1.

Filtrarea glomerulara-e procesul initial de formare a urinei, care consta in trecerea plasmei
fara proteine din capilarele glomerulare, in spatiul capsulei Bowmn, prin membranele filtrante glomerulare (endoteliul capilar, MB, epiteliul capsulei Bowan). Acest fluid se numeste ultrafiltrat, deoarece se formeaza sub presiune-presiunea hidrostatica a singelui. Concentratia filtratului plasmatic-urina primara-uree, acid uric, creatina, glucoza, ionii de Na, Ca, K, Cl, contine si serumalbumine. RFG-determinata de: a)echilibrul dintre presiunea hidrostatica si coloid-osmotica; b)coeficientul de filtrare capilara(Kf)-depinde de permeabilitatea membranei si de suprafata ei de filtrare. La un individ adult, RFG=125 ml/min sau 180l/zi. Bariera de filtrare: 1.endoteliul capilar-exista fenestratii 2.MB-retea fibrilara de collagen si proteoglicani. 3.strat de cellule epiteliale-podocite-intre podocite sint pori prin care se deplaseaza filtratul glomerular. Factorii determinanti ai RFG: 1.permeabilitatea membranei filtrante; 2.presiunea efectiva de filtrare; 3.debitul circulator renal. -cresterea presiunii hidrostatice in capsula Bowman reduce RFG. -cresterea presiunii colloid-osmotice in capilarele glomerulare determina scaderea RFG. -cresterea presiunii hidrostatice glomerulare determina cresterea RFG- e determinata de: presiunea arteriala, rezistenta la nivelul arteriolei aferente si eferente. Fluxul sangvin renal. Aproximativ 1200ml/min Rinichii consuma in mod normal de 2 ori mai mult O2 decit creierul, si fluxul sangvin renal este de 7 ori mai mare decit fluxul sangvin cerebral. O parte din O2 consumat de rinichi e utilizat pt reabsorbtia active a unor mari cantitati de Na la nivelul tubilor renali. Consumul renal de O2 variaza direct proportional cu reabsorbtia tubulara de Na, care e dependenta de RFG si rata filtrarii sodiului. Controlul fiziologic al filtrarii glomerulare si al fluxului sangvin renal. SN simpatic-stimularea n.simpatici renali determina constrictia arteriolelor renale si scaderea fluxului sangvin renal si RFG. Rol:in reactiile de aparare, hemoragii severe, ischemie severa. Factori umorali: a)adrenalina, noradrenalina, endotelina- determina constrictia arteriolelor aferente si eferente, producind scaderea RFG si a fluxului sangvin renal. Catecolaminele au efect in paralel cu SNVS-in reactiile de aparare, hemoragie severa. b) angiotensina IIc)factorii vasodilatatori: NO, prostaglandinele, bradikinina-au rolul de a reduce efectul vasoconstrictor al SNS si al AgII-previn reducerea RFG si al FSR. Autoreglarea-proprietatea intrinseca a rinichiului de a mentine costante RFG si FSR, in conditiile a unor largi variatii ale PA(75-160mmHg). Este conditie necesara pt controlul precis al excretiei renale de apa si solviti.

2 Reabsorbtia in tubul contort distal

Primeste 15% RFG hipoton-finalizarea urinarii. Are 2 segmente:segment de dilutie a urinei-prima 1/3 a tubului distal-reabsorbtia ionilor; segment de finalizare a urinei-ultimele 2/3 ale tubului distal+tubul colector-unde se formeaza urina finala. Are celule principale si intercalare. La limita tubului distal-ansa Henle-macula densa cu rol in feedback-ul tubulo-glomerular. 3.Reabsorbtia de Na-dependenta de aldosteron Aldosteronul creste reabsorbtia de Na si secretia de K prin activarea Na/K-ATP-azei care creste permeabilitatea pt Na si K. Dupa Na, creste reabsorbtia pasiva de Cl si HCO3 si secundar de apa. 4.Reabsorbtia ureei-dependenta indirect de ADH-prin reabsorbtia progresiva a apei, creste concentratia ureei in ultima parte a tubului, apoi este reabsorbita progresiv in interstitiul tubular, asfel are rol in mentinerea gradientului cortico-papilar. Controlul hormonal al reabsorbtiei tubulare Aldosteronul-determina cresterea reabsorbtiei ionilor de Na si a secretiei ionilor de K. Locul principal de actiune e reprezentat de receptorii de la nivelul celulelor principale din segmentele corticale ale tubilor renali. Mecanism:are loc stimularea activitatii pompei Na/K-ATP-aza din membrana bazo-laterala. Aldosteronul induce cresterea permeabilitatii pt Na la nivelul membranelor luminale. Angiotensina II- induce cresterea reabsorbtiei de Na si apa. Efecte:stimuleaza secretia de aldosteron(creste reabsorbtia ionilor de Na); produce constrictia arteriolelor eferente(creste reabsorbita de Na si apa); stimuleaza in mod direct reabsorbtia Na la nivelul tubilor proximali, anselor Henle, tubilor distali si colectori. Hormonul antidiuretic(ADH)- determina cresterea reabsorbtiei tubulare a apei.Actiuni: creste permeabilitatea pt apa a celulelor epiteliale din tubii distali, colectori, ductele colectoare-duce la retentia apei in org cint este risc de deshidratare. Peptidul natriuretic atrial- produce scaderea reabsorbtiei de Na si apa. Secretata de anumite celule atriale in cazul distensiei atriale ca urmare a expansiunii volumului plasmatic. Hormonul paratiroidian- determina cresterea reabsorbtiei ionilor de Ca.

