Cuprins

I.

Rezervele de carbuni si principalele tari producatoare

I.1 Carbunii in Asia
I.1.1
I.1.2
I.1.3

Republica Populara Chineza

India
Kazahstan

I.2 Carbunii in America

I.2.1 Statele Unite ale Americii
I.2.2 Canada
I.3 Carbunii in Europa
I.3.1 Federatia Rusa
I.3.2 Polonia
I.3.3 Germania
I.3.4 Ucraina
I.3.5 Marea Britanie
I.3.6 Cehia
I.3.7 Romania
I.4 Carbunii in Africa (Africa de Sud)
I.5 Carbunii in Australia

II.

Fondul funciar
II.1 Modalitati de utilizare a ternurilor
II.2 Zonalitatea culturilor agricole in raport cu zonalitatea climatica

III.

Resursele de apa dulce si irigatiile

III.1Caracteristici ale resurselor de apa
III.2Rolul apei
III.3Consumul mediu de apa
III.4Irigatiile
III.4.1 Importanta irigatiilor
III.4.2 Problema privind asigurarea necesarului de apa pentru irigatii

I.Rezervele de carbuni si principalele tari producatoare

Carbunele este o roca sedimentara caustobiolita ce provine din carbonizarea resturilor
vegetale.
Procesul de transformare se desfasoara lent, in lipsa oxigenului atmosferic, la presiuni si
temperaturi ridicate, ce depind de adancimea la care se afla acumularile vegetale.
Carbunele a reprezentat primul combustibil utilizat in timpul revolutiei industriale, la
sfarsitul secolului al XIX - lea si a jucat un rol insemnat in dezvoltarea marilor tari
industrializate.
Carbunele incepe sa fie utilizat pe scara larga ca si combustibil pentru Motorul cu aburi al
lui James Watt (realizatorul primul motor eficient).

Dupa cum putem observa in diagrama de mai sus, la nivelul anului 2005, cererea
mondiala de energie primara se bazeaza, in mare parte pe petrol (35%), carbuni (25%) si gaze
naturale (21%), celelalte energii (biomasa si gunoi 10%, nucleara 6%, hidroelectrica 2%) avand
o importanta secundara.

Calsificarea carbunilor:

Carbuni superiori (7 000- 9 000 kcal/kg)

1. Antracitul este o varietate de carbune dur, compact. Are cel mai mare continut
procentual de carbon si contine cele mai putine impuritati dintre toti carbunii.
2. Huila este un tip de carbune dur ce contine o substanta asemanatoare cu smoala,
numita bitum. S-a format prin compresie diagenetica si submetamorfica a
materialului din turbarii. Din huila se prepara cocsul, folosit in cuptoare la topirea
metalelor; mai este folosita la fabricarea medicamentelor si vopselelor.
Carbuni inferiori (2 600- 5 000 kcal/kg)
1. Carbunele brun este o roca sedimentara de culoare brun-neagra, cu proprietati
combustibile.
2. Lignitul este un carbune natural, de calitate inferioara, de culoare brun-negricioasa si
foarte faramicios.
3. Turba este o varietate de carbune inferior, de culoare cafeniu-inchisa sau neagra.
Carbunii sunt utilizati pentru:

 Obtinerea cocsului, rezultat in urma procesului de carbonizare la temperaturi

inalte, prin distilarea carbunelui, in lipsa oxigenului.
Cocsul este utilizat drept combustibil in siderurgie (pentru obtinerea unei tone
de otel sunt necesare 600 kg de cocs) sau ca materie prima sau produs auxiliar
la fabricarea fontei, a carburii de calciu si a altor derivate industriale.
Este folosit drept combustibil pentru obtinerea energiei electrice si industriei
materialelor de constructii (combustibil in termocentrale si fabrici de ciment).
Este utilizat pentru obtinerea vopselurilor, maselor plastice, fibrelor sintetice,
ingrasamintelor, in industria farmaceutica.
Combustibil pentru incalzirea locuintelor.
Ajuta la lichefierea carbunelui.
Tarile care detin importante rezerve de carbune, la nivelul anului 2005 sunt cele din
America de Nord, Asia si tarile apartinatoare Comunitatii Indepenedente a Statelor, cu peste 100
miliarde tone.
In anul 1913, Congresul International de Geologie de la Torino a evaluat resursele de carbune la 7
100 miliarde tone, cu o repartitie diferita pentru fiecare continent in parte:

America de Nord 68%

Asia 17%
Europa 10%
Africa 3%
Australia 2%

Rezervele economice exploatabile sunt de aproximativ 860 miliarde tone, ce ar asigura consumul
pentru 191 ani, iar consumul mondial actual este de circa 4,5 miliarde tone.
Repartitia geografica a rezervelor carbonifere arata ca 90% din acestea sunt concentrate in
Emisfera Nordica, intre paralele de 35o- 60o latitudine nordica).

