Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Stefan Ghiorghidiu este personajul principal al operei Ultima noapte de dragoste,

intaia noapte de razboi, scris de Camil Petrescu (romancier, dramaturg, novelist si
poet, cunoscut in literatura romana drept cel ce a pus bazele romanului modern) si
publicat in anul 1930. Autorul opteaza pentru unicitatea perspectivei narative, la
persoana I, deoarece, asa cum spunea Petrescu insusi, (...) eu nu pot descrie decat
propriile mele senzatii, propriile mele imagini(...), nu pot vorbi onest decat la persoana
intai. Ba mai mult, daca prima parte este fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit
si nici nu avusese vreo drama majora in iubire, partea a doua este insa o experienta
adevarata, scriitorul fiind ofiter in primul razboi mondial. Astfel, Stefan devine un
alter ego al lui Camil Petrescu.
Protagonistul este lucid si analitic, in antiteza cu majoritatea eroilor plangareti
promovati in perioada interbelica. Student la filozofie, dominat de incertitudini si
insetat de absolutul atins prin iubire, el are o mare capacitate intelectuala; este un
idealist incompatibil cu lumea afacerilor din cauza firii sale cinstite, pasionate de
absolut si concepte intelectuale, comparativ cu oamenii ce lucreaza in acest domeniu,
oameni lipsiti de scrupule (precum unchii sai, cu care nu are nici o legatura spirituala
si care il caracterizau direct, spunand ca nu are spirit practic).
In urma decesului unchiului Tache, Stefan, casatorit cu frumoasa Ela, mosteneste
in mod neasteptat o mare parte din averea raposatului. Rudele sunt scandalizate si ii
cer sa isi cedeze partea, lucru pe care tanarul il face dupa un parastas jenant, in ciuda
eforturilor infocate ale sotiei sale de a-l convinge sa lupte, lucru pe care de altfel
barbatul il considera la fel de inutil ca datul din coate. Celalat unchi, Nae, il
convinge sa isi investeasca banii ramasi intr-una din afacerile sale, care scapa foarte
greu de faliment. Intors la facultate, scrie o lucrare ce ii aduce stima colegilor si
deschide cuplului usile catre elita.
Ela devine interesata de lucruri pe care sotul ei le considera frivole, ceea ce intra in
contradictie cu viziunea lui despre iubire, care propunea imaginea unei fiinte slabe,
ascultatoare si in permanenta admiratie fata de barbat; si-o dorea mereu feminina,
deasupra acestor discutii vulgare. Femeia incepe sa se poarte ca o mondena ,
flirteaza si incepe sa fie nemultumita de aspectul simplu al sotului (femeia mea se
instraina, in preocuparile si admiratiile ei, de mine), iar firea pasionala a barbatului il
face sa acumuleze incertitudini si framantari, pe care spiritul sau filozof le diseca si le
analizeaza minutios, punand sub semnul intrebarii fidelitatea Elei. Tensiunea se
acumuleaza intre cei doi, iar in cele din urma ajung sa se desparta, desi nu divorteaza.
Intre timp, Stefan pleaca la razboi iar pe durata mobilizarii sale realizeaza cat de
insignificante sunt problemele lui, in fata mortii. Batalionul sau este atacat de unguri si
ranit, este nevoit sa se intoarca acasa, unde divorteaza de Ela si ii lasa mare parte din
posesiunile sale.
Stefan Ghiorghidiu traieste in doua spatii, cel real (Bucuresti, Odobesti,
Campulung etc.) si cel imaginar, unde au loc toate dilemele sale exprimate prin
monolog. De asemenea, este parte a doua realitati temporale: cea a timpului
cronologic (obiectiva), care coincide cu primul fragment din cartea intai si toata cartea
a doua, unde sunt povestite evenimentele din timpul razboiului si cea a timpului
psihologic (subiectiva), in care analizeaza drama iubirii.

La inceputul romanului Gheorghidiu este sublocotenent, trimis pentru fortificarea

vaii Prahovei, ceea ce este pentru el o lunga deznadejde. Se trece in planul iubirii
dupa ce, in urma unui dialog intre superiorii lui cu privire la adulter, se infurie,
considerand ca opiniile exprimate de ofiteri sunt copilaresti si primare, pentru ca ei nu
stiu nimic din psihologia dragostei si le spune ca cei ce se iubesc au drept de viata si
de moarte unul asupra celuilalt. Involuntar, isi aduce aminte de propria poveste de
dragoste, adusa in prim-plan prin retrospectie si prin fraza Eram insurat de 2 ani si
jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala. Fiecare gest al sotiei,
fiecare flirt, capata dimensiuni catastrofale si este amplificat de mii de ori, lucru ce nu
ii provoaca decat suferinta si totusi in ciuda acestei suferinte ramane lucid (cand Ela
vorbea cu dl. G., avocat amator, dar barbat monden, Stefan puncta: nevasta-mea avea
o voce usor emotionata). El sufera nu doar din orgoliului ranit de barbat inselat, ci si
din cauza ca se vedea nevoit sa se prefaca fericit, nestiutor, indiferent; se
autocaracterizeaza ca fiind imbecil, ridicol si naiv, dar cu toate acestea, dupa cum
spunea singur, nu era gelos (Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atata din
cauza iubirii). Nu-si gaseste locul nici in plan sentimental, nici in plan social, fiind
nevoit sa traiasca drama omului singur, inflexibil moral. Neputandu-si gasi pacea,
obosit, decide sa cedeze si sa nu mai caute adevarul, moment in care pune punct
relatiei cu Ela, careia ii lasa (...) tot ce e in casa,(...)de la lucruri personale la amintiri.
Adica tot trecutul.
A doua sa experienta fundamentala in planul cunoasterii este razboiul, polul
terminus al dramei iubirii. Imaginea acestui plan este moderna si demitizata, raboiul nu
este eroic, nu este inaltator, el calca in picioare toate legile(Zaharia Stancu).
Tragediile ce se nasc in razboi sunt de un realism zguduitor (capul unuia din ostasi a
fost retezat de un obuz si el fugea asa, fara cap), iar in capitolul Ne-a acoperit
pamantul lui Dumnezeu Stefan incepe sa se simta mic in fata mortii, se priveste din
exterior ca si cum ar fi un obiect; drama iubirii intra definitiv in umbra. Traind o
experienta morala superioara, viata lui Stefan Gheorghidiu este schimbata complet,
caci Ce vrea razboiul? Vietile oamenilor, nimic altceva decat vietile oamenilor
(Zaharia Stancu).
Consider ca romanul modern e strans legat de aparitia unui nou tip de personaj, un
intelectual lucid, capabil de autoanaliza, insetat de absolut si care intra in conflict cu
sine si restul lumii din dorinta de a-l atinge. Stefan Gheorghidiu este un astfel de
personaj, un om cu suflet clocotitor de idei si pasiuni (...) plin de subtilitate si de
patrundere psihologica (Calinescu). El nu este un invins, ci un invingator, care a
reusit sa depaseasca gelozia si sa-si salveze moralitatea.