I Scheletul capului

Scheletul capului se compune din 22 de oase. Si se subimparte in: A. Neurocraniu (scheletul cerebral) B. Viscerocraniu (scheletul facial).

Fig.1 Scheletul capului

A. Neurocraniul
Acesta este partea care este responsabila de dapostirea encefalului. Compus din 8 oase: osul frontal, osul etmoid, osul sfenoid, osul occipital, 2 oase temporale si 2 oase parietale. Are forma ovoida, diametru mare, orientat anteroposterior si este impartit printr-un plan care trece prin glabela osului frontal si prin proturberenta externa a osului occipital. Datorita acestui plan, neurocraniul se imparte in calota craniana si baza craniului. Cea din urma (baza craniului) are o forma neregulata, cu proeminente si depresiuni, si poseda gauri si fisuri prin care patrund si ies din creiere, cele 12 perechi de nervi cranieni, precum si numeroase vase de sange (artere si vene), care sunt implicate in irigarea structurii creierului. Baza craniului prezinta doua fete: - o fata exocraniana care intra in contact cu masa creierului; - o fata endocraniana care intra in contact cu tegumentul din zona capului, fie alte structuri moi din zona aceasta. 1. Osul frontal os nepereche si prezinta doua parti: Partea verticala prezinta o fata exocraniana ce intra in contact cu tegumentul capului si o fata endocraniana care intra in contact cu masa nervoasa a emisferei cerebrale. Iar la nivelul fetei exocraniene, deasupra orbitelor se gasesc doua proeminente arcuate numite arcadele sprancenoase. In potiunea mediana dintre arcade se situeaza glabela (tot o proeminenta) si cu o dispunere mai superioara, in dreptul arcadelor, se gasesc tuberozitatiile frontale.

Fig.2 Osul frontal

Partea orizontala are o dispunere perpendiculara fata de partea verticala a osului frontal. Aceasta se dispune la baza neurocraniului, si prezinta o incizura, in care patrunde lama ciuruita a etmoidului. Iar de-o parte si de alta a incizurii se gasesc apofizele frontalului, care participa intr-o oarecare masura la formarea partii superioare a orbitelor.

2. Osul etmoid os nepereche, neregulat, cu dispunere posterioara si inferioara fata de osul frontal si prezinta 3 parti principale: Partea verticala se dispune vertical, pe aceasi lama ciuruita a etmoidului. Partea orizontala intra in incizura etmoidala a frontalului, fiind bogat perforata, perforatii prin care patrund filetele nervului olfactiv in cutia craniana. Doua mase laterale dispuse de-o parte si de alta a partii verticale a etmoidului si comunica cu sinusurile nazale prin numeroasele sinusuri pe care le contin in interior masele. Partile laterale ale maselor laterale ale etmoidului formeaza lamele orbitale (papiracee), care alcatuiesc partile laterale ale orbitelor. Portiuni ale partilor laterale ale etmoidului participa la formarea cornetelor nazale mijlocii.

Fig.3 Osul etmoid

3. Osul Sfenoid os nepereche, neregulat, cu dispunere in partea mijlocie a bazei neurocraniului, si este format din doua perechi de aripi (aripile mari si aripile mici) si un corp. Aripile mari sunt dispuse in partile laterale ale corpului sfenoid si tot aici este prezenta si fata orbitala care participa la formarea potiunii inferioare si laterale a orbitelor. Iar partile laterale ale aripilor mari participa la formarea unei parti din peretele lateral al cutiei craniene (intre frontal si temporal). Aripile mici sunt dispuse lateral si superior fata de corpul sfenoid. Acestea participa la formarea unei parti din portiunea superioara a orbitelor.

Fig. 4 Osul sfenoid

De la nivelul corpului sfenoid, se desprind doua formatiuni osoase lamelare, cu dispunere perpendiculara numite apofizele pterigoide. Pe suprafata superioara a sfenoidului se afla o depresiune numita saua turceasca, ce adaposteste hipofiza si in partea anterioara sfenoidul are: etmoidul si frontalul, iar in partea posterioara sfenoidul are: occipitalul si temporalul.

4. Osul Occipital os nepereche, are dispunere in partea postrioara si inferioara a neurocraniului. Aceste formatiuni osoase delimiteaza gaura occipitala prin care encefalul face legatura cu maduva spinarii. Osul occipital are patru parti principale, si anume: partea bazilara, scoama osului occipital si doua mase laterale. Partea bazilara a occipitalului, prezinta doua fete. Astfel pe fata exocraniana se gaseste o formatiune proeminenta numita tuberculul faringian, pe care se fixeaza partea superioara a faringelului si pe fata endocraniana se situeaza o inclavatie nimuta clivus, unde se adaposteste bulbul rahidian si puntea lui varolio. Partea verticala numita si scoama osului occipital, prezinta tot doua fete. Pe fata exocraniana sunt prezente mai multe denivelari sau creste osoase, ce port numele de linii lucale (linia lucala superioara si linia lucala inferioara), dar si proeminenta occipitala, pe aceste formatiuni se fixeaza muschii fetei. Iar pe fata endocraniana se situeaza o serie de fose delimitate de niste structuri osoase si anume: creasta occipitala interna; santul sagital; santul transvers. Fosele in care se adapostesc emisferele cerebeloase, se unmesc fose cerebeloase, iar cele in cere se adapostesc emisferele cerebrale, se numesc fose cerebrale.

Fig. 5 Osul occipital

5. Oasele temporale oase pereche, cu dispunere in partile laterale ale neurocraniului, avand in partea anterioara frontalul, in partea posterioara occipitalul si superior osul palatin. Acestea prezinta 3 parti: partea etmoidala, partea mastoidiana si scoama temporala. Portiunea pietroasa a osului temporal, numita stanca temporala, prezinta, se gaseste in structura sa, canale ca: canalele osoase semicirculare, unde se adaposteste aparatul pentru mentinerea echilibrului; canalul osos ce adaposteste ductul musculo-fibrilos al trompei lui eustache.

