Moraru Daniel - Ascensiunea Unui Interlop

atenţie!
Conţine limbaj pe care unii îl pot considera obscen
Colec ia: ”Read & Drink”
ASCENSIUNEA UNUI INTERLOP

WWW.BLOGUL-LUI-MOROI.BLOGSPOT.COM
Episodul nr. 1
Numele meu e Ştefan, dar toată lumea mă strigă acum Fane. Fane
Mutu. Nici o legătură cu fotbalistul. Mă strigă aşa doar pentru că sunt
bâlbâit. Iar când mă enervez sau sunt beat tare nu mai pot scoate o
vorbă din gură. De aici „mutu”. Prima mea amintire este de prin '90, când
în spate mi s-a închis uşa orfelinatului. Aici cred că începe povestea mea.
Mi-au dat vreo 300 de lei de atunci şi m-au dat afară. Nu ştiam pe nimeni,
nicăieri, şi a trebuit, după cum spune legea de căcat românească, să fiu
dat afară din orfelinat. Nimeni nu-ţi dă ceva de muncă, nimeni nu-ţi dă o
casă în chirie. Ai 18 ani trebuie să te descurci. Ei se aşteaptă ca tu, fără
să ai nici un reper al vieţii de afară, şi „călit” doar de bătăile primite la
orfelinat, să te descurci singur...
Deci cum spuneam. Aveam 18 ani, şi eram cu o geantă de haine donate

de diverse fundaţii în mână, 300 de lei în buzunar,şi nici o direcţie. M-am
aşezat pe bordură şi după jumătate de oră am luat-o spre gară. Voiam să
plec la Bucureşti, unde ştiam că aveam o mătuşă, soră cu mama. După
moartea părinţilor mei, ea a fost atât de „miloasă” încât m-a adus la
orfelinat, în loc de a-mi oferi o viaţă într-o casă de oameni normali. Nu o
condamn. Nu-mi plângeţi de milă, nu-mi ştiu părinţii decât de printr-o
poză uitată prin valiză. Aveam 2 ani când au murit. Toată „familia” mea
era la acel orfelinat. Ce ironie a sorţii. "Familia" la 18 ani te dă afară din
casă. Ca şi cum un pormubel îşi aruncă puiul abia eclozat de pe un pisc,
neîntrebându-l dacă ştie să zboare. Aşa că, după vreo 3 ore de mers cu
trenul, cobor pe peronul Gării de Nord din Bucureşti. Strângeam disperat
hârtiuţa dată de pedagog cu adresa mătuşii. Primul impact cu furnicarul
bucureştean a fost extrem de dureros pentru mine, învăţat doar cu cele
20 sau 30 de feţe de „acasă”,dar după ce am trecut de primul şoc am
început să întreb lumea despre strada cu pricina. Pe la 6 seara eram în
faţa uşii ei căutându-mi cuvintele în vocabular (pe atunci destul de
rudimentar). Sun, şi o faţă uimită se iveşte prin uşa întredeschisă.
-Mda, ce doreşti?
-Sărutmâna mătuşă, sunt Ştefan, băiatul lu’ Cati, sora ta. Nu mă
recunoşti?
-Aaaa, zise (şi uşa se deschise mai tare) ce mare te-ai făcut. Nu te-am
recunoscut. Intră. Hai să te pup.
Când am văzut privirea întunecată a soţului ei, am înţeles de ce nu m-a

ţinut acasă la 2 ani. După ce am făcut un duş şi am stat la masă i-am
spus situaţia s-a uitat cu milă la mine şi mi-a zis:
-Ştii, la noi nu poţi să stai. Îmi pare rău dar chiar nu se poate. Mâine va
trebui să pleci.
Am înţeles de ce. Nu am pus întrebări. Vânătaia de pe obrazul ei (pe care
nu o avea înainte de a mă duce la duş) şi faptul că nu a schimbat 2 vorbe
http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

cu bărbat-su ,vorbeau de la sine. Aveam inima îndoită, mintea neclară, cu
viitorul meu, dar nu puteam sta cu forţa. În ciuda la toate astea, ţin minte
că am dormit neîntors noaptea aia.
Era prima mea noapte LIBER.
Episodul nr. 2
A doua zi eram cu a doua uşă închisă în spate în 24 de ore. Ultima

mea speranţă se năruise dar biata femeie îmi băgase totuşi nişte bucate
în geantă şi nişte bani în buzunar. Cred că mi-a dat ultimii bani dosiţi de
ea, că erau tari tulburi vremurile atunci după revoluţie. Unde pula mea să
mă duc? Tu ce ai fi făcut? Fără feţe cunoscute, fără nici un acoperiş
deasupra capului, fără nici un reper în lume, rupt brusc de
instituţionalizarea cu care erai obişnuit, ce ai fi făcut? M-am întors înapoi
la Gara de Nord, unicul loc ştiut de mine în afara orfelinatului. Am găsit o
remiză C.F.R. şi m-am furişat într-un vagon părăsit. Am adormit
plângând, pe podeaua vagonului umedă.
-Bă cine pula mea eşti? aud ca prin vis, şi simt un bocanc în burtă.
-Alt boschetar? Voi toţi vreţi să-mi luaţi locul.
Lovitura îmi luase suflul, dar i-am răspuns gâtuit:
-Stai nenea, nu mai da. N-n-nu am lu-lu-at locul... ,atât am apucat să mai
zic, că un pumn mi-a umplut gura de sânge. Trezit din somn în bătaie
oricum nu puteam vorbi mare lucru. Mă blocasem în bâlbâiala mea.
-Ce să stau mă?- şi altă ploaie de lovituri se pogorâ pe mine- voi borâţilor
nu vă învăţaţi niciodată că ăsta e vagonul meu? Futu-vă-n gură de ţigani
borâţi !!!
-Ne-ne-nea stai aşa că nu sunt ţigan. Nu mai da. Auzind felul în care mă
bâlbâi şi accentul moldovenesc, se mai potoli.
-Cine eşti? Eşti balamut, ce ai ? Eşti vreun handicapat? De ce vorbeşti
aşa? Faci mişto? şi dă să mă lovească din nou.
-Stai nenea, nu mai da. Sunt un orfan, spun cu mâna la faţă. Atunci am
apucat să-l privesc întâia oară. Faţa era una fină, chiar neverosimil de
tânără pentru vocea care îmi tuna în timpane. Cred că era cu vreo 3-4 ani
mai mare ca mine.
-Şi ce cauţi aici?
I-am rezumat în 2 fraze povestea scurtă a vieţii mele şi dădea parcă am
văzut o luminiţă în ochii lui. Am aflat că îl cheamă Mihai ,dar toţi îl strigă
„Uscatu’”.Şi el era orfan şi stătea prin remiza C.F.R.-ului de 5 ani,
supravieţuia cerşind sau făcând mici comisioane pentru un personaj numit
Gigi Stâncă. Am aflat ulterior că i se zicea „stâncă” deoarece circula un
zvon sau mit cum că a luat 3 cuţite în spate la o altercaţie şi nici nu s-a
clintit. A stat ca o stâncă şi cică l-ar fi merlit tot el pe oponent, scăpând cu
viaţă totuşi.
-Bine, bine „mutule”,vei sta seara asta aici dar plăteşti la nenea 25 de lei.
Ca să stai aici trebuie „să produci”. Mâine te prezint lu’ Gigi. Dacă el nu te
place, sau nu te vrea, va trebui să pleci şi să nu te mai întorci în viaţa ta,
că va fi vai de capul tău. Mâine să nu vorbeşti sau să ridici capul din

pământ. Ai grijă aici că nu mai eşti cu fraierii de la orfelinat. Ai grijă ce
vorbeşti şi cum te comporţi. Aici şi o simplă privire insistentă poate fi
înţelesă ca o sfidare. Nu fi supărat că te-am buşât, aici o bătaie bună te
poate învăţa(sau dezvăţa) mai bine decât o fac 10 dascăli la şcoală.
Ascultam filozofii de viaţă din gura unui cersetor care mă călcase în
picioare. Atunci mi s-a pecetluit definitv „numele”. Atunci Mihai mi-a dat
botezul boschetarilor, botezul oamenilor nimănui, un botez care nu avea
nimic divin în el, şi nici un strop de agheasmă, ci poate doar sânge. O
bătaie sănătoasă care chiar că te leapădă de orice păcate. Am dormit
înfrigurat puţine ore şi cu gustul sărăţel de sânge în gurăşi cu orişice
speranţe pentru „mâine”.
Episodul nr.3
Când m-am trezit, Mihai nu mai era acolo. Eram singur în vagon, şi văd
cum vine cineva în salopetă spre vagon. Încerc inutil să mă ascund.
-Cine mai eşti şi tu? Alt ţigan? îmi spune o voce cam de 40 de ani căruntă
pe la tâmple.
-Sunt un băiat amărât domnu’nu vă supăraţi, nu am unde sta şi aseară
am dormit în vagon. Îmi iau catrafusele şi plec acum, nu vă supăraţi vă
rog.
-Stai puştiule liniştit că nu-i trenul lu’ tata. Şi aşa e o vechitură
abandonată. Am crezut că te droghezi pe aici...
-Nu domnu’, nici nu ştiu ce-i aia.
-Bine. Eu sunt Matei. Dar toată lumea mă strigă nea’ Matei. Cum te
cheamă?
-Ştefan şi sunt dintr-un orăşel din Moldova. Îl aştept pe Mihai să mă ducă
la Gigi Stâncă.
-Care Mihai? întreabă nea’ Matei nedumerit, după care continuă,Aaaa,
Uscatu’,ai grijă cu ăla că e pehlivan mare, râde el. Îi mai aduceam de
mâncare, dar acum de când e sub aripa lu’ Stâncă, şi-a cam luat nasul la
purtare. Dar e băiat bun totuşi. Ai ce mânca?
-Nu prea nenea. Mai aveam ceva prin geantă,dar ploaia de aseară a udat
totul.
-Hai vino încoace, că te văd băiat bun. Hai să mănânci ceva.
Nu ne punem noi bine în mişcare că îl văd pe Mihai că se apropie.
-Hai noroc nea’Matei. Mutule eşti gata să mergi cu mine la Gigi? Cum ai
dormit?
-Binişor. Cam umed...dar eram frăgezit bine de tine şi am adormit,
glumesc eu.
-Bine, hai să mergem.
-Stai uscatule să-i dau un sandviş să aibe de drum. Ce te zoreşti aşa?
spune şi nea’ Matei.
-Bine.

Fane Stâncă era un om uns cu toate alifiile. Tot ce se învârtea pe la
Gara de Nord, el avea parte. El aducea curve moldovence muncitorilor de
pe la remiză, el avea curve şi pe la faimosul Crucea de Piatră, el avea
cerşetori (pe atunci relativ puţini) împânziţi prin tot Bucureştiul. Îi
racolase de prin gară, băieţi fugiţi de acasă sau orfani ca mine şi Uscatu’ ,
oameni fără viitor sau boschetari Gigi îi exploata pentru o bucată de
pâine. Dacă le-o dădea şi pe aia. Nu aveai cui te plânge, nu aveai unde
fugi. Voiai să-ţi faci veacul pe la Gara de Nord, indiferent dacă erai patron
de crâşmă sau al nimănui ca mine, trebuia să-i dai parte şi lui Gigi, sau
dacă nu să munceşti pentru el. Să-i faci „mici comisioane” cum se
exprima el. El avea grijă şi ca poliţia să se uite în altă parte, şi ca diverşi
parteneri de ai tăi recalcitranţi (sau creditori), să aibă nişte „accidente” ce
necesitau vreo 20 de zile de spitalizare. La omul ăsta mă duce Uscatu’. Un
om fără nici un fel de scrupule pentru care eu reprezentam un floc în faţa
pulii.
Episodul nr.4
După ce am mers 3 staţii cu un autobuz, intrăm pe o alee

întunecată, după aia într-o casă în care Mihai i-a salutat pe toţi, şi mai
ales pe toate fetele care se fâţâiau pe acolo. Atunci am văzut întâia oară
în viaţă o pereche de ţâţe prin crăpătura unei uşi. (mai mă lăsase o colegă
de cămin să i le ating odată pe fugă, dar nu i le văzusem). În spatele
curţii era un fel de bodegă care avea intrarea din strada celaltă. Noi
venisem din spate de fapr. Acolo l-am găsit pe Gigi Stâncă. La prima
impresie Gigi mi s-a părut imens. Bărbat înalt, clădit , înspre 40 de ani mi
s-a părut dar de fapt avea vreo 34, trecut prin viaţă, cu o cicatrice destul
de nasoală pe muian, cicatrice despre care am fost avertizat de Mihai să
nu mă holbez la ea ca martalogul. Era puţin bronzat din placentă, dar fără
a fi negricios ca fundul ceaunului. I se vedeau originile „nomade”.
-Ce mai vrei Uscatule? Ai adus datoria aia ? îl ia tare pe Mihai.
-Da şefu, ţi-am adus şi banii, şi vreau să cunoşti pe cineva. Am un prieten
orfan ca şi mine pripăşit prin Gara de Nord. E moldovean coclit, dar cred
că ţi-ar fi de folos. E balamut...
-Ia stai să-l văd. Şi începe a mă studia ca pe un animal. Îmi lua faţa în
mâinile lui ca nişte lopeţi şi se uita prin urechi, pe la ceafă, mă zdruncină
de umeri, îmi dădu nişte palme „uşoare” dar pe care eu le-am simţit ca
două cutremure din ’77.
-Păi eu nu am ce face cu ăsta mă. Văd că nu-i handicapat. E curăţel. E
prezentabil. Cum dracu să-l trimit la cerşit? Cine îi dă bani lu’ ăsta ?
Pulea? vorbea ca şi cum nu eram de faţă.
-Domnule -mă insinui şi eu educat cum am fost la cămin deşi în lumea lui
Gigi e semn de slăbiciune şi/sau prostie dar eu pe vremea aia nu ştiam
asta- vă rog frumos, fac orice. Nu am unde să mă duc. Vă implor. Trebuie
să fie ceva de făcut şi pentru mine pe aici. Spăl pe jos dacă e nevoie... Nu

mă goniţi de acolo... Vă implor !!! mă milogeam ca o pizdă, ştiu , dar
atunci îl vedeam ca unica metodă de supravieţuire.
-Uite puştiule, nu am nimic cu tine. În stradă nimic nu este personal şi
totuşi totul este. În stradă nu există bine sau rău ci trăieşti sau mori.(alte
filozofii de viaţă deosebit de adevărate) Tu vrei să trăieşti ? Ia zi-mi ce ştii
să faci ca„să trăieşti”? Zi-mi ce pregătire ai? Te văd înalt, te văd lat în
spate, ai făcut sport?
-Deloc domnu’, doar făceam seara nişte flotări lângă pat. Seară de seară
chiar. Hmmm, nu ştiu ce pregătire poate avea un om de la orfelinat.
-Ştii să dai cu pumnul? Ştii să fii fidel unei cauze? Poţi fi fidel unui om sau
unui principiu? zise el în timp ce ochii lui mă sfredeleau (pe atunci nu
ştiam ce înseamnă nici una nici alta)
-Hmmm...domnu’ ştiu să dau cu pumnul că de asta făceam flotări, să-i
înfrunt pe băieţii mai mari de la orfelinat care mă căpăceau. Mie de pe la
16 ani nimeni nu-mi mai sufla în ciorbă prin cămin. Altă pregătire sincer
nu am. Am stat închis între 4 pereţi toată viaţa mea. Nu are rost să vă
mint. ochii lui nu încetau să mă sfredelească ,dar toată discuţia am
purtat-o cu capul în pământ după cum am fost instruit de Mihai. Îi
simţeam privirea cum mă arde în creştetul capului
-S-ar putea să-mi fii totuşi de folos puştiule. Să mă gândesc... tresare
brusc: Ori eşti bulangiu?
-Cum adică? Ce-i aia? Vreo boală? eram sincer şi a sesizat şi el asta
pufnind în râs.
-Adică dacă îţi place s-o iei la uşa din dos, îţi place să sugi pula; asta îţi
place? Ţie nu-ţi place la fetiţe ci la băieţei?
-Oooo, nu domnu’ ,nu. Sunt normal ,răspund eu având o vagă idee la ce
se referă.
-Asta e bine , mie nu-mi plac bulangii. Îmi plac femeile. Spuse cu o
oarecare răutate atât în voce cât şi în ochi. Du-te înapoi în gară, stai pe
acolo, şi mă voi gândi la ce eşti bun. Uscatule, îl văd „şifonat” ,nu te mai
atingi de el. Îl laşi în pace. Bine?
-Da şefu’ dar n...
-Nu a dat în mine domnu’, am căzut printre şine... mă reped eu să-i iau
vorba din gură şi atrăgându-mi priviri destul de aprobatoare din partea
amândorora.
-Bine. Dispăreţi acum d’aici ! conchise Gigi.
Când am ajuns „acasă” am găsit în vagonul dezafectat două pături şi un

blid de tablă cu orez în el. Era rece dar era parcă cea mai bună mâncare
din viaţa mea. I-am mulţumit în gând lu’ nea’ Matei şi m-am îngrămădit
într-un colţ de vagon, uitându-mă în gol.

Episodul nr.5
Trecuseră doi ani şi ceva de când fusesem întâia oară la Gigi. Acum
eram unul din locotenenţii lui cei mai de soi. Am trecut peste batjocora de
boschetar care mi-o adresau ceilalţi racheţi şi mi-am văzut de treabă. Nu
m-a trimis niciodată la cerşit, şi sincer să fiu nici nu m-aş fi dus, eram un
om demn, poate prea demn, după cum au observat şi ceilalţi care şi-au
înghiţit jignirile odată cu dinţii, când Gigi mi-a dat voie să ripostez. Eram
pe atunci tânăr, eram înalt, destul de bine făcut şi fizicul mă ajuta să ies
cu bine din orice încurcătură creată mai mult sau mai puţin de mine. Gigi
mă trimitea să să iau taxa de protecţie pe la diferiţi patroni, sau să le
explic de ce e bine să o plătească, şi ce "accidente" pot avea în caz de nu
plăteau. Doamne ce timpuri erau. Devastam tot localul şi poliţia era afară
prefăcându-se că are treabă în altă parte. Oricât de mult mă înrăisem
aveam un principiu: niciodată nu foloseam mai multă violenţă decât era
necesar. Adică dacă se putea rezolva cu vorba bună, nu mă apucam să
bat omul aiurea, şi asta îmi atrăgea o oarecare simpatie între cei pe care
îi storceam. Straniu,nu? Mă preferau pe mine în locul altor locotenenţi de-
ai lui Gigi. Oamenii înţelegeau că nimic nu e personal, şi doar încerc să
câştig o pâine, cum încercau şi ei. Ştiau că unica lor protecţie în faţa altor
interlopi, NU este poliţia, ci Gigi. Era un oarecare respect bizar între noi,
respectul între nelegiuiţi, respectul junglei, era respectul care îl poartă o
antilopă unui leu. Ei făceau mânăriile lor la bar, iar Gigi avea grijă de
poliţie să se uite în altă parte. Cu Mihai mă înţelegeam foarte bine, dar
simţeam o oarecare răceală din partea lui de când aveam tot timpul
"lucrări", iar el tot nu scăpa de "stigmata" cerşetoriei. Gigi mă vedea mai
bine ca el, şi mă remunera de asemenea.
Am stat doar vreo 4 patru luni prin gară, aiurea în vagoane. Când am
început să fac un ban, am cumpărat un pat, un televizor şi un dulap şi cu
ajutorul lui nea' Matei m-am aciuat într-o anexă a C.F.R. ului. Era o
magazie de scule, dar nea Matei a făcut "presiuni" pe la şefi (adică le-am
cumpărat eu 3 sticle de whisky, şi 3 cartuşe de Marlboro) şi au mutat
sculele în altă parte. Mint când spun că "le-AU" mutat. Eu cu nea' Matei
stăteam nopţile şi le mutam. Mă înţelegeam foarte bine cu nea' Matei, şi
omului îi căzusem tare drag. Mă ajuta dezinteresat cu ce putea, dar cele
mai utile ajutoruri erau vorbele lui cu tâlc. Mă sfătuia ca pe copilul lui,
cum deseori "mă înfia" când era cherchelit. Seara mai stăteam la o bere
cu el şi mai discutam:
-Bre nea' Matei... ce dracu bre. Te văd muncind la remiza asta de
dimineaţă până seară. Iar seara mai stai şi cu mine, mă ajuţi cu mutatul.
Ajungi acasă noaptea dormi 6 ore şi iar vii la muncă. Nu ai şi matale o
nevastă, copii. Nimeni nu-ţi ţine contul la nimic? Cum aşa ?
-Ehehe, măi copile. Dacă ai şti tu ce femeie am avut... Doamne...(parcă îi
zărisem o lacrimă, dar încerca s-o ascundă de mine) Era lumina ochilor
mei, era viaţa mea, era îngerul meu. Din păcate locul îngerilor este în
cer...