3. Mecanisme generale ale transportului tubular Tubul renal primeste tot RFG(180l/zi)-care sufera procese de reabsorbtie si secretie-in urma careia se formeaza urina finala. Excretia urinara=RFG-R+S Nefrocitele prezinta la polul apical-margine in perie care mareste de 20 de ori suprafata de absorbtie si canale ionice si carrier; legaturi strinse care controleaza trecerea substantelor paracelular; la membrana bazo-laterala-nr crescut de pompe Na-K-care realizeaza transportul activ. Reabsorbtia-asigura trecerea substantelor din lumenul tubular in singe. Glucoza, AA-sint retinute in organism; Na, Cl, HCO3-reabsorbtia crescuta dar variabila in functie de necesitatile org.; Ureea, creatinina-reabsorbtia scazuta dar creste excretia. Etapele-1.trecerea apei si solvitilor prin lumenul tubular in interstitiul renale 2.trecerea apei si solvitilor din interstitiul renal in singe. Mecanisme: transport activ, pasiv, max. Mecanisme de transport tubular.

1.Transportul activ(TA)-cu consum de energie, contra gradientului de concentratie, necesita proteine carrier. 2. Transportul pasiv(TP)-fara consum de energiei, pe baza gradientului de concentratie. Factori determinanti: -permeabilitatea peretelui tubular. -timpul de pasaj-dependent de debitul tubular urinar. Tratamentul insuficientei renale prin dializa cu rinichi artificial. Principii de baza: reprezentat de circulatia singelui prin numeroase tuburi cu lumen ingust, delimitate de o membrana semipermeabila subtire. De cealalta parte a membranei exista lichid de dializa-in care se acumuleaza prin difuziune substantele care trebuie eliminate din org. Rata deplasarii solvatilor prin membrana de dializa depinde de: gradientul de concentratie al solvatilor intre cele 2 solutii; permeabilitatea membranei pt solvati; aria suprafetei de schimb a membranei; intervalul de timp in care singele de lichidul de dializa ramin in contact cu membrana de dializa. Singele este reintrodus in mod continuu in circulatia venoasa. Lichidul de dializa-nu exista fosfat, uree, sulfat sau creatinina, dar sint prezente in singele uremic.

4.Aportul zilnic de apa.

Surse: a)alimentara(2100ml/zi); b)metabolica(200ml/zi). Pierderea insensibila de apa(hidrice-prin evaporare la nivelul tr.respirator si prin difuzie la nivel cutanat). Cutanat(300-400ml/zi)-depinde de stratul cornos al tegumentului, bogat in colesterol-bariera impotriva pierderii excesive de apa prin difiuziune. Tractul respirator-inainte de a fi expirat, aerul patruns in tractul respirator e saturat cu vapori de apa la P=47mmHg. Sudoratie(100ml/zi) Materii fecale-100ml/zi Nivel renal-0,5l/zi-persoana deshidratata, 20l/zi-persoana care a ultilizat cantitate mare de apa.

Comparimentele lichidiene Lichid extracelular-lichidul interstitial si plasma sangvina. 20% din greutatea corpului. Lichid intracelular-40% din greutatea corpului; apa se gaseste in 2 forme: legata de interiorul membranei si de proteine celulare si libera ca solvent intracelular. Lichid transcelular-lichidul sinovial, peritoneal, pericardic, intraocular, cefalorahidian

5.Sngele constituie circa 6-8% din greutatea corpului

(4-5l), const din: plasm (partea lichid) - 52-58% elemente figurate (eritrocite, leucocite, trombocite) 42-48% . FUNCIILE SNGELUI: 1. Transport: 2. Meninerea homeostazei celulelor organismului prin meninerea constant a substanelor dizolvate, pH-ul, temperaturii 3 Protecie asigurat de celulele cu proprietatea de fagocitoz i celulele care pot produce anticorpi. 4. Hemostatic capacitatea de a se coagula i de a nchide lumenul vaselor lezate - oprirea hemoragiei. CONSTANTELE SNGELUI: 1. Hematocritul raportul elementelor figurate la volumul total de snge: la femei - 41-43%. la brbai - 44-48%, la noi nscui hematocritul este cu 10% mai mare, la sugari cu 7% mai mic. 2. Vscozitatea: plasmei - 1,7-2,2, sngelui integral - 5,0 3. Greutatea specific a sngelui: 1,057-1,067 la brbai; 1,056-1,061la femei 4. pH-ul: 7.34 snge venos

7,4 snge arterial. Dereglarea pH-ului: < 7,3 se numete acidoz (pH=7 com, 6,8 moartea) > 7,4 se numete alcaloz (pH=7,8 com, 8 moartea) 5. Presiunea osmotic Posm a sngelui = Posm a plasmei i e dependent exclusiv de sruri, 80% din valoarea ei revine NaCl; Posm se exprim n miliosmoli, Posm a palsmei este -290 mosm (7,6-8,0 Atm) Soluiile 0,9% NaCl, 5% glucoz izotonice Plasma sngelui const din: ap 90-91% proteine 6,5-8% substane azotate 1. proteice - albumine, globuline, fibrinogen; 2. neproteice - uree, acid uric, creatinina, amoniac; Grupele de proteine plasmatice: Albuminele 40-45 g/l, determin presiunea oncotic (80% din valoarea ei); sunt ca rezerv proteic. Globulinele 17-35 g/l 1 globulinele _ transport: lipide, fosfolipide, hormonul tiroidian - tiroxina, vit B12, fixeaz glucoza,) 2 macroglobulina inhib plasmina i proteinazele, fixeaz hemoglobina Fibrinogenul 2-4 g/l are rol n hemostaz La omul adult n decurs de o zi se formeaz circa 17 g albumine i 5 g globuline. Perioada de semidezintegrare a albuminelor la om este de 10 15 zile, iar a globulinelor de circa 5 zile, aceasta nseamn c n acest rstimp se schimb n snge circa 50% din toate proteinele. Hematocritul Raportu dintre volumul elementelor figurate ale sngelui i volumul plasmei este denumit hematocrit, care la brbai este egal aproximativ cu 48%, iar la femei 42% - normovolemie. n funcie de corelaia dintre volumul elementelor figurate ale sngelui i cel al plasmei se disting diverse forme patologice tipice ale volumului total al sngelui. Creterea sau scderea volumului total al sngelui circlant sunt respectiv desemnate ca hipervolemii i hipovolemii.

