Caracterizarea lui lONA - Personajul principal al piesei Iona de Marin Sorescu

Piesa face parte din trilogia Setea muntelui de sare (1968). Subintitulata "trag
edie in patru tablouri", are la baza mitul biblic al Iui Iona, resemantizat insa
, tratat intr-o maniera moderna.
Personajul principal al piesei, Iona, se dedubleaza permanent, dialogand cu sine
le sau profund, facandu-se auzite in permanenta doua voci. Este un personaj simb
olic, intruchipand nelinistea omului lipsit de orice orizont metafizic, in cauta
rea absolutului, a propriei identitati. El se poate regasi in fiecare dintre noi
. Personajul este urmarit in devenirea lui, de la ipostaza de "pescar fara noroc
", prins in rutina zilnica, la aceea de individ capabil sa-si provoace destinul,
sa atinga, in cele din urma, treapta iluminarii. Traseul pe care il va parcurge
este de factura initiatica, deoarece este captata structura intima a individulu
i, care in final va deveni altul. Calatoria initiatica presupune trecerea mai mu
ltor probe, Iona avand astfel experienta infernului, a labirintului, fiind inghi
tit de doi pesti; in final, realizand ca totul se reduce la un spatiu limitat, g
aseste calea spre lumina si adevar in interiorul sau, avand revelatia extraordin
ara a unitatii propriei fiinte, percepandu-se ca identitate, armonizand eul exte
rior, social, cu cel profund. "Noul" Iona renaste prin propria moarte.
Cele patru tablouri ale piesei il prezinta pe Iona in diferite ipostaze existent
iale, revelatorii pentru traiectul sau initiatic. Primul tablou ni-l arata vazan
du-si linistit de "trebusoara luf. Langa el se afla un acvariu. Iona isi rostest
e gandurile cu voce tare, relevand o situatie existentiala precara, a unui om si
ngur, izolat, traind intr-o realitate monotona, desa-cralizata. Are experienta p
ierderii ecoului,si intuitia, perceptia metaforica a capcanelor existentei: "Apa
asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi. pestii, inotam pr
intre ele atat de repede incat parem galagiosi". Tabloul II il surprinde pe Iona
in interiorul Pestelui I. Personajul dialogheaza in permanenta cu propriul sine
, gasindu-si salvarea prin Logos. Iona se simte prizonierul spatiului inchis, li
mitat, cauta o fereastra, dar nu o gaseste. Are nostalgia orizonturilor necuprin
se, a luminii: "Daca as avea mijloace, n-as face altceva decat o banca de lemn i
n mijlocul marii. Constructie grandioasa de stejar geluit, sa respire pe ea, in
timpul furtunii, pescarusii mai lasC In tabloul trei, personajul se afla in inte
riorul Pestelui II. intr-o parte a scenei este o moara de vant. Apar Pescarul I
si Pescarul II care, tacuti, poarta cate o barna in spate. Tacerea celor doi pes
cari e simbolica, reliefand criza de comunicare in lumea moderna, precum si alie
narea individului. Tema teatrului contemporan este, dupa cum subliniaza Arthur M
iller, alienarea, deoarece "omul de azi nu mai e tragic, ci patetic, intrucat a
incetat a mai fi o personalitate - e un client, un recrut, o parte dintr-o masin
arie - e numai un nemultumit, un inadaptat". Iona se simte tot mai agresat de sp
atiul concentrationar, sufocant, lipsit de lumina, fiind constient ca "daca nu e
xista ferestre, ele ar trebui inventate". Simte nevoia de comunicare, de imparta
sire a celor mai intime ganduri, are nevoie de Dumnezeu, sau macar de un semn al
divinului, care sa-i certifice existenta. El se confeseaza: "As vrea sa treaca
Dumnezeu pe aici".
