Fantasticul este o incalcare a ordinii cunoscute, o rupere aproape insuportabila de lumea reala.

Cele 3 momente ale oricarei scrieri fantastice sunt : ruperea, ordinea si revenirea la ordine(Roger Caillois- In inima fantasticului )
Introducere: Ipoteza: Actiune: Actiunea se desfasoarea dupa tehnica epicului dublu prin care fiecare secventa a nuvelei dezvaluie corespondenta subtila intre planul real-fantastic pentru a pastra coerenta operei, dar si pentru a alcatui o semnificatie mitica a nuvelei. La Eliade intalnim un fantastic pur intelectualizat reprezentaned o cale de initiere in sacru. In opera La tiganci aceasta se desfasoara pe doua planuri narative care interfereaza: realul si fantasticul. Realul este delimitat de un spatiu apartinand unei geografii sacre, Bucurestiul de altadata. Pentru Eliade, acesta reprezinta centrul unei mitologii inepuizabile, alcatuit fiind din semne si simboluri sacre, ascunse in cotidianul profan. G. Este un individ comun care intra fara voia lui in situatii inexplicabile. Totul incepe intr-o zi aparent obisnuita din viata personajului, in care ascesta-si urma rutina zilnica. Hazardul apare abia in momentul in care tramvaiul trece pin fata casei tigancilor si G realizeaza ca si-a uitat partiturile. Acest fapt il determina sa coboare la prima statie pentru a se intoarce din drum. Caldura insuportabila, curiozitatea pe care o avea fata de casa tigancilor, firea sa de artist si inclinatia spre arta pura laitmotivele- devin factori decisivi/ determinanti a primei sale intrari la tiganci. Aici se realizeaza prima scindare de realitate, trecerea aproape insesizabila in irealul provizoriu. Din acest moment, o data cu nedumeririle personajului apar si primele confuzii ale cititorului fata de fenomelene inexplicabile. Timpul are o curgere diferita fata de cel al realului, au loc dilatari, intoarceri si proiectii in viitor.
Intr-o dupa amiaza torida de vara, un profesor de pian (pe nume Gavrilescu) se indreapta spre casa, venind de la o meditatie, de pe strada Preoteselor. Astfel, in realitatea profana1 apare primul insemn al sacrului:numele strazii aminteste de vestalele care intretineau focul in templul zeitei Vesta; popasul pe care Gavrilescu il facuse pe aceasta strada poate echi vala cu o purificare in vederea unei calatorii" care, in multe traditii ale lumii, cuprinde Infernul, Purgatoriul si Paradisul. In tramvai, Gavrilescu vorbeste cu ceilalti calatori, temele preferate fiind caldura si colonelul Lawrence;numele acestuia din urma, profesorul il auzise de la niste studenti {oameni culti", adica initiati) care povesteau ca, undeva in Arabia, arsita 1-a lovit pe colonel, ca o sabie, in crestet. in termenii mitului,studentii sunt niste mesageri" care prevestesc apropiata moarte si a lui Gavrilescu. Pe masura ce discutia din tramvai se deruleaza, profesorul simte nevoia sa faca marturisiri: Pentru pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa zambeasca, pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist. Cuvintele rostite de Gavrilescu (Prea tarziu") arata ca timpul omului si cel al realitatii au devenit neconcordante. In acest punct, realul trece in fantastic, intrucat profesorul intra intr-un spatiu in care miraculosul se imbina cu bizarul. Gradina tigancilor si bordeiul reprezinta spatii ale fantasticului in care se va produce iesirea din timpul concret al realitatii. Atras irezistibil de gradina racoroasa a tigancilor, Gavrilescu intra; aceasta insula" de umbra neasteptata ii provoaca un infinit sentiment de intensa tristete" ea fiind un spatiu in care iar a stat ceasul" (apartinand, prin urmare, eternitatii). Trecand pe langa baba care pazea poarta, Gavrilescu intra in bordei ; intreaga lui aventura din acest spatiu intortocheat nu este altceva decat o prelucrare a mitului labirintului- are dublu rol: loc de initiere dar si o proiectare a paradisului de dincolo de moarte. La inceput, profesorul se simte fericit parca ar fi fost din nou tanar, si toata lumea ar fi fost a lui, si Hildegard ar fi fost de asemenea a lui". Stare explicabila, deoarece, din Infern, Hildegard (care murise si se afla in primul stadiu al calatoriei sale) il atragea in lumea umbrelor. Inconjurat de trei fete imbracate in valuri, Gavrilescu este supus la o proba initiatica: sa aleaga, din acest trio (alcatuit dintr-o tiganca, o evreica si o grecoaica), pe cea dintai. Cum incercarile lui esueaza, profesorul pierde acel ceva" minunat despre care-i vorbeau fetele. in termenii mitului, acesta ar putea insemna trecerea in alt stadiu (in Purgatoriu), posibila numai dupa ce sufletul lui se intoarce pe pamant pentru a-si recupera pacatele,. In timpul sederii in bordei, lui Gavrilescu ii este sete. Trezit cu ajutorul cafelei si

