Limesul Sud Dunarean

Limesul sud dunărean-Atitudini şi politici de intergrare a ruinelor şi fortificaţiilor romane
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CUPRINS
1. INTRODUCERE................................................................................ 4
2. GENIUS LOCI................................................................................... 7
3. EVOLUŢIA ISTORICĂ.................................................................... 9
4. ATITUDINI ŞI POLITICI DE INTEGRARE A RUINELOR ŞI
FORTIFICAŢIILOR ROMANE .................................................... 20
5. CONCLUZII..................................................................................... 31
6. BIBLIOGRAFIE............................................................................... 32
7. ANEXE............................................................................................. 33
1
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Plan de idei
1. Introducere
Critica bibliografiei
■ lecturi istorice – despre fortificaţiile romane
■ lecturi monografice – despre oraşul Turnu Severin, evoluţia sa
■ lecturi arheologice-restaurare-conservare –despre situri arheologice şi moduri de
tratare a lor în contextul actual.
Metodologia – în principal metoda de investigare hermeneutică pentru reinterpretarea,
punerea într-o nouă lumină a intervenţiei pe monumente istorice şi găsirea de mijloace
contemporane de valorificare a siturilor arheologice. Din abordare fenomenologică este
utilizat conceptul de genius loci pentru a justifica intervenţiile contemporane într-un sit cu o
istorie de aprox. 2000 de ani.
2. Conceptul de genius loci – modalităţi de aplicare concrete pentru situl proiectului de
diploma – castrul roman Drobeta. Specificitatea locului, ceea ce îl individualizeaza în raport
cu alte ruine de castre din cadrul limesului sud dunărean: prezenţa ruinelor podului – Podul
lui Apolodor, deşi fiind doar o perioadă de timp limitată funcţional ramâne una dintre cele
mai de seama realizări în domeniul construcţiilor inginereşti romane, din toate timpurile.
3. Evoluţie istorică
■ Politicile Imperiului Roman cu privire la limite.
■ Marile limite fortificate - despre structurile constructive militare romane şi sistemul
de limes în general
■ Limesul sud dunărean sec. III-V
■ Tipologie a fortificaţiilor ce fac parte din limesul dunărean, menţionarea a unor
cazuri speciale de forturi
■ Studiu de caz istoria oraşului Drobeta Turnu Severin
4. Atitudini şi politici de integrare a ruinelor şi fortificaţiilor romane
■ Principalele atitudini ce se conturează de-a lungul veacurilor aşa cum reies din
Alegoria patrimoniului, Francoise Choay
■ Studii de caz
■ Concluzii
5. Incheiere – Concluzii
2
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
■ Modalităţi de valorificare a potenţialului cultural, istoric, turistic a

amplasamentului.
■ Modalităţi de integrare urbană a ruinelor castrului roman Drobeta, a piciorului
podului peste Dunăre cât şi al altor obiective istorice cum ar fi ruinele cetăţii
medievale Turnu Severin ce se află într-o situaţie asemănătoare.
6. Bibliografie
7. Anexe
■ Listarea fortificaţiilor limesului Dunărean
■ Harta fortificaţiilor limesului Dunărean
■ Harta fortificaţiilor pentru studiile de caz
■ Tabel sinteză studii de caz
■ Planşe de ilustrare a studiilor de caz
3
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1. INTRODUCERE
Lucrarea de faţă îşi propune să exploreze din perspectivă contextualistă şi istoricistă
problema integrării în oraşele moderne dar şi în teritoriu, a vestigiilor fortificaţiilor romane.
Deşi aceasta este doar o particularizare a problemei generale ce o ridică ruinele prezente
(sau nu) în mediul urban, ceea ce o face specială este uniformitatea structurilor construite.
Spre deosebire de aşezările romane civile, forturile au o istorie mult mai
tumultoasă, fiind privite timp de multe veacuri din punct de vedere strict utilitar. Ele
reprezintă un spaţiu al rescrierii continue din Antichitate până în prezent, un spaţiu al unei
slabe valorificări a patrimoniului, fie al ignorării, fie al spolierii şi degradării.
In legătură cu această temă este prezentat conceptul de „genius loci” al lui Ch. N.
Schultz cu accent pe delimitarea locului şi pe centru, valori importante ale civilizaţiei
romane.
In prima parte a lucrării sunt prezentate pe scurt contextul istoric al apariţiei acestor
construcţii cu rol defensiv, aria lor de răspândire şi cazul particular studiat – limesul sud
dunărean, situl proiectului de diplomă regăsindu-se printre ele. De asemenea un capitol
substanţial îl reprezintă studiile de caz pe forturi similare, împreună cu o analiză critică a
intervenţiilor pe baza principiilor restaurării aşa cum sunt văzute din perspectiva Cartei de
la Veneţia, a lui Viollet le Duc şi Camillo Boito. O atenţie deosebită este dată structurilor
încadrate în teritoriul urban şi cum acestea au reuşit de-a lungul vremurilor să dialogheze
cu noul ţesut medieval şi apoi modern.
Concluziile extrase în urma acestui studiu au menirea să ofere o direcţie şi o
atitudine de intervenţie într-un sit ce cuprinde: castrul roman Drobeta, ruinele piciorului
podului lui Traian dar şi un monument istoric mai recent – Muzeul Regiunii Porţilor de
Fier. Un sit în care a trecut prin cel puţin două campanii arheologice, a supravieţuit în
4
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
contextul construirii în sec 19 a unui oraş modern în imediata sa vecinătate, un sit care
acum mai mult decât niciodată are nevoie să-şi definească un rol activ în contextul urban şi
să-şi recupereze relaţia ancestrală cu Dunărea.
Lucrările cercetate în vederea elaborării acestei dizertaţii sunt grupate în
următoarele categorii: lecturi istorice, lecturi arheologice, lecturi monografice şi lecturi de
conservare şi restaurare a patrimoniului.
Prima categorie, lecturile istorice, este esenţială pentru a înţelege evoluţia unui
program militar cum este cel al fortificaţiilor romane. In acest sens Michael Grant, History
of Rome s-a dovedit utilă în creionarea contextului politic şi militar al perioadei de sfârşit a
Imperiului Roman, sec III-VI. Fără aceasta, fără a înţelege nişte principii logice de
construcţie a acestor forturi, principii de organizare şi în final nişte factori ce au dus la
decăderea şi transformarea lor în ruine, analiza atitudinilor şi modalităţilor de reintegrare
nu poate avea loc. Tot în categoria aceasta intră şi lucrarea lui Dinu Antonescu, Columna
lui Traian. Arhitectura de pe friza sculptată ce deşi are un caracter descriptiv, explică clar
tipologia arhitecturii militare romane şi modul lor de funcţionare.
Lecturile arheologice s-au concretizat în teza de doctorat a lui Constantin Băjenaru,
Fortificaţii minore în spaţiul balcano-dunărean de la Diocletian la Iustinian şi articolul lui
Dorel Bondoc, Repertoriul fortificaţiilor de pe ripa nordică a limesului Dunării de Jos în
epoca romană târzie. Din acesta din urmă o mare parte din informaţie este preluată şi
restructurată într-un mod sintetic, eliminând detaliile prea tehnice ce nu făceau obiectul
studiului sau corectând pe alocuri supoziţiile şi informaţiile oferite de autor, din alte surse.
Lucrările monografice se axează în special pe istoria municipiului Drobeta, urmărit
mai în detaliu în perioada sa antică de Dumitru Tudor în Drobeta sau mai succint dar
câteodată oferind informaţii anecdotice interesante în C. Pajură, D.T. Giurescu, Istoricul
oraşului Turnu Severin (1833-1933) şi Costea Achim, L.Sandu, Municipiul Drobeta Turnu-
Severin-studiu monografic. Seria de articole din revista „Drobeta” conţine referiri la istoria
municipiului în perioada medievală târzie, la începuturile cercetărilor arheologice în
regiune şi la fondarea muzeului de istorie local. Printre cel mai mişcătoare şi de actualitate
articole este cuvântul rostit de M. Davidescu cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la
fondarea muzeului, ce urmăreşte printre altele eforturile profesorului şi arheologului
5
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Bărăncilă de a-şi continua cercetările pe ruinele Drobetei şi încercările sale de valorificare a

patrimoniului descoperit la început de sec XX.
Partea de lecturi referitoare la conservarea şi restaurarea patrimoniului se
concretizează la nivel teoretic în Francoise Choay, Alegoria patrimoniului, de unde sunt
puse în relaţie cu tema studiului opiniile lui Viollet le Duc, Morris şi Camillo Boito şi
Carta de la Veneţia unde cele câteva articole referitoare la ruine şi situri arheologice au
făcut obiectul mai multor interpretări contextuale moderne. Din punct de vedere practic,
concret, în această categorie se detaşează studiul lui Teodorescu Aurel, Reconstrucţia
capului de pod construit de Apollodor din Damasc de la Drobeta Turnu-Severin publicat
sub forma unui articol în revista Buletinul Monumentelor istorice din 1981.
Metodologia aplicată pentru elaborarea acestui studiu este cea hermeneutică. Se
pleacă de la studiul istoric, acumularea de informaţii despre subiect, coroborarea surselor,
înţelegerea contextului istoric şi obţinerea unei viziuni globale asupra situaţiei, procedând
apoi la analiza critică a studiilor de caz prin prisma principiilor moderne ale restaurării,
conservării şi valorificării patrimoniului istoric.
In ceea ce priveşte atitudinea faţă de situl ales pentru proiectul de diplomă aceasta
este una contextualistă în „spiritul locului” dar care prin propunere, doreşte să realizeze
tocmai această integrare în urban şi valorificare a ruinelor antice.
6
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2. GENIUS LOCI
„Genius loci”, spiritul locului, concept introdus de Ch. N. Schulz, utilizat în
arhitectură în special prin prisma regionalismului critic se concretizează în descoperirea
calităţilor speciale ale unui anume loc în urma investigaţiilor de natură fenomenologică.
Astfel arhitectului i se pot revela diverse genii ale spaţiului delimitat, care pot fi de diverse
facturi – benefice edificării sau conflictuale, distructive. Acestea, prin justa lor interpretare
duc la o soluţie contextuală ce are ca scop transpunerea în edificabil a esenţei locului.
Alte două concepte se leagă de cel de genius loci conceptul de limită şi cel de
centru. Din punctul de vedere al romanilor acestea erau reiterate la toate nivelurile
existenţei lor, de la locuinţa individuală, la oraş şi chiar la intreg teritoriul imperiului
incluzând şi arhitectura militară. Marcarea graniţelor este un proces de edificare. Se
construiesc: valuri de pământ, ziduri de fortificaţie, castre şi alte tipuri de forturi, toate
pentru a separa civilizaţia, ordinea de barbari şi haos. Şi totuşi teritoriul cuprins între aceste
limite îşi redistribuie esenţa de-a lungul unor linii ordonatoare care sunt drumurile romane
ce leagă puncte de interes strategic.
Dar graniţa romană nu este o limită ideală. Pentru început ea nu este fixă, scopul
campaniilor militare este tocmai acela de a o împinge cât mai departe de centru. (ce
urmează să descopere romanitatea este că o graniţă depărtată mult de centru este greu sau
chiar imposibil de gestionat) – expansiune. De asemenea limita este din loc în loc străpunsă
de legături cu lumea exterioară imperiului – capuri de pod sau chiar poduri. Acestea
împreună cu avanposturile sevesc expansiunii. Limita romană este fragilă în ciuda
fortificării ei, greu de gestionat şi neglijată, ea este ruptă în nenumărate rânduri de triburile
barbare. Iar in final limita romană este ,în extremis falsă , deoarece cuprinde în interiorul ei
nu o singură civilizaţie ci o colecţie de civilizaţii mai mult sau mai puţin dezvoltate, mai
7
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
mult sau mai puţin tolerate de Roma a căror disunitate se reflectă în numeroasele conflicte
interne ale imperiului.
Din punctul de vedere al limitei epocile ce urmează Antichităţi au poziţii similare
dar la scări mai reduse. Zonele de graniţă dintre imperii (austriac şi otoman) au în sec 19,
atât de câştigat cât şi de pierdut. Câştigă cultural, spre exemplu zona Banatului capătă atât
din rigoarea austriacă cât şi din tradiţiile orientale, dar pierd din cauza deselor conflicte din
regiune.
Dacă ar fi să aplicăm limita la spaţiul urban mai restrâns al parcului Muzeului
Regiunii Porţilor de Fier, obsevăm ca aceasta este neclară. Acel perimetru arheologic este
imprecis fapt ce duce după sine la violarea lui de către vecini (fie că sunt locuinţe a căror
curţi din spate dau în situl arheologic , fie că sunt reţele de transporturi ce diminuează
accesibilitatea la vestigii, fie că sunt străzi ce se infundă din nou îngrădind accesibilitatea)
In acest sanctuar, care se restrânge prin cedarea terenului sau ocuparea lui abuzivă,
geniul locului rezidă. Este descoperit şi păstrat în timp, terenul având încă topografia
perioadei romane. In acest sit sunt două aspecte ale geniului. Primul este cel al entităţii
castrului iar al doilea este memoria podului, o legătură dintre civilizaţie – imperiu şi
teritoriile încă de cucerit. Cele două sunt într-o mică măsură influenţate de existent – de
clădirea muzeului, ce nu stabileşte nici o legătură cu ele – le ignoră
Propunerea pleacă de la conceptul de drum, un drum imperial ce lega capul podului de la
Dunăre de capitala provinciei Dacia – Ulpia Traiana, de călătorie în timp şi spaţiu ce spune
o poveste şi care uneşte muzeul cu ruinele podului. Călătoria porneşte în prezent şi se
sfârşeşte în antichitate urmând amprenta drumului. Astfel unul dintre cele două aspecte ale
geniului locului este valorificat.
8
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
3. EVOLUŢIA ISTORICĂ
Politicile Imperiului Roman cu privire la limite.
Imperiul Roman în cei 1000 de ani de existenţă îşi atinge cea mai mare ocupare
teritorială în timpul împăratului Traian(98-117). Multe lucrări ce urmăresc cauzele
declinului imperiului se opresc asupra intinderii sale extraordinare neegalate decât prin
cuceririle lui Alexandru Macedon, la acea vreme, asupra problemelor interne din provincii
dar şi asupra ameninţărilor externe şi asupra imposibilităţii asigurării unei securităţi
eficiente a graniţelor1
Din punct de vedere spaţial romanii puneau un accent deosebit pe centru şi pe
limite. In lucrarea sa, Vitruvius2 vorbeşte despre ritualul construcţiei unui oraş antic, care
este, la o scară mai mică, nimic altceva decât replica întregului imperiu, iar la o scară mai
mare reprezentarea unui mod de a gândi şi a trăi specific roman. Nu puţine sunt menţiunile
cronicarilor despre clanurile ”barbare” ce populează teritoriile necucerite de romani. Pentru
ei lumea se împărţea în civilizaţie, ordine – tot ce cuprindea graniţele imperiului – şi haos,
pericol, triburi barbare – tot ce era dincolo de graniţe
Pentru împăraţii romani de până la Traian graniţele erau făcute pentru a fi împinse
mai departe iar noi teritorii cucerire pentru a spori patrimoniul, averea Romei3. Pentru o
politică militară ofensivă importante erau drumurile, taberele militare(castrele temporare
1
la nord şi est linia graniţei imperiului roman se dovedea a avea o intindere prea mare încă din
perioada lui Hadrian. Drept care se încearcă în domniile ulterioare o sporire a efectivelor militare pentru a
asigura apărarea limitelor. Severus este primul care reorganizează armata romană în acest sens, urmat de
Diocletian, Aurelian şi Constantin cel Mare în secolele următoare, conf. Michael Grant, History of Rome
2
Vitruvius, Despre Arhitectură, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964, cap. VII,
IX, X
3
ultima mare campanie de cucerire din care Roma a vazut un avantaj material concret şi
substanţial a fost cea înteprinsă de Traian în Dacia. Următoarele dominii nu văd decât campanii militare de
recucerire a unor teritorii pierdute în faţa unor state vecine, acestea având o pradă de război nu foarte
substanţială conf. Michael Grant, History of Rome,p. 302
9
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
sau permanente) şi aprovizionarea armatei (financiar şi material) şi mai puţin securizarea