-Haide bre, vorbea prostul din mine crezând că îl consolează, nu se poate
să fie moartă. Ce a păţit? Cum s-a întâmplat?
-Offf, măi fiule, cum să-ţi zic? Când am auzit că a rămas însărcinată, a
fost cea mai mare bucurie din viaţa mea. Am dat de băut la tot cartierul.
Din păcate la naştere s-a prăpădit. Şi se opri brusc, gânditor... Nici nu am
mai vrut altă femeie în locul ei, nimeni nu îi va putea lua locul.
-Şi copilul. Îl creşti matale?
-Copilul...ăăă...copilul ... hmm, din păcate a murit şi el. Sunt singur pe
lume Ştefane. Sunt un biet ceferist beţiv. Nu mă aşteaptă nimeni acasă.
De asta te ajut pe tine cu ce pot. Că fiul meu dacă trăia ar fi avut cam anii
tăi...
-Offf bre nea' Matei, ce necazuri ai mai trăit şi matale. Hai să mai bem o
bere, să uităm supărările, şi să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem noi
sănătoşi. Aaaa, dar matale eşti din Bucureşti sau ai şi alte neamuri prin
alte părţi? se uita la mine ca şi cum nu eram acolo şi totuşi nu era chiar
tare afumat... catadicsi să răspundă după vreo 30 de secunde, absent
-Sunt bucureştean din tată în fiu Ştefane, nu ştiu cum e prin alte părţi. De
la 16 ani muncesc aici. M-au luat de acasă comuniştii cu forţa, futu-i în
gură. Cum îţi este în "cazemata" aia ? (aşa numea el culcuşul meu
încropit din nimic)
-E bine, e chiar foarte bine. Faţă de vagon e de un milion de ori mai bine,
dar s-a cam lăsat frigul odată cu toamna asta şi aş vrea să-mi iau un
reşeu. Deşi îţi mulţumesc din suflet pentru pături şi pentru tot ce ai făcut
în "casa" aia.
-Lasă măi copile, ai să vezi că nen'tu Matei te rezolvă şi cu un reşeu, şi
îmi făcu cu ochiu' pervers, semn că se ameţise destul de tare.
Cam asta era viaţa mea de atunci. Cum spuneam,.. trecuseră vreo doi ani
de când eram pe lângă Gigi, şi începusem să-mi fac un renume pe stradă.
Eu eram o fire paşnică, dar nu suportam să râdă alţi racheţi de bâlbâiala
mea, sau să se dea superiori, sau să mă ia la perpules că sunt orfan. O
dădeam în smardoială şi cu 3 odată. Aveam tupeu, aveam coaie. Aşa mi
s-a dus vestea. Fane Mutu, sau Fane Nebunu' îmi mai spuneau ăia altoiţi
de mine. Începusem să capăt încredere în mine, şi nu vedeam chestie
imposibilă de realizat. Dar cu fetele eram praf. Afară de o curvă care mi-a
strecurat-o Gigi odată în cameră când eram băut nu avusesem nici o
femeie. Bine că nici de aia nu m-am atins dar i-am dat 100 de lei să zică
că am futut-o. Am stat lângă ea ca prostul în pat şi nici nu ştiam ce să-i
fac. Mai grav e că nici pe ea nu am lăsat-o să-mi facă nimic. Îmi era
ruşine să o scot în preajma unei femei, îmi era jenă că mă împleticesc, îmi
era frică să nu fac ceva ce nu trebuia, chiar îmi era şi frică că nu o să
nimeresc gaura. Ditamai smardoiul lu' Gigi îi era frică de femei şi asta nu
trebuia să ajungă pe stradă. De asta am plătit-o pe aia şi ea a fabulat cu
nişte amănunte picante de nici eu nu le puteam inventa aşa bine. Deşi mâ
învârteam printre curvele lu' Gigi, şi deşi puteam să o am pe oricare, nu
găsisem niciuna să-mi placă. Sau măcar să mă atragă ceva la ea, sau să-

mi doresc să fie ceva mai mult. Niciodată, şi aveam peste 20 de ani.
Toate astea se vor schimba dintr-o seară. Seara când am văzut-o pe EA.
Episodul nr.6
Eu nu ştiam statutul marital al lui Gigi, şi nici nu mă interesa. În doi

ani de când “lucram” la el niciodată nu-l întrebasem de vreo consoartă
sau “Ce face Gigi, nevastă-ta?” Niciodată nu mi-am permis. Auzisem pe
stradă “bă Fane, ce bună e nevasta lu’ Gigi. Te caci pe tine dacă o vezi!”,
dar nu mă interesa sexul frumos din cauza timidităţii excesive pe care o
aveam în intimitate. Într-o seară vin după ce am fost “pe traseu” să-I
aduc banii lui Gigi, şi îl găsesc destul de bine aghesmuit.
-Ohooo, Mutule. Exact omul pe care voiam să-l văd. Cum a mers? Au dat
toţi?
-Da Gigi. Şi îi întind banii.
-Aşa zi prolifică merită sărbătorită. Serveşti un coniac, ca de obicei?
-Doar unul mic Gigi, nu vreau să te deranjez…
-Monaaa. Adu lu’ băiatul meu cel mai de seamă, un coniac. D’ăla bun.
-Băi Gigi, nu o deranja pe doamna. Te rog…hai că plec…
-Glumeşti…Te ştiu băiat bun şi nu o să o iau ca pe o ofensă…dacă era altul
îl merleam pe loc, spuse mătăhăind; era pulbere.
Atunci a intrat pe uşă Mona. Nu mai văzusem aşa frumuseţe în viaţa mea.
Suavă ca un crin, diafană ca un văl de mătase, frumoasă ca o dimineaţă
senină, pură ca roua munţilor, câlcând de parcă nu atingea pământul sau
poate doar mie mi se părea că plutea. Eram vrăjit cu totul. Mă forţam să
nu mă holbez la ea, şi mă uitam în jos, dar voinţa nu-mi era suficientă.
Fără să vreau mă trezeam uitându-mă la ea, ca un martalog. Ea era
conştientă de frumuseţea ei, şi începuse să chicotească în timp ce turna în
pahare. Râsul ei era ca un susur de apă ce se lovea de un clopoţel… Mă
fascina fiinţa asta, şi simţeam cum mă înroşesc, poate întâia oară în viaţă.
-O ştii pe soţia mea, nu?
-Nu de fapt, nu o ştiu. spun cu ochii în pământ.
-Mona, el el este băiatul de care ţi-am povestit. Băiatul care îmi apără
numele cel mai bine. Fane.
-Bună spuse ea către mine
-Să-să-sărutmâna. poticnirea mea îi aduse un nou chicotit
-Vrei şi Cola la coniac Fane? mă întrebă.
-Pleacă fă înapoi în cameră-se băgă şi Gigi în beţia lui-nu sâcâi omul
aiurea. Ai adus coniacul, îţi mulţumesc, dar acum dă-i cu praf de mers. Nu
ne fute la cap.
Atunci l-am detestat pe Gigi. Instantaneu. Vorbele alea dure adresate

acelei fiinţe ce friza perfecţiunea mă dureau pe mine direct. Nici palmele
lui grele îndurate de mine, nici şuturile în cur, nici vorbele de ocară care
mi le-a spus în âştia 2 ani nu m-au făcut să-l detest niciodată.

Dimpotrivă. Le luam ca o pedeapsă meritată, şi ca o „educare” ,dar acum
îl uram. Nu am zis nimic, şi nici Mona (probabil vâzăndu-l în ce stare e). A
plecat cu ochii în pământ, deşi simţeam că într-un fel ciudat, mă fixează şi
pe mine. Puţin probabil. Mă amăgeam singur, halucinând... Cert este că
aveam o emoţie ciudată amestecată cu jenă şi cu frică în prezenţa acestei
"zeiţe" cum o numeam în gând. Inima mi-o lua razna într-un fel ciudat
cum nimic până atunci nu "o provocase". Nu mai ştiu ce am discutat în
seara aia cu Gigi îmtrucât gândul meu era doar la Mona. Ştiu că de atunci
am început să-mi îndesesc vizitele către el. Nefiind celulare atunci aveam
şi o scuză. Îl deranjam cu orice fleac, poate-poate o voi vedea chiar şi
pentru o secundă pe Mona.
Episodul nr.7
La ceva timp după ce o văzusem întâia oară pe "zeiţa" mea, ies la o

bere cu Mihai Uscatu. Din vorbă în vorbă aduc aşa, "într-o doară", discuţia
spre Mona.
-Bă Uscatule, cum dracu' un boşorog ca Gigi a pus mâna pe aşa fată
tânără şi frumoasă?
-Ai văzut-o şi tu în sfârşit...nu? Şi tu eşti vrăjit, bulangiule? Credeam că
nu-ţi plac fetele?
Nu te-am văzut cu niciuna până acum... Exact pe asta ai pus ochii.
-Du-te mă în pula mea. Cum să pun ochii pe femeia lu' Gigi? Eşti copac?În
morţii mă-ti am femei gârlă, doar nu vrei să-ţi dau ţie raportul, mint eu,
eram curios doar să ştiu, cum dracu Gigi a prostit aşa fată finuţă...că doar
nu e vreun Alain Delon.
-Bă Mutule, îţi zic , dar să moară mă-ta dacă mai zici cuiva. Nu ştii de la
mine...
-Oricum e moartă boule, nu mai aduce vorba de ea, zii odată, nu te mai
comporta ca o pizdă.
-Eeee, Gigi nu vedea aşa pizdă în viaţa lui, dar ... Îl ştii pe Nicu Ţiganu'?
-Cum dracu să nu-l ştiu...am făcut nişte combinaţii cu ţigări cu el. Ce-i cu
el?
-Ei, ăla e tac-su lu' Mona, mâncame-ai coaiele, ăla a pierdut-o la poker pe
Mona. Iniţial Stâncă s-a bucurat că a câştigat, că mai avea o fată la
produs, dar când a văzut-o cât e de frumoasă, şi-a lăsat nevasta pe loc, şi
a luat-o pe ea. Acum înţelegi?
-Aha...Bă şi ce băiat adevărat e Nicu Ţiganu'. Nu ştiam că e tac-su. E atât
de tânăr... Nu cred că are 45. Cred că i s-a rupt inima în două.
-I se rupea şi mai tare dacă ajungea o curvă. Las-o că aşa e respectată
între femei. Îşi vede de treabă. Are orice uşă din Bucureşti deschisă...e
ok. Bine că e frumoasă boala... Oricum pe Nicu l-a lăsat şi nevasta.
Trăieşte din combinaţiile alea cu ţigări, dar a ajuns un ratat. Nu şi-a
iertat-o niciodată. De atunci are ranchiună pe Gigi.
-Săracul Nicu. zic eu şi cer nota
Pe când veneam spre "cazemată", surescitat de povestea Monei, mă
găsesc cu nea' Matei.

-Hai noroc bre. N-ai plecat acasă ?
-Parcă nu ai ştii că nu mă "trage aţa" spre casă...
-Bre, matale ştiai povestea cu fata lu' Nicu Ţiganu?
-Cu nevasta lu' Gigi...cine n-o ştie ? Să nu-mi zici că şi ţie ţi-a picat cu
tronc...
-Am văzut-o acum câteva zile şi...cam da. Dar să nu mai zici la nimeni.
Am încredere în matale.
-Ştefane uit-o te rog. (doar el îmi zicea pe nume). A mai fost un puşti
care o plăcea. şi Gigi a aflat. Deodată băiatul a dispărut. Toţi bănuiesc
cam ce s-a întâmplat, dar nimeni nu i-a dat de urmă. Te rog. Îţi zic ca la
fiul meu. Uit-o.
-Da bre...bine. Nu am nici o treabă cu ea, stai liniştit. Doar nu sunt
nebun..
Intru în cămăruţa mea, mă arunc în pat, chiar eram obosit. Dar pe tavan
o vedeam pe Mona. Îi vedeam părul negru cârlionţat, ochii mari cu gene
lungi ca două cascade, şi trupul mlăduindu-se ca o sirenă. Exact când mă
pregăteam să mi-o frec cu gândul la Mona, îl aud pe nea' Matei bătând la
uşă. (am presupus că el este,pentru că nimeni nu venea la mine, doar el
mai venea cu o sticlă de vodkă să bem). Trag repede fermorul la şliţ şi
urlu din pat:
-Intră nea' Matei !!! E deschis. dar vorbele mi-au îngheţat pe buze. Era
Mona ...
Episodul nr.8
Eram blocat total. Mă uitam la ea ca boul şi nu ştiam ce să zic.

Neajungând nici măcar cu gândul la soclul pe care o aşezasem nu aveam
nimic pervers în minte. Imediat am presupus evidentul, pentru care o
femeie aşa frumoasă intră în magherniţa unde locuiam.
-Să-să-sărutmâna M-m-mona. Vrea Gigi ceva ? Te-a trimis să mă chemi ?
chicoti la bâlbâiala mea datorată ei. Acel chicotit care îmi făcea pielea
găină de fiecare dată când îl auzeam.
-Linişteşte-te odată. Calmează-te. De ce mereu trebuie să aduci vorba de
Gigi? Tu ar trebuii să te măriţi cu el că prea eşti obsedat. Chiar nu ştii de
ce sunt aici ? zise şi se aşeză pe pat lângă mine chicotind în continuare
-Păi...nu ştiu, exclam în cel mai tâmp mod posibil. Eram sincer, nu
făceam pe prostul şi ea a simţit asta. Nici măcar nu îndrăzneam să mă
gândesc la mai mult între noi şi preferam s-o iau seara la labă cu gândul
la ea.
-Măi Ştefan, tu mă crezi proastă? Tu crezi că nu am văzut felul în care mă
priveşti? La toţi libidinoşii lui Gigi le curg balele după mine, dar nimeni nu
mi-a atras atenţia până la tine.
-Ceeee??? acum chiar făceam pe prostul. Aveam nevoie de timp să
procesez informaţia. Lucrurile luau o întorsură extrem de ciudată. Putea fi
şi un test de al lui Gigi să-mi pună loialitatea la încercare. Mă flatau
vorbele ei, dar eram suspicios că femeia asta prin simpla prezenţă aici

putea pierde totul. Chiar şi viaţa... Mergeam pe gheaţă subţire. Dar dacă
nu e un test...
-Da Ştefane (doar 2 oameni îmi ziceau Ştefan... ea şi nea' Matei) mie de
tine mie drag. Scuză-mă că vin aşa din cer senin, dar celelalte semnale
mai subtile nu le-ai priceput, sau poate te "ţii tare". Nu ştiu. Te-am văzut
venind pe la noi din ce în ce mai des, şi asta mă bucura, asta îmi făcea
inima să bată. Eram cu Gigi lângă mine şi îţi zămbeam pe furiş dar tu
tăntălăule nu pricepeai nimic. Nici un bărbat în viaţa mea de 23 de ani nu
m-a atras cum mă atragi tu.
-Da Mona, dar eşti nevasta lu' Gigi. Nu mi-o lua în nume de rău, dar eu
de femeile prietenilor mei nu mă ating. spun precaut cu gândul la un test
bolnav de al lui Gigi. Îmi era teamă şi de răzbunarea lui, îmi era şi dragă
ca ochii din cap. Nu ştiam ce cuvinte meşteşugite să scot.
-Hai să-ţi spun ceva Ştefane. Gigi pentru mine nu există. M-a smuls la 20
de ani de lângă părinţi. Tata s-a îmbătat şi m-a jucat la cărţi. Nu are rost
să îţi explic finalul meciului de poker. Eram şi eu prima "insă" atât din
neamul mamei cât şi al tatălui care mergea la o facultate şi a trebuit să
mă retrag. Scuză-mi infatuarea, dar dacă arătam ceva mai rău acum
eram o curvă. Gigi mă scotea la produs ca pe atâtea altele înaintea mea.
O sugeam pe sub trenuri la străini să-i fac lu' Gigi pula mare. Ăsta a fost
norocul meu, că i-am sucit fără să vreau minţile. Din cauza lui am
abandonat şcoala, din cauza lui mama l-a lăsat pe tata. Din cauza lui s-a
dus dracului familia mea Ştefane. Tu realizezi asta? Are şi tata partea lui
de vină, recunosc, dar dacă Gigi avea inimă în el nu mă rupea din sânul
familiei. Ţinea cont de prietenia cu tata, şi nu futea o familie aiurea. Gigi
nu are scrupule Ştefane. El o spintecă şi pe mă-sa dacă ştie că în stomac
găseşte 3000 de lei. Ce dracu ? Tu mie îmi zici de "nevasta lu' Gigi". Nu
am cuvinte să-ţi spun în ce hal îl detest... (cu vorbele astea îmi
spulberase destul de multe dubii că ar fi un test, dar tot eram precaut)
-Păi nu te supăra Mona, nu-i treaba mea, dar cum naiba noaptea te culci
cu el dacă îl urăşti aşa de mult? spun grijuliu... deja începusem să calc pe
gheaţă subţire.
-Eh, oftează, hai să-ţi mai spun ceva despre Gigi, Ştefane. Ceva ce nici
unul dintre băieţii lui nu ştie. Gigi nu este bărbat anatomic... (pe atunci nu
ştiam sensul cuvântului "anatomic", credeam că este vreo glumă)
-Ce fel de glumă proastă este Mona asta? Cum adică nu este bărbat? Dar
ce este? Femeie? -datorită ignoranţei mele mă luase nervul- cum pula
mea poţi vorbi aşa de el? Unul dintre cei mai temuţi oameni din Bucureşti,
tu spui că nu-i bărbat.
-Offf... măi Ştefane ce bleg eşti. Şi tu i-ai copiat din limbaj, i-ai copiat din
gesturi. Acum la două vorbe îţi bagi pula precum Gigi, dar nu în asta
constă bărbăţia. Nu asta te face tare. Acum vreo doi ani erai timid, erai
politicos cu toată lumea, acum parcă eşti turbat. Ai început să bei prea
mult, ai ieşiri violente din nimic. Offf, cred că am făcut o prostie că am
venit. Am crezut că eşti altfel...(şi dă să plece. O apuc strâns de mână şi
o trag înapoi)

