DISCUTII SI CONTROVERSE ACTUALE CU PRIVIRE LA CONSTIINTA

Constiinta, ca ipostaza atat de complexa a psihicului, nu putea sa nu genereze o multitudine de

discutii intre cercetatori, uneori concordante, dar de cele mai multe ori contradictorii. Cateva
dintre acestea sunt:

Care sunt planurile sau acceptiunile notiunii de constiinta?
Desi pare curios, autorii care s-au ocupat cu studiul constiintei n-au utilizat aceiasi termeni si n-
au acordat aceeasi acceptiune termenilor folositi.
Humphrey (1992) sesizeaza trei acceptiuni mai frecvente ale notiunii de constiinta: ca nivel de
organizare al psihicului in teoria psihanalitica (eul ca parte rationala a psihicului, guvernat de
principiul realitatii, impreuna cu cateva aspecte ale supraeului, ca cele care se refera la partea
morala a psihicului si la sursa de vinovatie, constituie constiinta); ca forma a atentiei ( Allport
credea ca atentia este numele de cod al constiintei); ca o cale privilegiata a observatorului spre
propria sa minte, spre ce el simte si are prezent in minte (acceptia propusa de introspectionism).
Nu trebuie sa ne mire faptul ca in diferite lucrari intalnim cand una, cand alta din aceste acceptii.
Hirst (1995) precizeaza ca are in vedere, atunci cand se refera la constiinta, modul in care
oamenii isi dau seama de faptele mintale, de perceptiile, gandurile, imaginile sau sentimentele
lor. A fi constient, spune el, inseamna a fi apt de a relata constiinta.
Pentru a afirma ca o persoana este constienta de un munte, de un val care se sparge la tarm sau
de o dorinta, aceea persoana trebuie sa confirme ca vede un munte, isi imagineaza un val sau ca
simte acea dorinta.
Chiar daca foloseste in studiul sau expresiile a fi atent, a fi constient, a-si da seama in mod
intersanjabil, autorul afirma ca, in ciuda legaturii lor, ele nu privesc unul si acelasi fenomen. A fi
atent la ceva inseamna sa-l aduci in centrul constiintei, deci termenul presupune ca cineva este
constient, isi da seama. Pe de alta parte, cineva poate fi constient de lucruri la care nu este atent,
cum este cazul faptelor aflate la periferia constiintei.

