DOCUMENT 62 Intentionez sa redactez un document despre un mod de a influenta (sau schimba) comportamentul unui organism (inclusiv oameni) pe nume

shaping (se poate traduce in limba romana prin formare) derivat din principiile controversate (adesea putin intelese) ale conditionarii operante (instrumentale) descoperite/studiate de Thorndike (legea efectului, pentru psihologii din grup) si, mai ales, Skinner. Conditionarea operanta, in general si formarea in particular pot fi folosite pentru a invata un animal sa faca un lucru nou (cainele tau sa iti aduca ziarul), pentru a ajuta pe cineva (un om :)) sa renunte la un obicei adictiv (fumatul), pentru a ajuta o persoana timida sa se simta bina si sa vorbeasca relaxat in fata unui public (inclusiv in metrou :)) si, nu in ultimul rand, pentru a dezvolta o abilitate fizica (genuflexiuni? :)) sau mentala. Aproape orice om poate atinge un nivel superior in materie de...orice (de la tenis pana la a creste copii) aplicand in mod inteligent principiile conditionarii operante si fiind, fireste (conditie necesara) perseverent. Dar formarea (shaping) despre care intentionez sa scriu are o caracteristica speciala pentru care am si ales-o ca (posibil) subiect: exclude pedeapsa. Da, ai citit bine: in procedurile de formare nu exista nici un fel de pedeapsa. Un caine poate fi invatat aproape sa stea pe cap (sau sa mearga pe labutele din fata, iti voi trimite un link) doar prin formare, fara nicio pedeapsa. Iar un profesor ii poate determina pe copii sa-si faca temele, intr-un procent mai mare, fara a pedepsi pe nimeni (si un bebelus poate fi invatat sa solicite stingerea si aprinderea unei lumini, in cazul in care te intrebai =)) Tocmai pentru ca exista o gama atat de larga de aplicatii cred ca merita sa dedic un document (sau mai multe? :)) acestor principii behavioriste studiate, in ultimul timp, de o disciplina pe nume applied behavior analysis (dezvoltata din behaviorismul traditional). Formarea este o bucatica din aceasta disciplina (numita, anterior, behavior modification) Dar pana la a scrie despre un instrument puternic de invatare a unor comportamente pozitive (si de schimbare a altora) ma voi referi azi la tentatia uriasa reprezentata de pedeapsa, pe care am intalnito aproape sigur atunci cand eram copii si de care nu putem scapa deocamdata deoarece traim (nu doar in Romania ci peste tot) intr-o societate punitiva. Din fericire se poate trai si altfel si vreau sa enumar cateva ratiuni psihologice pentru care pedeapsa in relatiile interumane (parinti-copii, profesori-elevi, relatii de cuplu, relatii de munca) este putin eficienta sau chiar ineficienta (nu produce rezultatele asteptate) Mai intai definitia: se numeste pedeapsa actiunea de prezentare a unui stimul aversiv (neplacut/dureros) dupa un comportament considerat (de persoana care administreaza pedeapsa) indezirabil. Exemplu: Copilul tau se intoarce de la scoala cu o nota proasta (in viziunea ta :)). Cum tu iti doresti sa aiba note bune (spre binele lui, evident =)) si nu vrei sa incurajezi comportamentele care conduc la note proaste (faptul ca nu invata sau nu isi face temele) il pedepsesti. Mai exact, ii suspenzi dreptul de a se uita la televizor in urmatoarele 2 zile. Nu exista nicio legatura logica intre uitatul la televizor si obtinerea notelor dar asta nu te impiedica sa aplici hotararea luata pe loc (nu a fost ceva negociat