-Scuză-mă Mona te rog. Nu ştiu de unde a fost ieşirea aia. Cred că ai
dreptate. Aşează-te te rog şi explică-mi. Scuză-mi impulsivitatea dar nu
am înţeles faza cu bărbăţia. Eu când nu înţeleg ceva încep să înjur cât mai
tare. E un gest reflex căpătat pe stadă. Să ştii că merge, zâmbesc eu
amar.
-Uite cum stă treaba Ştefane. Gigi nu este bărbat pentru o femeie. E dur,
conduce cu mână de fier afacerile, e necruţător cu cine îi calcă strâmb,
lipsit de orice urmă de umanitate, dar eu mă refer la altă bărbăţie. Acum
ai înţeles? se uita ea la mine cu subînţeles, dar eu tot eram în ceaţă.
-Nu am înţeles Mona. Ce dracu vrei să zici? Uite vezi iar am drăcuit...râd
eu să maschez idioţenia proprie. Ce vrei să zici?
-NU I SE SCOALĂ ! ţipă ea. Trebuie să-ţi desenez? râdea că a fost nevoită
să fie atât de explicită. Gigi nu m-a atins în viaţa lui. Niciodată. Nici el şi
nici un suflet de pe pământul ăsta. Stă şi gâfâie uitându-se la mine cum
fac duş. Asta înţelege el prin sex, şi mai mă linge atunci când nu e prea
beat. Dar asta îmi creează dezgust, înţelegi? Îmi dă senzaţie de vomă.
Scuză-mi vulgaritatea dar văd că eşti tăntălău mare... chicoti din nou, de
data asta roşind în obraji. (a spulberat orice teamă din inima mea, nu o
trimitea un bărbat ogolios ca Gigi să mă testeze spunând că e impotent)
-Aaaa, la asta te refereai. Sicer nu m-aş fi gândit niciodată la aşa
ceva...exclam gânditor
-Mda Ştefane o femeie la 23 de ani are nevoile ei. Nu ştiu dacă înţelegi că
doar banii lui Gigi nu i le "potolesc"... și iar roşi.
-Da Mona înţeleg. Dau din cap afirmativ, dar de fapt nu înţelegeam ce îi
lipsea unei femei ca Mona. Faptul că o aveam în faţă îmi scurtcircuita
creierul de tot.
-Un băiat frumos ca tine cred că ştie ce nevoi are o femeie. bătea ea şaua
să priceapă iapa, dar iapa era surdo-mută. Nu făceam nimic, nici un
avans, nici o mişcare, nu ştiam cum să încep cum să o abordez, cum să o
ating...
-O...da Mona. Dar nu cred că tu ai nevoie de mine. Acum Gigi ştie unde
eşti? Cum de nu eşti acasă. E deja 8?
-Stai liniştit, ultima jumătate de an Gigi stă mai mult pe la japiţa aia de
Gina. Acum e la ea şi mari şanse să vină mâine dimineaţă. Asta dacă sunt
"norocoasă", dacă nu, o să stea vreo 2-3 zile. Acum o linge pe aia în
cur...că altceva nu are ce să-i facă. Spuse Mona cu o oarecare ciudă în
glas. Îl detesta până la moarte dar la femei NIMIC nu scuză părăsirea
patului conjugal.
Gina era "starostele" curvelor. Era ceea ce noi numim o curvă bătrănă.
Avea vreo 34 de ani dar arăta încă bine. Curvă de mică, era unsă şi ea cu
toate alifiile, şi măiestria vorbelor linguşitoare îi era întrecută doar de
priceperea în folosirea cuţitului. Auzisem de ea că i-a retezat la unul
boaşele dintr-o singură mişcare. Mişcarea a fost atât de "chirurgicală" şi
bruscă încât ăla nici nu a ştiut ce s-a întâmplat cu el vreo 10 secunde.
Până când a leşinat de durere. Mda, Gina era o femeie trecută prin toate,
şi acum avea grijă de fetele lu' Gigi. Le ducea la doctor, le mai doftoricea

ea însuşi, chiar le învăţa cum să mai scape de o sarcină nedorită prin cele
mai empirice metode. Ea nu o mai ardea cu "păduchi". Ea se futea rar cu
câte un deputat care nu a vrut să ni-l zică. Eu unul mă împăcam destul de
bine cu ea şi nu ştiam că i-o trăgea şi Gigi. Nu înţelegeam cum dracu
pleca de la superbitatea de Mona la băbăciunea aia.
-Ok. Şi acum cu noi cum rămâne că şi tu îmi eşti dragă de mor. Numai la
tine mă gândesc decând te-am văzut.
-Ei lasă că găsim noi ceva de făcut până mâine dimineaţă, spuse râzând şi
îmi luă mâna şi şi-o puse pe sân.
Episodul nr.9
I-am palpat sânul ca un retardat cum apeşi un claxon de bicicletă.

Nu mă uitam la ea. Simţeam că îmi arde faţa, cred că eram roşu ca un
rac. Probabil continuam să fiu la fel de penibil toată noaptea dar atunci au
intrat în funcţiune instinctele. Instinctele pe care orice animal le are
inclusiv cel mai evoluat dintre ele. Mi-am urcat mâna prin părul ei
cârlionţat şi am tras-o uşor de gât sărutându-i buzele cu un gest timid.
Nu ştiam dacă fac bine ce fac, dar cert este că asta îmi venea să fac. Am
întins-o uşor pe pat şi i-am dezgolit sânul tare, rotund ca un măr copt
care pârâia sub buzele mele. Mă jucam cu sfârcurile ei până când
căpătaseră o culoare cafenie. Sfârcurile i se întăriseră şi nu erau singurele
din cameră care "procedau" aşa. Eram excitat şi eu la maxim. Aveam în
faţa mea pe jumătate dezgolită femeia care îmi bântuia mintea de
aproape jumate de an. I-am dat jos toate hainele încet venerând fiecare
centimetru de piele afişat cu un sărut. Nu zicea nimic doar mă lăsa să-mi
fac damblaua. O simţeam cum tremură şi asta mă excita cel mai tare. Nu
mă grăbeam, probabil şi de teama de a nu face un gest ghiolbănesc să
sperii acest înger. Am început să o sărut pe gât, să mă joc cu lobul urechii
ei să cobor încet spre sâni, spre abdomenul ei ferm, scoţând de la ea un
geamăt cu fiecare porţiune de piele dezmierdată. De pe abdomen, am
coborât pe coapsele ei tinere, până i-am atins cu buzele chiar esenţa
feminităţii ei. Acel nimb umed care i-a scos de data asta un mic ţipăt. Am
insistat pe acel loc văzând reacţia ei. Nu îmi era scârbă de corpul ei, chiar
deloc. Totul venea din mine, totul era instinctual, şi ea nu opunea nici cea
mai mică rezistenţă. După gemetele ei mi-am dat seama că vrea mai
mult. Mi-am ridicat uşor capul şi am privit-o. Se uita la mine cu ochii mici,
umezi, extaziaţi. Nu a zis nimic dar ştiam că e pregătită pentru a deveni
femeie. Am urcat din nou cu sărutări spre gura ei. Prima penetrare a fost
dureroasă pentru amândoi, dar nu aşa de dificilă pe cât îmi imaginam. A
ţipat şi m-a muşcat de umăr dar tot am împins până la capăt. Eram în
sfârşit cu ea, eram cu femeia vieţii mele. Făceam un lucru atât de interzis
de orice lege atât umană cât şi "de cartier" încât mă incita mai tare. Eram
ca un cerc perfect. Eram primul ei bărbat, era prima mea femeie, nimeni
şi nimic nu mai conta acolo şi atunci. Eram într-o simetrie perfectă. Acel
coteţ era micul nostru univers, parcă "rupt" de tot restul lumii. Micul

nostru Univers cu propriile lui reguli. Timpul stătea în loc când noi ne
iubeam, dar paradoxal trecea prea repede. Orele deveneau minute,
minutele treceau ca secundele. Nu ştiu când a trecut noaptea. Cert este
că după ce am aţipit vreo două ore, ea nu mai era acolo. Se întorsese la
Gigi iar gândul ăsta îl suportam cu lejeritatea cu care suporţi un cuţit în
spate.
"Relaţia" dintre mine şi Mona dura de vreo 2 luni. Relaţia mea cu

Gigi era la fel ca înainte, dar parcă mai cordială. Îl periam mai mult.
Chestia asta cu Mona mă şi durea că se întorcea la el în fiecare dimineaţă,
dar îmi dădea şi oarecare superioritate în faţa lui că îi fut femeia. Îl
priveam în ochi cu alt tupeu. Cu altă atitudine. Nu vreau să par arogant,
dar cred că orice bărbat s-ar fi infatuat la fel ca mine. Nimeni nu s-a prins
de combinaţie. Mona era extrem de discretă. Poate doar nea' Matei, că
nimic din ce se petrecea prin remiza aia nu-i scăpa. Era ok, nu mă
temeam din partea lui. Ştia să ţină un secret şi dacă voia să-mi facă rău,
o putea face de zeci de ori până acum. Nu îmi făceam griji în privinţa lui.
Dar cert este că nu-i plăcea deloc această treabă. Mereu îmi zicea că nu e
bine ce fac, îmi zicea să o termin.
-Bă Ştefane, bă fiule, te rog, te implor, las-o pe Mona în pace. Eşti băiat
bun şi nu aş vrea să te omoare Gigi dacă află.
-Lasă bre' că nu are cum să afle -vorbeam eu ţanţoş cu impulsivitatea
specifică vârstei- el o arde acum cu Gina. Nu are timp să-i ţină cont şi
Monei. Ce să fac dacă mi-e dragă ca ochii din cap?
-Eu ştiu că ţi-e dragă Ştefane, ştiu cum este, şi eu am fost tânăr, dar nu e
de nasul tău Mona. Ea este învăţată cu banul, nu ştiu de ce tot vine pe la
"cazemata" ta. Nu ştiu ce vede la un amărât ca tine? Măcar pune tu punct
acestei relaţii fără viitor. Nimic bun nu are cum să iasă din ea.
-Lasă bre' că om vedea noi ce va fi.
Trecuseră două săptămâni de la această discuţie cu nea' Matei, iar Mona

nu mai venise deloc pe la mine. Nici măcar nu o mai vedeam când mă
ducem la Gigi cu afaceri. Se ferea de mine. Nu ştiam ce are, iar gândul
ăsta mă turba. Înainte venea la mine şi de 3 ori pe săptămână iar acum
nu venea deloc. Odată când m-am dus la Nicu Ţiganu' am găsit-o acolo.
Şi el ştia de noi, dar făcea pe prostul. Îi spusese Mona. Mă simpatiza
"moşul".
-Nicule, te rog, lasă-mă puţin singur cu fata asta frumoasă a matale.
-Bine Mutule, vezi că în 3 minute mă întorc. Scoate aerul din pahare până
vin. Nu care cumva să faceţi prostii. şi plecă râzând.
-Mona, ce se întâmplă cu tine. Au trecut 2 săptămâni de când nu te-am
văzut. Au trecut două săptămâni de parcă au trecut doi ani. Ce se
întâmplă? Te-a "mirosit" Gigi?
-Prostule, dacă "mă mirosea" Gigi unul din noi nu mai trăia acum. Sau
poate amândoi stăteam pe fundul Dâmboviţei legaţi de o dală de ciment...
ferea privirea de a mea

-Dar atunci ce ai. Nu au fost minunate astea două luni? Nu-ţi mai place de
mine? Am greşit cu ceva? Zi-mi te rog.
-Nu Ştefane, nu ai făcut nimic, dar...
-Dar...ce?
-Dar...sunt însărcinată !
Episodul nr.10
Vestea mi-a căzut ca un ciocan în creştetul capului. Nu ştiam ce să

mai zic. Nu credeam că e posibil aşa ceva. Eu mă credeam încă un copil,
nu mă vedeam ca un tată. La stupefacţia aia de atunci, mi-a trecut prin
cap să o fac cu ou şi cu oţet spunând că nu-i al meu, încercând să fug de
responsabilitate, dar mi-am dat seama la timp ce idioţenie făceam.
-Cum adică "însărcinată"? întreb stupid, parcă aşteptând să-mi zică că a
fost o glumă.
-Ce întrebare de prost este asta? Însărcinată cum a fost mă-ta cu tine, şi
cum a fost mama cu mine. Felul ăsta de "însărcinată"...
-Păi cum s-a întâmplat asta? deja o exasperam cu întrebările stupide
-Ştii ceva Fane? De asta te-am evitat în ultimul timp. Ştiam că aşa ai să
te comporţi. Sunt cu doar 2 ani mai mare ca tine, dar tu te porţi de parcă
ai avea 7, nu 21. Dacă ai de gând să pui întrebări de astea eu plec.
(Oricum intrase Nicu pe uşă, şi discuţia nu mai putea continua)
-Hai ai făcut "cărţile"? spuse el frecându-şi mâinile

-Băi Nicule, eu nu mai pot sta. Tocmai mi-am amintit că am nişte
treabă...Nu te supăra. Dă-mi o foaie şi un pix te rog să-i dau o adresă
Monei. Trebuia să plec să-mi pun ordine în gânduri. Măzgălesc ceva în
grabă pe foaie, i-o întind Monei şi plec fără să salut. I-am scris:
"Mona discuţia asta nu s-a terminat, dar acum îmi trebuie timp să
diger tot, să mă gândesc, să pun totul cap la cap. Acum sunt prea
panicat şi nu reacţionez bine "la cald". Rezolvăm noi cumva. Poate
ne vedem mai pe seară dacă Gigi nu e acasă. Ştii unde mă
găseşti."
I-am spus că vom rezolva, dar eu habar nu aveam cum se v-a rezolva...
Nu percepeam conceptul de a avea un copil... Nu înţelegeam cum se
întâmplase. Mergeam pe străzi orbecăind, în gol. Mă opream pe la fiecare
crâşmă, şi mai beam un cognac. Beam repede dintr-o suflare şi o luam
din loc. Nu aveam stare, nu-mi găseam liniştea, şi ce mă măcina mai rău
era gândul că peste ceva timp Gigi va începe să observe burtica. Nu
vedeam nici o ieşire din căcatul ăsta, şi ce era mai rău că "problema" nici
nu suporta amânare... Îmi înecam "necazul" în băutură ca un idiot. Mai
rău este că vestea trezise în mine şi nişte sentimente de care nu mă
credeam capabil...Sentimente paterne din partea unui om care a crescut
fără tată... De unde dracu' aveam aceste sentimente ? Nu ştiam dacă să
mă bucur sau nu.

Pe la 9 seara a venit şi Mona la mine. Era clar că nici eu nu îi eram
indiferent.
-Comoara mea, îngerul meu, ce bine că ai venit...
-Ăăăă, ce-ţi lucesc ochii în cap Fane. Eşti băut. Dacă mă şi iei cu vorbe de
astea e clar...
-Am băut un cognac, recunosc. Dar doar unul, mint eu, jur. Să ştii iubire
că m-am gândit îndelung, şi eu nu vreau un avort. Chiar dacă acum e
legal. Eu îmi doresc copilul.
-Asta e bine Fane, pentru că mi-a fost teamă că îmi vei cere avortul. Şi eu
îl doresc. E copilaşul nostru. Eşti tu un nesimţit beţiv, dar te iubesc aşa
cum eşti. vorbele astea îmi gâdilau orgoliul, şi cumulat alcoolul din cap..
vorbeam aiurea. Cum o să facem, că în curând o să se observe burta?
-Deocamdată nu ştiu...Lasă că pe Gigi îl rezolv eu. Dacă nu vrea să
înţeleagă că ne iubim, îl...îl...îl omor ! bâiguii eu cu jumătate de gură
Nu am apucat să termin bine ideea că uşa se izbi de perete şi apăru în
pragul ei Gigi, care mă întrebă cu o grimasă pe figură ce se voia a fi
zâmbet:
-Pe cine omori tu mă, bulangiule?
Episodul nr.11
Vocea dogită a lui Gigi mi-a tunat în urechi. Nu venise niciodată în

remiză şi pentru o fracţiune de secundă, paranoia din mine mă îndemna
să cred că e o capcană întinsă de Mona. M-am uitat la ea pentru o altă
fracţiune de secundă, dar culoarea lividă din obrajii ei m-au făcut să
înţeleg că surpriza ei e la fel de mare. Eram atât de beat încât nu
gândeam clar. Nu-mi imaginam ce dracu căuta acolo Gigi. Cum de s-a
întâmplat aşa ceva? Următoarele lui cuvinte m-au elucidat pe loc însă.
-Deci Uscatu' avea dreptate că aici te găsesc curvo... I-am dat două
capace crezând că minte dar mi-am rupt totuşi din timpul meu preţios să
mă conving cu ochii mei.
-se uită către mine apoi-
-Nu am fost eu băiat bun cu tine Mutule? -Nu ţi-am dat de muncă, nu te-
am făcut cunoscut pe străzi? Fără mine erai MORT! Şi tu cum mă
răsplăteşti? Îmi fuţi femeia? Frumoasă răsplată Mutule... Bravo ţie mâca-
ţi-aş pula ta. Mă uit la tine, purtai o zdreanţă când ai venit întâia oară la
mine cu Uscatu, erai bătut, erai vai de pula ta, şi acum te văd cu Nike în
picioare, trening Adidas adus de mine de la nemţi, cu femeia mea lângă
tine. Am avut grijă de tine, şi aşa mă răsplăteşti? Futute-n gură de
orfan...
Atunci am pus totul cap la cap. Mi-am amintit de toate vorbele de

libidinos ale Uscatului despre Mona, mi-am dat seama că o iubea pe
ascuns. Cu toate precauţiile Monei probabil a văzut-o ieşind din
"cazemata" mea, şi de invidie i-a spus lu' Gigi. Cu toată beţia mea, toate
gândurile astea mi-au trecut prin cap cu viteza luminii. Adrenalina

pompată de inimă la vederea lui Gigi mă trezise instantaneu, dar tot
aveam mahmureala care îmi îngreuna reacţiile, sau poate aşa mi se
părea. Cert este că nu mă gândeam la mine. Mă gândeam la Mona şi la
rodul pântecului ei. O vedeam palidă,speriată, cu mâinile pe burtă (parcă
pentru a proteja inconştient acel suflet nenăscut) cum se ascundea în
spatele meu. Eu puteam să mor, dar nu voiam să păţească nimic Mona.
Eu eram singurul lucru care stătea între ea şi posibilul lişaj al lui Gigi.
Gândul ăsta mă făcea să trec peste frica ce i-o purtam. El stătea în prag şi
râdea sarcastic, nu făcea nimic deocamdată, se uita la noi nevenindu-i să
creadă parcă ce vede. Continua să bâiguie acolo ceva, dar nu-l mai
auzeam. Mă gândeam la opţiunile mele în această situaţie şi oricum le-aş
fi calculat tot două erau. Omoram sau eram omorât. Atât de simplu şi
totuşi atât de complex. Gigi era oricum mai puternic şi "mai făcut" ca
mine, iar mahmureala în care mă scăldam nu îmbunătăţea cu nimic
lucrurile. Am făcut eu primul pas...
M-am aruncat asupra lui cu pumnii. Serie de doi cum eram învăţat de
boxerii rataţi din garda lui Gigi. I-am prins pe amândoi în plin, dar nici nu
s-a clintit. Renumele de "Stâncă" nu era în van. A urmat răspunsul, brusc,
subit, neverosimil de puternic pentru un om de vârsta lui. Doi pumni şi el
sau trei, care cu toate că i-am parat cât de cât, mi-au hâţânat creierii în
cap. M-au dat 3 metri mai încolo. Deşi am simţit căldura sângelui cum se
prelingea pe nas, nu am stat. Gândul la Mona şi imaginându-mi-o siluită
de vreo 10 inşi sub privirile lui Gigi, nu mă lăsa să simt durerea. Mi-am
luat avânt şi m-am aruncat asupra lui ca un rugbyst într-un placaj. Chiar
că m-am lovit de o stâncă, dar totuşi l-am dezechilibrat. Ne-am rostogolit
printre şinele de cale ferată, şi nu ştiu cum el a ajuns "deasupra". O ploaie
de lovituri s-au pogorât asupra mea şi eram aproape să-mi pierd
cunoştinţa. Îi simţeam pumnii ca nişte ciocane şi atunci am înţeles cum şi-
a căpătat respectul în stradă. De fapt frică tradusă în respect. O aud pe
Mona ţipând: "Gigi, lasă-l că-l omori !" dar era ca un vis. Timpanele îmi
erau pline de sânge. Slăbit de bătaie şi cu un ultim gest disperat reuşesc
să mă arcuiesc şi să-l prind cu picioarele inversând situaţia. Eu eram
acum pe el şi am început să-l lovesc în disperare. Disperarea omului fără
nici o speranţă, disperarea muribundului, disperarea unui om care ar face
orice să-şi protejeze iubita. Dădeam oriunde, chiar dacă faţa lui Gigi era o
masă de carne sângerândă, o bucată diformă care nu mai avea nimic
uman în ea. Când am simţit că nu mai opune rezistenţă, m-am oprit, dar
exact atunci cu o mişcare agilă Gigi a scos o şurubelniţă de niciunde şi m-
a înţepat în spate. Mă fentase ticălosul. Făcuse pe mortul sub loviturile
mele, iar eu ca un bou milos m-am oprit. Ciudat, dar nu am simţit durere
deloc, contrar aşteptărilor mele. Am simţit oţelul rece cum îmi intra în
plămâni, două împunsături. Sângele începuse să-mi gâlgâile în torace şi
eu să horcăi muribund. Simţeam cum mi se întunecă privirea, şi cum nu
mai am nici o forţă şi m-am prăbuşit. Am mai apucat să-l mai văd cum se
ridică anevoios pregătit să-mi dea lovitura fatală.

