Sei sulla pagina 1di 12

Adoptarea hotărârilor adunării generale

în societatea pe acţiuni
- referat –
Adoptarea hotărârilor adunării generale
în societatea pe acţiuni

I. Consideraţii generale.

Rolul adunării generale. Ca şi la celelalte tipuri de societăţi


comerciale, rolul adunării generale a acţionarilor este acela de a asigura
exprimarea voinţei juridice a societăţii comerciale, privită ca şi persoană
juridică. Astfel, în doctrină s-a definit într-un mod sugestiv noţiunea de
„adunare generală” într-o societate comercială: „adunarea generală este, la
nivelul societăţii comerciale, echivalentul Parlamentului, organ deliberativ la
nivelul unei societăţi organizate într-un stat suveran. Astfel cum în dreptul
constituţional se arată că voinţa cetăţenilor este reliefată, conform
principiului mandatului reprezentativ, de voinţă exprimată în Parlament de
reprezentanţii lor, tot aşa voinţa acţionarilor este transformată în voinţă
socială în cadrul adunărilor generale.”1. Prin urmare, adunarea generală a
acţionarilor este organul decizional şi deliberativ al societăţii comerciale.
Aceasta cuprinde pe toţi acţionarii şi decide asupra tuturor problemelor
legale aflate în competenţa sa, astfel exprimându-se voinţa socială.
În literatura de specialitate2 s-a statuat că „voinţa unei societăţi
comerciale exprimate printr-o hotărâre AGA reprezintă o voinţă comună şi
nu colectivă, formată pe baza regulii votului majoritar, voinţă manifestată, în
numele şi pe socoteala societăţii, de către asociaţii/acţionarii care au votat
pentru luarea acelei hotărâri”.

II. Felurile adunării generale.

Potrivit legii societăţilor comerciale, adunările generale pot fi


ordinare, extraordinare şi speciale.

a) Adunarea generală ordinară, prin lege, are caracter obligatoriu, se


întruneşte cel putin o dată pe an, în cel mult cinci luni de la încheierea
exerciţiului financiar (art. 111, alin. (1) din Legea 31/1990).
1
Ioan Schiau, Titus Prescure – Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990. Analize şi comentarii
pe articole, Ed. Hamangiu 2007, p. 332 - 333
2
Idem.

2
Art. 111, alin. (2) din Legea 31/1990 prevede că adunarea generală
ordinară, pe lângă dezbaterea celorlalte probleme înscrise pe ordinea de zi,
are obligaţia:
„a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale,
pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de
directorat şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de
auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;
b) să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie,
respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii;
b1) în cazul societăţilor ale căror situatii financiare sunt auditate, să
numească sau să demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a
contractului de audit financiar;
c) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor
consiliului de administraţie, respectiv membrilor consiliului de
supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
d) să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administratie,
respectiv a directoratului;
e) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz,
programul de activitate, pe exerciţiul financiar următor;
f) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai
multor unităţi ale societăţii.”
Tot adunarea generală decide cu majoritatea voturilor exprimate
declanşarea acţiunii în răspundere contra fondatorilor, administratorilor,
directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de
supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune
cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate.
Cu aceeaşi majoritate, adunarea generală desemnează persoana însărcinată
să exercite acţiunea în justiţie (art.155 alin. (2) din Legea 31/1990).
Aceasta poate lua o hotărâre referitoare la răspunderea
administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi
consiliului de supraveghere, chiar dacă această problemă nu este inclusă pe
ordinea de zi din convocator, în cazul în care se decide asupra situţie
financiare anuale.
Aşadar, adunării generale ordinare îi revine sarcina discutării
problemelor ce afectează şi interesează existenţa şi funcţionarea societăţii,
mai puţin cele referitoare la actul constitutiv.
În ceea ce priveşte cvorumul şi majoritatea necesare adoptării
hotărârilor este necesară prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin o
pătrime din numărul total de drepturi de vot. Actul constitutiv poate
prevedea cerinţe mai ridicate de cvorum şi majoritate. Dacă nu se obţine o

3
asemenea majoritate, la prima convocare se va recurge la o a doua
convocare, adunarea generală fiind valabil constituită, indiferent de
cvorumul întrunit. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea
voturilor exprimate.