graniţelor, care oricum erau schimbătoare.
Graniţele au început să fie fortificate serios şi permanent odată cu colonizarea
metodică a noilor teritorii cucerite, dar, în continuare graniţele erau făcute pentru a fi
depăşite, mai ales în zonele unde linia imperiului se stabilizase nu foarte convenabil4 Din
motive strategice aceste graniţe erau de cele mai multe ori stabilite pe elemente geografice
naturale râuri şi în special munţi (ultimele erau preferate celor dintâi). De o parte civilizaţia
de altă parte barbarii şi teritoriile încă necucerite
Politica ofensivă se schimbă drastic în politică defensivă şi de recucerire a
teritorilor pierdute ca urmare a războaielor civile, sec III 5 .Urmarea imediată se regăseşte
în reformele lui Galenius şi mai apoi Diocletian care vizau împărţirea teritorială şi
reorganizarea armatei şi în campaniile succesive de fortificare sau de întreţinere a
fortificaţiilor existente acolo unde este cazul. Aurelian urmându-l recucereşte teritorii in est
dar sacrifică Dacia recunoscând oficial imposibilitatea de a menţine o limită atât de lungă
cum era, construieşte fortificaţia Romei evidenţiind multiplele pericole ce pândeau capitala.
Astfel se disting marile limite fortificate(limes) pe care împăraţii romani ai
perioadei târzii (sec IV-VI) încearcă să le păstreze în faţa puterii tot mai crescute a
triburilor barbare şi de acum, unor state în toată puterea cuvântului.
Marile limite fortificate

Marile limite fortificate ale imperiului roman erau: la nord limesul Rhinului (Limes
Germanicus) şi al Dunării(Limes Danubius) ; la est linia Tibrului şi Eufratului (Limes
Tripolitanus); la sud linia deşertului Sahara care nu pune nici o problemă majoră din punct
de vedere militar (Limes Arabicus) la vest Oceanul Atlantic iar la nord-vest Canalul
4
cazul Marcomannia (Bohemia) şi al provinciei Sarmatia care dacă ar fi fost anexate în timpul lui
Marcus Aurelius ar fi scutit imperiul de o frontieră costisitoare pe Dunăre stabilind linia graniţe pe Rhin şi
Munţii Carpaţi, lucru ce probabil ar fi asigurat definitiv poziţia Daciei în imperiu conf. Michael Grant,
History of Rome, p. 355
5
perioada cuprinsă între 218-268 este caracterizată de o serie de împăraţi romani autoproclamaţi
în general proveniţi din rândurile armatei, având suport regional ce fiecare se luptă între ei pentru a obţine
controlul imperiului. Cei mai influenţi sunt cei din provinciile danubiene unde armata avea mai multe
efective. Aceste conflicte interne politice sunt suprapuse peste probleme economice, epidemii şi intrigi ce
fac ca atenţia sa fie îndreptată spre interior şi nu spre exterior. Multe din puterile statelor vecine imperiului
cresc tocmai din cauza lipsei unei securităţi sporite în regiunile de graniţă. Impăraţii perioadei (200-271)
sunt forţaţi să renunţe la campaniile duse împotriva barbarilor doar pentru a face faţă disensiunilor interne
ale imperiului. conf. Michael Grant, History of Rome, p. 363
10
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mânecii şi mai apoi zidul lui Hadrian şi lui Antoniu în nordul Britaniei. Dintre acestea cele
mai problematice pentru ultima perioadă a imperiului au fost limesul Rhinului şi al Dunării
şi linia estică. Frontiera de nord fiind cea mai lungă şi grea de susţinut graniţă a imperiului.
Pentru aceasta sunt întreprinse lucrări inginereşti de construire de valuri de apărare, de
drumuri şi de castre şi alte tipuri de fortificaţii care să supravegheze graniţa pe toată
lungimea ei.
In perioada de formare a limesurilor situaţia6 face ca, multe castre şi forturi odată
graniţa asigurată şi campania militară încheiată să-şi piardă utilitatea dacă nu sunt vizate şi
drept centre importante ale colonizării în regiune. Războaiele duse pe mai multe fronturi
unele la distanţe mari între ele presupun existenţa unei infrastructuri dar şi a unor opriri pe
parcurs7. In cazul unor atacuri simultane ale graniţei din direcţii diferite această organizare
armată nu este cea mai fericită alegere.
Primele încercări au fost de profesionalizare şi de mărirea efectivelor armate pentru
a putea face faţă unui imperiu tot mai crescut. Lucru care s-a răsfrânt în costuri deduse din
taxele impuse de imperiu dar şi mai grav într-o creştere a influenţei armatei în politică
culminând în războaie civile ce au destabilizat statul. Apoi au urmat reformele lui
Diocletian8, poate cea mai judicioasă repartizare a trupelor în ceea ce priveşte limesurile .
Armata organizată astfel este mai eficientă iar imperiul, chiar dacă numai militar este salvat
de la dezmembrare.
6
forţele militare de cucerire şi ocupare a teritoriului după ce înfrângeau armatele triburilor barbare
stabileau graniţa pe o limită de naturală convenabil aleasă, Rhinul şi Dunărea de exemplu, urmând apoi să o
fortifice pentru a o folosi ca bază militară în campaniile ulterioare de cucerire. Acest lucru explică de ce un
limes nu cuprinde doar graniţa şi fortificaţiile ei ci şi drumurile şi castrele anexe ce flanchează drumurile şi
valurile de pământ construite în regiune. Problema armatei, observată mai târziu odată cu mărirea
imperiului, este că trupele sunt angajate în campanii de cucerire iar colonizarea teritoriilor cucerite se face
pe cale administrativă şi nu militară. conf. Michael Grant, History of Rome
7
Acestea se făceau în castrele amplasate pe drumuri sau unde acestea lipseau în castre temporare
improvizate ad-hoc.
8
pentru început Diocletian admite necesitatea unei management al imperiului pe regiuni care să
asigure o eficientă apărare a graniţelor, de aceea introduce sistemul tetrahiei şi împarte puterea executivă în
patru. Marile provincii a căror influenţă şi putere crescută locală destabilizaseră imperiul sunt sparte în
provincii de o întindere mai mică, mai uşor de controlat. Acestea se compuneau în dioceze care răspundeau
direct praetorului ataşat fiecăruia dintre cei patru împăraţi. Ataşat acestui sistem de organizare statal este
cel al armatei în trupe comitatenses – mobile din care făcea parte şi o extinsă cavalerie ce aparţineau
fiecărui împărat în parte şi erau cantonate în oraşe fortificate din interiorul teritoriului, şi în limitanei sau
riparienses, ce reprezentau trupele de frontieră, garnizoanele stabilite în forturile ce asigurau limesurile.
Comitatenses urmau să fie trimise ca trupe suplimentare în cazul unui atac major asupra graniţelor. conf.
Michael Grant, History of Rome, p. 398
11
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
O scurtă trecere în revistă a fortificaţiilor limesului Rhinului (Limes Germanicus) şi

a Dunării (Limes Danubius) se prezintă astfel. Fortificaţiile mai importante până la baza de
la Singindunum(Belgrad): Colonia Claudia(Köln), Agrippinensium, Tolbiacum (Zülpich),
Bonna (Bonn), Augusta Treverorum (Trier), Mogontiacum (Mainz)9, Aquae Mattiacorum
(Wiesebaden), Niga (Heddernheim), Borbetomagus (Worms), Lopodunum (Ladenburg),
Noviomagus (Speyer), Argentorate (Strasburg), Aquae (Baden-Baden), Riegel,
Argentovaria (Biesheim), Basilia (Basel), Colonia Augusta Raurica (Augst), Vindonissa
(Windisch), Dangstetten, Iuliomagus (Schleitheim), Brigantium (Bregenz), Cambodunum
(Kempten), Augusta Vindelicum(Augsburg), Phoebiana (Faimingen), Vic Portus
(Pforzheim), Bad Cannnstadt, Aquileia (Heidenheim), Venaxomodurum (Neuburg),
Castra Regina (Regensburg)10, Vindobona (Viena), Aquincum (Budapesta),
Singindunum (Belgrad)
Un alt limes dar mai puţin extins ce s-a văzut confruntat cu probleme11 foarte
diferite decât cele europene este Limes Tripolitanus, principalele fortificaţii situate în jurul
oazelor: Bu Njem, Ghadamus, Gherit el-Garbia.
In provincia Dacia pentru perioada în care aceasta s-a găsit sub ocupare romană, s-
au mai concretizat încă două limesuri locale de mai mică întindere: Limes Alutanus şi
Limes Transalutanus ce aveau ca funcţie protecţia frontierei de est a Daciei. Intre sec I şi
sec III acestea scurcircuitau frontiera nordică unindu-se direct cu limesul superior al
Dunării. Unele castre şi fortificaţii de pe aceste limite există încă şi au fost cercetate
arheologic. Valul de pământ ce fortifica Limes Transalutanus a fost în sec 19-20 utilizat ca
terasament al căii ferate Curtea de Argeş – Piteşti – Roşiorii de Vede – Turnu Măgurele
Limesul sud dunărean

