ORIGI

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE

BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ”
„BISERICĂ

De Thomas M. Strouse

PROBLEMA

E xpresia „biserică universală, invizibilă” are o utilizare foarte răspândită în lumea

creştină contemporană. De exemplu, romano-catolicii recunosc aspectul invizibil
al bisericii, dar cu toate acestea, ei insistă asupra faptului că biserica invizibilă nu o
precedă pe cea vizibilă.1 În plus, protestanţii sunt ataşaţi de acest concept de „biserică
universală, invizibilă,” deoarece acesta este afirmat într-un mod expresiv în Westminster
Confession.2 Mai mult decât atât, acest concept a pătruns şi în teologia şi practica
baptistă. De exemplu, John Broadus, marele predicator şi erudit baptist face referire la
acest concept în studiul său despre Matei 16:18 şi versetele următoare.3 De asemenea,
baptiştii au asimilat acest concept în practica lor prin angajarea în ecumenism. Mai mult
chiar, unii dintre baptişti susţin idea nescripturală potrivit căreia Duhul Sfânt îi botează
pe credincioşi în „trupul invizibil, universal al lui Cristos.” Acest concept de „biserică”
subminează nu numai teologia şi practica bisericii nou-testamentale locale pe care o
găsim în ecclesiologia baptistă, ci şi moştenirea baptistă la care ei ar trebui să adere.

ORIGINEA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ VIZIBILĂ, UNIVERSALĂ”

D eoarece nu există nici o menţiune biblică pentru termenul de “biserică invizibilă,

universală,”4 se ridică evident întrebarea, „de unde a apărut această
terminologie?” Pentru a răspunde la întrebare trebuie să recunoaştem că această
terminologie este rezultatul evoluţiei ecclesiologiei începând încă din secolul al doilea.
1
Louis Berkhof, Systematic Theology (Grand Rapids, MI.: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1976), p. 563.
2
Ibid., p. 564.
3
John, A. Broadus, Commentary on the Gospel of Matthew, ed. Alvah Hovey (Valley Forge, PA: The American
Baptist Publishing Society, 1886), p. 358-359.
4
Cea mai trainică referinţă biblică pentru „biserica catolică” se bazează pe varianta textuală pe care o găsim în
Faptele Apostolilor 9: 31, „Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria . . .“ Cu toate acestea,
teologia care se bazează pe variante textuale este extrem de neconvingătoare.
La puţin timp după încheierea perioadei ultimilor apostoli, termenul şi conceptul de
„biserică catolică (universală)” a pătruns şi în ecclesiologia părinţilor ante-niceeni.
Îmbrăţişarea de către Irineu a doctrinei succesiunii apostolice, precum şi evoluţia
ierarhică în ecclesiologie, determinată de prea marea atenţie care i se acorda şi de idea
nescripturală a episcopatului au dus la apariţia acestui concept eronat. În ceea ce
priveşte cea de-a doua cauză, Ciprian a subliniat că episcopii bisericilor locale erau
„esse” (existenţa însăşi) a bisericii şi nu doar „bene esse” (bunăstarea) bisericii.5 Mai
mult, el a afirmat că pentru a fi în biserică trebuie să sprijineşti episcopul şi să asculţi
numai de el.6 Aceste idei false au dus astfel la conceptul de „catolic,” sau de „biserică
vizibilă universală.” Acest concept a fost exprimat de Ignatius, primul care a folosit
termenul de „catolic” alături de „biserică.”7 De fapt, în scrisoarea pe care a scris-o
bisericii din Smirna, el afirma că „oriunde este Isus Cristos, acolo este biserica catolică.”
În plus, termenul „catolic” era folosit şi într-o scrisoare din anul 155 a bisericii din
Smirna, în care se descria martiriul lui Policarp.8
Aşadar, răspunsul la întrebarea de mai sus este evident. Unii dintre părinţii
timpurii au aplicat la ecclesiologia lor înţelegerile greşite pe care le aveau din Scriptură,
facilitând astfel răspândirea erorii. Deci, odată cu evoluţia ierarhiei ecclesiastice a apărut
şi nevoia de a re-defini [cuvântul] „biserică.” Ekklesia nu mai însemna doar adunările
locale, ci acest cuvânt includea şi conceptul de catolicism, care a continuat să
progreseze cu ajutorul anumitor expresii, cum ar fi aceea a lui Ciprian „extra nulla salus
ecclesiam” (nu există mântuire în afara bisericii). În gândirea părinţilor bisericii primare,
acestea au susţinut stabilirea unei conexiuni între soteriologie şi ecclesiologie. La
sfârşitul secolului IV, conceptul de „biserică catolică” era deja ancorat puternic în
practica şi scrierile ecclesiastice. Astfel, soteriologic şi ecclesiologic vorbind, botezul cu
apă îl integra pe individ în „trupul vizibil, universal al lui Cristos.”

