Sei sulla pagina 1di 1

Îndrumar

pentru întocmirea autobiografiei

Autobiografia se va referi obligatoriu la toate punctele prevăzute mai jos ş


i va fi redactată
personal de către candidat, în mod cursiv, cu cerneală/ pastăalbastră, lizibil, fărăş tersături sau
prescurtări.

1. Date personale: numele ş i prenumele (numele purtate anterior); locul şi data naşterii (ziua, luna,
anul, satul, comuna, oraş ul sau municipiul, judeţ ul – indicându-se denumirea actualăa
localităţilor), prenumele părinţ ilor, domiciliul, cetăţenia, starea civilă, studii, limbi stră ine
cunoscute ş i la ce nivel; profesia de bază, locul de muncăş i funcţia, numărul de telefon de acasăş i
de la serviciu.

2. Date privind activitatea desfăş urată:


Se va ară ta cronologic ş i detaliat activitatea desfă şuratăpe perioade, începând cu ciclul
gimnazial ş i pânăîn prezent (ş coli, cursuri, locuri de muncă ), inclusiv întreruperile ş i motivele,
menţ ionându-se funcţ iile îndeplinite, titulatura completăa unităţ ilor în care ş i-a desfă şurat sau îşi
desfăş oarăactivitatea, precizând adresa acestora.
Cu privire la îndeplinirea serviciului militar se va evidenţ ia perioada, arma ş i specialitatea
militară, indicativul, reş edinţ a unită ţ
ii ş
i gradul pe care îl au în rezervă .
Pentru fiecare perioadădescrisăvor fi indicate 2 – 3 persoane care cunosc bine activitatea
candidatului.
Candidatul va menţ iona dacăa fost arestat, judecat sau condamnat, ori este în curs de urmă rire
penală, judecare sau în executarea unei sancţ iuni penale, prezentând detaliat în ce au constat faptele,
când s-au produs ş i când s-a luat hotă rârea în cauză . Aceleaş i menţ iuni vor fi făcute şi cu privire la
soţie/ soţş i părinţi.
Se vor ară ta deplasă rile pe care le-a fă cut în străină tate, motivul – în interes de serviciu sau
personal – în ce ţ ări, perioada.

3. Date despre rude:


a) Date despre pă rinţii, soţia/ soţ ul, fraţ ii/ surorile candidatului – numele ş i prenumele, data şi
locul naş terii, cetăţ enia (dacăau ş i altăcetă ţenie), studiile, ultimul loc de muncăş i funcţ
ia
(situaţ
ia actuală ), domiciliul ş i numă rul de telefon;
b) Date despre copii: se vor trece în ordinea vârstei, ară tându-se numele ş i prenumele, locul şi
data naşterii, ocupaţ ia şi locul de muncă, domiciliul ş i numărul de telefon;
c) Pentru părinţ ii soţ iei/ soţ ului, fraţ ii/ surorile acesteia, se vor ară ta aceleaş i date ca pentru
persoanele prevă zute la lit. a).

Pentru persoanele menţ ionate în autobiografie, acolo unde este cazul, se va menţiona şi numele
purtat anterior.
În încheierea autobiografiei se va menţ iona: “Aceasta îmi este autobiografia pe care o dau ş
io
semnez, asumându-mi ră spunderea exactită ţ
ii tuturor datelor”.

Semnă
tura________________ Data_____________

Potrebbero piacerti anche