Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
Trecutul
Prezentul
4
existenŃială este astăzi grav afectată de o rapidă erodare a parteneriatului om-
natură.
Desigur că numai critica nu poate pune pe picioare un sistem viabil pentru
căutările identitare ale poporului român. Critica simplă este doar un anumit mod
de abordare a problemelor. Dar starea excesivă de critică handicapează soluŃia.
Ca o a doua metodă există şi critica constructivă, cea care aduce soluŃii temelor
criticate. O a treia metodă este construcŃia tematică prin ignorarea criticării
ideilor greşite şi concentrarea asupra construcŃiei pozitive în sine. Această ultimă
metodă generează indirect soluŃii la problemele existente fără a le aborda
sistematic, problemele dispărând prin lipsa de hrană adusă de critica în sine. Dar
modalităŃile constructive în cazul religiilor au particularităŃile lor.
Urmărind evoluŃia istorică a diferitelor religii observăm latura subtilă a
penetrării unui imaginar religios în mintea oamenilor. Este vorba în primul rând
ca elementele unei religii să servească omul în toate etapele vieŃii de la naştere
până la moarte şi chiar şi după ea. Omenirea se găseşte acum într-un moment
istoric când se caută soluŃii la probleme acute precum sunt, suprapopulaŃia,
diminuarea resurselor naturale, terorismul religios ca o consecinŃă a unei disperări
existenŃiale, instabilitatea economică mondială ca rezultat al cumulului de viziune
religioasă negativă, etc. Un pesimism de idei planează asupra oricărei soluŃii
oferite pentru omenire. Grandoarea găsirii celor mai bune metode de vindecare a
sufletului colectiv al umanităŃii depăşeşte orice efort personal.
Dar aceasta nu trebuie să ne facă să renunŃăm la a găsi metode aplicabile
neamului românesc. Noul imaginar religios românesc girează în jurul
spiritualităŃii autohtone care este total diferită de cea iudeo-creştină. În iudeo-
creştinism salvarea este bazată pe jertfa sângelui, pe când în zamolxianismul
modern, cât şi în cel vechi, pe descoperirea înŃelepciunii; noul zamolxianism
este o reabilitare a experienŃei religioase prin perspectiva raŃionalismului.
O astfel de pornire de idei doctrinare pare îndrăzneaŃă în contextul social al
României deoarece Europa ca domeniu al religiei creştine este străină de arealul
asiatic în care au evoluat doctrinele fondate pe înŃelepciune. Epocile marilor
descoperiri geografice şi timpul colonizărilor care le-au urmat sunt consecinŃe ale
violenŃei doctrinare din iudeo-creştinism. Mai mult chiar, vedem astăzi o
continuare a violenŃelor religiilor bazate pe jerta sângelui, iudaism, creştinism şi
islamism, războindu-se între ele din lipsă de alŃi adversari tot atât de agresivi.
Suntem astăzi în epoca forŃelor tehnologice care pot genera mari distrugeri la
nivel de umanitate. PredicŃiile din Apocalipsa creştină nu sunt decât jaloane
doctrinare care hrănesc violenŃa până la anihilarea aşteptată „revelatoriu” în
Apocalipsă.
Ne întrebăm dacă mai putem opri o dezvoltare violentă a istoriei imediate? O
analiză atentă a forŃelor care se războiesc şi sunt gata să intensifice amploarea
rezolvării disputelor doctrinare ne face să credem că deja s-a trecut de punctul de
la care nu mai există întoarcere. PuŃini ştiu de exemplu că disputa religioasă
majoră dintre religiile iudaică şi cea islamică este legată de fiul pe care patriarhul
Abraham a vrut să-l sacrifice lui Dumnezeu Iehova. Evreii spun că era Isaac, dar
mahomedanii sunt de părere că era Ismail, primul născut al lui Abraham. O
5
reconciliere doctrinară nu poate exista între aceste păreri total divergente, nu le-a
rămas decât să-şi rezolve disputa prin vărsare de sânge. În mod practic aderenŃii
celor două religii epitomizează gestul patriarhului lor comun Abraham, adică vor
să ofere şi ei sânge de sacrificiu Dumnezeului Iehova şi lui Allah.
Ne întrebăm de ce contează pentru români a astfel de dispută doctrinară?
Deoarece exemplul oferit de Isus este şi el tot un sacrificiu al jertfei sângelui.
Isus, al cărui sacrificiu stă la baza religiei creştine, ne arată cum să-l urmăm prin
suferinŃă pentru a ne „salva” sufletele.