In zona mastoidiana, se gaseste sinusul mastoidian care comunica prin antrul mastoidian, cu camera urechii medii. Scoama temporaluluui se articuleaza cu scoama frontalului, posterior cu scoama occipitalului si superior cu osul palatin.

Fig. 7 Osul temporal

5. Oasele temporale oase pereche, contribuie la formarea peretilor laterali si superiori ai cutiei craniene. Prezinta doua margini, una anterioara care se articuleaza cu osul frontal prin sutura coronara, si una posterioara care se articuleaza cu osul occipital prin sutura lambdoida. Mediosagital, oasele parietale se articuleaza intre ele prin sutura sagitala.
Fig. 8 Osul parietal

Osul palatin Os pereche, in portiunea mediana are scoama sagitala, prin care se articuleaza cu osul parietal simetric, anterior se articuleaza cu scoama osului frontal, posterior cu scoama osului occipital, si inferior cu scoama osului temporal. Pe fata endocraniana, se observa diverse impresiuni ale vaselor sangvine care iriga creierul si de asemenea, impresiuni ale circumvolutiunilor ale emisferelor cerebrale.

B. Viscerocraniul

maxilar palatin lacrimal zigomatic nazal cornetul nazal

Scheletul facial se compune din 14 oase, 6 pereche: si 2 nepereche: vomerul mandibula

Oasele pereche
1. Osul maxilar - os pereche, neregulat, se gaseste dispus in partea anterioara a viscerocraniului, avand rol in protejarea cavitatii bucale, cavitatii nazale si cavitatii orbitale Maxilarul prezinta un corp si 4 apofize: apofiza frontala, apofiza zigomatica, apofiza alveolara si apofiza palatina. Corpul prezinta 4 fete si anume: fata anterioara - intra in contact cu partile moi ale fetei; fata superioara (sau orbitala) - sub forma unei lame osoase. - participa la formarea partii inferioare a orbitei oculare; fata posterioara prezinta o tuberozitate maxilara, pe care se fixeaza muschii masticatori; fata interioara prezinta o apofiza palatina, care contribuie la formarea boltei osoase a palatinului dur, ce separa cavitatea nazala de cavitatea bucala. In profunzimea corpului, se gaseste sinusul maxilar care comunica cu sinusul nazal. Apofiza frontala, pleaca vertical de pe corpul maxilarului si se articuleaza cu frontalul, prin intermediul celor doua oase nazale si participa la formarea unei parti a peretelui lateral al cavitatii nazale. Apofiza zigomatica este dispusa lateral si superior la nivelul corpului maxilarului, si este locul unde se articuleaza cu osul zigomatic. Apofiza alveolara este dispusa in partea inferioara a corpului maxilarului si prezinta 8 gauri numite alveole, in care sunt implantati dintii. Apofiza palatina este dispusa perpendicular pe corpul maxilarului. Prin unirea celor doua apofize palatine de la cele doua oase maxilare, se formeaza 2/3 din portiunea anterioara a boltei palatine. Aceste apofize palatine ale osului maxilar sunt lame osoase suturate in portiunea mediana pentru a separa cavitatea bucala de cavitatea nazala.

Fig. 9 Maxilar (compus din cele doua oase)

2. Osul palatin os pereche, regulat, care prezinta o parte verticala care participa la formarea peretelui lateral al cavitatii nazale, astfel incat bolta palatina este formata din apofizele palatine ale celor doua oase maxilare,. Iar partea orizontala participa la formarea treimii inferioare a boltei palatine.

Fig. 10 Osul palatin

3. Osul lacrimal os pereche, impreuna cu apofiza frontala a osului maxilar (portiunea interna a orbitei oculare), formeaza canalul nazo-lacrimal, care face legatura intre cavitatea nazala si cavitatea orbitala.

Fig. 11 Osul lacrimal

4. Osul nazal os lamelar cu forma patrulatera, dispus intre apofiza frontala a osului maxilar si incizura nazala a frontalului, in felul acesta ele formeaza piramida nazala, care constituie partea posterioara si laterala a cavitatii nazale. Pe fata interna a oaselor nazale se dispun: cornetele nazale superioare; cornetele nazale mijlocii; cornetele nazale inferioara; care lasa intre ele niste spatii numite meatusuri

Fig. 12 Osul nazal

5. Osul zigomatic os neregulat, dispus in partea laterala a viscerocraniului. Prezinta o fata interna, prin care se articuleaza cu apofiza zigomatica a corpului maxilarului, si o fata externa, acoperita de piele si muschii fetei care formeaza pometul obrazului sau umarul obrazului. Forma osului zigomatic este aproximativ patrulatera, cu 4 margini: marginea anterioara; marginea superioara sau marginea orbitala, deoarece participa la formarea unei parti din peretele inferior al orbitei oculare; marginea posterioara; marginea inferioara. Osul zigomatic, stabileste conexiuni cu: osul frontal, osul maxilar, osul temporal, osul parietal, iar impreuna cu apofiza zigomatica a corpului maxilar formeaza, arcada zigomatica.

Fig. 13 Osul zigomatic

6. Cornetul nazal inferior os lamelar, care se fixeaza cu o margine pe peretele intern al cavitatii nazale, iar cealalta margine ramane libera in interiorul cavitatii nazale. Celalalte cornete nazale superioare si mijlocii impart masele laterale ale osului etmoid si au o forma usor curbata.

Oasele nepereche
1. Vomerul os nepereche al viscerocraniului, dispus in spatele portiuni verticale a osului palatin si contribuie impreuna cu acesta la formarea septului nazal . prezinta o parte anterioara care participa la formarea septului nazal si o parte posterioara, care participa la formarea cornelelor.

