Curs I Farmacognozie generala Def:-disciplina cu profil farmaceutic; - tiin cu character aplicativ care se ocup cu studiul materiilor prime vegetale

sau animale, folosite n oficin sau n industria de medicamente la obinerea de preparate farmaceutice(infuzii, decocii, extracte, tincturi) sau a unor constitueni chimici, nzestrai cu proprieti terapeutice (atropina, papaverina, digoxina), n scopul transformrii lor n medicamente. - Denumirea deriva din cuvintele grecesti:pharmacon=remediu, substan medicament i gnosis=cunoastere Ramurile farmacognoziei: - farmacognozia decriptiv:cunostine despre sursele productoare(raspandire, descriere,cultura)si despre produsele vegetale sau animale(obtinmere, conservare, intrebuintari) - fitochimia sau chimis vegetal:disciplina cu caracter chimic si biologic care aduna cunostinte despre structura chimica, modul de formare a princiilor active, in baza carora se elaboreazaprocedee de extractie, purificare,identificare si dozare ptr a determina calitatea produselor vegetale. - Fitoterapia:tratarea unor maladii cu ajutorul preparatelor farmaceutice de origine vegetala. Date istorice privind folosirea plantelor medicinale ntrebuinarea plantelor medicinale ca factori terapeutici probabil c a aprut odat cu societatea omeneasc. Numeroase dovezi arheologice atest utilizarea unor specii ca macul, mselaria, cnepa sau a unor rini i balsamuri din perioada primelor comuniti umane. Cele mai vechi urme scrise descoperite pn n prezent sunt din perioada civilizaiilor sumeriene, babiloniene, chineze sau egiptene, datnd din mileniile III-IV .e.n. Pe teritoriul rii noastre, prezena omului este atestat prin numeroase descoperiri arheologice, ca avnd o vechime de circa 2 milioane de ani.

Acum 20 mii de ani, pe aceste locuri, s-a stabilit o populaie autohton care a acumulat n timp un adevrat tezaur de bogate resurse naturale i tradiii, ntre care i plantele medicinale. De menionat c apariia primelor puncte de preparare i comercializare a preparatelor medicinale sub forma farmaciilor are loc ncepnd cu secolul al XV-lea. Relatia plante medicinale - fitoterapie Dintre terapiile alternative, fitoterapia (prevenirea, eradicarea sau ameliorarea bolilor cu ajutorul plantelor medicinale) a avut dintotdeauna cea mai mare dezvoltare. Acest fapt s-a datorat atat abundentei plantelor, in comparatie cu alte resurse, posibilitatilor de cunoastere din experienta proprie si observatie (plantele fiind mai intai surse de hrana, atat pentru om, dar si pentru animale), cat si a conditiilor de trai (oamenii nu aveau alte mijloace de combatere a bolilor decat resursele naturale). Sunt aproximativ 40.000 de ani de cand aborigenii au fost implantati pe continentul australian, obligati sa se adapteze la conditiile foarte dure de mediu si sa-si gaseasca leacuri pentru bolile lor. Este remarcabil modul in care ei au reusit sa dezvolte cunostinte despre flora indigena. Astfel, utilizand in mod curent frunze de Melaleuca alternifolia, i-au descoperit actiunile. Astazi, uleiul volatil obtinut de la aceasta specie este de o deosebita importanta pentru aromaterapie.

Relatia plante medicinale - aromaterapie Aromaterapia pare sa fie nu cu mult mai tanara decat fitoterapia. In functie de evolutie, ea a cunoscut 4 etape: utilizarea plantelor ca atare (sub forma de condimente, macerate, infuzii, decocturi); folosirea fumigatiilor si a maceratelor in uleiuri vegetale; obtinerea prin distilare a
2