Primele zece tari producatoare de carbuni superiori in anul 2008 au fost:

China (2 716 milioane tone)
USA (993 milioane tone)
India (484 milioane tone)
Australia
Africa de Sud
Federatia Rusa
Indonezia
Kazahstan
Polonia
Columbia

Principalele tari care utilizeaza carbunele pentru generarea de energie electrica, in anul 2008, au
fost:

Africa de Sud 94%

Polonia 93%
China 81%
Australia
Israel
Kazahstan
India
Republica Ceha
Maroc
Grecia
SUA
Germania

In prezent, carbunii contribuie cu 41% la productia de energie electrica, iar pentru 2030 se
estimeaza o crestere a contributiei lor, de 44%, in bilantul energetic mondial (International Energy
Agency).
Scaderi ale ponderii contributieicarbunilor in bilantul energetic, de la 26% in 1990 la 24% in
2003, s-au inregistrat in statele din UE, dar si in unele state din Europa Centrala si de Est, state foste
comuniste.
Pe de alta parte, cresteri ale ponderii carbunilor s-au inregistrat in tari precum SUA, Australia,
Japonia, Noua Zeelanda, tarile in curs de dezvoltare ale Asiei (China, India).

1.1 Carbunii in Asia

1.1.1 Republica Populara Chineza
Aceasta a cunoscut o crestere deosebita a industriei carbonifere dupa 1950, carbunii fiind
principala sursa energetic a tarii.
China produce 39,8% din totalul mondial; in present, este cel mai mare producator de
otel (peste 501 milioane tone in 2008), metale neferoase, ciment,etc.
Zacamintele de carbuni sunt de calitate superioara, grosimea stratelor este mica, iar
adancimea de exploatare redusa permite, de multe ori, exploatarea in cariera.
Regiuni de exploatare:
Regiunea de Nord-Est, cu cele mai mari zacaminte: -Fushun (exploatari in cariera, huila)
-Provinciile Benxi si Shanxi
Regiunea de Nord: bazinele Taiyuan si Datong

 Regiunea Centrala si de Sud in care se intalnesc carbuni inferiori: provinciile Yunnan si

Hunan.

1.1.2 India
India este a doua producatoare asiatica si a teria pe plan mondial, productia fiind aproape in
exclusivitate formata din huila.
A cunoscut o crestere rapida datorita cererii siderurgiei nationale, cat si datorita exportului catre
Japonia.
Ponderea carbunelui in obtinerea de electricitate este de asteptat sa creasca cu 3,3% annual pana
in 2030 (industria carbunelui este al doilea mare angajator, cu peste 450 000 de oameni).
Regiuni de exploatare:

Carbuni superiori
La vest de Calcutta, in statele Bengalul de Vest, Madhya Prades si Bihar
Partea central- estica: zacamintele de pe Valea Godavari
Regiunea estica, in apropiere de Madras
Carbuni inferiori (90% din rezervele de carbuni inferiori): statul Tamil Nadu

1.1.3Kazahstan
Acest stat dispune de rezerve de carbune ce ar asigura productia pentru 100 de ani.
Productia a scazut la 50% in ultimii ani.
Principalul bazin carbonifer este Karaganda, la nord de Lacul Balhas, specializat in huila
cocsificabila si carbune brun.
Ekibastuz este al doilea bazin carbonifer, asigurand 10% din productia tarii.

1.2 Carbunii in America

1.2.1 Statele Unite ale Americii

SUA a detinut mult timp suprematia mondiala in industria carbonifera, in prezent, ocupa locul al
doilea cu o pondere de circa 22%, iar aproximativ 9% din productie este exportata.
Regiuni de exploatare:

Regiunea Muntilor Stancosi (75%, dar cu o participare la productie de doar 35%), cu

exploatari in statele: Dakota de Nord, Colorado, Wyoming.
Regiunea Muntilor Appalachi: Pennsylvania, Virginia de Vest si Alabama.
Bazinul Fluviului Mississippi:-bazinul central- estic: Illinois, Montana, Indiana,
Kentucky, Ohio
-bazinul central- vestic: Iowa, Missouri, Nebraska
-bazinul sudic: Texas, Louisiana

