PATOLOGIE CERVICALĂ.

Afecţiuni congenitale. Fistule cervicale laterale sunt cauzate de diverşi factori

toxici exogeni care perturbă dezvoltarea intrauterină normală a şanţurilor branhiale.
Obiectiv se remarcă un orificiu cutanat la nivelul marginei anterioare a muşchiului
sternocleidomastoidian. Orificiul fistulos cutanat devine periodic congestiv şi se
remarcă la acest nivel secreţii purulente. Uneori se poate palpa un traiect subcutanat
care este orientat în direcţie superioară. Diagnosticul se pune pe baza semnelor
menţionate şi poate fi confirmat prin fistulografie. Medicul de familie pune
diagnosticul şi trimite pacientul la specialistul ORL care extirpă chirurgical fistula.
Chiste cervical laterale sunt diagnosticate în copilărie sau în adolescenţă. Se
manifestă ca o formaţiune fermă, elastică, mobilă situată la nivelul regiunii cervicale
laterale. Infecţia secundară produce durere marcată şi inflamaţie la nivelul
tegumentului suprajacent. Diagnosticul clinic este confirmat prin ecografie. Medicul
de familie pune diagnsoticul şi trimite pacientul la specialist care extirpă în totalitate
chistul.
Chistele şi fistulele de tract tireoglos sunt produse prin persistenţa canalului
tireoglos. Pacientul poate acuza senzaţie de presiune la nivelul gâtului, iar obiectiv se
remarcă o formaţiune elastică pe linia mediană cervicală, de obicei sub nivelul osului
hioid. Fistula cervicală mediană se produce prin perforaţia spontană sau iatrogenă a
unui chist tireoglos. În mod caracteristic, chistele şi fistulele de tract tireoglos
ascensionează odată cu mişcările de deglutiţie. Diagnosticul clinic este confirmat prin
ecografie cervicală. Tratamentul este chirugical şi constă în extirparea chistului şi a
corpului osului hioid.
Coasta cervicală este prezentă la 1% din populaţie şi reprezintă osificarea
tubercului anterior al vertebrei a 7-a cervicală. Un număr redus de pacienţi acuză însă
simptome, produse prin compresie la nivelul plexului brahial sau al arterei şi venei
subclavii. Pacienţii pot prezenta dureri în teritoriul de inervaţie al acestui plex nervos
sau chiar paralizii ale plexului brahial, tulburări circulatorii la nivelul antebraţului sau
ischemie cerebrală intermitentă manifestată prin vertij, diplopie. Tratamentul este
chirurgical.
Traumatisme ale regiunii cervicale sunt provocate în special de accidente
rutiere şi agresiuni. Traumatismele închise sau contuziile produc într-un interval
variabil de timp tumefacţii la nivel cervical datorate unor hematoame, care pot fi
pulsatile sau emfizem subcutanat datorită unor leziuni la nivelul traheii sau al
hipofaringelui. Lovituri violente (cum sunt cele produse în sporturi precum karate sau
box sau cele rezultate în urma impactului dintre volan şi regiunea cervicală) pot
produce scăderi brutale ale presiunii arteriale sau asistolie prin acţiunea asupra
baroceptorilor de la nivelul sinusului carotidian.
Plăgile regiunii cervicale provocate în scop suicid sau în timpul unei agresiuni
pot interesa conductul aero-digestiv sau vasele mari ale gâtului. Leziuni ale nervilor
din regiunea cervicală pot fi produse în timpul traumatismului sau se pot constitui
tardiv în timpul cicatrizării. Plăgile deschise ale vaselor mari ale gâtului realizează un
tablou dramatic: leziunile carotidei pot fi fatale, iar plăgile venelor mari pot cauza
embolism aerian. Tratamentul de urgenţă la locul accidentului constă în compresia
digitală imediată şi transferul de urgenţă într-un serviciu de chirurgie unde se vor
înlocui pierderile de sânge şi se va practica ligatura vaselor lezate sau se va încerca
reconstrucţia lor prin sutură vasculară sau grefă. O proporţie însemnată din
supravieţuitorii pacienţilor cu leziuni ale arterei catoride comună sau internă prezintă
leziuni cerebrale sechelare.