După cum s-a văzut în rândurile precedente întreaga linie a Dunării a făcut obiectul
fortificaţiilor romane, legându-se astfel într-o continuitate limesul rhenan cu cel dunărean.
9
Fort detaliat în subcapitolul studii de caz
10
idem
11
Pentru început bazele militare romane din regiunea deşertică Africii se concentrează în jurul
surselor de apă. Sunt deci fortificate nu înălţimi ci oaze. De asemenea aceste forturi prezintă particularităţi
constructive datorită climei şi materialelor disponibile în regiune. Iar al treilea aspect este conservarea
sitului după părăsire datorită deşertului ce acoperă ruinele.
12
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Limesul dunărean se împarte în funcţie de cursul Dunării în superior şi inferior sau

nordic şi sudic.Diferenţele constructive între cele două părţi fiind minore. Cu toate acestea
observăm o mai mare expunere din punct de vedere al cercetării arheologice a limesului
nord dunărean decât al celui sudic. Câteva din studiile de caz vizează tocmai asemenea
fortificaţii din arealul germanic şi central european.
Sistemul de fortificaţii sud dunărene din perioada romană târzie(după retragerea
Aureliană, sec III-VI) urmăreşte principile generale de organizare:
a) Sunt vizate pentru amplasarea de fortificaţii (castre, castellum, quadriburgium) gurile
de vărsare ale diferitelor ape curgătoare în Dunăre precum Cerna, Topolniţa, Olt, Argeş,
Ialomiţa,etc.
b) Există fortificaţii de o parte şi de alta a fluviului pentru un control eficient al graniţei.
Acestea sunt numite în funcţie de importanţa lor. Intr-o pereche de acest gen ex:
DROBETA-TRANSDROBETA, fortificaţia subordonată este TRANSDROBETA sau
REGINA-CONTRAREGINA, subordonată este CONTRAREGINA.
c) Nu există o regulă ca pe un mal (nordic sau sudic) să se găsească fortificaţia
principală, subordonatoare a perechii. Cu toate acestea într-un număr mare de exemple
prezentate mai jos fortificaţia principală se găseşte cu este şi firesc, pe malul drept al
Dunării.
d) In cazul fortificaţiilor amplasate pe insule ale Dunării ex: Ostrovul Mare, Ada-Kaleh,
etc, acestea au avantposturi pe unul sau chiar pe ambele maluri. In unele cazuri fortificaţia
insulară este cea principală în altele nu, ea fiind un avantpost al unei fortificaţii de pe malul
sudic
e) Tipologic şi dimensional fortificaţiile variază însă toate au ca date comune
arhitectura militară romană care evoluează lent şi nu se adaptează terenului, materialele şi
tehnicile constructive şi perioada de construcţie
f) Intr-o fortificaţie se perindau de-a lungul timpului mai multe legiuni sau subdiviziuni
ale acestora (în funcţie de dimensiunile ei şi de importanţa sa), circulaţia monetară
împreună cu inscripţiile lăsate de aceste trupe servesc la datarea perioadelor istorice de
evoluţie a sitului.
g) Unele dintre cele mai dezvoltate şi importante fortificaţii erau înconjurate şi de
aşezări civile. In unele cazuri apar şi instalaţii portuare sau exploatări miniere în
13
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
vecinătatea lor, funcţiei de apărare a acestora adăugându-se cele de comerţ, producţie şi

locuire.
h) Frecvenţa mică a fortificaţiilor în porţiunea cuprinsă între vărsarea Oltului în Dunăre
şi Nistru ţine strategic de prezenţa valurilor de pământ ex: Valul lui Traian. In această zonă
limesul dunărean întâlneşte limesul transalutan fiind de asemenea apărat de valul lui
Constantin
i) Trecerile peste Dunăre sunt dictate fie de locuri de importanţă strategică (locuri pe
unde în timpul campaniilor militare la nordul Dunării trupele romane tranversau –cazul
Drobetei) fie de intersecţii ale unor drumuri comerciale importante în regiune (după
cucerirea Daciei de romani, podul lui Constantin este construit pe un asemenea loc). In
unele cazuri punctele de trecere nu se materializau în poduri ci mai degrabă în instalaţii
portuare iar trecerea se făcea lesnicios pe poduri de vase. Podurile peste Dunăre construite
de romani sunt printre cele mai mari poduri ridicate de imperiu. Podul lui Traian de la
Drobeta fiind surclasat doar de cel al lui Constantin de la Sucidava.
j) Reţeaua de drumuri în regiune alături de valurile de pământ vin să completeze
structura limesului. Drumul principal este cel ce mergea de-a lungul Dunării legând toate
fortificaţiile şi ajungând până la aşezările port de la Marea Neagră. Drumurile de
importanţă mai minoră sunt cele construite în perioada ocupaţiei Daciei de romani ce înşiră
de-a lungul lor castre şi aşezări.
k) Valurile de pământ deşi considerate printre cele mai primitive forme defensive
reprezintă prima linie în faţa atacului inamic. De-a lungul lor sunt dispuse castre şi
fortificaţii formând parte din limes.
l) Unele dintre aceste fortificaţii erau şi baze ale flotei fluviale romane şi ea parte din
efectivele militare din regiune. Printre ele amintim: MARGUM, VIMINACIUM, EGETA,
RATIARIA, APPIARIA, ALTINUM, DUROSTORUM, FLAVIANA, PLATEZPEGIAE
12
In anexa 1 sunt prezentate pe scurt fortificaţiile ce formează limesul dunărean aşa cum se
prezintă în perioada sfârşitul sec III- începutul sec V delimitate ca areal geografic de
vărsarea Nerei în Dunăre la vest, şi de vărsarea Nistrului în Marea Neagra la est.
12
conf. Notitia Dignitatum
14
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sintetizarea informaţiei cu privire la fortificaţiile componente ale limesului

urmăreşte îndeaproape articolul lui Dorel Bondoc, Repertoriul fortificaţiilor de pe ripa
nordică a limesului Dunării de Jos în epoca romană târzie, Romanian Journal of
Archaeology, 2000. Acest articol nu este nici pe de parte exhaustiv, rămânând multe
necunoscute şi supoziţii în ceea ce priveşte unele forturi. Unele completări au fost aduse
pentru o mai bună localizare geografică a fortificaţiilor, pentru că, dacă pe autorul
articolului îl preocupă mai mult evoluţia istorică militară a aşezărilor şi arheologică,
lucrarea de faţa urmăreşte să surprindă imaginea de ansamblu, regională şi situaţia prezentă
a acestor forturi. (A se consulta Anexa 1şi 2 pentru o listă dealiată a lor precum şi pentru o localizare
geografică a acestora)
Tipologie
Se poate vorbi de o tipologie a fortificaţiilor romane doar în contextul arhitecturii
militare romane în general şi al exemplelor de forturi descoperite şi cercetate pe teren.
Izvoarele literare oferă informaţii contradictorii în ceea ce priveşte denumirile iar schiţele
de sec 18 ale lui Marsigli nu pot fi luate în considerare decât ca repere nu ca ridicări
topografice. Din fortificaţiile descoperite şi cercetate se desprind următoarele tipuri de
forturi:
Fortificaţii de tip castru, au dimensiuni mari formă patrulateră şi aparţin de regulă
sec I-III. Turnurile de colţ prezente sau nu au forme dintre cele mai diverse şi sunt ieşite în
afara zidului incintei. Au patru porţi dintre care poarta principală este orientată întotdeauna
spre inamic. Ele trec prin numeroase refaceri în special în sec IV (TIBISCUM, POJEJENA,
PRAETORIUM, DROBETA, DESA). Una dintre modificările cele mai frecvente este
închiderea porţilor secundare lăsând-o doar pe cea principală drept acces. De asemenea
există şi construcţii noi de sec IV care merg pe această tipologie (PUŢINEI, TISMANA-
BATOŢI, IZVORUL FRUMOS, IZVOARELE, BISTREŢ, PIETROASELE, PIUA
PETRII)
Fortificaţii de tip quadriburgium au formă aproximativ pătrată, cu dimensiuni mici
şi turnuri pătrate sau rotunte ieşite în exteriorul zidurilor. Acestea faţă de castre aveau o
singură poartă orientată spre sud (PANEEVO, SAPAJA, GORNEA, DIERNA,
DUCEPRATUM, HINOVA)
15
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fortificaţii de formă triunghiulară cu turnuri de colţ rotunde ieşite în afara zidurilor

(CONSTANTIA-CONTRA MARGUM, TRANSDIANA)
Fortificaţii de formă poligonală, neregulată în general de mari dimensiuni,
prevăzute cu turnuri de colţ şi mediane ce ies în afară (SUCIDAVA)
Fortificaţii cu rol de observare şi semnalizare-turris, dimensiuni reduse, forme
rectangulare în plan (SVINIŢA, TURNU MĂGURELE, BĂRBOŞI)
Un caz special îl constituie fortificaţiile care pe lângă simpla funcţie militară
defensivă mai aveau şi rol de supraveghere al unor exploatări miniere sau mai aveau
anexate docuri, locuri de acostare a flotei fluviale şi poduri. (DROBETA, SUCIDAVA,
DIERNA, MOLDOVA VECHE.) Pentru că orice fort care avea un doc şi o amplasare
favorabilă la Dunăre era considerat un „cap de pod”[de vase, posibil]. Şi totuşi există două
cazuri concrecte de forturi care au avut în sarcină paza unor capete de poduri permanente
peste Dunăre: Drobeta, începând cu 102 şi Sucidava din 336.
Importanţa limesului în regiune în epocile următoare stăpânirii romane

Din perspectiva romană, a secolelor I-V în special limesul juca rolul de graniţă
protectoare a imperiului împotriva invaziilor barbare. De asemenea limesul întreţinea şi
reţeaua de drumuri comerciale ce asigurau legătura pe Dunăre cu Marea Neagră a spaţiului
Europei occidentale, susţinând economic un imperiu. Odată cu decăderea lui prin cucerirea
de către huni (378) romanii pierd definitiv şi teritoriile adiacente.
Din perspectiva secolelor următoare şi a Evului Mediu linia Dunării devine din nou
graniţă (a imperiului Otoman de această dată) iar ruinele fortificaţiilor în unele cazuri sunt
refăcute, după alte cerinţe strategice dar tot într-acelaşi scop. Ca şi în occident idea folosirii
structurilor de apărare antice ruinate drept cariere de piatră pentru noile proiecte edilitare
chiar şi de mică anvergură se încetăţeneşte treptat, ducând la distrugerea parţială a unora
dintre fortificaţii. Ceea ce probabil le-a salvat pe multe din aceste forturi de la o soartă
comparabilă cu cea a antichităţilor vestice, este contextul politic tulbure al regiunilor de
graniţă supuse deselor incursiuni ale trupelor otomane la nord de Dunăre şi lipsa interesului
pentru a construi masiv din partea populaţiei locale preocupată mai degrabă asigurarea
existenţei.
16
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Din punctul de vedere al sec 18-19 aceste ruine excită curiozitatea celor ce le
întâlnesc asemenea altor situri din Britania, Franţa sau Italia. Contele Marsigli este primul
care produce şi schiţe planuri ale forturilor romane din regiunea Porţilor de Fier. De
remarcat că, în perioada de început anilor 1700, în care Marsigli vizitează aceste locuri
multe dintre ele nu sunt decât păşuni sau ocazional terenuri arabile iar contextul politic le
plasează în calea războaielor ruso-turco-austriece. Unele, cum este cazul fortificaţiei din
insula Sapaja, nici nu apucă să fie cercetate arheologic, devenind victimă a tratatului de
pace de la Belgrad 1736 şi sfărşind prin a fi aruncată în aer.13 Multe din regiunea Porţilor
de Fier suferă distrugeri semnificative în timpul războaielor, dovadă fiind schiţele lui
Marsigli.
De asemenea ele produc impresii puternice asupra unor personalităţi ca generalul
Kisseleff ce, în urma vizitei castrului de la Drobeta decide amplasarea noului oraş la o
oarecare distanţă de el din respect.
Aşa se explică în prezent suita de ruine ale unor forturi, cetăţi şi turnuri, fortificaţii
ce datează din perioada romană până în sec 17-18 (cele mai recente aparţinând
austriecilor), unele mai bine sau mai prost conservate de la caz la caz. Ele formează un
patrimoniu construit de mare valoare până în prezent neexploatat şi ameninţat cu
distrugerea de factorii de mediu ca şi de ignoranţa locuitorilor şi a autorităţilor.
In prezent în zona Banatului în care concentraţia de asemenea obiective este foarte
mare se pune problema integrării lor în cadrul aşezărilor (unele cazuri) sau punerilor lor în
valoare prin introducerea în circuitul turistic.
Studiu de caz oraşul Drobeta Turnu-Severin

Descoperirile arheologice în regiune au dovedit locuirea în perimetrul oraşului
actual încă din Paleolitic, dar trecând peste Epocile Bronzului şi Fierului poate cea mai
interesantă perioadă a Drobetei o reprezintă sec I-XVI. Ea joacă un rol cheie în regiune în
timpul războaielor daco-romane, fiind tabără şi loc de trecere a trupelor graţie construcţiei
podului lui Apolodor. De asemenea făcând parte din limesul dunărean , castrul Drobeta
13
Dorel Bondoc, Repertoriul fortificaţiilor de pe ripa nordică a limesului Dunării de Jos în epoca
romană târzie
17
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
dezvoltă în perioada ocupaţiei şi ulterior şi după retragerea Aureliană un vast municipiu