b) Adunarea generală extraordinară. Spre deosebire de adunarea


generală ordinară, în cadrul adunării generale extraordinare se hotărăşte, în
principiu, cu privire la aspecte ce ţin de modificarea socităţii.
Astfel, potrivit art. 113 din Legea 31/1990 „Adunarea generală
extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotarâre
pentru:
a) schimbarea formei juridice a societăţii;
b) mutarea sediului societăţii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
d) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii,
reprezentante sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin
actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societăţii;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi
acţiuni;
h) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
i) dizolvarea anticipată a societăţii;
i1) conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a
acţiunilor la purtător în acţiuni nominative;
j) conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
k) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în
acţiuni;
l) emisiunea de obligaţiuni;
m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă
hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.”
În cazul dizolvării anticipate, legea stabileşte dispoziţii speciale.
Astfel, potrivit art. 33 şi 34 din Legea 31/1990, fondatorii au dreptul la o
acţiune în daune împotriva societăţii dacă dizolvarea s-a făcut în frauda
intereselor lor, în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial a
hotărârii adunării generale a acţionarilor care a stabilit dizolvarea anticipată.
O altă situaţie în care este necesară hotărârea adunării generale
extraordinare este cea prevăzută de art. 150 din Legea societăţilor
comerciale, astfel că „Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub
rezerva dispoziţiilor art. 441, sub sancţiunea nulitătii, administratorul va

4
putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri
către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor
nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale
extraordinare, în condiţiile prevăzute la art. 115.
(11) Abrogat.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi operaţiunilor de închiriere sau
leasing.
(3) Valoarea prevăzută la alin. (1) se va calcula prin raportare la
situaţia financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are
loc operaţiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris, dacă o
asemenea situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată.
(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi operaţiunilor în
care una dintre părti este soţul administratorului ori rudă sau afin, până la
gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este
încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele
anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau
împreună, o cotă de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu
excepţia cazului în care una dintre societăţile comerciale respective este
filiala celeilalte.”
Potrivit art. 1031 şi 104 din Legea 31/1990, răscumpărarea acţiunilor
societăţii este de competenţa exclusivă a adunării generale extraordinare.
De asemenea, fondatorii vor participa la profit, dacă acest lucru este
prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost
aprobat de adunarea generală extraordinară, potrivit art. 183 alin. (4) din
Lege.
Această enumerare nu are caracter limitativ, prin actul constitutiv sau
ulterior acţionarii având dreptul să se pronunţe în cadrul unei adunări
generale extraordinare cu privire la orice situaţie pentru care acţionarii
consideră că se impune aprobarea hotărârii adunării generale extraordinare.
Competenţele astfel stabilite de lege pentru adunarea generală
extraordinară pot fi transmise de către aceasta către consiliul de
administraţie sau directoratului. Delegarea exerciţiului unor atribuţii ale
adunării generale către consiliul de administraţie, administratorul unic sau
directorat are drept scop eficientizarea activităţii societăţii pe acţiuni. Se
recunoaşte astfel că în anumite cazuri, idealul participării majorităţii
acţionarilor prin intermediul adunării generale la funcţionarea scocietăţii este
contrazis de realităţile practice. Posibilitatea acestei delegări nu înseamnă
însă că legiuitorul a urmărit să inverseze raportul de forţe între adunarea
generală şi consiliul de administraţie. Adunarea generală rămâne în
continuare organul suprem de conducere al societăţii comerciale.

