Sei sulla pagina 1di 33

Calectia ALEXANDRE DUMAS POVESTIND COPIILOR , este initiaHi ~i coaI'danata de Bogdan Biidulescu Caperta valumului ~i caperta calectiei: Done

Stan

Alexandre Dumas ilIustre, Contes pour les Petits, A. Le Vasseur et Cie, Editeurs, Paris ISBN 973-96277-J-4

Othan t1rct1~ul ,
Traducere de BOGDAN BADULESCU

I1ustra~ii de DONE STAN

Editura LEVANT
Bucure~ti 1993

It

an ca~telan intri~tztt

pre sfiir!itul anului 1340, intr-o noapte racoroasa dar frumoasa de toamna, un cavaler urma drumeagul Ingust care Insote~te tarmul stang al Rinului. Puteai banui, dupa ceasul tarziu ~i dupa nerabdarea eu care I~i Indemna calul, mai ales ca era obosit dupa 0 zi Intreaga de drum, ca se va opri macar cateva ceasuri In Oberwinter, ora~elulin care tocmai intra. El i~i continua Insa mersuJ In ritm vioi, c(~unuJ obi~nuit cu 0 astfel de eaJatorie, pe straziJe stramte ~i Intortocheate ale burgului, care-i lungeau ealea cu cateva minute bune, dupa care parasi, la fel de grabit, Oberwinterul, prin partea opusa celei pe care intrase. Chiar In ace a clipa, luna, pana atunci ascunsa, ie~ea dintre nori pe un petec de cer eurat si straveziu ca un lac linistit In mijlocul acestei mari de nouri care-si framanta pe bolta valurile f~ntastice. Sa ne folosim de aceasta lumina'fugara ca sa aruncam 0 privire asupra caIatorului. Era un barb at de vreo patruzeci ~j opt-cincizeci de ani, de statura mijlocie, dar cu umerii lati, de atlet, iar miscarile lui se armonizau ata! de perfect cu trapul vioi al calului, incat ai fi ~is ca, om ~i animal, sunt taiati din acela~i bloc de piatra. Fiindca se ana Intr-un tinut cunoseut lui ~i, deci, nu se simtea pandit de nici 0 primejdie, I~i atarnase coiful la obIancul ~eii ~i purta pe cap 0 scufie de zale captu~ita cu panza, care, atunci cand l~i punea coiful, Ii cadea pe spate. De altfel, parul lung ~i bogat, u~or incaruntit, Incadrandu-i chipul gray ~i energic ca al unui leu, Ii slujea la fel de bine ca un coif. Cat despre originea lui, ea era u~or de ghicit de catre oricine cuno~tea graiul blazoanelor, ~i pe vremea aceea aproape toata lumea ~tia sa-l talmaceasca; aruncand 0 privire asupra coifului puteai observa, desenat deasupra unei coroane de conte, un brat gol Inarmat cu 0 spad[t, iar de cealalUl parte a ~eii, pe scutul atamat, stdiluceau, pe un fond ro~u aprins, cele trei stele aurii ale casei de Homburg, una dintre cele mai vechi ~i mai renumite din Intreaga Germanie. Acum, ca sa mai dflm cateva Iamuriri asupra acestui necunoscut pe care I-am adus In scena, yom adauga ca acesta, contele Karl pre numele lui, venea din Flandra, unde fusese, din porunca imparatului Ludovic de Bavaria, sa-i dea ajutor, cu spada sa

CS5

necrutatoare, lui Eduard al III-lea al Angliei, numit, cu optsprezece ani in urma, vicar general al Imperiului. Ca urmare a armistitiului de un an pe care 11incheiase cu Phillippe de Valois, regeleFrantei, Eduard ii dad use incuviintarea sa se intoardi acasa. Ajungand'pe inaltimile unde se afla micul ora~ Melhem, calatorul parasi drumul pe care 11urmase de la Coblenz pana aici ~i 0 apuca pe 0 carare ce ducea chiar pe domeniile lui. Pentru cateva dipe, cal ~i dilaret se pierdura in scobitura unei vai adanci, apoi se ivir[l pe malul ceIalalt, urmand apoi, de-a lungul tarinelor, un drum pe care pareau ca-l cunosc la fel de bine ~i unul ~i celalalt. Dupa cinci minute de drum, ealul ridica botul si necheza ea sa-si vesteasea parca sosirea si, de data aeeasta, Hira ca stapanul sa-lindem~e, lasara in urma lor targ~~orul Godesberg, pierdut printre palcuri de copaci seeulari ~i, parasind drumul care duce de la Rolandseck la Bone, luand-o pentru a doua oara la stanga, se indreptara spre castelul ridicat pe creasta unui deal, care purta acela~i nume eu orasul. , Parea vadit, de altfel, ca acest falnic castel era tinta misteriosului dilator. Contele Karl ajunsese in timpul unei petreceri. Pe masura ce urea drumul in serpentina ce pornea de la poalele muntelui ~i se oprea la poarta castelului, contele vazu tot mai Iamurit ca toate ferestrele erau luminate; apoi, prin geamurile aburite, zari umbre mi~candu-se in grupuri. Domoli mersul bidiviului. Dupa incruntarea sprancenelor se putea lesne ghici ca ar fi dorit mai bine sa pice in mijlocul celor dragi ~i apropiati decat in valtoarea unei serbari. Curtea era plina de scutieri, de valeti, de cai ~i de litiere. Caci, precum banuise contele, la castelul Godesberg serbarea era in toi. Abia sari din sa si cativa slujitori se repezira sa ia calul de darlogi si sa-l duca in grajd. Dar cavalerul nu se despartea cu una-cu dOU[lde to~ara~ul sau de drum; nu voi sa-l lase in seama nimanui ~i, apucand elinsu~i fraulin mana, 11duse intr-un grajd deosebit. Valetii, mirati intrucatva, 11lasara In pace. Cavalerul creseuse eu altfel de obiceiuri ~i Ie insutlase convingerea ca nu puteau face altfel. Cand Hans - asa Isi botezase contele armasarul - fu dus la locul hotadt, ieslea fu umpl~ta' eu fan ~ijgheabul cu ovaz, cavalerul se gandi ~i la ellnsu~i; dupa ce 11mangaie de cateva ori pe Hans, care se opri din rumegat ca sa-i raspunda cu un nechezat recunoscator, se Indrepta spre scara cea mare; strabatand multimea de paji ~i de scutieri care Intesau scarile, ajunse In apartamentele unde se gasea adunata tloarea nobilimii din Intregul tinut. Contele Karl se opri un rastimp la una din u~ile salonului principal, ca sa arunce 0 privire asupra stralucitei adunari, vesele ~i zgomotoase, alcatuita din tineri In costume de catifea si tin ere In rochii brodate. Iar dintre toti tinerii, cel mai frumos era Othon, iar dintre doamne cea mai frumoas~ era Ema; cel dintai fiul, iar cealalta sotia landgrafului Ludwig

de Godesberg, stapanul castelului ~i frate de arme al cavalerului Karl. De altfel, aparitia contelui Karl nu ramase neluata In seama. Singur In mijlocul celorlalti invitati, arata falnic ~i ciudat, a~a cum era, acoperit de cama~a cu zale, a caror sclipire Intunecata, otelie, se deosebea de culorile batatoare la ochi ale catifelei ~i matasurilor. Toate privirile se Indreptara spre locul unde se afla el, afara de aceea a contelui Ludwig, care, adancit In ganduri, preocupat de ceva gray, privea Intr-un punct fix, atlat In mijlocul pardoseJei. Karl il recunoscu de la distanta pe vechiul sau prieten, facu inconjurul saloanelor vecine, dupa care, luptandu-se din greu sa-~i taie drum prin multime, ajunse din nou in salonul eel mare. Contele Ludwig, incremenit ~i mut ca 0 statuie, state a mai departe in aeela~i loc, unde-l vazuse ~i intaia data. Contele Karl ramase locului 0 vreme, incereand sa-~i explice tristetea ce se zugravea pe chipul prietenului sau. Dupa ee inainta ~i, constatand ca nicicum Ludwig nu-l observa, ii puse u~or mana pe umar. Landgraful tresari ~i intoarse capul spre el. Preocupat de gandurile lui, il privi cateva clipe pe Karl fara sa-l recunoasca. Dar Karl il striga, u~or, "Ludwig!" ~i intinse bratul spre el; castelanul reveni la realitate; se arunca la pieptul tovara~ului sau de arme, dar se purta mai degraba ca un om care cauta astfel adapost impotriva unei dureri decat ca un barbat eare-~i regase~te prietenul. Totu~i, aeeasta reintoarcer~ nea~teptata ii prilejui posomoritului Ludwig 0 bueurie de netagaduit. II conduse pe noul venit intr-un colt al salonului ~i II pofti sa ~ada pe 0 eanapea lunga de stejar aeoperita eu stofe lucrate cu fir de aur, apoi se a~eza langa el. Lufmdu-l de mana, illntreba prin ee intamplari treeuse in cei trei ani cat lipsise din tara. Karl Ii povesti totul cu multime de amanunte, cum Ii sta ~bine unui razboinic incercat: cum trupele englezilor, Brabantului ~i ale Imparatului, conduse ehiar de Eduard al III-Jea, venisera sa asedieze Cambrai, arzand ~i pustiind totul in calea lor; cum ceIe doua armate du~mane statuserafata-n fata la Buironfosse fara sa se lupte, caci un trimis al regelui Siciliei, astrolog vestit, Ii prevestise lui Philippe de Valois, regele Frantei, ca orice lupta irnpotriva englezilor ii va fi fatala daea armata du~mana va fi condusa de catre regele Eduard; cum, in cele din urma, se Incheiase pacea intre cei doi regi rivali, la Esplechin, ~i aceasta datorita mai ales stradaniei doamnei Jeanne de Valois, sora regelui Frantei. Landgraful parea ca asculta cu luare-aminte povestirea; din vreme in vreme, insa, el se ridica ~i arunca priviri iuti prin salon; dar, cum de fiecare data se reintorcea sa-~i reia locul, povestitorul nu se oprea din firul intamplarilor, banuind ca stapanul castelului simte nevoia sa urmareasca mersul serbarii a carei gazda este, astfel ca nimic din ceea ce putea face multumirea invitatilor sa nu Ie lipseasca. Totu~i, la un moment dat, landgraful uita de prietenul sau ~i nu se mai intoarse sa stea langa el; contele Karl se ridica ~ise apropie de u~a salonului, prin care

