Sei sulla pagina 1di 44

Vasile Militaru - A venit aseara mama

A venit aseara mama, din satucu-i de departe, Ca sa-si vada pe feciorul, astazi domn cu multa carte. A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit n prag, Mi s-a umezit privirea, de iubire si de drag. Sarutndu-i mna dreapta, ea m-a strns la piept sfioasa, Si ntrebnd-o cte toate, a intrat apoi n casa. nlauntrul casei mele, cta bruma am adunat, Da prilej ca biata mama, sa se creada-ntr-un palat. Nu-ndrazneste nici sa intre, cu opincile-n picioare, Si cu multa grija calca, doar alaturi de covoare. Eu o-ndemn sa nu ia seama, si sa calce drept n lege, Ca doar e la fisu-n casa, nu e-n casa vre-unui rege. Si abia o fac sa sada, pe-un divan cu scoarta noua, Mi-era dor de tine maica, ti-am adus vreo zece oua. Nitel unt i-a colea-n traista, niste nuci, vreo doua sute, Si cu ochii plini de lacrimi, prinse iar sa ma sarute. Poate mor ca sunt batrna, si-aprins dorul sa ma-ndrume, Sa mai vad odata maica, ce mi-e azi mai drag pe lume. Caierul mi-e pe sfrsite, mine poate-si curma firul Si-ntre patru blani de scnduri, sa ma cheme cimitirul. Jale mi-i de voi maicuta, si visez chiar si desteapta Cum pe-o margine de groapa, bietul taica-tu m-asteapta Tu cu dorul mamei n urma, sa te-aduni cu frati-acasa Si sa-mparti agoniseala, de pe urma ei ramasa. Iara tu ca mai cu stare, dect fratii tai pe lume Sa iei casa-n care tie, ti-a fost dat sa vi pe lume Cnd si cnd n miez de vara, sau de Pasti sa vada satul Cum mi vine ca-n toti anii, la casuta mea baiatul Si-avnd tihna si-odihna, la venire sau plecare S-aprinzi si la groapa maichii, ct-un pai de lumnare.

A tacut apoi batrna, si-a plns mult cu lacrimi grele, Ce curgndu-i lin n poale, se-ntlneau cu ale mele.

Vasile Militaru - AM VORBIT CU MOS CRCIUN


Mos Craciune, Mos Craciune, - vrajitor cu barba alba, Ce te-arati la toti copiii n a visurilor salba, Cta sfnta bucurie mi-aduceai, - la toate leac, Cnd veneai, luptnd prin vifor, mai acum un sfert de veac! Te-am vazut n vis si-azinoapte, Mos Craciune bun si sfnt: Se facea ca, - eu, caruntul, - tot copil ca-n vremuri snt, nsa, trist iesind n cale-ti si de doruri mari patruns, Tu m-ai ntrebat, mosnege, de ce-s trist, - si ti-am raspuns: Mos Craciune, Mos Craciune, - vesel nu mai pot sa fiu, Fiindca azi, - nu stiu de unde, - stiu attea cte stiu: Si, anume, stiu, mosnege, ca, n tolba ce-ai n spate, Tu duci daruri la copiii fericiti de prin palate; Duci acelor cari n lume sunt n adevar bogati, Ce-n caminuri mngioase au si mame, au si tati, nsa uiti mereu orfanii aruncati de nenoroc n coliba fara pine, n bordeiul fara foc!... Si-astfel, sfinte Mos Craciune, - pe cnd unii veseli cnta, ncarcati de-attea daruri ce le-aduci n tolba sfnta, Altii, tristi, cu frigu-n oase, lunecnd pe-al mortii iaz, Plng n umbra si le-ngheata lacrimile pe obraz!...

Vasile Militaru - Anul Nou


Din ciresul vesniciei S-a mai scuturat o floare Dupa ce-a visat sub luna

Dupa ce-a surs sub soare. Si-n clipita-n care floarea A cazut pierind n vnt, Cte visuri nemplinite, Cte doruri nu s-au frnt! Dar n locul celei duse, Alta floare vine acum, Sufletul sa ni-l mbete Cu nemaigustat parfum. Si cum primavara codrul Muguri mii desface-n roua, Floarea noua ne aduce Muguri de nadejde noua. mbracati al vostru suflet n vesmnt de sarbatoare Si primiti cu imn de slava Noua vesniciei floare. Iar daca-ntre voi iubirea Va cnta fara sa plnga, Nici un vis n-o fi himera, Nici un dor n-o sa se frnga

Vasile Militaru - Aurul si ntelepciunea


Marele-mprat Lumin si-ntuneric mprat, Megiesi cu-mprtia, cnd a fost si ei s moar, Cu trei zile mai-nainte de, prohod si de sicriu, Fiecare, cu iubire si-a chemat Unicul fiu, S-i dea binecuvntare pentru cea din urm oar. Si-amndoi, cu ochii-n lacrimi si cu grai ntretiat: Fiilor ce-aveau sub soare le-au lsat cte-o comoar:

- Fiule, a zis Lumin, eu m sting si plec departe... Tu rmi pe lume singur...Toate-n lume sunt desarte... Mostenire, pentru tine, n-am s las dect o carte... Iat-o!...Toat fericirea vei putea prin ea s sorbi, Dac ochii ti, citind-o pururea, nu vor fi orbi! Sunt n ea comori de veacuri: vorbe-adnci, vorbe-ntelepte; Fiecare, la tot pasul, doar spre bine s te-ndrepte, Fiindc vorbele-ntelepte, niciodat nu te mint Si-s ca merele de aur, n panere de argint! - Ah, odorul tatii, zise mpratul ntuneric; Azi, cnd mor, cu fericirea, vreau, pe veci, s mi te feric... Iat-ti las, ca mostenire, un fr sfrsit tezaur: n aceast racl neagr, numai galbeni mari de aur... E comoar fermecat Prin iubirea mea de tat... Galbenul cel de pe urm, s-l azvrli mereu n foc Si, mereu, spre-al tu folos, nmiit, au s rsar, grl, galbenii la loc, Pe cnd racla fermecat, cum pmntul alta n-are, S cuprind-a ta comoar, se va face tot mai mare!... Vorbele acestea zise, firul vietii astfel tors, Cei doi mprati plecar, Fiecare plns de-o tar, Dincolo, de unde nimeni, pn azi, nu mai s-a-ntors, Iar n ziua urmtoare, chiar din zorii diminetii, Cei doi fii pornir si ei ca s-si toarc firul vietii: Pe stpnul raclei negre, cu nsetri n pumnul humii, La fost smuls ca o furtun, aurul, n largul lumii: Bolta cerului albastru i-a-nhorito-n mii de sori; I-a pus vrji n toat clipa; sub tot pasul, colb de flori; L-a purtat pe tot pmntul: pe ci largi, pe ci nguste Si i-a dat, n fr seamn pn-atunci olocauste, Tot ce-ar fi putut s guste!... Dar cu anii, mergnd astfel pe crrile ce mint,

Cu, pe tmple, tot mai mult promoroac de argint, nsetatul, dintr-o dat, rtcit pe-al vietii drum Se simti mhnit...Pe fire parc se lsa un fum; Nu mai era primvar, nu mai era cer senin; Fericirea de-alt dat ncepu s fie chin: Cntecul i pru urlet; strvuri, florile de crin; Simti frigul tot mai tare: sorii se stingeau ntr-una; Muri cel din urm soare, apoi stelele si luna; ntunericul se-ntinse tot mai negru si, curnd, Noapte grea veni s-i cad si pe suflet, si pe gnd, Cel care viata o sorbise cu-nsetare, Otravit de-a ei dulceat, s-azvrli, plngnd, n mare! Dar, n clipa-ntunecat, cea mai neagr dintre toate, El simti, din valul mrii cum un brat pe mal l scoate Si-n clipita urmtoare cnd n fire-a fost s-si vin Vzu-n fata lui pe fiul mpratului Lumin: Cu, pe cap un sfert de soare ca un sfnt din Paradis, Zmbitor tinzndu-i cartea, cel ce l-a scpat i-a zis: - Nu e vina ta...E vina celui care, drept tezaur, Nu ti-a dat o asa carte, ci izvorul su de aur!... Ia-o si citeste, frate: pentru toate-ti va fi leac, Precum leac mi-a fost si mie; si-o fi tuturor, n veac... Ia-o si citeste-ntru-na: azi vei fi mai bun ca ieri; Vei simti cum prinzi n suflet boarea dulcei primveri, Cu miros din lcrmioare si din florile de meri!... Vei simti, din ntuneric cum pe toata clipa iesi; Cum ti nfloresc n Suflet milioane de ciresi; n a cror fiecare ramur omt de floare, Cnt, o privighetoare! Cartea mea e carte plin De miresme, de lumin, Si mai mult mbttoare dect oricare grdin! Ia-o si citeste, frate...Adevr grieste-mi gura! Si-nchinndu-se, Lumin, surznd, i-a dat Scriptura. .......................................................................