considerat fiind al treilea ca mărime din Dacia după Ulpia Traiana şi Apulum.
Dacă stăpânirea romană nu rezistă atacurilor barbare atunci locuirea da, aşa se
explică apariţia unui turn fortificat şi a unei aşezări meşteşugăreşti în evul mediu timpuriu
sec X-XVI, ce devine spre sfârşitul perioadei sediul unei puteri regionale. Distrugerea
cetăţii Turnu are loc în 1524. Urmând acesteia este o perioadă de decădere şi un gol în
istoria urbană a acestor meleaguri.
În articolele Moşia şi satul Severinului în documente şi Severinul medieval
publicate în revista Drobeta este schiţată o încercare de reconstituire a evenimentelor
curprise între sec XVI şi fondarea oraşului modern din 1833. Sunt urmărite o serie de
documente funciare, transferuri de terenuri între boierii influenţii ai zonei, culminând cu
dorinţa de intemeiere a unei noi aşezări care să aibă alte perspective de dezvoltare decât
Cerneţiul – cea mai apropiată aşezare rurală situată la 10-15km de actualul Turnu Severin.
În 1833 se semnează actul de întemeiere a oraşului modern Turnu Severin de către
Generalul Kisselef pe baza versiunii a doua a unui plan a inginerului Villacrosse14.
Sfârşitul sec 19 şi începutul sec 20 se remarcă printr-o dezvoltare urbană accelerată
de mutarea instituţiilor locale de judeţ în noul oraş. Problemele unei asemenea perioade în
ceea ce priveşte vestigiile medievale şi antice sunt rezolvate elegant prin organizarea unui
parc pe faleza Dunării pentru Cetatea medievală Turnu şi prin rezervarea unei suprafeţe de
teren considerabile pentru ruinele romane.
In ceea ce priveşte politicile de protecţie a monumentelor istorice locale remarcăm
încă din anul 1836 iniţiativa banului Mihalache Ghica de a strânge într-un singur loc toate
artefactele arheologice ce vor fi găsite pe teritoriul oraşului. Urmează până în primul război
mondial: primele cercetări arheologice conduse de A.T. Laurian, se alcătuieşte un plan cu
zone protejate ale oraşului (ce nu este respectat), ia fiinţă Societatea de Istorie şi
Arheologie ce avea ca scop „a face ceva în folosul comun, fiindcă muzeul ce avem să
fiinţăm este declarat de la început a fi averea comunei Severin” 15dar şi evacuarea instituţiei
muzeului din localul său provizoriu (o cameră în clădirea primăriei). Lipsit de suportul
14
prima versiune viza ca amplasament central pentru oraş exact ruinele castrului Drobeta conform
C. Pajură, D.T. Giurescu, Istoricul oraşului Turnu Severin (1833-1933), 1933
15
conf. Cuvânt rostit de M. Davidescu, directorul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier cu ocazia
sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea muzeului, Drobeta, 1979
18
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
autorităţilor locale muzeul îşi găseşte cu greu un nou sediu datorită dedicaţiei profesorului
Al. Bărăncilă. Acesta este cel care vede muzeul în noul său local construit, îi organizează şi
extinde semnificativ colecţia datorită noilor descoperiri arheologice (capela şi termele
romane). Contribuţia lui este cu atât mai semnificativă cu cât, prin funcţia sa de profesor,
educă generaţii de arheologi în cadrul liceului Traian.
Bărăncilă însuşi, descrie muzeul pe care îl conduce astfel: „Este un muzeu cu un
caracter regional şi general, ţinând să înfăţişeze natura şi omul în evoluţia lor în limita
Regiunii Porţilor de Fier”16 fapt ce denotă importanţa lui nu numai arheologică cât şi
culturală în regiune.
Al doilea război mondial restrânge activitatea muzeului şi lasă urme asupra siturilor
arheologice. De abia în 1960 se reiau cercetările arheologice şi spaţiile de expunere sunt
reorganizate. De atunci regiunea mai trece printr-o altă încercare, ce articolul nu o poate
anticipa: lucrările la hidrocentrala Porţile de Fier I, ce determină în anii 1980-1984 o
intensă cercetare arheologică a siturilor ameninţate cu inundarea, dar şi schimbarea
topografiei prin ridicarea nivelului Dunării cu 4-5m.
In tot acest răstimp, ca şi în prezent de altfel, autorităţile nu au fost promotorii
conservării ruinelor şi cercetării arheologice, cei care au luptat pentru protecţia lor au fost
oamenii de cultură locali, dedicaţi cauzei lor. In unele situaţii proiectelor lor li s-au
împortivit planurile autorităţilor17, în alte cazuri, făcând apel la alţi oameni de cultură
influenţi din capitală distrugerile şi nepăsarea au încetat temporar.
Următorul capitol încearcă să ilustreze atitudini şi politici ce ar putea servi
dezvoltării ulterioare a siturilor similare Drobetei.
16
Al. Bărăncilă într-un chestionar completat în 1933, conf. Cuvânt rostit de M. Davidescu,
directorul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea
muzeului, Drobeta, 1979
17
Un exemplu este cel al liniei de cale ferată care deşi separă în mod brutal oraşul de Dunăre şi a
fost petiţionată a fi mutată în rânduri repetate, rămâne pe amplasamentul actual şi astăzi. Sau decizia de a
ara situl termelor romane proaspăt descoperite, imediat după ce Bărăncilă cere fonduri la autorităţile locale
pentru cercetare arheologică. Distrugerea este evitătă doar printr-un manifest public iniţiat de profesor, şi
numai temporar pentru că în prezent situl este majoritar compromis din cauza nepăsării şi a construcţiilor
parazitare.
19
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
4. ATITUDINI ŞI POLITICI DE INTEGRARE A RUINELOR ŞI

FORTIFICAŢIILOR ROMANE
Dacă ar fi să rezumăm principalele atitudini faţă de vestigiile antichităţii dintr-o
perspectivă cronologică, probabil că ar fi de început cu ignorarea şi rescrierea peste.
Oamenii evului mediu, aşa cum o evidenţiază şi Francois Choay „mobile sau imobile,
creaţiile Antichităţii, nu joacă deci rol de monumente istorice. Păstrarea lor este, de fapt, o
refolosire.”18, nu aveau conceptul de timp şi valoare memorială bine conturate. Pentru ei
Antichitatea în cel mai bun caz era o necunoscută (dar mărturia ei materială nu, fiind
catalogată ca rezervă de material de construcţie), în cel mai rău era simbolul cultelor
păgâne (într-o epocă de profundă religiozitate).
Oraşul cu cele mai multe vestigii romane, Roma, însăşi, de abia prin Renaştere
dezvoltă modalităţi primitive de protecţie împotriva spolierii. Cazul forturilor romane este
cu atât mai interesant cu cât arhitectura militară, similar arhitecturii industriale, nu a avut
niciodată privilegiul de a fi considerată arhitectură majoră, importantă şi demnă de interes
din partea istoricilor. Majoritatea acestor fortificaţii trec prin evul mediu fie ignorate, cele
din teritoriu, minore, situate în zone ce nu prezintă interes pentru întemeierea unei aşezări,
fie rescrise, readaptate, dacă se întâmplă să se găsească în poziţii strategice militare şi
economice(exemplul Belgradului şi al Budapestei şi a multor altora în care fortificaţia
medievală se suprapune cu cea antică şi cu cea de sec 19 şi mai apoi cu oraşul modern.)
Cele din urmă situri sunt o lecţie de stratificare, intergrare, reutilizare a spaţiului,
materialelor şi arhitecturii în ultimă instanţă. Toate îşi pierd funcţionalitatea în sec 19-20
odată cu schimbările majore produse în tactica războiului.
18
Francoise Choay, Alegoria patrimoniului, p. 27
20
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Interesul pentru lecturile textelor antice, pentru arta antică, fac locul „vremii
anticarilor” care mai apoi prin faze succesive, de rafinare, ajunge să-şi cristalizeze în sec 19
câteva atitudini radicale – Viollet le Duc, Ruskin şi Morris.
Aici putem vorbi despre „ a restaura un edificiu, înseamnă a-l readuce într-o stare
completă care poate să nici nu fi existat la vreun moment dat”19 exemplificat, nu fără
criticism ulterior pe reconstrucţia palatului din Knossos în sec 19. Din fericire Viollet le
Duc era mai pasionat de restaurările pe monumente medievale decât pe cele antice, iar
pricipiile sale nu s-au aplicat ruinelor.
De abia sec 20 aduce în prim plan problemele unor asemenea situri datorită ritmului
alarmant cu care acestea erau (şi în unele locuri încă sunt) distruse. (templul de la Abu-
Simbel de pe malul Nilului care a fost mutat 200m în amonte datorită lucrărilor la barajul
de la Assuan). Carta de la Veneţia, 1964 este o sinteză a atitudinii lui C. Boito cu privire la
„restaurarea arheologică”20. Din păcate prevederile ei sunt doar recomandări, ele fiind
aplicare prin intermediul legislaţiei locale. Astfel se întâmplă că, spre exemplu germanii,
italienii şi românii au restricţii şi permisivităţi diferite în ceea ce priveşte siturile
arheologice. (dacă la italieni şi germani se pot construi structuri peste ruine care să
protejeze dar în acelaşi timp să pună în valoare şi să restructureze urban un ţesut, la noi în
ţară legislaţia nu o permite. Singurul caz fiind Edificiul cu mozaic de la Constanţa)
Punerea în valoare şi introducerea în circuitul muzeistic este prima şi cea mai des
întâlnită politică a acelor vremuri. Se generează astfel o serie de muzee arheologice, muzee
de istorie antică unde, scoase din context, sunt prezentate artefactele descoperite
arheologic. Siturile propriuzise sunt amenajate şi introduse în circuitul turistic. Pentru unele
cazuri aceasta este cea mai bună soluţie pentru altele nu istoria şi materialul original
contează cât atmosfera, conceptul(să luăm spre exemplu programul de amfiteatru ce poate
fi uşor adaptat cerinţelor actuale) şi găsirea unei utilizări contemporane a spaţiului,
folosinţă compatibilă dar care să ofere şi valorificarea din punct de vedere expoziţional. In
cazul forturilor care şi-au pierdut rolul principal defensiv, doar funcţiunea de belvedere,
acolo unde este cazul poate fi explorată.
19
Viollet-le-Duc, Dictionnaire, conf. Francoise Choay, Alegoria patrimoniului, p.114
20
„pentru monumentele din Antichitate, o restaurare arheologică care să aibă în vedere înainte de
toate exactitatea ştiinţifică şi, în caz de reconstituire, consideră numai masa şi volumul, lăsând cumva în alb
tratarea suprafeţelor şi a ornamentaţiei lor” conf. Francoise Choay, Alegoria patrimoniului, p. 121
21
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
In această ultimă atitudine contemporană dar şi aparţinând trecutului de recuperare

şi integrare se regăsesc principii ale dezvoltării durabile: reciclarea întregii structuri,
reutilizarea terenului în cadrul aşezărilor, apropropierea unei părţi din istorie şi păstrarea ei
pentru generaţiile următoare ca o resursă de această dată culturală a sitului.
Studii de caz
Acest subcapitol urmăreşte să exemplifice posibilităţi de valorificare şi integrare a
ruinelor anice romane în ţesutul urban sau într-o amenajare peisageră teritorială.
Exemplele au fost alese pe cât posibil din repertoriul siturilor forturilor antice romane aşa
cum s-au păstrat ele pe fostele graniţe ale imperiului. Zonele din care s-au luat exemplele
sunt Germania-valea Rhinului şi România datorită existenţei a nu mai puţin de trei
limesuri într-un teritoriu foarte restrâns
MOGONTIACUM (Mainz)- Limes germanicus

Context: Datând din perioada războaielor de cucerire a Galiei duse de Cezar, castrul
a jucat un rol important ca bază de atac atât pentru războaiele galice cât şi pentru
cucerirea zonei Rhinului ducând mai departe la dezvoltarea regiunii. In imediata
vecinătate se găsea o aşezare civilă, un apeduct, şi un pod peste Rhin susţinut la capătul
opus de un avanpost de tip castellum. Este cucerit şi distrus succesiv de triburile barbare
în 451. După căderea definitivă a liniei limesului în regiune devine fortăreaţă a francilor.
Trebuie mentionat că oraşul modern Mainz este construit peste aşezarea şi fortul
antic, fapt ce duce la o mică porţiune de expunere in situ.
Intervenţie: Principalele descoperiri arheologice păstrate in situ datorită dimensiunilor

mari sunt: ruinele mausoleului ridicat generalului Drusus, pile ale apeductului ce alimenta
oraşul cu apă, amfiteatrul roman – aflat în imediata vecinătate căii ferate. Din fortul
propriuzis se păstrează doar drumurile şi parţial amprentele zidurilor. Templul lui Isis şi
Mater Magna descoperit în 2000 împreună cu strada mormintelor (via sepulcrum)
completează colecţia de vestigii a oraşului.
Ruinele formează puncte de interes locale, fiind răspândite prin tot oraşul fiind
prea mici ca dimensiune şi importanţă pentru a genera un pol de interes, un parc
22
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
arheologic. Majoritatea sunt integrate în parcuri şi spaţii verzi, unele piese mai bine
conservate care s-ar fi deteriorat ireversibil (coloana lui Jupiter şi arcul lui Dativus
Victor) sunt inlocuite in oraş cu copii, originalele fiind expuse la muzeul din Mainz.
Amfiteatrul este poate singurul care nu beneficiază de o tratare de punere în valoare
datorită amplasării nefavorabile a căii ferate. Templul lui Isis şi atelierul de ceramică
descoperit pe via sepulcrum sunt singurele structuri acoperite sau integrate într-un circuit
expoziţional.
CASTRA REGINA (Regensburg) - Limes germanicus

Context: Castrul a reprezentat principala bază militară a provinciei Raetia şi a jucat un
rol important fiind localizat la gurile Rhinului dar şi în apropierea Dunării. Aşezarea
militară avea dimensiunile 540x460m făcând parte din categoria castrelor de peste 10ha.
Pe lângă aceasta datorită poziţie şi a importanţei regionale apare şi o aşezare civilă
numărând în jurul anului 180 aproximativ 6000 de oameni. Ca şi alte cazuri oraşul
Regensburg actual se situează peste aşezarea anitcă.
Intervenţie: Dintre vestigiile care se mai păstrează pe alocuri se numără zidurile de

fortificaţie ce înconjurau perimetrul de peste 2km, late de 2-3m şi înalte de 8-10
incorporate în construcţiile din perioada medievală. Un caz special este cel al porţii
praetoria ce a fost înglobată într-o construcţie de dată ulterioară.
Din aşezarea romană, datorită ocupării continue a teritoriului din evul mediu
puţine se mai pot vedea sau descoperii arheologic. Este doar firest ca epocile următoare
să folosească zidurile, fundaţiile sau doar pietrele spoliate ca material de construcţie.
Regensburg fiind astfel un exemplu clasic de recuperare şi integrare în structura urbană a
materialului antic. In prezent datorită acestei atitudini a epocilor precedente, considerată
de mulţi un barbarism, porta praetoria şi o bună parte din ziduri sunt intim legate de
oraşul vechi.
WELZHEIM - Limes germanicus