Productia de energie electrica din Statele Unite se bazeaza in proportie de 51% pe

carbuni. Energia nucleara are o pondere de 20%, iar cea rezultata prin utilizarea gazelor naturale
este de 18%.
Carbunele genereaza aproape jumatate din electricitatea utilizata in Statele Unite.
Rezervele de carbune detinute de S.U.A. ar ajunge pentru o perioada se 245 de ani.
Montana este statul cu cele mai mari rezerve de carbune (119 miliarde tone), dar statul Wyoming
este cel mai mare producator de carbune (a produs aproximativ 400 milioane tone in 2004).
Texas este cel mai mare consumator de carbune, utilizand aproximativ 100 milioane tone anual.
Cenusa rezultata in urma arderii este folosita la fabricarea rachetelor de tenis si a mingilor de
golf.
Depozitele de carbune ale Satelor Unite ale Americii contin mai multa energie decat energia
tuturor rezervelor de petrol din lume.

1.2.2 Canada
Canada are o productie echilibrata de carbuni, cu un usor avantaj asupra celor superiori.
Cele 25 de mine de aici asigura 95% din productia totala; dintre cele 25 de mine, 13 produc
exclusiv pentru export, cele din provinciile Alberta, British Columbia si Saskatchewan.
Exploatari:

Partea estica: -Noua Scotie

-New Brunswick
-Provincia Alberta
- Provincia Saskatchewan

1.3 Carbuni in Europa

1.3.1 Federatia Rusa

Mari bazine carbonifere se gasesc in partea europeana; detine primul loc in lume la rezervele si
productia de turba, exploatate in estul si vestul Siberiei.
Productia carbonifera a cunoscut o scadere substantiala dupa 1990, datorita scaderii cererii
interne si a reducerii exporturilor ( doar 5% din productia mondiala).

Bazinul Peciora: -dispune de rezerve mari de carbuni superiori

-este considerat cel mai extins bazin carbonifer al Europei
-este cunoscut sub denumirea de Donbasul Polar; alimenteaza
Regiunea Sankt Petersburg si Regiunea Industriala a Moscovei
Bazinul Moscovei: -poseda rezerve de carbuni energetici si este principala sursa
de combustibil pentru industria energiei electrice din regiune.
Regiuni de exploatare:

1.Regiunea Muntilor Ural: -Bazinul Ekaterinburg, Bazinul Kizel, Bazinul Celeabinsk

-Bazinul Kuznetk- situat pe Raul Tomi, afluent al Raului Obi
-detine circa 200 staturi carbonifere
-este cel mai important pentru productia tarii (35%)
- se extrage carbune cocsificabil pentru industria Siberiei de Vest
2.Partea asiatica:

Bazinul Kansk- Acinsk (exploatari in suparafata)

Bazinul Ceremhovo- Irkutsk, la nord de Lacul Baikal, cu exploatari huilifere
Bazinul Tunguska, in partea centrala a Siberiei
Bazinul Lena cu o valorificare mai slaba

3.Partea de nord a Siberiei:

Baznul Taimir
Bazinul Kolima
4.Extremul Orient:
Bazinul Bureea
Bazinul Sucean
Bazinul Sahalin

1.3.2 Polonia
Polonia detine rezerve mari de huila in sudul tarii (Silezia Superioara), peste 90% dintre
rezervele tarii. Celelalte rezerve de huila se afla in Silezia Inferioara, in:

Bazinul Walbrzych
Podisul Lublin

Prezenta cailor avigabile pe Odra si Wisla a reprezentat un avantaj deosebit pentru

transportul carbunilor spre porturile de la Marea Baltica.
Carbuni inferiori se exploateaza in:

Bazinul Turow
Bazinul Konin- Turek

Exploatari de turba se efectueaza in NE tarii, in Colinele Mazuriei.

Productia de huila a Poloniei provine din subteran.
Se are in vedere reducerea productiei, cu toate ca acest combustibil asigura 95% din
energia electrica a tarii.

1.3.3 Germania
Se remarca printr-o mare productie de carbuni energetici , ocupand locul al doilea in
Europa, dupa Federatia Rusa, cu 3% din productia mondiala.
Germania de Est (Regiunea Saxono- Turingiana) detine peste 50% din productia
nationala.
Bazinul Lauchhamer
Germania de Vest (Bazinul Aachen, Bazinul Ville Koln)
Principalele bazine de exploatare a carbunilor sunt:
1. Bazinul Ruhr:
Principala regiune de extractie a carbunilor superiori
Rezervele sunt estimate la peste 20 miliarde tone, centrate in 124 strate, care
contin cele aproape 10 miliarde tone de carbuni inferiori
Prezenta carbunilor a constituit unul dintre factorii potentiali ai dezvoltarii
industriale, alaturi de prezenta Rhinului
1. Bazinul Saar:
Este localizat in apropierea granitei cu Franta
Are o importanta secundara
Germania a cunoscut o reducere substantiala a productiei de carbune, dupa 1990
productia de carbuni superiori s-a redus cu 50%, iar cea de carbuni inferiori cu 24%.