Fig. 14 Vomerul

2. Mandibula os nepereche, dispus in partea anterioara si inferioara a viscerocraniului. Acesta este sindurul os mobil al scheletului capului si prezinta 3 parti: un corp si 2 apofize (ramusi) verticale ale mandibulei. Corpul mandibulei are forma de potcoava cu convexitatea orientata anterior si concavitatea orientata posterior. Prezinta 2 margini, o margine superioara si o margine inferioara, unde se gasesc alveolele pentru cei 16 dinti si formeaza arcada dentara inferioara.

Fig. 15 Mandibula

In partea anterioara si portiunea mediana se afla o proeminenta numita protuberanta mentala, care prezinta de-o parte si de alta 2 tuberculi mentali. Tot aici sunt dispuse simetric fata de portiunea mentala, gaurile mentale, prin care ies nervii si vasele mentale si o proeminent numita linia oblica externa, pe care se fixeaza muschi. In partea posterioara si portiunea mediana, se gasesc, dispuse simetric fata de linia mediana, doua proeminente numite, apofizele genii, pe cere se fixeaza genioglosi si geniohioidieni. Fata anteriora a corpului mandibular, prezinta doua esclavatii numite fosetele digastrice, care adapostesc muschiul digastric. Iar pe fata posterioara a corpului mandibular, se situeaza linia milohioidiana, delimitad in partea superioara spre arcada dentara, foseta submandibulara, unde se adaposteste glanda salivara submandibulara, si sub linia milohioidiana, se gaseste foseta sublinguala in care se adaposteste glanda salivara. Apofizele (ramuri) mandibulei, au pozitie de unghi fata de corpul mandibului (90 -140), si in functie de unghi si corpul mandibulei, acesta manifesta sau nu prognatism. Aceste apofize prezinta 4 margini: marginea anterioara, marginea posterioara, marginea inferioara si marginea superioara, care au o fata externa, care intra in contact cu tegumentul si muschi, si o fata interna, pe care se observa o gaura mandibulara, ce comunica printr-un canal dentar inferior cu gaura mentala de la nivelul corpului mandibular (prin acest canal ies nervii si vasele de sange sangvine). Deasemenea in partile verticale a mandibulei, pe fata externa si inferioara, se gaseste o tuberozitate numita tuberozitatea maseteriala, pe care se insera muschi maseteri. Marginea superioara a mandibulei prezinta 2 apofize: o anterior apofiza coronoida;

o posterior condilul mandibulei, care se fixeaza in cavitatea glenoida a osului temporal, formand articulatia temporo mandibulara. Aceasta articulatie este foarte, fiind controlata de muschii masticatori care asigura procesul de masticatie al alimentelor introduse in cavitatea bucala. Intre condilul mandibulei si apofiza coronoida, se situeaza incizura mandibulara.

II Scheletul trunchiului
Coloana vertebrala Acesta se compune din: Stern contribuie la formarea Cutiei toracica

Coaste

Coloana vertebrala
Coloana vertebrala reprezinta axul scheletului trunchiului, intinzandu-se de la scheletul capului pana la nivelul bazinului. In alcatuirea acesteia intra piesele osoase numite vertebre, care se gasesc in numar de 33-34, (numarul variaza de la individ la individ), si catilagii fibroase numite discuri intervertebrale, constitutie ce ii confera coloanei vertebrale rezistenta, flexibilitate. Coloana vertrebrala se imparte in mai multe regiuni, in 5 regiuni si anume: 1. Regiunea cervicala (7 vertebre); 2. Regiunea toracina (12 vertebre); 3. Regiunea lombara (5 vertebre); 4. Regiunea sacrala (5 vertebre); 5. Regiunea coccigiana (4-5 vertebre). Prin sudarea intre ele, a oaselor sacrale se formeaza osul sacru, iar prin sudarea intre vertebrele coccigiene, se formeaza osul coccis. Celalalte vertebre sunt mai mult sau mai putin asemanatoare, insa apar diferente morfologice, in

functie de regiunea din care fac parte. Astfel prima vertebra cervicala este diferita de celalalte vertebre si impreuna cu vertebrele sacrale si coccigiene, se abat de la structura generala a vertebrelor. Fig. 16 Coloana vertebrala Portiunea sacrala a coloanei vertebrale, impreuna cu cele 2 oase coxale alcatuiesc BAZINUL, care adaposteste o serie de organe ca: vezica urinara, uterul, ramurile posterioare a venelor cave, ramurile posterioare ale aortei. Si postiunea toracala a coloanei vertebrale, impreuna cu coastele si sternul constituie CUTIA TORACICA, responsabila de adapostirea organelor ca: inima, plamanii, o parte din aorta, esofagul, laringele, si o serie de alte organe. Caracterele generale ale vertebrelor exceptie face prima si a doua vertebra cervicala, vertebrele sacrale si coccigiene, in rest toate vertebrele sunt formate din: Corpul vertebrei; Arcul vertebrei; Apofiza spinoasa a vertebrei; 2 Apofize transversale; 2 Apofize articulare.

Fig. 17 Elementele generale ale unei vertebre Corpul vertebrei are o forma aproximativ cilindrica si prezinta 2 fete (una inferioara si una superioara), prin care se face legatura cu vertebrele invecinate prin intermediul cartilajelor intervertebrale. Arcul vertebral este dispus in partea posterioara a vertebrei, fiind format din 2 pediculi si 2 lame vertebrale. Pediculi pleaca de la corpul vertebral, spre partea posterioara a acestuia si se unesc cu cele 2 lame vertebrale, astfel la locul de unire dintre pediculi si lame se gasesc cele 2 apofize transversale. Apofiza spinoasa se formeaza dupa ce se unesc cele 2 lame vertebrale. Pe fata superioara si fata inferioara a celor 2 pediculi, se gaseste o incizura superioara si o incizura inferioara si prin suprapunerea vertebrelor, aceste incizuri dau nastere gaurilor intervertebrale, prin care nervi parasesc canalul vertebral.

