Sei sulla pagina 1di 33

Universitatea de Nord Baia Mare

Facultatea de Litere
Specializare: Asistenţă socială

Lucrare de seminar

Student: Cristina Cacior

Bistriţa, 2008
Universitatea de Nord Baia Mare
Facultatea de Litere
Specializare: Asistenţă socială

Lucrare de seminar

Student: Cristina Cacior

Bistrita, 2008
2
INTRODUCERE

Pentru a se înţelege corect contextul prevederilor referitoare la femei


în Islam, permiteţi-mi să încep prin a clarifica faptul că Islamul nu reprezintă
numele unei credinţe unice, prezentată pentru prima dată de Muhammed -
Pacea fie asupra lui – care, în acest caz ar putea fi numit fondatorul
Islamului. Coranul clarifică cu prisosinţă faptul că, Islamul – supunerea totală
a omului faţă de Dumnezeu - este singura credinţă în întregime revelată de
Dumnezeu de la începuturile omenirii. Noe, Avraam, Moise şi Isus -
Binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lor - au propovăduit aceeaşi
credinţă. Ei nu au fost fondatori ai unor credinţe care să fie numite dupa
numele lor.
“Doresc ei o altă religie decât religia lui Dumnezeu, de vreme ce
Lui I s-au supus de voie, ori de nevoie toate creaturile din ceruri si de
pre Pământ şi când la El se întorc? Spune [Muhammed]: “Noi credem
în Dumnezeu, în ceea ce ne-a trimis nouă şi a trimis lui Avraam, lui
Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor, precum şi în [cărţile] date lui
Moise, lui Isus şi tuturor profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem
nici o deosebire între ei şi noi Lui Ii suntem supuşi [musulmani]. Acela
care doreşte o alta religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va
afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (Coran 3: 83-85).1
În occident Islamul este considerat simbol prin excelenţă al
subordonării femeilor. Este deranjant că o religie care a revoluţionat statutul
femeii este denigrată şi considerată ca fiind regresivă cu femeile. Aceste
percepţie despre Islam este una dintre cele mai răspândite mituri din lumea
noastră contemporană. Mitul a fost perpetuat neîncetat de cărţile de
senzaţie, articole, filme hollywoodiene şi mass-media. Unii oameni confundă
cultura cu religia, mulţi alţii nu ştiu ce spun cărţile religiei lor şi altora nici
măcar nu le pasă.2
Noi, musulmanii, avem un document divin care onorează cu adevărat
femeile şi le tratează corect; care a eliberat-o pe femeie de trista nedreptate
a ignoranţei preislamice. În acest document reprezentat de Sfântul Coran,
femeia este percepută ca o fiinţă omenească, înzestrată cu o natură
feminină, în ipostaza ei de fiică, soţie, mamă şi, cu siguranţă, de membru
deplin al societăţii din care face parte. Este adevărat că unii musulmani au
nedreptăţit femeia, în diferite epoci, privând-o de dreptul de a acumula
cunoştinţe religioase şi de dreptul de a lucra. Ei chiar i-au interzis să meargă
la moschee pentru a se dedica adorării şi studiului, au silit-o să se mărite cu
un om pe care nu îl plăcea şi au închis-o în casă. Însă această situaţie a fost
cauzată de absenţa înţelegerii religiei şi nu a predominat peste tot.3

1
Meududi, Ce înseamnă Islamul, Ed. Taiba, Bucureşti, 2003, p. 4.
2
Dr. Sherif Abdel Aziym, Femeia în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti, 2008, pp. 3, 61, 5.
3
Dr. Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti, 2008, pp. 2-3.
3
Pentru cineva interesat sincer de adevăr nu există altă cale decât să
apeleze direct la sursa Islamului, adică la Sfântul Coran şi la Tradiţia
Profetului Muhammed (Sunna, încorporată în relatări profetice, adică în
Hadisuri, care sunt spusele Profetului, acţiunile sale şi acţiunile făcute cu
aprobarea sa şi care reprezintă singura variantă validă de interpretare a
Coranului; în urma intenţiilor răuvoitoare ale duşmanilor Islamului de a
introduce în tradiţia profetică relatări mincinoase ce nu îi aparţineau
Profetului, a apărut ştiinţa hadisurilor, care a avut rolul de a delimita relatările
profetice autentice de cele mincinoase4), care constituie legislaţia islamică,
divină (Şaria), ce reglementează statutul femeii în societatea islamică.
NOTE:
*Pe cei care se îndoiesc că Muhammed a fost ultimul Profet al lui
Dumnezeu, căruia i-a fost revelată acum 14 secole ultima carte divină
prin intermediul îngerului Gavriil, Dumnezeu i-a provocat prin întregul
Coran, grăind: „Sau spun ei: „L-a născocit (Muhammed)!”.
Spune:”Aduceţi voi o sură (capitol) asemănătoare lui!””(10:38);
„Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la altcineva decât de
la Dumnezeu, ar găsi în el multe nepotriviri!”(4:82) “Într-adevăr, Noi
am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” (15:9). “Muhammed nu
este tatăl nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui
Dumnezeu şi încheietorul Profeţilor şi Dumnezeu este Atoateştiutor.”
(33:40). „Cine voieşte să creadă şi cine voieşte să nu creadă!” (18:29)
*În Coran se foloseşte pronumele Noi pentru a arăta măreţia pentru a
arăta măreţia lui Dumnezeu Unicul. În limba română veche „noi” era
folosit ca plural de majestate atribuit unei singure persoane pentru a-i
scoate în evidenţă suveranitatea;5 la fel este şi în limba arabă; nicidecum
nu se poate înţelege că ar fi vorba despre o Trinitate, Dumnezeu negând
cu vehemenţă în Coran că ar exista o Trinitate sau vreun mijlocitor sau
asociat al Lui: „O, voi oameni ai Scripturii! Nu exageraţi în privinţa
religiei voastre şi nu spuneţi despre Dumnezeu decât adevărul!
Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, cuvântul Său pe
care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în
Dumnezeu şi în trimişii Săi. Şi nu spuneţi „Trei!”. Opriţi-vă de la
aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Dumnezeu nu este decât un
Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil? Ale Lui sunt cele
din ceruri şi de pre pământ şi Dumnezeu este cel mai bun Ocrotitor
[Wakil].” (4:17)
*Pentru o mai bună înţelegere a textului, am folosit Dumnezeu în loc
de Allah, numele specific al lui Dumnezeu în limba arabă, cu menţiunea
că pentru musulmani Dumnezeu nu este Isus, nici trinitate, ci aşa cum
se descrie El Însuşi, este Unic, Incomparabil, Singurul demn de adorat:
4
Abdul Rahim Al-Fahim, Două sute de Hadisuri profetice, Ed. AMR, 2008, p. 4.
5
*Liga Islamică şi Culturală din România, Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, Ed. Islam,
Bucureşti, 2006, p. 7.
4
„Spune: „El este Dumnezeu, Cel Unic! Dumnezeu este Stăpânul! El nu
zămisleşte şi nu este născut Şi El nu are pe nimeni egal!” (112:1-4)
*De asemenea, pentru o mai bună citire, o să renunţ la anumite formule
islamice de manifestare a respectului faţă de profeţii, companionii şi
musulmanii - bărbaţi şi femei - recunoscuţi prin credinţa şi evlavia lor
excepţională.6

SITUAŢIA FEMEII ÎNAINTE ŞI DUPĂ REVELAREA ISLAMULUI

Femeia nu avea drept de moştenire sau de proprietate pe vremea


Jahiliyei (perioada ignoranţei, dinaintea Islamului). Ea era doar o moştenire,
excepţie făcând fetele care proveneau din familii nobile. Mai mult, practica
îngropării de vii a fetiţelor era foarte răspândită înaintea venirii Islamului. Unii
dintre companioni şi-au îngropat de vii chiar şi şapte fetiţe şi nu aveau
remuşcări pentru fapta lor...Unele fetiţe erau îngropate imediat după naştere,
iar altele la vârsta de şase ani.7
O dată cu prima revelaţie care a avut loc la vârsta de 40 de ani (anul
610 e.n.) şi care a durat 23 de ani, a început şi chemarea lui Muhammed la
monoteism şi la reformă socială. El a promovat o viaţă sănătoasă. A
condamnat violenţa domestică, le-a încurajat pe soţiile sale să exprime ceea
ce gândesc, a garantat femeilor musulmane drepturi care vor fi promulgate,
chiar şi în Europa, doar cu câteva secole mai târziu, incluzând dreptul la
proprietate personală; a respins ideea căsătoriilor aranjate şi a acordat
dreptul de a divorţa fie şi din cauza incompatibilităţii dintre soţi.8
Astfel, Profetul a schimbat condiţia socială şi poziţia femeilor. Înainte
ca Sfântul Coran şi „Tradiţia Profetului” (Sunna) să îmbunătăţească această
problemă , nici o societate nu a recunoscut, nici prin lege, nici prin practică,
drepturile femeilor aşa cum a recunoscut drepturile bărbaţilor.9

♥ FEMEIA CA FIINŢĂ UMANĂ

Islamul a fost revelat într-un moment în care mulţi oameni negau că


femeia este o fiinţă umană; unii erau sceptici, iar alţii i-au admis umanitatea,
însă considerau că femeia a fost creată pentru a-l servi, umilă, pe bărbat.
Pentru musulmani, egalitatea de esenţă, de natură spirituală, dintre
bărbat şi femeie este declarată şi explicată în Coran. Astfel, ei au:
o Aceeaşi demnitate şi onoare din perspectivă divină: „Noi i-am cinstit pe
fiii lui Adam...şi i-am ales pe ei înaintea altora din cei pe care i-am
creat.”10 (17: 70)

