Relevanta psihopedagogica a metodei. Invatarea prin descoperire este o metoda activa de instruire prin intermediul careia elevii asimileaza anumite cunostinte si informatii printr-un efort personal. Este o metoda foarte eficienta, datorita potentialului sau formativ si poate fi utilizata in la toate ciclurile de invatamant, inclusiv in instruirea adultilor. Trebuie insa obligatoriu ca aceasta metoda sa fie utilizata adecvat, adica tinand cont de natura continuturilor, varsta si experienta elevilor de disponibiitatile materiale si de timp aflat la dispozitia profesorului. Utilizarea ei in conditii neadecvate, face din aceasta metoda una ineficienta. Avantajele invatarii prin descoperire. JS Bruner identifica 4 avantaje 1) determina cresterea potentialului intelectual al elevilor; amplifica motivatia intrinseca a elevilor; familiarizeaza elevii cu metode si tehnici specifice investigatiei stiintifice; faciliteaza reproducerea cunostintelor si informatiilor dobandite prin aceasta metoda in contexte diferite, cand elevii au de rezolvat probleme similare; V. Frunza adauga urmatoarele avantaje: * asimilarea cunostintelor si informatiilor se realizeaza in mod activ, ceea ce faciliteaza intelegerea acestora de catre elevi si fixarea achizitiilor dobandite cu mai multa usurinta in memoria de lunga durata; * cunostintele si informatiile asimilate prin intermediul acestei metode au un grad mai mare de functionalitate, adica pot fi mai usor puse in practica decat cele asimilate prin medode pasive ( foarte important pentru cunostintele privind diversele notiuni, care nu trebuie dobandite doar din considerente legate de stiinta studiata, ci trebuie si utilizate in practica ); * familiarizeaza elevii cu metodele de cercetare , contribuind la formarea unor competente pentru viitor; * amplifica motivatia intrinseca a elevilor Dezavantajele invatarii prin descoperire. R. Mucchielli enumera ca dezavantaje urmatoarele aspecte: * pericolul formularii rezultatelor in termeni prea generali pentru a putea fi transferabile la ansambluri de aceeasi structura; * imposibilitatea de a ajunge la legi statistice, cand se pleaca de la "cazuri concrete" si avem de-a face cu prababilitati; * confuzie intre ce este esential si ce este accesoriu in analiza datelor sau in trierea informatiilor; * extrapolarea abuziva a rezultatelor; * pericolul de "proiectare personala" in analiza si in solutii. V. Frunza adauga urmatoarele dezavantaje ale acestei metode: * nu orice tip de continut poate fi abordat prin intermediul acestei metode, de ex, cunostintele abstracte ( ca legi, formule, ecuatiile etc.), care pot fi asimilate de catre elevi doar prin prezentari sistematice si riguroase; * se asimileaza putine cunostinte pe unitatea de timp comparativ cu alte metode * exista riscul ca elevii sa dobandeasca cunostinte si informatii care nu corespund riguros stiintei, avand un anumit grad de deformare, ceea ce impune cu necesitate completari si corectii; de aici, rezulta obligatia profesorului de a evalua cunostintele asimilate de elevi prin aceasta metoda si, daca este necesar, fie sa faca corectii, fie sa reia predarea prin alte metode, in caz contrar existand riscul ca elevii sa asimileze cunostinte incomplete, confuze, deformate, cu efecte negative pe termen lung in evolutia lor cognitiva.* utilizarea acestei metode in conditii de eficienta, presupune existenta unor anumite dotari mateiale ( instrumentar, substante, mijloace de invatamant) pe care nu toare institutiile scolare le poseda; * nu toate cadrele didactice poseda competentele necesare utilizarii acestei metode. Forme si variante ale invatarii prin descoperire. Mai multi autori care au abordat invatarea prin descoperire (M.Ionescu, I. Nicola, C Cucos) fac deosebire intre diferitele formele si variantele invatarii prin descoperire. Principalele criterii avute in vedere sunt: * gradul de implicare a cadrului didactic sau nivelul de dirijare al acestuia in demersul descoperirii de catre elevii si * sensul sau directia demersului investigativ pe care, de cele mai multe ori, tot profesorul il sugereaza elevilor. In functie de gradul de dirijare pot exista 2 forme ale descoperirii: descoperire independenta, in care cadrul didactic are o implicare mai redusa ( intervine la inceputul activitatii pentru a le da elevilor materialele si instructiunile necesarre, la sfarsitul acesteia pentru a evalua corectitudinea cunostintelor si pentru a trage concluzii) * si descoperire dirijata, in care cadrul didactic intervene ori de cate ori elevii solicita ajutor punctual sau cand nu pot depasi unele obstacole. Optiunea pentru una sau alta dintre forme depinde de tipul de sarcina in care sunt implicati elevii, varsta lor, experientele de invatare anterioare, deprinderile si priceperile pe care elevii le detin si motivatia acestora pentru o astfel de activitate. Prin urmare, se opteaza pentru descoperirea independenta cand sarcinile au un grad redus de compexitate, nivelul de scolarizare este inalt, elevii au experiente anterioare care le permit depasirea obstacolelor care pot apare pe parcursul activitatii, au deprinderi si priceperi formate deja care le permite implicarea intr-o astfel de activitate si sunt motivati pentru astfel de activitati. Dimpotriva, descoperirea dirijata se foloseste la rezolvarea unor sarcini complexe, elevii sunt mai mici, experienta lor de invatare este redusa, iar deprinderile si priceperile nu sunt foarte bogate. In ceea ce priveste variantele de descoperire, autorii amintiti enumer a 3 tipuri: * descoperirea inductiva, care are ca nota specifica faptul ca demersul investigativ porneste de la particular, adica de la aspectele concrete, particulare ale problemei si se ajunge in final la generalizari * descoperirea deductiv, in care demersul investigativ se desfasoara descendent, se porneste de la elementele generale si se ajunge la cazuri particulare si * descoperirea transductiva, care se bazeaza pe relatii analogice intre diverse seri de date.