, de renaşterea la Viaţă
Luminoasă şi caldă e, dar pe-alocuri presărată
Cu uşi închise, punţi şi-abise, o subţire gheaţă…