Iar Sufletul-ruin, adevr zic si eu vou: Prin puterea crtii sfinte, s-a trezit la viat nou!

Vasile Militaru - Bucur-te ar!...


Bucur-te, ar scump, mbrcat de parad, C, din alte ri strine, vin prieteni s te vad! terge-i lacrima din gene!... Ce oftezi ntr'una frnt, Cnd attea muzici cnt?... Cntai muzici, ct mai tare, toate cte suntei voi, Ca s nu se-aud plnsul vduvelor de rzboi! La rspntiile toate, muzici, azi cntai, cntai, C prea gem, sleii de foame, marii notri "mutilai"?... Azi e zi de srbtoare i datoare eti s joci, ara mea cu jale mult, jefuit de escroci!... Foametea i desndejdea tu n'ai drept s i-le spui ar scump, nimnui, Cnd la tine ospteaz toat lifta cu pistrui?... Cine s-i ogoae plnsul?... S te-aud, cine poate, Cnd attea muzici cnt la rspntiile toate?... Cui, o lacrim s'i pice, C 'n bordei n'ai foc pe vatr, Cnd tlharii ce te prad, osptnd, duc trai ferice, Infrii cu veneticii, n palate mari de piatr?... Cum vrei oare, scump ar, Soarele dreptii sfinte pe-al tu cer s mai rsar, Dac toi cei ce te fur, liberi petrecnd, fac haz i, cnd ceri s intre 'n ocn, scuip 'n bietul tu obraz?! Oare, cnd vei pune mna, ar scump, ar blnd, n grumajii celor care vor ca Iuda s te vnd? Celor cari ntr'una rod Multul gliei tale rod, Civa hoi nfipi n ceafa unui biet ntreg norod?...

Dar... m iart, ar blnd, c, de-a tale suferini, M'am trezit i eu, cu tine, a haiduc scrnind din dini. Azi e srbtoare sfnt, Cnd, - dei flmnd eti, Nu se plnge, ci se cnt ntregirea ce i-au dat-o Sfinii dela Mrseti?... Mine ns, ar scump, sfinii ti suii la cer, S le faci dreptate cer: Viaa nu i-au fost jertfit-o ei, Arhanghelii ti mari, Pentru ca tu s'ajungi roab unor cee de tlhari; N'au murit, scpndu-i ara, marii notri mucenici, Ca s i-se 'nfig 'n glie gloatele de venetici!... N'au czut pentru desfrul Hoilor ce'i fur grul, ar plin de belug, Nici, - cnd lor le crap burta, - tu s tragi flmnd 'n jug! Azi deci, flfind drapele, cnt, ar fr pine, i, - cum cer ai ti Arhangheli, - judecata s'o'ncepi mine Ori destinului tu mare fir de aur tii s'i torci, Ori ntreaga ta grdin va fi cocin de porci!...

Vasile Militaru - Cica sa te joci cu focul


ntre grla si zavoaie, Mos Lisandru Vijalie Are si el tot ce are Un rastav de razachie. Ca de miere-i sunt ciorchinii Si i-ar bate vnt de vara, De n-ar sta pndar fecioru-i, De cu zori si pna-n seara: ntr-un nuc din miezul viei Si-a facut Calin cerdacul Si, de vara pna toamna,

n cerdac si face veacul. Pas de-i fura o broboana, Ca, din nucul gros si-nalt, Flacaiandru-si vede via Dintr-un cap n celalalt Dar, te uita, misca-o vita Si sub vita-i nu stiu cine: Doar o mna i se vede Pe cnd rupe un ciorchine! -Olio-lo! sopti flacaul mi platesti, tu vere, cina! Si porni ca o soprla nspre vita cu pricina. Si Calin si da cu gndul: l dezbrac, i iau zalog, i trntesc un pumn n ceafa Si-l fac epur de prlog! Dar, cnd dete ochi cu hotul, i veni racori calduri, Far-a mai putea sa-ntrebe: Nici ce faci?, nici de ce furi? Iar n fata lui, aprinsa Ca o floare-a unui mac A ramas Ileana Voinii Rezemata de-un harac. Si-amndoi c-un dor n inimi T;in privirile-n pamnt, Neputnd grai niciunul Catre altul un cuvnt A-nceput sa cada bruma Pe la crame-s buti cu vin; Mos Lisandru Vijalie si nsoara pe Calin; Azi e nunta nunta mare! Dar mireasa cin-sa fie? Cine vreti sa fie alta, Dect hoata prinsa-n vie?

Masa mndra sade-ntinsa Si se joaca lele-lele! Iar din via de-asta vara Curge vinul prin ulcele. Si-un mosneag cu plosca-n mna, Dupa ce-a jucat o leasa, Zice rar, ca sa-l auda Si mesenii, si mireasa: -Cica sa te joci cu hotul Ba sa nu te joci de fel I-a furat attia struguri Si-l mai fura si pe el!

Vasile Militaru - Comoara paiajenului


Odata un paiajen ce vietuia la vie, Tesu-ntr-o noapte plina de Mai, cu maiestrie Si fara nici un gres, O plasa uriasa, n chipul unei stele, pe-o creanga de cires A doua zi, din somnu-i cnd l-a trezit un cuc, Paianjenul ramase cu ochii mari, nauc: Privind ca-n aiurare la maestrita-i plasa, El, tremurnd, din minte aproape fu sa-si iasa, Ca, ceia ce-avea-n fata, i se parea minune Si nimeni fericirea nu i-ar putea-o spune! Ce se-ntmplase?: Noaptea, pe plasa lui cea noua, Cernuse din adncuri o pulbere de roua, Iar soarele-n vazduhuri cnd a putut irumpe, Schimbase toata roua n colb de pietre scumpe! Si, cum n ele cerul frngea potop de raze, Ardeau n a lui plasa rubine si topaze; Iti mbiau privirea, n ele sa ti-o scalde: Safire si-ametiste, opale si smaralde;

ncrucisau pumnale de focuri tot mai nalte O spuza orbitoare de scumpe diamante Si fiecare piatra, cu-o altfel de scntee, ntretesea o pnza de mii de curcubee! Paiajenul, dnd fuga pe fiecare lature, Nu mai putea privirea de ele sa si-o sature Si, mndru peste fire, ca are-asa comoara, Trufia-n micu-i suflet patrunse-ntia oara Si zise cu-ngmfare: "De-acum e-al meu pamntul, "Ca nu-i bogat ca mine nici Dumnezeu Preasfntul!" Ct despre celelalte sarmane vietati, Cu cari fratie buna dusese alte dati, El le uitase iute: nici nu le stia de nume, Nici c-au trait vre-odata alaturea pe lume, Si, de-ar fi fost sa vina vreuna ca sa-i ceara Macar o firmitura, -de foame sa nu piara, Nu i-ar fi dat paingul, sa-l fi picat cu ceara Si, cu nespusa sila privea, ntr-un cuvnt, Spre orice vietate a bunului pamnt! Dar cnd acel paiajen credea mai cu tarie, n marea lui putere: n marea-i avutie, O mierla, nu stiu ce fel, n zbor usor s-abate Si, ca la ea acasa, Trecnd prin acea plasa, i spulbera comoara de pietre nestemate! Paianjenul, vazndu-si pierdut al lui hamac Si-ntelegnd ca iarasi e cum a fost: sarac, Si-a dat cu pumnii-n tmple, ne mai curmndu-si plnsul, Si-apoi, caznd gramada, Abia putu sa vada: Pamtul plin de lacrimi si de saraci ca dnsul

Voi ce claditi din aur un Dumnezeu sub soare Si-n viata strngeti banii cu minile-amndoua; Sa stiti: comoara voastra e-asa de trecatoare, Ca pnza de paiajen nvesmntata-n roua !

