Sei sulla pagina 1di 8

MEDITAŢIA

TEHNICI PENTRU A
ÎNCERCA

DE SRI CHINMOY

CUPRINS:
 Ce este Meditaţia?
 ABC-ul Meditaţiei
 Postura
 Respiraţia corectă
 Meditaţia Leului
 Rugăciunea şi Meditaţia
 Mantra
 Când începi Meditaţia
2

CE ESTE MEDITAŢIA?

Ce este meditaţia? Meditaţia este trezirea sinelui omului. Meditaţia ne


spune un singur lucru: Dumnezeu este.
Meditaţia este limbajul lui Dumnezeu. Când tu şi eu vorbim româneşte
suntem capabili să ne înţelegem unul pe celălalt. Dacă vrei să comunici cu
Dumnezeu, atunci limbajul pe care trebuie să îl vorbeşti este meditaţia.
Acesta este limbajul comun al omului şi al Lui Dumnezeu. Când păşeşti
adânc în interior, în ascunzişurile cele mai tainice ale inimii tale, comunici cu
Dumnezeu prin intermediul meditaţiei.
Prin intermediul meditaţiei putem să primim pace durabilă, pace
divină. Dimineaţa dacă am meditat însufleţit şi am primit o clipă de pace,
atunci această clipă de pace va impregna întreaga noastră zi. Iar când avem o
meditaţie de ordinul cel mai înalt atunci primim cu adevărat pace, lumină şi
beatitudine durabile. Avem nevoie de meditaţie deoarece dorim să creştem în
lumină şi să ne împlinim în lumină. Motivul pentru care pătrundem în
meditaţie este foamea noastră interioară. Simţim că în interiorul nostru este
ceva vast, ceva divin. Simţim că avem neapărată nevoie de acest lucru;
foamea noastră vine de la nevoia noastră spirituală.
Meditaţia nu înseamnă doar să stai liniştit cinci sau zece minute. Mintea
trebuie calmată, liniştită şi în acelaşi timp trebuie să fie vigilentă ca să nu
îngăduie intrarea nici unui gând şi nici unei dorinţe care să ne disturbe. Când
ne calmăm şi ne liniştim mintea simţim că în interiorul nostru se iveşte o
nouă creaţie. Când mintea este golită şi liniştită iar întreaga noastră existenţă
devine un vas gol, fiinţa noastră interioară poate invoca pacea infinită,
lumina şi beatitudinea să intre în vas şi să îl umple. Aceasta este meditaţia.
Când ne gândim că noi suntem aceia care încearcă să mediteze,
meditaţia pare complicată. Dar meditaţia adevărată nu este făcută de noi. Ea
este făcută de Pilotul nostru Interior, Supreme, care meditează în mod
constant în şi prin noi. Noi suntem doar vasul şi îi îngăduim Lui să ne umple
cu întreaga Sa Conştiinţă. Începem cu efortul nostru personal, dar odată ce
mergem adânc în interior, vedem că nu efortul personal ne îngăduie să
intrăm în meditaţie. Supreme este acela care meditează în şi prin noi cu
acordul şi vigilenţa nostră conştientă.
Ţelul ultim al meditaţiei este să ne stabilim uniunea conştientă cu
Dumnezeu. Dacă practicăm meditaţia, va veni o zi când ne vom stabili
uniunea conştientă cu Dumnezeu. Atunci Dumnezeu ne va dărui pacea Sa
infinită, lumina Sa infinită şi beatitudinea Sa infinită iar noi vom creşte în
această pace, lumină şi beatitudine infinită. Sri Krishna a meditat. El a
devenit Dumnezeu Dragostea Divină. Buddha a meditat. El a devenit
Dumnezeu Lumina Divină. Isus a meditat. El a devenit Dumnezeu
Compasiunea Divină. Acum Dumnezeu vrea ca noi să medităm. El doreşte ca
să devenim Dumnezeu Viaţa Divină.