Inflamaţii ale ţesuturilor moi ale regiunii cervicale pot fi separate în infecţii
superficiale şi infecţii profunde. Infecţiile superficiale reprezintă infecţii primare ale
tegumentului sau ale anexelor sale şi sunt în marea majoritate produse de stafilococi.
Factori de risc sunt diabetul zaharat şi alcoolismul cronic. Principalele forme clinice
sunt furunculul, carbunculul, chiste sebacee sau dermoide infectate. Tratamentul
constă în drenaj chirurgical şi antibiotice pe cale generală.
Infecţiile profunde sunt localizate în spaţiile interfasciale cervicale, sunt
secundare necrozei sau inflamaţiei nodurilor limfatice regionale sau pot fi produse
prin propagarea unor infecţii ale ţesuturilor moi din regiunea cefalică (cum ar fi
abcesele dentare, mastoidita Bezold) sau prin extinderea supuraţiei localizate la
nivelul viscerelor din regiunea cervicală (esofag, tiroidă, etc). Tabloul clinic este
dictat de localizarea procesului inflamator: spaţiul parafaringian şi cel submandibular
sunt cel mai frecvent afectate. Se constată prezenţa trismusului, odinofagiei, torticolis,
stare septică. Colecţiile localizate profund în regiunea cervicală nu pot fi puse în
evidenţă prin palpare. Diagnosticul clinic este confirmat prin ecografie, CT, iar în
sânge apare tabloul specific infecţiilor. Sediul precis al abcesului se pune în evidenţă
prin puncţie. În evoluţie pot apare complicaţii precum obstrucţia respiratorie,
tromboflebită septică, mediastinită. Tratamentul se face în serviciu de specialitate şi
constă în antibiotice pe cale parenterală şi drenaj larg.
Adenopatii laterocervicale.
Adenopatii cervicale inflamatorii. Limfadenopatia nespecifică apare cu
precădere la copiii cu vârsta sub 10 ani, produsă de frecventele infecţii
nazofaringiene. La pacienţii cu vârsta cuprinsă între 50-70 de ani adenita este de
multe ori expresia inflamaţiei care însoţeşte un proces neoplazic. Examenul clinic
descoperă creşterea în volum şi sensibilitate la palpare la nivelul nodurilor limfatice
cervicale. Localizarea adenopatiei variază în raport cu sediul focarului infecţios: vor fi
cercetate cu atenţie scalpul, pavilionul auricular, bucofaringele, mucoasa bucală şi
dantura pentru a descoperi focarul primar. În lipsa tratamentului adecvat sau al unui
germen virulent se poate produce abcedarea şi fistulizarea nodurilor limfatice
inflamate. Diagnosticul diferenţial se face cu metastazele neoplazice, limfoame
Hodgkin sau non-hodgkiniene, adenopatii specifice, SIDA, chistele cervicale. Dacă
există un dubiu de diagnostic, pacientul va fi trimis la medicul specialist pentru a
preciza natura exactă a adenopatiei cervicale şi pentru a institui un tratament adecvat
cât mai curând posibil. Tratamentul constă în antibiotice cu spectru larg, iar dacă se
formează un abces acesta va fi drenat chirurgical.
Limfadenopatia specifică. Tuberculoza nodurilor limfatice cervicale. La
pacienţii cu tuberculoză pot fi afectate oricare din grupurile de noduri limfatice
cervicale, dar se constată în special adenopatie jugulară superioară, supraclaviculară
sau occipitală. Nodurile limfatice crescute în volum sunt de obicei nedureroase la
palpare, dar se pot produce acutizări ale infecţiei cu semne celsiene ale tegumentului
suprajacent adenopatiei şi fistulizare cutanată consecutivă. Pentru stabilirea
diagnosticului se vor căuta semnele de tuberculoză de la nivel pulmonar sau al altor
organe.