6
Harun Yahya, Fecioara Maria, Ed. Taiba, Bucureşti, 2007, pp. 6-7.
7
Amr Khaled, Pe urmele lui Muhammed, Ed. Golden, Constanţa, 2008, p. 27.
8
Ibidem p. 19.
9
Mustafa Ahmad al-Zarqa, Muhammed – modelul perfect pentru omenire, p. 24.
10
Amr Khaled , op. cit., p. 12.
5
o Aceeaşi origine: „O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-
a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei
şi care a răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu
frică de Dumnezeu în numele căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi
cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Dumnezeu este
Veghetor peste voi (Raqib)!” (Coran 4: 1). Profetul Muhammed a
proclamat de asemenea: „Ascultaţi! Voi aveţi o singură divinitate, după
cum aveţi un singur părinte (Adam). Nu există nici o deosebire între un
arab şi un nearab. Există deosebire numai în ceea ce priveşte supunerea
faţă de Dumnezeu. Cel mai virtuos dintre voi este cel mai onorabil în ochii
lui Dumnezeu.”11 Femeile şi bărbaţii sunt în acest raport fraţi, după cum
afirmă Trimisul lui Dumnezeu: „Femeile sunt surorile bărbaţilor.”
Hadisul este relatat de ’Aişah şi transmis de Imam Ahmed (6/256).12
o Acelaşi caracter islamic ideal: „Musulmanilor şi musulmancelor, drept-
credincioşilor şi drept-credincioaselor, celor supuşi şi celor supuse,
celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici
şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau
milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care
postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc
castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L
pomenesc pe Dumnezeu mereu şi acelora [dintre femei] care-L
pomenesc, Dumnezeu le-a pregătit iertare şi răsplată mare [adică
Paradisul].” (Coran 33: 35).
o Aceeaşi răsplată şi intrare în Paradis: „Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu
las să se piardă nicio faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau
muiere, deopotrivă unul cu altul!»” (Coran 3: 195); „Oricine face fapte
bune, bărbat sau femeie – credincios fiind – aceia vor intra în Rai şi
nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct.” (Coran 4: 124)
o Aceleaşi pedepse şi intrare în Iad: „Bărbaţii făţarnici şi femeile
făţarnice sunt ei unul la fel ca altul...Dumnezeu a făgăduit bărbaţilor
făţarnici şi muierilor făţarnice, precum şi necredincioşilor, focul
Gheenei (Iadului) şi veşnic vor sălăşlui în el!...” (Coran 9: 67-68)
o Aceleaşi responsabilităţi sociale şi religioase: „Drept-credincioşii şi
drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce
este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc
Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui
Dumnezeu şi Trimisului Său. Cu aceştia Dumnezeu va fi îndurător,
căci Dumnezeu este Puternic (şi) Înţelept ('Aziz, Hakim).” (Coran 9:
71). În istorisirea despre Adam, poruncile divine îi erau date lui şi soţiei
sale, în mod egal: „O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în
această grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar
11
Meududi, op. cit., p. 13.
12
Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit., p. 4.
6
să nu vă apropiaţi de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei
nedrepţi!” (Coran 2: 35). Elementul nou în privinţa acestei istorisiri, aşa
cum este prezentată în Coran, constă în faptul că nu este învinovăţită Eva
pentru tentaţie, ci Satana: „Şeitan i-a ademenit [să mănânce] din el şi
i-a scos pe ei de unde se aflau...” (2: 36) ....greşeala a fost a
amândurora şi amândoi s-au căit şi au cerut iertare: „Şi au răspuns ei:
«Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi şi
nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi!»” (7: 23).13 Islamul nu
stigmatizează femeia; ea nu are o natură inferioară, nu există niciun mit al
izgonirii din paradis şi nicio responsabilitate pentru păcatul originar.14 Mai
mult, unele versete încă atribuie vina lui Adam: „Noi am încheiat un
legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el
tărie.” (20: 115); Acest lucru ne sugerează că Adam a fost cel care a
păcătuit primul şi a fost urmat de soţia sa. Oricare ar fi situaţia, chiar şi
acceptând că Eva ar fi păcătuit prima, doar ea singură va fi responsabilă,
nicio vină nu este transmisă fiicelor ei. „Acest neam a trecut. El are
ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu
veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei.” (2: 134; 2: 141).15

Islamul afirmă că, în faţa lui Dumnezeu, femeile, în calitate de


credincioase, sunt egale cu bărbaţii, dar vorbeşte de asemenea şi de
diferenţele faţă de bărbaţi în ceea ce priveşte rolul lor de mame, soţii, fiice.16

♥FEMEIA CA MAMĂ

Coranul accentuează în multe locuri rolul important al mamei în


creşterea şi îngrijirea copilului, onorând-o şi punând-o înaintea tatălui: „Noi
l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat,
[suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a
fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la
Mine este întoarcerea!»” (31: 14); „Noi i-am poruncit omului să le arate
bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu
dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni.
(Coran 46: 15).
Profetul Muhammad a acordat de asemenea mamei un loc privilegiat.
Un bărbat a venit la Profet întrebând: „Cine merită cel mai mult grija mea?”
El a răspuns: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns
din nou: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din
nou: „Mama ta.” Bărbatul a întrebat (a patra oară): „Apoi cine?” Iar Profetul
a răspuns: „Tatăl tău.” Al-Bazzar relatează că un bărbat făcea tawaf în jurul
13
ibidem, p. 5.
14
Khurram Murad, Şaria-legislaţia islamică, Ed. Taiba, Bucureşti, 2007, pp. 12-13.
15
Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit., p. 6
16
Mustafa Ahmad al-Zarqa, op. cit., p. 24.
7
Kaabei, cărând-o în spate pe mama sa. Bărbatul l-a întrebat pe Profet
„Acum am reuşit să mă achit în faţa ei?” Profetul a spus: „Nu, nici măcar
pentru unul dintre suspinele ei (adică unul dintre suspinele trudei, ale
naşterii sale şi aşa mai departe)”. Un bărbat a venit la Profet şi a zis: „O,
Trimis al lui Dumnezeu, vreau să lupt şi aş dori sfatul tău.” El l-a întrebat: „Ai
mamă?” Omul a spus: „Da.” Apoi el i-a spus: „Nu o părăsi, deoarece
Paradisul se află sub picioarele ei.”
Înainte de Islam, unele reglementări religioase au neglijat drepturile mamei,
făcându-le nesemnificative. Odată cu venirea Islamului a devenit recomandat să ai
grijă de mătuşile din partea tatălui şi a mamei. Un bărbat s-a apropiat de Profet şi a
zis: „Am comis o ofensă; pot să plătesc pentru ea?” El a întrebat: „Ai mamă?”
Bărbatul a spus: „Nu.” Apoi el a întrebat: „Ai o mătuşă din partea mamei?” Omul
a răspuns: „Da.” a zis: „Fii bun cu ea!”
Islamul ne porunceşte să fim buni cu mama, deşi aceasta nu este
credincioasă! Asma’a bint Abu Bakr l-a întrebat pe Profet de relaţia sa cu
mama ei necredincioasă care a venit la ea. El a spus: „Da, să ai o relaţie
bună cu mama ta.”
O dovadă că Islamul se îngrijeşte de mame, de drepturile şi
sentimentele mamelor, este aceea că o mamă divorţată are mai multe
drepturi şi este mai indicat ca ea să aibă grijă de copii decât tatăl lor.
’Abdullah Ibn ’Amr Ibn Al-Aas a relatat că o femeie a întrebat: „O, Trimis al lui
Dumnezeu, acest fiu al meu a crescut în pântecele mele, l-am alăptat de la
sânul meu, l-am ţinut în poala mea. Tatăl lui l-a luat de lângă mine.” Profetul
a spus: „Tu ai mai multe drepturi, dacă nu te măriţi.” Ibn ’Abbas a spus:
„’Omar Ibn Al-Khattab a divorţat de soţia lui dintre ansari, mama lui ’Asim. El
a întâlnit-o pe când îşi purta copilul în Mahser (o piaţă dintre Quba şi
Medina). Copilul era înţărcat şi putea să meargă. ’Omar a luat copilul de la
ea şi s-au certat până ce copilul a început să plângă. ’Omar a zis: «Am mai
multe drepturi asupra copilului meu decât tine.» Ei s-au plâns lui Abu Bakr al
cărui verdict a fost acela că mama ar trebui să păstreze copilul. El a spus:
«Mirosul, patul şi poala ei sunt mai bune pentru el decât ale tale până ce
copilul va creşte şi va alege el însuşi.»”17

♥ FEMEIA CA FIICĂ

În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea


fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete,
spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Dumnezeu precum un fiu;
apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!”. „Iar dacă vreunuia
dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el
e plin de mânie, se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit.
17
Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit., pp. 37-39.
8
Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă
judecată!” (Coran 16: 58-59). Tradiţiile arabilor i-au permis tatălui să îşi
îngroape de vie fiica din cauza sărăciei actuale sau presupuse sau din cauza
temerilor legate de o posibilă ruşine pe care ar putea s-o cauzeze aceasta
când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând: „Şi când fetiţa
îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă...” (Coran
81: 8-9). „...să nu-i omorâţi pe copiii voştri de teama sărăciei, căci Noi vă
vom da cele de trai atât vouă cât şi lor;...!” (Coran 6: 151)Unele reguli
vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să
o înmâneze altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede,
dacă tatăl omorâse fiica altui om.
Când a fost revelat Islamul, s-a poruncit ca o fiică, la fel ca un fiu, să
fie tratată ca un cadou de la Dumnezeu: „A lui Dumnezeu este stăpânirea
cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El
copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, sau dă El şi băieţi, şi
copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi]
Atotputernic ('Alim, Qadir).” (Coran 42: 49-50).
Profetul a promis răsplăţi mari petru cei ce se poartă bine cu fiicele lor.
El a spus: «Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în
creşterea lor, mulţumirea lor şi nemulţumirea lor, Dumnezeu îl
răsplăteşte cu Paradisul pentru mila lui asupra lor». Un bărbat a întrebat:
«Şi cel care are două fiice, o, Trimis al lui Dumnezeu?». El a răspuns: «Şi
cel care are două fiice, de asemenea.» Altul a întrebat: «O, Trimis al lui
Dumnezeu, dar cel care are o fiică?» El a răspuns: «Şi cel care are o fiică,
de asemenea.»” În relatarea de la Aişa, transmisă de imamul Bukhari şi
imamul Muslim, Profetul a spus: „Oricine suferă o nenorocire cauzată de
păstrarea fiicelor lui, dar cu toate acestea le tratează bine, va fi protejat
de ele de Focul Iadului”.
Controlul tatălui asupra fiicei nu depăşeşte limitele educaţiei morale;
la fel şi în ceea ce îi priveşte pe fraţii ei. El este obligat, conform religiei, să o
întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau de a o face
proprietatea unui bărbat în niciun mod.
Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu
fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie „căsătorie vacantă”, din
cauza lipsei zestrei, întrucât zestrea este dreptul fiicei, nu al tatălui. În plus,
tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl
vrea sau cu care ea nu este de acord. Într-o relatare a Aişei se spune: „L-am
întrebat pe Trimisul lui Dumnezeu: «Sunt femeile întrebate în legătură cu
această chestiune?» El a răspuns: «Da.» Eu am continuat: «Virgina, când
este întrebată, este ruşinată şi rămâne tăcută.» El a spus: «Tăcerea este
permisiunea ei.»” Din acest motiv învăţaţii spun că femeia virgină ar trebui
să ştie că tăcerea este consimţământul ei. Conform Aişei, o fată a venit la
ea, spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe

9
sine prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” ’Aişah a replicat: „Stai jos
până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a
dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O, Trimis al lui Dumnezeu, am fost
de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are
vreun cuvânt de spus în această chestiune.”18 În legislaţia islamică este
stipulată consultarea mamei în ce priveşte căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul
poate fi săvârşit mulţumind toate părţile implicate. Ibn ’Omar a relatat că
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!) a zis: „Luaţi
permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” Tatăl nu ar trebui să pună
obstacole în calea căsătoriei, dacă un bărbat potrivit îi cere mâna fiicei sale,
concentrându-se asupra moralităţii şi credinţei lui, nu a lucrurilor materiale şi
lumeşti. În hadisuri se afirmă: „Nimic nu este mai bun pentru cei
îndrăgostiţi decât căsătoria”; „Dacă persoana care te mulţumeşte în
privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească [cu
fiica ta]. Dacă nu faci asta, vei crea răzvrătire pe pământ şi vei răspândi
corupţia”.
Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă umană”,
înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” ce poate fi dăruită şi dată celui
care plăteşte mai mult, precum fac mulţi taţi ignoranţi şi avari ce continuă
această practică şi astăzi. În hadis se spune: „Este norocul unei femei să
îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul – adică
naşterea”. Hadis relatat de Aişa.