6.Reglarea schimburilor lichidiene si a echilibrului osmotic intre lichidele intracelular si extracelular

Distributia lichidului intre compartimentele intra si extracelular e determinata de efectul osmotic al solvatilor cu molecula mica-Na, Cl si alti electroliti-deoarece membranele celulare sint permeabile pt apa si relativ impermeabile pt alte substante. Apa strabate rapid membrana celulara si lichidul intracelular ramine izotonic cu lichidul extracelular. Principiile de baza ale osmozei si presiunea osmotica. Osmoza-difuziunea neta a apei printr-o membrana cu permeabilitate selectiva care separa 2 compartimente care contine solutia mai diluata catre compartimentul care contine solutia mai concentrata. Daca NaCl e introdus in lichidul extracelular, apa difuzeaza rapid din celule in lichidul extracelular, prin membranele celulare, pina cind concentratia apei in ambele compartimente devin egale. Daca NaCl e indepartat din lichidul extracelular, apa difuzeaza din lichidul extracelular in celule. Rata de difuzie a apei-rata osmozei. Presiunea osmotica-presiunea necesara pt a stopa procesul de osmoza. Pos a unei solutii e invers proportionala cu concentratia apei din solutia respectiva si direct proportionala cu concentratia solvatilor din solutie. Osmolalitatea-concentratia osmotica a unei solutii atunci cind concentratia e exprimata in osmoli per kg/l de apa. Osmolaritate-concentratia osmotica a unei solutii cind concentratia e exprimata in osmoli per litru de solutie, Osmolul-unitate de masura a capacitatii solvitilor de a realiza osmoza si de a produce presiune osmotica. O masura a nr.total de particule. Solutie izotonica-solutie de solvati nedifuzabili care are osmolaritatea de 282mOs/l, in care celulele nu isi vor micsora sau mari volumul, deoarece concentratiile apei in lichidele intra si extracelular sint identice si solvatii nu pot traversa membrana celulara.

Solutie hipotonica-solutie care contine solvati nedifuzabili in concentratie redusa, apa difuzeaza in celula si determina cresterea volumului acesteia. Solutie hipertonica-solutie care are o concentratie ridicata de solvati nedifuzabili, apa difuzeaza din celula in lichidul extracelular, determinind cresterea lichidului intracelular si diluarea lichidului extracelular.

7.
Volumul si osmolaritatea lichidelor extra si intracelular in stari patologice Principii: 1.Apa strabate rapid membranele celulare-osmolaritatea lichidelor intra si extracelulare ramin aproape egale. 2.Membranele celulare sint aproape complet impermeabile pt numerosi solvati-nr de osmoli ramine constant Glucoza si alte substante administrate pt sustinerea nutritiva a org- cind sint utilizate, concentratia substantelor osmotic active pe care le contin e ajustata astfel incit solutia sa fie aproape izotonica, sau solutiile sint introduse destul de lent pt a nu deregla echilibrul osmotic al lichidelor corporale. Hiponatremia- atunci cind concentratia plasmatica a Na scade cu mai mult sub valoarea normala. Cauze: pierderea de NaCl din lichidul extracelular(duce la deshidratarea hipoosmotica si scaderea volumului lichidului extracelular); excesul de apa; abuzul de diuretice saluretice; boala Adison. Hipernatremie- concentratia plasmatica a Na e mai mare decit valoarea normala. Cauze: pierderile de apa(deshidratare hiperosmotica) si excesul de Na(hiperdratare hiperosmotica) Edemu-prezenta unei cantitati excesive de lichid la nivelul tesuturilor. Edem intracelular-Cauze: 1.diminuarea activitatii sistemelor metabolice celulare. 2. nutritia inadecvata a celulelor Edem extracelular-se produce cind la nivelul spatiilor extracelulare se acumuleaza lichid in exces. Cauze: 1.trecerea anormala al lichidului din plasma in spatiile interstitiale precapilare; 2.incapacitatea vaselor limfatice de a reabsorbi complet acest lichid in interstitiu pt al returna in circulatie. Lichidele din spatiile potentiale ale organismului. Spatiile potentiale-cavitatea pleurala, pericardiaca, peritoneala, sinoviale(cavitatile articulare si bursele) -intre capilare si spatiile potentiale se realizeaza schimburi lichidiene-membrana care delimiteaza spatiile potentiale nu prezinta rezistenta la pasajul lichidelor, al electrolitilor si proteinelor-de aceea lichidul din capilarele adiacente difuzeaza in aceste spatii. -vasele limfatice dreneaza proteinele din spatiile potentiale-datorita filtrarii din capilare, proteinele se aduna in acelasi mod ca in spatiile interstitiale. -exsudat-lichidul de edem de la nivelul spatiilor potentiale.

8.Rinichii secreta excesul de apa prin formarea urinei diluate-cind in org.exista exces de apa, iar osmolaritatea lichidelor corporale e scazuta, osmolaritatea urinara scade pina la 50 mOm/l. Atunci cind exista un deficit de apa si osmolaritatea lichidului extracelular e crescuta, osmolaritatea urinei este intre 1200-1400 mOm/l
Controlul osmolaritatii lichidului extracelular si al concentratiei extracelulare de Na. Concentratia plasmatica-140-145 mEq/l; Osmolaritatea medie-300 mOsm/l Calcularea osmolaritatii plasmatice: Posm=2,1*concentratia plasmatica a Na Mecanismul de feedback osmoreceptori-hormon antidiuretic Functionarea: 1.Cresterea osmolaritatii lichidului extracelular duce la ratatinarea unor neuroni-osmoreceptori din hipotalamusul anterior. 2.Ratatinarea osmoreceptorilor induce generarea de impulsuri nervoase la nivelul acestora care sint transmise catre neuronii adiacenti din nucleul supraoptic, de unde impulsurile sint transmise descendent prin tija pituitara, catre lobul posterior al hipofizei. 3.PA stimuleaza eliberarea de ADH, care e depozitat in veziculele de secretie din terminatiile nervoase. 4.ADH eliberat, ajunge la rinichi si determina cresterea permeabilitatii pt apa a tubilor distali, colectori si ductelor colectoare. 5.Cresterea permeabilitatii pt apa determina reabsorbtia crescuta a apei si excretia unui volum mic de urina concentrata. Setea n hipotalamusul anterior se afl un centru nervos al setei. Setea este condiionat n primul rnd de ctre stimulii umorali endogeni sensibili la deshidratarea celular, prin intermediul osmoreceptorilor, organii sensibili i prin intervenia hormonilor

