Iona Marin Sorescu

In teatrul lui Marin Sorescu si, in general, in dramaturgia moderna asistam la o imbinare a epicului si a dramaticului; prioritari sunt atat personajul, cat si evenimentul; ordinea temporala in care se desfasoara fiind impusa de personaj. Incarcand sa incadram dramaturgia lui M. Sorescu intr-una din formulele lui Wolfrang Kayser, am opta pentru teatrul a carei actiune inainteaza folosind tehnica ondulatorie, fiind dependenta de curba trairilor interioare ale personajelor. Actiunea in prim-plan trimite mereu la fundalul ideatic. In teatrul de personaj actiunea se adanceste in universul launtric. Subintitulata tragedie in 4 acte, Iona este publicata in 1968 si apartine volumului Setea muntelui de sare, fiind o piesa analitica- ceea ce se intampla pe scena reprezinta ultimul act al unei actiuni incepute de mult timp. Titlul acestei trilogii semnifica setea, fara limite, de Absolut a omului. Aparent, piesa lui Marin Sorescu are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona. Acesta este insarcinat in taina sa propovaduiasca cuvantul Domnului in cetatea Ninive, caci faradelegile oamenilor ajunsesera pana la cer. Vrea insa sa se ascunda si, cu ajutorul unei corabii, fuge la Tarsis, dar Dumnezeu il pedepseste pentru neascultare. Trimite un vant ceresc care rascoleste marea, si corabenii- pentru a potoli urgia- il arunca pe fugarul Iona in valuri. Un monstru marin il inghite, din porunca divina. Dupa 3 zile si3 nopti petrecute in pantecele pestelui, in rugaciuni, pestele l-a lasat pe Iona pe uscat. Subiectul fabulei biblice, nu-l ragasim decat vag in continutul piesei lui M. Sorescu. Eroul este, intr-un anumit fel, chiar opusul omonimului sau biblic, care fusese inghitit pentru ca vroia sa fuga de o misiune. Pescarul lui M. Sorescu se afla de la bun inceput in gura pestelui, fara posibilitatea eliberarii si fara a fi savarsit un pacat. In primul act personajul este singur; el se dedubleaza si avem un monolog fals. Iona constata ca ecoul s-a pierdut, ca nu are noroc la pesti desi marea e bogata; i-ar fi mult mai usor sa pescuiasca nori. Pentru ca este pescar, toate visele sale sunt cu pesti, iar daca ar fi padurar, el ar visa copaci. La sfarsitul actului gura pestelui se inchide. La inceputul celui de-al 2-lea act, personajul vrea sa se sinucida, dar apoi vrea sa faca o fereastra cu un cutit. In timp ce statea in burta pestelui apar pesti mai mici, care constituie hrana pestelui si Iona incepe sa cante Vesnica mistuire. Apoi se gandeste ca acesta i-ar putea folosi la construirea unei barci in mijlocul marii, pe care sa se aseze pescarusii. In actul al 3lea apar cei 2 pescari care refuza comunicarea cu el. Iona isi aminteste de mama lui, apoi isi jupoaie pielea din palma si ii scrie o scrisoare mamei lui, cerandu-i sa-l mai nasca de 10 ori. In finalul actului, vede nenumarati ochi ai pestilor care urmau sa se nasca. In ultimul tablou al piesei, Iona, batran si istovit de cate burti de peste despicase, iese la lumina dintr-o grota; se bucura de frumusetea marii, dar isi da seama ca nu este fericit. Dupa un timp vede la orizont burta altui peste, dupa care urmeazaun sir nesfarsit de burti. Amintirile sale sunt neclare, nu-si aminteste cine-I sunt parintii, nu mai stie nici cum il cheama. In cele din urma, iluminat, isi regaseste identitatea, stie ca este Iona. Aceasta descoperire ii releveaza adevaratul drum pe care trebuie s-o ia: isi spinteca propria burta in speranta ca va razbi la lumina.

Personajul mediteaza asupra marilor probleme ale existentei: viata, moartea, Dumnezeu, libertatea etc., ceea ce confera caracter filozofic piesei. Piesa este nascuta din obsesia spatiului inchis, a singuratatii. Personajul intelege mai tarziu ca traieste intr-un spatiu inchis in care este prizonier. Piesa apartine dramaturgiei absurdului, iar tema este solitudinea. Motivul central al piesei este labirintul: spatiu organizat din cercuri concentrice care reprezinta un drum al cunoasterii de sine, un drum catre perfectiune, o cale sinonima cu lupta impotriva propriei singuratati limitate. Ioana afla o definitie a vietii :dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata din ani pe care am trait-o eu, cauta un nume pentru sine :Cum ma numeam eu? si apoi isi descopera identitatea Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona! si intelege ca a gresit drumul si ca trebuie sa incerce o cale inversa. Decorul este sumar. El ajunge doar sa simbolizeze spatiul, existenta: o gura de peste si niste cercuri facute cu creta, simbolizand apa. Marin Sorescu recurge la actiunea scenica. Cand cortina se ridica, Iona strabate deja drumul desavarsirii fiintei-labirintul-simbolizat aici prin gurapestelui de care va fi inghitit: Iona se afla in fata unei situatii limita careia ii va da sens. Inca de la inceput Iona se afla sub semnul relativului, in final el va triumfa, redevenind o fiinta libera. Aceasta este optiunea ontologica. In final, Iona constientizeaza ca drumul trebuie parcurs in sens invers, catre Fiinta. Pentru M. Sorescu a trai intens cea mai adevarata experienta a vietii (moartea), inseamna sa fi liber. Ioana iese din spatiul inchis, simbolizat prin nesfarsitele burti de peste, negand acest spatiu prin taierea burtii. Ceea ce-l aproprie pe M. Sorescu de autori ai teatrului modern ar fi: problematizarea itinerariilor existentiale, fascinatia arhetipurilor, sarcasmul care se matamorfozeazain tragic, intensitatea cu care este traita viata si umorul rafinat. Ceea ce-l deosebeste este incercarea sisifica a personajelor sale de a gasi un rost actului existential, de a-i sublima ratiunea launtrica si prin faprul ca dramaturgul roman nu priveste libertatea individului in sens sartrian prin anularea divinitatii, ci asumarea acesteia. Este ceea ce confera sens scenariului ontologic. Ca unitati compozitionale ale dramaticului, M. Sorescu opteaza pentru tablou si scena. Actiunea este riguros construita, dramaturgul insistand, mai ales, pe deznodamant. Teatrul de personaj sorescian isi adanceste actiunea in interiorul personajelor, prin poeticitatea sa, coborare care, de fapt, inseamna ascensiunea si izbanda ppersonajului in incercarea sa de a depasi lumea. Prin acest mesaj al dramaturgiei sale, M. Sorescu devine autor singular in spatiul teatrului contemporan, fapt remarcat de critica de specialitate, mai ales dincolo de granitele tarii.