Vasile Militaru - Cozonacul, mamaliga si plugarul


Nu mai spun prin ce-ntmplare, ntr-un lan de gru cu mac, Se-ntlnira pe carare Mamaliga de la tara cu boierul cozonac. Nici nu mai arat anume Ce necaz putea sa friga Pe boierul zis pe nume, Care, mndru ca un Riga, Avea drept sau nu sa-si bata Joc de-o biata Mamaliga: - Uite ce nerusinare fara margini! Ptiu, la dracul! Zise, tantos, cozonacul, Mamaliga mea umila, tu ma faci sa-ti plng de mila! Cum cnd nu esti dect, vai: Apa, sare si malai, Ai curajul sa mai stai n cararea mea pe plai?! Fiind galbena ca luna, T;i-ai nchipuit, nebuna, Ca poti fi cu mine, una? Si-ntr-o clipa cozonacul, cu albus de ou la gura, Spuse cte bunuri scumpe are-n dulcea lui faptura, ncheindu-si cuvntarea cu dispret, ba si cu ura: - Astfel, mamaliga lata, oricum ai cata s-o-ntorci, E-n zadar, ca tu, sarmano, buna esti doar pentru porci!

- Minti! - zbucni un glas alaturi, Dintr-un lan nalt de maturi Si-un flacau cu fata para, ca o floare-a macului, Veni-n graba, sa raspunda astfel cozonacului: - De-ai avea un dram de minte, Cozonacule, zevzece, Mamaligii, -calda - rece, Nici macar pe dinainte Nu i-ai trece! Caci, sa stii: din cta lume-i pe pamnt - norod sarac Nici un ins, de cnd e veacul, n-a trait din cozonac, Dar sunt mii si milioane, cari, prin mine azi iti striga: La o parte, cozonace! noi traim din mamaliga!

Vasile Militaru - Dupa mure


Cu cofita subsuoara, Ghimpii rugilor sa-ndure, A plecat Ileana Voinii De cu zori s-adune mure Iat-o c-a intrat n codru; Codru-i rar si plin de soare; Peste tot e numai cntec, Numai murmur de izvoare. Si Ileana se tot pleaca Dupa fiecare mura, mpartindu-le-n dreptate: Una-n cofa, sapte-n gura Dar, deodata, la rascruce, ntr-o rariste de tei, Uite-asa pe negndite, Iese Dinu-n calea ei: Un flacau voinic e Dinu, Blnd la grai, cu vorba rara, Vnator fara pereche

Si frumos din cale-afara Dornic mi-o cuprinde-n brate Si mi-o strnge de mijloc, Potopindu-i ochii, gura Cu saruturi lungi, de foc Rumena ca o rasura Face-mi-s-a ei gura, Iar obrajii ei se fac, Mai aprinsi dect un mac.

Mniata sare-n laturi, Dojenindu-l fara grai Ar fugi si nu se-ndura: Cum sa fugi, cnd vrei sa stai? Scapata pe nesimtite Soarele si a-nserat Cu cofita fara mure Mi s-a-ntors Ileana-n sat; Si-ntlnind n pragul usii Pe mamuca ei tunnd, Abia poate sa-i mai spuna, Prefacuta suspinnd: Tocmai cnd umplusem cofa Si veneam spre sat pe vale, Pe sub teii din rascruce Mi-a iesit un urs n cale Ct p-aci sa mor de frica! Si de n-aveam sa-i dau mure Nu m-as mai fi ntors, mamica. Niciodata din padure!

Vasile Militaru - Haina de nunta


De Mntuitor graita, pilda nuntii din Scriptura, Strabatnd a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gura Mai ntii ai Lui apostoli, apoi mii si mii de clerici

Au rostit-o la raspntii, au citit-o prin Biserici, Au cntat-o-n, Evanghelii, sa primeasca fiecare, Tnar si batrn n viata, bun si raul, mic si mare, Aurul ntelepciunii ce L-a dat Mntuitorul, Graind pilda cu mparatul care si-a nuntit feciorul. Mii si iarasi mii de oameni, vietuind, au stat s-asculte Pilda lui Isus, n sine cu ntelesurile-i multe; nsa oamenii-ascultnd-o, au facut ce fac ntr-una, Primind razele de soare, razele ce le da luna, Binele ce li-l da apa, - fie mari, fie izvoare, Sau mireasma-mbatatoare ce le-o da suava floare, Caci aceasta: fie apa, fie soare, fie luna, Fie floare miresmata, - toate vor ceva sa spuna Dar, cti oameni, privind Cerul cel cu soare, luna, stele, Si pamntul cu-ale sale, nteleg ce le spun ele? Caci si-acestea spun o pilda cu-nteles adnc, de taina, Si de-o nunta unde omul va sa aibe-anume haina Nunta - o viata ce pamntul poate da cu-ntreaga-i seva, Precum nunta era Viata ce traiau Adam si Eva, Nunta nsa pentru care, - dezbracat de-a vietii tina, Omul trebuie sa poarte haina alba, de lumina, Haina care tuturora o da Cerul ca s-o poarte Pe pamnt pna la Nunta cea cu Viata far-de moarte! Haina-aceasta pentru nunta, fericiti au fost purtat n Eden ntii oameni pn-a nu se fi-ntinat, Dar ei au pierdut aceasta, mbracndu-se-n alt port T;esut tot cu maiestrie-n de-ntuneric fir de tort. Mesterul fiind Satana tesator de-asemeni strai, Pierznd cei ce-au vrut sa-l poarte, dreptul vietuirii-n Rai! Haina nuntii despre care spune pilda lui Iisus, E tesuta din lumina sorilor cei mai de sus, n razboi ce tese raze. Cercuit de-un curcubeu, Si la care sta sa teasa nsasi Sfntul Dumnezeu!

O asemeni tesatura nu se strica, nu se rupe, Si pe veci mpodobeste un potop de pietre scumpe! O asemeni haina scumpa a purtat si Lucifer, Pna l-a-ntinat trufia si-a fost prabusit din Cer. Ea e haina despre care lui Ioan n gura-i pune Chiar Iisus a Lui cuvinte ce-n Apocalipsa-i spune: ...Sa-mbraci haina de lumina ca sa nu se dea pe fata Goliciunea de rusine care-ai mbracat-o n viata. Cel ce biruie pacatul, - din virtuti facndu-si salba, Va umbla la fel ca Mine mbracat n haina alba! Celor cari n sac se poarta, celor tristi si apasati, Sa le darui haina alba si cununa de-mparati; Sa petreaca-n bucurie ntre ngeri si-ntre sfinti, Sad, al Domnului sa fie, - neprihanei trebuinti, Sa slujeasca Celui Vesnic, spre a Lui slava-n vesnicie, Toti, de apasari sa uite si de plns sa nu mai stie! Haina ce-n Eden purtnd-o mai nainte cei doi insi, Desi goi, nu stiu ce e: de rusine-a fi cuprinsi: Dar pe care s-o dezbrace prin pacat cnd au ajuns, S-au vazut goi si de-ndata Tatalui I s-au ascuns.. S-au vazut goi de lumina si mbracati deci amndoi, Spre rusinea lor de Tatal, cu-al pacatului noroi! Nu s-au rusinat ca goi sunt n a trupului lor piele, Ci: ca erau goi de raze, goi de sori si goi de stele! Iata-n ce fel vrea mparatul pilduirii, care-nfrunta Pe cel ce, venind la nunta, nu era-n vesmnt de nunta (Ca-n vechime, mparatii, ntr-al nuntilor avnt, mbracau pe toti chematii la ospat n alb vesmnt. Astfel ca, la nunta pildei, unul a facut pacatul De-a nesocotii vesmntul tuturor dat de-mparatul) Dupa cei cuprinsi n pilda si-n Eden, pe urma, noi Si-n asa vesmnt sa mergem am vrea toti n acea vreme

Cnd la nunta-mparateasca sa nu fie dat afara. Si-mbracat, ca si-mparatul, pe aleile gradinii, La ospat mergnd, sa fie tot asemenea cu crinii! Nunta nu este departeLa cerescul Lui razboi, mparatul tese-ntr-una haine albe pentru noi Cei ce sti-vor sa se-mbrace pentru Nunta deci cu ele, Se vor mbraca cu soare, cu luceferi si cu stele Vor nunti-n afara vremii; vor bea Vinul Nemuririi; Se vor veseli cum nimeni n-a mai fost n firea firii, Ramnnd mereu la Nunta, ce fiind n vesnicie, Duhul meu n lut, nu poate nici s-o spuna, nici s-o scrie!