ORIGINEA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ”

5
Kenneth S. Latourette, A History of Cristianity (New York: Harper and Row, Publishers, 1953), p. 183.
6
Henry C. Vedder, A Short History of the Baptists (Valley Forge, PA: The Judson Press, 1969), p. 54.
7
Clyde C. Smith, „Catholic,” New Bible Dictionary, ed. J. D. Douglas (Grand Rapids, MI.: Wm. B. Eerdmans
Publishing Company, 1974), p. 203.
8
Latourette, op. cit., p. 130.
Î
ncepând cu Augustin, ecclesiologia a deviat şi mai mult de la Scriptură. Augustin
[354-430 d. Cr.], „marele teolog al bisericii de apus,” influenţat într-o mare măsură de
neo-platonism a avut o controversă cu donatiştii. Aceştia criticau „biserica vizibilă” din
cauza lipsei de puritate a membrilor ei, întrebând dacă biserica a fost în realitate divizată
în două biserici, şi anume biserica impură din prezent şi biserica pură a viitorului. 9
Percepând critica legitimă a donatiştilor cu privire la „biserica vizibilă” impură, Augustin a
fost determinat să cupleze conceptul său de predestinare a celor aleşi cu conceptul
ciprianic de „biserică catolică.”10 Prin urmare, „biserica” era „communion sanctorum,”
comparată de Augustin cu o grădină închisă, echivalentul „unui anumit număr
predestinat de sfinţi.”11 Berkhof sumarizează poziţia lui Augustin afirmând că „unitatea
reală a sfinţilor şi, prin urmare, a bisericii este o unitate invizibilă.” 12 Ingenuitatea lui
teologică avea însă un efect dublu. Nu numai că l-a ajutat pe Augustin să se dea
limpede la o parte din faţa criticii donatiştilor, ci de asemenea, ea a fost sursa erorilor
ecclesiologice de mai târziu. Deşi Augustin nu a folosit termenul de „invizibil” alături de
„biserica catolică,” de la el porneşte originea conceptului de „biserică catolică, invizibilă”
şi aceasta din necesitate teologică. Astfel, prin secolul cinci existau cel puţin două
concepte diferite ale [cuvântului] „biserică.” Pentru un „catolic,” care susţine regenerarea
baptismală şi deci calitatea de membru neregenerat în biserică, adevărata biserică era
universală, dar şi invizibilă. Pe de altă parte, pentru donatişti, care cereau şi practicau
botezul credinciosului, precum şi calitatea de membru neprihănit în biserică, adevărata
biserică era [adunarea] locală care practica disciplina bisericii şi alte concepte ale Noului
Testament.