Ce valoare au modelele intuitive ale explicarii constiintei?
In ultimul timp se manifesta o oarecare neincredere in puterea explicativa a acestor modele.
De pilda, modelul traditional al activitatii creierului care porneste de la ideea ca rezultatele
discriminarilor si interpretarilor realizate in localizarile diseminate ale sistemului nervos sunt
trimise spre alte zone mai centrale, pentru a fi prelucrate intr-un proces care ar putea fi numit
prezentare si apreciere constienta este taxat drept un punct de vedere lipsit de speranta. De
aceea se propune abandonarea si inlocuirea lui cu modele mai plauzibile, care incearca sa explice
constiinta dintr-o perspectiva foarte ampla, chiar evolutionista.
In ce masura sunt oamenii constienti de procesele si de produsele proceselor?
Nisbett si Wilson (1977) credeau ca oamenii sunt constienti de continutul, de produsele
constiintei, nu de procesele ei. Pentru ei, produsele constiintei constituiau datele experientei
constiente. Chiar daca oamenii pot face relatari despre procesele constiente, pe cale
introspectiva, acestea nu sunt altceva decat constructii bazate pe fapte, teorii despre procese si nu
constientizari ale proceselor.
Inaintea celor doi autori, alti cercetatori renumiti, Newell si Simon (1972), cerand subiectilor sa-
si relateze cu voce tare gandurile in timp ce rezolvau o problema, au constatat o mare capacitate
a acestora de a surprinde procesele implicate in solutionarea problemelor, fapt care a si permis
construirea pe calculator a unui program menit a simula comportamentul subiectilor.
In studiile lui Nisbett si Wilson, subiectii aveau acces la concentrarea atentiei, la senzatiile
obisnuite, la emotii sau ganduri. Ei relatau aceste trasaturi ale constiintei, precum si manevrele
pe care le faceau pentru a le modifica.
Totusi, referindu-se la aceste cercetari, Hirst apreciaza ca subiectii nu relatau despre emotiile
aflate in spatele atentiei, senzatiilor, emotiilor, gandurilor. Acest lucru poate fi generalizat,
spunand ca o data ce oamenii constientizeaza procesarea, aceste procese sunt, probabil,
transformari ale informatiilor deja constiente. Din cate stiu eu, nimeni nu a cerut ca oamenii sa-si
dea seama de procesele prin care sunt constientizate informatiile ( Hirst, 1995)
Se poate face o distinctie intre constiinta si autoconstiinta?
Unii autori raspund afirmativ la aceasta intrebare.
Edelman (1992) realizeaza distinctia dintre constiinta, pe care o numeste constiinta de nivel
primar, si autoconstiinta, numita constiinta de nivel superior.
Constiinta primara se refera la capacitatea de a realiza existenta lucrurilor din lumea
inconjuratoare, de a avea imagini mintale in prezent; ea nu implica simtamantul de a fi o
persoana cu un trecut sau un viitor. A fi constient nu presupune nici un fel de eu care sa fie
constient de sine. Se deduce usor ca unele specii de animale (toate mamiferele, unele pasari)
dispun de constiinta. Probabil ca numai animalele fara cortex (sau echivalentul lor) nu sunt
constiente.
Constiinta de nivel superior (adica autoconstiinta) implica recunoasterea de catre subiectul
ganditor a starilor lui afective, este ceea ce oamenii au in plus fata de constiinta primara: suntem
constienti de faptul ca suntem constienti.
Distinctia ni se pare generatoare de confuzii. Ea creeaza cel putin doua pericole: primul, de a
confunda constiinta cu psihicul, pentru ca ceea ce Edelman numeste prin termenul de
constiinta este, de fapt, psihicul (neconstient); al doilea, de a extinde constiinta si asupra
animalelor, ceea ce este un nonsens.
De altfel, nici alti autori n-au fost de acord cu distinctia dintre constiinta si autoconstiinta. In
definitia data de Humphrey, problema constiintei este cum stie un om cum sa fie el insusi. Alti
psihologi considera ca fiintele care au constiinta sunt cele pentru care lucrurile pot fi intr-un fel
sau altul, pentru care exista simtamantul de a fi.
Dispun masinile de constiinta?
La prima vedere s-ar parea ca da.
Gross (1995) considera ca multe masini se comporta in asa fel incat daca ar fi oameni, ar
sugera ca sunt dotate cu procese mintale. De exemplu, avioanele prevazute cu pilot automat pot
zbura singure, ele raspund la informatii senzoriale externe, iau decizii asupra zborului,
comunica cu alte aeronave, stiu cand au nevoie de combustibil, simt pericolul, etc.
Faptul ca unele cuvinte din fraza anterioara sunt scrise cu ghilimele, arata Gross, semnifica
faptul ca ele nu trebuie luate ad litteram, ci doar intr-un sens morfologic. Numai oamenii iau
decizii, comunica, etc, nu si masinile.
Si totusi, problema nu este chiar atat de simpla. Pentru o serie de cognitivisti inteligenta
artificiala puternica nu este doar o unealta pentru formularea si testarea ipotezelor privind lumea
umana, ci daca este bine programata si o minte ce intelege, ce dispune si de alte procese
cognitive, pe scurt o minte constienta.
Searle (1980) crede ca este imposibil ca masinile (inteligenta artificiala puternica) sa dispuna de
constiinta. El considera ca numai o masina din carne si sange sau din neuroproteine poate fi
constienta, metalului si siliconului fiindu-le inaccesibile fenomenul de constiinta.
Boden (1993), in schimb, arata ca, centrandu-ne pe neurochimia anumitor functii computationale
de baza intrupate de neuroni, cum ar fi transferul mesajelor, facilitatea si inhibitia, am putea
deduce ca si masinile dispun de constiinta.
Se pare ca mai aproape de adevar este Gray (1987), care se amplasa intre aceste doua extreme,
aratand ca, desi nu stim daca tesutul non-biologic poate produce sau sustine procese de
constiinta, problema ramane deschisa. Ea asteapta sa fie rezolvata prin observatii empirice,
ghidate de o teorie corespunzatoare si nu prin dezbateri filologice sau filosofice.
Multe alte probleme isi asteapta inca raspunsul. Enumaram cateva dintre ele: Exista limite ale
experientei constiente?; Constiinta poate depasi limitele informatiilor date?; Ce importanta
are corpul pentru constiinta?; Pentru ce este buna constiinta?; Care este caracteristica
generala si esentiala a acestor operatii ale creierului care insotesc constiinta?; Care sunt
efectele incnstientului asupra comportamentului constient?
Cei care doresc sa se informeze cat mai detaliat in legatura cu aceste probleme pot consulta cu
folos unele lucrari cum ar fi: W. Hirst, Aspecte cognitive ale inconstientului,1995; R. Gross,
Teme, surse si discutii in psihologie, 1995; J.R. Eiser, Atitudini, 1994; Humphrey, O istorie
a mintii, 1993; H. Barlow, Rolul biologic al inconstientului, 1987, s.a.m.d.


Bibliografie :
INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE Mielu Zlate