Sei sulla pagina 1di 14

Sinoadele Ecumenice i importana lor pentru viaa Bisericii

n epoca primar a cretinismului purtarea de grij pentru lucrarea bisericeasc o aveau n chip solidar toi membrii Bisericii. Dei fiecare dintre apostoli avea autoritate suficient pentru a hotr asupra unor nenelegeri ivite n Biseric, totui "ei se adunau laolalt pentru toate chestiunile mai importante i le rezolvau n comun", astfel ca dupa aceast practic, succesorii lor, episcopii, au rezolvat toate problemele mai importante adunai laolalt, nc nainte de sfritul secolului al II-lea1. Tertulian arat c n Orient toate Bisericile se adunau n acelai loc pentru a trata n comun problemele mai importante. Cnd aceste probleme ameninau pacea ntregii Biserici, la sinod era reprezentat ntreaga cretintate i pentru importana lor, aceste sinoade au primit denumirea de Sinoade ecumenice. Sinodul ecumenic "pe de o parte este rezultatul unui ir de acte pregtitoare i cauza altora, urmtoare: pe de alt parte, ca orice eveniment istoric important, este el nsui un fapt complex". Sinoadele ecumenice sunt orientate universal i acioneaz universal. Biserica n sine este i ecumenic i universal, sinoadele fiind numai un capitol, un aspect sau un instrument al Bisericii. nc de la nceputurile sale, cretinismul a fost nevoit s-i clarifice nvturile de credin, n special datorit apariiei ereziilor. Combtndu-le, Biserica a putut astfel s evidenieze adevrurile de credin conforme cu Sfnta Scriptur i Sfnta Tradiie2. Acest demers, prin care se ofer rspuns la probleme din cele mai diverse, de la dogma Sfintei Treimi pn la nvturile referitoare la Parusie a condus la crearea de ctre Biseric, a limbajului metalogic, antinomic al dogmelor nzestrate cu o precizie uimitoare. Istoria bisericii universale a cunoscut de-a lungul timpului o seam de evenimente marcante pentru nvtura de credin ortodox, o importana aparte avnd-o cele apte Sinoade Ecumenice n care s-a formulat, aprat i ntrit dreapta credin fa de nvturile greite (ereziile) aprute n snul comunitilor cretine, hotrrile luate n aceste Soboare Ecumenice

1 2

Ioan Rmureanu, Istoria Bisericii Universale, Ed. EIBMBOR, Bucureti, 1992, p. 121-123. Pr. Nicolae CHIFR, Istoria cretinismului, vol. I, Ed. Trinitas, Iai, 1999, p. 101.

devenind normative pentru ntreaga Biseric Ortodox, att din punct de vedere canonico-juridic, ct mai ales n materie de dogme.

SINODUL DE LA NICEEA
Sinodul de la Niceea ncepe pe 20 mai 325 i a durat pn la 25 august acelai an. La edina deschiderii oficiale i la cea de nchidere a asistat nsui mpratul Constantin. edinele oficiale ale Sinodului s-au inut n sala de recepie a palatului imperial din Niceea, sub preedinia episcopilor Eustatiu al Antiohiei (324-330) i Alexandru al Alexandriei (313-328) n biserica palatului su, la care iau parte 318 prini, episcopi din tot imperiul inclusiv reprezentanii papei Silvestru I (314-335), preoii Vit i Vincent. Dintre episcopii occidentali, se remarc Hosius de Cordoba (Spania), cel care fusese trimis de mprat la Alexandria pentru a restabili pacea n Biserica Egiptului. Scopul sinodului este formularea explicit a credinei despre Sfnta Treime, n opoziie cu nvtura preotului erudit Arie (cca. 256-336) din Alexandria ,originar din Libia Egiptului, discipol indirect al ereticului episcop Paul de Samosata, a fost instruit de preotul Lucian din Antiohia, un aderent al lui Paul de Samosata, a avut colegi de studii pe Eusebiu al Nicomidiei, Maris de Calcedon, Teognis de Niceea i Leontie al Antiohiei. Dup terminarea studiilor, a venit la Alexandria, unde, a fost hirotonit diacon de episcopul Petru, apoi preot de episcopul Achila, primind postul de paroh la biserica Baucalis, cea mai nsemnat din cele nou biserici ale Alexandriei. Arie va fi excomunicat din cauza subordinaianismului.3 Pleac din Egipt spre Palestina la Eusebiu al Cezareei. De aici va pleca la Nicomidia, la fostul su coleg de studii, Eusebiu al Nicomidiei, care susinea c Fiul nu este identic dupa fire cu Tatl, fiind subordonat Acestuia ca o cretur de ordin superior a Tatalui. Arianismul este o concepie raional-omeneasc de nelegere a cretinismului. Se remarc n gndirea lui Arie concepii raionale gnostico-filozofice. Principiile ereziei ariene sunt urmatoarele: 1. Dumnezeu-Tatl singur este principiul necreat i nenscut. Denumirea de Tat cuprinde inevitabil n sine ntietatea sau superioritatea fa de Fiul. 2. Fiul e creat din voina Tatlui, dar nu din fiina Lui, ci din nimic, fiind prima Sa creatur. Fiul are existena nainte de timp, dar nu din eternitate, cci a existat un timp, cand El nu era.