razbatea un val de lumina; landgraful parea ca-l a~teapta, caci ridica bratul, tara sa se intoardi, ~i il a~eza pe umarullui Karl, strangandu-l u putere. Karl intelese di in inima acestui om se duce 0 lupta ascunsa. I~i arunca privirea asupra multinlii care forfotea veseIa in salonul luminat ca ziua de tacliile fixate in pereti, dar nu vazu nimic care sa explice tristetea ~i supararea prietenului sau. Cazu pe ganduri, insa nu-i puse nici 0 intrebare, intelegand ca datoria de capatii a unui prieten adevarat e sa pastreze 0 taina. Landgraful simti ingrijorarea lui Karl, i~i trecu 0 mana peste frunte, ca pentru a-~i alunga un vis urit, apoi, dupa 0 ultima ~ovaire, ii spuse posomorit, aratand spre fiul sau: - Karl, nu gase~ti di Othon seamana tare mult cu tanarul senior care danseaza cu mama-sa? Contele Karl tresari surprins. Aceste cateva cu~inte incepeau sa lumineze misterul comportarii ciudate a landgrafului. Intr-o strafulgerare, simti pericolul foarte aproape; asemanarea dintre copil ~i barbat era a~a de batatoare la ochi indH contele nu se putu opri sa raspunda, cu toate ca se teI11ea de urrnarile raspunsului sau: - Intr-adevar, Ludwig, ai zice ca sunt frati. Dar, simtind ca trupul celuilalt e scuturat de un fior puternic, se grabi sa adauge, lini~titor: - La urma urrnei, ce importanta are? - Nici una, nici una, raspunse landgraful, cu glas inabu~it. Voiam nurnai sa cunosc parerea ta in aceasta privinta. Acum, hai sa-mi poveste~ti despre faptele tale de vitejie. ~i il duse pe aceea~i canapea un de Karl incepuse cu un ceas mai devreme sa-~i depene povestea, poveste pe care, de data aceasta, putu sa 0 sfarseasca tara sa fie intrerupt. De-abia smrsi ins[l si un om se ivi in u~a pe care intrase mai devreme Karl. Vazandu-i, landgraful se ridica in graba ~i se indrepta spre el. Cei doi i~i vorbira in ~oapta, dar Karl nu putea auzi nimic. Pricepu insa, dupa gravitatea gesturilor, di era yorba de ceva important ~i incredintarea lui fu ~i mai puternicfl vazandu-l pe landgraf ca se intoarce ~i mai posomorit ca inainte. - Karl, ii zise el, fara sa se a~eze, dupa un drum a~a de lung cred ca ai nevoie de odihna ~i de lini~te, nu de baluri ~i de zgomot. Am sa poruncesc sa te conduca in odaia pe care ti-am pregatit-o. Noapte buna! Ne vedem maine. Karl pricepu ca prietenul sau dore~te sa ramana singur. Se ridica, ii stranse mana !'ara 0 yorba, dar cenlndu-i din priviri 0 lamurire. Landgraful nu-i raspunse decat printr-un zambet trist, care voia sa spuna ca inca n-a venit clipa cand i-ar putea dezvalui povara care ii apasa sutletul. Karl ii dadu de inteles, printr-o ultima strangere de mana, ca e gata oricand sa-i fie de ajutor, dupa care se retrase in odaia sa, indeajuns de in de partata, dar unde zvonul de petrecere ajungea destul de Iamurit. Contele Karl se culca apasat de presimtiri rele ~i cu urechea greu

rcata de sunetele vesele ale muzicii. Din aceasta cauza, 0 vreme nici ..... putu sa adoarma. In cele din urma, oboseala invinse nelini~tea, trupul u . vinse sufletul... ...Incet-incet, gfmdurile ~i lucrurile d~veneau tot mai pu~in Iamuri:e simturile amortira si ochii se inchisera. Intre atipire si somnul adeva::-at era un rastimp a;emenea celui din amurg, care desparte ziua de noapte, un rastimp ciudat ~i greu de descris, in care visul se amesteca cu ealitatea, astfel ca nu mai exista nici vis, nici realitate - dupa care Ufma un somn adfmc. De mult timp cavalerul nu mai dormise decat sub cort, in mantaua grea de soldat, a~a ca se lasa cu placere invaluit de mangaierea calda a unui a~ternut moale. Cand se trezi, vazu ca afara oarele se ridicase pe cer de-o suli~a. Dar, deodata, 0 imagine nea~teptata, care ii reaminti de intamplarile din ajun, ii atrase luarea-aminte. Landgraful statea pravalit intr-un jil~, incremenit, eu capul in piept, ca ~i cum a~tepta ca prietenul sau sa se scoale, si totusi mahnirea il coplesise intr-atat incat nu baga de seama aceasta.' Cont~le Karl j] privi 0 clip~ in lini~te, apoi, vazand ca doua lacrimi luneca pe obrajii lui palizi ~i zbarci~i, nu se mai putu strtpani ~i, intinzand bra~ele spre el, striga: - Ludwig, pentru numele lui Dumnezeu, ce se intampla cu tine? - Vai, vail se tangui landgraful, nu mai am nici copil, nici nevasta. Spunand aeeste euvinte, se ridica eu gi'eu din jil~ ~i, c1atinandu-se ea un om beat, cazu in bra~ele eontelui, care se desfaeusera sa-l primeas-

ca.

~povedZlnia

Pentru

a 1n(elege rrtflCb1ne ~a; ~je~c~va, 'urma, 11 rugam pe citi-

tor sa ne Insoteasea Intr-o seurta caIatorie In treeut. Landgr~ful era Insurat de ~aisprezeee ani. Se easatorise cu fiica contelui de Ronsdorf care, In 1316, fusese ucis In luptele dintre Ludovie al Bavariei, In oastea caruia se afIase, ~i Frederic cel Frumos al Austriei. Domeniile contelui de Ronsdorf se afIau pe tarmul drept al Rinului, la poalele unui lant de coline numit de 10calnici Cei \'mpte munfi. Vaduva contelui de Ronsdorf, femeie virtuoasa ~i mult respectata In lume, ramasese singura, cu 0 fiica In varsta de numai einci ani. Dar, cum era din neam de principi vestiti, I~i pastra ~i In timpul vaduviei veehea stralucire a casei, astfel ca suita supu~ilor sai ramase In continuare una din cele mai numeroase si cele mai alese din tinut. La catva dmp dupa moartea contelui, In cas a Ronsdorf se afIa un paj - fiul, zicea ea, al unei prietene eare murise In saracie. Era un baiat frumos, mai In varsta ca Ema, cu trei sau patru ani. Contesa nu-~i dezmintise nici de aceasta data faima de femeie buna la sutlet si marinimoasa. Micul orfan fu primit la castel ca propriul ei copil; cre~cu alaturi de fiica ei ~i vaduva I~i Impaqea mangaierile Intre cei doi copii in mod egal, asa incat era greu sa deosebesti care era cel purtat la sfm si care nu. , Crescura astfel unul lan'ga altul si multi credeau ca 'unul pentru altuI. Intr-o bun{l zi Insa, nobilii de pe nialurile Rinului aflara cu mirare ca micuta Ema, In varsta de doisprezece ani, a fost logodita ~u tanarul conte Ludwig de Godesberg, cu ~ase ani mai mare decat ea. Intre vaduva ~i batrfmul margraf, tataI lui Ludwig, se stabilise 0 Intelegere: S{l mai a~tepte cin~i ani pfma la casatoria copiilor lor. In acest timp, Ema ~i Albert se facusera mari. Unul devenea un chipe~ cavaler, eealalta 0 domni~oara dragala~a. Contesa de Ronsdorf veghease de altfel Cll grija la Intarirea prieteniei lor ~i reeunoscu bucuroasa ca, oricat se iubeau, Intre ei nu putea fi decat 0 dragoste frateasca. Ema avea cincisprezeee ani iar Albert optsprezeee. Inimile lor, ca trandafirii Imboboeiti, aveau sa se deschida eurand la cele dintai porniri ale tineretii. De aeeasta clipa Ii era teama contesei. Din neferieire, ehiar

atunci ea se Imbolnavi ~i cazu la pat. Catva timp toti au crezut cii tineetea - contesa nu avea decat treizeci si patru de ani - va birui boala. Ea simtea Insa, tot mai lamurit, ca sfarsitul Ii este aproape. Isi chema rntr-o zI doctorul si II descusu atat de star~itor ca acesta recunoscu in ceIe din urma, ca ~tiinta oamenilor nu-i mai e de nici un folos ~i di ea nu mai poate a~tepta alt ajutor decat de la Cel de sus. Contesa prin)i aceasta veste Ingrozitoare cu umilinta crestina, tara S[lse cutremure. Ii chemape Ema ~i Albert, Ie porunci s~ Ingenllncheze In fata patului ei ~j, cu glas stins, tara alt martor dedit bunul Dllmnezeu, Ie dezv[llui taina de care nu trebuia sa mai afle nimeni altcineva. Dar oamenii au observat ca, pe patul de moarte, In loc sa-i binecuvanteze bolnava pe copii, dimpotriva, binecuvfmtara copiii pe bolnava de parca ei Ii iertau mai dinainte, de pe pamant, gre~eala pentru care, fara IndoiaJa, avea sa-~i primeasca rasplc~ta In cer. In aceea~i zi In care Ie facuse acea grozava marturisire, contesa muri, iar Ema, care mai avea doi ani pana sa devin[l sotia tanarului conte, se duse sa-i petreca la manastirea Nouenwerth, claditflin mijlocul t1uviului, pe insula cu acela~i nume, in dreptul ora~elului Honef. Albert dimasese la castelul Ronsdorf. Durerea pe care 0 arata pentru pierderea binetacatoarei lui fu la fel de mare ca aceea pe care ar fi Incercat-o pentru propria lui mama. Timpul hoHirlt se scurse. Ema avea acum pptesprezece ani ~i se fiicuse 0 tanara frumoasa ca un boboc de trandafir In vremea cat stfltuse pe insula Nouenwerth, pIangandu-~i mama. Ludwig Ii ream inti landgrafului Invoiala mcuta cu vaduva in urma cu cinci ani. De un an Intreg tanarul se plimba adesea spre Rolandwerth, 0 colinfl de pe malul fluviului din varful careia se vede In vale, despicand panza apei, insula, In mijlocul direia ~i azi mai dainuie~te manastirea, devenita Intre timp un han ospitalier pentru caJatori. Aici I~i petrecea vremea Ludwig, cu ochii tinta spre zidurile manastirii; fecioara in haine monahale se plimba adesea pe sub copacii de pe malul insulei si ramanea ceasuri intregi nemiscata, adancita in visare, iar visurile ei, po~te, nu aveau alta pricina decaf aceea care II aducea acolo ~i pe Ludwig. N u era de mirare, deci, ca tanarul I~i amintise cel dintai ca doliul fetei trecuse ~i ca, printr-o fericita intc1mplare, acest moment se potrivea cu vremea hotarlta, cu ani In urma, pentru casatorie. Printr-un fel de intelegere nespusa, Iumea 11 privea pe Albert, care n-avea dedit douazeci de ani, dar parea mai varstnic prin marea Iui seriozitate, ca pe un tutore al Emei. Lui ii reaminti deci landgraful ca venise clipa In care Ema are dreptul sa arunce de pe ea ve~mantul de doliu ~i II poate Inlocui cu acela de sarbatoare. Albert se duse Ia manastirea Nouenwerth ~i ii spllse Emei ca tanarul Ludwig cere indeplinirea fagaduielii facute de mama ei. Ro~ind, Ema

f.

