Jainismul

Jainismul şi sikhismul sunt două religii practicate în India de mai

puţin de 3% din populaţie. Amândouă aceste religii se întemeiază
pe învăţătura unui maestru, care duce o viaţă exemplară şi
propovăduieşte credinţa.

Jainismul şi sikhismul

- Jainismul şi sikhismul s-au născut ca reacţie împotriva hinduismului şi a

sistemului său de caste.
- Jainismul a fost întemeiat în sec V î.Hr (540 – 470 î.Hr.), de către Mahavira,
supranumit Jina, „triumfătorul”.
- Născut în casta războinicilor, într-o familie princiară
- Contemporan cu Buddha, Confucius şi Zoroastru.
- Sikhismul a apărut mai târziu, la finele sec. XV, sub impulsul lui Guru Nanak.

Apariţia jainismului
- Prin anul 540 î.Hr, la vârsta de 28 de ani, Mahavira îşi părăseşte familia şi vreme
de 12 ani duce o viaţă de ascet, alăturând unui ordin monahal întemeiat de
Parsva, care a trăit prin anul 850 î.Hr.
- Străbate drumurile, trăind din pomeni şi meditând. La vârsta de 40 de ani el
atinge iluminarea. De atunci şi până la moarte, Mahavira îşi dedică timpul
propovăduirii învăţăturii sale.
- Fiecare ins este răspunzător, spune el, de mântuirea sa şi poate pune capăt
ciclului renaşterilor succesive. La rândul lor, discipolii lui Mahavira vor merge să
predice jainismul. Textele care fundamentează religia sunt fixate în scris mai
târziu, în sec. V.
- El nu face altceva decât să preia şi să dezvolte principii cunoscute deja în India.
- Jainismul se înfăţişează ca ateism, deoarece nu acceptă existenţa vreunui zeu
suprem. Mahavira nu nega existenţa zeilor, pe care nu-i considera însă
nemuritori.
-

Mesajul jainismului
- Principiul fundamental al jainismului este non-violenţa (ahimsa), care se
manifestă prin respectul faţă de orice formă de viaţă: umană, animală sau
vegetală.
- Unii călugări poartă un văl în faţa figurii, alţii mătură pământul în faţa lor
mergând sau înainte de a se aşeza, pentru a evita să omoare şi cel mai mărunt
animal.
- Toţi jainii sunt vegetarieni. Nu pot exercita anumite meserii, cum ar fi aceea de
agricultori. Lucrând pământul, ar putea vătăma animale.
- Călugării şi călugăriţele se grupează în comunităţi conduse de un maestru.
Trăiesc din pomeni. Jură să trăiască în castitate şi sărăcie. Nu au voie să mintă şi
să fure. Credinciosul merge la temple pentru a se ruga şi pentru a aduce ofrande
de hrană, parfum , flori sau bani unor Jina (persoane care au atins perfecţiunea).
El se aşează la picioarele statuii, recită imnuri şi citeşte din Scripturi.
- La fiecare 12 ani, jainii se adună la picioarele statuii lui Bahubali, un înţelept care
şi-a încheiat ciclul reîncarnărilor.
Istoria sikhismului
- Când se naşte, la finele sec. XV, armatele turceşti stăpâneau India de două
veacuri şi au încercat să impună aici islamul. De aceea, sikhismul se inspiră din
religia musulmană în credinţa sa într-un Dumnezeu unic, creator şi atotputernic.
- Întemeietorul sihismului, Guru Nanak, s-a născut în apropiere de Lahore, în
Punjab, în 1469. după mai mulţi ani de meditaşie şi de viaţă rătăcitoare, primeşte
într-o zi iluminarea.
- Se apucă atunci să predice credinţa sa într-un Dumnezeu suprem şi
propovăduieşte calea pentru a scăpa de legile Kharmei prin eliberarea de ciclul
reîncarnărilor.
- Discipolii săi sunt numiţi „sikhşi”, adică „cei care au învăţat”.
- La moartea sa, în 1539, este considerat guru, îndrumătorul spiritual al noii religii.
- După el, se succed nouă guru, care îmbogăţesc sikhismul cu propriile lor
învăţături. Totalitatea acestor texte care numără peste 1400 de pagini, constituie
Granth Sahib, cartea sacră.
- În sec. XVIII, al zecelea guru, Govind Singh, transformă sikhismul într-o religie de
războinici, cu un cod de disciplină. Această religie se numeşte „religia lui Kirpan”,
adică a sabiei, şi se opune stăpânirii musulmane.
- Ea afirmă egalitatea tuturor, indiferent de casta de origine. Acest guru declară că
după el autoritatea religioasă nu va mai veni de la un guru, ci va fi însăşi Cartea.
- Granth Sahib devine astfel Guru Granth Sahib.

Ritualurile şi sărbătorile sikhismului

- Patru ritualuri principale ritmează existenţa oricărui sikh: alegerea unui nume,
iniţierea în adolescenţă, căsătoria, şi, după moarte, cremaţiunea.
- Veşmintele şi accesoriile fac parte din ritual. Cei cinci K: barba şi părul netuns
(Kesh) prins cu un pieptene (Kangha), brăţara de oţel (kara), pantalonii scurţi
(Karsha) şi sabia (Kirpan) reprezintă deopotrivă unitatea şi fraternitatea
comunităţii sikh.
- Aceaste elemente le reamintesc totodată credincioşilor că trebuie să-şi apere
drepturile şi libertatea. Cartea sacră se află în centrul ritualului sikh.
- Fiecare casă are un exemplar.
- În temple Guru Granth Sahib sta pe un altar acoperit cu o stofă pentru a fi ferit de
impurităţi.
- Credincioşii se duc la templu pentru a asculta formulele sacre şi imnurile.