uleiurilor volatile si intrebuintarea lor; explicarea proprietatilor (fizice, chimice, bio-chimice) prin componentii chimici ai uleiurilor volatile (epoca moderna). Aceste afirmatii sunt sustinute de descoperirea in Pakistan a unui alambic de pamant ars, datat ca fiind din anul 5.000 i. C. De asemenea, se apreciaza ca pe continentul indian, zona bogata in plante aromatice, "apele aromatice" au fost cunoscute si utilizate de mai bine de 7.000 de ani, ca parfumurile erau folosite pe scara larga in medicina, Rishis recomandandu-le in cursul sacrificiilor religioase pentru tratarea trupului si sufletului. O inscriptie gasita in Mesopotamia (datata ca avand aproape 4.000 de ani) mentioneaza utilizarea uleiurilor in ceremoniile religioase, dar si in lupta contra epidemiilor de diferite boli infectocontagioase. In Babilon, a aparut o prima forma de aromaterapie fumigatii, care constau in arderea unor plante aromatice (chiparos s.a.) in lupta contra spiritelor malefice, considerate ca furnizoare de maladii si duhoare. In China, spre 3.500 i. C., de-a lungul Fluviului Galben, lemnul plantelor aromatice era utilizat ca tamaie, iar Shen Nung redacta cel mai vechi tratat de fitoterapie in care cita numeroase plante aromatice si Houang-Tinei-Jing Su-Wen facea referire la utilizarea preparatelor oleoaromatice pentru masaj. Exemplele ar putea continua.

Relatia plante medicinale - apiterapie Daca relatia dintre plantele medicinale si fito - sau aromaterapie este evidenta, mai putin vizibila este relatia acestora cu apiterapia. Produsele folosite in apiterapie sunt fie de prelucrare a unor exsudate ale plantelor de catre albine, fie de secretie proprie (laptisor de matca, venin, ceara). Calitatea si proprietatile terapeutice ale produselor din prima categorie depind de speciile de pe care s-au recoltat nectarul (pentru miere), apa de roua (mierea de mana), ceara si rezinele mugurilor (propolis) sau polenul florilor (in cazul pasturii de polen). Mierea poate proveni din nectarul florilor de tei si de roinita (in acest caz are suplimentar proprietati sedative), de menta (capata proprietati anti-spastice, usor anestezice), de
3

trifoi (proprietati estrogene), de salcam (proprietati hipotensive, diuretice) etc. Propolisul, in functie de specia de pe ai carei muguri au fost recoltate rezinele, poate fi puternic cicatrizant (daca contine acizi rezinici, balsamuri, flavone lipofi le), antiseptic si antioxidant (cand contine derivati fenilpro-panici - acizii cinamic, ferulic, cumaric, cumaric si flavone), anti helicobacter pylori.

Produs vegetal:organul sau o anumit parte a plantei,supusa unor prelucrari, uscata dupa recoltare, care se foloseste pentru prepararea unor medicamente in farmacie sau in industria de medicamente. Aciunea terapeutic a acestor produse vegetale se datoreste unor subtante chimice sintetizate de organismul vegetal sau animal=principii active. Aciunea terapeutic poate fi dat de o singura substanta (salicozida, arbutozida) sau de un grup de constituenti cu aceeasi structura chimica de baza, dar care se diferentieaza intre ei prin radicali(ex:heterozide cardiotonice). Localizarea principiului activ este diferita, incelule specializate, in tesuturi sau in intreaga planta,in fucntie de aceasta se recolteaza numai anumite parti din planta sau intreaga planta. Denumirea produselor vegetale: -se denumesc in latina prin doi termeni:primul arat genul, uneori chiar specia producatoare,, cel de-al doilea precizeaza organul folosit Ex: Althaeae radix(radacina de altaea officinalis) Belladonnae folium(frunza de Atropa belladonna) Alteori produsul se denumeste cu intreg numele speciei producatoare:Digitalis purpureae folium sau digitalis lanatae folium. Exista produse la care denumirea nu are nimic in comun cu specia producatoare: -Opiu(latex obtinut prin incizia fructelor imature de Papaver somniferum) -Secale cornutum (sclerotii ciupercii Claviceps purpurea)