Ii intinse, supusa, mana, raspunzand ca e gata sa-l urmeze oriunde 0 va uce. Calatoria nu era lunga: treceau t1uviul pana pe malul drept, apoi aveau de mers de-a lungul Rinului, pe tann, doua leghe. Trei zile dupa ce implinise ~aptesprezece ani, Ema, insotita de un alai vrednic de 0 mo~tenitoare a casei Ronsdorf, avandu-lin dreapta sa pe Albert, fu lasata In seama seniorului ~istapanului ei, contele Ludwig de Godesberg. Doi ani, timp in care tanara contesa nascu un fiu pe care-l boteza Othon, se scursera intr-o fericire netulburata. Albert, care-~i gasise acum un al doilea camin primitor, I~i petrecuse acest timp cand la Ronsdorf, cand la Godesberg. Ajunsese, de altfel, la varsta cand un tanar de neam nobil trebuie sa-si faca datoria de ostas. Se imola, deci, ca scutier in oastea lui Jean de Luxembourg, regele' Bavariei, unul dintre cei mai viteji cavaleri ai acelei vremi, ~i 11 urma pe acesta in lupta de la Cassel. Regele Bavariei pomise intr-ajutorul regelui francez Philippe de Valois, care luase hotarirea sa-l aduca pe contele Ludovic de Crecy in scaunul domnesc, de unde 11 alungasera bunii cetateni ai Flandrei. A~a se face ca lua parte la lupta in care ace~tia au fost macelariti tara mila sub 'zidurile cetatii Cassel ~i se dovedi at at de viteaz lncat regele Jean de Luxembourg ii dadu titlul de cavaler chiar pe campul de lupW. Izbanda a fost atat de zdrobitoare lncat razboiul s-a sfflrsit curand si Flandra a incheiat pacea. Albert s-a rein tors la castelul de Godesberg, inandru ca ii poate arata Emei insemnele de cavaler: pintenii ~i~olanul de aur. c Contele nu era acasa, caci plecase in slujba Imparatului. Turcii navalisera In Ungaria ~i, la chemarea lui Ludovic al cincilea, Ludwig plecase cu fratele sau de arme, Karl de Homburg. Albert a fost bine primit la castelul Godesberg, unde a ramas aproape ~ase luni. Pan a la urrna, plictisit de ~edere ~i vazand ca domnitorii Europei s-au potolit, pomi sa-i infrunte pe sarazinii din Spania, carora Alfons al XI-lea, regele Castiliei ~i al provinciei Leon, Ie declarase razboi. Acolo facu minuni de vitejie, luptand impotriva lui Muley-Muhamed. Oar, fiind gray ranit intr-o Infruntare de Ifmga Grenada, se intoarse pentru a doua oara la Godesberg, unde, de data aceasta, 11 gasi ~i pe Ludwig, sotul Ernei. EI luase in stapanire titlul ~i averile tatalui sau, batranullandgraf, care murise la inceputul anului ] 332. Micul Othon crestea; era acum un baietel de cinci anisori, cu par blond, cu obrajii imbujorati ~i ochii alba~tri. Reintoarcerea l~i Albert a fost 0 adevarata sarbatoare pentru intreaga farnilie ~i mai ales pentru copil, care 11 iubea mult. Albert ~i Ludwig s-au revazut plini de bucurie; arnandoi luptasera Impotriva necredincio~ilor, unul In miazazi, altul In rasarit, amandoi fusesera Invingatori ~i amandoi aveau multe de povestit in serile lungi de iama. Astfel, trecu un an ca 0 zi. Oar, dupa un an, firea pEna de neastarnpar a lui Albert llimpinse sa se arunce in noi aventuri. Calatori in Franta ~i In Anglia, lupta cu James Douglas, apoi se indrepta din nou spre Franta ~i 11 ajuta pe Gauthier de Mallny sa cucereasca insu-

la Cadsaud. Revenind pe continent, avu prilejul sa faca 0 "iziill vechilor lui prieteni ~i intra pentru a treia oara In castelul Godesberg unde gasi de data asta, ~i un chip necunoscut. Era un tanar Inrudit Indeaproape cu landgraful Ludwig care, pentru di nu putea nadajdui sa traiasca din averea parinteasca mcerca sa faca avere pe calea armelor. Luptase ~i el Impotriva necredincio~ilor, dar la Sfantul Mormfmt. Legaturile de rudenie stralucite, faima ce 0 cucerise In Cruciade, luxul In care traia, Ii deschisesera poqile castelului Godesberg, unde fusese primit ca un oaspete de seama. Apoi, dupa ce Homburg ~i Albert plecasera pe meleaguri staine, devenise aproape unul de-al casei iar landgraful Ludwig II gazduise pana cand gasise el singur Cll cale sa pIece. Godefroy era privit la castel, prin urmare, nu ca un oaspete ci ca un tovara~ Indragit. Prietenia, ca ~i dragostea, 11face pe om mai sensibilIa purtarea celor apropiati. Fie ca era 0 simpIa banuia1[l, fie efl era adevarat, lui Albert i se paru ca Ludwig 11 primise mai rece decat de obicei. I se planse Emei, care Ii spuse c[t bagase de seama ~i ea schimbarea landgrafului fata de el. Albert ramase cincisprezece zile la castelul Godesberg, apoi, sub motiv ca trebuie sa pIece la Ronsdorf cu ni~te treburi care nu sufera am an are, parasi castelul ~i strabatu t1uviul ~i lantul de munti care despaqea acele doua domenii. Dupa cincisprezece zile primi ve~ti de la Ema. Ea nu mai pricepea nimic din purtarea lui Ludwig. Bland ~i binevoitor altadata, sotul ei devenise acum banuitor ~i posomorit. Toti cei dimprejurul lui, chiar ~i micul Othon, erau siliti sa sufere din partea lui vorbe grele, necunoscute pana atunci; ~i asta era cel mai greu de suportat pentru Ema ~i Othon, caci se obisnuisera Sri fie rasfatati de landgraf, care Ie aratase pan a atunci 0 dragoste nemarginitfi ~i ne;chimbatoare. De altfel, pe masma ce aceasta dragoste scadea, Godefroy ca~tiga tot mai mult Increderea landgrafului Ludwig. Aflfmd toate acestea, Albert deplanse In adancul sufletului acest .rau obicei care face ca omul fericit ~i iubit de ai sai, ca ~i cum n-ar putea sa-~i poarte povara propriei sale fericiri, sa caute prin to ate mijloacele s-o Injoseasca sau s-o stinga, a~a cum un foc prea mare ar Incerca sa-~i Inabu~easca valvataile, temandu-se ca inima lui se va pretrdce In scrum. Aici ajunsesera lucrurile cfmd Albert primi, ca toti ceilalti nobili din tinut, invitatia sa vina la castelul Godesberg, sa ia parte la serbarea ce 0 dadea landgraful Ludwig la aniversarea na~terii lui Othon, care intra In cel de-al saisprezecelea an de viata. Aceasta petrecere, la sfar~itul ca;eia I-am condus pe cititor In castel, ne-a dat prilejul sa observam pe chipul gazdei 0 tristete ciudata. De vina nu era altul decat Godefroy, care, cel dintai, Ii atrasese l~area-aminte landgrafului asupra asemanarii dintre Othon ~i Albert. Intr-adevar,

dadi Iasam la 0 parte puritatea copiIareasca ce stralucea pe chipul celui dintai si culoarea maslinie a fetei razboinicului ce statuse sub soarele arzator ~l Spaniei, asemanare~' dintre ei era neindoielnica: acela~i par blond, aceiasi ochi albastri, aceleasi trasaturi fine si nobile; privindu-i, Hi spuneai fara'sa vrei di prin vinele l~r curge acela~i' sfll1ge. ' Aceasta descoperire il izbise pe landgraf ca 0 lovitura de pumnal in inima. De multrl vreme, ajutat cu sarg de perfidul Godefroy, Ludwig se indoia de curatenia legaturilor Emei cu Albert. Dar gandul ca aceste legaturi vinovate existau de dinaintea casatoriei, gandul, ~i mai puternic inca, pe care ciudata asemanare iI indrepHitea - ca Othon, pe care iI iubise ca lumina ochilor" nu era copilul sau, ii zdrobea inima, facandu-i viata un chin nesuferit. In aceste momente de grea cumpana i~i facuse aparitia contele Karl care, farrl S~l~tie, sporise durerea nefericitului sau prieten, marturisindu-i ca asemanarea dintre Albert ~i Othon e batatoare la ochi. Dupa care, cum am mai vazut, Karl, obosit, se dusese Ia cuIcare fara sa cerceteze mai atent tristetea vechiului sau prieten Ludwig. OmuI care vorbise in taina cu Iandgraful, in odaita unde se retrasese cu Karl, era acela~i Godefroy, a carui prezenta in mijloAcuIfamiliei daduse na~tere Ia atatea banuieli, intunedmdu-i fericirea. In seara aceea, Godefroy venise sa-i ~opteasca Iandgrafului ca e aproape sigur, dupa cateva cuvinte pe care Ie prinsese din zbor, ca Emaii daduse intalnire lui Albert, care trebuia sa pIece in aceea~iAnoapte in Italia, unde urma sa comande un regiment trimis acolo de Imparat. Era buna ocazie ca Ludwig sa se incredinteze, 0 data pentru totdeauna, de tradarea sotiei lui; inHllnirea avea sa se petreaca langa una din poqile castelului ~i Ema trebuia Srlstrabat[l tot parcul ca sa ajunga acolo. Odata parnit pe calea banuielilor, nu te mai poti stapani. Landgraful, voind cu arice pret sa se Jamureasca, i~i inabu~i pornirea fireasca ce-l face pe orice om de caracter S[lnu se coboare la meseria de iscoada. Intra in camera Iui, Insotit de Godefroy ~i, deschizand fereastra ce da spre gradina, a~tepHi cu nerabdare aceast~l ultima dovada ce trebuia s[l-1 Impinga spre 0 hotarire teribiIa. yodefroy nu se in~elase. lnaintea zorilor, pe la ceasurile patru dimineata, Ema caborl scanl, strab~ltu ca umbra pat'cul de Ia un capat la ceJalalt, ~i se pierdu Intr-un . pale de copaci ce ascundeau vederii poarta castelului. , Apoi, timp de zece minute, Ludwig nu mai VrlZU nimic. Cand aparu din nou, Ema era intovarasitfl de Albert, care 0 ducea de brat. La lumina Iunii, landgraful ii vazu sarutandu-se ~i i se nazari chiar ca ~ede lacrimi curgand pe obrajii Emei, trista ca iubituI ei pleaca in tari departate. Din aceea clipa, Ludwig nu mai avu nici 0 indoiala, lua grabnic hotarirea neclintita sa-i goneasca din castel pe sotia vinovata ~i pe copil, care nu era al Iui. o scrisoare care se afla asupra lui Godefroy ii paruncea Emei sa-l