1.3.4 Ucraina
Bazinul carbonifer, principalul, este Donetk:

Este situat pe cursul inferior al Donetului

60% din resursele de carbune sunt carbuni energetici
Contine aproape 300 de straturi de carbune, dar se exploateaza circa 100
Este considerat bazinul cu cea mai mare pondere a carbunilor cocsificabili din Europa

 Pozitia geografica favorabila, determinata de prezenta minereurilor de fier de la KrivoiRog si caile de transport naval (Canalul Volga- Don, legatura intre Marea Neagra si
Marea Baltica), a dus la dezvoltarea industriei, in special a siderurgiei.

1.3.5 Marea Britanie

Marea Britanie a dominat industria carbonifera mai mult de 100 de ani.
Carbunii au avut o contributie majora in dezvoltarea industriei Marii Britanii.
Exploatarea carbunelui din perioade timpurii si in cantitati insemnate au fost favorizate
de existenta existenta zacamintelor de buna calitate si de dancimea redusa de exploatare.
Regiuni de exploatare:
Bazinul Wales
Bazinul Yorkshire
Bazinul Northumberland
1.3.6 Cehia
Productia este dominata de carbunii superiori.
Principala regiune carbonifera (carbuni superiori) este Ostrava Karvina (Silezia Ceha), in
care se obtine peste 80% din productia tarii.
Alte bazine cu carbuni superiori sunt:
Bazinul Rosice (la V de Brno)
Bazinul Plzen (la V de Praga)
Bazinul Kladno (la V de Praga)
Bazine cu carbuni inferiori sunt:
Boemia Nordica
Bazinul Most
Bazinul Sokolov

1.3.7 Romania

Rezervele Romaniei de carbune sunt evaluate la 4,22 milioane tone, aproape 80% sunt
carbuni inferiori, lignitul detinand o pondere de peste 70%.
Exploatari:
Bazinul Olteniei:
Zona de exploatare Motru
Zona de exploatare Jilt
Zona de exploatare Rovinari
Zona de exploatare Valcea (Berbesti- Alunu)
Zona de exploatare Mehedinti (Husnicioara)
Bazinul Arges:
Zona de exploatare Aninoasa- Godeni
Bazinul Barcau- Crasna
Bazinul Petrosani (exploatari de huila)
Muntii Banatului (exploatari din 1790)

1.4 Carbunii in Africa

1.4.1 Africa de Sud

Se remarca prin existenta unor rezerve formate aproape in totalitate din carbuni superiori.
Dupa 1990, productia a crescut constant, cu 5 milioane tone pe an, crestere datorata
cererii ridicate la export (in 2003 ajunge la 240 milioane tone pe an).
Exploatari:

Bazinul Witbank
Provincia Transvaal
Provincia Orange
Provincia Natal

1.5 Australia
Este o mare detinatoare de rezerve de carbune; este a treia producatoare mondiala, avand
o crestere usoara in ultimii ani a productiei, mai ales pentru carbunii superiori.

Exploatari:
Regiunea Alpilor Australieni (exploatari in cariera, calitate foarte buna a carbunilor)
Bazinul Sydney
Bazinul Ipswich
Bazinul Newcastle
Bazinul Blair Athol
NE Australiei
Charles
SV Australiei
Collie
Insula Tasmania

II. Fondul funciar

Fondul funciar reprezint totalitatea suprafeelor de teren de pe Glob, fiind cea mai
important resurs natural a Pmntului.Suprafaa de teren cuprins ntre graniele unui stat
formeaz fondul funciar naional al statului respectiv, care se mparte n fond funciar agricol,
silvic, al apelor, al construciilor i al drumurilor.
Terenurile agricole se impart in:

Teren arabil
Suprafete ocupate cu vii
Suprafete ocupate cu livezi
Pasuni naturale
Fanete naturale

Terenurile neagricole se impart in:

Suprafete ocupate cu paduri
Suprafete acoperite de ape si balti
Fondul funciar al altor suprafete:
Suprafata de teren de sub constructii
Suprafata de teren de sub caile de comunicatii

Din suprafaa Globului, de peste 13,5 mld. ha, spaiul agricol reprezint peste un sfert
(adic 3,4 mld. ha). Suprafeele cultivate acoper aproximativ 1,5 mld. ha, respectiv 8% din
totalul terenurilor, fiecrui locuitor al planetei revenindu-i 0,25 ha.