Vasile Militaru - Hristos a Inviat!


Hristos a nviat! (Vasile Militaru) Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta! Iti simti de lacrimi calde ochii uzi Si-n suflet parca serafimii-ti canta De cate ori crestine o auzi. Hristos a Inviat in firul ierbii, A inviat Hristos in Adevar; In poienita-n care zburda cerbii, In florile de piersec si de mar. In stupii de albina fara gres, In vantul care sufla mangaios In ramura-nflorita de cires Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos? Ai cantarit cu mintea ta crestine Cat bine ai facut sub cer umbland, Te simti macar acum pornit spre bine Macar acum te simti mai bun, mai bland? Simti tu topita-n suflet vecea ura? Mai vrei pieirea celui plin de Har?

Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura? Iubirea pentru semeni o simti jar? O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte In aur macar azi te-au imbracat Cu serafimii-n suflet imn fierbinte Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

Vasile Militaru - Hristos a nviat !


Hristos a nviat ! Hristos a nviat! Ce vorba Sfnta! Iti simti de lacrimi calde ochii uzi Si-n suflet parca serafimii-ti cnta De cte ori crestine o auzi. Hristos a nviat n firul ierbii, A nviat Hristos n Adevar; n poienita-n care zburda cerbii, n florile de piersec si de mar. n stupii de albina fara gres, n vntul care sufla mngios n ramura-nflorita de cires Dar vai, n suflet ti-nviat Hristos? Ai cntarit cu mintea ta crestine Ct bine ai facut sub cer umblnd, Te simti macar acum pornit spre bine Macar acum te simti mai bun, mai blnd? Simti tu topita-n suflet vechea ura? Mai vrei pieirea celui plin de Har? T;i-ai pus zavor pe brfitoarea-ti gura? Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte n aur macar azi te-au mbracat Cu serafimii-n suflet imn fierbinte Ai drept sa canti: Hristos a nviat!

Vasile Militaru - Ifosul cocosului


Din cte mii de lighioane lasat-a Dumnezeu prea sfntul Sa umple pururea pamntul, Sunt unele cu mintea seaca si care cred ca, fara ele Sub soare , luna si sub stele, Attea lucruri minunate pe lume n-ar putea sa fie: N-ar mai ploua, n-ar mai bate vntul, n-ar creste iarba pe cmpie; n prga n-ar mai da caisa si mierea-n stupi ar fi amara; N-ar nflori prin grne macii si n-ar mai fii nici primavara Asa, un biet cocos, odata, de-asemenea sarac cu duhul, Al carui "cutcurigu" lung abia-l mai cuprindea vazduhul, Adeseori strngea-mprejuru-i ntreg norodul de gaini, Nu numai cte-avea-n ograda, dar si pe cele din vecini Si, socotindu-se puternic din cale-afara si-ntelept, Cu ifose fara pereche, zicea, batndu-se n piept: - Gaini, va dati seama voi oare, Ca de la om si pn-la vierme, de la copac si pn-la floare, Tot ce respira si se misca, primeste viata de la soare? Ei, bine, daca stiti aceasta, nu-i de prisos sa stiti ca eu Sunt sfetnicul lui Dumnezeu: Si, daca eu n-asi fi pe lume, nici soarele n-ar fi pe cer! ntr-un cuvnt, e drept a spune ca-n fiecare dimineata, Eu sunt daruitor de viata, Ca, numai prin puterea ce-are cntarea mea, de vraja plina, Rasare soarele din noapte, sa dea caldura si lumina Ca la un sfnt deci se cuvine Sa vina n genunchi la mine Toti cei n viata, sa se-nchine Si, dac-ar fi sa mor vreo-data, eu zic sa va fereasca sfntul, C-atunci s-ar prapadi pamntul!

Gainile, privind la creasta cocosului, aprinsa, - para, Ca-n fata unui zeu puternic, ngenunchiate, se-nchinara Dar, n aceiasi zi, pe seara, gasind o cada cu vin rosu, Bau din ea cu-atta sete, ca turta s-a-mbatat cocosu A doua zi, - cnd peste lume nici nu mijise zorile Si somn adnc, fara prihana, dormeau sub roua florile, Gainile, cu spaima-n suflet, cu ochii plnsi, cu cap nauc, Cautndu-si zeul, l gasira ntr-o gradina, sub un nuc, Pe niste fn dormind - butuc l zgltira, sa se scoale, sa reaprinda soarele, Dar pe cocos, de bautura, nici nu-l tineau picioarele Atunci gainile-ngrozite de-a lor nemilosliva soarte, nchisera si ele ochii, gatindu-se-n sfrsit de moarte Statura astfel multa vreme, dar, mai vioaie, o gaina Deschise ochii si, departe, zari o geana de lumina: Parea ca geana creste-ntr-una Apoi, spartura unui nor Se-auri cu foc, de parca era o gura de cuptor Si, dupa cteva minute, cu vlvataia lui grozava, Pe gura de cuptor, de-odata trasni soarele n slava! Atunci gainile vazura, cu negraita bucurie, Ca minunatul lumii astru, Cu slove mari de flacari scrie Pe bolta cerului albastru: "Sunt multi aceia cari-n lume, si trmbiteaza larg cuvntul, Ca, fara eul lor puternic, nu s-ar mai nvrti pamntul, Ca n-ar mai fi apus de soare, nici rasarit, nici dimineata, Ca s-ar lasa eterna noapte pe toate cte sunt n viata Si totusi, prin puterea sfnta, dect a tuturor mai mare, Pamntul pururi se-nvrteste si soarele mereu rasare.

Vasile Militaru - Legea lupului


mparat fiind pe vremuri, lupul, - fire nteleapta Si milos cu toti supusii, - a facut o lege dreapta, Prin a carui rnduire, - pentru foarte bun cuvnt, O livada nflorita, cum nu-i astazi pe pamnt, Hotart a fost sa fie socotita ca loc sfnt, Pentru ca 'napoia vremii cu trei veacuri si mai bine, Ar fi fost pe-acea livada mnastire de albine Astfel, - era scris n lege, ca-n acea livada verde Cine intra, viata-si pierde: Fie miel sau fie ied, N-avea drept sa-i calce iarba nici picior de patruped Cel ce va-ndrazni s-o faca, - hotart era prin lege, Sa primeasca pe spinare, nu mai stiu cate ciomege, Iar apoi, - ca pilda vie, Jupuit pe loc sa fie Cei dinti cazuti n leasa si-nhatati ca sa-i jupoaie, Au fost niste caprioare, doi vitei si-o biata oaie, Si cadeau, pe rnd apoi: Cai, mioare, vaci si boi, Carora, chiar mparatul, - milostiv cum numai el e, Le lua-n primire zilnic nefolositoarea piele ntr-o zi nsa norocul, nu stiu cum a vrut sa joace Si sa faca astfel placul celorlalte dobitoace, Cari-au prins pe iarba verde, n livada cea smaltata, Vre-o trei lupi cu ceafa lata Dusi fiind la judecata, de trei boi, un miel si-o oaie, Ca pe cei de mai-nainte, mparatul sa-i jupoaie, naltimea-sa, ndata ce vazu pe lupi n fiare, Catre vitele cornute a turnat cu voce tare: - Cum, nemernici si misei, ndrazniti a crede oare sa jupoi pe fratii mei?

- Doamne, au calcat livada!, - cuteza un bou sa zica. - Taci, ca te jupoi ndata! Boul a tacut, de frica - Legea spune, - zise oaia, dar simti fiori prin seu: - Ce-ai tu cu legea, dobitoaco? Legea n-am facut-o eu? Si pe fratii pusi n fiare liberndu-l rnd pe rnd, mparatul, cu iubire, i-a mbratisat, plngnd Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi: Oaia-nti, pe urma boii, iar mielul dupa boi, Pricepnd ca, sa nu calce n livada fara stupi, Legea-i numai pentru ele, nsa nu si pentru lupi.