-Credeai că un bulangiu ca tine poate să doboare pe marele Gigi
Stânca??? NICIODATĂ ...Mori câine, futu...
Dar cuvintele i-au îngheţat pe buze şi lui. Ultimele poze care le am sunt
cu Gigi cum cade lângă mine trăsnit, şi cu nea' Matei cu un târnacop
însângerat... Am leşinat...
Episodul nr.12
Lumină, zgomot, râsete în preajma mea şi o durere de cap

adevărată, astea sunt lucrurile care mi le amintesc. O voce care venea
parcă din fundul butoiului spuse:
-Fiţi atenţi că se trezeşte! Ştefane, ne auzi? Cum te simţi mă?
-Mmmm, mormăi şi eu, daţi-mi o aspirină. Deschid ochii şi îi văd pe nea'
Matei lângă mine, pe Mona, şi încă un prieten de al lu' nea Matei, pe care
am aflat ulterior că îl cheamă Sava. Dă buzna şi o asistentă, probabil
chemată când am început eu să bâigui.
-Bre nea Matei, vă văd pe toţi îmbrăcaţi în alb. Sper că nu matale eşti
Dumnezeu, glumesc eu, după care devin serios. Unde sunt??? Ce s-a
întâmplat cu Gigi? îmi amintesc oarecum cu teamă...
-Acum stai liniştit, trebuie să te odihneşti...Eşti la spital. Tot ce pot să-ţi
zic este că nu trebuie să-ţi mai faci griji din cauza lui Gigi. Asistenta
văzând că mă agit în pat, imediat îmi bagă ceva în branulă, şi iar am
adormit.
A doua zi m-am trezit mai vioi. În salon eram aceeaşi formulă ca ieri, în
afară de asistentă şi Sava. Eram cu oamenii cei mai dragi mie, Mona şi
nea' Matei. Ambii aveau cearcăne proeminente, semn că m-au vegheat
toată noaptea. Abia atunci Mona mi-a sărit în braţe.
-"Mutulică" (aşa mă alinta câteodată) al meu nu a murit. Eşti viu,
urâciosule...şi iarăşi mă pupa. Hi hi hi. Dorind să o cuprind mai temeinic
îmi dau seama că nu-mi pot mişca picioarele.
-Ce dracu se întâmplă? Sunt cumva anesteziat? De ce nu-mi pot mişca
picioarele? îi văd cum se uită unul la altul neştiind ce să zică. Şi totuşi cel
mai înţelept dintre ei îşi ia inima în dinţi.
-Ştefane, cred că mai ţii minte că Gigi te-a înjunghiat mişeleşte pe la
spate cu o şurubelniţă.
-Da, ăsta este ultimul lucru care mi-l amintesc clar... Văd că am scăpat...
încercam să mă mint singur.
-Aşa este, ai scăpat...dar...în zbuciumul ăla al tău cu Gigi, şurubelniţa a
atins un nerv din coloană...nu mă pricep eu la termeni tehnici, dar ideea
este că un timp nu vei putea merge...
-Cum adică un timp? încep eu să disper... cum adică ? Despre cât timp
vorbim ? Spuneţi-mi odată, nu vă uitaţi la mine ca proştii. Mă răzbunam
pe ei, pentru ghinionul meu, eram răutăcios, dar doar lor le datoram viaţa
şi eram conştient de asta.

-Stai liniştit Ştefane. Linişteşte-te ! doctorii sunt optimişti...acum depinde
şi de tine. Cât de mult îţi doreşti să mergi...Trebuie multă fizioterapie, şi
poate...
-Mda, "poate", "poate".. aud prea des cuvântul ăsta de când mi-am
revenit. Deci mai sunt speranţe...Hai să lăsăm asta, spune-mi de Gigi!
Cum e? Ce s-a întîmplat?
-Eu veneam către tine Ştefane să bem o sticlă de coniac bun, că i-am
făcut un comision lu' şefu, şi ştii că nu pot să beau singur. De la distanţă
am văzut cum vă tăvăleaţi printre şine. Ştiam că ziua asta va veni, dar nu
credeam că aşa devreme. Offff, am fugit cât am putut Ştefane, crede-mă.
Veneam să vă despart, dar până să ajung, ticălosul de Gigi, te-a
"înţăncuşat". Am văzut totul în reluare, am văzut sângele cum îţi şiroia
din spate, mi s-a întunecat privirea, am pus mâna pe ce am găsit şi l-am
lovit. L-am lovit tare, orbeşte, cât am putut. Offf, Ştefane...dacă ai ştii ce
sperietură am tras. Dacă aş putea aş prefera eu să iau şurubelniţa aia în
spate. Offff! atunci i-am văzut întâia lacrimă pe obraz. Nici când era băut
calumea şi vorbea de soţia lui nu l-am văzut plângând...
-Şi ce s-a întâmplat cu Gigi?
-L-am omorât, spuse privind în jos.
-Şi cu cadavrul?
-Împreună cu Sava l-am...
-Ceeee, te-a văzut şi Sava? E de încredere?
-Mda, mă încred în el cum mă încred în mine. E cel mai bun prieten al
meu, afară de tine Ştefane. Ai încredere în mine. Fără ajutorul lui nu
reuşeam...
-Bine, continuă! Scuze.
-Deci cum spuneam, împreună cu Sava, l-am dus într-un loc unde ştiu eu
că nu s-a mutat trenul de 10 ani de când muncesc aici. E în paragină.
Acolo este o porţiune de şine de 3 metri fără traverse. A adus Sava "o
nemţoaică" (aşa alinta nea' Matei locomotivele Diesel pe care le preferea
în locul celor cu curent) şi a mutat vagoanele alea uitate de timp. Am
săpat cu Sava pe rând şi l-am îngropat acolo. Adânc, la 4 metri. Am săpat
toată noaptea... Imediat am semănat gazon pe pământ, şi am mutat
vagoanele la loc. Am tras semne cu creta pe şine şi le-am pus exact cum
au fost, să nu bată la ochi. În două săptâmâni terenul va fi ca nou. Mona
s-a ocupat în aceeaşi noapte de sânge. Nici un strop nu a fost uitat...
-Mulţumesc, şi cu mine ce s-a întâmplat?
-Un doctor avea o datorie la Mona, mă rog e o poveste lungă şi asta;
Mona a ajutat-o pe fata lui să se întoarcă acasă, după ce fugise şi Gigi
pusese mâna pe ea. Voia să o scoată la produs şi pe aia, după ce i-a
injectat forţat heroină, dar Mona a văzut-o curăţică, a văzut-o
educată şi şi-a dat seama că nu este o boschetăriţă. A intervenit pe lângă
Gigi, şi ăsta s-a înduioşat şi a lăsat-o să plece la tac-su. Mă rog, tac-su te-
a operat pe tine la 12 noaptea. Mona s-a dus personal şi l-a luat din pat.
Ieri nu am mai apucat să-ţi zic, dar ai stat inconştient după operaţie 5

zile, asta este a 6-a. Să-i mulţumeşti domnului doctor, că a făcut o treabă
bună.
-Mda, atât de bună încât nu pot să merg, spun eu răutăcios, dar îi
mulţumeam în gând.
-Ei lasă dragule, spuse şi Mona, că o să te ajute şi cu aspectul ăsta.
Trebuie răbdare, nu dispera, voi fi lângă tine orice ar fi. Un gând negru
îmi întuneca mintea totuşi. I-am dat glas.
-Poliţia?
-Poliţia fără un cadavru nu poate începe ancheta, şi ştii ce fel îl "plăceau"
toţi. Nu mai erau mulţumiţi de firimiturile pe care Gigi le scăpa către circă.
Procurorii nici nu s-au sesizat. Deocamdată au întors capul în altă parte,
dar va trebuii să "ai grijă" de ei. Te voi ajuta şi eu cu nişte bani. Deşi
nimeni nu ştie nimic de Gigi, pe stradă circulă vorba că tu l-ai merlit.
Toată lumea ştia că doar tu îl puteai înfrunta, dar acum le confirmi că eşti
băiat-băiat, mai dur ca "stânca", mai dur ca oţelul. Că nu eşti cârpa
nimănui. Deocamdată lasă-i să creadă asta. E bine să-ţi ştie de frică cât
timp eşti invalid. Va trebui să lupţi oricum să poţi merge.
-Bre nea' Matei, nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. Nu te supăra, pot să te
întreb ceva, dar să-mi răspunzi sincer...
-Zi fiule.
-De ce faci toate astea? De ce ai ucis un om pentru mine? Eu niciodată nu
ţi-am dat nimic, afară de vreo sticlă de cognac când şi când?
-Păăăi, măi Ştefane, tu cum crezi că puteam sta să mă uit la el cum te
omoară? Iar peste toate ştii că îl uram, că lună de lună îmi lua 10% din
salariu, ca la toţi muncitorii din remiză... să ne lase în pace. Nu credeam
că ajung să-l omor, dar...
-De ce te uiţi în jos nea' Matei? De ce îmi eviţi privirea? Şi motivele
matale sunt bune, dar nu destule ca să iei o viaţă, mai ales un om paşnic
ca matale...Zi-mi că este mai mult. Te cunosc destul de bine! Ce-mi
ascunzi?.
-Nimic Ştefane, jur. Ce să-ţi ascund ţie? Mereu ţi-am zis adevărul.Nimic
Ştefane. Jur. Dar iarasi o lacrima îl trădă.
-Bre nea' Matei în aproape trei ani nu te-am văzut niciodată plângând.
Acum e deja a doua lacrimă care ţi-o văd pe obraz, zi-mi odată! Ce nu-mi
spui?
-Off, off, măi copile ştiam că ziua asta va veni odată, dar tare teamă îmi
era de ea, spuse mai mult pentru el.
-Ce bre? Ce s-a întâmplat? Zi odată.
-Uite Ştefane, am să încep să turui, dar tot ce îţi cer este să nu mă
întrerupi şi să încerci să mă înţelegi. Să nu mă judeci.
-Bine, bre nea' Matei. Cred că nu îmi zici că matale l-ai împuşcat pe
Ceauşescu, glumesc eu, dar ce urma să-mi zică depăşea orice aşteptare
de-a mea.
-Uite cum stă treaba Ştefane. Până acum nu te-am minţit niciodată, dar
recunosc că ţi-am ascuns nişte chestii. Eu nu sunt bucureştean sută la
sută cum ţi-am zis. Eu sunt din Focşani originar ca şi tine. Am fost

deportat forţat de Ceuşescu să particip la construirea Casei Poporului. Mi-
a dat o garsonieră amărâtă şi lucram 12 ore pe zi la monstruozitatea care
o vezi acum. Acolo am cunoscut-o şi pe "zâna" mea. Era brigadieră pe
unul din şantiere. Nu ştiu ce a văzut la mine, când putea avea orice
bărbat. Ideea este că m-a preferat pe mine. Ne-am căsătorit la 4 luni
după ce ne-am cunoscut, adică imediat când am aflat că e însărcinată.
Partidul ne-a dat atunci apartamentul cu trei camere în care stau acum,
prin zona Gării de Nord. Ideea este că săraca a murit la naştere, după
cum ţi-am spus, dar doar ea a murit, nu şi copilul cum ţi-am spus eu. Mi-
a dat un băieţel sănătos şi frumos ca ea. Muream de dragul lui, dar
brigadierii de pe şantier mă puneau să muncesc câte 12 ore pe zi, uneori
chiar 14. Îmi era imposibil să am grijă de el, iar în Bucureşti nu ştiam pe
nimeni decât pe cumnată-mea. Când mă întorceam acasă mă durea inima
să-l văd plâns, flămând, căcat pe el. Mi se rupea inima. Eram tânăr şi eu,
nu ştiam ce să fac, şi atunci am făcut jumătate din cea mai mare greşeală
din viaţa mea. I l-am dus lu' cumnată-mea crezând că ea fiind femeie ştie
cum să se poarte cu un copil. Ea săraca s-a bucurat la maxim, că bărbat-
su nu putea face copii, dar asta îl transformase într-un ursuz, într-un
neam-prost. Datorită copilului ea nu a mai avut linişte în casă după o
săptămână. Mi se pare că o şi bătea ăla. Aşa că a vrut să-mi aducă copilul
înapoi. Atunci am făcut a doua jumătate din cea mai mare greşeală din
viaţa mea. Am acceptat să-l ducem la orfelinat, după ce am stat o noapte
nedormit rumegând gândul. Nu puteam să mă ocup de el, iar acasă la ea
nu mai voiam să-l las de teamă că bărbat-su să nu-l arunce pe geam. Nu
puteam risca să-l duc la un orfelinat în Bucureşti, aşa că l-am dus înapoi
la Focşani. Mint că m-am dus eu. Am trimis-o pe ea cu copilul şi i-am pus
doar o poză cu mine şi nevastă-mea în bocceluţă. Riscam ca acolo să mă
isterizez şi să-l iau înapoi. Am fost şi sunt un laş... Mă rog. Ştiu că tu nu
crezi în soartă, dar uite că ne-a adus înapoi după 18 ani. Acel copil eşti
TU!
Episodul nr.13
Iar mi-a picat al doilea ciocan în creştet, după vestea sarcinii Monei.
Deşi cam vedeam unde se duce discuţia, nu voiam să cred
deznodământul. Aşteptam ultima replică a lu' nea Matei, care a venit ca
un ciocan. Nu-mi credeam urechilor. Aşteptam să fie o glumă. Am început
să pun întrebări idioate, parcă pentru a câştiga timp să rumeg adevărul.
-Şi tu de unde ştii toate astea? Cum ştii că eu sunt copilul tău? Copilul
care l-ai dus la orfelinat?
-Păi când te-am văzut întâia oară şi mi-ai zis că eşti de la un orfelinat din
Focşani, mi s-a strâns inima. Când ai mai zis şi vârsta erau două
coincidenţe.Atunci, adică acum 3 ani, m-am dus întâia oară, după 18 ani,
la mătuş'ta, şi mi-a zis că ai fost şi pe acolo în urmă cu 2 zile. Am pus-o
să te descrie, şi exact pe tine te-a descris. Dar argumentul care m-a izbit
cel mai tare şi mai tare la tine este că ai exact ochii lu' mă-ta. Asta mi-a
sărit în ochii întâia oară. Acum chiar dacă un test de paternitate ar spune

că nu eşti al meu, ştiu sigur că eşti a lu' mă-ta. Ştii atunci când am fost
chipurile bolnav, şi nu ne-am văzut vreo două săptămâni?
-Da, ştiu...când ai făcut matele febră mare! Abia ne cunoscusem, şi
matale mă ajutai cu ce puteai.
-Aşa bravo. Atunci. Eu atunci nu am fost bolnav deloc. Deşi eram 100%
sigur de dovezile evidente, eu am dat o fugă la Focşani, şi am vorbit cu
alea de la orfelinat care aveau o copie după certificatul tău de naştere.
Bătea la ochii să ţi-l cer ţie. Nu am vrut să-ţi zic niciodată. Nu merit să-mi
zici tată, dar voiam "să-ţi cumpăr" prietenia măcar, cu o vorbă bună, cu o
pătură, cu "cazemata" asta care am amenajat-o aici... Ţipa inima în mine
când te vedeam cum te chinui prin gări, şi când vedeam ce nelegiuiri făcei
pentru Gigi, dar nu puteam să te iau acasă la mine. Credeai că sunt vreun
obsedat sau cine mai ştie ce. Oricum acum când ieşi din spital casa mea e
şi a ta fiule...
-Nu-mi zice "fiu" nemernicule. Nu meriţi să-ţi onorezi buzele cu acest
cuvânt (mă răzbunam pe el pentru toată viaţa mea de căcat de până
atunci, deşi cred că se absolvise de toate greşelile salvându-mi viaţa).
"Fiul" tău a stat 18 ani la orfelinat, sau mă rog 16 ani dacă zici că m-ai
adus la 2 ani. A îndurat umilinţe, bătăi, fel de fel de căcaturi, şi asta
datorită ţie. Acum a devenit exact ceea ce ura, şi tot datorită lipsei unei
familii. Şi mai ai curaj să-i zici "fiul tău"?
-Ştiu, ştiu că nu te aşteptai la asta...dar îţi cer să găseşti în adâncul inimii
tale iertare... Ştiu că ai un suflet bun. Doar eu şi Mona ştim ce băiat bun
eşti.
-Da, Ştefane, chiar nu poţi să ierţi? se băgă şi Mona, de ce eşti aşa
urâcios?
-Ce Mona, şi tu ştiai??? Ce pula mea se întâmplă? Chiar sunt ultimul care
află? Cum ai putut?
-Hooo, linişteşte-te nebunule. Ce ai. Cât ai stat în comă nea' Matei mi-a
povestit. Ce te burzuleşti aşa?
-Aha...mă mai domolesc şi eu.
Timpul a trecut de la discuţia asta. Eu m-am învăţat cu ideea cu

nea' Matei. Până la urmă îmi salvase viaţa, şi scăpase de cadavru în cel
mai ingenios mod. Eu nu am putut merge 2 luni de zile, dar cu susţinerea
Monei, şi cu ajutorul banilor lu' nea Matei m-am operat de 3 ori pe
coloană la Carol Davilla de lângă Gară. Buni doctori acolo. După operaţii şi
alte 2 luni de fizioterapie am început să calc uşor, şchipătând. Deşi
puteam sta la nea' Matei (niciodată nu i-am zis "tată", mereu a rămas
nea' Matei), m-am mutat cu Mona acasă la ea. Mona avea un apartament
luat de tac-su, pe care îl pierduse la cărţi odată cu ea. Acolo stătea Gigi cu
ea. Acum stăteam eu. Exact când mă întremasem şi eu mai bine, a născut
Mona. A născut o fetiţă minunată ca ea. I-am pus numele Ecaterina (Cati
o alintam) ca pe mama mea. Nea' Matei era în culmea fericirii când o
vedea. O alinta şi o pupa mai ceva ca noi. O vedea pe mama în ochii ei.
Era sufletul lui.