Fantasticul este o incalcare a ordinii cunoscute, o rupere aproape insuportabila de lumea reala. Cele 3 momente ale oricarei scrieri fantastice sunt : ruperea, ordinea si revenirea la ordine(Roger Caillois- In inima fantasticului )
dornic sa se intoarca acasa, profesorul constata ca, pe pamant, trecusera mai multi ani. Dezorientat, revine la tiganci, unde il astepta Hildegard (iubita lui din tinerete) care-1 va conduce in moarte. Partea finala a nuvelei reuneste mai multe motive: giulgiul, noaptea, tramvaiul, florile funerare, trasura/dric, ratacirea, visul. el isi aminteste reperele spatiului profan in care traise; de aici, ratacirea sufletului prin niste locuri care nu-1 mai primesc: din tramvai este invitat sa coboare, deoarece banii lui erau scosi din uz, doamna Voitinovici plecase, Otilia se maritase, propria casa (inchisa si ferecata) este locuita de altcineva. Cei doisprezece ani care trecusera de la disparitia pamanteana a lui Gavrilescu, constituie o iesire din timp apartinand fantasticului. Acum si cea de a doua lume (in care profesorul traise aproape cincizeci de ani) ii apare ca fiind bizara, imposibil de inteles (marca a fantasticului). Singurul om dispus sa-1 ajute este birjarul-dricar care il invita in trasura (o alta luntre a lui Caron), adica ii recupereaza sufletul ratacitor si i-1 restituie Infernului. Drumul trece pe langa o biserica (unde fusese o inmormantare) si in curtea careia inflorise regina noptii" (floare al carei nume sugereaza intunericul); birjarul evoca mereu imagini mortuare (caii imbracati in negru, dricul, florile funebre) in bordei ramasese numai nemtoaica mereu treaza si asteptandu-si iubitul. Acum, baba il numeste muzicant" pe Orfeul care-si pierduse partiturile (adica isi incheiase misiunea pe pamant) si coborase, ca si in mit, in Infern, ca sa-si recupereze iubita (pe Hildegard/Euridice). Trecand de usa a saptea indicata de baba (cifra care trimite la numarul zilelor creatiei divine), Gavrilescu nu-si mai poate recrea iubirea pamanteana; Hildegard este gasita mult mai departe, si-1 ia in stapanire pe cel pe care-1 chemase, mereu, din moarte. Ea il va conduce spre aceeasi trasura, mirata de incapacitatea lui Gavrilescu de a intelege ca a murit; in trasura, cei doi redevin tineri, pentru a putea sa ajunga astfel la ultimul stadiu al drumului - nunta in Paradis. Personajul principal este realizat in doua registre: profan si sacru. In planul profan. Gavrilescu este un barbat de 49 de ani, un om oarecare, sarac si necunoscut. Pentru a-si castiga existenta, este nevoit sa dea meditatii, infruntand uneori, vremea potrivnica. Distrat si uituc, isi lasa partiturile la eleva sa, Otilia Voitinovici si nu-si gaseste banii.Pe tot parcursul povestirii remarcam ca G este locvace, avand tendinta sa se confeseze unor necunoscuti si are trei obsesii: colonelul Lawrance, gradina tigancilor si iubirea ratata. Tendinta sa de a vorbi foarte mult, de a interveni in discutiile altora, de a se repeta pentru a fi auzit si de a povesti intamplari de care acesta este legat reprezinta, de fapt, dupa cum spun si tigancile, o manifestare a fricii, o ezitare in fata necunoscutului. Traseul anost al vietii sale 1-a condus la constiinta unei ratari, asa cum reiese din marturisirea sa repetata: Pentru pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa zambeasca, pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist". Reiese ca, in planul sacru. Gavrilescu era un Orfeu, decazut, pentru greselile sale in Adam (stramosul biblic, alungat din Rai). in termenii lui Mircea Eliade, modestul profesor reprezinta sacrul camuflat in profan. Purificat prin drumul pe strada Preoteselor / Vestalelor, Gavrilescu intra" in spatiul magic al tigancilor, acolo unde timpul s-a oprit . Abia dupa calatoria sufletului in alt timp, profesorul isi recupereaza, alaturi de iubita lui, conditia de om paradisiac: ei redevin tineri, adica vesnici, dar intr-o alta lume.

Semne anticipative: taxatorul ii spune: Avem timp, nu am ajuns inca la tiganci. Arsita teribila l-a lovit in crestet ca o sabie, amutindu-l. G atentie ca parca, parca ai incepe sa imbatranesti. Prea tarziu. Nefireasa racoare, parca se afla deodata intr-o padure la munte. In acea clipa se simti deodata fericit. Ai fost un prost. Nu trebuia sa visezi, trebuia s-o iubesti. Vedeti, acum iar se incurca, n-o sa mai stie cum sa iasa. Trece timpul, trece timpul. Si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut. Si acum e traziu, nu-i asa? E foarte tarziu... Tu inca nu intelegi? Toti visam. Asa incepe. Ca intr-un vis...