Vasile Militaru - Leul si magarul


Un leu care pe vremuri fusese mparat, nsa pe care soarta apoi l-a detronat, Intrase, - pe ct spune un mare cronicar, n slujba la magar. Facnd aceasta leul nevolnic si batrn, Crezuse ca magarul, ilustrul sau stapn, Va tine socoteala, n vremi cine-a fost leul Si-o sa-i respecte eul, Cu-att mai mult ca-n vremea cnd leul sta pe Tron, Magarul i fusese Curtean iubit, cocon E drept ca din spre partea mncarii, n-avea grai Sa multumeasca, leul: traia, ma rog, ca-n rai, Caci, la magar acasa, - nu mai le-nsir pe-anume, Dar se gaseau tot felul de bunatati din lume Si dintre toate astea, nimic nu sta sub cheie, Ba liber era leul, banchete chiar sa deie, Dar.. uite, vezi, n toate pe lume e un "dar" Si leul, nu odata plngea un plns amar, Caci urechiatul nostru, parca-ntr-adins, mereu, Cnd i era pe lume mai drag bietului leu, i poruncea, cu vorbe rostite plin si rar,

Cu ifos de magar: Ba sa-i aduca ceasca de mazagran cu pai, Ba vnt sa-i faca-ntr-una c-un mare evantai, Ba i cerea, - si leul simtea nespusa greata, Sa-l spele pe picioare n orice dimineata A suferit sarmanul de leu o luna-ntreaga, Dar ntr-o zi cu soare, Pe cnd magarul nostru era la vnatoare, si strnse-ntr-o desaga Avutul bietului leu Si, parasind belsugul, s-a dus cu Dumnezeu Iesind nsa pe poarta, l-a ntrebat un cine: - Cum, leule, se poate sa fugi tu de-asa pine?! Ce vei mnca, sarmane, cu-ncepere de mine? - Hei, mai Grivei, - raspunse oftnd, fugarul meu, Cnd te-ai trezit pe lume asa cum sunt eu, Leu, Fost mparat pe vremuri si mare Ghinarar, Preferi un trai amar, Preferi sa mori de foame sau sa mannci frunzar, Dar sluga umilita nu poti fi la magar!

Vasile Militaru - Magarul si oglinda


Un magar nerod si care cu vre-o ctiva ani n urma Vietuise lnga turma, Cnd era silit sa care Pe spinare Mii si sute de samare, Nu stiu cum, prin ce-ntmplare A ajuns La coama tuns, Cu pomada parfumata pururi uns; A ajuns, n scurt, bogat Si, - de necrezut, dar totusi lucru foarte-adevarat, -

Invitat prin mari saloane De boieri si de cucoane Dar magarul, indispus, i privea pe toti, de sus, Cautnd mereu s-arate, cu-ndrazneli fara pereche, Ca-i boier de vita veche, Desi gesturile-i toate, totdeauna de gust prost, Spunea lumii, pe de rost, Ce fel de boier anume era el si cine-a fost. ntr-o zi nsa, magarul ngmfat si crai de ghinda, S-a-ntlnit si c-o oglinda, Iar oglinda, ndrazneata, Numai drept stiind sa spuna, cica i-ar fi zis n fata: - Ifosul ti e-n zadar, Ca, orict de mult te-ai crede Si ti-ai pune pe vesminte aur si margaritar, Cin-te-aude si te vede, Altceva nu poate crede ca poti fi dect magar; - Eu, magar? - racni magarul, napustindu-i-se-n glaf Si, c-o singura copita, el facu oglinda praf. - Ah, a suspinat oglinda, trecnd dincolo de viata: Adevarul, totdeauna doare, cnd e spus n fata, Si, orict te stii pe lume ne-ntinat ca albii nuferi, Omule, cnd faci ca mine, pregateste-te sa suferi.

Vasile Militaru - O Primavara Noua


O primavara noua ni-sa ivit in tara Cu raze mangaioase, cu blande adieri, Sub care Neamul, harnic, cu plugurile-i ara, Cu noi nadejdi in suflet, ca florile de meri O primavara noua, -incepere de Veac,

Intregul Neam sa-si afle durerilor lui leac Au imbracat caisii odajdii de lumina Si liturghii inalta mireasma lor spre cer Adanc plecat pe brazde, plugarii toti senchina. In rugaciunea muncii, cu bratele de fier Sin fundurile slavii, au cine-mi poate spune Ca ciocarlia insasi nu cantan rugaciune? Eu sorb adanc in ochii-mi, -din primavara verde, Icoana muncii sfinte, -cu oameni si cu boi, Si gandul meu fugarnic alearga si se pierde In adancimea vremii, cu veacuri inapoi Si vad, ca printro ceata, in vremile de-atunci, Cum vietuiau strabunii cei mari, pe-aceste lunci: Calcati mereu de hoarde, mereu cu elen lupta, Lasand ades pe brazde plavanii cu-al lor plug, Bajenarind prin codri, mereu cu fata supta, Cand bietele caminuri se mistuiau sub rug, Si cand, intorsi la vetre, cu jalistea pe drum, Nu mai gaseau in sate decat gramezi de scrum Din jertfa lor, acuma senalta pacea sfanta, Sub care graul verde talazuesten vant, Si plugurile ara, si ciocarlia canta, Si iese-atata paine si aur din pamant Din sangele lor, brazda ce-ontoarce plugul greu Inalta rasuflarea-i spre viul Dumnezeu! Azi, primavara noua ni-sa ivit in tara, Cu raze mangaioase, cu blande adieri, Sub care Neamul, harnic, cu plugurile-i ara, Cu noi nadejdi in suflet, ca florile de meri O primavara noua -incepere de Veac, Intregul Neam sa-si afle durerilor lui leac!

Vasile Militaru - Paianjenul si viermele de matase


Un paing ce s-aciuase n ungherul unei case, A vazut un vierme mic Torcnd fir de borangic Au trecut: o saptamna, doua, trei, cinci saptamni, Pana cnd maestrul faur, Tot muncind de azi pe mni, Izbuti sa-si fac-o casa ct un degetar de aur nsa pna sa se-nchida Viermele n a lui casa, prefacut n crisalida, Pntecosul de paianjen rse, o bucata buna, De maestrul ce torsese fir din soare si din luna Si i-a zis: - Pentru o aluna, Ai muncit mai mult de-o luna, Pe cnd mie nici nu-mi pasa, Ca-ntr-o clipa fac o plasa, Ce cuprinde-ntreaga casa, Iar cnd ma gasesc n pod, Fac, badicul meu nerod, Nu o plasa, - un navod! - Stiu, - raspunse far-sa muste, Viermele, - dar a ta plasa, Buna-i doar sa prinda muste, Ca sa ai mereu la masa Hrana grasa, Pe cnd eu, biet, fac matasa! Suntem deci, ntr-un cuvnt: Unul - drac, iar altul - sfnt! Si nu stiu cine-ar fi tntul Care-ar vrea sa-ti faca placul, Sustinnd ca tu esti sfntul, Iar eu dracul.

Vasile Militaru - Pe camp


Miezul zilei.. n cmpie Nici tipenie pe cale Cu miros de iasomie Bate vntul dintr-o vale. Pe miriste, clai de-a valma. Iar la umbra unei clai. Tolaniti pe-un plc de iarba. Stau de taina doi flacai. Vntul hot fara pereche Fura-asa din cnd n cnd Si-mi aduce la ureche A lor taina vrnd-nevrnd. Si n timp ce eu, din coasa, Culc o brazda de trifoi, De la claia cu pricina Zice unul din cei doi: - Si mi-e draga, mai Caline, Stii, asa, cum n-am cuvnt Cnd o vad, sarac de mine, Nu mai stiu pe unde sunt Ca-i frumoasa fara seaman Si, n-as crede sa dau gres, De ti-as spune ca-i mai mndra Ca o floare de cires Mijlocelul i se frnge Strns n bete, iar n sn: Doua piersici prguite Si miros de flori de fn. Un sarut al ei, Caline, E fierbinte cum sa spui: Nici jaratecul din vatra Mai cu foc eu cred ca nu-i Si de-ai sti ce mult mi-e ciuda Cnd n hora ea-i temei. Ca, pe cnd i joc n dreapta. Vreau sa fiu si-n stnga ei

Mine o sa-ncep petitul; Petitoare-i maica-mea: Mine dar mi-ncerc norocul Si, de-o fi sa nu mi-o dea, Sa ma bata sfnta cruce Si sa nu mai am noroc, Daca, vrnd s-o dea la altul, Nu-i fur turta de pe foc!