UTILIZAREA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” DE

CĂTRE REFORMATORI

9
Reinhold Seeberg, Text Book of the History of Doctrines, trans. Charles E. Hay (Grand Rapids, MI.: Baker Book
House, 1977), p. 325.
10
Louis Berkhof, The History of Christian Doctrines, (Grand Rapids, MI.: Baker Book House, 1975), p. 229.
11
Este interesant de notat faptul că Seeberg admite chiar şi dificultatea de a înţelege natura vizibilă şi invizibilă a
bisericii. El afirmă: „Dintr-un punct de vedere critic, obiecţia donatiştilor nu este nejustificată, deoarece biserica
sacramentelor şi biserica harului nu pot fi puse de acord, din punct de vedere intelectual vorbind, decât prin cea mai
mare dificultate . . .În consecinţă, citindu-l pe Augustin am putea vorbi despre o definiţie dublă, sau chiar triplă a
bisericii”, p. 326.
12
Berkhof, Ibid, p. 229
Î
n timpul erei creştine care a precedat Reforma, conceptul de „biserică” era cel puţin
dublu. Anabaptiştii îşi susţineau conceptul lor de biserică locală, în timp ce catolicii îl
susţineau pe al lor, şi anume, conceptul de „biserică universală (catolică).” Mai mult,
rădăcinile acestui concept de „biserică catolică, invizibilă” îşi au originea în Augustin; cu
toate acestea, nu a fost necesară popularizarea conceptului său până la Reformă. Când
Luther s-a desprins de „Biserica Catolică,” el a păstrat totuşi câteva din doctrinele lor. În
consecinţă, Luther a negat faptul că „biserica catolică” era externă în esenţă, subliniind
însă că ea trebuia să se găsească în sfera universalului.13 Aşadar, pentru Luther,
„biserica catolică invizibilă” era inclusă în biserica externă prin care Dumnezeu Îşi
împarte harul Său. Reformatorii s-au mai abătut astfel cu un pas de la ecclesiologia
Noului Testament, şi susţineau faptul că „biserica catolică, invizibilă” era dincolo de
graniţele „bisericii catolice, vizibile.” „Ecclesia universalis” îi include astfel pe toţi cei care
sunt salvaţi, indiferent dacă aparţin sau nu bisericii externe.

CONCLUZII

C onceptul de „biserică invizibilă, universală” îşi are originea în părinţii bisericii. În

plus, de-a lungul secolelor, „biserica de stat” a contribuit la evoluţia acestui
concept, abătându-se din ce în ce mai mult de la ecclesiologia Noului Testament. Se
poate observa uşor că acest concept de „biserică catolică, vizibilă” a dus la cel de
„biserică catolică invizibilă.” Romano-catolicii au avut ecclesiologia lor externă, vizibilă,
protestanţii au avut ecclesiologia lor internă, invizibilă, iar anabaptiştii au avut
ecclesiologia lor pură, vizibilă. Prin urmare, baptiştii ar trebui să evite integrarea în
ecclesiologia bisericii lor locale a doctrinei protestante, care reprezenta o necesitate
teologică împotriva dogmei romano-catolice şi care se baza pe filosofia platonică a lui
Augustin, care în realitate şi-a folosit ecclesiologia lui pentru a submina învăţătura şi
practica bisericii locale a înaintaşilor baptişti!
Fie ca baptiştii să înveţe şi să practice ecclesiologia teologică şi istorică a Noului
Testament !

13
Berkhof, op. cit., p. 236.
 NOTĂ
Această lucrare a fost editată de Dr. Gary E. LaMore, PhD., D. D., preşedinte al
Historic Baptist Bible College and Seminary.

DESPRE AUTOR
Dr. Thomas Strouse a scris această lucrare pe când era profesor la Maranatha
Baptist Graduate School of Theology din Watertown, în statul Wisconsin. Dr. Strouse
este licenţiat în inginerie la Universitatea Purdue (1967) şi-a luat masterul (M. Div.) la
Maranatha Baptist Graduate School of Theology (1974) şi apoi doctoratul la
Universitatea Bob Jones (1978); de asemenea, el şi-a finalizat şi perioada de
specializare pentru gradul de Th. D. la Maranatha. Dr. Strouse s-a convertit în anul
1969, iar din 1970 el s-a dedicat lucrării Domnului Isus Cristos.
În prezent Dr. Strouse este decan şi profesor de teologie la Tabernacle Baptist
Theological Seminary din Virginia Beach, statul Virginia. De asemenea, el coordonează
programul de doctorate la Tabernacle. El face parte din Comitetul Executiv al Societăţii
Trinitarian Bible şi al Societăţii Dean Burgon. Pe lângă lucrarea de faţă, el a mai scris şi
următoarele cărţi: The Lord God Hath Spoken: A Guide to Bibliology (1992), Sound
Doctrine: The Theology of I and II Timothy (1993) şi I Will build My Church: The Doctrine
and History of Baptists (1995).