Ioan Rmureanu, Lupta ortodoxiei contra arianismului, n Studii teologice, Nnr. 1-2, 1961, p.13-31.

3. Deci Fiul este dup fiina Sa o creatur, schimbabil, mrginit, imperfect i chiar capabil de a pctui. El se bucur totui de cinstea cea mai mare, deoarece prin Fiul, Dumnezeu a creat toate, chiar i timpul. 4. Scopul pentru care Dumnezeu a creat pe Fiul este creaia lumii, fiindc Dumnezeu cel prea nalt nu putea crea universul material decat cu ajutorul unei fiine intermediare. Aceasta este o idee gnostic i eretic, dup care materia este rea n sine, iar Dumnezeul suprem nu se poate atinge direct de materie, cci s-ar ntina de aceasta. 5. La creaie, Fiul a primit mreia i puterea creatoare a Tatlui. Fiul poate fi numit i El Dumnezeu, deoarece, datorita harului divin pe care L-a primit de la Tatl, a devenit un Fiu adoptiv al Tatalui. Ca atare Fiul are o divinitate mprumutat din divinitatea Tatlui. Sub influena Sfntului Atanasie, diacon de Alexandria, sinodul afirma c Dumnezeu-Fiul este de o fiina (homoousis) cu Dumnezeu-Tatl. Dumnezeu-Unul, Care are o singur fire, exist ca Treime, cele trei ipostase avnd fiecare proprietai unice, personale4. Crezul de la Niceea devine curnd punctul de referin al ntregii tradiii ortodoxe, n special al sinoadelor posterioare. Exist prerea c celelalte sinoade nu sunt altceva dect confirmarea i explicarea ortodoxiei de la Niceea. De altfel, sinoadele ulterioare ncep cu rostirea Simbolului de la Niceea. Actele sinodului nu s-au pstrat, dar Eusebiu al Cezareii (in Vita Constantini) face o descriere pe larg a dezbateririlor. Sinodul promulga 28 de canoane5, care prevd, printre altele, srbtorirea Patelui n zi de Duminic, dar nu n acelai timp cu patele iudaic; organizarea Bisericii dup provinciile adminstrative ale imperiului; prezena a trei episcopi liturghisitori n hirotonia episcopal.

IMPLICAREA SFNTULUI CONSTANTIN CEL MARE


Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost mprat roman ntre 306 i 337, este una din personalitile de seam din istoria universal. Pn la el, Biserica a ndurat grele persecuii din partea mprailor romani. Convertirea lui la cretinism a nsemnat o mare cotitur n istoria acestuia, cci, prin publicarea edictului de toleran religioas, de la Milan din ianuarie 313, Constantin a asigurat Bisericii deplin libertate n tot Imperiul roman. Biserica intr, de acum nainte, ntr-o perioad de nflorire i propire.

4 5

Ioan G.Coman, i Cuvntul S-a fcut trup, Timioara, 1993. Pr. Ilie Negoi, Unele aspecte ale arianismului dup condamnarea lui la Niceea 325, n Glasul Bisericii, nr. 5-6, 1969, p. 567-571.

naintea lui Constantin cel Mare, Galeriu, grav bolnav, a dat la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleran pentru cretini, de acord cu Constantin i Liciniu, care cuprinde permisiunea existenei cretinilor ut denuo sint cristiani et conventicula eorum s existe din nou cretini i s in adunrile lor6. Galeriu a murit curnd, la 5 mai 311, nct edictul su s-a aplicat doar parial. Prerile istoricilor asupra lui Constantin cel Mare (306-337) sunt contradictorii. Biserica Ortodox l cinstete ca Sfnt, iar cea Romano-Catolic recunoate c e "mare". In schimb, protestanii i unii cercettori profani vd n el doar un nsemnat om politic, condus de interese personale i de stat, care a servit Biserica pentru a i-o aservi. ns majoritatea istoricilor, dintre cei mai obiectivi, apreciaz favorabil pe Constantin cel Mare ca om de convingere religioas.

