Tiganiada

- circa 1800 -(epopee)

1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa, tema fructificata deja in literatura
universala.
2. Subiectul capata nuante insolite prin structuri folclorice autohtone: mituri, credinte,
ritualuri.
3. Imaginea raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti.
4. Opera schizoepica, Tiganiada aduna numeroase specii si motive.
Terna
Tiganiada dezvolta de-a lungul a douasprezece canturi o parabola a celor fara tara.
Subiectul
Epopeea eroi-comica si satirica, scrisa de Ion Budai-Deleanu pe la 1800, dezvolta o
parabola a destinului national, de-a lungul a douasprezece canturi. Tiganii, colectivitate
oropsita de destin, pleaca din Flamanda spre Inimoasa, hotarati sa-si 1 faca o noua
viata; ei alcatuiesc o armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le promite ca-i va
lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I). Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar
Parpangel, logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa Cetatea Neagra, bantuita
de zane rele (vantoase si iele), iar in cele din urma, purtat de naluci, ajunge la curtea
amagitoare, un han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II). Aici, Parpangel
canta pentru petrecareti o romanta de dragoste, un cantec de pahar si balada despre
Argin si Elena (cantul III). Sfintii intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o
balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea blestemata, bantuita de aparitii
fantomatice (cantul IV). invesmantat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la incercare
vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras (cantul V). in iad, Satana, cazut
in melancolie, tine sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes
(cantul VI). in batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca prin surprindere pe turci, iar viteazul
Argineanul, un roman, om de credinta si fara teama, se lupta singur cu armata pagana
si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci, arhanghelii coboara din ceruri, iar
Sfantul Mihail il invinge si il umileste pe diavol (cantul VII). Tiganii, speriati, incearca sa
fuga si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati, inchid ochii si se lupta cu o cireada de
vite, convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii ispiteste pe
calugari, iar turcii se retrag peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta lui Parpangel cu
Romica, iar la ospat, Parpangel povesteste despre fabuloasa lui calatorie in lumea de
dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii,
lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata,
in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar
dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor zac pietre pretiose si
margele (cantul IX). Dupa aceea, tiganii fac sobor pentru a-si hotari forma de guvernare
(canturile X, XI). Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza, deoarece nimeni nu
accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul
inflacarat al lui Romandor, care indeamna la lupta pentru slobozie.
Comentariul
in consens cu literatura iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii
satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare, in special cele de

circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea
vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor
plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume
aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea,
locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii
legate de libertate - traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul visat este alcatuita
metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe.
Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase
istorii" simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase {Curtea
amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia
(viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor cu cireada de vite),
dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre formele de
guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si satira (iadul),
introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand.
Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de initierea eroului, are aici un
subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau forma
unor colocvii fie explicative, fie de simplu comentariu. Personajele cu nume alegorice
(Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de
estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori
implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a manifestat constant in literatura noastra
de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele Istoriei ieroglifice, iar
mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie..., in care
introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. in cazul Tiganiadei,
caracterul indrumator al notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale
pe care o au aceste note si a dimensiunilor simbolice date de numele personajelorspectator. in contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe masura
spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii.
Dupa modelul epopeii antice, calatoria capata sens initiatic prin coborarea in lumea
infernala. intre imaginile create pe simboluri care aglutineaza sugestii satirice, infernul
are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar, cu rauri de foc, in
care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul
insista asupra pedepselor (ca si textul apocrif intitulat Calatoria Maicii Domnului in iad),
dar isi indreapta critica spre structurile societatii, in consens cu ideea iluminista ca legile
si preceptele sociale distrug natura omeneasca: Rauri da foc incolo s incoace / Merg
bobotind ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-arde si coace,/Iar pe zios, in loc de
iarba moale,/Jar si spuza fierbinte rasare,/ Nespusa din sine dand putoare. Prin rolul
sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga
definitiv sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru Deleanu,
tradarea nu ocupa un loc important, ca in Divina Commedia lui Dante, ci este trecuta
printre alte greseli, pe cata vreme tirania este zugravita in imagini de satira groteasca:
Tiranii crunti si far de omenie /Sed legati pe tronuri infocate,/ Band sange fierbinte din
potire,/ Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti / Si-alte mancaruri
pentru draculeti. in consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva
societatea, scriitorul pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod,
raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc
turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor

zac pietre pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza, da
slanina,/Iar muntii si stance gurguiate / Tot da zahar stafide, smochine!.../De pe ramurile
da copaci,/ Spanzura covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in ceea ce priveste
abundenta alimentara a fost pusa, in multe studii critice, pe seama mizeriei generale a
celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia deja creata ca raiul sa fie
asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. in credintele romanesti, ca
si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand
fara ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru
supravietuire.
Latura fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea
elementelor de magie si prin complicarea subiectului prin desfasurari schizoepice, ceea
ce face posibila o comparatie intre Tiganiada si alta opera iluminista de interes Manuscrisul gasit la Saragosa de Jan Potocki (1761-1815). Fantana vrajita din rai, in
care se vede o scena alegorica despre libertatea viitoare, padurea demonizata sau
cetatea lui Satan sunt astfel de imagini simbolice ale ispitei si ale ratacirii. Parpangel se
pierde prin padurea cu naluci si zane, in care copacii glasuiesc, din ramurile frante
picura sange, iar el trebuie sa se lupte cu nebunele shime. in acest labirint al alegerilor
infinite, eroul trece fara sa stie prin numeroase probe, se pregateste pentru experienta
triumfatoare - nunta - care va pune capat aventurii. Multe dintre incercarile prin care
trece Parpangel sunt preluate din folclorul universal; astfel, in padurea blestemata sunt
doua izvoare gemene, dar care curg in directii opuse: cel din dreapta este binecuvantat
si cine bea din el se spiritualizeaza - devine un viteaz neinvins si leu inimos. Celalalt
izvor, cel din stanga,yace mintea tampa si natanga. Dar multe episoade abordeaza
teme si structuri specifice imaginarului romanesc. Asa, de pilda, personajul este ispitit in
curtea nalucita / Ce Satana de curand zidisa. Din cetatea diabolica nu se poate iesi
decat cu interventia sfintilor. Fascinatia acestei cetati este conferita de petrecerea
lumeasca; intr-un han, cavalerii atrasi de diavol, canta si se veselesc fara grija, pana
cand vraja se rupe si se trezesc intr-o balta puturoasa.
Dincolo de povestea lui Parpangel, subiectul se complica prin numerose episoade care
privesc aspiratiile colectivitatii intregi. Organizati dupa meserii, tiganii inainteaza la
inceput ca un convoi de temerari aventurieri si se transforma de-a lungul drumului in
razboinici infricosati si lasi, in sfatosi petrecareti (la nunta lui Parpangel si a Romicai), in
parlamentari ori eroi cu aspiratii nationale. Aceasta metamorfoza a personajului colectiv
capata amploare si prin structura labirintica a operei. in povestea tiganilor intervin
cohortele de ingeri, arhanghelii razbunatori si diavolii care incetinesc mersul lumii. La
spectacolul general se adauga si comentariile din subsolul paginii care confera
subiectului teatralitate. Aceasta evolutie sinuoasa a subiectului tine de tiparele
compozitionale specifice iluminismului, curent literar si ideologic ilustrat in literatura
romana de opera lui Budai Deleanu.