Capitolul V ANEXE

Anexa 1
RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ
1. Respiraţia artificială
2. Masajul cardiac extern

INDICAŢII
Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei sanguine intră în mărusile
elementare de de resuscitare cardiorespiratorie şi reprezintă faza I (Basic Life
Suport) a protocolului de resuscitare. Aplicarea lor precoce şi corectă
condiţionează prognosticul vital şi neurologic al bolnavului. Supravieţuirea fără
deficit este extrem de scăzută aproximativ sub 20%.
Datorită importanţei deosebite a măsurilor elementare de resuscitare şi a
condiţiilor diverse care fac necesară aplicarea lor, ele trebuie să fie însuşite nu
numai de întreg personalul medical, dar şi de cel nemedical, frecvent implicat în
astfel de situţii (pompieri, poliţie, armată) .

ÎN CE SITUAŢII
Ori de câte ori este diagnosticat un stop cardiorespirator. Diagnosticul este
strict clinic şi asociază:
- starea de inconştienţă
- absenţa mişcărilor respiratorii sau respiraţie agonică
- absenţa pulsului la arterele mari (carotidă, femurală)
- midriaza fixă bilateral

PREGĂTIREA BOLNAVULUI
Bolnavul este în decubit dorsal, pe un plan dur cu capul şi gâtul în axul
corpului, este necesară dezbrăcare minimă, pentru a nu întârzia manevrrele de
resuscitare, permiţând totuşi examen clinic al capului, gâtului şi toracelui.

DESCRIEREA TEHNICII
1. Respiraţia artificială tehnica HELP-ME
H – Hiperextensia capului
E – Eliberarea căilor respiratorii
L – Luxarea (antepulsia) mandibulei înainte, se poate realiza prin
mai multe procedee:
- Aplicând ultimile 4 degete de la ambele mâini pe gonion, iar
policele pe bărbie se proiectează mandibula
- Mandibula se luxează trăgând-o înainte cu policele de la mâna
stângă făcut cârlig, o fixează în această poziţie menţinând gura
semideschisă (salvatorul fiind aşezat în dreapta bolnavului)
P – Pensarea nasului
Masajul Extern

76
 După asigurarea libertăţii căilor aeriene (E ) se trece la insuflarea în
plămânii bolnavului a unui volum de aer sau aer îmbogăţit cu O2, care să asigure o
minimă oxigenare tisulară şi să contribuie la eliminarea CO2 acumulat în exces.
Metode :
• respiraţia gură la gură
– Metodă simplă, care nu necesită nici un echipament special;
– Permite ventilarea bolnavului cu o fracţie de oxigen inspirat de 16-18%
– Se ţine cu o mână mandibula, menţinând gura deschisă cu ajutorul
policelui, iar cealaltă mână se ţine pe fruntea bolnavului, contribuind astfel
la extensia capului (Figurile 1 şi 2);
– Gura operatorului se aplică etanş pe gura bolnavului, cu obrazul
contribuind la obstruarea narinelor pentru etanşarea căii de insuflaţie
(Figura 3)

Figura 1 Figura 2 Figura 3

De menţionat că pentru eliberarea căilor aeriene superioare înainte de orice

insuflaţie (căderea limbii este prima cauză de obstrucţie la un bolnav în comă).
Ea se realizează prin:
1. curăţarea cavităţii bucale, extragerea protezelor dentare mobile
2. aspiraţia oro-sau nazo-faringiană a secreţiilor Figura 4
3. subluxarea mandibulei - capul în extensie maximă, deschiderea gurii şi
protruzia anterioară a mandibulei
4. utilizarea unei canule oro-faringiene - pipă Guedel Figura 5.

Figura 4 Curăţarea cavităţii bucale Figura 5 Utilizarea unei canule oro-faringiene Guedel
77
 Respiraţia artificială se începe cu două insuflări lente (1-1,5 secunde);
volumul unei insuflări este de 800-1200 ml, iar frecvenţa de 10-12/minut. Dacă
este un singur operator, se fac 15 compresii cardiace pentru 2 insuflaţii, iar dacă
sunt doi operatori raportul este 5/1.

2. Masajul cardiac Extern

Prin compresia directă a cordului între stern şi coloana vertebrală, dar şi prin
creşterea intermitentă a presiunii intratoraci-ce, masajul cardiac extern asigură
circa 30% din debitul cardiac de repaus.

Tehnică:
Bolnavul este aşezat în decubit dorsal, cu toracele pe un plan dur, capul la
acelaşi nivel cu cordul, iar membrele inferioare puţin deasupra orizontalei;
operatorul stă fie la dreapta bolnavului, fie deasupra lui;
Podul unei palme a operatorului este aplicat în treimea inferioară a sternului
(evitând apendicele xifoid) (Figura 6), iar cealaltă mână se aplică peste prima;
degetele celor două mâini se pot încrucişa, evitând astfel presiunile laterale;

Figura 6 Masajul cardiac extern

Braţele rămân perfect întinse şi perpendiculare pe planul sternului; prin

greutatea corpului, operatorul exercită o presiune care deprimă cutia toracică
(Figura 6);
• criterii de eficienţă:
80-100 compresii/minut
depresiune sternală de 3,5-5 cm
durata compresiei reprezintă circa 50% din ciclul cardiac.