5
Atribuţiile care pot fi delegate consiliului de administraţie sau
administratorului unic sunt cele referitoare la: mutarea sediului societăţii,
schimbarea obiectului de activitate al societăţii, majorarea capitalului social.
Totuşi, teza a doua a art. 114 alin. (1) din Legea 31/1990 prevede că
delegarea atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. c) nu poate privi domeniul şi
activitatea principală a societăţii.
Delegarea de atribuţii se poate realiza în două moduri: prin actul
constitutiv sau prin adunarea generală extraordinară a acţionarilor.
Toate atribuţiile de mai sus privesc evenimente excepţionale din viaţa
societăţii, care necesită o anumită rapiditate şi flexibilitate în luarea
deciziilor, care nu ar putea fi asigurate în cadrul mecanismului greoi de
decizie al adunării generale a acţionarilor.
În literatura3 de specialitate s-a statuat că delegarea de atribuţiuni nu
trebuie să aibă semnificaţia unui transfer total şi irevocabil a acelor
atribuţiuni către organele de gestiune şi că, dimpotrivă, organele de gestiune
au obligaţia să informeze în proxima adunare generală extraordinară, în
scris, despre modul în care şi-au exercitat atribuţiile primite, fără ca o astfel
de informare să impună necesitatea legală a ratificării de către acest organ a
deciziilor luate.
Astfel, delegarea unor atribuţiuni către consiliul de administraţie,
administrator unic sau directorat se face punctual, pe termen determinat şi cu
privire la un eveniment bine individualizat. În caz contrar, s-ar ajunge la o
redistribuire cu caracter permanent al atribuţiilor între adunarea generală şi
consiliul de administraţie, administrator sau directorat, lucru care nu rezultă
din economia Legii societăţilor comerciale4.
Din interpretarea per a contrario a art. 114, reiese că exercitarea
atribuţiilor adunării generale ordinare nu poate fii delegată consiliului de
administraţie, administratorului unic sau directoratului.
Reglementarea din art. 114 are caracter excepţional, prin urmare ea
reprezintă o derogare de la principiul specializării organelor societăţii pe
acţiuni. Astfel că această reglementare este de strictă interpretare, încât actul
constitutiv sau adunarea generală nu poate delega consiliului de
administraţie alte atribuţii decât cele expres menţionate în art. 114.
Potrivit art. 115 din Legea societăţilor comerciale, pentru prima
convocare este necesar un cvorum de o pătrime din totalul drepturilor de vot,
adică 25% din totalul acţiunilor în care este divizat capitalul social, dar
numai al celora care dau şi dreptul de vot, iar la cea de-a doua convocare o
3
Ioan Schiau, Titus Prescure, op. cit., p.344.
4
S. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoi, Gh. Piperea – Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole,
Ediţia a 3-a, Ed. C.H. Beck 2006, p.343

6
cincime din drepturile de vot, cvorumuri mult mai reduse decât cele impuse
de reglementarea anterioară. Ca şi în cazul adunării generale ordinare, în
alineatul al treilea al aceluiaşi articol se stipulează că prin actul constitutiv se
pot prevedea atât condiţii de cvorum, cât şi de majoritate mai ridicate ca cele
legale.

c) Adunarea generală specială. Este formată din titularii unei


anumite categorii de acţiuni, cum ar fi acţiuni preferenţiale cu dividend
prioritar, fără drept de vot (art. 96 din Legea 31/1990). Astfel că în legătură
cu problemele care îi interesează în mod direct, legate de specificul
acţiunilor pe care le deţin, trebuie tottuşi să se pronunţe într-un cadru
restrâns, cadru ce se realizează prin intermediul adunărilor speciale.
Art. 96 din Legea 31/1990, republicată şi modificată, stabileşte în mod
expres faptul că titularii fiecărei categorii de acţiuni (acţiuni ordinare sau
preferenţiale) se reunesc în adunării speciale, în condiţiile stabilite de actul
constitutiv. Acţiunile preferenţiale nu dau în mod direct dreptul la vot şi de
aceea hotărârile pronunţate de adunările speciale trebuie să fie supuse
aprobării adunării generale corespunzătoare în funcţie de atribuţii, conform
art. 116 alin. (3) din Legea societăţilor comerciale republicată şi modificată.
În concluzie, se poate afirma că adunările speciale nu reprezintă decât
organe cu caracter deliberativ.

III. Hotărârile adunării generale.

Pentru a se ajunge la adoptarea hotărârii adunării generale trebuie să


se parcurgă anumite etape. Astfel adunarea generală va trebui convocată,
conţinutul convocării trebuind să aibe forma prevăzută de lege. Convocarea
trebuie comunicată acţionarilor. Apoi adunarea generală trebuie să
îndeplinească condiţiile legale de cvorum şi majoritatea cerută pentru
adoptarea hotărârii.
Convocarea adunării generale. Obligaţia convocării adunării generale
revine consiliului de administraţie, administratorului unic sau directoratului,
aceştia urmând a realiza convocarea, conform art. 117 alin. (1) din Legea
societăţilor comerciale, ori de câte ori, în baza actului constitutiv al societăţii
comerciale respective se impune intervenţia adunării generale.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul trebuie să stabilească
o dată de refetinţă pentru toţi acţioanrii îndreptăţiţi să fie convocaţi la
adunarea generală (art. 123 din Legea 31/1990). Această dată va fi ulterioară
publicării convocatorului şi nu va depăşi 60 de zile înainte de data la care
adunarea generală este convocată pentru prima oară. Data de referinţă astfel