Context: Cele două forturi romane de la Welzheim cel de est având 136x123m iar
cel de vest 236x181m erau legate între ele lucrând ca forturi pereche. Ridicate în sec II îşi
23
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
găsesc sfârşitul ca mai toate fortificaţiile Rhinului în urma invaziilor triburilor barbare în
jurul anului 450. Deşi cele două castre erau înconjurate de o aşezare civilă ea nu a fost
descoperită arheologic.
Intervenţie: Dintre cele două forturi doar cel de vest mai este vizibil, cel de est fiind
poziţionat sub aşezarea actuală. In urma săpăturilor arheologice întreprinse în şantul
fortificaţiei şi în împrejurimi în anii 80 s-au descoperit fragmentele turnurilor ce flancau
poarta de vest astfel s-a luat decizia de reconstrucţie totală a porţii utilizând materialul
antic şi detaliile de arhitectură întâlnite la alte forturi romane din regiune. In urma acestei
operaţii în 1993 situl arheologic este transformat în parc arheologic, refăcându-se parţial
şi o parte din zidul de incintă, dar păstrându-se alte elemente descoperite în interior la
nivel de ruină, urmă a fundaţiei.
Parcul arheologic de la Welzheim face parte astfel din siturile protejate care nu au
fost înglobate în aşezări ulterioare şi au fost foarte puţin alterate de la momentul
distrugerii lor. Opţiunea pentru reconstrucţie are în acest caz o justificare conformă Cartei
de la Veneţia, piesele ce formau poarta găsindu-se la faţa locului (anastiloză).
SAALBURG- Limes germanicus

Context: Castrul de la Saalburg impresionează prin atmosferă şi mai puţin prin
autenticitatea prezentării arheologice. Situat pe râul Taunus care se varsă în Rhin este
ocupat între 160-260, părăsit din cauza pericolului triburilor barbare. Cercetările
arheologice încep aici la mijlocul secolului 19. Iar între 1897 şi 1907 împăratul Wilhelm
II fondează muzeul şi centrul ce cercetare începând opera de reconstrucţie a castrului. Din
2003 până în prezent în urma studiilor realizate de centru de cercetare sunt reconstruite
alte clădiri ale castrului. In 2005 se organizează parcul arheologic şi situl este inclus pe
lista UNESCO a patrimoniului mondial.
Intervenţie: Saalburg nu are un context urban la care să se raporteze, el îşi generează

un context propriu. Dacă nu ar fi fost intenţia şi voinţa de a transforma aceste ruine într-
un castru exemplu al vieţii romane atunci probabil ca Saalburg ar fi fost doar un alt parc
arheologic similar cu cel de la Aalen sau Welzeim. Pentru că Saalburg are o altă ţintă
24
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
decât să explice istoric şi arheologic povestea castrului şi a vieţii romane, Saalburg vrea
să recreeze atmosfera şi viaţa de zi cu zi din lumea romană. Muzeul şi centrul de
cercetare de aici lucrează împreună pentru a organiza activităţi şi evenimente, fiind
găzduite tocmai în clădirile care sunt reconstruite.
Conceptul general este acela al unui parc tematic – roman- şi nu al unui muzeu
sau parc arheologic21. In acest caz se pune accentul mai puţin pe acurateţea replicii cât pe
atmosferă şi activităţi tematice.Clădirile reconstruite sunt de fapt doar forme antice în
materiale noi, care găzduiesc activităţi moderne şi nu cele antice. O similaritate
funcţională între antic şi prezent se păstrează prin prisma spaţialităţii. Fără îndoială că
acesta este un exemplu comercial22 de valorificare a istoriei şi că asemenea reconstrucţii
totale nu trebuie aplicate decât ca soluţii ultime de valorificare.
AALEN- Limes germanicus

Context: Fortul de la Aalen având dimensiunile 277x214m a avut o viaţă destul de
scurtă. Fondat în jurul anului 150-160 este părăsit în 270 odată cu retragerea romanilor
din regiunea sa. Este un fort de dimensiuni medii ce în prezent este localizat în interiorul
localităţii Aalen de pe valea Rhinului.
Intervenţie: Pentru început trebuie spus ca fortul are o legătură foarte bună cu aşezarea
în care se integrează. Nu are intenţii de reconstrucţie a structurilor antice, materialul antic
şi contextul nefiindu-i favorabil. Se prezintă astfel sub forma unui muzeu în aer liber
împreună cu o completare-Limesmuseum- spaţiu de expunere, muzeu de arheologie
construit în interiorul fortului lângă porta principalis sinistra. Colecţia sa cuprinde
exponate descoperite arheologic pe situl în cauză precum şi altele de la forturi din
regiune.
21
Saalburg în urma campaniilor de reconstrucţie aproape că nu mai are ruine
22
Saalburg se extinde conform comunicatelor de presă de pe site-ul oficial, dezvoltându-se în
afara zidurilor de incintă, încercând să surprindă şi din aşezarea civilă antică ce odată flanca castrul. Cât din
aceste reconstrucţii viitoare se vor fi realizat pe dovezi arheologice clare rămâne de văzut.
25
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
XANTEN (ULPIA TRAIANA) - Limes germanicus

Context: Xanten diferă de celelalte exemple prezentate până acum prin evoluţie şi
scară. Situat pe malul Rhinului fiind un port aşezarea începe sub forma unui castru în sec
I î.Hr în campania lui Augustus de cucerire a zonei. Castrul evoluează împreună cu
aşezarea civilă adiacentă şi cu instalaţia portuară fiind un important nod comercial şi de
aprovizionare a trupelor în regiunea Rhinului de Jos. In 98-99 aşezarea este reconstruită
pe un perimetru mult mai mare şi capătă statutul de colonia sub nou nume de Ulpia
Traiana în onoarea împăratului Traian ce era la acea vreme guvernator al unui provincii
din regiune. Astfel totalizând 73ha şi aprox 10 000 de locuitori, colonia încorpora toate
dotările edilitare specifice oraşelor romane:terme, basilici,forum, amfiteatre,etc.
Sfârşitul începe cu decăderea comerţului datorită umplerii portului cu sedimente,
apoi vin invaziile triburilor barbare ce distrug colonia într-o primă fază. Ea se
reconstruieşte mult mai mică ca dimensiuni pe amprentă cvartalelor centrale ale coloniei.
Aceasta din urmă deşi fortificată masiv este distrusă la începutul sec III definitiv.
Favorabil cercetărilor arheologice este şi faptul că zona nu a fost locuită intens în
epocile ulterioare. Evul mediu aparţine francilor care îşi stabilesc locuinţele în afara
zidului coloniei.
Intervenţie: In prezent Xanten este un centru important prin parcul arheologic înfiinţat
în anii 90 dar şi prin clădirea Romer Museum (Muzeul Roman) deschisă în 1999. Parcul
arheologic se compune atât din reconstrucţii funcţionale, cum este amfiteatrul cât şi din
ruine introduse în circuitul turistic. Marile insule ale oraşului sunt marcate la nivelul
teritoriului prin alei plantate. Cercetările arheologice nu au scos la iveală întreaga
localitate, Xanten mergând pe principiul descoperirii, cercetării şi apoi valorificării în
cadrul parcului.
Cea mai importantă piesă a ansamblului este Romer Museum. Muzeul are atât
rolul de expunere cât şi cel de protejare şi redare a volumetriei uneia dintre cele mai
impunătoare clădiri a vechii colonii- termele. Clădirea este realizată pe un schelet
metalic, imită volumetric termele antice, atât pe exterior cât şi la interior creând o
26
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
spaţialitate aparte. O altă trăsătură importantă a clădirii o reprezintă sistemul de ventilaţie

şi reglare al temperaturii interioare eficient din punct de vedere energetic.23
Reţeta de valorificare culturală a Xanten-ului constă aşadar într-un parc tematic
dar la o altă scară decât cel de la Saalburg, completat de un muzeu şi un centru de
cercetare, de un amfiteatru reconstruit funcţional, utilizat pentru diverse evenimente
mondene. Integrarea ruinelor aici se face fie prin valorificarea lor muzeistică fie prin
valorificarea lor funcţională. Din punct de vedere al relaţiei cu aşezarea modernă parcul
arheologic oferă un plus în ceea ce priveşte dotările şi turismul.
DROBETA – Limes danubianus

Context: Castru construit de Traian în perioada războaielor daco-romane 101-102,
reutilizat şi în 105-106 împreună cu podul peste Dunăre a lui Apolodor din Damasc
finalizat în 103. Suferă multe distrugeri şi refaceri succesive fiind utilizat până târziu în
sec V. In 1833 se fondează aşezarea modernă Turnu Severin care prevede o zonă de parc
al ruinelor în jurul castrului şi al piciorului podului. In prezent se pot observa în cadrul
parcului arheologic al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, castrul şi piciorul podului
împreună cu câteva ruine de sec XI-XV şi terme romane din aceeaşi perioadă cu a
castrului.
Integrare: In cadrul urban, parcul arheologic se vede lipsit de legături directe. Relaţia
lui cu ţesutul rezidenţial înconjurător este una deficitară, nu există cum ar fi normal o
delimitare clară a parcelei sau măsuri luate pentru împiedicarea accesului liber pe sit din
partea vecinilor. Calea ferată închide legătura, poate cea mai importantă cu Dunărea dar
şi cu ruinele piciorului podului. Singura valorificare este cea muzeistică, nu există lucrări
de amenajare in situ care să ajute întelegerea ruinelor sau care să faciliteze accesul în
siguranţă la ruinele piciorului de pod situate între calea ferată şi Dunăre la o cotă de nivel
mult mai joasă decât cea a castrului şi a muzeului.
Concluzii
In funcţie de context istoric şi al evoluţiei ulterioare părăsirii lor fortificaţiile
romane antice îşi găsesc locul diferit în sec XXI. Exemplele prezentate încearcă să
23
foarte necesar ţinţând cont de prezenta în subsolul clădirii a vestigiilor antice ale termelor.
27
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
schiţeze atât unele reţete de succes cât şi altele mai nefericite, de ignorare, nepăsare şi
distrugere.
Se desprinde astfel cazul frecvent al fortificaţiilor înglobate în aşezări ulterioare,
al căror patrimoniu arheologic este fie distrus, alterat fie inaccesibil. In aceste centre
urbane integrarea ruinelor nu se poate face decât prin câteva modalităţi. Prima este locală,
discretă şi punctiformă sub forma unor urme de ziduri marcate în pardoseală, paviment,
sub forma unor monumete singulare ce se prezintă în spaţii verzi de cele mai multe ori
scoase din contextul lor. Cea de-a doua presupune un muzeu special, separat, spaţiu de
expunere dedicat ruinelor, ceea ce din nou le scoate din context şi le face să-şi piardă
semnificaţia. Oraşul modern nu mai are cum să le recupereze decât în aceste două moduri
datorită rescrierii spaţiului lor fizic, al contextului în care s-au aflat.
Cea de-a treia metoda de integrare urbană pentru acest caz de ruine este cea
organică, parazitară a obiectului. Exemplul Porţii Praetoria din Castra Regina este
elocvent, dar realizat cel mai probabil în evul mediu, rare sunt intervenţile moderne de
asemenea natură. De fapt această ultimă abordare este echivalată paradoxal cu distrugerea
semnificaţiei monumentului, în teoria practicii de restaurare contemporane. Oare nu
datorită acestei parazitări Poarta Praetoria24 şi alte monumente traversează evul mediu şi
ajung la noi cu semnificaţii îmbogăţite?25
Aici nu este vorba de ignorare ci de dificultate fizică în a expune într-un mod
coerent patrimoniul antic. Dacă luăm spre exemplu cazul fortului de la Singindunum
(Belgrad) care face parte din limesul dunărean, vom avea o surpriză nu tocmai plăcută
analizând imaginea din satelit. Fortificaţia antică este parţial suprapusă de cea medievală,
iar dacă ne uităm cu atenţie vom observa şi ziduri şi bastioane de sec 19. In acest caz
particular întregul promontoriu pe care este aşezată fortificaţia este un important punct de
atracţie turistic valorificat ca punct de belvedere, evenimente mondene, expoziţii în aer
liber. Aici este foarte greu de prezentat coerent arhitectural istoric ce parte din fortificaţie
aparţine cărei perioade tocmai datorită acestei suprapuneri.
24
şi ca ea mai sunt şi alte cazuri mai celebre cum ar fi Arcul lui Titus prins în fortificaţiile
medievale ale familiei Frangipanni în Roma sau Coloseumul parazitat de locuinţe şi ateliere meşteşugăreşti
până spre sfârşitul sec 17, conform Francois Choay, Alegoria patrimoniului,pp.23-24
25
C. Boito şi Carta de la Veneţia recunosc importanţa tuturor stagiilor de evoluţie a unui
monument în decursul veacurilor, militând pentru o restaurare care pună în valoare tocmai această patină,
urmă a timpului pe monument.
28
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Un caz diferit este cel al forturilor pe a căror teritoriu nu s-au constituit aşezări
ulterioare. Acestea sunt cel mai adesea poziţionate într-un cadru natural şi beneficiază de
posibilitatea unor excavări şi cercetări arheologice amănunţite. Unele dintre ele sunt
trecute pe lista UNESCO altele nu. Pentru ele valorificarea şi integrarea (în teritoriu) nu
pot veni decât prin constituirea de parcuri arheologice. Linia între parcuri arheologice şi
parcuri tematice este una fină pe care cazul Saalburg o trece cu uşurinţă. Metoda de bază
în aceste situaţii pare a fi, cel puţin pentru exemplele din limesul Rhinului, reconstrucţia
parţială sau totală. Tehnică circumspectă, dezaprobată de Carta de la Veneţia26,
reconstrucţia este singura în măsură să redea scara locului şi atmosfera. Pentru că doar
prin atmosferă pot trăi funcţional şi economic aceste rezervaţii antice.
Cele două cazuri de succes sunt aici Saalburg şi Xanten. Saalburg merge pe o
scară mai mică pe o extindere gradată într-o zonă rurală a Germaniei, având în spate o
tradiţie în reconstrucţie validată istoric de Wilhem II din sec 19. Sunt recreate într-un
parc tematic nişte decoruri antice pentru a adăposti funcţiuni moderne culturale. Aici se
merge mai puţin pe interpretare ci pe o reconstrucţie pastişă, pentru că, Saalburg vinde
atmosferă şi activităţi nu contemplare a unor ruine. Succesul constă tocmai în atingerea
obiectivului de integrare în contextul teritorial (generează un pol de dezvoltare urbană
locală), reutilizează fortificaţia antică pentru a crea o comunitate modernă în acelaşi timp
valorificând şi componenta memorială a monumentului.
Similar Xanten recunoaşte importanţa unui parc arheologic interactiv dar, de
asemenea şi necesitatea contemplării vestigiilor în starea lor actuală – de ruine. Se
foloseşte de o reconstrucţie parţială, doar atât cât este funcţional necesară pentru a
readuce localităţii una din dotările cele mai importante ale unui oraş roman – amfiteatrul.
Amfiteatrul Ulpiei Traiana este acum centru evenimentelor moderne al Xantenului, cu
mici ajustări ale tehnologiei moderne. Reconstrucţia este parţială şi respectă prevederire
Cartei de la Veneţia cu privire la marcarea noului de vechi şi de sugerare doar a
volumetriei nu şi a decoraţiei edificiului27. Termele sunt şi ele reinterpretate în cadre de
metal şi sticlă sugerând o volumetrie la exterior şi o anume spaţialitate la interior.
26
Art.15: ” Orice lucrare de reconstrucţie va trebui totuşi exclusă a priori, numai anastiloza ar
putea fi acceptată, adică recompunerea părţilor existente dar dezmembrate”
27
Art.15: „Elementele integrate vor trebui să fie întotdeauna uşor de recunoscut şi vor reprezenta
minimum necesar asigurării condiţiilor de conservare şi de restabilire a unei continuităţi a formelor
monumentului.”
29
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Funcţiunea însă este muzeu şi expunerea presupune şi protecţia exponatelor – termele