Vasile Militaru - Ploaia Si Soarele


La'nceput, cnd plugul nca nu ara ogoarele, Pentr'un bob de linte fiarta, S'au luat, ma rog, la cearta Ploaia si cu Soarele. Fiecare, slab la minte, Sta, puterea sa'si masoare Si, -pazeste Doamne sfinte, Pentr'un bob micut de linte, Cautau sa se omoare: Soarele, cu ochii'n flacari, dupa ploae prin tot locul; Ploaia, cu potop de ape, cautnd sa'i stinga focul. Am uitat sa spun ca bobul cel de linte cu pricina, Pe care'l facuse Sfntul Pn'a nu fi fost Lumina, Nu era dect Pamntul. Astfel, mparatul Ploae, avnd tunete'n cuvnt Si-mparatul Soare, -mndru si cu aur pe vestmnt, Fiecare sta sa spuna ca'n puterea lui mareata, Tot pamntul o sa fie plin de Floare si de Viata. Dupa lupte fara seaman, ce le-ar micsora, cuvntul, Soarele-a ramas puternic mparat pe tot pamntul Si-a'nceput atunci, pe loc,

Cu iubire sa'i trimita toata para lui de foc. nsa, vai, n scurta vreme, ars de jar, secat de ape, A'nceput ntreg pamntul pretutindenea sa crape Si, nemaiputnd sa'ndure att foc si-atta sete, n grozav de grele chinuri, sufletul curnd si dete. Ploaia, care-att dorise si era mereu pe-aproape Rasturnnd pe mndrul Soare si pamntul vrnd sa scape, A dat drumul, ntr'o clipa stavilarelor de ape Si vre-o patruzeci de zile potopindu-l, fara voe, Cnd din toata omenirea a scapat doar Tata Noe, Noul mparat, n fine, pricepu'necndu-l plnsul, Ca pamntul iar murise, nnecat fiind sub dnsul. Dumnezeu atunci le zise: Adevar mi e cuvntul, Ca'n asemeni desbinare, nu veti ferici pamntul. Deci uniti-va ca fratii, nu va mai priviti cu ura Si pamntul, de-a pururi dati-i apa si caldura, Totdeauna mna'n mna, ntelept si cu masura. Ascultnd porunca data, Ploaia si cu Soarele Se'nfratira'ntr'o clipita, astfel cum a zis Prea-Sfntul Si, punnd la foc si apa, amndoi, zavoarele, S'a trezit din nou la viata, subt iubirea lor, pamntul: nverzira pretutindeni, luncile, ogoarele Si, rdea sub sfntul Soare Pururi, floare lnga floare, Fiecare mai vioae, Cu potop de curcubee'n picaturile de ploae. ... ncheind aci povestea, -cu-o iluzie amara, Dela cele tlcuite, trec la biata noastra tara: Voi, alesii ei, cu minte, - de la cei doi mparati Lund pilda, - pe vecie prindeti-va astazi frati Si, cu larga'ntelepciune si iubire-adevarata, Daca'n aste doua haruri poate inima sa bata, -

Dati Lumina si caldura pururi bietului pamnt, n al carui san, strabunii si vitejii nostri snt, Pentru ca, din harul vostru, sa rasara Soarele, Sa'i presare flori, pe toate luncile, ogoarele, Sa privim, cu plnsu'n gene, Pe valcele si poene, Iar n lacramile noastre, fericite, - nu de dorCurcubeu, sa urce'n slava mndrul tarii Tricolor.

Vasile Militaru - Recunostinta magarului


Un magarus, odata, Avnd abia un an Si care ramasese, de mama si de tata, Orfan, Ne mai avnd nici o hrana, Nici pic de adapost Si numai din pomana Traind, mai mult n post, S-a bolnavit, sarmanul, umblnd prin vnt si ploaie Si s-a lasat sa moara n drumul catre moara Pe-un maldar de gunoaie Trecnd nsa pe-acolo un cal, cu-argint pe fru, Ce se plimba, ca omul satul si fara pas, Si avea livezi ntinse, hambare mari cu gru, Capite de otava, trifoaie si ovas, l prinse-atta mila de bietul baietan Sarac, uitat de lume, bolnav, ba si orfan, Ca l-a luat ndata de pe gunoi pe sus Si drept la el acasa milosul cal l-a dus. Aci, dormind pe moale si cu-ngrijire buna, S-a -nzdravenit magarul, n mai putin de-o luna Si, ca sa nu-nsir vorbe prea multe si desarte, Voi spune ca magarul fu dat sa-nvete carte

La scoala, magarusul nu mai avea pereche, De multa-nvatatura ce tot baga-n ureche; Ba chiar dormind cu cartea mereu sub capatai, n fiecare clasa fu premiat nti! Si nu mai putea-n sine prea milostivul cal Cnd fiecare dascal i tot spunea: "Halal" "Mai rar elev sa aiba la carte-atta har" "Mai rar "Asa magar! Si. S-a facut magarul un mare carturar! Dar calul cu atta nu-i multumit n sine Si, ca sa-l fericeasca, i face si mai mult bine: i cauta, cu zestre, de mare neam sotie, Porneste nunta-n lege, cu o-ntreaga herghelie Si, - dar fara pereche, - i da a lui mosie! E fericit magarul cum nici nu se mai poate, Cnd viata lui e plina n totul cu de toate Mergndu-i numai bine, avnd n toate spor, Cu tot mai multa vaza n ochii tuturor, Mi s-a trezit magarul ca-i mare dregator. Si, - cum poporul zice ca e sub cer o scara, Pe care unii suie, iar altii coboara, n timp ce Dregatorul e tot mai cu noroc, Spre calul plin de mila se napusteste-un foc; i arde tot avutul, cu cel din urma-arac, Si bietul cal ramne ca nimeni de sarac Pe-aci, pe-aci, sarmanul sa moara, de durere, Dar i-a venit ndata o mare mngiere: Magarul n-o sa-l lase pe drum n vnt si ploaie, Cum el a fost odata, pe-un maldar de gunoaie "Ce bine-mi pare, Doamne, caci am putut prin tine,

"Sa fac si eu pe lume magarului un bine "Ma duc acum la dnsul la cine m-asi mai duce, "Pan-oi avea la crestet si eu o sfnta cruce? "La el gasi-voi odihna, otava prin poiene "Si mngieri, sa-mi zvnte o lacrima prin gene" Asa gndea sarmanul de cal, mergnd pe drum, Vaznd n fata-i totul ca-nvaluit n fum, Dar cnd batu la poarta ce-avea sa-I fie scut, Magarul, fara suflet, nici nu l-a cunoscut! Un an ntreg, pe urma, zacu n vnt si ploaie, Sarmanul cal, pe-aceleasi mormane de gunoaie, Pe-cari odinioara, Gasise magarusul bolnav, tragnd sa moara Si-ntr-un amurg de toamna frumoasa si trzie, Cnd bietul cal intrase aproape-n agonie, Trecu pe-acolo, mndru, magarul cel bogat, Care-ngna un cntec domol, taraganat Dar cnd vazu de-aproape, pe calul muribund, Cu rasuflarea stinsa, cu ochii dusi afund, Magarul zise-n sine: "Tot moare pna mine sa-i fac si eu un bine, "Sa nu se chinuiasca prea mult aici-n poteci" Si-i dete una-n frunte, de-l adormi pe veci Asa fac si-unii oameni: luati de prin bordeie Si-nvestmntati n aur, prin sfntul milei har, Ei nu-nteleg pe lume, recunostinta ce e, Cum n-a-nteles aceasta nici secul de magar!

Vasile Militaru Rugaciune


Marire T;ie, Doamne Sfinte, Ca mi-ai dat viata o comoara Mi-ai dat lumina, mi-ai dat minte Si toate cte ma-nconjoara. Sa fiu mereu iubit de Tine Eu voi munci din rasputere, Mereu voi face numai bine Si voi fi numai mngiere. Voi nflori prin fapte bune Asa cum nfloreste marul Si-n toata vorba mea voi spune De-a pururi numai adevarul. Cu toti copiii voi fi frate Si nu voi sti ce este ura Spre clevetiri si nedreptate Eu, Doamne, n-oi deschide gura. Flamndului s-astmpar chinul Voi frnge pinea mea n doua Voi fi curat precum e crinul Scaldat n boabele de roua. Cu mila inima-mi va bate Si voi iubi cu mila sfnta Pe orisicare vietate Ce-n lumea asta nu cuvnta. Asa ma leg, cu dor fierbinte, Sa-mi fie fapta si cuvntul Si-asa ajuta-mi, Doamne Sfinte, Cum mi voi tine legamntul.