♥FEMEIA CA SOŢIE

Conform unor credinţe străvechi, femeia a fost considerată impură,


creată de Satana. Fiecare ar trebui, prin urmare, să scape de ea şi să se
îndrepte spre o viaţă monahală, de sacrificiu. Alţii au considerat soţia ca fiind
un instrument de plăcere pentru bărbat, o bucătăreasă şi o servitoare în
casa lui.
Islamul a fost revelat pentru a desfiinţa viaţa monahală şi retragerea
din lume. El promovează căsătoriile şi consideră căsnicia drept unul dintre
semnele şi dovezile că Dumnezeu este în Univers: „Printre semnele Lui
[este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi
oameni care v-aţi răspândit [pe pământ].” (Coran 30: 21). „El este Cel
care v-a creat dintr-un singur suflet şi din el a făcut-o şi pe perechea
lui, lângă care el să poată găsi linişte.” (Coran 7: 189).
Islamul a făcut ca o soţie bună să fie cea mai mare comoară pe care
un bărbat o poate avea în viaţa sa, după credinţa în Dumnezeu şi
respectarea poruncilor Sale. „Profetul i-a zis lui Omar: «Să îţi spun care
este cea mai mare comoară pe care o poate păstra un bărbat? O soţie
bună. Dacă el se uită la ea, se binedispune, dacă îi porunceşte ceva, ea
18
Ibidem, pp. 41-48.
10
se supune, şi dacă este departe de ea, aceasta îi rămâne fidelă»”.
Profetul a spus: „Lumea este minunată şi cea mai mare comoară a ei
este o femeie bună.” De asemenea, a zis: „Oricui îi este încuviinţată o
soţie bună, el este ajutat să urmeze jumătate din religie, iar în cealaltă
jumătate este lăsat să Îi fie supus lui Dumnezeu.”19

ROLUL FEMEII ÎN CADRUL FAMILIEI

Familia reprezintă unitatea fundamentală a sistemului general al ordinii


sociale islamice. Ea se bucură de cel mai înalt statut şi de cel mai puternic
prestigiu. Rolurile sociale atribuite de Şaria (legislaţia islamică) bărbatului şi
femeii în cadrul familiei se bazează pe o realitate simplă, dar profundă: cei
doi sunt biologic şi sexual diferiţi şi doar femeia poate naşte copii. Alte
diferenţe importante – fiziologice, psihice şi sociale – derivă de aici. Astfel,
diferenţierea rolurilor pe sexe reprezintă cheia asigurării stabilităţii întregului
sistem. Familia, ca şi unitate, are drept conducător bărbatul, pentru că nicio
instituţie nu poate supravieţui fără un lider, dar sub nicio formă acest fapt nu
denotă că femeia este inferioară bărbatului. Islamul nu stigmatizează femeia.
De asemenea, a naşte şi a creşte copii nu reprezintă o ruşine. A conduce şi
stăpâni regatul propriului cămin – acel paradis al evoluţiei şi fericirii umane –
nu reprezintă o realizare minoră. Activitatea casnică şi copiii pot fi
degradante doar într-o societate care alege să le privească astfel. În Islam,
sfera domestică nu reprezintă un aspect devalorizat al vieţii umane, nici
căminul nu este în niciun fel inferior vieţii publice. Cu siguranţă, expresia
„închis între patru pereţi” sună absurd pentru orice musulman, întrucât, în
Islam, căminul...este mai important şi mai sacru decât chiar clădirea
parlamentului..si, cu certitudine, este mai prestigios, creativ şi plin de
satisfacţii decât un magazin sau un birou de secretară, unde două treimi din
femeile „emancipate” ajung finalmente să muncească.20
Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă
de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah)
şi un efort depus de dragul lui Dumnezeu (jihad). Esma (numită
„predicatoarea femeilor”) a venit la Profet şi „a zis: «O, Trimis al lui
Dumnezeu, sunt mesagera femeilor la tine. Nu este nicio femeie printre ele
care să ştie acest lucru şi niciuna nu vrea să vin la tine.» Apoi şi-a prezentat
cazul şi a spus: «Dumnezeu este Dumnezeul bărbaţilor şi al femeilor şi tu
eşti mesagerul Lui între bărbaţi şi femei. Lupta pentru Dumnezeu (jihad) este
pentru bărbaţi; dacă câştigă, îşi iau răsplata şi dacă mor martiri, sunt în viaţă
[pe lumea cealaltă] şi sunt îngrijiţi de Dumnezeu. Deci ce fapte egale cu ale

19
ibidem, pp. 49-52.
20
Khurram Murad, op.cit., pp. 10, 12-14.

11
lor trebuie să facem pentru Dumnezeu?» El a spus: «Fiţi supuse soţilor
voştri şi îndepliniţi-vă îndatoririle! Puţine dintre voi fac aceasta.»”21
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu
adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează
feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special
când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea
însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este
limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum
cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei
femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă
comunităţii sale.22

DREPTURILE PRINCIPALE ALE SOŢIEI ÎN FAŢA SOŢULUI

o Zestrea - pe care bărbatul e obligat să i-o ofere femeii ca un simbol al


dorinţei lui de a se însura cu ea. Dumnezeu spune: „Şi oferiţi femeilor
zestrea de bunăvoie, iar dacă ele se lipsesc – nesilite – de ceva, atunci
voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere!” (Coran 4: 4).
o Dreptul de a fi întreţinută - soţului i se cere să îi asigure soţiei mâncarea,
hainele, un loc în care să locuiască şi tratament medical conform
mediului, condiţiilor şi veniturilor sale. „Cel care este înstărit să
cheltuiască după averea sa, iar cel a cărui înzestrare este măsurată
să cheltuiască din ceea ce i-a dat Dumnezeu. Dumnezeu nu sileşte
pe nimeni decât după cum El i-a dat. Şi Dumnezeu va face să vină
după strâmtorare belşug.” (Coran 65: 7).Profetul a spus în legătură cu
drepturile femeilor: „Voi sunteţi obligaţi să le asiguraţi mâncarea şi hainele
în mod onorabil.”
o Dreptul de a convieţui cu ele onorabil, ce cuprinde un complex de
drepturi. Dumnezeu Atotputernicul a spus: „O, voi cei care
credeţi!...purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă nu vă este pe plac,
se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Dumnezeu l-a pregătit
[să vă aducă] un mare bine.” (Coran 4: 19).23 (30:21) Profetul a spus:
„Purtaţi-vă bine cu femeile.” Aişa a spus: „Niciodată nu am văzut un
om care să fie mai înţelegător cu membrii familiei sale decât
Muhammed.”24 Tot ea a relatat că Profetul a spus: „Cel mai bun dintre
voi este acela care este cel mai bun cu familia sa, iar eu sunt cel mai
bun cu familia mea.”
o Dreptul de a nu fi bătută: Dumnezeu porunceşte: „...Dacă ele ascultă de
voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor...” (4:34); „Ţinerea
(soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei) cu bunătate.” (2:229)
21
Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit. , p. 52.
22
ibidem, p. 88.
23
ibidem, pp. 53-54.
24
Harun Yahya, op. cit., p. 139.
12
Profetul l-a blamat pe cel care îşi loveşte soţia, zicând: „De ce o loveşte
unul dintre voi pe muierea lui, ca şi când ar fi o roabă, când ştie că s-
ar putea ca la capătul zilei să se culce cu ea?!” ’Aişa a relatat:
„Trimisul lui Dumnezeu nu a lovit nici una din femeile lui şi nici unul
din slujitorii lui niciodată.”25 Unele dintre soţiile musulmanilor s-au
plâns Profetului că sunt bătute de soţii lor. Auzind aceasta, Profetul a
spus categoric: „Cei care îşi bat soţiile nu sunt cei mai buni dintre
voi.” (Tirmidhi) Profetul a sfătuit-o pe o femeie musulmancă care se
numea Fatima bint Qais să nu se căsătorească cu un bărbat despre care
se ştia că bate femeile. „M-am dus la Profet şi am spus: Abu Jahm şi
Muawiah m-au cerut de soţie. Profetul a spus: Muwiah este sărac şi Abu
Jahm obişnuieşte să bată femeile.”(Muslim)26

În schimb, pentru aceste drepturi, o soţie este obligată să îl asculte pe


bărbatul ei în toate, excepţie făcând nesupunerea faţă de Dumnezeu. Ea
este obligată să aibă grijă de banii lui şi să nu-i cheltuiască decât cu
permisiunea lui; cât despre casa lui, ei nu îi este permis să lase pe nimeni
înăuntru fără permisiunea lui, chiar dacă este vorba de o rudă. Astfel de
îndatoriri nu sunt nici prea grele, nici nedrepte în schimbul drepturilor ei. Prin
urmare, pentru fiecare drept există o îndatorire. Dumnezeu Atotputernicul
spune: „Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă...”(Coran 2:
228).
În concluzie, femeile au drepturi şi obligaţii egale. Cuvintele lui Ibn
‘Abbas, care stătea în faţa unei oglinzi pentru a se aranja, sunt lăudabile.
Când a fost întrebat de acest lucru, a spus: „Mă înfrumuseţez pentru soţia
mea aşa cum şi ea face aceasta pentru mine.”27

♥FEMEIA ÎN CALITATE DE MEMBRU AL SOCIETĂŢII

Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au


propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă
decât când e deja moartă. Acel verdict nu are însă vreo bază adevărată în
Coran sau în Sunna (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane
din primele trei generaţii de după Profet, care sunt dintre cele mai bune
femei. În sfera vieţii sociale, femeia musulmană a jucat rolul său, ţinând
predici de reamintire a faptelor bune, poruncind ceea ce este bine şi
interzicând răul, în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu.
O poveste binecunoscută descrie cum o femeie s-a ridicat în timpul
predicii de vineri a lui Omar şi l-a contrazis în legătură cu valoarea dotei ce
trebuie să fie plătită miresei. Semnificativ este cum ‘Omar (al treilea calif),
fiind convins de argumentul ei, a replicat: „Omar a greşit, iar o femeie a avut
25
Yusuf Al-Qaradawy, Permis şi interzis în Islam, Ed. Islam, Bucureşti, 2003, pp. 192-193.
26
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 36.
27
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 55.
13
dreptate.”De asemenea, în timpul califatului său, ‘Omar a numit în funcţia de
administrator al unei pieţe o femeie – Al-Şifa bint Abdullah.28