Corpul vertebrei si arcul vertebral delimiteaza gaura vertebrala si gaurile vertebrale suprapuse de la toate vertebrele formeaza canalul vertebral, care adaposteste maduva spinarii, parte integrata a sistemului nervos central. Pe cele doua fete ale vertebrei, la nivelul unde pediculii se unesc cu lamele vertebrale, atat pe fata superioara cat si fata inferioara, se gasesc apofizele articulare, care asigura articularea vertebrelor una de cealalta. Prin articularea vertebrelor la nivelul apofizei articulare si prin suprapunerea vertebrelor si discurilor intervertebrale fibro-cartilaginoase, se formeaza COLOANA VERTEBRALA , cu structura rezistenta si elastica.

Caracterele speciale ale vertebrelor

Vertebrele cervicale sunt caracterizate printr-un corp vertebral relativ mic, cu un canal vertebral de forma aproximativ triunghiulara, iar apofizele transversale si apofiza spinoasa, sunt usor bifurcate si prevazute cu un mamelon. La baza apofizei transversale se gaseste gaura transversala si prin suprapunerea gaurilor transversale, de la nivelul vertebrelor cervicale se formeaza canalul transversal, care adaposteste artera si vena cervicala, ce au traiect ascendent de la cutia craniana, unde patrunde si iriga masa nervoasa a creierului. Fig. 18 Vertebra cervicala Prima vertebra cervicala (C1) numita ATLAS, nu prezinta corp vertebral, fiind constituita din 2 arcuri vertebrale (unul posterior si unul inferior), unite intre ele prin 2 mase osoase denumite masele laterale ale vertebrei atlas. Ca si in cazul celorlalte vertebre cervicale, la nivelul maselor laterale se gaseste o gaura vertebrala, care participa la formarea canalului vertebral transversal. Masele laterale ale atlasului prezinta 2 cavitati glenoide care se articuleaza cu cei 2 condili occipitali, formand o articulatie mobila ce permite flectarea craniului pe coloana vertebrala. La nivelul arcului inferior al atlasului, se situeaza tuberculul anterior al atlasului, care se articuleaza cu apofiza odontoida a axisului (a II- a vertebra cervicala). Fig. 19 ATLAS, vedere anterioara

A doua vertebra cervicala (C2) poarta numele de AXIS, prin articularea ei cu atlasul, asigura o mobilitate foarte mase a capului pe coloana vertebrala.

Fig. 20 AXIS, A - vedere anterioara, B - Vedere laterala

Fig. 21 ATLASUL si AXISUL

A saptea vertebra cervicala (C7), prezinta o apofiza spinoasa mult mai lunga si mai proeminenta fata de celalalte vertebre cervicale, astfel ca se simte pe sub piele.

Fig. 22 Vertebra C7

Vertebrele toracale prezinta 4 apofize, 2 inferioare si 2 superioare, la nivelul corpului vertebral, unde se fixeaza capul coastelor, deasemenea la nivelul apofizei transversale se gasesc fete articulare, prin care vertebra toracala se articuleaza cu tuberozitatea costala.

Fig. 23 Vertebra toracala, vedere anterioara

Fig. 24 Vertebra toracala, vedere laterala Vertebrele lombare au corpul vertebral ceva mai mare decat la celalalte vertebre si au forma prelungita, purtand la extremitatea superioara, o proeminenta numita proces mamilar. Gaura vertebrala are o forma aproximativ triunghiulara. Vertebrele lombare se articuleaza de celalalte vertebre invecinate prin apofizele articulare, iar apofizele transversale sunt mult mai dezvoltate decat celalalte vertebre ale coloanei vertebrale formand apofizele transversale costiforme.

Fig. 25 Vertebra lombara, vedere superioara Vertebrele sacrale (osul sacral) se sudeaza intre ele formand osul sacrum, care prezinta: O baza orientata in sus; Un varf orientat in jos; 2 fete laterale; O fata anterioara; O fata posterioara. Baza osului sacrum este reprezentata de fata superioara a I vertebre a regiunii sacrale si prezinta 2 apofize prin care se articuleaza cu fata inferioara a ultimei vertebre lombare. Varful osului sacrum prezinta 2 proeminente numite coarnele osului sacrum, care se articuleaza cu coarnele osului coccigian. In urma sudarii vertebrelor regiunii sacrale se formeaza osul sacrum

si din vertebrele sacrale, pe fata anterioara a osului sacrum, se observa 4 linii transversale ce denumesc locul unde se sudeaza vertebrele sacrale. Pe fata anterioara a osului sacral, in dreptul liniilor transversale se gasesc gaurile sacrale anterioare prin care ies din sacrum radacinile anterioare ale nervilor rahidieni. Fata posterioara a osului sacral in pozitie mediana, prezinta creasta scrala mediana, formata in urma sudarii apofizelor spinoase. De-o parte si de alta a crestei sacrale mediane, se gasesc 2 creste sacrale intermediare, formate in urma sudarii apofizelor de articulatie ale vertebrelor sacrale. Cu o dispunere mai laterala fata de creasta sacrala mediana, se gasesc crestele sacrale laterale, constituite prin sudarea apofizelor transversale ale vertebrelor sacrale. Iar intre creasta sacrala intermediara si cea laterala se gasesc 4 gauri sacrale posterioare prin care ies radacinile posterioare ale nervilor rahidieni sacrali. In portiunea mediana a osului sacral, sub creasta sacrala mediana se situeaza canalul sacral unde se adaposteste portiunea terminala a maduvei spinarii numita filum terminale care impreuna ca radacinile nervilor rahidieni ai regiunii sacrale, ce au o pozitie aproape verticala, ajuta la formarea COADEI DE CAL. In partea inferioara spre varful osului sacral, de-o parte si de alta a canalului vertebral, se gasesc coarnele sacrale care se articuleaza cu coarnele osului coccigian, aflate pe fata superioara a osului coccigian. Vertebrele coccigiene sunt in numar de 4-5 vertebre, prin sudarea carora se constituie osul coccis, care prezinta: o baza; un varf; 2 fete (o fata anterioara si una posterioara); La nivelul bazei cocciene se gasesc coarnele coccisului care se articuleaza prin ligamente de coarnele osului sacrum, aflate la varful acestui os.

