Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
2011
cenusiul unei cladiri urate. Petru Popescu militeaza pt. o literatura urbana, iar scrisul sau ramane unul alert si elegant in stil. Romanul PRINS a reprezentat o noutate in epoca pt. ca, desi trateaza o tema tragica, nu este dominat de tonalitati sumbre. Are consistenta epica, iar relatarile pe care le ofera sunt tonice. Personajul, inginer, afla ca sufera de cancer. Dupa inevitabilul moment de criza, romanul ne vorbeste despre modul in care acest om isi domina sentimentul de frica, continua sa duca o viata normala si sfarseste ca un om victorios. Prin gandurile personajului sau, scriitorul vrea sa reflecte mentalitatea generatiei sale. Romanul apare la Bucuresti, in 1969 si a reprezentat un succes la public. Autorul recunoaste in scrisoarea prefata, aparuta la reeditarea volumului ca se vedea pe sine ca un scriitor muscular, vital, pe sleau si fara rusinea sentimentelor lui. Scriitorul ne ofera imaginea unui citadinism insurgent. Titlul ilustreaza metaforic drama generatiei lui. Un om este prins la vestea ca are cancer, ca moartea e iminenta si ca mai are foarte putin timp pt. viata. Pe un plan superior intuim ca este vorba de starea de captivitate a unei generatii care este condamnata la o moarte lenta. Vindecarea ar presupune sfaramarea zidurilor intre care oamenii stau captivi. Petru Popescu ne sugereaza o directie de lectura atunci cand noteaza: a trebuit sa mor ca sa-mi dau seama ca de fapt n-am trait. Romanul ne mentine intr-o tensiune pana la capat, pt. ca scriitorul ne prezinta un proces de dispersie, realizat prin intermediul realismului de notatie (St. Borbely). Drama inginerului este foarte asemanatoare cu cea a eroilor lui Sartre. Isi traieste ultimele momente din viata cu luciditate, fara sa se indeparteze de lume, fara sa evadeze in vis sau nostalgia trecutului. Stiind ca nu mai are mult de trait, incepe sa-si calculeze fiecare pas, isi face un program de viata normal si-si asteapta sfarsitul cu pragmatism. Demisioneaza de la servici, isi vinde masina, iar medicii i consulta doar la nevoie. Descoperirea pe care o face este uimitoare: descopera ca-nauntrul fiintei sale salasluieste un alt EU si descuie procesul acestei dedublari uznd de glisaje onirice sau derepaje vizionare. Este implicat intr-o relatie de iubire, dar nu doreste sa se implice prea mult afectiv. Are o sensibilitate citadina, iar prin acest lucru eroul sau se distinge de personajele cartilor la moda. Petru Popescu a recunoscut ca i repugna lipsa urbanitatii spirituale din proza romaneasca a timpului. St. Borbely: pana si evolutia nebuna a celulelor canceroase din corpul lui poate fi interpretata ca metafora a citadismului sau debordant, pt ca aceste celule canceroase se hipertrofiaza haotic nenorocind organele interne la fel cum orasul din acea epoca cunoaste o expansiune bezmetica si imprevizibila.
Relateaza despre experienta de viata a unui tanar intelectual, observator de istorie pe timpul serviciului militar. Are o dimensiune erotica. Personajul iubeste o femeie de o profunda sensibilitate, rafinata, aproape o alta varianta a dnei T. (C. Petrescu - Patul lui Procust). Si prin acest roman scriitorul detabuizeaza un domeniu despre care se vorbeste numai in clisee in era comunista. In armata tinerii sunt legati intre ei printr-o aspra solidaritate pt. ca acum e momentul initierii lor virile. Pe tanarul recrut il gasim intr-o cazarma de la marginea Bucurestiului. Romanul e alcatuit din ansamblarea mai multor planuri simultane: pe de-o parte avem o viata cazona, iar pe de alta parte ni se prezinta relatia misterioasa si complicata dintre tanar cu o femeie mult mai in varsta, dar cu un caracter complex si-l atrage irezistibil. Pe langa aceste doua planuri, P. Popescu mai radiografiaza climatul vitreg al epocii de dupa 1947, cand in armata au loc numeroase demisii fortate, epurari, restructurari (unchii protagonistului au fost si ei generali). E un roman de idei, pt. ca prin vocea unor fosti profesori dintr-un tag ardelean aflam de opiniile care circulau printre oameni in legatura cu soarta trista a tarii: unul crede ca occidentalul este vinovat de toate conflictele tarilor din estul si centrul Europei. Cand recrutii ajung intr-un orasel din provincie, ei stau de vorba cu un prof. de istorie care elogia figura lui Decebal si spiritualitatea dacilor. Acest dascal i considera pe romani mai apropiati de greci, daci , mai apoi romani. St. Borbely sustine ca valoarea romanului trebuie judecata si prin prisma demonetizarii unor astfel de digresiuni temerare. Asemenea opinii erau considerate in epoca drept bravada, insa astazi pot fi privite ca marturie a unui conformism viguros.