Vasile Militaru - Sase pui si-o biata mama


Mai de mult, o rndunica avea-n cuibu-i sase pui Si privea la ei sarmana, ca la chipul soarelui: De cu zori pornea -sageata- cautnd, pe deal si vai, Hrana pentru puii sai Si-n iubirea-i nu odata S-a culcat ea nemncata, Dar destul de fericita ca nu s-a-ntmplat nicicnd: Dintre pui, s-adoarma vre-unul ars de sete sau flamnd, Nici n-a fost mai mndra mama dect ea-ntre rndunici, Cnd vazu-ntr-o zi ca puii se facusera voinici, Si n-a mai avut odihna nici ct ai clipi, sub soare, Pna cnd, pe fiecare pui nu l-a-nvatat sa zboare, Dar, cnd toti puteau sa plece ncotro voiau sub slava, Rndunica, istovita, a cazut n cuib bolnava Si cu ochii plini de lacrimi tinta-n ochii fiecui, Zise celor sase pui: Dragii mamii, eu de-aseara, simt n inima un cui: Aripile greu ma dor Si nici vorba sa mai zbor... Dumnezeu mi-a dat putere, - orict am avut nevoi, Sa gasesc ntr-una hrana pentru voi... Astazi fiindca sunt bolnava, dragii mamii, se cuvine, Mari cum v-a facut maicuta, sa-ngrijiti si voi de mine Si ca nimeni dintre puii-mi sa nu simta ca mi-e rob, Fiecare, sa-mi aduceti, zilnic, numai cte-un bob; Ale voastre sase boabe milostive, ma vor tine Pna cnd o sa vrea cerul sa ma faca iarasi bine... Ascultnd cuvntul mamei, au zburat cei sase pui Si-au adus, vre-o sase zile, fiecare bobul lui... Mai departe nsa puii, - beti de-al slavilor nalt, Fiecare-avnd nadejdea ca-i va duce celalalt, N-a mai dus nici unul bobul si, uitata mucenica, A murit atunci de foame cea mai sfnta rndunica. Si-a ramas apoi povestea trista, neluata-n seama,

Orisicui ai sta s-o spui, Ca o mama si hraneste:sase, opt sau zece pui, nsa zece pui, adesea, nu pot toti hrani o mama.

Vasile Militaru - Satulul si flamndul


Nascut n zodie ferice, ca toti acei de-un neam cu sine, Un porc bogat, al carui pntec era de-a pururea satul Si care n-avusese parte n viata lui, dect de bine, Avnd mosii, din cari adesea porumbu-i putrezea-n patul; ntr-un cuvnt, un porc nabab, A fost ntmpinat odata, la poarta, de-un biet cine slab, Flamnd, abia c-un pic de viata Si care nu mai vedea lumina dect asa ca printr-o ceata - Ah, fie-ti mila de-un biet cine, Prea fericitule boier Da-mi firmiturile-ti de pine, Nu ma lasa sub sfntul cer, De foame istovit sa pier Dar porcul , care dupa masa, gusta dulceata unei poame, Din cale-afara de mirat, Pe bietul cine l-a-ntrebat: - De foame-ai zis? Ce-i aia foame? Ne mai putnd sa stea-n picioare si istovit, caznd pe brnci, Flamndul stins, porni sa-i spuna: Cnd nu mai ai ce sa mannci, Simti o sfrseala fara margini slabesti, de te doboara vntul Vezi verde-galben se-nvrteste cu tine parca tot pamntul Cu vremea, mintea nu mai poate, din tot, nimica sa-nteleaga, Apoi te stingi, precum se stinge o lumnare arsa-ntreaga Si bietul cine-si dete duhul Dar porcul, ne bagnd de seama, Raspunse rar, cu gura plina de-a poamei prea gustoasa zeama: - Pai, stii ca e o fericire sa-ti fie foame, draga cine? Si tu-ndraznesti sa mai ceri pine?!

Auzi, ma rog: sa vezi anume Cum se-nvrteste-ntreaga lume; Cum vin, privirea sa-ti dezmierde, culori de rosu-galben-verde; Sa mi-te simti, ntr-un cuvnt, Usor ca fulgul dus de vnt Si totusi sa te plngi de soarta si sa cersesti ca un tigan? Pai, iarta-ma, dulau balan: Ori esti ingrat, ori sarlatan! Si porcul, scuturnd agale brumatul tigaretei scrum, Nici ca s-a mai uitat la cine si, mndru, si-a vazut de drum Flamnzilor, cnd vreti sa cereti de la satui nitica pine, Cum a cerut sarmanul cine, Acelui ce gusta din poame, Sa cereti numai de la omul care a-ndurat cndva de foame, Caci, altfel, nu e vorba goala proverbul care-mi vine-n gnd Si care spune ca: "Satulul nu crede bietului flamnd".

Vasile Militaru - Sub Tricolor


Neam Romn ce vii din vifor, Neam ce-ai sngerat din greu, Dar, cu pieptul tu, dumanii i-i-ai biruit mereu; Neam viteaz care urcat-ai culmea visului tu sfnt, Dar, dei cu zori pe gene, astzi gemi c ieri mai frnt, - Smulge-i sufletul din noaptea ce-a'nceput s te'mpresoare; Urc-te pe culmi, spre soare, Neam cu ara toat flori, Plin numai de comori; Strnge-te sub Tricolorul biruinelor strbune: Pune umr lng umr, suflet lng suflet pune, S te faci nprasnic munte, fr nici o crrue, S nu poat nici o fiar pe-a lui steiuri s se sue, Ci s cad fulgerate, n prpstii fr fund,

Toate fiarele spurcate Ce'n hiuri i-s'ascund!... Nu simi tu vrjmasa hait ce'mprejurul tu se strnge, Dornic de hoit i snge?... Nu-i simi oare rsuflarea?... Colii lacomi tu nu-i simi, Ascuii ca nite ace i, ca secera, cu zimi?... Tu priveti cu nepsare cum se lupt ticloii S-i alunge Tricolorul cu-ale lor otrepe roii?... S'ajungi robul unor haite pe-ale tale plaiuri verzi?... S-i pierzi datinile toate, hora, doinele s-i pierzi?... De prin sfintele biserici s te lai cu cnutul scos?... Clopote s nu mai sune la'nvierea lui Hristos?... O, de mii de ori nemernic ar fi neamul ce sub soare, S'ar lsa robit n lanul liftelor cotropitoare, Fr Dumnezeu i ar, Cnd, sub focul lui de par, Liftele cu zdrene roii ar putea oricnd s piar!... Neamul meu, - n miez de noapte, glas adnc, cu dor fierbinte, Se ridic pn'la mine, din strbunele morminte; Sunt Voivozii i plieii, buciumaii dela munte, Sunt arcaii, scutierii cei cu pletele crunte, Care, n vremuri vechi, putut-au toate liftele s'nfrunte... Oare, tu nu le-auzi glasul?... Geamt lung e glasul lor i ne strig tuturor: "Strngei-v laolalt toi, sub sfntul Tricolor!... "Braul tuturor s-l in! Braul tuturor s-l poarte!... "Doar sub el e biruin, - n afara lui, e moarte!..." Eu ascult i m cutremur hohotind, cu ochii uzi... Neamul meu, tu n'auzi glasul marilor strbuni?...

N'auzi?... Stai nuc i mi-te clatini?... Nu strbate pn'la tine glasul marilor Musatini "Desclectori de ar, pstrtori de Neam i datini"?... Neamul meu, - eu plng i scriu: Dac nu eti mort, ci viu, - F din Tricolor trei flcri, iar tu, foc mre sub ele, Suie-i flcrile sfinte pn dincolo de stele, Ca s nu le mai ajung hoarda liftelor misele!... Dac nu poi face astfel, Neamul meu, - de mii de ori, Mai curnd s vrei sa mori, Dect, rob, s vezi de-asupra-i crpa steagurilor roii i s'auzi cum strnepoii i vor blestema strmoii!...