EDUCAŢIA FEMEII

Dreptul femeii la educaţie sau de a învăţa este fundamental şi este


garantat de asemenea de învăţăturile Islamului. Profetul spune:
„Dobândirea cunoştinţelor este datoria fiecărui musulman”, unde
„fiecare musulman” implică în mod evident bărbaţi şi femei într-o manieră
egală, aşa cum conchid toate autorităţile de jurisprudenţă. Astfel, femeia
musulmană este obligată să cunoască învăţăturile lui Dumnezeu despre
ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate
ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-
ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).29
O scurtă poveste relatată în Coran ilustrează de-asemenea dreptul
femeii la educaţie. Khawlah a fost o femeie musulmană al cărei soţ a spus
într-un moment de furie: ”Tu eşti pentru mine precum spatele mamei mele”.
Aceasta era formula (denumită zihar) prin care arabii păgâni divorţau de
soţiile lor, însă femeile nu puteau părăsi casa soţului pentru a se căsători cu
un alt bărbat. Când Khawlah a auzit aceste cuvinte de la soţul său a fost într-
o situaţie foarte neplăcută. Ea a mers la Profet şi l-a rugat să intervină pentru
ea. Profetul a fost de părere ca ea să aibă răbdare până va descoperi o cale
de ieşire din această situaţie. Profetul i-a spus: „ nu te văd pe tine decât că ai
fost oprită lui.” Khawlah a insistat pe lângă Profet zicând că el nu a rostit „te
repudiez”. La scurt timp Dumnezeu a revelat un capitol numit „Al Mujadila”
sau „sura celei care discută” şi în care acest obicei nedrept a fost abolit.
„Dumnezeu Preaînaltul a auzit vorbele celei care discută cu tine în
privinţa bărbatului ei şi se plânge lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu aude
discuţia voastră, căci Dumnezeu Preaînaltul este Cel care aude totul şi
Vede totul.” (58:1) Femeia în concepţie coranică are dreptul să
argumenteze cu însuşi Profetul Islamului. Nu i s-a recomandat să tacă şi nici
să îl considere pe soţul său unica sursă de referinţă în materie de drept şi
religie.30 Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet să îl
întrebe despre problemele care le intrigau.
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea. Nici nu
îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o
moschee. Profetul a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Dumnezeu să
meargă la moscheile Lui!”. Femeile au luat parte mereu la şedinţele de
învăţare ale Profetului. Ele se adresau ’Aişei dac aveau întrebări jenante sau
prea îndrăzneţe. Aceasta, oricum, nu a fost de ajuns pentru ele; de aceea au
cerut o zi specială destinată învăţării, zi care să le fie alocată fără ca ele să
28
Ibidem, p. 28-29, 84.
29
ibidem, pp. 7, 85.
30
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 14-15.
14
fie în preajma unei mulţimi de bărbaţi, şi au spus deschis: „Trimis al lui
Dumnezeu, bărbaţii petrec foarte mult timp în compania ta, aşa că dedică-ne
una dintre zilele tale!” Profetul a promis că le va dărui o zi în care să le
predice, să le îndrume şi să le dea explicaţii referitoare la viaţa islamică.31

CÂND ÎI ESTE PERMIS UNEI FEMEI SĂ LUCREZE?

În Islam o femeie îşi are nevoile satisfăcute datorită sprijinului


obligatoriu impus de Şaria (legea islamică) asupra tatălui, soţului, fiilor,
fraţilor sau asupra altor rude de sânge. Astfel, un principiu din Şaria ne
anunţă: locul femeii este acasă. Am stabilit deja că a fi diferit nu înseamnă a
fi inferior în Islam. Această descurajare de a lucra în afara casei nu
prejudiciază în niciun fel dreptul femeii la proprietate, de a conduce o
afacere...sau chiar de a-şi lua un servici, atunci când este necesar, precum
în povestea celor două fiice ale bătrânului, menţionată în Sura Al-Qasas din
Coran, care obişnuiau să aibă grijă de oile tatălui lor. Dumnezeu
Atotputernicul spune: „Şi când a ajuns la apa de la Madyan, a găsit acolo
o mulţime de oameni care adăpau [vitele]. Şi în afară de ei, a găsit el
(Moise) şi două femei care-şi ţineau departe [turma lor]. Şi le-a întrebat
el: «Care este necazul vostru?» Au răspuns ele: «Noi nu vom putea să
adăpăm până ce nu s-au dus păstorii, iar tatăl nostru este tare
bătrân!»” (Coran 28: 23). Totuşi, a-i cere femeii să lucreze în afara
căminului nu este echitabil – înseamnă a o împovăra cu dublă zi de muncă.
CONDIŢIILE SEVICIULUI FEMEII
o Serviciul trebuie să fie legal islamic, în sensul că nu trebuie să fie interzis
de Islam (haram) sau să conducă la ce este interzis. De exemplu, femeia
nu poate să lucreze ca menajeră în casa unui celibatar sau ca secretară
privată pentru un director, serviciu care i-ar cere să stea singură cu el,
sau ca dansatoare ce îi excită pe bărbaţi, sau ca lucrătoare într-un
restaurant în care se serveşte alcool.
o Serviciul ei nu trebuie să îi afecteze alte îndatoriri ce nu pot fi neglijate,
precum datoria ei faţă de copii şi soţ, aceasta fiind sarcina ei principală.32

 Concepţii greşite infirmate


Unii oameni au îndoieli şi ridică anumite întrebări referitoare la perspectiva
Islamului asupra statutului femeii ca fiinţă umană. Una dintre aceste întrebări este:
de ce, dacă Islamul chiar consideră umanitatea femeii egală cu a bărbatului,
favorizează bărbatul în anumite situaţii precum mărturia legală, moştenirea, preţul
sângelui, grija familiei, conducerea statului?...deosebirile sunt determinate doar de

31
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, pp. 26, 85.
32
ibidem, pp. 95-96.
15
îndatoririle diferite ale fiecăruia dintre cele două sexe, în virtutea dispoziţiei sale
naturale.33 Astfel:

FEMEIA MARTOR

Este adevărat că în Coran există indicaţia că în cazul tranzacţiilor să


fie luaţi drept martori fie doi bărbaţi, fie două femei şi un bărbat. Este vorba
despre versetul cunoscut ca „versetul îndatoririlor”.
Şeicul de la Universitatea Al-Azhar, Mahmud Şaltut, spune: „Versetul nu se
referă la statutul mărturiei. El se apleacă mai degrabă asupra metodelor de verificare
şi de stabilire a încrederii în ce priveşte drepturile individului în momentul
tranzacţiei. Versetul începe, de fapt, astfel: «O, voi cei care credeţi! Dacă voi
contractaţi o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnaţi-o în scris! Şi să o
însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, aşa
cum l-a învăţat Dumnezeu. Aşadar, el trebuie să scrie aşa cum îi dictează datornicul,
care trebuie să fie cu frică de Dumnezeu, Stăpânul său, şi să nu micşoreze [valoarea
datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta
el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate. Şi luaţi drept martori doi dintre
bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, [luaţi] un bărbat şi două muieri,
dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre
ele, să-şi amintească una celeilalte!» (Coran 2: 282). De aceea situaţia este una de
verificare şi de documentare a drepturilor, nu una de judecată.” ...el continuă:
„Găsim o dovadă puternică a egalităţii în afirmaţiile Coranului, anume că femeia
este egală cu bărbatul în tipul mărturiei cunoscută ca jurământul condamnării (un
jurământ în care chiar soţul sau soţia îşi acuză partenerul de adulter şi în care
singurul martor este unul dintre ei – nota traducătorului.): «Aceia care le
defăimează pe soţiile lor şi nu au martori afară de ei înşişi, fiecare dintre ei
trebuie să facă patru mărturii [cu jurământ] pe Dumnezeu că el este dintre cei
care spun adevărul şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca blestemul lui
Dumnezeu să cadă asupra lui, dacă el este dintre cei care mint. Însă osânda va
fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii [cu jurământ] pe Dumnezeu
că el este dintre cei care mint şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca mânia lui
Dumnezeu să se abată asupra ei, dacă el este dintre cei care spun adevărul.»
(Coran 24: 6-9).”34 Astfel, mărturia femeii o poate chiar invalida pe cea a unui
bărbat. Se observă din acest verset şi cât de important e în Islam apărarea
onoarei femeii, un drept fundamental. Un alt verset din Coran spune: “Pe
aceia care defăimează muieri cinstite şi, apoi, nu aduc patru martori,
biciuiţi-i cu optzeci de lovituri şi nu mai primiţi mărturie de la ei
niciodată, căci ei sunt nelegiuiţi!” (Coran 24: 4)35

JURĂMINTELE FEMEILOR
33
ibidem , p 8.
34
ibidem, pp. 10-12.
35
Meududi, op. cit., p. 16.
16
În Islam jurământul este valid atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei
şi nimeni nu are puterea să îl anuleze. Companionii profetului Muhammad,
bărbaţi şi femei, şi-au prezentat personal jurământul în faţa lui. “O,
Profetule! Dacă vin la tine femei credincioase şi îţi fac jurământ de
credinţă, făgăduind că nu vor pune nimic în rând cu Dumnezeu, nu vor
fura, nu vor preacurvi, nu-i vor omorî pe copiii lor, nu vor săvârşi nici o
ticăloşie cu mâinile lor şi cu picioarele lor, şi nu ţi se vor arăta cu
nesupunere faţă de ceea ce se cuvine, atunci primeşte jurământul lor
de credinţă şi roagă-l pe Dumnezeu Preaînaltul de iertare pentru ele,
căci Dumnezeu Preaînaltul este Iertător, Îndurător.” (Coran 60: 12)
Bărbatul nu poate încheia un jurământ în numele soţiei sau al fiicei sale. Şi
nici un bărbat nu poate anula un jurământ al nici uneia dintre rudele sale de
sex feminin.36

MOŞTENIREA ŞI FEMEILE

Printre arabii păgâni, înainte de Islam, dreptul la moştenire îl aveau


doar rudele de sex masculin. Coranul a abolit aceste obiceiuri nedrepte şi a
oferit tuturor rudelor de sex feminin dreptul la succesiune. „Bărbaţilor le
revine o parte; asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au
lăsat în urmă părinţii şi rudele, de va fi puţin ori mult; o parte anumită li
se cuvine.” (Coran 4:7)
Regula generală este că partea unei femei este jumătate cât a unui
bărbat „Dumnezeu vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri:
un fiu are [o parte] cu partea a două fiice.” (Coran 4: 11), dar ea nu este
obligată să contribuie absolut deloc la întreţinerea casei.
Uneori, partea femeii din moştenire este aceeaşi cu a bărbatului37:
o Atunci când cei doi părinţi îi moştenesc pe copiii lor; Coranul spune: „...
Cât despre părinţii lui, primeşte fiecare dintre ei a şasea parte din
ceea ce a lăsat [defunctul], dacă el are un copil.” (Coran 4: 11).
o Pentru fraţii sau surorile vitrege ce moştenesc de la un frate care nu are
părinţi sau copii: „Dacă un bărbat sau o femeie moare fără a avea
niciun moştenitor direct, dar are un frate sau o soră, fiecăruia dintre
cei doi le revine a şasea parte. Dacă ei însă sunt mai mulţi de-atât,
atunci ei toţi sunt părtaşi la o treime...” (Coran 4: 12).
Mai mult, sunt cazuri în care femeia ia o parte mai mare decât a
bărbatului:38
o dacă o femeie moare lăsând în urma ei un soţ, o mamă, doi fraţi şi o soră
din partea mamei ei, sora va primi o şesime şi doar o şesime va fi dată
celor doi fraţi.
36
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 27.
37
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 13.
38
Ibidem, p. 14.
17
o dacă o femeie moare, lăsând în urmă un soţ, o soră din aceiaşi părinţi şi
doi fraţi din partea tatălui, soţul primeşte o jumătate din moştenire, iar
sora cealaltă jumătate, pe când fraţii vitregi nu primesc nimic, întrucât
sunt doar rude. Dar dacă este vorba de o soră vitregă, aceasta va primi o
şesime pentru întreţinere.
o Încă un caz în care femeia primeşte mai mult decât bărbatul, conform
interpretării lui Ibn ‘Abbas a versetului: „Dacă însă nu are copil şi-l
moştenesc părinţii lui, atunci mama sa are dreptul la o treime...”
(Coran 4: 11). Pentru Ibn ‘Abbas, aceasta înseamnă că dacă o femeie
moare, lăsând un soţ şi pe cei doi părinţi ai ei, soţului i se cuvine o
jumătate, mamei o treime, iar tatălui o şesime.
După o comparaţie simplă între drepturile financiare şi obligaţiile
femeii musulmane, o femeie musulmană britanică a concluzionat că Islamul
nu a tratat femeile doar cu justeţe, ci şi cu generozitate39.

