V. 2.

TEMPERAMENTUL-LATURA DINAMICO ENERGETICA A PERSONALITATII

1. DELIMITARI COCEPTUALE/ DEFINITIE

Temperamentul este un ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii

psihologici, constituie personalitatea; este latura energetica si dinamica a personalitatii; este preponderent
innascut. Indicatorii psiho-comportamentali ai temperamentului sunt:
1. impresionabilitatea
2. impulsivitatea
3. ritmul reacţiilor şi trăirilor psihice
4. tempoul modificărilor neuropsihice temperamentale
5. expresivitatea psihică.
A cunoaste intocmai trasaturile unui om este un demers foarte complex. In sprijinul intelegerii,
acestora se pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei, apoi se observa gradul de activism,
rapiditatea cu care actioneaza la stimularile externe, implicarea in sarcini care prezinta un efort sustinut,
modul cum se reactioneaza fata de semenii sai.
Inaintarea in cunoastere se bazeaza pe observatia ca personalitatea umana se
structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute cat si dobandite. Atunci cand ne referim la
cele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite sociocultural,
despre caracter. Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii, mai ales ca in ansamblul personalitatii acestea
se regasesc in interdependenta.
Între tipul de activitate nervoasă superioară (a.n.s.) - definit prin intensitatea, echilibrul şi
mobilitatea proceselor centrale de excitaţie şi inhibiţie - şi temperament există o relaţie directă şi strânsă.
Tipul de activitate nervoasă superioară formează baza neurofuncţională a temperamentului. Dacă tipul de
a.n.s. determină categoria de temperament, dezvoltarea psihică condiţionează modul concret în care se
configurează acest temperament. Dacă însuşirile dinamico-energetice ca atare sunt înnăscute, determinate
genetic, integrarea lor în plan psihocomportamental (adică în dinamica proceselor psihice şi a actelor motorii)
se realizează în ontogeneză. Însă, întrucât însuşirile bioenergetice se imprimă ca atare pe tabloul
comportamental ce se elaborează stadial în cursul vieţii individului, structura temperamentală şi, respectiv,

1
tipul temperamental sunt înnăscute reprezentând astfel, alături de predispoziţii, „elementul" ereditar în
organizarea internă a personalităţii.
Natura psihică a temperamentului este afectivo-reactivă, temperamentul fiind fundamentul
emoţional al personalităţii. G. ALLPORT arata ca temperamentul vizeaza fenomene caracteristice unui
individ, reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De asemenea, el implica
dispozitia sa afectiva persistenta. Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului,
descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv, a stabilitatii si profunzimii trairilorLocul temperamentului în
cadrul personalităţii: în structura de ansamblu a personalităţii, temperamentul nu are o semnificaţie
axiologică (nu există temperamente bune sau rele), ci ne arată doar cum se exteriorizează şi se manifestă o
persoană într-o situaţie concretă (sub aspectul indicatorilor psihocomportamentali). El influenţează
personalitatea, nuanţează modul de manifestare a celorlalte laturi ale personalităţii, dar nu determină
conţinutul vieţii psihice, nu generează prin sine însuşi nici conţinuturi psihice nici performanţe, ci reprezintă
modul de a fi, stilul comportamental. În principiu, tipurile temperamentale sunt echipotenţiale: pe fondul unor
scheme temperamentale diferite, în ontogeneză se formează profiluri de personalitate asemănătoare din punct
de vedere aptitudinal şi caracterial, şi invers, pe fondul aceleiaşi scheme temperamentale se elaborează
profiluri de personalitate diferite.
Exista tot atatea tipuri de temperament cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este un
fapt singular, in masura in care fiecare om este unic. Din necesitati de cunoastere s-au facut adesea comparatii
si diferentieri intre diversele aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar clasificari, ceea ce a condus la
variate tipologii.
.
2. TIPOLOGII TEMPERMENTALE

A. TIPOLOGII MORFOLOGICE SAU BIOCONSTITUŢIONALE

I. Tipologia lui HIPPOCRATE

Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor

Antichitatii, HIPPOCRATE si GALENUS. Ei au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele
patru „umori” (sange, limfa, bila neagra si bila galbena) determina temperamentul. Pe aceasta baza ei stabilesc
patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.
1. Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este inegal
in manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Are tendintat de dominare in grup si se daruieste cu
pasiune unei idei sau cauze.

2
 2. Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatii. Fire activa,
schimba activitatile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar
sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri sau deceptii sentimentale si
stabileste usor contacte cu alte persoane.
3. Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in ttot ceea ce face, pare a dispune de o
rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fire
inchisa, putin comunicativa, prefera activitatile individuale.
4. Melancolicul este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine,
melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.

II. SHELDON, după gradul de dezvoltare a celor trei foiţe embrionare –

endoderm, mezoderm şi ectoderm, stabileşte trei biotipuri generând trei temperamente
1. endomorf - visceroton
2. mezomorf - somatoton
3. ectomorf - cerebroton.