7
stabilită va ramâne valabilă şi în cazul în care adunarea generală este
convocată din nou, datorită neîntrunirii cvorumului.
Adunarea generală se convoacă în termen de cel mult 30 de zile şi se
va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii.
La cererea acţionarilor care deţin individual sau împreună cel puţin
5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se
prevede astfel, consiliul de administraţie sau directoratul are obligaţia să
convoace de îndată adunarea generală, dacă cererea priveşte atribuţiile
acesteia.
În cazul în care organele abilitate ale societăţii nu convoacă adunare
generală, acţionarii au posibilitatea de a cere în justiţie acest lucru. Instanţa
poate autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au
formulat cererea.
Convocarea trebuie să cuprindă obligatoriu data şi locul ţinerii
dezbaterilor, cât şi ordinea de zi cu precizarea problemelor care vor face
obiectul acestora.
Potrivit art. 117 alin. (6) şi (7) din Legea societăţilor comerciale, „În
cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau a
membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se va menţiona că lista
cuprinzând informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi
calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcţia de
administrator se află la dispoziţia acţionarilor, putând fi consultată şi
completată de aceştia.
Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului
constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al
propunerilor.”.
Bunăoară, într-o speţă5, sub aspectul cuprinsului convocatorului
Tribunalul Vrancea reţine că:
Potrivit dispoziţiilor art.117 aliniat 6 din Legea nr.31/1990 republicată
convocatorul trebuie să cuprindă locul şi data ţinerii şedinţei, ordinea de zi,
menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul
dezbaterilor.
Potrivit aliniatului 7 al aceluiaşi text, în situaţia în care pe ordinea de
zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv convocarea
trebuie să cuprindă textul integral al propunerii de modificare.
Aceste dispoziţii legale sunt reluate întocmai în articolul 13
paragrafele 5 şi 6 din Statutul Societăţii.
Din Convocatorul publicat în Ziarul de Vrancea rezultă că pârâta nu a
respectat nici aceste dispoziţii legale, în cuprinsul convocatorului fiind
5
Tribunalul Vrancea , Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ – Sentinţa civilă nr. 79/13.01.2008

8
indicată doar ca punct pe ordinea de zi „ majorarea capitalului social ” şi
„ diverse ” fără a se arăta modalitatea aleasă pentru majorarea capitalului
social, respectiv subscripţie simultană, subscripţie publică, încorporare
rezerve, majorarea valoare nominală etc. şi nici nu se precizează locul ţinerii
Adunării.
Mai mult, cum majorarea capitalului social are drept consecinţă
modificarea actului constitutiv al societăţii, în convocator nu se precizează
acest lucru şi nici nu se indică textul integral al propunerii de modificare a
actului constitutiv.
Şi nerespectarea acestor cerinţe legale atrage nulitatea absolută a
Hotărârii.
Acţionarii trebuie informaţi despre convocarea adunării, aceasta
facându-se prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial şi în unul dintre
ziarele răspândite în localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea
mai apropiată localitate.
Convocarea poate fi făcută şi prin scrisoare recomandată sau înscris în
formă electronică, în cazul în care toate acţiunile societăţii sunt nominative.
Adunarea generală trebuie să se întrunească în minim 30 de zile de la
publicarea convocării. Acest termen nu poate fi mai scurt.
Când acţiunile societăţii comerciale sunt tranzacţionate pe pieţele
reglementate, convocarea adunării generale a acţionarilor trebuie să respecte
dispoziţiile legale specifice pieţei de capital.
Acţionarii care au împreună sau individual cel puţin 5% din capitalul
social al societăţii, au dreptul să ceară introducerea unor noi puncte pe
ordinea de zi, în codiţiile art. 1171 din Legea societăţilor comerciale. Cererile
trebuiesc inaintate consiliului de administraţie în cel mult 15 zile de la
publicarea convocării. Cu cel puţin 10 zile înaintea adunării generale,
ordinea de zi completată cu punctele propuse de acţionari, ulterior
convocării acesteia, trebuie publicată cu îndeplinirea cerinţelor impuse de
lege şi/sau de actul constitutiv.
Nu se pot pronunţa hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi
care nu au fost publicate aşa cum prevăd dispoziţiile art. 117 şi 1171 din
Legea societăţilor comerciale. Excepţie face cazul în care au fost prezenţi
sau reprezentaţi toţi acţionarii şi nu s-a opus niciunul dintre aceştia sau nu au
contestat această hotărâre.
Hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis. Pentru alegera şi
revocarea membrilor consiliului de administraţie, respectiv a consiliului de
supraveghere şi a cenzorilor/auditorilor financiari şi pentru luarea hotărârilor
privind raspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere şi

