3.

Fiziologia aparatului cardiovascular

Circulaţia sângelui este determinată de activitatea contractilă a cordului care
asigură astfel deplasarea acestuia prin arborele vascular datorită diferenţelor de
presiune la nivelul segmentelor aparatului circulator.
Cordul împinge prin contracţie masa sangvină în arborele arterial care
înaintează în capilare şi se întoarce la inimă pe calea sistemului venos (prin
relaxarea cordului).
Inima are rolul esenţial în circulaţia sângelui datorită următoarelor
proprietăţi funcţionale ale muşchiului cardiac.
Automatismul reprezintă capacitatea muşchiului cardiac de a genera
spontan şi ritmic impulsuri cu o frecvenţă normală de 70-80 bătăi/min (pacemaker-ul
fiziologic este nodulul sinoatrial Kheit-Flack). Ritmul imprimat de nodulul
sinoatrial numindu-se ritm sinusal (în absenţa impulsurilor sinusale, comanda
inimii este preluată de nodulul atrio-ventricular cu sub 60 bătăi/min şi fasciculul Hiss
sub 40 bătăi/min) Figura 6.

Figura 12 Ţesutul nodal (excito conductor)

Automatismul inimii este continuat când aceasta este în afara organismului dar
menţinută în condiţii fiziologice optime.

25
 Excitabilitatea este proprietatea muşchiului de a răspunde la stimuli
fiziologici normali şi la excitanţi artificiali de natură mecanică (presiunea
exercitată asupra părţii lăuntrice a cavităţilor inimii),
fizică (curentul electric, temperatura ridicată cresc excitabilitatea, temperatura
scăzută o coboară), chimică (sărurile de Na, Ca, K), caracterizată prin:
• Pragul exicitabilităţii (contracţie la stimuli cu valoare prag sau mai mare)
• Legea „tot sau nimic (contracţie maximă numai dacă aceştia depăşesc
valoarea prag)
• Sumarea excitaţiei (stimul sub valoarea prag urmat la scurt timp de un alt
stimul de aceeaşi intensitate rezultând o contracţie prin scăderea pragului de
excitabilitate)
• Fenomenul scării ( răspunsul contracţiei creşte la impulsuri de intensităţi
egale, repetate la intervale scurte prin pătrunderea unui exces de Ca++ în
celula miocardică)
• Inexcitabilitatea periodică ( miocardul este refractar la orice stimul)
Conductibilitatea este proprietatea muşchiului cardiac de a propaga impulsul
generat într-o anumită zonă (din nodulul sinoatrial în atrii, se propagă în masa
muşchiului atrial cu captare în nodulul atrioventricular şi prin fasciculul Hiss şi
apoi reţeaua Purkinje în masa muşchiului ventricular proces finalizat cu contracţia
ventriculului).
Contractilitatea este proprietatea muşchiului cardiac de a-şi scurta lungimea în
timpul contracţiei ( „legea inimii” formulată de Frank-Starling exprimă
proprietatea muşchiului cardiac de a se contracta mai intens cu o forţă mai mare,
dacă lungimea lui iniţială este mai mare).
Ciclul cardiac sau „revoluţia cardiacă” reprezintă trecerea sângelui din atrii în
ventriculi şi apoi în arborele vascular împreună cu întreaga succesiune a
evenimentelor de însoţire şi are o durată de aproximativ 0,80s pentru o frecvenţă
de 70 bătăi/min.
Ciclul cardiac cuprinde:
• Contracţia atriilor sau Sistola atrială cu o durată de 0,10-0,15s
• Contracţia ventriculilor sau sistola ventriculară cu o durată de 0,30 s.
• Relaxarea /repausul întregii inimi sau diastola generală are o durată de
0,40s.
Cantitatea de sânge împinsă de inimă reprezintă debitul cardiac iar
cantitatea de sânge evacuată cu fiecare sistolă reprezintă debitul sistolic.

26
 Debitul cardiac, obţinut prin înmulţirea debitului sistolic cu frecvenţa
cardiacă pe minut are obişnuit valori de aproximativ 5,5 l.,
dar poate creşte în timpul efortului muscular până la 30 – 40 l. Debitul
cardiac creşte şi în timpul sarcinii, al febrei şi scade în timpul somnului. Debitul
sistolic variază înre 70-90 ml.
Sistemul vascular prin care sângele circulă de la inimă spre ţesuturi şi de la
ţesuturi la inimă este alcătuit dintr-un segment arterial, un segment venos şi un
segment limfatic.
Circulaţia sângelui prin corp este determinată de cord prin funcţia de pompă,
şi de forţa elastică a pereţilor atriali, în conformitate cu legile hemodinamicii
pentru circulaţia unui lichid într-un sistem de vase. Există particularităţi ale vaselor
sangvine ca de exemplu: structura elastică, variabilitatea calibrului, dar la nivelul
fiecărui ţesut reglarea fluxului sangvin este realizată de anumiţi factori umorali şi
nervoşi.
Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă la capilare, acesta
circulând sub o anumită presiune ce se transmite pereţilor arteriali şi care poate fi
determinată prin măsurare, tehnica poartă numele de măsurarea tensiunii arteriale.
Circulaţia sângelui în artere prezintă şi alte caracteristici ca de exemplu:
• Viteza de circulaţie în artere
• Continuitatea circulaţiei sângelui în artere
• Puls arterial
Capilarele conduc sângele de la arteriole la vene şi reprezintă zona de
schimb pentru oxigen şi substanţele nutritive între sânge şi lichidul interstiţial care
scaldă ţesuturile.
Venele conduc sângele neoxigenat încărcat cu substanţe din metabolismul
celular de la capilare spre inimă
Venele au rol de depozit şi rezervor sangvin ( depozitează aproximativ 3500ml
sânge) rol datorat:
• Extensibilităţii venelor care este aproximativ de 8 ori mai mare decât
cel al arterelor.
• Contractibilităţii venelor ( rol în reglarea cantităţii de sânge pentru
depozite sau lansarea acesteia în circulaţie).
Întoarcerea sângelui venos în atriul drept este asigurată de:

27
 o Diferenţa de presiune dintre segmentul periferic şi cel central al
arborelui venos
o Forţa de contracţie a inimii ( rol de pompă aspiratoare)
o Aspiraţia toracică ce are rol în timpul inspiraţiei ( rezultă presiune
negativă accentuată în torace care favorizează întoarcerea sângelui).
o Forţa de gravitaţie ( favorizează circulaţia de întoarcere din regiunile
situate deasupra nivelului cardiac)
o Contracţia musculaturii scheletice (prin comprimarea venelor, sângele
este dirijat numai spre venele mari şi atriul drept)
Reglarea circulaţiei sângelui se efectuează pe cale nervoasă (sistemul nervos
vegetativ simpatic şi parasimpatic şi sistemul nervos al vieţii de relaţie), şi pe cale
umorală.
Sistemul circulator limfatic este reprezentat de:
• Capilarele limfatice care preiau din lichidul interstiţial proteine,
lipide, corpi străini şi le trec în circulaţie.
• Ganglioni limfatici care reţin şi distrug corpurile străine (virusuri,
bacterii, celule necrozate) prin fagocitoză şi anticupogeneză (reacţii
de apărare ce constau în înglobarea şi digerarea de corpusculi străini)
• Vasele limfatice colectoare rezultate din confluenţa capilarelor
limfatice.

28