Sei sulla pagina 1di 2

Perceptia subliminala

Traian Nastase

Poate un stimul neconstientizat sa afecteze comportamentul observabil al unei persoane? Intr-


un cuvant - da. Chiar daca exista anumite controverse, sunt totusi multe dovezi stiintifice care
arata ca raspunsul observabil poate fi afectat de stimulii pe care subiectul afirma ca nu i-a
vazut. Pentru un psiholog, acest fapt nu este unul senzational si nici nu reprezinta o noutate,
dar mass-media si publicul deseori au acordat o atentie exceptionala acestui fenomen.

Ne putem intreba, ce este perceptia subliminala? Ar trebui sa fim ingrijorati (sau poate
entuziasmati) de faptul ca gandurile, atitudinile si comportamentul ne pot fi influentate de
mesaje subliminale? Termenul de perceptie subliminala sau perceptie inconstienta se refera la
stimulii prezentati sub limita constiintei. Se presupune de asemenea ca aceastia ar putea
influenta gandurile indivizilor, sentimentele, actiunile etc. Posibilitatea ca o persoana sa
inmagagineze o cantitate de informatie fara a fi constienta de acest lucru, are implicatii pentru
studiul constiintei si al setului mai larg de procese care au legatura si cu inconstientul.
Perceptia subliminala consta asadar in capacitatea organismului de a inregistra si a raspunde
la stimulii ce nu ating pragul absolut minimal. Termenul de perceptie subliminala a fost
folosit initial pentru a descrie situatiile in care sunt perceputi anumiti stimuli dar de existenta
carora nu ne dam seama.

In ce priveste perceptia subliminala, putem privi putin in timp pentru a intelege evolutia
acestui concept. Intr-o nuvela profetica, George Orwell (1984) a prezis un viitor in care
gandurile, atitudinile si comportamentul nostru ar putea fi controlat aproape in totalitate de
catre mass-media. Aceasta profetie a inceput sa capete contur la sfarsitul anilor 1950, cand
James Vicary a raportat o crestere semnificativa a consumului de cola si popcorn dupa ce, in
timpul unui film a spus ca a prezentat suliminal directivele "drink coke", "eat popcorn" (beti
cola, mancati popcorn). Potrivit lui Vicary, mesajul era prezentat pentru 3/1000 de secunda, o
data la fiecare 5 secunde. Durata mesajului era atat de scurta, incat nu putea fi perceput
constient. In ciuda acestui fapt, Vicary a raportat o crestere in sase saptamani a consumului de
popcorn (cu 57,7%) si coca-cola cu (18,1%). Chiar daca Vicary nu a publicat descoperirile
sale, noua veste senzationala a creat o adevarata frenezie in randul celor responsabili cu
protectia consumatorului, iar noile legi guvernamentale erau orientate spre a stopa aceasta
forma de control infam al mintii. Mai mult, o companie rivala, "Precon Process and
Equipment Corporation of New Orleans" a anuntat ca studia comunicarea subliminala de mai
mult timp, si ca a testat-o cu un an inaintea companiei lui Vicary.

Exista insa o problema cu studiul lui Vicary, pe care multi nu o cunosc. Cativa ani mai tarziu,
in revista « Advertising Age », 1970, el a recunoscut ca totul a fost o frauda, pentru a-si salva
de la faliment agentia de publicitate.

Si totusi, psihologii sociali si cognitivisti incep sa descopere de curand, ca stimulii prezentati


subliminal, nu doar ca sunt perceputi, dar pot avea de asemenea o influenta considerabila
asupra altor procese cognitive, posibil chiar si asupra comportamentului.