CURS 2 In productia de plante medicinale si aromatice calitatea produselor este data de continutul in principii active. Cantitatea de principii active din planta este conditionata de factori ecologici, de zonarea speciei, de tehnologia de cultura, de valoarea biologica a cultivarului (populatie, soi, hibrid,etc.) si nu in ultimul rand, de modalitatile de prelucrare primara si respectiv secundara. Acesti factori sunt prezentati in continuare. Factorii climatici Optimizarea conditiilor de crestere si dezvoltare a plantelor se realizeaza functie de cerintele biologice privind temperatura, apa, lumina si solul .Pentru a parcurge un ciclu de vegetatie, o specie are nevoie de o anumita cantitate de caldura exprimata in constanta termica (suma temperaturilor medii zilnice mai mari de 5C), avand valori cuprinse intre 900C si 2200C pentru majoritatea plantelor medicinale si aromatice . Cerintele de temperatura sunt influentate de originea speciei, astfel incat fiecare faza fenologica are un optim de temperatura ce variaza intre 18 C si 25C, cu maxime care nu trebuie sa depaseasca 35C. In general temperaturile moderate favorizeaza producerea de biomasa vegetala, in timp ce temperaturile ridicate determina acumularea de principii active, cum ar fi uleiurile esentiale. Plantele medicinale si aromatice manifesta cerinte moderate de apa, nivelul optim realizandu-se la cca. 70% din capacitatea totala de retinere a apei. Totusi, in timpul proceselor de crestere si dezvoltare a plantelor apar unele faze critice cum ar fi germinatia (cu precadere la speciile cu seminte mici si foarte mici), fenofaza de imbobocit-inflorit, formarea organelor subterane, etc. In ceea ce priveste factorul lumina, majoritatea plantelor medicinale si aromatice sunt heliofile si se caracterizeaza printr-o anumita fotoperiodicitate, distingindu-se in acest sens plante de zi scurta, plante de zi lunga si plante care nu reactioneaza la lungimea zilei. Solul Cerintele legate de sol se refera in mod deosebit la structura si textura, prin prisma faptului ca majoritatea plantelor au seminte mici si foarte mici si necesita in primele stadii de dezvoltare un raport favorabil intre aer, apa si substante nutritive. Proprietatile chimice ale solului trebuie sa corespunda necesitatilor de micro si macroelemente. Reactia solului exprimata printr-un Ph neutru asigura cele mai bune conditii de crestere si dezvoltare pentru majoritatea speciilor de plante medicinale. Imbunatatirea compozitiei
5

chimice a solului prin folosirea ingrasamintelor si a amendamentelor pentru corectarea reactiei solului determina obtinerea unei productii de biomasa vegetala corespunzatoare. Zonarea Zonarea plantelor medicinale si aromatice reprezinta o activitate cu grad de dificultate ridicat, menita sa asigure un raport optim intre conditiile pedoclimatice si cerintele biologice ale plantelor. Se evita astfel situatiile in care conditiile naturale pot determina cresterea productiei de biomasa vegetala in detrimentul continutului in principii active. La alegerea unei specii pentru un anumit areal de cultura se are in vedere complexitatea interactiunii diferitilor factori de vegetatie. Tehnologii de cultura. Generalitati. Tehnologiile de cultivare la plantele medicinale si aromatice sunt determinate de specie si tipul de cultura (anuala, bianuala sau multianuala), de organul de planta recoltat (herba, frunze, flori, radacini, etc.) si de zona de cultura (la speciile cu plasticitate ecologica mare). Asolamentul Asolamentul si rotatia culturilor de plante medicinale si aromatice se caracterizeaza prin urmatoarele: - culturile de plante se infiinteaza pe terenuri cu grad redus de imburuienare, plane sau cu expozitie sudica, pe care s-au realizat lucrari agrofitotehnice specifice speciilor prasitoare sau leguminoase; - revenirea pe acelasi teren se face dupa cel putin 4 ani (datorita unor boli si a imburuienarii specifice) pentru majoritatea speciilor de plante medicinale; - culturile bianuale sau multianuale se amplaseaza in afara asolamentului; - asolamentul la plantale medicinale si aromatice trebuie sa fie mixt. Fertilizarea Aplicarea de ingrasaminte minerale si /sau organice, determina cresterea productiei de principii active, fiind in acest sens sustenabila economic. Ingrasamintele organice, de regula gunoiul de grajd, trebuie sa fie bine fermentate si sunt aplicate, pentru o mai buna valorificare, la planta premergatoare pentru speciile anuale. Ingrasamintele chimice cu micro sau macroelemente se utilizeaza in functie de agrofondul existent, de raportul elementelor specifice fiecarei specii si de productia de principii active urmarita. La culturile de plante medicinale si aromatice aplicarea ingrasamintelor chimice cu macroelemente (azot, fosfor, potasiu, etc.) se