Viaţa noastră intrase pe un făgaş relativ normal. Eu nu mai
bagabonţeam, dar parcă nici o slujbă nu se lipea de mine. Am încercat pe
la CFR, am încercat după aia la Cazinoul lu' Nicu Ţiganu unde şi Mona s-a
angajat de formă, şefa crupierilor. Hmmm, nimic nu-mi plăcea. Totuşi de
dragul la toţi, şi al Monei încercam să-mi văd de treabă. Le promisesem
că mă las "de treabă", dar nu era chiar după mine. Necazul te găseşte el
pe tine... Prima care m-a abordat a fost chiar Gina, codoşa. M-a găsit la
cazinou, unde făceam pe bodyguard-ul.
-Salut Fane. Vroiam să vorbesc ceva cu tine de ceva timp.
-Da Gina. Te ascult.
-Fane ştii şi tu cum stă treburile cu fetele. Acum în lipsa lu' Gigi, am cam
rămas singure. Clienţii sunt răi, sunt care beţi, care violenţi. Trebuie să
aibă cineva grijă de ele. Trebuie să aibe grijă o mână de bărbat.
-Dar Gina, ştii că nu-s peşte. Nu pot eu lua bani de pe munca fetelor. Cu
tot respectul care ţi-l port, trebuie să te refuz.
-Hai Fane. că ştii ce se vorbeşte pe stradă...Toată lumea acum te
respectă. Te rog, că ştii că dacă se ocupă alţii de noi, ne iau şi toţi banii,
ne şi bat de ne sună apa în cap, ne şi fut când li se scoală pula lor. Tu eşti
un băiat finuţ, tu ştii să te porţi cu o doamnă, şi ştii să dai şi cu pumnul
bine. Te rog Fane. Fă-o pentru mine.
-Trebuie să mă consult cu Mona.
Episodul nr.14
Oferta Ginei, nu-mi displăcea dar nu ştiam ce va zice Mona. Am

întrebat-o într-o seară:
-Auzi, tu mereu ai avut grijă de fetele lui Gigi, şi le-ai ţinut partea. M-a
rugat Gina să am grijă de ele. Bineînţeles nu le voi lua pielea de pe ele
cum făcea Gigi, dar aşa ...o sumă modică. Tu ce zici?
-Nu ştiu băi Fane, nu-ţi place ce munceşti la tata?
-Ba da...dar...
-Uite cum stă treaba, eu am încredere în tine, şi ştiu că nu te vei culca cu
ele (avea dreptate aici, nu concepeam altă femeie în afara ei), dar nu
vreau să profiţi de pe urma lor. Nu vreau să te transformi în Gigi.
-Stai liniştită, ele m-au rugat. Orice altă variantă în afara mea. fetele ies
în pierdere rău tare. Iar tu ştii că sunt şi clienţi violenţi, şi beţivi. Vreau să
ştie lumea că are grijă Fane Mutu de ele. Nu sunt chiar ultima gâscă în
Bucureştiul ăsta. Alţii, de exemplu' fraţii Feraru, le bat de se cacă pe ele,
le lasă praful de pe tobă, şi le mai şi violează cum li se scoală lor pula. Nu
vor fetele să se ducă la ei. Iar eu vreau doar binele lor, îţi jur. O las pe
Gina să se ocupe de tot, eu doar aşa. cu numele. Şi promit că îmi păstrez
şi slujba la tac-tu.
O înduplecasem pe Mona. Fetele Ginei lucrau pentru mine, dar nu eram

lacom. Le lăsam mare parte din câştiguri, şi erau şi ele mulţumite şi mie
îmi ajungeau. O ducem destul de bine. Ziua eram omul lu' Nicu Ţiganu,
iar seara eram peşte (ce greţos sună cuvântul ăsta, dar chiar asta eram).

Am schimbat tot "stabilimentul", eram un vizionar. Am făcut primul bordel
de lux din Bucureşti. Nu mai acceptam orice ştoarfă ieftină. Am început
încet, încet să-mi fac un renume, că eram serios şi lucram cu deputaţi, cu
procurori, cu miliţieni nemulţumiţi de nevestele lor. Bani curgeau
frumuşel. Mi-am luat şi eu măsuri de siguranţă, şi cu o cameră cumpărată
de la un student marocan (Jamal îl chemă), i-am filmat când se distrau cu
fetele mele. Aşa îi aveam la mână în caz de se hotărau să devină brusc
"justiţiari", cu "tatăl" lor. O singură problemă îmi măcina creierii, zi de zi.
Ca o picătură chinezească, ca o moară care îţi scrâşneşte zi de zi în cap.
Acea problemă era Uscatu'. Nu puteam uita cum ticălosul m-a "dat pe
ţeavă" la Gigi. Nu-mi păsa dacă muream eu, dar fraierul pusese în pericol
şi viaţa Monei şi a lu' Cati. Îl uram de moarte pentru asta. Oricât încerca
Mona să mă facă să-l uit, nu puteam. Dar nici starea mea de sănătate nu-
mi permitea să-l înfrunt atunci. Un şobolan este un şobolan orice i-ai face.
Fugise prin Italia şi a început să cerşească pe acolo la început. Auzisem de
la băieţi că acum avea şi el un imperiu al lui de cerşetori români pe care îi
plasa prin Roma. Nu ştia să facă altceva, şobolanul. Nu era un vizionar ca
mine. Omul care a luat 2 şurubelniţe în spate din cauza lui...
Suntem deja prin '97, adică la vreo doi ani de la operaţiile mele pe
coloană. Abia acum m-am întremat aproape de 100% după pareză.
Afacerile cu fetele mergeau brici. Între timp toţi comercianţii de pe la
Gară, care plăteau tribut lu' Gigi, m-au rugat să am grijă de ei, după ce
le-au fost devastate barurile (jur că nu am avut nimic de a face cu asta).
Îmi plăteau mie jumate din cât îi plăteau lu' Gigi şi eu aveam grijă de ei.
Nu numai că am preluat mare parte din afacerile lui Gigi, dar mi-am
înfiinţat-o şi pe a mea proprie. "Afacere" care îmi aducea cât toate
celelalte la un loc, şi anume drogurile. Prin Jamal (şi cu concursul lu' Nicu
Ţiganu), am pus la punct o reţea tocmai din Maroc. Nimeni nu avusese
tupeul ăsta până acum, şi probabil că nici eu nu puteam să fac asta fără
să am la mână nişte casete picante cu poliţişti. Drogurile îi erau aduse lui
Jamal prin 3-4 intermediari, şi eu le distribuiam în Cazinou. Erau baştani
mulţi acolo, erau băieţi de bani-gata, erau studenţi străini care voiau
senzaţii tari şi eu le ofeream. Pe preţuri usturătoare le futeam creierii cu
haşiş şi cocaină. Nu eram mândru de ce făceam, dar o făceam. Mona nu
era de acord deloc că am intrat şi cu drogurile, dar nu avea ce să-mi facă.
Visul unui băiat de orfelinat începea să pâlpâie şi drogurile erau
"combustibilul" care alimentau flacăra. Vedeam copii de senatori
(cunoscuţi de altfel) care se milogeau pentru o doză pe datorie, vedeam
cum părinţii lor îşi "făceau abonament" la mine, doar să-şi vadă loazele
fericite, iar eu controlam totul. Controlam fericirea lor efemeră şi le luam
un sac de bani. Filiera Jamal funcţiona, iar eu eram furnizorul final. Eu
hotăram cine e fericit şi cine nu şi calculam porţia de fericire în miligrame.
EU, care în urmă cu 6 ani dormeam prin trenuri dezafectate, EU care
fusesem pus în orfelinat să şterg pe jos cu limba de către o educatoare
sadică, EU care nu aveam un singur loc neted în cap de cucuie şi bătăi

primite în copilărie. EU un moldovean care stăpânea Bucureştiul. Toate
mecanismele "erau atent" unse de mine şi ştiam întăi de toate: ca să ai,
trebuie să dai. Oricum câţiva deputaţi pesedişti, dăduseră ordinul să fiu
lăsat în pace. Nimeni nu se futea cu mine.
Într-o seară am venit acasă, şi când stăteam acasă la masă îi zic Monei.
-Momentul "aşteptat" de tine a venit Mona. Mă cunoşti doar, ştii ce fel
sunt...ştii că nu pot ierta...
-Offf, Fane, câtă teamă mi-a fost de discuţia asta. Ştiam că va veni ziua
asta. Nu este nici o cale să te fac să te răzgândeşti?
-Ştii că nu este Mona. A venit timpul să fac ce trebuia să fac demult...
Acum că sănătatea mi-o permite, mă voi duce în Italia după Uscatu'...
Episodul nr.15
-Ştefane, te rog eu mult, nu te du! Am o presimţire nasoală vis-a-

vis de asta. Ce vrei să-i faci? Te rog gândeşte-te bine...?
-Mona te rog, doar la chestia asta nu te împotrivi. Şi aşa îmi este greu să
mă despart de tine şi de Cati. Niciodată nu am stat despărţiţi mai mult de
câteva ore. Te rog, nu îngreuna situaţia. Îl voi ucide pe vierme...
-Dar tu nu ai ucis pe nimeni Ştefane, niciodată, şi te apropii de 30 de ani.
Tu nu eşti făcut din "aluatul" lui Gigi...Te rog eu din suflet, rămâi.
-Decizia mea este luată Mona...te rog înţelege. Trei ani de zile m-a
măcinat gândul trădării lui. Voi înnebuni dacă îl mai ştiu în viaţă. Trebuie
să mă răzbun... Înţelege odată, femeie, am ridicat tonul, cred şi datorită
coniacului îngurgitat...
Deşi în toamna lui '97 se stătea vreo două luni până obţineai o viză
de spaţiu Schengen, eu am reuşit să o iau într-o săptămână. M-a costat
vreo 5 milioane (adică vreo 4 salarii medii în vremea aia), dar am luat-o.
Ştiam nişte tirişti care mă puteau trece fraudulos cu o treime din suma
asta, dar nu voiam să fac nici o zi de arest. Nu puteam sta departe de
Mona şi fetiţă. Le iubeam imens, şi chiar dacă începusem să beau mai des
şi chiar încercam din ce în ce mai des cocaina, le iubeam ca ochii din cap.
Ştiam şi eu din sursele mele că Uscatu' stă prin Roma, dar nu ştiam precis
unde. Nu aveam în cap nici un plan de bătaie. Eram arogant, încrezător în
mine şi m-am dus singur. Nu credeam că şobolanul are curaj să ridice
ochii din pământ. Pe primul cerşetor pe care l-am văzut după ce am
coborât din avion l-am întrebat pe româneşte:
-Salut, eşti român? Părea un pui de ţigan cam la 16-17 ani.
-Da şefu', trăiţi...Dăăă şiiii mie ...
-Lasă asta, că-ţi dau, dar trebuie să-mi răspunzi la nişte întrebări. Eşti din
Bucureşti ?
-Da şefu, trăiţi...
-Tu ştii cine sunt eu?
-Nu şefu', nu ştiu. Cred că matale este vreun afacerist, după costumul
ăsta frumos pe care îl ai...

-Sunt Fane Mutu'- brusc am văzut cum privirea umilă i se preschimbă în
frică, mi-am dat seama că auzise de mine. Se uita disperat în stânga şi
dreapta parcă aşteptând un ajutor. Stai liniştit că nu-ţi fac nimic. Nu am
nimic cu tine. Îţi dau 10.000 de lire dacă îmi zici unde îl găsesc pe şeful
tău.
-Ăăăă, şefu' care şef?
-Mihai Uscatu'.
-Aaaa, ăla mare. Eu nu l-am văzut niciodată pe el. Eu predau banii la altul
şi ăla discută cu el. Din câte ştiu stă pe Via Casilina.
-Cine stă acolo Uscatu, sau şeful ăsta al tău mai mic?
-Ăsta mic...acolo îl găseşti. Uscatu' nu ştiu. după teama din ochii lui mi-
am dat seama că spune adevărul. I-am dat 20.000 de lire şi m-a şi
condus acolo cu promisiunea că nu ştiu de la el locaţia. Nu era acasă omul
pe care am aflat că îl cheamă Jan. L-am aşteptat în faţa căsoaiei şi m-am
învărtit pe acolo. Pe la 6 seara apare un tip cam de 30 de ani. Masiv,
bronzat bine, cu o cămaşă lălâie pe el, spate lat, pantaloni de in trei-
sferturi. Mă apropii uşor de bronzat, îl las să bage cheia în yală, îl las să o
învărtă şi năvălesc cu tot cu el în casă, aplicându-i o priză la gât.
-Uite cum stă treaba tinere-îl iau tare-dacă ţipi va fi ultimul suneet pe
care îl scoţi. Deci eşti liniştit sau nu? O mişcare afirmativă din cap m-a
făcut să mai slăbesc strânsoarea.
-Ok, aşează-te pe fotoliu şi ascultă-mă fără să mă întrerupi. Ştii cine
sunt?
-Da, eşti Fane Nebunu. Cine dracu nu te ştie?
-Ok. Acum ascultă-mă! Eu îl caut pe Uscatu' şi îl voi găsi cu ajutorul tău
sau fără el. Problema este că dacă nu mă ajuţi, nu-mi eşti de nici un folos
şi va trebui să te omor cum l-am omorât şi pe Gigi. Înţelegi? Jucam cartea
terorii şi privirea lui tulbure, neajutorată îmi zicea că funcţionează.
-Îhî ...
-Tu ai să-mi spui unde este Uscatu' iar odată dispărut el din peisaj
presupun că toţi cerşetorii ăştia îi vei prelua tu. ochii căpătară brusc un
luciu de lăcomie. Jan era un teren fertil pentru jocurile mele psihologice.
Acum dacă nu-l voi găsi unde îmi zici, sau stă chiar şi la o casă depărtare,
mă voi întoarce aici şi te voi merli pe tine doar aşa de ciudă. Înţelegi cum
stă treaba?
-Îhî ...
-Mă bucur că suntem înţeleşi. Acum zi-mi unde îl găsesc.
-Fane, te rog să mă crezi că nu este în Roma. Te rog nu-mi face nimic,
dar Uscatu' şi cu nevastă-sa s-au dus în partea cealaltă a "cizmei" în
vacanţă. Să moară mama dacă te mint, să nu am parte de copilul meu din
ţară.
-Ok...te cred. Unde?
-Staţiunea se cheamă Senigallia, este un orăşel pe lângă Ancona. E la
marea Adriatică. Stă la hotel Universal. Are o Alfa-Romeo roşie cu

numărul xxx. deja îmi dădea mai multe informaţii decât îmi trebuiau, cred
că nici ăsta nu-l prea avea la inimă.
Am ajuns în Senigallia. Îmi plăcea acolo. Oraş mic, cochet, cu o

plajă superbă. Aproape uitasem de ce sunt acolo. M-am cazat la un hotel
vecin. Cu nişte sume destul de grele am dezlegat limba recepţionerului de
la Universal. Probabil nu mi-ar fi spus niciodată cu toţi banii din lume, dar
văzând că sunt român şi fiind puţin xenofob, mi-a spus ce cameră are,
care sunt tabieturile lui etc. Ne lăsa să ne rezolvăm treburile. Deja stătea
aici de două săptămâni. Ticălosul trăia bella vita, fără nici o grijă. Acum
era la plajă. Am stat să se facă noapte. Pe la unu noaptea, înarmat cu un
şperaclu, eram la uşa lui. Nici nu se obosise s-o închidă. Inima îmi bătea
nebuneşte, înfundându-mi parcă timpanele. Am păşit încet în bezna
camerei de hotel în care se afla, simţind parcă că respiram ca un boeing
747. Îmi ţineam respiraţia şi păşeam încet cu o lanternuţă încercând să
desluşesc ceva în penumbră. Ochii mi s-au acomodat şi din livingul în care
eram am deschis cu extreme precauţii uşa ce ducea la dormitor. Am scos
cuţitul din buzunar şi îl strângeam cu o forţă nebunească, parcă pentru a
mă încuraja singur. Eram la mai puţin de 3 metri de omul pe care îl uram
cel mai mult pe lumea asta, şi am văzut cum se mişca ceva sub
cearşafurile de mătase. Am vrut să bag cuţitul la întâmplare în silueta de
sub cearceaf, dar voiam să-i văd figura. Aroganţa pe care o căpătasem în
ultimul timp voia să-l vadă umil, implorând, înainte să-l merlesc. Aşa că
am făcut un salt agil în pat imobilizând silueta între picioarele mele, şi am
dat deoparte cearşaful urlând ca un apucat.
-Ce faci "prietene"? Mă mai ţii minte?
Exact atunci o mână a aprins veioza şi o voce mult prea cunoscută îmi
zice râzând.
-Dă-te jos Ştefane, nu pot respira. Era Mona...
Episodul nr.16
Înţepenisem cu sudoarea pe frunte şi strângând cuţitul în mână

fioros. Într-o fracţiune de secundă au trecut o mie de gânduri în cap şi
unicul gând la care m-am oprit a fost că Mona mă trage în piept cu
Uscatu', cum îl trăgea pe Gigi cu mine în urmă cu vreo 8 ani. În secunda
doi deja îmi trecea prin cap să bag cuţitul în ea. Vedeam roşu în faţa
ochilor.
-Acum te gândeşti dacă să bagi cuţitul în mine sau nu, nu-i aşa ? îmi citi
ea gândurile. Zii, am dreptate? şi continuă râsul ăla care mă dispera.
-Ce pula mea cauţi aici curvă ordinară ? îmi râdea în nas şi asta mă
dispera cel mai tare. Era unicul om de pe planetă probabil, care mă putea
sfida. Unicul om care îi permiteam ... dar acum sărise calul prea tare...
Ce? De ce? Cum ajunsese? Cum făcuse? Care e treaba între ea şi Uscatu'?
întrebările astea îmi circulau cu viteza luminii prin creieri şi lipsa
răspunsurilor m-au împiedicat momentan să o ucid pe loc pe mama
copilului meu. Eram mai turbat ca niciodată. Un fir de păr lipsea să nu

tabăr pe ea. Aruncasem cuţitul jos, şi voiam să o las să zică scuza ei, să o
strangulez. VORBEŞTE ODATĂ NEMERNICO !!!
-Hooo domnu' gangster. Ce te oţărăşti aşa? Crezi că mă sperii? Dacă
eram speriată de tine, nu veneam aici. Dar eu te cunosc Ştefane ... eu te
cunosc mai bine decât te cunosşte oricine de pe lumea asta. (spuse pe un
ton extrem de blând) Dă-te jos de pe mine ...lasă-mă să-ţi vorbesc şi
după aia poţi face ce vrei... Eu sunt la mila ta...dar te rog ascultă-mă.
-Ăăă...te omor curvo...
-Nu omori pe nimeni-mi-o reteză ea- nu eşti capabil de crimă. Te ştiu
Ştefane, şi nu eşti capabil să ucizi. Când dracu te-ai înrăit aşa? Ăsta nu
eşti tu... Văd că ai intrat cu un cuţit în mână. Ce ştii tu să faci cu un cuţit
când tu mereu te-ai bătut cu pumnii goi??? Ai uitat că atunci când avem o
găină de tăiat, îl chemi pe tata s-o taie.
-Lasă asta ... dă-te dracului de jigodie. Zi-mi unde este Uscatu' ? Şi
crede-mă Mona, cu toată iubirea care ţi-o port, tu nu ieşi din hotelul ăsta
vie. Ţi-o jur.
-Dă-te jos să îţi explic şi după aia faci ce vrei... Ţi-am mai zis odată. De
ce nu te linişteşti să vorbim raţional. Vorbele veneau ca un duş rece
asupra mea. Ştia să mă calmeze, ştia să mă agite. M-am dat jos din pat şi
m-am trântit într-un fotoliu. Nu o scăpam din ochi şi nu-mi venea să cred
că mă cert cu nevastă-mea în Italia ! Cum dracu se ajunsese aici ? Asta
voiam să aflu ...
-Te ascult, bâigui eu. Ai 3 minute.
-Bine Ştefane îţi voi zice tot ce am pe inimă şi te las pe tine să iei
deciziile. De un an încoace nu te mai recunosc Ştefane. Ai început din ce
în ce mai des să bei, iar dacă la început ai stat departe, acum ştiu că tragi
şi cocaină. Stai liniştit, nu te înfuria, nu mi-a zis nimeni, dar o femeie
simte, Ştefane. Eu te simt că pierzi controlul. Ai văzut că niciodată nu ţi-
am zis nimic. Ştiam că te droghezi, dar te-am lăsat. Făceam pe proasta şi
tăceam, dar după ce plecai tu pe la Jamal, numai Cati ştie cât plângeam.
Are 5 ani, începe să-şi dea seama, de nişte lucruri Ştefane. Acum când
mă vede că plâng începe şi ea să plângă. Noi două pentru care acum 6 ani
erai gata să-ţi dai viaţa pentru noi, acum plângem zi de zi din cauza ta,
când vedem cum te distrugi. Dar tu nu ai de unde ştii asta, pentru că nu
prea mai stai pe acasă. Te-ai înrăit Ştefane. Banul te-a înrăit. Tu nu erai
lacom dar acum din ce în ce mai tare semeni cu Gigi, şi nu realizezi. Poate
nici el nu realiza, dar chestiile pe care le urai cel mai mult la el, ai început
de un an încoace să le faci şi tu. Uită-te puţin la tine şi gândeşte-te. Ce s-
a întâmplat cu tine? Tu Ştefan al meu, care aveai un simţ înnăscut al
dreptăţii şi erai un justiţiar în felul tău, acum ai ajuns să faci numai
nemernicii? Am închis ochii Ştefane la tot. Am închis ochii că vii din ce în
ce mai des acasă "obosit", am închis ochii la faptul că mai trăgeai
"zăpadă", cum îi spui tu, nu ştiu dacă ai fost cu alte femei, dar nopţi de
acasă ai mai lipsit şi nu ţi-am zis nimic...
-Cu alte femei nu am fost niciodată, jur, ştii că tu eşti raţiunea vieţii mele
-Lasă-mă să termin Ştefane. Dacă ai fost sau nu eu nu am de unde ştii.