steroizi corticosuprarenali. Creterea concentraiei sngelui, prin factori umorali, provoc deasemenea senzaia de sete. Alimentele prea srate, prea dulci sau cele picante, provoc sete prin modificrile osmotice pe care le produc, acionnd n secundar i pe cale nervoas.

Apetitul pentru sare. Stimulii care determina apetitul pt sare sint: 1.Scaderea concentratiei sodiului in lichidul extracelular; 2.Insuficienta circulatorie determiana de hipovolemie Importanta apetitului pentru sare : - demonstrata la bolnavii cu boala Addison (nu au secretie de aldosteron) ceea ce produce pierderi masive de sare prin urina , cu scaderea conc sodiului in LEC si a volemiei stimuleaza dorinta de sare.

9.Concentratia normala-2,4mEq/l
Hipocalcemie-scaderea concentratiei ionilor de Ca-excitabilitatea celulelor musculare si nervoase creste, se dezvolta tetanie hipocalcemica(contractii spastice ale mm scheletici). Hipercalcemie-cresterea concentratiei de Ca-favorizeaza aparitia aritmiilor cardiace. 50%-sub forma de ioni de Ca 40%-legat de proteinele plasmatice 10%-formeaza complexe cu anioni(ionii de fosfat si citrat) Reglarea excretiei renale de ioni fosfat Mecanism: la nivelul tubilor renali rata de reabsorbtie a ionilor fosfat are valoare maxima-0,1mM/min, cind in filtratul glomerular este o cantitate mai mica decit aceasta valoare, aproape toata cantitatea de fosfat filtrata e reabsorbita. Cind cantitatea de fosfat e mai mare, excesul e excretat. PTH-ul: 1.induce reabsorbtie osoasa, astfel incit in lichidul extracelular ajung cantitati mari de ioni fosfat provenite din sarurile minerale osoase. 2.determina scaderea capacitatii maxime de transport tubular al ionilor fosfat si prin urina e excretat o proportie mai mare din fosfatul tubular. Controlul excretiei renale de magneziu Cantitate mare-la nivelul sistemului osos. Mare parte-in spatiul intracelular. Mai putin de 1%-lichidul extracelular Concentratia plasmatica-1,8mEq/l; mai mult de jumatate-legata de proteinele plasmatice. Concentratia Mg liber-0,8mEq/l

65%-se reabsoarbe in AH 25%-la nivelul tubilor proximali. 5%-la nivelul tubilor distali si colectori. Mecanisme care duc la cresterea excretiei de Mg: -cresterea concentratiei extracelulare a ionilor de Mg -cresterea volumului extracelular -cresterea concentratiei extracelulare a ionilor de Ca.

10.Concentratia normala a ionilor de hidrogen, pH-ul lichidelor organismului. Importanta.

C% sangvina-40 nEq/l. Variatii normale-3-5 nEq/l pH=log 1/[H]=-log[H]....pH=-log[0,00000004]=7,4 pH scazut corespunde unei concentratii ridicate a H pH ridicat corespunde unei concentratii scazute de H pH singelui arterial=7,4 pH singelui venos si lichidelor interstitiale=7,35 Acidoza-pH scade sub 7,4 Alcaloza-pH creste peste 7,4 Limita sup- pH=6,8; Limita inf-pH=8,0 Variatiile produse in starile de acidoza si alcaloza. Variaii fiziologice - n funcie de: vrst: - de obicei la nou nscui i copii este mai alcalin (7,42) -favorizeaza procesele anabolice, deci creterea; -la varstnicieste mai acid deoarece predomina procesele catabolice, dar i prin inrautatirea conditiilor de hematoza pulmonara si de schimb tisular; acidoza de varsta se adauga la acidoza din somn determinnd decese in primele ore ale diminetii, cand organismul este pus in cele mai proaste conditii metabolice. fazele digestiei: -in timpul digestiei gastrice ,pH-ul este mai alcalin datorita eliminarii H+ sub forma de H -digestia intestinala pH-ul usor acid, deoarece se foloseste HCO-3 pentru generarea sucului intestinal ritmul nictemeral: noaptea si dimineata pH-ul este mai acid, datorita acumularii nocturne de CO2, prin scaderea excitabilitatii centrilor nervosi in somn; altitudine: pH mai alcalin = alcaloza fiziologic de altitudine. Scderea pO2 provoac hiperventilaie i eliminare de CO2.