face de regula toamna la lucrarile de baza ale solului si fazial in timpul perioadei de vegetatie, prin fertilizare extraradiculara folosind ingrasamintele foliare. Epoca de aplicare, modul si doza sunt stabilite in functie de specie,de tehnologia de cultura, de zona, de tipul de sol ,etc. Lucrarile solului Lucrarile de baza ale solului sau de pregatire a patului germinativ asigura in mare parte reusita realizarii culturilor si a productiei de biomasa vegetala. Lucrarile pentru pregatirea patului germinativ sunt in general mai pretentioase. Se urmareste realizarea unui strat de sol bine maruntit si afanat, nivelat si uneori tasat pe adincimea de insamantare, in special pentru plantele cu seminte mici si foarte mici. Materialul biologic de inmultire folosit la infiintarea culturilor de plante medicinale se constituie din seminte, fructe sau organe vegetative aeriene sau subterane (butasi, bulbi, stoloni, rizomi, radacini). La realizarea unei culturi se foloseste numai material biologic certificat, de regula cu valoare biologica ridicata. Obtinerea unei culturi uniforme este asigurata de existenta unor valori ridicate pentru parametrii de puritate biologica, greutatea a 1000 de boabe, germinatie, etc. Semanatul, plantatul Epoca de semanat difera de la o specie la alta. Alegerea momentului favorabil pentru infiintarea unei culturi depinde de specie, de zona, de conditiile agrometeorologice, etc. Semanatul se poate face direct in camp sau in spatii protejate, caz in care materialul obtinut se planteaza in camp sub forma de rasad. Plantarea rasadurilor sau a altor organe de planta cu rol de inmultire se face manual sau mecanic. Norma de samanta sau cantitatea de material biologic de inmultire folosita la hectar variaza functie de desimea plantelor, habitusul lor, marimea semintelor, scopul culturii, etc. Distanta intre randuri si norma de material biologic folosita la un hectar asigura desimea unei culturi infiintate pentru un anumit scop (productie de herba, de flori, de seminte, etc.). Plantarea rasadului sau a diferitelor organe vegetale folosite ca material de inmultire se face de obicei in zilele noroase, dimineata sau seara. Udarea rasadurilor se realizeaza cu ajutorul diferitelor metode de irigare. Lucrari de intretinere Lucrarile de intretinere care se realizeaza intr-o cultura perena sau nou infiintata se fac inainte si in timpul perioadei de vegetatie. O prima lucrare care se executa primavara este grapatul la culturile ce au fost infiintate toamna. Distrugerea crustei si a buruienilor, precum si afanarea solului intre
7