2
3

ABC-UL MEDITAŢIEI

Să încep cu ABC-ul meditaţiei. Când meditezi acasă, ar trebui să ai un


colţ al camerei tale care este absolut pur şi sfânt- un loc sacru pe care să îl
foloseşti doar pentru meditaţie.
Când practici meditaţia individuală zilnică, încearcă să meditezi singur.
Meditaţia colectivă este importantă, dar pentru meditaţia zilnică este mai bine
să meditezi în intimitate, în faţa altarului propriu.
Înainte să începi să meditezi îţi este de ajutor dacă poţi să faci un duş
sau o baie. Purificarea corpului este absolut necesară pentru purificarea
conştiinţei. Dacă nu poţi să faci un duş sau o baie înainte să te aşezi să
meditezi, ar trebui măcar să îţi speli faţa. Este de asemenea recomandabil să
porţi haine curate şi luminoase (deschise la culoare).
Îţi va fi de ajutor să arzi câteva beţişoare aromate şi să ţii câteva flori în
faţa ta. Sunt unii oameni care spun că nu este necesar să ai flori în preajma ta
în timpul meditaţiei. Ei spun: “Floarea este în interior: lotusul cu o mie de
petale este în interior.” Dar floarea fizică pe care o ai în faţa ta îţi reaminteşte
de floarea interioară. Culoarea, parfumul, şi conştiinţa ei pură îţi dăruiesc
puţină inspraţie. De la inspiraţie primeşti aspiraţie iar aspiraţia îţi dăruieşte
realizarea.
Este acelaşi lucru când foloseşti lumânări în timpul meditaţiei. Flacăra
unei lumânări nu îţi va dărui ea însăşi aspiraţie: flacăra interioară este aceea
care îţi va dărui aspiraţie. Dar când vezi flacăra exterioară, atunci imediat
simţi că flacăra din fiinţa ta interioară deasemenea urcă sus, mai sus şi cel mai
sus. Şi când miroşi parfumul tamâiei, poate primeşti doar o picătură de
inspiraţie şi purificare, dar aceasta poate fi adăugată comorii tale interioare.

POSTURA

În timp ce meditezi este important să îţi menţii coloana vertebrală


dreaptă, verticală, iar corpul să fie relaxat. Când corpul este ţeapăn, calităţiile
divine şi armonioase care curg în şi prin el în timpul meditaţiei nu vor fi
recepţionate. Corpul nu ar trebui să stea nici neconfortabil. Când nu se simte
confortabil automat îşi va schimba poziţia. În timp ce meditezi fiinţa ta
interioară te va îndrepta în mod spontan către o poziţie confortabilă şi apoi
depinde de tine să o menţii. Avantajul principal al poziţiei lotusului este că te
ajută să îţi menţii şira spinării dreaptă şi verticală. Dar nu va menţine
neapărat şi corpul relaxat. Deci poziţia lotusului nu este deloc necesară
pentru o meditaţie bună. Mulţi oameni meditează foarte bine în timp ce stau
pe scaun.

3
4

RESPIRAŢIA CORECTĂ

Respiraţia corectă este foarte importantă în meditaţie. Când inspiri


încearcă să inspiri cât poţi de încet şi liniştit astfel încât dacă cineva ar pune
un firicel de aţă în faţa nasului tău, acesta nu s-ar mişca deloc. Şi când încerci
să expiri, încearcă să expiri chiar şi mai încet decât ai inspirat. Dacă este
posibil, lasă o scurtă pauză între sfârşitul primei expiraţii şi începutul celei de
a doua inspiraţii. Dacă poţi reţineţi respiraţia câteva secunde. Dar dacă este
dificil să nu o faci. Niciodată să nu faci nimic din ce îţi va dăuna organelor
sau sistemului respirator.
Primul lucru la care ar trebui să te gândeşti în timp ce inspiri este
puritatea. Când inspiri, dacă poţi să simţi că suflarea ta vine direct de la
Dumnezeu, de la Puritatea însăşi, atunci respiraţia ta poate fi purificată cu
uşurinţă.
Apoi, de fiecare dată când inspiri, încearcă să simţi că aduci în corpul
tău pace, pace infinită. Opusul păcii este neliniştea, agitaţia. Când expiri,
încearcă să simţi că expulzezi sau elimini agitaţia şi neliniştea din tine. Când
respiri astfel vei descoperi că neliniştea te va părăsi. După ce practici aceasta
de câteva ori încearcă să simţi că inspiri putere din univers. Iar când expiri
simte că frica părăseşte corpul tău. După ce faci aceasta de câteva ori, încearcă
să simţi că inspiri bucurie, bucurie infinită şi că expiri tristeţea, suferinţa şi
melancolia.
Mai este un lucru pe care de asemenea poţi să îl încerci. Simte că inspiri
nu aer ci energie cosmică. Simte că o energie cosmică uriaşă intră în tine cu
fiecare respiraţie şi o vei folosi pentru a îţi purifica corpul, vitalul mintea şi
inima. Simte că nu este nici un singur loc în corpul tău care nu a fost ocupat
de energie cosmică. Ea curge ca un râu în interiorul tău, spălând şi purificând
întreaga fiinţă. Apoi când începi să expiri, simte că expiri toată mizeria din
tine – toate gândurile nedivine, ideile obscure şi acţiunile impure. Tot ce
consideri nedivin în interiorul tău, orice nu vrei să pretinzi că este al tău,
simte că îl expiri.
Aceasta nu este pranayama tradiţională din yoga, care este mult mai
complicată şi mai sistematizată, dar este cea mai eficientă metodă spirituală
de respiraţie. Dacă practici această metodă de respiraţie, vei vedea curând
rezultatele. La început va trebui să îţi foloseşti imaginaţia, dar după o vreme,
vei vedea şi vei simţi că nu este deloc imaginaţie ci realitate. Tu inspiri în
mod conştient energia care curge în jurul tău, purificându-te şi golindu-te de
tot ce este nedivin. Dacă poţi să respiri astfel cinci minute zilnic, vei fi capabil
să faci un progres foarte rapid. Dar aceasta trebuie făcută într-un mod
conştient şi nu mecanic.