Ideea este că am închis ochii şi la asta. Am închis ochii şi la jignirile tale
gratuite. Am închis ochii Ştefane, pentru că te iubesc. Te-am iubit de când
te-am văzut şi mi-am riscat viaţa să fiu cu tine, deşi erai un boschetar pe
timpul ăla. Erai un băiat cu suflet de aur, dar care locuia într-o remiză a
Gării de Nord. Cu timpul te-ai ajuns şi te-ai infatuat, dar eu tot te iubesc.
Te iubesc aşa cum eşti şi mă durea când vedeam cum te distrugi. Băutura
şi drogurile nu le mai puteam împiedica, deşi dacă aveai urechi de auzit,
auzeai. Dar puteam împiedica ceva: TE PUTEAM ÎMPIEDICA SĂ DEVII
UN CRIMINAL ! Nu ştiam dacă vei merge sau nu până la capăt cu
Uscatu' , dar eu ştiam că nu pot trăi cu un criminal în casă oricât de mult
l-aş iubi. Venirea ta în Italia se putea termina în două moduri:
1. Îl omorai pe Uscatu' şi eu fugeam cu tot cu Cati de lângă tine.
2. Nu puteai să mergi până la capăt şi te ucidea Uscatu pe tine şi iarăşi nu
puteam trăi cu ideea că te-am lăsat să pleci.
Oricare din variante ar fi fost eu aş fi fost distrusă pe viaţă Ştefane. Nu
puteam accepta niciuna din ele. Aminteşte-ţi de câte ori te-am implorat să
nu te duci. Mai aveam puţin şi îţi pupam picioarele, dar nu m-ai ascultat.
Ai vrut să fii tu masculul răzbunător al turmei. Văzând că nu este cale să
te înduplec, am luat eu problema în mâini proprii. Dacă tot e acum mare
vervă cu celularele astea mi-am luat şi eu unul, fără ştirea ta. Prin nişte
prieteni şi dând zeci de telefoane în ţară am aflat numărul aghiotantului
numărul unu al lui Mihai, Jan. Odată ce eşti aici, cred că şi tu l-ai scuturat
bine. L-am sunat pe Jan, recomandându-mă, spunându-i că în maxim o
săptămână o să îl ia tare un om, căutându-l pe Uscatu'. Era speriat
săracul şi mi-a zis unde este Uscatu'. Era aici în Senigallia. Nu avea
telefonul de Italia cu el dar l-am găsit sunând la hotel. L-am sunat, l-am
liniştit. I-am zis că dacă l-am găsit eu, sigur îl vei găsi şi tu. Credea că îi
întind eu o capcană, dar am fost nevoită să mă jur pe Cati, ca să mă
creadă. Îţi dai seama ce am făcut din cauza ta Ştefane? M-am jurat pe
copilul nostru, pe micuţa noastră Cati, dar am salvat măcar o viaţă. Inima
îmi este împăcată. Să revenim. L-am sunat pe Uscatu'. I-am zis să plece
dar să mai plătească în avans camera cu 3 zile, şi în registru să figureze
el cu numele. I-am mai zis să lase şi maşina în parcarea hotelului astfel ca
tu să fii convins că el este cazat acolo. Eu am plecat cu un zbor la distanţă
de 5 ore de al tău. Doar că pe când tu orbecăiai prin Roma, eu am luat
avion direct Ancona-Falconara , cel mai apropiat aeroport de Senigallia şi
am venit la hotel să văd cum pot să mă cazez în camera Uscatului. El a
plecat lăsând vorbă la recepţioner că o să vină o verişoară de a lui să
stea, pe timpul plătit de el în avans. Cu recepţionerul, de fapt
recepţionerii (că nu ştiam pe tura cui ai să vii) am rezolvat cu 50.000 de
lire de om. Le-am zis că cineva se va interesa de camera în care voi sta,
şi după ce "se ţin tari" puţin să-ţi zică într-un târziu ce şi cum. Le-am zis
că "îi vei unge" şi tu şi imediat au intrat în joc. Iar restul e istorie. Iată-ne
în aceeaşi cameră şi tu te întrebi dacă să mă omori sau nu. Cum am ajuns
aşa, Ştefane? Ce s-a întâmplat cu noi Ştefane? Tu nu puteai să faci rău
nici unei muşte, iar dacă se putea mereu evitai un conflict, iar acum te

întrebi dacă să-ţi ucizi soţia. Am creat această mică şaradă să te rog în
primul rând ca prieten, după aia ca mama copilului tău, şi abia în ultimul
rând ca soţia ta să te linişteşti. Vorba mea nu era suficientă spunându-ţi
că "te duci la vale". Trebuia să-ţi arăt. Gândeşte-te Ştefane bine, dacă în
patul ăsta era Uscatu', tu acum luai o viaţă de om. Concepi măcar ce
înseamnă asta?
-Hmmm... DA. Acestea fiind zise ... spun apropiindu-mă de pat
Episodul nr.17
-Hmmm... DA. Acestea fiind zise ... spun apropiindu-mă de pat...te

iubesc doamna mea. Te iubesc de când te-am văzut şi acum îmi
demonstrezi ce sacrificii eşti în stare să faci ca să mă aduci pe drumul cel
bun. Iartă-mă te rog. Nu ştiam că mă transform în Gigi. Nu mi-am dat
seama, nu am realizat. Promit că o să mă schimb iubita mea. Iartă-mă te
rog, mintea mi-a fost întunecată de băutură, şi de răzbunare. Nu mi-am
dat seama că te distrug şi pe tine cu "complotul" ăsta. Oooo, ai să mă poţi
ierta vreodată?
-Bineînţeles Ştefane, ştii că da. Eşti bărbatul meu şi aş merge oriunde
după tine. Eu nu ştiam cum să-ţi dau de înţeles mai tare că nu este bine
ce faci, şi tu făceai din ce în ce mai tare. Parcă făcându-mi în ciudă.
-Offff Mona, am fost orb, dar acum văd. Am fost surd, dar acum aud.
Iartă-mă te rog. Promit că nu o să mai beau. Cu cine ai lăsat-o pe Cati?
devin brusc serios.
-Stă cu taică-tu. Ştii că e lumina ochilor lui. Ştia de plan... dar nu ţi-a
spus. A văzut şi el că ai nevoie de o lecţie, chiar dacă vei avea un şoc
când o vei primi.
-Îhî...draga mea. Atunci nu văd nici un motiv pentru care nu am sta aici o
săptămână. Hotelul e plătit, bani avem, Senigallia e superbă. Ce zici?
-Eu sunt de acord Ştefane, şi aşa fiind însărcinată când ne-am căsătorit
nu am avut o lună de miere.
-Stai să vezi ce miere îţi dau acum, spun libidinos.
Şi am început să o sărut, să o dezmierd ca la începuturi când ne iubeam
pe furiş. Am început să-i descopăr corpul ca şi cum era întâia oară, am
început să o analizez parcă văzând-o cu alţi ochi şi respectând-o poate
mai mult, dacă era posibil. Am început să facem dragoste cum nu mai
făcusem de mult... de prea mult poate. Dragoste pătimaşă, carnală, pe
îndelete făcută, nu futaiuri scurte pe care i le administram în ultimul timp
din ce în ce mai rar, cu mintea întunecată de răzbunare. Mi-am dat seama
ce femeie aveam lângă mine şi o dezmierdam cum puteam săptămâna
asta. În fond nu avusesem nici un concediu niciodată, nu ieşisem din ţară
niciodată, şi acum profitam din plin amândoi. Ziua stăteam pe plajele
minunate ale orăşelului (chiar plaja era renumită în toată Italia ca
Spiaggia di velluto, adică "plaja de catifea"), iar seara abia aşteptam să
ne retragem în cameră să ne desfătăm corpurile. Eram ca doi adolescenţi
îndrăgostiţi care începeau preludiul încă din liftul hotelului. Uitasem de
Uscatu' şi de ireparabilul gest pe care era să-l fac. Era totul ca un vis. Un

vis pe care îl trăiam alături de Mona. Femeia care a avut răbdare să mă
strunească pe o cale mai bună atunci când rătăcisem.
Cele 7 zile au trecut ca una. Mult prea repede, faţă de cât aş fi vrut eu,
dar pe altă parte mă uscam de dorul Ecaterinei. Niciodată nu fusesem
despărţit de ea şi acum am realizat cât depind de ea şi Mona. Aşa că în
ultima zi plătită la hotel îmi părea şi rău că plec, dar îmi părea şi bine că
îmi voi strânge copilul în braţe. Exact când împachetam împreună cu
Mona puţinele bagaje pe care le aveam (o valiză erau doar suveniruri, şi
haine cumpărate de acolo) se auzi uşa de la intrare buşindu-se de perete,
scoţând un zgomot infernal şi în pragul ei se hlizea Mihai Uscatu'. Se vede
treaba că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti, că bulangiul mai
avea 3 zdrahoni cu el şi poate şi aşa intram în ei, dar aveau pistoale
ticăloşii.
-Unde plecaţi porumbeilor? râse el sfidător...
Episodul nr.18
Cu un gest reflex am tras-o pe Mona în spatele meu. Nu îmi era

frică de Uscatu'. Trecuseră ani de la bătăile pe care mi le administra când
eram un nimeni. Acum sunt Fane Mutu. Nu sunt orice bulangiu. Mândria
mea aproape proverbială mă făcea să dau din gură aiurea, si nu realizam
că o puneam şi pe Mona în primejdie.
-Ce cauţi aici, futu-te-n gură? Ce-s cu gorilele astea? De ce nu ai venit
singur, dacă aveai sânge în coaie? ha ha...râd forţat.
-Am auzit că mă cauţi şi nu puteam rata revederea cu un vechi prieten...
Ce mai faci "prietene"? aceeaşi grimasă şi pe faţa lui ce se voia a fi râs.
Mă întorc şi urlu disperat către Mona:
-Vezi pe cine ai apărat? Vezi ce şarpe ai ţinut la sân? Vezi pentru cine
aproape te-am înjunghiat? Offf... Nu o vedeam decât pe ea vinovată de
apariţia neaşteptată a Uscatului şi voiam să-i zic mai multe în
impulsivitatea mea, dar nu puteam scăpa din ochi pericolul. Mai văzusem
o armă în faţa mea, o ţinusem în mână, dar niciuna nu am văzut-o
dinspre ţeavă. Nu ştiam ce vrea Mihai, nu ştiam de ce a avut tupeul să mă
sfideze. Nu ştiam nimic.
-Zii ce vrei, Uscatule. Că nu mă sperii cu gorilele tale... atât am am
apucat să mai zic că un pat de pistol în cap m-a pus la pământ. Credea că
îmi ia lumina cu atât, dar eu am continuat să mătăhăi pe jos. Atunci au
tăbărât toţi pe mine şi nu mai ştiu nimic. Credeam că am murit.
M-am trezit într-o cameră destul de curăţică, cu o bibliotecă plină de cărţi,

o masă rotundă în centru şi un pat single destul de tare pe care stăteam.
Primul lucru care l-am văzut a fost faţa Monei, care încerca să mă
trezească, şi asta mi-a dat o oarecare linişte, dar primul sunet scos din
gură a fost un urlet de durere. Mă dureau toate oasele de parcă mă
călcase o divizie de tancuri. Mă ardea ceva în zona abdomenului.
-Ce s-a întâmplat Mona? Unde suntem?

-Linişteşte-te, spuse ea... Nu te mişca. Încerca să stea calmă, dar îi
citeam neliniştea pe faţă, foarte atent disimulată, de altfel.
-Te rog, Mona. Zi-mi ce se întâmplă. Unde suntem? Unde e Uscatu? Cum
de nu m-a omorât? Ce s-a întâmplat în camera de hotel?... Te rog, am
nevoie de nişte răspunsuri. Aaaah- exclam iar în încercarea de a mă ridica
din pat. Am căzut înapoi pe spate.
-Ştefane, mai lasă dracului tupeul ăsta al tău care numai necazuri ne-a
adus. Am dat de dracu acum, izbuncni şi ea într-un plâns molcom.
-Cum aşa? Văd că nu suntem morţi, încă -încerc eu să glumesc- cel puţin
eu ,că pentru tine cred că are alte planuri. Ştii că eşti iubirea vieţii lui...
-Eşti un prost, Ştefane. Nu te poţi mişca pentru că ţi-au rupt o coastă
golanii lu' Mihai şi tot îţi arde de glume. Dormi de două zile. Am crezut că
ai hemoragie internă şi vei muri. Dar se vede că ai sânge de moldovean
călit în tine.
-De ce nu m-a "finalizat" atunci? Unde ne aflăm?
-Păi nu te-a omorât atunci pentru că e bolnav, Ştefane. E pur şi simplu
bolnav. Offf...ce greşeală am făcut. Are alte planuri pentru noi. Să-l fi
auzit ce zicea pe drum...
-Care drum?
-Drumul spre Sicilia...
-Acum suntem în Sicilia? ţip eu din toţi rărunchii.
-Nici măcar acolo, suntem în Lampedusa. La dracu în praznic. Dar te rog
nu mă mai întrerupe. E cel mai aproape pământ italian de Africa. Suntem
pe o insuliţă aflată în mijlocul mării Mediterane într-o vilă deţinută de
Mihai. După ce te-au bătut la hotel de am crezut că te omoară, ne-a urcat
într-o maşină şi ne-a dus în Sicilia. Am trecut cu bac-ul. O maşină
frumoasă, de lux, ca a lui, nu dă de bănuit, aşa că nimeni nu l-a
percheziţionat în bac ca pe toată lumea. Îţi jur că nu s-a atins de mine.
Dimpotrivă...s-a purtat decent. El din Palermo s-a întors la Roma. Aici am
ajuns cu nişte "gealaţi" de ai lui cu un yaht din Siracusa. Uscatu şi-a creat
aici un mic imperiu, în această oază de Rai. Poliţia e aproape inexistentă,
iar ăia puţini cum sunt, sunt mituiţi de el. Aici cred că ne va ucide pe
amândoi pentru că eu a lui nu o să fiu NICIODATĂ. O spuse cu atâta ură
şi cu un luciu ciudat în ochii, încât mă înspăimântă puţin.
-Ce vrei să zici? Ţi-a propus ceva?
-Păi tot drumul mi-a zis că te omoară şi că în sfârşit voi fi a lui. Dacă nu o
să vreau, voi fi şi eu alături de tine hrană de peşti. Şi ştii de ce nu te-a
omorât? Pentru că vrea să te umilească. Îmi spunea că vrea să mă violeze
în faţa ta, să te supună la cele mai rele chinuri şi după aia să te omoare.
Spunea că el nu m-a uitat nici o secundă şi alte idioţenii din astea. Sincer
cred că în acest colţ de paradis are puterea s-o facă. E obsedat, Ştefane.
Acum înţeleg de ce voiai să-l omori şi realizez greşeala care am făcut-o.
Ai să poţi să mă ierţi vreodată?
-Lasă boceala acum femeie, spun cu răceala caractaristică, acum nu-i
timp de asta. Trebuie să găsim soluţii. Ia zii, cât timp mai avem? eram

aparent impasibil, dar răul pe care voia să i-l facă Uscatu' Monei nu-l
puteam concepe. Mi s-a îndoit inima când am auzit...doar de ea îmi păsa.
-Păi am stat aici două zile. Două zile ţi-am şters sudorile şi te-am hrănit.
Erai semiconştient, delirai de la lovituri. Asta înseamnă că se va întoarce
peste 5 zile.
-Ok. Cum e paza?
-La uşă stă mereu o persoană înarmată, din ce am văzut. Ştie engleză. E
maltez. Apoi prin vila asta mai sunt nişte persoane pe care le aud, dar nu
le-am văzut niciodată. Voci de bărbaţi aud în mare parte. Geamul cred că
l-ai văzut şi tu, că are gratii. Iar uşa e din lemn masiv. Aaaa...şi mai este
o bucătăreasă, care cred că mă place că îmi dă şi nişte dulciuri pe ascuns.
Mi-a strecurat în pâine şi nişte antibiotice pentru tine. Este de treabă.
-Mda, Mona. Ai să vezi că o să ieşim de aici. Este o metodă cu şanse slabe
de reuşită, dar altceva nu avem la dispoziţie. Am citit într-o carte de ea.
Vom folosi "metoda psihologică", spun eu încercând s-o îmbărbătez, desi
nu citisem in in viata mea o carte cap-coada. Habar nu aveam ce vom
face. Conta că sunt cu ea şi probabil trăim ultimele 5 zile ale vieţii.
Episodul nr.19
-Metoda asta "psihologică", necesită timp, minim două săptămâni,

dar noi nu avem atât Mona... Avem doar 5 zile până se întoarce ăsta.
-Zi-mi ce ai în gând.
-Îţi voi explica mai târziu. Acum ia zi, ai căcatul ăla de telefon la tine? Că
la hotel nu te-am văzut cu el...
-Da, îl am. Ştiam că nu suporţi telefoanele şi l-am ţinut închis în geantă.
În vâltoarea evenimentelor Uscatu' a uitat să-mi percheziţioneze poşeta ,
dar nu ştiu câtă baterie mai are.
-Merge în Italia?
-Sigur că merge, că aşa l-am averti...se opri brusc. Îşi aminti gafa făcută
şi o lacrimă îi alunecă pe obraz. Se uită la mine fără să zică nimic, dar
totuşi exprima 1000 de scuze. O iertasem de când am deschis ochii...
-Dă-l încoace! Telefonul mai avea foarte puţină baterie... Până sun eu, zi-
mi repede ce ţii minte. Cum ai ajuns aici?
-Păi yacht-ul ne-a lăsat într-un mic golf, cu pontoane, cu cheu, e
amenajat. Undeva prin nordul insulei. Şi de acolo o maşină 4x4 ne-a adus
aici. Drumul nu a cotit stânga, nu a cotit dreapta. E un singur drum până
la cheu... Hmmm...Altceva nu ştiu ce să-ţi zic.
Formez repede unicul număr care îl ştiam pe de rost. Slavă Domnului,
după vreo 5 "ţârrr-uri" care mi-au dat palpitaţii, o voce somnoroasă
răspunde.
-Alo...da.
-As-Salamu Alaykum Jamal. Sunt eu Fane. Ascultă...
-Ooo fratelo. Eşti în ţară? Am auzit că te petreci prin Italia... Ai plecat fără
să-mi spui, nesimţitule.