peste care s-a construit. Xanten este însă la o altă scară faţă de Saalburg, pentru că, dacă
Saalburg se extinde prin reconstrucţia unor case care au existat doar tipologic în regiune,
Xanten are de explorat şi valoritficat o mare parte din oraşul antic având o suprafaţă de
până la de trei ori mai mare.
O regulă generală care se aplică la toate cazurile de parcuri şi rezervaţii
arheologice, inclusiv cele de la noi din ţară este a coexistenţei pe sit a unui muzeu sau
spaţiu expoziţional care să ofere asistenţă în prezentarea vestigiilor (simplele panouri
explicative nu sunt de ajuns mai ales când piese importante lipsesc din situ) şi de ce nu să
rentabilizeze întreţinerea şi cercetarea ulterioară a ruinelor.
In ceea ce priveşte cazurile de la noi din ţară, în afară de versiunea de integrare
muzeistică şi de formarea unor parcuri arheologice de o administrare îndoielnică nu se
poate vorbi de o adevărată valorificare a patrimoniului fortificaţiilor romane (în ciuda
existenţei unui număr impresionant de asemenea aşezări.)
30
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
5. CONCLUZII
Modalităţi de valorificare a potenţialului cultural, istoric şi de integrare urbană a
ruinelor romane dar şi medievale din Drobeta.
Posibilităţi sunt multiple cum am văzut din exemplele prezentate, dar nici o acţiune nu poate
fi începută fără elaborarea unei strategii de dezvoltare a regiunii. Aceasta ar trebui să pună
accentul pe legătura oraşului cu Dunărea şi în special pe legătura siturilor istorice cu fluviul.
Reconstrucţia, care după cum am văzut este o opţiune, nu trebuie să vizeze decât
elemente punctuale menite să reintregească imaginea construcţiilor şi obiectelor iar acestea
odată reconstruite să fie puse în valoare prin organizarea unui parcurs muzeistic in situ
amenajat coerent.
Situl poate beneficia de activităţii în conjunctură cu locaţia insulei Şimian şi cu
fortificaţia medievală şi romană de acolo.
Integrarea urbană a acestor situri nu se poate face decât în contextul unor parcuri
arheologice urbane, sau a unor grădini publice a unor instituţii de cultură (cum ar fi Muzeul
Regiunii Porţilor de Fier dacă ar lăsa spaţiul curţii sale neîngrădit). Utilizarea unor părţi din
monumente pentru a grefa extinderi, construcţii noi este o opţiune dacă se îndeplinesc
simultan condiţiile bunei întreţineri şi conservări a monumentului, conferiri unui spaţiu de
expunere şi valorificare şi atribuirii unei funcţiuni culturale compatibile cu statutul lui de
protecţie28
28
O funcţiune care ar fi incompatibilă ar presupune generarea unui flux prea mare ce ar duce, încet
dar sigur, la degradarea acelei părţi a monumentului prin uzură
31
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
6. BIBLIOGRAFIE
1. Michael Grant, History of Rome, Quality Paperback Book Club, New York, 1997
2. Vitruvius, The Ten Books on Architecture, Oxford University Press, 1914
3. Dorel Bondoc, Repertoriul fortificaţiilor de pe ripa nordică a limesului Dunării
de Jos în epoca romană târzie,Romanian Journal of Archaeology, Asociaţia
Profesională a Arheologilor din România, 2000
(http://apar.archaeology.ro/bondoc.htm)
4. Constantin Băjenaru, Fortificaţii minore în spaţiul balcano-dunărean de la
Diocletian la Iustinian, teză de doctorat, Univ.Bucureşti-Facultatea de Istorie,
2007
5. Dinu Antonescu, Columna lui Traian. Arhitectura de pe friza sculptată, Ed.
A.R.A, 2009
6. D. Tudor, Municipiul roman Drobeta, Drobeta, 1974, pp. 323-326
7. M. Davidescu, Severinul medieval, Drobeta, 1974, pp.327-328
8. N. Chipurici, Moşia şi satul Severinului în documente, Drobeta, 1974, pp. 199-
214
9. C. Pajură, D.T. Giurescu, Istoricul oraşului Turnu Severin (1833-1933), 1933
10. Costea Achim, L.Sandu, Municipiul Drobeta Turnu-Severin-studiu monografic,
Ed. Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă Mehedinţi, 1972
11. Cuvânt rostit de M. Davidescu, directorul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier cu
ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea muzeului, Drobeta, 1979, pp.13-
22
12. Francoise Choay, Alegoria patrimoniului, Simetria, Bucureşti, 1998
Web:
http://antikerfan.de/themen/militaer/roemer/anlagen.html
http://www.antikefan.de/staetten/deutschland/limes/regensburg/castra.html
http://www.antikefan.de/staetten/deutschland/mainz/Mogontiacum.html
http://www.antikefan.de/staetten/deutschland/limes/aalen/kastell.html
http://www.antikefan.de/staetten/deutschland/limes/welzheim/kastell.htm
http://saalburgmuseum.de
http://apx.lvr.de
http://www.livius.org/li-ln/limes/limes.html
http://www.livius.org/li-ln/limes/tripolitanus.html
32
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
7. ANEXE
Anexa 1. Listarea fortificaţiilor limesului Dunărean