Ultimul tablou prezinta personajul pe o plaja murdara. Acum poarta barba lunga,
"lunga si ascutita". Schimbarea infatisarii lui Iona este un semn al modificaril
or sale interioare, evidentiind evolutia, initierea sa. Eroul se afla in exterio
r, spintecand ultimul peste. Doreste sa prinda soarele, acesta simbolizand lumin
a, cunoasterea absoluta. Un moment important este acela cand Iona incepe procesu
l de recuperare a propriului trecut, a amintirilor, moment ce anunta desavarsire
a lui spirituala. Amintirile devin din ce in ce mai clare, prind contur din ce i
n ce mai mult. Din hatisul acestora se incheaga imaginea mamei, refacandu-se leg
aturile cu originile, cu primordialul, cu un spatiu protector in care nu exista
agresiunea timpului. Ecourile expresionismului se resimt: intoarcerea la origini
, la primordial, refuzul unei lumi desacralizate, in deriva, in care individul n
u se poate simti decat alienat, sfasiat launtric. Nasterea perpetua dorita de Io
na inseamna un refuz al ramanerii in lume. Pescarul 1 si Pescarul II reapar, la
fel de tacuti, purtand cu stoicism barnele in spate. Iona iese la lumina, dar ar
e imaginea terifianta a orizontului inchis, a "sirului nesfarsit de burtF'. Iar
el, Iona, "inchis intre toate aceste geamuri", ca "un dumnezeu care nu mai poate
invia, l-au iesit toate minunile, si venirea pe pamant, si viata, pana si moart
ea, dar o data ajuns aici, in mormant, nu mai poate invia. Se da cu capul de tot
i peretii, cheama toate siretlicurile mintii si ale minunii, isi face vant in du
mnezeire ca leul. Ia cerc, in aureola de foc. Dar cade in mijlocul flacarilor. D
e atatea ori a sarit prin cerc si nu s-a gandit ca o sa se poticneasca tocmai la
inviere'". Iona va cunoaste apoi un proces de regasire de sine, amintindu-si nu
mele: "Cum se chemau batranii aceia buni, care tot veneau pe la noi cand eram mi
c? Dar ceilalti doi, batranul cel incruntat si femeia cea harnica, pe care-i ved
eam des prin casa noastra si care la inceput nu erau asa batrani? Cum se numea c
ladirea aceea in care-am invatat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picioar
e, pe care maneam si beam si pe care-am jucat de cateva ori? in fiecare zi vedea
m pe cer ceva rotund, semana cu o roata rosie, si se tot rostogolea numai intr-o
singura parte - cum se numea? Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si
nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care-am trait-o eu? Cum ma numeam
eu?". Iona rememoreaza rand pe rand obiecte care tin de universul sau intim, de
lumea copilariei, din care prind contur imagini familiare.
Procesul de rememorare culmineaza cu amintirea propriului nume, moment de ilumin
are spirituala, in care se naste un Iona initiat, purificat prin suferinta. "Eu
sunt IonaV, afirma personajul in momentul sau de apoteoza. Iona va gasi drept ca
le de implinire de sine moartea: isi spinteca burta, realizand ca adevarata cuno
astere e in interior, omul fiind masura tuturor lucrurilor, reafirmand ca adevar
at dictonul socratic "Cunoaste-te pe tine insuti". Pronumele "nor din ultima rep
lica a piesei are valoare profetica, facand din piesa lui Marin Sorescu un teatr
u al sperantei si al increderii in fortele omului, care poate gasi solutii si in
cele mai precare circumstante. Sinuciderea nu este un act de lasitate, ci unul
de eliberare, de regasire a propriei identitati. Moartea este privita ca o cucer
ire a luminii, lumina simbolizand cunoastere si adevar. inghitirea lui Iona de c
atre uriasul peste poate fi inteleasa si ca o descindere in infern sau ca o "int
oarcere in stadiul embrionar" (Mircea Eliade), ca o "moarte initiatica", ce "sem
nifica sfarsitul omului natural necuitural si trecerea la o noua modalitate de exi
stenta - cea a unei fiinte nascute intru spirit, adica o fiinta care nu mai traies
te doar in realitatea imediata. Astfel, moartea initiatica este o parte integran
ta a procesului mistic prin care novicele devine altul, transformat in concordan
ta cu modelul revelat de zei sau de stramosii mitici".
Iona devine un personaj emblematic al teatrului modern, care simte acut dramele
si crizele lumii in care traieste. EI este omul parasit, in deriva, lipsit de gr
atia divina, care nu se poate regasi si implini decat prin moarte.