-Aşa e, scuze. Uite cum stă treaba. Nu am baterie la telefon aşa că
încearcă să asculţi cu atenţie. Sunt într-un căcat mare, sunt în
Lampedusa. Ştii unde e?
-Da, dar ce dracu cauţi acolo ?
-Nu are importanţă, te rog ascultă şi bagă în căcatul ăla de cap al tău
marocan. Parcă am auzit de la băieţii tăi că marfa o aduc prin Lampedesa,
deci este imposibil să nu ştii ce-i pe aici. Suni la marocanii tăi, suni unde
pula mea vrei, dar vreau peste exact 4 zile, repet 4 zile, o barcă în chei-ul
de nord de pe Lampedusa. E o chestiune de viaţă şi de moarte. La ora 8
dimineaţa... Ai înţeles?
-...
-Zii mă, ai înţeles? M-am uitat la telefon şi era închis. "Băga-mi-aş pula"
zic, în timp ce îl buşeam de perete. Cel mai rău, mă măcina faptul că nu
ştiam dacă Jamal a auzit ultima mea frază, dacă a auzit ora, dacă o fi
crezut că e o glumă...
-Ce a zis ? mă întrebă Mona, deşi gestul meu era mai mult decât evident.
Întreba mai mult să-şi dea sieşi efemere speranţe.
-Nu ştiu, că s-a închis căcatul tău de telefon...
-Ce tot ziceai acolo, omule? Cum voiai să ajungi vineri la cheu? (sâmbătă
venea Uscatu', era luni).
-Într-un fel sau altul trebuie să plecăm de aici, Mona. Nu mi-e teamă de
moarte, dar nu vreau să te văd batjocorită de prostul ăla, fără să pot face
nimic. Cred că îmi va ceda inima... Voi turba şi nici cele mai grele lanţuri
nu mă vor putea ţine, bravada mea, cum se întâmplă de obicei, ţinea loc
de frică, de lipsă de idei. Aveam una, dar...
-Cum vrei să facem? Zi-mi odată metoda ta psihologică!
-Uite cum o să procedăm. Trebuie să-i futem creierul paznicului. Iar dacă
sunt doi, la amândoi. Cu cât sunt mai mulţi, cu atât se îndoctrinează mai
bine. Tot ce trebuie să facem este să-i convingem că noi vom evada
vineri. Dar să le-o spunem credibil şi aici te rog pe tine să depui un efort
să minţi, că ştiu că e mai greu. Când îl vezi pe paznic încearcă să-i zici cât
mai zeflemitoare că noi vineri, nu vom mai fi aici. Fii atentă la mine...
Încercam să-mi pun în ordine, în cap, puţina engleză pe care o învăţasem
pe la cazino.
L-am chemat să mă ducă la baie. A intrat, m-a privit ca pe un
cadavru revenit din morţi şi mi-a strigat în scârbă: "Move!!!". Şi în timp ce
mă îmbrâncea spre baie i-am aruncat pastila.
-Poţi să-ţi pregăteşti de acum povestea pentru "Michelle", pentru că eu
vineri dimineaţa nu am să mai fiu în cameră. I-am auzit imediat râsul şi
şutul în cur a venit prompt ca penitenţă pentru aroganţa mea. "Move!!!"
urlă el iar la mine. Am scrâşnit din dinţi şi am încercat să par relaxat.
-He he he, degeaba râzi maltezule, dar vineri am să râd eu când
"Michelle", te va împuşca că nu ai avut grijă de noi. Poţi să-ţi chemi câţiva
prieteni să stea de pază, că planul meu este infailibil. Vineri dimineaţa voi
fi în drum spre Sicilia. Nu aş vrea să fiu în pantofii tăi când se întoarce
ăsta.

L-am simţit cum nu mai râdea aşa cu poftă. Deja se gândea că s-ar putea
să nu fie o glumă. Vorbele mele avuseseră efectul scontat. I-am
transformat hohotul de râs într-un hilizit forţat, ceea ce înseamnă că
ajunsesem unde trebuie. Zilele treceau greu, iar eu cu Mona îi ziceam de
cel puţin 3 ori pe oră că vom pleca de acolo. Făceam mişto de el, îl
tachinam, îl înnebuneam, îl chinuiam chiar, încercam să compunem
cântece rudimentare şi schiloade în care includeam "we are escaping" sau
"we going to Sicilia", pe care le cântam tare lipiţi de uşă. Mona o rugă şi
pe bucătăreasă să-i zică că îi pare rău că plecăm vineri, că o îndrăgise pe
Mona, etc. Săraca negresă chiar credea că o să plecăm. Nu ştia prea
multe. Încercam să-l terorizăm pe bietul maltez, care deja începea să se
teamă. Ne verifica mâncarea, să nu ne pună fierăstraie prin ea, ne-o
aducea el. Iar joi am văzut că şi-a chemat un coleg să stea cu el. Asta nu
făcea decât să ne bucure, însemna că "metoda psihologică" dădea roade,
oricum ori că stătea unul, ori că stăteau cin'şpe în faţa uşii, era totuna.
Noaptea de joi spre vineri cei doi au stat cu uşa deschisă şi doar ne
priveau.
-Hai să văd, unde plecaţi? Sunt curios...arătaţi-mi şi mie -spunea
zeflemitor, într-o engleză aproximativă, maltezul- dacă la geam aveţi
gratii, iar la uşă suntem noi, "where the fuck are you going" ? continuă el
râzând.
Noi eram relaxaţi, făceam curat prin cameră, le spuneam că nu vrem să
plecăm şi să lăsăm dezordine că şi aşa vor fi pedepsiţi destul, ne
îndreptam hainele, ne făceam micul bagaj, ne duceam la ei cu mici
obiecte din cameră şi îi întrebam dacă le putem lua ca suvenir. Eram
neperturbaţi de nimic în exterior, eram veseli şi zâmbitori, dar numai
sufletele noastre ştiau ce zbucium intern aveam. De teamă maltezii
Uscatului au stat trezi până pe la 5. La dracu, şi eu cu Mona ne îngânam
cu somnul dar ştiam că între 6 şi 7 e somnul cel mai dulce şi atunci vor
adormi şi ei. Simţind că îi fură somnul cei doi au închis uşa cu putere
bucurându-se că ne-au futut somnul şi urându-ne ironic: "Evadare
plăcută!"
Aveam doar o şansă şi numai una. Patul pe care dormeam era unul fără
picioare. Era o saltea pusă pe o ramă pătrată, iar rama era pe pământ
direct, dar la mijloc era un gol. Era un pat ţărănesc tipic Siciliei, şi avea o
înălţime de maxim 30 centimetri, deci era clar că nu încăpea nimeni sub
el. Nici un copil nu putea încăpea sub el cu atât mai puţin un zdrahon ca
mine. Ideea în psihicul maltezilor era că nimeni nu putea încăpea sub
patul ăla şi pe asta şi contam. Când i-am auzit sforâind, am luat cu Mona
nişte cărţi din bibliotecă şi am început să suspendăm rama patului astfel
ca să putem intra sub el. L-am ridicat până la o înălţime corespunzătoare,
ne-am băgat sub el, şi apoi am început să scoatem carte cu carte,
construind "turnuleţul" chiar în spatele ramei, în interior. Bineînţeles că
rama nu avea cum să atingă pământul, rămăsese suspendată în aer vreo

3-4 centimetri; contam că în şocul vederii camere goale, şi a patului
minuscul implementat în subconştientul colectiv nu se vor uita la detalii.
În felul ăsta am stat amândoi vreo oră, abia respirând sub patul ăla. Pe la
6 jumate am auzit zgomote la uşă şi imediat am simţit cum cei doi
năvălesc în cameră. Şocul a fost peste cel estimat de noi. Pur şi simplu nu
le venea să creadă că nu este absolut nimeni în cameră, iar
subconştientul lor (alimentat din plin de noi) imediat le-a transmis că am
evadat. Au stat în cameră 3 secunde, secunde care pentru mine şi Mona
au trecut ca 3 zile. Ne oprisem respiraţia şi simţeam cum inima îmi bate
prea tare. Aveam impresia că cei doi o vor auzi. Din fericire nu au stat
mai mult de 3 secunde, ţâşnind pe uşă şi dând alarma în casă, că
evadasem. Am aşteptat vreo 5 secunde să plece şi m-am ridicat cu tot cu
pat. Nici nu-l simţisem. Cei doi, în goana lor de a alarma casa au lăsat uşa
deschisă. Am ieşit tiptil pe uşă îndreptându-ne spre uşa din spate. Mona
ştia holul, că gorilele Uscatului ne aruncaseră în cameră pe uşa din dos.
Curios, în curtea din spate nu era forfotă doar un paznic semi-adormit pe
care l-am trimis repede eu la somn cu un pumn în tâmplă. Din păcate,
până să îl lovesc, a apucat să scoată pistolul şi să tragă un glonţ aiurea în
aer. Nu m-a nimerit, dar i-a alertat pe ceilalţi. Nu ştiam câţi sunt, dar am
aproximat vreo 3. Am început să fug nebuneşte cu Mona de mână înspre
cheu. Auzeam mişcare în spatele meu dar nu mai conta. Fugeam fără să
ating pământul, şi pe Mona mai mult o târâiam după mine. Se trăgea
către noi, băga-mi-aş pula un glonţ mi-a trecut pe la ureche, dar tot
fugeam ca un apucat. Aveam un avans de vreo 300 de metri dar scădea,
că Mona mă încetinea.
-Hai Mona, hai că se vede portul. Hai că mai avem puţin...Rezistă.
-Nu mai pot Ştefane -zise Mona şi imediat se prăbuşi la pământ vlăguită-
du-te tu, lasă-mă aici, Mihai nu îmi va face nimic, te rog fugi tu şi
salvează-te.
-Nuuu, am urlat la ea, nu am să te las niciodată. M-am întors după ea,
am aruncat-o dintr-o mişcare pe umăr şi am continuat să fug cu ea "în
cârcă". Coasta mă omora, dar ştiam că dacă nu fug, nu doar ea va face
asta. Vedeam stânca pe care trebuia s-o ocolesc să ajung în port. 30 de
metri, 20, 10...simţeam că forţele mă părăsesc şi pe mine. Ocolesc stânca
şi cu ultimele forţe ajung la cheu, prăbuşindu-mă deziluzionat cu tot cu
Mona.
Cheul pustiu şi nu se vedea nici un fel de barcă la orizont.
Episodul nr.20
Eram la Pământ, lipsit de orice speranţă, lipsit de orice lucru care

mă făcea uman. Nu era nimeni în cheu şi asta era mai frustrant ca orice
simţisem până atunci în viaţa mea. Eram gol ca o peşteră pe dinăuntru,
incapabil să mai simt durerea coastei, incapabil să înţeleg cum toate
eforturile mele au fost inutile. Simţeam cum urmăritorii se apropie şi am
ridicat mâinile în sus urlând: "Nu trageţi!”. Nu ştiu de ce ţipam aşa, când
eu de fapt îmi doream moartea. Cred că instinctul de conservare îţi

învinge tacit şi voinţa. S-au apropiat şi mi-au pus puşca la tâmplă.
Credeam că voi muri, şi sincer nu-mi era teamă. M-am uitat la Mona în
timp ce era ridicată cu forţa din nisipul umed. Se uita şi ea la mine cu
nişte ochi care îmi confirmau ratarea planului. Ochii deznădejdei ...
Dar în timp ce mă uitam exact în ochii maltezului care avea puşca în
fruntea mea, exact când urlam la el să tragă... exact atunci am văzut cum
îi explodează capul, stropindu-mă de sânge. Totul se întâmpla cu
încetinitorul şi habar nu aveam ce se întâmplă, dar de niciunde au apărut
vreo şapte negri mascaţi şi înarmaţi până în gât. Fără maltezul ai cărui
creieri "îmi ornau" capul şi cămaşa, mai erau doi, care s-au panicat
imediat la grotescul peisaj şi au aruncat armele în nisip şi mâinile sus.
"Don't shoot! don't shoot!" urlau ei la vederea mascaţilor. Acum am
apucat să-i văd mai bine şi eu. Erau nişte puşti speriaţi, făcuţi gărzi din
cerşetori. De asta nu m-a nimerit nici un glonţ, că habar nu aveau să ţină
o armă în mână. Din păcate un mascat s-a apropiat de ei şi cu cel mai
mare calm i-a executat. Totul nu durase mai mult de 20 de secunde, dar
în ochii mei totul se întâmpla cu încetinitorul. Îmi era milă de ei, dar
situaţia nu-mi dădea timp de milă. Nu ştiam care sunt intenţiile mascaţilor
faţă de noi. Cel care i-a executat pe copii s-a apropiat încet de mine şi mi-
a pus pistolul în ceafă. După ce am văzut de ce e în stare credeam că mă
omnoară. De fapt ştiam asta.
-Bang, aud o voce mult prea cunoscută. Eşti mort fraiere, aud într-o
română aproximativă.
-JAAAMAL !!! Urlu ca un apucat... Tu eşti ? Şi atunci îşi descoperi faţa.
-Da fratelo, am venit la apel. Nu ştiam în ce căcat eşti şi am mai adus
nişte prieteni din Maroc.
-Dar cum dracu? Telefonul s-a întrerupt...Cum ai ajuns? Unde e barca?
aveam o mie de întrebări şi voiam să le pun toate într-o răsuflare. Oooo,
nici nu ai idee cât mă bucur să te văd.
-Hooo, fratelo. Linişteşte-te! Hai să-ţi răspund. Eu am ajuns ieri în Italia
cu un avion. Am coborât la Palermo. Deja rezolvasem cu băieţii care ne
aduc marfa să vină să mă ia de pe aeroport şi să pregătim o ambuscadă
în Lampedusa, dar nu ştiam în ce căcat te aflai. Nu ştiam ce abordare să
aplic. Aşa că am venit la 8 după cum ai spus cu căpitanul bărcii , Hamude
aici de faţă.
-As-Salāmu `Alaykum brother, îi spun recunoscător.
-Wa alayka as-salām, îmi răspunde şi tânărul Hamude. Any brother of
Jamal is my brother to.
-Bine bine ...cum naiba ai fost aici la 8, când acum e 8 şi un sfert?
-Păi aici e problema fratelo, eu în graba în care eram să ajung la tine, am
uitat să-mi schimb şi ceasul. Eu am ajuns la 8, dar era 8-ul "a la"
România. Nu era 8-ul "a la" Italia. Aici era 7. Aşa că am ajuns cu o oră
mai devreme. Nevăzând pe aici nici o mişcare, am ascuns barca într-un
fiord mai încolo şi noi voiam să venim să te căutăm. Dar exact când ne
pregăteam armamentul şi echipamentul în liziera păduricii asteia, am

auzit împuşcături. Mi-am dat seama că e prea mare coincidenţă şi că
trebuie să fii tu. Am stat ascunşi în lizieră şi am aşteptat...
-Mânca-mi-ai pula, Jamal. Mi-ai dat frisoane. Am crezut că nu ai venit. Şi
îi fac un "placaj" în joacă şi ne tăvălim în nisip.
În joaca noastră uitasem pentru o secundă de Mona. Săraca în căzătura
aceea îşi rupsese piciorul şi acum avea o fractură de toată frumuseţea. De
asta nici nu-i mai auzisem gura că leşinase ori de durere, ori când m-a
văzut plin de sânge, dar nu ştia că nu este al meu.
Episodul nr.21
Am luat-o pe Mona pe braţe şi am dus-o la vasul lui Jamal. Era mult

zis "vas". Era un pescador şi sub acest paravan aduceau drogurile din
Africa în Sicilia. Barca era curăţică, dar m-a lovit un miros de peşte când
am urat la bord. Miros care îmi repugnă. Am întins-o pe Mona pe un pat şi
atunci a dat semne că se trezeşte...
-Ştefane ... am murit? glumi ea. Aaah...
-Stai liniştită. Când ai căzut atunci ţi-ai rupt piciorul. Doar că era "la cald"
şi nu prea ai simţit. Jamal a ajuns la timp. Maltezii sunt morţi. Offff...
-De ce oftezi, Ştefane? Dacă nu mureau ei, muream noi...
-Erau doar nişte copii ...
Am ajuns în Sicilia, unde prietenul Hamude avea un refugiu şi "am tras"
acolo. Era un sătuc frumuşel pe lângă Palermo. Am făcut primul duş după
vreo 9 zile şi mi-am schimbat hainele. A doua zi am dus-o pe Mona la un
spital din Palermo şi după ce am dat şpagă vreo 500.000 de lire, s-au
înduplecat şi i-au pus piciorul în ghips. Nu puteam pleca cu ea la drum
aşa... Ziua următoare eram în Bucureşti.
Trecuse aproape un an de la întâmplarea asta. Cati avea aproape

10 ani. Mona mă convinsese să renunţ la orice răzbunare. Îmi interzisese
chiar să mai pun piciorul pe sol italian, chiar dacă "afacerile" cu cocaină
necesitau prezenţa mea acolo. Deşi afacerile şi influenţa mea creşteau
exponenţial, viaţa familială intrase într-o oarecare placiditate. Nu puteam
uita cum am fost de atâtea ori pe lângă moarte datorită Monei. O
iertasem, eram la fel ca înainte, sau cel puţin încercam să fiu ...dar nu
uitasem. Nu puteam uita batjocora Uscatului. Eu, Fane Mutu. Orgoliul
meu de atunci îmi spunea că sunt cel mai tare om din Bucureşti, ba chiar
din România, doar pentru că începusem să fac afaceri şi în oraşele mari
din provincie. Gândul că cineva m-a sfidat în felul ăsta nu-mi dădea pace.
Gândul că am stat închis 8 zile într-o magherniţă la dracu în praznic mă
rodea zi de zi. Încet, încet. Ca o moară care îţi scrâşneşte în creier şi
habar nu ai cum s-o opreşti. Te nelinişteşte, te extenuează, îţi soarbe
orice fărâmă de energie. Deşi eu nu observasem, mă răcisem de Mona.
De EA, unica fiinţă care m-a acceptat aşa cum sunt. Nu prea mai treceam
pe acasă şi stăteam mai mult pe canapelele de la Cazino. Acolo dormeam,
acolo îmi făceam veacul. Veneam acasă doar ca să mă schimb şi plecam
iar. Deşi promisesem, începusem să beau iar, crezând că alcoolul va

năclăi roţile "morii" gândurilor din capul meu. Mă înşelam. Zilele treceau
pe lângă mine şi eu mă transformasem într-un tiran, absent la ce se
întâmplă, având un singur gând în cap. Începusem să i-o trag şi Ginei,
codoşa curvelor. Nicu' Ţiganu vedea ce se întâmplă, dar nu-i spunea nimic
lu' fiică-sa. Îmi zicea doar din când în când pe un ton blajin să mă opresc.
Că nu este bine ce fac. Îl priveam absent şi mai turnam un pahar de
whisky. Prizam şi coca. Cam mult după părerea lu' Jamal, dar când a
încercat să-mi spună, l-am repezit: "Vezi-ţi de treaba ta, arab împuţit".
M-a privit îndurereat, a înţeles că minţile îmi erau futute şi a plecat. Ştiam
că greşeam, ştiam că eram insuportabil pentru oamenii dragi, dar orgoliul
mă împiedica să-mi cer scuze. Infatuarea mă făcea să jignesc mai mult,
nemeritat, vorbe grele ca un bolovan de marmură, le aruncam în stânga
şi în dreapta. Chiar şi Monei. Până într-o seară... Acea blestemată seară.
Venisem acasă după vreo două zile, beat mort. Mona mă aştepta.
-Ştefane...trebuie să vorbim.
-Mona, te rog eu frumos, altădată. Mă doare capul de mor...
-Aşa zici de un an, Ştefane. Mereu mă amâni ... Uită-te la tine în ce hal
eşti !
-Ştii ceva Mona ? Dacă ai chef de ceartă, du-te-n pula mea (nu o
înjurasem niciodată, dar nu realizam grozăvia spusă). Eu nu mă cert cu
tine. Am venit acasă să dorm. Mi-e rău. Şi mă duc mătăhăind spre
dormitor.
-Ştefane, tu mă crezi proastă? Doar pentru că nu ţi-am zis nimic, să nu
crezi că nu ştiu că te culci cu Gina. Şi acum vii de la ea!
-Eşti o proastă, fă! Cine ţi-a mai zis asta...tac-tu ? Futu-l în gură pe Nicu
... Îmi strică el mie casa!?
-Nu mi-a zis tata nimic, Ştefane. Ai uitat?.. o femeie simte. Te cunosc
nemernicule. Te văd cum te distrugi. Nu ţi-am zis nimic că bei, nu ţi-am
zis nimic că te droghezi iar, nu ţi-am zis nimic că vii acasă odată pe
săptămână, la dracu, nu ţi-am zis nimic nici când te-am simţit că miroşi a
parfum de damă. Am încercat să te înţeleg, am crezut că ai nevoie de un
timp să "te refaci" după ce s-a întâmplat în Lampedusa. Dar tu nu te
refaci, Ştefane. Tu te distrugi mai rău ca niciodată. Ai ajuns o epavă
umană. Uită-te la tine ! Nu pot sta să te privesc aşa. Aşa că te rog, în
numele meu şi al lui Cati ,să te laşi de toate. Eu sunt dispusă să uit totul
dacă tu te întorci acasă şi redevenim familia fericită care eram înainte să
te duci după Mihai în Italia.
O priveam cu ochii împăienjeniţi, ştiam că are dreptate, dar eram prea
beat să recunosc. Am îmbrâncit-o din calea mea. Eu am crezut că am
împins-o uşor, dar practic am lipit-o de perete cu o violenţă animalică. Nu
aveam nici un control.
-A..cum nu vrei să mă şi baţi, Ştefane? spuse printre suspine. Offf, eşti
exact ca Gigi... Poate mai rău...
La auzul numelui "Gigi" am văzut roşu în faţa ochilor. Am turbat şi din
întoarcere i-am dat un dos de palmă culcând-o la pământ. Imediat a