rrneze pe acesta. Comandantul garzii primi ordinul sa-I are teze pe Othon ~i sa-I duca la manastirea Kirberg din apropierea Kolnului unde a ea sa schimbe stralucita cariera de cavaler cu umila rasa calue.area ca .i saloanele cu 0 chi lie stramta ~i umeda. Cele doua porunci'"' au fa t indeplinite tara zabava. Ema si Othon fusesera scosi din castel de un eas, unul pornind spre manaitirea Nouenwerth, ceialalt spre Kirberg, cand contele Karl se trezi ~i, cum am spus, II gasi aJaturi, pravalit mtr-un jilt, pe vechiul sau prieten. Ludwig arata asemenea unui stejar caruia vantul i-a smuls frunzele ~i trasnetul i-a staramat crengile. Karl de Homburg asculta cu atentie ~i cu multa bunavointa cele ce-i povesti Ludwig despre tot ceea ce se petrecuse. Apoi, tara sa-i adreseze nici un cuvant de alinare sau de compfltimire sotului ~i tatalui Intristat, Ii zise: - Bunul meu Ludwig, orice voi Intreprinde eu va fi bine Hicut, nu-i - Da, dispunse landgraful, dar ce poti face tu? - Asta ma prive~te, Ii raspunse contele Karl. ~i, Imbrati~andu-~i prietenul, se Imbraca, I~i Incinse spada la brau, ie~i din odaie, coboriin grajd, puse singur ~aua pe credinciosul Hans ~i relua la pas, ganditor, drumul cotit pe care In ajun II tacuse In mare graba, plin de nadejdi ~i planuri frumoase de viitor. Ajungand la poalele colinei, contele Karl 0 apuca pe drumul spre Rolandseck. Lasa calul sa mearga dupa cum Ii e voja, jar el se adanci In ganduri amare. lufl apoi pe un drumeag pravalatic, la capatul caruia se ana un schit batranesc, unde un preot st[ltea cufundat In rugaciune. Privi In jurul lui si, vazand ca locul e asa cum si-a dorit, se opri. , In clipa aceea, preotul, care tocmai I~ismr~ise rugaciunea, se ridicfl ~i dadu sa pIece. Dar Karl II opri, Intrebandu-l daca nu e alt drum care sa duca de la schit la castel ~i, dupa ce primi raspuns, II ruga S[l nu pIece, spunandu-i efl, poate, peste putin timp, un om va avea #Bevoie de eI. Preotul Intel ese, dupa glasul gray al cavalerului, ca acesta graie~te adevarul ~i, tara sa Intrebe cine este condamnatul, se ruga pentru cel care trebuia sa moara. Contele Karl era unul dintre cavalerii aceia de mod a veche care In secolele urmatoare aveau sa dispara cu totul. Dupa conceptia lui, vinovatia se cantarea cu spada si caJauzit de credinta In Dumnezeu si omului nu:i era Ingaduit sa gre~eas~a tarfl sa-~i ia raspl~lta cuvenita pentru fapteIe sale. Povestirea Intortocheata a landgrafului Ii starnise contelui Karl amarnice b[llluieli asupra cinstei lui Godefroy, iar banuielile de la Inceput i se preschimbara apoi, dupa 0 adanca cugetare asupra celor Intftmplate, Intr-o Incredintare de neclintit. El Intelesese di nimeni, In afara de acest statuitor diabolic, nu pusese la Indoiala dragostea ~i credinta Emei

tru barbatul ei. Karl fusese prietenul contelui Ronsdorf, dupa cum e prietenul landgrafului Godesberg. Onoarea lor era a parte din el i' era deci de datoria lui sa-i redea stralucirea curata, i'ntunecata a ~"pa de un om primejdios. Lufmd aceasta hotarare, pornise sa-l a~tepte intrigantul Godefroy pe drumul ce avea sa-I urmeze, sa-I faca sa-~i arturiseasca uneltirile ori sa-i ia viata, iar la nevoie sa Ie faca pe amana a deodata. Karl cobori' viziera eoifului pe fata, opri calul in l11ijlocul drumului .i, cal ~i eaIaret, ramasera cateva dipe i'ncremeniti ca 0 statuie. Curand, z:fui ivindu-se, la capatul drul11eagului pravalatic, un cavaler inarmat paa m dinti. Acela se opri 0 clipa, vazand trecerea pazita. Dar, i'ncre. tfmdu-se ca acel care a pflzea era singur, se multul11i sa se ridiee in - -ri, sa se asigure ea spada iese lesne din teaca ~i i~i urma drumul. Ajunse la cativa pa~i de contele Karl ~i, vazand ca acesta parca nu-l baga . eama, se opri. - Nobile cavaler, ii spuse el, sunteti cumva stapanul acestor locuri i aveti de gand sft inchideti calea oricarui trecator? , -' Nu tuturor, rasptinse Karl, ci unuia singur. Acela e un la~ ~i un rradator si i'ivoi cere socoteaJa pentru tradarea si lasitatea lui. - Atunci, urma Godefroy, de vreme ce taate' astea nu ma privesc, Y-a~ruga sa va struniti calul mai la dreapta sau mai la stanga, astfel ca sa fie lac pe mijlocul drumului pentru doi oameni de acela~i rang. - Te inseli, raspunse Karl cu aceeasi Iiniste, caci, din contra, totul te prive~te numai pe dUl11neata. 1ar ca sa {mpa~t drumul cu un mizerabil ,i un intrigant - asta nu se va coborJ sa 0 facft un cavaler nobil ~i cinslit. Atunci, preotul se apropie de cei doi cavaleri. - Fratii mei, zise el, ce-aveti de gand sa faceti? - Gre~e~ti, parinte, raspunse contele. Nu-mi este frate ~i cred ca daca I-as ucide nu as comite a nelegiuire. Sa marturiseasca aici cum a ininuit p~ nedrept p~ contesa de Godesberg ~i-I las liber sa mearga sa se pocaiasca unde va voi. - Nu-i lipsea mai buna dovada de nevinovatie, zise razand Godefro , care lJ lua pe cavaler drept Albert, decat sa fie aparata de iubitul ei. - Te in~eli, raspunse cavalerul, nu sunt eel pe care-I crezi. Sunt contele Karl de Homburg. N-am i'mpotriva dumitale altceva decat ura pe care a simt fata de orice intrigant, dispretu1 pe care 11am pentru orice om de nimic. Marturiseste ca ai mintit si esti liber. - Asta, raspunse Godefroy ~anJind, e 0 treaba care ne prive~te doar pe mine ~i pe Dumnezeu. - Atunci sa fie Dumnezeu judecatorul, striga contele Karl pregatindu-se pentru lupta. - Amin, murmura Godefroy, indesandu-~i eu a mana coiful pe cap ~i tragand spada de la ~old Cll cealalta. Preotul, vazand aces tea, incepu sa se roage.
1

Godefroy era viteaz ~i daduse multe dovezi de curaj ill Palestina. Dar afolo se luptase pentru Dumnezeu iar acum se lupta impotriva lui. Infruntarea dintre cei doi cavaleri fu lunga ~i inver~unata. De~i se dovedi ~i de data asta un razboinic indemanatic, nu se putu impotrivi puterii pe care i-o da contelui con~tiinta dreptatii sale. Cazu, in cele din urma, strapuns de 0 lovitura de spada care ii intrase prin zale ~i ii patrunsese adanc in piept. Dupa ce stapanul se prabu~i la pamant, calul lui, speriat, 0 lua inapoi, pe acela~i drum pe care venise, ~i se flicu nevazut dupa 0 culme a drumului prapastios. - Parinte, ii spuse contele Karl preotului, care tremura de spaima, cred ca n-ai mult timp ca sa-ti indepline~ti sfanta datorie. Vei primi acum spovedania pe care ti-am fagaduit-o. Gdibe~te-te s-o prime~ti. Si, varandu-si spada in teaca, ramase din nou nemiscat in sa. Preotul se 'apr,Ppie de ranit, care se ridicase,' sprijinh pe un genunchi ~i 0 mana. Ii scoase coifu!. Chipullui era palid ~i buzele pline de sange. Karl se temu 0 clipa ca n-are sa poata vorbi, dar se in~ela. Godefroy cazu iara~i pe spate ~i preotul, ingenuncheat langa el, asculta spovedania ce i-o facu cu glas ~optit ~i intretaiat. La cele din urma cuvinte, ranitul simti ca smr~itul ii este aproape ~i, ingenunchind, cu ajutorul preotului, ridica amandoua mainile spre cer, exclarnand de trei ori la rand: . - Doamne, Doamne, iarta-ma! A treia oara, scoase un oftat adanc ~i cazu la pamant. Murise. - Parinte, spuse Karl, nu ai deslegare sa faci cunoscuta spovedania pe care ai primit-o? - Ba da, raspunse preotul, dar numai unei singure fiinte: landgraful de Godesberg. - Urca aici pe calul meu, urma cavalerul sarind jos din ~a, ~i sa mergern. ~ Frate, ce faci? spuse parintele, obi~nuit sa caJatoreasca pe jos. II ajuta sa urce In ~a, lua calul de darlogi ~i 11 duse as~fel pana la castelul Godesberg. Ajuns aici, II Jasa pe Hans, contrar obiceiului sau, in seama valeti10r ~i II conduse pe preot in fata landgrafului, pe care 11gasi In aceeasi odaie si In acelasi jilt, desi trecusera sapte ceasuri de cand plecase din 'castel. ' ", , La zgomotul pe care 11facura cei doi oaspeti, landgraful Ludwig ridicrl fruntea palida ~i-i privi mirat. - Uite, frate, ii zise Karl, un vrednic slujitor al Domnului, ce are sa-ti dezvaluie 0 spovedanie in extremis. - Cine a murit? Intreba contele, ingalbenind ~i mai tare de spaiGodefroy, raspunse Karl. ~i cine I-a ucis? murmuraJandgraful.