F g.

26 Osul coccis, vedere posterioara

Fig. 27 Osul coccis, vedere laterala

Coloana vertebrala prezinta mai multe curburi, atat in plan frontal cat si in plan orizontal: Curburile anteroposterioare sunt 4 la numar: 1) Curbura cervicala numita lordoza, cu concavitatea orientata posterior; 2) Curbura toracala numita cifoza, cu concavitatea orientata posterior; 3) Curbura lombara numita lordoza, cu concavitatea orientata posterior; 4) Curbura sacro-coccigiana, (a osului sacru si coccis), cu concavitatea orientata posterior. Curburile anteroposterioare ale coloanei vertebrale si structura speciala a pieselor (vertebrele si discurile intervertebrale) care o compun, transforma coloana vertebrala intr-o structura rezistenta si elastica. Aceste curburi s-au format in vederea statiunii si a mersului biped. Curburile asigura, in timpul mersului, o amortizare a contactului talpii piciorului cu solul astfel incat aceste trepidatii sa fie amortizate si in acest fel ele sunt anulate si in partea superioara a coloanei vertebrale, si nu se transmit cutiei craniene, astfel ca nu ajunge la masa nervoasa a creierului. Curburile in plan orizontal, sunt in numar de 2 la numar: 1) O curbura la nivel cervical; 2) O curbura la nivel lombar. Aceste curburi se datoreaza tractiunii exercitate, in timpul mersului sau al lucrului manual

Cutia toracica
Aceasta este constituita din portiunea toracica a coloanei vertebrale, din stern si coaste. Fig. 28 Cutia toracica 1. Sternul os lat, dispus in partea anterioara a cutiei toracice. In treimea superioara, poate fi observata o linie transversala, corespunzatoare unghiului sternal, ce delimiteaza unirea dintre manubriul sternal si corpul manubriului. o extremitate superioara numita manubriul sternal xifoid, structura cartilaginoasa, ce se pastreaza ca atare si la adult. Sternul prezinta: o fata anterioara 2 fete o fata posterioara ce prezinta 2 scobituri, unde se articuleaza clavicula. 2 extremitati o extremitate inferioara numita apendicele

2 margini.

Fig. 29 Sternul Pe marginile laterale ale sternului se gasesc 7 scobituri, in numar de 7 perechi, loc in care se articuleaza coastele, adica cartilajul coastelor. 2. Coastele sunt in numar de 12 perechi, care se impart in 3 categorii: I. Coastele adevarate, caracterizate prin faptul ca se articuleaza atat de coloana vertebrala cat si de stern. Acestea sunt 7 perechi. II. Coastele false care se articuleaza cu un capat de coloana vertebrala si cu celalalt capat, articulandu-se printr-un cartilaj comun de stern. Acestea sunt 3 perechi, si anume perechea 8, 9 si 10. III. Coastele flotante care se articuleaza cu vertebrele portiuni toracale a coloanei vertebrale, iar celalat capat fiind liber in masa musculara abdominala. Acestea sunt 2 perechi la numar, perechea 11 si 12.

Fig. 30 Cutia toracica, vedere anterioara

Fig. 31 Cutia toracica, vedere posterioara

Caracterele generale ale coastelor

Coastele sunt oase lungi si arcuite, formate din 2 extremitati, una posterioara si una anterioara si corpul coastei. Corpul coastei are 2 fete (una interna si concava si alta externa si convexa) si 2 margini (una superioara si cealalta inferioara). La nivelul marginii inferioare a corpului costal (in partea inferioara) se situeaza santul costal, ce adaposteste ramura anterioara a nervului rahidian (pentru zona toracala) si vase de sange. Extremitatea posterioara a coastelor delimiteaza 3 formatiuni Capul coastei - se articuleaza cu fetele de articulare, aflate pe fetele laterale ale fiecarei vertebre din portiunea toracala a coloanei vertebrale; Gatul coastei; Tuberculul costal - se articuleaza cu fata articulara de la nivelul apofizei transversale a vertebrelor toracale Intre corpul coastei si extremitatea posterioara a coatei se situeaza unghiul costal, orientat cu concavitatea spre exterior . Extremitatea anterioara a coastelor, in cazul primelor 7 perechi de coaste (coastele adevarate), se articuleaza printr-un cartilaj propriu cu sternul. In cazul perechilor costale 8,9 si 10 (coastele false), articulatia cu sternul se realizeaza prin intermediul unui cartilaj comun, astfel incat se formeaza un arc catilaginos drept si un arc cartilaginos stang. Articularea perechilor de coaste 11 si 12 (coastele flotante) este realizata doar de capatul posterior, celalalt capat ramanand liber (nu se articuleaza cu sternul).

Fig. 32.a si 32.b Elementele generale ale unei coaste

Caracterele speciale ale coastelor

In cazul coastelor flotante, unghiul si santul costal lipsesc si articularea lor se realizeaza doar la nivelul portiuni toracale ale coloanei vertebrale.

Configuratia cutiei toracice

Cutia toracica prezinta urmatoarelecaractere: are forma unui trunchi de con cu baza mica orientata in sus si cu baza mare fiind orientata in jos; diametrul lateral este mai mare comparativ cu cel anteroposterior; prezinta - o gaura superioara, care este marginita de catre prima vertebra toracala, prima pereche de coaste si de marginea superioara a manubriului. - o gaura inferioara delimitata de catre cele 12 vertebre toracale, 2 perechi flotante, 2 cartilaje costale, prin care coastele se articuleaza cu sternul si de catre apendicele xifoid.