9
de control ale societăţii, conform art. 130 din Legea nr. 31/1990, în mod
obligatoriu, votul este secret.
În activitatea practică se pune problema găsirii celor mai potrivite şi
totodată legale modalităţi pentru a se putea asigura secretul votului, în
situaţiile în care se impune un astfel de secret. Astfel că, în anumite situaţii
se pot face determinări destul de precise ale acţionarilor care au votat pentru
sau împotriva uneia sau alteia din categoriile de măsuri pentru care legea
prevede obligativitatea unui astfel de vot.
În doctrină6 s-a statuat opinia potrivit căreia „votul secret este atât un
drept, din persepectiva acţionarului, cât şi o obligaţie, din perspectiva
societăţii organizatoare a unei AGA, precum şi a acestui organ statutar. Asa
fiind, oricare acţionar este liber să renunţe la posibilitatea votului secret,
aratâd în mod expres acest lucru în AGA unde se impune un astfel de sistem
de vot, însă nici un acţionar nu va putea să fie obligat să renunţe la un astfel
de drept.”.
Potrivit legii (art. 101 din Legea nr. 31/1990), orice acţiune plătită dă
dreptul la un vot, excepţie facând cazul în care prin actul constitutiv s-a
limitat numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o
acţiune.
Pentru a-şi exercita dreptul la vot în adunarea generală, acţionarii
trebuie să facă dovada calităţii lor, în condiţiile legii.
Conform art. 123 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care
acţionarii posedă acţiuni la purtător au drept de vot cu codiţia de a le depune
la locurile arătate prin înştiinţarea de convocare sau prin actul constitutiv, cu
cel puţin 5 zile înainte de adunare.
În cazul în care acţiunile sunt grevate de un drept de uzufruct, în
adunările generale ordinare dreptul de vot aparţine uzufructuarului şi în
adunările generale extraordinare, nudului proprietar.
Acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare,
în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare. De asemenea,
persoanele care nu au capacitate de exerciţiu şi sunt acţionari pot fi
reprezentate prin reprezentanţii lor legali, în baza unei împuterniciri.
Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunarea generală
sau în termenul stabilit de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii
dreptului de vot în acea adunare.
Acţionarii care au calitatea de membri ai consiliului de administraţie,
directoratului sau consiliului de supraveghere, nu pot vota, nici personal,
nici prin mandatar descărcarea lor de gestiune sau o altă problemă unde este
pusă în discuţie persoana lor sau administraţia.
6
Ioan Schiau, Titus Prescure, op. cit., p.386.

10
Când un acţionar are interese contrare societăţii, într-o anumită
operaţiune are obligaţia de a se abţine de la deliberările privind acea
operaţiune.
Astfel, atât prin hotărârile adunării generale, cât şi prin repezentanţii
societăţilor comerciale desemnaţi să realizeze administrarea şi conducerea
curentă a acestora se poate realiza voinţa socială. Prin urmare, competenţa
de a forma şi exprima voinţa socială a unei societăţi comerciale nu se poate
limita doar la hotărârile adunării generale, ci trebuie avute în vedere şi
celelalte organe statutare, reglementate de actul constitutiv, cărora li se
acordă puterea de a încheia acte juridice în numele şi pe socoteala societăţii
respective.

BIBLIOGRAFIE:
1. Ioan Schiau, Titus Prescure – Legea societăţilor comerciale nr.
31/1990. analize şi comentarii pe articole, Ed. Hamangiu 2007

11
2. S. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoi, Gh. Piperea – Legea
societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck 2006

3. S. D. Cărpenaru – Drept comercial român, Ed. a VIII-a, revăzută şi


adăugită, Ed. Universul Juridic 2008

4. S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica – Drept comercial, Ed. C.H.


Beck

5. C. Roşu, M.L. Tec – dreptul societăţilor comerciale. Curs


universitar, Ed. Mirton 2007

12

Potrebbero piacerti anche