PREŢUL SÎNGELUI FEMEII

Nu există nicio relatare autentică a spuselor Profetului, niciun consens


al autorităţilor religioase (Ijma') pentru a stabili că preţul de sânge plătit
pentru uciderea unei femei reprezintă jumătate din suma plătită pentru
uciderea unui bărbat. Astfel rămâne o singură tradiţie autentificată pe acest
subiect: „Pentru un suflet, o sută de cămile.” În continuarea subtitlului
Preţul sângelui, acelaşi pentru bărbaţi şi femei, şeicul Şaltut scrie: „Femeia,
ca fiinţă umană, are aceleaşi origini precum bărbatul, sângele ei este acelaşi
ca al lui, el provine din ea şi ea din el şi aceeaşi pedeapsă o vor primi
amândoi de la judecători în cazul omuciderii; chinurile Iadului sunt cealaltă
pedeapsă pentru uciderea unui bărbat sau a unei femei. Deci regula
versetului se aplică uciderii accidentale a unui bărbat sau a unei femei.”
Relatările pe acest subiect în Coran sunt generale şi nu privilegiază
bărbatul acordându-i vreun statut special: „Cel care omoară un drept-
credincios din greşeală, trebuie să slobozească un rob credincios şi să
dea un preţ de sânge familiei lui...” (Coran 4: 92). Toţi sunt de acord cu
faptul că se adresează atât bărbaţilor, cât şi femeilor; de aceea se plăteşte
aceeaşi sumă.40

ÎMBRĂCĂMINTEA ŞI COMPORTAMENTUL FEMEII

39
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 43.
40
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, pp. 15-16.
18
Vălul sau acoperământul pentru cap (hijab) reprezintă pentru
occidentali un mare simbol de opresiune şi înrobire a femeilor. Pentru a
vedea de cine şi de ce anume sunt de fapt oprimate femeile musulmance, e
suficient să menţionez că Ministerul Educaţiei din Franţa a hotărât recent
expulzarea din şcolile franeze a tuturor tinerelor femei musulmane care
poartă văl! E de neuitat scena în care poliţiştii francezi împiedică o tânără
femeie musulmană ce poartă batic să intre în liceu.
De fapt, legislaţia islamică i-a acordat o grijă deosebită femeii
musulmane, în scopul protejării demnităţii ei şi ridicării ei la o poziţie înaltă.
Condiţiile care i-au fost impuse în privinţa îmbrăcăminţii şi a podoabelor au
avut doar menirea de a o feri de stricăciunea derivată de etalarea
podoabelor cu ostentaţie. Aceasta nu constituie o limitare a libertăţii sale, ci
urmăreşte să o apere, astfel încât să nu ajungă într-o situaţie umilitoare, să
nu alunece în noroiul degradării şi să nu devină obiect al privirilor
răufăcătorilor.41 Astfel, Dumnezeu porunceşte: „Şi spune drept-
credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor,
să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi
coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor
decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau
a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor,
sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le
stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu
mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea
femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce
podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă
de Dumnezeu, pentru ca voi să izbândiţi!” (24: 31).
Oricum, este clar că nu Islamul a inventat acoperirea capului, ci există
şi în tradiţia iudeo-creştină, existând doar o diferenţă de însemnătate. Sfântul
Tertulian în faimosul său tratat „Vălul fecioarelor” a scris: ”tânără femeie,
poartă vălul când ieşi; pe stradă, ar trebui să îl porţi şi în biserică, ar trebui să
îl porţi când eşti între străini, poartă-l şi în mijlocul fraţilor tăi...”42
Coranul afirmă clar că vălul este esenţial pentru sobrietate, iar motivul
pentru care aceasta este importantă ne este precizat tot în Coran: „O,
Profetule, spune-le soţiilor tale şi copilelor tale şi femeilor
dreptcredincioşilor să se învelească în jilbaburile (rochiile) lor, căci
astfel va fi mai lesne să fie recunoscute şi să nu li se pricinuiască
necazuri! Dumnezeu este Iertător şi Îndurător!” (33: 59) Acesta este
punctul de vedere integral...sobrietatea înseamnă protecţie. Este una din
marile ironii din lumea noastră contemporană că acelaşi batic este un
venerabil semn de „sfinţenie” când este purtat...de către măicuţele catolice şi

41
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 4, 65.
42
ibidem, p. 55.
19
este defăimat, considerat simbol al „asupririi” când este purtat cu scopul
protecţiei de femeile musulmane.43
Conform normelor islamice, femeia musulmană:
o Se îmbracă şi se împodobeşte decent: „... să nu-şi arate gătelile lor,
afară de ceea ce este pe dinafară (...) şi să-şi coboare vălurile peste
piepturile lor!” (Coran 24: 31). În timpul Profetului unele femei obişnuiau
să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau
nu pentru acoperirea feţei44
o Trebuie să păstreze decenţa în mers şi în vorbire: „Şi să nu lovească cu
picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!” (Coran
24: 31); „O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre
femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de
bărbaţi], cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu
poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Coran 33: 32); îi este
poruncit să vorbească, dar conform normelor credinţei islamice.
o Trebuie să fie mai presus de toate actele menite să stârnească şi să
tenteze bărbatul, aşa cum se întâmpla în epoca ignoranţei, în perioada
preislamică, sau în varianta modernă a Jahiliyei.
o Are interdicţia de a folosi lucruri care îi afectează feminitatea. Bărbaţii
care se comportă ca femeile şi femeile care se comportă ca bărbaţii sunt
pedepsiţi la fel de către Dumnezeu.Profetul spune: „Trei [categorii de
persoane] nu intră în Paradis şi nu se bucură de vederea Frumuseţii
lui Dumnezeu în Ziua Judecăţii: un fiu care nu i-a ascultat pe părinţii
săi, o femeie masculinizată şi un adulterin”.
o Trebuie să evite să se afle într-un loc singură, cu un bărbat care nu este
soţul ei, sau cu o persoană cu care se poate căsători, pentru a păstra o
barieră între ea şi celălalt bărbat şi toate gândurile păcătoase, între
reputaţia ei bună şi zvonurile false. Profetul spune: „Niciun bărbat nu
trebuie să se afle într-un loc izolat cu o femeie şi nicio femeie nu ar
trebui să călătorească cu nimeni în afară de o persoană cu care nu
se poate căsători.” sau soţul ei, desigur.
o Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcând cazurile necesare
sau scopurile considerabile, doar pentru strictul necesar. Participarea la
rugăciunile în grup din moschee, căutând cunoaşterea, cooperarea în
caritate şi promovarea credinţei sunt situaţii în care prezenţa femeii alături
de bărbaţi este acceptată;
Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă de siguranţa
femeii şi a feminităţii sale, pentru ca ea să fie apărată de gurile profane;
Islamul îi păstrează decenţa şi castitatea, ţinând-o departe de toţi factorii de
abatere. Islamul are grijă de onoarea ei, luptând împotriva calomniei şi a
celor care o răspândesc. Mai presus de toate, Islamul îi protejează sufletul şi

43
ibidem, pp. 55-57.
44
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 21.
20
îi calmează mintea...În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate
şi rătăcire, familia de despărţire şi societatea de prăbuşire şi destrămare. Noi
trebuie să urmăm aceste precepte divine, aşa cum ne îndeamnă Dumnezeu:
„Apoi te-am aşezat Noi pe calea cea adevărată a religiei. Urmeaz-o,
aşadar, şi nu urma poftelor celor care nu ştiu!” (Coran 45: 18), pentru a
nu ajunge în situaţia celor care refuză poruncile şi înţelepciunea divină, cum
se întâmplă în Occident, care suportă consecinţele acestui lucru, precum
desfrâul, decăderea morală ce a corupt tinerii şi a dus civilizaţia la ruină şi
prăbuşire. Ni s-a recomandat să evităm cele două căi extreme: occidentul
permisiv şi sihastria severă a orientului.45

INDEPENDENŢA SOŢIEI – DIVORŢUL

Islamul are o poziţie de mijloc între creştinism şi iudaism cu privire la


divorţ. Căsătoria în Islam este o legătură sacră care nu se poate desface
decât dacă există motive. Cuplul a fost instruit să urmărească posibile
remedii oricând căsătoria lor este în pericol. Nu este recomandat să se
recurgă la divorţ decât în situaţia când nu există altă soluţie. Profetul
Muhammad le-a spus credincioşilor: „dintre toate faptele permise divorţul
este cel mai urât de Dumnezeu Preaînaltul” (Abu Dawud).
Nu este rezonabil să obligi doi oameni să rămână împreună împotriva
voinţei lor. Nu e de mirare că întreaga lume creştină a fost obligată să
permită divorţul, însă fără restricţiile şi moralitatea specifică Islamului.
Iudaismul admite divorţul chiar şi fără un motiv.
Islamul recunoaşte divorţul, dar îl descurajează pe toate căile. De asemenea
le este recunoscut ambilor soţi dreptul de a pune punct căsătoriei lor. Islamul
i-a dat soţului dreptul de divorţ (talaq). În plus, spre deosebire de iudaism, si
soţia are dreptul de a dizolva căsătoria, acest drept pe care ea l-a dobândit
se numeşte khulu (plecarea soţiei).46 În Islam este cu certitudine simplu în
teorie ca bărbatul să divorţeze de soţia sa. Dar devine foarte greu pentru el
să transpună aceasta în practică; rata scăzută a divorţurilor o demonstrează
cu prisosinţă. Pe de altă parte, deşi femeia nu poate declara divorţul precum
bărbatul, ei nu îi este dificil să îl obţină, având drept motivaţie chiar şi simplul
fapt că înfăţişarea soţului nu îi este pe plac.47 O femeie a venit la profetul
Muhammad să ceară divorţul de soţul ei. Ea i-a spus profetului că nu are de
ce să se plângă împotriva soţului ei. Singura problemă era că îl ura şi nu îl
suporta. Profetul a întrebat-o ce a primit de la el şi ea a răspuns „o grădină”.
Apoi el a întrebat-o: „Şi îi dai grădina înapoi?” Iar ea a răspuns: „Da”, după
care profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) i-a spus
omului să-şi ia grădina înapoi şi să divorţeze de ea.(Bukhari)
45
ibidem, pp. 23, 25.
46
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 31.
47
Khurram Murad, op. cit., p. 17.
21
În unele situaţii soţia poate cere divorţul de soţul ei. Cruzimea soţului,
abandonul fără motiv, soţul nu îşi îndeplineşte responsabilităţile conjugale,
etc., constituie motive de divorţ. Pe scurt, Islamul a oferit femeii musulmane
câteva drepturi de neegalat: ea poate divorţa prin khulu şi poate cere divorţul
în nume propriu. Soţia musulmană nu a fost niciodată legată de un soţ
recalcitrant. În cazul în care soţia alege să divorţeze trebuie să înapoieze
dota soţului. Returnarea cadoului de nuntă în această situaţie este o
compensaţie corectă pentru soţul dornic să o păstreze pe soţia sa în timp ce
ea a ales să îl părăsească. Coranul a ordonat bărbaţilor să nu ia înapoi dota
decât în situaţia în care soţia este iniţiatoarea divorţului.48
Subiectul divorţului este coplex, condiţiile, paşii, principiile, drepturile
şi obligaţiile ce implică un asemenea proces în legislaţia islamică sunt
nenumărate şi rămâne ca fiecare să-şi dea silinţa să le studieze în propriul
sistem, Şaria.