Asia si America detin cele mai mari procente in ceea ce priveste terenurile arabile si
culturile permanente, 38%, respectiv 26%. Europa detine 20% din totalul mondial al terenurilor
arabile, iar Africa 16%, la nivelul anului 2007.
Cea mai mare parte din spaiul agricol se afl localizat n zona temperat (circa 2 mld. ha), ceea
ce reprezint 55% din spaiul agricol mondial i tot aici se afl cea mai mare parte din suprafaa
nsmnat a planetei (830 mii. ha, 59%).
Cele mai mari suprafete agricole, pe plan mondial in anul 2007, se intalnesc in Asia
(37%) si America (27%), fiind urmate de Africa cu 26% si Europa, cu 10%.

De departe, Europa detine procentul cel mai mare in ceea ce priveste ponderea terenurilor
arabile din totalul suprafeti agricole, in anul 2007, in jur de 60%. Este urmata de America si
Asia, cu 30% si de Africa, cu aproximativ 20%.
In conditiile unei cresteri explozive a populatiei mondiale si totodata datorita altor factori
(intre care, de exemplu, politica de scoatere din circuitul productive a unor suprafete de teren
agricol) economia mondiala a ajuns la o balanta mondiala precara intre cerere si oferta.
Ca urmare a aparut o problema alimentara, extreme de grava, a carei rezolvare nu este
deloc usoara.In cazul agriculturii, mai mult ca pentru orice alt sector de activitate umana,
conditiile naturale reprezinta o premisa de prim ordin, acest sector economic fiind influntat de
conditiile de mediu (relief, clima, apa, soluri, vietuitoare, etc.) intr-o masura inca destul de mare.
In acelasi timp, nu este mai putin adevarat ca, prin activitatea agricola, omul a modificat
destul de mult cadrul natural, in unele cazuri chiar radical, prin irigare, desecarea zonelor
mlastinoase, terasearea versantilor, ameliorarea solurilor etc.
Solul este stratul de la suprafaa planetei cu o structur afnat i friabil, format prin
aciunea agenilor externi asupra scoarei, mpreun cu plantele i animalele. Caracteristica sa de
baz este fertilitatea.

Nu toate solurile au aceeai fertilitate i, din acest motiv, nu toate terenurile de pe Glob
sunt cultivate. Din cele 1,5 mld. hectare cultivate, doar 920 000 hectare dau producie.
Solul trebuie protejat deoarece pentru refacerea unui strat de 3 cm este nevoie de 300
pn la 1 000 de ani. Mrirea productivitii se face prin administrarea de ngrminte naturale,
rotirea culturilor pe aceeai suprafa, irigarea terenurilor, selecionarea speciilor de plante .a.
Tot mai muli productori opteaz pentru practicarea unei agriculturi ecologice.
Solurile se formeaza in timp, au un caracter fragil, limitat in spatiu si sunt diversificate in
functie de factorii pedogenetici. Jumatate din suprafata uscatului planetar este constituita din
areale practic nesolificate (deserturi, zone inghetate, zone cu exces de umiditate, munti inalti,
etc.), numai cealalta jumatate avand soliri cu diferite grade de fertilitate.
Principalele grupe (categorii) de soluri, incepand din zona ecuatoriala spre poli, sunt:
lateritele, solurile rosii de savana, solurile brune de pustiuri si semipustiuri, solurile rosii si
galbene subtropicale, solurile castanii de stepa, solurile argiloiluviale, solurile podzolice si de
tundra.
Pentru ameliorarea calitatii productive a terenurilor se realizeaza o serie de imbunatatiri
funvciare cum ar fi: inlaturarea excesului de umiditate, comaterea eroziunii terenurilor, terasarea
versantilor, ameliorarea terenurilor nisipoase si saraturoase, combaterea efectelor inundatilor, dar
indeosebi reducerea deficitului de umiditate prin irigatii.
Lucrarile de desecare au ca scop principal includerea in circuitul agricol a suprafetelor
ocupate de balti, mlastini, terenuri cu exces de umiditate sau expuse frecvent inundatiilor.
In Olanda s-a realizat insa si indiguirea unor suprafete marine, cum ar fi golful Zuiderze,
cu o suprafata de pestre 200.000 ha. In prezent se afla in curs de realizare un plan complet de
indiguire si desecare a zonei deltaice a Rhinului (planul Delta).
Alte zone mai reprezentative cu lucrari de indiguire si desecari sunt: delta Rhonului, delta
Padului, cursul inferior al fluviului Chang Jiang, Lunca Dunarii (Balta Ialomitei, Insula Mare a
Brailei), etc.
Lucrarile de terasare au traditii in Europa mediteraneana pentru culturile de vita de vie. In
prezent, cele mai intinse suprafete se intalnesc insa in Asia indeosebi in China, Filipine,
Indonezia, Japonia, cele doua Corei s.a. si sunt destinate in principal culturilor de orez.
Combaterea eroziunii solurilor este o problema importanta indeosebi pentru viitorul
agriculturii, deoarece solul se reface foarte greu, in timp, iar distrugerea sa accelerata diminueaza
continuu potentialul productiv al terenurilor. Eroziunea solurilor afecteaza aproape o treime din
totalul terenurilor arabile ale Terrei, ceea ce demonstreaza clar dimensiunile globale ale
problemei.
Eroziunuea solurilor este un fenomen provocat in buna masura de actiunea omului,
indeosebi ca urmare a inalturarii covorului vegetal natural si a folosirii unei agrotehnici
nerationale.