- Eu, prietene. Apoi se retrase, Hira sa mai adauge du-l pe Ludwig singur cu parintele.

yorba, Inchizand u~a ~i Iasan-

Dar iaHi ce-i povesti preotullandgrafului. "Godefroy cunoscuse In Palestina un cavaler german din Imprejurimile KOlnului, pe nume Ernest de Huningen. Era un am Hicut ~i posomorIt, care intrase de cincisprezece ani In ordinul de Malta si Isi ca~tigase faima prin credinta, cinstea ~i curajul sau. Godefroy ~i E~nest luptau umar la umar la Saint-Jean d'Acre, cand Ernest fu ranit de moarte. Godefroy II vazu cazand, porunci sa-l scoata afara din randuri ~i se reintoarse pe campul de batalie. Cand lupta se sfar~i, reveni In cort sa-~i schimbe ve~mintele. I se spuse di Ernest de Huningen nu mai are mult de trait si doreste sa-l vada Inainte de a muri. II gasi pe'ranit greu Incercat de 0 fierbinteaIa care avea In curand sa-i curme firul vietii. Si, cum el Insusi presimtea aceasta, Ii arata In cateva cuvinte ce aitepta de la el. La douazeci de ani, Ernest iubise 0 fata ~i fusese iubit de ea. Dar, cum nu avea nici avere, nici titlu nobiIiar, nu 0 putuse lua In casatorie. Se iubeau atat de mult Incat uitasera ca nu vor putea fi niciodata unul al altuia, In fata oamenilor. Din iubirea lor tara margini se nascuse un fiu care nu purta numele nici unuia dintre ei. La catva timp dupa aceea, copila fu silita de parinti sa ia In casatorie un senior nobil ~i bogat. Ernest plecase, se oprise In Malta pentru anumite afaceri iar dupa aceea venise In Palestina sa lupte Impotriva paganilor. Dumnezeu Ii raspIatise curajul. Traise ca un sfant ~i murise ca un martir. Ernest Ii Incredinta lui Godefroy 0 hartie serisa de el: era dovada ca Ii lasa ea mo~tenire fiului sau Albert tot ce are: aproape ~aizeci de mii de t1orini. Cat despre mama, care murise de ~ase ani, se gandise ca e bine sa-i dezvaluie numele, ca acest nume sa-l poata caIauzi pe baiat In viata: era contesa de Ronsdorf. , Godefroy se reintoarse In Germania cu grija de a Implini cele din urma dorinte ale prietenului sau. Dar, ajungand Ia ruda sa, landgraful, ~i at1and cum stau Iucrurile, vazu din capul locului ce folos ar putea trage din aceasta taina grozava. Landgraful n-avea decat un fiu ~i, daca Ema ~i Othon ar fi fost Indepartati, Godefroy, ca ruda mai Indepartata, ar fi ramas singurul mo~tenitor al contelui." Am vazut cum avea de gand sa-~i puna planul In aplicare In clipa cand II Intalni, pe drumul catre Rolandswerth, pe contele Karl de Homburg. - Karl! Karl! striga landgraful, navalind ca un nebun pe culoarul unde II astepta prietenul ~i tovara~ul lui de arme. nu era iubituI, ci fratele ei! ~.bti

Contele Ludwig dadu Indata porunca sa fie readu~i la castel Ema ~i Othol}. Cei doi trimi~i pornira, unulin susul, ceIalalt In josul Rinului. In timpul noptii, se Intoarse primul din ei. Ema, nefericita de mai multi ani si umilita In ajun, cerea sa-si sfarseasca viata In manastirea unde-~i petrecuse tineretea, spunand' ca, la nevoie, 'va face sa i se recunoasca acest drept. Spre ziua se Intoarse ~i al doilea trimis. Era Intovara~it de osta~ii care 11Insotisera pe Othon spre Kirberg. Dar Othon nu era cu ei. cand Intunericul noptii Incepuse sa coboare pe meleagurile Rinului, Othon gasise un moment prielnic, cand paznicii lui se chinuiau sa stapaneasca barca luptandu-se cu valurile, ~i se aruncase In apa, facandu-se In scurt timp nevazut.

Othon .are noi priefeni

pe care 0 dadea In fiecare an, Ia aceea~i data, printul Adolf de Oeves, seniorul eel mai bogat si mai vestit dintre toti seniorii ale caror castele se ridica pe tarmurile Rin~Iui de Ia Strasbourg 'pana Ia Nimegue. Othon ie~i grabit din biserica, Intreba de ceI mai bun croitor din ora~, l~i schimba hainele de catifea ~i matase cu aIteIe de postav verde, strfmse pe trup, I~i Incinse mijlocuI cu un brau de piele, cumpara un arc din eel mai bun Iemn de paItin ce-I putu gasi, alese, Ia acela~i negustor, 0 tolba cu douasprezece sageti, apoi, Intreband la ce han se Intalnesc de obieei arca~ii, se Indrepta foarte zorit pe drumul catre Verdingen, catre hanul Batlanul de aur. Ajungand Ia han, gasi acolo adunati earn vreo treizeci de arca~i care stateau veseli de Yorba, faeand mare zarva. Desi nimeni nu-l cunostea, se a~eza Intre ei, ~i, cum era tinerel ~i vesel, II p~imira bine, ca pe ~nul de-al lor. Le spuse ca se duce Ia Cleves ca sa ia parte la "Serbarea arcului" si ca doreste sa faca drumuI In tovarasia unor oameni viteji si iscusiti ca ei'. Fire~te ~a au acceptat toti cu bucurie propunerea lui. ' , Deoareee mai erau trei zile pana la data serbarii ~i cum duminica e o zi sfanta, Iasata pentru odihna, nu pornira Ia drum decih a doua zi dimineata, Iuand-o agale pe tarmul drept al tluviului ~i povestind, cu randul, felurite IntampIari petrecute Ia razboi ~i Ia vanatoare. Pe drum, arca~ii au bagat de seama ca Othon nu are pana la paIarie, ceea ce nu se potrivea cu uniforma de arca~. Fiecare din ei avea Infipta In varful paIariei cate 0 pana, trofeu de la 0 pas are ucisa In zbor, a~a ca II luara In ras pe bietul baiat pentru areul ~i sagetile lui de curand cumparate. Othon m{lrturisi zambind ca nici arcul nici sagetile nu-i slujisera Inca la nimic, dar ca, atunci cand va avea prilejul, va Incerca, cu ajutorul lor, sa-~j ca~tige podoaba ce nu trebuia sa lipseasca la palaria nici unui arcas. Fieeare astepta, nerabdator, sa vada de ce este In stare noul lor , , tovaras. PrilejuIIi era la Indemana: un corb, negru ca un diavol, salta In varfut unui stejar si arcasii i-I aratara razand lui Othon; dar tanaruI Ie raspunse ca pas5rea asta e spurcata ~i penele ei nu-s vrednice sa Impodobeasca paIaria unui area~. Lucrul era adevarat, astfel ca veselii dilatori s-au multumit cu acest raspuns. Ceva mai departe zarira un uliu ce sta nemi~cat pe un varf de stanca. L-au Indemnat din nou. De asta data, baiatulle raspunse ca uliuI e 0 pasare de soi ales, asupra careia numai oamenii de neam mare, nobilii cu alte cuvinte, au dreptul sa tinteasca iar el, fiu de taran, nu-~i Ingaduie sa omoare 0 astfel de pas are pe mo~ia unui senior a~a de stralueit cum era contele Worringen, ale carui proprietati Ie strabateau. De~i era mult adevar In acest raspuns, mai ales ca, po ate, nici unul dintre arcasi n-ar fi cutezat sa fadi ceea ce II sfatuiau pe Othon, toti au prirnit aces! raspuns cu zambete mai mult sau mai putin batjocoritoare, caei Incepusera a crede ca proaspatul lor tovara~, nesigur pe ~tiinta ma-

irii arcului, Incerca sa Intarzie clipa In care avea sa dea dovada isclltei sale. Othon baga de seama zambetele arca~j]or ~i pricepu talcul lor. Dar Ie dadu importanta ~i I~i urma drumul razand ~i vorbind. Cand, deodata, la cincizeci de pa~i de grupul lor, se ivi un bat Ian pe tarmul apei. A.tunci Othon se Intoarse catre arca~ul despre care se zicea ca e mai diaci decat toti si Ii zise: - Frate,' a~ vrea mult sa port la paIarie 0 pana a acestei pasari. Dumneata, care esti cel mai Indemanatic dintre noi toti, doboara-l. - Din zbor? raspunse area~ul, mirat, privind pa~area care I~i luase Iillpasita. '-' Din zbor, se Intelege, urma Othon. Uite ce Incet se rididi. Abia aea a fimit de zeee ori de cand s-a ridieat de la pamant. - Trage Robert, trage! strigara ceilalti arca~i. Robert facu un semn din cap, aratand ea vrea doar sa Ie faea pe plac, dar nu spera sa izbuteasea. Sageata porni ~ujerand, urmarita de privirile tuturor ~i trecu atat de aproape de pasare ca batlanul scoase un !ipat Infrico~at. Ii raspunsera, de pe pamant, hohotele de ras ale arcasilor. , - Bine ai tras, zise Othon. Aeum, Incearea dumneata, Hermann, continua el, Intorcandu-se spre tovara~ul din stanga sa. Fie ca Hermann se a~tepta la aceasta rugaminte, fie ca IIlmboldise pilda celorlalti, era pregatit in clip a cand Othon ii ceru sa traga; din areul lui mtins pomi cat ai clipi 0 sageata pe urmele zburatoarei ~i trecu zbarnfund la 0 palma de ea. Arca~ii rasera din nou, batjocoritor. - Acum e randul meu, zise Othon. Toate privirile se indreptara spre el, eaci pasarea ajllnsese de parte i lncepuse sa zboare tot mai repede, astfel ca In cateva dipe avea sa fie in afara de orice primejdie. Othon I~i mcuse, tara indoiaIa, toate soeotelile, caci, numai dupa ce masura bine din ochi departarea, ridica cu grija sageata la ochi ~i tinti in us' trase coarda areului pan a in spatele capului, cum fac arca~ii englezi, rndoindu-si arcul ca 0 nllia de salcie. Ramase 0 clipa nemiscat ca a stauie, apoi'toti auzira un ~uierat subtire, dar de vazut nimeni nu vazu sabeata,.atat de repede ta~nise din arc. Toate privirile se Indreptara spre pas are, care se opri brusc din zbor, lovita parca de un fulger, ~i cazu strapunsa, de la 0 inaltime lInde ai fi crezut di sageata n-o poate ajunge. Arcasii au incremenit de mirare. a astfel de dibacie era de necrezut Cat despre Othon, care se oprise sa vada daca lovitura a nimerit, numai cat vazu pasarea cazand ~i pomi la drum, de parca n-ar fi observat uimirea tovara~ilor sai. Ajunse langa batlan, Ii smulse penele fine ~i elegante care ii desenau in jurul gatului un fel de guler ~i Ie puse la paIarie. casii ITIasurasera distanta: pasarea cazuse la trei sute dOlluzeci de , ,