IMPLICAREA N VIAA BISERICII


Dup ce a fost ales ca mprat al prii de vest al Imperiului Roman (cu titlul de Augustus), de ctre trupele staionate n provincia Britania, la moartea tatlui su. Constantius (n anul 306 d.C.), cu toate c funcia nu i se cuvenea a eliminat violent n anii urmtori pe toi pretendenii de drept ai tronului. n anul 313 d.C.,mpreun cu mpratul Licinius, a reactualizat, lrgit i completat la Milano Edictul de toleran privind legalizarea cretinismului (emis deja n anul 311 de ctre mpraii Galenius i Licinius)7. Msura a fost luat din raiuni de ordin politic (consolidarea Imperiului Roman, avnd in vedere expansiunea cu succes a cretinismului n toate provinciile Imperiului). Co-mpratul Maxenius (fiul fostului mprat Maximian) a fost primul care - cu civa ani naintea lui Constantin cel Mare - a legalizat biserica cretin. O parte a meritelor lui Maxentius au fost atribuite ns, pe nedrept, lui Constantin cel Mare. Poziia i faptele lui Constantin cel Mare sunt discutabile. Pe de o parte, a respectat deciziile Edictului de la Milano, a restituit bunurile bisericeti, a numit n funcii importante administrative credincioi cretini, a ajutat material biserica cretin. Pe de alt parte, a pstrat colegiile religioase precretine romane, a emis monede cu figuri de zei antici, a meninut n funcii de rspundere cadre de alte credine, i-a pstrat titlul precretin de Pontifex maximus (Episcop universal), a practicat n continuare cultul Soarelui Invincibil (Sol Invictus), a fost botezat abia pe patul morii (la Rusaliile anului 337). n anul (325), a convocat primul Sinod Ecumenic de la Niceea (Turcia), ca reacie la rspndirea Arianismului, curent care susinea c Iisus nu ar fi fiin identic cu Dumnezeu. edinele Sinodului au fost prezidate i direct influenate de ctre mpratul laic
6 7

Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericeasc, VIII, 17 Nicolae Chifr, Rsritul i Apusul cretin n aprarea dogmei Sfintei Treimi n secolul al IV-lea, n Dialog teologic, Ed. Presa Bun, Iai, 2000, p. 89- 106.

Constantin cel Mare. Cei 318 episcopi convocai au fost obligati sa confirme i funcia de Episcop universal a bisericii cretine (Pontifex maximus) a mpratului nebotezat. n anul 326 a descoperit locul unde Iisus ar fi fost ngropat n Ierusalim (cavoul familei lui Iosif de Arimateea), pe locul cruia a nlat biserica Mormntul lui Iisus n anul 330.Tot de viaa lui i a mamei sale se leag descoperirea crucii Mntuitorului pe Golgota, iar Srbatoarea poarta numele de nlarea Sfintei Cruci, praznuit pe 14 septembrie. Constantin cel Mare a fost declarat sfnt de ctre bisericile orientale. Pentru meritele i serviciile aduse cretinismului, Biserica l-a cinstit n mod deosebit, trecndu-l n rndul sfinilor, mpreun cu mama sa, sfnta Elena, i numindu-l isapostolos - "cel ntocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu nelepciunea lui Solomon i blndeea lui David.

SINODUL DE LA CONSTANTINOPOL
Sinodul al II-lea de la Constantinopol, (MAI-IULIE 381) este convocat de mpratul Teodosie (379-395)8, fr consultarea papei Damas I (366-387), cu intenia de a pune capt controversei ariene, care a continuat i dup Sinodul de la Niceea, datorit sprijinului dat de chiar mpratul Constantin semiarienilor (mpratul exileaz pe sfntul Atanasie la Treves) i mai ales persecuiei n care succesorii lui Constantin Constania (350-361), sora lui Constantin, Constant i Valens ( 378) o declaneaz mpotriva ortodocilor de la Niceea. Sinodul este chemat s se pronune n legtur cu dou erezii ale timpului: cea susinut de Macedonie, episcop de Constantinopol care nega deplina dumnezeire a Duhului Sfnt, spunnd c este o creatur a Fiului i cea a lui Apolinarie, episcop de Siria, care nega prezena sufletului raional (sau spiritul) n Hristos, acesta fiind nlocuit cu Cuvntul9. Sindoul reia doctrina de la Niceea asupra Sfintei Treimi doctrin ntrit apoi de teologia trinitar a prinilor capadocieni, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz i Grigorie de Nyssa, care au impus cu autoritate formula: Una i aceeai fire dumnezeiasc n trei Persoane10 i adaug articolele privitoare la Duhul Sfint. mpotriva lui Macedonie, cei 150 de prini, fr s foloseasc homoousios-deofiina, afirma c

8 9

Ioan Rmureanu, Istoria Bisericii universale, EIBMBOR, Bucureti, 1992, p. 121-123 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, Editura Bizantin, Bucureti, 2003; 10 Prof. N. Chitescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreu, Teologia Dogmatic i Simbolic, Vol. II, Ediia a II-a, Cluj-Napoca, 2005, p. 38-60.