III Scheletul membrelor

A. Scheletul membrului superior
Scheletul membrului superior se compune: o centura scapulara ce este constituita din 2 oase pereche: scapula (omoplat) si clavicula; o extremitatea libera a membrului superior, formata din: - scheletul bratului constituit din humerus; - scheletul antebratului constituit din ulna (sau cubitus) si radius. - scheletul mainii constituit din oasele carpiene, oasele metacarpiene si falangele mainii.

Centura scapulara
Centura scapulara are rolul de a lega membrul superior de scheletul trunchiului. 1. Clavicula os lung de forma literei ,,S, asezata in partea superioara si anterioara a cutiei toracice. Aceasta este connstituita dintr-un corp si 2 extremitati: extremitatea acromiana, care se articuleaza cu apofiza acromiana a scapului si extremitatea sternala, ce se articuleaza cu manubriul sternal, cu o fata articulara aflata pe marginea superioara si laterala a manubriului sternal. Fig. 33 Clavicula

2. Scapula (omoplatul) os neregulat si lat cu o forma de triunghi cu baza orientata in sus si varful orientat in jos. Omoplatul prezinta 2 fete (una anterioara si una posterioara), 3 margini (marginea axilara, marginea vertebrala si marginea superioara) si 3 unghiuri (unghiul superior, unghiul inferior si unghiul lateral numit si exterior). Pe fata posterioara a scapulei, intalnim o proeminenta rotunjita numita spina scapului, dispusa in treimea superioara a fetei posterioare a scapulei. Pe masura ce aceasta spina se aproprie de unghiul extern, devine mai dezvoltata formand acromionul, care se articuleaza cu extremitatea acromiana a a claviculei. Deasupra acestei spine se gaseste fosa supraspinoasa si inferior, se gaseste fosa infraspinoasa. Fata anterioara este concava si priveste catre torace. Pe aceasta fata se situeaza fosa subscapulara. Tot aici, pe aceasta fata a scapulei, la nivelul unghiului lateral se afla cavitatea glenoida, responsabila de articularea capului humeral de centura scapulara, formand articulatia scapulohumerala, cea mai mobila articulatie a corpului omenesc, ce asigura cele mai complexe miscari ale extremitatii libere a membrului superior fata de scheletul trunchiului. Articulatia scapulo-humerala este cea mai predispusa la procese de anchiloza. Pe marginea superioara a scapulei intalnim o proeminenta osoasa numita apofiza coracoida, ce este marginita spre marginea vertebrala de catre incizura coracoida. ATENTIE ! fosa infraspinoasa este notata pe imagine ca fosa subspinoasa la fel si marginea axilara si marginea verterala, cele din urma fiind notate ca marginea mediala si marginea laterala.

Fig. 34 Scapula, fata posterioara

Fig. 35 Scapula, fata anterioara

Extremitatea libera a membrului superior Scheletul bratului

Osul humerus os lung, pereche, care prezinta un corp (diafiza) si 2 extremitati (epifize): extremitatea superioara si extremitatea inferioara. Corpul humerusului are forma de prisma triunghiulara cu marginile rotunjite. In portiunea mediana, se gaseste o tuberozitate deltoidiana, pe care se prinde prin aponevroze muschiul deltoid si tot aici se afla santul ce protejeaza nervul radial al humerusului. Extremitatea superioara a humerusului prezinta capul humeral cu forma semirotunda de hemisfera, care se articuleaza cu cavitatea glenoida a scapulei, formand articulatia acapulo-humerala. Tot aici se gasesc 2 tuberculi, tuberculul mare si tuberculul mic, intre care se gaseste santul intertubercular pe care se fixeaza muschi. Pe aceasta extremitate se intalneste doar formal gatul humerusului fiind denumit si colul anatomic al humerusului. Extremitatea inferioara a humerusului este turtita anteroposterior. Aici se gaseste trohleea humerala, care are forma de mosor si permite o articulatie foarte mobila cu cele 2 oase ale antebratului. Pe fata posterioara (prezinta 2 fete: una posterioara si una anterioara), se situeaza o fosa olecraneana, in care patrunde ciocul olecranului ulnei (din scheletul antebratului), in momentul extinderii bratului pe antebrat. La nivelul fetei anterioare, se situeaza 2 fose: fosa radiala si fosa coronoida, Fig. 36 Osul humerus in care patrund niste apofize ale oaselor ce compun antebratul, pentru a putea realiza fenomenul de flexare a antebratului pe brat. Pe aceasta extremitate, se gasesc condili si epicondili, niste excrescente osoase responsabile de fixarea muschilor pe ele.

Scheletul antebratului
1. Osul radius os lung, pereche, dispus spre exteriorul scheletului antebratului. Prezinta un corp si 2 extremitati: extremitatea superioara si extremitatea inferioara. Corpul in sectiune transversala are forma de prisma triunghiulara, iar una din marginile prismei formeaza creasta interosoasa. Pe extremitatea superioara gasim o tuberozitate radiala pe care se insera muschi. Aceasta are o forma rotunda si circumferinta rotunda patrunde in incizura radiala a ulnei, iar datorita formei capului radiusului, se poate realiza o miscare de rotire, la articulare cu ulna, pentru realizarea miscarii de pronatie si supinatie. Pe extremitatea inferioara ca si ulna prezinta o apofiza stiloida a radiusului si o fata articulara carpiana, prin care radiusul se articuleaza cu primul rand de oase carpiene ale mainii. Extremitatea se articuleaza cu ulna astfel incat cele 2 oase ale antebratului functioneaza impreuna in miscari complexe pe care le realizeaza antebratul. 2. Osul ulna (cubitus) os pereche, lung, cu dispunere axiala. Prezinta un corp si 2 extremitati: una posterioara si una anterioara. Corpul in sectiune transversala are forma de prisma triunghiulara cu 3 margini. Una din margini prezinta o creasta interosoasa, ce priveste spre radius. Astfel pe cele 2 creste interosoase se insera o membrana conjunctiva foarte persistenta, care asigura o relatie functionala intre cele 2 oase ale antebratului astfel incat mana umana poate realiza cu specificitate pronatia si supinatia si datorita altor articulatii. Extremitatea superioara prezinta o tuberozitate ulnara, la nivelul careia se fixeaza muschi si o incizura trohleara care asigura articularea cu apofiza in forma de motor a extremitati inferioare a humerusului facand posibila atat extensia antebratului pe brat, cat si flexarea lui. La aceasta extremitate se gaseste olecranul cu o portiune ascutita numita ciocul olecranului ce in timpul extensiei antebratului pe brat, intra in fosa olecraniana a fetei posterioare a extremitati inferioare a humerusului. Tot pe aceasta extremitate se gaseste o incizura ulnara, in care patrunde capul radiusului, cu forma rotunda, care astfel permite miscarea radiusului pe ulna in procesul de pronatie si supinatie. Extremitatea inferioara prezinta: apofiza stiloida a ulnei, ce contribuie la formarea incheieturii mainii, adica a acelei articulatie intre oasele carpiene, radius si ulna; o fata articulara a ulnei cu oasele carpiene ale mainii; o fata articulara a ulnei cu radiusul.