11.Sistemul tampon acid carbonic-bicarbonat

ST acid carbonic-bicarbonat-alcatuit dintro solutie apoasa care contine: a)un acid slab H2CO3; b)o sare a bicarbonatului NaHCO3. Din arderile celulare rezult CO2, care difuzeaz n plasm, unde: -o mica parte (8%) trece spontan in H2CO3; -o mica parte se dizolva; -ce mai mare parte patrunde in eritrocite (cca 92%). O parte din CO2 ajuns in eritrocit se combin cu Hb i formeaz carboHb sau carbamatul de Hb, care, ajuns la plmni se elimin. Sistemul tampon al fosfatilor Elemente principale: H2PO4; HPO4. Cind un acid tare e adaugat la un amestec format de aceste substante, ionii de H sint acceptati de HPO4 si e transformat iin H2PO4. Cind o baza tare e adaugata, precum NaOH, componenta OH e tamponata de H2PO4, se formeaza HPO2, H20. pH=6,8. Sistemul tampon al proteinelor

Difuziunea elementelor sistemului tampon acid carbonic-bicarbonat induce variatia pH-ului lichidului intracelular atunci cind pH-ul extracelular se modifica. 60-70%-din totalitatea substantelor chimice cu rol de tampon acido-bazic e localizata in celule, iar subst sint reprezentate de proteine. pK=7,4 Reglarea respiratorie a echilibrului acido-bazic. Ventilatia contribuie esential la mentinerea pH-ului sanguin, ea adaptandu-se permanent la variaiile pCO2. Agresiunea acida (creterea pCO2) va determina prin sistemele tampon o producie crescuta de acid carbonic, care disociaza rapid in H2O si CO2. Cresterea presiunii CO2 va determina hiperventilatie prin stimularea centrilor respiratori, care va realiza corecia (neutralizarea) pH-ului ntr-un timp de 1-15 min.. Agresiunea alcalina bicarbonatul sanguin va creste, centrul respirator va fi mai putin excitat scade frecventa si amplitudinea miscarilor respiratorii se retine CO2, care va genera H2CO3 i va tampona excesul de baze. 12.Controlul renal al echilibrului acido-bazic Rinichiul are un rol fundamental in reglarea concentratiei ionilor de H pentru ca realizeaza eliminarea H+ in exces prin secretie activa a H+ la nivelul celulelor tubulare, n acelasi timp recupernd si refacnd bicarbonatul. Corectia este lenta (in 1- 3 zile), dar completa. Secretia activa a H+ in celulele tubulare se pare ca are loc prin 2 mecanisme : - hidratarea CO2: CO2 din snge difuzeaz n celula tubular, unde se hidrateaz n prezena AC cu formare de H2CO3. Acidul carbonic disociaz rapid i spontan n HCO3- care se rentoarce n snge i H+ care este secretat activ n lumenul tubular, unde va fi preluat i tamponat de ST. - mecanism redox: n celula tubular, apa disociaz n H+ care va fi secretat activ n lumen i OH- care se combin cu CO2 venit din snge, n prezena AC, rezultnd HCO3- care este recuperat n snge (vezi figura) Neutralizarea i eliminarea ionilor de H la nivel renal se face prin intervenia sistemelor tampon urinare, rinichiul avnd 3 ST: bicarbonat, fosfat i sistemul ionilor de amoniu. Primele doua provin din plasma, iar cel de-al treilea este propriu . .Dereglari primare EAB. Raspunsuri de compensare. Cauzele clinical ale tulburarilor acido-bazice. Tratamentul. -Acidoze pH <7,38 -Alcaloze pH >7,42 Cauzele pot fi: respiratorii, metabolice sau mixte n functie de gradul lor de compensare chimico-biologica sunt: necompensate, partial compensate,compensate. 1. Acidoza respiratorie se instaleaz ca urmare a scaderii ventilatiei pulmonare prin: -deprimarea centrilor respiratorii in afectiunile neurologice; -afectiuni pulmonare cu reducerea parenchimului pulmonar; -scaderea capacitatii de difuziune alveolo-capilara. Se caracterizeaza prin acumulare de CO2 in sangele sistemic si in tesuturi: - crete pCO2 >45mmHg (hipercapnie); - scade pH-ul < 7,38 - crete HCO3- > 38mEq/l. Initial acesta creste pentru a tampona excesul de H+ (1mEq/l pt fiecare 10mmHg crestere a pCO2 ; daca hipercapnia persista, HCO3- creste i mai mult deoarece excesul de H+ este eliminat renal ca saruri de amoniu, eliminare care se realizeaza cu o crestere a absorbtiei de HCO3- = acidoza respiratorie cronic. - raportul HCO3-/H2CO3 este sczut < 20 Compensarea se face pe cale respiratorie i renal.

13

Compensarea respiratorie - cresterea PCO2 in sangele arterial determina stimularea centrilor respiratori i hiperventilatie, care va permite eliminarea crescuta de CO2 si H2O la nivelul plmnilor. Compensarea renala: creste eliminarea de H+ cu ajutorul ST renale = urini acide. Ca urmare a eliminarii de + H se reabsoarbe HCO3-, care este deja crescut in plasma. Cresterea reabsorbtiei de HCO3- determina o excretie crescuta de Cl- in urina rezultnd o scdere a Cl in plasma, proportional cu cresterea concentratiei de bicarbonati. 2.Alcaloza respiratorie -se caracterizeaza prin scaderea primara a pCO 2 < 35 mmHg (hipocapnie), care induce o crestere a pH-ului > 7,42 Poate fi intalnita in conditii: -fiziologice altitudine. La 4900m, pCO2 scade la 49 mmHg (normal -100 mmHg), iar presiunea atmosferic la 410 mmHg, ceea ce determin polipnee, apoi hiperventilaie cu pierdere de CO2. -patologice -hiperventilatia cronic datorata hipoxiei din anemii, boli cardio-vasculare, etc. Paraclinic : - pH >7,42 - scade pCO2 < 35mmHg - scade HCO3- < 24mEg/l - raportul: HCO3-/H2CO3 este crescut > 20 Compensarea respiratorie: Scderea pCO2 n sngele arterial determin o mai slab stimulare a centrilor respiratori hipoventilaie i reinere CO2. Compensarea renal: scderea secreiei de H+ detrmin i scderea reabsorbiei de HCO3-, care se elimin urinar = urini alcaline. In paralel apare o crestere a reabsorbtiei renale de Cl- care trece in plasma pentru a compensa pirderile de HCO3-. Mecanismul renal determina o scadere a concentratiei HCO3- in sange, in ciuda faptului ca acesta era deja sub limitele normale. Tratamentul -corectarea tulburarii care a initiat dezechilibrul; -pt neutralizarea excesului de acid-pot fi ingerate cantitati crescute de bicarbonat de Na. -bicarbonatul de Na introdus prin perfuzie intravenoasa-inlocuit cu lactatul de Na si gluconatul de Na. -in alcaloza-se administreaza oral clorura de amoniu sau intravenos lisina monohidroclorica.