Duhul este nchinat i slvit mpreun cu Tatal i cu Fiul11. Sinodul respinge apolinarismul, n expresia de la Duhul Sfnt i din Fecioara Maria. Simbolul din 381 va deveni crezul clasic, ecumenic, al Bisericii cretine. El va ptrunde n liturghie i va fi confirmat de toate sinoadele ulterioare sub denumirea de crez niceo-constantinopolitan. n canonul 3, sinodul fixeaz ordinea celor cinci patriarhate, innd seama de situaia politic a vremii. Roma fiind prima, iar Constantinopolul ocupa locul doi, avnd privilegii egale cu cetatea imperial, Roma. Dupa moartea lui Constantin Magnus cel Mare situaia este instabil. Constantin moare n 337. Urmaul lui n Occident este Constant ale crui convingeri sunt niceene. Orientul, sub Constaniu II, va rmne arian. Odat cu uciderea lui Constant, i partea occidental se va alinia la poziia oficilal a Orientului, puinii care vor rmne fideli fa de ortodoxie fiind exilai. Generaia care urmeaz dup moartea lui Arie (335), Eusebiu de Cezareea (340), Eusebiu de Nicomidia (341), va ncerca s stabilizeze, fr a-l urma orbete pe Arie, ns fr a fi precii n formulele privitoare la asemnarea dintre Dumnezeu i Logos. Conciliul din Antiohia (345) va prelungi epoca de echivoc dogmatic, chiar dac sunt respinse formule ca ,,Fiul scos din neant i ,,a fost un timp n care Fiul nu exista.12 Erezia pneumatomah se va rspndi n Asia Mic, n rndurile homiusienilor, mpotriva crora se va lupta i Sfntul Atanasie i Sfntul Vasile cel Mare13. Dup scurta domnie a lui Iulian (361-363), Valentinian (364-375) l asociaz pe fratele su Valens (364-378). Dac Valentinian era un niceean care nu se amesteca n teologie, Valens adopt arianismul.14 La 19 ianuarie 379, succesorul lui Valens n Orient devine generalul iberic Teodosie, un niceean convins care la 28 februarie 380 d un edict prin care este impus ortodoxia. n 388 Teodosie recucerete Occidentul, intervenind pentru mprteasa Iustina i fiul ei Valentinian II, mpotriva uzurpatorului Maximus i abrognd msurile de toleran n favoarea arienilor. De acum nainte, arianismul este nvins, iar ortodoxia devine religia oficial a Imperiului roman. Teodosie I (379-395) si imparatul occidental, Gratian (37511

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Tradiie i nnoire n slujirea liturgic, vol. I i II, Editura Episcopiei Dunrii de Jos, Galai, 1996 i 2001; vol. III, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2005.pag 113 12 Lect dr. ION CORDONEANU, Analele Universitii Dunrea de Jos , ASPECTE ISTORICE PRIVIND CONCILIUL DE LA NICEEA I DOCTRINA ARIANIST N SECOLUL AL IV-LEA d. Hr.,pag 109 13 I.G.Coman, Patrologie, III, 1988, p. 77-82; 14 H.I.Marrou, Biserica n antichitatea trzie 303 604, Ed. Teora, 1999, p. 40.

383), au inceput sa considere crestinismul ca o religie de Stat. Gratian a renuntat la titlul pagan de pontifex maximus in 381, iar Teodosie a fost primul imparat botezat la inceputul domniei. El a rupt total legaturile cu cultele pagane, aproband cererea episcopilor crestini de inchidere a templelor. In unele locuri au izbucnit incidente intre crestini si pagani, Teofil arhiepiscopul Alexandriei trnsformand de exemplu templul lui Dionysos in biserica si a distrus templul lui Serapis. In anii 391-392, Teodosie I a publicat doua decrete prin care erau interzise cultele pagane publice sau private. Din acest moment Imperiul devenea din punct de vedere constitutional un Stat crestin, in care paganismul era redus la stadiul de minoritate tolerata. Politica riguroasa de mai tarziu a lui Justinian I (527-565) a eliminat complet paganimul din viata publica.

3. SINODUL DE LA EFES (IUNIE-IULIE 431) este convocat de imparatul Teodosie al II-lea (408-450) al lui Valentinian III din Occident. Sinodul s-a tinut la Efes in anul 431., cu scopul de a clarifica disputa dintre Nestorie episcop de Constantinopol si Chiril al Alexandriei acesta fiind nepotul patriarhului Teofil al Alexandriei, cel care a manevrat depunerea si exilul sfintului Ioan Gura de Aur . Nestorie apare ca fondatorul unei noi erezii potrivit careia exista doua persoane distincte in Cuvintul Intrupat; de aceea Fecioara Maria nu poate fi numita Nascatoare de Dumnezeu15, ci numai Nascatoare de Hristos. La insistenta lui Chiril, sinodul (153 de episcopi) defineste doctrina despre unirea celor doua firi
16

in persoana unica a Cuvintului si

doctrina despre Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, condamna si depune pe Nestorie, inainte de sosirea legatilor papei Celestin I (422- 432) si a episcopilor din Antiohia, care in cele din urma accepta doctrina si procedura lui Chiril. Dupa condamnarea nestorianismului (Nestorie n-a participat la sinod), discipolii lui Nestorie se despart de Biserica oficiala si formeaza o Biserica separata, in Persia, cu sediul la Seleucia. Biserica Orientului, sau nestoriana, din Persia, a depus un efort misionar cu totul remarcabil in secolele urmatoare. Dar raspindirea islamismului in imperiul mongol si mai cu seama masacrul savirsit de Tamerlan au pus capat acestui avint misionar al crestinismului nestorian.Cine era Teodosie al II-lea?- Flavius
15

Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, Sinoadele ecumenice i importana lor pentru viaa Bisericii, n Ortodoxia, an XIV (1962), nr. 3, pp. 291-325; 16 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Tradiie i nnoire n slujirea liturgic, vol. I i II, Editura Episcopiei Dunrii de Jos, Galai, 1996 i 2001; vol. III, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2005.