Fig. 37 Radius, de la stanga la dreapta vedere anterioara, vedere posterioara, vedere mediala

Fig. 38 Ulna de la stanga la dreapta vedere anterioara, vedere laterala, vedere posterioara

Scheletul mainii
1. Oasele carpiene oase in numar de 8 oase care se articuleaza intre ele, cu oasele metacarpiene si cu extremitatea inferioara a ulnei si a radiusului. Acestea sunt asezate pe un rand proximal si pe un rand distal.

Fig. 39 Pe randul proximal se gaseste: Osul scafoid; Osul semilunar; Osul piramidal; Osul pisiform.

Pe randul distal se gaseste: Osul trapez; Osul trapezoid; Osul mare; Osul cu carlig.

Fig. 40 Dispunerea oaselor din scheletul mainii 2. Oasele metacarpiene oase in numar de 5, numerotate cu cifre romane de la I la V, incepand cu metacarpul degetului mare. Au forma tubulara si sunt alcatuite dintr-un corp si 2 extremitati: una superioara (varf) si o extremitate inferioara (baza). Metacarpienele se articuleaza cu falangele, 2 oase pentru degetul mare si 3 oase pentru celalalte. 3. Falangele oase in numar de 14, de forma tubulara cu o extremitate superioara (varf) si o extremitate inferioara (baza) si asezate pe 3 radnduri, astfel incat avem: falange proximale, falange medii si falange distale. Varful primelor falange se articuleaza cu baza falangelor 2-3. Atat oasele carpiene cat si oasele falangelui manifesta un grad mare de mobilitate astfel incat mobilitatea falangelor mainii permit executarea miscarilor complexe de mare finete. Aceste miscari complexe ale falangelor si a mainii in general reprezinta o exprimare a gradului de evolutie a acestei parti a carpului uman, in procesul muncii prin care omul se deosebeste de celalalte vertebrate superioare (mamifere).

Fig. 41 Articularea intre falange

B. Scheletul membrului inferior

Scheletul membrului inferior se compune: o centura pelviana reprezentata prin osul coxal. o extremitatea libera a membrului inferior, formata din: - scheletul coapsei constituit din femur; - scheletul gambei constituit din tibie si peroneu (sau fibula). - scheletul piciorului constituit din oasele tarsiene, oasele metatarsiene si falangele piciorului.

Centura pelviana
Aceasta este reprezentata de catre osul coxal, care pana la varsta de 14 ani este constituit din 3 oase distincte, intre care se situeaza un cartilaj de crestere si anume ileon, ischion si pubis. Dupa 16 ani, cartilajul dintre ele se osifica si cele 3 oase devin unul singur, osul coxal.

Osul coxal os neregulat, care prezinta 2 fete: una laterala si una mediala, si 4 margini: marginea anterioara, marginea posterioara, marginea superioara si marginea inferioara. Pe fata laterala a osului coxal, in portiunea superioara a coxalului intalnim o fosa superioara (iliaca) corespunzatoare osului primitiv ileon si tot pe aceasta fata si portiune se gaseste niste linii fesiere responsabile de fixarea muschilor fesieri. Fig. 42 Osul coxal parti componente 1- vedere laterala, 2 vedere mediala A Ilion, B Ischion, C - Pubis La nivelul margini superioare a coxalului se gaseste creasta osoasa a coxalului, pe care se fixeaza o parte din muschi abdominali. In portiunea mediana a fetei laterale se afla o scobitura aproximativ rotunda numita acetabulum, iar in mijlocul lui se gaseste fosa acetabulara unde se fixeaza capul femural, formand articulatia coxofemurala, ce asigura mobilitatea membrului inferior fata de scheletul trunchiului. Marginea posterioara a osului coxal prezinta niste proeminente: spina iliaca postero-superioara, spina iliaca postero-inferioara si spina ischiatica, intre primele 2 spine se gaseste MAREA INCIZURA ISCHIATICA. Inferior fata de spina ischiatica a coxalului se gaseste MICA INCIZURA ISCHIATICA si mai inferior de aceasta - tuberozitatea ischiatica, pe care se fixeaza muschi. Pe marginea inferioara se gaseste gaura obturatoare, delimitata de tuberculul osului pubic, acetabulum si ischion. Marginea anterioara a fetei laterale delimiteaza superior spina antero-superioara, inferior spina antero-inferioara si tuberculul pubic in dreaptul fostului os pubis, care se uneste cu osul pubis al osului simetric si impreuna, cele 2 oase: osul sacrum si osul coccis formeaza bazinul osos. Pe fata mediana a coxalului, in portiunea aproximativa mediana a acestei fete, se gaseste o proeminenta osoasa numita linia arcuata, ce imparte fata intr-o depresiune superioara denumita fosa iliaca interna si depresiune inferioara, in dreptul osului pubis. Aici pe fata mediana a coxalului se afla si o fata articulara auriculara, prin care osul coxal se articuleaza cu osul sacrum pentru formarea bazinului osos. Bazinul osos mare este format din cele 2 oase, respectiv fetele mediale ale celor 2 oase coxale (osul sacrum si osul coxal) . Bazinul osos mic este responsabil cu adapostirea organelor vitale ca: vezica urinara, organele genitale, rectul, prostata etc. Femurul se articuleaza la fiecare din cele 2 oase coxale formand articulatia coxo-femurala, care fac parte din aceasta structura numita bazin osos.