Aceasta este atenuata, sau din contra, accelerata in functie de mai multi factori naturali:
se manifesta in special pe versantii cu o inclinare apreciabila si acolo unde solurile sunt putin
dezvoltate (subtiri); cu cat precipitatiile sunt inegal distribuite si au un caracter torential (de
exemplu in regiunile subecuatoriale, in climatele musonice etc.); cu cat pericolul eroziunii
solului este mai mare; in stepele aride, indepartarea stratului subtire de sol, dupa destelenirea
terenurilor, se datoreaza in principal actiunii vanturilor.

2.1 Modul de utilizare a terenurilor:

Suprafata totala a uscatului ( cca. 150 mii kmp) cuprinde terenuri arabile (11%), pasuni si
fanete (24%), fond forestier (31%) si alte suprafete (34%).
Clasificarea terenurilor dupa calitate solului:
terenuri fr restricii pentru agricultur (11%), care ocup suprafee ntinse n

Europa, America Central, America de Nord;

terenuri afectate de secet (28%),cele mai ntinse suprafee fiind n Africa i Asia
de Sud;
terenuri srace n minerale (23%) -Asia de Sud, America de Sud i Europa;
terenuri puin profunde care constituie (22%) Asiei de Nord i Centrale, Asiei de
Sud;
terenuri cu excedent de umiditate (10%) - Asia de Sud-Est, Australia, Asia de
Nord i Central;
terenuri ngheate permanent (6%) - America de Nord, Asia de Nord i Central.

Factorii care influeneaz direct viaa plantelor i sistemele de producie agricol:

Factorii cosmico-atmosferici (lumina, cldura, aerul, apa meteoric );
Factorii telurico-edafici (solul,apa i organismele vii din sol);
Relieful( altitudinea, orientarea versanilor, pant);
Clima(temperaturi,vnturi,precipitaii).

2.2 Zonalitatea culturilor agricole n raport cu zonalitatea climatic

1. Zona ecuatorial
Caracteristici climatice - climat cald i umed, variaii zilnice i anuale de temperatur
mici
Caracteristicile economiei agricole:cultura plantelor( arborele de cafea, bananierul,
arborele de cauciuc, palmierul de ulei, cocotierul etc),creterea animalelor.

1. Zona subecuatorial
Caracteristici climatice - succesiunea a dou anotimpuri, unul ploios i unul secetos;
Caracteristicile economiei agricole: cultura plantelor (orezul, trestia de zahr, meiul,
sorgul, iuta, oleaginoase, porumbul etc), creterea animalelor.
1. Zona tropical
Caracteristici climatice -climat cald cu diferenieri zilnice i anotimpuale de temperatur
mari;
Caracteristicile economiei agricole - cultura plantelor: bumbacul, curmalul, orezul,
citrice, etc; creterea animalelor.
1. Zona subtropical sau mediteraneean
Caracteristici climatice -veri clduroase i secetoase, ierni ploioase
Caracteristicile economiei agricole - cultura plantelor: grul, orezul, citrice, mslin, via
de vie, ceai, porumb, iuta, bumbac; creterea animalelor.
1. Zona temperat
Caracteristici climatice -ierni friguroase (cnd cultura plantelor nu se practic), veri
clduroase ce prezint diferenieri importante ntre zonele oceanice i cele continentale;
Caracteristicile economiei agricole - cultura plantelor: orz, grul de toamn, sfecl de
zahr, pomi fructiferi, secar, cartof; creterea animalelor.
1. Zona subpolar
Caracteristici climatice -ierni lungi i friguroase, veri scurte i rcoroase
Caracteristicile economiei agricole - cultura plantelor: orzul, secara de primvar;
creterea animalelor.