4
5

MEDITAŢIA LEULUI

Cel mai bine este să meditezi cu ochii parţial deschişi şi parţial închişi.
În acest fel tu eşti rădăcina copacului şi în acelaşi timp ramura cea mai de sus.
Simte că partea din tine care are ochii pe jumătate deschişi este rădăcina,
simbolizând Mama-Pământ. Cealaltă parte, care are ochii pe jumătate închişi
este ramura cea mai înaltă, lumea viziunii sau hai să îi spunem Raiul.
Conştiinţa ta este pe nivelul cel mai înalt şi de asemenea aici pe pământ
încercând să transforme lumea.
Când meditezi cu ochii pe jumătate deschişi şi pe jumătate închişi faci
ceea ce se numeşte meditaţia leului.

RUGĂCIUNEA ŞI MEDITAŢIA

Diferenţa dintre rugăciune şi meditaţie este aceasta: rugăciunea este


ceva absolut intens şi înălţător, în timp ce meditaţia este ceva vast şi imens
care în final se extinde în Infinit. Când ne rugăm simţim că exisenţa noastră
este o flacără ce se înalţă într-o singură direcţie. De la tălpile picioarelor până
în creştetul capului, întreaga noastră fiinţă invocă şi strigă în sus. Însăşi
natura rugăciunii este să Îl atingi pe Dumnezeu mergând în sus.
Dar meditaţia nu este aşa. Când medităm, ne aruncăm într-o extindere
vastă, într-o mare infinită de pace şi beatitudine sau întâmpinăm Vastitatea
infinită în noi. Rugăciunea de obicei nu se răspândeşte, dar meditaţia se
răspândeşte; de fapt este o expansiune imediată. Meditaţia, ca aripile unei
păsări se desfăşoară în pace, lumină şi beatitudine. Când medităm vedem,
simţim şi creştem în întregul univers de lumină şi beatitudine.
Rugăciunea cea mai înaltă este „Facă-se Voia Ta”. Aceasta este în mod
absolut înălţimea cea mai mare atinsă de rugăciune. Aceasta este de asemenea
începutul meditaţiei. Acolo unde rugăciunea îşi încetează călătoria, începe
meditaţia. În meditaţie nu spunem nimic, nu facem nimic, nu avem nimic.
Totul a fost spus şi făcut în şi prin noi, de dragul lui Supreme. În lumea
meditaţiei, Supreme acţionează în şi prin noi pentru El însăşi.
Când ne rugăm, urcăm la Dumnezeu; când medităm, Dumnezeu
coboară la noi. În final este acelaşi lucru.
Când mă rog, eu vorbesc şi Tatăl ascultă. Când meditez, Tatăl meu
vorbeşte şi eu ascult. Când devenim foarte avansaţi în viaţa spirituală şi
abandonaţi în totalitate Voinţei Divine, nu va trebui nici să Îi vorbim nici să Îi
cerem nimic lui Dumnezeu. Atunci vom vedea că Dumnezeu cunoaşte
întotdeauna nevoile noastre şi are grijă de noi infinit mai mult decât avem noi
grijă de noi.