Experimentele dovedesc existenta perceptiei subliminale. A fost mai greu insa, sa se


dovedeasca modul in care perceptia subliminala influenteaza comportamentul. Am sa prezint
spre exemplificare doua experimente pentru o mai buna clarificare. Zuckerman, 1960, a
proiectat 30 de tablouri pornind de la care, doua grupuri de subiecti (unul experimental si altul
de control) trebuiau sa redacteze povesti descriptive. La inceput, cele doua grupuri, au fost
tratate similar lucrand dupa aceeasi procedura: mai intai avea loc prezentarea tabloului, apoi
descrierea lui. S-a remarcat ca lungimea povestilor redactate de subiectii celor doua grupuri
nu erau semnificativ diferite. Urmatoarele zece tablouri sunt insotite la grupul experimental de
mesajul subliminal « scrie mai mult ». Tot la grupul experimental, prezentarea a inca zece
tablouri, a fost insotita de mesajul subliminal « scrie mai putin ». S-a constata in final, variatia
conduitei subiectilor din grupul experimental, tocmai in functie de continutul mesajului
subliminal. Se demonstreaza in felul aceasta ca perceptia subliminala nu este un fenomen
gratuit, fara efecte asupra comportamentului, dimpotriva, ea este capabila de a induce anumite
conduite subiectilor fara ca acestia sa fie constienti de un asemenea fapt.

Doi cercetatori francezi, Noizet si Brouchon (1967) au inregistrat raspunsurile electrodermale


(RED) ale unor subiecti in timpul prezentarii subliminale la tahistoscop a 12 cuvinte, unele
afectogene, altele neutre. Subiectii au reactionat electrodermal la ambele categorii de cuvinte,
dar mai puternic la cele afectogene. Aceasta arata ca mesajele senzoriale sunt incarcate psihic,
chiar daca subiectul nu are constiinta actiunii lor.

Sa luam de exemplu si psihologia reclamei. In acest caz, se recurge la stimulari directe si


indirecte. Asocierea unui mesaj subliminal cu altul supraliminal congruent (unul explicit, o
poveste sau o actiune etc.) induce o activare pe fondul careia mesajul subliminal va fi procesat
mai usor. Se favorizeaza insa o clasa de comportamente generala (de exemplu mesajul
subliminal, « bea cola » poate creste gradul de insetare, dar nu si preferinta pentru bautura
respectiva).

Exista multe controverse si in ideea daca perceptia subliminala poate influenta noi
comportamente sau doar sa intareasca comportamentul la care un individ este predispus. Pot fi
facute cateva generalizari ce reies din ultimele studii. 1. Indivizii sunt capabili sa primeasca
informatii prezentate la un nivel de care ei nu sunt constienti, urmand ca ulterior sa evalueze
si sa reactioneze la continutul informatiei, impotrivindu-se continutului negativ si acceptand
mai usor continutul pozitiv. 2. Indivizii pot fi invatati noi raspunsuri la niveluri precise de
constiinta si pot folosi informatia subliminala pentru o rezolvare de probleme mai eficienta. 3.
Un raspuns predispus nu este intotdeauna necesar pentru o sugestibilitate subliminala care sa
aiba efect. Noi raspunsuri la stimuli pot fi induse. 4. Subiectii nu reactioneaza uniform la
mesajele subliminale prezentate la acelasi nivel de intensitate si durata. Oamenii au niveluri
diferite in ce priveste limita de constientizare a unui stimul. 5. Anumite trasaturi de
personalitate pot predispune anumite persoane sa fie mai sugestibile la mesajele subliminale
decat altele. Desi aceasta ar putea sa scada eficacitatea globala a aparatelor ce genereaza
stimuli subliminali, ramane intrebarea impactului pe care mesajele subliminale le au asupra
populatiei mai sugestibile. 6. Eficacitatea mesajelor subliminale poate fi dependenta de starea
motivationala si emotionala a persoanei.

Termenul de perceptie subliminala a generat si inca mai genereaza multe controverse. Cert
este ca aceasta exista, iar felul in care poate fi folosita, cauzele cat si efectele ei, raman
discutabile si tributare mai multor circumstante. In orice caz, perceptia subliminala vine sa
confirme un fapt deja cunoscut si fascinant, anume... complexitatea umana.

Potrebbero piacerti anche