B. TIPOLOGII PSIHOFIZIOLOGICE

I. Tipologia lui PAVLOV

Explicare diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ivan Petrovici Pavlov,
de caracteristicile sistemului nervos central:
• Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezisetnta
mai mare sau maica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Din acest
punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puernic si sistem nervos slab;
• Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie
de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sisetmul nervos este mobil, iar daca
trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;
• Echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si
inhibitia). Daca ele au forte aproximaiv egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibtrat.
Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia.
Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos:
1. tipul puternic – neechilibrat – excitabil (corelat cu tetmperamentul coleric)

3
 2. tipul puternic – echilibrat – mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)
3. tipul puternic – echilibrat – inert (corelat cu temperamentul flegmatic)
4. tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)

II. GHEORGHE ZAPAN (1984) a adăugat la cele trei însuşiri ale sistemului nervos stabilite de
PAVLOV, încă trei dimensiuni (indici) temperamentale -1. persistenţa, 2.tonusul afectiv,3. direcţia - în
cadrul a patru subsisteme: 1. motor-general, 2. afectiv,4. perceptiv-imaginativ,5. mental. Rezultă patru tipuri
temperamentale:
1. tipul active
2. tipul afectiv
3. tipul artistic
4. tipul gânditor

III. În funcţie de grupele sangvine, B. MONTAIN identifică 4 temperamente:

1. grupei sangvine A îi corespunde temperamentul armonic

2. grupei sangvine 0 îi corespunde temperamentul melodic
3. grupei sangvine B îi corespunde temperamentul ritmic
4. grupei sangvine AB îi corespunde temperamentul complex

C. TIPOLOGII PSIHOLOGICE

I. Tipologia lui JUNG si EYSENCK

Psihiatrul elvetian CARL JUNG a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca,
in afara unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientati
predominantspre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant
spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor.
1. Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg
sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei.
2. Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie
si greu adaptabili. Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la
extrovertit si de la introvertit.

4
 Psihologul englez HANS EYSENCK reia aceasta distinctie a lui JUNG, amplificand cazuistica
probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita grad de nevrozism. Aceasta exprima stabilittatea sau
instabilitateta emotionala a subiectului. EYSENCK a reprezentat cele doua dimensiuni pe doua axe
perpendiculare, obtinand tipuri, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.
1. extravertit – stabil,
2. extravertit – instabil
3. introvertit – stabil
4. introvertit – instabil

II. Tipologia scolii franco – olandeze

Psihologii olandezi G. HEYMANS si E. D. WIERSMA propun o tipologie a temperamentelor

mult mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi RENE LE SENNE si GASTON
BERGER. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si rasunetul. Din combinarea
lor rezulta opt tipuri temperamentale.
Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii
au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-emotivii sunt aceia care
se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.
Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o continua
dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva vointei lor, cu efort si
plangandu-se continuu.
Rasunetul se refera la ecoul pe care il auasupra noastra diferite evenimente, impresii. Acele
persoane la care evenimentele, chiar neinsemnate, au un puternic ecou sunt numite persoane secundare.
Persoanele la care ecoul evenimentelor este mic este numite persoane primare.
Exista opt tipuri de temperament:
2. pasionatii (emotivi, activi, secundari)
3. colericii (emotivi, activi,primari)
4. sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari)
5. nervosii (emotivi, non-activi, primari)
6. flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari)
7. sangvinicii (non-emotivi, activi, primari)
8. apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari)
9. amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

5
 D. TIPOLOGII PSIHOSOCIOLOGICE:

I. SPRANGER, ALLPORT ŞI VERNON:

1. tipul teoretic
2. tipul economic
3. tipul estetic
4. tipul social
5. tipul politic
6. tipul religios

II. K. HORNEY:
1. tipul complezent (dependent)
2. tipul agresiv
3. tipul detaşat

III E. FROMM:
1. tipul receptive
2. tipul exploatator
3. tipul acumulativ
4. tipul productiv

Temperamentul este cea mai generala si constanta caracteristica a personalitati umane.

Legatura existenta intre tipul de sistem nervos si temperament explica determinarea ereditara a trasaturilor
temperamentale. In consecinta, nu se poate vorbi despre o modificare radicala a temparamentului pe parcursul
vietii. Exista totusi o evolutie a temperamentului, coditionata de varsta si de interactiunea cu mediul fizic si
socio-cultural.
Cunoasterea temperamentului este deosebit de importanta pentru a putea atenua influenta
negativa a unor trasaturi asupra conduitei umane. De asemenea, ajuta la ameliorarea relatiilor
interpersonale si in orientarea profesionala. In multe domenii, selectia profesionala se bazeaza nu numai pe
criterii aptitudinale, ci si pe criterii ce au in vedere dimensiunea temperamentala a individului. A cunoaste
propriile posibilitati si limite inseamna a alege in cunostinta de cauza o profesiune cu sanse sporite de a avea
succes.