14Numrul eritrocitelor:
La brbai - 5 mln/mm3 (5x1012/l) La femei - 4,5 mln/mm3 (4,5x1012/l) Creterea numrului de eritrocite ntr-o unitate de volum al sngelui se numete eritrocitoz: Durata de viata si distrugerea eritrocitelor Hemoliza (eritroliza) distrugerea eritrocitelor Osmotic (n soluie hipoton celulele se umfl iar n soluie hiperton celulele se zbrcesc) Chimic unele substane chimice pot duce la distrugerea membranei eritrocitare (ex: alcoolul provoac solvena lipidelor din membranele biologice) Biologic la aciunea unor bacterii sau toxine de origine bacterian Mecanic la trecerea eritrocitelor prin spaii nguste Termic - la temperaturi mari sau mici Imun la transfuzie de snge incompatibil dup grup sau rezus- factor Eritrocitopoieza proces de maturizare i formare a eritrocitelor Etapele eritrocitopoiezei: 1.Diferenierea transformarea celulei medulare nedifereniate n celul eritropoietic 2.Multiplicarea (proliferarea) sporirea numrului de celule eritropoietice prin mitoz 3.Maturaia totalitatea proceselor morfologice, funcionale i biochimice prin care eritroblastul eritrocit matur

4.Eliberarea eliberarea hematiilor din organul medular n circulaia sangvin Reglare eritrocitopoezei (feed-back hipoxie) 1. Eritropoetinele 2. Fierul din eritrocitele distruse sau din hran. 3. Vit B12, acidul folic intervin n sinteza acizilor nucleici responsabili de proliferarea i maturizarea Anemiile Simptom, stare patologic sau boal ce se caracterizeaz prin Nr de eritrocite si/sau cant. Hb n 1mm3 snge. Efectele anemiei asupra functionarii sistemului circulator Viscozitatea singelui depinde de concentratia sangvina eritrocitara. In anemiile severe, se reduce viscozitatea singelui-ca consecinta e scaderea rezistentei la curgere in vasele sangvine periferice, o cantitate de singe mult mai mare decit cea normala va strabate tesuturile si se va intoarce la inima si se amplifica debitul cardiac. Hipoxia-apare ca urmare a scaderii cantitatii de O2 transportata de singe si are loc dilatarea vaselor sangvine din tesuturile periferice si se amplifica debitul cardiac. Policitemia Policitemia secundara-ori de cite ori tesuturile devin hipoxice din cauza continutului scazut de O2 al aerului inspirit(altitudine inalta, insuficienta aprovizionarii tesuturilor cu O2), organelle hematoformatoare produc automat cantitati suplimentare de eritrocite(6-7 milioane/mm) Policitemia vera(eritremia)- determinata de o aberatie genetica a celulelor hematoblastice care produc celule sangvine. Celulele blastice isi pierd capacitatea de a se opri din producerea de eritrocite, precum si o productie excesiva de leucocite si trombocite. Nr.de eritrocite 7-8 milioane/mm, iar hematocritul-60-70% (40-45%valoarea normala). Efectele policitemiei asupra functionarii sistemului circulator Din cauza cresterii viscozitatii singelui, fluxul sangvin prin vasele periferice e foarte lent. Cresterea viscozitatii singelui scade rata intoarcerii venoase. Volumul sangvin e crescut ceea ce amplifica intoarcerea venoasa. Ambii factori se neutralizeaza reciproc. Totusi apare hipertensiunea.

15. Hemoglobina (Hb) const din 4 molecule de hem fiecare se combin cu un lan polipeptidic globina,
astfel formnd 4 lanuri de Hb. Aceste lanuri se leag ntre ele formnd molecula de Hb Fiecare hem conine Fe2+ care fixeaz O2. (1 molecul Hb poate fixa 4 molecule de O2 sau 8 atomi de oxigen). Tipurile de Hb Hb P - primar (embrional) n viaa intrauterin, conine 2 lanuri polipeptidice i 2 (epsilon) Hb F - fetala i se caracterizeaz prin afinitatea mrit fa de O2, conine 2 lanuri polipeptidice i 2 Hb A -adult, conine 2 lanuri i 2 lanuri . Hb M mioglobina se afl n muchi are o mas molecular mic, fixeaz i depoziteaz O2 n muchi. Coninutul Hb: 16 g/% la brbai 14 g/% la femei Pentru determinarea cantitii de hemoglobin de folosete metoda Sahli Compuii hemoglobinei sunt: Hb + O2 - oxihemoglobina HbO2 Hb + CO2 - carbhemoglobina HbCO2 Hb + CO - carboxihemoglobina HbCO Methemoglobina Hb n combinaie cu metalele grele, oxidani puternici care Fe2+ Fe 3+ compus stabil cu O2 hipoxie.