pa~i. De data asta, nimeni nu mai 1ndraznea sa rada. Area)i e -ea unii pe altii, uimiti ~i nelncrezatori parca. Dupa ee Othon 1) unpodobi palaria cu penele batlanului, Franz ~i Hermann, eei doi arca~i care rrasesera 1naintea lui, 1i1ntinsera mana, cu 0 bunavointa ce dovedea nu numai ca 11recunosc drept tovara~ 1n breasla lor, dar 11privesc ca pe eel mai i cusit dintre arcasi. . Grupul ve~el al arca~ilor, care nu se oprise Ia Worringen decat ea sa manance, ajunse pe la ceasurile patru dupa-amiaza la Neufs. Au 1mbucat ceva 1n graba, caci, la trei leghe de Neufs, se afla Biserica din stand Ia care cucernjcii arca~i aveau de gand sa se opreasca. Othon, care voia sa deprinda obiceiurile breslei arca~ilor, Ii urma 1n aeeasta plimbare ~i, 1n amurg, au ajuns la faimosul loc de pelerinaj: era 0 stanca uriasa avand 1nfatisarea unei biseriei. Odinioara aceasta stanca fusese cea dintai biserica'ct'in tinuturile Rinului de sus, iar capetenia germana ce 0 ridicase murise dupa 0 viata evlavioasa, de stant, lasand 1n urma lui ~apte fete frumoase ~i neprihanite, eopilele sale, sa se roage 1njurul mormantului sau. Aeestea se 1ntamplau pe vremea cand hoardele barbare pribegeau de-a lungul Europei. Semintii necunoscute, impinse de 0 chemare fara nume, coborau din podi~urile Asiei ~i veneau sa schimbe, cu furia lor razboinica, fata Europei. 0 ciuta 11ealauzi pe Atilla ~i-l facu sa navaleasca 1n inima tinuturilor germane, semanand in calea lui spaima ~i suferinta. Rinul, ingrozit de zgomotulinaintarii hoardelor barbare, nu cuteza sa-~i mai urmeze cursul spre nisipurile marii, unde se 1mpotmoli ~i se framantq amarnic, ca un ~arpe uria~. Tn curand, hunii se ivira pe tarmul drept ~i, 1n aceea~i zi, se vazu focul aprinzandu-se la orizont, de la Colonia-Agrippina pana la Aliso. Primejdia era aproape. De la astfel de du~mani nu puteai a~tepta mila. A doua zi, cand 1ivazura aruncand 1n apa ceea ce construisera peste noapte, facand sa dispara in adancuri arborii unei paduri 1ntregi, feteIe s-au retras 1n biserica sapata 1n stanca ~i, 1ngenunchind la mormantul tatalui lor, I-au implorat, pe dragostea ce le-o purtase cat traise, sa Ie apere ~i acum, dupa moarte. Au batut 1n u~a de stejar a bisericii cu manerele s~lbiilor dar, vazand ca nu deschide nimeni, unii au plecat sa aduca scari pe care sa poata sa urce pana la ferestre, altii s-au dus sa taie un brad pe care I-au cur~itat de crengi, injgheband astfel un berbece ea sa sparga u~a. Apoi, cand au avut uneltele trebuincioase planului lor nelegiuit, s-au adunat langa biserica, ee slujea de ultim adapost eelor ~apte fete de erai. Dar, dnd au ajuns langa ea, nu mai era niei u~a, niei ferestre. Biserica era tot acolo, dar devenise 0 standi, se facuse de sus ~i pana jos piatra. Tar din aeeasta 1ngramadire de granit se auzea un can tee lini~tit, trist ~i bland ea un bocet de 1nmormantare. .

Erau cele ~apte fecioare, care ii multumeau lui Dumnezeu. Arca~ii ~i-au tacut rugaciunea Ia Biserica din stfmdi, apoi s-au rdnors sa se cuke la Strump. A doua zi au pornit la arum. Ziua trecu tara sa se intample nimic deosebit. Arcasii veneau din toate partile Germaniei la aceasta serbare anuaIa, la care se dadea ca premiu, d~ data asta, 0 palarie de catifea verde pe care erau brodate in aur dOUrl crengi de frasin innodate de fiica margrafului, tanara printesa Elena, care intrase de curand in al cincisprezecelea an al vietii. Ca de obicei, arca~ii aveau sa participe la 0 serie de incercari foarte grele pentru a-I alege pe cel mai destoinic dintre ei. Cei patruzeci sau cincizeci de oarneni, care formau acum grupul lor, voiau sa ajunga la Cleves a doua zi dimineata. Intrecerea incepea dupa liturghia de dimineata, adica la unsprezece ceasuri. Ca urmare, arcasii au hotarit sa doarma la Kervenheim. , Era insa tarziu ~i s-au oprit sa manance. Cu toata graba cu care au pornit apoi la drum, n-au ajuns inaintea ora~ului decat dupa ce poqile fuses~ra incuiate. Aveau deci sa-~i petreaca noaptea afara. In apropiere, pe 0 inaltirne, se at1a un castel par[isit: castelul Windeck. Toti arca~ii au fost de parere sa trag[l peste noapte acolo. Unul singur, cel mai varstnic dintre ei, s-a opus din toate puterile. Dar, cum nirneni nu era de parerea l.ui, impotrivirea lui a fost zadarnica. Ba chiar, a fost nevoit sa-~i intovara~easca prietenii, ca sa nu ramana singur in inima pustietatii. Se tacuse un intunerie ea smoala. Nici 0 stea nu lueea pe cer. Nori grei ~i invoIburati pIuteau peste capetele eaJatorilor, ca valurile unei mari aeriene. Pe 0 vreme ca asta, care ameninta cu ploaie ~i furtuna, oriee adapost era 0 binefaeere cerease[l. Arca~ii ureau colina eu pas u~or. Auzindu-i, salbaticiunile fugeau din ealea lor; pareau sa fie 0 sumedenie, eata frunza ~i iarba, semn di prin preajma eastelului ruinat nu treeuse pieior de om. Deodata, eei ce mergeau in frunte vazura ridieandu-se in fata lor, ea stafie uria~a, eel dintai turn, 0 nametenie ee strajuia de secole intrarea in casteluI Windeek. Arca~ul eel bat ran prop use sa se opreasea ~i sa innopteze aiei. Un altuI aprinse torta de brad. S-au apropiat de u~a turnului. Au bagat de seama 6i a~operi~uI e daramat ~i ca numai 0 parte din ziduri se mai tin in picioare. lncepuse sa ploua ~i toti, intr-un singur glas, au hotarlt sa intre in salile easteIului parasit. Pentru a doua oar[l, batranuI area~ se impotrivi planuIui lor, dar, fiindu-i tearna sa ramana singur intr-un loc asa de fioros, a preferat sa-si urmeze tovar[lsii. Au pornit di~ nou. Cat timp se odihnisera, fieeare rupsese cate 0 ereanga de brad si isi meusera torta rasinoasa, astfel ca imprejurul lor se faeu lumina. hi f~ta lor, pe coasta mu~telui, se vedea eastelul parasit, ca 0 ingramadire de piatra posomorita ~i intunecoasa; inaintand, des-

ira tot mai lamurit coloanele de piatra uriase si boltile Inal e. Aceasta onstructie fusese inaltata, probabil, inca pe ~remea 'imparatului Carol I Mare, cand se ridicase un sir de fortarete destinat sa starame puoaiele barbare care se napusteau neostoite dinspre Soare-ra are. Stralucirea facliilor ~i glasurile omene~ti ii alungau pe locuitorii astelului: bufnite ~i lilieci, care, dupa ce se roteau de doua-trei ori peste capetele noilor-veniti, se pierdeau in bezna, scotfwd tipete ascutite. Chiar si cei mai cura}osi dintre arcasi au simtit di Ie ingh~ata sangele in vine. Ei ~tiau ca pe l~me exista p~imejdii in fata carora '~i curajul ~i numarul sunt neputincioase. Au patruns in cea dintai curte. Se aflau in mijlocul unui patrat mare format din cateva cladiri, dintre care unele se naruisera iar altele pareau ca au fost de curand construite. Arca~ii au intrat in corpul de cladire care p[lrea cel mai bun de 10uit ~i s-au oprit Intr-o sala uria~a care pe vremuri adapostea probabil oarzile palatului. In dreptul ferestrelor atarnau obloane care se mai pueau inca impotrivi celor mai puternice vanturi. Jur-imprejur, la perete, In firide anume cons!ruite, se vedeau banci solide de stejar, care mai puteau fi inca folosite. In smr~it, un camin uria~ ii asigura ca vor avea caldura ~i lumina peste noapte. Gasisera aici tot ce-~i putea dori un om obi~nuit sa intampine lipsuri de tot felul la vanatoare sau in r[lzboaie, adica deprins sa doarma noaptea cu capul pe 0 rfld[lcin[l de copac in loc de perna, invelindu-se numai cu 0 mana de frunze. Cel mai rau era ca nu aveau ce manca. Drumlll fusese lung ~i trebllia sa se multumeasca cu ce mancasera la pranz, cam in graba. Oar ~i cu asemenea nepIacute intampIari se obi~nuiser[l van[ltorii no~tri. Au slabit curelele din catarame, aumcut un foc mare in dlmin si siau incalzit madularele in tihna. Apoi, dddura i-a mole~it; au incep~t unul cate unul sa picoteasca ~isomnlllii invinse, prinzandu-i acolo unde i~i facuse fiecare CUlcll~.Dupa sfatul arca~ului cel batran, au avut grija sa puna de veghe patru oameni, care se schimbau din doua In dOU[lore, astfel ca sa poata ceilalti dormi linistiti. Au tras la sorti si au cazllt, in ordine: Othon, Hermann,' batranul arca~ si Franz. ' , Cand hotarau acestea, la bisei-ica din Kervenheim orologiul batea noua ceasuri ~ijumatate. Othon ramase deci treaz. De la un timp, toti au adormit In jurul lui. Era, dupa l1lulta vreme,pentru el, cea dintfti clip[l de lini~te, cand putea sta de yorba pe indelete eu sine. Cu trei zile Inainte, tot la aceea~i ora, era mfllldru ~i fericit, gazda primitoare, al[lturi de parintii sai, a oaspeti1or de vaza sositi la castelul Godesberg din intreg tinlltul. lar acum, fara sa se ~tie vinovat de ceva, fara sa cunoasca pricina izgonirii sale, era lipsit de dragostea parinteasca, surghiunit fara nici 0 speranta, ~i se afla In mijlocul unei cete pestrite de oameni, viteji ~i.cumsecade, fara indoiala, dar de neam