Astfel de idei au făcut ca de un timp de ani creştinii în general să pună mai
serios la îndoială metodologia oferită de Isus pentru salvare. Imaginarul vieŃii
veşnice creştine îşi pierde orice menire la o evaluare raŃională a ideilor care o
hrănesc doctrinar. Este ceea ce fac românii în prezent observând soluŃiile naive
date de bisericile creştine problemelor grave ale societăŃii. În prezent are loc o
trezire la realitatea unei altfel de înŃelegeri a legăturii omului cu Dumnezeu,
bazată pe armonie nu pe frică şi durere. Am arătat mai înainte în câteva cuvinte
de ce noi românii avem nevoie de un nou imaginar religios de o reintegrarea a
sufletului pe o bază cu totul nouă.
Ne întrebăm acum cum se poate constitui un imaginar religios nou? În primul
rând trebuie abordată sacralitatea individuală. De aici omul, conştient de rolul pe
care îl are în ordinea lucrurilor acestei lumi, porneşte să resacralizeze lumea care-
l înconjoară (vezi chemarea lui Mircea Eliade). Etosul popular românesc oferă
astfel de exemple. O elaborare sistematică a acestor practici printre români va
face ca în timp, sacrul, ca element existenŃial, să capete valoare conştientă la o
masă din ce în ce mai mare de oameni. Este vorba aici atât de sacralizarea
elementului feminin cât şi a celui masculin. Împreună într-un parteneriat al iubirii
de oameni perechea umană devine conştientă de rolul pe care îl poate juca la
vindecarea lumii de jertfa primitivă a sângelui. Dumnezeul creştin este astfel
reabilitat într-un imaginar religios care exprimă năzuinŃa de salvare a omului
timpurilor moderne pentru care primitivismul de idei din iudeo-creştinism nu mai
prezintă valoare.
Pornind de la credinŃele populare ale românilor în zâne şi zei o introducere
treptată a sacrului în viaŃa de zi cu zi este posibilă. Există în prezent grupări
sacerdotale de zâne moderne care şi-au luat în serios rolul de deschizătoare de
drumuri ale noului imaginar spiritual. BărbaŃii ca daci liberi (aşa cum îşi spun ei)
contribuie la constituirea unei viziuni pozitive a vieŃii umane. Treptat cumulul de
spiritualitate, pornit ca un grăunte sănătos, se amplifică, creşte şi dă roade având
implicaŃii ca proces transformaŃional în toate sferele sociale.
Pe aceste magistrale de idei, o viziune asupra unei Românii viitoare depinde
intrinsec de urmarea imaginarului spiritual al românilor, cel moştenit de la
străbunii geto-daci. Numai astfel sufletele ne pot fi vindecate, atunci când ne
regăsim în rădăcinile neamului. Şi de aici poate porni un proces de ridicare a unei
naŃiuni care timp de secole a stat în suferinŃa purtării unei cruci care nu-i aparŃine
(cu pauza existentă în timpul comunismului timp în care crucea a fost înlocuită cu
steaua roşie). În măsura în care avansăm spiritual în direcŃia regăsirii de sine toate
celelalte atribute care însoŃesc imaginarul religios se conturează. Gradul de
6
conştiinŃă individuală va genera schimbări profunde. Se poate constitui astfel un
sistem politic eficient, o societate dreaptă care se tot perfecŃionează în grija faŃă
de membrii săi, şi o cultură care se scaldă în lumină nu în suferinŃa jertei iudeo-
creştine. Cei care se raliază la acest ideal viabil prin adoptarea imaginarului
spiritual nativ neamului românesc pot spune cu certitudine că fac parte din
Româna viitoare.
Ca sumar al celor prezentate în articolul de faŃă se poate spune că România
viitoare, în dorinŃa de păstrare a unei identităŃi proprii, în condiŃiile globalizării,
depinde în primul rând de reevaluarea credinŃelor populare într-un nou imaginar
religios, cel zamolxian modern. Trecutul apropiat, prin cele două imaginare
religioase, creştinismul ortodox şi comunismul, nu mai poate oferi soluŃii viabile
în condiŃiile vieŃii moderne. Noua centralitate spirituală a românilor poate reveni
în arealul carpatin aşa cum a fost în timpurile vechi ale străbunilor românilor,
geto-dacii. Astăzi, mai mult ca oricând, românii simt nevoia unei renaşteri pe
baze autohtone. Într-o astfel de perspectivă, cu implicaŃii în toate sferele
domeniului social, ei îşi pot menŃine specificitatea şi astfel viabilitatea viitorului
neamului românesc.