5
6

MANTRA

O mantră este o incantaţie. Poate fi o silabă, un cuvânt, câteva cuvinte


sau o proproziţie. Când repeţi o mantră de mai multe ori aceasta se numeşte
japa.
Fiecare mantră reprezintă un aspect particular al lui Dumnezeu şi
fiecare mantră are o semnificaţie specială şi o putere interioară. Căutătorul
trebuie să primească o mantră adecvată de la maestrul său spiritual sau din
interior.
Japa şi mantrele au propria lor putere. O mantră invocă un aspect
particular al lui Dumnezeu. Dar dacă căutătorul poate medita bine zece sau
cincisprezece minute şi intră în expansiunea infinită a păcii, luminii, şi
beatitudinii, atunci sufletul său poate să se desfete cu ceea ce are nevoie sau
ce doreşte.
Dacă nu poţi intra în meditaţia ta cea mai profundă deoarece mintea
este agitată atunci aceasta este o ocazie de a folosi o mantră. Poţi repeta câteva
minute „Supreme” sau „Aum” sau „Dumnezeu”. De asemenea dacă eşti
atacat pe planul vital--emoţional şi în tine intră gânduri rele sau vibraţii
neplăcute, poţi să repeţi „Aum”, sau numele lui „Supreme”. În acest caz
încearcă să o faci cât mai repede posibil. Când încerci să îţi cureţi mintea de
impurităţi, trebuie să cânţi ca şi cum ai alerga să prinzi un tren în mers. În
timpul japa-ei obişnuite, spune mantra în mod normal şi însufleţit dar nu
prelungi prea mult: altfel nu vei avea vreme să cânţi de 500 de ori sau de 600
de ori cât este necesar.
Dacă vrei să dobândeşti o purificare deosebiă a naturii tale, atunci japa
este cea mai efectivă. Dar trebuie să o faci în mod sistematic, pas cu pas.
Astăzi repetă „Aum” sau „Supreme” sau orice altă mantră foloseşti, de 500 de
ori. Mâine repetă mantra de 600 de ori; poimâine de 700 de ori şi aşa mai
departe până ajungi la 1200 în decurs de o săptămână. Apoi descreşte zilnic
până atingi din nou 500. Astfel e ca şi cum ai urca într-un copac şi apoi ai
coborî din acesta.
Te rog continuă acest exerciţiu săptămânal, timp de o lună. Apoi fie că
doreşti sau nu să îţi schimbi numele, lumea îţi va da un nou nume:
„Puritate”.

CÎND ÎNCEPI MEDITAŢIA

Poţi să începi meditaţia repetând de câteva ori numele lui „Supreme”.


Supreme este Guru-l nostru etern. Sau dacă poţi să cânţi „Aum” însufleţit, de
asemenea te va ajuta.
În viaţa spirituală, recunoştiinţa este foarte importantă. Dimineaţa
devreme când îţi începi meditaţia, respiră foarte adânc de trei ori şi în timp ce

6
7

inspiri oferă-ţi recunoştiinţa însufleţită Lui Supreme deoarece te-a trezit şi ţi-a
dăruit nevoia urgentă de a medita. Din mii şi milioane de oameni de pe
pământ, el te-a ales pe tine pentru a intra în viaţa spirituală; aşa că în mod
normal Îi eşti recunoscător.
Meditaţia este ca şi cum ai coborî pe fundul oceanului unde totul este
calm şi liniştit. La suprafaţă pot fi o multitudine de valuri, dar marea nu este
afectată în adâncime. În adâncurile cele mai adânci, marea este în totalitate
liniştită. Când începem să medităm, mai întâi încercăm să atingem propria
noastră existenţă interioară, existenţa noastră adevărată-- aceasta ar fi cum s-
ar spune fundul mării. Apoi, când vin valurile din lumea exterioară, nu
suntem afectaţi. Frica, dubiul, grija şi toate tumulturile vieţii sunt spălate,
deoarece în interiorul nostru este pace solidă. Gândurile nu ne pot atinge,
deoarece în minte este în totalitate pace, linişte, unitate. Ca şi peşti din mare,
ei sar şi înoată dar nu lasă nici o urmă. Deci când suntem în meditaţia cea mai
înaltă, simţim că suntem marea şi vieţuitoarele din mare nu ne pot afecta.
Simţim că suntem cerul şi toate păsările care zboară pe lângă noi nu ne pot
afecta. Mintea noastră este cerul şi inima noastră este marea infinită. Aceasta
este meditaţia.

DESPRE AUTOR

Născut în Bengal, India, Sri Chinmoy este un poet şi un filozof al


secolului XX. Parfumul înţelepciunii Estice radiază din stilul său modern iar
grădina de flori a ideilor şi sentimentelor îmbobocesc ca rezultat al iluminării.
El ne arată drumul către grădina noastră secretă care sălăşuieşte adânc în
interiorul nostru.
Sri Chinmoy este un lider spiritual internaţional, autor, artist, muzician
şi atlet care trăieşte actualmente la New York. De asemenea el ţine anual în
toată lumea o serie de concerte dedicate păcii. El şi-a dedicat viaţa căutării
lumii păcii şi împlinirii potenţialului nelimitat al spiritului uman. A inspirat
milioane de oameni din toată lumea să descopere izvorul nesecat al păcii şi
împlinrii care se află adânc în interiorul fiecăruia din noi.

“Peace “Pacea
Is oneness-love universal Este iubirea unităţii universale
In action.” În acţiune.”

Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul: www. srichinmoyorg.com

7
8

Potrebbero piacerti anche