randuri se realizeaza prin prasile mecanice si/ sau manuale, iar pe randuri prin prasile manuale. O lucrare dificila si costisitoare, specifica plantelor medicinale si aromatice, este plivitul care se realizeaza manual, uneori facandu-se concomitent cu raritul. Lucrarile mecanice si manuale de intretinere se fac ori de cite ori este nevoie. Combaterea chimica a buruienilor reprezinta o lucrare care trebuie executata numai in mod exceptional pe acele terenuri cu grad ridicat de imburuienare, folosind erbicide sistemice in doze minime recomandate. Aplicarea pesticidelor in general si in special a erbicidelor in culturile de plante medicinale si aromatice ridica numeroase probleme legate de absorbtia substantelor active in organele plantei, care ulterior sunt supuse procesului de prelucrare extractie si in mod inevitabil de concentrare. De aceea folosirea unor metode de combatere integrata a buruienilor in culturile de plante premergatoare, a unor terenuri cu grad redus de imburuienare sau a unor metode de agricultura ecologica, reprezinta solutii sigure si curate de obtinere de biomasa vegetala de plante medicinale si aromatice. Irigarea culturilor este necesara in zonele cu deficit de umiditate sau la speciile care necesita multa apa, caz in care se va efectua concomitant cu fertilizarea. Combaterea bolilor si a daunatorilor se poate face la samanta si direct in camp. Modul de folosire a insecto-fungicidelor, concentratia si epoca de administrare depind de tipul agentului patogen, de tipul produsului folosit in combatere, etc.

Obinerea produselor vegetale-se parcurg mai multe etape: 1.Recoltarea:se face in momentul cand planta intreaga sau anumite organe ale ei conin cea mai mare cantitate de principii active. Daca se face in alt moment se pot face accidente foarte grave sau se pot recolta substituenti ce au produse inactive. Fiecare organ al plantei are o perioada optima de recoltare si un anumit mode de prelucrae ulterioara. Deoarece la baza eficientei terapeutice a plantelor medicinale sta relatia substanta activa - actiune farmacodinamica, de prima importanta este calitatea plantelor din care vom prepara retete recomandate in aceasta lucrare.

In primul rind dorim sa subliniem faptul ca recoltarea plantelor medicinale din flora spontana trebuie facuta din zone nepoluate, cit mai indepartate de unitatile industriale, de asezamintele omenesti si cai de acces dintre localitati (margini de drumuri, cai ferate, sosele etc.) Al doilea element pentru obtinerea unui material de buna calitate il constituie cunoasterea organului de planta cu continutul cel mai ridicat in substante active (radacini, rizomi, parti aeriene, scoarte, frunze, flori, fructe, seminte). Acesta se va deduce din insasi formularea data pentru fiecare planta, ceai medicinal, tinctura, extract sau alta forma farmaceutica din aceasta lucrare. Al treilea element important, legat tot de continutul in substante active, este momentul optim de recoltare. Alegerea momentului optim de recoltare este conditionata de stagiul de vegetatie a plantelor (inainte de inflorire, in stadiul de boboc, in timpul infloririi etc.) si de anotimp. Tot in legatura cu momentul de recoltare sint de retinut si perioada din zi si conditiile meteorologice cind se face recoltarea. In general, plantele medicinale se recolteaza pe timp uscat, dimineata dupa ce s-a ridicat roua sau dupa amiaza, pina la apusul soarelui. Plantele medicinale continind uleiuri volatile se vor recolta in special pe timp noros sau dimineata, inainte de rasaritul soarelui. Al patrulea element, de ordin tehnic, este metoda cea mai corecta de recoltare. In special pentru protectia plantelor medicinale perene si pentru asigurarea perpetuarii speciei la recoltare trebuie sa se tina seama de anumite reguli nelegiferate, dar de mare importanta pentru viitorii ani. A valorifica rational o zona geografica bogata in plante medicinale spontane nu inseamna a extermina plantele din zona respectiva. In cazul recoltarii organelor subterane sau a plantelor intregi se vor lasa in zona respectiva suficiente plante care sa asigure materialul de inmultire pentru anii viitori. In cazul in care se vor recolta florile sau partile florale cu frunze se va utiliza foarfece. In nici un caz insa nu se recomanda ca de exemplu pentru valorificarea florilor de tei sa se taie ramurile sau chiar copacul insusi. Recoltarea mugurilor este indicat sa se faca din pachetele de exploatare forestiera de primavara de pe
9