In . p ce altii vegheau W.nga el, facea de straja pentru ca ace~ti oameni sa o ma In pace. Gandindu-se la astfel de Iucruri, vremea trecu repede. Zece ~i jualate. Unsprezece. Orele treceau pe neobservate ~i tara ca vreo Intam-- are sa-i tulbure Iinistea. II trezi pe Henl1ann, care urma sa faca de straja. Acesta se smulse u greu din somn. Visa dl frigea 0 caprioara pe care 0 vanase ~i, In clipa nd, In vis, se ospata pe saturate, Othon 11scutura ~i se trezi, tlfnnand, tomacul gal ~i farfl nici 0 nadejde sa-I Indestuleze. A~a cum era ':1 ~ elegerea, lasa cu1cusul sau Iui Othon si trecu in locullui sa facfl de pa..... , , Othon se culdi. Ochii Iui, abia mijiti, mai deslusira 0 vreme Iucruriodin jur ~i In mijloc pe Hermann, stand' In picioare {-ezemat de un staIp, .intindu-~i privirile cand spre focul stins, cand spre ungherele Intunecaale salii. Privirea lui se oprise asupra unei u~i Inchise care ducea, robabil, spre Incaperile din inima castelului, cand orologiul manastirii na rar, miezul noptii. Desi era un tanar voinic si curajos, Hermann nuillara bataile eu un fe'l de te'ama rauprevestitoare'; oehii lui nu se mai pu- :au desprinde din punctul unde se fixasera. Cand auzi a douasprezecea - aie, u~a se deschise ~i () fata frumoasa, palida ~i tristfl se ivi In prag, In-luita de 0 raza de lumina care 0 batea din spate. Hermann voi sa strige. Dar, ca ~i cum i-ar 1'ighicit ganduI, capila I~i e un deget pe buze, frlcandu-I sa taca, iar cu cealalta mana 11Imbie urmeze.

-":-0 t ~i fara nici un viitor.Iar el, fiu de print, obi~nuit sa se hodineasca

tIventul'a lui l1ermann

barbat S[ltrernure de teama unei fernei, facu cativa pa~i spre ciudata necunoscuta, care, vazand ca se apropie, intra Inapoi In odaia de unde venise, lU[1 un sfe~nic de pe masa, deschise 0 alta U~[l ~i, din prag, se mtoarse sa faea un semn de ehemare arcasului care ramasese locului, lillpietrit. Semnul era Intovara~it de un zall1bet aWt de fermecfltor ca teama lui Hermann pieri fara urma. Pomi In urma fetei care, auzindu-i pa~ii gr[lbiti, se Intoarse din nou si Ii facu semn sa 0 urmeze la distanta de dtiva pasi. Hermann se supuse. , Au mers astfel In lini~te de-a lungul Jatorva odai pustii ~i Intuneeoase, pana ce, In smr~it, misterioasa calauza I'mpinse u~a unei odai bine luminate, In rnijlocul careia se atla 0 maS[1cu doua tacamuri. Fata intra cea dintfti, puse sfesnicul pe cflmin si se aseza la rnasa fa1'asa spuna 0 yorba. Apoi, vazand C[lHermann nu cuteaza sa t1'eadi pragul, Ii zise: - Bine-ai venit, voiniee, In castelul Windeek. - Se eade sa prirnesc aeeasta einste? r[lspunse Hermann. - Nu ti-e foame, niei sete, viteazule areas? continua fata. Sezi la masa, bea ~i ~ananca, rogu-te. '.' - Durnneata esti, eu siguranta, castelana? I'ntreba Hermann, asezandu-se cu sfiiciune la rnasa. ' , - Da, lneuviintfl, eu un semn din cap, fata. - Si loeuiesti singura I'n aeeasta ruina de castel? mai I'ntreba a1'ca~ul, pri~ind cu nlirare In jurullui. - Sunt singu1'a. - Si parintii dumitale? Copila Ii ai-ata cu degetul doua portrete atarnate de perete, unul de barbat, eeIalalt de femeie, ~i ~opti: - Sunt ultimul vlastar din neamullor. Hermann 0 privi nedumerit; nu ~tia ce sa eread[l despre neeunoseuta care state a In fata lui. Si atunei, oehii lui Ii Intalnira privirea, blfll1da, adfmea, Invaluitoare: Lui Hermann nu-i mai era nici foame, nici sete.

II

ermann se codi

clipa. Dur, gandindu-se ca e rtl\inos pentru un

edea In fata lui, un simplu arcas, 0 printesa care Isi uitase cu totul trufia ~i ranguI' ca sa-I primeasca la' masa ei'. Era tana'r, era frumos ~i nu-i lipsea Increderea In sine. Stia ca numai 0 data In viaal ti se iveste ceasul a fii fericit, iar acesta era ceasul fericirii lui. " , - Manfmca, II Imbie fata, punandu-i In farfurie 0 bucata de friptura de mistret. Bea, zise ea, umplandu-i paharul cu un vin rubiniu ca sangele. - Cum te cheama, buna mea gazda? Intrebfl Hermann, devenind Indraznet si rididlnd paharul. -B~rtha. - Beau In sanatatea dumitale, frumoasa Bertha, urma arca~ul. ~i bau vinul dintr-o singura Illghititura. Bertha Ii raspunse doar cu un zambet trist. Hermann simti Intr-o clipa cum licoarea Ii alearga prin vine; ochii lui scanteiar[l, Infierbantati parca de 0 viata noua. Nu apllcase Sfl-si faca semnlll crucii, asa cum obisnllia de cate ori se aseza la masa. ' Bertha II privea, neclintita ca 0 statuie. ' - Dar dumneata, zise Hermann, nu manfmci? !3ertha frlcu semn din cap ca nu ~i Ii turna iar vin In pahar. In vremurile ace lea obiceiul era ca femeile frumoase sa priveasca drept un lucru nevrednic de ele S[l bea ~i sa manance al[lturea cu barbatii. Hermann vazuse adeseori, la mesele unde servise elInsu~i ca valet, cum castelanele stateau astfel, ca ni~te stane de piatra, cu mainile In poam, In timp ce cavalerii mancau In fata lor, fflcandu-te sa crezi ca, asemenea fluturilor si florilor, dlrora Ie seamana prin gratie si strrtlucire, ele nu se hranesc decat cu boa be de roua ~i parfumuri. De aceea, Hermann fu convins ca Bertha se poarta si ea ca multe alte domnite si continua sa manance si sa bea ca si cum fata i-ar fi tinut tovarasie Intl:u totul. FrUlTIOaSalui ga~da nu rfunase m~lta vreme I;eclintita, caci, vaz[llld ca paharul lui e gol, i-Iumplu pentru a treia oara. Llli Hermann nu-i mai era teama si nu se mai simtea stingherit. Vinul, curat si Imbietor, Isi facuse asupra oaspetelui efect~11obi~nuit: capfltase acum' multa Incredere In ellnsusi, si, socotind el ce tanar plin de calitati este, nu se mai mira de norocl;1 ce-I lovise pe nea~teptate. Se simtea foarte l1l11ltumit de sine. Ii cazura ochii pe 0 !auta pUS[lalaturi, pe un scaun, ca ~i cum 0 folosise cineva cu putin timp Inainte. Se gandi efl un ospfl1 pe cinste nll-ti cade bine decat dadl e Insotit de muzidl. Bertha Inti~se mana, apuefl !auta si scoase un acord asa de ascutit Incat Hermann simti cum tresare din ceie mai adanci fibre ale sufietul{li. Cu un glas fennecator dar ciudat, copila Incepu 0 balada a carei poveste semana atat de mult Cll povestea lor Incat ai fi zis ca misterioasa castelana atunci 0 compusese. Cantecul acela vorbea de 0 castelana care se Indragostise de un falnic arca~. Hermann simti ca 0 putere de neinvins II Impinge. Cfmd cantecul

e Incheie, el se rididi, Ineonjura masa ~i se a~eza in spatele Berthei atftt de aproape de ea indH, atunci eand ea Iasa sa-i luneee mana de pe coarde, dizu ehiar Intre mainile lui Hermann. Hermann tresari caci mana ei era reee ca gheata, dar nu lua In seama asta. - Domnita, spuse el, nu sunt, vail de cat un biet area; ,i ma trag dintr-un neam sarae, dar in dragoste am inima de rege. - Nici eu nu eer deeat 0 inima, r[lspunse Bertha. - Esti libera, deci? intreba Hermann, la noroe. - S~nt libera. - Te iubesc! zise Hermann. - Te iubese! raspunse Bertha. - ~i prime~ti sa ma iei In disatorie? striga Hermann. Bertha se ridiea fara Sfl-i raspunda, se Indrepta spre un scrin, trase un sertar ~i seoase de aeolo doua inele pe care i Ie dfldu lui Hermann. Apoi, Intoreandu-se la scrin, seoase de aeolAo,tot far{1 0 Yorba, 0 eun una de tlori de IamaWI ~i un v[11de mireasa. I~i puse v{lIlil pe cap, prinse ununa deasupra ~i, intordlndll-se spre el, zise, eu un glas de lunatic, fara nici 0 intonatie: -Sunt gata. Hermann simti ea il strabate un fior ciudat din cre~tet pana-n talpi. Dar Impinsese luerurile prea departe ca sa nu Ie dllca la bun smr~it. De altfel, ce avea de pierdut el, un saran toe de arca~, pentru care numai argintarja de pe masa ar fi Insemnat avere? Ii Intinse mana logodnieei sale, facandu-i semn, la randu-i, ea e gata s-o urmeze. Bertha lufl In mana ei rece mana fierbinte a lui Hermann ~i, desehizand u~a, intra Intr-un gang Intuneeat, luminat doar de raze Ie palide ale lunii, pe jumatate aseunsa In nori; ele patrundeau, firave, prin ferestrele Inguste sapate In zid ici ~i colo. La capatul gangului se afla 0 scara, pe care incepura s-o coboare In Intuneric. Atunci Hermann, cople~it de 0 spaima rascolitoare, se opri ~i vru sa se intoarca. Dar, nll se ~tie cum, mana Berthei strangea pe a lui cu putere supraomeneasca, astfel ca, mai de ru~ine, mai de frica, merse Inainte. Au coborlt vreme prin bezna. Dupa un rastimp, lui Hermann i se paru, dupa sudoarea ee Ii picura de pe frunte, di au ajuns sub pamant. Curfmd, nu se mai indoi de asta; nu mai coborau, mergeau pe lespezi ~i era lesne de recunoseut ca pa~ii lor fac Sflrasune lespezile unlli cavou. Dupa zeee pa~i, Bertha se opri ~i, Intoreandu-se spre dreapta, spuse: - Vino, tata. Dupfl a1ti zeee pa~i, se opri ~i, intoreandu-se spre stanga, spuse: - Vino, mama. l~i urma drumul ~i, dupa 0 vreme, mai spuse: - Veniti, surioare. ~i, de~i' nu putea deslu~i mmlC pnn bezna care 11 Inconjura, lui