78
 Masajul cardiac extern combinat cu ventilaţia şi împreună cu defibrilarea
precoce sunt elementele de bază în resuscitarea cardio-respiratorie. în acelaşi timp,
este importantă urmărirea traseului ECG şi stabilirea unui abord venos periferic,
pentru injectarea unor droguri de tipul: Adrenalină, Atropină, Xilină etc.

SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI
Atât medicul cât şi asistenta supraveghează bolnavul. Se notează corect ora
stopului cardiac şi a reluării activităţii cordului. Eficienţa măsurilor de resuscitare
urmăreşte:
• ventilaţia, prin
– ridicarea cutiei toracice, fără distensie abdominală
– auscultarea simetrică a câmpurilor pulmonare
– absenţa ralurilor ronflante sau a altor zgomote respiratorii cauzate de
obstrucţie la nivelul căilor aeriene superioare
• masajul cardiac extern, prin:
– prezenţa pulsului carotidian şi femural; nu există totuşi corelaţie între
prezenţa pulsului la arterele mari şi calitatea debitului cerebral şi
miocardic
– măsurarea presiunii arteriale (automat pe cât posibil)
– coloraţia extremităţilor şi oximetria pulsului
– traseul ECG
• la nivel cerebral, pupilele sunt martorul clinic cel mai fidel al
eficienţei măsurilor de resuscitare; midriaza areactivă în lipsa oricărei intervenţii
farmacologice este semn de suferinţă cerebrală majoră. în schimb, reluarea
activităţii pupilare este semn de eficienţă a măsurilor de resuscitare asupra
circulaţiei cerebrale.
În timpul resuscitării palpez intermitent pulsul la carotidă şi femurală
şi se observă pupilele.
Criterii de abandonare a măsurilor de resuscitare:
– midriază areactivă peste 10 minute
– comă profundă, fără respiraţie spontană
– lipsa activităţii cardiace spontane peste 10 minute pe traseul ECG
– complexe ventriculare rare pe traseul ECG (sub 10/minut) neînsoţite
de activitate cardiacă mecanică după 10 minute de resuscitare.
La bolnavii cu fibrilaţie ventriculară primitivă refractară se continuă
resuscitarea până la apariţia liniei izoelectrice pe ECG şi menţinerea ei peste 10
minute.

COMPLICAŢII POSIBILE
Complicaţiile sunt frecvente şi uneori extrem de grave; doar printr-o
tehnică aplicată corect poate fi redusă frecvenţa şi gravitatea lor. Sunt legate de:
• ventilaţie
– aspirarea în arborele traheobronşic a conţinutului gastric acid

79
 – distensia stomacului care favorizează riscul de regurgitare şi aspirare
a conţinutului gastric

• masajul cardiac extern:

– fracturi costale sau sternale
– pneumotorax, hemotorax, contuzie pulmonară
– hemopericard, contuzie de miocard
– hemoperitoneu (prin ruptură de splină sau ficat).

ATRIBUŢIILE ASISTENTUL MEDICAL

În lipsa medicului
1. dacă sunteţi în faţa unui bolnav în stop cardiac cereţi imediat ajutor, fără să
părăsiţi camera, şi începeţi de urgenţă măsurile de resuscitare
2. scoate pernele de sub capul bolnavului şi îl punem în decubit dorsal
3. dezbrăcaţi bolnavul pentru moment doar la nivelul trunchiului
4. începeţi masajul cardiac
5. când vine un alt ajutor, solicit trusa de urgenţă şi trec la:
– asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare
– oxigenarea bolnavului
– stabilirea unui abord venos periferic
– efectuarea în paralel cu ventilaţia a masajului cardiac extern
– monitorizarea ECG
Solicit o altă persoană să cheme medicul
La sfârşit trebuie să efectuef un raport scris şi semnat.

CONCLUZII
– diagnosticul de stop cardiac este doar clinic şi nu depinde de nici un alt
examen complementar
– fără aviz medical specializat, nu se opresc manevrele de resuscitare
– nu voi reduce distensia gastrică prin presiune abdominală (risc de
regurgitaţie)
– nu pierd timp atunci când solicit ajutor.

Aceste gesturi simple sunt eficiente cu condiţia să fie executate corect.

Diagnosticul de stop cardiac se pune pe criterii clinice şi este o urgenţă majoră.
Pentru restabilirea unei activităţi cardiace spontane, tratamentul specific este
stabilit de o echipă specializată (medic reanimator, medic de medicină de urgenţă).

80