arborii doboriti. Chiar si in cazul valorificarii fructelor se vor lasa suficiente fructe care sa asigure perpetuarea speciilor. O datorie cetateneasca este ca in zonele de unde s-au recoltat plantele sa se insaminteze terenurile cu material de inmultire din aceleasi specii care au fost valorificate. Radacinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) si tuberculii (Tubera), cu alte cuvinte partile subterane ale plantelor, se recolteaza primavara timpuriu, inainte de formarea mugurilor sau lastarilor vegetativi sau toamna tirziu, dupa vestejirea frunzelor aeriene. La recoltarea acestor organe subterane ale plantei, datorita lipsei partilor aeriene (tulpini, frunze, flori), se pot ivi cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o atentie deosebita identificarii botanice a speciilor respective. Partile aeriene (Herba) ale plantei impropriu numite de unii iarba prin vulgarizarea termenului latin herba (in limba romana iarba se refera la iarba pe care o pasc animalele, iar in stare uscata se numeste fin) se recolteaza, de obicei, cu putin inainte de inflorirea completa sau in timpul infloririi. Momentul optim de recoltare a plantelor in acest caz este foarte diferit, in functie de specie, altitudini si zona geografica unde creste planta. Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera si nici intr-un caz prin smulgere. De exemplu specia Fierea pamintului este din ce in ce mai rara, pe cale de disparitie, datorita faptului ca se recolteaza citeva exemplare macar pentru a se inmulti prin seminte. Mugurii foliari se recolteaza primavara devreme inainte ca ei sa se desfaca. Asa cum am mai subliniat, se recomanda sa se valorifice din parchetele de exploatare forestiera. Scoarta sau coaja (Cortex) tulpinilor, ramurilor sau radacinilor se valorifica in special primavara la inceputul vegetatiei, cind se desprinde mult mai usor. Si in acest caz se vor lasa suficiente ramuri nedecojite pentru refacerea arbustului sau arborelui. Frunzele se recolteaza dupa ce au ajuns la maxima dezvoltare, manual, dar nu prin strunjire, pentru a nu se zdrobi, marind astfel suprafata de contact cu aerul si prin aceasta pierderi mari in special in cazul plantelor continind uleiuri volatile. Recoltarea florilor pentru unele specii se recomanda sa se faca in stadiul de boboc (Salcimul galben japonez), iar pentru altele la

10

inceputul infloririi sau in timpul infloririi, inainte de ofilire. Fructele se recolteaza unele in pirga (macese) cind contin maximum de vitamine, fie cind au auns la coacere (afinele, ienuperele, porumbele). Semintele se recolteaza cu putin inainte de maturizare, apoi se intind imediat pentru uscare in straturi subtiri. Toate materiile prime vegetale se usuca imediat dupa recoltare. In scopuri industriale sau in cazul timpului nefavorabil uscarea se face in solarii sau in uscatorii speciale. Pentru utilizarea plantelor in farmacia casei plantele se taie in bucati mici imediat dupa recoltare si se pot usca in poduri bine aerisite, puse pe coli de hirtie, rogojini sau prelate curate. Inainte de uscare se va proceda la conditionarea partilor de planta intelegind prin aceasta indepartarea corpurilor straine, a altor specii de plante, parti innegrite sau atacate de insecte. Dupa uscare, plantele vor fi ambalate in pungi de hirtie sau saculeti de pinza sau in cutii de carton, in nici intr-un caz in ambalaje din material plastic. Se pastreaza la temperatura camerei, in locuri curate, protejate de lumina directa solara, fara umiditate mare, ferite de insecte si rozatoare. Pentru utilizarea plantelor medicinale ca atare sau ca plante medicinale, tincturi, extracte, ele trebuie sa aiba o puritate cit mai ridicata. Nu se vor folosi plante medicinale provenind din zone industriale sau de pe terenuri unde s-au combatut daunatorii cu mijloace chimice. Inainte de folosire sub forma de infuzii, decocturi, tincturi, extracte sau alte forme farmaceutice destinate in special uzului intern, plantele se vor spala cu apa rece la fel ca fructele sau legumele.