III. Resursele de apa dulce si suprafetele irigate

In sensul cel mai larg, resursele de apa dulce reprezinta apa existenta sub diverse stari de
agregare la suprafata terestra, in subsol si in atmosfera (hidrosfera).
Utilizarea resurselor de apa:

Problema alimentatiei- problema irigatiilor

Problema energetica- utilizarea energiei hidraulice

Problema mediului- unul din factorii de mediu cei mai amenintati cu poluarea sau
epuizarea

Aproape 1% din bugetul de stat este alocat resurselor de apa dulce si salubritatii in tari
precum Etiopia, Yemen, Pakistan, India, Uganda, Kenya, Mexic sau Zambia, in schimb mai mult
de 4% este alocat operatiunilor militare (Etiopia ~10%).
Africa de Sud aloca in aproximativ 2% din bugetul de stat salubritatii si apelor.

3.1 Caracteristici ale resurselor de apa:

Caracter limitat in spatiu si timp

Epuizabile, regenerabile, refacandu-se in mod ciclic (circuitul apei in natura)
Distributie neuniforma in spatiu si timp
Posibilitati de transport limitate
Regim puternic influentat de catre om, atat sub aspect calitativ, cat si cantitativ
Resurse refolosibile
Important factor de mediu

3.2 Rolul apei:

Doua din cinci persoane traiesc in bazinele hidrografice ale unor rauri internationale
partajate cu mai multe tari:

9 tari pentru Amazon si 11 tari pentru Nil

Mekongul, unul dintre cele mai mari sisteme hidrografice din lume, sustine
productia de orez si pescuit ce asigura existenta a 60 milioane de persoane ce
traiesc in zona cursului inferior al bazinului
O interdependenta hidrologica:
Daca o tara din amonte utilizeaza raul, in mod inevitabil, cantitatea, calitatea si
chiar debitul apei sunt afectate pentru utilizatorii din aval
Acelasi lucru se aplica si in cazul lacurilor si stratelor acvifere
3.3 Consumul mediu de apa:

Variaza intre state, atat intre tarile dezvoltate, cat si cele slab dezvoltate
De la 575 l/zi/pers in S.U.A.
La 200- 300 l/zi/pers in majoritatea statelor din UE
Pana la sub 10 l/zi/pers in cazul Mozambicului
Consumul variaza si in interiorul statelor (in Arizona si California din SUA se consuma
chiar si 1000 l/zi/pers)

Conform OMS si UNICEF, pragul minim este de 20 litri/zi/pers, de la o sursa ce trebuie

sa se afle la mai putin de un kilometru distanta.
Cantitatea este suficienta pentru baut si uz sanitar.
De fapt, pentru un trai decent, necesitatile zilnice ar fi in jur de 50 litri/zi/pers.

In anul 2000, cantitatea de apa folosita in agricultura era de 70%, pe cand in domeniul
industrial era de 20%, iar in cel domestic de doar 10%.

3.4 Irigatiile
Irigatiile extind limitele spatiilor agricole si contribuie decisiv la asigurarea necesarului
de hrana pentru omenire.
Acestea s-au dezvoltat cu precadere in zonele aride si semiaride, mai ales in tarile in curss
de dezvoltare.
Lucrarile de irigatii au rol substantial in reducerea efectului negativ al deficitului
permanent sau temporar de umiditate. Suprafata totala irigata pe glob este in prezent de peste 300
mii ha, ceea ce reprezinta 1/5 din suprafata arabila. Pe aceasta suprafata se obtine cca. 40% din
totalul productiei vegetale mondiale.

Pe plan mondial, cele mai intinse suprafete se afla in Asia, continent cu traditii in domeni,
acestea fiind impuse de regimurile pluviometrice specifice climatelor musonic, tropical,
subtropical, arid, precum si de culturile cu plante pretentioase la umiditate; se remarca tari cum
sunt China (cca. 45 mii ha irigate, locul 1 pe glob), India ( peste 30 mii ha, locul 2 pe glob),
Pakistan, Indonezia, Iran, Japonia s.a. Pe celelalte continente se remarca CSI (atat in partea
europena, cat si cea asiatica), SUA ( indeosebi in sud-vest), Mexic, Egipt, Australia.