~ermann i se paru ea aude In spatele sau pasi usori si un fosnet de rochii a~aitul unor frunze useate, toamna. ", , Ajunsesera la cap[ltul eoridorului. Bertha atinse cu degetul 0 u~a ~i .,. adu In Iaturi fara zgomot. Intrau Intr-o biserica luminata ca ziua de zeci de faclii. Iesisera tr-un mormant si se aflau In fata unui altar. ' Doua lespez( se mi~cara ~i I-Iermann vazu ivindu-se din hrube pe - tal si pe mama Berthei, Invesmantati exact cum erau In cele doua taloud din Incaperea unde II pri'mise fe'cioara; In spatele lor au rasarit fa- zgomot calugaritele bisericii castelului care, de un veac, fusese Iasat L.eizbeliste. Cu' totii venisera sa iaparte la cas[ltorie: logodnici, parinti ~i ~ 1tati. Lipsea doar preotul. Bertha facu un semn ~i un episcop sculptat In marmura care st[ttue pan a atunci lungit pe pflmant, prinse viata, se ridica Incet ~i se apropie de altar. Hermann sedii de nesocotinta lui si ar fi dat bucuros cativa ani din 'ata ca sa fie acum In sala garzilor; alat~ri de ceilalti arcasi, t~varasii lui. Dar era Impins mai departe de 0 forta fara nume, e~act Cel un om care se afla In puterea unui vis groaznic, care nu poate striga, nici nu poate fugi. In acest timp, Othon se trezise ~i privirea i se Indrepta spre low I unde II lasase pe Hermann de veghe. N u-l V[lZU Hermann ~inu era nipe meni In locul lui. Se SWI[l In capul oaselor, I~i aminti ca, exact In clipa cand somnul II doborlse, zarise parca 0 usa deschizandu-se si 0 umbra ivindu-se In prag. Luase asta drept Inceput{il unui vis dar acun;, nevazandu-l pe Hermann, 11fulgera banuiala ca ceea ce i se paruse un vis cu stafii fusese Insasi realitatea. Isi Indrepta oehii spre usa care, era convins, fusese Inchisa 'cand facuse de paza; acum era deschii[l. Se gandi ca, po ate, Hermann, biruit de somn, se culcase Intr-LlI1 cotlon. Ca sa se convinga, Othon apuc[l 0 creanga de brad, () aprinse la focul din dimin ~i diuta prin toate ungherele salii dar nu-I gflSi.Atunci, 11 trezi pe arca~ul eel batran, caruia Ii venea randul sa stea de straja. Ii povesti ce se petrecuse ~i-l rug[l sa vegheze pfma cand el il va gflSi pe Hermann. Batranul arca~ clatina din cap, apoi spuse, inciudat: - Daca a vazut-o pe castelana de Winded:, e pierdut. Othon 11ruga s~-i Iamureasca aceste vorbe ciudate, dar nu-i mai puse nici un cuvant. In loc sa-l potoleasca, vorbele lui in doi peri ii starnira ~i mai mult dorinta de a-I c[lUta pe Hermanq. Acesta devenise, In cele doua zile de drum, eel mai bun prieten al saLl. In toate aceste intampIari era ceva atat de supraomenesc ~i misterios ineat dezlegarea lor parea sa ceara mult curaj ~i IndrazneaIa. Iar Othon voia sa-~i arate curajul
A

) mdrazneala. Pe deasupra, el avea mare Incredere Intr-un tal" man pe re-l purta asupra sa: un mic medalion adus din Palestina de un traburuc al sau, care fusese sfintit la mormantullui Isus Cristos; era un dar pri::::nit e Othon de la mama lui, In copiIarie, pe care 11 purta tot timpul la d :=> t. De~i batranul arca~ 11 dojeni cu asprime, Othon nu se putu tapani de a-si urma Indemnul inimii sale curajoase: cu torta aprinsa In mma. intra In odaia vecina, a direi usa ramasese deschisfl.' Acolo nu V8.ZU n(ci 0 urma evidenta a trecerii prietenului sau, dar In fata lui se zarea 0 usa deschisa spre Inca perea urmatoare. I~i Inchipui ded ca Hermann intra~e pe una si iesise pe cealalta. Urma acelasi drum ea el si ajunse, in eele din urma, In usa salii de ospete. ' , Apropiindu-se, i se 'paru c[l aude ~oapte: se opri, aseulta cu luareaminte ~i, dupa 0 clipa, se Incredinta ca a~a este; dar nu era glasllI lui Hermann. Sperand ca va afIa totu~i de Ia eineva eeva des pre prietenuI sau, se apropie mai mult. Ajunse In prag ~i se opri Ineremenit, surprins de spectacolul ciudat ee i se dezvaluia deodata. Masa Iungfl era inundata de stralucirea candelabrelor, iar cele doua portrete ie~isera din rame ~i, a~ezate de 0 parte ~i de alta a mesei, vorbeau tare, cum se cuvenea unoI' oameni de varsta si de starea lor. Othon crezu' ca vederea 11 InseaIa. In fata Jui se atlau niste fiinte care, dupa ve~minte ~i dupa felul de a se purta pareau sa fi'trait eu eel putin un veac In urma, caci vorbeau limba germana cam cum se vorbea pe vremea lui Carol cel Ple~uv. Se apropie ~i mai mult ~i aseulta eu mare atentie ce vorbeau cele doua personaje desprinse din cadre. - Dupa cele ce spui, scumpul meu conte, zicea femeia, nu s-ar zice ca logodna pe care 0 Incheie In aceasta clipa fiica noastra Bertha e un pas nechibzuit, cum n-a mai facut oarecine din spita noastr[l straJueita, dar totusi... un arcas ... -'Drept ai g~ait, doamna, raspunse barbatul. Dar ian socoate di, de zece ai, sut1et de om n-a bantuit aceste locuri, c[lci aiestea sunt acum ale altcuiva mai avan ca noi, pentru care un suflet e un suflet. ~i-apoi, sa stam stramb si sa judecam drept: poti purta vesmant de arcas si sa fii om cumsecade. Martor e tanarul Othon, care ~ine sa se lnipotriveasca acestei uniri, care ne aseulta cu obraznicie ~i pe care 11 voi stapunge cu spada daca nu se duce la tovara~ii sai. ~i, ridicandu-se, se Indrepta spre u~a unde tanflrul sta mut ~i lncremen it de spaima, trase spada si veni cu pas m[lsurat si saWiret ca si cum ar fi avut arcuri la pieioare In'loc de mu~chi. Se aprbpia, dar'lui Othon nici nu-i trecea prin gand sa se apere, sa se pregateasea de lupta. Vazand mfati~area eiudata, neorneneasca a cellli din fata Illi, Ii trecu prin cap deodata ca ar fi de ajuns sa se apere cu arIlla credintei; Inainte de a traespada, facu, prin urmare, semnul crucii. Atunci, facliile se stinsera, rnasa disparu ~i batrfmul cavaler cu nevasta lui se facura nevazuti. Tanarul Othon ramase 0 clipa nedllmerit,

apoi, nemaivazand ~i nemaiauzind nimic, intra In sala care adineauri canteia de lumini, iar acum se scufundase in bezna. La lumina t0rtei de rasina, vazu ca fantomaticii meseni isi reluasera locurile in cadre. Doar ochii batranului cavaler pareau vii ~i'll urmareau pe Othon t{lio~i, amenintatori. . , Othon isi urm[l drumul. Dupa cflte vazuse ~i auzise, presimtea ca Hermann e pandit de 0 mare primejdie; v[lzand In fata lui alta u~a, Intredeschis{l, urma sfaturile ce Ie primise ~i patrunse pe un culoar. Ajunse la capatul culoarului, gasi scara, cobori cde dintai trepte ~i In curand vazu in dreptullui cimitirul bisericii, iar Ianga el biserica, luminat[1o0 usa ce dadea In subteran era deschisa si parea ca duce tot la biseridl, da'r Othon I~i zise ca mai bine 0 ia l;rin cimitir dedit pe sub pam ant. Intra In cladire ~i se Indrepta spre biserica. U~a parea Inchisa. Othon Impinse mai tare cu umarul ~i broasca s[lri din loc, de parca era din iasca.. Intra in biserica. Vazu calugaritele, logodnicii, parintii, precum ~i calugarul de marmura ce se ridicase de pe mormant, gata sa puna In degetul lui Hermann, care era palid ~i ratacit, inelul de logodna. Nu mai 'i'ncapea nici 0 'i'ndoiala, era casatoria de care vorbisera batranul cavaler ~i nevasta lui. Othon 'i'ntinse mana spre aghiasmatar, apoi, ducandu-~i degetele umede la frunte, facu semnul crueii. Intr-o clip[l, totul pieri ca prin farmec: calugarul, logodnicii, parintii ~i c[llugaritele; tacliile se stinsera, biserica se cutremura, ca ~i cum, reintrand in morminte, m0rtii nu-~i gaseau locul In adancul pamantului; se auzi un bubuit ~i un fulger plesni sub bolti1e Inalte; lovit parca de trasnet, Hermann dlZU neinsufletit pe lespezi. Othon I~i lumina calea cu toqa care abia mai paIpaia ~i, apucandu-l pe Hermann de umar, 'i'ncerca sa-l tarasca pana afara. Vazand ca ramura de brad a ars cu totul, Othon 0 arunca si se stradui sa dibuiasca u~a pe 'i'ntuneric. Dar bezna era a~a de deasa ca 'i-a trebuit 0 jumatate de ceas ca sa ajunga la u~a, pipaind cu grija fiecare coloana de piatra, asudat to; de efort ~i de groaza pe care 0 traise in acele locuri. In sfarsit, nimeri usa dllltata. Abia p~lse picioruI'ln chilie, ca auzi, ca prin vis, zvon de glasuri care pronuntau numele sau si al lui Hermann. Torte scanteiara la ferestrele casteluI~i. Cativa arca~i'venira de pe scara ~i s~ raspandira pe sub arcade. VIaguit de puteri, Othon Ie raspunse printr-un strig{lt firav, aproape soptit si cazu tara cunostinta Ianga Hermann. , Arca~ii i-au gasit' repede, i-au ridicat de pe lespezi ~i i-au dus pe amfmdoi in sala garzilor. N-a trecut mult si cei doi au deschis ochii. Hermann si Othon au , ,

estit atunei tovara~ilor de drum ee Ii se lntarnplase. Batranul arca~, ~e auzise tunetul din biseriea seufundata, li trezise repede pe ceiJalti ~i -~ casera eu totii In eautarea eelor rataeiti. ~ Dupa aeeste lntampIari misterioase, nimeni nu mai putu sa doar=:3.. Cand primele raze de soare au mijit peste munti, arca~ij au parasit telul eu strigoi ~i au eontinuat drumul spre Cleves.