11

CURS 3

Unele din formele farmaceutice cele mai simple sint pulberile (Pulvis), inglobate in miere sau ambalate in casete sau capsule operculate sau sub forma de comprimate. Reprezinta avantajul ca nu sufera actiunea termica si nici actiunea unor solventi care pot sa le schimbe calitatea. Maceratul este solutia extractiva cea mai simpla obtinuta din plante la temperatura mediului ambiant. Acest procedeu este indicat pentru speciile de plante care contin substante active care se extrag la rece, ca de exemplu: nalba mare, inul, viscul s.a. Materia prima vegetala fragmentata sau intreaga se mentine in contact cu cantitatea de apa potabila prescrisa un timp de 2-12 ore, agitind din cind in cind. Se filtreaza prin tifon si se administreaza in aceeasi zi. Infuzia se recomanda de obicei sa fie preparata din flori sau din partile de planta cu tesuturi fragile (frunze, muguri, parti aeriene). Materia prima fragmentata se umecteaza cu 3 parti apa calduta. Dupa 5 minute se introduc intr-un vas preferabil din portelan care a fost incalzit in prealabil cu apa clocotita. Peste plante se toarna apa clocotita si se acopera vasul. Se lasa in repaos 10-15 minute. Se filtreaza prin tifon, care se stoarce usor. Decoctul este tot o solutie extractiva apoasa obtinut la cald din materia prima vegetala fragmentata, umectata la fel ca in cazul infuziei, dar mentinind la fierbere cu cantitatea de apa prescrisa. Prepararea decoctului dureaza timp de 15-30 minute la foc domol, in cazul in care nu se prescrie alt timp. Solutia extractiva apoasa astfel obtinuta se filtreaza fierbinte, apoi peste plantele ca atare sau in amestec se mai aduce o cantitate de apa pentru a completa apa de evaporare. Acest procedeu se intrebuinteaza in special in cazul materiilor prime vegetale cu consistenta dura: radacini, scoarta (coji), unele fructe si seminte. Toate aceste tipuri de solutii extractive se prepara maximum pentru o zi, se pastreaza la frigider, apoi se aduc la temperatura camerei, se indulcesc cu zahar si miere, ciclamat de sodiu sau aspartam in cazul diabeticilor, in cazuri de diaree sau nu se indulcesc deloc daca se prescrie aceasta.
12

Tinctura este o solutie extractiva hidroalcoolica obtinuta la temperatura camerei prin percolare (in industrie) sau prin macerare in farmacia casei. Timpul de macerare dureaza 7-10 zile si se foloseste alcool 40-70 grade in cazul in care nu se prescrie alta concentratie. Pentru plantele medicinale cu actiune blinda se folosesc 20 la suta plante, iar pentru cele cu actiune puternica 10 la suta. Dupa aceea se filtreaza si se lasa sa se sedimenteze la loc rece. Se pastreaza in sticle brune. Se administreaza sub forma de picaturi. Siropul face parte din categoria solutiilor extractive apoase si se obtine din macerate, decocturi sau sucuri de plante la care se adauga 64 la suta zahar pentru a-i asigura o buna consevare in timp. In sirop se pot adauga tincturi sau alte substante medicamentoase, pentru a le mari eficienta. Vinul medicinal este o forma farmaceutica obtinuta din materii prime vegetale fragmentate, dar macerate in vin de buna calitate. Este destinat uzului intern, in special pentru stimularea apetitului, in care scop se administreaza cu jumatate de ora inainte de masa. Nu se recomanda celor cu gastrite acide, hipertensivilor, in hepatite, gravidelor, mamelor care alapteaza, copiilor. Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor in otet de vin, in cantitate de 50-100 g, plante maruntite la 1 litru otet. Macerarea dureaza 7-8 zile dupa care se filtreaza prin tifon, iar la sfirsit continutul se preseaza. Se utilizeaza sub forma de frictiuni. Uleiuri medicinale se obtin prin macerarea plantelor in ulei comestibil, timp de 4-6 saptamini. Astfel se prepara uleiul de sunatoare, musetel sau din alte plante. Se folosesc pentru ingrijirea unor plagi greu vindecabile, in arsuri sau in degeraturi. Iata si citeva forme fitoterapice de uz extern:

Inhalatia - se obtine din plante medicinale bogate in uleiuri volatile sau chiar din amestec de uleiuri volatile care se pun in vase smaltuite si cantitatea de apa clocotita prevazuta. Vaporii de

13

apa saturati in uleiuri volatile actioneaza prin inhalare patrunzind in caile respiratorii. Gargarismele se prepara sub forma de infuzie sau decoct din plante si se utilizeaza sub forma de gargara in stomatite, gingivite, afte bucale, amigdalite, abcese dentare etc. Cataplasmele sau prisnitele sau compresele sint destinate uzului extern si se obtin din solutii extractive apoase sau hidroalcoolice cu care se imbiba o bucata de tifon sau pinza curata si se aplica direct pe piele pentru a obtine un efect revulsiv, emolient sau antiinflamator. In acelasi mod se aplica si unele masti cosmetice din plante. Baile fitoterapeutice sint forme de utilizare a plantelor medicinale si aromatice destinate uzului extern. Pentru a obtine un amestec de plante pentru bai (Ceaiuri balneologice), plantele fragmentate se introduc intr-un saculet de tifon dublu. Dupa umectare, saculetul cu plante se fierbe, conform indicatiei 10-30 minute, la foc domol, in 3-5 litri apa. Totul se toarna in cada de baie cu apa la o temperatura potrivita. Baile locale se prepara la fel ca baile de plante, dar in cantitati mai mici de lichid si se recomanda in cazul unor traumatisme locale, plagi purulente, hemoroizi etc. Exista numeroase alte forme de prelucrare si administrare a plantelor, dar care apartin domeniului industriei farmaceutice.

2. Sortarea:ndeprtarea corpurilor strine, a impuritilor din plant sau pri ale produsului decorticate, brunificate, lignificate sau contaminate de ageni duntori. 3. Decorticarea:-sunt numai unele produse care necesit decorticare(rdcina d e Althaea Off.);se indeparteaza unele tesuturi externe cu ajutorul unor cutite. Atenie! Decorticarea nu este egala cu obinerea scortelor.(se pastreaza mai multe straturi de tesuturi) 4. Stabilizarea si fermenatrea:dupa recoltare incep procesele de degradare biologica a principiilor active=>produsi mai putin activi sau inactivi. Stabilizarea se face prin: -congelare -liofilizare -adaugarea de inhibitori enzimatici, de antioxidanti.

14

Fermentatia conduce la schimbarea culorii, a gustului, a mirosului. 5. Uscarea:proces de indepartare a apei din produsele proaspat recoltate cand continutul in apa paote atinge 45-95%; uscarea naturala se face in aer liber, la umbra sau la soare. Atentie!Plantele urat mirositoare sau toxice se usuca in compartimente separate(nu secontamineaza cu celelalte!) 6. Liofilizarea: ndeprtarea apei prin congelare(la -20 grade),urmat de sublimarea cristalelor de gheata prin nclzire treptat sub presiune scazuta. 7. Condiionarea:aducerea in conditiile cerute de normele de calitate.Sefolosesc site, vanturatoare,pulverizatoare,malaxoare. 8. Ambalarea si marcarea:se afce in scopul livrarii sau depozitarii catre consumator.Ex:saci de iuta, cutii de tabla, pungi de hartie. 9.Depozitarea si conservarea:Se pastreaza si camere sau depozite special amenajate (curate, aerisite, uscate, cu umiditate constant, racoroase, iluminate indirect, ferite de rozatoare, insecte) Degradari ale produselor vegetale in timpul conservarii Factorii determinanti ai degradarii sunt:Umiditatea crescuta peste 14-15% e mediu de reactie pentru enzimele existente in produsele vegetale =>se degradeaza prod.vegetale Lumina, aerul si umiditatea:determina in timp rancezirea,degradarea prod.vegetal. Temperatura ridicat determin accelerarea proceselor enzimatice si pierderea apei in timpul conservarii. Produs animal:daca materia prima pentru obtinerea de principii active pure provine de la animale.

15