Anexa 2.Harta fortificaţiilor limesului Dunărean
Anexa 3. Harta fortificaţiilor pentru studiile de caz
Anexa 4. Tabel sinteză studii de caz
Anexa 5. Planşe de ilustrare a studiilor de caz
33
ANEXA 1. LISTĂ FORTIFICAŢII ● perechea de la sud de Dunăre:
LIMESUL SUD DUNĂREAN LAEDERATA (Ram, Serbia)
● relaţia cu aceasta: o subordonează ca de altfel
şi avanpostul de pe malul nordic
1. CENAD ● localizată – cercetată arheologic: localizată,
● localizată – cercetată arheologic: cercetată
nelocalizată, s-au făcut doar nişte sondaje ● aşezarea geografică: în vecinătatea vărsării
arheologice ce au confirmat posibilitatea Nerei si Caraşului în Dunăre
existenţei ei în această zonă ● starea actuală: distrusă definitiv de austrieci
● tipul de fortificaţie: se presupune a fi un turn prin aruncare în aer pentru respectarea
sau castellum prevederilor de pace din tratatul de la Belgrad
● perioada de folosinţă: sec IV-inceputul sec V 1736
● izvoare istorice ce o atestă: material ceramic ● tipul de fortificaţie: quadriburgium cu turnuri
ştampilat de colţ pătrate
● perioada de ocupare: ridicată în timpul lui
2. PANEEVO Constantin cel Mare, distrusă la inceputul sec V
● numele antic: - de huni, refăcută in sec VI de Iustinian
● perechea de la sud de Dunăre: castrul ● dimensiuni şi caracteristici: 92,5 x 92 x 93 x
SINGIDUNUM (Belgrad, Serbia) 92m, laturile sunt orientate cardinal; turnurile de
● relaţia cu aceasta: subordonată ei colţ pătrate cu latura 6,2m; zidărie mixtă piatră şi
● localizată – cercetată arheologic: cărămidă
nelocalizată, s-au facut cercetări în regiune care ● izvoare istorice ce o atestă: inscripţii
atestă existenţa ei in zonă epigrafice; Notitia Dignitatum
● starea actuală: posibil sub aşezarea modernă ● personalităţi: Marsigli, contele Mercy
● tipul de fortificaţie: quadriburgium cu turnuri
pătrate la colţuri 5. BANATSKA PALANKA
● perioada de ocupare: Diocleţian – ● numele antic: presupus a fi
441,invazia hunilor TRANSLAEDERATA
● izvoare istorice ce o atestă: material ceramic ● perechea de la sud de Dunăre:
înscripţionat descoperit în urma săpăturilor pe LAEDERATA (Ram, Serbia), NOVA
teren, Notitia Dignitatum, izvoare scrise de secol LAEDERATA
18 ● relaţia cu aceasta: este subordonată
● personalităţi: Bordener; Marsigli fortificaţiei din Insula Sapaja
● localizată – cercetată arheologic:
3. KUVIN-ORASJE nelocalizată pe teren presupusă prin existenţa
● numele antic: CONSTANTIA-CONTRA celorlalte două fortificaţii de la sud
MARGUM ● perioada de ocupare: distrusă la începutul
● perechea de la sud de Dunăre: secolului V
MARGUM(Smederevo, Serbia) ● izvoare istorice ce o atestă: Notitia
● relaţia cu aceasta: subordonată acesteia Dignitatum, tezaure monetare si ceramică
● localizată – cercetată arheologic: descoperită în regiune
nelocalizată, presupusă pe baza unor harţi
militare de secol 18 şi pe săpături în zonă ce 6. VÂRŞEŢ
confirmă existenţa ei ● numele antic: -
● starea actuală: posibil sub aşezarea modernă ● localizată – cercetată arheologic:
● tipul de fortificaţie: de formă triunghiulară nelocalizată, s-au făcut săpături care atestă
● perioada de ocupare: Constantin cel Mare – existenţa ei
434, invazie a hunilor ● aşezarea geografică: sub aşezarea actuală
● izvoare istorice ce o atestă: hărţi militare de modernă
secol 18, ceramică inscripţionată, Notitia ● tipul de fortificaţie: se presupune a fi fost un
Dignitatum castru mai vechi
● personalităţi:Marsigli ● perioada de ocupare: până în secolul al V-lea
● izvoare istorice ce o atestă: materiale
4. INSULA SAPAJA ceramice inscripţionate, diverse alta descoperiri
● numele antic: se presupune a fi NOVA arheologice în zonă
LAEDERATA
1
7. JUPA ● perioada de ocupare: Diocleţian – sfârşitul
● numele antic: TIBISCUM sec IV, invazia migratorilor
● localizată – cercetată arheologic: localizată, ● dimensiuni şi caracteristici:latura 41,5m,
cercetată. zidărie din piatră şi cărămidă, grosimea zidurilor
● starea actuală: ruină nevalorificată turistic intre 1,8-2,1m, turnurile dreptunghiulare 9 x
● tipul de fortificaţie: castru mai vechi, 3,5m
dreptunghiular ● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile
● perioada de ocupare: până la invazia hunilor arheologice
378
● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile 11. CONTRA REGINA
arheologice ● numele antic: CONTRA REGINA
● perechea de la sud de Dunăre: REGINA
8. POJEJENA ● relaţia cu aceasta: de subordonare ei
● numele antic: - ● localizată – cercetată arheologic: nici ea nici
● perechea de la sud de Dunăre:PINCUM perechea ei nu sunt localizate sau cercetate
(Veliko Gradiste, Serbia) arheologic
● relaţia cu aceasta: subordonată ● perioada de ocupare: până la începutul sec V
● localizată – cercetată arheologic: ● izvoare istorice ce o atestă: Notitia
nelocalizată, s-au efectuat săpături care dovedesc Dignitatum
existenţa ei
● aşezarea geografică: este posibil ca această 12. SVINŢA
fortificaţie să se suprapună peste un vechi castru ● numele antic: -
● tipul de fortificaţie: castru ● perechea de la sud de Dunăre: de la Boljetin
● perioada de ocupare: până în 363 când este ● relaţia cu aceasta: subordonată ei
cucerită cetatea PINCUM de care depinde ● localizată – cercetată arheologic:
● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile nelocalizată, s-au făcut cercetări în zonă se
arheologice, material ceramic presupune a fi un turn în punctul Tricule
● tipul de fortificaţie: presupus a fi turn
9. MOLDOVA VECHE ● perioada de ocupare: până la căderea la
● numele antic: - sfârşitul sec IV-început de sec V a fortificaţiilor
● perechea de la sud de Dunăre: CUPPAE înconjurătoare şi a celei de la Boljetin
(Golubac,Serbia) ● izvoare istorice ce o atestă: cercetarea
● localizată – cercetată arheologic: arheologică, descoperiri numismatice şi ceramică
nelocalizată, s-au întrepris cercetări arheologice inscriptionată
în zonă
● aşezarea geografică: se presupune ca aşezarea 13. DUBOVA
ar fi avut o instalaţie portuară şi ar fi ● numele antic: -
supravegheat o exploatare minieră ● perechea de la sud de Dunăre: de la
● starea actuală: se presupune a se afla sub Hajdeuca-Vodenica
aşezarea modernă ● relaţia cu aceasta: necunoscută
● perioada de ocupare: se presupune doar ● localizată – cercetată arheologic:
sfârşitul în jurul anilor 378-379 nelocalizată, necercetată
● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile ● tipul de fortificaţie: se presupune a fi fost o
arheologice în regiune, material numismatic şi aşezare romană civilă fortificată
ceramic înscripţionat ● perioada de ocupare: sec II-IV
● izvoare istorice ce o atestă: descoperiri de
10. GORNEA material arheologic în peşterile Cuina Turcului şi
● numele antic: - Veterani
● perechea de la sud de Dunăre: NOVAE
(Cezava ,Serbia) 14. ORŞOVA
● relaţia cu aceasta: subordonată ei ● numele antic: DIERNA
● localizată – cercetată arheologic: localizată ● perechea de la sud de Dunăre:
şi cercetată arheologic de N. Gudea 1968-1970 TRANSDIERNA (Tekija,Serbia)
● starea actuală: ruine nevalorificate ● relaţia cu aceasta: o subordonează
● tipul de fortificaţie: pătrat cu turnuri de colt ● localizată – cercetată arheologic: localizată
rectangulare, orientată cardinal şi cercetată arheologic
2
● aşezarea geografică: la vărsarea Cernei în ● numele antic: TRANSDIANA
Dunăre ● perechea de la sud de Dunăre: DIANA
● starea actuală: se găseşte sub apele lacului de (Karatas,Serbia)
acumulare Porţile de Fier I ● relaţia cu aceasta: se subordonează ei
● tipul de fortificaţie: quadriburgium cu turnuri ● localizată – cercetată arheologic: localizată
de colţ pătrate şi cercetată arheologic
● perioada de ocupare: sec II-sec V, posibil să ● aşezarea geografică: pe Insula Banului
fi fost refacută după sec VI dar dovezile ● starea actuală: ruine
arheologic lipsesc în această privinţă ● tipul de fortificaţie: fortificaţie triunghiulară
● dimensiuni şi caracteristici: 34 x 35m, cu turnuri de colţ rotunde
orientată cardinal, turnurile de colţ sunt pătrate 9 ● perioada de ocupare: perioada tetrarhiei –
x 9m mult ieşite în afara zidului; zidul este începutul sec V, refăcută în sec VI
realizat din piatră şi cărămidă grosimea lui 2,1m ● dimensiuni şi caracteristici: 108 x 108 x
● izvoare istorice ce o atestă: cercetările 98m, turnurile de colţ rotunde ies în afara zidului
arheologice mult, zidurile au o grosime variabilă de 1,5-
● personalităţi: Marsigli 1,65m realizate în piatră cu asize de cărămidă.
● izvoare istorice ce o atestă: cercetările
15. MEHADIA arheologice, izvoare scrise de sec 18
● numele antic:PRAETORIUM, AD MEDIAM ● personalităţi: Marsigli, Kanitz, Bărăncilă,
● localizată – cercetată arheologic: localizată Davidescu
şi cercetată arheologic
● aşezarea geografică: la 30km de Orşova 18. DROBETA-TURNU SEVERIN
● starea actuală: ruine ● numele antic: DROBETA-THEODORA
● tipul de fortificaţie: castru dreptunghiular mai ● perechea de la sud de Dunăre: PONTES-
vechi dar şi un quadriburgium cu turnuri rotunde TRANSDROBETA (Kostolac, Serbia)
menţionat de Marsigli neidentificat încă. Este ● relaţia cu aceasta: o subordonează
posibil ca fortificaţia mai veche să fi fost ● localizată – cercetată arheologic: localizată
modificată in acel quadriburgium. şi cercetată arheologic
● perioada de ocupare: sec II-sfârşit sec IV ● starea actuală: ruine integrate în Parcul
● dimensiuni şi caracteristici: castrul avea 142 Regiunii Porţilor de Fier
x 136m şi ziduri groase de 1,3m ● tipul de fortificaţie: castru roman de sec II,
● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile transformat ulterior prin mai multe stagii
arheologice ● perioada de ocupare: războaiele daco-
● personalităţi: Marsigli romane, abandonată în urma retragerii Aureliene,
refăcută de Constantin cel Mare, distrusă la
16. ADA-KALEH sfârşitul sec IV; refăcută în sec VI perioada
● numele antic: DUCEPRATUM Iustiniană
● perechea de la sud de Dunăre: doua ● dimensiuni şi caracteristici: 137 x 123m, i se
castellum de la CAPUT BOVIS (Sip,Serbia) aduc multe modificări în perioade succesive de
● relaţia cu aceasta: le subordonează către Diocleţian , Constantin cel Mare şi
● localizată – cercetată arheologic: localizată Iustinian, are o legatură specială cu podul lui
dar necercetată arheologic Traian
● aşezarea geografică: pe insula Ada-Kaleh, la ● izvoare istorice ce o atestă: cercetări
vărsarea pârâului Bahna în Dunăre arheologice, izvoare scrise de sec 18
● starea actuală: odată cu insula Ada-Kaleh se ● personalităţi: Marsigli
găseşte sub apele lacului de acumulare Porţile de
Fier I 19. PUŢINEI
● tipul de fortificaţie: plan pătrat cu turnuri ● numele antic: -
rotunde la colţuri ● localizată – cercetată arheologic: localizată
● perioada de ocupare: epoca tetrarhiei- sec V, şi cercetată arheologic fără descoperiri
refacută în sec VI, perioada lui Iustinian importante
● izvoare istorice ce o atestă: izvoarele scrise ● aşezarea geografică: la 7km nord de Drobeta,
de sec 18 funcţiona dependent de Drobeta pentru a păzi
● personalităţi: Marsigli pasul Vâlcan
17. INSULA BANULUI
3
● starea actuală: ruină în proces de degradare ● starea actuală: distrusă, acoperită fiind de
rapid datorită spolierii de către populaţia locală şi apele lacului de acumulare Porţile de Fier II
a erodării de către pârâul Pleşuva deviat ● tipul de fortificaţie: patrulateră
● tipul de fortificaţie: dreptunghiulară, laturile ● perioada de ocupare: construită în timpul
orientate cardinal, turnurile de colţ pătrate ieşite primei tetrarhii, momentul distrugerii nu poate fi
în afara zidului precizat
● perioada de ocupare: se suprapune unui ● dimensiuni şi caracteristici: patrulatera,
castru de sec II-III, refăcut de Constantin cel zidurile din piatra şi cărămidă pentru nivelare
Mare, distrus definitiv de huni in 378 ● izvoare istorice ce o atestă: cercetările lui
● dimensiuni şi caracteristici: 100 x 40m, Pamfil Polonic
dimensiuni turnuri 7 x 7m, zidul de grosime ● personalităţi: Pamfil Polonic
variabilă 1,6-1,75m
● izvoare istorice ce o atestă: cercetările 23. OSTROVUL MARE
arheologice ● numele antic: -
● perechea de la sud de Dunăre: CLEVORA
20. HINOVA (Mihailovac, Serbia)
● numele antic: - ● relaţia cu aceasta: -
● localizată – cercetată arheologic: localizată ● localizată – cercetată arheologic: localizată
şi cercetată arheologic de M.Davidescu între şi cercetată arheologic cu prilejul lucrărilor la
1976-1982 şantierul Porţile de Fier II, ulterior în 1981
● aşezarea geografică: ridicată pe prima terasă ● aşezarea geografică: pe insula Ostrovul Mare
a Dunării ● starea actuală: ruină nevalorificată turistic
● starea actuală: ruină ● tipul de fortificaţie: nu este clar determinat
● tipul de fortificaţie: quadriburgium cu turnuri datorită cercetărilor insuficiente în zonă, mai
de colţ cu formă aproximativ pătrată, ieşite în sunt laturi ale fortificaţiei de identificat
exterior ● perioada de ocupare: perioada lui Constantin
● perioada de ocupare: epoca tetrahiei- cel Mare- distrugerea hunilor, şi apoi refăcută în
începutul sec V sec VI
● dimensiuni şi caracteristici: 45,85 x 39,8m, ● izvoare istorice ce o atestă: cercetările
ziduri groase de 1,4 -1,5m, turnurile 3,7 x 3,95m arheologice
● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile ● personalităţi: Bărăncilă, Davidescu
arheologice
● personalităţi: Davidescu 24. IZVOARELE
● numele antic: -
21. TISMANA-BATOŢI ● perechea de la sud de Dunăre: AD AQUAS
● numele antic: - (Negotin, Prahovo, Serbia)
● localizată – cercetată arheologic: localizată ● relaţia cu aceasta: -
în punctul Cetăţuia, necercetată arheologic ● localizată – cercetată arheologic: localizată
● starea actuală: distrusă în totalitate de apele şi cercetată arheologic
Dunării ● starea actuală: ruină distrusă aproape în
● tipul de fortificaţie: plan patrulater totalitate de spolierea pietrei de către localnici şi
● perioada de ocupare: perioada tetrarhiei-378, de construcţiile moderne.
invazia hunilor ● tipul de fortificaţie: pătrată cu turnuri de colţ
● dimensiuni şi caracteristici: plan patrulater, ● perioada de ocupare: construită în perioada
ziduri din piatră şi cărămidă lui Constantin cel Mare, momentul sfârşitului nu
● izvoare istorice ce o atestă: cercetările poate fi cu certitudine stabilit
sumare la faţa locului de D.Tudor. ● dimensiuni şi caracteristici: 100 x 100m,
● personalităţi: Tudor turnuri de colţ, val şi şanţ de apărare, în
apropiere fiind şi o necropolă şi o aşezare civilă
22. IZVORUL FRUMOS ● izvoare istorice ce o atestă: cercetările
● numele antic: - arheologice
● perechea de la sud de Dunăre: EGETA (Brza ● personalităţi: Tocilescu, Polonic, Davidescu
Palanka,Serbia)
● relaţia cu aceasta: subordonată ei 25. ALBA
● localizată – cercetată arheologic: localizată, ● numele antic: ALBA
cercetată sumar arheologic ● perechea de la sud de Dunăre:TRANSALBA
4
● relaţia cu aceasta:o subordonează ● starea actuală: ruină distrusă de apele Dunării
● localizată – cercetată arheologic: şi de spolierea pietrei de către localnici în
nelocalizată, se cunoaşte cu aproximaţie proporţie de 75%
amplasarea ei în zona Olteniei, perechea ei ● tipul de fortificaţie: castru de piatră şi un
sudică fiind de asemenea nelocalizată castru de pământ
● perioada de ocupare: distrusă înainte de 395 ● perioada de ocupare: sec IV, perioada lui
deoarece nu apare in Notitia Dignitatum Constantin cel Mare
● izvoare istorice ce o atestă: indirect prin ● dimensiuni şi caracteristici: ziduri din piatră
Notitia Dignitatum care atestă existenţa şi cărămidă, înconjurată de val şi şant de apărare,
fortificaţiei TRANSALBA se presupune a avea o instalaţie portuară în
vecinătate
26. LUCUS/LUCUM ● izvoare istorice ce o atestă: cercetările
● numele antic: LUCUS sau LUCUM arheologice
● perechea de la sud de Dunăre: ● personalităţi: Tocilescu, Polonic, Tudor
TRANSLUCUM
● relaţia cu aceasta: o subordoneaza 29. CELEI
● localizată – cercetată arheologic: ● numele antic: SUCIDAVA
nelocalizată ● perechea de la sud de Dunăre: OESCUS
● aşezarea geografică: undeva pe teritoriul (Nicopole,Bulgaria)
Olteniei de azi ● relaţia cu aceasta: -
● perioada de ocupare: până în 395, nefiind ● localizată – cercetată arheologic: localizată
menţionată de Notitia Dignitatum şi cercetată arheologic în mai multe campanii
● izvoare istorice ce o atestă: indirect prin începând cu 1936
Notitia Dignitatum care menţionează în schimb ● aşezarea geografică: în vecinătatea vărsării
fortificaţia TRANSLUCUM pe malul sudic al Oltului în Dunăre
Dunării ● starea actuală: ruină introdusă în circuitul
turistic
27. DESA ● tipul de fortificaţie: formă poligonală
● numele antic: - neregulată
● perechea de la sud de Dunăre: RATIARIA ● perioada de ocupare: construit în perioada
(,Bulgaria) 265-323, fazele 2 şi 3 de construcţie 324-382,
● relaţia cu aceasta: este subordonat ei fazele 4-5 de construcţie 383-447, distrusă de
● localizată – cercetată arheologic: localizată huni în 447, refăcută ulterior la sfârşitul sec VI
şi cercetată arheologic. ● dimensiuni şi caracteristici: prezintă
● aşezarea geografică: pe malul Dunării la km numeroase faze constructive, turnurile de colţ, în
fluvial 767 număr de 8 au forme de la rectangulare până la
● starea actuală: în totalitate sub apele fluviului cele în arc de cerc, trapezoidal etc. Aici se află
se mai pot vedea în verile secetoase ruinele. capul celui de-al doilea pod ridicat peste Dunăre
● tipul de fortificaţie: castru de sec II-III de Constantin cel Mare in 328 cu o lăţime de 5m
● perioada de ocupare: până în 442 când şi o lungime de aprox 2400m
fortificaţia de la Ratiaria, o bază navală romană ● izvoare istorice ce o atestă: Notitia
este distrusă de huni, dacă nu mai înainte de Dignitatum, Procopius – De Aedificiis,
această dată cercetările arheologice, izvoare scrise de sec 18
● izvoare istorice ce o atestă: cercetările ● personalităţi: Marsigli, Tudor
arheologice de sec XX, observaţiile pe teren din
sec XIX 30. TURRIS
● personalităţi: Tocilescu, Polonic, Toropu ● numele antic: TURRIS
● localizată – cercetată arheologic:
28. BISTREŢ nelocalizată
● numele antic: - ● tipul de fortificaţie: probabil un turn de
● perechea de la sud de Dunăre: CEBRUS observaţie după nume refăcut în această formă de
(Gorni Cibăr,Bulgaria) Constantin cel Mare pe locul unei fortificaţii din
● relaţia cu aceasta: subordonată ei perioada Traiană
● localizată – cercetată arheologic: ● perioada de ocupare: perioada lui Traian,
refăcut probabil de Constantin cel Mare, distrus
5
la o dată necunoscută, nu mai este refăcut în sec ● starea actuală: ruine, care datorită amplasării
VI favorabile nu sunt în pericol de inundaţie sau
● izvoare istorice ce o atestă: Procopius – De spoliere
bello Gothico ● tipul de fortificaţie: castru de piatră
● perioada de ocupare:construită probabil în
31. TURNU MĂGURELE 323 datorită conjuncturii militare favorabile
● numele antic: ridicării unui castru atât de departe de linia
● perechea de la sud de Dunăre: ASAMUM Dunării, sfârşeşte la începutul domniei lui
(,Bulgaria) Valens datorită deteriorării situaţiei militare în
● relaţia cu aceasta: - regiune
● localizată – cercetată arheologic: localizată ● dimensiuni şi caracteristici: formă
şi cercetată arheologic, prezentând probleme rectangulară 160 x 130m, turnuri de colţ
datorită suprapunerii ei cu fortificaţia medievală semicirculare ieşite în afara incintei, ziduri
● aşezarea geografică: la 3km sud de oraşul groase de 2,7-2,8m din piatră cu mortar de pietriş
modern Turnu Măgurele şi cărămizi pisate, nu s-au găsit elemente de
● starea actuală: ruină împreună cu vestigiile apărare pe laturi, şanţuri sau valuri, în vecinătate
medievale suprapuse peste ea s-a mai descoperit o aşezare civilă, un complex
● tipul de fortificaţie: aproximativ circulară termal şi necropole
(poligon cu nouă laturi dintre care trei distruse) ● izvoare istorice ce o atestă: cercetările
● perioada de ocupare: perioada lui Constantin arheologice
cel Mare, distrusă de huni, sfârşitul sec IV ● personalităţi: Gh.Diaconu
● dimensiuni şi caracteristici: prezintă turnuri
semicirculare ieşite în exterior, zidul are o 34. PIUA PETRII
grosime de 1,7-2,2m realizat prin umplerea ● numele antic: -
spaţiului cu spărtură de piatră şi mortar între ● perechea de la sud de Dunăre: CARSIUM
două paramente de piatră, laturile au dimensiuni (Hârşova)
între 11,5-13m, una singură având 15m ● relaţia cu aceasta: -
● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile ● localizată – cercetată arheologic: localizată
arheologice, Procopius arheologic dar distrusă înainte de a putea fi
● personalităţi: Gr. Florescu cercetată amănunţit
● aşezarea geografică: în apropierea vărsării
32. DAFNE-MARISCA Ialomiţei în Dunăre
● numele antic: DAFNE-MARISCA ● starea actuală: distrusă de apele Dunării în
● perechea de la sud de Dunăre: totalitate
TRANSMARISCA (Tutrakan, Bulgaria) ● tipul de fortificaţie: patrulateră
● relaţia cu aceasta: o subordonează ● perioada de ocupare: sec IV-V, perioada lui
● localizată – cercetată arheologic: Constantin cel Mare
nelocalizată pe teren ● izvoare istorice ce o atestă: descoperirile
● aşezarea geografică: se presupune a se găsi în arheologice din zona învecinată
zona vărsării Argeşului în Dunăre o zonă
inundabilă atât de revărsările Dunării cât şi de 35. BARBOŞI
cele ale Argeşului ● numele antic: fie DINOGETIA impreună cu
● starea actuală: se presupune a fi în totalitate cea de pe malul sudic al Dunării, fie
distrusă datorită repetatelor inundaţii ale sitului PIROBORIDAVA identificat după Ptolomeu, fie
● perioada de ocupare: până în 395, distrusă şi TURRIS dat fiind că acesta nu a fost localizat pe
apoi refăcută în sec VI teren, nu s-a ajuns la un consens în această
● izvoare istorice ce o atestă: Notitia priviinţă
Dignitatum, Procopius, Ammianus Marcellinus ● perechea de la sud de Dunăre: DINOGETIA
(Garvan)
33. PIETROASELE ● relaţia cu aceasta: este subordonat ei
● numele antic: - ● localizată – cercetată arheologic: localizată
● localizată – cercetată arheologic: localizată şi cercetată arheologic
şi cercetată arheologic începând cu sec XIX, ● aşezarea geografică: la vărsarea Siretului în
continuând cu sec XX Dunăre
● aşezarea geografică: situată la o oarecare ● starea actuală: ruinele vechiului castru sunt
depărtare de Dunăre vizibile nu şi urmele castellumului
6
● tipul de fortificaţie: castellum de formă ● TALIATA – între PINCUM şi EGETA, la sud
poligonală (5 sau 7 laturi) de Dunăre
● perioada de ocupare: până la mijlocul sec IV ● BONONIA – între AD AQUAS şi
când castellum este abandonat goţilor RATIARIA, la sud de Dunăre
● dimensiuni şi caracteristici: castellum este ● AUGUSTA – între CEBRUS şi OESCUS, la
ridicat în incinta vechiului castru, avea funcţie de sud de Dunăre
observare-semnalizare şi nu defensivă, lucra ● Zăvalu – între CEBRUS şi AUGUSTA, la
împreună cu valul de pământ de la Şerbeşti- nord de Dunăre
Tuluceşti. ● Fântânele – între DIMUS şi NOVAE, la nord
● izvoare istorice ce o atestă: cercetările de Dunăre
arheologice, Ptolomeu ● Pietroşani – între NOVAE şi SEXTANTA-
PRISTA, la nord de Dunăre
36. ORLOVKA-KATRAL ● APIARIA – între TRANSMARISCA şi
● numele antic:ALIOBRIX NOVAE, la sud de Dunăre
● perechea de la sud de Dunăre: ● SEXTANTA-PRISTA – între NOVAE şi
NOVIODUNUM (Isaceea) APIARIA, la sud de Dunăre
● relaţia cu aceasta: se subordonează ei ● CANDIDIANA – între TRANSMARISCA şi
● localizată – cercetată arheologic: CARSIUM înainte de DUROSTORUM, la nord
nelocalizată cu precizie, necercetată arheologic de Dunăre
● perioada de ocupare: sec IV, nu a fost ● DUROSTORUM – între TRANSMARISCA şi
refăcută mai târziu CARSIUM, la sud de Dunăre
● dimensiuni şi caracteristici: împreună cu ● SACIDAVA– între TRANSMARISCA şi
NOVIODUNUM ţineau sub observaţie teritoriul CARSIUM după DUROSTORUM, la sud de
nordic cuprins între valul din sudul Moldovei, Dunăre
Vadul lui Isac-Bolgrad-lacul Cătlăbuga, folosit ● AXIOPOLIS (Cernavodă) – între SACIDAVA
ca punct de trecere a Dunării de către împăratul şi CARSIUM, la sud de Dunăre
Valens în 369 pe un pod de vase împotriva ● CAPIDAVA – între SACIDAVA şi
goţilor CARSIUM după AXIOPOLIS, la sud de Dunăre
● izvoare istorice ce o atestă: Ptolomeu – ● CIUS – între CARSIUM şi DINOGETIA, la
Geografica, Ammianus Marcellinus – relatarea sud de Dunăre
despre trecerea împăratului Valens ● TROESMIS – între CARSIUM şi
DINOGETIA după BEROE, la sud de Dunăre
37. TYRAS ● ARRUBIUM – între CARSIUM şi
● numele antic: TYRAS DINOGETIA după TROESMIS, la sud de
● localizată – cercetată arheologic: Dunăre
nelocalizată şi necercetată arheologic, existenţa ● BEROE – între CIUS şi TROESMIS, la sud de
este doar o supoziţie dată fiind poziţia strategică Dunăre
● aşezarea geografică: la vărsarea Nistrului în
Dunăre [poate o greşeală din partea autorului De asemenea fortificaţii aflate în Delta Dunării
articolului deoarece Nistrul nu se varsă în după NOVIODUNUM
Dunăre, nici în prezent şi nici în Antichitate] ● AEGISSUS (Tulcea)
● izvoare istorice ce o atestă: descoperirea unei ● SALSOVIA (Mahmudia)
structuri basilicale, fie o basilică sau terme în ● HALMYRIS (Murighiol)
zonă împreună cu poziţia strategică geografică
impun existenţa unui tip de fortificaţie romană
târzie.
Alte fortificaţii care deşi sunt menţionate de alte

