ZÂMBET

Oare cum ai reuşit să mă faci să râd, să zâmbesc?

Poate buzele acelea ispititoare, ce îmi şoptesc
Cuvinte pe care le-am aşteptat o viaţă întreagă
Să apară, îmi cer voie la inimă să-mi meargă.

Mă faci să mă simt ca un copil fără grija zilelor

Atunci când îmi zâmbeşti…mulţumesc îngerilor
Că ne-au unit cărările vieţii aşa de ciudat, misterios
Şi timpul alături de tine îmi pare atât de preţios.

Da….timpul pe care îl rugam să îmi aducă şi mie

O rază de lumină, un strop de culoare şi bucurie
În pustiul creat de atâta singurătate şi necredinţă
Prin nopţi triste, prin întuneric fără de pocăinţă.

Dacă m-aş pune în genunchi, păcat aş face adânc

M-aş ruga ţie, înger bun, până când încep să plâng
De bucurie, de atâta fericire cât îmi e plin pieptul
La care te-am strâns în noapte fără să îţi cer dreptul.

Frică-mi e că dragostea-mi să nu-ţi strivească

Zâmbetul din buze, iar clipele uitate să se oprească
Când m-au ameţit atât de frumos, să dispară
Revenind iar, rănit şi ud în lumea dulce-amară.

Dar cu tine grijile dispar, viaţa e mai uşoară

Tristeţea de pe chip rapid îmi zboară
Când surâzi atât de dulce, timpul se opreşte
Şi priveşte…