Theodosius era fiul lui Arcadius i fratele Pulcheriei, de care a fost influenat pe mai tot timpul domniei. n iunie 421 s-a cstorit cu poeta Aelia Eudocia cu care a avut o fiic, pe Licinia Eudoxia, cstorit cu mpratul din vest Valentinian III.

CONTINUTUL CANOANELOR

Canonul 1 : Mitropolitii si episcopii condamnati de sinod, in numar de 43, reintorcandu-se acasa, nu vor fi primiti in scaunele lor.17 Canonul 2 : Episcopii care au apostaziat sa fie "inlaturati cu totul din preotie, si sa cada din treapta". Canonul 3 : Repunerea in treapta de cei scosi din ea de Nestorie. Clericii aflati sub jurisdictia episcopilor eretici sa nu se supuna acelor episcopi. Canonul 4 : Caterisire pentru adeptii clerici ai lui Nestorie. Canonul 5 : Cei ce fug la Nestorie sa ramana nu mai putin decat cei caterisiti (este vorba de simpli credinciosi, nu de clerici). Canonul 6 : Se apara hotararea sinodului impotriva celor ce ar dori s-o schimbe. Canonul 7 : Sa nu se alcatuiasca alt simbol de credinta in afara celui de la Niceea" intrucat acel simbol de credinta este hotarat de Sf. Parinti intruniti in orasul Niceea, impreuna cu Sfantul Duh". Canonul 8: Opreste imixtiunea episcopilor de Antiohia in Cipru si hirotoniile facute de ei acolo, "intrucat n-a fost obicei vechi ca episcopul cetatii Antiohienilor sa faca hirotoniile in Cipru". Principiul neamestecului in alte dieceze se extinde in toata Biserica

4. SINODUL DE LA CALCEDON (8 oct. 1 nov. 451), convocat de imparatul Marcian (450457), care a participat la sinod insotit de Pulcheria, sora imparatului Teodosie, s-a tinut in
17

Arhid. Prof. dr. Ioan FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe: note i comentarii, Ediia a II-a, Sibiu, 1993;

biserica Sfinta Eufimia, cu sprijinul deplin al papei Leon I (440-461). La 28 iulie 450 cand Teodosie al II-lea cel Tanar inchidea ochii, el nu lasa urmasi pe linie barbateasca. In aceasta situatie, respectand traditia, partea de Rasarit a Imperiului trebuia sa revina varului sau din Apus, Valentinian al III-lea. Dar acest lucru nu era nici pe placul lui Teodosie si nici al supusilor sai. Se spune ca pe patul de moarte Teodosie ar fi indicat personal pe Marcian sa-i urmeze la tron. Marcian fusese aghiotantul lui Aspar, un alan care avea sub autoritatea sa trupele gotice din Imperiu. Pulcheria, sora lui Teodosie, a consimtit sa se casatoreasca cu Marcian, conferindu-i in felul acesta prestigiul ereditar al dinastiei teodosiene. El a condus destinele Imperiului numai 7 ani (450-457), avand de facut fata la inceput pericolului hunic. Dupa 453, cand hunii au fost infranti la Campiile Catalaunice, iar regatul lor s-a descompus, urmeaza o perioada de liniste, care i-a dat posibilitatea lui Marcian sa refaca tezaurul statului. Pe plan intern, Marcian s-a dovedit a fi un bun gospodar, eliminand practica vanzarii servicilor administrative. Problema cea mai dificila careia a trebuit sa-i faca insa fata, a fost erezia monoteista, care a determinat convocarea celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon din 45118. Sinodul trebuia sa se pronunte in legatura cu monofizismul, erezie care refuza distinctia dintre persoana hypostasis si natura physis, afirmind ca daca Hristos e o persoana, El nu poate avea doua naturi. Erezia era propovaduita de Eutihie (378-cca.454), calugar din Constantinopol, discipol al lui Chiril si adversar a lui Nestorie, care sustinea ca Hristos nu are decit o singura natura (mono-physis), cea dumnezeiasca, trupul uman fiind luat numai in aparenta. Un sinod provincial, convocat in 448 de Flavian, patriarhul Constantinopolului, condamna ca eretic pe Eutihie. In apararea acestuia se ridica Dioscur, patriarhul Alexandriei, care convinge pe imparatul Teodosie II sa convoace un sinod in 449 la Efes , cunoscut sub numele de "sinodul talharesc", sinod dominat de Dioscur si de calugari, la care se obtine reabilitarea lui Eutihie si depunerea lui Flavian. Intr-o scrisoare catre Flavian, papa Leon I condamna monofizismul, aparind doctrina ortodoxa despre Iisus Hristos, Care pentru noi si pentru a noastra mintuire, S-a nascut din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, dupa firea omeneasca, ca un singur si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, in doua naturi, unite fara confuzie, nici schimbare, fara impartire, nici separare, distinctia naturilor nefiind deloc suprimata prin unirea lor, fiecare natura pastrind, dimpotriva, particularitatea ei, ambele concurgind intr-o
18

Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN Sinoadele ecumenice ca expresie a universalitii Bisericii, n Studii Teologice, Seria a II-a, an XIX (1967), nr. 1-2, pp. 3-22;

singura forma, o singura persoana si un singur ipostas, <<Tomul>> lui Leon I catre Flavian nu a pus sfirsit ereziei monofizite, de aceea imparatul Marcian convoaca un nou sinod, in 451 la Calcedon19, la care asista 600 de episcopi (cinci din Occident). Sinodul nu si-a insusit Scrisoarea papei Leon I catre Flavian, ci a alcatuit o noua definitie dogmatica, in care se condamna mofizismul, marturisind credinta in doua naturi care se unesc intr-o singura persoana. Sinodul reabiliteaza pe Teodoret de Cyr si Iba de Edessa, inalta scaunul de Ierusalim la treapta de patriarhat, confirma hotarirea sinodului din 381 prin care Constantinopolul ocupa rangul al doilea in Biserica, dupa Roma, largindu-I-se dreptul de jurisdictie asupra Traciei, Pontului si Asiei Mici. Canonul 28, care n-a fost acceptat de Papa Leon I, afirma clar ca Roma ocupa rangul intii in Biserica deoarece este cetate imperiala si nu pentru ca ar fi scaunul lui Sfantului Apostol Petru (V. CALCEDON, PENTARHIE, PRIMUS INTER PARES). Dogma hristologica de la Calcedon n-a fost acceptata de Biserica copta din Egipt, care pastreaza monofizismul ca doctrina adevarata, pentru a exprima in acest fel nemultumirea fata de dominatia grecilor in Biserica Orientala. Astfel se formeaza Bisericile monofizite, negrecesti, impotriva melchitilor -adepti ai imparatului-adica ortodocsilor greci care accepta Calcedonul. Peste cativa ani, imparatul Zenon (474-491) va sesiza pericolul si in 482 va da un edict de unire Henotikon ,care cauta sa aminteasca cat mai putin despre cele doua naturi ale

Mantuitorului sau despre hotararile Sinodului de la Calcedon. Nici monofizitii, nici ortodocsii nu-l vor accepta, dar nici papa nu va fi de acord cu el, astfel incat se va ajunge la hotararea extrema de excomunicare si anatematizare a patriarhului de Constantinopol. Acesta, in persoana lui Acaciu, va riposta si va sterge din diptice numele papei, ajungandu-se la prima schisma intre cele doua Biserici, cea din Orient si cea din Occident. Aceasta separare a durat pana in anul 518. 5. SINODUL AL V-LEA DE LA CONSTANTINOPOL (mai-iunie 553) este convocat de imparatul Justinian cel Mare (527-565) cu intentia de a impaca monofizismul cu ortodoxia, date fiind repercusiunile politice ale respingerii Calcedonului de catre Biserica Egiptului. O asemenea incercare fusese deja facuta de imparatul Zenon (479-491. Imparatul Justinian promulga un edict

19

Pr. Prof. Dr. Ioan RMUREANU, Pr. Prof. Dr. Milan ESAN, Pr. Prof. Dr. Teodor BODOGAE, Istoria Bisericeasc Universal, vol. I, Editura Institutului Biblic i de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1987,pag 232

(imparatul publicase o lucrare in care enumera erorile lui Origen, continute in Despre Principii), prin care condamna cele Trei Capitole, si pe cei trei teologi care apareau a fi propagatorii nestorianismului: persoana si opera lui Teodoret de Cyr (intre 393-460), prieten al lui Nestorie, care scrisese impotriva lui Chiril si contra sinodului de la Efes, si scrisoarea lui Iba de Edessa (380-457) in care acesta apara pe Teodor de Mopsuestia si respinge argumentele lui Chiril. Opozitia episcopilor africani si reactia papei Vigiliu, impotriva modului in care imparatul voia sa impuna un edict de credinta, sileste pe Justinian sa convoace un sinod general la care participa 165 de episcopi si care condamna cele Trei Capitole. Cu toate acestea, sinodul se tine si anatematizeaza pe cei ce sustin ce e condamnabil in cele Trei Capitole. Sinodul se pronunta in mod clar pentru unirea ipostatica si respinge pe cei care confunda sau separa firile dupa unire. Hristos este in doua firi, chiar dupa ce unirea dupa ipostas a avut loc. Sinodul da o interpretare corecta expresiei monofizite a teologilor din Alexandria, o natura intrupata a Cuvintului dumnezeiesc, afirmind ca unirea dupa ipostas pastreaza cele doua naturi, unite fara confuzie si fara separare, intr-o singura persoana. Sinodul aproba formula liturgica Domnul nostru Iisus Hristos, Care a fost rastignit cu trupul, este Dumnezeu adevarat20 si condamna invataturile sustinute de Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie si Origen. La inceput, papa Vigiliu n-a acceptat aceasta condamnare, dar in 554 recunoaste caracterul ecumenic al acestui sinod. Prima jumatate a sec VI este dominata de puternica personalitate a lui Justinian I(527565).Originar din Tracia romanizata, Justinian succede la tron unchiului sau Justin I. Hotarat sa restabileasca prestigiul imperiului,Justinian duce o politica de reforme.Ia masuri dure impotriva monofizitilor si arienilor(atatia cati mai ramanseserea). Reformeaza legislatia imperiului compunand celebrul Cod de Legi- Codex Justinianum (528-529). In 532 face fata unei puternice rascoale intrata in istorie drept rascoala Nika .Dupa infrangerea rascoalei reconstruieste biserica Sf.Sofia,ctitoria sf.Constantin cel Mare, distrusa de rasculati.Dupa pacificarea Constantinopolului se gandeste la recucerirea teritoriilor pierdute in secolul precedent.Intre anii 533-555 Justinian recucereste Italia, regatul african al Vandalilor si