Sifilis. Adenopatie se constată în prezenţa şancrului primar de inoculare sau în
stadiul secundar al acestei afecţiuni.
Alte cauze de adenopatii inflamatorii cervicale specifice sunt: sarcoidoza
(însoţeşte adenopatia mediastinală, afectarea pulmonară, a glandelor lacrimale şi
salivare), tularemia, toxoplasmoza, boala ghearelor de pisică şi boala Lyme (eritem
migrator, limfadenopatie, paralizie facială periferică şi uneori meningopoliradiculită
produse de o bacterie transmisă prin înţepătura de căpuşe)
Tumori ale regiunii cervicale.
 Tumori vasculare. Hemangioamele pot fi izolate sau pot apare în cadrul unor
sindroame complexe, sunt localizate mai ales în regiunea geniană sau occipitală. Pot
sângera spontan sau în urma unor traumatisme, iar tratamentul este chirurgical.
Limfangioamele sunt localizate în special în regiunile laterale ale gâtului, iar în
cazul în care sunt de mari dimensiuni pot provoca dispnee, torticolis, disfagie, stridor.
Tratamentul este chirurgical, extirpare cu păstrarea structurilor vitale de la nivel
cervical.
Tumori neurogene sunt reprezentate de neurofibroame şi schwanoame, tumori
care se dezvoltă din celulele Schwann ale nervilor cranieni.
Chemodectoame reprezintă tumori ale corpusculului carotidian şi fac parte din
tumorile paraganglionare necromafine.
Adenopatii cervicale neoplazice sunt reprezentate de boala Hodgkin,
limfoame non- Hodgkin şi adenopatii metastatice.
Limfoamele Hodgkin. Simptomele constau în oboseală, scădere ponderală,
prurit generalizat, transpiraţii nocturne, febră. Adenopatia cervicală este prezentă la
70% din pacienţi în momentul diagnosticului. Nodurile limfatice sunt ferme,
nedureroase, mobile şi apar în grupuri. De multe ori se constată durere la nivelul
adenopatiei după ingestia de alcool. Biopsia stabileşte diagnosticul şi forma
histologică a acestui tip de limfom, iar pentru stadializare sunt necesare atât studii
imagistice (ecografie, CT, RMN) cât şi puncţie medulară. Tratamentul aparţine
medicului specialist hematolog.
Limfoame non-Hodgkin se produc prin proliferarea limfocitelor de tip B.
Adenopatia are sediul de predilecţie la nivel cervical în 80% din cazuri, dar localizări
extranodale pot fi la nivel rinofaringian, orofaringian sau sinusal. Diagnosticul se
stabileşte prin extirparea unui nod limfatic şi examenul histologic, iar tratamentul este
efectuat de medicul specialist hematolog.
Adenopatia neoplazică metastatică. Majoritatea tumorilor maligne ale regiunii
cervico-faciale sunt însoţite de adenopatie în momentul diagnosticului; în ordine
descrescândă, adenopatie se constată mai ales în tumorile maligne ale hipofaringelui,
orofaringelui, nazofaringelui, bucofaringelui. Cea mai scăzută incidenţă a adenopatiei
se remarcă în tumorile sinusurilor paranazale. Adenopatiile metastatice sunt de obicei
dure, nedureroase, mobile. Examenul clinic va preciza sediul adenopatiei, mobilitatea
şi dimensiunea, criterii necesare stabilirii stadiului TNM. Tratamentul adenopatiei
metastatice se face în acelaşi timp cu cel al tumorii primare şi poate fi chirurgical
(evidarea ganglionară radicală, evidarea ganglionară parţială), radioterapic sau
chimioterapic.