in prealabil astfel incat el sa fie avertizat) cu speranta ca data viitoare va manifesta un interes superior pentru disciplina X (la care a luat nota proasta) daca vrea sa se mai uite la televizor (hihi!) Hai sa ne uitam impreuna la efectele psihologice ale acestei masuri pedepsitoare: Se va simti mizerabil (in functie de temperament: furios sau trist sau un amestec din cele doua stari). Se poate considera nedreptatit (nu e coreeeeeeect! =)), poate dezvolta resentimente (iti arat eu!) etc. In mod sigur se simte neputincios (nu poate face nimic pentru a putea privi la televizor, trebuie sa suporte trecerea celor 2 zile) Nu invata nimic decat, eventual, sa-i fie frica (adica sa te minta daca mai ia note proaste sau sa incerce sa ia note bune dar nu pentru ca este interesat de disciplina X ci pentru ca se teme sa nu-si piarda privilegiile) Decizia ta modeleaza o forma nepotrivita de rezolvare a problemelor, anume prin violenta (tu iti impui vointa deci puterea). El afla, astfel, de la unul din cei mai importanti oameni din viata lui, ca un mod de a rezolva problemele este de-ai face nefericiti pe cei din jur (obligandu-i, impotriva vontei lor, sa accepte o masura dureroasa). In urma procesului de modelare, daca este repetat suficient de mult timp, achizitia lui cognitiva poate fi de tipul urmator: Atunci cand ai o problema cu cineva o poti rezolva folosind forta! Erodeaza (sau distruge, in timp) relatia pe care o are cu tine (parintele/agentul pedepsitor). Nu te poti astepta sa te perceapa de partea lui, sa aiba sentimentul ca il sustii si ca ii protejezi interesele pe termen lung daca il faci sa suferi sau sa te urasca sau sa simta ca ceea ce isi doreste nu conteaza ori ca nu este o persoana importanta (deoarece a luat o nota proasta). Este greu sa-l iubesti pe cel care te pedepseste chiar daca intentia lui este pozitiva (si este oricum greu pentru un copil sa se puna in locul tau, vezi dezvoltarea gradata a functiei executive teoria mintii). O relatie de dragoste produce crestere si dezvoltare pe cand o relatie pedepsitoare blocheaza (cel putin temporar) dezvoltarea (ca urmare a intensitatii emotiilor sau dispozitiei negative)

La aceste efecte (rezultate) principale se mai adauga urmatoarele: Nu este usor sa potrivesti pedeapsa (tip, intensitate, durata) cu fapta comisa (de ce 2 zile de suspendare a accesului la televizor, in cazul unui calificativ modest la aritmetica, este cea mai potrivita pedeapsa? In baza caror criterii? De ce nu 3 zile sau 6 ore? Cum ai stabilit asta? Cumva in mod arbitrar?) Nu este usor sa fii consistent in aplicarea pedepsei (fapte asemanatoare sunt asociate cu pedepse asemanatoare, intotdeauna) Pedeapsa poate fi aplicata cu intarziere deoarece ai aflat cu intarziere (a luat nota/calificativul luni si tu afli abia vineri) Folosirea in mod repetat a pedepselor produce desensibilizare (se obisnuieste cu ele, nu ii mai pasa) Cineva (un copil) cu o vointa puternica se poate opune si atunci conflictul (lupta pentru putere) escaladeaza S-ar putea sa nu te poti tine de propria ta hotarare (adica sa cedezi), oferind inca un exemplu prost (una zic si alta fac!)

Nu exista nici un studiu stiintific =)) care sa sustina folosirea pedepselor pentru a consolida relatiile interumane (a-i face pe oameni sa se simta mai apropiati unii de altii, sa aiba mai multa incredere, sa fie mai cooperanti si mai relaxati etc.) Pedepssele severe sunt in mod clar abuzive (nu comunica nici un fel de respect pentru sensibilitatea sau drepturile celui pedepsit) Emotiile negative ale celui pedepsit interfereaza cu procesul de invatare (sansele de a intelege unde a gresit, in timp ce se simte nerespectat, umilit, speria, furios nu sunt mai mari ci mai mici) Pentru o persoana care tanjeste dupa atentie pedeapsa este o forma de atentie negativa iar asta ii poate intari comportamentul (daca acesta e singurul mod prin care iti pot atrage atentia atunci o sa mai fac ceea ce am facut, chiar daca vor exista, din nou, costuri) Pedeapsa nu amplifica ci diminueaza motivatia celui pedepsit Cu timpul, in cazul anumitor personalitati (in formare) pedeapsa poate fi internalizata devenind autopedepsire (te-ai gandit vreodata ca o persoana care fumeaza, bea sau se drogheza isi aplica in mod inconstient o pedeapsa pentru o culpa reala sau imaginara?)