Fig. 43 Osul coxal fata laterala

Fig. 44 Osul coxal fata mediana

Fig. 45 Bazinul privit de sus

Extremitatea libera a membrului inferior Scheletul coapsei

Osul femur os pereche, lung. Prezinta un corp si 2 extremitati: o extremitatea superioara si o extremitate inferioara. Corpul in sectiune transversala are forma de prisma triunghiulara si in portiunea aproximativ mediana prezinta o creasta denumita linie aspra , pe care se fixeaza muschi. Extremitatea superioara prezinta: capul femural; colul femuralu sau gatul femural; trohanterul mare; trohanterul mic; creasta intertrohanteriana (care uneste cele 2 trohantere). Capul femural are forma de semisfera si patrunde in acetabulul osului coxal, formand articulatia coxo-femurala. Colul femural sau gatul femural, se interpune intre cele 2 trohantere si capul femural. Datorita faptului ca gatul femural este alcatuit din tesut osos spongios, frecventa fracturilor membrului inferior la acest nivel este relativ mare.

Extremitatea inferioara este turtita antero-posterior si prezinta: 2 condili, un condil medial si un condil lateral, care prin articularea cu tibia si rotula formeaza articulatia genunchiului. 2 epicondili, un epicondil medial si un epicondil lateral, pe care se fixeaza muschi. o groapa intercondiliara, intre cei 2 condili. Pe fata anterioara se gaseste o suprafata de articulare denumita trohlea femurala, responsabila de articularea extremitatii inferioare a femurului cu rotula.

Fig.46 Osul femur, A-vedere anterioara, B-vedere posterioara, C-vedere mediala

Rotula sau patela os dispus in tendonul muschiului cvadriceps femural, de forma aproximativ triunghiulara, cu baza indreptata in sus, iar aceea baza se articuleaza cu trohlea femurala. Articulatia femurului si a patelei formeaza articulatia genunchiului. Rotula joaca un rol important in a asigura o limitare a extensiei scheletului gambei pe scheletul coapsei.

Fig. 47 Rotula sau patela

Scheletul gambei
1. Tibia os pereche, lung, cu dispunere axiala si mai dezvoltat decat fibula. Prezinta un corp si 2 extremitati: o extremitate superioara si o extremitate inferioara. Corpul in zona mediana prezinta o proeminenta aproximativ taioasa denumita creasta tibiei ce proemineaza pe sub piele. Tot pe corp este prezenta si creasta interosoasa, care priveste catre fibula. Intre cele 2 creste se dispune o membrana cu structura fibrilara, putin elastica si foarte rezistenta, cu rol de a mentine cele 2 oase ale gambei intr-o relatie functionala absolut necesara in timpul mersului. Extremitatea superioara prezinta o proeminenta numita tuberozitatea tibiei pe care se fixeaza tendonul muschiului cvadriceps femural ce adaposteste rotula si tot pe aceasta parte se gasesc 2 condili: unu median si unu lateral. Acestia au importanta in realizarea articulatiei cu extremitatea inferioara a femurului in formarea articulatiei genunchiului. In partea laterala a condilului se gaseste o suprafata de articulare sub forma de cavitate unde se articuleaza extremitatea inferioara a fibulei. Suprafata superioara a tibiei prezinta niste cavitati denumite cavitati glenoide foarte importante in asigurarea articulatiei tibiei cu extremitatea inferioara a femurului. Extremitatea inferioara delimiteaza maleola mediala a tibiei. Extremitatea se articuleaza cu osul astragal al tarsului piciorului si se disting suprafete de articulare pentru celalalte oase ale tarsului piciorului. Si tot aici se distinge suprafata articulara pentru extremitatea inferioara a fibulei.

Fig. 48 Tibia A-vedere laterala, B-vedere posterioara, C- tibia si fibula vedere anterioara

2. Fibula os pereche, lung, dispus lateral fata de tibie si prezinta un corp si 2 extremitati: una superioara si una inferioara. Extremitatea superioara prezinta capul fibulei pe care se afla un varf ce se articuleaza cu tibia. Extremitatea inferioara prezinta o excrescenta osoasa denumita maleola laterala a fibulei. Aceasta impreuna cu maleola laterala a tibiei si astragalul formeaza GLEZNA.

Fig. 49 Fibula sau peroneul A-vedere laterala, B-vedere posterioara, C-vedere mediala

Scheletul piciorului
1. Oasele tarsiene dispuse pe 2 randuri: Un rand posterior care se compune din: - astragal sau stalus; - calcaneu. Un rand anterior care se compune din: - osul navicular; - osul cuboid; - 3 oase cuneiforme (I, II, III). Oasele tarsiene se articuleaza intre ele astfel: Cuneiformul I se articuleaza cu metatarsul I; Cuneiformul II se articuleaza cu metatarsul II; Cuneiformul III se articuleaza cu metatarsul III; Osul cuboid se articuleaza cu baza metatarsului IV, V.

Fig. 50 Scheletul piciorului

2. Oasele metatarsiene oase tubulare, ce prezinta un corp si 2 extremitati: una superioara (varf) responsabila de articularea cu falangele si una inferioara (baza). 3. Falangele piciorului sunt in numar de 14 oase: 2 pentru degetul mare (halucele) si 3 pentru degetele 2,3,4,5. Falangele se articuleaza intre ele si cu baza se articuleaza cu oasele metatarsiene.