surse iar unele sunt şi descoperite şi cercetate
arheologic nu apar în articolul lui Dorel Bondoc,
Repertoriul fortificaţiilor de pe ripa nordică a
limesului Dunării de Jos în epoca romană târzie.
● VIMINACIUM – între SINGIDUNUM şi

LEDERATA, la sud de Dunăre
7
ANEXA 4 Tabel sinteză studii de caz
NUME CADRU MODALITĂŢI DE VALORIFICARE
Mogotiacum (Mainz) aşezare - valorificare punctuală prin spaţii de
urbană protecţie şi expunere
- valorificare punctuală în ţesut urban
Castra Regina aşezare - integrare organică în ţesut urban
(Regensburg) urbană - valorificare punctuală în ţesut urban
- valorificare funcţională
Welzheim rural - amenajări exterioare şi integrare în parc
arheologic
- reconstrucţie parţială
Saalburg rural - reconstrucţie totală
- amenajări exterioare şi integrare în parc
arheologic
Aalen aşezare - muzeu de arheologie/istorie antică
rurală - amenajări exterioare şi integrare în parc
arheologic
- valorificare punctuală prin spaţii de
protecţie şi expunere
Xanten aşezare - muzeu de arheologie/istorie antică
rurală - amenajări exterioare şi integrare în parc
- reconstrucţie parţială
- valorificare punctuală prin spaţii de
protecţie şi expunere

Limesul Sud Dunarean

Caricato da

Informazioni sul documento

Titolo originale

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Limesul Sud Dunarean

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

Limesul sud dunărean-Atitudini şi politici de intergrare a ruinelor şi fortificaţiilor romane

■ Modalităţi de valorificare a potenţialului cultural, istoric, turistic a

Bărăncilă de a-şi continua cercetările pe ruinele Drobetei şi încercările sale de valorificare a

sau permanente) şi aprovizionarea armatei (financiar şi material) şi mai puţin securizarea

Marile limite fortificate

O scurtă trecere în revistă a fortificaţiilor limesului Rhinului (Limes Germanicus) şi

Limesul sud dunărean

Limesul dunărean se împarte în funcţie de cursul Dunării în superior şi inferior sau

vecinătatea lor, funcţiei de apărare a acestora adăugându-se cele de comerţ, producţie şi

Sintetizarea informaţiei cu privire la fortificaţiile componente ale limesului

Fortificaţii de formă triunghiulară cu turnuri de colţ rotunde ieşite în afara zidurilor

Importanţa limesului în regiune în epocile următoare stăpânirii romane

Studiu de caz oraşul Drobeta Turnu-Severin

dezvoltă în perioada ocupaţiei şi ulterior şi după retragerea Aureliană un vast municipiu

4. ATITUDINI ŞI POLITICI DE INTEGRARE A RUINELOR ŞI

In această ultimă atitudine contemporană dar şi aparţinând trecutului de recuperare

MOGONTIACUM (Mainz)- Limes germanicus

Intervenţie: Principalele descoperiri arheologice păstrate in situ datorită dimensiunilor

CASTRA REGINA (Regensburg) - Limes germanicus

Intervenţie: Dintre vestigiile care se mai păstrează pe alocuri se numără zidurile de

WELZHEIM - Limes germanicus

SAALBURG- Limes germanicus

Intervenţie: Saalburg nu are un context urban la care să se raporteze, el îşi generează

AALEN- Limes germanicus

XANTEN (ULPIA TRAIANA) - Limes germanicus

spaţialitate aparte. O altă trăsătură importantă a clădirii o reprezintă sistemul de ventilaţie

DROBETA – Limes danubianus

Funcţiunea însă este muzeu şi expunerea presupune şi protecţia exponatelor – termele

Anexa 1. Listarea fortificaţiilor limesului Dunărean

17. INSULA BANULUI

Alte fortificaţii care deşi sunt menţionate de alte

● VIMINACIUM – între SINGIDUNUM şi

Potrebbero piacerti anche