POLIGAMIA ŞI FEMEILE

Misionarii şi orientaliştii tratează subiectul poligamiei ca pe un ritual


islamic, ca pe una dintre obligaţiile musulmanului sau, cel puţin, ca pe o
practică islamică plăcută. Aceasta este o înţelegere greşită, o prejudecată.
Copleşitoarea normă a mariajului, pentru un musulman, implică doar
căsătoria cu o femeie care să îi fie alinarea, bucuria sufletului său,
îngrijitoarea casei sale şi în care să aibă încredere şi să îi spună secretele.
Astfel, calmul, iubirea şi mila, bazele unui mariaj conform Coranului, îi va
susţine. Prin urmare învăţaţii spun: „Este nerecomandat ca un bărbat care
are o soţie virtuoasă, modestă şi care este de ajuns pentru el să se
căsătorească cu alta. Aceasta îl expune la ceea ce este interzis.” Dumnezeu
Atotputernicul spune: „Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu
[toate] soaţele, chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi
cu totul [către vreuna dintre ele], lăsând-o [pe cealaltă] ca atârnată!”
(Coran 4: 129). Profetul a zis: „Bărbatul care a avut două soţii şi a
înclinat spre una din ele, în Ziua Judecăţii va fi înclinat într-o parte.”
Unui bărbat îi este interzis să se căsătorească cu o a doua soţie, dacă el se
teme că nu va fi capabil să întreţină o a doua soţie sau se teme că nu va fi
corect.49
Părintele Eugene Hillman scrie în cartea sa „Reexaminarea
poligamiei”: „Nicăieri în Noul Testament nu există un ordin explicit prin care
să se susţină că mariajul este monogam şi nici o poruncă prin care poligamia
este interzisă.”, deşi poligamia era o practică comună şi in societatea
evreiască din timpul profetului Isus. Părintele Hillman accentuează faptul că
biserica romană a interzis poligamia cu scopul de a se conforma culturii

48
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 33-34.
49
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, 69.
22
greco-catolice (care prescria doar o soţiei legală, în timp ce tolera prostituţia
şi concubinajul). El l-a citat pe Sfântul Augustin: „Acum într-adevăr în
timpurile noastre, în conformitate cu obiceiurile romane, nu este permis să iei
o altă soţie.” Biserica Africană şi creştinii africani le reamintesc adesea
fraţilor lor europeni că interzicerea de către biserică a poligamiei este o
practică culturală şi nu o dispoziţie categorică a creştinismului autentic.”
Coranul de asemenea permite poligamia, dar nu fără restricţii. „...dar dacă
vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură sau ce
se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte...” (4: 3).
Coranul, contrar Bibliei, limitează numărul soţiilor la patru, o condiţie
strictă fiind tratarea soţiilor cu dreptate şi în mod echitabil. Sfântul Coran nu
recomandă poligamia, nici nu o consideră un ideal. Cu alte cuvinte, Coranul
a „tolerat” sau „permis” poligamia şi nu mai mult. La întrebarea de ce este
poligamia posibilă, răspunsul este simplu: în toate timpurile şi locurile au
existat constrângeri sociale şi motive morale pro-poligamie. Versetele din
Coran indică că problema poligamiei în Islam nu poate fi înţeleasă separat
de obligaţiile faţă de orfani şi văduve: „Iar dacă vă temeţi că veţi fi
nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei –
două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele],
atunci [luaţi] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre
drepte. Aceasta [este situaţia care] vă dă cea mai mică putinţă de a
purcede nedrept.” (Coran 4: 3). Islamul este religia potrivită tuturor locurilor
şi timpului şi care nu ignoră aceste obligaţii.
În numeroase societăţi numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al
bărbaţilor. În S.U.A. sunt cel puţin 8 milioane de femei în plus faţă de bărbaţi.
Într-o ţară asemenea Guineei sunt 122 de femei la 100 de bărbaţi. Ş.a.m.d..
Pentru a se stabili un echilibru în societate în această situaţie există mai
multe soluţii, una dintre ele fiind celibatul, alţii ar prefera infanticidul feminin
(care se întâmplă în câteva societăţi din lume astăzi!). Alţii cred că singurul
mijloc este ca societatea să tolereze comportamente sexuale permisive
precum: prostituţie, sex fără căsătorie, homosexualitate, etc. Pentru alte
societăţi din Africa de astăzi, un mijloc de a soluţiona această problemă este
poligamia, considerată o instituţie socială onorabilă. De exemplu, multe
tinere mirese din Africa, creştine, musulmane sau de alte religii preferă să se
căsătorească cu un bărbat căsătorit deoarece astfel dovedeşte el însuşi că e
un soţ responsabil. Multe soţii îşi îndeamnă soţii să îşi mai ia o soţie pentru
că nu îşi doresc ca ei să se simtă singuri. Aceste femei au simţit că
poligamia poate fi o experienţă fericită şi benefică dacă soţiile cooperează
între ele.50 E de remarcat, totuşi, că majoritatea musulmanilor au avut doar o
soţie. Faptul că există câţiva musulmani care au avut mai mult de o soţie a
devenit un subiect pentru propagandă împotriva Islamului, dând o impresie
greşită asupra modului islamic de viată. Problema este că adesea femeile
50
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 47-49.
23
din vest, dar şi din alte culturi privesc poligamia ca pe un semn de degradare
al femeilor. Pentru acele femei, eu le spun: “Voi aveţi religia voastră, iar eu
am religia mea!”(109:4) În societatea islamică nu există „iubite” (ibovnice).
Islamul le-a dat femeilor demnitate prin căsătorie şi le-a protejat de
exploatarea bărbaţilor egoişti şi lacomi. Este mai bine şi mai demn să ai mai
mult decât o soţie decât să ai un număr de iubite. Islamul te face
răspunzător de faptele tale. Astfel, nu există familii cu un singur părinte sau
copii nelegitimi în societatea islamică.51
În Islam poligamia este o chestiune care presupune consensul
mutual. Nimeni nu poate forţa o femeie să se căsătorească cu un bărbat
căsătorit. Soţia are dreptul să scrie în contractul de căsătorie că nu este de
acord ca soţul să se căsătorească cu o altă soţie. Cineva cu siguranţă poate
spune că rata căsătoriilor poligame în lumea islamică este mult mai scăzută
decât rata relaţiilor extraconjugale din vest. Cu alte cuvinte, bărbaţii
musulmani contemporani sunt de departe mult mai monogami în comparaţie
cu cei din lumea occidentală. Billz Graham, un eminent evanghelist creştin a
recunoscut acest lucru. El spune: „Creştinismul nu poate compromite
chestiunea poligamiei. Dacă până astăzi nu a fost capabil să o facă este în
detrimentul său. Islamul a permis poligamia ca o soluţie la anumite situaţii
sociale şi a lăsat-o la latitudinea firii umane, strict în cadrul definit de lege.
Tările creştine fac un mare spectacol din monogamie, dar de fapt ele
practică poligamia. Nu surprinde pe nimeni rolul jucat de amante în
societatea occidentală. Islamul este o religie cu o bază corectă şi a permis
musulmanilor să se căsătorească cu o a doua soţie, dacă trebuie, dar
interzice strict orice alt tip de legătură cu scopul de a apăra probitatea
morală a comunităţii. Unul dintre paradoxurile impenetrabile din „civilizata”
noastra lume modernă52 este faptul că înşelarea soţiei fără acordul ei este
perfect legitim, dar luarea unei a doua soţii cu liberul acord al primeia
înseamnă încălcarea legii.

♥ CELE MAI MARI PATRU FEMEI MUSULMANE

51
Ghulam Sarwar, Islam-credinţă şi învăţături, Ed. Islam, Bucureşti, 2003, p. 187.
52
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 52.
24
Profetul a spus: "Printre femeile întregii lumi, patru sunt de seamă:
Khadijah, Fatimah, Mariam (Maria) şi Asiiah (soţia Faraonului)".53

Khadijah – prima musulmană


"Când nimeni nu m-a crezut, Khadijah m-a crezut. Ea m-a făcut
parteneră în averea ei." Acestea sunt cuvintele Profetului Muhammad
despre prima lui soţie - marea doamna musulmană Khadijah-ul - Kubra'.;54
Ea era o doamnă nobilă, bogată din Mekkah. Era o femeie de afaceri,
de succes, văduvă de două ori. Şi-a dovedit inteligenţa în administrarea
afacerilor, testându-l prima oară pe Muhammed, când acesta a început să
lucreze pentru ea. De asemenea, ea a refuzat numeroase propuneri de
căsătorie din partea bărbaţilor mai de seamă ai tribului Quraiş care erau
atraşi de frumuseţea şi bogăţia ei. Aceasta până când Khadijah a remarcat
calităţile deosebite ale lui Muhammed şi s-a decis să facă ea primul pas de
a-l cere în căsătorie.55 S-a căsătorit cu Profetul când ea avea patruzeci de
ani şi el douăzeci şi cinci de ani. Au avut şase copii: doi băieţi, Qasim şi
Abdullah (Tahir şi Tayyib, care au murit tineri) şi patru fete, Zainab,
Ruqaiyyah, Omm Kalthum şi Fatimah. Khadijah a trăit cu Profetul douăzeci
şi cinci de ani şi a fost singura soţie a Profetului în acest timp.
După cincisprezece ani din căsătoria lor, când Profetul obişnuia să se
izoleze în peştera Hira pentru a reflecta asupra vieţii şi a creaţiei lui
Dumnezeu, Khadijah niciodată nu l-a abandonat, ci l-a susţinut mereu şi
obişnuia să-l viziteze. E uimitor cum o femeie de cincizeci şi cinci de ani
putea urca muntele pentru a se întâlni cu soţul ei în peşteră, doar pentru a
reflecta şi a sta împreună. A fost o femeie minunată şi o mare binecuvântare
pentru Muhammed.
Când revelaţia a venit de la Dumnezeu şi Muhammad a venit la ea
speriat, ea l-a liniştit spunându-i: “Nu, jur pe Dumnezeu că El niciodată nu s-
ar mânia pe tine! Tu îţi ajuţi rudele, îi iei apărarea celui slab, îl ajuţi pe sărac
şi pe cel aflat în nevoie, tu întâmpini oaspeţii şi înduri multe greutăţi pe calea
adevărului.”56 Khadijah a acceptat şi a devenit prima musulmană. Acceptarea
de către ea a Islamului i-a ajutat răspândirea printre locuitorii din Mekka. A
fost lângă Profet tot timpul. Averea lui Khadijah a fost folosită pentru cauza
Islamului…ea a avut de suportat o imensă tensiune şi suferinţă în timpul
boicotului la Shi'bi Abi Talib, timp de trei ani. 57 Chiar şi aşa, Khadija, care
avea pe atunci şaizeci şi cinci de ani, a ales să stea cu soţul ei, deşi liderii
quraişiţi i-ar fi permis să-şi cumpere hrană, cu condiţia de a rămâne în casa
ei.