20

Pr. Prof. Dr. Liviu STAN, Despre recepia de ctre Biseric a hotrrilor Sinoadelor ecumenice, n Studii Teologice, Seria a II-a, 1965, nr. 7-8, pp. 395-401;

partea sud-estica a Spaniei precum si o scurta fasie la nord de Dunare, prilej cu care reface vechile castre de aici.Moare in 565 .Urmasii sai pierd si risipesc toata mostenirea lui Iustinian. 6. SINODUL AL VI-Lea ECUMENIC DE LA CONSTANTINOPOL-ITrulan (noiembrie 680 septembrie 681), convocat de imparatul Constantin al IV-lea Pogonatul (Barbosul) (648-685), s-a reunit in sala Cupolei (trullos) a palatului, pentru a formula credinta adevarata fata de erezia monotelismului (thelisisi = vointa). Erezia a fost pusa in circulatie de imparatul Heraclius (610-641), intr-o marturisire de credinta publicata in 638, Ektesis, compusa de patriarhul Serghie si acceptata de papa Honorius (625-638) Pentru imparatul Heraclius (610641) importanta era buna intelegere, avand in vedere ca printre preocuparile lui principale se numara si campania impotriva persilor si ofensiva pentru recucerirea provinciilor pierdute in timpul domniei regelui Chosroe II. In decursul luptelor, imparatului i-a fost dat sa constate o totala lipsa de loialitate a maselor monofizite fata de Imperiu, socotit dusmanul ereziei lor. Impotriva acestei conceptii trebuia gasit un remediu. De aceea politica bisericeasca inaugurata de Heraclius a fost concentrata in gasirea unui compromis dogmatic cu ajutorul caruia nadajduia sa castige Imperiului pe monofiziti, consolidand provinciile recucerite de la persi. Sugestia data imparatului de cativa monofiziti, ca atat ei cat si monofizitii moderati ar fi gata sa primeasca hotararile Sinodului de la Calcedon in cazul ca Biserica greceasca ar accepta invatatura ca in Hristos sunt doua naturi, dar nu si doua vointe si doua energii, a socotit-o Heraclius ca puntea de unire intre dogma ortodoxa si monofizism. Invatatura ca Hristos are doua naturi, desi dupa intrupare are numai o vointa (monotelism) sau o singura energie (monoenergism), putea sa atraga pe monofizitii moderati, dar ea contravenea Calcedonului. Imparatul Constans al II-lea pentru a ajunge la un compromis, emite in septembrie 648 a emis un edict dog-matic, "Typos". Prin publicarea noului edict dogmatic, s-a interzis, sub cele mai aspre sanctiuni ale legilor de stat, orice fel de discutii cu privire la una sau doua energii, precum si referitor la una sau doua vointe in persoana Mantuitorului.21 In aceste conditii, ortodoxia este aparata, cu pretul martiriului, de papa Martin I ( 655 in exil in Crimeea) si de sfintul Maxim Marturisitorul. Sinodul, in prezenta imparatului si a legatilor papei Agathon (678-681), condamna pe Sergie si respinge scrisorile lui Honorius catre Serghie, acuzindu-l de a fi monotelit. Dupa alegerea lui Sofronie ca patriarh al Ierusalimului, erezia
21

Pr. Prof. Dr. Dumitru STNILOAE, Hristologia Sinoadelor, n Ortodoxia, an XXVI (1974), nr. 4, pp. 573-579;

