Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
Această carte va fi deci printre primele care vor lumina lungul drum,
Străbătut de evoluţia umană,
Care ne conduce spre nemăsuratul necunoscut al acestui Univers infinit.
Astfel, ea îmi va permite o mai bună viziune asupra Planetei noastre
Care va transcende, evaluându-le şi integrându-le, toate viziunile care au precedat-o
Şi va permite acestei viziuni să fie simultan orizontală şi verticală – mai ales pentru că această
carte este
Scrisă din punctul de vedere al unui om de ştiinţă care are darul intuiţiei poetice. Aş spune un
fluviu
A cărui suprafaţă este ştiinţa şi al cărui străfund este poezia ; mai exact : un fluviu a cărei albie
Ar fi poezia şi ale cărui valuri ar fi ştiinţa :
1
Adonis, prefaţă la Basarab Nicolescu, Manifestul transdisciplinarităţii, Isis, Collecţia "Afaq", Damasc, 2000,
traducere în arabă de Dimitri Avghérinos; prezenta traducere în limba română este făcută de Basarab Nicolescu
conform traducerii în limba franceză din limba arabă de Dimitri Avgherinos – a se vedea Rencontres
Transdisciplinaires, CIRET, Paris, no 15, mai 2000
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/bulletin/b15/b15c7.htm
Această sinteză a ştiinţei şi poeziei se efectuează graţie unei viziuni fondate în mod esenţial
Pe transgresiunea frontierelor de tot felul :
Între naţiuni, culturi, religii, istorii şi politici.
Această carte, deci, luminează calea unei eliberări a omului de tot ceea îl încătuşează --
De posedarea cunoaşterii,
De îngustimea dogmatică,
De strâmtoarea fragmentării,
De omul-monstru,
Ţinându-l departe de Libertate, de Conştiinţă şi de Umanitate.
ADONIS