ţâşnit Cati din camera alăturată, care ascultase tot scandalul şi mă trăgea
plângând.
-Tati, tati..te rog eu, nu o bate pe mama! Las-o în pace! plângea în
hohote. Atunci s-a ridicat şi Mona cu sângele şiroind pe buze şi mi-a zis:
-Cu asta ai pus capac, beţivule. Nu ai să-ţi mai vezi fiica niciodată. Noi
plecăm.
-Duceţi-vă dracului amândouă! zic. Şi mă arunc în pat. Dar în pat nici
gând să mă ia somnul. Mă simţeam trădat de către Nicu. În loc să mă văd
pe mine vinovat, îl vedeam pe Nicu' Ţiganu. Paranoia îmi stăpânea
capilarele minţii şi mă făcea să cred că Nicu vrea să ne despartă. Vrea să
"bage strâmbe" la Mona. După ce m-am zvârcolit ca un peşte în pat vreo
jumătate de oră, mi-am dat seama că situaţia nu putea rămâne aşa.
Toate cele 13 luni de frustrări interioare se refulau acum. Vinovat pentru
plecarea Monei era Nicu şi doar el. Mintea mea înceţoşată asta îmi
spunea: "DU-TE ŞI RĂZBUNĂ-TE"!
M-am ridicat din pat ca un turbat, mi-am luat ML-ul din faţa scării şi m-
am dus ţintă spre Cazino. Trebuia să-l fac să plătească pe nemernic.
M-am urcat cu SUV-ul pe scări şi am intrat în plin în geamuri după ce
gărzile au încercat să mă facă să opresc. Unii s-au urcat şi pe capotă.
Când s-au trzit cu SUV-ul în Cazino, clienţii au început să zbiere şi să fugă
înspăimântaţi. S-a chemat poliţia. Atunci am călcat şi eu frâna. Am
coborât din ML şi cu bâta de baseball am început să dau în tot ce-mi ieşea
în cale. Slot machines, ruletă, oameni chiar, loveam ca turbatul tot.
Niciuna din gărzi nu se apropia de mine, le eram şef. Au venit două
echipaje de poliţie, dar i-am luat şi pe ăia la bătaie. Au tras două focuri în
aer, dar nimic nu mă putea opri. Abia un echipaj de "mascaţi" m-a potolit.
M-au frăgezit bine de tot. E clar că toate relaţiile mele de atunci au întors
capul în cealaltă parte. Nimeni nu m-a ajutat. Făcusem un căcat prea
mare şi puţea până la Palatul Victoria. Toţi procurorii frustraţi că nu mă
puteau atinge în trecut acum aveau cale liberă. Mă aşteptau de mult "la
cotitură".
După un proces scurt în care am făcut tot ce puteam să tegiversez

lucrurile, mi-au dat 5 ani. Toată lumea ştia cine este Fane Mutu în
Bucureşti şi pe ce imperiu al drogurilor stăpâneşte, dar nu au putut dovedi
nimic. M-au încadrat la "distrugere de bun public", (deşi Nicu nu făcuse
plângere, s-au auto-sesizat) şi la vătămare corporală gravă. Asta ca să nu
mai spun de conducere sub influenţa alcoolului sau alte "mărunţişuri".
Toată povestea asta am relatat-o din pușcărie. Vreau să ştie toată lumea
cine a fost Fane Mutu în Bucureştiul ăsta. Am avut un suflet curat, am
avut femeia visurilor mele, am avut o fetiţă frumoasă ca o zână şi am dat
cu piciorul la tot. Am preferat decăderea, am preferat ticăloşenia, sufletul
meu curat şi justiţiar s-a corupt din cauza banilor uşor câştigaţi. Mona nu
a venit niciodată la mine. Cati nici atât. Nea Matei a venit pe la început,
dar de vreun an nu l-am mai văzut. Nimeni din toţi "prietenii" mei nu vor
să mai ştie de mine. Sunt singur şi îmi fac pedeapsa ispăşit. Am avut cea

mai bruscă ascensiune, dar şi cea mai abruptă coborâre din Bucureşti. Mă
credeam invincibil, dar într-o seară am pierdut tot. Nu regret nimic.
Regret doar că m-am transformat în omul pe care îl uram cel mai mult şi
a trebuit să intru la bulău să realizez asta. Regret că fugind după
superficialităţi am pierdut din vedere lucrurile care contează cu
adevărat... Regret că fetiţa îmi va creşte fără tată. Aceasta e povestea
mea. Aceasta e ascensiunea, dar şi coborâşul, unui interlop.
Dar ies eu de aici.....
SFÂRŞIT
ASCENSIUNEA UNUI INTERLOP

06 IULIE – 14 SEPTEMBRIE
2009

Epilog
Salutare tuturor. Voi nu mă ştiţi pe mine şi nici nu aveaţi cum să mă ştiţi.

Numele meu este Gogu, dar toată lumea din puşcărie mă strigă Dulgheru.
Gogu Dulgheru. Îmi zic aşa pentru că îmi mai place să meşteresc câte
ceva în lemn. Sunt vieţaş la Jilava şi a trebuit să-mi caut o ocupaţie, aici
am timp liber berechet. Pentru domniile voastre mai elevate şi cu şcoală,
"un vieţaş" este un om condamnat pe viaţă. Este un om care a făcut atâta
rău în viaţa lui, încât justiţia a hotărât că nu are ce căuta între oameni.
Este un om care vede soarele doar în "curtea de aer" şi în care a murit
tot. Inclusiv speranţa.
Nu despre mine vreau să vorbesc. Ci despre altcineva. Despre un om de
care auzisem multe şi nu ştiam ce să mai cred. Un om care se auzise că îl
mierlise pe Gigi Stâncă şi pe alţi vreo 3. Auzisem că a făcut ravagii prin
Italia, prin Spania şi prin Franţa. Omul era un şmecher internaţional. Cel
puţin aşa se vorbea. Dar astea sunt doar şoapte auzite prin puşcărie. Sunt
aici de prea mult timp să mai aplec urechea la aşa ceva. Adevărul este că
atunci când am auzit că marele Fane Mutu va fi repartizat pe Jilava, mi-a
cam tresărit inima. Iar când un gardian mi-a aruncat pontul că va fi adus
în celula 22, (celula în care îmi ispăşesc păcatele), iarăşi nu ştiam ce să
fac. Reputaţia lui de neînduplecat şi de sadic trebuie să recunosc că îmi
dădea fiori. Am cerut să fiu repartizat în altă celulă, dar comandantul
închisorii nu a aprobat. Nu mă avea la inimă...
***
Când Fane a intrat întâia oară în celulă, pur şi simplu mi s-a părut că nu o
să încapă pe cadrul uşii. O forţă a naturii care se apropia de doi metri şi
cu o anvergură a umerilor ce îi dădea o alură pătrăţoasă. Chiar că era "un
dulap". Pe faţă avea o cicatrice destul de nasoală,chiar pe obraz. O
cicatrice care te înfiora, dar ochii lui erau cei mai blânzi pe care îi
văzusem. Nu puteam să cred că o persoană cu un renume "pătat" ca al lui
Fane, poate avea astfel de ochi. Erau blânzi, dar parcă neliniştiţi de o
mare tristeţe. Şi nu cred că era din cauza puşcăriei. Oamenii ca el,
"legendele Bucureştiului", bravează în faţa arestului. Unii dintre ei chiar
vor să fie închişi, ca să dea bine la "CV". Pe străzi capeţi un plus de
respect dacă se află că ai fost la bulău. Bineînţeles să nu te arzi în bostan
pe acolo. Dar să revenim la Fane.
Un om simplu, avea doar o geantă. Politicos, aproape neverosimil. Am

crezut că ne-au făcut ăştia vreo glumă, dar statura lui impunătoare
înlătura orice dubiu. A venit la patul meu şi mi-a zis:
-E liber aici ?
-Jos stau eu, dar dacă vrei patul de jos, mă pot muta sus eu.
-Nu-i nimic, este în ordine sus. Se poate să stau acolo eu?
-Desigur, zic cu vocea gâtuită.
-Mă numesc Şte...

-Nu e nevoie să spui cine eşti. Eşti Fane Mutu. Deşi nu ai prea stat la
răcoare, nu cred că este om care "se respectă" în puşcărie să nu fi auzit
de tine,-încerc eu o glumă firavă. Pe mine mă cheamă Gheorghe, dar toţi
mă strigă Gogu Dulgheru.
- De ce "Dulgheru" ?
- Pentru că fac nişte sculpturi anemice în lemn. Când am intrat, la
început, simţeam că înnebunesc. Am încercat să mă sinucid de vreo două
ori, dar după aia am încercat să-mi caut o ocupaţie. Simţeam că îmi
explodează capul de gânduri, dar sculptura m-a "salvat". Cică aş avea
talent, că au dus nişte "exponate" făcute de mine la nu-ştiu-ce muzeu şi
le-au plăcut la oameni.
- De ce te-au închis ?
- E o poveste lungă ... ţi-o voi spune altădată. Acuma prea mă iei tare.
***
Atunci s-a întâmplat ceva. Nu ştiu cum, dar "ne-am legat" instantaneu.
Nu la modul la care se "leagă" bulangii prin puşcării, ci cu totul altceva.
Simţeam că ne cunoaştem de o viaţă. Ne-am împrietenit instantaneu.
Fane era un tip deschis, sincer, uman chiar. Comunicam minunat. În ciuda
la tot ce se auzea despre el, avea un suflet de aur. Au vrut vreo doi cretini
să-şi compare forţele cu el şi l-au atacat mişeleşte noaptea cu pătura în
cap, dar în 30 de secunde zăceau inconştienţi pe podea. Aia a fost unica
violenţă pe care am văzut-o din partea lui tot timpul cât a stat acolo. N-a
mai fost nevoie. Era suficientă o vorbă de a lui şi totul se întâmpla
întocmai. Se refugiase în cărţi, precum eu m-am refugiat în sculptură.
Citea mult, orice gen, doar să citească. Câteodată îmi termina şi două
cărţi în aceeaşi zi. Nu vorbea mult, iar cele două-trei fraze pe care
catadicsea să le spună erau către mine. Niciodată nu folosea mai multe
cuvinte decât trebuiau. Dar cert este că cel mai des auzit cuvânt din gura
lui era "Mona". Câteodată îl auzeam chiar mormăind în somn "Mona". O
diviniza. Mereu îmi zicea ce mult o iubeşte şi ce dor îi este de ea. Nu cred
că îl deranja puşcăria în sine, cât îl deranja lipsa Monei. Mă futea mereu
la cap şi învăţasem să-l ascult. Acum după patru ani cred că ştiam mai
multe despre Mona decât el. Îi plăcea să povestească despre ea, şi doar
atunci când îi pomenea numele, ochii lui se animau. În rest erau terni şi
parcă lipsiţi de viaţă.
***
-Bă Fane, eu m-am resemnat aici, nu am nici o speranţă. Habar nu am ce
voi face afară pentru că ştiu că nu voi ieşi. Dar tu te eliberezi mâine. Ce
vei face ? Unde te îndrepţi?
- Bă, Dulgherule, crede-mă că habar nu am. Viaţa mea depindea de
Mona, ea mă iubea de când eram un boschetar. Fără ea nu ştiu ce voi
face...
Stătea în pat cu ochii ficşi în tavan şi vorbea uşor impersonal. Se vedea că
mintea îi zburdă în altă parte. Fuma liniştit, total absent.
- Dar ce ai să faci să câştigi un ban? Unde ai să te duci? E clar că la Nicu
nu o să te mai primească la Cazino ...

- Mda, varianta cu Nicu pică total ... Nu ştiu ce voi face. Puteai "să-l
acuzi" de orice pe Fane, mai puţin de entuziasmul celor care se
eliberează.
- Păi Fane, nu te supăra că-ţi zic, dar te apropii de 40 de ani şi nu ai
muncit o singură zi în viaţa ta cu carte de muncă. Nu ai nici un căcat de
experienţă. Unde dracu ai să te angajezi?
- Ei lasă ... voi vedea eu. Poate reiau afacerile cu Jamal. Nu mai ştiu ce o
fi acum pe afară, dar poate reiau afacerile. Oricum , degeaba le reiau,
dacă nu o am pe Mona. Dacă nu o am pe Cati.
- Eu sunt vietaş, fratele meu, aici voi fi mereu. Dacă vezi că nu răzbeşti
pe afară, te întorci aici. Să îţi ţin patul ocupat? înfiripez eu o glumă. Nu a
zis nimic. Tăcea şi fuma. Îl cunoşteam destul să-mi dau seama că e
timpul să tac.
A doua zi miliţienii i-au dat boarfele civile şi nişte efecte personale. Mutu
arăta mai supărat decât prima lui zi în puşcărie. Avea o mină de
"încorporare", nu de eliberare. L-am condus până la porţile puşcăriei, a
ieşti şi l-am petrecut cu privirea. Nu era nici ţipenie de om şi bătea un
vând rece de noiembrie. Burniţa puţin afară şi cred că şi în inima Mutului.
Deodată o maşină nemţească a apărut de niciunde şi a oprit în faţa lui.
Atunci l-am văzut întâia oară zâmbind în patru ani de zile. Mi-am dat
seama că este Mona. Arăta incredibil întradevăr, sau poate stătusem eu
prea mult timp în puşcărie. Dar chiar arăta minunat, deşi nu mai era la
prima tinereţe. Îl aşteptase săraca, ani de zile. Atunci Mutu cu un gest
brusc se întoarse spre mine şi-mi urlă extaziat prin gard:
- Vezi de ce te băteam mereu la cap? Poţi să mă condamni?
- Nu Fane, deloc. Ai o doamnă minunată. Ai grijă de ea şi nu mai fă
prosti.
- Am să am. Dacă nu, să-mi ţii oricum patul ocupat. Ăla e patul lu' Fane
Mutu...spuse el, şi începu să o sărute cu patos. Ieşi şi o domnişoară din
maşină, poate mai frumoasă ca Mona şi îi sări în braţe strângându-l
minute bune la piept. Mi-am dat seama că este a doua femeie din viaţa
lui, Cati.
- Ai grijă de tine, Dulgherule, urlă el ca un apucat. Pentru mine s-au
rezolvat toate. Am să te mai vizitez. Eşti fratele meu. Aaaaa...nu mi-ai zis
niciodată de ce te-au închis. Zi-mi măcar acum, la plecare.
- He he he, Mutule. Hai că acum îţi zic. Acum vreo 5-6 ani, m-a chemat
un prieten bun să intervin într-un caz de viaţă şi de moarte. Prietenul era
din Africa, a strâns oameni din mai multe ţări, dar în special din Maroc.
Am venit să te salvăm pe tine Mutule, doar că poliţia a intrat pe filieră. Nu
m-ai cunoscut că aveam masca pe ochi. Nu puteam lăsa plaja aia plină de
cadavre şi fără nici un fel de arestări. Ne-au prins pe toţi într-un târziu, şi
cum eu eram unicul român din gaşcă, m-au extrădat în ţară. De asta nu
te-a vizitat Jamal în puşcărie, pentru că este închis şi el prin Maroc. M-au
băgat la omor cu premeditare, cu circumstanţe agravante şi constituirea
unui grup infracţional. Mi-au dat închisoare pe viaţă, că nu aveam bani de

avocat. Pentru că te-am salvat de la moarte pe tine eu am luat închisoare
pe viaţă şi tu ai luat patru ani. Pentru tine fac puşcărie, Mutule.

Moraru Daniel - Ascensiunea Unui Interlop

Caricato da

Informazioni sul documento

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Moraru Daniel - Ascensiunea Unui Interlop

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

atenţie!

Conţine limbaj pe care unii îl pot considera obscen

Colec ia: ”Read & Drink”

ASCENSIUNEA UNUI INTERLOP

Deci cum spuneam. Aveam 18 ani, şi eram cu o geantă de haine donate

Când am văzut privirea întunecată a soţului ei, am înţeles de ce nu m-a

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

A doua zi eram cu a doua uşă închisă în spate în 24 de ore. Ultima

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

După ce am mers 3 staţii cu un autobuz, intrăm pe o alee

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Când am ajuns „acasă” am găsit în vagonul dezafectat două pături şi un

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Eu nu ştiam statutul marital al lui Gigi, şi nici nu mă interesa. În doi

Atunci l-am detestat pe Gigi. Instantaneu. Vorbele alea dure adresate

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

La ceva timp după ce o văzusem întâia oară pe "zeiţa" mea, ies la o

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Eram blocat total. Mă uitam la ea ca boul şi nu ştiam ce să zic.

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

I-am palpat sânul ca un retardat cum apeşi un claxon de bicicletă.

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

"Relaţia" dintre mine şi Mona dura de vreo 2 luni. Relaţia mea cu

Trecuseră două săptămâni de la această discuţie cu nea' Matei, iar Mona

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Vestea mi-a căzut ca un ciocan în creştetul capului. Nu ştiam ce să

-Hai ai făcut "cărţile"? spuse el frecându-şi mâinile

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Vocea dogită a lui Gigi mi-a tunat în urechi. Nu venise niciodată în

Atunci am pus totul cap la cap. Mi-am amintit de toate vorbele de

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Lumină, zgomot, râsete în preajma mea şi o durere de cap

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Timpul a trecut de la discuţia asta. Eu m-am învăţat cu ideea cu

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Oferta Ginei, nu-mi displăcea dar nu ştiam ce va zice Mona. Am

O înduplecasem pe Mona. Fetele Ginei lucrau pentru mine, dar nu eram

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

-Ştefane, te rog eu mult, nu te du! Am o presimţire nasoală vis-a-

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Am ajuns în Senigallia. Îmi plăcea acolo. Oraş mic, cochet, cu o

Înţepenisem cu sudoarea pe frunte şi strângând cuţitul în mână

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

-Hmmm... DA. Acestea fiind zise ... spun apropiindu-mă de pat...te

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Cu un gest reflex am tras-o pe Mona în spatele meu. Nu îmi era

M-am trezit într-o cameră destul de curăţică, cu o bibliotecă plină de cărţi,

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

-Metoda asta "psihologică", necesită timp, minim două săptămâni,

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/