Indicele de culoare (cromatic) IC =1 normocrom IC < 1 hipocrom, IC > 1 hipercrom Hb calcl. Nr hematiilor calcul IC = Hb (N=100%) / Nr hem (N=5.000.000./mm3) Metabolismul fierului Coninutul de fier n organism este 4-4,5 g, din care: 69% - Fe2+ n Hb; 28% - depozitat n mduva oaselor, ficat, splin i muchi; 3% - din mioglobin i enzime Necesarul zilnic 10 mg / brbai, 20 mg / femei n stomac fierul din alimente Fe2+ n duoden se absoarbe enterocit: Fe2+ + apoferitina feritina care pred Fe2+ -lipoproteinei plasmatice transferina transport Fe2+ spre mduva oaselor, ficat splin i muchi celulelor reticulare macrofage: Fe2+ + apoferitin feritina pred Fe2+ eritroblatilor pentru sinteza Hb. Excreia zilnic de fier = 1mg (masele fecale), la femei n timpul ciclului menstrual = 2mg

16.Grupele sangvine AB0

Grupa zero. Cuprinde toi indivizii care au pe membrana eritrocitelor (i a altor celule) aglutinogenul zero. n mod natural, acestui aglutinogen nu-i corespunde o aglutinina anti-zero, n plasma indivizilor zero pot coexista ambele aglutinine, alfa i beta. Grapa A cuprinde indivizii ce au pe membrana hematiilor aglutinogenul A iar n plasm aglutinina beta. Grupa B indivizi cu aglutinogen B pe hematii i aglutinina alfa in plasm. Grupa ABau ambele aglutinogene pe hematii i nici o aglutinina n plasm. Grupa zero poate dona la toate grupele, el este donator universal, dar nu poate primi dect izogrup (de la zero). Grupa AB poate primi de la toate grupele, este primitor universal. Aceast regul este valabil numai n transfuzii unice i de cantiti relativ mici de snge, pn la 500 ml. Aglutininele La persoanele la care aglutinogenul A nu e prezent pe suprafata hematiilor, se formeaza in plasma Acaglutinine anti-A. Daca aglutinogenul de tip B nu e prezent-aglutinine anti-B. Grupa 0-nu contine aglutinogeni,contine aglutinine anti-A si B Grupa A-aglutinogeni tip A si aglutinine anti-B Grupa B-aglutinogeni tip B si aglutinine anti-A Grupa AB-contine ambii aglutinogeni A si B, sint absente aglutininele. Determinarea grupelor sangvine

Hematiile sint initial separate de plasma si diluate cu ser fiziologic. O parte din hematii sint puse in contact cu aglutinina anti-A iar alta parte cu aglutinina anti-B. Dupa citeva minute, amestecurile se examineaza la microscop. Daca hematiile incep sa formeze conglomerate-a avut loc o reactie Ac-Ag. Grupele sangvine Rh Sistemul Rh clasific sngele uman dup prezena sau absena unor proteine specifice pe suprafaa hematiilor. Determinarea statutului Rh ine cont de cea mai frecvent dintre acestea: factorul D, sau antigenul D. Indivizii ale cror hematii prezint antigen D pe membran sunt considerai Rh+ (pozitiv), ceilali Rh(negativ). Spre deosebire de sistemul AB0, n sistemul Rh absena antigenului nu presupune existena anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au n mod normal n ser anticorpi anti D. Statutul Rh se asociaz obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel c "grupa sanguin" este exprimat prin adugarea semnului + sau - la grupa AB0; de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc. Aceste informaii reprezint minimul necesar n practica medical pentru realizarea unei transfuzii. Raspunsul imun indus de sistemul Rh Daca unei persoane al carei singe nu contine factor Rh- i se administreaza perfuzii cu hematii care exprima factorul Rh, se formeaza lent aglutinine anti-Rh. Reactiile transfuzionale care rezulta din incompatibilitatea grupelor sangvine Daca singele donat ce apartine unei anume gr.sangvine e transfuzat la un primitor cu alta grupa de singe, apare o reactie transfuzionala ce se manifesta prin aglutinarea hematiilor din singele donorului. Singele transfuzat produce aglutinarea celulelor primitorului-componenta plasmatica a singelui donorului e diluata in intreaga plasma a primitorului si titrul de aglutinine perfuzate se reduce la un nivel mic si nu se produce aglutinarea. Eritroblastoza fetala(boala hemolitica a nou-nascutului) Se caracterizeaza prin aglutinarea si fagocitoza hematiilor fetale. Hematiile aglutinate sufera un process de hemoliza cu eliberarea Hb in singe. Macrofagele fetale transforma Hb in bilirubina si apare icterul. N-n prezinta icter si anemie. Ficatul si splina se maresc in dimensiuni. Se formeaza rapid eritrocite si mule forme celulare tinere si forme blastice nucleate care parasesc maduva osoasa a sugarului si patrund in sistemul circulator.

17Tehnica:
Numrarea leucocitelor se efectueaz asemntor numrrii eritrocitelor.Se aspir snge in pipeta potain pn la diviziunea 0,5, apoi lichid de diluie turk pn la diviziunea 11. Rezult o diluiede 1/20. Se numr patru cmpuri de 1mm n cele patru coluri ale camerei, deci 4mm. Se face mediaaritmetic a numerelor obinute. Pentru a afla numrul de leucocite /mm, se face corecia de diluie inlime dup formula: Nr de leucocite = Mx10x20 Interpretarea rezultatului: Valori normale: -la aduli:4 000-8 000/mm,-la sugari:8 000 12 000/mm, la nou nscui: 12 000-20 000/mm Leucemia (din greaca veche leukos alb i haima snge[1]) este un tip de cancer al sngelui sau al mduvei osoasecaracterizat printr-o cretere anormal a celulelor imature albe din snge numite blati (singular blast). Leucemia este un termen care acoper un spectru mai larg de boli. La rndul ei, aceasta face parte din grupul mai larg de boli care

afecteaz sngele, mduva osoas isistemul limfoid, care sunt toate cunoscute ca tumori hematologice Leucopenia, care const n scderea leucocitelor sub cifra normal de 5 0008 000 elemente pe milimetru sub, apare ca un simptom n cursul bolilor date de virusuri, precum i n febra tifoid. Chemotactism Fenomenul de atragere (chemotactism pozitiva) sau respingere (chemotactism negativa) a leucocitelor, macrofagelor, limfocitelor de catre anumite substante chimice, care se formeaza in focarul lezional. Se mai numeste chimiotaxie.