monotelita a fost condamnata la sinodul de la Ierusalim (634). Sinodul VI recunoaste, in acord cu invatatura Sfintilor Parintilor, ca in Hristos exista doua vointe naturale si doua lucrari naturale, firea omeneasca avind vointa ei proprie, care se supune de bunavoie vointei dumnezeiesti, fiind pe deplin indumnezeita. Sinodul face un rezumat al dogmelor promulgate de sinoadele precedente, un fel de redefinire a doctrinei despre persoana Fiului lui Dumnezeu. Deoarece sinoadele din 553 si 680-681 nu s-au ocupat cu problemele disciplinare, imparatul Justinian II (685-695; 705-711), convoaca in 692, in aceeasi sala a palatului (in trullo), un sinod general "al doilea Sinod trulan". cu scopul de a decreta canoane, in completarea celor doua concilii precedente, al cincilea si al saselea, (de unde denumirea de synodus quinisextus). Sinodul confirma canonul 28 de la Calcedon, se pronunta pentru casatoria preotilor inainte de hirotonie, critica unele obiceiuri ale Bisericii Apusene, stabilind impartasirea sub ambele forme (piine si vin) si folosirea piinii dospite (artos) la Euharistie. Din cauza ca acest sinod a confirmat pentru a treia oara drepturile patriarhului de Constantinopol si a condamnat unele practici si obiceiuri ale Bisericii Romane, teologii latini nu l-au recunoscut ca ecumenic. 7. SINODUL VII ECUMENIC DE LA NICEEA (septembrie octombrie 787) este convocat de imparateasa Irina (780-790), regenta lui Constantin al VI-lea (771-797), pentru a se pronunta in legatura cu cultul icoanelor22. Leon al III-lea Isaurul (717-741) publica un edict in 727, prin care interzice cultul icoanelor si reprezentarea picturala in general, considerind aceasta drept idololotrie. Imparatul numeste un patriarh iconoclast, iar impotriva papei Grigorie al III-lea (731-741) care excomunicase pe iconoclasti, trece sub jursdictia Constantinopolului provincia Iliriei. Succesorul sau, Constantin al V-lea Copronim (741-775) convoaca un sinod in 754 la Constantinopol, care condamna cultul icoanelor si excomunica pe toti anti-iconoclastii, inclusiv pe Ioan Damaschinul, aparatorul cel mai aprig al venerarii icoanelor. Imparateasa Irina, cu sprijinul patriarhului Tarasie si cu acordul papei Adrian I (771-795), convoaca un alt sinod, tot la Niceea (350 de parinti) sinod care anuleaza deciziile celui din 754 si care formuleaza invatatura ca obiectul venerarii este persoana reprezentata pe icoana, facind o distinctie intre adorare (latreia) care este rezervata numai lui Dumnezeu si cinstire (proskynesis) ce se cuvine sfintilor (v. ICOANA). Sinodul n-a fost acceptat de catre Bisericile din imperiul lui Carol cel Mare

22

Pr. Drd. Traian VALDMAN, Problema sinodului ecumenic n Sfintele canoane, n Studii Teologice, Seria a IIa, an XXV (1969), nr. 1-2, pp. 36-46;

(Germania, Franta, Spania). Sinodul de la Francfurt (794) si Cartile carolinese pronunta impotriva cultului icoanelor. Cu toata opozitia patriarhului Nichifor, a lui Teodor Studitul si a calugarilor in general, iconoclasmul persista datorita perscutiei declansate de imparatii bizantini. De abia sub imparateasa Teodora cultul icoanelor a fost restabilit (842), fapt in amintirea caruia s-a instituit sarbatoarea Ortodoxiei, in prima Duminica a postului Pastelui. Iconoclasmul este ultima erezie care a facut obiectul unui sinod ecumenic. Biserica ortodoxa recunoaste numai sapte sinoade ecumenice23. Este adevarat ca un sinod tinut la Constantinopol (879-880), la care participa delegatii papei Ioan al VIII-lea (872-882), incearca sa restaureze comuniunea dintre Orient si Occident, atit de mult zdruncinata datorita ambitiei papilor de a fi considerati de orientali ca instanta de apel. Sinodul recunoaste pe Fotie (820-891) ca patriarh (Fotie inlocuise pe Ignatie in 858, dar nu a fost recunoscut de papa Nicolae I (858-867) si fusese apoi condamnat de sinodul din Constantinopol (869-870), convocat de Vasile I Macedoneanul (867-886); la rindul sau Fotie depusese pe papa, criticind aspru activitatea misionarilor catolici in Bulgaria a carei populatie fusese convertita de Bizant in 864 -, pe care ii acuza de erezie). Sinodul se pronunta impotriva adaosului Filioque si recunoaste egalitatea dintre Roma si Constantinopol, desigur Roma avind oarecare intiietate . Unii sustin ca recunoasterea acestui sinod ca sinod de reconciliere ar fi de o mare valoare practica in vederea reducerii shismei. Punctul de plecare al shismei din 1054 se afla in tendinta papilor de a aseza Orientul sub autoritatea lor directa, lasind rasaritenilor impresia ca autonomia lor este contestata. Din punct de vedere teologic, separarea a fost provocata de Filioque, asa cum arata patriarhul Fotie in tratatul sau Despre Duhul Sfint, in care condamna pe latini ca eretici. Importanta sinoadelor ecumenice rezida in faptul ca: a) prin continutul lor dogmatic, ele constituie legatura de unitate cea mai solida intre toate Bisericile locale, in primul mileniu crestin; b) ele au impus autoritatea si metoda colegiala, conciliara, care a mentinut si slujit ideea ecumenica; c) sinoadele au redresat sau reconstituit unitatea vizibila a crestinsmului, de aceea unirea Bisericilor trebuie sa faca obiectul unui acord ecumenic.

23

Virgil VLCU, Convocarea Sinoadelor ecumenice, n Mitropolia Moldovei i Sucevei, an LV (1979), nr. 7-8, pp. 478-491.