In plus, dincolo de toate acestea, pedeapsa este eficienta mai degraba pentru cel care pedepseste (parintele, in exemplul meu) deoarece in acest mod el isi exprima (nepotrivit) furia si frustrarea. Pedeapsa este, in acest caz, o razbunare a parintelui si nu o modalitate (inadecvata, repet) de a-l invata ceva pe copil. Ca urmare a luarii deciziei si implementarii ei parintele se simte usurat, adica masura luata serveste nu nevoile copilului ci nevoile parintelui. Copilul este doar un instrument in serviciul nevoilor emotionale ale parintelui (de a se calma, de a-si descarca nervii, de a-si potoli frastrarea si dezamagirea) Nu as vrea sa inchei acest document consacrat mecanismului psihologic al pedepsei (si efectelor ei) fara a ma referi la un tip de situatie (sau explicatie) pe care am auzit-o adesea, in discutii pe teme spirituale, si care reprezinta, in viziunea mea, un exemplu puternic de lipsa de intelegere a felului in care functioneaza mintea: Atunci cand unui om i se intampla o tragedie (dar si suferinte de amploare mai mica) el spune Probabil am gresit undeva si Dumnezeu/legea karmei incearca sa ma invete ceva astfel incat sa nu mai repet greseala, in viitor. Este pozitiv ceea ce mi se intampla.Trebuie doar sa-mi dau seama unde am gresit.Aceasta suferinta/tragedie are un rost si ea s-a produs spre binele meu mai inalt. Sa presupunem ca aceasta perspectiva ar fi corecta (adevarata). Cum isi da seama acel om care este greseala? Cum poate sa verifice daca intelegerea lui (am facut X) coincide cu gandirea lui Dumenzeu (ai facut X si trebuie sa platesti suportand Y)? Ce risc exista sa fie si sa ramana confuz? Ce ne facem daca suferinta este o pedeapsa (divina/karmica) pentru o fapta dintr-o viata anterioara? =)) Cum poate fi reamintita aceasta fapta si cum poate sti persoana in cauza ca nu-si imagineaza sau ca mintea ei nu fabrica o actiune/fapta care nu s-a produs niciodata? Exista, insa, ceva mai important decat intrebarile de mai sus (la care se pot oferi raspunsuri dintre cele mai fanteziste). Sa ne punem (iarta-ma, Doamne! =)) in locul lui Dumnezeu! Oare Dumenzeu, in intelepciunea lui infinita, daca vrea sa-i ajute pe oameni sa invete ceva despre ei (pentru a se transforma), nu-si poate reprezenta modalitati de interventie mai putin primitive/crude? Nu poate intelege ceea ce psihologii relativ buni (si parintii intuitivi) au inteles deja, anume ca exista influente

transformatoare mult mai pozitive? (de pilda ca exista formare si intariri pozitive) Nu stie ca incurajarea, aprecierea, validarea, recunoasterea, afirmatiile de tip Eu (I statements) si aproximarea din aproape in aproape a dezvoltarii unei atitudini ori a unui comportament pozitiv (coming soon :)) sunt mult mai sanatoase, mai eficiente si mai apte a comunica respectul si grija reala pentru celalalt (ca sa nu zic de-a dreptul dragostea) decat pedeapsa? Din pacate, in timpurile cand au fost elaborate explicatiile religioase/metafizice, intelegerea felului in care functioneaza mintea umana era abia la inceputurile ei. De aceea explicatiile sunt dupa chipul si asemanarea celor care le-au conceput, reflectand nivelul de cunoastere din acel moment ( just for fun: oamenii inca nu inventasera hartia igienica, potcoava si probabil nici sapunul). Psihologia moderna s-a nascut abia la sfarsitul secolului 19 si, desi au trecut mai bine de 100 de ani, nu ne putem astepta ca descoperirile ei sa inlocuiasca deja modele/harti ale realitatii vechi de mii de ani (zeii vor ca eu sa fiu intr-un anumit fel, sa fac sau sa nu fac anumite lucruri si sunt pedepsit daca nu ii ascult). De aceea cred ca oamenii (nu doar specialistii in psihologie) care sunt informati/educati si ajung in posesia unor modele mai plauzibile, mai complexe, mai adaptate si mai umane, cu potentialul de a creste calitatea vietii tuturor, au datoria de a le impartasi si cred ca gresesc daca nu o fac. Dar aceasta este doar valoarea morala pe care eu o prefer (a impartasi cunoasterea validata) iar tu, daca operezi cu o alta, vei fi tolerant(a) si nu ma vei pedepsi pentru incercarea de a disemina cunoasterea psihologica =)) (in dauna celei speculative sau metafizice) Adrian PS Daca esti cuminte voi reveni cu un document despre formare/shaping in contextul mai larg al applied behavior analysis (cea mai sofisticata dezvoltare a behaviorismului skinnerian). Ups, ori am spus daca esti cuminte...? Thats bribery!(a kind of punishment) :) :) :)