18. Imunitatea (din latin immunitas = scutire) este nsuirea organismului vegetal, animal i uman de
a opune rezisten n faa activitii microbilor i a substanelor toxice,

Tipuri de imunitate
Exist 2 tipuri de imunitate: natural i artificial, fiecare prezentnd 2 subtipuri: - imunitatea natural activ se datoreaz infeciei efective cu bacterii sau virusuri - imunitatea natural pasiv se realizeaz prin anticorpi care traverseaz placenta i ptrund n circulaia fetal.

imunitatea artificial activ - se efectueaz cu ajutorul vaccinurilor. imunitatea artificial pasiv - se datoreaz injectrii de ser care conine anticorpi.

19. Anticoagulanii Antitrombinele - I, II , III, IV,V, VI. Antitrombina III- unicul inhibitor specific al trombinei i necesit ptrezena unui Coheparina. Inhib deasemenea activitatea f X i VII Trombomodulina glicoproteid ce formeaz un complex cu trombina, unde crete afinitatea ei fa de proteina C Proteina C serinproteaz globulinic, dependent de vitamina K, care n prezena Coproteina S descompune f Va, VIIIa Anticoagulantele cu aplicare terapeutic mai folosite sunt heparina i antagonitii vitaminei K. Heparina - mucopolizaharid, ce conine glucozaminglican, acid glucuronic i o cantitate de esteri sulfurici. Inhib direct activitatea factorului X, ct i aciunea enzimatic a trombinei deja formate. Aciunea sa depinde de gradul de sulfatere: un mg corespunde la circa 100-300 UI i poate inhiba coagularea la 100-130 ml snge. Heparina are i efect lipolitic prin lipoproteinlipaza care o conine. Este distrus n ficat, prin heparinaze. Antagonitii vitaminei K (dicumarin, neodicumarin, pelentan, sincumar, varfarina(otrav pentru obolani)) sunt derivai ai 4-hidroxi-cumarin i inden-1,3-dion- ei inhib biosinteza factorilor de coagulare II,V,VII, X, provoac hemoragii Fibrinoliza ultima faz a hemostazei i are ca efect eliminarea fragmentelor de cheag i a depozitelor de fibrin sub aciunea plasminei.

 Plasmina scindeaz fibrina n fragmente polipeptidice mici, solubile, ce nu pot forma reele coerente. Plasmina se formeaz din plasminogen. Plasminogenul poate fi activat sau inhibat. Activatori: streptokinaza, lizokinaza, proteina streptococic neenzimatic (factori tisulari), urokinaza (urin), activator al plasminogenului (snge i esuturi). Inhibitori: 2 macroglobulina; 2- antitripsina i antitrombina III. Fibrinoliza patologic crescut se ntlnete n leucoze, intervenii chirurgicale pe organe bogate n activatori ai fibrinolizei (uter, prostat, plmn). Fibrinoliza poate fi inhibat prin antifibrinolitice cu acidul e-aminocapronic, acid-p-aminometilbenzoic sau trasilol.

20Numarul de trombocite
Numarul de trombocite se poate determina automat sau prin masurare in camera de numarare sau pe examinarea frotiului de sange periferic. Valoarea normala a trombocitelor: 160 000 - 450 000 pe millimetru cub. Daca numarul de trombocite este scazut se poate efectua punctie sternala sau din creasta iliaca pentru a examina maduva hematogena. Astfel se poate aprecia existenta sau absenta megacariocitelor precum si stadiul lor de maturare. Megacariocitele reprezinta aproximativ 1 - 2 % din celulele medulare.

Teste de sangerare
Testele de sangerare investigeaza hemostaza primara, se efectueaza in vivo si reprezinta timpul cat sangereaza o leziune cutanata standard.

Metoda Duke
Metoda Duke se efectueaza astfel: se practica o incizie de 1 - 2 milimetri lungime si 1 - 2 milimetri adancime la nivelul lobului urechii

 se porneste cronometrul si se masoara timpul scurs pana la oprirea sangerarii timpul normal este de 2 - 4 minute

hemostaza primara Vasoconstrictia locala Aderarea trombocitelor Activarea metabolica si agregarea trombocitelor Metamorfoza vascoasa

Trombocitopenie
trombocitopenia reprezinta o scaderea a numarului de plachete, in general sub 150.000/mm3 (milimetru cub). Cauze?- pot fi: - insuficiente cantitative de sinteza trombocitara - insuficiente calitative a producerii trombocitelor - distructia crescuta - repartitie anormala. Se disting:? - trombocitopenia esentiala sau purpura trombocitopenica (boala Werlhof)? - trombocitopenia inuma, asociata cu prezenta de anticorpi antiplachetari Trombopatie - afectiune caracterizata printr-o tulburare a functionarii plachetelor sangvine, fara micsorarea numarului lor. Simptome si tratament - simptomele sunt apropiate de cele ale trombopeniilor (afectiuni caracterizate printr-o micsorare a numarului de plachete): pete hemoragice sub piele 21.lee white- Timpul de coagulare sau Testul Lee-White a fost utilizat in trecut pentru aprecierea puterii de
coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii, controlul terapiei cu heparina sau inaintea unei interventii chirurgicale. In prezent este utilizat mai putin; a fost inlocuit cu TTPA

evalueaza atat activitatea factorilor de coagulare dependenti de vitamina K (mai putin FIX), a factorului V si a fibrinogenului, cat si functia de sinteza proteica a ficatului, cu implicatii diagnostice si terapeutice
Test protrombina-

Procesul de coagulare include trei etape: 1. Formarea complexului activator al protrombinei 2. Conversia protrombinei n trombin 3. Transformarea fibrinogenului n filamente de fibrin
Atat calea intrinseca, cat si cea extrinseca conduc la transformarea protrombinei in trombina, care, la randul sau, transforma fibrinogenul in fibrina. Calea intrinseca (calea activarii prin contact) este declansata de activarea factorului XII la contactul cu endoteliul vasului lezat.

Calea extrinseca este initiata cand factorul tisular TF interactioneaza cu F VIIa. Acest complex, impreuna cu ionii de Ca si fosfolipidele trombocitare de suprafata activeaza FX

22.