Din 1994 pana in 2006, ponderea suprafetelor irigate la nivel mondial a crescut in mod
considerabil, de la aproximativ 265 milioane ha la circa 285 milioane ha.
Principalele tipuri de irigatii:

Irigarea prin aspersiune (teren cu relief neregulat, instabil sau pe soluri nisipoase)
Irigarea prin scurgere la suprafata, pe brazde sau fasii
Irigarea prin submersie sau inundare completa
Irigarea prin udare subterana, prin utilizarea unor conducte subterane

Irigatiile traditionale, cunoscute mai ales pentru nordul Africii, Asia de Sus- Vest si de
Sud, sunt:

Irigarea prin canale subterane (kanate, foggara)

Irigarea prin canale de inundare
Irigarea cu shaduful (India)
Prin utilizarea rotii hidraulice sau a fortei animale

Irigatiile moderne, in functie de sursele de apa:

Sisteme de irigatii alimentate din lacurile de acumulare ale unor sisteme energetic (Egipt,
India, SUA)
Sisteme de irigatii alimentate din importante artere hidrografice prin intermediul unor
canale magistrale (Asia Centrala)
Sisteme de irigatii care functioneaza pe baza surselor subterane de apa (Australia, SUA)
In 2006, suprafetele amenajate pentru irigatii totalizeaza peste 285 milioane ha (18% din
suprafata arabila).
Aceste suprafete ofera aproape 40% din necesarul de hrana al omenirii.
Repartitia suprafetelor irigate, la nivel global, in 2006 era:
Asia 72%

America de Nord si Centrala 12%

Europa 7%
Africa 5%
America de Sud 3%
Oceania 1%

Cele mai bune conditii pentru irigatii sunt in Asia, unde sunt si cele mai mari fluvii: Ind,
Gange, Yangtze, Huang He, Brahmaputra, care izvorasc din zone muntoase inalte si strabat
distante mari.
Ponderea suprafetelor irigate la nivel mondial, pentru primele patru state, in anul 2006
este de:

India 20%
China 20%
Pakistan 7%
S.U.A. 8%

India
Este tara cu cea mai mare suprafata irigata
Peste 57 milioane ha prezinta lucrari de irigare foarte vechi
Cele mai multe amenajari sunt amplasate in Delta Gangelui si in bazinul superior al
Indusului
Irigatiile permit instalarea culturilor si in sezonul uscat, care se recolteaza primavera
(culture numite rabi)

China
A fost depasita de India in ultimii ani in privinta suprafetelor irigate (56 milioane ha).
Irigatiile permit obtinerea unor recolte bune pe valea fluviului Huang He si Chang Jiang

Pakistanul

 Detine peste 19 milioane ha de ternuri irigate (aproape din suprafata agricola a tarii)
Cele mai extinse sisteme de irigatii sunt localizate in regiunea cu precipitatii mai reduse
din estul tarii.

Statele Unite ale Americii

Au peste 22 milioane ha, ce beneficiaza de irigatii, prezente, mai ales, in regiunile sudvestice si sudice.

3.4.1 Importanta irigatiilor

Aplicarea irigatiilor contribuie la compensarea deficitului sezonier de umiditate (zonele
aride si semiaride), la obtinerea unei eficiente agricole sporite in regiunile care beneficiaza de
precipitatii cu valori peste medie.
In Asia de Sud, folosirea irigatiilor permite obtinerea a 2-3 recolte pe an, in conditiile
culturilor de orez, productia poate fi de 1,5- 2 ori mai mare.
Pentru tarile dezvoltate se constata ca irigatiile contribuie la inlocuirea unor culturi cu o
valoare economica mai mica, cu altele, mai eficiente si mai rezistente la umiditate.

3.4.2 Problema privind asigurarea necesarului de apa pentru irigatii

China are mari probleme in asigurarea apei in Campia de Nord, unde se produce
jumatate din productia de grau si o treime din cea de porumb (irigatiile de aici se bazeaza pe trei
fluvii: Huang He, Hai, Huai si doua surse de apa subterane).
In India, nivelul panzei freatice este in scadere in majoritatea statelor, inclusive Punjab si
Haryana, principalele producatoare de cereale.
In S.U.A., utilizarea excesiva a sursei subterane fosile Ogallala (extinsa din sudul Dakotei
in Nebraska, Knasas, Colorado, Oklahoma, Texas) va duce la disparitia ei; suprafata irigata a
scazut cu 15% comparative cu anul 1980.