Od

de M. Eminescu

Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a nscut la Botoani pe 15 ianuarie 1850, ntr-o familie cu 11 copii a caminarului Gheorge Eminovici i a fiicei de stolnic Raluca Eminovici. Si-a petrecut copilria la Botoani i Ipoteti, in casa printeasc i prin mprejurimi, nconjurat de natur i oameni. Este greu de conturat un portret complet al personalitii i vieii poetului Mihai Eminescu. Totui, geniul su literar este fr egal i de necontestat. Cuvintele sale aezate pe hrtie cu miestria unui artist care parc respira poezie au rmas i vor rmne un punct de referin n istoria universal. Poezie a maturitii depline, "Od in metru antic, apare in anul 1883, in ediia princeps a "Poeziilor" lui M. Eminescu. Iniial, textul a fost o od dedicat lui Napoleon (prima versiune din 1873-1874). A suferit apoi numeroase metamorfozri; de la 13 strofe ale variantei din 1879 au rmas cinci strofe in forma definitiv (1881-1882). In varianta final, textul a devenit o od a singurtii, a nstrinrii ireversibile a omului de geniu. Eul liric se confeseaz se intoarce in trecut, cnd considera c tinereea e venic. In acel moment, din trecut, moartea pare inexistent, iar el, poetul era convins de apartenena sa la cele venice: "Nu credeam s-nv a muri vreodat;/ Pururi tnr, nfurat in manta-mi". Echilibrul sufletesc se destram atunci cnd se ivete dragostea, cu suferina ei "dureros de dulce". Intensitatea sentimentului e sugerat prin repetarea pronumelui de persoana a II-a: "tu" ("Cnd deodat tu rsrii in cale-mi"). Strofa se mbogete stilistic prin construciile oximoronice: "dureros de dulce" i "voluptatea morii". Odat cu trirea sentimentului de dragoste, pentru poet ncepe o suferin nesfrit; apare acum i perspectiva morii: "Pn-n fund bui voluptatea morii/ Nendurtoare". Ideea sacrificiului prin iubire este ilustrat in urmtoarele dou strofe cu exemple clasice din mitologia antic; patima datorat iubirii, femeii, este devoratoare: poetul (eul liric) i simte sufletul mistuit de o patim erotic la fel de puternic precum chinurile fizice in care au murit Nessus i Hercules din pricina intrigilor unei femei. Poetul (eul superior) nutrete iluzia c ar putea renate din propria-i cenu (asemenea psrii Phoenix), c ar putea s se nale in sferele celeste, intr-un timp nedefinit, unde s-i rennoiasc eternitatea. In finalul poeziei este invocat linitea care nu poate s apar dect dup ce dispare cauza suferinei, dragostea. Perspectiva ce se arat este moartea, "moartea-iubit", vzut ca mijloc de contopire cu marele univers. Cursul pe care-l urmeaz omul intre via i moarte este punctat de dou verbe: "a nva" i"a murii", acesta din urm ncheind periplul omului in plan terestru. "Nepsare trista, expresie a unei atitudini apolinice, face trimitere la atracia Luceafrului, "nemuritor si rece". Finalul poeziei, "Ca s pot muri linitit, pe mine/ Mie red-m!" sugereaz o recptare a identitii, o rentoarcere in sine. Linitea presupune o acceptare a destinului. Tririle poetului sunt ale omului in general; la nceput nu accept ideea de moarte, apoi se revolt, dup care intervine linitea trecerii in neant. Dar prin moarte, sufletul omului se ntoarce la spiritul universal. In ipostaza de geniu, poetul, dei fiin efemer, tnjete dup existena etern. Od in metru antic = elegie romantic pe tema fortuna labilis (a sorii schimbtoare) Oda = specie a genului liric in care se d curs unui elan admirativ pentru o idee, o persoan sau un eveniment Oda lui M Eminescu este nchinat omului de geniu condamnat s triasc intr-o lume ostil, in care resimte cu mult durere "trecerea". Poetul, omul de geniu sper c moartea il va ocoli, nu-i va distruge individualitatea eu-lui; sper c va renate asemenea psrii Phoenix.

M. Eminescu folosete vers safic; strofa safic = trei versuri lungi (safice) i unul scurt numit adoneu. Vers safic: doi trohei iniiali, un dactil i doi trohei finali: vers adonic"Mi-e red-m!"