Vasile Militaru Paradoxul credintei in zilele noastre


O rusine-i azi credinta la poporul romanesc Ca e dumnezeu stiinta si dezmatul sufletesc! S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti! Sa te-nchini azi e rusine, lumea rade de pacat Dumnezeu e-nchipuire, fiindca de ne-am cultivat! De! Stramosii din vechime nu erau prea cultivati, Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati! Azi, cu-atata invatatura, cum sa crezi in Dumnezeu, Cand cunosti perfect atomul si-i despici nucleul sau! Azi, cand munca grea cu bratul e facuta de motor, Azi, cand vezi in casa lumea, privind la televizor?!

Ce castig ai din credinta cand azi ai tot ce doresti? Cum, tu om cu-nvatatura, iarasi sa te umilesti? O, dar iata ca azi omul s-a schimbat fundamental, Este drept, are cultura, dar e rau, nedrept, brutal.. Iata, lipsa de credinta de la cei ce-s cultivati, Ca ajung sa se ucida chiar si rude, chiar si frati! Ce frumos era romanul, milostiv, cinstit, smerit, Crdincios si cu nadejdea vietii fara de sfarsit! Toti stramosii cei din veacuri, iata ca au fost uitati, Sau, sunt defaimati de unii, ca n-au fost prea cultivati! Oare limba romaneasca care-o scriem si-o vorbim Nu din cartile lor sfinte, ce le-au scris, o mostenim? Prima fraza tiparita in iubitul nostru grai Este-o sfanta rugaciune pe acest picior de plai .Oare nu aveau cultura? Varlaam era ateu? N-aveau minte sanatoasa de chemau pe Dumnezeu? Dosoftei n-avea cultura, sau Ivireanul Antim? Oare nu erau tot oameni, despre dansii noi ce stim? Dosoftei cu-a lui cultura peste tot recunoscut Purta moaste in trasura ca odor nepretuit. Mucenicul din Suceava peste tot l-a insotit, Pentru ce-l purta cu dansul Marele Mitropolit?

DOIN de Vasile Militaru (fragment)


-Miezul noptii... Doarme codrul mbtat de lcrmioare, In cinlul cror bate luna plin, la izvoare... Doarme cedrul... Subt adncul nstelat i lan deschis, Nu se clatin o frunz... Somn adnc... tcere... vis... i, cum nu e nici o umbr mictoare, nici poteci Codrul parc, subt o vraj, st 'mpetrit aa, de veci... Dar deodat, peste codrul de stejar i de arin, Ca venind din alt lume se aude-un cntec lin... Cntecul plutete tainic... plin de vraj, plin de har, Parc cine st s'l cnte, a czut lng'un altar i, cernd cu ochii 'n lacrimi, ndurare dela sfini,Ca un om rnit de moarte, ca un om eit din mini: Cnd se roag cnd suspin, cnd ofteaz lung i geme, Cnd n hohot rde, plnge cu zporuri de blesteme; Jur crunt rzbunare,... ceru'i prinde jurmntul, Url ca o vijlie ce-a cuprins ntreg pmntul, i-astfel cntecul i sue vraja, plnsul i furtuna Pn 'n albele paragini unde st s doarm luna... Cine cnt doina sfnt, cu fiori att de grei, C'a rmas nmrmurit pn'i luna 'n hul ei?... Cel ce-ar vrea s vad chipul omului cu suflet frnt, De s'ar duce i tot duce, cu urechea dup cnt, -

Ar gsi 'n adnc de codru, n Poiana cu trei cruci, Poleit de vlvtae, stnd soborul de haiduci: Fee drze, ochi de par i pistoale lungi la bru, In poiana rourat, pscnd roibii fr fru, Flinte grele, aninate pe sub ramuri de stejar, Iar haiducii roat 'n preajma unei arii largi de jar S'au ntors de scurt vreme, - fiecare plin de prad, i, sub larga vlvtae, bogii se pun grmad: Blnuri scumpe, saci cu aur, iatagane i covoare, Fel i chipuri de inele, nestemate orbitoare, i-astfel, pn 'n zorii zilei, aurul dela ciocoi Se va duce 'n punga celor fr cas, fr boi, Istovii de clac mult, adormii pe nemncate i rmai s poarte jugul ciocoimii 'n mii de sate... Jos pe iarba rourat, mas lung se aeaz: Ploscile cu vinuri bune glgesc, se 'ncrucieaz, i 'nchinnd, voinicii jur, fiecare mai vioi, S strpeasc de pe lume ct mai muli dintre ciocoi... Numai Gruia, stnd de-oparte, covrit de jale-adnc, Nu se uit nici la aur, nici nu bea, nici nu mnnc, Ci, la trunchiul unui frasin, ghemuit, fr cuvnt, Dup ce-a gemut n doin, zace - zdrean pe pmnt, i, de dou luni ncoace nu i se mai svnt geana, De cnd nu'i mai sunt pe lume nici copiii, nici Ileana...

Pe covor de iarb verde i cu umbr grea pe gene, Ostenii de trud mult, dorm haiducii prin poene... Zorile ptrund n codru i e aur parc 'n zori... Prin tufiuri tinuite se trezesc privighetori : Cu sfial 'ncepe-i una cntecul, apoi, mai vii, Viersurile 'ncep s curg tot mai multe, sute, mii; Se trezesc apoi scatiii, cintezoii i sticleii ; Crete svonul tot mai mare n sursul dimineii ; Turturele 'ndrgostite, mierle, presuri, mii de cuci ! Toate vin s pun vraja peste visul de haiduci... Gruia ns, care geme de durere tot mai vie, A plecat s in calea poterii ce-ar vrea s vie.. .i mergnd aa agale, pe subt bolta de stejari, Pe cnd soarele 'i aterne pe crare galbeni mari, El a rupt o frunz mic, de mesteacn, - i cu ea A pornit apoi s-i cnte doina lui de jale grea ; Mai nti a dat un ipt de durere, lung i drept. Ca un om crui vrjmaul i-a 'mplntat cuitu 'n piept, i a 'nceput apoi cu ur, fr mil, nici socot, Sufletul s i-l sfe, s-l arunce 'n codrul tot... Plnsul lui strbate funduri de prpstii, sue culmi ; Clatin din fruni cu jale, fagi i paltini, tei i ulmi; Au tcut pe nesimite, ca trsnii n plinul vieii Cintezoii i scatiii, cucii, mierlele, sticleii;

Nu se mai aud n largul codrului eit din noapte, Nici privighetori, nici resuri, nici a frunzelor lui oapte, N'o mai mic nici un vierme, nici o gz nu mai sboar; Florile i-au stins mireasma; fluturi nu mai le'mpresoar, i mpreun cu isvorul ce 'nsoete crruia, Toate stau ncremenite, ascultnd cum plnge Gruia...

RASPLATA VIRTUTILOR de Vasile Militaru


Crinii nu cad sub infrangeri, Crini fiind raman cu crinii, Ca-i sustine cu-ai Sai Ingeri Insusi Regele luminii. Mirele cu Lege Noua Cel ce, pus pe lemnul Crucii Pe Satan l-a frant in doua Cum nici azi nu stiu naucii. Insa noua, cu-a Lui gura, El fiind a noastra Cale, Ne-a lasat pe veci scriptura ,Adevarurilor Sale. Si-n virtutile Lui sfinte, Sarpele scarbindu-i marul, Sa sorbim din Cer cuvinte, Graind numai adevarul.

Asta ne-a cerut Cuvantul Pilda standu-ne mereu, Adevar fiind Cuvantul, Iar Cuvantul Dumnezeu. El, iubindu-ne zidirea, Ca faptura, nu marunta, Sa ne-arate-n Cer iubirea, Ne-a chemat pe toti la nunta... La ospat ceresc, cum altul N-a mai fost si n-o sa fie, Ne-a-mbiat cu dor Preaninaltul In Eterna-Imparatie. Cum ne-mpodobim noi oare, Pe Pamant cand de pe-acasa, La asemeni sarbatoare, Suntem invitati la masa? Ne-mbracam toti straie scumpe, Dintre cele mai alese, Ca nuntasi cand stam in lume, Oaspeti fericiti la mese?