53
Ghulam Sarwar, op. cit., p. 156.
54
ibidem, p. 154.
55
Amr Khaled, op. cit., p. 39.
56
ibidem, p. 50.
57
Ghulam Sarwar, op. cit., pp. 154-155.
25
Marea doamnă musulmană Khadijah, prima musulmană, a murit pe 10
Ramadan în al zecelea an al profeţiei, în 620 e.n., la vârsta de şaizeci şi
cinci de ani, în braţele lui Muhammed, demonstrând cât de importantă este
căsătoria în Islam. Când era pe patul de moarte s-a întâmplat un lucru
uimitor. Îngerul Gibril a venit de la Dumnezeu Preaînaltul cu urări pentru
Khadija...El a spus: „Salut-o din partea Domnului meu şi din partea mea şi
dă-i ei vestea bună că va avea un palat din ’qasab’ (perle) în Paradis, unde
nu va avea parte nici de necazuri şi nici de suferinţe.” Când Profetul i-a spus
aceste vorbe, ea a răspuns:” El este sursa păcii, de la El vine pacea şi pacea
fie asupra îngerului Gibril!”58 Moartea ei a fost o mare pierdere pentru
Muhammad. El spuse: "Nu pot îndura scena. Cred că Dumnezeu a păstrat
mult bine în ea." El a iubit-o pe Khadijah atât de mult încât dupa moartea ei
obişnuia să-şi amintească adesea de ea59, datorită comportamentului ei.
Lumea ar putea fi schimbată de mari doamne musulmane precum Khadijah.
Unii orientalişti pretind că Profetul s-a căsătorit cu multe femei pentru
a-şi satisface poftele trupeşti (şi că ar promova poligamia). Acest lucru nu
este adevărat, deoarece el a fost cast până la douăzeci şi cinci de ani de
ani. Astfel procedează un bărbat ahtiat după plăceri? Mai mult, el a refuzat
să se căsătorească după moartea Khadigei şi a avut grijă de cele două fiice
necăsătorite ale sale, în special de Fatima care avea paisprezece ani. Doi
ani mai târziu s-a recăsătorit cu o văduvă, Sedwa, deoarece ea nu putea să
se întreţină după moartea soţului, decedat în timpul emigrări în Etiopia. Mai
târziu s-a căsătorit cu Aişa şi apoi cu celelalte soţii; toate aceste căsătorii au
avut ca scop da’uah (activitate misionară).

Fatimah - Conducătoarea femeilor

Fatimah, cea mai tânără dintre cele patru fiice ale Profetului, e
cunoscută ca Sayyidatun Nisa' (Conducatoare a femeilor). După moartea
mamei ei Khadijah, ea şi-a slujit tatăl cu total devotament şi dragoste.
Profetul a iubit-o foarte mult şi i-a pastrat o adânca afecţiune,60 spunând
despre ea: „Fatima este o parte din mine; ce mă întristează pe mine, o
întristează pe ea şi ce mă mulţumeşte pe mine, o mulţumeşte pe ea.”61
Dupa Hadis-uri, Fatimah era privită ca o mare doamnă respectată de
către femeile din acel timp, datorită personalităţii, bunătătii, politeţii şi
demnitaţii ei. Fatimah a luat parte la bătălia de la Uhud şi i-a îngrijit pe
soldaţii musulmani răniţi. Ea bandaja rănile, ajutată de Profet în timpul
bătăliei. De asemenea, a luat parte la bătălia de cucerire a Mekkăi.

58
Amr Khaled, op. cit., pp. 93-94.
59
Ghulam Sarwar, op. cit.,, p. 155.
60
Ibidem, p. 56.
61
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, pp. 44-45.
26
Fatimah a murit la câteva luni după moartea Profetului, pe 3 Ramadan,
în 11 AH la treizeci de ani.62 Ea a relatat că în noaptea în care Profetul a
murit, “El mi-a spus că va muri la noapte şe eu am plans. Apoi mi-a spus că
eu voi fi prima din familia sa care-l va urma şi eu am râs.”63 Înainte de a muri,
ea şi-a exprimat dorinţa ca trupul ei să fie dus pentru rugăciunea de
înmormântare într-un asemenea mod ca nimeni să nu recunoască dacă e
corpul unui bărbat sau al unei femei,64 dovedind că era o musulmancă
ideală.
Murind atât de curând după moartea Profetului, n-a putut nara mai
mult de 18 sau 19 Hadisuri, cu o mare valoare însă pentru legislaţia islamică
(Şaria).

Aişa – mama credincioşilor

Această mare doamnă musulmană a fost căsătorită cu Profetul după


moartea primei sale soţii, Khadijah…a fost căsătorită cu Profetul la 9 ani, dar
a mers sa trăiască cu el doar când a avut doisprezece ani (unii spun
cincisprezece), o vârstă obişnuită pentru acea vreme. Tatăl ei a fost Abu
Bakr, cel mai apropiat prieten al Profetului şi primul Khalifa al Islamului.

Aişa era foarte talentată şi avea o memorie minunată. Ea a crescut


într-un mediu islamic. În timpul copilăriei, Aişa a memorat un număr de sure
din Coran. Aişa a avut norocul de a fi instruită sub îndrumarea unuia dintre
cei mai mari învătători ai omenirii, Profetul Muhammad. Această instruire a
făcut din ea una din cele mai remarcabile femei musulmane din istoria
islamică. Ea a fost complet devotată Profetului, soţului ei, iar el a iubit-o
foarte mult, nu pentru frumuseţea ei fizică, ci pentru inteligenţa, spiritul ei de
judecata şi personalitatea ei. Dacă Aişa iubea pe cineva mai mult decât pe
soţul ei Muhammad, acela era Atotputernicul Dumnezeu, şi aceasta era
învăţătura Profetului. Aişa obişnuia sa-l însoţeasca pe Profet în rugăciuni.
Obişnuiau să se roage perioade lungi, plângând şi cerând iertarea lui
Dumnezeu. Profetul a murit în braţele ei.

Aişa întotdeauna susţinea adevărul. A învaţat pe mulţi oameni Islamul.


Ea era o autoritate în multe chestiuni ale legii islamice, în special în cele care
le priveau pe femei. Ea a narat 2210 Hadis-uri. A murit la vârsta de şaizeci şi
şapte de ani pe 17 Ramadan, 58 AH. Viaţa ei arăta la ce statut înalt se poate
ridica o femeie musulmană.

Înainte de Islam, femeile nu aveau nici un statut în societate; Islamul


le-a dat o poziţie foarte importantă. Islamul vrea să vadă femeia

62
Ghulam Sarwar, op. cit., pp. 156-157.
63
Amr Khaled, op. cit., p. 280.
64
Ghulam Sarwar, op. cit, p. 157.
27
dezvoltându-şi talentele şi contribuind la societate ca mama sau soţie şi
rămânând supusă şi virtuoasă. Femeile musulmane pot atinge culmi înalte.
Dumnezeu Creatorul le-a stabilit şi îndatoririle potrivit naturii şi constituţiei lor
biologice.65

Asiiah – o musulmancă exemplară

Asiiah era soţia Faraonului cel neîndurător. Ea ne este dată ca model


de dreptcredincioasă de către Dumnezeu, pentru caracterul ei exemplar,
caracterul ei şi dorinţa de a căuta doar mulţumirea şi Îndurarea lui
Dumnezeu şi Paradisul. Astfel, se spune în Coran: “Şi Dumnezeu a dat-o
drept pildă pentru aceia care cred pe muierea lui Faraon, care a zis:
“Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe
mine de Faraon şi de fapta sa şi mântuieşte-mă p mine de neamul de
nelegiuţi!” (66: 11)

Fecioara Maria – “mama drept-credincioşilor”

Maria, mama Profetului Isus, este numită de către musulmani “mama


drept-credincioşilor”, întrucât reprezintă, prin toate faptele sale, un model
demn de urmat. Mariei şi familiei ei le sunt dedicate trei capitole mari în
Sfântul Coran: capitolul (3) numit familia lui ‘Imran (‘Imran fiind tatăl Mariei),
capitolul (5) Mesei Coborâte din Cer (cunoscută drept Cina cea de taină) şi
capitolul (19) numit Maria.66 În foarte multe alte capitole coranice ni se
aminteşte de ea şi de fiul său, Isus. Coranul a făcut din Maria un exemplu de
puritate, umilinţă în faţa lui Dumnezeu şi credinţă în cuvântul Său: „Şi [la fel
şi] pe Maria, fiica lui 'Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea
din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în
scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie.” (Coran 66:
12).67
Dumnezeu a ales-o pe Maria pentru a le aduce moralitatea şi religia
autentică oamenilor care şi-au abandonat religia originară şi au adoptat tot
felul de superstiţii şi speculaţii68 şi pentru a se îndeplini minunea lui
Dumnezeu pentru oameni: „Îngerii au zis: „O, Maria! Dumnezeu îţi
vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa (Mesia,
Isus), fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul
dintre cei mai apropiaţi (de Dumnezeu)!” Pentru musulmani, (din tafsir)
prin aceasta Maria a contribuit la îndeplinirea perfecţiunii lui Dumnezeu de a
crea, astfel, naşterea miraculoasă a lui Isus fără tată completează toate
posibilităţile divine de a crea oamenii: din bărbat şi femeie; fără bărbat şi fără
65
ibidem, pp. 157-159.
66
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 5-6.
67
Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 39.
68
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit p. 56.
28
femeie (Adam); din bărbat, dar fără femeie (Eva) şi din femeie, dar fără
bărbat (Isus). Fecioara Maria a crescut neprihănită, în adorare şi
cucernicie69, iar Dumnezeu a onorat-o, aşezând-o deasupra tuturor femeilor:
„Îngerii au zis: „O, Maria! Dumnezeu te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a
ales peste femeile lumilor/”” (3: 42) Ea este un model şi prin felul cum a
înfruntat acuzaţiile lumii. Cu toate acestea, trebuie menţionat că
musulmanilor, femei şi bărbaţi, le este interzisă orice adorare sau adresare
de rugi către Maria, fiind conştienţi că asocierea altcuiva lui Dumnezeu este
singurul păcat de neiertat pentru Dumnezeu: „Şi când va zice Dumnezeu
(În Ziua de Apoi): „O, Isus, fiu al Mariei! Le-ai spus tu oamenilor: „Luaţi-
mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei în locul lui Dumnezeu?”,
el îi va răspunde: „Mărire Ţie! Eu nu aş fi putut să spun ceea ce nu
aveam dreptul să spun!...”...”(Coran 5:116-117)
Prin modelul Mariei, Dumnezeu ne prezintă caracterul ideal al femeii
musulmane. Acest caracter este complet diferit de caracterul obişnuit al
femeilor din societăţiler laice din zilele noastre.70

 FORME ALE SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ÎN SOCIETĂŢILE


ISLAMICE
a) SISTEMUL ZAKAT (DANIEI) - CONTRIBUŢIA LA
BUNĂSTAREA CELORLAŢI

Zakat (contribuţie a prosperităţii) este al treilea pilon al Islamului. Zakat


se cere platită o dată pe an în economii la rata de 2,5%. Această rată se
aplică în bani gheaţă, economii bancare, bijuterii din aur şi argint. Rata
pentru vite şi produse agricole este diferită. Zakat este o plată obligatorie, nu
e nici caritate, nici taxă. Caritatea este optională, iar taxele pot fi folosite de
stat pentru orice scop, dar Zakat trebuie cheltuit în limitele unor percepte
fixe, precum ajutarea săracilor, nevoiaşilor, plata salariilor colectorilor
acestuia, eliberarea sclavilor, datornicilor, călătorilor nevoiaşi, pentru a
câştiga inimi şi pentru cauza lui Dumnezeu: “Milosteniile [din Danie] sunt
numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei care ostenesc pentru
ele, pentru cei ale căror inimi se adună (întru credinţă), pentru
slobozirea robilor,pentru cei îndatoraţi greu, pentru calea lui Dumnezeu
şi pentru călătorul aflat pe drum. [Aceasta este] poruncă de la
Dumnezeu, iar Dumnezeu este Atoateştiutor [şi] Înţelept.” (Coran 9:
60).71

69
*Liga Islamică şi Culturală din România, op. cit., p. 56.
70
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit, p. 53.
71
Ghulam Sarwar, op. cit., pp. 80-81.
29
Zakatul este o formă de securitate socială. Statul islamic este
răspunzător de asigurarea necesităţilor de bază în hrană, îmbrăcăminte,
locuintă, medicină şi educaţie pentru fiecare cetăţean72, educaţia la toate
nivelele ei fiind gratuită într-un stat Islamic. Prin plata Zakatului, introdusă
încă din secolul al VII-lea, bogaţii îsi împart averea cu săracii şi astfel
procesul concentrării averii este controlat, iar distribuirea corectă asigurată.
În completarea părţii obligatorii a Zakat-ului, musulmanii sunt îndemnati în
Coran să aducă contribuţii voluntare pentru a-i ajuta pe sărmani, pe nevoiaşi
şi pentru alte scopuri de prosperitate. Aceasta contributie voluntara se
numeste Sadaqah (caritate sau pomană).73 Anas a relatat că Trimisul lui
Dumnezeu a spus: “Cea mai bună pomană este hrănirea unui stomac
înfometat.” (Baihaqi)

b) INSTITUŢIILE DE BINEFACERE

Pe vremea Profetului au apărut aşezămintele religioase


(waqf), care furnizau tuturor instituţiilor sociale resursele financiare care le
ajutau să-şi îndeplinească menirea lor umanitară nobilă.
Au existat două feluri de instituţii: unele înfiinţate de stat, constând din
bunuri şi asezăminte vaste şi altele înfiinţate de persoane: prinţi,
comandanţi, bogătaşi, femei.
Printre instituţiile de binefacere, cele mai importante au fost:
o moscheile - Moscheea a reprezentat primul nucleu al şcolii în civilizaţia
islamică. Ea nu era doar loc de adorare, ci era şi şcoală în care
musulmanii învăţau scrisul, cititul, Coranul, stiinţe juridice, lingvistică şi
alte ramuri ale ştiinţei.74
o şcolile – învăţământul era şi este gratuit, pentru ambele sexe; elevilor şi
studenţilor asigurându-li-se masa, cazarea peste noapte, posibilităţi de a
studia şi de a-şi îndeplini îndatoririle religioase. Fiecare şcoala avea şi o
moschee, săli de studiu, dormitoare pentru elevi şi studenţi, bibliotecă,
bucătărie şi baie. Mai întâlnim şi astăzi astfel de şcoli75
o spitalele – un exemplu al complexităţii serviciilor spitalelor: Marele spital
Al-Mansuri din Cairo: i s-au anexat o moschee, o şcoala şi un oficiu
pentru orfani; Toata lumea se putea interna în acest spital şi să
beneficieze de tratament. Bolnavii primeau la plecare din spital, dupa ce
se vindecau, un rând de haine, iar celor care mureau li se asigurau
pregătirile, giulgiul şi înmormantarea. Au fost numiti pentru spital medici
pentru diverse specialităţi, precum şi infirmieri şi slujitori care să-i ajute pe
bolnavi, să le aranjeze paturile, să le spele veşmintele şi să le fie de
ajutor la baie, ajungându-se astfel ca pentru fiecare bolnav să revină doi
slujitori. O sală mare fusese amenajată în care medicul-şef ţinea lecţii de
72
ibidem, p. 191.
73
ibidem, p. 82.
74
Mustafa Sabaayi, Particularităţi uimitoare ale civilizaţiei islamice, Ed. Golden, Constanţa, 2008, p. 141.
75
Ibidem, p. 143.
30
medicină pentru studenţi; lucrul cel mai interesant este faptul că spitalul
nu oferea servicii numai bolnavilor internaţi in ele, ci oferea alimente,
băuturi şi medicamente şi la domiciului celor care aveau nevoie de ele.76
o caravanseraiurile şi hotelurile destinate călătorilor devotaţi lui Dumnezeu
şi altor oameni săraci,
o azilurile, căminele şi casele de oaspeţi în care se retrăgeau cei care voiau
să se dedice adorării lui Dumnezeu,
o casele speciale construite pentru săracii care nu aveau posibilităţi să
cumpere sau să închirieze locuinţe,
o instalaţiile pentru distribuirea apelor tuturor oamenilor pe drumurile
publice,
o cantinele populare în care se distribuiau pâine, carne, ciorbă şi dulciuri,
existente până aproape de zilele noastre,
o azilul sultanului Selim şi azilul şeicului Muhi ad-Din din Damasc
o casele destinate pelerinilor care se aflau la Casa Sfântă a lui Dumnezeu
de la Mekka.
o Instituţiile destinate întreţinerii drumurilor, barajelor şi podurilor, precum şi
cimitirelor, unii oameni donând întinse suprafeţe de pământ pentru a
deveni cimitire publice.
o instituţiile de caritate pentru cele necesare înmormantarii saracilor
decedati.
o instituţii de caritate destinate realizării solidarităţii sociale, aşa cum erau
casele pentru copii abandonaţi şi orfani, pentru circumciderea şi îngrijirea
lor, căminele pentru invalizi, orbi şi bătrâni în care aceştia aveau parte de
un trai demn, asigurându-li-se locuinţa, hrana, îmbrăcămintea şi
invăţământul.
o instituţii pentru asistarea deţinuţilor, pentru asigurarea hranei necesare,
menţinerea sănătăţii
o instituţii pentru asigurarea de însoţitori care să-i conducă şi să-i asiste pe
nevăzători şi pe invalizi.
o instituţii destinate sprijinirii căsătoriei tinerilor care nu aveau posibilitatea
să suporte cheltuielile necesare pentru căsătorie şi asigurarea dotei.
o instituţii pentru aprovizionarea mamelor cu lapte şi cu zahăr, destinate
exclusiv scopurilor caritabile.
o instituţii de caritate care asigurau tăbliţe copiilor care spărgeau tăbliţele
de scris când se întorceau acasă.
o instituţia de tratare şi îngrijire a animalelor bolnave, de hrănire a lor şi de
asigurare a păşunii cand imbatraneau.77

76
Ibidem, pp. 164-165.
77
ibidem, pp. 134-139.
31
 CONCLUZII

Aceasta este, pe scurt, ceea ce reprezintă Islamul. Aceasta nu este


nici vis, nici utopie. Pentru binefacerea omenirii, Profetul şi companionii săi
au dezvoltat şi au stabilit, în trecut, aceste principii şi această ordine, şi ele
pot fi stabilite şi aplicate, din nou, de către adevăraţii credincioşi.78
Aproape toate societăţile musulmane au un grad sau altul de abatere
de la idealurile islamice în ceea ce priveşte statutul femeii. Aceste abateri se
manifestă în două direcţii opuse. Prima direcţie este foarte conservatoare,
restrictivă şi orientată spre tradiţii, în timp ce a doua este foarte liberală şi
pro-occidentală.
Sumarizând, părerea conform căreia femeia musulmană are un statut
umil din cauza Islamului este o concepţie greşită. Problemele musulmanilor
în general se datorează unui slab ataşament faţă de Islam. Totuşi, Islamul
rămâne cea mai practicată religie.
Se cuvine ca nemusulmanii să realizeze marea prăpastie între
credinţă şi practici. Ne minunăm că mulţi dintre cei care se convertesc la
Islam într-o ţară asemenea Marii Britanii sunt femei. În S.U.A. femeile
convertite la Islam sunt mai numeroase decât bărbaţii, 4 femei la un bărbat.
În legătură cu această creştere impresionantă, ambasadorul Herman Eilts a
declarat în faţa Comitetului Afacerilor Externe al Casei reprezentanţilor
Congresului SUA în 24 iunie 1985: “…dar pe mine m-a impresionat că
Islamul este religia monoteistă cu cea mai mare viteză de propagare.
Aceasta este ceva de care trebuie să ţinem cont. Ceva este corect în
Islam. El atrage mulţi oameni buni. Da, ceva este corect în Islam şi este
timpul să descoperim acel ceva.”79 Sper că această lucrare este un pas în
această direcţie.

BIBLIOGRAFIE

1. Abdel Aziym, Dr., Sherif, Femeia în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti,

2008
2. Al-Fahim, Abdul Rahim, Două sute de Hadisuri profetice, Ed. AMR,

Bucuresti, 2008

78
Meududi, op, cit., p. 46.
79
Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 58-62.
32
3. Khaled, Amr, Pe urmele lui Muhammed, Ed. Golden, Constanţa,

2008
4. Liga Islamică şi Culturală din România, Traducerea sensurilor

Coranului cel Sfânt în limba română, Ed. Islam, Bucureşti, 2006.


5. Meududi, Ce înseamnă Islamul, Ed. Taiba, Bucureşti, 2003

6. Murad, Khurram, Şaria-legislaţia islamică, Ed. Taiba, Bucureşti,

2007
7. Qaradawy, Prof., Dr., Yusuf , Permis şi interzis în Islam, Ed. Islam,

Bucureşti, 2003
8. idem, Statutul femeilor în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti, 2008

9. Sabaayi, Mustafa, Particularităţi uimitoare ale civilizaţiei islamice,

Ed. Golden, Constanţa, 2008


10. Sarwar, Ghulam, Islam-credinţă şi învăţături, Ed. Islam, Bucureşti,

2003
11. Yahya, Harun, Fecioara Maria, Ed. Taiba, Bucureşti, 2007

12. Zarqa, Mustafa Ahmad, Muhammed – modelul perfect pentru

omenire, Ed. Islam, Bucureşti, 2008

33